Aspecte Teoretice și Practice Referitoare la Activitatea de Supraveghere a Persoanelor Straine din Cadrul Serviciului de Probatiune Bucuresti

CUPRINS

Introducere 3

Capitolul I Aspecte teoretice referitoare la activitatea de supraveghere a persoanelor străine desfășurată în cadrul Serviciului de Probațiune București 4

I.1. Delimitări conceptuale între noțiunile de: străin și cetățean străin 4

I.2 Regimul juridic al cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene 6

I.3 Regimul juridic al cetățenilor străini 6

I. 3.1. Regimul juridic al cetățenilor străini care au primit un drept de ședere în România 6

I.3.2 Regimul juridic al cetățenilor străini care au dobândit o formă de protecție în România 8

I.4 Măsura returnării străinilor de pe teritoriul României 9

I.5 Integrarea socială a persoanelor străine în România 10

1.6. Abordarea diversității culturale și religioase 12

Capitolul II Aspecte practice constatate în activitatea de supraveghere a persoanelor străine aflate în evidența Serviciului de Probațiune București 14

II.1Metodologia.cercetării 14

II.1.1.Tema cercetării

14

II.1.2.Obiectivele cercetării 14

II.1.3.Metodele de cercetare 14

II.1.4.Locul desfășurării cercetării și subiecții investigate 15

II.2 Analiza și interpretarea datelor 15

II.3 Concluzii și recomandări 23

Bibliografie 27

Legislație națională și international 28

Anexe .29

Introducere

Globalizarea, regionalizarea, criza economică, revoluția informațională din ultimele decenii, au influențat întregul mapamond determinând o creștere a mobilității și a migrației internaționale.

În România, fenomenul migrației a început să se manifeste, cu precădere, după decembrie 1989, fiind caracterizat prin fluxul de emigranți, orientat spre occident, în căutarea unui trai mai bun. După 2007, ca urmare a aderării țării noastre la Uniunea Europeană, a început să crească numărul străinilor ce proveneau din Asia, Orientul Mijlociu, Africa și Republica Moldova. În acest context, politicile naționale în materie de azil, migrație și integrare s-au aliniat politicilor europene.

Inițial România a fost privită ca o țară de tranzit de fluxurile de imigranți, legali și ilegali, treptat, transformându-se într-o țară de destinație. Dezvoltarea acestui fenomen a produs în societatea românească, concomitent, efecte pozitive, sesizabile mai ales în plan economic și cultural și efecte negative, manifestate prin apariția unei noi categorii de persoane vulnerabile, imigranții, dintre care distingem refugiații și azilanții. În contextul unor schimbări economice, sociale și politice, cu impact negativ, în plan personal, grupurile vulnerabile prezintă un risc crescut de implicare în fapte antisociale. Din 2008, pe fondul crizei economice, în România, infracționalitatea a crescut, fapt reflectat atât prin creșterea volumului de activitate la nivelul serviciilor de probațiune, cât și prin evidențierea unor categorii noi de persoane supravegheate: persoanele străine.

În activitatea sa, consilierul de probațiune, manager de caz, poate să lucreze la un moment dat, pentru o perioadă de timp, mai mult sau mai puțin îndelungată, cu reprezentanți ai categoriei respective. Adulți sau minori, aceste persoane străine, pot fi subiectul unui raport/referat de evaluare sau pot avea calitatea de persoană aflată în supravegherea serviciului de probațiune. În ambele situații, consilierul de probațiune este nevoit să facă față atât diferențelor culturale cât și unor probleme juridice complexe. Aceste aspecte sunt mai vizibile în activitatea de supraveghere datorită specificului acesteia, ce presupune un proces desfășurat în timp, pentru o perioadă determinată, perioadă în care persoana, de altă naționalitate sau cetățenie, trebuie să respecte atât măsurile și obligațiile prevăzute în sentința penală, cât și cerințele ce decurg din cadrul normativ ce reglementează regimul străinilor în România.

Scopul acestei cercetări este unul explorativ având ca obiectiv general identificarea dificultăților întâmpinate de consilierii de probațiune în activitatea de supraveghere a persoanelor străine și propunerea unor soluții. Cercetarea a vizat activitatea de supraveghere a persoanelor din categoria menționată, desfășurată, în cadrul Serviciului de Probațiune București, în intervalul 01.01.2005-01.12.2014, considerat relevant pentru observarea și analizarea cazuisticii, a dinamismului ei și a problemelor apărute.

Studiul s-a desfășurat pe trei nivele și a investigat:

cadrul legislativ, fiind analizate normele ce reglementează regimul juridic al persoanelor străine, precum și noile reglementări din domeniul penal, al executării pedepselor neprivative de libertate și al probațiunii;

activitatea de supraveghere a persoanelor, ce fac parte din categoria menționată, în scopul identificării dificultăților și soluțiilor posibile;

resursele comunitare necesare pentru realizarea activității de supraveghere a persoanelor străine, în scopul reabilitării sociale .

Această cercetare exploratorie este structurată în două capitole, dintre care primul evidențiază anumite aspecte teoretice și legislative referitoare la: noțiunea de străin, la regimul juridic al străinilor în România, la integrarea socială a acestora și la modalitățile de abordare a diversității culturale și religioase. Cel de-al doilea capitol cuprinde metodologia cercetării, analiza și interpretarea datelor, precum și formularea unor concluzii și propuneri cu privire la tema investigată.

Motivația alegerii temei a are la bază experiența avută în activitatea de supraveghere a unor persoane străine, dificultățile întâmpinate și demersurile făcute pentru rezolvarea lor.

Acest studiu încearcă să surprindă un fenomen, care a început să fie vizibil în Serviciul de Probațiune București, în ultimii ani, odată cu intrarea în supravegherea instituției a unui număr tot mai mare de persoane străine. Prin specificul lor, datorat atât diversității culturale cât și regimului căruia i se supun, persoanele străine, condamnate la pedepse neprivative de libertate, reprezintă o provocare atât pentru consilierul de probațiune, manager de caz, cât și pentru sistemul de probațiune, care trebuie să-și adapteze normele și instrumentele de lucru noilor situații. Aceasta cu atât mai mult cu cât în prezent, există un interes general, național și internațional, pentru fenomenul imigrației, care s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani și care în țara noastră s-ar putea să fie mult mai vizibil, după desființarea controalelor la frontierele interne, prin aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen.

Capitolul I Aspecte teoretice referitoare la activitatea de supraveghere a persoanelor străine desfășurată în cadrul Serviciului de Probațiune București

I.1. Delimitări conceptuale între noțiunile de: străin și cetățean străin

Imigrația reprezintă un domeniu de interes fiind un subiect intens dezbătut la nivel național și internațional.

Intrarea pe teritoriul unui stat înseamnă un fel de metamorfoză juridică și sociologică a indivizilor. De îndată ce trec frontiera ei devin subiecții unui regim normativ diferit față de cel din țara de origine, urmând să fie tratați drept străini în sens legal. De regulă, ei beneficiază de mai puține drepturi, de opțiuni socio-economice, juridice și politice mai restrânse decât cetățenii țării în care ei imigrează (limitarea anumitor drepturi politice, limitarea accesului pe piața forței de muncă ș.a.m.d), la extremă (aceasta fiind o situație relativ frecventă) fiind supuși riscului de ridicare a dreptului de ședere pe teritoriul acelei țări și de expulzare. (Anghel și Horvath, 2009, pag.18-19)

În cazul în care comit infracțiuni, pe teritoriul țării gazde și sunt sancționați cu pedepse privative sau neprivative de libertate, sunt obligați să respecte atât cerințele legislației din domeniul imigrației cât și pe cele ce decurg din sentința penală rămasă definitivă.

În ultimii ani, la nivelul Serviciului de Probațiune București, s-a observat o creștere a numărului de persoane străine, care au fost subiectul unor referate/rapoarte de evaluare psihosocială sau au intrat în supravegherea instituției, în urma unor condamnări la pedepse neprivative de libertate. Deși în număr nesemnificativ, în comparație cu alte categorii de persoane aflate în supravegherea instituției, străinii s-au evidențiat prin regimul juridic diferit și prin generarea, în unele cazuri, a unor situații problematice.

Termenul de străin este un termen general, des folosit în vorbirea curentă, însă dacă ne raportăm la legislația ce reglementează domeniul probațiunii observăm utilizarea diferită a noțiunilor de străin și cetățean străin (art.29 lit.c și j din Legea nr.253/2013, privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate).

Conform dicționarului explicativ al limbii române, străinul este persoana care face parte din populația altei țări decât aceea în care se află sau trăiește. Din punct de vedere juridic înțelesul acestui termen a variat, ca urmare a modificărilor privind regimul străinilor în România. Până în 2007, erau considerați străini persoanele care nu aveau cetățenie română, fie că aveau cetățenie străină sau nu aveau nici o cetățenie fiind apatrizi (art.2 lit a și b din O.U.G. nr.194/2002 privind regimul străinilor în România).

La 1 ianuarie 2007, România a devenit țară membră a Uniunii Europene, context în care legislația națională a suferit modificări, cetățeanul român a devenit cetățean comunitar iar noțiunea de străin a fost redefinită, acest statut fiind atribuit persoanei care nu are cetățenia română, cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European sau al Confederației Elvețiene (art.2 lit a din O.U.G. nr.194/2002 privind regimul străinilor în România actualizată). În baza acestei definiții, toate reglementările, ulterioare aderării țării noastre la Uniunea Europeană, se raportează la cetățeni împărțindu-i în două categorii: cetățeni ai statelor din Uniunea Europeană, Spațiul Economic European sau Confederația Elvețiană și cetățeni ai statelor care nu fac parte din Uniunea Europeană.

