Avantajele ale Sectorului Energetic Ce Asigura Competitivitatea Acestuiadoc

=== Avantajele ale sectorului energetic ce asigura competitivitatea acestuia ===

AVANTAJE ALE SECTORULUI ENERGETIC CE ASIGURĂ COMPETITIVITATEA ACESTUIA

Stud. cap. Petrescu Alexandru-Silviu

Specializarea Studii de Securitate și Informații

Grupa 331

PREMISE

Într-o lume puternic globalizată, caracterizată de un nivel ridicat al dezvoltării tehnologice, se poate afirma faptul că sectorul energetic a devenit unul din pilonii principali ai societății, pe de o parte asigurând o economie prosperă, iar pe de altă parte, reprezentând un factor de imagine la nivel internațional, în funcție de modul în care este exploatat și utilizat. Din acest punct de vedere consider oportun ca orice stat să își exploateze potențialul energetic în mod corespunzător pentru a evita pe cât posibil dependența de alte națiuni.

Pentru a putea analiza sectorul energetic al statului român, în vederea identificării acelor aspecte care asigură competitivitatea acestuia, este necesară o definire a conceptului. Astfel, în conformitate cu Legea nr. 123/2012 privind energia electrică și gazele naturale, sectorul energetic este definit ca fiind: „ansamblul activităților de producere a energiei electrice, inclusiv de producere a energiei termice și electrice în cogenerare, de transport, de distribuție și de furnizare a energiei electrice, de furnizare a serviciilor de sistem, importul și exportul energiei electrice, schimburile naturale și/sau de avarie cu sistemele electroenergetice ale țărilor vecine, precum și instalațiile aferente acestora.”

În baza acestei definiții, se poate afirma faptul că un stat, pentru a putea beneficia de un sector energetic puternic, trebuie să investească în dezvoltarea tuturor caracteristicilor acestuia enumerate mai sus, astfel încât energia produsă să poată fi nu doar utilizată de beneficiari, dar și exportată în cazul în care cantitatea produsă este mai mare decât necesarul statului respectiv – energia trebuie să asigure o bună funcționare a pieței interne unice a bunurilor și serviciilor energetice. Astfel, un stat care reușește să producă astfel încât să își satisfacă cererea internă de energie și, în plus, să exporte, va reuși să devină un actor important la nivelul scenei interaționale.

Totodată, este de remarcat faptul că sectorul energetic joacă un rol important în procesul de ascensiune al unei țări la statutul de putere la nivelul scenei mondiale, deoarece poate determina alte state să depindă de livrările de energie produsă la nivel intern de către țara respectivă. Acest aspect poate reprezenta, într-o oarecare măsură, un pericol la adresa stării de echilibru a mediului de securitate internațional, deoarece țara poate crea un monopol al energiei pe un anumit segment și într-o anumită regiune, impunând propriile prețuri și reguli de distribuție statelor dependente.

INTRODUCERE ÎN TIPOLOGIA SURSELOR DE ENERGIE

Definiție. Sursele de energie reprezintă elemente primare ce se găsesc în natură și care pot fi convertite mai departe prin diferite metode pentru a deservi societatea sub diferite forme. De exemplu, energia electrică sau căldura, două elemente indispensabile omenirii la momentul actual, de la care derivă multe alte forme de energie utilizabile de indivizi sau companii.

Resursele neregenerabile

Resursele neregenerabile sunt reprezentate, în special, de combustibilii fosili, gazele naturale, lemnul, gazele de șist, mineralele sau substanțele chimice ce se găsesc în natură și ajută la producerea energiei nucleare. Aceste surse există într-o cantitate limitată în natură și trebuie exploatate în mod eficient pentru ca ele să nu se epuizeze într-un timp foarte scurt. Tocmai acestă calitate a lor de a fi epuizabile le face să fie foarte valoroase, fapt care conferă statului ce deține rezerve considerabile anumite avantaje economice.

