Aspecte Fiscale Si Contabile CU Privire LA Decontarile CU Personalul

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific

Rodica Blidisel

[anonimizat] Ghiurita

LUCRARE DE LICENȚĂ

ASPECTE FISCALE SI CONTABILE CU PRIVIRE LA DECONTARILE CU PERSONALUL

Coordonator științific

Rodica Blidisel

[anonimizat] Ghiurita

Timișoara

2016

Copyright © 2016 – Toate drepturile privind lucrarea de față aparțin autorului acesteia și sunt protejate prin Legea dreptului de autor L8/1996, cu modificările și completările ulterioare.

Folosirea conținutului sau a unor părți din acesta fără acordul autorului se pedepsește conform legilor in vigoare.

REFERAT

– al coordonatorului lucrării de licență –

DECLARAȚIE

Subsemnata, Roxana Cristina Ghiurita, absolventa al programului de licență Contabilitate si Informatica de Gestiune, promoția 2016 autor al lucrării de licență cu titlul

„Aspecte fiscale si contabile cu privire la decontarile cu personalul”, având ca îndrumător științific pe Lector Dr. Rodica Blidisel,

pe proprie răspundere și cunoscând prevederile art. 143 (alin. 4,5) și 310 (alin. 1,2) ale Legii Educației Naționale nr.1/2011, art. 4 (alin. 5) din Ordinul Ministerului Educației, Cercetării și Sportului, art. 9 din Regulamentul de organizare a examenelor de finalizare a studiilor universitare de licență din cadrul UVT și ale Procedurii Operaționale a UVT privind frauda și/sau plagiatul academic în rândul studenților, declar următoarele:

lucrarea de absolvire a fost elaborată de mine, ca rezultat al propriei cercetări și documentări, nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate sau instituție de învățământ superior, din țară sau străinătate;

toate sursele bibliografice utilizate, inclusive cele de pe Internet, sunt indicate în lucrare;

toate fragmentele de text reproduse exact, chiar și în traducere din altă limbă, sunt redate între ghilimele și dețin referința precisă a sursei bibliografice;

reformularea, în cuvinte proprii, a textelor scrise de către alți autori indică sursa bibliografică din care s-a inspirat;

calculele sunt efectuate de către mine, iar comentarea rezultatelor obținute este original;

reprezentările grafice și tabelele care nu îmi aparțin au indicată sursa bibliografică exactă.

Prin prezenta îmi asum în totalitate originalitatea lucrării elaborate.

Timișoara,

Data:______________

Nume:______________________

Prenume:___________________________

Semnătura

CUPRINS

Aspecte fiscale si contabile cu privire la decontarile cu personalul

Rezumat:

Prezenta lucrare ofera informatii cu privire la evolutia fortei de munca in Romania, defineste toate drepturile salariale si evidentiaza documentele necesare angjarii in munca si documentele din cadrul dosarului de personal.

Partea aplicativa urmareste modul in care sunt calculate si inregistrate in contabilitate drepturile salariale cuvenite unui angajat din cadrul unei companii, in situatia in care acesta sufera o intrerupere de activitate pe caz de boala.

De asemenea sunt evidentiate si contributiile la bugetul asigurarilor sociale si la bugetul de stat aferente salariului acordat petentului aflat in concediu de boala.

Cuvinte cheie: salarii, REVISAL, stat de plata

Coduri JEL: M41, M51

Introducere

Forta de munca reprezinta unul din cei mai importanti factori care contribuie la buna desfaurare a activitatii unei intreprinderi si la indeplinirea obiectivelor acesteia. Referitor la modul de utilizare a fortei de munca, economia romaneasca se confrunta cu probleme serioase deoarece la ora actuala in unele sectoare de activitate exista un deficit de forta de munca iar in unele sectoare din economie,sau in anumite zone geografice utilizarea factorului uman este slaba. Este foarte important de retinut faptul ca un grad scazut de ocupare a fortei de munca determina aparitia unor costuri sociale suplimentare. Astfel, este foarte important ca alocarea personalului pe domenii, regiuni, sectoare de activitate sa fie eficienta. Distribuirea locurilor de munca disponibile catre persoanele care se afla in somaj are un efect pozitiv asupra pietei fortei de munca. De asemenea si cursurile de formare profesionala au un impact semnificativ asupra pastrarii unui echilibru, prin recalificarea personalului.

Motivatia alegerii acestei teme de cercetare este data de importanta pe care o are factorul uman in cadrul unei intreprinderi.Problema utilizarii mainii de lucru, adica a factorului uman trebuie luata in considerare din momentul organizarii oricarei activitati. Cercetarea se bazeaza pe documentatie. Documentatia are un rol foarte important in contabilitate, deoarece orice operatiune sau tranzactie de natura economica este inregistrata in contabilitate pe baza unor informatii sintetizate in diverse documente.

Lucrarea este structurata pe trei capitole:

Capitolul 1- “Aspecte contabile si fiscale cu privire la decontarile cu personalul”

Capitolul 2- “Monografie contabilă salarii la SC. Santamaria Company Group SRL”

Capitolul 3- “Concluzii”

Primul capitol descrie urmatoarele elemente:

evolutia fortei de munca in Romania,

definirea salariilor din perspectiva Codului Muncii,

descrierea salariilor din perspectiva Codului Fiscal,

documentele obligatorii angajarii in munca

cotele contributiilor la bugetele asigurarilor sociale

cotele contributiilor la bugetul de stat aferente salariilor.