Această clasificare este necesară în contextul în care fiecărei categorii îi corespunde un regim juridic diferit. Instituția care se ocupă de gestionarea fenomenului imigrației în România este Inspectoratul General pentru Imigrări. Acesta exercită atribuțiile ce îi sunt date prin lege pentru implementarea politicilor României în domeniile: migrație, azil, integrare a străinilor și a cetățenilor comunitari.

I.2 Regimul juridic al cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene

Noțiunea de regim juridic al străinului se referă la toate drepturile și obligațiile pe care acesta le are în România, privite în ansamblul lor. (Tatar, 2008, pag.15)

Persoanele străine din supravegherea Serviciului de Probațiune București, care sunt cetățeni ai statelor din Europa au o situație mult mai simplă, în comparație cu cea a cetățenilor străini. Aceștia pot intra și rămâne pe teritoriul României, potrivit dreptului la liberă circulație și rezidență acordat de legislația statului român, în conformitate cu prevederile europene. Dacă rămân în România mai mult de 3 luni, sunt obligați de lege să se înregistreze la formațiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări. Această instituție le atestă rezidența în România prin eliberarea unui document care poate fi: un certificat de înregistrare pentru cetățenii menționați, o carte de rezidență pentru membrii familiei lor sau o carte de rezidență permanentă pentru ambele categorii, în cazul în care au avut o ședere legală și continuă pentru o perioadă mai mare de 5 ani. Pot beneficia de rezidență pe teritoriul României atăta timp cât îndeplinesc condițiile legale.

I.3 Regimul juridic al cetățenilor străini

Legislația națională în domeniu face distincția între cetățenii străini sau apatrizi care au dobândit un drept de ședere și cei care au dobândit o formă de protecție în România.

I. 3.1. Regimul juridic al cetățenilor străini care au primit un drept de ședere în România

Acest domeniu este reglementat de O.U.G. nr.194/2002 privind regimul străinilor în România actualizată.

Dreptul de ședere reprezintă dreptul, acordat străinului de către autoritățile competente, de a rămâne pe teritoriul României, pentru o perioadă determinată, în condițiile legii. In funcție de perioada șederii, legislația în domeniu diferențiază străinul rezident, pe care-l definește ca fiind străinul titular al unui permis de ședere temporară sau al unei cărți de rezidență, acordate în condițiile legii, de străinul rezident permanent, care este titularul unui permis de ședere permanentă sau al unei cărți de rezidență permanentă, acordată în condițiile legii.

Permisul de ședere reprezintă documentul de identitate, care se eliberează de către Inspectoratul General Român pentru Imigrări, străinului căruia i se prelungește dreptul de ședere în România sau celui căruia i se acordă dreptul de ședere permanentă. Acest document se acordă, în anumite condiții, membrilor de familie ai cetățenilor români dar și persoanelor, aflate în România pentru diverse scopuri cum ar fi: muncă, activități comerciale, economice, profesionale, religioase, cercetări științifice, studii, reîntregirea familiei.

În baza acestui document cetățeanul străin poate circula liber în interiorul țării, își poate stabili domiciliu sau reședința unde dorește, poate ieși și intra în țară, poate avea acces la orice fel de sevicii publice, poate beneficia, la cerere, de cursuri gratuite de învățare a limbii române, organizate de instituții publice sau organizații neguvernamentale, poate avea acces pe piața forței de muncă, în condițiile legii, își poate întemeia o familie etc

Dreptul de ședere îl obligă pe cetățeanul străin să respecte legislația din România, să respecte scopul în baza căruia i-a fost eliberat documentul de ședere și să informeze, în termenul legal, Inspectoratul General pentru Imigrări despre orice schimbare a stării civile, a cetățeniei, a pașaportului, a adresei sau a locului de muncă.

Cetățenii străini, care percep România, ca pe o țară de destinație, își doresc să obțină un drept de ședere pe termen lung, pentru a putea solicita, ulterior, acordarea cetățeniei române. Conform legii dreptul de ședere pe termen lung reprezintă dreptul de ședere pe teritoriul României acordat pentru o perioadă de timp nedeterminată cetățenilor străini.

Pentru a obține acest drept, cetățeanii străini trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fi avut o ședere continuă pe teritoriul României în ultimii 5 ani, să dovedească că se pot întreține în România (excepție fac membrii de familie ai cetățenilor români, care nu au această obligație), că dețin o locuință, că sunt asigurați medical, că au un comportament bun, că nu au încălcat legile statului român sau nu au pus în pericol siguranța națională, fapt ce reiese din cazierul judiciar, că împotriva lor nu a fost dispusă nici o măsură de îndepărtare de pe teritoriul național și că au cunoștințe minime de limba română.

Conform acestor prevederi legale cetățenii străini, cu drept de ședere temporară, aflați în supravegherea serviciilor de probațiune, nu pot solicita acordarea dreptului de ședere permanentă, fapt pentru care drepturile le sunt limitate.

Titularul unui drept de ședere pe termen lung în România beneficiază, în condițiile legii, de tratament aproape egal cu cetățenii români: poate lucra pe teritoriul României, fără autorizație de muncă, are acces la toate formele de învățământ și de pregătire profesională, la echivalarea studiilor și recunoașterea diplomelor, are dreptul la securitate și protecție socială, asistență medicală și socială, beneficiază de anumite drepturi fiscale, are acces la bunuri și servicii publice, inclusiv obținerea de locuințe, libertatea de asociere, afiliere și apartenență la o organizație sindicală sau profesională. Dreptul de ședere pe termen lung, oferă cetățenilor străini posibilitatea de a participa la examenul pentru obținerea cetățeniei române, pentru a avea acces la toate drepturile prevăzute de constituție și de legile statului. Cetățenia română reprezintă legătura și apartenența unei persoane fizice la statul român și conform prevederilor legale poate fi acordată, la cerere, persoanei fără cetățenie sau cetățeanului străin, dacă îndeplinește mai multe condiții printre care și aceea de a nu fi fost condamnat în țară sau în străinătate pentru o infracțiune care îl face nedemn de a fi cetățean român. În acest context cetățenii străini condamnați la o pedeapsă neprivativă de libertate, nu pot solicita acordarea cetățeniei române decât după ce s-au reabilitat.

I.3.2 Regimul juridic al cetățenilor străini care au dobândit o formă de protecție în România

Acest domeniu în România este reglementat, în principal, de Legea nr. 122/2006  privind azilul în România actualizată.

Conform acestei reglementări străinilor li se poate acorda una dintre următoarele forme de protecție: statutul de refugiat, protecția subsidiară și protecția temporară.

Statutul de refugiat se poate acorda, la cerere, străinului care, în urma unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe considerente de rasă, religie, naționalitate, apartenență la un anumit grup social sau opinie politică, se află în afara țării sale de origine și care nu poate primi sau, ca urmare a acestei temeri, nu dorește protecția acestei țări. Condițiile de acordare a acestui statut au fost prevăzute în Convenția Națiunilor Unite privind Statutul Refugiaților de la Geneva din 1951.Pentru existența altor motive, decât cele specificate în acest act, cetățenii străini sau apatrizii pot solicita acordarea protecției subsidiară.Solicitările pentru obținerea formelor de protecție menționate se fac prin intermediul cererilor de azil.

Solicitantul de azil este acel cetățean străin sau apatrid care și-a manifestat voința de a obține o formă de protecție în România, atâta timp cât cererea sa nu a fost soluționată și nu există o hotărâre finală definitivă. Statutul de solicitant de azil implică o condiție juridică specială, de trecere de la statutul de străin la cel de refugiat, fiind un statut intermediar. Pe durata procedurii de azil străinul care solicită acordarea unei forme de protecție beneficiază de mai multe drepturi, dintre care amintim:dreptul de a rămâne în România până la finalizarea procedurii de azil, de a i se elibera un document temporar de identitate, de a participa la activități de informare, de consiliere, de adaptare culturală, de a fi cazat în centrele de primire și cazare, de a beneficia, la cerere, de asistența necesară pentru întreținere, în situația în care nu dispune de mijloacele necesare, de a primi gratuit asistență medicală de urgență, de a avea acces la piața forței de muncă, după expirarea perioadei de un an, de la data depunerii cererii de azil. Solicitanții de azil, minori, au dreptul de a avea acces, gratuit, pe durata unui an școlar, la un curs de pregătire, în vederea înscrierii în sistemul național de învățământ. Corelativ solicitantul de azil are mai multe obligații dintre care enumerăm: obligația de a respecta legile statului român și măsurile dispuse de organele române competente în materie de azil, de a nu părăsi localitatea de reședință fără autorizația Inspectoratului General pentru Imigrări, de a părăsi teritoriul României în termen de 15 zile de la finalizarea procesului de azil, în cazul în care nu a obținut forma de protecție.

I.4 Măsura returnării străinilor de pe teritoriul României

În perioada în care o persoană străină se află în supravegherea serviciului de probațiune, pot să apară anumite situații neprevăzute ce au legătură cu dreptul său de ședere. Dacă acest drept este anulat sau revocat sau dacă se constată că șederea sa a devenit ilegală, acesta este nevoit să părăsească teritoriul României. În astfel de situații, Inspectoratul General pentru Imigrări emite un act administrativ numit decizie de returnare, în care se constată starea de ilegalitate, se stabilește obligația de returnare și termenul pentru plecare.