Resursele regenerabile

Acestea au apărut, în mare parte, ca o alternativă la diminuarea cantităților de resurse naturale epuizabile, însă, unele dintre ele au fost folosite încă din Evul Mediu, așa cum a fost cazul vântului și al apei. Vântul a fost folosit, pe de o parte la celebrele mori de vânt și ca sursă de energie motrică pentru deplasarea corabiilor cu vele, în timp ce apa a fost folosită pentru funcționarea morilor de apă. Odată cu apariția noilor tehnologii, apa a început să fie folosită pentru obținerea de energie hidroelectrică prin amplasarea unor baraje pe cursul unor râuri, în interiorul cărora se află turbine convertoare de energie sau prin crearea de lacuri de acumulare în același scop. Apa mărilor și a oceanelor este folosită prin construirea de centrale mareomotrice care profită în același timp și de forțele gravitaționale al căror rezultat sunt mareele. Tot în această categorie putem introduce și apele geotermale, care sunt folosite pentru obținerea de energie termoelectrică. Puterea vântului a început și aceasta să fie convertită în energie electrică cu ajutorul centralelor eoliene care au luat o amploare destul de mare.

Lumina și căldura provenite de la soare sunt folosite atât pentru obținerea de energie electrică, cât în scopul producerii de energie termică, căldura și razele de lumină fiind captate și transformate cu ajutorul panourilor fotovoltaice.

Urmare a problemei epuizării combustibililor fosili, a petrolului sau a gazelor, statele au început să caute alternative pentru substituirea acestora, însă acesta nu este singurul motiv. Problema de mediu a devenit din ce în ce mai mult de actualitate, întrucât se pot observa din ce în ce mai multe schimbări climatice datorate încălzirii globale, aspect ce are drept factor provocator principal emisiile rezultate de pe urma folosirii surselor epuizabile de energie. Astfel, se observă o promovarea a planurilor de instituire a unor centrale ce folosesc doar combustibili bio sau a folosirii energiei electrice produsă de sursele regenerabile de energie, acest lucru fiind evidențiat și de strategiile realizate de Uniunea Europeană, care pe lângă acest lucru dorește și obținerea unei independențe din punct de vedere energetic (din punct de vedere al gazelor naturale) față de Federația Rusă.

Astfel, dacă ar fi sa facem o grupare a surselor de energie în funcție de caracteristicile lor și de energia produsă, se poate identifica următoarea ierarhie:

Energia nucleară, cunoscută și ca energie atomică, apare în urma unor fenomene fizice de fuziune, fisiune sau dezintegrare radioactivă și folosește o resursă foarte valoroasă și în același timp rară – uraniul, integrându-se astfel în rândul surselor de energie epuizabile și fiind foarte costisitoare. Centralele nucleare produc, în prezent, circa o treime din electricitatea și 15 % din energia consumată în Uniunea Europeană. Acest sector reprezintă o sursă de energie cu emisii reduse de carbon și costuri relativ stabile, ceea ce îl face atractiv din punctul de vedere al securității aprovizionării și al luptei împotriva schimbărilor climatice. În România, în prezent, funcționează unitățile 1 și 2 ale centralei nucleare de la Cernavodă, care asigură circa 20% din totalul consumului de energie al României, producând anual o cantitate de aproximativ 11 TWh. Există, însă proiecte care vorbesc de operaționalizarea și a reactoarelor 3 și 4 pentru creșterea producției de energie nucleară, întrucât aceasta nu produce atâtea emisii poluante cât produc spre exemplu termocentralele.

Energia hidroelectrică, cunoscută și ca energie hidraulică sau puterea apei, reprezintă o energie mecanică formată din energia potențială a apei dată de diferența de nivel între lacul de acumulare și centrală, respectiv din energia cinetică a apei în mișcare. Exploatarea acestei energii se face actualmente în hidrocentrale, care transformă energia potențială a apei în energie cinetică. Aceasta e apoi captată cu ajutorul unor turbine hidraulice care acționează generatoare electrice care în final o transformă în energie electrică. Hidroenergia este poate cea mai veche formă de energie existentă, ea fiind folosită în trecut pentru funcționarea morilor de apă și pentru irigarea câmpurilor de cereale. Hidroenergia reprezintă în prezent aproximativ 19% din totalul energiei produse din lume, iar puterile hidrocentralelor au crescut enorm. Astfel, în România, cea mai mare putere instalată este la Porțile de Fier I de 1050 MW, iar primele 6 hidrocentrale românești însumează o putere de 2761 MW. Cea mai mare hidrocentrală din lume este situată pe râul Yangtze, în China având 32 de turbine, fiecare cu o putere instalată de 700 de MW, însumând astfel 22400 MW.

