Aspectele Istorice ale Procesului de Colonizare în Basarabia După Anul 1812

Direcția Generală Educație, Tineret și Sport

a Consiliului Municipal Chișinău

CONFERINȚA ȘTIINȚIFICO-PRACTICĂ A ELEVILOR
“MUNCĂ, TALENT, CUTEZANȚĂ”

Disciplina, atelier: Istoria românilor

TEMA: ,,Aspectele istorice ale procesului de colonizare în Basarabia după anul 1812”

Autor, clasa, instituția: Ciolacu Gabriela,
Cojocari Valeria,
cl.XI-B,
Liceul Teoretic”Ion Creangă”

Profesor îndrumător: Bîrladeanu Ala

Chișinău 2016

Cuprins:

INTRODUCERE

Actualitatea și motivul alegerii

Noțiuni de intrare în temă

Cap.1 Politica țarismului rus în Basarabia.

Colonizarea teritoriului dintre Prut și Nistru. Etape de colonizare;

Statisticile colonizării Basarabiei în documente de epocă.

Cap.2 Baza socială a țarismului rus în Basarabia. Populații alogene.

Bulgarii și găgăuzii

Coloniștii germani

Coloniștii slavi: ruși și ucraineni (ruteni)

Coloniștii evrei

Cap.3 Rezistența populației autohtone românești față de colonizarea

țaristă

3.1 Exodul populației peste Prut

3.2 Viața spiriduală a românilor sub autoritate țaristă: biserica,

școala, cultura.

Obiective de cercetare a temei:

Să elucidăm conținuturile surselor istorice de epocă cu referință la problema de studiu;

Să demonstrăm în baza diferitelor surse istorice(texte documentare, tabele, scheme, diagrame, etc) consecințele imediate și de durată ale politicii de colonizare a Basarabiei

Să reflectăm asupra caracterului regimului de dominație și politică țaristă în Basarabia în baza comentariilor autorilor contempoani perioadei;

Să estimăm rezistența populației autohtone față de regimul țarist prin intermediul surselor de epocă(răzvrătiri, nesupunere, etc)

Actualitatea și motivul alegerii temei

Motto: “Cît e de mănos, de mîndru și de scump inimilor românești acest parmac rupt din trupul țării noastre, acest ținut frumos ce se numește Basarabia, unde fiecare oraș, fiecare sat, fiecare piatră e o amintire sfîntă a trecutului nostru falnic și unde au știut să dăinuiască împotriva tuturor asupririlor, tuturor prigonirilor șin uneltirilor aproape 2.000.000 dintre frații noștri cei mai apropiați”
Dimitrie C.Moruzi

Istoria reprezintă, în viziunea noastră, nu doar un set de evenimente aranjate, de regulă, în ordine cronologice și relatate într-un mod care exclude confruntarea faptelor și indentităților, ci o analiză completă a contradicțiilor existente într-un anumit moment istoric. Sarcina istoricului,politologului sau sociologului este de a investiga nu doar efectele “experienței”, ci și sensurile și identitățile generate de activitatea umană. Obiectivul nostru de studiu coincide cu sarcina acestora. În această lucrare urmărim drept scop principal un studiu amplu a unui proces istoric ce a precedat tratatul de pace de la București. Moștenirea complicată a Basarabiei poate fi dată de la începutul secolului al XIX-lea, cînd undele determinative geopolitice, cum ar fi situarea geografică avantajoasă și rivalitatea imperiilor, au determinat separarea teritoriul dintre Prut și Nistru de la Patria-Mamă. În contextul dat, au intervenit probleme de stabilitate politică și naționalitate. Ideea elaborării acestei lucrări cu caracter istoric, urmărește studiul procesului colonizării, cazre ar include cele mai importante evenimente, regulamente, noțiuni, documente cât și diferite personalități de pe teritoriul Basarabiei în epoca modernă. În contextul epocii contemporane, putem observa impactul de lungă durată a infiltrării elementelor străite în cultura autohtonă. Una din cele mai grave și odioase crime pe care le-a săvârșit Rusia țaristă în Basarabia după 1812 a fost colonizarea forțată a acestei regiuni cu populație eterogenă, străină intereselor naționale a românilor basarabeni.  Considerăm a fi o temă actuală, deoarece după cum afirma și Nicolae Iorga: “Era epoca împărțirii țărilor, epocă în care țări și popoare se vindeau la masă, și în romanticile planuri ale lui Napoleon, ca și în cele real politice ale Ecaterinei, care năzuia la o împărăție turcească, principatele jucau un rol însemnat a cărui descriere face însă parte mai mult dintr-o istorie diplomatică a Europei moderne…” “Istoria Basarabiei subt ruși prezintă pentru noi, românii, un interes considerabil. Basarabia a fost supusă influenței ruse mai mult de cît un secol. Administrarea Rusiei și cultura rusă a lăsat urme numeroase în provincea noastră…Timpul trăit sub ruși ne pare ca un somn, din care nu demult ni-am trezit și pe care nu l-am uitat încă…Istoricul trecutului basarabean subt ruși nici un moment nu trebuie să uite că Basarabia și-a păstrat înfățișarea sa deosebită etnică, social-politică și juridică, întotdeauna cu un aspect național.” Alexandru Boldur

Noțiuni de intrare în temă

Teritoriul dintre Prut, Nistru și Marea Neagră, redenumit după 1812 în sursele istorice ca Basarabia, face parte din podișul Moldo-Basarabean care se întinde de la Siret la Nistru și se caracterizează prin particularități geostrategice însemnate. Acest spațiu istoric ce făcea parte din Țara Moldovei, a fost punctul strategic rîvnit de Imperiul Rus, ce deschidea ușa către Balcani. Luînd în considerție contextul istoric, Principatele Române erau la punctul de interferență a mai multor Imperii cu aspirații hegemoniste.

După Tratatul de la București din 1812, a fost înregistrate anumite mișcări ale maselor populației precum: exodurile peste Prut și aclimatizarea populației alogene, lucru atestat prin recensăminte. Fenomenul propriu-zis poartă denumirea de colonizare, întrucît se încearcă diminuarea caracterului local prin stabilirea persoanelor de o altă aparteneță etnică.

Ca scop aducerea coloniștilor are reprezentat o metodă de represiune asupra băștinașilor, deoarece se încerca supunerea populației autohtone. De menționat e faptul că această politică urmărea înlăturarea caracterului de gubernie autonomă. Acest fenomon istoric a jucat rol primordial în contextul decurgerii evenimetelor ulterioare. Situația Basarabiei sub regin țarist a avut efecte de scurtă durată asupra populației și structurii etnice a teritoriului dintre Prut și Nistru.

Anexarea în 1812 a teritoriului dintre Prut și Nistru la Imperiul Rus a păstrat pînă în 1873 majoritatea instituțiilor care au existat în Principatul Moldovei. Din aceste motive am considerat că un studiu amplu pe acestă temă, ne-ar interesat si ne-ar răspunde la întrebări. Conform datelor istorice a fost semnalată stabilirea unei mase mari de populație alogenă.

Politica țarismului rus în Basarabia, asemeni ca și în alte teritorii subjugate, generează trei procese de influență asupra populației autohtone : colonizarea ținutului cu populație alogenă, rusificarea prin intermediul coloniștilor și a administrației, justiției, instruirii, etc ruse, care, la rîndul lor vor contribui la un proces de deznaționalizare.

Partea I.Partea Teoretică.

Cap.1 Politica țarismului rus în Basarabia.

1.1.Colonizarea teritoriului dintre Prut și Nistru. Etape de colonizare;

"Ce s-a făcut în această sută de ani în Basarabia de către "bunul nostru vecin", care de sute

de ani strigă că a fost, este și va fi " eliberatorul popoarelor balcanice"? Colonizare și rusificare ".

(Dr. Petre Cazacu, 1912)

