Atentatele din Franta

=== 78c37344a393fec0d2f9f3e24a889db16c621cd5_440353_1 ===

CUPRINS

Introducere

Capitolul 1 – Fenomenul terorist contemporan

Capitolul 2 – Ideologia organizațiilor teroriste

2.1. Religia libertății

2.2. Sharia (Legea islamică)

2.3. Jihadul

2.4. Fundamentalismul islamic

2.5. Lupta împotriva necredincioșilor

Capitolul 3 – Principalele organizații teroriste

3.1. Al Fatah – Consiliul Revoluționar

3.2. Hamas (Mișcarea de Rezistență Islamică)

3.3. Jihadul Islamic Egiptean

3.4. Gama’a al-Islamyya (Gruparea Islamică)

3.5. Hezbollah

3.6. Jaish-E-Mohamed-Jem (Armata lui Mahommed)

3.7. Jihadul Islamic Palestinian

3.8. Organizația Al-Quaida

3.9. I.S.I.S.

Capitolul 4 – Atentatele din Franța – studiu de caz

4.1. Cronologia atentatelor teroriste din Franța

4.2. Aspecte socio-culturale care au influențat atacurile teroriste din Franța

4.3. Vulnerabilitatea Franței în fața fenomenului terorist

Concluzii și propuneri

Bibliografie

INTRODUCERE

Studiind literatura de specialitate în domeniul terorismului, ajungem la concluzia că este un fenomen la fel de greu de definit, pe cât este de dificil de combătut.

Această dificultate de definire a terorismului este rezultatul atât al complexității acestuia, cât și al viziunilor diferite ale persoanelor, organizațiilor sau statelor implicate în prevenirea și combaterea sa.

Astfel, Departamentul de Stat al Statelor Unite definește terorismul ca fiind „folosirea calculată a violenței ilegale pentru a instaura frica, în vederea intimidării sau pedepsirii guvernelor sau societăților, pentru atingerea unor scopuri în general politice, religioase sau ideologice”, în timp ce Oficiul pentru Protecția Constituției Germane Federale aprecia terorismul drept „lupta de lungă durată pentru atingerea unor obiective politice… prin atacuri împotriva vieți și proprietății altor persoane, prin delicte extrem de grave sau prin alte acțiuni violente, care pregătesc acțiunile criminale menționate”.

Legislația românească definește terorismul în art. 1 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului ca fiind „ansamblul de acțiuni și/sau amenințări care prezintă pericol public și afectează securitatea națională, având următoarele caracteristici:

a) sunt săvârșite premeditat de entități teroriste, motivate de concepții și atitudini extremiste, ostile față de alte entități, împotriva cărora acționează prin modalități violente și/sau distructive;

b) au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natură politică;

c) vizează factori umani și/sau factori materiali din cadrul autorităților și instituțiilor publice, populației civile sau al oricărui alt segment aparținând acestora;

d) produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populației, menit să atragă atenția asupra scopurilor urmărite.”

În ciuda eforturilor depuse în lupta antiteroristă, în ultimii zeci de ani terorismul a cunoscut o dezvoltare deosebit de virulentă, extinzându-se la nivel global.

Pentru a-și atinge obiectivele, teroriștii recurg la o mare varietate de practici, precum răpirile, atentatele și asasinatele politice.

Țintele predilecte ale teroriștilor sunt atât oameni politici, antreprenori, magistrați, demnitari, jurnaliști și personalități publice, cât și anonimi din categorii vulnerabile – femei, bătrâni și copii.

Sensul filosofiei terorismului este dat de acțiunile violente, precise și foarte bine organizate, care induc o imagine apocaliptică și o psihoză paralizantă a terorii chiar și în timp de pace, cu multiple variații în situații de criză sau în timp de război.

Terorismul nu este nici pe departe, așa cum în mod eronat îl etichetează mass-media „violență stupidă”. Indiferent cât de irațional, anormal sau lipsit de scop ar părea, terorismul îmbrățișează o anumită cauză, are o anumită structură și organizare, precum și o specializare profesională a celor care săvârșesc astfel de fapte.

Plecând de la premisa că nu poți lovi o țintă pe care nu o vezi, se impune cu necesitate demersul de a înțelege fenomenul terorist în profunzime, atât sub aspect ideologic, cât și cu privire la metodele și mijloacele prin care teroriștii își pun în operă rezoluțiile criminale.

Capitolul 1

FENOMENUL TERORIST CONTEMPORAN

Definit de Vladimir Putin ca „boala secolului XXI”, terorismul era caracterizat de Bill Clinton ca fiind „partea întunecată a globalizării care divide lumea în bogați și săraci, promovează competiția, dar și conflictele, alimentează sentimentele de ură, alienare, durere, concomitent cu crearea de noi relații și interacțiuni de noi conglomerate sociale, politice și economice”.

Una dintre cele mai sintetice definiții ale terorismului pe care ni le oferă literatura de specialitate este că „terorismul constituie săvârșirea unei crime sau a unui delict printr-o metodă specifică caracterizată prin violență și intimidare în scopul atragerii atenției opiniei publice.”.

Din punct de vedere militar, se poate afirma că scopul tactic al acțiunii teroriste îl reprezintă instituirea terorii, iar scopul strategic este folosirea nemulțumirii publice create de starea de panică, drept pârghie pentru a forța anumite decizii ale puterii politice.

Ziua cu cea mai puternică rezonanță și cele mai ample implicații în ceea ce privește evoluția fenomenului terorist contemporan este, fără urmă de îndoială, 11 septembrie 2001. Această zi a înlocuit în mentalitatea colectivă a americanilor simbolul dezastrului reprezentat până atunci de atacul de la Pearl Harbour din 7 decembrie 1941, reprezentând nu doar o ciocnire între civilizații și religii, ci și o lovitură dată lumii moderne în general.

Riposta declanșată după 11 septembrie 2001 a conjugat eforturi fără precedent pe toate fronturile (militar, diplomatic, financiar, informativ etc.) și a dat naștere celei mai mari coaliții formate vreodată în istorie (peste 90 de țări participante la operațiunea „Enduring Freedom”).

Evenimentele din 11 septembrie 2011 au determinat S.U.A. să aloce aproximativ 400 de miliarde de dolari pentru înarmare, arătând că dorește crearea unei superiorități covârșitoare, astfel încât să nu mai aibă nevoie de sprijinul aliaților pentru rezolvarea unor astfel de probleme.

Printr-un efect de bumerang politic, S.U.A. a reușit să speculeze și să întoarcă în folos propriu impactul terorii. Terorismul a oferit „pe tavă” S.U.A. justificarea acțiunilor sale de forță pe plan global. Astfel a luat naștere conceptul de „război preventiv” al S.U.A. împotriva terorismului, iar conceptul de „stat terorist” s-a metamorfozat în „regim politic cu potențial terorist”, în încercarea de a specula o breșă în legislația internațională pentru a legitima intervenția armată pe teritoriul național al unor regimuri politice indezirabile, nu al unor state.

Un alt concept redefinit după 11 septembrie 2001 a fost cel de democrație și ordine publică – a crescut importanța securității comunității sociale în detrimentul libertății individuale.

În scopul prevenirii unor noi atentate teroriste, anumite măsuri de monitorizare și supraveghere informativă, de natură a aduce limitări ale dreptului la intimitate și viață privată, care într-un alt context ar fi constituit abuzuri ale autorităților statului, și-au găsit o justificare suficient de pertinentă.

Atentatele teroriste din 11 septembrie au constituit un punct de cotitură pentru geopolitica acestui secol, în care lumea se confruntă cu un nou inamic și un nou tip de amenințare – terorismul – flagel cu legături strânse în lumea crimei organizate, pe ale cărei fundamente își sprijină în mare parte puterea. Faptul că Afganistanul este lider în producția de heroină nu este în niciun caz o întâmplare, întrucât finanțarea organizațiilor teroriste este asigurată în mod semnificativ prin traficul de droguri.

Pe de altă parte, după 11 septembrie 2001, s-a accentuat atât globalizarea terorismului, cât și sărăcia profundă a mai mult de jumătate din populația globului, ceea ce potențează forța de recrutare a organizațiilor teroriste.

În aceste condiții, extremismul fundamentalist a devenit un pericol transfrontalier, datorită forței financiare a radicalilor islamici, care au armament, mijloace de comunicare performante, specialiști cu studii universitare și doctorate în Europa sau S.U.A., mii de adepți și o popularitate din ce în ce mai mare în rândul populației.

Terorismul contemporan este considerat de știința militară un conflict asimetric, care nu respectă regulile confruntărilor militare clasice și nici dreptul internațional.

Terorismul compensează cu succes lipsa forței militare prin fluiditate și forme de luptă neconvenționale, ceea ce face necesară o regândire a strategiei antiteroriste. Aceasta ar trebui să aibă drept principale direcții de acțiune delegitimarea atacurilor asupra populației civile, descurajarea țărilor care oferă adăpost și resurse teroriștilor, redimensionarea sistemelor de pază a obiectivelor, împiedicarea accesului teroriștilor la armele de distrugere în masă, combaterea influenței grupărilor fundamentaliste asupra maselor largi de musulmani.

Strategia antiteroristă nu trebuie să ignore și nici măcar să subestimeze forța morală pe care islamul o insuflă luptătorilor săi. Potrivit „Manualului teroristului islamic” „fiecare membru trebuie să fie capabil să suporte vărsarea de sânge, omorul, arestările și închisoarea. El trebuie să fie capabil, dacă va fi necesar, să omoare unul sau mai mulți dușmani ai săi. El trebuie să fie capabil să suporte privațiunile și tratamentul înjositor la care ar putea să fie expus de către inamic. El nu trebuie să se vândă inamicului, nici să-și sacrifice religia de dragul libertății.”

