Aspecte Privind Violenta Domestica

ASPECTE PRIVIND VIOLENȚA DOMESTICĂ

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. Considerații introductive privind violența domestică

1.1. Definirea conceptului de violență domestică

1.2. Factori cauzali și favorizanți ai violenței domestice

CAPITOLUL II. Etapele și tipologia violenței domestic

2.1. Tipologia violenței domestic

2.1.1. Violența fizică

2.1.2. Violența sexuală

2.1.3. Violența psihologică

2.1.4. Violența socială

2.1.5. Violența economică

2.2. Etape principale ale violenței domestice

CAPITOLUL III. Efecte și măsuri de prevenire și combatere a violenței domestice

3.1. Efectele violenței domestice

3.2. Măsuri de prevenire și combatere a violenței domestice

3.3. Rolul asistentului social în situații de violență domestică

CAPITOLUL IV. Statistici socio-demografice privind victimizarea femeii în familiile

din România

CAPITOLUL V. Studiu de caz. Cercetare practică privind violența domestică

5.1. Metodologia cercetării

5.2. Metode și tehnici de cercetare

5.3. Studii de caz

CONCLUZII

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

INTRODUCERE

Fețe speriate, vânătăi și lacrimi. Multe lacrimi. Ochi mari și frumoși de copii. Dar, de copii speriați. Mama începe să povestească, cu ochii plecați, o frumoasă poveste de dragoste începută cu 20 de ani înainte și înecată în lacrimi. În lacrimile ei și ale celor patru copii care sunt martori și și victime ale violenței tatălui.

S-au cunoscut în urmă cu 20 de ani, dar nu s-au căsătorit imediat, lăsând să treacă trei ani, să fie siguri că totul va fi bine. Și a fost bine. El câștiga bani buni, ea vedea de casă, gospodărie și copii. Nu trăiau în lux, nu aveau tot ce-și doreau, dar se înțelegeau, copiii erau cuminți, ascultători și învățau bine, iar zilele și anii se scurgeau lin, cu bune și cu mai puțin bune.

Apoi a venit accidentul, boala și prima palmă. Apoi încă una și apoi încă una și din ce în ce mai multe, încurajate de alcool. Amenințările tatălui au îngrozit copiii. Zile în șir lacrimile nu s-au mai oprit.

De ce nu a spus „nu” acestei căsnicii imediat după primul abuz? Își mai iubește soțul, nu a avut curajul să înceapă o nouă viață, teama de a-și crește cei patru copii fără tată, scuzele și promisiunile că nu se va mai repeta? Sunt întrebări la care se mai gândește și astăzi, după atâta timp.

Această poveste nu este singura din păcate. Sunt atât de multe încât violența conjugală a ajuns, fără să exagerăm, o problemă socială. Multe cazuri rămân necunoscute, depre altele aflăm din mass-media când deja este prea târziu.

Familia este unitatea de bază a societății. Violența conjugală distruge familii deci distruge și societatea românească. Ce este de făcut, ce putem face? Prima schimbare și poate și cea mai importantă este să renunțăm la „nu este treaba mea, nu mă amestec”. Violența are consecințe devastatoare pe plan social de aceea a ajuns o problemă publică.

Ca oameni, dar și ca asistenți sociali avem obligația să ștergem lacrimile victimelor pe care le vedem că suferă lângă noi, dar totdată să ne gândim și la acelea care suferă neștiute de nimeni și nu au curajul să rupă tăcerea și să strige după ajutor. Pentru acestea este necesară elaborarea unui set de măsuri legislative care să protejeze victimele, să combată și să prevină violența în familie prin crearea unor instituții specializate care să abordeze multilateral această problemă.

Primul capitol al lucrării l-am dedicat aspectelor introductive privind violența domestică.

În cel de-al doilea capitol am prezentat tipologia și etapele principale ale violenței domestice, în capitolul trei am prezentat efecte și măsuri de prevenire și combatere a violenței domestice precum și rolul asistentului social în situații de violență domestică.

În capitolul patru al lucrări am prezentat statisticile socio-demografice privind victimizarea femeii în familiile din România. Studiul de anvergură care redă fidel dimensiunea și consecințele fenomenului violenței familiale din țara noastră este Cercetarea Națională privind Violența în Familie și la Locul de Muncă – România (CNVFLM), realizat de Centrul Parteneriat pentru Egalitate (C.P.E.). unde s-a realizat o abordare integrată a cazurilor de violență domestică.

Am optat pentru această temă deoarece violența dometică este un fenomen prezent în societatea noastră. Aceasta are un caracter continuu, ciclic și crește în timp ca frecvență și severitate. Violența în familie are efecte devastatoare pe termen lung asupra copiilor care sunt victime sau martori ai violenței domestice. Violența este o infracțiune, iar victimele trebuie să știe că există resurse și că pot primi ajutor.

Capitolul I

CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE PRIVIND

VIOLENȚA DOMESTICĂ

1.1. DEFINIREA CONCEPTULUI DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Fenomenul violenței domestice este prezent în realitatea noastră de zi cu zi, mai aproape sau mai departe de caminul nostru, de valorile noastre, de obiceiurile privind rezolvarea conflictelor și de cele privind autocontrolul asupra impulsurilor. Evantaiul formelor de violență este larg, cuprinzând toate aspectele personalității: fizic, psihic (emoțional), moral și sexual.

Comisia europeană asupra infractionalității a Consiliului Europei definește grupul familial ca fiind „un cuplu căsătorit sau necăsătorit, descendenții acestuia, familiile de origine, descendenții sau rudele oricărui dintre fiii cuplului, cu condiția ca aceștia să continue să locuiască împreună sau să continue relațiile determinate de o coabitare anterioară” (Doina Gadei, 2003, pag. 80). În consecință, prin familie trebuie să se înțeleagă mai mult decât am fi tentați să credem, sub condițiile date. Același organism definește și violența în familie astfel: „reprezintă violență în familie orice act sau omisiune a unui act în contextul relațiilor de familie de către unul dintre membrii familiei, prin care este subminată viața, integritatea corporală sau psihică sau libertatea unui alt membru al familiei, sau care afectează în mod grav dezvoltarea personalității acestuia” (Doina Gadei, 2003, p. 82). Consiliul Europei apreciaza că, prin violență domestică sunt încălcate trei drepturi fundamentale ale omului: dreptul la viață, dreptul la integritate fizică și psihică și dreptul la securitatea persoanei.

În sens larg, violența domestică înseamnă îndreptarea agresivității către un membru de familie, de obicei soția, dar uneori și copiii sau persoanele vârstnice, uneori bărbați, respectiv orice persoane aflate dintr-un anumit motiv în inferioritate, în stare de dependență (Maria, Roth-Szamoskozi, 2005, p. 33).

Nicolae Mitrofan, în Manual de Psihologie Socială, afirma că „agresivitatea poate fi considerată o caracteristică a acelor forme de comportament orientate distructiv, în vederea producerii unor daune, fie ele materiale, moral psihologice, sau mixte” (Nicolae Mitrofan, în Adrian Neculău, coord., 1996, p. 433). De remarcat că, în mod frecvent agresivitatea este asociată sau chiar confundată cu violența. Însă putem vorbi și despre cazuri de conduită agresivă (este clară intenția de a vătăma, de a face rău) în forme non-violente. Septimiu Chelcea consideră că agresivitatea este „comportamentul verbal sau acțional ofensiv, care are ca scop umilirea, vătămarea sau chiar suprimarea altor persoane, care sunt motivate să evite acest tratament” (Septimiu Chelcea, coord., 2006, p. 89).

Maria Roth-Szamoskozi afirmă că violența este universal prezentă, dar totodată și condamnată, întrucât ea afectează viața umană atât la nivel interpersonal, cât și la nivel social. La nivel interpersonal prin: acte de delicvență, acte de criminalitate, violență fizică, emoțională și psihologică dintre persoane (membrii de families sau din afara ei), iar la nivel socieal prin: războaie, inegalități sociale, conflicte intercomunitare și între națiuni (Maria, Roth-Szamoskozi, 2005, p. 25).

Potrivit Legii nr. 217 din 22 mai 2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, constituie violență în familie împiedicarea femeii de a-și exercita drepturile și libertățile fundamentale.

Din punct de vedere clinic o definiție larg acceptată a violenței domestice este cea formulată de Stark și Flitcraft: „violența domestică este o amenințare sau provocare, petrecută în prezent sau în trecut, a unei răniri fizice în cadrul relației dintre partenerii sociali, indiferent de statutul lor legal sau de domiciliu. Atacul fizic sau sexual poate fi însoțit de intimidări sau abuzuri verbale; distrugerea bunurilor care aparțin victimei; izolarea de prieteni, familie sau alte potențiale surse de sprijin; amenințări făcute la adresa altor persoane, semnificative pentru victime, inclusiv a copiilor; furtul; controlul asupra banilor, lucrurilor personale ale victimei, alimentelor, deplasărilor, telefonului și a altor surse de îngrijire și protecție” (Ana Munteanu, apud Stark E., Flitcarft A., în Adrian Neculau, 2003, p. 149). Această definire a violenței este cuprinzătoare și sub aspectul potențialelor manifestări ale ei în cadrul familiei.

Ana Munteanu descrie elementele specifice care diferențiază violența domestică de alte forme de încălcare a drepturilor omului: (Ana Munteanu, 2000, p. 28)

Accesul permanent al agresorului la victimă;

Existența unui ciclu repetitiv al violenței, cu o frecvență tot mai mare și o gravitate tot mai severă;

Schimbările produse în personalitățile celor implicați, cu scăderea eficienței lor în îndeplinirea funcțiilor sociale;

Antrenarea întregului sistem familial (a tuturor membrilor familiei);

Existența unor relații emoționale între victimă și agresor;

Caracterul secret, privat, ceea ce face ca victima să aibă accesul limitat la sprijin;

Tendința celorlalți de a închide ochii față de asemenea situații (neintervenționism);

Lipsa de specialiști și de servicii adecvate;

Toleranța socială în multe culturi față de acest fenomen;

În general, victima este femeia.

Adunarea Generală a ONU, la recomandarea Comisiei pentru statutul femeii, a adoptat Declarația asupra violenței împotriva femeilor (Rezoluția Adunării Generale 40/104 din 20 dec. 1993). Declarația subliniază faptul că violența împotriva femeilor este o violare a drepturilor omului și recomandă strategii care să fie folosite de către statele membre și de către agențiile specializate ale ONU, pentru eliminarea acestei probleme. Acest document definește violența împotriva femeilor astfel: (Doina Gadei, 2003, p. 64)

Art. 1. În termenii acestei declarații, expresia de violență împotriva femeilor înseamnă orice act de violență bazat pe sex, care are drept rezultat rănirea sau suferința fizică, sexuală sau psihologică a femeii, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, coerciția sau privarea arbitrară de libertate, fie în public sau în viața privată.

Art. 2. Prin violența împotriva femeilor trebuie să se înțeleagă:

violența fizică, sexuală sau psihologică în familie, inclusiv bătaie, abuz sexual față de fetele din casă, violența legată de zestre, viol marital, mutilarea genitală a femeilor și alte practici tradiționale care produc rănirea femeii, violența cauzată de soț și violența cauzată de exploatare.

violența fizică, sexuală și psihologică în comunitate, inclusiv abuz sexual, viol, hărțuire sexuală și intimidare la locul de muncă, în instituții educaționale și în altă parte, trafic de femei și prostituție forțată.

violența fizică, sexuală și psihologică comisă sau permisă de Stat, oriunde ar avea loc.

Așadar, forme ale violenței, cu precăderea ale violenței împotriva femeilor, sunt întâlnite la toate nivelurile de organizare: în familie, în comunitate și chiar la nivel statal, iar multe dintre cazurile produse rămân necunoscute autorităților abilitate să ia măsuri.

La a 4a Conferință Mondială asupra Condiției Femeii, de la Beijing, din 1995, s-a afirmat că: „violența împotriva femeilor este o problemă globală, legată de puterea bărbaților, ca privilegiu și control, accentuată de ignoranță, de lipsa unor legi potrivite și a eforturilor adecvate din partea autorităților publice pentru întărirea legilor existente. Violența față de femei desemnează toate actele agresive îndreptate împotriva femeilor, cauzatoare sau posibil cauzatoare de prejudicii sau suferințe fizice, sexuale sau psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate”. (Platforma de acțiune de la Beijing, 1995, cap. Violenta împotriva femeilor, parag. 1)

Se pare totuși că, familia rămâne cel mai propice mediu de dezvoltare a violenței. Iată ce au afirmat, în 1999 R.J. Gelles și M.A. Strauss cu privire la acest aspect: „violența înflorește în intimitate. Cu excepția poliției și a armatei, familia este, probabil, cel mai violent grup social, iar casa cel mai violent spațiu social din societatea noastră. O persoană este mai probabil să fie lovită sau omorâtă în propria casă de către un alt membru de familie, decât oriunde altundeva sau de către oricine altcineva” (Doina Gadei, apud Gelles R.J. și Strauss M.A., 2003, p. 105).

