Aspecte Generale Si Strategii ale Politicii de Mediu In Cadrul Uniunii Europene

CUPRINS

Introducere

PARTEA I

Aspecte generale si strategii ale politicii de mediu in cadrul Uniunii Europene

CAPITOLUL 1

Prezentare generală a politicii de mediu PAG.

1.1 Trăsături distinctive………………………………………………………………………………………………….

1.2 Istoricul și momentele cheie……………………………………………………………………………………….

1.3 Statutul legal……………………………………………………………………………………………………………

1.4 Instituțiile care activează în domeniul mediului…………………………………………………………….

1.4.1 Comisia Europeană……………………………………………………………………………………………..

1.4.2 Consiliul de Miniștri……………………………………………………………………………………………

1.4.3 Parlamentul European………………………………………………………………………………………….

1.4.4 Curtea Europeană de Justiție…………………………………………………………………………………

1.4.5 Grupurile de interese……………………………………………………………………………………………

1.5 Scopurile politicii de mediu……………………………………………………………………………………….

1.6 Principiile fundamentale…………………………………………………………………………………………….

1.6.1 Principiul responsabilității…………………………………………………………………………………..

1.6.2 Principiul precauției……………………………………………………………………………………………

1.6.3 Principiul acțiunii preventive………………………………………………………………………………

1.6.4 Principiul integrării…………………………………………………………………………………………….

1.6.5 Principiul proximității…………………………………………………………………………………………

1.7 Instrumentele prin care politica de mediu este promovată………………………………………………

1.7.1 Instrumentele de reglementare(legislative)…………………………………………………………….

1.7.2 Instrumentele financiare……………………………………………………………………………………..

1.7.2.1 Programul LIFE………………………………………………………………………………………….

1.7.2.2 Fondul de coeziune………………………………………………………………………………………

1.7.3 Instrumentele orizontale de sprijin……………………………………………………………………….

CAPITOLUL 2

Strategiile privind îmbunătățirea mediului

2.1 Strategia privind dezvoltarea durabilă(DD)…………………………………………………………………..

2.2 Strategia europeană de mediu și sănătate (SCALE)……………………………………………………….

2.3 Strategia de prevenire și reciclare a deșeurilor……………………………………………………………….

2.4 Promovarea ONG-urilor din domeniu…………………………………………………………………………..

2.5 Acordurile voluntare de mediu……………………………………………………………………………………..

2.6 Strategia pentru creșterea Uniunii Europene (EUROPA 2020)………………………………………..

PARTEA a II-a

Evoluția României în domeniul mediului ca urmare a aderării la UE

CAPITOLUL 3

Politica de mediu a României ca membră a Uniunii

3.1 Obiectivele generale si specifice………………………………………………………………………………….

3.2

3.3 Cadrul instituțional național………………………………………………………………………………………..

3.3.1 Ministerul Mediului,Apelor și Pădurilor……………………………………………………………….

3.3.2 Agenția Națională pentru Protecția Mediului………………………………………………………..

3.3.3 Garda Națională de Mediu………………………………………………………………………………….

3.3.4 Administrația Fondului pentru Mediu………………………………………………………………….

3.3.5 Regia națională a pădurilor – Romsilva………………………………………………………………..

3.3.6 Alte instituții naționale de mediu…………………………………………………………………………

3.4 Programe ce susțin politica de mediu la nivel național……………………………………………………

3.5 Strategii post aderare ale politicii de mediu…………………………………………………………………..

CAPITOLUL 4

Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

Introducere

În această lucrare voi discuta politicile de mediu din Uniunea Europeană și cele de după aderarea României la UE. Acest subiect a devenit tot mai dezbătut ca urmare a încălzirii globale, problemelor de sănătate din rândul oamenilor și ale degradării ecosistemului . Politica de mediu este un sistem format din strategii, priorități, obiective, metode și mijloace care acționează pe plan național cât și internațional, sistem care urmărește prevenirea, combaterea, conservarea, dar și dezvoltarea durabilă a mediului.

Problemele din domeniul mediului includ în general poluarea apei, solului, gestionarea deșeurilor, întreținerea biodiversității, protecția resurselor naturale, speciile pe cale de dispariție și fauna. Putem afirma că politica de mediu dictează anumite reguli și monitorizează activitățile umane, previne efectele negative asupra mediului, resurselor și asigură omenirii un mediu sanătos .

Importanța acestei teme se datorează faptului că politica de mediu este o politică orizontală pentru Uniunea Europeana, însemnând că aspectele de protecție ale mediului sunt luate obligatoriu în considerare pentru celelalte politici comunitare. De asemenea această politică are o responsabilitate uriașă pentru generațiile ce vor urma și ea poate asigura prosperitatea economică, securitatea, sănătatea și calitatea vieții. În secțiunea practică a lucrării voi scoate in evidenta evolutia pe care a avut-o Romania în domeniului mediului dupa aderararea sa la Uniunea Europeană și voi prezenta efectele pozitive pe care "Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național", derulat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor le-a adus calității aerului . În prima parte a lucrării este conturat cadrul teoretic și sunt prezentate aspectele generale ale politicii de mediu din cadrul Uniunii Europene, integrând în primul capitol trăsăturile distinctive ale politicii, un scurt istoric și momentele cheie, dar și statutul legal al politicii. În continuare am precizat instituțiile care activează în domeniu, scopul politicii, principiile pe baza cărora funcționează politica și instrumentele prin care politica de mediu este promovată (cele de reglementare și financiare). În capitolul 2 al primei parți sunt descrise stategiile privind îmbunătățirea mediului : dezvoltarea durabilă, strategia europeană de mediu și sănătate, de prevenire și reciclare a deșeurilor, de promovare a ONG-urilor și cea pentru creșterea Uniunii Europene (EUROPA 2020). Cea de a doua parte a lucrării este structurată pe două capitole. Primul capitol

PARTEA I

Aspecte generale și strategii ale politicii de mediu în cadrul Uniunii Europene

CAPITOLUL 1

Prezentare generală a politicii de mediu

1.1 Trăsături distinctive

Politica de mediu reprezintă un sistem ce are ca responsabilitate protejarea mediului înconjurător, iar prin instrumentele și strategiile sale, aceasta urmărește să atingă obiectivele de prevenire și combatere dar și de utilizare rațională a resurselor naturale.

Această politică este alcătuită din dispoziții de ordin legislativ, programe de acțiune în favoarea mediului ambiant sau ajutoare bănești, strategii de dezvoltare durabilă și promovări privind cercetarea și inovarea tehnologiilor cu poluare cât mai redusă. Toate componentele funcționează prin relaționare și formează astfel un sistem complex .

Politica de mediu este o componentă a strategiei de dezvoltare durabilă și urmărește îndeaproape principiul durabilității .

1.2 Istoricul și momentele cheie

În perioada anilor '60 comunitățile semnalau din ce în ce mai multe evenimente în care mediul avea de suferit din cauza gradului ridicat de poluare, iar informațiile începuseră să circule mai rapid decât în deceniile anterioare deoarece sursele de informare se diversificau și acopereau arii mai mari.

