Cercetari Privind Utilizarea Composturilor Organice LA Cultura DE Castraveti Tip Cornichon In Solarii

Bibliografie

1.Al.S.[NUME_REDACTAT] Apahidean, 2004 – Cultura legumelor și ciupercilor, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]-Napoca

2. [NUME_REDACTAT], 2004 – Coordonator , [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Tratamentul de Legumicultură, [NUME_REDACTAT] București

3.[NUME_REDACTAT], 1991 – Legumicultură generală. [NUME_REDACTAT] Universității din

4. [NUME_REDACTAT], 2002 – Legumicultură generală. [NUME_REDACTAT]

5. [NUME_REDACTAT], 2008 – [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Românesc,

6.XXXX – [NUME_REDACTAT], 2007 – Cultura plantelor medicinale și aromatice în sistem ecologic, [NUME_REDACTAT]&Straton, Grup de Editură – Consultanță în Afaceri

7.[NUME_REDACTAT], C. Petrescu, P. Savițchi, R. Ciofu, N. Stan, 1992 –
Legumicultură, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, R. A., București

8.[NUME_REDACTAT], M. Bălașa, V. Voican, N. Stan, 1980 – Legumicultură generală și specială , [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București

9.[NUME_REDACTAT], 1979 – Cultura legumelor, [NUME_REDACTAT], București

10.[NUME_REDACTAT], I. Jinga, Gh. Ștefanic, 1985 – Utilizarea deșeurilor organice ca îngrășămînt

11.[NUME_REDACTAT]. 1969 – Castraveții, [NUME_REDACTAT], București

12.[NUME_REDACTAT], 2002 – Enciclopedia plantelor din flora României, Volum I , [NUME_REDACTAT], București

13.[NUME_REDACTAT], V.Lăcătuș, 2004 – Cultura protejată a legumelor în sere și solarii, [NUME_REDACTAT], București

14.[NUME_REDACTAT], , 2000 – [NUME_REDACTAT] II, [NUME_REDACTAT], București

15.[NUME_REDACTAT], , 2001 – [NUME_REDACTAT] III, [NUME_REDACTAT] , București

16.[NUME_REDACTAT], T. Pleșca, M. Goian, 1987 – Cultura legumelor în grădină seră și solarii, [NUME_REDACTAT] Timișoara

CUPRINS

Introducere………………………………………………………………………………………..5

Capitolul 1.Importanța culturii ……………………………………………………………6

1.1.Originea și răspândirea în cultură a

castraveților……………………………………………………………………6

1.2.Importanța alimentară și economică a

castraveților…………………………………………………………………….7

Capitolul 2.Particularitățile botanice,biologice ale

castraveților…………………………………………………………………………9

2.1.Creșterile vegetative………………………………………………………..9

2.2.Procesul de fructificare………………………………………………………………………………………..10

2.3.Influența factorilor de vegetație asupra proceselor de creștere

și fructificare la castraveți………………………………………………..11

2.4.Rezistența la boli și dăunători ………………………………………..16

2.5.Calitatea fructelor…………………………………………………17

Capitolul 3.Tehnologii de cultură a castraveților în

solarii…………………………………………………………………………….19

3.1.Sortimentul de soiuri și hibrizi pentru cultura în câmp,

sere și în solarii……………………………………………………………..19

3.2.Cultura castraveților în solarii…………………………………………19

3.2.1.Tipurile noi de solarii folosite pentru cultura

castraveților………………………………………………………….21

3.2.2.Cultura în solarii……………………………………………………26

3.2.3. Pregătirea solariilor………………………………………………26

3.2.4.Producerea răsadurilor…………………………………………..26

3.2.5.Înființarea culturii…………………………………………………27

3.2.6.Lucrări de întreținere…………………………………………….27

3.2.7.Combaterea bolilor și dăunătorilor………………………….29

3.2.8.Recoltarea……………………………………………………………30

3.2.9.Producțiile……………………………………………………….30

3.3.Composturii organice utilizate la cultura de castraveți tip cornichon în solar ………………………………………………………………….31

3.4.Amenajarea containerelor de fermentare………………………….36

Capitolul 4.Cercetări efectuate la plantele legumicole prin utilizarea de composturi obținute în sectorul legumicol…………………………………………..38

4.1.Experiența I. Utilizarea composturilor la cultura de castraveți cultivați în solarii la pungi din material plastic……………………………………………………………………………………………..38

4.2.Experiența a II-a-Modificările la nivelul elementelor de creștere și fructificare la castraveții din solarii –în raport de subtratul organic utilizat…………………………………………………………………………………………….43

Capitolul 5.Concluzii

generale………………………………………………………………………………………….51

Bibliografia……………………………………………………………………53

CUPRINS

Introducere………………………………………………………………………………………..5

Capitolul 1.Importanța culturii ……………………………………………………………6

1.1.Originea și răspândirea în cultură a

castraveților……………………………………………………………………6

1.2.Importanța alimentară și economică a

castraveților…………………………………………………………………….7

Capitolul 2.Particularitățile botanice,biologice ale

castraveților…………………………………………………………………………9

2.1.Creșterile vegetative………………………………………………………..9

2.2.Procesul de fructificare………………………………………………………………………………………..10

2.3.Influența factorilor de vegetație asupra proceselor de creștere

și fructificare la castraveți………………………………………………..11

2.4.Rezistența la boli și dăunători ………………………………………..16

2.5.Calitatea fructelor…………………………………………………17

Capitolul 3.Tehnologii de cultură a castraveților în

solarii…………………………………………………………………………….19

3.1.Sortimentul de soiuri și hibrizi pentru cultura în câmp,

sere și în solarii……………………………………………………………..19

3.2.Cultura castraveților în solarii…………………………………………19

3.2.1.Tipurile noi de solarii folosite pentru cultura

castraveților………………………………………………………….21

3.2.2.Cultura în solarii……………………………………………………26

3.2.3. Pregătirea solariilor………………………………………………26

3.2.4.Producerea răsadurilor…………………………………………..26

3.2.5.Înființarea culturii…………………………………………………27

3.2.6.Lucrări de întreținere…………………………………………….27

3.2.7.Combaterea bolilor și dăunătorilor………………………….29

3.2.8.Recoltarea……………………………………………………………30

3.2.9.Producțiile……………………………………………………….30

3.3.Composturii organice utilizate la cultura de castraveți tip cornichon în solar ………………………………………………………………….31

3.4.Amenajarea containerelor de fermentare………………………….36

Capitolul 4.Cercetări efectuate la plantele legumicole prin utilizarea de composturi obținute în sectorul legumicol…………………………………………..38

4.1.Experiența I. Utilizarea composturilor la cultura de castraveți cultivați în solarii la pungi din material plastic……………………………………………………………………………………………..38

4.2.Experiența a II-a-Modificările la nivelul elementelor de creștere și fructificare la castraveții din solarii –în raport de subtratul organic utilizat…………………………………………………………………………………………….43

Capitolul 5.Concluzii

generale………………………………………………………………………………………….51

Bibliografia……………………………………………………………………53

INTRODUCERE

Stabilirea căilor și mijloacelor de sporire a producție agricole constituie una din principalele probleme care preocupă omenirea acum, în pragul mileniului al III-lea, deoarece populația continentelor se află într-un ritm de creștere foarte rapid, sporind în perioada 1980-1994 cu peste 1,2 miliarde locuitori, ceea ce necesită din partea tuturor statelor, eforturi suplimentare de intensivizare a producției agricole și de valorificare superioară a terenurilor cultivate.

Un obiectiv important, în momentul actual, premergător integrării, europene, menit să sporescă competivitatea unităților producătoare de legume și să crească consumul de produse legumicole în stare proaspătă, în tot timpul anului, să aprovizioneze industria alimentară cu materii prime și să contribuie la schimbul internațional cu produse agricole, îl constituie creșterea productivității terenurilor destinate acestor culturi.

În rezolvarea acestor probleme cercetarea ștințifică aduce un aport deosebit prin aprofundarea aspectelor referitoare la particularitățile agro-biologice ale plantelor legumicole, perfecționarea tehnologiilor de producție și sporirea gradului de eficiență al acestora pentru realizarea unor produse rentabile din punct de vedere economic, precum și prin crearea și introducerea în cultură a unor soiuri și hibrizi competitivi, în ceea ce privește cantitatea și calitatea producției, cu cei existenți deja în producția țărilor vest europene.

În țara noastră, cultivarea castraveților tip cornichon prezintă importanță deosebită, atât în ceea ce privește ponderea în producția legumicolă, cât și din punct de vedere al utilizării în alimentație a fructelor, care sunt mult apreciate datorită atât însușirilor și conținutului diversificat în principii nutritive, cât și al efectului terapeutic.

Solicitați pe piața internă și externă pentru consum în stare proaspătă sau prelucrați industrial, castraveții se cultivă în aer liber, în spații protejate (solari) și în regim forțat în sere.

CAPITOLUL 1

Importanța culturii

1.1.Originea și raspândirea în cultură a castraveților

Castravetele(Cucumis sativus L.) e considerat a fi una din cele mai vechi plante legumicole în cultură (peste 3000 ani), având origine atestată în genocentrul 4 Hindustan, constatându-se prezența în vegetația spontană din Himalaia a strămoșului direct Cucumis hardwicki Royl. Formele cu fructe lungi provin din genocentrul I Chinez-Japonez. Specia și-a urmat evoluția în centrul secundar, de diversificat 6 preasiatic și în regiunile de agricultură din zone calde și cu climat temperat.

A fost cunoscut și cultivat de egipteni, iar în Europa s-a cultivat cu peste 2000 ani în urma de către greci, de la care a trecut la romani. În secolul al IX-lea e cultivat de către francezi și spanilor, iar în secolul al XIII-lea de către englezi, ca apoi să se extindă și la alte popoare.

Cultura castraveților este menționată în lucrările lui Plinius, Varro, Collumele și alții, apărând în fresce găsite în templele vechi egiptene. Specia se cultivă până la 62º latitudine nordică. Aceasta face ca arealul de cultură pe plan mondial să ajungă la 522 mii ha, cu o producție de 7,8 mil tone, cultivându-se pe suprafețe întinse și prin metode diferite, mai ales în țări cu legumicultură avansată. Tendințele actuale sunt orientate spre menținerea sau chiar reducerea suprafețelor de cultură și asigurarea necesarului de castraveți prin sporirea producției la unitatea de suprafață, pe baza introducerii în producție a soiurilor si hibrizilor cu potențial biologic productiv ridicat și pretabili pentru mecanizarea integrală a lucrărilor în procesul de producție. În țările mari cultivatoare ca Olanda, Belgia, se obțin producții ridicate de 400-500 tone ha prin cultură în sere și solarii pe substraturi artificializate.