Gelles R.J. și Strauss M.A. au identificat doisprezece factori de risc, care fac ca familia să fie cea mai expusă dintre grupurile mici la dezvoltarea violenței. Aceștia sunt: (Doina Gadei, apud Gelles R.J. și Strauss M.A., 2003, p. 59)

timpul petrecut de membrii familiei în același spațiu domestic;

gama diversă de activități și interese a membrilor familiei care poate genera posibile conflicte;

intensitatea specială a implicării emoționale a membrilor aparținători grupului familial;

simultaneitatea activităților domestice care se pot stânjeni reciproc;

dreptul de a influența (conform cutumelor) comportamentul celorlalți membri ai familiei;

discrepanțele de vârsta și sex ce pot avea ca urmare apariția de „conflicte culturale”;

tradiționalismul atribuirii rolurilor în familie pe criterii biologice și nu de competență;

intimitatea crescută a familiei și superficializarea relațiilor sociale ce au ca urmare lipsa controlului social;

apartenența involuntară – amânarea deciziei de a te „rupe” de familie, de a pleca de acasă, de a-ți face altă familie;

nivelul crescut al stresului la nivel macro și microsocial;

aprobarea normativă – dreptul părinților de a-și lovi copiii este permis în baza căruia, în căsnicie, bărbatul își permite lovirea partenerei;

socializarea în violență și generalizarea ei – pedeapsa fizică administrată de părinți îi face pe copii să asocieze dragostea cu violența, ceea ce îi determine să perpetueze această asociere în relația maritală.

Așadar, definirea unanimă a violenței domestice, ca și fenomen social, reprezintă un demers destul de dificil, întrucât, în funcție de domeniul de activitate, specialiștii formulează sub alți termeni ceea ce toți numim violența domestică, însă toți sunt de acord cu formele de manifestare, cât și cu nocivitatea ei, atât la nivel micro, dar și macrosocial.

1.2. FACTORI CAUZALI ȘI FAVORIZANȚI AI VIOLENȚEI DOMESTICE

Petru Ilut susține pe baza cercetărilor efectuate în domeniu că „violența familială este un răspuns complex la anumite condiții: sărăcia, lipsa de putere socio-politică, promovarea în mass-media a violenței față de femei, ideologia dominației și a agresivității masculine” (Petru Ilut, 2005, p. 157). Pe lângă acești factori s-ar mai putea adăuga și: cultura/educația rigidă, tradiționalism privind rolul bărbatului/femeii, impasibilitatea/comoditatea societății civile, viciile/lacunele legislative, neegalitatea de sanșe bărbați/femei, neimplicarea autorităților. Desigur, toți acești factori „macro” contează foarte mult și, în mod îndreptățit, studiile sociologice se focalizează asupra lor. Însă, variabilele psihologice „de blamare” (soți betivi, mame necorespunzătoare, soții amenintățoare și rele) nu trebuiesc neglijate. Situațiile cotidiene, ca și investigațiile empirice, arată că în aproxomativ aceleași condiții sociale, oamenii se comportă diferit și în privința violenței. Numeroase modele psihologice au încercat să explice violența domestică, iar unul dintre ele este cel al situației sociale, care incriminează drept cauze hotărâtoare ale violenței două seturi de variabile: a) presiuni structurale (venituri mici, șomaj, boală etc.); b) normele culturale transcrise în zicale, precum: „bătaia e ruptă din rai”. Conlucrând, acești factori împing la violență familială (Elena Zamfir, Cătalin Zamfir, 2000, p. 164). Tot aici se mai adaugă un factor important: adulții și, în speță copiii, învață să fie agresivi din societate în general, însă, mai degrabă, violența este învățată în familie.

Un alt model care explică violența este cel al resurselor, care pleacă de la prezumția că indivizii recurg la violență atunci când, dorind autoritatea și dominanța, nu au resurse oficiale (situație materială, prestigiu social) pentru a le obține sau păstra. Femeile sunt victime ale agresivității bărbaților în toate mediile sociale și la toate rasele și etniile, dar nu în aceeași proporție și cu aceeași intensitate. Cercetări diverse arată că la familiile cu un statut socio-economic scăzut, bătăile sunt mai frecvente și severe, iar între condiția socio-economică, rasă și etnie există o corelație destul de strânsă. Atfel încât, femeile cele mai dezavantajate în România sunt cele din comunitțile de rromi. În asemenea familii, și certurile sunt mai grave, fiind determinate de consumul de alcool și droguri, de lipsa banilor, de inegalitatea flagrantă în efectuarea treburilor gospodărești, de gelozie. În viziunea lui Petru Ilut aceste caracteristici sunt atât de interdependente, încât formează un sindrom al incapacității de conviețuire normală care duce, în marea majoritatea cazurilor, la disoluția familială (Elena Zamfir, Cătalin Zamfir, 2000, p. 164).

Date reprezentative în domeniu arată ca discordanțele familiale sunt un factor important care premerg, dar și însoțesc abuzul; apoi factorii stresanți pentru familie, cum ar fi dificultățile financiare sau numărul mare de copii, sunt asociați cu un risc crescut de violență. Literatura de specialitate, cât și studiile efectuate au ajuns la concluzia că există câteva cauze, specifice abuzatorului, pe scurt acestea ar fi: (Gayla Margolin, în G.T. Hotaling, D. Finkelhor, J.T. Kirkpatrick, M.A. Straus, 1988, p. 203)

istorie personală cu abuz

nemulțumiri la locul de muncă

consum de alcool și sau substanțe

neîncrederea în sine

inabilitatea de a-și identifica sentimentele

schimbări de atitudine

imaturitate emoțională

temperament violent

stare de sănătate

gelozie/spirit posesiv

abilități scăzute în viața intimă

atitudinea negativă față de femeie

cultura educația rigidă

Totodată, observarea cazurilor de violență declarată arată că majoritatea bărbaților care își bat soțiile consumă și abuzează de alcool. Consumul exagerat de alcool (și alte droguri) conduce, de cele mai multe ori, la agresivitate, atât prin efectul său dezinhibitor, cât și prin pierderea lucidității, persoana în cauză nemailuând în considerare consecințele nu de puține ori fatale asupra vieților celorlalți și a lui însuși. Fără nici o îndoială starea de ebrietate este cauza imediată și cea mai frecventă în actele de violență asupra soțiilor.

Pe de altă parte, gelozia constituie un factor care determină violența domestică, mai ales atunci când soțul, în concordanță cu prejudecățile sexiste, experimentează un profund sentiment de posesivitate asupra femeii, solicitându-i o fidelitate absolută. În multe cazuri de gelozie, soțul este dominat de un puternic sentiment de insecuritate și de abandon, care îi invadează imaginația sub forma unui veritabil complex – Othello. Din acest punct de vedere soțul își suspectează partenera de orice cuvânt sau gest, chiar dăcă în realitate aceasta îi este extrem de fidelă. În toate acestea sunt identificați și factori prezenți în cazul victimei, în sensul că există anumite caracteristici generale femeilor-victime, care acceptă/tolerează abuzurile din partea partenerului. Foarte pe scurt acestea ar fi: (Ana Muntean, 2003, p. 696)

istorie personală cu abuz în copilărie

consum de alcool și/sau substanțe

neîncredere în sine

imaturitate emoțională

abilități scazute în viața intima

cultura/educația rigidă

tradiționalism privind rolul bărbatului/femeii

starea de sănătate

subordonarea materială.

Capitolul II

ETAPELE ȘI TIPOLOGIA VIOLENȚEI DOMESTICE

2.1. TIPOLOGIA VIOLENȚEI DOMESTICE

Așa cum am mai afirmat, violența afectează toate aspectele personalității persoanei abuzate și, de cele mai multe ori, aceste planuri se întrepătrund, iar conscințele lor coexistă și se manifestă simultan sau consecutiv asupra tuturor laturilor personalității victimei.

Formele de manifestare ale violenței domestice sunt foarte variate: fizică, sexuală, emoțională, socială, financiară, etc. Cunoașterea și recunoașterea pericolelor sociale ale diferitelor forme de manifestare pot porni de la unele caracteristici comune, care sunt elementele definitorii ale violenței. După Hearn, acestea sunt: (J. Hear, 1989, p. 28)

recurgerea de către agresor la forța fizică/ alt gen de constrângere

intenția de a cauza o vătămare

victima resimte un abuz

recunoașterea actelor ca fiind abuzive de către o autoritate legală.

2.1.1. Violența fizică

Violența fizică a fost definită ca fiind orice act sau omisiune comisă în interiorul familiei de către unul dintre membrii acesteia, care aduce atingere vieții, integrității corporale sau psihologice, ori libertății altui membru al aceleiași familii, periclitează în mod serios dezvoltarea lui fizică și psihologică (Consiliul Europei, Recomandarea R (85) 4 cu privire la problematica violenței intrafamiliale). Exemple de agresiune fizică pot fi: trasul de păr, zgârierea, arsuri, lovirea cu palma, pumnii, obiecte contondente, ruperea oaselor, izbirea victimei de pereți sau de mobilă, aruncarea de obiecte, folosirea armelor albe sau de foc, chiar înjunghieri și omor. Modalitățile de abuz fizic sunt diverse și, se pare că există o progresie a gravității și profunzimii lor.

Cercetările efectuate au aratat că efectele diverselor tipuri de abuz se manifestă în mod cumulativ, iar efectele violenței fizice sunt cele mai vizibile și cel mai ușor de constatat, însă nu se poate spune cu certitudine că această formă de violență a femeii este cea mai întâlnită.

2.1.2. Violența sexuală

Violența sexuală asupra femeilor sau fetelor din familie este o altă formă de manifestare a violenței domestice, iar manifestările ei sunt foarte diverse. Potrivit Cercetării Naționale Privind Violența în Familie și la Locul de Muncă, violența sexuală este raportată doar împreună cu celelalte tipuri de violență: fizica, psihologică, economică și socială. Această formă de violență este raportată în exclusivitate de femei (2,6%), iar 1,4% din populația adultă a țării raportează această formă de violență. 12% dintre femeile divorțate mărturisesc violul marital, pe lângă 2,3% dintre femeile căsătorite oficial. Nici o femeie în uniune consensuală nu raportează violența sexuală în famlie. Manifestarea acestui tip de violență domestică presupune ca barbatul să abuzeze de drepturile sale firești din cadrul cuplului și să încalce drepturile partenerei. Formele de manifestare a abuzului sexual includ: violul marital, incestul, penetrarea anală sau orală fără consimțământul ambelor părți implicate, constrângere la a poză sau a fi filmată în scopul realizării filmelor pornografice, etc.

Femeile victime ale violenței sexuale în familie sunt de toate etniile, vârstele, religiile, nivelurile de educație și din toate categoriile socio-profesionale.

Studiile arată că violența sexuală este însoțită întotdeauna de violență fizică. Cauzele sau factorii favorizanți sunt aproape aceeași ca și în celelalte forme de violență, iar efectele sunt cumulative, însă, se pare că toleranța față de violența sexuală este mai mică și efectele psihologice sunt mai profunde. În Romania, violența sexuală, alături de violența fizică (ambele îndreptate împotriva femeii), reprezintă forme de violență în familie față de care populația are cea mai puternică atitudine de respingere. Totuși scorul mediu obținut este de 3,48, care în context european este mai degrabă scăzut. În celelalte țări europene scorul mediu este de 3,86 (Cercetarea Națională privind Violența în Familie și la Locul de Muncă, Centrul Parteneriat pentru Egalitate, 2003).

2.1.3. Violența psihologică

Violența psihologică se poate manifesta sub formă de: insulte, injurii frecvente, amenințări repetate cu moartea, cu despărțirea, amenințare cu bătaia, partenerul violent din punct de vedere psihologic îi spune frecvent celuilalt că „nu este bun de nimic”, îi distruge sau îi ia lucrurile valoroase, etc., însă cele mai frecvente forme de manifestare sunt: insultele, injuriile și „nu ești bună de nimic”.

2.1.4. Violența socială

Violența socială a fost cercetată și estimată pe baza a patru itemi: „vi s-a întâmplat ca cineva din familie în mod frecvent să nu vă dea voie să vă vedeți sau să vorbiți cu prietenii”, „să nă va dea voie să ieșiți din casă”, „să vă verifice exagerat de mult ca să știe unde sunteți și ce faceți”, „să vă acuze de infidelitate fără motiv”. Din formularea acestor itemi ne putem da seama care sunt posibilele forme de manifestare pe care le poate lua violența socială. În literatura de specialitate, această formă de violență este considerată violență psihologică pasivă. Dintre persoanele care au raportat violența socială 45% au trebuit să suporte una dintre formele enunțate mai sus, iar restul de 55% au fost abuzate social sub multiple forme.

7,1% din populația adultă a țării raportează violența socială în familie. Și de această dată femeile sunt victime majoritare (9,3%), pe când bărbații declară că sunt victime ale acestui tip de violență în proportie de 4,6%.

Femeile victime reprezintă 70% din totalul victimelor violenței sociale, un risc mai mic îl prezintă femeile pensionare, iar un risc crescut îl au femeile divorțate sau cele care, de-a lungul vieții, au trecut prin experiența divorțului, precum și cele care au trăit în concubinaj. Spre deosebire de celelalte tipuri de violență, abuzurile sociale, în cele mai multe cazuri, au loc o singură dată sau de câteva ori, pe perioade mai scurte de timp, în medie de 3,5 ani. Aceste caracteristici sunt valabile pentru ambele medii de rezidență, pentru toate vârstele, bărbați și femei, indiferent de instrucție.