La baza Comunității Europene stăteau tratate ce nu menționau competențe comunitare legate de domeniul mediului și se putea interveni doar la nivel național, astfel Piața comună (în engleză Common Market) avea de suferit, generându-se o serie de conflicte ce făceau simțită nevoia unor politici care să includă mai multe state .

Reglementări privind mediul aveau să apară în anul 1972 ca urmare a conferinței susținute de Organizația Națiunilor Unite în care se stabilește printr-un program de acțiune că mediul ambiant va trebui tratat în viitor la scara internațională deoarece este un fenomen transfrontalier, spre exemplu fenomenul de poluare a aerului . În următorii ani acquis-ul comunitar(în engleză The community acquis) numit și Dreptul Comunitar al Mediului a creat peste 200 de instrucțiuni legislative ce includ poluarea apei, aerului, solului, protecția florei și faunei, poluarea fonică și managementul produselor chimice și protejarea mediului de radiații .

Ca urmare a summitului de la Paris din anul 1972, apare în 1973, Programul de Acțiune pentru Mediu(PAM) care conținea programe strategice ce abordau combaterea poluării, în special a apei și aerului. Aici sunt definite principii de bază folosite până în prezent, precum "poluatorul platește" sau "acțiunea la sursă".

Un al doilea program, PAM 2, este elaborat în 1978 și dorește să respecte aceleași prorități ca și PAM 1, de a introduce standarde minime privind poluarea apei și aerului.

În anul 1981 este creată Direcția Generală pentru politica de mediu care avea ca atribuții implementarea politicilor de mediu și realizarea obiectivelor la nivel legislativ.

Anul 1982 este marcat de adoptarea celui de al treilea PAM (1982-1986), care își schimbă abordarea și urmărește să evalueze cum politicile de mediu influnțează Piața Internă, iar perspectiva din care este privită se schimbă de la cea calitativă la cea a emisiilor poluante (se propun standarde și valori limită pentru aceste emisii)

În 1987 a fost adoptat PAM 4 (1987- 1992), care urmărea aceleași obiective ca programul anterior. Acesta vine cu o noutate ce constă în promovarea principiului durabilității și pregătirea unei strategii.

În anul 1992 PAM 5 este elaborat și funcționează pentru perioada 1993-1999. În acest program dezvoltarea durabilă devine o strategie a politicii de mediu. Tratatul Uniunii Europene de la Maastricht din 1992 adoptă revizuirile și Parlamentul European capătă rolul de a putea aproba sau respinge o propunere legislativă sau de a propune amendamente.

Prin Tratatul de la Amsterdam din anul 1997 politica de mediu devine o politică orizontală a Uniunii Europene și reușește "să consolideze principiul integrării politicii de mediu în celelalte politici comunitare".

Anul 2000 reprezintă anul evaluării rezultatelor PAM 5 și definirea priorităților pentru al 6- lea program de acțiune – PAM 6 (2001-2010), care susține strategia dezvoltării durabile și accentuează responsabilitatea implicată în deciziile ce afectează mediul. PAM 6 se concentrează pe patru domenii de acțiune prioritară și aici identificăm :

1)Schimbările climatice ( scopul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, conformându-se protocolului de la Kyoto)

2)Natura și biodiversitatea (cu obiectivul de a proteja animalele și plantele pe cale de dispariție)

3)Mediul și sănătatea (are ca obiectiv asigurarea unui mediu propice dezvoltării umane )

4)Gestionarea resurselor naturale și a deșeurilor ( încurajarea reciclării deșeurilor )

Conferința de la Gothenburg din anul 2001 aduce cu sine adoptarea dezvoltării durabile ca strategie comunitară pe termen lung, ce concentrează politicile de dezvoltare durabilă în domeniile: economic, social și al protecției mediului.

În decembrie 2009 este adoptat Acordul de la Copenhaga prin care se fixează obiectivul de a stopa încalzirea globală în limita a 2 grade Celsius și se stabilesc ajutoare financiare pentru țările în curs de dezvoltare care prezintă vulnerabilitate.

În 2010 are loc un eveniment notabil și anume Summitul Climatic de la Cancun în care se menține ideea acordului de la Copenhaga privind prevenirea încălzirii globale și se încearcă creeare unui Fond Verde (Green Climate).

Tot în acest an Comisia Europeană comunică o strategie intitulată " Europa 2020: O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii " și are ca obiective în domeniul mediului prevenirea schimbărilor climatice și utilizarea durabilă a energiei

În anul 2013 intră în vigoare cel de Al șaptelea program de acțiune pentru mediu al Uniunii Europene (PAM 7) și are ca scop orientarea politicii până în anul 2020, an în care :

" Prosperitatea umană și mediul sănătos ar trebui să fie ancorate într-o economie circulară inovatoare, în care nu se risipește nimic, iar valoarea biodiversității este pe deplin recunoscută și protejată. Creșterea se va baza pe utilizarea energiei în așa fel încât să se reducă la minimum emisiile de gaze cu efect de seră (GES), iar resursele naturale să fie utilizate sustenabil : un model de dezvoltare globală ecologică"

1.3 Statutul legal

Politica de mediu a Uniunii Europene are ca bază legală o serie de articole și directive menite să-i asigure buna desfășurare .

Articolul 2 din Tratatul Uniunii Europene menționează faptul că prin instituirea unei piețe comune, a unei uniuni economice și monetare și prin punerea în aplicare a politicilor se va putea asigura "un nivel înalt de protecție și îmbunatățire a calității mediului"

Articolul 6 propune promovarea dezvoltării durabile și arată nevoia de a include cerințele de protecție ale mediului în definirea și implementarea politicilor europene .

Articolul 95 are în vedere printre altele protejarea mediului la nivel național, orice stat membru având dreptul să adauge prevederi legislative cu ajutorul unei clauze de derogare .

Articolul 175 prevede proceduri legislative pentru îndeplinirea obiectivelor și modul prin care se iau deciziile, prin colaborare cu Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor.

În articolul 176 se precizează faptul că statele membre pot introduce măsuri de protecție mai stricte cu condiția să fie compatibile cu acest tratat de instituire a Uniunii Europene.

Pe lângă aceste reglementări legislative se adaugă și directivele, acte legislative ce iși propun să stabilească obiective care trebuiesc îndeplinite obligatoriu de către cei cărora li se adresează. Directivele reprezintă legislația orizontală și cea sectorială în domeniul protecției mediului .

Legislația orizontală face referire la reglementările privind transparența, încurajarea opiniei publice, îmbunătățirea procesului decizional, dezvoltarea activității, evaluarea programelor pentru mediu și prevenirea mediului. Un exemplu ce aparține legislației orizontale este directiva 2004/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind răspunderea pentru mediul înconjurător în legătură cu prevenirea și repararea daunelor aduse mediului sau directiva 2011/92/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului

Legislația sectorială face referire la sectoarele de care se ocupă politica de mediu și anume :

– Calitatea aerului, calitatea apei, controlul poluării industriale, managementul deșeurilor, organismele modificate genetic, schimbările climatice, poluarea fonică și substanțele periculoase.