Evoluția formelor de castraveți a decurs în general la nivel diploid. Autopoliploidia sau allopoliploidia, semnalată în natură, dar mai ales cea indusă artificial, marchează salturi remarcabile în creșterea productivității la această specie de plante. Castraveții triploizi sunt timpurii dau sporuri mari de recoltă și fructe rezistă la păstrare.

Sunt mult apreciați pentru cultura în solarii triploizi cu fructe partenocarpice. În

producția mondială pe primele locuri se găsesc; China ( 2,2 milioane tone), Japonia, Rusia și SUA (0,8-1,0 milioane tone), Turcia, Olanda, Polonia (0,3-0,4 milioane tone) Egipt, Romănia și Spania (0,8-1,0 milioane tone).

La noi în țară, castraveții se cultivă pe suprafețe diferite în toate județele în funcție de condițiile pedo-climatice existente, ocupând circa 15% din suprafața cultivată cu plante legumicole în câmp și 20 % în solar. Cele mai favorabile condiții climaterice și terenuri pentru cultura castraveților sunt întâlnite în sud, sud-vest și vest, situate pe terasele râurilor din Moldova, Transilvania și Muntenia, urmate de zonele colinare, ferite de oscilații de temperatură și de curenți de aer reci.

1.2 Importanța alimentară și economică a castraveților

Castravetele se cultivă pentru fructele sale, care la maturitate tehnică sunt mult apreciate în alimentație, datorită atât însușirilor și conținutului diversificat în principii nutritive, cât și efectului terapeutic. În fructele ajunse la maturitate de consum, se identifică compușii organici utili:glucide solubile ca mono și diglucide, iar dintre poliglucide, substanțe pectice și celuloză. Printre vitaminele și stimulatorii de creștere din conținut se enumeră: acidul ascorbic, acidul nicotinic, acidul pantotetic și vitaminele B1, B2 și B6. Analizele de calitate au arătat următorul conținut de componenți organici, vitamine și săruri minerale:glucide 2,6 %; celuloză 0,5%; lipide 0,1%; vitaminele A 0,2 mg; B1 0,06 mg; B2 0,005 mg; C 6 mg și PP 0,25 mg; săruri de Ca 14,9 mg; Fe 0,5 mg; Zn 0,1mg; Cu 0,1mg și K 170 mg; la 100 grame produs proaspăt. Sunt fructe apreciate pentru gustul lor plăcut, deși valoarea alimentară a castraveților este scăzută, asigurând un aport de numai 19 calorii pe 100 g substanță proaspată, datorită conținutului scăzut în substanță uscată. O particularitate specifică o reprezintă cucurbitacinele care se găsesc în special în peduncul și care migrează în fruct în condițiile oscilațiilor mari de temperatură, umiditate, precum și la deranjarea vrejurilor. Fructele consumate au rol alcalinizat în regimul nutrițional, întrucât suma cationilor depășește mult conținut în anioni, reglând pH-ul la nivelul tubului digestiv. Sucul de castraveți are acțiune diuretică, ajută la creșterea părului și tonificare unghiilor, iar din semințe se obțin diferite produse folosite la tratarea bolilor de piele. De asemenea sucul de castraveți se folosește și în cosmetică pentru pregătirea preparatelor emoliente de întreținere a tenului. În ceea ce privește importanța economică, castravetele reprezintă pentru multe țări o importantă cale de utilizare eficiență a suprafeței de teren destinate legumiculturii și a forței de muncă având o pondere deosebită în balanța financiară. Solicitați pe piața internă și externă pentru consum în starea proaspătă sau prelucrați industrial, castraveții se cultivă în aer liber, în spații protejate și în regim forțat în sere și solarii , cu o eșalonare bine adaptată la conjunctura cererilor, în variante tehnologice încadrate în norme riguroase, vizând obținrea producțiilor cu nivel calitativ și cantitativ superior, cu consumuri minime de energie și forță de muncă manuală.

CAPITOLUL 2

Particularitățile botanice și biologice ale castraveților

2.1Particularități biologice

Castravetele este o plantă anuală, erbacee, cu un sistem radicular slab dezvoltat și cu tendința de creștere spre suprafața solului, având cerințe deosebite față de aer. Masa mare de rădăcini se dezvoltă la 20-30 cm adâncime în sol, astfel explicând cerințele mari ale speciei față de umiditate și aer în stratul superficial, pe întreaga durată de vegetație. Rădăcinile se refac greu dacă sunt rănite, plantele suportând mai greu transplantarea.

Pentru practica cultivării castraveților, prezintă interes cunoașterea desfășurării procesului formativ, pe etape, în care se schimbă relația plantelor în raport cu factorii de mediu. La 10 zile de vegetație, când planta are 3 cm înălțime, rădăcina pătrunde în sol la 9,5 cm , iar la vârsta de 35 zile, corespunzător înălțimii plantei de 15 cm rădăcina are 21 cm lungime. La vârsta de 90 zile, plantele au rădăcina pivotantă la 47 cm adâncime, iar rădăcinile laterale distribuite între 10 cm și 30 cm adâncime și pe orizontală la 90 cm.

Tulpina este erbacee, târâtoare sau urcătoare, fistuloasă, foarte fragilă când este tânără, iar pe măsură ce îmbătrânește devine viguroasă și se lemnifică parțial.

Tulpina are o lungime de 2,5-6,0 m, este prevăzută cu cărcei și acoperită cu perișori aspri. În contact cu solul, tulpina emite ușor rădăcini adventive, aspect important pentru formele de cultură cu dirijarea tulpinilor pe orizontală (câmp,răsadnițe), dând posibilitatea plantelor de a se aproviziona suplimentar cu apă și săruri minerale. În condiții de cultură de solarii, tulpina este condusă pe verticală și susținută în această poziție cu diferite materiale. Datorită dirijării pe verticală și fenomenului de polaritate, plantele de castraveți emit foarte mulți lăstari laterali de ordinul I, apoi pe aceștia cresc lăstari de ordin superior. La începutul perioadei de vegetație, ritmul de creștere al plantei este mai rapid, apoi aceasta încetinește spre sfârșitul vegetației datorită creșterii lăstarilor și fructificării intense.

Apariția lăstarilor în număr mare și cât mai timpuriu este de dorit și se dirijează prin tăieri. De la fiecare internod în mod normal ar trebui să se formeze un lăstar. La

temperaturi ridicate și lumină intensă plantele dezvoltă internodii de lungime mică. Dacă pe tulpina principală, rămân fructe, numărul de internodii se mărește, dar planta își încetinește creșterea.

În perioada de vegetație viteza de creștere a lăstarilor diferă mult, însă în medie este de 0,21 cm pe zi. În timp de 13 zile, până la ciupire, un lăstar de ordinul I atinge 19-25 cm în funcție de sistemul de cultură. În completarea tabloului dinamic al dezvoltării vegetative al plantelor de castraveți se menționează ritmul de 1,5-2,0 cm pentru creșterea zilnică a lăstarului principal, până la vârsta de 45-56 zile, când începe fructificarea.

Ramificarea începe la nodul 4-6 al lăstarului principal, în cazul soiurilor precoce și la nodul 6-9 la soiurile tardive. În etapa dezvoltării maxime, creșterea zilnică, însumată la nivelul lăstarilor, diferă în limite largi, de la 60 cm la 196 cm, în funcție de soi și condițiile de vegetație. S-a constatat că după ce lăstarii trec de 10 cm, ritmul de creștere este mai mare.(V.Edelstein,1962).

Frunzele sunt mari, trilobate sau pentalobate, dispuse altern și acoperite cu perișori glandulari, aspri. În solari raportul dintre partea aeriană și cea radiculară este de 200:1. Rănirea frunzelor, strivirea și răsucirea lor, ca și a lăstarilor tineri, determină apariția gustului amar la fructe prin sintetizarea cucurbitacinei.

La 4-6 zile după răsărire apare prima frunză după alte 9-10 zile frunza a doua, în continuare după 3-4 zile frunza a treia, ajungâng ca la vârsta de 20-23 de zile plantele să aibă, corespunzător înălțimii de 7-9 cm un număr de 5-7 frunze. Timpul necesar pentru formarea unei frunze se reduce în continuare la două zile, apoi la o zi.

În faza dezvoltării maxime, zilnic se formează pe plantă două frunze noi. Corelat cu această dinamică sporește și suprafața foliară a plantei care este de 0,02 m² la vârsta de 17 zile; 0,1 m² la 42 zile și 1,2 m² la 62 zile de vegetație.

2.2 Procesul de fructificare

Castaveții sunt plante unisexuat monoice, tipic alogame. Înflorirea începe după 30-40zile de vegetație la soiurile timpurii și la 45-60 de zile la soiurile târzii.

Florile femele se formează de obicei câte una la baza primei sau celei de-a doua frunze a lăstarilor secundari, uneori apărând două flori la un loc loc. Se recunosc ușor cu mult înainte de deschiderea corolei, după ovarul inferior, care are forma viitorului fruct. Florile mascule se formează la baza celorlalte frunze în grupuri de până la cinci la un loc sunt lung pedunculate, lipsite de ovar, cu corola mai mare și apar întotdeauna înaintea celor femeiești și în număr mai mare, pe tulpina principală, raportul dintre florile bărbătești și cele femeiești variind în funcție de soi, între 7:1 și 12:1.

Pentru a grăbi formarea florilor femele în proporție cât mai mare pe plantă, se practică tăierile de dirijare ale înfloririi și fructificării, prin care se asigură dezvoltarea prioritară pe plantă a lăstarilor de ordin superior.

Polenizarea florilor este entomofilă. Dacă polenizarea este incompletă se formează fructe deformate. La hibrizii ginoici fructele se formează prin partenocarpie, ovarele florilor femele dezvoltându-se fără fecundare.

Fructul este de tip melonidă, având forme și mărimi diferite în funcție de cultivar. Suprafața fructului poate fi netedă sau prevăzută cu ridicături semisferice, broboane, cu țepi la unele soiuri.