2.1.5. Violența economică

Aceasta formă a violenței domestice a fost cercetată și estimată sub docma a trei itemi: „vi s-a întâmplat ca cineva din familie să va împiedice să mergeți la serviciu sau să vă găsiți un loc de muncă”, „să vă ia fără acordul dumneavoastră o parte sau toți bani pe care îi aveați”, „să nu vă lase să aveți bani pentru dumneavoastră personal”. în acest mod se pot conturaș posibilele forme de manifestare a abuzului economic. Toate aceste forme de violență economică sunt foarte rare în familie. De regulă, alte persoane din gospodărie iau fără acordul victimei din banii acesteia sau o impiedică să aibă banii săi personali.

2.2. ETAPE PRINCIPALE ALE VIOLENȚEI DOMESTICE

În cadrul familial este greu de conceput un act de agresiune spontan, așa cum se întâmplă de multe ori în violența stradală. Evoluția unui conflict familial urmează, de obicei, o dezvoltare etapizată. Stări de tensiune nervoasă, suspiciuni sau discuții în contradictoriu prefigurează în timp viitoare conflicte. Micile neînțelegeri vor duce treptat la violențe verbale reciproce ce determină, în final, alterarea climatului conjugal. Aproape toate actele de violență intrafamilială se declanșează pe un teren gata pregătit, relațiile dintre membrii cuplului fiind caracterizate ca necorespunzătoare și presărate cu insulte, calomnii, violență de limbaj. Majoritatea victimelor care se adresează poliției sau instanței o fac după ce au suportat, un timp mai mult sau mai puțin îndelungat, injurii și loviri repetate, fapt ce dovedește că această suferință este adânc înrădăcinată în relația de cuplu. Cele mai multe victime nu reclamă violența până în fazele ei extreme sau până nu este constatată de poliție.

Rapoartele elaborate pe baza unor anchete victimologice au evidențiat faptul că violența conjugală urmează, în numeroase cazuri, un model specific, format dintr-o succesiune de etape (S.M. Rădulescu, 2001, p. 96-97):

apariția unei stări tensionate. În această etapă, agresorul umilește victima, adresându-i insulte, injurii și acuzând-o pentru diferite fapte prezente sau trecute. Cu această ocazie sunt utilizate, de către agresor, diferite tehnici de control, intimidare și interogare, iar victima încearcă să-l calmeze. În măsura în care situația tensionată se amplifică, persoana abuzată devine tot mai pasivă, iar agresorul devine din ce în ce mai violent. În multe cazuri, victima se învinovățește pentru că nu a fost capabilă să controleze situația de tensiune, simțindu-se vinovată și complet lipsită de ajutor. Tensiune devine însă, oricum, insuportabilă pentru a trece la etapa următoare;

maltratarea ca atare. În această etapă, situația tensionată existentă în etapa precedentă devine explozivă, pentru a se transforma într-un act efectiv violent. Un asemenea act este amplificat, de obicei, de un eveniment extern sau de propria stare a victimei și nu de conduita ei. Cu această ocazie se produc cele mai frecvente acte de rănire, omor sau agresiune sexuală;

etapa „lunii de miere”. Primelor două etape îi urmează o etapă de calm, în cadrul căreia agresorul are remușcări și încearcă să „repare” ceea ce a făcut, purtându-se tandru cu victima și fiind plin de solicitudine. El poate să-i ceară iertare, îi poate promite că nu o va mai agresa niciodată și-i poate face chiar cadouri scumpe și extravagante. Ulterior, o altă situație tensională care intervine produce un nou act de agresiune și (re)începe un nou ciclu de violență. În acest nou ciclu, perioada așa-zisei „luni de miere” devine mai scurtă sau chiar dispare, pentru a fi înlocuită de indiferență, lipsă de afecțiune și chiar adversitate. Cu această ocazie, momentele de tensiune se amplifică, la fel ca și amenințările și insultele adresate victimei. Fiecare episod de violență face să crească probabilitatea de apariție a unei noi agresiuni din ce în ce mai dure și mai severe, mergând până la uciderea victimei.

Așa cum subliniază, în acest sens, experții Institutului pentru Cercetarea și Prevenirea Criminalității din România, violența conjugală nu este un incident izolat. Ea este repetitivă și urmează un ciclu caracteristic: tensiune, agresiune, detensionare. Tendința spre violență, odată ce a fost utilizată ca o cale de satisfacere a nevoilor, exacerbează vulnerabilitățile existente, ceea ce contribuie la perpetuarea ei.

Faza I – conflicte mărunte – interpretări diferite ale mesajelor transmise

Pasul 1: – bătăi minore

– negarea furiei ajută victima să facă față situației care speră cu disperare că se va schimba

– victima învinovățește factorii exteriori; își asumă vina pentru incident; aparentă acceptare pasivă declanșează comportamentul violent, iar agresorul nu mai are control

Pasul 2: – agresorul nu vrea să facă public comportamentul lui, fiindu-i teamă că victima va spune ceva, devine tot mai agresiv

– agresorul ține victima captivă cu forța

– la victima apare sindromul neputinței învățate

Pasul 3: – pe măsură ce faza I evoluează, bătăile se îndesesc, furia escaladează, victima își dă seama că va urma faza II și încearcă să controleze factorii externi: fără telefoane, fără gălăgie din partea copiilor

în curând încercările de a face față vor eșua.

Pasul 4: – agresorul crește controlul treptat și brutal; victima devine tot mai incapabilă să se protejeze împotriva durerii și suferinței

– victima devine tot mai închisă în sine; agresorul devine din ce în ce mai opresiv

– apar tensiuni de nesuportat

– câteodată victima declanșează faza II pentru a pune capăt tensiunilor, numai pentru ca „să se termine odată”.

Faza II – lipsa controlului – lipsa anticipării

bătăi crunte cu efecte distructive

durează, de obicei, între 2 și 24 ore, uneori chiar o săptămână sau mai mult

numai agresorul poate pune capăt acestei faze

riscul de apariție al crimelor, iar victimele consideră scăparea ca inutilă

victima are un colaps emoțional între 22 și 48 de ore după bătaie. Caută izolarea, de aceea doctorul nu o vede decât după ce s-a vindecat

poate apărea și abuzul sexual

Faza III – o perioadă neobișnuită de calm

agresorul este extrem de afectuos, drăguț și chinuit de remușcări

își cere scuze și promite că nu se va mai întâmpla

agresorul crede că-și poate păstra controlul

crede ca victima a învățat o lecție așa că nu va mai trebui să o bată din nou

promite că va renunța la băutură

convinge victima că „a cerut-o”, o face să se simtă vinovată că a plecat, o face să se simtă responsabilă

agresorul promite că va căuta ajutor numai dacă victima rămâne lângă el.

Victima vede că agresorul este sincer și iubitor. Începe să creadă că așa sunt ei cu adevărat, este ceea ce au căutat într-un partener. Victima crede că dacă îl va ajuta, partenerul se va schimba. Apare o simbioză între parteneri: fiecare e dependent de celălalt. În timpul fazei III, când dragostea este intensă, se naște o legătură sufletească între parteneri. În faza III apar toate avantajele unei căsnicii sau unui cuplu, victimei fiindu-i foarte greu să plece sau să pună capăt relației. Atitudinea calmă și iubitoare lasă loc incidentelor mărunte din nou, faza I reapare, un nou ciclu al violenței, al bătăilor reîncepe.

Acest model al ciclului violenței prezintă anumite diferențe, de la o situație la alta (S.M. Rădulescu, 2001, p. 102):

deși ciclul violenței apare în majoritatea relațiilor violente, perioada dintre două episoade violente poate varia de la zile, la săptămâni sau luni

nu toate femeile trăiesc experiența violenței în acest fel; unele pot să nu experimenteze faza „lunii de miere”

ciclul violenței face referire doar la incidentul violent în sine și nu ia în considerare comportamentul dominant care se manifesta tot timpul

nu sunt luate în considerare toate formele de abuz, cum ar fi cel sexual, verbal, psihologic, spiritual, economic sau social

conduce la un model de intervenție în care abuzatorul este învățat să-și controleze comportamentul violent prin managementul furiei, care nu ia în considerare și atitudinile și credințele despre statutul femeii.

Multe femei bătute – și copii lor – recunosc paternul comportamental al partenerului lor și încearcă variate mecanisme de a face față episodului violent și de a descrește intensitatea acestuia.

De obicei, indiferent de ce face o femeie, aceasta tot este bătută. Multe femei abuzate se tem de represalii, se simt vinovate sau își fac griji pentru situația lor economică dacă și-ar părăsi partenerul.

Familia este prinsă în această spirală a ciclului violenței. Membrii familiei sunt izolați, imobilizați, speriați și defensivi. Toți se iluzionează că totul se va schimba, dar nu fac nimic în mod real.

Capitolul III

EFECTE ȘI MĂSURI DE PREVENIRE ȘI COMBATERE

A VIOLENȚEI DOMESTICE

3.1. EFECTELE VIOLENȚEI DOMESTICE

Literatura de specialitate subliniază și acceptă consecințele psihologice negative pe care le are violența asupra femeii care trăiește întru-un mediu familial violent. Pentru explicarea acestor efecte se face apel la un model simptomatologic cunoscut sub numele de sindromul femeii bătute, inclus în DSM III la capitolul „Șoc post-traumatic”. Sindromul clinic include atât elemente de anxietate și tulburari afective, distosiuni cognitive și pierderi de memorie, reexperimentarea evenimentelor traumatice (flashback, vise traumatice etc.) prin expunere la stimuli asociativi, dificultăți de relaționare interpersonală și tulburari psihofiziologice (Lenore E. Walker. în G.T. Hotaling, D. Finkelhor, J.T. Kirkpatrick, M.A. Straus, 1988, p. 33). Acest sindrom descris prima dată în manualul DSM III din 1980, apare atunci când persoana nu se mai simte capabilă să reziste la stresul situației, iar retragerea este imposibilă. Persoana își pierde sentimentul ca poate controla situația, sentiment ce condiționeaza adaptarea la realitate (Ana Muntean, în George Neamțu, coord., 2003, p. 696).

Apare o hipersensibilitate față de evenimentele cu potențial violent, care creează o așteptare de agresiune și o pregătire de apărare și autoprotejare. Dacă apărarea pare imposibilă, atunci se dezvolta abilități de a face față situațiilor violente pentru a menține agresiunile la cote cât mai joase. Pentru anumite persoane autoapararea pare o sarcină imposibilă și adoptă o reacție pasivă, de neajutorare.

3.2. MĂSURI DE PREVENIRE ȘI COMBATERE A VIOLENȚEI DOMESTICE

Misiunea de a crea cele mai eficiente și adecvate mecanisme de combatere a fenomenului de violență domestică revine Legii 217 din 2003. Agenția Naționala pentru ocrotirea Familiei, cu filialele sale locale, personalul specializat din cadrul Poliției, personalul specializat din cadrul unor ministere, etc., trebuie să se constituie într-o rețea care să asigure aplicarea prevederilor legale și combaterea fenomenului.

În octombrie 1995 se înființa Departamentul General pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Femeii, care avea în componență două sub-departamente: Departamentul general de coordonare a strategiilor drepturilor femeior și Departamentul pentru politici ale familiei. Structurile au fost înglobate în cadrul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, fiind coordonate de un secretar de stat. Obiectivul principal al acestora este monitorizarea legislației interne din perspectiva de gen, dezvoltarea politicilor naționale și a mecanismelor din domeniul participării egale, a cooperarii cu societatea civilă și sindicatele, cu scopul de a îmbunătății metodele de promovare și aparare a drepturilor omului. În 1996 România a găzduit Conferința Regională a Experților în probleme de gen din țările Europei Centrale și de Est, organizată de departamentul ONU pentru Drepturile Femeilor. A fost elaborat Planul Național de Acțiune pentru Imbunătățirea Condiției Femeii, adoptat de Guvernul României în 1997.

În 1996 Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a organizat Centrul Pilot pentru Protecția Femeilor și Copiilor împotriva violenței domestice.

În 1999, în baza deciziei guvernamentale 967, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a propus creearea Comisiei Naționale Consultative pentru Șanse Egale (CODES), organism interministerial cu competențe și responsabilități în monitorizarea legislației din perspectiva asigurării șanselor egale între femei și bărbați și armonizarea legislației românești cu recomandările internaționale. În 2001, Parlamentul a decis să reactiveze Sub-Comisia pentru Șanse egale și să inregistreze pe agenda sa de lucru proiectele finale ale legii pentru șanse egale și Legea asupra Violenței Domestice. Primul proiect de lege asupra oportunităților egale a fost adoptat în 2000 prin Ordonanța de Guvern 137.

Din aprilie 2005 funcționează Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES), după ce, în al doilea semestru al lui 2004, a fost adoptată Ordonanța de Guvern nr. 84/2004 pentru modificarea și completarea Legii 202/2002 referitoare la egalitatea de șanse. Această Agenție a fost înființată prin Proiectul Phare de infrățire instituțională Romania-Spania, ca organ de specialitate a administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea MMSSF, care promoveaă egalitatea de sanse și lupta împotriva tuturor formelor de discriminare a femeilor (www.mmssf.ro, 6 iunie 2015).

