Ardeiului Gras In Sere

=== l ===

cuprins

CAPITOLUL 2

TEHNOLOGIA CULTURII ARDEIULUI GRAS ÎN sere

capsicum annuum L. fam.solanaceae

2.1. Importanță alimentară și economică

2.2. Originea și aria de răspândire

2.3. Particularități botanice și biologice în relație cu tehnologia

2.4. Exigențe ecologice

2.5. Soiuri și hibrizi

2.6. Tehnologia culturii ardeiului

2.5. Tehnologia culturii ardeiului în sere

Capitolul III

Cultura fără sol a arDeiului gras în sere

3.1. Justificarea alegerii temei

3.2. Scopul cercetărilor

3.3. Organizarea experienței

Varianta 2 (V2) – perlit 1 paarte, mraniță 2 părți, turbă 1 parte

Varianta 3 – Martor – cultură pe sol.

3.4. Rezultate și discuții

Capitolul IV

Concluzii și recomandări

4.1. Cu privire la sectorul legumicol

4.2. Cu privire la tehnologia aplicată

4.3. Concluzii privind experiența

4.4. Recomandări

CAPITOLUL 2

TEHNOLOGIA CULTURII ARDEIULUI GRAS ÎN sere

capsicum annuum L. fam.solanaceae

Alte denumiri cu caracter regional: pipărci (în Banat) popici, paprică (în Transilvania)

Denumiri străine: l. engleză – pepper; l. franceză – piment, poivre; l.germană – spanischer Pfeffer, paprika; l.italiană – peperone; l.spaniolă – pimiento; l.rusă – perec.

2.1. Importanță alimentară și economică

Dintre speciile legumicole cultivate în țara noastră, ardeiul ocupă un loc important, având numeroase întrebuințări. Fructele de ardei se pot consuma în stare proaspătă, ca atare, ceea ce prezintă mare importanță deoarece vitaminele sunt utilizate integral de către organismul uman. Fructele de ardei se folosesc la prepararea unei game foarte largi de mâncăruri, se pretează pentru a fi prelucrate în industria conservelor sau pentru prepararea boielei de ardei. Unele specii și varietăți de ardei au o deosebită valoare decorativă, putând fi cultivate în ghiveci și ținute în casă.

Compoziția chimică a fructelor de ardei este foarte complexă (tabelul 2.1).

Tabel 2.1

Compoziția chimică a fructelor de ardei (după Tarján și Lindndr,

citați de Somos, 1984)

Conținutul în vitamina C depinde și de gradul de maturitate al fructelor, de culoarea fructelor, de mărimea fructelor (Somos, A, 1984)

Condițiile de cultură influențează conținutul în vitamina C, acesta fiind mai mare la culturile din câmp, comparativ cu cele din sere (tabelul 2.2)

Tabelul 2.2

Conținutul în vitamina C și substanță uscată la ardeiul cultivat

în sere și câmp (după Angeli, citat de Somos, 1984)

Și distanțele de plantare influențează conținutul în vitamina C. De exemplu soiul [NUME_REDACTAT] Zöld cultivat la 20 x 25 cm a acumulat 175 mg vitamina C/100 g, iar la 40 x 40 cm 290 mg vitamina C/100 g substanță proaspătă (Somoș, A, 1984).

În condiții de irigare conținutul în vitamina C scade față de situația care nu se irigă (265 mg la neirigat, față de 151 la irigat, soiul Cecei – Somos, 1984).

Ardeiul iute, datorită conținutului în capsicină, are întrebuințări și în industria farmaceutică. Astfel, tinctura capsici este folosită la prepararea vatei termogene și a unor alifii utile în tratarea bolilor reumatice (Bereșiu, 1977).

Din fructele de ardei se pot extrage coloranți alimentari, foarte solicitați de industrie (Pochard, 1987).

Datorită numeroaselor varietăți, ardeiul prezintă importanță deosebită pentru îmbunătățirea conținutului de legume și asigurarea unei rotații corespunzătoare.

Valoarea economică ridicată a ardeiului rezultă și din faptul că asigură venituri mari pentru cultivatori prin valorificarea pe piața internă și externă.

2.2. Originea și aria de răspândire

Locul de origine al ardeiului este America – Mexic și Guatemala (Hazenbush, 1958). De aici s-a răspândit spre nord în S.U.A. și spre sud în Columbia, Venezuela, Ecuador, Brazilia, Peru, Bolivia, Paraguai, Chile, Argentina și Uruguai. În urmă cu mai mult de 3000 – 4000 de ani, ardeiul figura printre speciile cultivate în peru (Szücs, 1975, citat de Somos, 1984). Pe vasele de lut, descoperite din timpuri străvechi, era încrustat ardeiul.

Răspândirea ardeiului în Europa în secolele XV – XVIII este redată în figura 1.9.

Primele informații despre ardei, în Europa, aparțin lui Anghiera (1483), apoi lui Chanca (1494). Ardeiul a fost introdus în Spania, Portugalia, apoi în 1542 în Germania, 1548 în Anglia și 1560 în Ungaria (Balint, 1962). Ardeiul roșu este semnalat de Dodonaeus în 1644 (fig. 1.10).

Ulterior ardeiul s-a răspândit în alte țări, fiind cunoscut în toată lumea.

În țara noastră ardeiul s-a cultivat din secolul XIX-lea, mai întâi în sudul țării și apoi în alte zone.

Conform datelor furnizate de Anuarul F.A.O în anul 1998 ardeiul se cultiva în lume pe 1.220.000 ha, se obținea o producție totală de 14.500.000 t, iar producție medie a fost de 13,6 t/ha.