Semințele sunt alungit ovoidale, turtite, ascuțite spre extremități, de culoare albă sau alb-gălbuie, de mărime mijlocie. Un gram de semințe conțin 35-45 de bucăți.

Facultatea germinativă se păstrează 4-5 ani, dar are valoare mai ridicată în anul al doilea.

2.3.Influența factorilor de vegetație asupra proceselor de creștere și fructificarea la castraveți

După cum reiese din cercetările efectuate până în prezent ritmul în care se produce creșterea și dezvoltarea castraveților în solarii este într-o legătură mai strânsă decât la alte culturi de plante legumicole, cu factorii de mediu, iar plantele răspund prin producții mari atunci când acești factori sunt asigurați în limite optime.

Castravetele, este o plantă termofilă la care semințele germinează la o temperatură de 14-16 ºC, temperatura minimă de creștere este de 19 ºC, iar cea optimă de 29-30 ºC. Germinarea depinde de imbibiția semințelor, care la 30 ºC decurge de două ori mai repede decât la 16 ºC și de trei ori mai repede la 1-2 ºC.Suma temperaturii active pentru perioada de vegetație variază între 690-960 ºC de la răsărire, respectiv 1030-1070 ºC de la semănat.

Indiferent de soi trebuie să se aibă în vedere ca temperatura minimă după plantare să nu scadă sub 16 ºC, chiar pentru timp scurt, deoarece poate provoca pierderea plantelor sau perturbări grave în vegetație. Sub 10-12 ºC este împiedicată desfășurarea normală a proceselor metabolice.

Temperatura solului trebuie să fie cu 2-3 ºC mai mare decât cea a aerului, pentru o bună vegetație. În perioada premergătoare înfloririi, dezvoltarea castraveților este favorizată de reglarea temperaturii, în funcție de luminozitate la 22-29 ºC ziua și 15-19 ºC noaptea. În perioada înflorii temperatura nu trebuie să scadă sub 19-21 ºC. Temperatura de 39 ºC este excesivă, cauzând sterilitatea polenului.

Temperaturile scăzute, mai ales în timpul nopții, feminizează plantele, pe când cele ridicate le masculinizează mai ales în condiții de zile lungi cu slabă intensitate a luminii. Astfel, echilibrul substanțelor hormonale, conținutul în auxine și gibereline al plantei poate fi modificat sub influența temperaturii, modificându-se în acest fel și caracterul sexual al castraveților.

Din semințele umectate 24 ore la temperatura de 20-25 ºC și răcite în continuare la -4 ºC pe aceeași durată, se obțin plante cu rezistență de câteva zile la 0 ºC și chiar -1 ºC.

Față de lumină castraveții sunt pretențioși, având nevoie de intensitate mare.Prelungirea duratei de iluminare în timpul creșterii plantelor până la stadiul de 5 frunze are un efect favorabil asupra diferențierii sexuale a florilor, în funcție de varietate. Astfel, o iluminare suplimentară, aplicată la sfârșitul lunii noiembrie, în Olanda, la hibridul Sporu, a determinat apariția mai timpurie a primelor flori femele. De aceea folosirea luminii artificiale la producerea răsadurilor, în perioada de iarnă, are efecte favorabile asupra fructicării.

Castraveții de solarii, deși sunt selecționați pentru rezistență la lumină mai slabă, reacționează pozitiv, dând sporuri de recoltă la regim îmbunătățit de lumină, sub raportul intensității duratei și calității. Pentru producție s-au creat soiuri și hibrizi care au pretenții diferite față de lumină, pentru a corespunde diverselor regiuni în care se cultivă. Astfel, grupa soiurilor de nord (Klinski,Spotresisting) este adaptată la lumină mai slabă. Din contră unele soiuri ca Bestsiller și Butcher sunt adaptate la condiții de lumină puternică. După unii autori (Edmond,Tiedjens) durata zilei influențează apariția florilor.

Astfel, zilele lungi determină formarea unui număr mai mare de flori mascule, iar zilele scurte formarea florilor femele. Cercetările arată că plantele de castraveți încep procesul de fotosinteză la o intensitate a luminii de 4.000-5.000 lx, însă procesele se intensifică la 10.000 lx . Nivelul optim de iluminare este cuprins între 20.000-30.000 lx. Variațiile mari de lumini și radiații sunt deasemenea dăunătoare , ceea ce impuse luarea de măsuri pentru menținerea intensității la niveluri constante, mai ales în a doua parte a vegetației, respectiv a perioadei de fructificare.

Lumina cu o intensitate chiar de 12.000-15.000 lx, influențează favorabil procesele fiziologice, castraveții fiind plante de zi scurtă (12 ore lumină), dar de intensitate ridicată.

O intensitate și durată mare de iluminare grăbesc procesul de îmbătrânire și slăbesc potențialul de rodire, iar insuficiența luminii determină alungirea plantelor și reduce capacitatea de fructificare.

Prezența radiațiilor din domeniul spectral albastru-violet stimulează dezvoltarea generală a plantelor de castraveți și diferențiere timpurie a florilor femele, mai ales în condițiile zilei scurte (H. Butnariu și colab.,1992).

Castraveții se comportă deosebit de favorabil în culturile din solar, datorită transparenței selective a peliculei de plastic pentru radiațiile cu lungime de undă, albastru-violet, (V.Edelstein și G.Barakanov,1961).

Zilele lungi și cu o slabă intensitate a luminii, corelate cu temperaturi ridicate, duc la o dezvoltare de flori mascule la începutul perioadei de vegetație.

Umiditatea solului și a aerului se impune a fi ridicată și constantă, fără a fi excesivă, căci în acest caz favorizează atacul bolilor criptogamice.

Conformația și distribuția în sol a sistemului radicular și lipsa adaptării plantelor de reducere a transpirației la suprafața frunzelor, determină sensibilitatea castraveților la lipsa de umiditate în substrat și în atmosferă.

Atât în sol cât și în atmosferă, trebuie menținută o umiditate la nivelul cerut de specie, respectiv de 75-95% din I.U.A. în sol și de 90-95 % din aer. La o umiditate abundentă în sol, dar cu temperatură ce scade sub 10 ºC, absorbția la nivelul sistemului radicular nu are loc și apare seceta fiziologică. Insuficiența apei atât în sol cât și în aer influențează negativ creșterea plantelor, determinând apariția unui număr mai mare de flori mascule și deformarea celor femele.

Capacitatea plantelor de a valorifica apa disponibilă în sol este ridicată când temperatura este cuprinsă între 20-25 ºC și la lumină mai intensă. (T.Whitehead,1959).

Dimensionarea normei de irigare și stabilirea regimului de udare în culturile de castraveți se asigură pe baza unor date orientative și anume: valoarea coeficientul de transpirație 713, valorile optime ale concentrației sucului celular în frunze sunt de 5-6% în prima parte a vegetație și 7,0-7,5% în faza fructificării (B.Rubin,1970).

Conținutul ridicat în apă al fructelor, suprafața mare a frunzelor și sistemul radicular puternic și bine repartizat în sol determină un consum ridicat de apă. Castraveții au nevoie de un sol bogat în elemente nutritive, în forme ușor asimilabile, ca urmare a sistemului radicular superficial, de asemenea solul să fie permeabil pentru aer și apă, cu conținut mare de substanțe organice și reacție neutră.

Solurile pe care se cultivă castraveții trebuie să fie ușoare, afânate, reavene, permeabile, bogate în humus, cu reacție neutră, cu textură luto-nisipoasă și structură granulată. Solurile nisipoase cu capacitate redusă de reținere a apei, precum și cele grele nu sunt recomandate. Terenurile trebuie să fie plane, bine însorite, cu posibilități permanente de irigare și cu protejare naturală față de curenții reci.

Plantele de castraveți din solarii extrag din sol cantitați însemnate de substanțe nutritive. Cercetările efectuate de Geissler în Germania, arată că pentru o producție de 30 kg/m², plantele de castraveți consumă următoarele cantități de elemente nutritive (în g/m²): N-42; K-67; P-11; Mg-69. Analizând dinamica consumului de elemente nutritive în timp, se apreciază că în prima parte a perioadei de vegetație planta consumă mai mult N, iar în perioada de recoltare mai mult Ca și K. Spre sfârșitul perioadei de vegetație plantele consumă din nou mult N, însă predomină K.

Dacă la începutul perioadei de vegetație se administrază K și P pe un fond insuficient aprovizionat cu N, se poate provoca scăderea numărului de flori femele și deci de fructe. Trebuie evitate îngrășămintele cu Cl și amendamentele calcaroase, la care castraveții prezintă o sensibilitate ridicată. Creșterea lăstarilor se realizează pe seama nutriției intense cu K, pe fondul unui conținut ridicat în N.

Curbele de consum arătă localizarea etapei de nutriție intensă, de 54-99% din totalul elementelor minerale, în timpul dezvoltării fructelor, care reprezintă 75-90% din masa biologică a plantei și conțin 67-96% din totalul substanței uscate sintetizată de plantă.

Proporția medie de 60% N,54%; P2O5 și 79% K2O ce revin fructelor, din consumul total realizat de plante, influențează aspectul calitativ al nutriției la castraveți pe parcursul vegetației.

Fertilizarea chimică trebuie să se aplice echilibrat, deoarece castraveții sunt sensibili la concentrații prea ridicate ale soluției solului. Pentru o tonă de fructe se consideră că se consumă: 2,0 kg N; 1,5 kg P2O5; 4,0kg K2O; 2,0 kg CaO; 0,5 kg MgO.

Olandezii susțin că planta este foarte sensibilă la carența de Mg, care trebuie să nu scadă sub 0,7% din substanța uscată. La frunzele bătrâne în caz de carență cloroza dintre nervuri este evidentă.

Pentru optimizarea acțiunilor de fertilizare la castraveți, se ia în considerare reacția mai bună a plantelor la îngrășămintele organice decât la cele minerale. Se are în vedere avantajul asocierii îngrășămintele organice cu cele chimice.

În calcule se prevede ca o tonă de gunoi să suplinească:2,0 kg N; 4,0 kg P2O5; 5,0kg K2O din îngrășăminte chimice. În cazul carenței de Fe, frunzele tinere prezintă o cloroză ce duce la o decolorare totală a acestora. Cloroza este evidentă pe solurile calcaroase.