3.3. ROLUL ASISTENTULUI SOCIAL ÎN SITUAȚII DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Dreptul de a trăi fără teama de brutalitate fizică este recunoscut oricărui individ, indiferent de sex. Exercitarea, implicit realizarea acestui drept este însă diferit înțeleasă și suportă o tratare diferită din partea autorităților și a opiniei publice atunci când victimele violenței sunt femeile, îndeosebi în situațiile în care violența se manifestă în cadrul familiei. Relațiile tensionate între soți, transferate în registrul raporturilor părinți-copii (în cadrul sistemului parental), se finalizează cu manifestări violente care conduc spre dezechilibrul sistemului familial. În evaluările sale asistentul social trebuie să fie preocupat de modul în care soții sau părinții înțeleg violența, cauzele acesteia, îndeosebi consecințele asupra lor ca executanți sau victime.

Fapte și comportări violente au persistat în relațiile dintre oameni din cele mai vechi timpuri, chiar de la apariția umanității. Manifestările agresive au rădăcini adânci în tradițiile culturale și religioase, de multe ori fiind justificate, încurajate, ba chiar legalizate într-un șir de societăți, unde bărbaților li se „încredințează grija față de femei”, prin aceasta oferindu-li-se, de fapt, privilegiul nelimitat de a predomina, de a asupri, ba chiar și de a stăpâni femeia.

Sistemele judiciare și educaționale din unele țări contribuie la infiltrarea în conștiința membrilor societății a părerii, precum că comportarea violentă a bărbaților ar fi firească și acceptabilă. Maltratarea femeilor, omorârea fetițelor nou-năsute, avorturile selective (renunțarea la feții de gen feminin) sunt acțiuni atestate de veacuri, considerate o realitate neplăcută, dar inevitabilă. În unele țări, mutilarea genitală, arderea văduvelor, a femeilor suspectate de adulter sunt calificate drept „măsuri de întreținere a ordinii publice”.

În ultimele decenii ale secolului XX violența asupra femeilor a luat proporții îngrijorătoare. Astăzi în multe țări femeile sunt supuse unei violențe permanente – atât în familie, cât și în societate. Traficul de femei și prostituția forțată reprezintă în fond forme moderne, voalate de sclavagism și o violare gravă a drepturilor persoanelor de gen feminin. Într-o stare deplorabilă se află femeile din categoriile vulnerabile, iar cele din zonele de conflict sunt supuse celor mai odioase forme de violență.

Cu toate că brutalitatea aplicată femeilor a devenit o problemă globală, în multe societăți continuă să se manifeste toleranță față de violență în general, iar crimele comise împotriva genului feminin sunt trecute sub tăcere.

Comentând numeroasele cazuri de violență față de femei ce se comit în țara sa, fostul președinte al Comitetului judecătoresc al Senatului SUA Joseph Biden a menționat: „Dacă mass-media ar anunța mâine că o boală deosebit de periculoasă a afectat 3-4 mln, sunt sigur că nu s-ar găsi prea multe persoane care ar subaprecia gravitatea acestui fenomen. Dar când este vorba de 3-4 mln de femei, care devin anual victime ale violenței, una dintre ele fiind violată la fiecare șase minute, iar alta fiind supusă abuzului fizic la fiecare opt secunde, alarma aproape că nu se aude”. (George Neamțu, 2003, p. 635).

Trebuie să recunoaștem că însăși societatea favorizează comportamentul violent al membrilor săi. Declinul economic, șomajul, foametea, sărăcia, marginalizarea femeilor, incapacitatea bărbaților de a-și întreține familiile surpă temeinicia relațiilor dintre soț și soție. În asemenea condiții, bărbații devin mai agresivi și mai violenți. Eradicarea violenței poate fi asigurată doar în cazul când în acest proces va fi implicată întreaga societate. Trebuie menționat și rolul asistentului social în identificarea și diminuarea acestui fenomen. În asistența socială pentru identificarea violenței se utilizează teoria ciclului violenței sau teoria ciclicității violenței, care prezintă această problemă structurată pe trei etape:

1. Inițial, se „construiește” relația tensionată. În această perioadă, care poate dura zile sau luni, apar incidente minore pe care femeia le suportă încercând să-și calmeze partenerul. Dacă sunt experimentate cel puțin două incidente succesive, sentimentele negative ale femeii vor spori concomitent cu conștientizarea dificultăților prevenirii unor alte forme de violență. Unele dintre victime încearcă să inițieze o confruntare fizică cu partenerul, tocmai pentru că anticipează o maximizare a tensiunii.

2. În a doua fază violența se acutizează. Victima poate fi agresată fizic, psihic și sexual timp de mai multe zile. Această fază se caracterizează prin declanșarea necontenită a tensiunilor acumulate în prima fază. Lipsa controlului asupra comportamentului este indicată de intervenția celei de-a treia părți (poliție, vecini, prieteni, rude).

3. A treia fază se caracterizează prin calmarea celor două părți implicate în relația violentă și prin comportament tandru din partea agresorului: acesta devine iubitor, atent, poate oferi daruri, poate formula scuze și promisiuni și poate încerca satisfacții sexuale.

În caz de agresiune sexuală și violență conjugală asistentul social poate acorda ajutor dacă dispune de informații primare: numele, adresa, telefonul, vârsta, numărul de copii (vârstele lor), starea civilă, detalii despre agresiune (data, ora producerii agresiunii), tipul agresiunii etc. Astfel, asistentul social poate acorda sprijin persoanei afectate de violență, colaborând cu psihologul și cu juristul. Lucrul în echipă conduce spre atingerea obiectivelor stabilite la începutul intervenției, la ameliorarea condiției victimei și la identificarea celor mai bune strategii care să conducă la diminuarea violenței.

Capitolul IV

STATISTICI SOCIO-DEMOGRAFICE PRIVIND VICTIMIZAREA FEMEII ÎN FAMILIILE DIN ROMÂNIA

Elementul de bază al societății este familia. Această afirmație cu rol de adevăr indiscutabil este din ce în ce mai zdruncinată de mutațiile survenite în societatea românească a ultimilor ani, mai ales pe domeniul infracțiunilor de mare violență. Stresul cotidian, grefat pe tipul de personalitate și accentuat de consumul frecvent al băuturilor alcoolice, a făcut ca sfera agresivității să se mute cel mai adesea în familie. S-a ajuns până acolo încât se poate crede că violența în familie, prin amploarea și formele grave în care se manifestă, pune în pericol însăși existența familiei, ca grup social (M. Naum, C. Jurcă, 2005, p. 96).

Există multe statistici care sunt vehiculate referitor la incidența violenței în familie atât în România, cât și în alte țări. Există, de asemenea, date rezultate din variate cercetări (ale Institutului Național de Criminologie, ale Institutului de Medicină Legală, ale Direcției), cercetări dintre care cele mai multe nu abordează violența în familie ca temă principală și nu se referă la întreaga populație. Datele statistice trebuie puse în legătură cu posibilitățile de alegere ale femeii aflate în situații de violență domestică. Variantele soluțiilor adoptate de femeile victime sunt: rămânerea în situație, divorțul sau separarea, moartea sau transformarea femeii în agresor, printr-un mimetism cu rol de supraviețuire în raport cu călăul ei.

În prima variantă, totul rămâne în spatele ușilor închise, într-o escaladare periculoasă a conflictelor, fără intervenții din afară. Este dificil de avut statistici despre această categorie de familii, deoarece serviciile sunt foarte rar implicate și, chiar dacă sunt, ele nu au modalități de înregistrare specială și raportare a incidentelor în vederea alcătuirii unei statistici. Femeile care adoptă această variantă de comportament, față de drama în care trăiesc, alcătuiesc partea consistentă și neștiută a icebergului reprezentat de violența domestică. Aici își spune cuvântul mentalitatea care nu vine în sprijinul dezvăluirilor și al acordării de ajutor victimelor.

Singura alegere salvatoare, rațională, pe care femeia o poate face – mai degrabă la începutul instalării violenței între ea și partener decât după cronicizarea relației – este separarea, divorțul. Despre aceste situații pot exista statistici atunci când se ajunge în instanță. În ceea ce privește moartea femeii victime a violenței domestice, în 2006, 26 de femei au fost ucise de către soți, 28 de către concubini, iar 19 de alte rude. În 2007, au fost 26 de victime ale soților și 22 de femei ucise de concubini, iar în 2008 au fost înregistrate 17 crime produse de soți asupra soțiilor, 23 de către concubini și 16 femei au fost ucise de către alte rude.

A patra ieșire din situația de criză pe care o constituie violența domestică este scurtcircuitarea ciclului violenței prin preluarea de către victimă a comportamentului agresiv, escaladarea frustrării și replica violentă a femeii la abuzul de ani de zile căruia i-a fost victimă. În 2006, 19 soți au fost uciși de către soții și 11 concubini. În 2007, 29 de soți au fost uciși de către soții și 9 concubini de către partenere, iar în 2008, 12 femei și-au ucis soții și 6 și-au ucis concubinii. De câte ori sunt prezentate aspecte statistice legate de violența domestică în România se amintește faptul că amploarea fenomenului este mult mai mare și necunoscută (A. Muntean, M. Popescu, S. Popa, 2007, p. 54).

Studiul de anvergură care redă fidel dimensiunea și consecințele fenomenului violenței familiale din țara noastră este Cercetarea Națională privind Violența în Familie și la Locul de Muncă – România (CNVFLM), realizat de Centrul Parteneriat pentru Egalitate (C.P.E.). C.P.E. promovează integrarea principiului egalității de șanse pentru femei și bărbați în politicile publice și practicile asociate, ca parte componentă a democrației și societății deschise, în scopul redefinirii statutului și îmbunătățirii condiției femeii în România. C.P.E. dezvoltă și implementează proiecte și programe ce vizează conștientizarea societății românești cu privire la condiția actuală a femeilor și rolul pe care acestea pot și trebuie să îl aibă în dezvoltarea socială a României. Din rezultatele studiului reiese ca problema este reală, având în vedere că, doar în timp de 12 luni (2012-2013), în jur de 800.000 de femei din România au suferit în mod frecvent violență în familie sub diferite forme: 695.000 de femei au fost insultate, amenințate sau umilite, mai mult de 316.000 de femei au fost abuzate fizic și un număr similar au suferit abuzuri care au dus la restrângerea forțată a relațiilor sociale, peste 227.000 de mii de femei nu au avut banii lor personali sau au fost deposedate de bani fără voia lor de către alți membri din familie și peste 70.000 de femei au fost abuzate sub forme multiple, inclusiv sexual.

Figura 4.1. Rate ale violenței în familie împotriva femeii,

pe tipuri de violență și pe grupuri de risc (%)

Sursa: www.anpf.ro, 7 iunie 2015

Conform art. 9, alin. 1, punctul i) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, una din atribuțiile principale ale Agenției Naționale pentru Protecția Familiei o constituie „realizarea bazei de date pentru gestionarea situațiilor de violență în familie”. În baza acestei prevederi legale, Agenția colectează și centralizează date statistice privind cazurile de violență în familie, inclusiv cele soldate cu decesul victimei, pe baza rapoartelor trimestriale înaintate Agenției de către Compartimentele cu atribuții în combaterea violenței în familie din cadrul Direcțiilor de Muncă și Protecție Socială județene. Raportările trimestriale primite de la compartimentele județene au fost prelucrate de Agenție pentru a obține date statistice cu privire la cazurile de violență în familie și la decesele înregistrate ca urmare a actelor de violență în familie. Astfel, numărul total de cazuri de violență în familie înregistrate și raportate în perioada 2011 – 2014 se ridică la 35.800 cazuri și 540 de decese.

Repartiția cazurilor înregistrate de A.N.F.P. de violență în familie în funcție de sex:

anul 2012 – 9537 victime din care: 4000 de sex feminin, 1624 de sex masculin, restul nu au sexul și vârsta precizată;

anul 2013 – 9372 victime din care: 5160 de sex feminin, 1922 de sex masculin, restul nu au sexul și vârsta precizată;

anul 2014– 6717 victime din care: 4463 de sex feminin, 1720 de sex masculin, 534 nu au sexul și vârsta precizată.

Figura 4.2. Victime de sex feminin decedate din cauza violenței în familie

în perioada 2011-2014

Sursa: www.anpf.ro, 7.06.2015

Figura 4.3. Mediul de proveniență al cazurilor de femeilor

victime ale violenței în familie (2012-2014)

Sursa: www.anpf.ro, 7.06.2015

Capitolul V

STUDIU DE CAZ

CERCETARE PRACTICĂ PRIVIND VIOLENȚA DOMESTICĂ

5.1. METODOLOGIA CERCETĂRII

Tema cercetării

Violența domestică – fenomen social

Justificarea temei

Am ales să vorbesc despre violența domestică deoarece este o problemă socială ce afectează viața cotidiană a societății și care amenință direct sau indirect siguranța de fiecare zi. Violența intrafamilială a cunoscut o amploare semnificativă după anul 1990, ca urmare a sărăciei, a nivelului de trai scăzut și a perioadei de tranziție. Aceste elemente reprezintă factorii externi ai violenței conjugale.

