Aspecte Psiho Criminologice Privind Personalitatea Criminalului

=== 264ecbe895e36346edbb5b103ce57a5b50af3e24_318515_1 ===

INTRODUCERE

Criminalitatea, ca fenomen social,a apărut o dată cu structurarea primelor comunități umane arhaice.

Anterior acestui fapt istoric esențial nu se poate afirma existența criminalității,deoarece,,acolo unde nu există morală și norme ,nu există crime,,.

Așadar criminologia este știința care studiază fenomenul social al criminalității,în scopul prevenirii și combaterii acesteia.

Opiniile divergente exprimate în lumea științifică privind criminalitatea au constituit un prilej favorabil pentru efectuarea de noi cercetări și au determinat crearea unui cadru instituțional adecvat,care a impulsionat studiul fenomenului infracțional,prefigurând apariția unei noi discipline științifice-criminologia.

Postulatele fundamentale ale dreptului penal și-ar pierde astfel caracterul axiomatic,devenind simple ipoteze supuse verificării,iar cercetarea criminologică s-ar deplasa de la problematica comportamentului antisocial și a trecerii la act către analiza proceselor de interacțiune,prin care anumite comportamente sunt etichetate drept infracționale și către examinarea diferitelor forme de reacție social.

În această viziune , obiectul criminologiei ar include structurile de putere care impugn normele legale,precum și mecanismele formale și informale prin care o persoană este etichetată ca infractor.

Lucrarea ASPECTE PSIHO-CRIMINOLOGICE PRIVIND PERSONALITATEA CRIMINALULUI tratează o temă de actualitate ,întruct se adrsează celor implicați direct în efortul de eliminare a criminalității .

Modul de preluare al datelor, atât în partea teoretică cât și în partea de cercetare, este concis iar rezultatele și discuțiile au prezentat contribuția personală, bazată pe o bibliografie selectivă și de actualitate, în vederea precizării unor aspecte particulare în ceea ce privesc aspectele neplăcute ale criminalității ominprezentă în societatea contemporană.

Țelul acestei lucrări este acela de a studia problemele și cauzele care stau la baza declanșării criminalității în societate.

Lucrarеa dе față arе un caractеr unic sub aspеctul dеzbatеrii inеditе în cееa cе privеștе efectele criminalității în societatea contemporană fiind structurată în 9 capitolе:

Primеlе 7 capitolе constituiе fundamеntarеa tеorеtică a lucrării.

Capitolеlе 8 și 9 sunt prеmеrgătoarе cеrcеtării și discuțiilor .

Concluziilе ofеră o analiză succеptibilă și pеrtinеntă asupra lucrării deoarece ,de aici reiese faptul că pierderea unei legături semnificative cu familia și înlocuirea cu anturajul neadecvat,stă la originea criminalității ,indiferent de aspectele sub care se prezintă,având de multe ori efecte nedorite asupra psihicului individului direct implicat.

Bibliografia еstе sеlеctivă și dе actualitatе , dând acestei lucrări calitatea de a fi prezentată la sesiunea din anul 2016.

Motivarea alegerii temei

Pornind de la necesitatea construirii unei paradigme, ,lucrarea ASPECTE PSIHO-CRIMINOLOGICE PRIVIND PERSONALITATEA CRIMINALULUI,

își propune să evidențieze principalele dificultăți epistemologice implicate de procesul apropierii celor două științe,în vastul efort de deschidere spre social și a psiho-sociologiei.

Voi începe această lucrare prin a motiva faptul că alegerea temei a avut un scop bine determinat deoarece ,prin intermediul acesteia, studiind și literatura de specialitate, am dorit să scot în evidență factorii determinanți în care sunt direct implicați indivizii care comit crime ,întrucât fapta acestora constituie într-adevăr o problemă socială pentru toate nivelurile culturale.

CAPITOLUL 1

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND INFRACȚIUNILE

CONTRA VIEȚII PERSOANEI

Cunoașterea infracțiunilor contra vieții persoanei după gradul de gravitate este la fel de importantă ca și celelalte aspecte ce vor fi amintite pe parcursul acestei lucrări.

În general,în literatura de specialitate (dreptul penal și teoria criminologică ca și în practica penală criminologică),se menționează următoarele forme ale criminalității după gravitate:

●Criminalitatea gravă- este totalitatea infracțiunilor sancționate de lege prin pedeapsa închisorii pe viață sau mai mare de 10 ani;

●Criminalitatea de gravitate mijlocie.Această formă de criminalitate este format din infracțiuni care se pedepsesc cu închisoare mai mică de 10 ani;

●Criminalitate mijlocie.Acesta este grupul infracțional cel mai numerous.

Problema infracțiunilor contra vieții persoanei în sistemul științelor a reprezentat uneori,un subiect de controversă între specialiștii din acest domeniu care au pledat în favoarea ,ori împotriva caracterului autonom al acestei discipline.

Unii au considerat că ea este auxiliară fie sociologiei,fie științelor juridice.Alții,dimpotrivă,au dezvoltat o imagine ,,imperialistă,, a criminologiei ,căreia i-au subordonat discipilinele de contact.

Clarificarea teoretică a obiectului,scopului și funcțiilor criminologiei permite reliefarea aspectelor epistemologice care deosebesc și care apropie această disciplină de alte științe care studiează criminalitatea .

Infracțiunile contra vieții persoanei nu sunt numai un fenomen social cu profunde rădăcini în istoria și evoluția umanității;ele sunt în primul rând un fenomen individual ce cuprinde faptele indivizilor care ,cu vinovăție, săvârșesc acțiuni ori inacțiuni care prezintă pericol social,fapte interzise de lege .

Studiul infracțiunilor contra vieții persoanei ca act,individual ridică o serie de probleme între care cea mai importantă vizează cauzele care determină săvârșirea faptelor antisociale .

Clasificarea etiologiei actului infracțional presupune relevarea rolului personalității infractorului,a situației concrete de viață în care se săvârșește fapta antisocială și a mecanismelor psihologice care permit procesul complex al trecerii la comiterea actului interzis de legea penală.

Această problematică este rezultatul concepției conform căreia fapta socială,la fel ca și fapta licită,este rezultatul unui proces de interacțiune dinamică,dialectică între personalitatea individului și situația concretă de viață.