Teritoriul românesc dintre Prut, Nistru, Dunăre și Marea Neagră, anexat de Imperiul țarist în urma semnării tratatului de pace ruso-turc de la București din 16/28 mai 1812, numit ulterior Basarabia, avea o suprafață de 44.422 km2. Termenul de Basarabia, ce desemna mai înainte Bugeacul, zonă restrânsă de la nordul gurilor Dunării și care se afla sub dominația otomană, a fost extins la 1813 asupra întregului spațiu dintre Prut și Nistru. Basarabia era o țară așezată în drumul tuturor năvălirilor și lipsită de munți înalți care să poată da populației scutul și adăpostul devenit în timp de restriște. În dată după tratatul de la București (a.1812) ocîrmuirea rusească pune la cale popularea teritoriului dat și formarea unei noi cartografii în scopul măririi populației și schimbarea elementului național. După cum afirma N.Iorga “Prin tratatul de la 28 mai 1812, turcii cedau fără să cunoască măcar limitele exacte, un teritoriu care nu le aparținea și care făcea parte dintr-o țară a cărei integritate teritorială se angajase să o respecte.” Bucuria rușilor cu privire la noua lor acaparare a fost exprimată de tarul Alexandru I într-un manifest semnat la 5 august 1812,  care spunea negru pe alb ca:“Această pace, dăruită nouă de Dumnezeu, a adus Imperiului Rus cîștiguri însemnate, încorporînd în hotarul său un teritoriu roditor și cu populație numeroasă, a cărui limite conform tratatului de la Akkerman sunt de la gura rîului Prut pînă de-a lungul rîului Nistru” Alexandru I, țar al Rusiei. Cu scopul unei administrări eficiente, Imperiul țarist instituie un nou regim politic care urmărește supunearea totală a teritoriului. Contrar păstrării instituțiilor publice locale și a legilor autohtone, administrația rusească a apelat la diverse metode pentru realizarea scopului geopolitic. Astfel în Basarabia se poate observa accelași sistem de colonizare, ca și în celelalte ținuturi românești ce se găseau sub stăpînire străită. Precum stăpînirea austro-maghiară din Banat și Transilvania, autoritatea imperialistă sprijinea colonizarea alogenilor, dîndule pămînturile cele mai bune și ajutor efectiv la întemeierea gospodăriilor. Colonizarea guberniei Basarabiei a fost un puternic proces migrațional care a avut loc în Basarabia țaristă, ca parte componentă a Imperiului Rus pe parcursul anilor 1812–1917 (cel mai activ, în perioada 1808–1865/1870) și care a avut efecte de lungă durata asupra populației și structurii etnice a teritoriului dintre Prut și Nistru. Stăpânirea rusească de 105 ani, începând cu anul 1812 în zona cuprinsă între Prut,Nistru șiMarea Neagră, a dus ca urmare a politicii de imigrare din guberniile și țările vecine, la schimbări majore în structura etnolingvistică a Basarabiei. Teritorial, imigrația nu a fost uniformă, astfel în ținuturi de nord și de sud ale Basarabiei (de exemplu, Hotin și Akkerman), imigrarea a dus la un număr mai mare de ucraineni față de autohtonii români (moldoveni), în timp ce în zonele rurale din centru ale guberniei au rămas majoritari românii (moldovenii). Guvernul țarist a promovat o politică de colonizare a Basarabiei care s-a realizat pe calea strămutării populației din guberniile interioare ale Rusiei și din afara Imperiului Rus. De exemplu, în anul 1824, Consiliul de miniștri al Rusiei a aprobat decizia „Cu privire la transferarea în regiunea Basarabia a 20.000 de țărani [ai statului], originari din guberniile interne ale Rusiei”. Pe baza acestei hotărâri, au fost strămutați țărani din guberniile Oriol, Kursk, mai apoi – Tambov, Riazani, Tula etc. Între 1827 și 1830, acești noi-veniți au întemeiat 18 localități noi în județul Cetatea Albă (Akkerman), între ele – Borisovca, Vasilievca, Vvedenscoie, Voznesenscoie etc. În același mod au fost stabiliți în sudul Basarabiei militari, etnici ucraineni, întemeind localitatea Starocazacie etc. După 1812, Basarabia a început să fie populată masiv de bulgari și găgăuzi, care, din 29 decembrie 1819, au obținut drepturi de coloniști: fiecare familie primea de la Statul rus în folosință 60 deseatine de pământ, era scutită de impozite de la trei la șapte ani; bărbații erau scutiți de serviciul militar, ceea ce însemna foarte mult în acele timpuri etc. În 1813, țarul Alexandru I a permis și germanilor să se stabilească cu traiul în centrul și sudul Basarabiei, oferindu-le mari privilegii. De rând cu etniile nominalizate mai sus, a sporit numărul ucrainenilor, polonezilor, evreilor etc. Afară de politica statului de strămutare a populației alogene, în Basarabia își găseau refugiu țăranii ruși (ucraineni) ce fugeau de iobăgie, desființată în Imperiul rus abia în 1861. Tot aici și-au găsit locul de trai rușii creștini de rit vechi, persecutați de autoritățile țariste. Alți factori care au stimulat procesul de rusificare – evidențiați în studiile istoricului Alexandru Boldur – au fost: stăpânind zeci de popoare ne-ruse, monarhia a fost nevoită să promoveze un mod comun de conviețuire, un fel comun de a trăi, o „egalitate” a naționalităților; de aceea, „supușii țarului nu se divizau în clase superioare și inferioare potrivit criteriului originii naționale” (cu excepția evreilor). Ca și pentru alți minoritari, pentru românii basarabeni problema principală a fost nu lupta pentru emanciparea politică națională, ci lupta cu absolutismul, pentru libertăți politice. Progresul economic, atragerea Basarabiei în piața unică rusească au contribuit, de asemenea, la rusificarea unei părți a populației băștinașe. A. Boldur considera, de pildă, că s-a deznaționalizat în majoritatea sa covârșitoare (sau s-a asimilat regimului rusesc) numai clasa stăpânitoare a Basarabiei: „Și-a pierdut caracterul său național românesc nobilimea.

Etapele colonizării:

În Basarabia, începând cu momentul anexării și pe parcursul secolului al XIX-lea, politica țarismului a urmărit două scopuri principale.

Primul prevedea integrarea cât mai rapidă a acestui teritoriu în structurile social-politice ale imperiului, lichidarea specificului național și rusificarea populației autohtone.

Cel de-al doilea scop era subordonat intereselor geopolitice și strategice ale țarismului în sud-estul Europei. El presupunea crearea unei imagini atractive a modelului rusesc de bună guvernare în fața popoarelor balcanice și a românilor din Principate.

Politica țarismului s-a manifestat vădit în organizarea politico-administrativă, în relațiile sociale și viața național-culturală. Pentru a-și crea o imagine favorabilă în fața popoarelor din Balcani, țarismul a dus în Basarabia, după anexarea de la 1812, o politică bine camuflată. El s-a străduit să atragă simpatia populației băștinașe, în primul rând a nobilimii locale, pe care a egalat-o în drepturi cu nobilimea rusă și i-a acordat mai multe privilegii.

Boierii băștinași de rang înalt din Basarabia au fost primiți în tagma nobilimii ereditare ruse, bucurându-se de mari privilegii, având și dreptul să își aleagă mareșalul lor pe un termen de trei ani. Nobilii care îndeplineau anumite servicii în administrația de stat erau scutiți de orice impozite. Boierilor li s-au recunoscut și drepturile asupra proprietăților lor funciare.

Opinia lui Alexis Nacco privind scopul urmărit de țarism:”Pentru ca trecerea la rînduielile statale rusești să fie mai puțin sensibilă ,s-a considerat necesar de a atribui gubernului provizoriu,format din 2 departamente ,asemenea divanului moldovenesc ,din care cauză au fost admiși în el numai boieri locali”

Țăranii români basarabeni continuau să se afle în dependență față de proprietarii funciari. Pentru a curma fuga țăranilor peste Prut, țarismul a renunțat să introducă în Basarabia șerbia și, pentru o anumită perioadă, n-a permis strămutarea în această zonă a șerbilor ruși din guberniile centrale ale Rusiei. Inițial, în scopul de a avea o bază socială mai largă în ținut, nouă stăpânire a scutit populația locală pe un termen de trei ani de impozite și pe un termen de cinci ani de serviciul militar. Mai apoi, însă,țarismul a supus unei asupriri grele toate categoriile de țărani din Basarabia. Ei trebuiau să plătească pentru pământul arendat de la boieri o sumă în baniși să achite dijma în natură.

Țăranii erau datori să muncească pe pământul boieresc ori mănăstiresc 12 zile pe an. Sub noii stăpâni, țăranii basarabenitrebuiau să plătească bir pentru întreținerea armatei,a cailor, a lucrătorilor administrativi, a oficiilor poștale, a drumurilor publice. Ei erau obligați să dea a zecea parte din recoltă, din fânul adunat etc. Sistemul funciar și administrativ care exista în Basarabia avea un caracter colonial.

O parte componentă a politicii sociale promovate de țarism a constituit-o politica de colonizare a Basarabiei cu populație alogenă. Prin aceasta se urmăreau două scopuri:

Privilegiile acordate populației venite pe teritoriu creea un mediu favorabil de dezvoltare a acestora,lucru datorat de existența acelorași scutiri sau privilegii pentru coloniști.

Privilegiile acordate populației venite pe teritoriu creea un mediu favorabil de dezvoltare a acestora,lucru datorat de existența acelorași scutiri sau privilegii pentru coloniști. Conform așezămîntului de la 1818: “Bejănarii străini, sub denumirea de coloniștise vor primi spre a statornici cu locuința în oblastia Basarabiei pe temeiul prăvilor ce se păzesc în Rusia și se vor folosi cu o politicească și personalicească slobozenie supt apărarea ocîirmuirii și haznaua va dărui lor slobozenie de plata dărilor ce sunt drepte ale ei, așijderea și havalilor pamîntești, în curgere de patru ani din vremea ce se vor așeza.”

1.2.Statisticile colonizării Basarabiei în documente de epocă.

,,Atunci cînd nu mai avem cronici,nici suficiente arhive și nici martori oculari sîntem datri să reconstruim trecutul după amprente lăsate de istorie pe fiecare atom ,pe fiecare frunză ,pe fiecare clipă”

Iurie Colescnic

Naționalitatea ca factor social are rădăcini în timpurile vechi,dar formarea naționalităților este un fenomen al timpurilor moderne, afirmă Stefan ciobanu. O singură întrebare intervine., ce se întîmplă cu o națiune supusă unui proces de colonizare, ce se schimbă? Ca răspuns la această dilemă,care pe alocuri ar părea clară am venit cu surse istorice ce ne atestă schimbarea componeței naționale și impactul unui proces istoric asupra viitorului. Datele statistice ne prezintă componența etnică și diversă.

Tabel 1 “Recensămîntul Basarabiei totalizat pe județe după tabele recensămîntului executat in
cursul anului 1817”

Din decretul Senatului despre privilegiile coloniștilor veniți în Basarabia de peste Dunăre Anul 1819 ,,1.Coloniștilor de peste Dunăre sub al căror nume se subînțeleg bulgarii și alți de aceeași credință cu noi, veniți de peste Dunăre, care sunt de acum așezați sau urmează să fie așezați în Basarabia, să le se dăruiască drepturile și avantajele conferite străinilor în guberniile Novorosia și Basarabia sub denumirea de coloniști. 2. Pentru ca acești coloniști să știe în ce constau anume drepturile și privilegiile ce li se acordă, să le se elibereze din parte Ministerului Afacerilor Interne un act în scris. 3.Coloniștii veniți de peste Dunăre în timpul stăpînirii turcești și trăitori în diferite locuri ale Basarabiei, iar acum trecuți pe domeniul statului, să fie scutiți pe timp de trei ani de dările și prestațiile de stat. 4.Coloniștii veniți de peste Dunăre în timpul ultimului război și după el să fie scutiți de aceleași dări și prestații pe un termen de 7 ani.’’