Elocventă în acest sens este Fatwa din 23 februarie 1998 „Porunca de a ucide americanii și aliații lor – civili și militari – este obligatorie pentru fiecare musulman care o poate aduce la îndeplinire în orice țară s-ar afla, în scopul eliberării moscheei al-Aqsa și Orașului Sfânt (Mecca) din strânsoarea lor, și pentru ca oștile lor să iasă din țara Islamului, înfrânte și neputincioase a mai amenința vreun musulman. (…) Și de ce să nu lupți pentru Allah și pentru cei care, fiind slabi, sunt asupriți și nedreptățiți – femei și copii, care strigă: Allah, scapă-ne pre noi din acest oraș, unde suntem asupriți, și trezește-l pentru noi pe cel care ne va ajuta! Noi, cu ajutorul lui Allah, chemăm pe toți musulmanii credincioși și care vor să fie răsplătiți de Allah, să urmeze porunca Domnului de a ucide pe americani și de a le prăda bunurile oriunde și oricând îi găsesc. Și mai chemăm pe ullemas musulmani, conducători, tineri și ostași, să pornească asupra oștilor americane ale Satanei și asupra adoratorilor diavolului care le sunt aliați, și să-i zdruncine pe cei care le folosesc pentru a le da o lecție. (…) Așa că nu vă slăbiți voința și nu cădeți în disperare, căci trebuie să fiți puternici dacă credința voastră e adevărată”

În condițiile în care profețiile anumitor autori tind să se împlinească chiar mai repede decât anticipau aceștia, iar „Eurabia” (Europa islamizată) devine pe zi ce trece o realitate cotidiană, escaladarea fenomenului terorist nu trebuie să surprindă.

Valurile de imigranți care au pătruns în Europa în ultimii doi ani au reprezentat un examen la care statele europene sunt departe de a fi obținut calificative satisfăcătoare, iar adevăratele dificultăți încep abia acum. Șocul asimilării populației islamice dislocate în statele europene va determina o creștere a infracționalității, atât de drept comun, cât și a infracțiunilor conexe terorismului.

În aceste condiții, în lipsa unor măsuri eficiente, seria atentatelor din Franța va fi doar începutul unui șir de atacuri din ce în ce mai distrugătoare și mai spectaculoase, cu un impact greu de estimat pentru climatul de siguranță publică.

Capitolul 2

IDEOLOGIA ORGANIZAȚIILOR TERORISTE

2.1. Religia libertății

A considera că războiul este străin religiei islamice reprezintă în ziua de azi o dovadă de „analfabetism istoric”. Cu toate acestea, ar fi o eroare gravă să judeci islamul ca pe o religie violentă, numai pe baza faptelor membrilor Al-Qaida. Aceștia încearcă să se justifice prin cuvintele islamului, însă acesta, pentru musulmani, rămâne o religie a păci care nu permite uciderea unor oameni nevinovați.

La fel cum creștinismul a fost folosit drept justificare pentru nenumărate vărsări de sânge de-a lungul istoriei (Cruciadele, Noaptea Sfântului Bartolomeu, ororile Inchiziției), iată că a venit rândul islamului să servească drept unealtă de îndoctrinare și justificare a terorismului.

Islamul și comunitatea musulmană (Oumma) a luat ființă în platoul deșertic Higaz, de-a lungul coastei occidentale a Arabiei, unde profetul Muhammad (cca. 570 – 630) a avut o serie de revelații verbale de la Dumnezeu, prin intermediul arhanghelului Gabriel.

Cu toate că, în sens istoric, musulmanii datează începuturile religiei lor încă din timpul lui Mahomed, în secolul VII d.Ch, în sens religios ei văd această religie identică cu monoteismul adevărat pe care profeții de dinaintea lui Mahomed, precum Abraham (Ibrahim), Moise (Musa) și Isus (Isa), l-au răspândit.

Potrivit Coranului, islamul este „adevărata religie” indiferent de profetul de la care a pornit sau de epoca inițierii. Islamul este „adeziunea la pacea lui Dumnezeu”, sinonimă într-un fel cu „religia revelată” sau cu religia monoteistă, a lui Avraam sau Moise.

Islamul este ultima dintre religiile monoteiste, mesajul lui Dumnezeu revelat profetului Mohamed de către Arhanghelul Gavril.

În condițiile în care islamul reprezintă supunerea față de Allah, se nasc o serie de întrebări cât se poate de legitime:

Se identifică islamul cu „terorismul islamic”?

Ce înseamnă fundamentalismul islamic?

Cum e posibil ca oameni care îmbrățișează valorile islamului să-și folosească propriile corpuri pentru a spulbera în explozii devastatoare atât de multe victime inocente?

Pentru a ne oferi răspunsuri la aceste întrebări, trebuie să apreciem islamul în context geografic, cultural și istoric.

În perioada apariției islamului în Peninsula Arabică (secolul VII d.Ch.), triburile beduine practicau un politeism semitic, Allat fiind zeița feminină corespondentă lui Allah. Venerând idoli precum Yagut, Wadd, Suwa, aceștia erau însă influențați și de către Ka’ba (Piatra Sfântă).

Mohamed (Muhammad, Mohammed – „cel demn de laudă” în limba arabă) a văzut lumina zilei în jurul anului 570, în Mecca, într-o familie săracă, și a rămas orfan la vârsta de 6 ani, fiind crescut de unchiul său, Abu Talib.

La vârsta de 40 de ani, în timp ce medita într-o peșteră, lui Mohamed i s-a arătat arhanghelul Gabriel (Jibril), care i-a spus „Citește” (Sura 96). Această întâmplare l-a speriat foarte tare, însă mai apoi, în condițiile în care aparițiile arhanghelului Gabriel s-au repetat, Mohamed a început să se considere profet și să predice. Cu toate că la început a fost ignorat sau privit cu neîncredere, în timp a reușit să atragă tot mai mulți adepți.

Odată cu creșterea numărului adepților, Mohamed a început să fie privit ca un pericol pentru conducătorii orașului său natal, astfel că, în urma persecuțiilor la care era supus atât el, cât și prozeliții săi, a fost nevoit să se retragă în orașul Yatrib. Acest eveniment poartă numele de Hejira (emigrare în limba arabă) și marchează începutul calendarului musulman.

Numele orașului Yatrib a fost schimbat în Medina (Orașul Profetului), iar Mohamed este ales conducătorul religios și politic al orașului. Discipolii săi notau cu grijă pe foi de palmier, omoplați de cămilă sau bucăți de cărămidă revelațiile profetului, care au format astfel versetele Coranului.

Versiunea Coranului folosită azi a fost se pare întocmită în scris după moartea profetului, între anii 650 și 656, de către al treilea Calif, Uthman ibn Affan.

Musulmanii consideră că Allah a relevat în mod direct cuvântul său către omenire, prin intermediul profetului Mohamed.

Ei recunosc și alți profeți, cum ar fi Adam, Avraam, Moise, Iona și Isus Hristos, însă cred că atributele acestora, blândețea, înțelepciunea, dreptatea și iubirea, nu au fost suficiente pentru a impune credința în lume. Astfel, Mohamed spunea: „Din această cauză, eu sunt trimis cu sabia! Ucideți doar pe cei ce resping supunerea la lege. Oricine luptă pentru adevărata credință, fie că se jertfește, va primi cu siguranță o recompensă glorioasă. Sabia este cheia care descuie cerul, dar și iadul. Fiecare picătură de sânge vărsată de ei, orișice primejdie și greutăți suportate de ei (luptătorii pentru cauza lui Allah) vor fi pomenite în ceruri ca niște merite mult mai mari decât postul și rugăciunea”.

Religia islamică consideră iudaismul și creștinismul ca derivând din învățăturile unora din profeții amintiți – cu precădere Avraam – și admite originile lor avraamice. Islamul propovăduiește că Isus a fost un profet trimis de Allah, căruia însă creștinii i-au răstălmăcit mesajul și l-au transformat în „fiul lui Dumnezeu”.

Caracteristica de bază a islamismului este unicitatea lui Allah (tawahid). Acest monoteism este absolut, astfel că islamul are ca misiune restaurarea credinței monoteiste deteriorate în timp.

2.2. Sharia (Legea islamică)

În concepția islamului, Legea lui Moise era potrivită pentru epoca sa. Isus a completat-o, însă a dat mai puțină importanță ritualului decât laturii spirituale. Legea islamică (Sharia) a fost dată de Allah pentru că se potrivește mai bine nivelului de dezvoltare al umanității.

În lumea islamică, Sharia este privită ca o manifestare a voinței lui Allah și are la bază un set de reguli a căror respectare îi face pe supușii musulmani să primească favorurile divine într-o viață viitoare.

Sharia a fost adusă în forma finală la sfârșitul secolului 9, când de altfel a și apărut sub forma unor manuale elaborate de juriști islamici, având ca principale componente „legea penală” și „legea familiei”.

Spre deosebire de sistemele juridice normale, Sharia nu reprezintă doar o normă care reglementează relațiile dintre oameni, ci legiferează și relațiile oamenilor cu divinitatea.

2.3. Jihadul

În opinia președintelui Societății Islamice din America de Nord, dr. Siddîqî, Jihadul este unul dintre aspectele cele mai deformate și eronat înțelese din Islam.

Există mulți musulmani care folosesc acest concept într-un sens complet greșit, în scopuri pur politice, discreditând Islamul și comunitatea musulmană.