În consecință etiologia infracțiunilor contra vieții persoanei ca act individual poate fi situată fie în planul personalității infractorului,fie în domeniul relevanței situației concrete de viață ,fie în planul conjugării dinamice dintre cele două elemente enunțate anterior

În infracțiunile contra vieții persoanei,teoriile care abordează etiologia infracțiunii acordă valori diferite rolului acetor factori .

Astfel,teoriile grupate în orientarea bio-psihosociologică pun accentual pe importanța personalității infractorului ,situația precriminală nefiind decât ,,o circumstanță care declanșează sau precipită săvârșirea actului ,punând în valoare trăsături individuale care s-ar fi exprimat oricum,mai devreme sau mai târziu,,.

Pe de altă parte, teoriile sociologice acordă o importanță deosebită situațiilor precriminale,considerând că între personalitatea infractorilor și aceea a noninfractorilor nu există deosebiri decât în măsura în care factorii de mediu au determinat apariția personalităților discordate,deviante,antisociale.

1.1.Diverse perspective privind etiologia actului infracțional

1.1.1.Teorii predominant psihologice

Teoriile psihologice pun accentul în special pe caracteristicile persoanei,pe structura și factorii componenți ai personalității,pe rezultatele învățării și interacțiunii sociale,ca fiind drept principale cause alșe comportamentului infracțional.

Dacă teoriile sociologice sunt orientate predominant către mediul ambiental și socio-economic,teoriile psihologice pun mai mult accentual pe individ,pe factorii psihologici și psihosociali.

Deși numărul teoriilor psihologice este impresionant iar dificultățile de clasificare aproape insurmontabile,vom proceda totuși la o diferențiere a lor și anume ,le vom include în două categorii:teorii propriou zise psihologice,cum este cazul teoriilor analitice sau psihanalitice și teorii psiho-sociale.

Teoriile analitice analizează concept care creează mari necazuri celor care încearcă să le operaționalizeze,deoarece verificarea experimental este greu de realizat.

Argumentele central ale acestor teorii,cu puternice implicații asupra practicii clinice,constau,pe de o parte,în afirmarea eșecului în ceea ce privește controlul efectiv al ego-ului și super-egoului datorat greșelilor timpurii în formarea copilului sau neglijării parentale (Alexandre,Stab,1966).

Pe de altă parte,comportamentul deviant este considerat a fi o metodă simptomatică de abordare a problemei bazale a adaptării și anume,apărarea împotriva anxietății.

Asemenea puncte de vedere pleacă ,desigur,de la concentrația și teoria formulată de către Sigmund Freud privind existența celor 3 categorii de forțe-iraționale (id), raționale (ego),morale (superego),care întotdeauna sunt în dispută privind asigurarea conduitei.În ceea ce privește comportamentul delicvent,el cpnsideră că orice criminal suferă de o nevoie compulsivă de a fi pedepsit,în vederea ușurării stării de vinovăție datorate sentimentelor incestuoase inconștiente de tip oedipian din perioada copilăriei.

Crimele sunt comise în vededea autopedepsirii și,deci,în vederea purificării de vinovăție.

Punctual de vedere al lui Freud privind relația dintre crimă și pedeapsă a fost amplu prezentat și dezvoltat de către Franz Alexander și Hugo Staub în lucrarea lor,,Criminalul,judecătorul și publicul,,(1966).

Abordarea lor poate fi sintetizată astfel:

1.Din punct de vedere psihodinamic,toți oamenii sunt criminali înnăscuți.Ființa umană apare în lume ca un criminal, adică neadaptat social.

Viitorul criminal eșuează ,însă ,în realizarea acestei adaptări.Criminalutatea reprimă și,deci ,inconștientă,a persoanei normale găsește câteva cât și supape sociale nepericuloase ,cum ar fi ,visul ,fantezia,simptomele neurotic,precum și câteva forme de comportament tranziționale,care sunt mai puțin lipite de pericol cum ar fi duelul ,boxul ,corida și ocazional, exprimarea liberă a criminalității în război.

2.Complexul Oedip este un fapt psihodinamic fundamental care produce criminalitate dacă nu este rezolvat în mod reușit.Conform doctrine freudiene,toți băieții manifestă o ostilitate față de tată și iubire față de mamă,care cuprinde dorința sexual.

Vinovăția și anxietatea determinate de aceste sentimente trebuie să fie rezolvate ,pentru ca tânărul să devină un om sănătos psihologic.Cel care-și reprimă ostilitatea față de tată își va redirecționa agresivitatea în altă parte ,ajungând la comitere unor acte violente.

Atunci când însă acest complex este rezolvat cu ajutorul psihanalizei,individual poate curma ostilitatea sa,devenind conștient de obiectul real al agresiunii;

3.Descoperirea motivelor inconștiente este sarcina fundamental a criminologiei.Pentru cei care împărtășesc punctul de vedere psihanalitic extreme,anumite pattern-uri criminale sunt reflectarea simbolică a unei motivații inconștiente.

De exemplu,utilizarea unui pistol de către tâlhar reprezintă formarea unei reacții în sensul impotenței masculine.De asemenea,spargerea ușii și furtul sunt considerate a simboliza violul inconștient.

În accord cu Alexander și Staub,Ferenzi (1950) vorbește chiar despre o ,, moralitate sfincteriană,, care reprezintă începutul și fundamentarea morale adultului.Un criminal care persist în respingerea dușmănoasă a cerințelor sociale.

Teoriile psihosociale accentuează accentuează asupra achizițiilor rezultate în procesul interacțiunii și învățării psihosociale și sociale ca fiind drept principale explicații,principale cause ale criminalității.

Teoriile controlului psihosocial susțin,în principal,faptul că tendința indivizilor de a devia în plan comprtamental este relative general și constată ,ceea ce înseamnă că aceștia se vor comporta în mod frecvent antisocial dacă ei nu sunt formați și susținuți în a evita această tendință.

Astfel spus,este necesar să se formeze structure interne criminoinhibitive care să prevină orice tendință deviant și infracțională.O Astfel de teorie este cea propusă de hârschi (1969,1978).

În opinia acestui autor,mecanismul controlului social care acționează coercitiv asupra individului trebuie căutat în legăturile acestuia cu societatea;dacă legăturile sunt puternice ,individual în aceeași măsură se va conforma normelor sociale dacă legăturile slăbesc ,probabilitatea violării normelor va crește.