Ca urmare a procesului de colonizare și diminuare a caracterului etnolingvistic ai zonei basarabene(declarate de către autoritățile rusești),în prezent ca un efect de durată care ne înfluențează viețile la nivel cotidian,este problema identificării naționale ca origine și limbă.Vi s-ar părea că acest fenomen de anvergură ,ce a avut loc acum 200 de ani ,deja și-a pierdut rădăcinile undeva în trecut, dar adevărul este că ne influențează și astăzi la nivel de populație și a creat în perioada secolului al –XX-lea ,multe disensiuni.Datele enumerate și statisticile enunțate,cît și diverse documente de epocă ne atestă veridicitatea celor spuse :,,În Basarabia,după 1812,a avut loc un amplu proces de colonizare și rusificare”.Ca răspuns la nenumăratele disensiuni ce au avut loc în societate,am venit cu anumite surse și documente ce trebuie să fie luate în seamă.

Este ceea ce remarca și georaful francez Em. de Martonne în 1919:

„Totul indică o țară locuită de secole și această țară este pur românească… îndată ce am intrat în Basarabia, am regăsit bogatele costume femeiești românești și câțiva bătrâni cu barba căruntă, purtând cojoc și căciulă. Acești oameni buni au statura înaltă, trăsături regulate, aerul deschis și sincer al țăranului din dealurile subcarpatice. Cu toții se numesc, în mod invariabil, moldoveni.” (14)

Foarte importante sunt mărturiile complete ale etnografului rus de Pauly (1862):

„Valahii, vlahii (moldavii, moldovenii), rumunii, rumânii sau românii sunt un popor ieșit în primele secole ale erei noastre din amestecul de daci, romani și slavi, spunea acesta. El e cu totul distinct de vecinii săi slavi și maghiari… La nord ei se învecinează cu rutenii, la est cu ucrainienii propriu-ziși, la sud cu bulgarii, la vest cu frații lor din Moldova și la sud-est cu Marea Neagră.”

Și continua astfel:

„Șesul care merge de la valul superior al lui Traian și până la mare, Bugeacul de altădată, căruia în antichitate i se zicea «deșertul get», totdeauna a fost locuit de locuitori sălbatici geți, pecenegi, nogai… Toată partea Basarabiei situată la nord de valul superior al lui Traian este locuită în principal de valahi sau români și de fapt n-a fost niciodată o țară independentă sau măcar separată de celelalte țări valahe… Locuitorii părții acesteia superioare a Basarabiei sunt aceiași români ca și cei de dincolo de Prut; ei vorbesc aceeași limbă și aparțin, ca și aceștia, aceleiași biserici ortodoxe grecești.”

Despre limba lor spunea: „Limba română vorbită în Basarabia este aceeași ca și în Moldova.” Iar concluzia firească era aceasta: „Valahii sau moldovenii din Basarabia centrală au rămas în toate privințele extrem de atașați naționalității lor.” (15)

În acest timp, rușii din provincie erau practic insignifianți.

În 1910, geograful Semionov-Tean-Șanski arăta: „În Basarabia, în afara micilor negustori ambulanți… populația rurală moscovită (velicorusă) se află în minoritate… Totuși, populația permanentă velicorusă de rit vechi nu formează în Basarabia mai mult de 1,5% din totalul populației.” (16)

S-a mai arătat că numele Basarabia a fost implantat artificial asupra întregii provincii, care până la 1812 nu a existat niciodată de sine stătător față de celelalte țări românești. Încă în 1838 rusul Skalkovski mai numea Basarabia numai „raiaua Benderului și a Chiliei împreună cu fortăreața Ismailului.”

Restul provinciei anexate de ruși era numit de el „Moldova cea situată pe țărmul stâng al Prutului.” (17)

Iar în 1878, în Geografia provinciei Basarabiei, Soroka scria:

„Moldovenii compun marea masă a populației (Basarabiei), aproximativ ¾.” Afirmații la fel de categorice făcea și Kroncevov.

Ultima mărturie este cea a doctorului german I.H: Zucker (1834), care poate folosi și drept concluzie a acestor impresii:

„Ei (românii) populează toate satele din centru și cea mai mare parte a provinciei.”

Și dacă aceste informații provin din surse mai mult sau mai puțin oficiale, vom trece acum la statisticile oficiale rusești, care, chiar dacă, din motive lesne de bănuit, nu sunt la fel de categorice în ce privește proporția populației autohtone, nu fac în fapt decât să confirme cele consemnate mai sus.

Într-un capitol anterior s-a mai arătat că, în momentul anexării, populația Basarabiei era formată în proporție de aproximativ 95% români, care erau majoritari și pe teritoriul fostelor raiale turcești.

Capitolul 2.Baza socială a țarismului rus în Basarabia.Populații alogene.

Regimul țarist instaurat în Basarabia,după 1812, a urmărit să dilueze elementul autohton, încurajând pe toate căile colonizarea Basarabiei cu populație alogenă: ruși, ucraineni, bulgari, găgăuzi, nemți etc. Recensământul din 1897 atestă între Prut și Nistru circa 2 mln. de locuitori.În conforimitate cu scopurile și prevederile fixe ale regimului rusesc, imperiul dorea obținerea simpatiei coloniștilor și monopolul vieții sociale.

Colonizarea Basarabiei s-a efectuat sub lozinca valorificării acestor pământuri "libere". Într-un document al administrației țariste se scria că până în 1806-1812 Basarabia era populată insuficient. Erau, se spune, multe sate țărănești, dar acestea s-au evacuat peste Prut și ea a rămas, chipurile, "pustie" ("ona pociti sovsem pusta"). De aceea, se propunea să fie adusă aici populație rusă, care să colonizeze ținutul.

De fapt, acest teritoriu nu era "pustiu". În 1810-1814 s-au refugiat peste Prut circa 5.000 de familii pentru că se temeau de șerbia rusească, pe când majoritatea absolută a populației băștinașe a rămas în Basarabia. Scarlat Sturza ,totuși afirma pentru țarul Rusiei,Alexandru I „Numărul tuturor locuitorilor provinciei Basarabia este cunoscut doar din tabelul primit de la Divanul Moldovei și din Regulamentul privind constituirea administrației provizoriiaici, elaborat de amiralul Ciceagov, însumând 41.160 de familii, cu excepția boierilor și fețelor bisericești. Efectuarea unui recensământ al populației este dificilă, întrucât organizarea lui, imediat după încorporarea provinciei în imperiu, putea să sperie locuitorii, bănuind că după aceasta se va introduce recrutarea și atunci ei aveau să fugă în toate părțile”

În 1810 în acest ținut trăiau 327.199 locuitori, dintre care doar aproximativ 5 la sută erau străini, iar restul români băștinași. Către 1817 în Basarabia erau deja circa 420.000 de moldoveni, sau 86 la sută din toată populația. Deci, nu exista necesitatea colonizării acestui ținut. Totul s-a făcut în scopuri politice, cu forța, contra voinței populației locale.

Aceste scopuri au fost expuse oficial într-o instrucție dată de guvernul rus, primului guvernator al Basarabiei, Scarlat Sturdza:

"Este necesar de a atrage, în chip iscusit, atenția popoarelor de la hotare asupra regiunii acestea. Războiul din urmă a trezit mințile și speranțele moldovenilor, valahilor, grecilor, bulgarilor, sârbilor și tuturor popoarelor legate sufletește de Rusia. Bulgarii și sârbii, moldovenii și valahii au nevoie de patrie. Domnia voastră le-o poate oferi în acest ținut".

Dintre coloniștii străini, cei mai numeroși au fost bulgarii și găgăuzii. În Basarabia ei au început să se statornicească încă la sfârșitul secolului al XVIII-lea, în perioada războaielor ruso-turce. Dar colonizarea masivă a sudului Basarabiei cu populație bulgară și găgăuză s-a produs în timpul războiului din 1806-1812, patronată de comandantul-șef al armatelor ruse M. Kutuzov, apoi de amiralul P. Ciceagov, care l-a înlocuit. Acesta îl informa în vara anului 1812 pe țarul Alexandru I, că generalul Kutuzov făcuse tot posibilul să le creeze coloniștilor condiții prielnice. În zonele Cetatea Albă, Ismail și Tighina, pe o întindere de 500.000 ha, s-au stabilit 482 de familii bulgărești și găgăuze, precum și 38 moldovenești. Numărul coloniștilor creștea rapid. Din ordinul guvernului țarist, de problemele coloniștilor bulgari și găgăuzi se ocupau ofițerii armatei ruse A. Iușnevski și D. Vatichioti. În anii 1816-1817 ei s-au adresat în repetate rânduri ministrului de interne pentru a lua măsuri de asigurare cu tot ce e necesar a coloniștilor din Balcani.

La propunerea generalului Inzov, care era interesat în colonizarea Basarabiei, în 1819 guvernul țarist a emis un ucaz cu punere la dispoziția țăranilor strămutați de peste Dunăre a toate cele necesare pentru un trai normal. Prin acest act, administrația rusă mai garanta celor sosiți numeroase privilegii:

scutirea de impozite și alte prestații pentru o perioadă de 10 ani

acordarea unor imense loturi de pământ – câte 60 desetine pentru fiecare familie, a unor credite avantajoase pe termen lung

scutirea de încartiruire și de serviciul militar pentru o perioadă de 50 de ani

autonomie religioasă și culturală

Aceste măsuri au dus la creșterea afluxului de coloniști. Colonizarea Basarabiei cu străini se făcea intens, în mod bine dirijat de guvernul țarist, încât aici procentul de colonizare era mai mare decât în guberniile Taurida, Herson și Ekaterinoslav. După anexare, populația Basarabiei sporea rapid, atât pe cale naturală, cât mai ales în rezultatul afluxului de coloniști (mii):

Creșterea numărului populației în Basarabia era ceva mai intensă decât în Rusia luată în ansamblu. În 60 de ani populația Rusiei a crescut de două ori, iar a Basarabiei în 50 de ani (1812-1861), de aproape patru ori.