1.4 Instituțiile care activează în domeniul mediului

În acest subcapitol voi prezenta principalii actori instituționali în elaborarea politicii de mediu a UE, Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul de Miniștri , Curtea de Justiție, dar și Grupurile de interese din acest domeniu .

1.4.1 Comisia Europeană este organismul cu rol principal în elaborarea și aplicarea politicilor comunitare. Pentru domeniul mediului a fost creată în anul 1981 Direcția Generală pentru Mediu (DGM), numită și : "Consiliu pentru mediu".

DGM are responsabilitatea de a iniția noi acte legislative în domeniu și de a supraveghea aplicarea legislației adoptate la nivel comunitar în statele membre. În acest scop, misiunea asumată de către DGM constă în:

– menținerea și îmbunătățirea calității vieții printr-un înalt nivel de protecție a resurselor naturale, o evaluare și o gestiune eficace a riscurilor, precum și aplicarea în timp util a legislației comunitare;

– favorizarea utilizării eficace a resurselor în producția, consumul și eliminarea deșeurilor;

– integrarea obiectivelor de mediu în alte domenii ale politicilor comunitare ;

– promovarea în UE a creșterii, având în vedere nevoile economice, sociale și de mediu, atât ale cetățenilor de astăzi, cât și ale generațiilor viitoare ;

– contribuția la găsirea de soluții pentru problemele globale de mediu, în special legate de schimbările climatice și de conservarea biodiversității la nivel internațional ;

– promovarea unei abordări multisectoriale a problemelor de mediu, cu participarea tuturor părților implicate la o informare mai eficace și la o mai bună protecție a mediului."

1.4.2 Consiliul de Miniștri al mediului este organismul care răspunde de luarea deciziilor și coordonarea politicii pentru statele membre. Deși acesta este alcătuit din miniștri ce reprezintă interesele statului de care aparțin, deciziile se iau în numele Uniunii și a obiectivelor comune. Un bun exemplu în acest sens îl reprezintă stabilirea normelor minime de poluare fonică unde în cele din urmă statele scandinave cu exigențe mult ridicate de restul statelor membre, au ajuns la un numitor comun prin stabilirea unei norme accesibile tuturor. Pe lângă rolul de decident și coordonator, acest consiliu stabilește bugetele și formulează obiectivele din domeniu.

1.4.3 Parlamentul European este un alt actor instituțional cu rol în politica de mediu. Acesta este alcătuit din comisii specializate în diverse domenii și partide politice. Ultimele modificări ale tratatului menționează procedura de codecizie, astfel Parlamentul European devenind egal în fața Consiliului. Parlamentul este considerat cel mai activ dintre organismele decizionale, spre exemplu în 1971 cere Comisiei să abordeze problema vânatului de pasări migratoare, problemă atenționată printr-o petiție de grupurile ce apărau drepturile animalelor . În anii 90' îndeamnă

Comisia să acorde o atenție sporită privind aplicarea politicii de mediu și să se implice cu actorii sociali și administrativi de pe teren (Parlamentul European 1996b;Collins si Earnshaw 1992).

1.4.4 Curtea Europeană de Justiție interpretează legislația europeană pentru a se asigura că aceasta se aplică în același mod în toate țările membre UE. De asemenea, soluționează litigiile juridice dintre guvernele statelor membre și instituțiile europene. Persoanele fizice, întreprinderile sau organizațiile pot la rândul lor să aducă un caz în fața Curții de Justiție când consideră că le-au fost încălcate drepturile de către o instituție europeană.

1.4.5 Grupurile de interese reprezintă o categorie ce influențează formularea politicii de mediu, fazele de punere în aplicare și pe cea de executare. Unul din primele grupuri de interes a fost înființat în anul 1974 cu ajutorul Comisiei Europene și poartă denumirea de Biroul European pentru Mediu(BEM). În anul 1990 BEM alături de grupul Friends of Earth(FOE), Fondul Mondial pentru Natura(WWF) și GreenPeace International vor forma "Banda celor patru", coaliție de ONG-uri la care se alătură și Climate Network Europe(CNE), Federația Europeană pentru Transport și Mediu (T&E), Birdlife International, Alianța pentru Sănătate și Mediu, CEF Bankwatch Network și Organizația Prietenii Naturii. Pe baza Deciziei 466/2002/CE prin care ONG-urile sunt promovate, acestea vor beneficia anual de 8,4 milioane de euro. Unele ONG-uri au rolul de grup de presiune pe când altele funcționează în calitate de consilieri, ajutând în luarea deciziilor. Grupurile de mediu pot intenta plângeri Comisiei dacă apar probleme în aplicarea politicilor în statele membre.

1.5 Scopurile politicii de mediu

Scopul politicii de mediu se regăsește în Tratatul Comisiei Europene, titlul XIX, articolul 174, litera 1 care menționează următoarele: "Politica Comunității în domeniul mediului contribuie la urmărirea obiectivelor de mai jos :

– conservarea, protecția și îmbunătățirea calității mediului ;

– ocrotirea sănătății persoanelor ;

– utilizarea prudentă și rațională a resurselor naturale ;

– promovarea pe plan internațional a unor măsuri destinate să facă față problemelor regionale sau planetare de mediu."

1.6 Principiile fundamentale

" Principiul reprezintă un element fundamental, o prescripție de bază vizând conținutul normei juridice. El are un rol constructiv, dar și valorizator pentru sistemul de drept. Principiile dreptului mediului sunt acele reguli esențiale, de maximă aplicabilitate, care stau la baza ramurii de drept al mediului. Principiile fundamentale reprezintă elementul prin care se realizează unitatea dispozițiilor dreptului mediului la nivel național, comunitar și internațional. "

Degradarea mediului ambiant într-un ritm accelerat impune politicii de mediu să adopte măsuri minime la nivelul întregii uniuni care să încetinească poluarea. Prin Tratatul de la Amsterdam, politica de mediu devine orizontală și se concentrează pe găsirea cauzelor și acționarea promptă asupra lor. Pe parcursul ultimelor decenii se conturează o serie de principii menite să acționeze în favoarea mediului. Primele principii apar simultan odată cu inițierea de către Comisia Europeană a unui program de acțiune pentru mediu, principii folosite și azi precum : poluatorul plătește, precauției și al acțiunii preventive . Pe lângă aceste principii mai apare în decursul anilor : principiul integrării sau cel al proximității .

1.6.1 Principiul responsabilității sau numit și "poluatorul plătește" are în vedere obligarea poluatorului de a plăti taxe în cazul în care acesta depășeste limita admisă de poluare și aduce prejudicii notabile mediului ambiant. O primă propunere privind acest principiu se regăsește în recomandarea C(72)128 din 26 mai 1972 a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și se declară următoarele : principiul presupune ca poluatorul să suporte cheltuielile de realizare a măsurilor stabilite de către autoritățile publice pentru a se asigura că mediul este într-o stare acceptabilă. Cu alte cuvinte, costul acestor măsuri ar trebui să se reflecte în costul bunurilor și serviciilor care provoacă poluare în producție și / sau consum.