O altă teorie apartenetă acestei categorii este teoria înfrânării (containement theory) alui Walter Reckless (1961),care reușește foarte mult mai bine să ămpletească cele două perspective ( psihologică și socială) de abordare a cauzelor criminalității.În concentrația acestui autor,comportamentul criminal este influențat de o varietate de factori ,precum:

1.Factorii de presiune social și anume:

-condițiile economice și de locuit precare ;

– statut social scăzut;

-lipsa oportunităților;

– conflicte familial;

2.Factorii de presiune ce acționează ca factori de atragere (pull factors) și care abat indivizii de la normele acceptate,cum ar fi ,companionii răi, subculturală delicventă și criminal ,grupuri deviante;

3.În imediata vecinătate a individului există o înfrânare externă ,eficientă sau nu ,ce provine din partea vieții familial și a grupurilor suportative;

5.Stratul cel mai jos constă numai în presiunile dinlăuntru:tensiuni interne,ostilitate,agresivitate ,puternice sentimente de inadecvență și interioritate ,afecțiuni organice.

Ceea ce este intersentat pentru această teorie este viziunea asupra existenței unui contingum de factori organizat vertical ,cuprinzând diferite straturi ce influențează și determină comportamentul deviant.

1.2.Infracțiunile contra vieții persoanei ca fenomen social

Infracțiunie contra vieții persoanei,după cum am menționat,este un fenomen socio-uman,care cuprinde o seamă de elemente principale și interdependențe,care trebuie să se reflecte în sistemul conceptual științei criminologiei.

Primul dintre aceste concepte este conceptual de infracțiuni contra vieții persoanei,adică totalitatea crimelor într-un loc și timp determinat.

Ansamblul acesta primește o expresie cantitativă,reprezentat prin numărul total de crime săvârșite într-o regiune sau țară dată, într-un timp dat (luni,ani).

Infracțiunile contra vieții persoanei au o anumită structură sau stare,formată din crime contra persoanei; în plus, I infracțiunile contra vieții persoanei au un anumit curs,o anumită dinamică (crește,staționează sau scade).

Starea și dinamica,în ceea ce privește infracțiunile contra vieții persoanei constituie două subconcepte ale acestui fenomen.În sfârșit, infracțiunile contra vieții persoanei este un fenomen determinat de anumite cauze și favorizat de anumite condiții.

De aici și necesitatea științifică a cercetării etiologice a infracțiunilor contra vieții persoanei,sarcină ce revine științei criminologice.

Etiologia sau cauzalitatea infracțiunilor contra vieții persoanei,la fel, constituie unul din subconceptele acestui fenomen social.

Al doilea concept,deosebit de important,este persoana care a săvârșit fapta infracțională contra vieții persoanei și anume criminalul sau infractorul,care a gândit-o și apoi a executat-o.Fără un asemenea om,nu există crimă ( infracțiune) și nici criminalitate.

Astfel, criminalul devine un element important al fenomenului criminal și , ca atare,devine și un concept de bază al criminologiei.

Criminalul,în activitatea de săvârșire a crimei,desfășoară mai întâi o activitate psihică-proiect,intenție de comitere,hotărâre de comitere-și apoi- trecerea la act,lac executare.

El desfășoară apoi o activitate fizică,material,de cauzare a rezultatului și de consumare a comiterii infracțiunii.

Al treilea concept important al fenomenului criminal este crima,fapta săvârșită a criminalului și parte component,totalitatea unor astfel de fapte alcătuind criminalitatea.

Acesta cuprinde infracțiuni de omor,infracțiuni de furt,distrugeri ,calomnie ,mită.Pericolul social se exprimă în urmările de grup și cele individuale produse.

După cum se poate observa,conceptual de infracțiuni contra vieții persoanei,în cadrul fenomenului infracțional,reprezintă un element component și o verigă a fenomenului social general.

Din punct de vedere științific, infracțiunile contra vieții persoanei trebuie descrise ,arătate în caracteristicile și conexiunile lor în cadrul generalului și, apoi,deosebit de important,ele trebuie explicate în cauzele și condițiile producerii lor.

Criminalii sunt diferiți,în funcție de temperament și caracter ( impulsivi,avari,egoiști,perverși) și diferiți ca vinovăție.Toate aceste aspect individuale,știința criminologiei trebuie să le descrie și să le explice

Ca semene de prevenire, infracțiunile contra vieții persoanei.trebuie delimitate de conceptul de reacție socială deci și de cel de control social deoarece:

●reacția socială cuprinde ansamblul de răspunsuri date infracțiunilor contra vieții persoanei de către puterea politică și societatea civilă,deci atât dimensiunea respectivă cât și cea preventivă;

●controlul social se referă la acțiunile unor persoane,ale comunității și societății pentru a limita posibilitatea comiterii infracțiunilor (sancțiunile penale și cele sociale,acțiunile preventive și acțiunile de autoprotecție ale victimelor potențiale).

1.3.Reacția socială împotriva infracțiunilor contra vieții persoanei

Orientarea către identificarea modalităților prin care fenomenul infracțional poate fi preveni și controlat, infracțiunile contra vieții persoanei nu pot exclude,din obiectul lor de studiu,reacția socială formală și informală asupra criminalității.

Reacția socială intervine atât ante-factum,prin programe și măsuri de prevenire,cât și post-factum,prin înfăptuirea justiției,prin tratamentul,

resocializarea și reinserția socială a infractorilor.

Includerea reacției sociale în obiectul de studiu al infracțiunilor contra vieții persoanei este determinată de necesitatea stabilirii de adecvare a acesteia la realitatea fenomenului infracțional și la tendințele sale evolutive.

Sesizarea inadvertențelor permite elaborarea unor studii utile atât nivelului instituționalizat al politicii penale,cât și persoanelor în acțiunea concretă de prevenire și combatere a criminalității.

În conformitate cu opțiunea teoretică prezentată ,obiectul sintetic al infracțiunilor contra vieții persoanei-fenomenul infracțional-integrează elementele componente într-un ansamblu unitar ce se comportă ca un întreg cu proprietăți și funcții proprii ,distincte calitativ de proprietățile și funcțiile părților componente.

Interconexiunile și interacțiunile dintre aceste elemente,precum și dintre fenomenul infracțional ca sistem și sistemul social global ,constituie obiective importante ale studiului în ceea ce privește infracțiunile contra vieții persoanei ,orientat spre identificarea cauzelor acestora.