[NUME_REDACTAT] mari cultivatori de ardei sunt Nigeria cu 95.000 ha și Ghana cu 52.000 ha, în America de nord ardeiul se cultiva în Mexic pe 90.000 ha și S.U.A. pe 26.000 ha, în America de Sud în Argentina se cultivă pe 11.000 ha. [NUME_REDACTAT] ardeiul se cultivă pe 744.000 ha, cu suprafețe foarte mari în China (312.000 ha), Indonezia (200.000 ha), Coreea (95.000 ha), Turcia (58.000 ha).

[NUME_REDACTAT] se cultivă 136.000 ha, între care în Bulgaria 23.000 ha, în România 19.000 ha, Spania 23.000 ha, Ungaria 16.000 ha, Iugoslavia 21.000 ha și Italia cu 11.000 ha.

În țara noastră se obțin circa 200.000 t de ardei anual. Zone foarte favorabile se găsesc în [NUME_REDACTAT] și Câmpia de Vest.

Zone favorabile sunt în Câmpia și [NUME_REDACTAT], partea de est a Moldovei. Zona puțin favorabilă pentru cultura ardeiului este cea cu temperaturi scăzute.

În procesul de ameliorare se pune accentul pe crearea de soiuri productive, cu însușiri calitative superioare, rezistente la boli și dăunători, rezistente la accidente climatice, specializate pe diferite sisteme de cultură.

2.3. Particularități botanice și biologice în relație cu tehnologia

În condițiile din țara noastră ardeiul este o plantă anuală. În regiunile de origine se poate comporta ca plantă perenă.

Rădăcina principală este pivotantă. Cu ocazia repicării rădăcina se poate rupe, dar se dezvoltă numeroase rădăcini laterale. Un rol important are rădăcinile adventive care se dezvoltă în număr foarte mare din hipocotil (Popescu, V., 1977, Somoș, A, 1984, fig. 1.11).Sistemul radicular este superficial. În plan orizontal rădăcinile au o lungime de 30 – 50 cm, iar în adâncime ajung la 30 – 60 cm. Datorită sistemului radicular superficial, ardeiul necesită a fi irigat pentru reușita culturilor. Rădăcinile reprezintă 9 – 10 % din greutatea totală a plantei (Somoș, A., 1984).

Tulpina este ramificată simpodial, dar există o mare diversitate de ramificare și formare a lăstarilor.

La culturile din câmp neprotejat tulpina atinge înălțimi de 40 – 70 cm, în funcție de varietate. În sere, mai ales în ciclul prelungit, plantele ating înălțimi de peste 2 m, necesitând susținerea.

Dacă plantele sunt tăiate la 1 – 4 cm deasupra coletului și așezate în condiții favorabile de mediu, se formează noi lăstari din mugurii laterali care înfloresc și fructifică (Popescu, V., 1977). Ramificațiile tulpinii sunt foarte fragile, de aceea lucrările de îngrijire și de recoltare trebuie făcute cu multă atenție.

Frunzele sunt simple, pețiolate, cu limbul cordiform sau lanceolat, colorat în verde de diferite nuanțe. Numărul de frunze pe plantă prezintă variații importante. Forma și mărimea fructelor se corelează pozitiv cu forma și mărimea frunzelor.

Florile sunt hermafrodite, alcătuite pe tipul 5, solitare sau dispuse câte două la locul de ramificare a tulpinii. Se pot întâlni flori cu 6 sau 7 petale. Numărul staminelor este cuprins între 5 și 8. Ardeiul se caracterizează prin heterostilie clar pronunțată (Maier, I., 1969, Popova, D., 1973). Polenizarea la ardei este în general autogamă, totuși se semnalează și cazuri de polenizare străină, care pot ajunge până la 75 % la soiurile cu fructe mici. Pe o plantă se formează mai mult de 100 de flori. Legarea florilor depinde de numărul de fructe formate pe plantă. Avortarea florilor este frecventă la ardei, fiind dependentă de nivelul temperaturii, intensitatea luminii, dereglările ce apar în sinteza, distribuirea și acumularea substanțelor organice în plantă, dereglările la nivelul sintezei și distribuirii energiei (Popescu, V., și colab. 1983). Fructele se formează mai întâi pe tulpina principală și apoi pe ramurile laterale (Kato și Tanaka, 1971).

Fructul de ardei este o bacă de forme și dimensiuni foarte diferite în funcție de varietate și soi. Poziția fructelor pe tufă poate fi erectă sau pendulă. La maturitatea tehnică culoarea poate fi verde sau galbenă, cu diferite nuanțe, în funcție de soi. Pericarpul fructelor de ardei are grosimi cuprinse între 1 și 8 mm. La maturitatea fiziologică fructele devin roșii sau portocalii. Gustul poate fi dulce sau picant. Productivitatea plantelor depinde de numărul și greutatea fructelor formate, existând diferențe notabile între varietăți. Fructele reprezintă 22 – 32 % din greutatea totală a plantelor, dar pot reprezenta mai mult în funcție de perioadă (tabelul 2.3).

Tabelul 2.3

Schimbări în ce privește procentul greutății fructelor din totalul greutății plantelor în funcție de perioadă, varietatea

Cecei e´des, Somoș, A, 1984

Semințele sunt așezate pe un receptacul cărnos, au formă rotundă turtită și culoarea galbenă. Într-un fructe se pot întâlni 1 – 2 g de semințe. Semințele cu diametrul de 3 – 6 mm și grosimea de 0,5 – 1 mm. Greutatea a 1000 de semințe este de 5 – 7 g. Semințele de Capsicum pubescens au culoarea neagră. Facultatea germinativă este de 80 – 85 % și se păstrează 3 – 4 ani.