Măsura returnării străinilor este interzisă, conform legii: în cazul minorilor străini ai căror părinți au un drept de ședere în România, în cazul străinilor care sunt părinții unui minor care are cetățenia română, a străinilor căsătoriți cu cetățeni români sau cu persoane care au un drept de ședere în România și în cazul celor care au depășit vârsta de 80 ani.

Decizia de returnare poate fi contestată, la Curtea de Apel, în a cărei rază de competență se afla formațiunea teritorială care a emis actul și suspendă executarea măsurii de îndepărtare. În unele cazuri această decizie poate fi însoțită și de alte măsuri cum ar fi sancționarea contravențională și nepermiterea intrării în România, pentru o perioadă de timp, ce poate varia, în funcție de situație, de la 6 luni la 15 ani.

Impotriva străinilor care nu au respectat decizia de returnare sau nu au părăsit voluntar teritoriul României, în termenul stabilit de lege, pot fi dispuse măsuri de îndepărtare sub escortă sau când acestea nu sunt posibile, măsuri de luare în custodie publică.

Decizia de returnare poate fi suspendată în situația în care străinul este părintele unui minor, este căsătorit cu un alt străin, care are un drept de ședere temporară sau permisiunea de a rămâne pe teritoriul României sau se află în situația de nepermitere a ieșirii din țară, fiind învinuit sau inculpat într-o cauză penală și instanța a dispus interdicția de părăsire a teritoriului ori a fost condamnat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de libertate.

După cum se poate observa legea nu prevede și cazul în care cetățeanul străin se află în executarea unei pedepse neprivative de libertate.

Potrivit legii poate fi acordată tolerarea cetățeanului străin pe teritoriul României în cazul existenței unor motive obiective cum ar fi: suspendarea execuției obligației de returnare, încetarea măsurii custodiei publice, existența unei situații de interzicere a îndepărtării când nu poate fi prelungit dreptul de ședere temporară, când prezența temporară a cetățeanului străin pe teritoriul României este cerută de interese publice importante, caz în care tolerarea se acordă la solicitarea autorităților sau a instituțiilor publice sau atunci când se constată că imposibilitatea temporară de a părăsi România este determinată de alte împrejurări, independente de voința cetățeanului străin, imprevizibile și care nu pot fi înlăturate. Persoanele care au obținut tolerarea rămânerii pe teritoriul României au obligația de a se prezenta periodic, la un interval de 2 luni sau ori de câte ori sunt chemate, la formațiunea teritorială a Inspectoratului General pentru Imigrări care le-a acordat tolerarea, să anunțe orice schimbare a reședinței și să respecte valabilitatea teritorială a tolerării, orice deplasare în afara acesteia fiind permisă doar cu aprobare prealabilă.

Din cele menționate anterior reiese că în activitatea sa consilierul de probațiune, poate întâlni, în calitate de persoane care fac subiectul referatelor /rapoartelor de evaluare sau de persoane intrate în supravegherea serviciului de probațiune următoarele categorii de străini: cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene, solicitanți de azil, refugiați, beneficiari ai unui drept de protecție subsidiară, rezidenți temporari sau permanenți, persoane care au obținut tolerarea, persoane împotriva cărora s-a luat măsura returnării și persoane a căror ședere a devenit ilegală.

I.5 Integrarea socială a persoanelor străine în România

În legislația națională acest domeniu este reglementat de Ordonanța de Guvern nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit o formă de protecție sau un drept de ședere în România, precum și a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European.

Conform acestei reglementări integrarea socială reprezintă procesul de participare activă a cetățenilor străini și a celor europeni la viața economică, socială și culturală a societății românești, în vederea prevenirii și combaterii marginalizării sociale, respectiv în vederea adaptării la condițiile societății românești.

În literatura de specialitate s-a considerat că procesul de integrare a unei persoane într-o societate se realizează pe două dimensiuni: una individuală și alta colectivă. Dimensiunea individuală presupune un sentiment de bine, de satisfacție a persoanei respective în relația cu ceilalți membrii ai societății. Această dimensiune este strâns legată de percepția colectivă, a celorlalți față de integrarea individului în societate prin raportare la îndeplinirea unor criterii sau standarde considerate normale în acea societate, cum ar fi respectarea legii, existența unui loc de muncă, învățarea limbii, adică o aderare la valorile și credințele împărtășite în acea colectivitate, la cultura membrilor ei. Din această perspectivă politica privind integrarea reflectă dimensiunea colectivă, așteptările societății și este diferită față de procesul concret de integrare, care este individual. (Necula, Radu 2009)

Referindu-se la rezultatele unui studiu realizat în Marea Britanie (Ager, Strang 2004) , studiu ce a avut ca obiectiv principal stabilirea unui cadru conceptual privind integrarea refugiaților aceeași autori (Necula, Radu 2009) consideră că un individ este integrat în societate când: obține rezultate în domenii ca piața forței de muncă, locuință, educație, sănătate, comparabile cu cele obținute de membrii comunității gazdă; are contacte/relații active cu membrii propriului grup etnic sau național, cu membrii comunității gazdă, cu funcționarii publici sau cu funcționarii de servicii; deține un nivel suficient de cunoștințe și abilitități lingvistice și culturale care să-i permită o funcționare normală în societate.

În acest context integrarea străinilor presupune un proces pe termen lung, ce începe din momentul sosirii în țara gazdă și se încheie când respectivul devine un membru activ din perspectivă socială, economică, juridică și culturală, când are loc naturalizarea sau obținerea cetățeniei care presupune recunoaștere și drepturi depline. Se întâmplă adesea ca procesul de integrare să se întindă dincolo de prima generație de imigranți.

În cazul persoanelor străine, sancționate cu pedepse neprivative de libertate sau liberate condiționat, aflate în supravegherea serviciului de probațiune, activitatea de supraveghere, realizată în scopul reabilitării sociale, reparării prejudiciului și creșterii gradului de securitate în comunitate, se suprapune procesului de integrare socială.

În prezent în sistemul de probațiune din România nu există un instrument de evaluare a riscului de recidivă, însă ar fi de dorit ca în momentul elaborării să se țină cont și de persoanele străine aflate în supravegherea instituției noastre, prin includerea unor itemi care să investigheze situații specifice cum ar fi: nivelul de cunoaștere a limbii române, dreptul de ședere, recunoașterea și echivalarea actelor de studii, dreptul la muncă. În acest fel ar putea fi realizată o corelare între integrarea străinului în societatea românească și riscul de recidivă fapt ce va direcționa procesul de asistare desfășurat ulterior de consilierul de probațiune, manager de caz.

Procesul de integrare în societate are loc în cazul tuturor imigranților indiferent de categoria în care sunt încadrați din punct de vedere juridic: cetățeni străini sau cetățeni comunitari. Acest lucru se reflectă la nivelul legislației din domeniu, din domenii adiacente, cum ar fi: educație, muncă, sănătate, protecție socială și în strategia națională privind imigrația care este elaborată pentru anumite perioade de timp. Măsurile prevăzute de lege pentru realizarea integrării se referă la facilitarea accesului la o serie de drepturi economice și sociale și la derularea de programe de integrare (activități de orientare culturală, consiliere și învățare a limbii române).

Integrarea persoanelor străine în societatea românească este realizată de fiecare instituție care, conform legii, are atribuții în domeniu menționat. Ministerul Administrației și Internelor, prin intermediul Inpectoratului General pentru Imigrări, coordonează și monitorizează acest proces și oferă servicii specifice în vederea facilitării integrării în societatea românească.

După dobândirea statutului de țară membră a Uniunii Europene, România s-a aliniat demersurilor legislative existente la nivel comunitar de construire a unui spațiu de libertate, securitate și justiție, fără frontiere interne, în care să fie asigurată protecția individuală a cetățenilor, respectarea drepturilor fundamentale și libera circulație a acestora, în corelare cu măsuri adecvate privind controlul la frontierele externe, dreptul de azil, imigrarea, prevenirea criminalității și combaterea acestui fenomen. Acest fapt este reflectat și de politicile din domeniul migrației și cooperării judiciare. În acest context integrarea cetățenilor europeni în societatea românească a fost mult ușurată de legislația comunitară comună.

În această situație se află și cetățenii proveniți din alte state ale Uniunii Europene, aflați în supravegherea serviciului de probațiune, care fac demersuri în scopul reintegrării în societate și reabilitării sociale. Pentru atingerea obiectivului respectiv cooperarea judiciară la nivel european a vizat recunoașterea reciprocă a hotărârilor judecătorești. Astfel, în noiembrie 2008 a fost adoptată Decizia-Cadru 2008/947/JAI a Consiliului, privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești și al deciziilor de probațiune, în vederea supravegherii măsurilor de probațiune și a sancțiunilor alternative.

