Balcanii de Vest. Studiu de Caz Kosovo

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

DOMENIUL: ȘTIINȚE ALE COMUNICĂRII

SPECIALIZAREA/PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTER

RIC

Balcanii de Vest

Studiu de caz: Kosovo

Bucuresti 2016

Cuprins:

Introducere …………………………………………………………………………………. pag 3

1.Conflictul din Kosovo, cauze care au stat la declansarea acestuia…. pag5

2.Principalii actori geopolitici implicati in evenimentele din Kosovo si rolul sau………………………………………………………………………………………..pag 8

3.Pozitia Romaniei referitoare la acest conflict……………………………..pag 10

4.Situatia din provincia Kosovo astazi…………………………………………..pag 12

CONCLUZII……………………………………………………………………………….pag 14

BIBILOGRAFIE…………………………………………………………………………pag 15

Introducere

Kosovo este o regiune disputata din Balcani. Cea mai mare parte a regiunii se afla sub administratia Republicii Kosovo, partial recunoscuta. Serbia nu recunoaste secesiunea Kosovo, si o considera o entitate condusa de ONU in cadrul suveranitatii statului, ca Provincia Autonoma Kosovo si Metohia, fiind recreata de Slobodan Miloșevici, dupa reformele constitutionale sarbe la sfarsitul anilor 1980.

Kosovo nu are iesire spre mare si se invecineaza cu Serbi Centrala in NE, Republica Macedonia in sud, Albania in vest, si Muntenegru in NV. Priștina, este capitala provinciei si cel mai mare oras din Kosovo, printre care se numara si Peć (Peja), Prizren si Kosovska Mitrovica.

Kosovo a fost o parte din teritoriul triburilor traco-ilirice, apoi din Imperiul Roman, Bizantin, Taratul Bulgar, Taratul Sarb, si Imperiul Otoman. In secolul al XX-lea a fost impartita intre Regatul Serbiei si Regatul Muntenegrului, iar in cele din urma a revenit statului succesor, Regatul Iugoslaviei. Dupa sfarsitul Razboiului din Kosovo si incetarea bombardamentului Iugoslaviei de NATO, teritoriul a intrat sub administratie interimara a Organizatiei Natiunilor Unite (UNMIK). In februarie 2008, Adunarea din Kosovo a declarat ca provincia Kosovo este independenta si cunoscuta ca Republica Kosovo. Din 9 noiembrie 2009, independenta este recunoscuta de 75 de state membre ONU si de Republica Chineza (Taiwan). Pe 8 octombrie 2008, Adunarea Generala a ONU a adoptat o rezolutie care solicita Curtii Internationale de Justitie, un aviz consultativ cu privire la problema declaratiei independentei provinciei Kosovo. Cele doua mari grupuri etnice din Kosovo, albanezii si sarbii au avut ostilitate unii fata de ceilalti de-a lungul istoriei pana in prezent, fiecare grup sustinand ca regiunea le aparține.

Kosovo, cu o populatie de aproximativ 2 milioane de persoane, este una dintre cele mai sarace tari din Europa. Banca Mondiala estimeaza ca produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor este de 1 760 EUR. Se estimeaza ca 45% din populatie traieste sub pragul de saracie national, iar 17% in saracie extrema, potrivit datelor din 2006, care sunt cele mai recente disponibile. Are o diaspora numeroasa si una dintre cele mai tinere populatii din Europa.

Albanezii reprezinta 90% din populatie, sarbii – 6%, populatiile bosniaca, turca, rroma, ashkali si egipteana reprezentand impreuna 4%. Majoritatea albaneza si minoritatea nesarba recunosc legitimitatea statului Kosovo. Cea mai mare parte a comunitatii sarbe se opune insa statalitatii Kosovo. Distanta sociala dintre albanezii kosovari si sarbii kosovari ramane semnificativa. Sarbii kosovari isi mentin o puternica autonomie de facto in zona de nord a tarii. In alte zone ale Kosovo acestia s-au concentrat cu timpul in enclave rurale. In afara de motivatiile politice, o cauza importanta a izolarii comunitatii sarbe o constituie limba. Sarbii kosovari care traiesc in enclave sunt victime ale discriminarii, ceea ce le afecteaza viața de zi cu zi, si se afla in imposibilitatea de a-si gasi un loc de munca. Accesul lor la administratia din Kosovo si la diferitele servicii sociale, precum spitalizarea nu este echitabil, in raport cu albanezii kosovari.. Libertatea de miscare pe teritoriul Kosovo le este limitata in practica. Populatia sarba continua sa paraseasca Kosovo.