Termenul Jihad își are originea în verbul djahada, care înseamnă „a fi harnic”, „a face efort” și în substantivul abstract juhd, care are înțelesul de „efort”, „încordare de forțe pentru atingerea unui scop”. Semnificația generală a noțiunii de Jihad este de „efort susținut spre un scop determinat”.

Musulmanii înțeleg prin Jihad utilizarea tuturor resurselor și energiilor pentru a obține bunăvoința lui Allah. În prima sa fază, musulmanul învață să-și controleze propriile sale dorințe și intenții rele. În această fază, Jihadul este o luptă cu sine însuși, în plan spiritual.

Noțiunea contemporană de Jihad este răstălmăcită și pervertită într-un instrument politic, războiul sfânt metamorfozându-se într-un război al fundamentaliștilor islamici cu restul lumii (cei ce „nu se supun legilor lui Allah”)

Doctrina Jihadului ca război sfânt a apărut pentru a justifica expansiunea islamului începând cu sfârșitul secolului al VII-lea, marcat de dinastia abassidă.

Cel mai uzual sens al Jihadului semnifică protejarea civilizației islamice de „invazia necredincioșilor”.

În Coran, Jihadul apare în 35 de versete – de 22 de ori în sens general, de 3 ori pentru a desemna un act pur spiritual și de 10 ori cu sensul de acțiune războinică. Astfel, Allah ordonă:

„Combateți-i pe calea lui Dumnezeu pe cei care vă combat aici, dar nu depășiți limitele, deoarece Dumnezeu nu iubește excesele. Ucideți-i deci pe cei care vă combat, în orice loc îi găsiți și alungați-i de unde v-au izgonit, deoarece scandalul este mai rău decât moartea…” (Sura 2, 191 – 192);

„Combateți-i deci până când nu mai este scandal, și religia să fie cea a lui Dumnezeu…” (Sura 2, 193);

„…celui care combate pe Calea lui Dumnezeu, mort sau învingător, îi vom da o răsplată imensă” (Sura 4, 74);

„Cei care cred că luptă pe calea lui Dumnezeu și cei care refuză credința combat pe calea Taguților (demoni) combateți-i deci pe aliații lui Satana, întrucât capcana lui Satana este o capcană slabă” (Sura 4, 74);

„Se poate aprecia astfel, că necredincioșii sunt supușii Satanei, Răului în persoană. Allah face o distincție clară între credincioși: cei implicați în războiul sfânt și cei care nu sunt. Nu sunt egali în ochii lui Dumnezeu acei credincioși care rămân acasă (excepție fac bolnavii) și cei care combat pe calea lui Dumnezeu, dându-și bunurile și viața. Tuturor, Dumnezeu le-a promis Binele Suprem, dar pentru o recompensă imensă i-a preferat pe luptători neluptătorilor” (Sura 2, 95).

În cazul în care sunt oameni care se opun convertirii, pentru aceștia Allah poruncește: „Spune celor care refuză credința că, dacă renunță, ceea ce s-a petrecut, le este iertat, dar dacă se reapucă, să știe că foștilor le-a fost aplicată o pedeapsă exemplară. Combateți-i deci până când nu va mai fi scandal și întreg cultul să fie adus lui Allah.” (Sura 8, 38 – 39).

Coranul prezintă patru tipuri de pedepse pentru cei care se opun lui Allah și profetului său: „Pedeapsa pentru cei care au pornit război împotriva lui Dumnezeu și a profetului său și luptă cu putere pentru nelegiuire este execuția, crucificarea, tăierea mâinii și a piciorului din părțile opuse sau exilarea. Aceasta este rușinea lor în această lume și o grea pedeapsă în cea viitoare, exceptând pe aceia care se pocăiesc înainte de a intra sub puterea voastră. În acest caz, știm că Dumnezeu este iertător și plin de îndurare” (Sura 5, 36 – 38).

Învățătura Coranului despre intrarea în paradis a celor morți în Jihad i-a motivat foarte puternic pe musulmani să lupte până la moarte pentru cauza sfântă a lui Allah și îi determină și astăzi pe tinerii musulmani să devină „bombe sinucigașe”.

Tot mai mulți copii musulmani visează la martiriu, așa cum cei din occident își doresc să ajungă vedete de cinema. Îndoctrinarea începe încă din perioada preșcolară – pe pereții grădinițelor conduse de Hamas se poate citi inscripția „Copiii de azi sunt Shuhada (sfinții martiri) de mâine”.

Potrivit sociologului egiptean Zakaria H., „teroriștii sunt tineri la vârsta creativității fertile, ușor de manipulat, pentru care moartea e reprezentată de Sahid (martiriu), adevărata apropiere de Allah”.

Pentru teroriștii sinucigași, moartea de martir este cea mai sigură și mai rapidă metodă de a ajunge la o viață mai bună, prosperă, confort și plăceri erotice pe care le promite paradisul.

Similar creștinismului și anumitor secte iudaice, islamismul propovăduiește învierea trupească – cei drepți vor fi recompensați cu plăcerile paradisului (Jannah), iar ceilalți vor fi pedepsiți în iad (Jahannam).

Martirul care se sacrifică pentru Islam este cinstit de întreaga comunitate, cu condiția ca atacul să fie comis pentru Allah, nu pentru glorie sau pentru răsplata pe care o primește familia. În mărturia sa, un terorist spunea: „Dacă unul dintre noi se sinucide pentru glorie, nu va fi acceptat ca martir de Allah. Acela care face din moarte un simbol al dragostei, o mărturie a adevărului, acela este un martir. El trăiește. El este aici, printre noi. În sânul lui Dumnezeu, pentru totdeauna, dar de asemenea peste tot, în sufletele masei de credincioși. Acela care, dimpotrivă, alege dezonoarea de a-și salva viața, acela, în fața istoriei, nu este decât un respingător mort-trăitor”

2.4. Fundamentalismul islamic

Potrivit lui Sayyid Abdul Al’A Maududi, Islamul nu este numai o credință religioasă, ci un sistem comprehensiv prin care se urmărește nimicirea tuturor tiraniilor și implementarea strategiei proprii pentru prosperitatea umanității. De aici se poate deduce că războaiele viitorului nu se vor petrece între diferite țări, ci între civilizații, cu precădere între Occident și Islam, opinie contrazisă însă de Vladimir Puțin, care afirma că este o greșeală să vorbim de un război al civilizațiilor, la fel cum este total greșit să se pună semnul egalității între musulmani și fanaticii religioși.

Sayyid Qutb (1906 – 1966), principalul ideolog al Frăției Musulmane, preia ideologia promovată de Sayyid Abdul Al’A Maududi, trasând linia politică clasică a fundamentalismului islamic, al cărei obiectiv era înlăturarea tuturor regimurilor musulmane „corupte de ideile occidentale” și înlocuirea acestora cu guverne devotate respectării stricte a Shariei.

Începând cu anul 1948, evreii – ca parteneri și aliați ai noilor „cruciați” din Occident – sunt considerați un nou dușman în conspirația planetară împotriva Islamului și împotriva națiunii musulmane în general.

În Fatwa emisă în 28 februarie 1998 de Frontul Islamic Mondial, – Jihadul împotriva evreilor și cruciaților – evreii ocupă primul loc în ordinea țintelor vizate de teroriști, înaintea creștinilor, fie ei americani sau europeni. Mai mult, intrucât statele arabe din Orientul Mijlociu adoptă atitudini diferite în privința Occidentului, în special față de S.U.A., organizațiile teroriste musulmane consideră guvernele arabe pro-occidentale și pe conducătorii lor corupți drept dușmani.

Musulmanul indian Abu Ala Maududi a condamnat în mod repetat natura degenerată a tuturor comunităților musulmane contemporane, considerând guvernele musulmane care nu au implementat strict Sharia ca fiind trădătoare și cerând credincioșilor să pornească Jihadul împotriva acestora.

Musulmanii sunt îndemnați să lupte împotriva iudeilor și creștinilor, invocându-se învățăturile Coranului: „Luptați cu acei ce nu cred în Dumnezeu și în ziua de apoi (…) până când vor plăti jizia (tributul) și se vor supune de bunăvoie și vor fi supuși”; „Dar, când lunile sfinte au trecut, atunci luptați și omorâți păgânii oriunde-i veți întâlni, apucați-i, împresurați-i și prindeți-i în toate modurile (…)”

A doua jumătate a secolului XX a reprezentat pentru musulmani o lungă serie de umilințe, după înfrângerile suferite în cele patru războaie arabo-israeliene (Războiul de Independență pentru Israel – 1948, Războiul Sinaiului – 1956, Războiul de Șase Zile – 1967 și Războiul Yom Kippur – 1973).

În discursurile sale, Osama bin Laden afirma „Încă mai suferim de pe urma rănilor făcute de războaiele noilor Cruciați asupra lumii musulmane în ultimul secol și a acordului Sykes – Picot între Marea Britanie și Franța, care a divizat lumea musulmană în fragmente (…) Acordul dintre Blair și Bush pretinde că vrea să pună capăt terorismului. Totuși, nu mai este niciun secret nici pentru mase că el dorește să pună capăt, de fapt, islamului (…) A-i lovi pe americani prin acte de terorism este o îndatorire religioasă, logică. Îi suntem recunoscători măritului Allah pentru că ne-a ajutat să ducem mai departe cauza lui împotriva atacurilor Americii și Israelului asupra teritoriilor islamice sfinte”

2.5. Lupta împotriva necredincioșilor

Datorită uriașei sale forțe motivaționale și de influență, religia a fost folosită sistematic de către liderii unor organizații precum Hezbollah, Jihadul Islamic Palestinian, Tigrii Tamili pentru Eliberarea Elamului (L.T.T.E.) ori Al-Qaida pentru a-și justifica atacurile drept voință divină, prin invocarea verstelor Coranului.