Cauzalitatea apare însă în dublă ipostază:aceea de scop al studiului criminologic,dar și vehiculată intens ca fiind parte integrantă a obiectului criminologiei trebuie evitată includerea sa ca entitate de sine stătătoare ,deoarece studierea fenomenului infracțional,pe de o parte,și a infracțiunii ,pe de altă parte,presupune și analiza cauzelor care le determină și a condițiilor favorizante.

De aici concluzia că includerea cauzalității în obiectul infracțiunilor contra vieții persoanei ar reprezenta o repetare nejustificată.

În aceeași manieră,problematica reacției sociale constituie obiectul de studiu al infracțiunilor contra vieții persoanei în măsura în care schimbarea socială accelerată determină rămânerea în urmă a sistemului de apărare antiinfracțională ,după cum elaborarea unei politici penale adecvate de prevenire și control a criminalității constituie unul din scopurile științei.

Infracțiunile contra vieții persoanei în societatea contemporană au fost și continuă să fie analizate în mod cvdiferențiat de la un individ la altu, fiind elaborate numeroase măsuri,orientări,teorii explicative,unele excluzându-se,altele completându-se reciproc,toate urmărind însă identificarea și evaluarea cauzelor și a mecanismelor de bază care determină producerea unor fapte și manifestări cu caracter violent și agresiv degenerând în crimă.

Unele dintre aceste teze și teorii nu au decât o capacitate de generalizare limitată la cadrul social particular în care se desfășoară o crimă,altele au o rază mai mare de generalizare,fiind valide în contexte diferite.

Deoarece fenomenul de infracțiune contra vieții persoanei în societatea contemporană are o serie de condiționări și determinări cauzale multiple,în cadrul diferitelor abordări intervin și se conjugă multiple definiții și explicații aparținând mai multor discipline științifice,fiecare din ele valorizând o anumită perspectivă teoretică,motiv pentru care,în momentul de față,există atât de multe tentative și modele etiologice în acest domeniu.

Din acest set de paradigme și teorii voi enumera succint pe cele reprezentative:

●teorii care supralicitează importanța cauzelor individuale,psihologice,

considerând că manifestările violente care duc la infracțiuni contra vieții persoanei rezidă în comportamentul individual.

Întemeindu-se pe constatarea că unii indivizi se caracterizează prin tulburări de personalitate sau prin mentalități specifice (concretizate în adoptarea unor atitudini de negare a valorilor și normelor recunoscute) se poate considera că delictele sacncționate penal sunt comise,cu predilecție,de indivizi care violează normele juridice,neavând capacitatea de a li se supune și de a le respecta.

Toți acești factori se conjugă ,desigur ,cu cei particulari unei țări sau unei regiuni amplificând mai mult sau mai puțin vulnerabilitatea socială și costurile infracțiunilor contra vieții persoanei.

Prevenirea infracțiunilor contra vieții persoanei cuprinde acțiuni colective necoercitive asupra cauzelor infracțiunilor pentru a le reduce probabilitatea sau gravitatea.În ultimii ani,două modalități sunt mai utilizate:

●prima este prevenirea socială,care , apelând la educație,prin intermediul instituțiilor și specialiștilor,împiedică evoluția indivizilor spre inadaptare și antisocialitate.

●a doua,prevenirea situațională,urmărește protejarea persoanelor și bunurilor cu ajutorul polițiștilor și experților în domeniu care stabilesc măsuri eficace în teren,instruiesc cetățenii ,instalează dispositive.

În timp,doar prevenirea socială este într-adevăr eficace ,deoarece acționează asupra tinerilor inadaptați în contextele sociale în care trăiesc:familie ,școală,grup de prieteni,cartier ,localitate .

În acest sens, acțiunile preventive au o dublă orientare:pe de o parte,spre factorii care anticipează o dezvoltare inadecvată a persoanei și a familiei sale și,pe de altă parte, spre comunitatea în care trăiesc aceștia.cu cât vulnerabilitatea socială a copiilor și părinților este mai mare ,cu atât riscul apariției și menținerii conduitelor antisociale este mai amplu .Când ești convins că nu ai valoare și nici viitor ,conduita morală devine un lux inutil….. (Gheorghe Florian-Prevenirea Criminalitățiii-Teorie și pRactică,Editura , Oscar Print,pg.52,2013)

Problema actuală a prevenirii infracțiunilor contra vieții persoanei este complexă și impune clarificări teoretice,investigații de teren și o bună comunicare cu lumea științifică din țară și din străinătate .

Întreaga activitate are în central său o diversitate de programe pentru copii și familie ,pentru școli și comunități, pentru victime ,pentru suporterii echipelor sportive ,pentru deținuți,pentru minorități și imigranți ,etc,dar și programe specializate în domeniul toxicomaniei,corupției ,crimei organizate ,mediului natural și construit.

Activitatea de prevenire nu este eficientă în orice condiții:în primul rând este nevoie de o legislație adecvată,de statistici uniforme,de o reflectare obiectivă în mass-media,de evaluarea corectă a nevoilor locale,de implicarea cetățenilor și a sectorului privat.

Prevenirea infracțiunilor contra vieții persoanei este o problemă a tuturor și se realizează prin intermediul unor ample categorii de oameni,nebănuite la prima vedere:

●corpul profesoral din toate categoriile de școli;

●arhitecți care trebuie să proiecteze immobile sau spații de locuit ușor de supravegheat și care să încurajeze viața comunitară;

●persoane care pot deveini victime;

●martori întâmplători care asistă la scene conflictuale;

●familii tinere care au dificultăți materiale;

●polițiști al căror rol pacificator devine din ce în ce mai amplu;

●personalul din penitenciare ,deținuți;

●chelneri din baruri,discoteci și restaurant;

●responsabili cu iluminatul străzilor.

În general,publicul larg crede că doar statul trebuie să reducă pericolele și să vegheze la securitatea comunităților,mai ales când acestea sunt expuse la riscuri puțin evidente sau care depend de voința lor.

De aceea atunci când este abandonată prevenirea infracțiunilor contra vieții persoanei ,este necesar un climat de încredere între reprezentanții statului,experți,public și presă.În acest sens, guvernul trebuie să ierarhizeze și să obțină consensul și legimitatea pentru acțiunile sale îndreptate spre combaterea principalelor riscuri.

1.4.Indicatori pentru o societate bolnavă

Uneori,lucrurile par atât de grave în domeniul infracțiunilor contra vieții persoanei încât impresia generalp este de dezntigrare socialp ,putând fi identificați numeroși indicatori de patologie socială care pot diferenția două colectivități.În lucrarea sa ,,IA Study of the Sick Society ,publicată în anul 1948,britanicul James Holiday propune cinci categorii de indicatori pentru o ,societate bolnavă,,.