In nordul Kosovo si in cele mai multe zone cu populatie sarba functioneaza incepand din 1999 institutii paralele de ingrijiri medicale, invatamant, justitie si servicii sociale. Acestea primesc ajutor din Serbia si sunt in mare parte controlate de aceasta. O mare parte a sarbilor kosovari continua sa boicoteze alegerile nationale si cooperarea cu autoritatile din Kosovo, in special in nord. In restul tarii, sarbii kosovari participa in numar din ce in ce mai mare la alegeri si sunt reprezentati in institutiile locale si nationale (inclusiv in guvern si in Adunare). In localitatile cu majoritate sarba a fost boicotat un proces de descentralizare care prevede crearea de localitati noi, in care minoritatile etnice ar urma sa constituie majoritatea, cu atributii crescute la nivel local.

Conflictul din Kosovo demonstreaza modul in care conflictele interne ale statului pot implica din ce in ce comunitatea internationala. Se pune intrebarea de atunci al importantei suveranitatii de stat, subliniat, in Carta Natiunilor Unite. Statele sunt definite ca fiind "suprem si suveran pe teritoriul lor". Adesea, cand exista un conflict etnic intern exista un potential puternic pentru ca drepturile omului sa fie incalcate.

In cazul Kosovo, comunitatea internationala sub semnul intrebarii, actiunile presedintelui sarb, Slobodan Milosevic, sau a guvernului sau a comis un genocid in conformitate cu dreptul international. Organizatia Natiunilor Unite si NATO au luat mai intai un curs de actiune diplomatica fata de Serbia. Acesta a fost atunci cand strategiile de schimbat si NATO, a preluat conducerea situatiei, cu o campanie agresiva discutabil bombardament, ca dezbaterea reala a aparut. NATO a preluat pozitia de faptul ca incalcarea drepturilor umanitare a depasit importanta suveranitatii de stat.

Problemele la care se face referire sunt suveranitatea statului, statele care nu au dreptul sa intervina in treburile interne ale altui stat si in incalcarea drepturilor omului. Pentru a aborda aceste probleme exista patru domenii majore ce trebuie sa fie explorate :

• conflictul etnic si incalcarile drepturilor omului

• interventia umanitara

• suveranitatea statului

• globalizarea si un sistem de schimbare international.

Cele mai multe cazuri de conflict etnic implica o anumita forma de suferinta umana care trebuie sa fie luata in considerare sub forma de „drepturile omului”

1. Conflictul din Kosovo, cauze care au stat la declansarea acestuia

De aproximativ 60 de ani, de la sfarsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial nu a mai existat nici un conflict de avengura in lume, acesta fiind cunoscuta drept o „perioada de pace”, Lucrurile stau doar aparent asa, in toata aceasta perioada de 60 de ani desi nu au existat conflicte majore, au existat peste 100 de conflicte armate de natura etnica, religioasa lingvistic, economic etc, care s-au soldat cu aproximativ 25 de milioane de victime, un numar imens de refugiati, plus multe alte distrugeri materiale.

Un exemplu de acest fel, este conflictul etnic dar si religios din Kosovo si din Iugoslavia. Partile aflate in conflict fiind: etnicii albanezi de religie islamica versus sarbii de religie ortodoxa. De-a lungul timpului acest conflict a facut si el nenumarate victime, fiind o problema geopolitica intens dezbatuta in intreaga lume.

Totul incepe in 1989, atunci cand Slobodan Milosevic anuleaza autonomia provinciei Kosovo, act care odata aprobat da nastere la violente in cazul populatiei majoritare. In anul urmator albanezii din Kosovo declara independeta provinciei recunoscuta un an mai tarziu de catre Albania.

In 1998 conflictul devine evident, dupa numeroase ciocniri intre politie si separatisti, soldate cu morti si raniti in ambele tabere. Tot in acest an se hotaraste si implicarea fortelor NATO in restabilirea pacii.

De mai bine de un secol Kosovo, o provincie fara iesire la mare in interiorul Serbiei, este taramul unor divergente intre sarbi si populatia majoritara etnica albaneza.

Provincia s-a aflat in administrarea Natiunilor Unite, dupa ce, in anii 1990, a indurat un conflict starnit de diviziuni etnice si represiuni.