La o privire superficială se poate înțelege că războiul a fost înțeles ca un Jihad agresiv împotriva tuturor necredincioșilor, singura cale de salvare fiind convertirea la islam.

Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, precum și cele de dată mai recentă din Franța, au format în concepția opiniei publice o legătură puternică între Islam și terorism. Toți cei 19 teroriști care au deturnat avioanele în atacurile din 11 septembrie erau musulmani.

În acest context, construcția unei imagini potrivit căreia Islamul dă naștere terorismului este ușor de înțeles, cu atât mai mult cu cât cele patru pedepse aplicate celor care nu se supun Islamului (tăierea capului, crucificarea, mutilarea sau exilul) sunt extrem de sugestive pentru a releva metodele utilizate de musulmani pentru a-și impune credința.

Implicarea Islamului în activități teroriste nu trebuie să conducă la concluzia că această religie este pro-teroristă.

Coranul specifică în versetele sale că „Uciderea unei persoane, fără o justificare dreaptă, echivalează cu uciderea lumii întregi, iar salvarea vieții unei persoane valorează cât salvarea întregii umanități”.

Este nevoie de o delimitare a conceptului de „terorism islamic” de sintagma „Jihad – Războiul Sfânt”, pentru o astfel de asociere poate crea confuzii grave cu consecințe extrem de negative atât la nivel ideologic, cât și în domeniul relațiilor internaționale.

Terorismul nu aparține unei religii anume, fie ea iudaică, creștină sau islamică, ci este creația unor extremiști aflați în imposibilitatea de a-și atinge obiectivele în mod pașnic și democratic.

Capitolul 3

PRINCIPALELE ORGANIZAȚII TERORISTE

3.1. Al Fatah – Consiliul Revoluționar

Cunoscută și sub numele de Organizația Abu Nidal, Septembrie Negru, Brigăzile Revoluționare Arabe sau Organizația Revoluționară a Musulmanilor Socialiști, Al Fatah a luat ființă în 1974, prin plecarea lui Abu Nidal (Sabri al-Banna) din organizația Fatah.

În perioada 1974 – 1980, centrul de comandă al organizației a fost la Bagdad, activitățile fiind dirijate de irakieni, de la care Abu Nidal a primit sprijin logistic consistent.

În această perioadă, activitatea preponderentă a organizației a constat în atacuri teroriste împotriva unor obiective siriene sau care aparțineau organizației Fatah.

Pe fondul interesului manifestat de Irak după 1980 pentru îmbunătățirea relațiilor cu Occidentul, Abu Nidal și susținătorii săi au fost expulzați din Irak și s-au stabilit mai întâi în Siria, iar ulterior, din 1995, în Libia.

Al Fatah este constituită dintr-o serie de comitete funcționale, cu specific politic, financiar și militar, fiind cotată ca cea mai periculoasă organizație teroristă palestiniană.

Extinzându-și acțiunile teroriste în peste 20 de țări, Al Fatah a provocat de-a lungul timpului moartea sau vătămarea corporală a peste 900 de persoane în Orientul Mijlociu, Asia, Europa și America de Sud.

Țintele predilecte sunt S.U.A., Franța, Marea Britanie, Israelul, organizațiile palestiniene moderate și diferite țări arabe.

Organizația a acționat inclusiv în România, unde în data de 4 decembrie 1984, în fața Hotelului București din Capitală, a comis un atentat terorist a cărui victimă a fost Azmi Al Mufti, funcționar al Ambasadei Iordaniei la București.

Teroristul care a executat atacul, Ahmed Muhammad Ali Al Hersh, era un student iordanian de naționalitate palestiniană, aflat de câțiva ani în România.

În Franța, activitatea organizației s-a concretizat într-un atac cu o armă de asalt automată asupra restaurantului evreiesc Goldberg din Paris, în data de 9 august 1982, precum și în asasinarea doi ani mai târziu a ambasadorului Emiratelor Arabe Unite la Paris, pe 8 februarie 1984.

3.2. Hamas (Mișcarea de Rezistență Islamică)

Hamas („curaj” în arabă) reprezintă acronimul de la Harakat al-Muqawamah al-Islamiyya (Mișcarea de Rezistență Islamică) și fost înființată inițial în Israel, în 1978, de către șeicul Ahmed Yassin, sub forma unei asociații islamice numite Al-Mujamma Al Islami.

În perioada Intifadei, Hamas își definește obiectivul de bază ca Jihadul pentru eliberarea Palestinei și înființarea unui stat islamic palestinian „de la Marea Mediterană până la râul Iordan”.

Datorită implicării în violențe stradale și asasinate, organizația este scoasă în afara legii în septembrie 1989.

La începutul anului 1991, șeful sectorului terorist al Hamas, Zaccaria Walid Akel, a înființat primele batalioane teroriste în cadrul aparatului militar al organizației, denumit „Mujahidin”.

La început, activitatea principală a acestor structuri o reprezenta răpirea și asasinarea persoanelor suspectate că ar colabora cu Israelul.

Structura organizației în Gaza și Cisiordania costa într-o conducere centrală și conduceri regionale, compuse din mai multe niveluri independente.

Sub aspect material, baza socio-politică este menținută prin „comitetele de caritate”, iar sub aspect ideologic, prin propagandă, instructaje și acțiuni de incitare, desfășurate în moschei sau alte instituții.

Această bază asigură recrutarea de noi membri, înrolați inițial în cadrul structurilor specializate în acțiuni populare violente și revolte.

Cei care se evidențiau în cadrul acestor structuri erau selecționați pentru structura terorist-militară, compusă din doua grupuri:

Luptătorii sfinți palestinieni (Al-Majahadoun Al-Falestinioun) – structură militară destinată atacurilor teroriste, înființată în anul 1982 de către șeicul Ahmed Yassin;

Secțiunea de securitate (Jehaz Amn) – specializată în culegerea de informații, creată în 1986 de Ahmed Yassin și alți doi asociați ai săi din Al-Mujama.

În cadrul acestei din urmă secțiuni s-au format detașamentele de acțiune Majd, un acronim arab pentru Majmouath Jihad u-Dawa (Grupul pentru Războiul Sfânt și Ceremonii), care aveau ca atribuție de bază asasinarea ereticilor și colaboratorilor identificați prin culegerea de informații.

Hamas folosește în mod foarte eficient o vastă rețea de asociații de caritate, prin intermediul cărora își desfășoară activitățile acoperite (legătura cu celulele din străinătate, transferuri de fonduri) și de recrutare.

De o mare importanță este rolul asociațiilor și comitetelor de caritate în circulația resurselor financiare ale organizației.

Chiar dacă un procent mare din fonduri este folosit în activități caritabile, este dificil de făcut distincția între actele de caritate și finanțarea activităților acoperite subversive și teroriste.

3.3. Jihadul Islamic Egiptean

Organizația a fost creată în sudul Egiptului prin desprinderea unor elemente radicale din Al Gama’A Al Islamyya.

La rândul ei, această grupare s-a scindat în două fracțiuni: Brigăzile Al-Fateh, conduse de Ahmad Hasayn Agiza și o alta, condusă de șeicul Ayman Al-Zawahiri, principalul finanțator al Frontului Islamic Mondial al lui Osama bin Laden.

La fel ca și gruparea Gama’a al-Islamyya, fracțiunile Jihadului Islamic Egiptean se subordonau șeicului Umar Abd-Al Rahman, lider spiritual aflat în închisoare în S.U.A.

Liderii Jihadului Islamic Egiptean pledau pentru stoparea influenței occidentale în țările islamice și își concentrau acțiunile împotriva obiectivelor occidentale, în special a celor americane.

Jihadul Islamic Egiptean este organizat în celule mici, acoperite, iar membrii sunt recrutați din rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 30 de ani și pregătiți în tabere de instrucție din Egipt, Afganistan, Sudan, Pakistan sau din alte zone ale globului.

Organizația a revendicat mai multe atentate teroriste împotriva guvernului egiptean, oficialilor și instituțiilor creștine, obiectivelor occidentale, americane și israeliene.

Locțiitorul lui Ayman Al-Zawahiri, Mohamed Al-Zawahiri, a fost arestat în Emiratele Arabe Unite în anul 1999 și condamnat la moarte pentru participarea în 1981 la asasinarea președintelui egiptean Anwar Al-Sadat.

Grupările Jihad sunt finanțate de grupările teroriste islamice din Afganistan și colaborează cu rețelele criminalității organizate din Egipt, cu precădere împotriva comunității creștine copte.

Cu toate că inițial Jihadul avea ca obiective comunitatea creștină coptă și turiștii occidentali, în timp s-a orientat către atacuri armate împotriva înalților oficiali ai Guvernului egiptean.

3.4. Gama’a al-Islamyya (Gruparea Islamică)

Gama’a al-Islamyya a luat ființă în anul 1971, în urma eliberării de către președintele Sadat a majorității prizonierilor islamici deținuți în închisorile egiptene, care au început să se organizeze în mai multe grupări militante, ca de pildă Partidul Eliberării Islamice, Al-Najun min al-Nar (Salvați din Infern), Jihad (Războiul Sfânt) sau al-Takfir wal-Hirja (Excomunicare și Emigrație). Fiecare grupare acționa separat și de sine stătător, ceea ce permitea organizației să aibă o organizare flexibilă, dar totuși structurată.

După pacea cu Israelul din 1979, Sadat s-a apropiat din ce în ce mai mult de politica americană, fapt ce l-a discreditat în ochii islamiștilor, care îl considerau vinovat de eșecul pe plan intern și trădător.