2.4. Exigențe ecologice

Ardeiul este o plantă pretențioasă față de factorii de vegetație. Are cerințe mari față de căldură. Temperatura minimă de germinare a semințelor este de 14 – 15o C, iar optima de 25 – 28o C. La temperatură minimă germinarea are loc după 18-20 de zile și chiar mai mult, iar la cea optimă în 9 – 11 zile (fig.1.15). Plantele cresc și fructifică corespunzător la temperaturi de 22 – 25o C. Suma totală a temperaturilor active (peste 17o C) este de 3000o C (Andronicescu, 1968). La temperaturi mai mici de 15o C creșterea încetează (Maier, 1969), iar la temperaturi de 0,03 – 0,5o C plantele pier (Andronicescu, 1968). În condiții de temperatură moderată (15o C noaptea, 20o C ziua) plantele valorifică mai bine o intensitate mai slabă a luminii și formează un număr mai mare de boboci (Popescu, V., 1977).

Mulți cercetători au opinia că prin ținerea plantelor în faza cotiledonală la temperatură mai scăzută se favorizează creșterea vegetativă și înflorirea. [NUME_REDACTAT], 1966, a ținut plantele tinere în faza cotiledonală timp de 14 zile, noaptea (15 ore) la 6o C. Plantele au crescut mai viguros și au format mai multe flori comparativ cu plantele ținut noaptea la 14o C. Înainte de deschiderea florilor temperatura optimă este cuprinsă între 21 și 27o C, iar după aceea de 10 – 16oC (Ghaleb, 1967). În cazul culturii în sere, producția cea mai ridicată s-a obținut la temperatura din aer de 25o C ziua și 20o C noaptea, iar temperatura din sol de 25o C (Somoș, A., 1984). Temperatura solului trebuie ținută la 25o C atât ziua, cât și noaptea (tabel 2.4).

Tabel 2.4

Influența temperaturii aerului și solului asupra producției de

ardei cultivat în sere (după Filius, citat de Somoș, 1984)

+ cu încălzirea solului; – fără încălzirea solului

Ardeiul are pretenții ridicate față de lumină, necesitând pentru fructificare minim 8000 lucși (Maier, 1969). Angeli (citat de Andronicescu, 1968) arată că insuficiența luminii atrage după sine o prelungire exagerată a perioadei de vegetație în dauna fructificării. Între cantitatea de lumină primită de plantele de ardei de la semănat până la formarea bobocilor și înălțimea, grosimea, suprafața foliară, greutatea plantelor, conținutul în substanță uscată, există o corelație pozitivă, cu coeficienți de corelație foarte semnificativi (Popescu, V., 1977).

La intensități ale luminii de 2000 – 3000 lucși, plantele au o creștere și dezvoltare necorespunzătoare. La intensitatea luminii peste 5000 lucși, temperatura de zi de 22 – 25o C, iar cea de noapte de 18 – 20o C, plantele cresc și fructifică corespunzător (Popescu, V., 1977).

Ardeiul este o plantă de zi scurtă (Bălașa, 1973), dar suportă și o fotoperioadă mai mare de 12 ore și chiar iluminarea continuă (Popova, D., 1971, Popescu, V., 1977). Cerințele ardeiului față de fotoperioadă sunt diferite în funcție de soi, de intensitatea luminii și nivelul temperaturii, așa cum arată numeroase cercetări, citate de Somoș, A, 1984.

Prin reducerea intensității luminoase cu 30 %, 50 % și 70 % folosind plase de plastic, s-a ajuns la concluzia că umbrirea reduce numărul de flori comparativ cu lumina normală (Quagliotti, 1974). Dezvoltarea fructelor a fost mai favorabilă când intensitatea luminii s-a redus cu 30 %.

Creșterea și dezvoltarea plantelor de ardei s-au îmbunătățit la temperatura de 20 – 25o C și suplimentarea luminii timp de 8 ore, la 11 noiembrie și 8 decembrie (Somoș, A., 1984).

Lungimea fazelor de răsărire, apariția bobocilor, înflorirea și recoltarea depinde de intensitatea luminii și temperatură.

Intensitatea luminii are un efect deosebit și asupra creșterii și dezvoltării sistemului radicular (Popescu, V., 1977).

Calitatea luminii influențează dezvoltarea plantelor de ardei. Ardeiul cultivat în sere acoperite cu plastic de culoare roșie, verde, galbenă, albastră și necolorată a suferit modificări importante (Pal, 1974) în ce privește înălțimea (mai mare la albastru), mărimea frunzelor (mai mare la albastru), greutatea plantelor (mai mare la galben) și greutatea proaspătă a fructelor (mai mare la galben).

Cerințele ardeiului față de apă, sunt ridicate. Insuficiența apei duce la avortarea unui număr mare de flori, fructele în aceste condiții cresc încet, sunt diforme și lipsite de turgescență. Consumul de apă al plantelor diferă în funcție de faza de vegetație. Acesta se poate aprecia după valoarea coeficientului de transpirație, care este de 500 în primele faze, 550 în timpul înfloririi și de 750 la fructificare (Voinea și colab., 1977). Plafonul de umiditate din sol trebuie să fie de 65 – 71 % din capacitatea de câmp la începutul vegetației și de 80 – 90 % în perioada fructificării (Dumitrescu. M. și colab., 1972).

Temperatura apei de udare este foarte importantă, mai ales la cultura în sere, unde producția cea mai mare s-a obținut atunci când apa de udare a avut temperatura de 25 – 27o C (Somoș, A, 1967).