A.Indici biologici medicali

●Discriminarea natalității;

●Creșterea alterărilor psihosomatice;

●Reducerea discriminării caracteristicilor sexual;

●Reducerea mediei de vârstă în grupurile afectate.

B.Indici economici și industriali

●Creșterea instabilității profesionale;

●Creșterea absenteismului (de la locul de muncă);

●Reducerea productivității individuale;

●Creșterea numărului de greve ;

C.Indici criminologici

●Creșterea delicvenței juvenile și creșterea numărului de sinucideri;

●Creștera gradului de indiferență al opiniei publice față de delicte;

●Creșterea gradului de perversitate și gravitatea acestora;

D.Indici politici

●Emigrarea masivă și apariția liderilor subversive ;

●Fragmentare social și politică ( destrămarea partidelor) și consolidarea naționalismelor regionale

D.Indici culturali

●Interesul crescând pentru aspecte primitive și visceral ( inclusive cele sexuale);

●Intensificarea intelectualismului și a planificării obsessive;

●Declinul credinței religioase,adică pierderea semnificației sensului și scopului vieți și destinului cosmic;

●Intensificarea activităților de derivație (.jocuri .distracții indecent,etc

Desigur ,există o multitudine de alți factori care contribuie la apariția și menținerea delicvenței și asupra cărora se poate inteveni dacă există voință politică și resurse suficiente:

●Distribuția inegală a bogăției și stilul de viață delicvent adoptat de o minoritate.

● Părinți prea tineri și care acordă prea mult timp câștigării banilor neglijând astfel educarea copiilor;

●Disciplină incoerentă sau excesiv de dură și eșecurile școlare ;

● Închiderea unor înteprinderi și lLegături de vecinătate slabe;

●Angajarea masivă a femeilor în muncă și amplificarea posesiei de bunuri;

● Publicitatea care generează dorința și tentațiile;

●Ușurința plasării bunurilor furate sau a procurării armelor de foc;

La aceștia se , mai adaugă factorii agravanți care , din păcate,sunt foarte răspândiți:

● deresponsabilizarea indivizilor datorită sărăciei;

● centrarea pe momentul prezent;

● convingerea că nu își pot controla viața;

●luptele pentru acapararea pieței alcoolului și a drogurilor ;

● infracțiunile comise de consumatorii de droguri pentru a procura bani;

● desensibilizarea oamenilor generată de etalarea violenței la televiziune.19

Studiile realizate în diverse țări au arătat că deși recidiviștii reprezintă doar 10 % din numărul total al delicvenților,ei comit aproximativ 70 % din infracțiuni.

Aprofundând investigațiile în ce privește această categorie ,s-a constatat că ei au avut frecvent o copilărie grea și au fost supuși la rele tratamente ,la școală au avut dificultăți ,au crescut în cartiere defavorizate în contact cu alți delicvenți.

De aici a apărut necesitatea de a identifica ,,markerii carierei infracționale,, pentru a putea lua în timp util măsurile necesare.O explicație interesantă și de mare claritate privind dezvoltarea în timp a comportamentului criminal găsim la R.E.Tremblay și W.M.Craig,care ,inspirându-se din alți autori ne oferă modelele prezentate în schema de mai jos.

CAPITOLUL.2.

PROFILUL VICTIMEI ȘI AL FĂPTUITORULUI INFRACȚIUNII (CRIMEI)

2.1.Aspecte privind tipologia din victimologie

Plecând de la una din cele 5 solicitări majore adresate psihologiei judiciare,formulate de către D.M.Gottfredson și anume,nevoia îmbunătățirii metodelor de clasificare a persoanelor,în speță a infractorilor, considerăm că aceasta trebuie să fie extinsă și asupra celui de-al doilea,,pertener,, al cuplului penal,adică asupra victimei.Încercările de clasificare a victimelor se lovesc de o multitudine de dificultăți care pot fi sistematizate astfel:

-marea diversitate a infracțiunilor și,în consecință,a categoriilor de victime;

-practic,victimele aparțin,chiar dacă cu ponderi diferite,tuturor categoriilor de variabilitate-vârstă,sex,pregătire socio-profesională,pregătire cultural ,rol-status social , rol- status economic;

– diferențe mari interindividuale în grupurile de victim în ceea ce privește responsabilitățile și rolul jucat în comiterea infracțiunii.

Cu toate acestea,diverși autori s-au străduit să realizeze clasificări în funcție de o serie de criteria:

Un prim criteriu îl poate constitui ,desigur, categoria infracțională,în urma căreia o persoană sau mai multe sunt victimizate.Astfel,putem diferenția:

-victime ale infracțiunii de omor;

– victime ale infracțiunii de vătămare corporală;

– victime ale infracțiunii lovitură cauzatoare de moarte;

-victime ale infracțiunii de viol,soldat cu moartea acesteia;

-victime ale infracțiunii de tâlhărie;

– victime ale infracțiunii de furt.

Folosind relativ aceleași criterii AKarmen diferențiează următoarele categorii de victime:

-copii dispăruți,maltratați fizic și sexual;

-persoane în vârstă-victime ale crimei;

– femei maltratate,victim ale atacului sexual;

– victim ale șoferilor în stare de ebrietate.

Cele mai multe clasificări însă iau în atenție criteriul privind gradul de implicare și de responsabilitate al victimelor în comiterea infracțiunii.

Astfel,Mendelsohn (1956) diferențiează următoarele categorii:

-complet inocent;

-având o vinovăție minoră;

– la fel de vinovat ca și infractorul;

– mai vinovat decât infractorul;

-cel mai vinovat ,responsabilitatea totală în comiterea infracțiunii;

– simultan sau confabulator.

După cum se poate observa,această tipologie folosește practice o scală gradată privitoare la răspunderea ce revine celor doi,,parteneri,, ai cuplului penal privind comiterea infracțiunii.

De altfel ,încercările de clasificare a victimelor nu sunt foarte noi, ele fiind inițiate chiar de către ,,părintele victimologiei,,,Hans von Henting.