Aerul prezintă o importanță deosebită pentru castaveți, atât în sol cât și în atmosferă. Plantele de castraveți sunt sensibile la curenții de aer.

Rădăcinile plantelor sunt deosebit de sensibile la lipsa aerului din sol, fapt ce influențează dezvoltarea lor în stratul superficial și ca atare, solul trebuie menținut în permanență afânat în vederea aerisirii. Trebuie evitată tasarea solului, iar prașilele se fac superficial.

Castravetele reacționează bine la creșterea concentrației de CO2 , realizând o intensificare a procesului de asimilație. Concentrații de până la 0,6%, determină o acumulare în fotosinteză este accelerat și se corelează direct cu intensitatea transpirației, care permite schimbul de gaze.

Solurile pe care se cultivă castraveții trebuie să fie ușoare, afânate, reavene, permeabile, bogate în humus, cu reacție neutră sau slab acidă (pH=6,5-7,5) cu o textură luto-nisipoasă și structură granulată. Cele cu exces de umiditate, grele, impermeabile, precum și cele nisipoase, cu capacitate redusă de menținere a apei sunt contraindicate.

2.4. Rezistența la boli și dăunători

Începând din anul 1965, au apărut pe piață numeroși hibrizi cu caractere ginoice 100%, parțial femele și monoice cu rezistențe naturale la diferiți agenți patogeni. În privința virusului 1 al castraveților, fără îndoială într-un viitor apropiat vor apare hibrizi rezistenți la această boală. În prezent, se poate vorbi de o toleranță la CV1 în special la varietățile de tip Cornichon.

Un alt virus, virusl 2 al castravetelui, transmisibil mai mult pe cale mecanică, este mult mai păgubitor decât CV1. Pentru moment nu a fost găsit nici un genitor de rezintență care să dea bune rezultate. Trebuie remarcat că varietățile de cornichon mai rezistente la CV1, prezintă mai puține deformări ale frunzelor, când sunt inoculate artificial cu CV2.

Oidium(Erisyphe cichoracearum) această boală albă răspândită în toate culturile, provoacă stricăciuni considerabile dacă nu se intervine cu tratamente repetate, deși acestea sunt costisitoare. Selecționatorii au reușit să pună la punct metodica de obținere a genitorilor cu rezistență totală la sușele de Oidium întâlnite în solarii.

În privința rezistenței la făinare, boală foate frecvență la castraveți, spre deosebire de pepenele galben la care rezistența se transmite ca o caracteristică dominantă, adică la încrucișarea unui genitor rezistent cu unul nerezistent prima generație este rezistentă, la castravete această rezistență se transmite ca o caracteristică poligenă recesivă, prima generație este nerezistentă.

Prin autopolenizarea plantelor, în a doua și a treia generație se evidențiază plantele imune, care au fost folosite pentru crearea soiurilor rezistente la făinare.

Pentru alte boli importante ca :Microsphaerella melonis, Pseudomonas lacrymans, Peronospora cubensis, selecționatorii caută genitori și sunt speranțe de rezolvare a acestor probleme pe cale genetică.

Dăunătorii castraveților de solarii se pot clasifica în două categorii:

– cei care atacă părțile subterane (nematozi)

– cei care atacă părțile aeriene (acarieni, musculița albă, afidele)

Atacul nematozilor se manifestă printr-o încetinire a creșterii plantelor, însoțită de o scădere a randamentului, care poate duce la moartea plantelor.

Se caută soluții pentru rezolvarea rezistenței la nematozi, iar altoirea pe Cucurbita ficifolia este o metodă foarte eficace, ca mijloc de luptă împotriva acestora.

Acarienii, prin speciile pe care le înglobează, provoacă mari stricăciuni, prin faptul că acționează direct asupra organelor verzi ale plantelor. Prin absorția sucului celular se provoacă o uscare a celulelor manifestându-se un aspect împestrițat pe suprafața superioară a frunzei. Când atacul este mare are loc uscarea plantei și distrugerea ei.

O metodă mai nouă este combatera biologică, folosindu-se prădătorul Phytoseiulus persimilis, un acarian foarte mobil și de mărime superioasră prăzii lui. Față de musculița albă , o combinare chimică este costisitoare, deoarece tratamentele trebuiesc efectuate des,pentru a distruge nu numa adulți ci întreaga populație (ouă și larve).

Rezultate bune se obțin prin sistemul de combatere integrală a dăunătorilor. Cu bune rezultate se utilizează Verticillium peani (ciupercă paralizată) și Encarsia formosa (parazitoid), o Microhymenopteră care depune câte un ou în corpul fiecărui ninfe de aleurod.

2.5 Calitatea fructelor

Fructul e o melonidă alungită , de forme, dimensiuni și culori diferite. În funcție de soi, suprafața fructului este netedă sau prevăzută cu ridicături semisferice sau la unele soiuri prezintă perișori. În secțiune tranversală fructul prezintă 3-4 loji seminale, cu semințe. Fructele se dezvoltă , de la înflorire până la maturitate tehnică în 4-12 zile în cazul soiurilor de tip Cornichon .

Dezvoltarea în continuare a fructelor, până la maturitate fiziologică durează 35-45 zile, având loc pe seama unui consum mare de hrană minerală. Se apreciază că la nivelul fiecărui fruct semincer se consumă o cantitate de hrană aferentă unui număr de 9-10 fructe care se recoltează la maturitate de consum.

Pe acestă bază se estimează posibiltatea de a obține 6-10 fructe cu semințe sau circa 60-100 fructe de consum pe plantă la soiuri de tip cornichon și 4-5 respectiv 30-40 fructe la soiurile de sere cu fructe lungi.

Calitatea fructelor se micșorează mult din cauza gustului amar ce poate să apară, determinat de factorii genetici și de mediu.

Fructul poate avea un gust mai mult sau mai puțin amar, acest caracter fiind determinat de prezența cucurbitacinei. Din acest punct de vedere variațiile hibride cultivate, se pot clasa în două grupe:

-cu fructe cu gust ușor amar în apropierea peduncului;

-cu fruct complet lipsite de amărăciune, pentru că partea vegetală este complet lipsită de cucurbitacină (Bambina, Femspot, Pepinex, Toska, Uniflora, Vescor).

Doi factori genetici condiționează caracterul de amar. Primul factor e acela de a împiedica cucurbitacina să pătrundă în fruct. Acest caracter dominant a fost introdus în hibrizii F1. Al doilea factor, recesiv, împiedică sinteza substanței amare – planta este lipsită de cucurbitacină. Calitatea în ansamblu a fructelor este influențată de aspectele morfologice, componentele chimice și de gustul acestora. La plantele de castraveți, polenizarea este entomofilă și foarte rar anemofilă.

Dacă polenizarea nu se realizează complet, fructele se deformează reducând calitatea comercială a acestora. La hibrizi care formează fructe partenocarpice, în cazul cărora ovarele florilor femele se dezvoltă fără fecundare, dacă are loc polenizarea întâmplătoare a florilor, fructul format se deformează , îngroșându-se neuniform. Această deformare se datorează dezvoltării semințelor în zona polenizată întâmplător dar corect, fapt dăunător calității fructelor.

CAPITOLUL 3

Tehnologia de cultură a castraveților în solarii

3.1.Sortimentul de soiuri și hibrizi pentru cultura în câmp,sere și solarii

Alături de tehnologia aplicată unei culturi de castraveți, este de mare importanță alegerea soiului potrivit scopului urmărit, adaptat condițiilor de mediu și conform cu cerințele consumatorilor.

Există numeroase soiuri de castraveți (tabelul 3.1.)

3.2.Cultura castraveților în solarii

Solariile sunt construcții confecționate din materiale ușoare executate simple din punct de vedere constructiv și care presupun un schelet de susținere acoperit cu folie de polietilenă și uneori cu sticlă.

Solariile sunt destinate pentru confecționarea de culturi legumicole sau pentru producerea de răsaduri.

Încălzirea solariilor se face pe cale naturală, pe baza efectului de seră, datorită radiației solare, dar se pot încălzi și artificial, folosindu-se diferite modalități, cum sunt: energia convențională rezultată din arderea combustibilor clasici (cărbuni, lemne, combustibili lichizi), energia electrică transformată în căldură prin intermediul unor echipamente moderne (aeroterme, calorifere), apa termală la diferite temperaturi (40-70˚C) rezultată din foraje de medie și mare adâncime.

Tabelul.3.1.

Lista oficială de soiuri și hibrizi de plante de cultură din România pentru anul 2009

CASTRAVETE –Cucumis sativus L

H -hibrid; nsr-numai pentru sere; sr – pentru câmp și sere; sl – pentru câmp și solarii; tm – soi timpuriu; stm -soi semitimpuriu; std- soi semitârziu; a -sâmănța soiului poate fi de o parte certificată ca sămânța de bază sau „sămânța certificată “ sau verificată ca „sămânța standard“.

3.2.1.Tipurile noi de solarii folosite pentru cultura castraveților

SOLARUL INDIVIDUAL TIP TUNEL ÎNALT- I.C.L.F.VIDRA

Scheletul este confecționat din arcuri de fier beton sau din țevi de metal care se introduc în pahare din beton pe care se sudează lonjeroane din țeavă de oțel. La capete are două panouri (jumătăți din suprafața în secțiune a solarului) fixate cu ajutorul balamalelor de un stâlp central și care se deschid foarte ușor.

Acest tip de solar are o lungime de 58-60 m lățimea de 5,4 m și înălțimea de 2,7 m. Folia de polietilenă se fixează pe schelet cu ajutorul unor benzi de polipropilenă, iar la sol cu pământ.

SOLARUL INDIVIDUAL TIP S.C.P.L. BUZĂU

Acest tip este identic cu cel descris anterior deosebirea constând în sistemul de aerisire de la capetele solarului unde se montează 3 bucăți arce din țeavă mai subțire cu diametrul de ½ țoli, pe care se fixează folia și care constituie „burduful de aerisire“ și ușa de acces în solar.

SOLAR TIP LOCAL

Scheletul este confecționat din diverse materiale ca: metal, beton armat, lemn sau combinații ale acestora, iar pentru acoperire se folosește folia de polietilenă. Forma acoperișului este diferită (în 2 pante sau în coviltir), dimensiunile stabilindu-se în funcție de posibilități și necesități.