Colonizarea cu străini a contribuit la "împestrițarea" populației Basarabiei și acutizarea în acest ținut a lipsei de pământ. Către 1905 Basarabia se plasa pe primul loc printre guberniile europene ale Imperiului Rus după numărul țăranilor fără pământ: în Basarabia – 23%, iar în mediu pe Rusia europeană – 7%. În unele județe centrale și nordice numărul țăranilor fără pământ atinsese un nivel catastrofal. De exemplu, în 1893, în județul Bălți nu aveau pământ circa 34,1 la sută, iar în Soroca – 39,5 la sută dintre familiile țărănești. Din această cauză mulți moldoveni de prin părțile Orheiului, Sorocii și Hotinului plecau în Caucaz, unde până astăzi se mai află așezări moldovenești. Și fiindcă țăranii băștinași ajunseseră fără pământ în propria lor țară, guvernul țarist le-a oferit pământ în regiunile îndepărtate ale Imperiului Rus: Siberia și Kazahstan. Într-o perioadă scurtă (1906-1914) au fost strămutate încolo 9,5 mii de familii, aproximativ 60 mii de persoane. Aceasta a fost una dintre marile tragedii ale populației băștinașe, generată de politica colonială a țarismului.

Așa cum rezultă din acest tabel, timp de 39 de ani (1817-1856), populația Basarabiei a crescut cu 500.937 de oameni, ceea ce reprezintă un spor numeric real de 101,8%. Cu alte cuvinte, numărul populației s-a dublat. După V. Zelenciuc, asupra scăderii, în intervalul 1823-1828, a numărului populației au influențat, „în primul rând, epidemiile de ciumă și holeră din 1825 și 1829, anii secetoși și cu recoltă proastă, inclusiv micșorarea, la începutul anilor ’20, a ritmului migrațiunii populației, în legătură cu măsurile luate de poliție în vederea interzicerii migrațiunii țăranilor fugari”, adică a celor care fugeau din guberniile interne ale Rusiei.

 Constatăm că, timp de 34 de ani (1879-1913), populația Basarabiei a crescut cu 1.231.643 de oameni, ceea ce reprezintă un spor real de 93,7%. În decurs de 18 ani (1879-1897), adică până la recensământul din 1897, când s-a făcut o numărătoare corectă, populația Basarabiei s-a mărit cu 621.221 de oameni, iar în următorii 12 ani – cu 610.422 de oameni față de indicele înregistrat. Prin urmare, potrivit datelor statistice existente, către sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, dinamica populației provinciei și-a continuat sensul ascendent, cu oscilații anuale și cu o ușoară încetinire a creșterii demografice de la evenimentele sociale din 1905-1907 până la dezlănțuirea Primului Război Mondial. Dinamica populației este redată până în anul 1913, din cauza lipsei aproape totale de date statistice din timpul Primului Război Mondial.

2.1.Bulgarii și găgăuzii

Cele mai multe colonii au fost înființate în anii 1820-1822. Până în 1826-1827 bulgarii și găgăuzii au întemeiat în Basarabia de Sud 42 colonii, care numărau 24.404 locuitori. Colonizarea Basarabiei cu populație bulgară și găgăuză a luat amploare în perioada războiului ruso-turc din 1828-1829 și după terminarea acestuia, cât și după războiul din Crimeea (1853-1856). Astfel, în timp ce în 1816 în Basarabia erau circa 11 mii de bulgari și găgăuzi, pe la mijlocul secolului al XIX-lea, în 83 de colonii trăiau deja peste 84 de mii. În 1853 bulgarii și găgăuzii din județele Bender, Akkerman și Ismail stăpâneau 557.608 desetine de pământ productiv. Centru al coloniștilor bulgari a devenit orașul Bolgrad.

Decretul emis de Alexandru I,la 29 decembrie 1819,privind stabilitatea în Basarabia a bulgarilor și a altor coloniști transdanubieni

,,Avînd dorința să îmbunătățim soarta bulgarilor și a altor coloniști transdanubieni din Basarabia,conform regulilor adoptate în Imperiul nostru pentru toți străinii stabiliți în localitățile rurale,am ordonat tutorelui principal al coloniștilor din acel ținut ,generalului-locotenent Inzov,cu ocazia vizitei întreprinse de noi în regiunile sudice,să adune informații depline despre acești coloniști transdanubieni și să ni le aducă la cunoștință odată cu părerea sa privind așezarea acestor coloniști…Luînd cunoștință de ele și confruntîndu-le cu legile existente referitoare la coloniști din Rusia și cu drepturile de care se bucură locuitorii Basarabiei,am dispus :

1)Coloniștii transdanubieni,adică bulgarilor și altor străini de aceeași credință cu noi,care s-au stabilit deja ori urmează să se stabilească în Basarabia,le sunt dăruite drepturile și privilegiile acordate străinilor ,declarați coloniști,așezați în guberniile Novorosiei și în Basarabia

2)Pentru ca acești coloniști să-și cunoască drepturile și privilegiile dăruite,Ministerul Afacerilor Interne le va elibera actul de rigoare

3)Coloniștii transdanubieni ,stabiliți în diferite localități ale Basarabiei pe timpul domniei turcești,iar în prezent așezați pe pămînturile de stat,vor fi scutiți pe un termen de 3 ani de impozitele de stat și prestațiile

4)Coloniștilor transdanubieni veniți în perioada ultimului război și după el vor beneficia d aceeași scutire pe un termen de 7 ani

5)Coloniștii care,așezați cîndva pe pămînturile de stat,au locuit în liniște pe ele,la fel și locuitorii băștinași ce trăiesc printre ei,nu li se acordă o asemenea scutire

6)Pe pămînturile de stat,rezervate pentru acești coloniști,de permis să treacă cu traiul doar persoanele care,locuind în orașe și pe pămînturile moșierești,au manifestat dorință în acest sens.O asemenea strămutare va fi înfăptuită cu știrea administrației regionale și coloniale”

2.2.Coloniștii germani

,,Coloniștii nemți din ducatul Varșoviei,căutînd în condițiile de astăzi un refugiu liniștit în Imperiul Rus,și-au manifestat dorința de a se strămuta,pe cont propriu,în Basabia.Îngăduitor fașă de doleanța lor,am găsit de cuviință să le permit strămutarea în virtutea acelorași drepturi acordate bulgarilor și sîrbilor ce s-au așezat în Basarabia… ”Ministerul Afacerilor Interne (22 ianuarie 1814)

A fost inițiată și susținută de guvernul țarist și așezarea în ținut a coloniștilor germani și evrei. Colonizarea Basarabiei cu etnici germani s-a făcut în anii 1814-1815. Aceștia veneau din ducatul Varșovia, precum și din Bavaria, Prusia și Württemberg, de multe ori părăsindu-și țara din cauza războaielor napoleoniene. Între anii 1814-1842 în Basarabia de Sud au fost înființate 24 de colonii nemțești (Friedensthal, Lichtenthal, Nennewitz, Hoffnungsthal, Gnadenfeld, Marienfeld, Rosenfeld, Olendorf, Sophienthal și altele). Numărul etnicilor germani creștea de la an la an și către mijlocul sec. al XIX-lea atinsese cifra de 40.000 de persoane, ca la 1897 să depășească 60.000. După primul război mondial în partea sudică a Basarabiei trăiau cca 100.000 de nemți.

Coloniștilor nemți li s-au acordat privilegii speciale, de multe ori în detrimentul populației locale: aceasta era silită s ă care din regiunile nordice și centrale ale Basarabiei cherestea pentruconstrucția caselor coloniștilor nemți și să execute pentru ei tot felul de lucrări.

Pe lângă privilegiile de care profitau coloniștii ruși, bulgari și găgăuzi, germanii se mai bucurau de privilegii suplimentare: împrumuturi în bani de la 270 până la 700 ruble pe cap de familie, inventar și toate cele necesare pentru construirea casei, câte 60 desetine (65 ha) de pământ din cel mai bun în folosință veșnică, scutirea de impozite și alte prestații pe un termen de 50 ani și scutire totală de serviciul militar. În 1853 coloniștii nemți dețineau deja 250 mii desetine de pământ.

La recensămîntul populației din Republica Moldova din anul 1989 germanii numărau 7,3 mii persoane (cca 0,2 % din populația republicii), dar aceștea sînt descendenți ai germanilor transnistreni și ai germanilor de la Volga (care au fost împrăștiați de Stalin pe întregul cuprins al fostei Uniuni Sovietice), nu ai celor basarabeni.

Primul grup sosit în Basarabia a fost cel al așa-numiților ”coloniști varșovieni”, printre ei aflîndu-se numeroși șvabi și prusaci, dar și originari din Mecklenburg, din Pfalz ș.a., care la sfîrșitul secolului al XVIII-lea colonizaseră ”Polonia Prusacă”. ”Varșovienii” erau însoțiți de conducători aleși de ei sau de ruși însărcinați cu această misiune. Al doilea mare grup a sosit după 1817 direct din Württemberg și Bayerisch Schwaben – unii venind pe Dunăre în jos, pe șlepurile numite ”cutii de la Ulm”, alții pe uscat.

Motivele emigrației au fost de natură politică și economică. Dar și conflictele religioase au jucat un rol important.