Regiunea este una dintre cele mai sarace in Europa: mai mult de jumatate din populatie se afla sub pragul saraciei. In ciuda unor importante resurse minerale, agricultura este principala activitate economica in zona.

In Kosovo traiesc aproximativ un milion si jumatate de etnici albanezi. Dupa conflictul din anii '90, in provincie au mai ramas in jur de 100.000 de sarbi. Minoritatea sarba traieste in zone separate aflate sub paza trupelor de mentinere a pacii NATO.

Pe parcursul anilor 1990, politicile economice sarace, sanctiunile internationale, acces slab de comert exterior si de finantare, si conflicte etnice grave au deteriorat si mai mult economia slab dezvoltata.

Unul din conflictele demografice ale Kosovo date de strategia de nord este acela ca multi se tem ca granitele Kosovo s-ar putea modifica si ar duce la dezmembrarea tarii vecine, Macedonia si sa dezcentralizeze Balcanii de Vest.

Unul din conflictele economice este acela ca Kosovo era cea mai saraca provincie din fosta Iugoslavia, avand un venit pe cap de locuitor estimat la 1.500 euro in (2006).

Economia provinciei Kosovo ramane slaba. Dupa o crestere in 2000 si 2001, cresterea PIB a fost negativa, in anii 2002 si 2003 si este de asteptat sa fie in jur de 3% in 2004-2005, cu surse interne de crestere economica in imposibilitatea de a compensa scaderea de asistenta externa. Inflatia este scazuta, in timp ce a postat un deficit bugetar pentru prima data in 2004. Kosovo a ridicat nivelul deficitelor externe. In 2004, deficitul balantei de bunuri si servicii a fost de aproape de 70% din PIB. Remitentele de la persoane care traiesc in strainatate reprezinta o valoare estimata de 13% din PIB, si pentru asistenta externa in jur de 34% din PIB.

Economia ramane in mare parte dependenta de transferurile de bani curente private, efectuate de emigranti, si ajutoarele furnizate de donatori. Economia din Kosovo are de suferit de pe urma incertitudinilor care au urmat razboiului, a intreruperii legaturilor comerciale si a investitiilor insuficiente in infrastructura. Alimentata de o situatie de extrema urgenta si de un efort de reconstructie alimentat in principal de donatii internationale, s-a inregistrat o cresterea economica cu doua cifre in primii ani de dupa 2000. Cresterea s-a dovedit nesustenabila din cauza unui deficit comercial extrem de mare si a lipsei de investitii straine directe (ISD). Investitiile straine directe in Kosovo au scazut treptat incepand din 2007, de la 19% la 7,1% din PIB. Sectorul economiei informale este extins, iar gradul de colectare a impozitelor este mic.

Economia din Kosovo se bazeaza in cea mai mare parte pe sectorul serviciilor (68%), alte sectoare avand ponderi comparativ reduse: industria, 20% si agricultura, 12%. Majoritatea populatiei kosovare traieste in zone rurale. Activitatile agricole se desfasoara fragmentat, pe mici parcele, ceea ce inseamna o agricultura mai curand ineficienta, de subzistenta. Aceasta situatie impiedica si dezvoltarea unei societati civile puternice si reprezentative, care sa se ocupe de chestiuni privind dezvoltarea agricola si rurala.

In 2005, dupa raportul pozitiv referitor la bazele unui guvern democratic al Natiunilor Unite, au inceput discutiile despre un posibil viitor statut al provinciei Kosovo.

In februarie 2007, trimisul Natiunilor Unite, Martti Ahtisaari, a prezentat un plan de masuri pentru independenta provinciei Kosovo, un plan primit foarte bine de albanezii kosovari si respins de Serbia.

Presedintele SUA, George Bush, s-a declarat pentru independenta provinciei Kosovo, dar Rusia a amenintat cu un veto dat oricarei rezolutii ONU care sprijina planul Ahtisaari.

SUA si Uniunea Europeana au revizuit un proiect de rezolutie a Natiunilor Unite de la inceputul lunii iulie care spunea ca independenta Kosovo nu va fi obtinuta daca negocierile cu Serbia ar fi esuat dupa patru luni.

2. Principalii actori geopolitici implicati in evenimentele din Kosovo si rolul sau

In istoria acestui conflict au fost implicati numerosi actori, atat la nivel de sistem international, cat si la nivel subsistemic-statal.