Asasinarea în octombrie 1981 a lui Sadat, de către membrii Jihadului, a demonstrat capacitatea teroriștilor islamici de a lovi cu precizie direct în inima puterii.

În primii ani în care Mubarak, succesorul lui Sadat, s-a aflat la conducerea țării, a fost o perioadă de liniște, însă ulterior, membrii grupării și-au intensificat violențele, afectând grav stabilitatea țării.

Escaladarea violențelor a avut drept cauză, în mare parte, neajunsurile generate de amânarea procesului de democratizare a țării și de politica de sistematizare economică.

Guvernul egiptean a ripostat față de escaladarea violențelor, declanșând o campanie de epurare a membrilor grupării Gama’a al-Islamyya și amenințând că va prelua sub controlul Guvernului peste 40.000 de moschei particulare, suspectate că ar fi folosite pentru recrutarea noilor membri ai organizației.

Riposta Gama’a al-Islamyya nu a întârziat să apară. În data de 17 noiembrie 1997, 58 de turiști și 4 egipteni au fost masacrați în sudul Luxor-ului, într-un atac extrem de sângeros.

Gama’a al-Islamyya desfășoară o intensă campanie de recrutare în rândul absolvenților șomeri de liceu și facultate, ajungând să numere câteva mii de membri, organizați în grupări separate de celule extremist-fundamentaliste.

Țintele predilecte ale Gama’a al-Islamyya le reprezintă intelectualii liberali, pe motiv că scrierile lor îndeamnă la apostazie și ateism, polițiștii pentru că apăr statul laic și turiștii străini, învinuiți ca aduc în Egipt decadență și răspândesc SIDA, după cum afirma într-un interviu acordat postului BBC șeicul Omar Abdel Rahman.

Celulele extremiste atacă practic orice este considerat că aduce ofensă moralității, inclusiv concertele, filmele sau magazinele de casete video.

3.5. Hezbollah

Hezbollah este o organizație înființată în 1982, după încheierea războiului Galileei, în contextul instalării păcii în Liban și a creșterii influenței iraniene în zonă.

Nucleul organizației era format din fundamentaliști șiiți conduși de clerici care considerau adoptarea doctrinei iraniene o soluție pentru a aduce Libanului stabilitatea politică.

Doctrina Hezbollah prevedea utilizarea terorii ca mijloc de realizare a obiectivelor sale politice (înlocuirea regimului creștin cu Republica Islamică și eliminarea „practicilor imperialismului occidental”.

Principalele direcții de acțiune ale Hezbollah constau în constituirea unor alianțe cu Hamas, Jihadul Islamic și alte grupări teroriste în scopul desfășurării unor atacuri concertate împotriva Israelului, dar și asupra obiectivelor acestuia din străinătate, precum și în consolidarea pozițiilor pe teritoriul libanez și în alte state, prin intensificarea activităților proprii în plan financiar, informativ și de propagandă.

Gruparea Hezbollah organizează tabere de antrenament atât în Liban, cât și în afara țării, urmărind instruirea unor militanți bine pregătiți pentru acțiuni militare și teroriste.

Șeicul Muhammed Hussein Fadlallah, șef al Mujtahid, este liderul spiritual al grupării și acționează ca mediator al Sharia în cadrul comunității șiite din Liban.

Organizația își procură armament și muniție în principal, din Iran, Irak, Rusia și Bosnia Herțegovina.

Odată cu dezvoltarea infrastructurii organizatorice, cu ajutorul Siriei și al Iranului, Hezbollah își extinde activitatea în sudul și vestul Beirutului, precum și în sudul Libanului.

Ideologia organizației este fundamentată pe doctrina lui Khomeini și are ca obiectiv înființarea unei republici pan-islamice conduse de clerici religioși.

Concepția radicală a grupării, publicată în „Platforma politică” din februarie 1985, este următoarea: „Soluția problemelor din Liban este înființarea unei Republici Islamice, deoarece, numai acest tip de regim poate oferi dreptate și egalitate cetățenilor libanezi.”

Organizația Hezbollah este de părere că un obiectiv important este lupta împotriva „imperialismului occidental” și eradicarea acestuia din Liban. Grupul pledează pentru o retragere completă a americanilor și francezilor din Liban, inclusiv a instituțiilor lor.

Conflictul cu Israelul este privit ca un element principal de interes, urmărindu-se distrugerea completă a statului Israel și instaurarea unui regim islamic.

Ideologia radicală promovată de grup este relevată și de folosirea terorii ca mijloc de obținere a obiectivelor proprii. Gruparea denumește Israelul „Micul Satan” și îl consideră „străin în regiune și o amenințare la adresa Islamului și a musulmanilor”.

Din perspectiva organizației, distrugerea Israelului și eliberarea Ierusalimului constituie o obligație religioasă. Hezbollah justifică folosirea terorii împotriva acestor inamici ca „o armă în mâinile celor slabi și subjugați împotriva unui agresor puternic”.

În vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite, liderii grupării au elaborat un plan de acțiune, în baza căruia au executat atacuri teroriste împotriva forțelor israeliene și libaneze, invocând extremismul religios împotriva Israelului și promovarea ideologiei iraniene.

Utilizând nume sub acoperire, ca de pildă Jihadul Islamic, Rezistența Islamică ori Organizația Revoluționară pentru Justiție, gruparea execută mai multe atacuri împotriva unor ținte israeliene, americane și aparținând Forței Multinaționale din sudul Libanului, care au demonstrat o creștere a nivelului de pregătire al membrilor organizației.

3.6. Jaish-E-Mohamed-Jem (Armata lui Mohammed)

Armata lui Mohammed este o organizație teroristă cu baza în Pakistan, înființată de fostul lider al grupării ultra-fundamentaliste Harakat ul-Ansar (H.U.A.), care a cunoscut o extindere rapidă din punctul de vedere al capacității de acțiune și al numărului de membri.

Gruparea are ca obiectiv principal alipirea Kashmirului la Pakistan, iar din punct de vedere politic se aliniază politicii radicale pro-talibane promovate de Jamiat-i Ulema-i Islam.

Liderul J.E.M, Masood Azhar, a fost eliberat dintr-o închisoare indiană în anul 1999, în schimbul punerii în libertate a unui număr de 155 de persoane ținute ostatice în Afganistan, în urma deturnării unei aeronave indiene.

Organizația s-a remarcat prin răpirea unor cetățeni britanici și americani, în 1994, în New Delhi, și a unor occidentali în Kashmir, în iulie 1995, atacuri cu grenade asupra unor stații de autobuz din Kupwara, soldate cu rănirea a 24 de persoane și asupra unei piețe din Chadoura, precum și prin plasarea a două dispozitive explozive în Quamarwari și Srinagar, care au ucis 21 de persoane.

Membrii organizației sunt în majoritate pakistanezi, kashmirezi, veterani afgani și arabi ai războiului din Afganistan, dotați cu armament ușor, arme de asalt, mortiere și grenade, localizați în principal în Kashmir, Peshawar și Muzaffarabad.

3.7. Jihadul Islamic Palestinian

Cunoscut și sub numele de Harakat Al-Jihad Al-Islami Al-Filastini, Jihadul Islamic Palestinian (J.I.P.) are ca scop crearea unui stat islamic palestinian și distrugerea Israelului prin Jihad.

Membrii organizației consideră că pun bazele distrugerii Israelului prin acțiunile lor, urmând ca lupta să fie continuată de „marea armată islamică arabă”.

Organizația a luat ființă între anii 1979 – 1980 în Egipt, fiind înființată de foști membri ai grupării Frații Musulmani, proveniți din Fâșia Gaza. Este localizată în Teritoriile Autonome Palestiniene, Siria, Egipt, Liban și Iran. Prin prisma ajutorului acordat Israelului, S.U.A. sunt considerate inamici principali ai grupării.

În anul 2000, J.I.P. a amenințat public că va ataca obiective americane în cazul în care Ambasada S.U.A. este mutată de la Tel Aviv la Ierusalim.

J.I.P. s-a remarcat prin atentate sinucigașe împotriva unor obiective israeliene din Cisiordania, Fâșia Gaza și Israel. Atacurile sunt localizate preponderent în Israel și alte regiuni din Orientul Mijlociu, inclusiv Iordania și Liban.

În data de 19 mai 2003, 3 oameni au fost uciși și 47 răniți într-un atentat cu dispozitiv exploziv în centrul comercial Amakim din Aufula, Israel. mecanismul a conținut aproape cinci kilograme de explozibil și nu a fost combinat cu cuie sau alte obiecte metalice, ca în atentatele anterioare.

În data de 4 octombrie 2003, în restaurantul Makom Maxim, din Haifa, Israel, a avut loc un atentat cu bombă, soldat cu 21 de morți și peste 60 de răniți, dintre care, trei copii și un nou născut.

3.8. Organizația Al-Quaida

Înființată în anul 1980, în perioada războiului afgan împotriva sovieticilor, gruparea este cunoscută și sub numele Al-Qaida Maktab al-Khidamat sau Frontul Islamic Internațional pentru Jihad împotriva Evreilor și a Cruciaților. Fondatorii grupării sunt veterani de război afgani din întreaga lume musulmană.

Principalul obiectiv al grupării este răsturnarea guvernelor statelor musulmane considerate corupte și eretice și înlocuirea lor cu guvernări care să urmeze Sharia. Al-Qaida are o atitudine profund anti-occidentală, percepând S.U.A. ca fiind cel mai mare dușman al Islamului.

Organizația este formată din mai multe grupări fundamentaliste din diferite țări, al căror numitor comun îl reprezintă folosirea actelor de terorism pentru atingerea scopurilor politice.