Plecând de la diferențierea victimelor înnăscute (bon victms) de victimele societății (society-made victms),în ultimele sale lucrări,utilizând drept criteria factori psihologici ,biologici și sociali ,conturează treisprezece categorii de victime:

Victimele nevârstnice ,constituie o categorie care se pune ușor la îndemâna agresorilor .Fiind neevoluați fizic, naive și fără experiență sub aspect mintal ,copiii pot fi ușor victimizați.Printre cele mai frecvente forme de victimizare ,Henting menționează:răpirea lor,mai ales dacă părinții sunt bogați sau dacă au asigurare de viață;utilizarea lor de către infractori adulți drept complici la diferite infracțiuni;maltratarea și abuzul sexial.

Femeile ca victime ,apar mai ales în cazul infracțiunilor de ordin sexual.Desigur,această situație este valabilă în primul rând pentru femeile tinere.În cazul femeilor în vârstă ,mai ales dacă acestea au un statut economic ridicat,devin victim ale unor acțiuni infracționale motivate material.

Vârstnicii pot deveni victim ale unor infractori care,pe de o parte,îi bănuiesc că au o anumită avere (bani adunați pentru,,zile negre,,) și,pe de altă parte, profit de slăbiciunea lor fizică și de imposibilitatea de apărare.

Consumatorii de alcool și de stupefiante ,față de alte categorii de victim,sunt în cea mai mare măsură expuși.Astfel ,autorul arată că, din totalul bărbaților asasinați într-o anumită perioadă ,66,6 % erau alcoolici.Foarte frecvent,consumatorii de alcool mai ales ,sunt expuși acțiunilor victimizante ale hoților de buzunare ,cartoforilor,etc iar consumatorii de droguri sunt expuși în special pericolului de autovictimizare.

Imigranții pot să cadă ușor pradă victimizării ,deoarece imigrația constituie o reducere temporară-la un grad extreme de neajutorare –în domeniul relațiilor umane vitale.Ignorarea limbii în noua,,patrie,, ,lipsa de mijloace material ,ca și ostilitatea băștinașilor constituie un complex ce reprezintă o atractivitate pentru infractori ,care exploatează starea de mizerie și de credulitate a noului venit.

Minoritățile entice pot apare în calitate de victim mai ales datorită activității bazate pe discriminarea rasială.

Indivizii normali ,dar cu o inteligență redusă ,în concepția lui Heting ,sunt născuți spre a fi victim,deoarece stupizenia victimelor și nu mintea briliantă a excrocilor face să se succeadă manevrele lor în fond foarte transparente.

Indivizii (temporar) deprimați, datorită nivelului scăzut al reactivității fizice și psihice,pot să cadă ușor pradă victimizării.

Indivizi achzitivi,adică cei care ,în orice împrejurare ,caută să profite și să-și mărească bunurile.Această tendință însă, nu duce numai la crimă ci,adesea ,la victimizare.Atfel,după cum remarcă Henting ,cei reci dar hrăpăreți caută prin câștiguri să-și dobândească o mai mare securitate ,hrăpăreții din clasele mijlocii doresc să obțină bunuri de lux ,iar bogătașii hrăpăreți sunt foarte dornici să-și mărească averea.Aceștia din urmă sunt cei mai expuși ,victimizării.

Indivizii destrăbălați și desfrânați sunt cei care ,din pricina indiferenței și a disprețului față de legi ,devin foarte vulnerabili față de manevrele iscusite ale infractorilor.

Indivizii singuratici și cu ,,inima zdrobită ,, sunt vulnerabili la victimizare deoarece cu greu pot suporta singurătatea și frustrările,mai ales sentimentale ,la care i-a supus viața .Starea lor psihică general le confer o credulitate mărită ,expunându-I la multiple pericole de victimizare ,precum:furturi,fraude,înșelătorii și chiar crime.

Chinuitorii sunt cei care ,în urma chinurilor prelungite la care supun unele persoane ,mai ales în cadrul familiei ,ajung jertfă reacțiilor aggressive ale acestora .

Indivizii ,,blocați,, ți cei ,, nesupuși,,.Individul blocat este cel încurcat în fel de fel de datorii .Este cazul oamenilor de afaceri sau bancherilor faliți care nu mai pot face față situației lor pe căi legale și foarte ușor cad victim unor ,,binevoitori,,care le oferă ,,soluții,,.

2.2.Diferite categorii de victime-particularități specific

2.2.1.Victimizarea femeii

Femeia face parte din categoria persoanelor ( împreună cu copiii și cei foarte în vârstă) ce prezintă un grad mare de vulnerabilitate victimală,date fiind caracteristicile sale bio-constituționale și psihocomportamentale.

Prin tradiție,feminitatea desemnează o serie de trăsături de personalitate specific femeii ,precum: sensdibilitate,finețe ,activitate ordonată , sentimente deosebite ,preocupări pentru frumos ,emotivitate ,inteligență analitică,aptitudini educaționale.

Dar tot prin tradiție,imaginea femeii în raport cu cea a bărbatului (locul și rolul ei în sistemul activității familial și sociale) a fost în general devalorizantă,bărbații ,mai ales cei căsătoriți, având drepturi depline,inclusive de aplicare a sancțiunilor bazate pe agresiunea fizică.

Femeia a trebuit să suporte de-a lungul timpului multe variante de umilire ,desconsiderate ,și chiar maltratate și toate acestea ca urmare a unor norme socio-culturale acceptate și promovate de grupurile și macrogrupurile de apartenență.

Formele de victimizare la care a fost supusă femeia au variat de la o cultură la alta ,de la o etapă istorică la alta, de la forme mai ușor agresivitate până la forme violente ,fizic și psihic traumatizante.

Uneori femeia a trebuit să accepte , conform ,,comenzii sociale,, pedepsirea fizică (bătaia) din partea soțului sau tatălui ca pe ceva firesc și normal,alteori a trebuit să accepte complete izolare ,acoperirea totală a corpului ,inclusive a feței ,alteori a trebuit să suporte incomoditățile centurilor de siguranță,alteori a trebuit să suporte consecințele ,,regulilor,, sociale privind conduit bărbatului adoptată pentru deflorarea femeii.

Astfel ,unele dintre aceste ,, reguli,, prescriau că femeia trebuia să fie bătută chiar la începutul căsătoriei,ca să știe de ,, frica bărbatului ,, toată viața; altele permiteau bărbatului să-și etaleze capacitățile virile în funcție de numărul de zile de convalescență a femeii după fiecare deflorare .

Desigur că de-a lungul timpului ,transformările sociale șimodificările în plan etno-cultural au acționat profund asupra feminității și,respectiv,asupra schimbării rolului femeii în societate, precum și a raporturilor dintre feminitate și masculinitate.