SERA-SOLAR TIP I.C.L.F.VIDRA

Este o construcție individuală de diferite dimensiuni în funcție de modelul utilizat.

Scheletul este confecționat din elemente metalice și este acoperit cu sticlă. Pereții laterali sunt din sticlă cu grosimea de 3-4 mm. Este utilizată în special în gospodăriile populației pentru producerea răsadurilor, dar și pentru cultivarea diferitelor specii de plante legumicole.

SOLARII TIP BLOC

Acest tip de solarii prezintă o mare rezistență la vânturi, chiar dacă acestea au viteze de peste 100 km/h. Se acoperă însă greu cu folia de polietilenă având suprafață mare. Asigură o bună aerisire a culturilor datorită suprafeței mari de ventilare dată de geamurile laterale sau cele din acoperiș. Pentru colectare apelor pluviale solariile sunt prevăzute cu jgheaburi de scurgere.

SERE-SOLARII TIP RICHEL

SOLARII RICHEL TIP TUNEL SIMPLU SAU DUBLU

Elementele de schelet ale acestor tipuri de solarii sunt confecționate din oțel galvanizat. Arcurile sunt din țevi cu secțiune ovală, întăriturile laterale și longitudinale fiind prinse cu copci, nu sunt sudate, acesta conferind construcției o mai mare elasticitate.

Pentru tunelul dublu structura metalică este asemănătoare tunelului simplu, diferența constă în faptul că arcurile sunt montate la distanță mai mare între ele și sunt prevăzute cu structuri de rezistență împotriva vânturilor.

Capetele sunt prevăzute cu uși și pereți mobili pentru îmbunătățirea aerisirii solarului.

SOLARII RICHEL CU ACOPERIȘUL TIP ARC GOTIC

Acest tip de solarii conferă un spațiu de lucru și aer mai mare, condiții de microclimat mai bune și în consecință o mai bună calitate a producției obținute. Datorită formei gotice a solarului zăpada de pe exterior și apa condensată în interior se prelinge și se scurg mult mai bine decât în cazul acoperișului în formă de semicerc, evitând căderea apei sub formă de picături pe plante îmbunătățindu-se astfel pătrunderea luminii.

Elementele de construcție sunt din tablă de oțel galvanizat.

Lățimea solarului este de 8 m înălțimea de 3,92 m la coamă și 2,54 m la dolie. Aerisirea se realizează pe direcție transversală prin ridicarea elementelor suprapuse mecanic sau manual, pe pereții laterali prin înfășurarea foliei și confecționare unui perete de capăt sub formă de semilună care se poate lăsa în jos.

SOLARII TIP RICHEL-MODEL „R“

Acest tip de solarii are următoarele dimensiuni: lățimea de 9,60 m sau multiplul acestei dimensiuni; înălțimea la coamă 5,40 m înălțimea la jgheab 3,10 m acoperișul fiind în formă gotică.

Folia se fixează cu ajutorul unor șine din aluminiu sau oțel. Solariile pot fi acoperite cu folie simplă sau dublă, poliesteri, coli de PVC. Cea mai indicată este utilizarea foliei duble umflate cu aer. Prin această metodă se economiște 30-40% energie. Aerisirea se realizează pe o parte a acoperișului și reprezintă 35% din suprafața solarului. Cadrul de aerisire este montat la coamă prin articulații care îi permit mișcarea, având lățimea de 3,4 m și lungimea egală cu lungimea solarului. În cazul unor ploi sau vânt normal aerisitoarele se pot lăsa deschise.

SOLARII TIP RICHEL CU PERETE DREPT ȘI AERISIRE PE ACOPERIȘ

Acest model asigură condiții de microclimat mai bune, factorii determinanți fiind:

-înălțimea sub jgheab 4 m;

-înălțimea coamei care poate fi mărită pănâ la 6,5 m;

-distanța între stâlpii din interior de 5 m lățimea de 9,6 m pentru a se asigura un volum mare de aer.

Acest tip de solar poate fi realizat în trei variante:

1.aerisire pe o parte a acoperișului în proporție de 35%, cadru de aerisire montat la coamă cu o lățime de 3,4 m se deschide pe aproximativ 35% deasupra suprafeței bazale;

2.aerisire pe o parte a acoperișului în proporție de 20%, cadru de aerisire montat la coamă cu o lățime de 2 ,0 m se deschide pe aproximativ 20% deasupra suprafeței bazale;

3. aerisire pe ambele părți laterale ale acoperișului în proporție de 40%, sunt montate la coamă două cadre de aersire, fiecare cu o lățime de 2,0 m care se deschid concomitent deasupra unei suprafețe bazale de peste 40%.

Pentru acoperire se poate folosi folie simplă sau dublă sau coli de PVC. Cea mai performantă s-a dovedit folia dublă cu aer în interior, deoarece asigură o economie de energie calorică de 30-40%. Fixarea foliei se face cu ajutorul șinelor din aluminiu sau din oțel.

Solarul este prevăzut cu uși glisante înalte de 2,80×3,00 m care pot fi așezate atât pe pereții frontali cât și pe cei laterali.

SOLARII TIP RICHEL CU PERETE DREPT ȘI AERISIRE LATERALĂ

[NUME_REDACTAT] „mono“ și „bi“ tunel au preluat caracteristicile de la solariile Richel de tip bloc care au fost utilizate și încercate mai mult de 20 ani în diferite zone climatice de pe glob.

Prin forma acoperișului,înălțimea posibilă a pereților laterali (2,10 m sau 2,30 m), înălțimea la coamă de 3,98 m sau 4,20 lățimea de 8,50 m se asigură un volum de aer care să îndeplinească cerințele celor mai pretențioase culturi legumicole.

Aerisirea se poate realiza atât prin acoperiș, cât și prin pereții laterali. Aerisirea prin acoperiș se realizează în proporție de 50%, reglarea microclimatului din interior făcându-se cu ajutorul unor programe și al unui microcomputer.

Solarul tip „Bi- tunel“ este prevăzut între cele două acoperișuri cu un jgheab de 500 mm lățime și 1,5 mm grosime.

Acoperirea solarului se face cu folie simplă sau dublă, iar pentru pereții frontali se folosește folie PVC sau coli din PVC.

SOLARUII RICHEL-TIP BLOC

Acest tip solarii include toți factorii de productivitate ai unei sere din folie dintre care importanță deosebită prezintă: aerisirea în proporție de 50% din suprafața acoperișului, scurgerea și captarea apei din condens datorită formei acoperișului de tip arc gotic, o structură rezistentă și ușurința la montare a profilelor, siguranța în exploatare și economia de 30-40% de energie termică în comparație cu serele din sticlă sau cele acoperite cu un singur strat de folie.

SOLARII INDIVIDUALE TIP FILCLAIR

Acest tip de solarii sunt produse de către firma franceză „FILCLAIRE“ specializată în fabricarea și montarea solariilor de concepție proprie.

Au scheletul confecționat din oțel galvanizat, îmbinarea țevilor între ele făcându-se cu copci, fără șuruburi, în acest mod structura rezistând mai bine la greutatea zăpezii și a vântului.

Dimensiunile cel mai frecvent utilizate sunt: lățime de 6,40 m; 7 ,50 m; 8,0 m; 8,70 m; 9,0 m; 9,6 m sau multiplul acestora, înălțimea fiind variabilă între 3,0-6,0 m.

Folia pentru acoperire este alcătuită din trei straturi cu o durată de folosință de 4 ani. Straturile interioare și exterioare UV stabile sunt tratate antistatic și pentru dezaburire. Stratul din mijloc permite trecerea razelor albastre, importante în creșterea și dezvoltarea plantelor.

În cazul unor temperaturi de -8…-9˚C temperatura din interior nu scade sub 0˚C.

SOLARIILE TIP FILCLAIR-CU PERETE LATERAL DREPT(TUNEL SAU BITUNEL)

Acest tip de solarii are pereții laterali drepți, oferă condiții ideale pentru cultivarea legumelor sau a florilor și se construiește în două variante: varianta cu lățimea de 7,50 m sau 9,60 m și varianta dublă cu lățimea de 15,0 m sau 19,30 m. Datorită faptului că pereții laterali sunt drepți asigură folosirea integrală a suprafeței acoperite.

Stuctura este în totalitate din oțel galvanizat, aerisirea solariilor se face prin laterală sau prin acoperiș, la coamă, pentru ambele variante de construcție, iar la cele cu lățimea de 9,60 m și 19,60 m și pe ușile de la capete.

SERE-SOLARII FILCLAIR-TIP „BLOC“ CU ACOPERIȘ GOTIC

Serele –solarii Multiclair utilizează cele mai moderne tehnici atât din punct de vedere constructiv cât și al aplicării tehnologiilor de cultivare a legumelor sau florilor. În cadrul acestui tip de construcție pot fi montate tunele joase pentru diferitele specii de plante legumicole cu talie joasă pentru a asigura o dubla protejare împotriva frigului.

Modernizările specifice de tip tehnic îmbunătățesc proprietățile acestui tip de spații protejate privind spațiul de interior care este mult mai luminos, rezistența mare la vânt și la depunerea zăpezii, eliminarea fenomenului de condensare a vaporilor de apă și mărirea volumului de aer din interiorul spațiului.

Datorită fluxului de producție industrială modernizat, spațiile protejate Filclair se construeiesc în variante de înălțime și lățime diferite, în mai multe tipuri de construcțiile, asigurându-se o utilizare optimă în orice tip de climă și pentru orice cultură.

Aerisirea se ralizează pe acoperiș,prin deschiderea pe toată lungimea coamei pe o parte sau a ambele părți a ferestrelor aerisitoare. Pereții laterali sunt prevăzuți cu aerisitoare laterale, acționarea acestora făcându-se cu tije dințate. În capetele solarului sunt prevăzute ferestre pentru aerisire care sunt acționate manual. Pe pereții laterali se pot monta ventilatoare și pereți răcitori.

3.2.2.Cultura în solarii

3.2.3.Pregătirea solariilor pentru cultură începe din toamnă după desființarea culturii anterioare. Solarul se curăță de resturile vegetale și se fertilizează cu 60-70 t/ha gunoi de grajd și cu îngrășăminte chimice: 400-500 kg/ha superfosfat și 200-250 kg/ha sulfat de potasiu care se încorporează în sol cu MSS-1,4.