Consumul de apă de către plantele tinere (de la 8 la 60 g greutate) calculat la 1 dm2 suprafață foliară este foarte ridicat. Mai târziu consumul scade (Pochand și Serieys, 1974.

Evapotranspirația este cea mai mare în luna august, fiind cuprinsă între 120 și 600 g apă pe zi pentru o plantă (tabelul 2.5).

Tabel 2.5

Evapotranspirația plantelor de ardei crescute în vase de vegetație

cu nisip (g pe plantă și vas)

Producția cea mai mare se obține atunci când în sol se menține o umiditate de 65 % din capacitatea de câmp pentru apă a solului, după datele obținute de Girodini și Pimpini, 1970.

Baer și Smeet (1978) au studiat dezvoltarea plantelor de ardei în relație cu umiditatea relativă, în fitotron la temperatura de 20o C ziua și 16o C noaptea. La o umiditate relativă de 95 % plantele au fost cele mai înalte și fructele mai mari.

Asigurarea hranei este importantă pentru obținerea de producții ridicate de ardei. Pentru o tonă de fructe ardeiul consumă 5,3 Kg N, 1,4 Kg P2O5 și 7,0 Kg K2O. Consumul de substanțe nutritive depinde de natura solului, faza de vegetație, soiul cultivat și sistemul de cultură practicat. Reacționează foarte bine la fertilizarea cu îngrășăminte organice, aplicate atât la îngrășarea de bază, cât și în cursul perioadei de vegetație (Bălașa, M., 1973). Necesită o bună aprovizionare a solului cu potasiu (Somoș, A, 1967), deoarece influențează pozitiv calitatea recoltei (Ivanic și Fecenco, 1969).

Azotul se găsește cel mai mult în frunze, mai puțin în tulpină. Conținutul plantelor în azot, fosfor și potasiu este diferit.

Solurile cele mai potrivite pentru ardei sunt cele mai ușoare, nisipo-lutoase, aluviale, cu reacție neutră sau unor acidă (pH = 6,8).

Ardeiul are pretenții ridicate față de aer, mod deosebit în perioada fructificării, când cere aer proaspăt în sere. Este sensibil la curenții reci de aer.

Mărirea concentrației de CO2 în sere de la 0,03 % la 0,1 – 0,15 %, corelată cu nivelul temperaturii și al luminii a condus la obținerea unor sporuri importante de producție (până la 35 %, Vijverberg, 1976) și la mărirea precocității (Zatykó, 1973).

2.5. Soiuri și hibrizi

În cultură se găsesc numeroase soiuri și hibrizi, în funcție de varietate și sistemul tehnologic practicat. [NUME_REDACTAT] și Smith (1953), Filov (1956), există patru specii de ardei cultivat: C. annuum, C. futescens, C. pendulum, C. pubescens. Primele două specii sunt mai răspândite.

[NUME_REDACTAT] (1965), varietățile de ardei aparțin la trei convarietăți: convar. annuum, convar. fongum, convar. grossum. Există numeroase specii sălbatice și altele mai mult sau mai puțin cultivate, cu un rol important în lucrările de ameliorare.

Soiurile de ardei gras sunt prezentate în tabelul 2.6.

[NUME_REDACTAT] se cultivă soiurile de ardei gras: Spartacus, Samanta, Evident, Plutona, Delgado, [NUME_REDACTAT] (1993) recomandă soiurile Cadice, Gédéon, Esterel etc.

2.6. Tehnologia culturii ardeiului

În vederea asigurării unei bune eșalonări a producției, ardeiul se cultivă în câmp, în solarii și în sere.

2.6.1. Tehnologia culturii ardeiului în sere

În vederea asigurării unei bune eșalonări a producției, ardeiul se cultivă în câmp, în solarii și în sere.

Obișnuit în sere se cultivă ardeiul gras și ardeiul iute. Acest sistem de cultură asigură producțiile cele mai timpurii și valorificarea la prețuri ridicate.

Se cultivă mai mult în ciclul I, cu două variante: scurt (1-10 II – 10-15 VII-a) și prelungit (în intervalul 1 II – 5 III-a până la jumătatea lunii octombrie). Se poate cultiva și în ciclul II în perioada 5 VII-a – 30 XI-a.

Răsadurile se produc în sere înmulțitor după tehnologia specifică. La plantare răsadurile trebuie să aibă bobocii florali bine formați, acest lucru realizându-se într-un timp variabil, în funcție de intensitatea luminii din perioada de producere așa cum rezultă din studiile întreprinse de Popescu, V., 1977.

Pentru ciclul I se seamănă între 15 a X-a și 15 a XI-a, răsadul având la plantare 100 – 110 zile, iar pentru ciclul II în perioada 1 – 10 a V-a, la plantare răsadul având vârsta de 50 – 60 zile. Se folosesc 0,5 – 0,6 Kg sămânță pentru 1 ha. pentru repicat se folosesc ghivece cu volumul de un litru.

Serele și terenul se pregătesc ca la cultura tomatelor. Deoarece ardeiul necesită în sol o temperatură mai ridicată, când nu se dispune de încălzirea tehnică a solului, se recomandă amenajarea de straturi încălzite biologic. Se folosește gunoi de grajd sau compost forestier, amenajându-se trei biloane de-a lungul traveei, late la bază de 30 – 35 cm, la partea superioară de 20 – 25 cm și înalte de 15 – 20 cm (fig. 1.23). Compostul forestier, în cantitate de 200 t/ha, are un aport termic biologic, permițând menținerea în substrat a unei temperaturi de 18o C.