Principalii actori geopolitici implicati in evenimenetele din Kosovo (Conflictul Kosovo) sunt: Serbia, Albania, KLA, NATO, SUA, Rusia si Uniunea Europeana.

Acesti actori geopolitici prezinta anumite roluri mai importante sau mai putin importante in evaluarea acestui conflict de anvergura.

In cazul Serbiei relatiile economice cu Kosovo continua sa fie asimetrice, fiind un important exportator deoarece pana de curand Kosovo nu putea exporta in aceasta tara. Agenda negocierilor cu Serbia include deblocarea comerțului cu Kosovo, utilizarea spațiului aerian al Serbiei, tranzitul de pasageri cu pașaport kosovar sau al vehiculelor inmatriculate in Kosovo, participarea Kosovo la forumurile regionale. La sfarsitul lui februarie 2012, Kosovo si Serbia au incheiat un acord privind cooperarea regionala si gestionarea trecerilor de frontiera.

NATO si-a pus la dispozitie tehnica militara in scopul impunerii rezolutiilor Consiliului de Securitate, caz care aduce foarte bine aminte de interventia americano-britanica din Irak. Cu o prezenta redusa treptat, KFOR, forta militara condusa de NATO, continua sa asigure securitatea pe teritoriul Kosovo, in timp ce Politia din Kosovo a preluat responsabilitatea de a proteja majoritatea locurilor culturale si religioase si cea mai mare parte a frontierelor.

Cel mai important aspect detinut de NATO in conflictul de la Kosovo a evidentiat diminuarea riscurilor economice.

UE s-a manifestat initial prin impunerea de sanctiuni Iugoslaviei, pentru ca in final sa preia managerierea acestui conflict de la ONU si sa devina unul din actorii troicii constituite pentru gasirea unei solutii in acest caz.

Misiunea Uniunii Europene o va inlocui pe cea a Natiunilor Unite, care a administrat provincia de la interventia militara a NATO, din 1999.

In ianuarie 2012, Comisia Europeana a lansat un dialog cu Kosovo privind liberalizarea regimului de acordare a vizei.

SUA a descris KLA (Armata de Eliberare Kosovo) ca o organizatie terorista si dorea sa formeze o relatie cu acestia. De asemenea, SUA nu a facut nici un efort pentru a oprii banii sau armele canalizate in Kosovo, SUA detinand „un zid exterior de sanctiuni” asupra Iugoslaviei care a fost legat de o serie de probleme, Kosovo fiind una dintre acestea.

Albania a recunoscut Kosovo drept stat independent. Dintre toate tarile vecine, Kosovo are cele mai bune relatii cu Albania. Albania a fost si continua sa fie foarte activa in obtinerea recunoasterii independentei Kosovo si in activitatea de lobby vizand includerea Kosovo in initiativele regionale.

Rusia opteaza pentru redeschiderea discutiilor si procesului de reglementare politica a problemei Kosovo, in corespundere cu Rezolutia 1244 a Consiliului de Securitate. Tot oficialii rusi au avertizat opinia publica internationala despre eventualele dezagregari a dreptului international, discreditari a autoritatii ONU si aparitii a noilor zone de conflict la nivel international. Acestia afirma ca independenta Kosovo va duce la perturbarea securitatii in Balcani si la escaladarea tensiunilor si violentelor interetnice in regiune

KLA ( Armata de Eliberare din Kosovo) a fost o organizatie formata de albanezi kosovari, avand ca scop obtinerea independentei Kosovoului fata de Iugoslavia la sfarsitul anilor '90, se afla situat in satul Prekaz, fiind considerat un adapost pentru acestia. KLA avea ca obiectiv, pe termen lung, de a uni populatiile albaneze din Kosovo, Macedonia si Albania, intr-o mai mare masura din Albania.

3.Pozitia Romaniei referitoare la acest conflict

Proclamarea independentei Kosovo a impartit comunitatea internationala in doua tabere: cea pro, condusa de Statele Unite si mai multe tari din Uniunea Europeana, si cea contra, condusa de Rusia.

Din a doua grupa face parte si Romania. Parlamentul roman a adoptat o pozitie anti-independenta cu 239 de voturi pentru si 7 abtineri.

Aici sta, de fapt, cheia in care trebuie citita toata atitudinea Romaniei si a celorlalte patru state (Slovacia, Spania, Grecia, Cipru) cu privire la Kosovo. Nu este vorba despre legile internationale, care, oricum, conform CIJ, nici nu au fost incalcate. Nu este vorba nici despre legile Serbiei. Este vorba despre teama stabilirii unui precedent, in conditiile in care aceste state au propriile conflicte etnice sau teritoriale.