1.6.2 Principiul precauției presupune luarea deciziilor în cazul în care mediul sau sănătatea umană este amenințată, justificându-se faptul că riscul deciziei luate este mult mai mic decât pericolul degradării mediului ambiant. În cazul în care efectele nu sunt cunoscute deoarece studiile și analizele nu sunt finalizate, este recomandat să nu se înceapă activitățile de înlăturare a cauzei, dar după cum spune Convenția pentru Diversitate Biologică din 1992 de la Rio, cauzele care au un impact semnificativ asupra mediului nu trebuiesc amânate pe motivul că studiile științifice nu sunt finalizate.

1.6.3 Principiul acțiunii preventive urmează regula "este mai bine să previi decât să combați" însemnând faptul că anticiparea unui pericol este mult mai eficientă și sănătoasă decât combaterea lui în momentul în care acesta deja și-a arătat efectele. Această idee este integrată în toate tratatele ce abordează protecția mediului.

1.6.4 Principiul integrării este un concept ce are ca obiectiv asigurarea formulării și aplicării politicilor europene, respectând cerințele mediului. Conceptul subliniază că mediul este o prioritate în fața intereselor de natură economică, politică și socială.

1.6.5 Principiul proximității este menționat în directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și Consiliului și are ca scop asigurarea depozitării sau tratarea deșeurilor în locuri special amenajate și utilate specific, în imediata apropiere a celui ce le produce, prin urmare asigură un nivel ridicat de protecție pentru mediu și pentru sănătatea publică.

1.7 Instrumentele prin care politica de mediu este promovată

Una dintre funcțiile principale ale programelor de acțiune pentru mediu a constituit-o

elaborarea și sistematizarea unui sistem eficace de instrumente pentru realizarea obiectivelor de

mediu. Subordonate principiilor adoptate în cadrul PEM, instrumentele s-au structurat treptat,

printr-un efort de sistematizare al Comisiei Europene, pe următoarele categorii: "instrumente de

reglementare, instrumente axate pe piață (economice și financiare și mecanisme de suport

financiar, instrumente orizontale de sprijin)"

1.7.1 Instrumentele de reglementare(legislative) au rolul de a crea un cadru legal al politicii de protecție a mediului și sunt alcătuite din componente ale accquis-ului comunitar (decizii, directive sau regulamente) care redau în cadrul legal programele, strategiile și planurile de acțiune ale UE.

1.7.2 Instrumentele financiare ale politicii de mediu au ca obiectiv protecția mediului, iar pentru a putea acționa este nevoie de resurse financiare. Principalele instrumente de finanțare sunt programul LIFE și Fondul de Coeziune.

1.7.2.1 Programul LIFE este un instrument financiar al Uniunii Europene în cadrul politicii de mediu și urmărește dezvoltarea continuă a politicii de mediu prin co-finanțarea proiectelor ce aduc plus valoare spațiului european. Acest program debutează în anul 1992, iar până în prezent are încheiate patru faze : LIFE 1(1992-1995), LIFE 2(1996-1999), LIFE 3(2000-2006), LIFE+(2007-2013), iar un program în desfășurare , LIFE(2014-2020).

Programul actual LIFE are un buget global de 3,2 miliarde de Euro pe întreaga lui perioadă de desfășurare atât pentru domeniul public cât și pentru cel privat .

LIFE 2014-2020 se divide în sub-programul Acțiune pentru Climat și sub-programul Mediu. Primul sub-program reprezintă noutatea programului și are un buget de aproximativ 900 de milioane Euro care vor fii îndrepați unor domenii prioritare precum reducerea emisiilor GES, adaptarea la schimbările climatice și guvernanță și informare asupra climatului. Cel de-al doilea sub-program: Mediu, beneficiază de aproape 3 miliarde de euro și este compus din domenii precum utilizarea rațională a resurselor, biodiversitatea și guvernanța și informarea în domeniul mediului.

Acest program prezintă o serie de avantaje:

" Actorii locali au de câștigat de pe urma acestui nou program LIFE, întrucât pot să realizeze proiecte la nivel local sau regional fără a implica un parteneriat internațional. De asemenea, nivelul de cofinanțare din partea UE a crescut de la 50% la 70%, chiar și 80% pentru proiectele integrate, pentru care va fi, de altfel, finanțabilă și faza de pregătire. LIFE își lărgește teritoriul de eligibilitate și la țări din afară UE, în anumite condiții."

1.7.2.2 Fondul de coeziune

"Este un fond special al comunității europene care ajută statele membre cu un produs național brut (PNB) pe cap de locuitor de mai puțin de 90% din media comunitară să-și reducă diferențele dintre nivelurile de dezvoltare economică și socială și să-și stabilizeze economiile. Acesta susține acțiuni în cadrul obiectivului „Convergență” și se află sub incidența acelorași reguli de programare, de gestionare și de control ca în cazul Fondului Social European( FSE) și al Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDR)"

Fondul intervine în domeniul mediului indirect prin finanțarea domeniilor strâns legate, cel al transporturilor(dezvoltând rețeaua de transport public, integrând vehicule cu emisii scăzute precum cele care funcționează cu ajutorul tehnologiei AdBlue, dezvoltând transportul feroviar și naval) și cel energetic(resurse energetice regenerabile precum fermele de vânt bazate pe morile eoliene, biomasa, energia provenită din maree). În perioada 2000-2006 fondul s-a repartizat următoarelor țări : Grecia(3060 milioane de Euro), Irlanda(720 milioane de Euro), Spania(11160 milioane de Euro),Portugalia (3300 milioane de Euro). Între anii 2007-2013 finanțarea a fost îndreptată următoarelor țări: Bulgaria, Cipru, Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria. .

Pentru intervalul 2014-2020, conform datelor Comisiei Europene din anul 2013 extrase de Neculai-Cristian Șurubaru, membru al asociatiei Europuls, țările care vor primi alocarea de fonduri sunt : Polonia, Italia, Spania, Romania, Cehia, Ungaria, Portugalia, Germania, Grecia, Franta, Marea Britanie, Bulgaria, Letonia și alte cateva state.

1.7.3 Instrumentele orizontale de sprijin

Acestea vin în completarea instrumentelor prezentate anterior și au rolul de a promova domeniul mediului și de a crea un context propice dezvoltării durabile . La nivel comunitar se identifică următoarele instrumente orizontale : îmbunătățirea și ameliorarea continuă a statisticilor privind mediul, cercetarea științifică, dezvoltarea tehnicii,planificarea sectorială și spațială; informarea publică și educația; educația și formarea profesională.

"Analiza în dinamică a sistemului instrumentelor politicilor de mediu reflectă preocuparea

Uniunii de adaptare a politicii de mediu la principiile economiei de piață, cu mutarea accentului

dinspre instrumentele de comandă și control către cele axate pe piață, prin acțiuni de integrare a considerentelor ecologice în comportamentele de producție și de consum."