Energia termoelectrică, o centrală termoelectrică, sau termocentrală este o centrală electrică care produce curent electric pe baza conversiei energiei termice obținută prin arderea combustibillilor. Curentul electric este produs de generatoare electrice antrenate de turbine cu abur, turbine cu gaze, sau, mai rar, cu motoare cu ardere internă. Această energie folosește resurse epuizabile generatoare de căldură, aflați sub formă solidă, lichidă sau gazoasă, ceea ce înseamnă că este dependentă de cantitatea de hidrocarburi pe care statul respectiv o are sau o importă. Cea mai mare termocentrală din România este reprezentată de Complexul Energetic Turceni cu o capacitate instalată de 2310 MW, iar cea mai mare termocentrală din Europa și a doua din lume este cea de la Bełchatów, Polonia, care funcționează pe bază de lignit și are o putere instalată de aproximativ 5.053 MW.

Energia regenerabilă (sursele de energie cu caracter regenerabil). În această categorie putem include energia cu sursă termică, fotovoltaică, hidroelectrică, mareomotrică, geotermală și biomasa –un substitut veritabial pentru combustibilii fosili. Exploatarea acestor tipuri de sursr de energie conduce la scăderea efectului de seră rezultat în urma folosirii combustibililor fosili și la reducerea gradului de dependență al Uniunii Europene referitor importul de petrol și gaze naturale. Prin această definiție, Uniunea Europeană prezintă principalele avantaje ale acestor tipuri de surse de energie și anume faptul că sunt mult mai „prietenoase” cu mediul înconjurărtor prin faptul că emisiile de substanțe poluante sunt foarte mici spre nule, iar în același timp, prin crearea unei rețele comunitare sau chiar naționale, dacă vorbim de România, de energie regenerabilă care să ofere astfel oportunitatea unei independențe din punct de vedre energetic față de statele deținătoare de importante cantități de resurse epuizabile. Un alt avantaj al energiei regenerabile este diversitatea surselor, aici putem vorbi despre energia eoliană, solară etc., astfel o țară își poate canaliza eforturile spre o astfel de sursă sau mai multe în funcție de avantajele geografice de care dispune.

SECURITATEA ENERGETICĂ ÎN ACCEPȚIUNEA CONCEPTULUI DE SECURITATE NAȚIONALĂ

Plecând de la definiția prezentă în Strategia de Securitate Națională a României: „ Securitatea națională reprezintă condiția fundamentală a existenței națiunii și a statului român și un obiectiv fundamental al guvernării; ea are ca domeniu de referință valorile, interesele și obiectivele naționale… Securitatea națională se realizează prin măsuri adecvate de natură politică, economică, diplomatică, socială, juridică, educativă, administrativă și militară, prin activitatea de informații, contrainformații și securitate…”, se poate afirma faptul că securitatea națională se axează pe valorile, interesele și obiectivele naționale, prin prevenirea și contracararea eventualelor riscuri, amenințări sau vulnerabilități care ar putea apărea la adresa statului român. În plus, ea se realizează prin adoptarea unor măsuri adecvate în principalele domenii de referință, printre care și domeniul economic, în care se regăsește și sectorul energetic, motiv pentru care acesta are o pondere foarte mare în realizarea securității naționale.

Prin analiza definiției sectorului energetic oferită de Ministerul Economiei: „Sectorul energetic reprezinta infrastructura strategica de baza a economiei nationale, pe care se bazeaza intreaga dezvoltare a tarii. In acelasi timp, energia reprezinta o utilitate publica cu un puternic impact social.”, se poate observa importanța majoră reprezentată de sectorul energetic în sistemul economic național, ceea ce statuează și locul acestuia în realizarea securității naționale.