Prin urmare, Romania a refuzat sa se uite spre Priștina in ultimii ani, de frica sa nu gaseasca acolo elemente comune cu situatia de acasa. Realitatile europene ne vor forta insa, pas cu pas, sa recunoastem independenta Kosovo. Desi nu i s-a spus, Romania tocmai a facut niste pasi in hora europeana pro-Kosovo.

Recunoasterea sau nerecunoasterea independentei Kosovo nu va fi rezultatul unei decizii comune a Uniunii Europene, ci va apartine fiecarui stat membru. Este pozitia exprimata, pana acum, de Comisia Europeana, in conditiile in care nu exista un consens. Cel putin aase tari ale Uniunii si-au anuntat, de mai multe ori, intentia de a nu recunoaste declaratia unilaterala de independenta a Kosovo, sau cel putin nu imediat.

Este vorba de Bulgaria, Cipru, Grecia, Romania, Slovacia și Spania. Toate aceste state au pe teritoriul lor minoritati etnice si se tem ca secesiunea Kosovo de Serbia va crea un precedent. Rusia, alaturi de Serbia, se opune ferm independentei. Mai mult, Moscova a avertizat ca isi va schimba politica fata de teritoriile separatiste pro-ruse din Osetia de Sud si Abhazia, care astfel s-ar putea separa de Georgia.

In schimb, este de asteptat ca tari precum Statele Unite, Marea Britanie, Franta, Germania si Italia sa declare imediat ca recunosc independenta Kosovo. Singurul subiect asupra caruia oficialii europeni sunt de acord a fost trimiterea unei misiuni civile, formata din politisti, procurori, judecatori si functionari vamali, denumita Eulex, care va fi responsabila cu supravegherea independentei provinciei.

4. Situatia din provincia Kosovo astazi

Pentru a face o caracterizare generala a ceea ce este Kosovo astazi, o sa incepem cu unele date generale. Kosovo este cel mai nou stat din Europa, incepand cu 17 februarie 2008 si se situeaza in partea vestica a Peninsulei Balcanice. Se invecineaza cu Muntele Negru in vest, Serbia in nord-est, cu Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei in sud-est si cu Albania in sud-vest. In Republica Kosovo traiesc 1.804.000 locuitori, dintre care 88% sunt albanezi, 7% sarbi si 5% sunt bosnieci, rromi, egipteni, turci, ashkali. Limbile oficiale in Kosovo sunt albaneza si sarba. Ambele limbi sunt folosite in mod egal in parlamentul din Kosovo. Religiile principale sunt cea musulmana, ortodoxa si catolica. Capitala tarii este Prishtina.

Batalia de la Kosovo este privita pana in ziua de azi ca un moment de referinta pentru identitatea nationala a sarbilor si a fost evocata de cateva ori in timpul Razboiului din Kosovo.

Termenul de Razboiul din Kosovo (sau Conflictul din Kosovo) este folosit pentru a descrie doua conflicte militare paralele din Kosovo:

-1996–1999: Conflict intre fortle sarbe si iugoslave, si armata de eliberare din Kosovo, o grupare paramilitara de gherila a etnicilor albanezi, sustinuta de NATO.

-1999: Razboiul dintre Republica federala Iugoslavia si NATO, in perioada 24 martie – 10 iunie 1999 cu scopul de atac asupra civililor si armatei Iugoslaviei, rebelii albanezi continuand razboiul cu fortele iugoslave, printre care o deplasare masiva a populatiei in Kosovo.

Adunarea din Kosovo a aprobat declaratia de independenta pe 17 februarie 2008, dupa zeci de ani de contradictii si conflicte. In zilele urmatoare, o serie de state (Statele Unite, Turcia, Albania, Austria, Germania, Italia, Franta, Regatul Unit, Taiwan, Australia, Japonia, Coreea de Sud si altele) au anuntat recunoasterea independentei, in ciuda protestelor din partea Rusiei si a altor tari din cadrul Natiunilor Unite.

In prezent, 87 dintre cele 193 de state membre ale ONU au recunoscut independenta regiunii Kosovo. Kosovo este membru al FMI si al Bancii Mondiale cu numele de Republica Kosovo. Cinci state membre ale Uniunii Europene, Cipru, Republica Elena, Slovacia, Spania si Romania au refuzat recunoasterea independentei statului.