CAPITOLUL 2

Strategiile politicii de mediu

2.1 Strategia privind dezvoltarea durabilă(DD)

Este un concept definit în anul 1987 prin raportul Brundtland sau "Viitorul nostru comun" ca fiind : "dezvoltarea ce urmărește satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi”. Acesta a fost conceput in contextul degradării mediului și crizei de resurse naturale din acea perioadă. În anul 1992 la Rio de Janeiro, acest concept nou se impune prin Conferința Mondială pentru Dezvoltare Durabilă , coordonată de Organizația Națiunilor Unite(ONU).

"Dezvoltarea durabilă este acel proces de dezvoltare care răspunde nevoilor actuale fără a periclita capacitatea generațiilor viitoare de a răspunde propriilor nevoi. […..] Pentru ca dezideratul dezvoltării durabile să poată fi atins, protecția mediului va constitui parte integrată a procesului de dezvoltare și nu poate fi abordată indepedent de acesta."

Dezvoltarea durabilă devine obiectiv pentru Uniunea Europeană în anul 1997 și este inclusă în Tratatul de la Maastricht, în anul 1999 prin Tratatul de la Amsterdam este consolidată baza legală a politicii. Anul 2000 se remarcă prin ședința Consiliului European extraordinar de la Lisabona în care șefii statelor membre UE își asumă responsabilitatea de a crea pana în 2010 o economie "competitivă și dinamică". Conceptul dezvoltării durabile este prezent în politica de mediu începând cu PAM 5 și începând cu anul 2001 devine o strategie independentă cu un număr de 4 priorități : schimbarea climatică, sănătatea umană, gestionarea durabila resurselor naturale, sistemul de transport. În anul 2005 Comsia Europeană revizuiește această strategie și vine cu evaluarea progresului înregistrat după anul 2001. Tot în 2005 statele membre adoptă o Declarație privind direcția în care se îndreaptă dezvoltarea durabilă, incorporând Strategia de la Lisabona .

La 9 iunie 2006 este adoptată "Strategia de Dezvoltare Durabilă reînnoită pentru o Europă extinsă", abreviată și SSDUE,aceasta stabilește obiectivele și acțiunile concrete cu termen până la finalul lui 2010, în fața unor provocări predominant din zona mediului :

– Schimbările climatice

– Gestionarea și conservarea resurselor naturale

– Sănătatea publică

– Transportul durabil

– Integrarea socială a forței de muncă, fenomenul de migrație, demografia

– Sărăcia globală și provocările dezvoltării durabile

– Consumul și producția durabilă

În Iulie 2009, Comisia adoptă revizuirea SSDUE și subliniază faptul că în ultimii ani Uniunea a reușit să integreze această strategie într-o gama largă de politici, a preluat conducerea în lupta împotriva schimbărilor climatice și promovarea unei economii cu emisii reduse de carbon. În același timp au evidențiat ca încă există tendințe nedurabile în multe domenii și eforturile trebuie să fie intensificate. Revizuirea face bilanțul măsurilor politice ale UE în domeniile vizate de SDD a UE și lansează o reflecție asupra viitorului SDD a UE și relația acesteia cu Strategia Lisabona. Consiliul European din decembrie 2009 a confirmat că "Dezvoltarea durabilă rămâne un obiectiv fundamental al Uniunii Europene în cadrul Tratatului de la Lisabona. După cum s-a subliniat în raportul Președinției privind revizuirea Strategiei de dezvoltare durabilă a Uniunii 2009 , strategia va continua să ofere o viziune pe termen lung și constituie cadrul politic general pentru toate politicile și strategiile Uniunii.

"O serie de tendințe nedurabile necesită măsuri urgente. Sunt necesare eforturi suplimentare semnificative pentru a reduce schimbările climatice, consumul ridicat de energie în sectorul transporturilor, diminuarea biodiversității și resursele naturale. Trecerea la o sigură și durabilă economie cu emisii scăzute de carbon va necesita un accent mai puternic pe viitor. Acțiuni prioritare ar trebui să se precizeze mai clar în viitoarele revizuiri. Guvernarea, inclusiv implementarea și monitorizarea ar trebui consolidată, de exemplu, prin legături mai clare cu viitoarea strategie UE 2020 și cu alte strategii transversale"

2.2 Strategia europeană de mediu si sănătate (SCALE)

Această strategie, SCALE (Știință, Copii, Conștientizare, Legislativ, Evaluare) are ca scop o mai bună înțelegere a legăturilor complexe dintre mediu și sănătate și luarea de măsuri privind reducerea impactului pe care o au factorii de mediu asupra sănătății umane. Obiectivul acestei strategii a fost să integreze infromațiile privind starea mediului, ecosistemului și a sănătății umane. Alte obiective ale strategiei sunt de a identifica și de a reduce orice noi amenințări la adresa sănătății, cauzate de factorii de mediu și pentru a consolida capacitatea Uniunii de elaborare a politicilor în acest domeniu. Acronimul SCALE indică faptul că strategia se bazează pe știință, se concentrează pe copii, are ca scop creșterea gradului de conștientizare, folosește instrumente juridice și include evaluarea continuă.

Primul ciclu al strategiei s-a desfășurat în perioada 2004-2010, concentrându-se pe legătura dintre factorii de mediu și :

– boli respiratorii, astmul, alergiile

– tulburări de dezvoltare neurologică

– cancerul la copii

– bolile endocrine

2.3 Strategia de prevenire și reciclare a deșeurilor

Această strategie de management a deșeurilor stabilește orientări și descrie măsurile ce pot fi luate pentru a reduce degradarea mediului. De asemenea obiectivul principal al strategiei este de a modifica legislația prin îmbunătățirea procesului de aplicare, încurajarea strategiei de prevenire și pe cea de promovare a reciclării lor .

În data de 21 decembrie 2005, Comisia publică comunicatul 666, intitulat " Utilizarea durabilă a resurselor : " O strategie tematică privind prevenirea și reciclarea deșeurilor". Cadrul legal este simplificat prin comasarea directivei cadru COM(2005) 666 cu directiva deșeurilor periculoase 91/689/EEC și cea a uleiurilor uzate 75/439/EEC. În contextul strategiei de prevenire se propun tehnici de eco-design prin care un produs necesită protejarea mediului pe întregul său ciclu de viață (achiziție publică, fabricare, utilizare și eliminare). Strategia de promovare a reciclării deșeurilor are ca scopuri principale reducerea impactului asupra mediului, dar și reintroducerea lor în ciclul economic sub forma unor alte produse: reciclarea beneficiază de reglementări prin care se introduc criterii de eficiență pentru operațiunile de recuperare, precum și criterii pentru a distinge deșeurile de produse.

În anul 2006 sunt adoptate două instrumente legislative care au imbunătățit prevenirea generării deșeurilor : Directiva privind bateriile și Directiva privind gestionarea deșeurilor extractive.

Directiva cadru a deșeurilor 2008/98/CE stabilește definiții, cerințe generale, o ierarhie a deșeurilor, planuri și programe, dar și evidența și controlul, referitor la gestionarea deșeurilor. Directiva mai obligă statele membre ca recuperarea și eliminarea deșeurilor să nu pericliteze sănătatea umană și nici mediul.

În 2009, cu sprijinul Comisiei este lansată săptămâna "Prevenirea deșeurilor " în care sunt promovate metodele de prevenire.