Astfel, efectuând o analiză comparativă a celor două definiții, se poate concluziona că măsurile adecvate adoptate în domeniul energetic (în ceea ce privește sursele utilizabile), infrastructura ce deservește acest sector, conversia și transportul energiei obținute, precum și utilizarea rațională a acesteia (prin consum intern – industrial sau la nivelul consumatorilor individuali – sau prin export) pot conduce la optimizarea acestui sector și implicit, împreună cu măsurile adoptate în celelalte domenii vitale statuate în Strategie, se poate realiza securitatea națională. În plus, se observă că, prin faptul că sectorul energetic deservește toate ramurile economiei naționale, modernizarea și retehnologizarea acestuia pentru a atinge standardele optime sunt necesare întrucât pot contribui semnificativ la ridicarea nivelului de trai din țara noastră, precum și la creșterea prestigiului României pe scena internațională.

Totodată, la titlul XI al Strategiei de Securitate Națională a României este prezentată importanța creșterii competitivității și performanțeleor economiei naționale și implicit ale sectorului energetic, pentru a promova inițiativele ce vizează prosperitatea și securitatea națiunii. Imoprtante în acest context sunt consolidarea, modernizarea și aducerea la standarde actuale a sistemului economic românesc pentru creșterea competitivității pe plan internațional și armonizarea cu principalele linii de acțiune energetică a Uniunii Europene. Astfel, se afirmă faptul că un rol important în garantarea securității naționale – prin prisma condițiilor economico-sociale – revine asigurării securității energetice prin adaptarea eficientă a schemei consumului în raport cu graficul de creștere a eficienței energetice, toate aceste în încercarea de crearea a unei independențe din punct de vedere a surselor energetice, față de state ce pot pune presiune asupra României și pot supune economia națională unor grave prejudicii având ecou și în materializarea unor amenințări la adresa securității naționale.

În aceste condiții, este necesară o exploatare cât mai diversificată a potențialului energetic al statului român, accentul fiind pus pe energia nucleară și cea din surse alternative, deoarece acestea sunt semnificativ mai avantajoase pentru protejarea mediului înconjurător, față de utilizarea combustibililor fosili, dar și pentru că ele sunt înscrise și în liniile strategico-energetice ale Uniunii Europene pentru viitor.

„Strategia Energetică a României pentru perioada 2007-2020, actualizată pentru perioada 2011-2020 ”, definește printre prioritățile de top identificarea unor surse alternative de alimentare pentru evitarea dependenței față de anumiți furnizoiri unici, diminuarea cantității de emisii nocive și protejarea mediului înconjurător, precum și crearea/consolidarea sistemelor de energie alternativă.

Obiectivul principal prezentat în Strategia Energetică a României este reprezentat de „ satisfacerea necesarului de energie atât în prezent, cât și pe termen mediu si lung, la un pret cât mai scăzut, adecvat unei economii moderne de piață și unui standard de viață civilizat, in conditii de calitate, siguranță in alimentare, cu respectarea principiilor dezvoltarii durabile.”. Este foarte bine menționat ca obiectiv principal satisfacerea nu numai a necesarului de energie pentru prezent, ci și pe termen mediu și lung deoarece se dorește o viziune în perspectivă asupra potențialului energetic al țării prin prospecțiunile asupra zăcămintelor de combustibili fosili și de gaze naturale și de șist, a debitelor hidrologice a principalelor râuri și a Dunării, a materialului nuclear necesar centralei de la Cernavodă și o viziune care să cuprindă menținerea, dezvoltarea și crearea unor noi parcuri de centrale eoliene sau de panouri fotovoltaice. Un alt element important care asigură condițiile de calitate și siguranța în alimentare este infrastructura din acest domeniu, care trebuie modernizată și racordată la tehnologiile da actualitate pentru a asigura competitivitatea fiecărei surse de energie precum și să ajute la consolidarea economiei moderne de piață, ce ar putea crește nivelul de trai în țara noastră.