Organizația are ca principal obiectiv înlăturarea „guvernelor eretice” și crearea de guverne care să conducă pe baza Sharia.

Folosind mijloace tehnice moderne, Al-Quaida se află permanent în legătură cu un număr necunoscut de adepți din întreaga lume, inclusiv Europa, S.U.A. și Canada.

Utilizarea internetului conduce la crearea unui spațiu virtual deschis pentru o comunitate fără frontiere sau naționalități, legitimată de ideologia radicalismului islamic.

Al-Qaida are o atitudine profund anti-occidentală, văzând în S.U.A. „cel mai mare dușman al Islamului”. În acest sens Osama Bin Laden a emis trei decrete religioase – Fatwa – prin care cerea musulmanilor să ridice armele împotriva S.U.A. Bin Laden vedea S.U.A. ca fiind sursa răului sub toate aspectele – teologic, politic și moral – și cauza tuturor nenorocirilor care s-au abătut asupra lumii islamice.

Gruparea Al-Qaida are originea la granița dintre Pakistan și Afganistan, triburile pashtune fiindu-i mai mult decât fidele. Pashtunii sunt constituiți în 24 de triburi, divizate în clanuri și formează una dintre cele mai mari societăți tribale din lume, iar terenurile lor se întind din nord-vestul Pakistanului până în vestul Afganistanului. Din rândul acestora, câteva mii de membri s-au alăturat organizației, urmându-l pe fostul lider al acesteia, Osama Bin Laden.

Păstrând legături cu grupări similare din Bosnia, Cecenia, Azerbaidjan, Africa de Sud, Sudan, Somalia, Paraguay, Argentina, Brazilia, Singapore, Indonezia, Filipine, Siria, Uzbekistan, Tadjikistan, Iordania, Turcia, Maroc, Egipt și Algeria, forța organizației Al-Qaida este generată de structura sa multicelulară, care îi conferă agilitate și acoperire.

Rețeaua este precum un virus care își schimbă forma permanent, motiv pentru care a și continuat să existe chiar și după uciderea liderului ei Osama Bin Laden.

Până în anul 2001, Al-Qaida a operat ca o structură orizontală informală, formată din peste 24 de organizații teroriste.

După atentatele din 11 septembrie 2001, ca o reacție la campania internațională împotriva terorismului, condusă de S.U.A., rețeaua a stabilit legături cu grupări teroriste din toată lumea.

Țintele atentatelor teroriste nu mai sunt reprezentate de persoane sau categorii de persoane – politicieni, oameni de afaceri, diplomați, militari – urmărindu-se doar uciderea unor mase cât mai mari de oameni. Tacticile tradiționale ale terorismului – luarea de ostateci, asasinatul politic – nu erau agreate de Osama Bin Laden.

Deși estompat de impactul imens al atentatelor din 11 septembrie 2001, un atentat important orchestrat de gruparea Al-Qaida este atentatul de la Lockerbie. În anul 1988, cu patru zile înainte de Crăciun, zborul 103 al companiei Pan American decola de pe aeroportul Heathrow din Londra, cu destinația New York.

La 38 de minute de la decolare, avionul s-a spulberat, iar rămășițele sale au fost împrăștiate de deflagrație pe o arie de 80 de km2. Una dintre aripile avionului s-a prăbușit în sudul orașului, dislocând 1500 de tone de pământ. Daunele la sol au însumat 21 de case distruse și 11 persoane decedate, numărul total al victimelor ajungând astfel la 270 (259 în avion și 11 la sol).

În urma cercetării la fața locului au fost prelevate urme care indicau versiunea unui atentat terorist. În urma cercetărilor a rezultat faptul că motivul deflagrației a fost un dispozitiv exploziv artizanal disimulat într-un casetofon, plasat într-o valiză care sosise pe aeroportul din Frankfurt cu o cursă Air Malta și fusese transferat la bordul avionului Pan American.

Prin comparație cu atentatul de la Lockerbie, atacul terorist de la Madrid, din 11 septembrie 2004, a fost mult mai complex din perspectiva organizării. În cazul în care trenurile s-ar fi răsturnat, numărul victimelor ar fi fost categoric mai mare.

Liderul grupării Al-Qaeda, Osama Bin Laden, este considerat de majoritatea musulmanilor, cu atât mai mult după moarte, o persoană de proporții mitologice, un erou al răzvrătirii. Profilul acestui lider terorist a făcut deja obiectul a zeci de cărți și studii ale specialiștilor din lumea întreagă.

Osama bin Laden s-a născut la Riyadh, Arabia Saudită, la data de 30 iulie 1957, în familia compusă din 53 de copii și 10 neveste a omului de afaceri Muhammad bin Laden.

Radicalizarea lui Osama bin Laden a avut loc în timp ce urma cursurile facultății de management și economie din cadrul Universității „Regele Abdul-Aziz”, datorită influenței exercitate de fratele lui Sayyid Qutb, părintele spiritual al grupurilor islamice radicale.

În anul 1980, alături de liderul palestinian al grupării Frații Musulmani, Osama bin Laden a organizat Maktab al-Khidamat – Biroul Serviciilor Mujahedine, care se ocupa de recrutarea fundamentaliștilor islamici.

În 1984, Osama bin Laden organizează la Peshawar Casa Susținătorilor (Bayt al-Ansar), destinată să asigure primirea voluntarilor la noul Jihad.

În anul 1986, câștigă asediul de la Jalalabad și, totodată, reputația unui luptător de temut.

După anul 1986, Osama bin Laden construiește o serie de tabere de instrucție în diferite zone ale Afganistanului.

În 1988, înființează „Fundația” sau „Baza Al-Qaida”, concepută inițial sub forma unui birou de înregistrare a numelor mujahedinilor și de informare a familiilor celor uciși.

În anul 1989, în urma uciderii lui Abdullah Azama și a celor doi fii ai acestuia, de către C.I.A., concluzia potrivit căreia S.U.A. vor să extermine Jihadul din Afganistan și din alte regiuni se definitivează.

În 1990, după invazia Kuweitului de către Irak, Osama bin Laden sfătuiește guvernul saudit să nu-și mai compromită legitimitatea islamică, chemându-i pe americani în Arabia Saudită, însă a fost ignorat.

În anul 1991, Osama bin Laden, familia și adepții săi părăsesc Arabia Saudită, unde liderul terorist fusese pus sub arest la domiciliu, refugiindu-se inițial în Pakistan, pentru ca apoi să ajungă în Sudan.

În Sudan, Osama bin Laden organizează prima Conferință da Congresului Poporului Arab Islamic, organizație politică de opoziție față de S.U.A., și se implică în modernizarea infrastructurii, prin firma sa de construcții, El-Hijrah for Construction and Development Ltd., deținută în comun cu Frontul Național Islamic și armata sudaneză. Rezultatul este noul aeroport din Port Sudan și o autostradă lungă de 1200 km care leagă Khartoum de Port Sudan.

În luna aprilie 1994, i se retrage cetățenia saudită, sub acuzația de „comportament iresponsabil”.

În 1998, Osama bin Laden declara că dacă cineva poate ucide un soldat american, nu trebuie să piardă timpul făcând alte lucruri.

În februarie 1998, rețeaua lui Osama bin Laden, Frontul Islamic Mondial pentru Jihad împotriva Evreilor și Cruciaților, și-a declarat intenția de a-i ataca pe americani și pe aliații acestora peste tot în lume.

3.9. I.S.I.S.

Statul Islamic din Irak și Siria (Statul islamic din Irak și Levant sau, pe scurt Statul Islamic) este o grupare sunnită insurgentă, autointitulată astfel, afiliată Al-Qaeda, activă în principal în Irak și Siria, proclamându-se ca stat islamic, nerecunoscut, cu capitala în Ar-Raqqah, în Siria.

Conform articolului publicat de The Independent, ISIS și-a declarat aria teritorială ocupată de Irak și Siria.

ISIS, condus de Abu Bakr al Bagdadi, are, potrivit estimărilor, aproximativ 5.000 – 6.000 de luptători în Irak și alți 6.000 – 7.000 în Siria.

De la începutul anului 2014, Statul Islamic a ocupat importante orașe din Siria, controlează nordul Irakului și se află în plină expansiune.

În data de 29 iunie 2014, ISIS anunța restabilirea Califatului Islamic, auto-proclamându-se califat.

Baza Statului Islamic o constituie Al-Qaeda din Irak, însă mai multe grupări teroriste i s-au afiliat, atât în Irak, cât și în Siria.

Statul islamic operează independent de o altă grupare jihadistă din Siria, Frontul Al-Nusra, fondată în 2012, cu care a vrut să se unească în 2014. Fuziunea nu a vut loc însă, fapt care a determinat chiar conflicte armate între cele două grupări.

ISIS este o organizație teroristă care are la bază ideologia religioasă a fundamentalismului islamic, centrată pe o îndoctrinare religioasă radicalizată și pe o pregătire militară foarte bună a membrilor săi.

În teritoriile ocupate de ISIS se impune respectarea strictă a Shariei, abaterile fiind pedepsite cu mare asprime.

Liderul ISIS, Abu Bakr al Bagdadi a cerut tuturor musulmanilor să se înarmeze și să sprijine „Califatul” pe care l-a creat. El a emis o chemare la Jihad, pentru ca islamiștii să se ridice și să răzbune nedreptățile comise împotriva religiei lor.

Statul Islamic dispune de resurse financiare suficiente obținute din taxe, vânzarea petrolului din teritoriile ocupate, contrabandă, comerț cu arme, răpiri etc.