Primăvara se acoperă solarul, lăsându-se deschis la capete pentru a favoriza zvântarea terenului, după care se fertilizează cu 200-250 kg/ha azotat de amoniu sau Complex III și se mărunțește solul cu freza. Este obligatoriu modelarea solului în straturi înălțate .Terenul se modelează în straturi de 140-150 cm, în vederea irigării pe brazde.

Deoarece cultura castraveților nu se înființează primăvara prea repede, se pot practica culturi anticipate de legume verdețuri, până la plantarea castraveților. În cazul efectuării culturilor de succesiune, după eliberarea solarilor de răsaduri sunt necesare unele lucrări specifice: îndepărtirea materialelor ce au asigurat dubla protejare; curățirea spațiului de cultură; scoaterea sau încorparea în sol a materialului organic folosit ca sursă suplimentară de încălzire la răsaduri; amenjarea unui strat de pământ gros de 15-20 cm, în care se plantează răsadurile. Cu 10-12 zile înainte de înființarea culturii, solarul se acoperă cu folie de polietilenă, groasă de 0,15-0,20 mm, pentru a asigura nivelul minim de temperatură în interior, în vederea efectuării plantărilor.

3.2.4Producerea răsadurilor are loc în sere înmulțitor sau răsadnițe calde unde se seamănă de la începutul lunii martie direct în ghivece sau cuburi nutritive. Este necesară o cantitate de 1-1,2 kg sămânță, pentru asigurarea necesarului de răsad pentru un hectar de cultură.

Răsadul se poate produce și mai târziu, în funcție de asigurarea succesiunii culturilor și modul de exploatare al solariilor.

Pentru obținerea unor producții eficiente din punct de vedere economic trebuie să se utilizeze soiuri sau hibrizi ginoici sau prodominat ginoici. În cazul folosirii de soiuri obișnuite, pentru a determina formarea unui număr mai mare de flori femele, în faza de 3-4 frunze se poate aplica un tratament cu Ethrel 500 ppm (0,05%), folosind 1 l soluție/100 m².

3.2.5.Înființarea culturii se poate realiza, în funcție de zonă, începând din 10-20 aprilie, până în luna iunie, pentru producțiile de toamnă. Răsadurile se plantează câte două rânduri pe un strat, la 70-80 cm între rânduri și 30-40 cm între plante pe rând. Se plantează manual, cu lingura de plantat sau în cuiburi făcute cu sapa. În solarul clasic, cu lățimea de 540 cm, se plantează 4 rănduri, după schema (45+185+80+185+45) x 35 cm, realizându-se desimea de 22 mii plante/ha. Lucrarea se execută manual, în gropi deschise cu lingura de plantat sau cu sapa.

3.2.6.Lucrările de întreținere după 5-6 zile de la plantare se completează golurile. Plantele se palisează pe sfori care se leagă la baza plantei și apoi de sârma spalierului.

Udarea se face periodic, individual, cu furtunul sau pe rigole, la început la interval de 7-10 zile iar în perioadele călduroase și mai ales în timpul fructificării o dată la 3-4 zile. Cea mai bună metodă de irigare în solar este cea prin picurare la care apa folosită trebuie să aibă următoarele caracteristicei (tabelul 3.2.). Pe măsură ce plantele cresc se palisează pe sfori și concomitent lăstarii laterali se scurtează după un fruct, la soiurile pentru salată și după 2-3 fructe, la cele pentru conservare. În perioada de fructificare la interval de 2-3 săptămâni se fac fertilizări faziale cu îngrășăminte simple sau complexe (tabelul 3.3.)

În perioadele călduroase se fac aerisiri pentru a preveni supraîncălzirea aerului în solarii. Fertilizarea fazială, începe după 10-15 zile de la plantare și se repetă la intervale de 2 săptămâni, administrându-se în total 50-60 kg s.s/ha N; 20-30 kg s.a./ha P2O5;

25-30 kg s.a./ha K2O.

Tabelul 3.2.

Compoziția chimică a unei ape corespunzătoare pentru irigarea culturilor în solarii

Tabelul 3.3

Cantități de îngrășăminte administrate fazial (kg/1.000 m²)

Dirijareea creșterii și fructificarii, presupune cârnirea tulpinii principale când a depășit nivelul sârmelor spalier cu 4-5 frunze și dirijarea acesteia existente, până la înălțimea de 35-40 cm, iar în continuare până la dolie, pe tulpină se lasă toate fructele. Pe prima treime a plantei se ciupesc lăstarii după o frunză, pe a doua treime după două frunze și pe treimea superioară dupa trei frunze. Lăstarii ce apar în continuare se ciupesc în medie după 3 frunze. Se fac ciupiri săptămânale pentru a favoriza apariția lăstarilor de ordin superior, determinând eșalonarea recoltărilor.

Se are în vederea existența în permanență a vârfurilor de creștere pentru a menține vigoarea plantei. Dirijarea cu atenție a factorilor de mediu, constituie premise realizării unor bune producții.

Pentru solarii, aerisirea reprezintă o lucrare de mare importanță pentru menținerea temperaturii optime de 26-28ºC (în zilele însorite) a umidității relative a aerului de 85-90%.

La hibrizii ginoici noi, introduși în cultură, tulpina principală se conduce ca în

cazul precedent, lăsându-se plete lungi, iar fructificarea se asigură, în principal, pe tulpină și plete.

3.2.7.Combaterea bolilor și dăunătorilor se face utilizând produsele

Tabel.3.4.

Combaterea bolilor și dăunătorilor la castraveți

3.2.8.Recoltarea fructelor începe după 35-40 zile după plantare. La culturile înființate în aprilie, se recoltează începând din luna mai și continuă tot timpul verii dacă se menține o stare fitosanitară corespunzătoare.

Se recoltează manual, prin treceri succesive, la interval de 2 zile. Soiurile pentru salată se recoltează când fructele au 20-25 cm lungime, iar cele de tip Cornichon, în fucție de cerințele beneficiarului, la 3-6 cm sau 6-9 cm.

Recoltarea are loc dimineața, când temperatura este moderată, pentru a preveni ofilirea fructelor, după care se transportă în magazii.

3.2.9. Producțiile sunt între 40-60 t/ha în funcție de mărimea fructelor.

Tabel.3.5.

Cantități de elemente minerale extrase din sol,odată cu recolta de către plantele de castraveți cultivate în sitem protejat

3.3.Composturile organice utilizate la cultura de castraveți tip cornichon în solar

A) Gunoiul de grajd este considerat un îngrășământ complex în cadrul sistemului de agricultură ecologică și poate fi constituit din amestec de bălegar și materii vegetale. Acesta conține N (5 kg/t gunoi); P (2,5 kg/t gunoi); K (6 kg/gunoi) și Ca (5 kg/gunoi). Calitatea și cantitatea gunoiului depend de mai mulți factori:specia și vârsta animalelor de la care provine gunoiul, furajele folosite și felul așternutului din grajduri, metoda și perioada de păstrare a gunoiului. Gunoiul de grajd utilizat pentru fertilizare trebuie să provină de la exploatații care practică sistemul ecologic. Acest tip de îngrășământ se aplică toamna, încorporate fiind apoi prin arătură, având un efect complex asupra solului, influențând pozitiv însușirile acestuia. Astfel, solurile care conțin argilă în cantitate mare devin permeabile, mai afânate, cele nisipoase devin mai structurate, mai legate, iar conținutul în humus, component important al fertilității, crește. De asemenea este îmbunătățită activitatea biologică a microorganismelor și a microfaunei din sol. Pregătirea și păstrarea gunoiului se fac la platforma de gunoi. Aceasta se prezintă sub forma unui loc special amenajat, departe de grajduri și fânețe, pentru a nu răspândi mirosul sau diferite boli.

Înălțimea stratului de gunoi în platformă poate fi de 2,5-3 m și se acoperă cu resturi vegetale sau cu pământ în momentul administrării, pentru a fi evitate pierderile de amoniac, respectiv de azot. Transportul în câmp și împrăștierea trebuie corelate cu lucrările solului, iar efectul gunoiului se poate constata și la 2-3 ani de la aplicare. Dozele în care se aplică se încadrează între 40-60 de t/ha, în funcție de specia cultivată, condițiile climatice și fertilitatea naturală a terenului. În zonele umede și răcoroase și pe soluri grele se recomandă doze cuprinse între 25-35 t/ha, iar gunoiul poate fi folosit și mai puțin fermentat decât în zonele călduroase în care se manifestă seceta.

Un alt tip de îngrășământ organic mult utilizat în cadrul sistemului de agricultură ecologică este (B) compostul. Acesta poate fi considerat un îngrășământ rezultat

fermentării aerobe, a unui amestec de deșeuri vegetale și animale (frunze; coceni; paie;

alte ierburi; mustul și gunoiul de grajd), resturi menajere, nămoluri orășenești sau zootehinice rezultate din epurarea apelor reziduale. Se obține prin așezarea în straturi successive a materiei vegetale și a gunoiului de grajd, pe un sol afânat la suprafața și permeabil. Descompunerea acestor componente durează de la câteva săptămâni până la câteva luni, în funcție de natura materiei organice și de condițiile climatice. De asemenea este necesară udarea grămezii periodic și acoperirea cu un strat de pământ sau de paie.

Pentru a fi evitate unele pierderi de nutrienți, compostul trebuie folosit imediat ce s-a încheiat procesul de fermentare, iar doza de aplicare va fi de 10-12 t/ha, datorită faptului că este mai sărac în N, dar mai bogat în alte elemente, precum P, K și Ca. Compostul trebuie aplicat prin împrăștiere pe sol și poate fi încorporat în sol fie prin arătură, fie cu grapa cu discuri.

C) Mranița, reprezintă un gunoi de grajd foarte bine descompus, fiind mai bogată în elemete nutritive decât acesta, iar cantitățile utilizate pentru diverse culturi sunt de 6-10 tone/ha.Se poate aplica direct în sol sau doar la plantatul răsadurilor, putând fi utilizată și în vegetație, deoarece se descompune repede, punând la dispoziția plantelor elementele nutritive necesare. Poate fi utilizată și în răsadnițe pentru obținerea de răsaduri.

Este materialul organic, care îmbunătățește calitățile solului dar reprezintă uneori și o sursă de infecție cu boli și dăunători și semințe de buruieni.