2.3.Coloniștii slavi:ruși și ucrainieni (ruteni)

Cel mai mare aflux de coloniști străini venea, însă, din guberniile rusești. Rușii soseau în Basarabia pe două căi: stihiinic și organizat. După 1812 încoace au început să vină în număr mare șerbi fugari din guberniile centrale ale Rusiei și Ucrainei. Ei fugeau de pe domeniile moșierești, salvându-se de tratamentul inuman la care erau supuși sau de serviciul militar de 25 de ani. Printre fugari erau și mulți dezertori din armată. Numai între anii 1834-1854 au fost prinși de către guvernatorul P.I.Fiodorov și trimiși înapoi în guberniile rusești vreo 48.000 de persoane.

Cu toate acestea, afluxul imigrărilor spontane n-a putut fi stopat, pe teritoriul Basarabiei statornicindu-se o masă considerabilă de țărani din Ucraina și Rusia. Moșierii ruși luau măsuri pentru căutarea și înapoierea țăranilor fugari. Ca să evite aceasta, fugarii se înscriau ilegal în obștile locale de țărani moldoveni, mai ales în județele Akkerman, Bender, Hotin și Ismail. Totodată, țarismului îi convenea să populeze ținutul cu asemenea coloniști, care nu pretindeau careva cheltuieli din partea statului. Printr-un ucaz din 31 octombrie 1817 guvernul țarist a interzis moșierilor ruși să-i caute pe țăranii fugari pe teritoriul Basarabiei. Nefiind satisfăcut de colonizarea stihiinică, țarismul a recurs la colonizarea organizată a ținutului. Coloniștii aduși de autorități erau așezați, de regulă, pe imensele domenii ale demnitarilor ruși, în special, în sud, unde era o lipsă acută de brațe de muncă.

O parte dintre coloniști erau împroprietăriți din contul domeniilor statului. În 1823, la propunerea contelui Voronțov, care era general-guvernator al Novorosiei și rezident împuternicit al regiunii Basarabia, din guberniile centrale ale Rusiei au fost strămutați în Basarabia peste 20 mii de țărani. Fiecare familie a primit câte 30 desetine de pământ, fiind scutiți timp de 3 ani de impozite. Țăranii ruși au fondat circa 100 de localități, majoritatea în județele Akkerman, Bender și Hotin. În 1859 în aceste județe trăiau de acum mai mult de 67 mii de țărani ruși colonizați, având în posesie 284 mii desetine de pământ.

Dacă după anexare, recensământul rusesc arăta 36.000 de slavi în Basarabia, atunci în 1858 erau deja 146.000, iar la sfârșitul secolului între Prut și Nistru trăiau mai mult de jumătate de milion de ruși și ucraineni. În persoana acestor coloniști, autocrația țaristă își crea un bastion de nădejde pentru lupta împotriva mișcării de eliberare națională a românilor basarabeni. Strămutând țăranii din guberniile centrale rusești, țarismul urmărea în primul rând să deznaționalizeze populația băștinașă, și să slăbească mișcările țărănești din guberniile centrale.

A treia categorie de țărani ruși care au venit în Basarabia au fost țăranii coloniști aduși de către administrația țaristă. La 21 septembrie 1826 a fost confirmată decizia cu privire la strămutarea în Basarabia a 20.000 de țărani din guberniile Cernigău, Poltava, Oriol, Kursk

 Kaluga,Tula și Riazan.

Așezarea ucrainenilor în Basarabia a fost stimulată de înlesnirile acordate noilor sosiți în gubernie,lucru menționate în articolele enunțate și aprobate de Ministerul Afacerilor Interne. După 1812, ucrainienii veneau datorită deschiderii fostei granițe a Nistrului. Mai târziu, ucrainenii au venit ca lucrători agricoli, meseriași, funcționari, militari, preoți.

Primul recensământ rusesc (1817) consemna că în ținutul Hotin românii alcătuiau populația majoritară absolută, însă imigrările vor schimba treptat structura etnică în detrimentul autohtonilor. În deceniile din preajma Primului Război Mondial, Banca țărănească (o instituție menită să sprijine dezvoltarea capitalistă a agriculturii) a încercat să colonizeze cu ucraineni teritoriul de‐a lungul Prutului. În ținuturile Akkerman și Hotin, ei au ajuns, în cele din urmă, să formeze o masă însemnată (26.7% în țin. Akkerman și, majoritari, 53.2% în țin. Hotin) în 1897 și să contribuie la asimilarea elementului românesc.În scurt timp, românii din Hotin au fost covârșiți numeric. Nordul și nord-vestul ținutului s-au rutenizat complet, dar în sud moldovenii (românii) au păstrat supremația. Ba mai mult, în zonele unde cele două etnii aveau contacte, ucrainienii se românizau. Istoricul Berg recunoștea:

,,Trebuie de notat că rutenii hotineni, acolo unde vin în contact cu moldovenii, se românizează. Astfel, satul Colencăuți este locuit de rusnaci românizați… Un șir de cercetători au remarcat această moldovenizare a populației rutene care se întinde nu numai la limbă, ci și la felul de viață.”

2.4.Coloniștii evrei

În 1812 ,cînd Basarabia intră sub autoritatea Imperiului Rus,  o populație de cca 20.000 de evrei locuia în sate și orașe.Deși în cadrul imperiului țarist exista o legislație restrictivă cu privire la drepturile evreilor aceasta nu era aplicat la început în Basarabia.Populația evreiască traia în proporție de 60% în zona urbană și de 40% în cea rurală.

Ocupațiile preponderente erau agricultura, comerțul , morăritul, pescuitul.  Erau 16 școli evreiești în număr de 2.100 de elevi și 70 de sinagogi. Regiunea a devenit un oarecare centru al literaturii ebraice și idiș. În timp însă autonomia regionala a Basarabiei se restrînge și legislația imperiului este aplicată și în zonă , astfel că unele restricții apar: cum ar fi limitarea dreptului de a se stabili în apropierea frontierelor,(1839), obligativitatea  seviciului militar (1852).În mod concomitent, zona Basarabiei devine atractivă prin avantajele pe care le ofera pentru evreii din Ucraina si Bielorusia.Așa numitul Pale of Settlment atrage un număr mare de evrei în zonă,lucru care determină creșterea populației în perioada anului 1836-43.062, 1897-228.620(cca11,8% din totalul populației).

Pale of Settlment prezenta o regiune anumită din cadrul imperiuluii,unde era permisă rezidențierea evreilor ,iar în afara granițelor acestuia,nu era permisă . Acesta corespunde din punct de vedere regional,cu zonele Lituania de azi, Belarus, Polonia, Moldova, Ucraina și unele părți din Rusia.

Datorita condițiilor favorabile : climă, pămînt fertil, acces la apă potabilă , mulți evrei încep să activeze în domeniul agrar în perioada 1836 -1853.Astfel se formeaza 19 așezări agricole:Alecsandreni(1837),Briceva (1836)Capresti (1853) Dombroveni (1836), Lublin (1842), Marculesti (1837), Valea-lui Vlad (1836), Vertujeni (1838), and Zgurița (1851).În 1858 funcționau 10858de gospodării agricole în Basarabia,în care lucrau 12,5% din populație.

Capitolul 3.Rezistența populației autohtone românești față de colonizarea țaristă

3.1.Exodul populației peste Prut

EXOD (массовая эмиграция/массовое переселение/эксод) – emigrare în masă a populației din Basarabia peste hotare, în special în Principatul Moldova, în primii ani după anexarea acestui teritoriu la Imperiul Rus.

În contextul instaurării regimului țarist,țăranii români basarabeni continuau să se afle în dependență față de proprietarii funciari. Pentru a curma fuga țăranilor peste Prut, țarismul a renunțat să introducă în Basarabia șerbia și, pentru o anumită perioadă, n-a permis strămutarea în această zonă a șerbilor ruși din guberniile centrale ale Rusiei. Inițial, în scopul de a avea o bază socială mai largă în ținut, nouă stăpânire a scutit populația locală pe un termen de trei ani de impozite și pe un termen de cinci ani de serviciul militar.

Mai apoi, însă, țarismul a supus unei asupriri grele toate categoriile de țărani din Basarabia. Ei trebuiau să plătească pentru pământul arendat de la boieri o sumă în bani și să achite dijma în natură. Țăranii erau datori să muncească pe pământul boieresc ori mănăstiresc 12 zile pe an. Sub noii stăpâni, țăranii basarabeni trebuiau să plătească bir pentru întreținerea armatei, a cailor, a lucrătorilor administrativi, a oficiilor poștale, a drumurilor publice. Ei erau obligați să dea a zecea parte din recoltă, din fânul adunat etc. Sistemul funciar și administrativ care exista în Basarabia avea un caracter colonial.

Despre situația care s-a creat în Basarabia după sfârșitul războiului ruso-turc din 1806-1812 destul de convingător scrie într-un memoriu, adresat ministrului de Poliție din Sankt Petersburg Viazmitinov, consilierul de stat Baikov, care la începutul anului 1813 a fost cu misiuni speciale în regiune: „Țăranii, nemaifiind în stare să suporte birurile grele și taxele ilegale la care sunt supuși, sunt siliți să-și părăsească vetrele și să fugă peste Prut, pentru a se așeza în părțile Imperiului Otoman (adică, în Moldova rămasă)”. Principele A.B. Kurakin scria aceluiași ministrul de Poliție Viazmitinov că „într-adevăr, ar fi un lucru foarte regretabil, dacă această regiune, Basarabia, care până acum a fost așa de populată și fertilă și a cărei achizițiune a costat atât de scump statului, va fi, în fine, pustiită”.