Violența domestică a fost considerată multă vreme un fenomen normal și a fost ținut ascuns în societatea tradițională, pentru că bărbații aveau dreptul de exercitare a puterii asupra membrilor familiei. Conștientizarea acestei probleme sociale s-a făcut treptat, în timp de patru decenii, principalul motiv fiind perceput ,,tabu” de către comunitate și nefiind admisă nici o intervenție din afară în cadrul familiei. Acest fenomen a fost deseori alimentat de miturile superiorității masculine și de cel al legitimării din punct de vedere cultural. Tiparul bărbatului care-și dovedește masculinitatea prin acte de violență asupra celor din mediul lui apropiat este prezent în mare măsură în societatea românească.

Universul cercetării

Populatia țintă a cercetării în domeniul violenței domestice este reprezentată de femeile ce au fost victime ale violenței în familie.

Obiectivele cercetării

Prin această cercetare mi-am propus să studiez:

– Cauzele care stau la baza violenței dintre soți și care au determinat creșterea semnificativă a cazurilor și consecințelor violenței în familie.

– În ce măsură cauzele enunțate pe parcursul lucrării au un rol important în apariția fenomenului de violență domestică.

Documentarea

Pentru documentare am discutat cu femei victime ale violenței conjugale de la Federația Caritas a Diecezei Timișoara, care este un adăpost destinat victimelor violenței domestice, cu sediul în Timișoara, str. Corbului nr. 2. Federația Caritas a Diecezei Timișoara este o organizație non-guvernamentală care este acreditată să acorde servicii de asistență socială primare și specializate persoanelor aflate în nevoi. Se dedică tuturor formelor de ajutor social, comunitar, desfășurându-și activitatea sub deviza „Suntem aici pentru toți oamenii”. Serviciile asigurate sunt diversificate și sunt oferite indiferent de religia, naționalitatea sau apartenența politică a beneficiarilor.

Definirea conceptelor

Violența: ,,utilizarea forței și a constrângerii de către un individ, grup sau clasă socială în scopul impunerii voinței lor asupra altora” (Zamfir Vlăsceanu, 1998, p. 43).

Violența domestică: ,,ansamblu conflictelor din grupul marital care au ca efect maltratarea partenerului, orice formă de agresiune, abuz sau intimidare, dirijată împotriva unui membru al căminului familial, unei rude de sânge sau contra altor persoane din mediul familial” (Sorin M. Rădulescu, 2001, p. 79).

Educație: ,,ansamblu de măsuri aplicate în mod sistematic în vederea formării și dezvoltării însușirilor intelectuale, morale și fizice ale oamenilor” (Ursula Șchiopu, 1997, p. 60).

Nivel de trai: ,,gradul de satisfacere a necesităților umane specifice unei colectivități, grup social, localități sau persoane” (Zamfir Vlăsceanu, 1998, p. 49).

Feminismul: ,,este mișcarea care pledează pentru egalitate socială, politică și economică a femeilor cu bărbații. Acesta susține oportunitățile egale, promovarea, emanciparea și dezvoltarea femeilor. Feminismul reclamă dezechilibrul de putere care există între femei și bărbați și se opune subordonării femeii de către bărbat, atât în familie cât și în societate” (Sorin M. Rădulescu, 2001, p. 82).

Sexismul: ,,reprezintă credința sistematică că femeile sunt inferioare bărbaților și este exprimat prin limbaj, politici și practice cotidiene. Ca efect, apare o desconsinderare a experiențelor feminine și interiorizare a credințelor că ceea ce fac femeile este lipsit de importanță. Aceasta apare în domenii ca religia, filosofia, mituri, legi, politică și în reacții cotidiene în ceea ce privește genul. De asemenea este o idiologie care împiedică eliminarea discriminărilor pe bază de sex și subminează măsurile legale care asigură egalitatea de șanse” (Ina Curic, Lorena Vaetisi, 2005, p. 134).

Egalitate de gen: ,,reprezintă protecția, promovarea și respectarea drepturilor umane ale bărbaților și femeilor. Ea implică asigurarea și oferirea șanselor egale pentru femei și bărbați, care se implică în mod activ și voluntar în diverse activități, în funcție de caracteristicile incividuale, fără a fi constânși de conotațiile culturale și sociale date de apartenență la o categorie de sex sau alta” (Ina Curic, Lorena Vaetisi, 2005, p. 142).

Rolurile de gen: ,,sunt expresia identități de gen. Ele sunt învățate în procesul de socializare și cuprind comportamente feminine și masculine pe care membrii unei societăți sunt încurajați să le adopte: comportamentul de soț sau soție, tată sau mamă etc. Rolurile au câteva funcții importante: ghidează comportamentul personal și social; servesc ca standarde permițând membrilor să fie siguri în legătură cu lucruri care altfel nu ar fi ambigue; permit identificarea, satisfacând o nevoie de cunoaștere de sine și a celorlalți” (Ina Curic, Lorena Vaetisi, 2005, p. 133).

Violul marital: ,,Se referă la orice act sexual obținut prin forță, în cadrul relației de cuplu dintre soț și soție. a) folosirea constrângerii și a forței fizice, b) inițierea unui contact sexual împotriva dorinței soției/soțului. c) obținerea consimțământului prin amenințare directă sau indirectă”. (Luana Miruna Pop, 2002, p. 812)

Stereotipurile de gen: ,,sunt sisteme organizate de credințe și opinii tipizate în funcție de sex. Acestea se referă la caracteristicele femeilor/bărbaților, dar și la trăsăturile calitățile feminității/masculinității. Prin stereotipurile de gen se transmit așteptările societății față de femei și bărbați, iar cei care depășesc aceste stereotipuri de cele mai multe ori sunt sancționați de către societate” (Ina Curic, Lorena Vaetisi, 2005, p. 134).

Consumul de alcool: ,,prin consum se înțelege folosirea unui bun, alcool pentru satisfacerea nevoilor personale” (Ursula Șchiopu, 1997, p. 63).

Operaționalizarea conceptelor

Ipotezele cercetării

Cu cât consumul de alcool în familie este mai ridicat, cu atât crește riscul violențelor în familie.

Dacă favorizarea bărbatului în miturile legate de rolurile de gen este mai răspândită într-o comunitate, atunci violența va avea și ea o amploare mai mare.

Cu cât nivelul de trai al familiei este mai scăzut, cu atât riscul violenței domestice crește.

Cu cât locul de muncă al unuia dintre soți este mai instabil sau inexistent cu atât riscul apariției violenței este mai mare.

Dacă modelul parental oferit de tată este unul bazat pe violență, atunci riscul ca și viitorul adult să devină violent este mai mare.

5.2. METODE ȘI TEHNICI DE CERCETARE

Este o metodă calitativă de cercetare care își ia ca subiect unul sau mai multe cazuri selectate dintr-o unitate socială, de la indivizi până la comunități sau organizații și se studiază printr-o serie de tehnici. ,,Studiul de caz este o tehnică specială a culegerii, a punerii în formă și a prelucrării informației la un sistem social cuprinzând propriile sale dinamici” (Alex Mucchielli, 2002, p. 407).

5.3. STUDII DE CAZ

CAZUL 1

DATE DE IDENTIFICARE ALE PERSOANEI:

NUME: N.C.

VÂRSTA: 42 ani

SEX: feminin

STUDII: studii medii

OCUPAȚIE: pensionată pe caz de boală

STARE CIVILĂ: căsătorită

COPIII: o fată (16 ani)

Date relevante din familia de origine:

N.C. a refuzat să vorbească despre copilăria sa.

Date relevante din timpul căsătoriei:

N.C. s-a căsătorit la 21 ani cu N.N. care era mai tânăr cu doi ani. După 7 ani de căsătorie, N.N. începe să aibă crize de furie, în timpul cărora soția și fiica au învățat să stea deoparte. Până în martie 2014, N.N. nu și-a lovit niciodată soția, dar odată cu pierderea locului de muncă a devenit foarte nervos, nemulțumit de propria situație. N.C. nu a mai putut suporta stările de furie ale soțului său manifestate prin aruncarea obiectelor, bruscarea, lovirea membrilor familiei, astfel încât a apelat la un asistent social din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială. Acest asistent social a orientat-o către Federația Caritas care este un adapost pentru victimele violenței domestice. Aici N.C. însoțită de fiica sa de 16 ani, a stat o perioada de 3 luni de zile, iar ajutată de asistentul social a găsit o locuință provizorie, divorțul fiind singura soluție.

CONCLUZII:

Cauzele violenței domestice în acest caz au fost starea materială precară, pierderea locului de muncă al soțului, lipsa de comunicare.

CAZUL 2

DATE DE IDENTIFICARE A PERSOANEI:

NUME: M.E.

VÂRSTA: 27 de ani

SEXUL: Feminin

STUDII: 12 clase

OCUPAȚIE: vânzător

STAREA CIVILĂ: căsătorită

COPII: 3 copii (o fată de 5 ani, doi băieți gemeni de 4 ani)

Date relevante din familia de origine:

M.E. provine dintr-o familie monoparentală, a fost victima indirectă a violenței în familie, fiind martor al scenelor traumatizante dintre mamă și tatăl ei unde tatăl a decedat într-un accident de mașină în care era în stare de ebrietate. M.E. povestește că în familie alcoolul era rege. Tatăl a decedat când ea avea 14 ani. Evenimentele traumatizante din copilărie au marcat-o psihic, lucru manifestat prin comportamentul ei vis-à-vis de băieți în adolescență. Mama lui M.E a văzut că fata nu se căsătorește și neavând nici un prieten a căsătorit-o forțat cu un amic de al ei. El fiind mai mare decât ea cu 15 ani. M.E. de la începutul căsătoriei era cuprinsă de teamă, apoi și-a schimbat atitudinea, deoarece după respect au apărut și sentimentele de iubire. După apariția primului copil relațiile dintre cei doi au început să se deterioreze. N.E, soțul lui M.E. a devenit agresiv în limbaj și gesturi. A început să fie tot mai des nemulțumit de felul în care gătea și spăla M.E. De la cuvinte jignitoare, la palme și pumni nu a fost decât un pas. Relațiile dintre cei doi deveneau din ce în ce mai tensionate; în schimb M.E. spera că lucrurile vor intra în normal. M.E. era deseori umilită față de rudele și prietenii lui, vorbindu-i foarte urât. De la palme, pumni a trecut la bătăi crunte ajungând să o bată cu cearceaful ud. Momentele de agresiune apăreau când N.E, soțul lui M.E. obișnuia să consume alcool frecvent după care devenea agresiv în limbaj și gesturi. După apariția primului copil, situația sa deteriorat și mai mult, soțul nu-și suporta copilul. M.E a încercat să-și explice ce s-a întâmplat cu soțul său de a devenit din ce în ce mai violent față de ea și copil. De fiecare dată când încerca să discute sau să-i ceară explicații, N.E o viola. Așa au apărut cei doi băieței gemeni. Deși o bătea și o viola, ea încă îl mai iubea. A încercat să rămână în relație, dar frecventele bătai administrate ei și copiilor săi au determinat-o să fugă la mama ei. Soțul său a venit după ea luând-o cu forța acasă unde a bătut-o crunt. În noaptea respectivă ajutată de o prietenă de la servici, reușește să fugă de acasă. Ajutată de prietena ei a mers la Direcția Generală de Asistență Socială unde a putut să vorbească cu un asistent social din cadrul serviciului de prevenire și abandon. Asistentul social a orientat-o către Federația Caritas. În adăpost a găsit un mediu securizant și lipsit de violență. Aici a primit consiliere psihologică, juridică și asistență medicală. A reușit, ajutată de asistentul social să înscrie fetița și cei doi băieței la o grădiniță, iar taxele gradiniței fiind suportate de către adăpost. M.E este hotarâtă să divorțeze. Ea a reușit să se angajeze vânzătoare la un super market. În prezent, cazul este în curs de rezolvare, M.E fiind în continuare în adăpost.

CONCLUZII:

M.E provine dintr-o familie care a cunoscut violența domestică. Deși nu și-a dorit să se căsătorească de teama unui soț agresiv și alcoolic, mama ei a forțat-o să se căsătorească cu un amic de-al ei temându-se să nu rămână fată batrână. În acest caz, cauzele violenței domestice în această familie sunt mai multe, în primul rând vârsta partenerului este foarte mare, alcoolul și gelozia. Aceasta explică schimbarea de comportament a lui N.E față de soție. De aceea N.E nu mai era mulțumit de felul în care soția sa gătea și spăla.

Ajunsă în adapost pentru victimele violenței domestice a primit consilierea psihologică de care avea foarte mare nevoie. Tot aici i s-a asigurat și consiliere juridică pentru a deschide acțiune de divorț.

CAZUL 3

DATE DE IDENTIFICARE:

NUME: D.E.

VÂRSTĂ: 33 de ani

SEX: Feminin

STUDII: Studii superioare

OCUPAȚIA: Profesor

STAREA CIVILĂ: Căsătorită

COPII: Un copil de 3 ani

Date relevante din copilărie:

D.E. provine dintr-o familie în care violența domestică nu și-a găsit locul niciodată. D.E este singură la părinți. Relația dintre părinții săi este bazată pe dragoste și respect. Când vorbește despre familia ei de origine are numai cuvinte de laudă și spune că la o astfel de familie visa să aibă și ea, dar nu a avut parte.

