Avantajele Si Dezavantajele Aderarii Romaniei LA U.e
=== 613898eb2353aa12d1493beea4f44ac6ec45efcf_147975_1 ===
AVANTAJELE ȘI DEZAVANTAJELE ADERĂRII ROMÂNIEI LA UNIUNEA EUROPEANĂ
Uniunea Europeană are mai multe obiective principale, însă muncește în special la promovarea și extinderea cooperării între membri în unele regiuni, inclusiv în probleme economice, sociale și legate de comerț, politică externă, securitate sau probleme judiciare. Un alt obiectiv major al Uniunii Europene este cel legat de implementarea Uniunii Economice și Monetare, care stabilește o singură moneda pentru membri UE.
România a semnat în anul 1993 acordul de asociere la Uniunea Europeană, astfel că în anul 1995 România a dobândit statutul de stat asociat la Uniunea Europeană, iar din 2007 este membră cu drepturi depline a Uniunii Europene. Uniunea Europeană sprijină România prin asistență, consultanță și finanțarea unor proiecte care corespund standardelor și normelor europene. Obiectivul principal vizat este că toate zonele să aibă un nivel de dezvoltare similar, pentru a elimina disparitățile regionale.
Lărgirea Uniunii Europene aduce serioase beneficii României, astfel țara noastră va fi sprijinită în procesul de tranziție spre democrație și economia de piață, urmărindu-se respectarea drepturilor omului, funcționarea statului de drept, a pluralismului politic și a separației puterilor în stat. Totodată România va beneficia de tehnologii avansate pentru modernizarea industriei și agriculturii, precum și a introducerii unui management modern.
Prin pătrunderea pe piața internă a Uniunii Europene se va înregistra o creștere a productivității și nivelului de trăi al românilor, în condițiile în care integrarea în piața internă a Uniunii Europene obligă țara noastră să-și creeze mecanisme de piață funcționale, o economie competitivă, în măsură să reziste presiunilor concurențiale ale produselor și serviciilor occidentale; îi este garantată independența și suveranitatea, precum și participarea ei în cadrul Politicii Externe și de Securitate Comună la soluționarea unor probleme importante ale lumii contemporane.
Integrarea în Uniunea Europeană este un avantaj important deoarece garantează un plus de stabilitate și va aduce un plus de siguranță, într-o lume din ce în ce mai marcată de pericole.
Avantajele aderării României la Uniunea Europeană se pot împărți în trei mari categorii:
avantaje economice (creșterea economică, creșterea nivelului de trai)
stabilitate politică
siguranță și securitate.
În opinia mea, integrarea României în Uniunea Europeană va avea numeroase efecte pozitive asupra modernizării societății românesti în ansamblu, asupra imaginii externe a țării, precum și asupra vieții cetățenilor (de exemplu, liberă circulație a persoanelor).
Beneficiile economice sunt legate de creșterea economică, creșterea investițiilor străine directe, crearea unor noi structuri de producție, care va permite realizarea de produse cu valoare adăugată mare și o calitate superioară conform standardelor Uniunii Europene, protecție sporită a consumatorilor, creșterea economiilor și investițiilor populației, micșorarea fiscalității prin politici de impozitare mai relaxate, extinderea piețelor de capital, dezvoltarea afacerilor și a sectorului privat, stimularea concurenței, accesul pe piață muncii din statele membre ale Uniunii Europene, îmbunătățirea substanțială a standardului de viață al populației.
Aceste avantaje economice generale trebuie să țină, însă, seama de presiunile concurențiale ale pieței unice, de concurență acerbă cu firmele din statele membre dezvoltate, precum și de necesitatea transformărilor în conformitate cu noile tehnologii, care pot duce la creșterea șomajului, o dată cu restructurarea întreprinderilor și a anumitor sectoare ale economiei.
In ceea ce priveste accesul la fondurile structurale comunitare, aderarea la Uniunea Europeana dă României posibilitatea de a realiza dezvoltarea echilibrată a regiunilor tarii și o dezvoltare rurală susținută, să modernizeze infrastructură de transporturi și de mediu, să creeze noi oportunități de ocupare a forței de muncă, să promoveze acele politici sociale care vor duce la conditii de trai imbunatatite.
Există anumite persoane care consideră că aderarea României la Uniunea Europeană a condus la o pierdere de suveranitate și identitate națională sau se tem că țara va deveni mai vulnerabilă în condițiile concurenței din piața unică europeană.
România cheltuie enorm pentru a putea atinge standardele impuse de Uniunea Europeană. Costurile sunt suportate de către cetățenii și firmele private din România. Costurile aderării sunt costuri publice acoperite din bugetul de stat, costuri private suportate de societățile comerciale și costuri individuale plătite de fiecare cetățean român, în vederea reformării sistemului de pensii sau a reconversiei profesionale.
Costurile din fonduri private plătite de firmele private românesti sunt cauzate de modificarea normelor românesti de desfășurare a activităților economice în vederea asigurării compatibilității cu cele europene. Aceste costuri includ investițiile pentru mediu și cheltuielile ocazionate de adaptarea la standarde și certificarea în conformitate cu normele europene.
Aderarea României la Uniunea Europeană implică și costuri economice, dar și costuri sociale, aducând, printre altele, masive creșteri de prețuri. Astfel suntem obligați să adoptăm regulile europene ale concurenței loiale. Respectarea normelor europene exclude subvențiile directe netransparente și subvențiilor indirecte ascunse.
Implementarea eficientă a acquis-ului comunitar pe probleme de mediu presupune o asumare în comun a responsablitatilor, deoarece un mediu curat atrage după sine nu numai beneficii, ci și unele obligații. Pentru că progresele în domeniul protejării mediului să ducă la rezultatele cerute prin acquis-ul comunitar este necesară o colaborare susținută a tuturor factorilor implicați în implementarea legislației europene și acțiuni la nivel local și regional pentru promovarea dezvoltării durabile.
În opinia mea, costurile aderării României la Uniunea Europeană sunt mai mari decât în alte țări, cel mai important motiv fiind însa situația din agricultură. În consecință, reforma structurală a sectorului agriculturii ar trebui să aibă două obiective principale: reducerea populației ocupate în agricultură și creșterea dimensiunii fermelor cu rezultate în ceea ce privește eficiența mai ridicată a agriculturii.
Concluzionând, acestea sunt câteva dintre avantajele și dezavantajele cu care se confruntă țara noastră și pe care trebuie să ni le asumăm în procesul integrării în structurile europene. Dezavantajele și avantajele integrării țării noastre în Uniunea Europeană sunt deja vizibile, însă trebuie să întelegem că mai ales avantajele integrării se vor vedea mai clar în viitor. Astfel, România trebuie să se constituie parte a transformării politice, economice și socio-culturale desfășurate la nivelul Uniunii Europene. În condițiile în care Uniunea Europeană se dorește a fi un spațiu al păcii, securității și democrației. România nu poate opta altfel decât restul țărilor membre, indiferent de dezavantajele apărute.
BIBLIOGRAFIE
Niță I. (2010), Politicile și economia Uniunii Europene. Intregrarea Romaniei, Pitești: Editura Independentă Economică.
Tescașiu B. (2009), Instituții Europene. Schimbări și adaptări din perspectiva extinderii UE, București: Editura C.H. Beck.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Avantajele Si Dezavantajele Aderarii Romaniei LA U.e (ID: 110646)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