Progresele privind obiectivele strategiei sunt revizuite în raportul "Strategia tematică privind prevenirea și reciclarea deșeurilor" și adoptate la 19 ianuarie 2011. Acesta include un rezumat al principalelor acțiuni întreprinse de către Comisie, principalele statistici disponibile privind generarea și gestionarea deșeurilor, un rezumat al principalelor provocări viitoare și recomandări pentru acțiuni viitoare.

Potrivit Agenției Europene de mediu :

" Gestionarea deșeurilor s-a îmbunătățit în ultimii ani, scăzând atât cantitatea de deșeuri generate, cât și cea trimisă la groapa de gunoi. Ratele de reciclare au crescut în 21 de țări între 2004 și 2012, iar ratele de depozitare a deșeurilor au scăzut în 27 dintre cele 31 de țări (pentru care sunt disponibile date). Țările din SEE au atins o rată medie de reciclare de 29 % în 2012, comparativ cu 22 % în 2004."

2.4 Promovarea ONG-urilor din domeniu

Este un program care funcționează pe baza deciziei 466/2002/EC, sub forma unui instrument financiar ce incurajează ONG-urile să participe constant la dezvoltarea politicii comunitare de mediu. Acesta sprijină totodată și asociațiile regionale și locale care aduc aport aplicării acquis-ului comunitar.

"Rolul său de stimulent este materializat prin acordarea de subvenții (granturi) ONG-urilor active în domeniul protecției mediului, pe baza unor propuneri trimise de acestea. Criteriile de acordare a granturilor urmăresc prioritățile PAM 6 și promovează educația pentru protecția mediului și sprijinirea implementării legislație comunitare de mediu "

2.5 Acordurile voluntare de mediu

Acordurile de mediu devin o strategie în urma Comunicării 412 a Comisiei, pe data de 17 iulie 2002 : "către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor din 17 iulie 2002 privind acordurile de mediu la nivel comunitar din cadrul Planului de acțiune privind >> simplificarea și ameliorarea mediului de reglementare << " și sunt o formă de co-reglementare, cu rolul de a susține agenții economici implicați activ în protecția mediului . Acordurile de mediu sunt voluntare și se folosesc în toate statele membre, la nivel național, regional sau local . La nivelul Uniunii Europene vin cu un element de noutate și anume : stabilirea unui cadru legal pentru utilizarea acordurilor voluntare de mediu .

Reglementarea privind funcționarea acordului este adusă de Comunicarea din iulie 2002 unde se stabilesc trei tipuri de acorduri posibile :

"1) acorduri din proprie inițiativă – se referă la inițiativele sectorului industrial în domenii în care Comisia nu intenționează să propună reglementări și pe care le poate sprijini printr-o recunoaștere formală;

2) auto-reglementări – reprezintă situațiile în care reprezentanții industriei aleg să reglementeze un aspect controversat, pentru a preveni o reglementare legislativ din partea Comisiei;

3) co-reglementări: constituie un tip mai strict de reglementări, în care UE stabilește obiective și cerințe de monitorizare, iar sectorul industrial decide asupra măsurilor ce trebuie luate în acest scop.

Domeniile în care aceste acorduri la nivel comunitar pot avea un rol însemnat sunt: impactul produselor din PVC asupra mediului, politica integrată a produselor, schimbarea climatică și gestionarea deșeurilor. "

2.6 Strategia pentru creșterea Uniunii Europene(EUROPA 2020)

Europa 2020 sau "O strategie europeană pentru creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii" are ca scop îndrumarea economiei spre competititvitate în intervalul 2010-2020. Viziunea acestei strategii este reprezentată de trei priorități sugerate încă din titlu :

– creșterea inteligentă (bazată pe inovare și cunoaștere)

– creștere durabilă (o economie eficientă privind utilizarea resurselor )

– creșterea incluziunii sociale (mărirea gradului de ocupare a forței de muncă)

Pentru ca prioritățile acestei strategii să poată fi atinse și măsurate, Comisia Uniunii Europene a stabilit cinci obiective ce aveau să fie transpuse și la nivel național :

– Dezvoltarea și cercetarea

– Ocuparea forței de muncă

– Schimbările climatice și energia

– Reducerea gradului de sărăcie și excluziune socială

-Educația

UE intenționează să stimuleze creșterea durabilă prin 2 inițiative majore :

"1. O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor 

Pentru a trece la o economie care utilizează resursele în mod eficient și emite mai puțin CO2, trebuie să reducem dependența creșterii economice de resurse și energie, în special prin:

– reducerea emisiilor de CO2

– îmbunătățirea securității energetice

– reducerea cantității de resurse utilizate

2. O politică industrială adaptată erei globalizării

UE are nevoie de o politică industrială care să sprijine întreprinderile, în special pe cele mici, în eforturile lor de adaptare la globalizare, de depășire a crizei economice și de trecere la o economie cu emisii scăzute de CO2:

– sprijinind spiritul antreprenorial, pentru ca întreprinderile europene să devină mai performante și mai competitive

– acoperind toate elementele lanțului valoric din ce în ce mai globalizat, de la accesul la materii prime la serviciile post-vânzare.

O astfel de politică poate fi elaborată doar în strânsă cooperare cu întreprinderile, sindicatele, mediul academic, ONG-urile și organizațiile de consumatori."

PARTEA a II-a

Evoluția României în domeniul mediului ca urmare a aderării la UE

CAPITOLUL 3

Politica de mediu a României ca membră a Uniunii

3.1 Obiectivele generale si specifice

După aderarea României la UE, România a trebuit să îndeplinească la termen obligațiile pe care și le-a asumat prin Tratatul de aderare și să contribuie la realizarea obiectivelor Uniunii Europene. Aceasta avea să iși continuie munca în domeniul mediului, însă reglementând și introducând standarde ce aveau să respecte exigențele Uniunii Europene . Principalul obiectiv al politicii de mediu din România l-a reprezentat reducerea decalajului față de statele membre UE, iar pentru atingerea lor s-au stabilit următoarele direcții de acțiune :

" Promovarea investițiilor de capital autohton și comunitar pentru realizarea măsurilor și lucrărilor de protecție a mediului;

– Protecția și îmbunătățirea biodiversității și a patrimoniului natural prin sprijinirea managementului ariilor protejate, inclusiv prin implementarea rețelei Natura 2000;

– Reducerea riscului la dezastre naturale în toate regiunile țării, precum și implementarea măsurilor preventive în cele mai vulnerabile zone;

– Asigurarea protecției și conservării resurselor naturale;

– Ameliorarea calității solului, prin îmbunătățirea managementului deșeurilor și reducerea numărului de zone poluate istoric; SPA 13.12.2006 8

– Reducerea impactului negativ cauzat de centralele municipale vechi de termoficare în cele mai poluate localități;

– Dezvoltarea infrastructurii pentru gestionarea integrată a deșeurilor din centrele urbane;

– Dezvoltarea infrastructurii pentru alimentarea cu apă și pentru colectarea și epurarea apelor uzate pentru populatia urbană și cea rurală;

– Îmbunătățirea accesului la infrastructura de apă, prin asigurarea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare în majoritatea zonelor urbane; "

– Reducerea poluării apelor cu substanțe prioritare și eliminarea poluării cu substanțe prioritar periculoase; "

– Reducerea poluării cu nitrați proveniți din surse agricole;

– Atingerea stării bune a apelor. "

La data de 22 ianuarie 2008 este lansată de către președintele României din acea vreme "Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă (SNDD).SNDD este un document formulat conform cerințelor Uniunii Europene de catre Guvern și Ministerul Mediului la care colaborează Programul Națiunilor Unite pentru dezvoltare (PNUD) prin centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă.Aceasta strategie are o perspectivă pe termen mediu și lung și conține obiective țintă, măsuri de implementare și o evaluare a surselor de finanțare realiste la orizontul anilor 2013, 2020 și 2030.