Date relevante din timpul căsătoriei:

D.E. l-a cunoscut pe soțul ei în timpul facultății. La finele facultății s-au căsătorit și s-au mutat la el. D.E. a locuit o perioadă în casa socrilor ei, apoi a reușit să cumpere un apartament ajutată de părinții ei. Problemele au început să se manifeste la scurt timp după se s-au căsătorit. Din motive neînsemnate apăreau discuții aprinse. M.E. obișnuia să consume alcool frecvent, după care devenea agresiv în limbaj și gesturi. Atunci când consuma alcool spărgea toată vesela și îi vorbea foarte urât soției și copilului său. Pe băiețel nu-l suporta deloc deși era al lui. D.E. spunea că deseori îl bătea și îi vorbea urât, astfel încât baiatul a început să aibă coșmaruri în timpul nopții, să facă pe el atunci când era certat. D.E. se decide să plece de acasă pentru că nu a mai suportat comportamentul agresiv al soțului. Se adresează Direcției Generale de Asistență Socială, de aici este orientată către Federația Caritas care este un adăpost pentru victimele violenței domestice. După spusele lui D.E. ,,în familia soțului meu, violența era la ea acasă… tatal lui obișnuind în tinerețe să o bată pe mama lui”. D.E. spune că nu a fost bătută, dar copilul era frecvent bătut de acesta, lucru care l-a traumatizat psihic. În adapost a beneficiat de consiliere psihologică pentru copil și juridică, hotărând să intenteze divorț. Soțul acesteia a început să o urmărească. El a venit la școala unde preda D.E. Fără ca aceasta să știe, și a așteptat-o să iasă de la ore. O colegă l-a văzut și ia spus că soțul ei stă în parculețul de lângă școală. Din acel moment a început să fie terorizată de gândul că ar putea veni după ea la adapost și să-i ia copilul. Într-o zi asistentul social a avut surpriza de a vorbi chiar soțului D.E. Acesta venise să întrebe dacă soția lui locuiește în adăpost. Asistentul social a negat că aceasta ar locui în adăpost. Deși îl bătea tot timpul, soțul acesteia a spus asistentului social ca nu poate trăi fără copil. După această vizită asistentul social de la adapost a luat legătură cu cei de la D.G.A.S., astfel încât s-a dispus ca D.E. să fie mutată în alt adăpost pentru o mai bună protecție. În prezent se află în alt adăpost fiind în proces de divorț și partaj.

CONCLUZII:

În acest caz principalele cauze ale violenței domestice este alcoolul și preluarea modelului agresiv patern. Teoria învățării sociale spune că tinerii învață din familie să aprecieze și să utilizeze violența ca legitimă în rezolvarea unor situații. Așa și soțul lui D.E. ce a văzut în familia sa de origine, a preluat în comportamentul său, manifestându-se violent mai ales pe fondul consumului de alcool. Aruncarea obiectelor și violența verbală vin să completeze violența fizică care lăsă urme vizibile la nivel psihic mai ales pentru copil.

CAZUL 4

DATE DE IDENTIFICARE:

NUME: N.A.

VÂRSTA: 37 de ani

SEX: Feminin

STUDII: Medii

OCUPAȚIA: Casnică

STAREA CIVILĂ: Căsătorită

COPII: 3 copiii (14 ani, 10 ani, 3 ani)

Date relevante din copilărie:

N.A. a avut o copilărie nefericită. A pierdut parinții încă de la o vârstă fragedă. Avea doar 11 ani când părinții ei au avut un accident și au decedat. A trecut foarte greu peste acest șoc. Din acel moment a fost crescută de o mătușă care o bătea și o neglija, lucru care a determinat-o să se căsătorească destul de repede. Astfel s-a căsătorit la 18 ani cu V.A.

Date relevante din timpul căsătoriei:

S-a căsătorit din dragoste cu V.A. Fiind foarte gelos a început să o bată fără ca aceasta să aibă vreo vină. Au întâmpinat greutăți materiale evidente deoarece N.A. era casnică, iar soțul său lucra ca sezonier în agricultură. Neavând surse financiare sigure multe din discuțiile care aveau loc dintre cei doi soți aveau ca subiect banii. Ea îi reproșa că dacă nu ar mai bea ar putea să se descurce mai bine. La auzul acestor vorbe soțul reacționa violent. El motiva consumul de alcool, că are nevoie să bea pentru a mai uita de sărăcia în care se află. Când a aflat că soția a rămas a treia oară însărcinată a început să consume alcool din ce în ce mai des și în cantități foarte mari. Se descurca mai greu cu bani, el nu mai găsea de lucru așa că N.A. a început să muncească ca menajeră pentru a avea ce să le dea să mănânce copiilor. În urma unui conflict pentru că nu mai aveau bani pentru a cumpăra mâncare N.A a fost bătută crunt astfel că a ajuns în spital născând prematur un băiețel. De aici, după externare, ajutată de asistentul social al maternității ajuns la adăpostul Federației Caritas pentru victimele violenței domestice. Aici a primit consiliere psihologică de care avea nevoie fiind în stare de depresie. A fost ajutată să își găsească de lucru la o croitorie. După 3 luni de stat în adăpost convinsă de soț s-a întors acasă, deși asistentul social al adăpostului a rugat-o să se gândească foarte bine asupra deciziei, spunându-i că soțul nu s-a schimbat deși a acceptat să participe la ședințele de consiliere psihologică. N.A s-a întors acasă cu speranța în suflet că totul v-a fi mai bine.

CONCLUZII:

În acest caz factorii declanșatori ai violenței domestice sunt: nivelul de trai scăzut, locul de muncă instabil al soțului, alcoolul și gelozia. Însă, principalul factor al violenței în acest caz au fost veniturile insuficiente care generau un nivel de trai scăzut. În jurul acestei cauze s-au dezvoltat o mulțime de conflicte. Cu cât numărul de copii crește cu atât starea de sărăcie este din ce în ce mai evidentă, fapt relevant și din acest caz.

CAZUL 5

DATE DE IDENTIFICARE:

NUME: V.P.

VÂRSTA: 33 de ani

SEX: Feminin

STUDII: 12 clase

OCUPAȚIA: Agent de vânzări

STAREA CIVILĂ: Căsătorită

COPII: un copil de 9 ani.

Date relevante din copilărie:

V.P. provine dintr-o familie în care dragostea și respectul domină, unde totul este legat de tradiție și religie. Ei fiind o familie de unguri. V.P. are o soră de 19 ani cu care se înțelege foarte bine. Familia ei a mers pe premisele că odată căsătorit trebuie să ramâi alături de partener până la moarte. Aceste principii au fost transmise celor două fiice încă din copilărie. V.P întotdeauna s-a înțeles mai bine cu bunicul din partea tatălui decât cu părinții ei. Mama sa a fost întotdeauna mai distantă din punct de vedere afectiv față de V.P, așa se explică apropierea față de bunic. Tatăl pentru V.P era doar tată, nu se implica în nimic, cauza fiind că nu a avut băieți. Apropierea de bunic s-a datorat faptului că locuiau în aceeași curte cu el. Iar distanța mare dintre cele două surori a făcut ca V.P să simtă lipsa surorii în timpul copilăriei sale.

Date relevante din timpul căsătoriei:

V.P. se căsătorește la vârsta de 20 de ani, după o perioadă de prietenie de trei luni, după ce l-a cunoscut pe N.P. s-au căsătorit. V.P. spune că a fost dragoste la prima vedere și de aceea s-au căsătorit atât de repede. Fericirea însă nu a durat mult. Au început să se certe din motive neînsemnate, dar care au contribuit la deteriorarea relației. Ea încerca să comunice ca să vadă de unde a început totul, însă N.P. rămânea de multe ori indiferent sau spunea că nu are timp să asculte ,,balade”. Atunci și-a dat seama că s-a grăbit căsătorindu-se așa repede fără să-l cunoască mai bine. Încetul cu încetul lucrurile s-au agravat. De la cuvinte urâte la palme nu a fost decât un pas, apoi pumni și chiar tentativa de a o ucide. A avut intenția de multe ori să divorțeze, dar nu a făcut-o pentru că părinții ei iau spus că acest lucru o v-a face de râs față de cunoscuți. Pentru că nu a avut sprijin din partea părinților săi a continuat să stea în relație. V.P povestește cu lacrimi în ochi cum soțul ei se manifesta violent mai ales după ce consuma alcool. Simțea că nu are cu cine vorbi, că se lovește de indiferența soțului. Începuse să creadă că soțul ei are o amantă datorită telefoanelor inexplicabile pe care le primea soțul. După câțiva ani de căsătorie V.P a rămas însărcinată. A crezut că dacă va avea un copil relația cu soțul se v-a îmbunătăți, dar din păcate aceasta s-a întâmplat doar câteva luni, unde ciclul violenței domestice a început să se repete. În ciuda incidentelor familia ei de origine nu a susținut-o spunându-i că trebuie să facă ceea ce îi cere el. Deși a apelat deseori la Fundația Caritas pentru consiliere psihologică, în momentul de față continuă să stea în relație sperând ca totul va fi bine. Relația dintre cei doi în momentul de față ,,pare a fi intrat în normalitate”, deși încă trăiește cu teamă în suflet că poate într-o zi va fi ucisă de el într-un moment de furie.

CONCLUZII:

V.P nu a ținut cont de zicala românească: ,,căsătorie pripită, despărțire sigură”. Ea nu l-a cunoscut destul de bine pe el ca să se căsătorească. Alte cauze sunt: alcoolul, o relație extraconjugală a soțului, lipsa de comunicare care a generat violență fizică, verbală și psihologică. Una dintre principale cauze fiind lipsa suportului familiei de origine care a determinat-o să rămână în continuare în relație.

CAZUL 6

DATE DE IDENTIFICARE:

NUME: M.A.

VÂRSTA: 24 de ani

SEX: Feminin

STUDII: 12 clase

OCUPAȚIA: Casnică

STAREA CIVILĂ: Căsătorită

COPII: 3 copiii (10 ani, 3 ani, 1 an)

Date relevante din copilărie:

M.A. a refuzat să vorbească despre copilăria sa.

Date relevante din timpul căsătoriei:

M.A. s-a căsătorit din dragoste. După părerea ei era barbatul ideal, chiar avea bunele maniere în sânge, cu excepția geloziei. M.A. spune că era foarte îndragostită de atenția acordată și de aceea nu a acordat mare importanță faptului că D.A. era gelos pe orice. M.A. s-a căsătorit cu D.A. Primul an de căsnicie a fost liniștit, apoi a apărut primul băiat, ceea ce a adus la certuri în familie. D.A. lucra agent de vânzări. După căsătorie el era cel care aducea bani în casă și tot el îi administra. El afirma tot timpul că femeile sunt ca o pacoste dacă au bani. Iar când i-a sugerat ideea ca să lucreze și ea, i-a dat o palmă și i-a spus să nu se mai gândescă la așa ceva, deoarece el este bărbat și el trebuie să aducă bani în casă. A început să fie gelos pe băiat, deoarece îi acorda mai multă atenție. După spusele lui M.A. ,,soțul meu era gelos și chiar pe vecinul nostru care mă saluta”. Din motive neînsemnate apăreau discuții aprinse. D.A. obișnuia să consume alcool frecvent după care devenea agresiv în limbaj și gesturi. De fiecare dată când încerca să discute sau să-i ceară explicații soțul o bătea și o viola. Așa au apărut ceilalți doi copii. A încercat să ramână în relație pentru că încă mai ținea la el și mai spera că lucrurile vor intra în normal. Dar frecventele bătai administrate ei și copiilor săi au determinat-o să apeleze la Direcția Generală de Asistență Socială, unde a putut să vorbească cu un asistent social din cadrul serviciului de primire și abandon. Asistentul social a orientat-o spre adăpostul Federației Caristas pentru victimele violenței domestice. În adapost a găsit un mediu liniștit și lipsit de violență. Aici a primit consiliere psihologică, juridică și asistență medicală. Ajutată de asistentul social a reușit să-l dea pe baiatul cel mare la școală și ceilalți doi băieți să-i înscrie la o grădiniță, iar taxele gradiniței fiind suportate de adăpost. Ea a reușit să se angajeze vânzătoare la un chioșc de ziare, și în final se hotărâse să dea la divorț.

CONCLUZII:

În acest caz principalul factor declanșator a fost gelozia. O altă cauză este alcoolul administrat des, lipsa de comunicare care a generat violență fizică, sexuală și psihologică. În jurul acestor cauze s-au dezvoltat o mulțime de conflicte care au generat violența.

CAZUL 7

DATE DE IDENTIFICARE:

NUME: C.L.

VÂRSTĂ: 30 de ani

SEX: Feminin

STUDII: Medii

OCUPAȚIA: Menajeră

STAREA CIVILĂ: Căsăorită

COPII: un copil de 2 ani

Date relevante din copilărie:

C. L. provine dintr-o familie în care violența domestică domină în familie. Fiind martoră și victimă a scenelor traumatizante dintre mama și tatăl ei. Tatăl a decedat din cauza alcoolului, iar mama a decedat din cauza bătăilor dese administrate de soț. Ea fiind un singur copil la părinți. Rămânând la 17 ani fără părinți, s-a căsătorit cu vecinul ei care era cu 10 ani mai mare.