Despre fuga în masă a locuitorilor Basarabiei peste Prut ne mărturisesc și organele centrale ruse, care ordonau guvernatorului civil al Basarabiei să stabilească legături cât mai simple cu domnul Moldovei: „Stabilirea acestor relații are loc din cauza numeroșilor fugari din Basarabia, care-și părăsesc locuințele și care sunt căutați prin intermediul dispozițiilor atât nevalabile, cât și necuviincioase”.

Potrivit datelor oficiale prezentate Departamentului II al Guvernului Regional la sfârșitul anului 1816 de către ispravnici și șefii de poliție orășenești, în anii 1814-1816 din diferite ținuturi ale Basarabiei au fugit, în fond, în Principatul Moldova, 802 persoane (după calculele noastre – 724 persoane și 15 familii): în 1814 – 54 persoane, în 1815 – 345 persoane și 14 familii și în 1816 – 724 persoane și o familie.

La 2 iulie 1813, din satul Călinești, ținutul Iași, au fugit în Moldova de peste Prut mai mulți țărani. Potrivit raportului consulului rus din Iași, domnul Moldovei „…nu dorește să-i reîntoarcă pe locuitorii Basarabiei la locul vechi de trai”. Administrația regională din Basarabia întreprinde măsuri concrete, prin intermediul consulului rus din Iași, menite să reîntoarcă fugarii în Basarabia. Potrivit informațiilordin 9 și 11 martie 1815, din satul Lecani, ținutul Codru, din satele Giurgiulești și Vadul Boului, ținutul Ismail, au fugit în Moldova de peste Prut 15 familii de țărani. În toate 3 cazuri guvernatorul civil al Basarabiei îl roagă pe consulul general rus din Iași, Aleksandr Pini, să-i găsească pe țăranii fugari și să-i întoarcă în Basarabia.

De multe ori, fugarii erau prinși și supuși pedepselor. La 25 mai 1815, șeful poliției din Chișinău îi raportează guvernatorului civil al Basarabiei că au fost prinși 19 țărani fugari care au încercat să treacă ilegal hotarul de la Prut.

Măsuri de stopare a exodului erau întreprinse și în interiorul Basarabiei. La 11 iunie 1815, în legătură cu refugierea frecventă a locuitorilor din diferite ținuturi ale Basarabiei în Moldova de peste Prut, guvernatorul civil al Basarabiei i-a ordonat ispravnicului de Iași „…să studieze cu exactitate dacă locuitorii din ținutul Iași fug peste Prut în Moldova și să raporteze despre măsurile întreprinse în vederea stopării acestor refugieri”. Asemenea dispoziții au primit și alți ispravnici. Din unele documente aflăm despre reîntoarcerea forțată a țăranilor fugari din Moldova de peste Prut. La 13 aprilie 1816, consulul rus din Iași îl informează pe guvernatorul civil al Basarabiei că mulți țărani din satul Telenești, ținutul Orhei, au fugit în Moldova de peste Prut, dar toți au fost întorși înapoi împreună cu întreaga avere.

Documentele atestă că averea locuitorilor care fugeau în partea dreaptă a Prutului era vândută, iar banii – vărsați în vistieria statului. Potrivit informațiilor de care dispunem, la 29 ianuarie 1816 din târgul Tomarova au fugit peste hotare, în Moldova de peste Prut, 4 familii, iar averea fugarilor a fost vândută, potrivit hotărârii Departamentului II al Guvernului provinciei Basarabia.

Spre regret, documentele care atestă exodul populației din Basarabia în Moldova de peste Prut nu s-au păstrat integral, multe din ele au nimerit în alte fonduri de arhivă. Totuși, prezența exodului este confirmată de dispoziția din 25 aprilie 1816 adresată de guvernatorul civil al Basarabiei general-maiorului Bulatov, prin care acesta îl trimite pe colonelul Pantarov la pârcălăbia din Hotin, pentru a cerceta la fața locului cauza refugierii țăranilor din ținutul Hotin peste hotare.

3.2.Viața spirituală a românilor sub autoritate țaristă:biserica, școala ,cultura.

Realizarea scopului stabilit – rusificarea, decurgea treptat. Faptul că la 1812 limba română era recunoscută oficial, a impus și păstrarea ei un timp în școală, dar numai în cele rudimentare, de învățare a scrisului și cititului. Din anul 1828, încep să fie deschise în centrele județene școli elementare cu predare în limba rusă. În anul 1841, o parte a marilor boieri români din Basarabia se adresează către stăpânirea rusă, solicitând ca în școlile elementare să fie promovați profesori de limbă română și să se aducă manuale în limba română. Răspunsul autorităților a fost negativ. Procesul de rusificare a școlii, ofensiva împotriva limbii române a luat proporții în deceniul al VII-lea. Acest fapt nu este întâmplător. Unirea Principatelor Române și constituirea în anii 1859- 1862 a statului modern român, care devenea centru de influență și atracție pentru românii de pretutindeni, accelerând și tendințele unioniste ale românilor basarabeni, a îngrijorat mult țarismul și cercurile imperiale șovine. Documentele oficiale, ordinele demnitarilor ruși au fixat acest moment. Vizitând, în 1867, așezămintele școlare din districtul de învățământ Odesa, din care făcea parte și Basarabia, contele D. Tolstoi a remarcat faptul că moldovenii dintre Prut și Nistru "…deși locuiesc de mult în Rusia nu posedă toți limba rusă, slujba bisericească în unele parohii ortodoxe se face până acum în limba moldovenească și că este absolut necesar a se pune capăt acestei despărțiri de stat, întrucât, acum poate mai mult ca oricând, cultura rusă a moldovenilor din Rusia a căpătat o semnificație politică, deoarece unirea Moldovei cu Valahia și formarea unui principat aproape neatârnat și puțin binevoitor pentru noi, produce o de atracție vădită și asupra vecinilor moldoveni din Basarabia". Reacția administrației din Basarabia la astfel de indicații a fost promptă. Politica de rusificare în ținut se înăsprește. În 1866 este suprimată predarea limbii române în liceul regional din Chișinău, iar în 1867 – în Seminarul teologic și ulterior în școlile județene. Începând cu 1867, în scurt timp, limba română a fost scoasă din toate școlile. În anul 1871,din porunca episcopului Pavel Lebedev, au fost desființate toate școlile bisericești în limba română, lăsând doar pe cele slavo-ruse. Tendința rusificării basarabenilor prin intermediul școlii a fost caracteristică pentru toată perioada de dominație a țarismului în ținut. La 1872, guvernatorul civil al Basarabiei, într-un raport adresat țarului Alexandru al II-lea (1855-1881), referindu-se la învățământul de aici, nota fără echivoc și oarecare camuflare că "…în special școala publică, este cel mai sigur instrument de rusificare a populației". Politica rusificării populației Basarabiei avea, însă, de învins și unele bariere. Chiar dacă frecventau școala rusă, acasă ei vorbeau românește. Acest fapt îl demonstrează rapoartele inspectorilor școlari. Unul dintre aceștia, pe la 1875, după ce a vizitat școala primară din Târnova (județul Soroca) a raportat "…cu toate că învățătorul Dubina activează la această școală de cinci ani, copiii moldovenilor nu înțeleg rusește…" a făcut concluzia că "desigur, învățătura s-a predat în limba moldovenească” Cu toate apăsările administrației rusești, momelile și agitațiile ei pentru emmigrare, cu toate încercările de rusificare prin școală și biserică, moldovenii autohtoni sporiau mereu și la număr și păstrau neatins caracterul românesc al Basarbaiei . Forța aceasta de rezinstență puse pe ruși pe gînduri, căci ei își dădeau bine seama că Basarabia mai tîrziu rîmânînd românească, va răvni mai curînd sau mai tîrziu la unirea cu celelalte trei țări romănești. Pentru aceste motive țarul rus Alexandru III însărcina la 1890 pe Batiușcov să studieze pricinile pentru care moldovenii din Basarabia se rusifică așa de lent și anevoios. Astfle, în urma mai multor cercetări acesta ajunge la următoarea concluzie: “Noi spunem hotărît că nu numai în fundul Basarabiei,unde populațiunea a rămas întreagă rămânească, dar chiar și la Chișinău am întilnit moldoveni, care nu știau un cuvînt rusește. Dacă voim ca populația rusească să nu se romanizeze, dacă voim ca Basarabia să nu ajungă obiectul dorințelor agitațiilor româno-file, atunci trebue ca prin mijlocul școalelor să ne grăbim a face ca măcar jumătate din țăranii moldoveni să fie ruși.  ”

a)Biserica basarabeană sub stăpînirea rusească

Motto: „A fost o mare nenorocire pentru basarabeni, arăta academicianul Ștefan Ciobanu, că ei au fost de aceeași credință ca și rușii, ceea ce a dus poate la o oarecare apropiere a intelectualilor cu rușii, la indiferentismul acestor intelectuali față de problema națională. În chestia deznaționalizării rușii au reușit mai mult la popoarele de o credință cu ei; polonezii, de exemplu, popor slav, înrudit cu acel rus, și-au păstrat naționalitatea și cultura mulțumită și faptului că ei au fost catolici. Cultura românească în Basarabia a avut părțile ei slabe; ea s-a abătut de la matca ei naturală; ea și-a rupt, grație regimului rusesc, legăturile aproape cu desăvârșire cu țările românești.” Mircea Rusnac, Doctor în Istorie