În prezentarea motivelor care au stat la baza elaborării deciziei cadru, se menționează că recunoașterea reciprocă și supravegherea condamnărilor cu suspendare, cu amânarea aplicării pedepsei, a sancțiunilor alternative și a deciziilor privind liberarea condiționată au drept scop sporirea șanselor de reintegrare socială a persoanei condamnate permițându-i acesteia să își păstreze legăturile familiale, lingvistice, culturale și de altă natură, dar și îmbunătățirea monitorizării respectării măsurilor de probațiune și a sancțiunilor alternative, cu scopul de facilita reabilitarea socială a persoanelor condamnate,a preveni recidiva, a îmbunătăți protecția victimelor și a publicului larg și a permite aplicarea unor măsuri de probațiune și sancțiuni alternative adecvate în cazul infractorilor care nu locuiesc în statul de condamnare.

1.6. Abordarea diversității culturale și religioase

Principiile activității sistemului de probațiune prevăd printre altele: respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, respectarea demnității, evitarea discriminării, respectarea confidențialității și oferirea de informații în limba cunoscută, prin apelarea la traducători sau interpreți autorizați pentru persoanele care nu vorbesc sau nu înțeleg limba română. Ele dovedesc modernism și adaptabilitate la diverse situații, cum ar fi supravegherea persoanelor străine. Această activitate presupune printre altele și escaladarea unor obstacole culturale și religioase.

Referitor la acest aspect Canton (2008), consideră că, ar fi de dorit, ca în activitatea sa consilierul de probațiune, manager de caz, să țină cont de credințele și de sărbătorile religioase ale beneficiarilor, exemplificând cu situația în care persoanele respective nu pot fi chemate la întrevederi sau puse să efectueze muncă neremunerată în folosul comunității pe durata sărbătorilor religioase. Același autor atrage atenția și asupra modului diferit de interpretare, a contactului vizual în timpul unei discuții: în unele culturi dacă ai un contact vizual în timpul unei conversații, aceasta înseamnă atenție și respect, în timp ce privitul în jos sau în altă parte poate fi interpretat ca un semn de evaziune sau chiar necinste. În alte culturi, contactul vizual mai persistent poate fi considerat o provocare, și e bine să fie evitat. Consilierul de probațiune va trebui să aibă în vedere toate aceste aspecte, în caz contrar, încercarea clientului de a fi respectuos poate fi interpretată ca fiind o reacție evazivă.

Activitatea desfășurată cu persoane străine implică o comunicare interculturală care poate fi: interrasială, interetnică, interreligioasă și intercivilizațională. Această comunicare poate fi afectată de anumite obstacole cum ar fi: dificultățile lingvistice, anxietatea, prejudecățile, etnocentrismul, stereotipurile și asumarea similarităților.

În activitatea de supraveghere a persoanelor străine, consilierul de probațiune, manager de caz se poate confrunta cu astfel de dificultăți, fapt ce face necesară cunoașterea lor în vederea adaptării tehnicilor de abordare și de comunicare.

Dintre barierele comunicării interculturale menționăm anxietatea, care este o stare de nervozitate, ce poate să apară la persoanele care comunică în altă limbă decât cea nativă. Consilierul de probațiune trebuie să țină cont de acest aspect încercând să nu vorbească prea repede și să evite folosirea unor termeni pe care cealaltă persoană s-ar putea să nu-i înțeleagă. Trebuie să aibă în vedere și alte capcane cum ar fi asumarea faptului că o altă cultură este similară cu propria cultură, etnocentrismul care presupune considerarea propriei culturi ca fiind cea mai bună și stereotipul care apare atunci când i se atribuie unei persoane, anumite calități, bune sau rele, doar pentru că aparține unui anumit grup.

Un alt obstacol poate fi cauzat de existența unor prejudecăți, unor sentimente negative, de suspiciune, față de persoane care aparțin unui anumit grup, religie sau rasă.

Pentru escaladarea acestor bariere specialiștii recomandă folosirea anumitor tehnici de comunicare verbală sau non-verbală. Dintre acestea, ascultarea activă are rolul de a facilita comunicarea interculturală, deoarece este empatică, non-directivă și dovedește respect pentru sine și pentru interlocutor. Metodele folosite sunt: parafrazarea, focalizarea pe ceea ce spune vorbitorul, clarificarea, sumarizarea, folosirea întrebărilor deschise, încurajarea și concluzionarea. Toate aceste metode trebuiesc însoțite de elemente ale comunicării non-verbale cum ar fi menținerea contactului vizual, clătinări ușoare din cap, aplecarea înainte a corpului etc

Aspectele teoretice au relevant faptul că activitatea de supraveghere a persoanelor străine, este o activitate complexă, ce presupune o pregătire suplimentară din partea consilierului de probațiune, manager de caz, pentru a depăși obstacolele lingvistice, culturale și legislative.

Capitolul II

Aspecte practice constatate în activitatea de supraveghere a persoanelor străine aflate în evidența Serviciului de Probațiune București

II.1 Metodologia cercetării

II.1.1Tema cercetării

Lucrarea de față este un studiu cu privire la persoanele străine aflate în supravegherea Serviciului de Probațiune București și la dificultățile generate de specificul acestei categorii de persoane.

II.1.2 Obiectivele cercetării

Obiectivul general

Realizarea unei evaluări a activității de supraveghere a persoanelor străine, aflate în evidența Serviciului de Probațiune București, în perioada 01.01.2005-01.12.2014, în scopul identificării dificultăților apărute și elaborării unor soluții posibile.

Obiective specifice

Lucrarea a avut următoarele obiective specifice:

Analiza dinamicii persoanelor străine, aflate în supravegherea Serviciului de Probațiune București, în perioada 01.01.2005-01.12.2014;

Identificarea caracteristicilor grupului analizat;

Dificultățile apărute în activitatea de supraveghere a persoanelor străine;

Identificarea resurselor din comunitate folosite în procesul de reintegrare și reabilitare socială a persoanelor străine;

II.1.3 Metodele de cercetare

Pentru realizarea studiului au fost utilizate următoarele metode:

1. Analiza legislației din domeniu;

2. Analiza de conținut a informațiilor specifice acestor persoane, oferite pe paginile de internet ale instituțiilor relevante: Inspectoratul General pentru Imigrări, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București;

3. S-a investigat percepția specialiștilor cu privire la capacitatea subiecților de a se reintegra în cadrul societății românești și suportul oferit de comunitate în vederea facilitării integrării/reintegrării. S-au obținut informații de la consilierii de probațiune, manageri de caz, de la reprezentanți ai diverselor instituții relevante în domeniu: Inspectoratul General pentru Imigrări, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București, Școala Sfinții Voievozi din București, de la organizația interguvernamentală- O.I.M.- Organizația Internațională pentru Migrație din România și de la următoarele Organizații Non-Guvernamentale: Asociația Novapolis, Asociația Serviciul Iezuiților pentru Refugiați din România (JRS România), Asociația Serviciul Apel și Asociația Română pentru Promovarea Sănătății.

4. Analiza dosarelor de supraveghere a persoanelor străine (52 de dosare) aflate în evidența Serviciului de Probațiune București. Analiza dosarelor s-a realizat în cadrul mai multor dimensiuni și indicatori printre care enumerăm: stare civilă, tipul locuinței, nivel de instrucție statut ocupațional, tipul infracțiunii, riscul de recidivă etc. (Anexa 1);

5. Interviuri semistructurate cu 20 de persoane străine din cele 41 de persoane aflate în supravegherea Serviciului de Probațiune București. Interviul a fost structurat pe 6 întrebări. Dintre aceștia, 17 erau cetățeni străini, unul cetățean italian și două persoane au avut dublă cetățenie: română-libaneză și română-moldovenească. S-a urmărit obținerea de informații cu privire la perioada petrecută de persoanele străine în România, modalitățile de învățare a limbii române, percepția asupra pedepsei primite și relația cu Serviciul de Probațiune, identificarea problemelor și resurselor persoanelor supravegheate (Anexa 2)

II.1.4 Locul desfășurării cercetării și subiecții investigați

Cercetarea întreprinsă s-a realizat la sediul Serviciului de Probațiune București.

Subiecții

Grupul țintă al cercetării a fost format din persoanele străine, în număr de 52, cărora la momentul intrării în supraveghere li s-a întocmit de către consilierii de probațiune, manageri de caz, dosarul de supraveghere. Aceștia s-au aflat în supravegherea Serviciului de Probațiune București, în perioada 01.01.2005-01.12.2014.

II.2 Analiza și interpretarea datelor

Obiectivul nr. 1 Analiza dinamicii persoanelor străine aflate în supravegherea Serviciului de Probațiune București în perioada 01.01.2005-01.12.2014

La nivelul instituției nu a existat o evidență specială a persoanelor străine aflate în supraveghere. Identificarea cazuisticii s-a făcut în baza informațiilor obținute de la consilierii de probațiune și din dosarele de supraveghere. S-a constatat că din cei 28 de consilieri de probațiune din Serviciul de Probațiune București doar trei nu au avut în supraveghere persoane străine, majoritatea s-au confruntat cu astfel de cazuri.

În perioada analizată, în supravegherea Serviciului de Probațiune București, a intrat un număr de 52 de persoane străine, dintre care 11 au ieșit din evidență: 6 persoane au finalizat termenul de încercare, în două situații instanța a dispus revocarea suspendării sub supraveghere ca urmare a recidivei, o persoană a decedat iar în alte două cazuri, dosarele de supraveghere au fost transferate la alte servicii de probațiune din țară ca urmare a schimbării locuinței supravegheaților. La data de 01.12.2014 în supravegherea instituției se aflau 41 de persoane străine, dintre care 9 aveau cetățenie europeană iar 32 cetățenie străină.