Date relevante din timpul căsătoriei:

C.L. s-a căsătorit cu V.L., care era vecin de palier. C.L a fost traumatizată de moartea mamei sale și nu-și imagina viața fără mamă. Însă a început să-și revină datorită atenției și iubirii acordată de către soț. Problemele au început la scurt timp după ce s-au căsătorit. A început să fie foarte gelos și să o bată fără ca aceasta să aibă vreo vină. V.L. lucra paznic la o grădiniță. C.L era menajeră la aceiași gradiniță. Locul de muncă al soției l-a găsit el, deoarece din pricina geloziei a adus-o să lucreze lângă el ca să o poată supraveghea. V.L. i-a interzis soției să nască copii, motivând că dacă v-a naște îl v-a ucide. V.L. obișnuia să consume alcool frecvent după care devenea agresiv și o acuza că este ,,ușuratică”. A dus-o la medic pentru a i se administra anticoncepționale, pentru a nu rămâne însărcinată. A avut intenția de multe ori să divorțeze, dar nu a făcut-o pentru că nu avea unde să se ducă, deoarece casa părinților soției o vându-se soțul. Pentru că nu a avut sprijin din partea nimănui a continuat să stea în relație. C.L. povestește cu lacrimi în ochi despre dorința ei de a avea copii. Într-o zi C.L. nu a mai luat pastilele și a rămas însărcinată. Când a aflat soțul a început să o bată crunt, astfel încât C.L. a ajuns în spital născând prematur o fetiță. De aici, după externare, ajutată de asistentul social al maternității a ajuns în adăpostul Federației Caritas pentru victimele violenței domestice. Aici a primit consiliere psihologică de care avea nevoie fiind în stare de depresie. Tot aici a fost ajutată să-și găsească de lucru ca femeie de serviciu la o școală. După câteva luni de zile ajutată de asistentul social a găsit o locuință și s-a hotărât să divorțeze.

CONCLUZII:

Factorii declanșatori în acest caz sunt administrarea frecventă de alcool, lipsa de comunicare care a generat violență fizică și psihologică. Principala cauză fiind gelozia. Aceasta explică teama soțului de infidelitatea soției, care-l urmărea peste tot. Lui V.L. îi era teama că dacă apare un copil, nu v-a mai primi atenția cuvenită.

CAZUL 8

DATE DE IDENTIFICARE:

NUME: G.L.

VÂRSTA: 56 de ani

SEX: Feminin

STUDII: 12 clase

OCUPAȚIA: Casnică

STAREA CIVILĂ: Căsătorită

COPII: 2 copiii (32 ani, 28 ani)

Date relevante din copilărie:

G.L. este primul copil dintre trei frați, părinții au ajutat-o foarte mult în primii ani de căsnicie, ajutându-i pe cei doi să-și construiască o casă.

Date relevante din timpul căsătoriei:

G.L. s-a căsătorit cu M.L. la vârsta de 33 de ani, căsătorie din care au rezultat doi copii. Relația de cuplu a fost cât se poate de bună în primii cinci ani de căsnicie.

Problemele au apărut când soțul a început să consume băuturi alcoolice; certurile apăreau din diferite motive, își acuza șotia de infidelitate, că se sustrage de la îndatoririle casnice și că nu se mai ocupă de educația și îngrijirea copilului. În momentul întocmirii dosarului G.L. era casnică, neavând nici un venit propriu, prin urmare singurul susținător al familiei din punct de vedere material era soțul.

Motivul pentru care G.L. vine la Caritas este acela de a cere ajutor pentru abuzul la care este supusă în familie din partea soțului atât ea cât și copii. Victima povestește cum problemele au început odată cu consumul de alcool și abuzul, fizic și psihic, era îndreptat asupra ei, la început, după care șotul a început să-și bată și copii. Actele violente din familie au început să fie din ce în ce mai dese și mai grave fapt pentru care ea vine la centru pentru a cere ajutor.

Ancheta preliminară arată faptul că G.L. a fost abuzată fizic în mod repetat fapt dovedit și de un certificat medico-legal. Din punct de vedere psihic ea nu prezintă probleme grave, spre deosebire de copilul mai mic care prezintă probleme grave de comunicare, este speriat și irascibil. Soția este hotărâtă să-și părăsească soțul pentru binele ei și al copiilor.

Relația conjugală este destul de tensionată, cu multe episoade conflictuale. Soția își dorește divorțul, la fel și fiica cea mare. Agresivitatea soțului a fost probată și printr-o plângere penală la secția de poliție.

Locuința este proprietate privată a soților dobândită în timpul căsătoriei. Este o casă la curte cu trei camere, hol, bucătărie și baie. Soția este ajutată de fiica cea mare, A.L., angajată ca vânzătoare la un magazin.

Ca măsură de urgență G.L. și cei doi copii au fost cazați în unul din apartamentele sociale de care dispune Federația Caritas. Au ocupat această locuință socială pe o perioada de trei luni, timp în care au început și demersurile pentru întocmirea divorțului; în acea perioadă era convinsă că își dorește divorțul. A fost introdusă și într-un program de consiliere la care a participat și soțul. Ședințele de terapie au dat un rezultat real: soțul a început un program de dezalcoolizare, a început să comunice atât cu soția cât și cu copii. În urma ședințelor de consiliere soții hotărăsc că mai există o șansă pentru familia lor și G.L. părăsește locuința socială împreună cu cei doi copii pentru a mai da o șansa căsniciei. Ea renunță la divorț și se întoarce acasă cu soțul și cu copiii. Timp de patru luni soțul nu a mai consumat băuturi alcoolice și lucrurile păreau a se fi îndreptat. După cele patru luni G.L. revine la federația Caritas pentru a cere iar ajutor; soțul începe din nou să bea, au reînceput și certurile însoțite și de abuz fizic. Susținută de fiica cea mare, G.L. se hotărăște să divorțeze, se mută în gazdă la o vecină, împreună cu copiii. În cele din urmă divorțul a avut loc, ea locuiește cu copiii la vecină.

CONCLUZII:

În analiza violenței domestice acest caz este important prin prisma faptului că arată clar încercările victimelor de a le mai da o șansă soților abuzatori, precum și etapele ciclului violenței.

CAZUL 9

DATE DE IDENTIFICARE:

NUME: M.A.

VÂRSTA: 46 de ani

SEX: Feminin

STUDII: 12 clase

OCUPAȚIA: croitoreasă, în prezent șomeră

STAREA CIVILĂ: Căsătorită

COPII: 1 copil (20 ani)

Date relevante din copilărie:

M.A. a refuzat să vorbească despre copilăria sa.

Date relevante din timpul căsătoriei:

M.A.se căsătorește cu T.A. la vârsta de 23 de ani, cu care se mută în locuința acestuia, locuința ce a devenit locuință conjugală. După 7 ani de căsătorie se naște singura fetița a familiei A. Toți trei au locuit în imobilul cu două camere, proprietate personală a lui T.A.

Primele forme de abuz au apărut la 6 ani după căsătorie când soțul a început să consume băuturi alcoolice. Abuzul a început cu formele economice și verbale, motivând că soția nu știe cum să administreze banii familiei. Soțul nu o mai lăsa sa părăsească locuința. O dată cu violența socială apare și cea economică concretizată prin faptul că soția nu mai avea acces la veniturile familiei, acestea fiind cheltuite de către soț, în mare parte pe băuturi alcoolice. O dată cu consumul de alcool apar și primele forme ale violenței fizice. Ea povestește cum totul a început cu o palmă continuând cu adevărate bătăi și cu lovituri cu obiecte dure. În urma unui asemenea incident soția este internată pentru trei zile în spital. Certificatul medico-legal arată că femeia a fost supusă unor acte de violență fizică (loviri) din partea soțului, dar și lovirea cu obiecte dure. Nemaiputând suporta acest tratament în sânul familiei ea vine la Federația Cartitas pentru a cere ajutor, dorindu-și divorțul.

Prima măsură luată în cazul M.A. a fost aceea de a le caza (mamă și fiică) într-una din locuințele sociale de care dispune centrul. Femeia a fost introdusă într-un program de consiliere prezentând următoarele simptome: labilitate emoțională, dependența față de soț, insomnii. În urma terapiei se recomandă rămânerea în locuința socială a Caritasului, atât a mamei cât și a fetiței, mama conștientizând riscul la care era supus copilul. După trei luni de terapie pentru ambii soți, soția se hotărăște să mai dea o șansă căsniciei și se întoarce împreună cu copilul în locuința conjugală, sunt retrase actele pentru divorț.

Terapia atât în cazul soțului cât și a soției părea că a dat clare rezultate pozitive, numai că la șase săptămâni după ce M.A. s-a întors la soțul acesteia la centru vine o înștiințare din partea poliției din care reieșea faptul că M.A. a fost ucisă de către soțul acesteia T.A.

CONCLUZII:

Acest caz este relevant prin prisma faptului că soluțiile la care se ajunge în urma terapiei și consilierii nu sunt cele mai bune și că, de cele mai multe ori etapele ciclului violenței reapar la o scurtă perioadă de timp. Într-un asemenea caz ar trebui căutate adevăratele cauze ale problemelor și să se încerce o soluționare a acestora nu doar o ameliorare a lor.

CAZUL 10

DATE DE IDENTIFICARE:

NUME: G.N.

VÂRSTA: 44 de ani

SEX: Feminin

STUDII: 10 clase

OCUPAȚIA: în prezent casnică, ultimul loc de muncă – menajeră

STAREA CIVILĂ: Căsătorită

COPII: 2 copii (18 ani și 8 ani)

Date relevante din copilărie:

G.N.a refuzat să vorbească despre copilăria sa.

Date relevante din timpul căsătoriei:

G.N. s-a căsătorit cu N.N la vârsta de 19 ani, în urma căsătoriei rezultând doi copii.

Locuința familiei este alcătuită dintr-o casă la curte cu trei camere, dotată cu gaze și apă curentă întreținută modest, proprietate a familiei soțului.

Încă din momentul căsătoriei violențele verbale și fizice au început să apară. Acestea se întâmplau pe fondul consumului de alcool al soțului. În ciuda acestor violențe G.N. nu a părăsit domiciliul conjugal motivând vârsta copiilor, deși soțul o amenință în mod repetat cu moartea și cu izgonirea de acasă. G.N. declară că „mă obișnuisem cu regimul”, acceptând comportamentul soțului. Anii au trecut, fiica s-a încadrat în muncă, iar cel mic la școală. Speranțele și nădejdea au crescut în gândirea G.N. Ajutată de copii s-a convins că a sosit momentul să ia o decizie radicală în legătură cu relația conjugală. Astfel se hotărăște să plece de acasă din cauza violențelor la care erau supuși luând și pe copii cu ea. Depune o plângere la secția de poliție împotriva soțului și ajunge la Federația Caritas. În urma anchetei sociale reiese faptul că ei erau supuși la adevărate acte de violență în familie și se ia decizia de a pleca din căminul conjugal. În urma anchetei s-a stabilit că cel mai indicat pentru cei trei este să se mute la mama victimei care deține un apartament cu două camere. Sunt înaintate actele pentru divorț și încep ședințele de consiliere și terapie pentru mama și băiețel care prezentau următoarele simptome: labilitate psihică, insomnii, dereglări digestive și pentru băiat grave probleme de comunicare.

Divorțul a fost pronunțat, minorul a rămas în grija mamei, soțul se obligă să plătească pensie alimentară, iar cei trei locuiesc împreună cu mama victimei în apartamentul acesteia.

CONCLUZII:

Cauzele violenței domestice în acest caz au fost consumul de alcool și violența atât verbală cât și fizică.

CONCLUZIILE CERCETĂRII

În majoritatea cazurilor violența domestică are un sens bine conturat și sunt aceleași factori de risc asupra familiei. De exemplu: alcoolul și gelozia predomină în majoritatea cazurilor. Femeile deseori menționează că bărbații devin agresivi când se află în stare de ebrietate. Băuturile alcoolice reduc capacitatea persoanei de a controla și a dirija comportamentul, de aceea femeile se consolează explicând impulsivitatea bărbatului prin influența alcoolului. De fapt, agresorul are anumite caracteristici care îl împing deopotrivă spre alcoolism și violență.

Femeia fiind supusă unei perioade îndelungate violenței, ea devine neputincioasă, pierde încrederea în forțele proprii și nu este destul de puternică ca să-și asume controlul asupra vieții sale.

Ipotezele formulate s-au verificat în totalitate, desemnând o prioritate maximă de adevăr. Factorii declanșatori în majoritatea cauzelor desemnează o subordonare a femeii.

CONCLUZII

Violența împotriva femeilor, este larg răspândită în toată lumea. Aceasta ia atât forme subtile, cât și evidente, fiind adânc înrădăcinate în practicele sociale și culturale și astfel în ordinea ,,naturală” a lucrurilor. Violența împotriva femeilor, în toate formele sale, este o consecință a raporturilor de putere inegale care există între bărbați și femei. Aceasta nu pentru că efectele inegalității de gen nu sunt evidente, ci pentru că mentalitățile sunt bine înrădăcinate în societate. Despre violența domestică am putea spune că este manifestarea de inegalitate fizică existentă între bărbați și femei apreciind că aceasta constituie un mecanism social prin care femeia este forțată să aibă o relație de subordonare față de barbat. Iar cauzele violenței conjugale fiind în primul rând nevoile sociale și economice, urmate de droguri, alcool, lipsa unei locuințe adecvate, lipsa unei legislații sistematizată în domenii, neaplicarea prevederilor și normelor internaționale, gelozia, incompatibilitatea, comportamentul sexual ș.a. Pentru a reduce violența și a proteja femeile trebuie schimbate condițiile sociale și politice care contribuie la menținerea acestei probleme și structurile sociale care au instituționalizat violența. Pentru a fi eficienți în procesul de intervenție este nevoie de:

– mai multe centre de asistență pentru femeile abuzate;

– finanțarea de servicii de către statul român pentru femeile abuzate;

– înființarea centrelor de consiliere pentru bărbații violenți;

– pregătirea/instruirea reprezentanților instituțiilor care intervin în asistarea victimelor violenței domestice: politiști, judecători, avocați, medici legali, medici generaliști, psihologi, asistenți sociali, ș.a.