De asemenea un alt document care trasează anumite linii directoare pentru România în domeniul energetic este Programul Operațional Sectorial – Creșterea Competitivității Economice, care se axează pe creșterea competitivității economice a României, care nu trebuie privită ca un proces de exploatare a avantajelor pe termen scurt, ci ca un proces de construire a unei structuri economice bazate pe investiții de capital si pe cercetare, dezvoltare si inovare. Tot în cadrul acestui Program Operațional Sectorial se vorbește despre economia României, care dovedește o tendință pozitivă de dezvoltare în ceea ce privește industria și serviciile suport, dar încă insuficientă pentru a acoperi decalajele, referindu-se la deficiențele pe care țara noastră le întâmpină pe partea infrastructurii de afaceri, dar și pe a sectorului inovativ și cel de retehnologizare.

BENEFICIILE CONSOLIDĂRII SISTEMULUI ENERGETIC

România, în calitatea sa de membră a Uniunii Europene, trebuie să-și racordeze politicile interne la cele ale organismului european, implicit pe cele energetice, astfel încât să contribuie la menținerea securității naționale, dar și a aquis-ului comunitar.

Unul din punctele controversate ale României este reprezentat de problematica gazelor naturale. În acest domeniu sunt atât avantaje și dezavantaje, cât și unele proiecții care, dacă se împlinesc, vor duce la o independență energetică mult mai mare a României din acest punct de vedere, precum și la creșterea competitivității țării noastre pe plan internațional și accederea către sttatutul de lider regional. Astfel, în conformitate cu Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, România dispune de o rezervă de gaze naturale de aproximativ 100 de miliarde de metrii cubi, o cantitate moderată dacă se ia în considerare necesarul anual al României, însă insignifiantă la nivel mondial, reprezentând 0,1 % din rezervele mondiale, conform companiei britanice British Petroleum.

În același timp la nivelul anului 2012, aproximativ 24% din consumul energetic de gaze naturale al României a fost realizat cu importuri de gaz rusesc, aceste procente însemnând aproximativ 2 miliarde de metrii cubi de gaze, în condiția în care țara noastră a avut impus un preț foarte mare pe mia de metrii cubi livrați, de circa 440 de dolari.

Așadar, luând în calcul aspectele de mai sus, sunt de părere că România ar trebui să se axeze pe sporirea producției proprii de gaze naturale în noi areale încă neexploatate, cum ar fi platforma continentală a Mării Negre, mărind astfel și rezervele naționale. Țara noastră prezintă un potențial considerabil în ceea ce privește rezervele de gaze, din punct de vedere al gazului petrolier, metan și de șist. Dacă primele două sunt exploatate de foarte multă vreme, gazul metan cu precădere în Transilvania, exploatarea gazelor de șist a intervenit relativ recent în problematica energetică a țării noastre și a stârnit numeroase controverse, deoarece, la nivelul opiniei publice, dar și al specialiștilor și firmelor cu obiect de activitate în acest domeniu, nu sunt cunoscute foarte multe consecințe ce survin exploatării acestei resurse. Cu toate acestea, în opinia mea, exploatarea gazelor de șist ar putea reprezenta un factor care ar determina creșterea competitivității economiei naționale, în cazul în care sunt descoperite resurse semnificative.

Aceste două direcții de acțiune, exploatarea în Marea Neagră și a gazelor de șist, sunt destul de costisitoare, însă atrag și investitori străini, iar, dacă România va putea gestiona în mod eficient aceste problematici și se va implica activ cu ajutorul Uniunii Europene, pe viitor statul roman poate juca rolul de lider regional în ceea ce privește resursele de gaze natural.

Un rol important în această ecuație este jucat și de cărbune, exploatat de foarte mult timp pe teritoriul românesc. Este o importantă sursă de energie termică pentru țara noastră. Nu se pune un accent foarte mare pe această resursă naturală, deoarece directivele Uniunii Europene sunt acelea de a reduce emisiile de dioxid de carbon (cărbunele fiind un foarte mare producător de astfel de emisii), precum și de a închide minele ineficiente, sens în care în România huila se mai extrage doar din 30 % din arealele de exploatare existente. Se remarcă totuși faptul că România nu va mai folosi pentru foarte mult timp aceste resurse întrucât și cantitățile de lignit neexploatate încă vor mai ajunge pentru aproximativ 40 de ani, așadar România trebuie să se reorienteze spre alte surse de energie pentru obținerea de energie termică, în afară de gazul natural, și anume energiile regenerabile, care, din punctul meu de vedere ar putea fi principalul avantaj al României pentru asigurarea competitivității.