Secolul al XIX-lea reprezintă o perioadă plină de frămîntări pentru „Țara Românească înstrăinată- Basarabia,”, “Țara unde pretutindeni arde lumina în icoane, unde statul sprijină biserica, sprijinînduse pe dînsa, în care toți se pleacă înaintea clerului” după cum afirmă marele istoric Nicolae Iorga. Sistemul orientat spre menținerea maselor din regiunile neruse în stare de necunoaștere a fost agravat de politica promovată în domeniul religios. Dacă pînă în 1812 biserica română din Basarabia atîrna de Mitropolia Moldovei și aceasta la rîndul ei de patriarhia de la Constantinopol atunci, după 1812 lucrurile s-au schimbat. În afacerile bisericești aproape toată Basarabia pînă in sec. XIX-lea intra în jurisdicția Mitropoliei Moldovei alcătuită din trei eparhii: Rădăuți, Roman, Huși. În aceasta parte a Moldovei la trecerea ei sub ruși se aflau 775 de biserici din care numai 40 erau clădite din piatră, 734 din lemn și bîrne. În timpul dominației rusești, în pofida contextului istoric a continuat construcția bisericilor numărul lor ridicînduse la 843. Nenumărate manastiri și schituri basarabene, care de asemnea existau la 1812,au fost desființate de ruși. Politica promovată de regimul țarist avea ca scop diminuarea rolului important pe care îl juca biserica, ca sursă unică de învățături românești. ,,Dispunem de informații particulare că în unele mănăstiri și biserici din Basarabia doar conform dărilor de seamă oficiale și rapoartelor serviciilor divine se oficializează în limbile slavă și română,în realitate însă slovinește se cîntă uneori numai ,,Doamne,miluiște”.Pentru a justifica această stare de lucruri,băștinașii basarabeni susțin că populația românească din sate,nu cunoaște cu desăvîrșire limba slavă,prin urmare,nici serviciul divin în slavonă nu-l poate înțelege… Dacă dorim ca populația rusă din acest ținut să nu fie româizată,ca Basarabia să fie considerată în realitate nu doar o gubernie rusească,ci să nu mai fie obiect de jinduire românească și chiar de agitație și să fie organit unită cu restul Rusiei,e necesar ca,prin intermediul școlilor ,de a-i familiariza pe țărani cu limba slavă bisericească și de-ai face pe jumătate ruși prin limbă.Se vede că spre aceasta tinde astăzi întregul sistem al învățămîntului public în Basarabia,cu predarea obligatorie a limbii ruse. „ P.N.Batiușkov Totuși pe lîngă faptul ca manastirlie posedau moșii cu o suprafață enormă, numărul lor a scăzut în continuu. Daca inainte de anexare era un număr de 40,în 1862 funcționau 10 mănăstiri și 8 schituri. Rolul pe care ele le-au jucat în viața poporului obidit a continuat să rămînă esențial, după cum a menționat și o sursă istorică: „Mănăstirile, cu toate neajunsurile lor, cu tot primitivismul credinței și al traiului călugăresc erau pentru popor adăposturi de cele mai curate suflete. și în împrejurări mai grele, fie de boală, fie de cumpănă în viață,moldovenii basarabeni și la începutul sec. XIX alergau la călugări din mănăstiri după rugăciuni și mîngîiere.” În contextul dat, Pavel Lebedev, putea declara mănăstirile românești din Basarabia drept “cuiburi de ignoranță”, călugării fiind “de moravuri grobiene, îndăratnici și vrăjmași limbii rusești”. Ele au fost și au rămas focare de conservare a limbii, tradiției culturii românești. Ele nu au abondonat, în ciuda celor mai crunte represiuni niciodată cultura poporului. În amintirile sale, Nicolae Popovschi relata că într-o biserică de linga Chișinău se păstrează nenumărate cărți editate la Neamț, ceea ce atestă setea poporului de limă și cultură românească.

Politica de rusificare a afectat, nu în ultimul rând, și biserica. Dacă primii mitropoliți – Gavriil Bănulescu-Bodoni și Dimitrie Sulima se mai ocupau de editarea cărților bisericești în limba română, pregătind preoțimea pentru a oficia serviciile divine în limba băștinașilor, în a doua jumătate a sec. al XIX-lea limba română a fost izgonită și din biserică. Întreaga politică rusească față de instituția bisericii este caracterizată sugestiv de către Zamfir Arbore: "Rusia pravoslavnică, care își însușise rolul de protectoare a bisericii de la Răsărit, în afară de imperiu nu s-a ocupat niciodată serios de îmbunătățirea situației economice a bisericilor din Basarabia. Biserica, pentru guvernul rus a fost o armă de rusificare a popoarelor subjugate așa că, punând mâna pe Basarabia, prima grijă a Imperiului Rus a fost deznaționalizarea clerului și rusificarea poporului român prin ajutorul bisericii. Așa, încetul cu încetul, au fost scoase din bibliotecile bisericești și școlare cărțile bisericești românești, înlocuindu-se cu altele, rusești, limba română la început tolerată, fu în urmă interzisă în școală, iar călugării fură obligați

să învețe limba rusă".

După ocuparea Basarabiei de către Rusia, mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni și-a mutat reședința de la Iași la Chișinău, iar biserica basarabeană a fost trecută, cu încălcarea tuturor canoanelor ecleziastice, sub jurisdicția sinodului din Petersburg, care a aprobat înființarea eparhiei Chișinăului și a Hotinului cu subordonarea și a bisericilor dintre Nistru și Bug. Cu toate marile lui merite anterioare, episcopul Gavriil Bănulescu-Bodoni poate fi învinuit că s-a aliniat mult prea ușor la interesele stăpânirii rusești în Basarabia. Atitudinea sa se explică prin faptul, că deși născut în anul 1745 la Bistrița, în Transilvania, funcționase încă din 1782 în Rusia la Poltava și Ekaterinoslav, iar din 1799 ca mitropolit al Kievului. Slujitor al bisericii cu merite deosebite, și-a pus calitățile excepționale mai mult în slujba asupritorilor neamului său decât în interesul și în apărarea consângenilor.

b)Cultura și școala sub stăpînire rusească

Fiind zmulsă cu forță din trupul Principatului Moldova, Basarabia a devenit după 1812 o colonie și cu aspect spiritual. Regimul țarist urmărea scopul distrugerii culturii naționale românești. Se știe că pînă la 1812 Basarabia și Transnistria aveau o cultură națională unitară bine dezvoltată. Viața culturală se desfășura în jurul bisericilor unde copii primeau învățături elementare. Dacă în principatele Române se afirma treptat cultura alimentată de valorile umanismului, iluminismului și romantismului european, în Basarabia dezvoltarea în această direcție a curentelor literare a fost blocată de cenzura rusească. Factorul predominant în politica guvernului țarist a fost intesificarea procesului de asimilare spirituală a moldovenilor. Afirmațiile istoricilor ruși și sovietici că școala din Basarabia s-ar fi aflat într-o stare deplorabilă, că analfabestismul era răspîndit la scară largă contravin flagrant adevărului. Din contra în Basarabia erau deja puse temelii serioase pentru crearea sistemului de școală românească. Noul sistem de învățămînt instituit a fost trepata marginalizat de administratia rusească ce avea nevoie de cunascatori de limbă rusă. Dacă în perioada lui Bodoni limba română se studia ca obiect obligatoriu, treptat acest lucru se încerca a fi înlăturat prin insituirea școlilor laice de tip lancasteriene “ școli de învățătură reciprocă”. Către 1848 în Basarabia funcționau 12 școli cu 540 elevi care nu asigurau cerință mare a peste 1760 de sate, orășele. Foarte multe școli cu predare în limba română nu au supravețuit, dar cel mai rău e că se foloseau aceste școli ca instrument eficient de rusificare. Guvernatorul Voronțov dăduse indicații secrete ca în aceste școli instruirea să se facă cu precădere în limba rusă. În 1828 la Chișinău, Bender, Bălți, Akkerman, Hotin s-au deschis o serie de “școli ținnutale” unde studiile se făceau numai în limba rusă. Boierimea era nemulțumită și a cerut predarea în limba română, dar fără rezultat. Lăsarea în întuneric și sălbăticie a poporului făcea parte din sistemul de guvernare autocrată și numai așa se explică de ce la începutul secolului al XIX-lea nu existau în întreaga Rusie decât 315 școli primare, iar la jumătatea secolului numărul lor abia dacă se dublase! Ca urmare, în Basarabia, pe parcursul a trei decenii (1876-1906) s-au creat în medie câte două școli anual pentru fiecare județ, iar în următorii zece ani (1906-1916) câte patru!  În primii ani de după anexarea rusească, toate școlile basarabene aveau ca limbă de predare limba română. Primele mari restricții în utilizarea limbii române în școli au fost impuse începând cu 1836, dar, cu toate acestea, școlile din Chișinău, Bălți, Hotin, Soroca și-au continuat activitatea. P.N.Batiușkov Despre Pavel Lebedev :,,Pînă la venirea lui,copii erau admiși în școlile duhovnicești fără o anumită pregătire în prealabil ,în cea mai mare parte necunoscînd nici un cuvînt în limba rusă.Conform dispoziției date de sfințenia sa,în instituțiile școlare ,au început să fie admiși doar copii care știau să citească și să vorbească rusește.Totodată, el a atras atenția asupra Școlii eparhiale de fete, în care arhiereul a văzut,pe bună dreptate,un minunat promotor al limbii ruse și al spiritului rusesc în viața clerului și a poporului ,precum și cea mai sigură forță în procesul de rusificare a ținutului.” După 1860 a fost o nouă perioadă de renaștere, înmulțindu-se școlile cu „citirea și scrierea moldovenească, învățarea rugăciunilor în moldovenește, gramatica moldovenească.” (10) Oficial, scoaterea completă a limbii române din programele școlilor basarabene a avut loc între anii 1866-1871. Numai oficial, deoarece în regiunile pur românești, unde nici dascălii și nici elevii nu cunoșteau limba ocupanților, continua să se învețe românește. De exemplu, rușii descopereau în acei ani că la Târnova, județul Soroca, „copiii moldovenilor nu înțeleg rusește”, ceea ce denota că „desigur învățătura s-a predat în limba moldovenească.” Dacă în primul rînd după anexarea Basarabiei soarta revistelor romănești este una grea intrucît a fost interzisă răspîndirea presei, a fost introdusă cenzura publicațiilor, controlul la punctele vamale și a început propagarea intensă a presei de limbă rusă. Aici apare termenul de limbă moldovenească care a fost introdus ca determinativ pentru limba vorbită de băștinași. Forma literară a limbii romăne începe să dispară și a cauzat diferențierea dialectului moldovenesc de cel muntenesc. Acest proces este promovat cu insistență și încurajat de țariști. În această perioadă s-s pus bazele luptei acerbe contra românismului în Basarabia și a început construirea artificială a poporului moldovenesc și a limbii. Școala ca instituție de cultură, prin politica stăpânitorilor, s-a transformat treptat într-un instrument de deznaționalizare și de rusificare a românilor basarabeni. Scopul ofensivei asupra spiritului național român îl demonstrau chiar documentele oficiale. Conform mărturiilor lui Batiușkov (funcționar rus în Basarabia) planul de învățământ era întocmit în așa fel încât "să poată nădăjdui ca tânăra generație moldovenească din Basarabia să fie crescută în spiritul curat rusesc și să se contopească în mod organic cu patria comună – cu Rusia". Așadar, este vorba despre un scop bine definit, confirmat și de alte scrieri ale acestui demnitar rus. "Dacă voim ca Basarabia, – scria el, – să se contopească pe deplin cu Rusia, atunci trebuie, prin intermediul școlilor, să ne grăbim a face ca măcar jumătate din țăranii moldoveni să devină ruși. Spre această țintă tinde tocmai sistemul de învățământ public…".