Prin problematizarea diferitelor valori și norme care perpetuează violența, prin activități de conștientizare a lor, putem diminua și chiar elimina mult din violența structurală și chiar directă. Problema nu constă în lipsa unei teorii bune – mai ales în condițiile în care România a aliniat mare parte din legislație la cea europeană și este semnatara unor convenții internaționale privind drepturile femeilor, ci în lipsa voinței și a viziunii politice de a crea mecanismele necesare pentru a aplica această teorie în practică.

Pentru ca egalitatea de șanse dintre femei și bărbați să existe într-adevăr este nevoie de:

– revalorizarea calităților feminine;

– educarea bărbaților și femeilor în spiritul egalității de gen;

– recunoașterea aspirației către egalitate ca fiind legitimă;

– participarea la viața socială și la toate acțiunile care decurg din drepturile formale de egalitate dintre femei și bărbați;

– sprijinirea femeilor de a intra pe piața muncii pentru a reduce dependența economică;

– îmbunătățirea statutului social al femeilor prin revizuirea raporturilor sociale care există între femei și bărbați.

Nu este suficient să acționăm la nivelul intervenției și prevenirii violenței directe fără să lucrăm și la nivelul culturii și structurii sociale care reproduc constant această problema, și chiar în pofida modificărilor intervenite legislațiilor contemporane, pentru a garanta drepturi egale bărbatului și femeii.

Fiecare caz de violență conjugală se desfășoara în condiții specifice și are cauze particulare, însă, există o serie de factori comuni, care definesc existența și tendințele fenomenului la nivelul întregii societăți. Actele de violență asupra femeilor nu se referă doar la abuzul direct care este cel mai vizibil, ci includ tot ceea ce le împiedică să-și pună potențialul în valoare. Violența domestică în familie nu este doar o problemă domestică de care femeile trebuie să-și asume responsabilitatea. Aceasta este o realitate care se extinde dincolo de familie fiind conținută de toate valorile și instituțiile societății.

Chiar dacă violența împotriva femeilor este respinsă în principial, moștenirile care trebuie contracarate sunt foarte puternice în subconștientul colectiv. De altfel, sunt foarte puțini cei care promovează idea de egalitare asupra raporturilor dintre sexe. Există multiple modalități prin care societatea transmite un mesaj clar vis-a-vis de viața și demnitatea femeii care valorează puțin. Astfel, violența asupra femeilor, este o problemă reală susținută de un sistem valoric și atitudinal care consideră violența un comportament ,,normal”.

Violeța domestică afectează dramatic generațiile viitoare. Copiii sunt deseori abuzați alături de mamele lor, ceea ce îi predispune de a repeta acest tipar nu doar în propriile familii ci și în societate în ansamblu, creând un cerc vicios. Existența unui paralelism clar între violența din interiorul și cea din exteriorul familiei. Tolerarea la grad înalt a violenței împotriva femeilor și fetelor la nivelul familiei influențează societatea în general, existând studii care identifică violența domestică ca o componentă cheie a multor probleme sociale, exemplu fiind copiii străzii, exploatarea copiilor, prostituție, trafic. Violența este o problemă de sănătate publică, având consecințe fizice, psihologice și sociale asupra femeilor și fetelor uneori pe durata întregii vieți.

Violența împotriva femeilor, ca modalitate de manifestare a acestei dominații, nu este o problemă imposibil de depășit, ci o construcție socio-culturală care ține de putere și care poate fi schimbată. Schimbarea aceasta nu este însă una facilă. Faptul ca violența împotriva femeilor este atât de adânc înrădăcinată în majoritatea culturilor lumii, face ca efortul de a identifica structurile sociale și culturale care o fac invizibilă, o tolerează și perpetuează să necesite multă creativitate și acțiune pe termen lung și pe paliere diferite. Deși problema violenței directe împotriva femeilor este insuficient abordată, accentul pus preponderent pe prevenirea și combaterea acestei forme de violență fără a pune în discuție cultura și structura socială care o legitimează se poate dovedi contra-productiv pe termen lung din cauza unei abordări de suprafață. Însă încearcă să se rezolve o problemă prin tratarea doar a efectelor și nu a cauzelor reale care rămân neinvestigate și necunoscute. Pentru oprirea violenței nu este suficientă pedepsirea abuzurilor individuale, ci este nevoie de schimbarea structurilor sociale care au instituționalizat această violență transformând-o într-o normă firească.

Cu toate că schimbările practice pot interveni cu dificultate în cazul în care conștientizarea acestei probleme este una slabă și chiar inexistentă, serviciile pentru victimele violenței reprezintă o prioritate și nu trebuie neglijate în favoarea companiilor educative. O femeia abuzată expusă unei companii educative pe această temă nu găsește nici un refugiu. În aceste condiții este foarte importantă creșterea implicării statului român în rezolvarea acestei probleme care afectează o proporție atât de mare a cetățenilor săi, continuitatea serviciilor oferite de diverse organizații neguvernamentale fiind constant amenințată de dispariția fondurilor străine obținute cu dificultate prin diferite programe de finanțare. Ceea ce se impune în aceste condiții este activarea voinței politice de a acționa în direcția eliminării inegalităților de gen și a violenței împotriva femeilor. Deși organizațiile care lucrează pentru drepturile femeilor au semnalat sub diverse forme și în nenumărate rânduri inegalitățile care există în fapt între femeile și bărbații din România, instituțiile publice au abordat problematica egalității de gen în cadrul procesului de negociere.

Viața amară a cuplului este generată și de gelozia unuia dintre soți, indiferent dacă are o bază reală sau nu. Cercetările antropologice arată că ea e prezentă în aproape toate culturile lumii. Gelozia ia forme acute mai ales atunci când barbatul arată o preferință marcantă față de o altă femeie. Probabil că numărul femeilor geloase este mai mare, dar ca intensitate și comportament violent asociat geloziei, domină bărbații. Ca să nu se ajungă la violență, în cuplu e nevoie ca partenerii să înțeleagă că foarte multe din ficțiunile dintre ei sunt cauzate de diferențele de perspectivă a unor probleme și nu din răutate sau egoism. Ei trebuie să accepte că anumite trăsături de personalitate ale celuilalt nu sunt ,,rele” ci apar ca atare numai fiindcă nu se potrivesc cu ale lui. La fel nici perspectivele diferite nu sunt neaparat bune sau rele.

Pe zi ce trece opinia publică și oficialitățile sunt tot mai sensibile și active în ceea ce privește violența domestică. Un rol important în această problema la avut mișcarea feministă care milita nu numai o reconsiderare a statutului ei politic, profesional, cultural în societate, ci și a statutului ei în familie. Afirmarea femeilor pe plan politic și profesional în viața publică de ansamblu presupune o reconsiderare drastică a sarcinilor de rol din familie. Dacă înainte femeile acceptau departajarea de roluri și complementaritatea de tip tradițional, acum multe văd în complementaritatea de acest gen o mare inechitate și o situație conflictuală.

Realitatea noastră socială este caracterizată printr-o explozie a problemelor sociale, culturale, morale, dar și printr-o cronică frustrare generată de incapacitatea în mare măsură moștenită din trecut de a face față acestora. Spre exemplu femeile sunt victime ale violenței domestice care trebuie ajutate să facă propriile lor alegeri, să ia propriile decizii și să învețe să-și conducă propria viață. Ele trebuie lăsate și încurajate să-și asume responsabilitățile propriilor decizii și să-și exercite libertatea. Problemele de cuplu se datorează, în general lipsei deprinderilor și a mecanismelor de adaptare a acestora. Formarea unei noi competențe duce adesea la rezolvarea problemelor și la dezvoltarea personalității individului. Reiese că, dacă o societate se confruntă cu problematica apărării victimelor violenței, modul în care o soluționează este o măsură a maturității acelei societăți. Țelul acestei lucrări este promovarea intereselor victimelor violenței domestice. Prin aceasta încerc analizarea condițiilor sociale, familiale și individuale care pot conduce la agresivitate împotriva persoanelor vulnerabile, și nu în ultimul rând conștientizarea tuturor oamenilor privind existența unor mecanisme sociale și legislative de combatere a violenței. Violența în general este privită ca un fenomen interpersonal. În sens larg, violența domestică înseamnă îndreptarea agresivității către un membru de familie, de obicei soția. Fenomenul este prezent în realitatea noastră, mai aproape sau mai departe de căminul nostru, de valorile noastre, de obiceiurile privind rezolvarea conflictelor și de cele privind autocontrolul asupra impulsurilor. Deci societatea v-a trebui să accepte deciziile femeilor, să le respecte libertatea de a alege și să promoveze acele concepții care favorizează dezvoltarea neîngrădită a personalității femeilor în sfera economică, politică, socială, culturală sau civilă. Iar prevenirea violenței domestice este schimbarea concepțiilor sociale privind comportamentul agresiv, fundamentarea lor pe evidențe științifice. Reducerea semnificativă a violenței nu depinde de punerea în aplicare și de succesul la un moment dat al uneia sau alteia, ci de amploarea unor acțiuni concertate, susținute de specialiști și fundamentate legal, de informare a comunității privind modalitățile de protecție și de mistificarea concepțiilor privind violența.

Orice familie își organizeaza viața în propria casă, cu măsuri folositoare întregii familii, dar care presupune sacrificii prin autoconstrângere și control al instinctelor. Oamenii nu sunt dispuși din cauza firii lor la o toleranță mutuală, pe care o implică ordinea socială. Conștiința care este greu de cucerit, deoarece trebuie formată ca fiecare să ajungă să-și controleze instinctele. Iar societatea trebuie să aibă interesul și datoria ca să mențină pe cetățeni într-un anumit grad de ordine și cooperare socială, opunându-se violenței domestice.

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

Chelcea Septimiu, Psihosociologie – teorie și aplicații, Editura Economică, București, 2006

Curic Ina, Vaetisi Lorena, Inegalitatea de gen: violența invizibilă, Dicționar de termeni, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2005

Gadei Doina, apud Gelles R.J. și Strauss M.A., Victimizarea femeii în perioada de Tranziție, Editura Sinteca, Craiova, 2003

Gadei Doina, Victimizarea femeii în România în perioada de Tranziție, Editura Sinteca, Craiova, 2003

Hear J., The violences of men, Sage Publication, London, 1989

Ilut Petru, Sociopsihologia și antropologia familiei, Edirura Polirom, Iași, 2005

Margolin Gayla, Interpersonal and Intrapersonal factors associated with marital violence, in Hotaling G.T., Finkelhor D., Kirkpatrick J.T., Straus M.A., Family abuse and its consequences, Sage Publication, London, 1988

Mitrofan Nicolae, în Neculău Adrian, coord., Manual de Psihologie Socială, Editura Polirom, Iași, 1996

Mucchielli Alex, Dicționar al metodelor calitative în știintele umane și sociale, Editura Polirom, Iași, 2002

Muntean Ana, Popescu Marciana, Popa Smaranda, Victimele violenței domestice – copiii și femeile, Editura Eusrostampa, Timișoara, 2007

Muntean Ana, Violența în familie și maltratarea copilului, în Neamțu George, coord., Tratat de Asistență Socială, Editura Polirom, Iași, 2003

Munteanu Ana, apud Stark E., Flitcarft A., Women at risk, în Neculau Adrian, Violența – aspecte psihologice, Editura Polirom, Iași, 2003

Munteanu Ana, în Adrian Necula, Violența-aspecte psihologice, Editura Polirom, Iași, 2003

Munteanu Ana,, Violența domestică și maltratarea copilului, Editura Eurostampa, Timișoara, 2000

Naum Monica, Jurcă Constantin, Violența în familie în perspectiva Uniunii Europene, Editura Muntenia, Constanța, 2005

Neamțu George, Tratat de asistență socială, Editura Polirom, București, 2003

Pop Luana Miruna, Dicționar de politici sociale, Editura Expert, București, 2002

Rădulescu Sorin M., Sociologia violenței intrafamiliale, Editura Lumina Lex, București, 2001

Roth-Szamoskozi Maria, Copii și femei victime ale violenței, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2005

Șchiopu Ursula, Dicționar de psihologie, Editura Babel, București, 1997

Walker E. Lenore, The battered woman syndrome, in Hotaling G.T., Finkelhor D., Kirkpatrick J.T., Straus M.A., Family abuse and its consequences, Sage Publication, London, 1988

Zamfir Elena, Zamfir Cătălin, Situația femeii în România, Editura Expert, București, 2000

Zamfir Vlăsceanu, Dicționar de sociologie, Editura Babel, București, 1998

SITE-URI

www.mmssf.ro, 6 iunie 2015

www.anpf.ro, 7 iunie 2015