Pentru susținerea producerii energiei electrice din resurse energetice regenerabile, anul 2005 a marcat stabilireasistemului de promovare la baza căruia se află certificatele verzi. Astfel, furnizorii achiziționează astfel de certificate în cote obligatorii, raportat la cantitatea de energie electrică pe care o livrează consumatorului. Sistemul de promovare a surselor regenerabile prin certificate verzi a fost perfecționat prin Legea 220/2008, cu modificările ulterioare, și a obținut în anul 2011 aprobarea Direcției Generale Concurență din cadrul Comisiei Europene, ca schemă de ajutor de stat.Cele mai rentabile resurse regenerabile în funcție de costurile implicate, cantitatea de resurse și tipul de echipamente utilizate pentru producerea de curent electric sunt centralele hidroelectrice și turbinele eoliene, iar în ceea ce privește energia termică vorbim de biomasă și energia solară.

Potrivit ultimelor evaluări, potențialul hidroenergetic tehnic amenajabil al României este de circa 32.000 GWh/an. La finele anului 2009 puterea instalată în centrale hidroelectrice era de 6.450 MW, energia pentru anul hidrologic mediu fiind evaluată la 17.340 GWh/an. Astfel, gradul de valorificare al potențialului tehnic amenajabil este în prezent de 54%.. Analizând aceste realități exprimate în Strategia Energetică a României, se poate afirma faptul că potențialul hidroenergetic al țării noastre este unul foarte mare, dat fiind faptul că pe teritoriul țării noastre se găsește cel mai mare procentaj al bazinului hidrografic al Dunării (29,9%), precum și câteva râuri cu debite destul de mari precum Oltul, Mureșul, Siretul, Prutul, Argeșul etc..

De asemenea, în România există un număr însemnat de baraje de acumulare și centrale hiroelectrice care oferă o cantitate însemnată de energie. Dar, având în vedere că doar 54% din potențial este valorificat, sunt de părere că ar trebui întreprinse demersuri de remodernizare a centralelor hidroelectrice și de crearea a unora noi care utilizează tehnologii de ultimă generație, pe râuri ca Siret sau Prut, care au debite foarte mari. În urma adoptării acestor măsuri, România ar beneficia de un avantaj în cursa pentru deținerea unui loc fruntaș în ceea ce privește producerea și exportul de energie electrică. Tocmai acest potențial hidrografic este, din punctul meu de vedere, un avantaj al țării noastre, faptul că hidroenergia este o energie “prietenoasă” și că arealul nostru geografic permite dezvoltarea acesteia la niveluri ridicate nu trebuie ignorată, ci exploatată în cel mai efficient mod posibil.

În final, și utilizarea puterii vântului – centrale eoliene – poate reprezenta un avantaj al statului roman. Aceste centrale eoliene pot fi folosite cu preponderență în două zone ale țării: Dobrogea, unde deja există câteva parcuri eoliene, și pe crestele munților, pe platouri montane sau vârfuri. Un studiu prezent în Strategia Energetică a României exemplifică faptul că ”energia eoliană, ce poate fi utilizată inclusiv în zone rurale neelectrificate, în tandem cu sisteme de stocare a energiei. O ferma de vint cu capacitatea de 50 MW necesita un cost de capital de circa 37 mil. Euro și produce o cantitate anuală de energie de 130.000 MWh la o eficientă medie de 30 %.”. Acesta poate fi un argument pertinent pentru electrificarea zonelor izolate aflate la mare altitudine, fapt care, în opinia mea, ar spori nivelul de trai și ar da o credibilitate mai mare statului roman. În plus, aceste proiecte ar putea crea premisele accesării unor fonduri europene, având în vedere că se înscriu pe două direcții prioritare europene: dezvoltarea energiilor regenerabile și dezvoltarea rurală. Părerea mea este că, România ar avea de câștigat din crearea unor astfel de parcuri de centrale eoliene, atât prin distribuirea de energie “verde”, cât și prin atragerea de fonduri la bugetul de stat (în cazul în care excesul de energie este trimis la export), dar și prin dezvoltarea rurală a unor așezări parțial izolate.