Pe travee se plantează 4 rânduri la distanța de 80 cm, iar pe rând la 52 cm, pentru a realiza o densitate de 24.000 pl/ha. Când se amenajează biloane, se plantează 3 rânduri pe travee, la distanța de 100 cm, iar pe rând 39 cm, realizând aceeași densitate.

Experiențele întreprinse au scos în evidență și alte scheme de plantare și moduri de conducere a plantelor, conducând la concluzia că densitățile mai mici de 20.000 pl/ha nu dau rezultate mulțumitoare (Popescu, V., 1977; Ilie și colab., 1981).

Lucrările de îngrijire au o complexitate mai mare. Completarea golurilor se poate face pe o perioadă mai lungă de timp, pentru a realiza culturi încheiate.

Solul se menține afânat, prin aplicarea a 2-3 prașile între rânduri. la 40-50 zile de la plantare, după ultimul prășit, se poate face mulcirea cu paie sau cu folie din materiale plastice.

Dirijarea factorilor de vegetație este foarte importantă. Pentru folosirea la maximum a luminii naturale, în perioada noiembrie-martie, geamurile se mențin într-o stare perfectă de curățenie. După 15 aprilie se poate face cretizarea.

Temperatura se menține constantă la nivel de 22-24o C, timp de 8-10 zile de la plantare, în vederea unei bune înrădăcinări în funcție de luminozitate și faza de vegetație. Noaptea temperatura aerului se reduce la 17-18o C, în zilele cu nor la 18-20o C, iar în zilele însorite la 20-24o C, iar în zilele însorite la 20-24o C.

Umiditatea se dirijează cu multă atenție. După udarea abundentă de la plantare pentru asigurarea prinderii, se reiau udările în momentul în care umiditatea solului coboară sub 70 % din capacitatea de câmp. La început se aplică udări dese, cu norme mici (200 – 250 m3/ha), astfel încât umiditatea să se mențină la nivelul de 70 – 80 % din capacitatea de câmp, până la recoltare și de 80 – 90 % în perioada recoltării. Se folosește apă cu temperatura de 24 – 26o C.

În perioada înfloritului umiditatea aerului se menține la 70 – 80 %.

Aerisirea serei se limitează în perioada noiembrie-februarie la deschiderea ferestrelor periodic, în timpul zilei, iar uneori chiar și noaptea, astfel ca să se producă o împrospătare a atmosferei prin schimbul cu mediul exterior, dar numai când climatul permite.

Se va evita risipa de căldură când plantele sunt mici. După 1 aprilie aerisirea se face zilnic. Fertilizarea cu CO2 aduce sporuri de recoltă (Haiter, 1991).

Fertilizarea se face în conformitate cu buletinele de analiză agrochimică. Odată cu legarea primelor flori începe faza de consum puternic de elemente minerale, consum care practic durează pe toată perioada de recoltare. În vegetație se pot folosi și îngrășăminte foliare cu microelemente și cu magneziu.

Pe tot parcursul perioadei de vegetație se aplică măsuri preventive și curative e combatere a bolilor și dăunătorilor folosind aceleași produse ca la cultura de câmp.

Polenizarea suplimentară cu albine (Apis mellifera) și cu bondari (Bombus terrestris) a condus la creșterea producției, la sporirea greutății medii a fructelor (Ravestin și Eengelaan – Hokken, 1991). Polenizarea se poate face și prin scurtarea plantelor.

Deoarece plantele au o creștere vegetativă foarte puternică este necesară susținerea pe sfori, care se leagă de la baza acestora și de sârmele de susținere de la nivelul doliei. Pentru un hectar sunt necesare 120 – 140 Kg ață pescărească. legarea se începe la 20 – 30 zile de la plantare.

Pentru a favoriza ramificarea plantelor și creșterea vegetativă, se îndepărtează primul buton floral.

Dirijarea plantelor prin tăieri este complexă. Au fost întreprinse cercetări privind conducerea plantelor de ardei gras în sere, cu 2 – 4 brațe (Popescu, V., 1977), Ilie și colab. 1981). Se ameliorează fiecare plantă în parte. Rezultate foarte bune s-au obținut prin dirijarea rândurilor din margine cu două brațe, orientate linear, pe direcția acestora, iar plantele din rândul din mijloc conduse cu 4 brațe în "V"; două fiind dirijate spre stânga și două spre dreapta. Procedând în acest mod, plantele sunt mai bine aerisite, spațiul heliofil este mai bine repartiza, corelația printre rânduri este mai ușoară.

Pe brațele reținute se formează lăstari purtători de nod. După formarea a 1-2 fructe, lăstari se ciupesc. Numărul fructelor lăsate pe plantă se echilibrează în funcție de vigoarea plantelor și de factorii de vegetație. La ciclul I, la început se lasă un număr mai mic de fructe pe plantă, apoi pe măsură ce intensitatea luminii crește, se vor lăsa conduse pornind de la faptul că lumina are intensitate mai mare la plantare și descrește către sfârșitul ciclului. Se lasă o încărcătură mai mare de fructe la început. Lăstarii fără rod, sterili, se îndepărtează. Se face defolierea de la bază și se îndepărtează pe parcurs fructele diforme. Cu circa 40 de zile de desființarea culturii, plantele se cârnesc prin suprimarea vârfului vegetativ la plantele principale.

În cazul ciclului I prelungit, în a doua jumătate a lunii iunie, se face receparea plantelor, prin tăierea tulpinilor la 10 – 15 cm deasupra ramificațiilor de la bază. Plantele vor emite lăstari noi din care se vor alege 3-4 bine dezvoltați, ce se palisează, devenind brațe de rod. În continuare, se aplică tăierile și lucrările ca în prima parte a vegetației.