Observându-se intrările anuale, din perioada de timp analizată, s-a constatat că în primii 5 ani, ce corespund intervalului 2005-2010, au fost luate în evidența instituției, un număr de 11 persoane străine, un număr redus comparativ cu cel din anii următori. După 2011, numărul străinilor care au intrat în supravegherea Serviciului de Probațiune București a început să crească, cel mai mare număr fiind atins în 2014, când au fost luate în evidență 14 persoane străine (la 01.12.2014).

Observăm că fenomenul de creștere a numărului de persoane străine din supravegherea instituției noastre coincide cu creșterea fenomenului de imigrație la nivel național, ca urmare a aderării țării noastre la Uniunea Europeană în 2007 și internațional ca urmare a unor evenimente politice, sociale și financiare dintre care amintim: acutizarea crizei economice și amplificarea conflictelor din țările arabe din Orientul Mijlociu și Africa de Nord.

Obiectivul nr.2 Identificarea caracteristicilor grupului analizat

Studiul a arătat că din totalul persoanelor străine, care au intrat în supravegherea instituției noastre, în perioada menționată, marea majoritate, 41 de persoane, au fost cetățeni străini, 7 persoane au avut cetățenie europeană și 4 persoane au avut dublă cetățenie (italiano-română-2 persoane, română – moldovenească și libaneză- română). Dintre cetățenii europeni menționăm: 3 italieni, un bulgar, un englez, un german și un elvețian. Cetățenii străini sunt majoritari și dintre ei se remarcă cei proveniți din Turcia, în număr de 6, din China 4 persoane, din Pakistan, Iran, Irak, câte 3 persoane, din Israel, Tunisia, Macedonia și Republica Moldova câte două persoane și câte o persoană din următoarele țări: Siria, Iordania, India ,S.U.A., Egipt, Liban, Filipine, Kenia, Ucraina, Camerun, Congo, Vietnam, Ucraina, Azerbaidjan.

Din cele relatate anterior se observă diversitatea cazuisticii, persoanele supravegheate provenind de pe continente și din țări diferite.

În plus, studiul a arătat că aproape toate persoanele străine, aflate în evidența instituției, au fost persoane adulte, o singură persoană fiind minoră la data comiterii infracțiunii.

Dintre aceștia, majoritatea au vârsta peste 30 ani 42 (83%), vorbesc limba română cu dificultate 32 (83%), au permis de ședere temporară în România 41 (82%), rezidența în București 45 (86%), în locuințe închiriate 28 (53%), au pregătire școlară medie 30 (57%), foarte puțini au o calificare profesională 14 (26%), nu au acte de studii depuse la dosar 33 (63%), sunt întreprinzători sau lucrează pentru alți membri din comunitatea lor 28 (53%), sunt căsătoriți 22 (42%) sau implicați într-o relație de uniune consensuală 18 (34%), în cele mai multe cazuri partenerul fiind cetățean român 30 (57%) și 34(65%) dintre ei sunt părinți.

Din analiza dosarelor de supraveghere a reieșit că persoanele străine au comis următoarele infracțiuni: trafic de droguri-10 (19%), evaziune fiscală- 9(17%), înșelăciune-6 (11,5%), uz de fals-5 (9,6%), falsificarea instrumentelor de plată electronică-1(1,9%), contrafacerea unei mărci internaționale-1 (1,9%), dare de mită-2 (3,8%), șantaj-1(1,9%), uzurparea unor calități oficiale- 1(1,9%), furt- 1 (1,9%), contrabandă-1 (1,9%), constituire de grup infracțional organizat- 3 (5,7%), trafic de migranți-3 (5,7%), proxenetism 1(1,9%), pornografie infantilă prin sisteme informatice-1 (1,9%), ucidere din culpă 2 (3,8%), refuz de a se supune probelor biologice-1(1,9%), omor-1(1,9%), tentativă la omor-1 (1,9%), ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice-1 (1,9%) și tâlhărie -3(5,7%).

Referitor la asumarea responsabilității faptei comise, cercetarea a relevat faptul că aproximativ 60% dintre persoanele respective nu și-au asumat infracțiunea sau au făcut-o doar într-un mod parțial, motivând comportamentul infracțional prin necunoașterea legilor ce reglementează domeniul fiscal sau regimul drogurilor în România. În acest context au existat consilieri de probațiune, manageri de caz, care au evidențiat acest aspect, considerându-l un factor negativ în estimarea riscului de recidivă și a nevoilor criminogene, dar practica nu a fost unitară. Chiar și în cazul în care problema a fost sesizată de consilier și menționată în planul de supraveghere, intervenția ulterioară a fost minimă, dificultățile de comunicare fiind bariere semnificative în aplicarea unor tehnici specifice, care să vizeze schimbarea cognitiv comportamentală, motivarea persoanei respective, prin folosirea unor tehnici specifice interviului motivațional sau includerea într-un program, individual sau de grup.

În majoritatea cazurilor consilierii, manageri de caz, au apreciat un risc de recidivă mediu și au stabilit întrevederi lunare predominând latura coercitivă și de control a supravegherii.

Au existat și cazuri de asistare, realizate de consilieri la solicitarea persoanelor supravegheate, majoritatea având drept scop rezolvarea problemelor în relația cu Inspectoratul General pentru Imigrări, probleme ce vizau legalitatea șederii lor în România.

Obiectivul nr.3 Dificultăți apărute în perioada supravegherii persoanelor străine

a) Probleme de comunicare cu persoanele străine aflate în supraveghere

Studiul a relevat faptul că majoritatea persoanelor străine înțelegeau și vorbeau limba română însă cu dificultate. Au fost identificate 10 cazuri în care procesul de supraveghere a avut loc cu ajutorul interpreților. Deși puține ca număr aceste situații au devenit problematice în contextul în care, în unele cazuri, au fost găsiți foarte greu interpreți pentru anumite limbi străine (exemplu filipineză sau arabă în dialect tunisian) sau interpretul nu era disponibil la data întrevederii cu persoana supravegheată. De asemenea precizăm că au existat și interpreți care au evitat sau au refuzat colaborarea cu Serviciul de Probațiune București fiind nemulțumiți de modalitatea de calcul a serviciilor prestate și de suma primită (50 de lei/întrevedere).

Activitatea cu persoanele străine care nu vorbesc limba română este o provocare pentru consilierii de probațiune, manageri de caz, care trebuie să aibă cunoștințe de limba engleză, existând situații în care aceștia au anunțat diverse schimbări intervenite în situația lor prin mail-uri scrise în limba engleză.

În urma interviului realizat cu 20 dintre cele 41 de persoane străine, aflate în supraveghere a reieșit faptul că 9 dintre aceștia se aflau de peste 5 ani în România, restul,11, având peste 10 ani de trai în țara noastră, fapt ce a contribuit la integrarea lor în societate și la învățarea limbii române. Comunicarea s-a realizat cu ușurință în cazul persoanelor care învățaseră limba română prin intermediul unor cursuri organizate fie de universități, în cadrul anului pregătitor de învățare a limbii române, fie de centrele pentru refugiați sau de asociații pentru imigranți, însă aceștia au fost doar 8, restul folosind ca situații de învățare, relațiile cu partenerii de viață sau partenerii de afaceri români. Dintre aceștia doar 4 s-au arătat interesați de învățarea sau perfecționarea limbii române, ceilalți au fost reticenți, însă în timpul discuțiilor majoritatea au evidențiat dezavantajele avute din cauza dificultăților de comunicare: renunțarea la studii universitare, imposibilitatea de accesare a unui loc de muncă sau de înscriere la un curs de calificare, nereușite în afaceri sau conflictul cu legea penală.

Interviul a avut ca scop și evaluarea modului în care aceste persoane percep perioada de supraveghere și relația cu consilierul manager de caz. Majoritatea au afirmat că nu-și asumă fapta dar își asumă executarea pedepsei, respectând măsurile de supraveghere. Două dintre persoane, având experiența anterioară a contactului cu alte sisteme de probațiune, din Italia și din S.U.A., au apreciat sistemul de probațiune din România ca fiind mai puțin strict decât cel din țările menționate iar relația cu consilierul pozitivă, fără atitudini discriminatorii. Există și situații speciale cum este cea a unui cetățean israelian care a solicitat transferul dosarului în țara sa (fapt care nu s-a putut realiza) sau a unui cetățean bulgar care a contestat obligația de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanței, în contextul în care acesta locuiește în Bulgaria și nu cunoaște limba română.