REZOLUȚII

Sectorul energetic a devenit o variabilă relevantă în asigurarea securitătii naționale a oricărei țări, prin faptul că reprezintă principalul element al domeniului economic. Fie că este vorba despre energie electrică, termică sau motrică, toate cele trei sunt elemente vitale ale societății de astăzi și, implicit, sunt corelate de sursele de energie pe care fiecare stat le deține.

În ultima perioadă la nivelul statului roman se înregistrează o tendință de tranziție de la sursele de energie convenționale sau epuizabile la cele alternative sau regenerabile, aspect influențat de reducerea considerabilă a cantităților de combustibili fosili și gaze naturale, dar și de încălzirea globală, generată de creșterea volumului de emisii de gaze cu efect de seră din ultimii ani. Această realitate a determinat modificări la nivelul relațiilor dintre state, caracterizată, pe de o parte, de competiția pentru noile areale geopolitice bogate în surse de energie epuizabile, descoperite ca urmare a micșorării calotei de gheață, și, pe de altă parte, căutarea unor alternative la sursele convenționale.

Pe cea de-a doua direcție de mai sus se înscrie și Uniunea Europeană și implicit și țara noastră, ca stat membru, încercând să evite dependența de anumiți actori internaționali care dețin cantități record de resurse naturale și au un potențial ridicat de explorare și exploatare a noi zăcăminte, precum Federația Rusă.

Orientarea strategică a statului român ar trebui să se axeze pe trei surse de energie: în primul rând pe gazele naturale (petroliere, metan, de șist), explorând platforma continentală și noile câmpuri ce ar putea conține gaze de șist; în al doilea rând, un avantaj energetic enorm al țării noastre este bazinul hidrografic foarte bogat, acesta necesitând o exploatare intensă pentru producerea de energie electrică “verde” în cantități mar, aspect care ar permite statului român să obțină statutul de actor principal al regiunii balcanice; iar în cele din urmă, din punctul meu de vedere, o a treia sursă de energie pe care țara noastră trebuie să o exploateze este cea eoliană, datorită faptului că există numeroase zone în care se pot instala astfel de centrale și pentru că ele pot fi folosite pentru electrificarea localităților izolate, care nu sunt legate la sistemul energetic național.

România este un stat ce deține un potențial real de dezvoltare a unor infrastructuri energetice durabile, cu scopul consolidării securității energetice și, prin aceasta, a stării de securitate națională. Acest fapt nu ar face decât să îi ofere statului român un spațiu mai mare de manevră la nivelul relațiilor internaționale și, impllicit, o creștere considerabilă a nivelului de competitivitate al statului.

BIBLIOGRAFIE

Strategia de Securitate Națională a României, București 2007;

Strategia Energetică a României 2007 – 2020 actualizată pentru perioada 2011 – 2020;

www.balkan-petroleum.ch;

www.energyromania.com;

http://2014.hidroenergia.eu;

http://energy.gov/sites/prod/files/2013/07/f2/20130710-Energy-Sector-Vulnerabilities-Report.pdf;

www.nuclearelectrica.ro;

www.termoelectrica.ro;

http://europa.eu/;

Legea 123/2012 a energiei electrice și gazelor naturale;

Ministerul Economiei – Elemente de strategie energetică pentru perioada 2011 – 2035 – Direcții și obiective strategice în sectorul energiei electrice;

Ministerul Economiei – Studiu privind evaluarea potențialului energetic actual al surselor regenerabile de energie în romania (solar, vânt, biomasă, microhidro, geotermie),identificarea celor mai bune locații pentru dezvoltarea investițiilor în producerea de energie electrică neconvențională;

Răduleț, R. și colab. Lexiconul Tehnic Român, Editura Tehnică, București, 1957-1966;

http:// www.adrcentru.ro;

http://www.anre.ro/;

http://www.bp.com;

http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id8081/consiliul_concurentei_raport.pdf;

http://www.economica.net/;

http://www.elbelchatow.pgegiek.pl;

http://www.energie-gratis.ro/;

http://www.gazprom.com;

http://www.nord-stream.com;

www.hidroelectrica.ro;

www.minind.ro.