D) Turba brună provine din turbăriile înalte (de Sphagnam), are o mare porozitate, capacitate mare pentru apă și aer și o mare capacitate de schimb ionic (100 meq/l). Deoarece are pH-ul acid (3,5-4,0) înainte de a fi folosită în amestec sau la sol este bine să fie neutralizată cu var sau carbonat de calciu (4-5 kg/m³).

E) Turba neagră provine din turbăriile joase (de rogoz) având conținut ridicat de argilă și substanțe nutritive comparative cu turba brună. Are o capacitate mai redusă pentru apă, aer și schimb ionic decât turba brună. Reacția este neutră spre ușor acidă (6,0-7,5)

Principiul restituirii solului a elementelor nutritive în care a fost sărăcit urmărește tocmai menținerea stării de fertilitatea la un nivel ridicat capabil să asigure

permanent producții constante și ridicate la nivelul potențialul productiv al speciei.

Fertilitatea este una dintre cele mai importante însușiri ale solului și reprezintă capacitatea acestuia de a furniza plantelor substanțe nutritive, apa și alți factori ai creșterii și dezvoltării lor.

Fertilizarea însă reprezintă acțiunea de aplicare a îngrășămintelor în vederea sporirii fertilității solului și asigurării substratului necesar obținerii de producții.

În practică agricolă și respectiv în cea legumicolă există posibilitatea menținerii fertilității solului prin aportul adus de resturile vegetale, pe de o parte și prin utilizarea resturilor menajere și gospădărești – ce contribuie la prepararea compusturilor.

Adăugându-se și materialele organice și animaliere se poate asigura un conținut de humus suficient în sol și aport de elemente nutritive (macro-microelemente) eliminându-se îngrășămintele chimice de sinteză – unul dintre obiectivele legumiculturii ecologice.

Agricultura ecologică este considerată o soluție viabilă, care rezolvă impactul negativ al agriculturii asupra mediului și a calității produselor. Producția biologică trebuie astfel planificată încât să asigure pe o perioadă lungă de timp o balanță echilibrată a nutrienților, urmărită periodic prin efectuarea analizelor specifice de sol și plantă.

Prin aplicarea unui sistem organic de îngrășare, prin prelucrarea cât mai puțin agresivă și renunțarea la pesticide este favorizată diversitatea organismelor în sol care asigură descompunerea resturilor organice, circuitul și absorbția elementelor nutritive. Consecința este creșterea conținutului de humus, îmbunătățindu-se structura și drenajul solului, se diminuează degradarea și eroziunea solului.

Solul conține:93% parte minerală și 7% parte organică reprezenatată de :85% humus; 10% rădăcini de plante; 5% viețuitoare. Dintre viețuitoare se gasăsesc:40% bacterii; 40% ciuperci; 12 % râme; 8% macro și micro fauna – viețuitoarele reprezintă 0,35% din greutatea totală a solului. Viețuitoarele din sol, activitatea și relațiile dintre ele

reprezintă procesele de trasformare a materiei organice și îmbunătățirea drenajului solului.

Materia organică din sol, în urma activității organismelor, este divers transformată prin procese de sinteză – humificare și de descompunere – mineralizare.

Între cele două procese contrare humificarea – mineralizarea , trebuie menținut un echilibru printr-un aport de material organic și depinde de o serie de factori printre care: planta cultivată, tehnoogia folosită, cantitatea de resturi vegetale, intensitatea lucrării solului, îngrășămintele folosite, tipul de sol, condițiile climatice.

Menținera bilanțului de humus necesită 8-10 t/ha materie organică anual, reprezentată în special de îngrășămintele organice. În acest sens ne-am propus să obținem o gamă de compusturi organice pornindu-se de la materialele avute la dispoziție ca resurse de bază:

-gunoiul de grajd de ovine și bovine;

-resturile vegetale ale plantelor de cultură legumicole;

-paiele de cereale și rumegușul rămase în urma tocării pentru utilizate la ciupercărie;

-brichetele din ciupecărie după desființarea ciclului de producție;

-tescovina din sectorul de vinificație;

-resturi vegetale din sectoarele pomicole și viticole;

-alte resturi vegetale.

Pe măsura procurării lor au fost mărunțite la dimensiunile cerute și apoi așezate în platforme mici pentru o prefermentare, iar atunci când au fost procurate toate materialele s-a trecut la amenajarea recipientelor și platformelor pentru diferitele posibilități de realizare.

Pe lângă aceste materiale vegetale de care dispunem în cantități variabile, cea mai mare sursă de material biodegradabil obligatoriu de a fi folosit, este substratul celulozic din ciupercăria proprie care asigură o cantitate de aproape 30 tone pe ciclul de cultură. Efectuându-se patru cicluri de cultură pe an, avem la dispozițe o cantitate de 120 tone de material celulozic.

Aceste materiale reprezintă o sursă nepoluantă, nu conține semințe de buruieni, agenți patogeni sau dăunători datorită dezinfecției termice la care este supus , iar nivelul

de pesticide este sub limitele stabilite de Agenția de [NUME_REDACTAT], fiind bun de utilizat în fermele ecologice.

În vederea obținerii compusturilor de fermentare s-a aplicat tehnoliogia clasică cu elemente de specificitate. Aceleași materiale compostate au fost supuse procesului prelungit de compostare în vederea obțienrii de mraniță , component de bază al amestecurilor nutritive pentru producerea răsadurilor, care se găsește din ce în ce mai puțin.

Preocupări în acest sens sunt limitate datorită lipsei materialelor componente de bază, lipsei de interes de către specialiști și chiar a unei tehnologii ecologice de obținere.

Cercetări și recomandări în direcția obțierii de compusturi nutritive sunt numeroase pe plan mondial, din literatură am preluat date publicate de către: C.Celikel, G.Caglar;A.Verdonk; D. [NUME_REDACTAT]; M.de Boadt; A. Lemaire; A. Dartigues; L. M. Rivere; P. Sandschoot; A. Menitt; [NUME_REDACTAT].

Substratul celulozic din brichete s-a așezat în pungi din material plastic, perforate într-un strat cu grosimi diferite stabilite experimental peste care s-a așezat diferitele materiale organice obținute prin compostarea materialelor vegetale reziduale sau resturi vegetale și stabilite ca valori pe bază experimentală.

Ca materiale regenerabile în mod concret s-au procurat:

-tescovina de la sectorul de vinificație, având la dispoziție tescovina mai veche de 1-2 ani, urmând să procurăm și material proaspăt;

-materialele reziduale de la prelucrarea prin distilare a fructelor din sectorul pomicol (mere și prune în principal);

-iarba cosită și uscată adunată în platforme;

-resturile vegetale din sectorul legumicol, resturi ce au fost supuse deshidrării și apoi pregătite pentru amestec;

-pământ de frunze din sectorul pomicol care s-a așezat în platforme;

-pământ de frunze dintr-o pădure de salcâm ce reprezintă o componentă principală;

-gunoi de ovine procurat de la sectorul respectiv al Universității;

-gunoi de păsări procurat de la o crescătorie chiar ecologică;

-alte componente în cantități mai mici.

3.4.Amenajarea containerelor de fermentare

În funcție de materialele avute la dispoziție și ținând cont de indicațiile literaturii de specialitate în special cea externă, am achiziționat pentru a fi folosite ca spații sau containere următoarele materiale:

-bidoane din plastic ce au fost perforate lateral pentru a se asigura aerisirea componentelor din amestec și au fost folosite pentru variante de amestecuri care au fost utilizate pentru cercetări la nivelul micro;

-containere din cărămidă construite după tehnologia găsită în literatură ,unde se vor trece componentele vegetale regenerabile după scheme proprii în funcție de posibilități;

-containere din scândură utilizând în acest scop box-paleți mai vechi din cadrul sectorului pomicol care corespund ca structură și dimensiuni scopului urmărit;

-„țarcuri” împrejmuite cu nuiele de forma dreptunghiulară cu înălțimea de 0,6 m în care s-au așezat materialele grosiere , care necesită o perioadă mai mare de compostare;

-achiziționarea de plante din flora spontană (coada șoricelui,menta,mușețel) care au construit adaosuri la componentele de bază spre a stabili rolul lor în procesul de fermentare.

Din materialele respective s-au realizat amestecuri în proporții diferite pentru a putea găsi o soluție care să asigure o variantă optimă pentru producție, cel puțin pentru obținerea de mraniță.

Desfășurarea compostării

Pentru realizarea unei bune desfășurări a procesului de compostare s-a ținut seama de faptul că trebuiee asigurate:

-spațiile de compostare și containerele care trebuie să fie amenajate și dimensionate;

-să existe o sursă de apă permanentă deoarece materialele au nevoie pentru imbibiție de o cantitate mare de apă;

-asigurarea menținerii componentelor prin amenajări corespunzătoare;

-asigurarea temperaturii pentru desfășurarea normală a procesului de fermentare.

CAPITOLUL 4

Cercetări efectuate la plantele legumicole prin utilizarea de composturi obținute în sectorul legumicol

4.1.Experiența I. Utilizarea composturilor la cultura de castraveți cultivați în solarii la pungi din material plastic

S-au efectuat cercetări la castraveți hibridul Renato prin utilizarea de amteriale organice obținute în cadrul sectorului în urma procesului de compostare simplă sau combinată.

S-au produs răsaduri, prin semănat la ghivece din material plastic, pentru amestecul nutritiv s-au folosit 4 variante (fig.1) cu câte 2 subvariante, conform specificului variantelor (tabelul 3.6.).

Tabelul 3.6.

Specificul variantelor

Abrevieri:

-Ac-amestec clasic;

-T-turbă;

-P.fr.-pământ de frunze.

Răsadurile au fost produse în ghivece nutritive cu amestecul menționat corespunzător specificului variantelor din tabelul 3.6. Același amestec a fost folosit și în pungile folosite pentru cultură.

Deosebirile între combinațiile utilizate se bazează și pe faptul că la graduarile b1 s-au utilizat saci albi, iar la graduarile b2 –saci negri.

La rândul lor în cadrul fiecărei graduari s-a subdivizat substratul, la punctul „b” amestecul fiind pus peste un substrat celulozic uzat de la ciupercării, ca drenaj. Amestecul clasic de la a1 a fost reprezentat de mraniță -25%+ pământ de frunze -25 % +

pământ de țelină -25 % + tescovina -25 % pentru a1 și a4.