Recoltarea se eșalonează în funcție de ciclul de cultură. În ciclul I scurt recoltarea începe în aprilie și se continuă până la 15 iulie, se obține o producție de 40 – 50 t/ha. În ciclul I, prelungit, recoltarea se eșalonează între întâi și a V-a și 15 – 20 a X-a, producția fiind de 60 – 70 t/ha, iar la ciclul II între 1 a XI-a și 30 a XI-a, producția fiind la 25 – 30 t/ha.

Prin înființarea ciclului I la data de 4.XI-a, se poate începe recoltarea încă din luna ianuarie, dar producția realizată nu reprezintă decât 4,33 – 5,06 % din cea totală (Popescu, V., 1977).

Tehnologia producerii semințelor de ardei

Ardeiul este o plantă anuală și ca atare tehnologia culturilor producătoare de semințe este asemănătoare cu cea a culturilor producătoare de fructe pentru consum, respectându-se totuși anumite particularități.

Răsadurile se produc numai în exploatația care se ocupă cu producerea semințelor pentru a preveni impurificarea soiurilor. Se folosesc răsaduri repicate pe strat nutritiv la 5 x 5 cm sau în cuburi nutritive de 5 x 5 x 5 cm.

Se elimină primul fruct deoarece este diform. purificarea culturii se face de 2-3 ori pe măsură ce fructele formate au ajuns la maturitatea de consum. Se elimină toate plantele care formează fructe netipice soiului ca și cele care sunt slab dezvoltate și bolnave.

Se limitează numărul fructelor pe plantă reținând pentru sămânță numai fructele de calitatea extra, I și II-a, tipice soiului, sănătoase. La ardeiul gras, pentru soiurile cu fruct mare, se rețin 3-4 fructe pe plantă, iar la celelalte soiuri 4-5 fructe pe plantă. La soiurile de ardei gogoșar se lasă 3-5 fructe pe plantă, iar la ardeiul lung 5-7 fructe pe plantă.

Au fost întreprinse experiențe cu limitarea numărului de fructe pe plantă, de la 3 fructe – V1; 4 fructe V2, 5 fructe V3, 6 fructe V4 și martorul cu fructificare liberă. S-a constat la ardeiul gras, gogoșar și lung că la variantele cu 3 – 4 fructe pe plantă că numărul de semințe în fruct a fost de 1,4 – 1,6 g față de 1 – 1,1 g la martor (Ambăruș, Silvica, 1999). La ardeiul gras, cu cât numărul de fructe pe plantă e mai mic, cu atât mai multe fructe au ajuns la maturitatea fiziologică până la 10 septembrie (86 % – 3 fructe pe plantă, 45 % la martor). La gogoșar proporția fructelor maturate până la 15 septembrie este de 80 % la varianta cu 3 fructe pe plantă și de numai 40 % la varianta martor (Ambăruș, Silvica, 1999).

După limitarea numărului de fructe pe plantă se execută ciupitul vârfurilor de creștere a plantelor și se îndepărtează florile întârziate pentru a permite o dezvoltare mai bună a fructelor rămase și grăbi maturitatea lor.

Recoltarea fructelor pentru sămânță se face atunci când acestea au ajuns la maturitatea fiziologică, manual, în 2-3 etape. Semințele se extrag se folosește la prepararea conservelor.

Producția de semințe condiționate este de 80 – 100 Kg/ha. Se pot obține și producții de semințe la 180 – 210 Kg/ha la ardeiul gras, 210 – 240 Kg/ha la ardeiul lung și 160 – 190 Kg/ha la ardeiul gogoșar, în condiții experimentale (Ambăruș, Silvica, 1999).

În vederea producerii semințelor hibride soiul Dată se seamănă în trei etape: prima cu 10 zile înainte de semănatul soiului mamă; a doua odată cu soiul mamă; a treia la 10 zile după a doua.

Soiurile parentale se plantează alăturat, 2 straturi (4 rânduri) cu soiul mamă, în alternanță cu un strat (2 rânduri) cu soiul tată. Plantarea se face manual. mai întâi se plantează soiul tată și numai după terminarea plantării acestuia se trece la plantarea soiului mamă. Se procedează în acest fel pentru a se ușura lucrările de procurare a polenului și de hibridare.

Imediat după plantare se repartizează soiul mamă pe muncitoare polenizatoare, circa 800 – 1000 de plante.

Costarea florilor de la soiul mamă se face când florile sunt în faza de boboc cu mai puțin timp înainte de a se deschide. Odată cu costarea se face și polenizarea. Polenizarea trebuie făcută în perioada 10 – 15 iunie – 25-30 iulie, între orele 10 – 15.

Producția de semințe hibride condiționate este de 80 Kg/ha.

Recoltarea la ardeiul gras se face la maturitatea tehnică, la ardeiul iute și lung atât la maturitatea tehnică, cât și la cea fiziologică, iar la ardeiul gogoșar și de boia numai la maturitatea fiziologică.

La ardeiul gras recoltarea poate începe în prima decadă a lunii iulie și continuă până în prima decadă a lunii octombrie. La ardeiul lung și gogoșar recoltarea începe în a doua decadă a lunii august și se continuă până la căderea brumelor. Recoltarea se face manual, preferabil prin tăierea pedunculului fructelor. După recoltare fructele se condiționează, se ambalează și se transportă cât mai repede la unitățile de desfacere.

Producțiile medii care se obțin sunt de 20 – 30 t/ha la ardeiul gras, gogoșar și lung și de 8 – 12 t/ha la ardeiul iute și ardeiul de boia.