În marea lor majoritate aceste persoane percep latura coercitivă a supravegherii și îndeplinesc măsurile de supraveghere, manifestând respect față de autorități, fiind obișnuite cu controlul exercitat de Inspectoratul General pentru Imigrări. O parte dintre ei au apreciat asistarea oferită de consilieri, acest lucru fiind valabil mai ales în cazul celor care au avut probleme cu Inspectoratul General pentru Imigrări. Au fost identificate și alte categorii de probleme cum ar fi: lipsa unui loc de muncă stabil și cu forme legale (la 8 dintre respondenți), dificultăți în accesarea unui curs de pregătire profesională sau școlară din cauza lipsei actelor de studii ( 5 persoane) și existența unor probleme medicale (2 cazuri)

Pentru rezolvarea dificultăților cu care s-au confruntat, majoritatea respondenților, au apelat la sprijinul familiei nou formate din România sau a celei de origine din străinătate. Foarte puțini au beneficiat de sprijin din partea instituțiilor, a organizațiilor neguvernamentale sau a altor asociații specializate în lucru cu această categorie de persoane. Nivelul de informare a acestor persoane, cu privire la resursele din comunitate, ce pot fi accesate pentru sprijinirea integrării lor în societate, este foarte scăzut.

b) Dificultăți cauzate de lipsa unor prevederi legislative care să reglementeze situația cetățenilor străini condamnați la pedepse neprivative de libertate a căror drept de ședere în România a expirat

Referitor la acest aspect, studiul a vizat și analiza documentelor de identitate ale persoanelor străine, documente aflate în dosarul de supraveghere. S-a constatat faptul că o singură persoană avea permis de ședere permanent, ceilalți posedând permis de ședere temporară, valabil pentru o perioadă de 5 ani. În majoritatea cazurilor, (57%) cetățenii străini sunt căsătoriți cu cetățeni români, în celelalte situații, motivul șederii îl reprezintă afacerile, munca sau studiile. Pe lângă imigranți, persoane care au venit în România pentru un scop bine determinat, cum ar fi angajare, afaceri, studii, în supravegherea instituției există și refugiați, persoane care au fost forțate să plece din țara lor din cauza problemelor existente. Fiecare categorie are un regim juridic diferit, beneficiind de anumite drepturi și obligații. Există și persoane tolerate pe teritoriul României, a căror situație juridică este incertă și drepturile le sunt limitate, potrivit legii.

O categorie aparte o reprezintă persoanele care se află în supravegherea Serviciului de Probațiune, având de executat o pedeapsă neprivativă de libertate însă și-au pierdut dreptul de ședere în România, fapt pentru care împotriva lor a fost emisă decizia de returnare, cu interdicția intrării în țară pentru o anumită perioadă de timp. Au fost identificate 5 astfel de situații, cazuri în care cetățenii străini au solicitat sprijinul consilierilor de probațiune, manageri de caz, pentru a informa Inspectoratul General pentru Imigrări cu privire la condamnarea existentă. Chiar dacă au luat act de situația lor juridică, în două cazuri, decizia de returnare a fost pusă în executare, deoarece în legea ce reglementează regimul juridic al străinilor, nu a fost prevăzută și situația celor care au de executat pedepse neprivative de libertate. În lege sunt enumerate cazurile în care decizia de returnare poate fi suspendată și acordată tolerarea, însă acest lucru este prevăzut doar pentru condamnarea la o pedeapsă privativă de libertate.

În celelalte trei cazuri, colaborarea dintre consilierii de probațiune și Inspectoratul General pentru Imigrări a dus la identificarea unor soluții legale, pentru ca persoanele respective să nu fie îndepărtate din țară, însă au fost soluții individuale, nu generale. În cazurile menționate, suspendarea măsurii de returnare din România s-a datorat faptului că cetățenii străini au avut o anumită calitate cum ar fi cea de părinte a unui minor cetățean român sau cea de inculpat într-un alt proces penal, în aceste cazuri putând fi acordat statutul de tolerat pe teritoriul României.

A existat și o situație în care consilierul de probațiune, manager de caz, a solicitat și a obținut acordarea statutului de tolerat pentru un cetățean străin, aflat în supravegherea Serviciului de Probațiune București, invocând O.U.G. 194/2002, art. 102 și art. 103 alin.1 lit. c, referitoare la regimul străinilor din România. Aceste reglementări menționează posibilitatea de acordare a statutului de tolerat, la solicitarea autorităților sau a instituțiilor publice, în situația în care  prezența temporară a străinului pe teritoriul României este cerută de interese publice importante. Însă neexistând o prevedere legală expresă pentru situația descrisă, nu există o practică unitară în acest sens. Legea este interpretată diferit, de la caz la caz, fapt pentru care, în prezent, în evidența Serviciului de Probațiune București, există două cazuri, în care cetățenii străini au fost îndepărtați sub escortă de pe teritoriul României, expulzarea fiind însoțită și de interdicția intrării în țară pentru perioade de timp diferite: 3 ani pentru o persoană, 6 luni pentru cealălaltă. Într-unul dintre cazuri perioada de interdicție a intrării în țară a expirat de aproximativ un an, timp în care, consilierul manager de caz, a încercat cu ajutorul organelor de poliție și a Inspectoratului General pentru Imigrări să-l identifice, pentru punerea în executare a sentinței penale, dar până în prezent aceste demersuri nu au avut nici un rezultat.

Conform legislației în vigoare consilierul de probațiune, manager de caz, ar putea solicita instanței, în situații, precum cele menționate, instituirea obligației de a nu părăsi teritoriul României fără încuviințarea instanței, însă au existat cazuri în care îndepărtarea străinului de pe teritoriul țării noastre, a avut loc înainte ca respectivul să intre în evidența Serviciului de Probațiune.

În prezent, sentințele penale sunt trimise de birourile de executări penale către Inspectoratul General de Imigrări doar în cazurile prevăzute de lege: când există pedepse complementare care să le interzică prezența pe teritoriul României sau dimpotrivă să-i oblige să nu părăsească teritoriul țării. La rândul său, consilierul de probațiune, manager de caz, este obligat să informeze Inspectoratul de Imigrări despre cetățeanul străin aflat în supraveghere doar în situația în care, în sentința penală, a fost prevăzută obligația de a nu părăsi teritoriul României fără încuviințarea intanței. În acest context, Inspectoratul General pentru Imigrari, nu este informat despre toate cazuri de persoane străine aflate in supravegherea Serviciului de Probațiune. De asemenea, s-a constatat că între cele două instituții a existat o colaborare minimală, impusă de diverse situații cum ar fi: imposibilitatea consilierilor, manageri de caz de a identifica persoanele străine, aflate în supraveghere sau situațiile menționate anterior, de îndepărtare a străinilor de pe teritoriul României.

c) Dificultăți în îndeplinirea de către persoanele străine a obligațiilor stabilite de instanță, obligații ce au drept scop reintegrarea lor în societate și reabilitarea socială

Referitor la obligațiile stabilite persoanelor străine aflate în supravegherea instituției noastre, sentințele studiate au arătat faptul că, în majoritatea cazurilor, judecate în baza vechiului cod penal, instanța a prevăzut doar măsurile de supraveghere, fapt ce a determinat mai puține dificultăți în activitatea de supraveghere a acestora. Au fost identificate doar 8 sentințe penale în care erau prevăzute de instanță obligații, ce vizau fie o accentuare a controlului acestora prin diverse interdicții cum ar fi aceea de a nu intra în legătură cu coinculpații, de a nu conduce nici un vehicul sau de a nu accesa o anumită rețea informatică fie rezolvarea unor nevoi criminogene și reintegrarea socială a acestora, prin stabilirea unor obligații ce impuneau desfășurarea unei activități, a unui curs de calificare sau de pregătire școlară sau a unui program de consiliere psihologică .

S-a constat că în cele două cazuri în care a fost impusă obligația de a urma un curs de pregătire școlară sau de calificare profesională, persoanele străine nu au reușit să se înscrie la un curs deoarece nu aveau acte de studii recunoscute și echivalate de statul român, conform solicitării făcute de instituțiile publice care desfășurau astfel de activități. Referitor la acest aspect, studiul a arătat că din cele 52 de dosare analizate doar în 15 cazuri existau acte de studii, majoritatea fiind emise de instituții de învățământ din România, unde respectivii fuseseră elevi, studenți sau doctoranzi.

Absența actelor de studii recunoscute și echivalate este o problemă care va deveni mai vizibilă în contextul în care noile reglementări penale impun instanțelor, în cazul sancțiunilor cu suspendare sub supraveghere, stabilirea obligației la muncă neremunerată în folosul comunității însoțită de una sau mai multe dintre următoarele obligații prevăzute de art. 93 alin.2 lit a-d Noul Cod Penal. Facultativ, instanța poate stabili obligații și în cazul persoanelor sancționate cu amânarea aplicării pedepsei.

Referitor la schimbările produse de noile reglementări din domeniul penal, studiul a constat că din cele 14 cazuri noi, înregistrate în 2014, doar 3 au fost judecate în baza noului cod penal, în toate situațiile persoanele străine fiind obligate să nu părăsească teritoriul României fără încuviințarea instanței. Într-o singură sentință penală apare obligația persoanei străine de a desfășura muncă neremunerată în folosul comunității, obligație ce va fi dificil de executat dacă avem în vedere faptul că respectivul este un cetățean bulgar care nu vorbește și nu înțelege limba română. Aflat în tranzit în țara noastră, la data comiterii infracțiunii, acesta a fost obligat, prin sentința penală, ca timp de 3 ani, să nu părăsească teritoriul României. În situații de acest gen își găsește aplicabilitatea procedura de recunoaștere reciprocă a sentințelor penale, prevăzută în Decizia- cadru 2008/947/JAI a Consiliului Europei din 27 noiembrie 2008, însă până în prezent, procedura a fost ratificată doar de unele state, dintre care menționăm: Austria, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Finlanda, Letonia, Olanda, Polonia, Slovacia și Ungaria, fapt ce limitează posibilitatea de transfer a dosarelor de supraveghere, doar pentru statele respective. În cazul persoanei supravegheate din Bulgaria procedura de recunoaștere reciprocă a sentinței penale în vederea realizării transferului dosarului de supraveghere, nu s-a putut realiza din cauza unor obstacole administrative existente la nivelul instanței din România.