3.3 Cadrul instituțional național

Existența unui cadru instituțional concentrat pe domeniul mediului este necesar pentru o bună interpretare și aplicare eficientă a reglementărilor juridice ce privesc acest domeniu . Instituțiile publice,dar și cele private au rolul de a asigura o logistică potrivită domeniului, o infrastructură întocmai nevoilor și oameni bine pregătiți care să aplice normele de mediu. Un cadru legislativ și instituțional eficient asigură o bună protecție a componentelor mediului.

3.3.1 Ministerul Mediului,Apelor și Pădurilor

Principalul organ de specialitate ce organizează cadrul instituțional, formulează și implementează strategiile și politicile de protejare a mediului la nivel național este Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, înființat după schimbarea regimului politic din anul 1989. Acesta a preluat la inființare Consiliul Național pentru Protecția Mediului Înconjurător, Ministerul Silviculturii și Consiliul Național al Apelor.

Ministerul Mediului,Apelor și Pădurilor asigură funcții de strategie, de reprezentare, autoritate centrală de stat în domeniul său, administrare, coordonare și implementare a fondurilor nerambursabile primite de la UE sau naționale. De asemenea mai are ca funcții monitorizarea permanentă a acțiunilor, controlul și inspecția. Acesta funcționează în prezent pe baza H.G. nr.38/2015.

Câteva din atribuțiile generale, exercitate în condițiile legii sunt :

– participarea cu resurse umane pregătite, la intâlniri ale grupurilor de lucru în care sunt abordate subiecte legate de domeniul mediului

– promovează acțiuni specifice domeniului, colaborând cu celelalte ministere și cu alte persoane juridice

– colaborează în permanență cu organizații și instituții non-guvernamentale ce exprimă interese în domeniul mediului pentru a putea îmbunătăți cadrul legislativ

– schimbă informații cu  instituțiile europene și internaționale cu privire la domeniile sale de activitate, în condițiile legii

– promovează și sprijină constituirea parteneriatelor centrale și locale

– sprijină activități și manifestări din domeniu , atât la nivel național, cât și european sau internațional, prin expoziții, simpozioane, sesiuni de comunicări, congrese, colocvii și alte asemenea activități;

3.3.2 Agenția Națională pentru Protecția Mediului

Agenția este un organ specializat în domeniul mediului și este subordonată din anul 2004, încă de la înființare, Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor. În perioadă înființării, România trecea printr-o perioadă cu reforme de amploare la nivel instituțional, scopul fiind îndeplinirea condițiilor și exigențele Uniunii Europene pentru aderare. Agenția funcționează la debut pe baza HG 1625 23/12/2003 și HG 1626, hotărâri ce conțin dispoziții, obiectivele și atribuțiile ANPM, responsabilități, structura organizatorică a ANPM, conducerea, și dispozițiile finale. Acestea sunt abrogate și intră în vigoare HG 459 la 31.05.2005. Hotărârea are rolul de a redefini funcțiile și atribuțiile sale pentru a respecta documentul de aderare la Uniunea Europeană, iar astfel agențiile regionale și cele județene sunt trecute din subordinea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor în subordinea ANPM. Pe 15.09.2010, HG 459 este abrogată și inclocuita cu HG 918 care reorganizează modul de conducere .Conform prevederilor, agenția este condusă de un președinte cu rang de secretar de stat, iar ajutorul său este un vicepreședinte cu rang de subsecretar de stat. În anul 2011 , HG 674 înlocuiește HG-ul anterior și aduce o modificare articolului 18, privind numărul de posturi al agenției. De la 225 de posturi pentru aparatul propriu ANPM, numărul crește la 241.

Funcțiile pe care Agenția Natională pentru Protecția Mediului le are ca autoritate executorie și implementare în domeniul mediului sunt :

"a) de suport tehnic pentru fundamentarea proiectelor de acte cu caracter normativ, a strategiilor și politicilor sectoriale, precum și a planurilor de acțiune în domeniul protecției mediului;

b) de implementare a politicilor, strategiilor și legislației din domeniul protecției mediului, la nivel național;

c) de coordonare a activității agențiilor regionale pentru protecția mediului și a agențiilor județene pentru protecția mediului;

d) de autoritate care emite acte de reglementare, potrivit prevederilor legale;

e) de instruire și perfecționare continuă a personalului aparținând instituțiilor publice din subordine;

f) de reprezentare în domeniul său de activitate, în relațiile interne și externe, conform mandatului acordat de către conducătorul autorității publice centrale pentru protecția mediului."

Atribuțiile pe care această agenție le deține sunt de a asigura un suport tehnic statisticilor și indicatorilor de mediu, un suport pentru elaborarea documentelor ce reies din obligațiile României ca membru UE sau din convențiile internaționale, raporturi naționale anuale asupra stării mediului, o bază de date actualizată și organizată, laboratoare pentru studierea radioactivității, aerului, apei, solului. deșeurilor, zgomotului și vibrațiilor etc.

3.3.3 Garda Națională de Mediu

Este o instituție foarte importantă aflată în subordinea Ministerului Mediului, Apelor Pădurilor , deoarece asigură inspecția și controlul activităților ce aduc efecte mediului înconjurător și pot aplica sancțiuni contravenționale conform legislației de mediu în vigoare cu ajutorul comisarilor sau inspectorilor de mediu . Garda Națională de Mediu(GNM) este inființată în anul 2001 prin Hotărârea de Guvern nr. 1167 și funcționează în București, în toate județele și pentru Administrația Rezervației Biosferei "Delta Dunării".De la infiintare și până în prezent aceasta a suferit modificări și un număr de aproximativ 10 hotărâri de guvern au fost inlocuite; în acest moment legislatia in vigoare este reprezentanta de HG 1005/2012 si HG 564/2013. La conducerea agentiei se afla un comisar general stabilit prin decizia primului-ministru, propus de cel ce conduce autoritatea publica pentru protectia mediului. Acesta are dreptul de a lua decizii, de a emite regulamente,norme de lucru, instructiuni etc.

La stabilirea prioritatilor pentru anul 2014 in activitatea de inspectie si control in domeniul controlului mediului s-a tinut cont de aspecte precum : implementarea de strategii si planuri de actiune nationale si locale, respectarea legislatiei in vigoare si informarea autoritatilor si partilor interesate asupra reglementarilor care apar si termenele la care vor intra in vigoare .