Capitolul III

Cultura fără sol a arDeiului gras în sere

3.1. Justificarea alegerii temei

Folosirea continuă a solului serei ridică o serie de probleme care conduc la obținerea unor producții din ce în ce mai mici. Multe probleme privesc conținutul în săruri care influențează procesul de absorbție a elementelor nutritive.

Tehnologia folosită în spații protejate necesită folosirea de cantități mari de îngrășăminte organice și chimice, precum și cantități mari de apă, ceea ce duce la îmbogățirea solului în unele săruri cu repercursiuni negative asupra creșterii și dezvoltării plantelor, ca și asupra producțiilor.

Pe de altă parte obținerea unor cantități mari de îngrășăminte organice este greu de realizat deoarece numărul de animale din țara noastră a scăzut, iar procurarea acestora direct de la producător este dificilă, ei folosind îngrășămintele pe propriile terenuri.

Folosirea sacilor de polietilenă cu substraturi organice diferite permite o nutriție echilibrată, crearea creșterii și dezvoltării plantelor. Folosind udarea prin picurare se poate controla cantitatea de apă, făcând economie în acest sens și se pot administra doze precise de îngrășăminte chimice.

Se fac economii pe linia pregătirii terenului, dezinfecției acestuia pe cale termică sau chimică și ca atare și prețul de cost al produselor.

Sacii pot fi evacuați cu ușurință și după o prealabilă dezinfecție se pot nefolosiți.

3.2. Scopul cercetărilor

Cercetările efectuate au avut ca scop experimentarea unor substraturi de cultură în saci de polietilenă pentru cultura ardeiului gras, eliminând solul serei.

Pentru studiu comparativ s-a folosit și solul serei ca o variantă martor.

3.3. Organizarea experienței

Experiența s-a efectuat în serele de legume ale catedrei de Legumicultură, Floricultură și Arhitectură peisageră, facultatea de Horticultură, Universitatea de [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] din București.

Experiența s-a efectuat în anul 2002 și s-a folosit soiul Export. Acesta este un soi semitimpuriu, folosit pe scară largă în culturile din solarii, dar fiind ușor de procurat s-a folosit și pentru sere.

Variantele experienței au fost:

Varianta 1 (V1) – reprezentată de soiul Export pe un substrat alcătuit din 1 parte turbă, 1 1/2 părți mraniță, 1 parte pământ de țelină și ½ părți nisip.

Varianta 2 (V2) – perlit 1 parte, mraniță 2 părți, turbă 1 parte

Varianta 3 – Martor – cultură pe sol.

Sacii au avut capacitatea de 0,0085 m3 și diametru de 25 cm.

Plantarea răsadurilor s-a făcut la distanța de 80 cm între rânduri și 45 cm între plante pe rând. S-au plantat 80 de plante în saci și 100 în solul serei.

Procentul de prindere a fost de 100 %, nefiind necesară lucrarea de completare a golurilor.

Udarea s-a făcut prin picurare la saci și pe rigole la varianta martor.

S-a încercat menținerea temperaturii la nivelul de 26 – 27o C. În perioadele însorite s-a făcut cretizarea serei.

Aerisirea s-a efectuat zilnic, mai ales în perioadele calde.

Fertilizările s-au efectuat după o schemă în care s-au inclus azotul, fosforul, potasiul, magneziul în raporturile prezentate în tabelul 3.1.

Tabelul 3.1

45

Cantitățile de îngrășăminte chimice de care au nevoie plantele de ardei sunt: azotat 300 kg/ha, P2O5 – 150 kg/ha, K – 400 kg/ha, necesitând cantități mai importante la înflorire și creșterea fructelor. La fiecare plantă s-au aplicat 200 ml soluție de îngrășăminte.

Conducerea plantelor s-a făcut cu 2-3 brațe, eliminându-se lăstarii sterili.

Plantele au fost susținute pe sfori, câte una pentru fiecare braț.

Defolierea s-a făcut după o lună de la plantare, o dată pe săptămână, îndepărtându-se frunzele îmbătrânite de la baza plantei.

Pentru combaterea păianjenului roșu se fac tratamente cu Ekalux 0,1 %, pentru musculița albă cu Fastac 0,03.

Recoltarea fructelor a început în jurul datei de 1 mai, făcându-se eșalonat până la sfârșitul lunii iunie.

S-au efectuat observații și determinări la interval de 2 săptămâni privind creșterea plantelor și anume:

înălțimea plantelor

numărul de frunze

numărul de flori

numărul de fructe normale

greutatea fructelor

analiza biochimică a fructelor

determinări fiziologice

S-au adunat probe și s-a făcut analiza fructelor în perioadele de recoltare la 10 plante din fiecare variantă. S-a determinat prin cântărire greutatea medie a fructelor. S-a calculat producția medie pe hectar.

3.4. Rezultate și discuții

S-a determinat compoziția agrochimică a substraturilor. Acestea se prezintă în tabelul 3.2.

Tabelul 3.2

Compoziția substraturilor

Se constată o bună aprovizionare a substraturilor în principalele componente.

Creșterea plantelor în proteine este redată în tabelul 3.3.

Urmărind datele se constată varianta asigură o creștere în grosime mai mare a plantelor de ardei gras, ceea ce înseamnă că acest substrat este mai corespunzător.

Tabelul 3.3

Grosimea plantelor de ardei în dinamică (cm)

Cea mai mică înălțime s-a înregistrat la plantele cultivate pe sol.

Creșterea plantelor în înălțime este redată în tabelul 3.4.

Tabelul 3.4

Înălțimea plantelor de ardei în dinamică (cm)

Se constată că ritmul cel mai mare de creștere. S-a înregistrat la V2, unde sporul a fost de 57,5 cm.