Obiectivul nr.4 Identificarea resurselor din comunitate folosite în procesul de reintegrare și reabilitare socială a persoanelor străine

Studiul a urmărit să identifice resursele existente în comunitate, resurse ce pot fi folosite în procesul de reintegrare și reabilitare socială a persoanelor străine, proces care în unele cazuri este favorizat de impunerea uneia dintre obligațiile prevăzute în art.93 Noul Cod Penal. Au fost avute în vedere următoarele obligații: de a urma un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională și de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

Astfel în cazul obligației de a urma un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională, interviul realizat cu reprezentanți ai Inspectoratului Școlar al Municipiului București și ai Agenției Municipale Pentru Ocuparea Forței de Muncă București a relevat faptul că, în România, conform Constituției persoanele străine au dreptul la educație. Accesul acestora în învățământul de stat și particular acreditat în România este reglementat prin mai multe acte normative (Ordinul nr. 6000/2012, Ordinul nr. 5925/2009, Ordinul nr.5924/2009 și Legea educației naționale nr. 1/2011). Însă pentru înscrierea la cursuri de învățământ sau de calificare aceste persoane trebuie să prezinte acte de studii recunoscute de Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educației Naționale.

Rezultatele studiului au arătat că foarte mulți dintre străini nu dețin acte de studii, acest fenomen fiind întâlnit mai ales în cazul refugiaților.

În ceea ce privește școlarizarea adulților fără acte de studii, nu a fost identificată o soluție. Ceea ce se recomandă în cazul lor este înscrierea în programul de învățământ "A doua șansă", soluție valabilă atât în cazul străinilor cu un nivel superior al studiilor cât și în cazul celor fără pregătire școlară.

Pe lângă actele de studii recunoscute sau echivalate, legea prevede și un nivel mediu de cunoaștere a limbii române de către persoanele străine care doresc să se înscrie la cursuri de învățământ sau calificare. Pentru persoanele străine care nu vorbesc limba română nu există posibilitatea de a fi înscrise la un curs de calificare într-o instituție publică sau privată. O altă posibilitate o reprezintă unele organizații non-guvernamentale care pot organiza astfel de cursuri, dar derularea lor nu este constantă depinzând de sursele de finanțare.

În baza ordinelor (OMECTS 5924/2009, OMECTS 5925/2009) Inspectoratele Școlare Județene și Inspectoratul Școlar al Municipiului București organizează gratuit cursuri de inițiere în limba română pentru toate categoriile de imigranți, minori și adulți, dar in prezent, în București aceste cursuri sunt desfășurate doar la Școala Generală nr.145

Universitățile desemnate de Ministerul Educației Naționale prin Ordinul nr. 6000/2012 au obligația de a organiza și a desfășura sesiuni de învățare a limbii ca parte componentă a anului pregătitor pentru studenții străini acceptați la studii cu taxă în România. Există însă și universități cum este Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza" din Iași care organizează gratuit cursuri pentru studenții care vor să învețe limba română.

Cercetarea a identificat următoarele organizații non-guvernamentale, care desfășoară, în București, activități care au drept scop sprijinirea imigranților și refugiaților în procesul de integrare în societatea românească.(Anexa 3)

În prezent a fost identificat doar o singură organizație non-guvernamentală, Asociația pentru Dezvoltarea Organizației – SAH ROM (ADO SAH ROM), care are în derulare un proiect de predare cursuri de limba română pentru străini.

Referitor la obligația de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate s-a constatat că la nivelul Serviciului de Probațiune București, în present, pot fi organizate următoarele programe de reintegrare socială: programe individuale One to One și de grup Stop! Gândește-te și Schimbă!, Dezvoltarea Abilităților Sociale, pentru majori și pentru minori.

Având în vedere bariera de comunicare generată de necunoașterea sau cunoașterea insuficientă a limbii române, includerea majorității persoanelor străine aflate în supravegherea instituției noastre, într-un astfel de program de reintegrare socială, ar fi dificilă.

II.3 Concluzii și recomandări

În raport cu ceea ce ne-am propus în cadrul obiectivului general și al celor specifice remarcăm faptul că există un trend ascendent al numărului de persoane străine, care au intrat în supravegherea Serviciului de Probațiune București, în perioada de timp analizată. Astfel s-a constat că în intervalul, 01.01.2005-01.12.2014, au fost luate în evidență, un număr de 52 de persoane străine, dintre care 14, în ultimul an. Pentru o monitorizare eficientă a persoanelor străine aflate în supravegherea serviciilor de probațiune ar fi de dorit ca această categorie să fie inclusă în baza de date informatizată organizată la nivel național.

Din totalul de 41 de persoane străine, aflate în evidența instituției, la data de 01.12.2014, doar 9 sunt cetățeni europeni, restul 32, sunt cetățeni străini, care trebuie să respecte atât măsurile și obligațiile prevăzute în sentința penală cât și prevederile legislației specifice statutului lor, respectiv Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.194/2002 actualizată, referitoare la regimul străinilor în România. Aceste persoane provin de pe continente și din țări diferite ceea ce înseamnă o diversitate lingvistică, culturală și religioasă de care consilierul de probațiune, manager de caz, trebuie să țină cont în activitatea sa.

Studiul a evidențiat existența unor bariere în activitatea de supraveghere a persoanelor străine, datorate atât diversității menționate, cât și obstacolelor procedurale sau administrative. Referitor la barierele procedurale au fost identificate situații în care cetățenii străini, aflați în supravegherea instituției noastre, și-au pierdut dreptul de ședere în România fapt pentru care împotriva lor a fost emisă decizia de returnare, cu interdicția intrării în țară pentru o anumită perioadă de timp. Persoanele respective se află în evidența Serviciului de Probațiune București dar nu pot să-și execute pedeapsa deoarece li s-a interzis accesul pe teritoriul țării. Situația s-ar complica și mai mult, în cazul, ipotetic, în care perioada interdicției ar coincide ca durată sau ar fi mai mare decât perioada supravegherii. În această situație termenul de supraveghere s-ar finaliza fără ca pedeapsa să fi fost executată și, teoretic, ar trebui să intervină revocarea sau reabilitarea de drept. Revocarea nu se poate produce deoarece nu există reaua-credință în nerespectarea măsurilor și obligațiilor de supraveghere, persoana străină fiind obligată să părăsească teritoriul țării. Studiul a demonstrat că în situații de acest gen persoanele străine au solicitat sprijinul consilierilor de probațiune, manageri de caz, pentru a nu fi îndepărtate de pe teritoriul României, preferând să rămână și să-și execute pedeapsa, decât să se întoarcă în țara din care plecaseră ca imigranți sau refugiați. Dacă nu intervine revocarea înseamnă că persoana respectivă se reabilitează de drept, deși pedeapsa nu a fost executată. În acest context apar situații inechitabile și discriminatorii ce contravin scopului pedepsei și conceptului de dreptate și justiție.

Analiza normelor ce reglementează regimul străinului în România a evidențiat faptul că legiuitorul a avut în vedere doar situația persoanei condamnate la o pedeapsă privativă de libertate, caz în care a prevăzut posibilitatea suspendării măsurii de îndepărtare de pe teritoriul României ( conform OUG-nr.194/2002 art. 92 alin.3).

Acest vid legislativ afectează exercitarea supravegherii fapt pentru care este necesară reglementarea situației descrise, prin includerea ei în cadrul normativ ce stabilește regimul străinilor în România. Acest lucru ar putea fi realizat prin intensificarea colaborării dintre instituția noastră și Inspectoratul General pentru Imigrări în scopul identificării unor soluții, problemele fiind comune.

Prevederile legale menționate ar trebui corelate cu alte prevederi care ar trebui să stabilească ca biroul de executări penale să înștiințeze Inspectoratul General pentru Imigrări în toate situațiile în care persoanele străine sunt condamnate la pedepse privative sau neprivative de libertate.

Bariere procedurale au fost observate și în cazul cetățenilor europeni aflați în supraveghere. Chiar dacă există Decizia- cadru 2008/947/JAI a Consiliului Europei din 27 noiembrie 2008, care stabilește procedura de recunoaștere reciprocă a sentințelor penale, ea a fost ratificată doar de unele state, fapt ce limitează posibilitatea de transfer a dosarelor de supraveghere.Chiar și în situația în care cadrul normativ ar permite transferul, apar obstacole procedurale, instanțele nefiind obișnuite cu această practică. În pofida problemelor existente la nivelul instanțelor, consilierul de probațiune, manager de caz, trebuie să cunoască prevederile europene pentru a informa persoanele aflate în supraveghere despre posibilitățile existente.

Ținând cont de cele menționate considerăm că este necesară o formare profesională a consilierilor de probațiune, care dincolo de aspecte de non-discriminare și tratament a persoanelor străine, să cuprindă elemente de cunoaștere a valorilor specifice altei culturi precum și prevederi din legislația națională și comunitară care reglementează domeniul respectiv. Aceste aspecte ar putea fi incluse într-un ghid de bune practici care să orienteze consilierii de probațiune în activitatea de supraveghere a persoanelor străine.

Referitor la barierele administrative au fost identificate astfel de obstacole în colaborarea cu interpreții care, fie au fost greu de găsit, mai ales în cazul anumitor limbi străine, fie nu au fost disponibili, atunci când consilierul de probațiune a avut nevoie de serviciile lor sau au evitat colaborarea, fiind nemulțumiți de remunerația serviciilor prestate.