Tendința rusificării basarabenilor prin intermediul școlii a fost caracteristică pentru toată perioada de dominație a țarismului în ținut. La 1872, guvernatorul civil al Basarabiei, într-un raport adresat țarului Alexandru al II-lea (1855-1881), referindu-se la învățământul de aici, nota fără echivoc și oarecare camuflare că "…în special școala publică, este cel mai sigur instrument de rusificare a populației". Politica rusificării populației Basarabiei avea, însă, de învins și unele bariere. Politica de colonizare și de deznaționalizare promovată de țarism în Basarabia (1812-1917) în clasele primare de prin satele basarabene nu aveau succes întotdeauna, deoarece copiii își păstrau limba maternă. Chiar dacă frecventau școala rusă, acasă ei vorbeau românește. Acest fapt îl demonstrează rapoartele inspectorilor școlari. Unul dintre aceștia, pe la 1875, după ce a vizitat școala primară din Târnova (județul Soroca) a raportat "…cu toate că învățătorul Dubina activează la această școală de cinci ani, copiii moldovenilor nu înțeleg rusește…" și a făcut concluzia că "desigur, învățătura s-a predat în limba moldovenească".

Partea II.Partea Practică

Motto:Istoria este ecoul a tot ce cade pe drumul neamului omenesc.

Lamartine

Cu scopul evidențieri cunoașterii proceselor ce au avut loc în zona dintre Prut , Nistru și Marea Neagră,am realizat acest studiu ,sub formă de chestionar ,în care am încercat să evaluăm starea cunoștințelor elevilor cu privire la subiectul dat.În primul rînd ,această lucrare urmărește un scop educațional ce ne-ar permite nouă să oferim anumite date cu privire la nivelul de studiu asupra acestei probleme ,care într-un mod direct ne privește pe fiecare individual Ne-am axat pe un eșantion extins ,elevi cu vîrste cuprinse între 15 și 18 ani,din cadrul liceului nostru,care au răspuns la întrebări legate de procesul de colonizare. În altă privință,am observat tendința elevilor de a se identifica ca fiind români,lucrul acesta putînd fi argumentat cu date și fapte istorice concrete. Ne-a bucurat enorm că liceenii cunosc și tind spre a afla mai multe despre acest subiect.

Textul chestionarului s-a focusat preponderent pe întrebări cu caracter istoric .

Chestionar istoric

Saricina: Citiți cu atenție și bifați una din variantele acordat

Basarabia este numele acordat de Impreiul Țarist în  

1857

1812

Teritoriul românesc dintre Prut, Nistru, Dunăre și Marea Neagră, a fost anexat de Imperiul țarist în urma:

semnării Tratatului de Pace de la București (16/28 mai 1812)

semnării Tratatului de Pace de la Westfalia (a.1648)

Termenul colonizare seminifică

A popula o țară sau o regiune cucerită cu oameni aduși de pe alte teritorii sau din alte țări.

A face parte dintr-un grup etnic ce și-au piardut particularitățile naționale

Cărui stat românesc îi aparține teritoriul anexat la 1812 de către Imperiul Rus

Țara Românească

Țara Moldovei

În cadrul Congresului de Pace de la Paris, marile puteri hotărăsc … către Principatul Moldova (a.1856)

retrocedare întregii Basarabii

retrocedarea sudului Basarabiei Țariste

Conform sursei de mai jos indică procesul căruia au fost supuși întreaga populație din Basarabia "Rusia pravoslavnică, care își însușise rolul de protectoare a bisericii de la Răsărit, în afară de imperiu nu s-a ocupat niciodată serios de îmbunătățirea situației economice a bisericilor din Basarabia. Biserica, pentru guvernul rus a fost o armă de rusificare a popoarelor subjugate așa că, punând mâna pe Basarabia, prima grijă a Imperiului Rus a fost deznaționalizarea clerului și rusificarea poporului român prin ajutorul bisericii. Așa, încetul cu încetul, au fost scoase din bibliotecile bisericești și școlare cărțile bisericești românești, înlocuindu-se cu altele, rusești, limba română la început tolerată, fu în urmă interzisă în școală, iar călugării fură obligați să învețe limba rusă". Zamfir Arbore

________________________________________________

Odată cu anexarea terioriului românesc ce schimbare se produce cu referință la țărănimea română:

țăranii redevin șerbi

țăranii sunt împroprietăriți

Cine a fost Scarlat Sturza:

a) primul guvernator al Basarabiei dup[ anexarea din 1812

b) conducător militar

Rezultatele prelucrate sunt următoarele:

Concluzie:

Conform obiectivelor noastre,enumerate inițial,noi am adus în cadrul studiului,nenumărate surse istorice ,hărți tematice,tabele și date statistice ,care ne-au permis să atestăm existența procesului de conolizare activă pe teritoriul dintre Prut,Nistru și Marea Neagră.Chestionarul enunțat ne-a permis să insuflăm în elevi dorința cunoașterii istoriei locale. Din datele enunțate,deducem că mulți liceeni cunosc și sunt familiarizați cu tema,ceea ce ne îmbucură simțitor.Am avut ocazia chiar să purtăm anumite discuții și să dezbatem problema identității naționale ,care e una controvesată ca urmare a procesului descris în lucrare,ce a schimbat radical elementul etnic local.

Concluzie

Motto:”Împărăția rusească nu este un stat,
nu este un popor, este o lume întreagă care
negăsind în sine nimic de o măreție intensivă
caută mîngîierea propriilor
mărimi în dimensiunile mari”
6 mai 1878, Mihai Eminescu

Cînd în 1812, Imperiul Rus a pus mîna pe teritoriul dintre Prut, Nistru și Marea Neagră, populația băștinașă se afla în floarea vîrstei fiind atrenată într-un amplu proces de dezvoltare culturală. Odată cu venirea autorităților țariste această regiune redenumită Basarabia a intrat într-un impas cultural de degradare si retardare în toate domeniile. O mărturie contemporană spune “Nu se poate exprima prin cuvinte modul prin care se poartă trupele cu locuitorii țării, jaful lor este atît material cît și spiritual”(1- Ziarul 1998 “Observatorul de Nord”)

Autoritățile țariste au inițiat procesul de colonizare amplu dezvoltat în lucrarea dată. Avînd un scop educativ, studiul ne-a permis să ne atingem obiectivele și să răspundem la multe întrebări. Înțelegînd contextul politic am atestat un adevăr istoric și anume doctrina politcii expansioniste a Imperiului Rus.

Cum se observă din lucrare, scopurile colonizării urmăreau controlul populației cît mai efectiv, iar efectele de lungă durată sunt presimțite și în prezent.După arhiva senatorilor din Chișinău 1909 “Basarabia a fost prefăcută de oștirile noastre într-o desăvîrșită pustietate”. Impactul acestui proces poate fi discutat în nenumerate surse pe care am încercat să le sintetizăm în acest proiect. Ca o concluzie referitoare la caracterul politicii promovate putem afirma că s-a făcut tot posibilul să se creeze coloniștilor condiții prielnicie, ajutîndui sa se sedentarizeze ieftin și potrivit cu deprinderile acestor oameni. Colonizarea Basarabiei s-a realizat în baza unei politici bine chibzuite și a afectat toate sferele spirituale. S-a urmărit transformarea completă a populației și slăbirea mișcărilor țărănești. Împestrițarea populației și acutezarea în acest ținut a lipsei de pamînt au inraătăți starea financiară a țăranilor.

În partea practică am încercat să reamintim liceenilor despre situția alarmantă și am accentuat necesittea studiului aprofundat a temei. Cum zicea N. Iorga: “Istoria își bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se.”

Ne-am atins obiectivele propuse inițial și considerăm oportună posibilitatea de a aduce un aport la cunoașterea istorie naționale. Ca să încheiem putem afirma că deznaționalizarea a jucat un rol important în formarea societății actuale și caracterului modern.

Cum afirma ziarul Timpul (15 mai 2012) “ Aici la Nistru rușii se opresc. Dar nu se opresc decît a se pregăti spre înaintare. Astfel ocuparea acestei zone, are o importanță mai mare decît o simplă cucerire: prin aceasta rușii cîștigă poziție dominantă’