Statul Islamic a folosit conflictul dintre sunniți și șiiți, recrutând sunniții care se simțeau excluși din Irak după războiul din 2003. Gruparea a exploatat baza largă de recrutare din rândul sunniților, întrucât aceștia nu se simțeau reprezentați așa cum ar fi trebuit în noile instituții ale statului Irakian.

Statul Islamic are o ierarhie foarte bine stabilită, fiind condus de Abu Bakr al Bagdadi, auto-proclamat calif, și de doi adjuncți, unul pentru Irak și unul pentru Siria. Teritoriile ocupate sunt conduse de guvernatori, actul de conducere realizându-se prin ordine și decrete.

Organismul de conducere al Statului Islamic este Consiliul SURA, format din cunoscători ai dreptului islamic, legea aplicabilă fiind Sharia, ceea ce caracterizează ISIS ca fiind un grup islamist fundamentalist.

Serghey Lavrov, șeful diplomației ruse, a declarat într-un interviu că cel mai mare inamic al Rusiei nu este nici NATO, nici China, nici SUA, ci Statul Islamic, explicând că „sute de ruși, sute de europeni și sute de americani luptă pentru Statul Islamic. Ei sunt deja pe cale să se întoarcă acasă. Revin pentru a se odihni după ce au luptat și pot întreprinde acțiuni negative”.

În teritoriul aflat sub controlul Statului Islamic a fost instaurat un regim de teroare ce are la bază fundamentalismul islamic, legile acceptate fiind cele ale Shariei, derivate din Coran.

ISIS este organizat după tiparul unei grupări teroriste, cu funcții de conducere și de execuție, organizare modernă adecvată stadiului prin care trec, de regulă, statele democratice.

Datorită fanatismului practicat, ISIS, urmărind Jihadul, potrivit fundamentalismului islamic, cu scopul clar de a conduce toți islamiștii descendenți ai profetului Mohamed, reprezintă o amenințare pentru Occident, datorită capacității și intenției de a săvârși atentate teroriste oriunde în lume, chiar în lumea arabă, împotriva oricui se opune ideii de unitate a musulmanilor.

ISIS, deși aparent în contradicție cu organizația Al-Qaeda, derivă din aceasta și îi continuă practicile cu obiectivul declarat de a lupta pentru unitatea musulmanilor din întreaga lume împotriva nedreptăților comise față de religia lor – religie care constituie baza ideologică a funcționării acestei auto-proclamată califat.

ISIS are capacitatea de a atrage în rândurile sale tineri, nemulțumiți de condițiile economico-sociale din țările cu populație majoritar arabă din Orientul Mijlociu și din alte zone ale Asiei și Africii, animați de idealuri religioase și de legăturile ideologice inițiale ale părinților și bunicilor lor.

ISIS, prin teritoriile ocupate, chiar fără granițe precis delimitate, are o susținere financiară consistentă determinată de potențialul economic al zonei respective și de modalitățile radicale de administrare a acestora, bazate pe violențe și pe folosirea forței fizice și a armelor.

Democrațiile consolidate din lumea modernă consideră ISIS o amenințare la adresa ordinii mondiale, datorită creării unei breșe de insecuritate în zona Orientului Mijlociu, care poate degenera și produce efecte negative inclusiv în afara acestui spațiu.

Pericolul pentru societățile democratice derivă din radicalizarea bazei ideologice de natură religioasă a Islamului și transformarea acestei religii într-un mijloc de îndoctrinare și fanatizare care duce la ostilitate față de tot ceea ce este în afara islamismului.

Unul dintre cele mai controversate aspecte legate de ISIS este faptul că se vehiculează ipoteza că politicienii americani ar fi ajutat la constituirea și înarmarea grupului terorist.

Această supoziție pare să fie confirmată de către senatorul republican Rand Paul. Acesta a declarat în luna mai a anului 2015 pe postul de televiziune american MSNBC: „ISIS există și a crescut mai puternică pentru că „șoimii” din partidul meu au oferit arme fără discernământ. Ei i-au creat pe oamenii ăștia. ISIS este peste tot în Libia pentru că aceiași „șoimi” au fost încântați de războiul lui Hillary Clinton din Libia. Au vrut și mai mult ca ea.”

Rand Paul a mai acuzat de asemenea de agravarea situației legate de ISIS pe fostul președinte Barack Obama și pe Hillary Clinton.

Un purtător de cuvânt al rebelilor sirieni, singura grupare siriană susținută fățiș de SUA, i-a respins afirmațiile, declarând că „Armata Siriană Liberă luptă împotriva ISIS încă din ianuarie și continuă să o facă asumându-și mari riscuri și un preț scump. Mii de luptători sirieni pentru libertate au murit luptând acestei amenințări teroriste”.

Graham Fuller, fost ofițer CIA, a declarat că „SUA a creat ISIS”, în sensul că a creat terenul fertil pe care a crescut această organizație.

În august 2016, Donald Trump l-a acuzat pe președintele american Barack Obama că ar fi "creatorul" grupării jihadiste Statul Islamic, iar contracandidata sa, Hillary Clinton, ar fi cofondatoarea acestei grupări.

Capitolul 4

ATENTATELE DIN FRANȚA – STUDIU DE CAZ

4.1. Cronologia atentatelor teroriste din Franța

Atentatele teroriste cu care Franța s-a confruntat în ultimii ani nu constituie o noutate, însă frecvența și amplitudinea lor a crescut la un nivel fără precedent, după cum putem observa mai jos:

9 august 1982

Membri ai organizației Al Fatah au atacat cu mai multe rafale trase cu o armă de asalt automată restaurantul evreiesc Goldberg din Paris.

8 februarie 1984

Membri ai aceleiași organizații teroriste l-au asasinat pe ambasadorul Emiratelor Arabe Unite la Paris.

25 iulie 1995

După o perioadă de acalmie de peste 10 ani, într-un tren aflat în stația Saint-Michel din Paris a avut loc explozia unui dispozitiv exploziv artizanal, provocând moartea a 8 persoane. Atentatul a fost atribuit extremiștilor islamiști algerieni.

3 decembrie 1996

În stația de metrou Port Royal, din sudul Parisului, a avut loc o explozie provocată de un dispozitiv exploziv improvizat, provocând moartea a 4 persoane și rănirea altor 91.

11 martie 2012

Un parașutist musulman francez a fost împușcat mortal la Toulouse. În data de 15 martie, atacurile au continuat în Montauban, fiind uciși doi soldați și rănit un al treilea.

În data de 19 martie, au fost uciși trei elevi și un profesor la Școala evreiască de zi Ozar Hatorah. Autorul a fost identificat ca fiind Mohamed Merah, un terorist franco-algerian de 23 ani, ucis de autorități în data de 22 martie 2012, după un asediu de peste 32 de ore.

7 ianuarie 2015

La sediul publicației de satiră franceze Charlie Hebdo din Paris, a avut loc un atac cu rafale de armă automată, în urma căruia au fost ucise 12 persoane și rănite 11.

Charlie Hebdo a devenit ținta extremiștilor islamici după ce a publicat caricaturi considerate ofensatoare cu profetul Mahomed.

Violențele au continuat cu focuri de armă și uciderea unui polițist în timpul urmăririi teroriștilor.

Autorii atentatului au fost identificați ca fiind Said Kouachi și Cherif Kouachi, fiind împușcați în data de 9 ianuarie 2015.

13 noiembrie 2015

Au avut loc o serie de atacuri ale unor atentatori înarmați și teroriști kamikaze în mai multe locații din Paris, vizând restaurante, o sală de concerte și zona adiacentă Stade de France, în urma cărora au fost ucise 130 de persoane și rănite câteva sute.

Atentatele au fost revendicate de gruparea teroristă ISIS. Opt dintre teroriști și-au pierdut viața în atentate, dintre care șapte șapte s-au autodetonat. În paralel, teroriștii au atacat cu rafale de armă automată mai multe restaurante și terase, la Bataclan, pe străzile Charonne și Bichat, la restaurantul Le Petit Cambodge, precum și la Fontaine au Roi.

Celelalte atentate cu teroriști kamikaze au avut loc în apropiere de Basilica Saint-Denis, unul dintre cele mai mari monumente istorice ale creștinătății europene, unde sunt înmormântați mai mulți regi ai Franței.

Cei mai mulți morți și răniți au rezultat din atacul din sala de spectacole Bataclan, unde avea loc un concert al grupului de hard rock Eagles of Death Metal.

Localizarea atentatelor pe harta Parisului

14 iulie 2016

La Nisa, Mohamed Lahouaiej Bouhlel, cetățean francez de origine tunisiană, a pătruns la volanul unui camion frigorific Renault Midlum de 19 tone condus în zig-zag cu o viteză de aproximativ 60 – 70 km/oră într-o mulțime de oameni care așteptau să vadă artificiile de Ziua Națională a Franței pe faleza de la Nisa.

Teroristul s-a oprit doar când a fost împușcat de polițiști și a ucis 85 de persoane, din care 10 copii.

Traseul în zig-zag al camionului prin mulțime

Teroristul a parcurs o distanță de aproximativ doi kilometri și a tras mai multe focuri de armă asupra a trei polițiști care au încercat să-l oprească. În timpul schimbului de focuri, camionul a mai avansat 300 de metri înainte să se oprească. Polițiștii l-au găsit pe atacator mort în scaunul din dreapta.

Traseul parcurs de terorist în atentatul de la Nisa

26 iulie 2016

Doi teroriști de 19 ani aparținând grupării ISIS au luat ostatici un preot, două călugărițe și doi enoriași, într-o biserică în Saint-Etienne-du-Rouvray, aflată lângă orașul Rouen, în nordul Franței.