Kosovo este parte din procesul de stabilizare si asociere (PSA), dar ramane singura tara din regiune care nu are relatii contractuale cu UE, un statut care o impiedica sa semneze un Acord de stabilizare si asociere (ASA). In cadrul dialogului privind procesul de stabilizare si asociere (DPSA), in 2010-2011 au fost organizate opt reuniuni (sapte sectoriale, urmate de o sesiune plenara), inclusiv consultari cu organizatiile societatii civile, privind principalele capitole ale acquis-ului UE.

La sfarsitul lunii iulie 2011, situatia s-a tensionat in zona de nord, atunci cand Kosovo a decis sa impuna un embargo asupra marfurilor sarbesti, ca masura de retorsiune la boicotul marfurilor impus de Serbia incepand din 2008 din motivul nerecunoasterii stampilei „Vama Kosovo”. Desfasurarea unilaterala a fortelor de politie din Kosovo la doua puncte vamale din zona de nord, la frontiera cu Serbia, a condus la violente care s-au soldat cu decesul unui ofiter de politie kosovar. Calmul a fost restabilit cu ajutorul KFOR, forta militara condusa de NATO.

CONCLUZII

Datorita sprijinului marilor puteri (SUA, Marea Britanie, Franta, Germania etc.) Kosovo are sanse mari sa obtina recunoasterea independentei sale de catre o parte larga a comunitatii internationale. In continuare, Serbia va da prioritate instrumentelor diplomatice si politice in vederea anihilarii noului stat Kosovo. Dar daca Serbia va face uz de forta pe marginea chestiunii Kosovo, atunci aceasta ar putea intra in conflict direct cu fortele NATO, adica cu Occidentul, ceea va agrava procesul de democratizare si europenizare a acesteia. De asemenea, aceasta va fi o dovada in plus in favoarea independentei kosovare coordonate de Occident in scopul de a stopa violentele interetnice din aceasta regiune. Prin urmare, Serbia este fortata sa apeleze la instrumente non-violente pentru a nu se discredita in ochii comunitatii internationale, chiar daca acestea nu sunt destul de productive.

Pana la sfarsitul anului 2011, Kosovo fusese recunoscut de 86 de state membre ale ONU, inclusiv de 22 de state membre ale UE.

Coflictul din Kosovo a implicat, asa cum am aratat, mai multe organizatii internationale. In profida faptului ca Belgradul sustine in continuare ca aceasta este o afacere interna, nu poate fi ignorat potentialul de extindere a crizei in zona, mai ales avand in vedere pozitia celorlalte provincii iugoslave. Trebuie de asemenea amintit faptul ca Kosovo este regiunea cu concentrarea cea mai mare de locuitori minoritari din Europa –nu mai exista nici o regiune atat de intinsa care sa aiba o pondere de 90% din populatie apartinand unei minoritati.

De asemenea, in abordarea crizei trebuie observata care ar putea fi intentia pe termen lung a albanezilor din Kosovo. Cu toate ca foarte usor cineva s-ar putea gandi la alipirea Kosovo la Albania dupa succesiunea de Iugoslavia, aceasta posibilitate este destul de greu de prevazut pe termen scurt –Albania avand o conditie economica, mai proasta chiar decat cea a Kosovo –este greu de crezut ca ar putea constitui o atractie pentru populatia din Kosovo –in plus, tendinta in randul refugiatilor albanezi din Kosovo nu este cea de a fugi in Albania, ci de a se raspandi in alte parti ale Europei.

BIBILOGRAFIE

Comitetului Economic și Social European privind rolul societății civile în relațiile UE Kosovo (aviz exploratoriu)-28.martie 2012, Bruxelles

http://www.crisisgroup.org/~/media/Files/europe/balkans/kosovo/211%20North%20Kosovo%20–%20Dual%20Sovereignty%20in%20Practice.pdf

http://ebookbrowse.com/intervention-vs-sovereignty-kosovo-conflict-pdf-d368904882

http://en.wikipedia.org/wiki/Kosovo

http://nato.md/uploads/Analize%20si%20comentarii/Jurnal%20Academic/JA_nr_6.pdf

http://en.wikipedia.org/wiki/Economy_of_Kosovo

http://www.gandul.info/puterea-gandului/romania-va-recunoaste-kosovo-deocamdata-o-stie-doar-restul-lumii-9484429