Obiectivele anului 2014 propun sa conserve biodiversitatea, sa imbunatateasca calitatea aerului si sa controleaze poluarea industriala,sa respecte angajamentele luate prin Tratatul de aderare si sa combata schimbarile climatice .

La nivel national , in anul 2014 s-au propus aproximativ 22.000 de inspectii planificate si un numar de aproximativ 20.000 au fost realizate, procentajul de reusita fiind unul foarte bun ,de 90 % . Inspectiile neplanificate ale garzii de mediu propuse pentru anul 2014 au inregistrat un numar de peste 23.000 , iar procentajul de reusita depaseste orice record al anilor anteriori, acesta fiind de 107 % , un numar de peste 25.000 de inspectii fiind realizate .

3.3.4 Administrația Fondului pentru Mediu

Instituție coordonată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, care are responsabilitatea de a gestiona Fondul pentru mediu conform prevederilor OUG nr. 196/2005.

Ordonantă 196/2005 este aprobată și apoi modificata prin Legea nr.105/2006. In anii ulteriori aderarii, legea primeste modificari prin actele normative : Legea 292/2007 , OUG 25/2008, OUG 115/2010 . Administratia Fondului pentru Mediu (AFM) are un rol important deoarece asigura suportul financiar pentru realizarea programelor si proiectelor de mediu, constituit conform principiilor "poluatorul plateste sau " responsabilitatea producatorului" si dezvolta proiecte ce aduc beneficii semnificative politicii si strategiei durabile de mediu. Scopurile si atributiile AFM sunt indeplinite de comitetul de avizare si cel director care prin aprobarea Ministrului Mediului ambele detin regulamente de organizare si functionare prin care își desfășoară activitatea.

Programele finanțate de AFM sunt cele dedicate : vehiculelor electrice, autovehiculelor uzate (Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național), tractoarelor uzate, casa verde pentru persoanele juridice si fizice, spatiile verzi (Programul național de îmbunătățire a calității mediului prin realizarea de spații verzi în localitățile din mediul urban), impaduririle, canalizarile,deseurile, biciclistilor (Programul de realizare a pistelor pentru bicicliști), educatiei privind protectia mediului si energiilor regenerabile.

Fondurile acestei institutii sunt alcatuite din timbrul de mediu(aplicat autovehiculelor inmatriculate pentru prima data pe teritoriul tarii, autovehiculelor pentru care nu a fost platita taxa de inmatriculare anterioara sau timbrul actual ), dobanzi si penalitati de intarziere,dar si taxe care apar in momentul vanzarii deseurilor feroase, fabricarii substantelor periculoase , exploatarii masei lemnoase sau vanatoritului.

3.3.5 Regia națională a pădurilor – Romsilva

Aceasta regie raspunde de domeniul silviculturii si se afla sub autoritatea Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor. Baza legala prin care isi desfasoara activitatea este formata din Legea nr 46/2008 si HG 229/2009 privind reorganizarea Regiei Nationale a Padurilor – Romsilva si aprobarea regulamentului de organizare si functionare. Scopul acestei regii este sa respecte angajamentul silvic si normele de regim silvic, sa gestioneze fondul forestier proprietate a statului in asa maniera incat sa imbunatateasca conditiile de mediu si sa asigure lemn economiei tarii. In momentul in care este recoltata masa lemnoasa de pe o suprafata, Romsilva are obligatia de a aplica lucrari de regenerare pentru ca functia de productie si protectie sa aiba continuitate .

In perioada 1997-2011 regia Romsilva preia o suprafata de 22.000 ha cu scopul impaduririi si reuseste sa o impadureasca in totalitate la sfarsit de an 2013 .

In perioada 2005-2014 regia a avut de administrat o suprafata de circa 14.000 ha pe care a plantat peste 70 de specii provenite din pepinierele regiei.Romsilva mai are responsabilitatea de a administra parcurile nationale care asigura conservarea unor specii pe cale de disparitie .

Din anul 2012 Regia Nationala a Padurilor Romsilva administreaza cu ajutorul Directiei de Crestere, Exploatare si Ameliorare a Cabalinelor de Rasa , 12 herghelii, 5 depozite de armasari si o unitate cu cabaline din zona Balc. Hergheliile au rolul de a mentine si aduce progrese geneticului si variabilitatii genetice a cabalinelor.

3.3.6 Alte instituții naționale de mediu

CAPITOLUL 4

Studiu de caz privind Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național

Din 2005 și până în prezent România a desfășurat Programul de înnoire a parcului auto, având suportul financiar al Administrației Fondului pentru Mediu, instituție coordonată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.Aproape 500.000 de mașini cu o vechime mai mare de zece ani au fost casate în tot acest timp și aproximativ 250.000 au reușit să iși cumpere o nouă mașină după ce au obținut reducerea de pret de la stat. Obiectivele acestui program privind protecția mediului sunt : reducerea efectelor poluarii aerului asupra sănătății umane și a mediului, cauzate de gazele emanate de autovehiculele uzate; recuperarea vehiculelor scoase din folosință încadrate ca deșeuri și prevenirea generării de deșeuri; prevenirea scurgerilor de substanțe chimice periculoase de la autovehiculele uzate.

Primul an al programului a înregistrat un real succes având în vedere că din 15.000 de tichete puse la dispoziție un procent de 97 % a achiziționat o mașină nouă ,mai exact 14607 de mașini au fost vândute. Programul "Rabla" din anul 2006 a pus la dispoziție un număr mai mare de tichete în urma realului succes al anului anterior, din 16500 de tichete, aproximativ 15.000 de mașini au fost casate și noi mașini au fost vândute, rata de succes fiind de 92 % .În urma aderării României la Uniunea Europeană a fost introdusă în anul 2007 taxa pentru prima înmatriculare pentru a fi respectate cerințele comunitare, taxa avea să fie aplicată mașinilor noi, dar și celor second-hand. Această taxă de mediu sau numită și taxa ecologică în vederea primei înmatriculări avea ca scop să reducă poluarea, taxele erau stabilite în funcție de normele de poluare din acea perioadă (EURO1,2,3,4), cei care achiziționau o mașină nouă cu norma de poluare Euro 4 plăteau o taxă mult mai mică , astfel potențialii cumpărători de mașini noi erau încurajati și de asemenea și producătorii autohtoni de automobile și importatorii de mașini noi . Rata de succes a programului "Rabla" din anul 2007 a inregistrat un procent de 100 % , din 16500 de tichete puse la dispoziție un număr de 16444 de automobile au fost casate și tot atâtea automobile noi au fost vândute .

http://www.gazonline.ro/taxa_frm.php

http://www.mataliat.ro/informatiirabla.html

http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Gadget/Auto/STATISTICA+Noua+ani+de+la+lansarea+programului+Rabla

http://www.afm.ro/rabla_autovehicule.php

http://www.capital.ro/accizele-un-nou-caz-taxa-auto-cetatenii-si-ar-putea-cere-banii-in-instante-iar-statul-risca-sanctiuni-europene.html

http://calitateaer.ro/valori.php