Cucerirea unor drepturi egale cu bărbatul,accesul femeilor la școlarizare și cultură,exercitarea de profesii și asumarea unor roluri care aparțineau bărbaților,au redus distanțele și divergențele dintre feminitate și masculinitatemîn sensul că feminitatea a câștigat pe linia unor caracteristici comportamentale: inițiativă,independență, spirit de organizare,indrăzneală,forță,atitudini și aptitudini de conducere,etc.

Tendința de masculinitate a femeilor care se manifestă în vestimentație,mod de exprimare verbal, promiscuitate sexual ,etc,consfințirea legală în multe părți ale globului a emancipării lor sub aspect juridic,adduce după sine și schimbări în structura spețelor de infracțiuni comise de femei.

Astfel a crescut numărul de femeilor care comit infracțiuni rutiere,care conduc în stare de ebrietate , a celor care comit falsuri în acte publice, precum și a celor care participă la actele de terrorism de mare violență și cruzime.

În cadrul acestei cercetări effectuate în țara noastră,s-a plecat de la constatarea că,în ultimele decenii,s-au produs mutații în structura psiho-comportamentală a femeilor în sensul creșterii tendinței lor spre masculinizare.

Asemenea tendințe nevalorizate în suficientă măsură în plan social (cultural-educațional-productiv) pot favoriza apariția unor conduit deviante ,inclusive a celor grave,antisocial .Plecând de la aceste considerente,inclusive a celor grave,antisocial.

Plecând de la aceste considerații,s-a formulat ca ipoteză de lucru existența unei corelații semnificative între criminalitatea feminină și tendințele marcante spre masculinitate.

2.2.2.Victimizarea copilului

Copilul face parte,de asemenea,din categoria persoanelor cu o vulnerabilitate victim crescută,datorită particularităților psihocomportamentale și de vârstă specific;lipsiți aproape complet de posibilități fizice și psihice de apărare ,capacitatea redusă de anticipare a unor acte comportamentale proprii sau ale altora,în special a adulților,capacitatea redusă de înțelegere a efectelor,a consecințelor unor acțiuni proprii sau ale altor persoane ,capacitate redusă empatică,imposibilitatea lor de a discerne între intențiile bune și rele ale altor persoane,nivelul înalt de sugestibilitate și al credulității ,sinceritatea și puritatea sentimentelor,gândurilor și intențiilor lor etc.

Datorită acestor caracteristici,ei pot fin ușor antrenați în acțiuni victimizante pentru ei,pot fi manevrați,mințiți ,determinați sî comită acte ale căror consecințe negative pentru alții și pentru ei nu pot să le prevadă.

Fiind uneori în imposibilitate de a rezista unor promisiuni, recompense etc,oferite mai ales de către persoanele adulte,care apparent le inspiră încredere și securizare emoțională,pot să cadă ușor pradă unor infractori veroși care nu se abțin de la cele mai abominabile fapte (furt,jaf,viol asupra fetițelor,crime).

Formele foarte grave de victimizare a copilului se întâlnesc,din nefericire,în cadrul familiei,cum ar fi bătaia și incestul ,cu consecințe extreme de nefavorabile asupra procesului de dezvoltare și maturizare psihocomportamentală a acestuia.

Violența manifestată în cadrul familiei și mai ales asupra copiilor a atras mai demult atenția specialiștilor care ,la rândul lor ,au încercat să evidențieze structurile de personalitate specific celor ce maltratează copiii,mecanismele și dispozitivele motivaționale care susțin asemenea forme de conduit, consecințele immediate și de perspectivă asupra sănătății fizice și psihice a copiilor supuși unui asemenea tratament.

Urmări deosebit de grave asupra personalității copilului îl are incestul (soldat de multe ori cu crime)asemenea cazuri fiind,din nefericire ,foarte frecvente.

La întrebarea care sunt caracteristicile psihocomportamentale ale celor ce recurg la molestarea sexuală a copiilor,Alex Thio încearcă să contureze un profil,comparative cu cei ce comit violuri sau crime:

1.Ei sunt mult mai în vârstă decât violatorii,având în medie vârsta de peste 35 de ani,pe când violatorii sunt sub 20 de ani;

2.Sunt mult mai inhibați sexuali sau mai puțin agresivi sexuali;ei încep prin a se masturba și se angajează în a realize contacte sexual mai târziu în viață;

3.Sunt în general blânzi,amabili și pasivi în timp ce violatorii sunt mult mai duri și agresivi;

4.Cei mai mulți comit infracțiuni asupra aceluiași copil pe o perioadă mai lungă de timp ,pe când violatorii atacă diferite victim;

5.Cei mai mulți își recunosc vinovăția spre deosebire de violatori care resping orice acuzație.

2.2.3.Victimizarea persoanelor în vârstă

Persoanele în vârstă prezintă,de asemenea,un grad înalt de vulnerabilitate victimală.Spre deosebire de perioadele de vârstă anterioară ,bătrânețea prezintă o serie de caracteristici specific (Mihai golu,1979);

– predominarea proceselor involutive,reducerea treptată a potențialului energetic și a capacității vitale,adaptative ;

-diminuarea capacității de effort fizic, a rezistenței la suprasolicitare și la acțiunea factorilor perturbatori din mediul extern;

-accentuarea fenomenelor de clerozare ,scăderea labilității funcționale a organelor de simț și a sistemului nervos,a mobilității și rapidității mișcărilor.

Din punct de vedere psihologic, bătrânețea prezintă dezorganizări mai puțin ample decât cele în plan bio-fiziologic și aici,mai ales,în cadrul funcțiilor ce sunt direct legate de caracteristicile bio-fiziologice sistemului neuroendocrin:

funcția mnezică,concentrarea și stabilitatea atenței, vivacitatea și spontaneitatea imaginației,flexibilitatea gândirii,stabilitate emoțională,rezistența la stress.

La toate acestea se adaugă sentimental de insecuritate ,accentuarea tendinței de reactualizare și retrăire a trecutului experiența și,totodată,de interpretare a prezentului prin prisma lui,creșterea gradului de dependență interpersonal , slăbirea dinamismului instinctiv.

Între vârsta cronologică și cea psihologică la bătrânețe nu există întotdeauna coincidențe,procesul de îmbătrânire este puternic individualizat ,fiind influențat de o multitudine de factori,precum: factori bio-constituționali,regimul de viață,factori stresanți,raportul general între reușită și eșec în întreaga viață.