Înălțimea atinsă de plantele de ardei la data de 28 V-a a fost prea mare, așa cum rezultă la fig.3.1.

Dinamica numărului de frunze este redată în tabelul 3.5.

Tabelul 3.5

Dinamica formării frunzelor

Numărul mai mare de frunze s-a înregistrat la V1. Acesta se corelează pozitiv cu capacitatea fotosintetică și cu producția.

La un moment dat s-au făcut defolieri și numărul de frunze nu mai este semnificativ.

Dinamica formării florilor este redată în tabelul 3.6.

Tabelul 3.6

Numărul de flori pe plantă

O evoluție pozitivă în ceea ce privește formarea florilor s-a înregistrat la V2, cu 16,6 flori medie pe plantă. Un număr mai mare de flori conduce spre un număr mai mare de fructe.

Înflorirea a fost mai timpurie la V2 (după 115 zile) și V1 (118 zile), față de martor unde înflorirea a avut loc după 125 zile.

Dinamica realizării fructelor este redată în tabelul 3.7.

Tabelul 3.7

Dinamica formării fructelor

Cel mai mare număr de fructe s-a format la varianta 2, care a asigurat o creștere și dezvoltare superioară plantelor.

Producția realizată și analiza statistică este redată în tabelul 3.8.

Tabelul 3.8

Producția și analiza statistică la plantele de ardei cultivate în saci

DL 5 % = 0,17 kg/m2 DL 1 % = 0,28 kg/m2 DL 0,1 % = 0,51 kg/m2

Se constată că cea mai mare producție s-a obținute la V2, 9,47 kg/m2, atestând valoarea deosebită a substratului folosit la această variantă.

Compoziția chimică a fructelor de ardei gras, soiul Export, este prezentată în tabelul 3.9.

Tabelul 3.9

Compoziția chimică a fructelor de ardei

Compoziția chimică a fructelor diferă de la o variantă la alta. Se observă un conținut mai mare de potasiu, vit. C are cote ridicate, iar conținutul în zahăr este cuprins între 1,61 și 1,73 %.

Capitolul IV

Concluzii și recomandări

Pe baza studiilor efectuate se pot trage mai multe concluzii.

4.1. Cu privire la sectorul legumicol

Sectorul legumicol din incinta USAMV are ca scop didactic. Există o mare diversitate a sistemelor de cultură: în câmp în sere și în solarii.

Există o mare diversitate de specii dar predomină cultura tomatelor, castraveților, verzei timpurii, ardeiului gras, vinetelor și salatei.

Lucrările se efectuează cu muncitorii angajați permanent, insuficienți ca număr, dar și cu studenții în perioadele de practică și la lucrările practice prevăzute în planurile de învățământ.

4.2. Cu privire la tehnologia aplicată

Tehnologia aplicată la cultura ardeiului gras în sere parcurge verigile specifice.

Răsadurile s-au produs în sere înmulțitor prin semănatul în lădițe și repicatul în ghivece din material plastic cu diametrul de 10 cm.

Sera s-a pregătit în mod obișnuit, prin mobilizarea solului, dezinfecția pe cale chimică cu formalină, dezinfecția chimică a scheletului.

Plantarea s-a făcut manual, la începutul lunii martie.

Lucrările de îngrijire au fost cele obișnuite (udat, fertilizat, aerisire, combaterea bolilor și dăunătorilor, tăieri, susținere etc.).

Recoltarea s-a efectuat manual din luna mai până la începutul lunii iulie.

4.3. Concluzii privind experiența

S-au pregătit două rețete de amestecuri care au conținut turbă, mraniță, pământ de țelină și perlit.

Dinamica creșterii plantelor în grosime în înălțime, a formării frunzelor, florilor și fructelor evidențiază varianta 2, cu valori net superioare față de varianta martor.

Producția a fost mai ridicată la varianta 2 ceea ce arată că acest substrat de cultură asigură condiții optime de creștere și dezvoltare a plantelor.

Compoziția chimică a fost apropiată la cele trei variante studiate s-a evidențiat conținutul ridicat în vitamina C la fructele de ardei.

Se recomandă cultivarea ardeiului gras în saci de polietilenă într-un amestec format din turbă, mraniță, pământ de țelină și perlit.

Se elimină folosirea solului serei care ridică o serie întreagă de probleme și se creează o alternativă de cultură, posibil de aplicat și pe suprafețe mai mici, de către posesorii de sere încălzite.

Este necesar să se continue cercetările pentru elucidarea mai multor aspecte legate de acest sistem de cultură.

cuprins

CAPITOLUL 2

TEHNOLOGIA CULTURII ARDEIULUI GRAS ÎN sere

capsicum annuum L. fam.solanaceae

2.1. Importanță alimentară și economică

2.2. Originea și aria de răspândire

2.3. Particularități botanice și biologice în relație cu tehnologia

2.4. Exigențe ecologice

2.5. Soiuri și hibrizi

2.6. Tehnologia culturii ardeiului

2.5. Tehnologia culturii ardeiului în sere

Capitolul III

Cultura fără sol a arDeiului gras în sere

3.1. Justificarea alegerii temei

3.2. Scopul cercetărilor

3.3. Organizarea experienței

Varianta 2 (V2) – perlit 1 paarte, mraniță 2 părți, turbă 1 parte

Varianta 3 – Martor – cultură pe sol.

3.4. Rezultate și discuții

Capitolul IV

Concluzii și recomandări

4.1. Cu privire la sectorul legumicol

4.2. Cu privire la tehnologia aplicată

4.3. Concluzii privind experiența

23 pagini