Pe viitor, ar trebui să se țină cont de acest aspect, prin stabilirea unor tarife pentru serviciile interpreților, care să-i determine să colaboreze cu serviciile de probațiune, în contextul, în care prezența lor va fi necesară, nu numai la activitățile de întocmire a referatelor/rapoartelor de evaluare sau la cele de supraveghere, cât și la punerea în executare a unor obligații cum ar fi munca neremunerată în folosul comunității. O soluție aferentă ar reprezenta-o elaborarea unor tipizate, dintre cele folosite în activitatea de supraveghere sau în cea de punere în executare a obligațiilor, într-o limbă de circulație internațională ( de exemplu: procesul verbal, regulamentul de la obligația de executare a muncii neremunerate în folosul comunității sau acordul pentru includerea într-un program de tratament etc).

O altă soluție ar putea-o reprezenta organizarea unor cursuri de limba engleză, pentru consilierii de probațiune, care să se finalizeze cu eliberarea unui certificat de competență lingvistică, care să le valideze actele pe care le vor desfășura în activitatea de supraveghere a persoanelor străine, vorbitoare de limba engleză.

Pentru rezolvarea barierelor lingvistice ar fi de dorit ca, în cazul în care instanța, din oficiu sau la solicitarea consilierului de probațiune, manager de caz, a stabilit obligația de a urma un curs de pregătire școlară sau de calificare profesională, acest lucru să poată fi echivalat cu frecventarea unui curs de limba română. Această prevedere ar fi foarte utilă, în contextul în care studiul realizat a relevat faptul că majoritatea persoanelor străine, aflate în supraveghere nu au acte de studii recunoscute și echivalate de Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educației Naționale.

S-a constatat că în cazul persoanelor străine, aflate în supravegherea serviciului de probațiune, activitatea de supraveghere se suprapune procesului de integrare socială.

Ar fi de dorit ca, în momentul elaborării unui instrument de evaluare a riscului de recidivă să se țină cont de acest aspect, prin includerea unor itemi care să investigheze situații specifice acestei categorii, cum ar fi: nivelul de cunoaștere a limbii române și a legislației, dreptul de ședere, recunoașterea și echivalarea actelor de studii, dreptul la muncă etc. În acest fel ar putea fi realizată o corelare între integrarea străinului în societatea românească și riscul de recidivă fapt ce va direcționa procesul de asistare desfășurat, ulterior, de consilierul de probațiune, manager de caz.

S-au constat dificultăți și în privința punerii în executare a obligației de a urma un program de reintegrare socială, dificultăți cauzate de barierele lingvistice. O posibilă soluție ar reprezenta-o elaborarea unor programe adaptate situației lor specifice, nivelului de înțelegere a conceptelor utilizate și nivelului de integrare în societatea românească. Astfel de programe ar putea fi elaborate în colaborare cu Inspectoratul General pentru Imigranți și cu organizațiile neguvernamentale, care desfășoară programe sau au în derulare diverse proiecte având drept scop asistarea persoanelor străine. Ar fi de dorit ca în baza de date a instituțiilor din comunitate să fie incluse și instituțiile publice sau private, precum și organizațiile interguvernamentale sau neguvernamentale care oferă diverse servicii de sistență și consiliere, persoanelor străine ( o parte dintre ele sunt menționate în Anexa 3) .

BIBLIOGRAFIE

Ager A. & Strang A., Indicators of integration, Queen Mrgaret University College, 2004, Edinburgh.

Anghel G.A.& Horvath I., Sociologia migrației:teorii și studii de caz românești, Polirom, 2009, Iași.

Burkin K. & Chindea A., Integrarea refugiaților și utilizarea indicatorilor: dovezi din Europa Centrală, raport realizat de Inaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), Reprezentanța Regională pentru Europa Centrală, 2013, Ungaria.

Canton.R. Abordarea diversității. În V. Schiaucu, & R. Canton, Manual de probațiune. Euro-Standard, 2008, București.

Kao G.& Vaquera E.& Goyette K., Educațion and immigration, Polity , 2013, Malden, U.S.A.

Lungu A.O.&Gandu C.A.& Diacovschi C.E., Manual de bune practici în integrarea socială a resortisanților țărilor terțe, Little Lamb 2012, Suceava.

Mocanu G.& Guga s. & Novac R., Ghidul ,,Bun venit în România” , ghid de informare pentru cetățenii din state terțe, Little Lamb 2012, Suceava.

Necula C. & Mircea R., Manual de pregătire în domeniul integrării refugiaților în România, Ministerul Afacerilor Interne, 2009, București.

Niessen J.& Huddleston T., Manual privind integrarea pentru factorii de decizie politică și practicieni, Ediția a treia, Oficiul pentru publicații ale Uniunii Europene, 2010, Luxemburg.

Tatar A. C. , Străinul rezident în România, C.H. Beck, 2008, București.

Ulrich L. & Stănciugelu Ș. & Mihăilă V. & Bojincă M., & Alexe I, Gestionarea benefică a imigrației în România, Fundația Soros România, 2010, București.

Voicu O. & Bucur A.& Cojocariu V.& Lăzărescu L.& Matei M., Barometrul Integrării Imigranților: raport final de cercetare, proiectul Centrul de cercetare și documentare în domeniul integrării imigranților, Ediția a II a, Asociația Română pentru Promovarea Sănătății și Fundația pentru o societate deschisă, 2014, București

Broșura ,,Drepturile tale în România: informații cu privire la drepturile cetățenilor străini în România”, 2014, București , realizată de Inspectoratul General pentru Imigrări

Paginile de web ale: Inspectoratului General pentru Imigrări http://igi.mai.gov.ro/detalii/pagina/ro/ accesată în data de 19.12.2014 , ora 11

Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă a Municipiului București http://www.bucuresti.anofm.ro/ accesată în data de 20.12.2014 ora 20 și Inspectoratului Școlar al Municipiului București http://ismb.edu.ro/ accesată în data de 20.12.2004 ora 21

Legislația națională și international

Legea nr. 252 din 19 iulie 2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune;

Legea nr. 253 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal;

Legea nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal;

Constituția României actualizată și republicată;

Ordonanța nr. 194 din 12 decembrie 2002 privind regimul străinilor în România cu modificările ulterioare;

Legea nr. 122 din 4 mai 2006 privind azilul in România cu modificările și completările ulterioare;

Ordonanța nr. 44 din 29 ianuarie 2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit o formă de protecție sau un drept de ședere în România, precum și a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, cu modificările ulterioare ;

Hotărârea nr. 498/2011 din 18/05/2011pentru aprobarea Strategiei naționale privind imigrația pentru perioada 2011-2014,

Decizia- Cadru 2008/947/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești și al deciziilor de probațiune în vederea supravegherii măsurilor de probațiune și a sancțiunilor alternative;

Ordinul nr. 6000/2012 privind aprobarea Metodologiei pentru primirea la studii și școlarizarea cetățenilor străini din state terțe Uniunii Europene în învățământul de stat și particular acreditat din România;

Legea educației naționale nr. 1/2011;

Ordinul nr. 5925 din 12 noiembrie 2009 pentru aprobarea metodologiei privind organizarea și desfășurarea cursului de inițiere în limba română și școlarizarea copiilor străinilor ;

Ordinul nr. 5924 din 12 noiembrie 2009 pentru aprobarea metodologiei privind organizarea și desfășurarea cursului de inițiere în limba română și școlarizarea a străinilor adulți;

Legea nr. 21 din 1 martie 1991,legea cetățeniei române,republicată;

Ordonanța 129/2000 privind formarea profesională a adulților.

ANEXA 1

Fișă pentru culegerea de informații din dosarele de supraveghere ale persoanelor străine din Serviciul de Probațiune București

Anexa 2

GHID DE INTERVIU

In vederea realizării unui studiu despre situația persoanelor străine aflate în supravegherea Serviciului de Probațiune București vă rugăm să răspundeți la următoarele întrebări! Vă mulțumim!

1. De cât timp vă aflați în România?

……………………………………………………………………………………………………………………….

2. Cum ați învățat limba română?

……………………………………………………………………………………………………………………….

3. Dacă vi s-ar oferi posibilitatea de a frecventa un curs de limba română gratuit, ați fi interesat?(pentru persoanele care nu au beneficiat de un astfel de curs)

……………………………………………………………………………………………………………………….

4. Care sunt problemele cu care v-ați confruntat din momentul sosirii în România până în prezent?………………………………………………………………………………………………………………………

5. Care sunt persoanele/ instituțiile care v-au ajutat în perioada petrecută în România? …………………………………………………………………………………………………………………………

6. Cum apreciați perioada de supraveghere? Dar relația cu Serviciul de Probațiune București?

Anexa 3

Organizații și Asociații care oferă servicii pentru imigranți

O.I.M.-Organizația Internațională pentru Migrație în România;

Asociația Serviciul Apel;

Fundația ICAR;

Asociația Novapolis Centrul de Analize și Inițiative pentru Dezvoltare ;

Asociația pentru Dezvoltarea Organizației – SAH ROM (ADO SAH ROM) ;

Serviciul Iezuiților pentru Refugiați din România;

ARCA–Forumul Român pentru Refugiați și Migranți ;

Înaltul Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite (UNHCR) ;

Asociația Română pentru Promovarea Sănătății;

Asociația pentru Apărarea Drepturilor și Integrare Socială -ADIS ;

Organizația Studenților Basarabeni din România;

Organizația Salvați Copii România