Bătrânii pot să trăiască separate de urmașii lor ,având casă și bunuri proprii sau pot să locuiască împreună cu alte persoane ,fie descendenții lor, fie persoane ce nu se află în relații de rudenie cu ei,dar care îi îngrijesc.

Procesul de victimizare poate avea loc în cadrul mediului familial de apartenență,cei care îi victimizează fiind rude sau persoanele străine ce le poartă de grijă,sau în afara acestuia ,inițiatorii acțiunii victimizante fiind de cele mai multe ori infractori.

Aceștia din urmă ,profitând de capacitatea redusă a bătrânilor de a se apăra ,precum și de alte caracteristici psihocomportamentale specific ale acestora (credulitate,neglijență, uitare,confuzie,etc),pot comite acte infracționale grave,inclusive crime.Printre cele mai frecvente motive se numără jaful,soldat de foarte multe ori cu crime mai mult sau mai puțin premeditate.

În unele situații infractorii cunosc direct sau indirect bunurile și valorile pe care le posedă unii bătrâni,în altele ei acționează în baza presupunerii că aceștia dețin bani sau bunuri adunate pe parcursul vieții sau păstrate pentru asigurarea traiului în ultimii ani de viață și chiar pentru înmormântare,cazuri mai frecvent întâlnite fiind în mediul rural, unde persoanele în vârstă își pregătesc din timp tot ce este necesar ,inclusive banii.

Astăzi maltratarea persoanelor în vârstă se referă la o multitudine de acte victimizante intenționate cum ar fi:agresiunea fizică,agresiunea psihică,exploatarea financiară prin minciună și furt illegal; neglijarea lor prin:ignorarea prezenței lor,privarea de hrană și medicamente.

2.3. Profilul făptuitorului infracțiunii

Infractorii care comit acte antisocial,motivați poredominant extrinsic,sunt mult mai permisivi influențelor corecționale exercitate și ei pot fi recuperați social mult mai ușor și cu mai mari garanții în ceea ce privește abținerea ulterioară de la comiterea unor noi infracțiuni.

Desigur ei necesită atât ajutor psihologic,care să le întărească atitudinea de rejectare rațională și afectivă a diferitelor acte antisocial, cât și ajutor social exterior,în sensul că trebuie ajutați să-și găsească un loc de muncă ,condiții de locuit etc.

În ceea ce privește însă grupul infractorilor ale căror comportament infracțional este motivate predominant intrinsic,situația este mult mai complex,fiind necesară o amplă investigație,care să evidențieze,pe de o parte,care este ponderea diferiților factori motivaționali și,pe de altă parte,care sunt tipurile de programe corecționale necesare (de exemplu,pot fi necesare diferite forme de psihoterapie).

Dimensiunea stabilității distinge între cauzele care se consider a fi relative stabile de-a lungul timpului, cum ar fi ,abilitatea persoanei,trăsăturile de personalitate,dificultatea sarcinii și cause care sunt percepute ca fiind temporare sau instabile ,cum ar fi , motivația persoanei,starea emoțională ,șansele subiectului.

Astfel,dacă o persoană a comis mai multe crime pe o perioadă mai mare de timp ,ea va fi apreciată ca având o dispoziție criminal stabilă.În vederea atribuirilor în raport cu o cauză externă stabilă,indivizii vor compara comportamentul persoanei cu comportamentul altora în situație.

Astfel,dacă un mare procent de adolescenți din vecinătate sunt implicați în comiterea crimei,va exista pentru evaluator tendința de a atribui acest comportament unor factori de mediu ,cum ar fi anumite norme deviante ale celor ce locuiesc în acea zonă.

Diferențierea infractorilor în funcție de cele două dimensiuni ajută pe de o parte ,la înțelegerea mai bine a factorilor ce-au contribuit la comiterea crimei și,pe de altă parte ,la formularea unor predicții privind evoluția ulterioară a comportamentului acestuia ,precum și la conturarea unor modalități de corecție și ajutorare în vederea reinserției sociale.

Cercetările de psihologie social au demonstrate că,în general, există unele tendințe atribuționale manifestate de indivizii umani.Astfel,Jones and Nisbet (1972) evidențiează tendința observatorilor de a atribui comportamentul altora unor dispoziții interne,în timp ce propriul comportament îl atribuie unor cause externe.Kelley (1973) a eviodențiat faptul că indivizii umani folosesc,în procesul atribuirii,informația privitoare la 3 dimensiuni și anume:consistența,

distinctivitatea și consensul.

Așadar ,o primă departajare a infractorilor se poate face în funcție de factorii deteerminanți:Interni ;Externi ;Combinați.

În al doilea rând,trebuie departajați în funcție de motivația dominantă: intrinsecă și extrinnsecă

În al treilea rând trebuie departajați în funcție de gradul de normalitate psihică:,,normali,, și anormali (bolnavi psihici,retardați mintal).

În al patrulea rând,infractorii pot fi departajați în funcție de gradul de conștientizare a acțiunii infracționale:premeditare, pregătire prealabilă;spontan intenționate;din neglijență.

În al cincilea rând,infractorii pot fi departajați de istoricul activității lor criminale:prima infracțiune ;recidivism.

În al șaselea rând,infractorii pot fi diferențiați: în funcție de atitudinea postinfracțională;inițiativa personală în recunoașterea infracțiunii;recunoașterea imediată; după identificare;tăgăduirea comiterii infracțiunii ;încercări voluntare de ascundere a infracțiunii și de utilizare a unui alibi.

În al șaptelea rând,ei pot fi diferențiați în funcție de atitudinile lor în raport cu fapta și cu pedeapsa ce li s-a aplicat:pedeapsa meritată,pedeapsa prea aspră, pedeapsa nonnecesară,etc.

În funcție de răspunsurile la toți acești itemi pentru un infractor se stabilește mai întâi profilul lui de ansamblu și,totodată,diagnosticul psihocomportamental.

Diagnosticarea cât mai corectă a profilului psihocomportamenral al infractorilor,evidențierea cât mai exactă a cauzelor care au determinat comportamentul lor antisocial constituie cerințe esențiale pentru conturarea programelor terapeutice-recuperative din cadrul instituțiilor corecționale. La rândul lor,eficiența acestor programe constituie chezășia recuperării ,reinserției și reintegrării sociale a celor care au încălcat legea și au primit pedeapsa juridică corespunzătoare.