La a2 s-a utilizat amestecul clasic-50%+ turbă-50%.

La a3 s-a utilizat turbă neagră 100%.

La a4 s-a utilizat amestecul clasic-50%+ pământ de pădure-50%.

Plantările s-au efectuat în ciclu 2, în solar în rânduri distanțate la 75 cm și cu 35 cm între plante pe rând. În dimanica s-au urmărit elemente ale modificărilor morfologice:

tulpina, diametrul tulpinii și numărul mediu de frunze.

Datele obținute evidențiază diferențe interesante între variante. Sub aspect general, valorile taliei plantelor crescute în pungi de culoare neagră au fost ceva mai mari față de cele crescute în pungi de culoare albă.

În cadrul aceleiași variante, valorile creșterilor taliei sunt mai mari în cazul în care amestecul a fost așezat în pungi fără dren de substrat celulozic. Modificările elementelor

morfologice ale plantelor în funcție de substratul de cultură și culoarea pungilor utilizate, iar valorile sunt prezentate în cadrul tabelelor 3.6; 3.7; 3.8.

Din datele tabelului se constată că sub aspect general talia plantelor a înregistrat valori mai mari în condițiile utilizării pungilor de culoare neagră față de cele din pungi de culoare albă. În raport de substratul nutritiv cele mai mari creșteri ale taliei sunt obținute la amestecul clasic și cu adaos de pământ de frunze, valorile creșterilor se ridică la 25,90% (a1-b2-b) și (a1b2 –a).

În privința diametrului s-au înregistrat de asemenea diferențe între variante cu cele mai bune valori la a2 –b1 unde s-a folosit amestec clasic+ turbă – cu creșteri de până la 21,62%. La nivelul tututor aspectelor studiate valorile analizate au fost mai mari la plantele cultivate în pungi de culoare neagră.

Tabelul 3.7.

Dinamica creșterii plantelor de castraveți în raport de substratul de cultură

Abrevieri:

-A.c.-amestec clasic;

-T-turbă;

-S.c.-substrat celulozic;

-P.fr.-pământ de frunze;

-S.a.-saci albi;

-S.n.-saci negri.

Tabelul 3.8.

Nivelul diametrului tulpinii plantelor de castraveți în funcție de variantă și substratul nutritiv

Abrevieri:

-A.c.-amestec clasic;

-T-turbă;

-S.c.-substrat celulozic;

-P.fr.-pământ de frunze;

-S.a.-saci albi;

-S.n.-saci negri.

Valorile numărului mediu de frunze pe plantă (tabelul 3.9.) la nivelul ultimei determinări evidențiază amestecul clasic combinat cu pământ de frunze.

Tabelul 3.9.

Numărul de frunze în funcție de variantă și substratul nutritiv

Abrevieri:

-A.c.-amestec clasic;

-T-turbă;

-S.c.-substrat celulozic;

-P.fr.-pământ de frunze;

-S.a.-saci albi;

-S.n.-saci negri.

[NUME_REDACTAT] baza rezultatelor obținute privitoare la influența nivelului de fertilizare asupra

elementelor de creștere la plantele de castraveți se pot sublinia următoarele:

-talia plantelor, diametrul și numărul frunzelor au înregistrat cele mai bune valori la combinațiile amestecului clasic și respectiv la amestecul clasic și pământ de frunze;

-variantele în saci făra dren de substrat celulozic au dat rezultate mai bune, decât în cazul utilizării substratului ca dren;

-la cultura în saci de folie neagră în cele mai multe cazuri elementelor analizate au fost mai bune;

-cele mai slabe rezultate s-au obținut în cazul uitilizării turbei în amestec.

4.2.Experiența a II-a-Modificările la nivelul elementelor de creștere și fructificare la castraveții din solarii-în raport de substratul organic utilizat

Material și metodă

Cercetările s-au efecutat în condițiile de la sectorul legumicol al S.D.[NUME_REDACTAT].

S-au stabilit șase variante experimentale, dintre care cinci reprezintă combinații de materiale organice, corespunzător specificului variantelor din tabelul 4.0.

Fertilizarea a fost realizată la solul solarului, cultura efectuându-se în ciclu I 2008, cu plantarea în 4 aprilie-pentru tipul nou de solar construit.

Suprafața unei variante –repetiții a fost de 10 m², iar suprafața experienței de 180 m², pentru cele șase variante în trei repetiții.

Tabelul 4.0.

Specificul variantelor

Plantarea s-a realizat în rânduri distanțate la 90 cm și 30 cm între plante pe rând, irigarea realizându-se prin picurare,(fig.1.).

Fig.1 Amplasarea experienței

S-a asigurat un substrat comun de fertilizare, iar în funcție de varianta s-au administrat materialele respective, pregătite corespunzător. În cultură s-au urmărit aspecte legate de elementele de creștere și fructificare, dar și unele modificări fiziologice și biochimice, folosindu-se hibridul Capricorn.

Rezultate și discuții

În dinamica s-au urmărit și înregistrat date referitoare la elementele de creștere și fructificare pe variante și repetiții și s-au stabilit medii aritmetice sau prin calcul statistic ,iar datele sunt prezentate în (tabelele 4.1-4.4. și graficele 4.1-4.4.).

Tabelele 4.1 și 4.2. prezintă valori ale elementelor de creștere în două momente, repsectiv la începutul recoltărilor (tabelul 4.1. și graficul 4.1.) și la momentul ajungerii plantelor la sârma de susținere (tabelul 4.2. și graficul 4.2.).

Graficul 4.1.

Elementele de creștere la plantele de castraveți în funcție de specificul variantelor în momentul începerii recoltării (C-I-2008)

Tabelul 4.1.

Elemente de creștere la plantele de castraveți în funcție de specificul variantelor în momentul începerii recoltării (C-I -2008 )

Graficul 4.2.

Elementele de creștere la castraveți în momentul ajungerii plantelor la sârma de susținere (C-I-2008)

Tabelul 4.2.

Elementele de creștere la castraveți

în momentul ajungerii plantelor la sârma de susținere (C I – 2008)

Diferențele între variante se constată din datele prezentate, iar cele mai bune rezultate s-au obținut la V6 (PP+Mr), urmată de V3 și V5. Se constată că mranița obținută din compostare de materiale biologice (gunoi de grajd) singura sau în amestecuri, a avut cea mai bună influența, sporurile de creștere în a doua etapă fiind de pănâ la 13,6 m în privința taliei, de pănâ la 23,44% în privința diametrului și de 24,32 % pentru numărul mediu de frunze. Elementele de fructificare pe etape sunt prezentate în tabelele 4.3 și 4.4. și graficele 4.3-4.4.

Tabelul 4.3.

Producția de castraveți pe etape de recoltare în raport de specificul variantelor(C-I-2008)

DL 5,0%=0,479 DL 1,0%=0,664 DL 0,1%=0,916

*Producția pe m² în momentul ajungerii plantelor la sârma de susținere

**Producția pe plantă în C-I-2008

Abrevieri:

Mt – Martor;

PP – Pământ de pădure;

T – Turbă;

Mr – Mraniță.

Graficul 4.4.

Numărul și greutatea medie a fructelor în dinamică

ETAPA I

ETAPA II

Tabelul 4.4.

Numărul și greutatea medie a fructelor în dinamica

S-au înregistrat sporuri de producție timpurie de 7,96-44,68% și de producție totală de 2,6-20,5% cu diferențe semnificative și foarte semnificative la V6,V3 și V5. Producția ciclului a fost de 9,22-11,1 1Kg (m²) respectiv 92,1 -111,1 t/ha. Diferențe apreciabile s-au înregistrat și în privința numărului de fructe recoltate și a greutății lor medii (tabelul 4.4.și graficul 4.4.)

Concluzii

●S-au utilizat ca fertilizare suplimentară, pe un agrofond de bază, diferite materiale organice.

●S-au înregistrat diferențe apreciabile între variante, iar cele mai bune valori s-au obținut la utilizarea mraniței sau la combinațiile acesteia cu pământ de pădure sau tescovină fermetată.

●Sporurile elementelor de creștere, dar mai ales a celor de fructificare sunt considerate foarte bune, pentru condițiile date.

CAPITOLUL 5

CONCLUZII GENERALE

-Pe parcursul anilor de cercetare s-au procurat materialele necesare

compostării, s-au pregătit prin tocare și s-au amenajat platforme de compostare;

-Pentru început s-a efectuat o precompostare individuală, deoarece structura morfologică a materialelor este diferită, iar în momentul efectuării amestecurilor, diferențele între materialele organice nu trebuie să fie prea mari, pentru a obține un compost de bună calitate;

-Cercetările efectuate au folosit atât amestecuri de materiale organice, dar și forma lor simplă;

-Cercetările s-au efectuat în câmp și solarii în funcție de posibilitățile de cultivare a speciilor;

-La castraveți, în condițiile efectuării culturii în saci de plastic albi sau negrii,cele mai bune rezultate s-au obținut în saci de culoare închisă;

-Elementele ce definesc creșterea plantelor au înregistrat cele mai bune valori în cadrul variantelor cu amestec clasic și respectiv la amestec clasic și pământ de frunze;

-Prin cultura la sol a castraveților influențele cele mai bune asupra plantelor s-au obținut la fertilizarea cu mraniță și amestec de mraniță și pământ de pădure sau de turbă;

-S-au înregistrat sporuri de pământ 22,13% în privința taliei plantei, de pănâ la 14,89% în privința diametrului și 12,22% în privința numărului de frunze, la momentul începerii recoltărilor;

-În momentul ajungerii plantelor la sârmă de susținere, sporurile s-au menținut pănâ la 13,6% pentru înălțime, 23,44% pentru diametru și 24,32% pentru numărul mediu de frunze;

-S-au înregistrat sporuri apreciabile de producție timpurie de pământ la 44,64% cu diferențe foarte semnificative la fertilizarea cu mraniță și mraniță și pământ de pădure;

-Producția totală a înregistrat sporuri față de martor de pănâ la 20,50% și cu diferențe foarte semnificative;

Rezultatele obținute au scos în evidență influența favorabilă a materialelor organice utilizate, putând fi utilizate într-o agricultură ecologică, înlocuindu-se fertilizarea chimică.