Cei doi atacatori l-au omorât pe preot, Jacques Hamel, căruia i-au tăiat gâtul cu un cuțit și au rănit grav o călugăriță, înainte de a fi uciși de forțele de ordine.

Importantă aici este încărcătura simbolistică a atacului, vărsarea de sânge având loc într-un așezământ de cult creștin – o biserică catolică, iar primul sacrificat fiind preotul Jacques Hamel.

4.2. Aspecte socio-culturale care au influențat atacurile teroriste din Franța

În ultimii ani, Franța a devenit pentru teroriștii fundamentalist islamici principala țintă din Occident.

Ura islamiștilor față de Franța a crescut din ce în ce mai mult în ultimii zece ani, odată cu anumite modificări ale legislației franceze pe care musulmanii le consideră ca un afront și o limitare a libertății lor de a-și practica religia și tradițiile.

Astfel, interzicerea vălului islamic în școli în 2004, interzicerea burqa în spațiul public în 2010, în condițiile în care Franța este statul cu cea mai mare comunitate musulmană din Europa, sunt privite ca o formă de persecuție și o insultă de neiertat a statului francez împotriva musulmanilor.

Pe de altă parte, mentalitatea libertină a francezilor este privită de islamiști ca fiind decadentă și vicioasă, iar legalizarea căsătoriei între persoane de același sex în 2013 n-a făcut decât să ofere un motiv în plus extremiștilor islamici pentru a pleda pentru Jihad împotriva francezilor.

Gruparea teroristă Statul Islamic a avertizat că atentatele sinucigașe și rafalele armelor de asalt care au ucis 129 de persoane sunt doar „debutul furtunii“. Statul Islamic a publicat declarații în limbile arabă și franceză revendicând „lupta binecuvântată“ care a fost un act de răzbunare pentru implicarea Franței în coaliția condusă de americani în Siria care lovește bazele Statului Islamic.

Un mesaj audio publicat în engleză a reluat aceeași declarație. „Un grup de soldați credincioși ai califatului anunță vizarea capitalei prostituției și viciului, Paris (…) Franța și toate națiunile care urmează același drum trebuie să știe că vor continua să fie în capul listei țintelor Statului Islamic și că mirosul morții nu le va părăsi nările atâta vreme cât vor continua să participe la campania contra Statului Islamic… și se laudă cu războiul lor contra Islamului, în Franța“.

Statul Islamic a revendicat atacurile din Paris din 13 noiembrie 2015, precizând că Franța a devenit țintă întrucât a participat la loviturile aeriene în Siria. Folosirea a opt kamikaze și oameni înarmați cu arme de asalt și grenade într-o capitală europeană, garantând un impact mediatic maxim, are toate caracteristicile unei operațiuni a Statului Islamic. Pentru prima oară, organizația teroristă a combinat într-un amestec letal terorismul urban, tactici de gherilă și lupte convenționale. ISIS a masacrat întotdeauna civili în număr mare pentru a induce teama în rândul adversarilor, dar îngrijorător este că atentatele Statului Islamic sunt tot mai sofisticate și mai bine planificate.

Recrutarea, armamentul și coordonarea, ca și păstrarea secretului identității asasinilor care au acționat în Paris implică o bună organizare. Valul de atentate de vineri seară în Paris demonstrează că organizația Statul Islamic a depășit un nou prag, estimează președintele Observatorului internațional pentru terorism, într-un interviu pentru Reuters.

În ultima perioadă, Statul Islamic și-a demonstrat capacitatea sa de rezistență față de regimul sirian, susținut de Rusia și Iran și față de o coaliție internațională care cuprinde SUA, Franța, Marea Britanie și trece prin Turcia și țări arabe.

4.3. Vulnerabilitatea Franței în fața fenomenului terorist

În condițiile în care găzduiește cea mai mare comunitate musulmană din Europa și are o populație eterogenă, aproape babiloniană, de tunisieni, algerieni, marocani și alte naționalități, iar Statul Islamic a proclamat-o „marele satan”, inamicul principal al Islamului în Europa, Franța nu-și mai poate permite să repete eșecul rușinos al sistemului său de securitate în fața unei asemenea amenințări.

Atentatele teroriste din ultimii ani, deși într-adevăr foarte bine organizate, arată fără urmă de echivoc că forțele de ordine franceze au fost luate prin surprindere și au reacționat târziu, tardiv, abia după ce atentatele și-au produs consecințele dezastruoase.

Acest fapt demonstrează că punctul slab al Franței nu au fost polițiștii sau luptătorii din forțele speciale de intervenție anti-teroristă. Aceștia până la urmă au reușit anihilarea teroriștilor (cei care nu se auto-detonaseră deja).

Veriga slabă a sistemului de securitate au fost serviciile de informații, care nu au fost capabile să culeagă, să analizeze și să interpreteze eficient date și informații care să ducă la arestarea teroriștilor încă de când se plimbau nestingheriți cu pistoale-mitralieră, explozibil și grenade prin Franța.

Conspirarea atacului de la redacția Charlie Hebdo, de exemplu, a lăsat în mod evident de dorit, căci fotografiile postate de frații Kouachi pe rețelele de socializare exprimau cu mult timp înaintea atacului preocupările lor, însă aceste informații nu au ajuns, din nefericire, la cunoștința autorităților decât după atac.

De asemenea, nici faptul că Mohamed Lahouaiej Bouhlel, recidivist fanatizat religios în timpul detenției, a fost plecat în Afganistan pentru a se iniția în modurile de acțiune ale Al-Qaeda, nu a fost cunoscut de serviciile de informații înainte de atentatul cu camionul frigorific de la Nisa.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Terorismul a dobândit, în ultimele decenii, datorită amplorii și diversității formelor sale de manifestare, un caracter complex, extins la nivel global.

În acest context, putem aprecia că atentatele din Franța din ultimii ani au demonstrat cu prisosință că organizațiile teroriste pot lovi orice țintă, oriunde în lume, încercând să determine prin teroare decizii politice pe care le consideră favorabile obiectivelor lor.

Atacurile organizate și puse în operă de grupările teroriste sunt, de cele mai multe ori, fructul otrăvit al unor frustrări generate de lupta pentru putere, pentru înlăturarea unor stări de fapt indezirabile pentru un anumit grup și se realizează, de regulă, prin mijloace extrem de violente.

Atentatele teroriste sunt apogeul unor eforturi îndelungate și minuțioase de culegere, analiză și interpretare a datelor și informațiilor privind victimele, programul acestora, dispozitivele de pază și protecție și punctele vulnerabile ale obiectivelor atacate.

Sprijinul logistic și mijloacele materiale pe care le au la dispoziție organizațiile teroriste în prezent sunt impresionante. Grupările teroriste au rețele informative, canale de transmitere a informațiilor, armament modern, dispozitive electronice de detonare acționate de la mare distanță, explozibil de mare putere etc.

Majoritatea politicienilor, fie ei francezi sau români, sunt preocupați exclusiv de lupta politică și nu manifestă niciun interes pentru problemele pentru a căror rezolvare au fost aleși, iar în plus, nu au nici cele mai vagi noțiuni privind activitatea informativă și nu cunosc nimic despre costurile pe care le implică filajul, premierea informatorilor, achiziționarea de echipamente tehnice de ascultare performante sau alte aspecte ale muncii de informații. Având în vedere acest aspect, factorul politic decizional trebuie consiliat de specialiștii în domeniu, astfel încât să conștientizeze importanța alocării unor resurse bugetare suficiente pentru ca activitățile de prevenire a terorismului să fie eficiente.

Pregătirea și dotarea luptătorilor din forțele speciale care au ca atribuții intervenția anti-teroristă își au importanța lor, dar nu pot readuce la viață victimele unui atentat terorist. De aceea, consider că activităților de prevenire trebuie să li se acorde importanța cuvenită.

Factorii responsabili din România, în special Serviciul Român de Informații, ca structură specializată în prevenirea și combaterea terorismului, ar trebui să privească reacția anemică a Franței față de fenomenul terorist ca pe un exemplu negativ să studieze și să înțeleagă lacunele sistemului de securitate francez și să ia măsurile cele mai potrivite pentru ca, la fel ca și până acum, în România atentatele teroriste să fie demontate încă din faza incipientă a actelor pregătitoare.

BIBLIOGRAFIE

Andreescu A, Radu N. – Organizațiile teroriste, Ed. M.I.R.A., București, 2008;

Andreescu A. și colectiv – Terorismul internațional – flagel al lumii contemporane, Ed. Ministerului Administrației și Internelor, București, 2003;

Angelescu N. – Introducere în Islam, Ed. Enciclopedică, București, 1993;

Antipa M. – Securitatea și terorismul. Prevenirea și combaterea acțiunilor extremist-teroriste pe teritoriul României, Ed. Celsius, București, 2004;

Arădăvoaice Ghe., Iliescu D., Niță D. – Terorism, Antiterorism, Contraterorism, Ed. Antet, Oradea, 1997;

Barna C. – Cruciada islamului, Ed. Top Form, București, 2007;

Chelaru M. – Jihad, Ed. Timpul, Iași, 2004;

Frattasio A. – Epistemologia terorii, Ed. Era, București, 2006;

Muscalu Ghe. – Criminalitatea organizată și terorismul – factori de risc globali, Ed, Hamangiu, București, 2016, pag. 144;

Niță D.L. – Terorismul kamikaze, Ed. Antet, București, 2005;

Schrom O. – În umbra șacalilor – Carlos și inițiatorii terorismului internațional, Ed. Vremea, București, 2004;

Seger K. – The antiterorism handbook, Ed. Presido, SUA, 1990;

Simileanu V. – Radiografia terorismului, Ed. Geopolitica, București, 2006;