In cadrul capitolului 2 este realizata o descriere a societatii analizate, in ceea ce priveste :

domeniul de activitate,

principalii indicatori

modul de organizare a contabilitatii.

De asemenea este exemplificat modul de calcul si de inregistrare a salariului in cazul unui angajat a carui activitate este intrerupta pe caz de boala.

Ultima parte a lucrarii contine concluziile rezultate in urma cercetarii efectuate.

ASPECTE FISCALE SI CONTABILE CU PRIVIRE LA DECONTARILE CU PERSONALUL

Evoluția forței de muncă în Romănia

Alaturi de resursele materiale si financiare, forta de munca reprezinta un factor important ce contribuie la buna desfasurare a activitatilor unei intreprinderi.

Evoluțiile demografice, modificările de structură, volum, ale resurselor umane din România în perioada 2000-2014 au generat un context foarte puțin favorabil, dezvoltării și ocupării forței de muncă.

Conform studiilor, analizelor și prognozelor, atât la nivel național cât și în Uniunea Europeană, per ansamblu,cele mai importante evoluții demografice cu impact major asupra ocupării forței de muncă implică următoarele aspecte :

scăderea continuă a populației din România,( între anii 2000-2012 populația totală a scăzut cu un million de persoane, intr-un ritm anual de de 5 punste procentuale)

populatia Uniunii Europene a înregistrat o evoluție crescătoare în perioada 2005-2012 cu aproximativ 12,8 milioane de locuitori

În prezent în condițiile crizei economice care se mai resimnte încă în toată Europa,la care se adaugă globalizarea, progresul tehnologic, ți mai ales îmbătranirea populației, economia românească se confruntă cu mari probleme în domeniul utilizării forței de muncă, cu numeroase distorsiuni pe piața forței de muncă, concretizate prin deficit de forță de muncă în anumite ramuri ale economiei, în anumite zone geografice.

Ca efecte ale crizei economice și financiare menționăm, reducerea locurilor de muncă, creșterea somajului, încetinirea procesului de creeare de noi locuri de muncă, consecințe negative privind angajarea tinerilor absolvenți de liceu și universitate, ieșirea greoaie a celor cu cotracte temporare, vârstnici, persoane cu dizabilități, scăderea salariilor și a puterii de cumpărare, scădere PIB,viteză mai mică de circulația banilor și a mărfurilor.

Definirea salariilor din perspectiva Codului Muncii și a Codului Fiscal

Abordarea salariilor din perspectia Codului Muncii

Munca prestata de catre salariati in cadrul unitatii patrimoniale este remunerata sub forma drepturilor salariale.Astfel, salariul reprezintă echivalentul valoric al muncii depuse de catre un angajat in cadrul unei societati, pe baza contractului individual de muncă.

Salariul reprezinta acel element prin care managerii isi recompenseaza angajatii pentru contributia pe care acestia o aduc intreprinderii in vederea mentinerii sau cresterii performantei acesteia.

Astfel, putem afirma ca salariul un este doar un venit ci acesta este acel element prin care unui angajat ii este recunoscuta valoarea in cadrul unei intreprinderi.

Cuantumul acestor drepturi se stabileste prin negocieri intre salariati(sau reprezentanti ai acestora) si persoanele fizice sau juridice care indeplinesc rolul de angajator. Legisatia actuala interzice orice forma de discriminare in ceea ce priveste orientarea sexuala, varsta, religia, etnia, culoarea sau caracteristicile genetice, in momentul stabilirii salariului.

Angajatorul are obligatia de a-i asigura angajatului un salariu brut lunar care nu poate fi mai mic decat valoarea stabilita prin Hotarare de Guvern ca fiind salariul minim brut pe economie. Acest lucru se aplică si in cazul în care, salariatul este prezent la locul de munca insa nu-și poate desfășura activitatea din motive neimutabile acestuia.

Plata salariului se efectueaza cel puțin o dată pe lună, la data stabilită, în contractul colectiv de muncă,fie prin virament bancar fie prin numerar. Exista situatii in care este posibila plata unei parti din salariu in natura, insa doar cu conditia ca acest lucru sa fie prevazut in contractul individual de munca. Salariul se plateste angajatului sau unei persoane imputernicite de catre acesta. In caz de deces, drepturile salariale cuvenite defunctului sunt acordate sotului, copiilor majori sau parintilor acestuia.

In cazul in care exista o intarziere nejustificata in ceea ce priveste plata salariului, angajatul poate obliga angajatorul sa plateasca daune pentru recuperarea prejudiciului produs.

Plata salariului se dovedeste prin semnarea statului de salarii sau a oricaror alte documente justificative prin care se confirma efectuarea platii. Angajatorul are obligatia de a pastra si arhiva toate aceste documente justificative.

Conform Codului Muncii, retinerile din salariu un pot sa depaseasca in fiecare luna cumulat jumatate din salariul net.

Deasemenea potrivit legii, salariatii beneficiaza de protectia drepturilor in cazul in care are loc un transfer al intreprinderii sau al unor parti din aceasta catre un alt anagajator.

Abordarea salariilor din perspectiva Codului Fiscal

Conform Codului Fiscal, sunt considerate venituri din salarii, toate veniturile obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă incheiat intre aceasta si o alta persoana fizica sau juridica ce are calitatea de angajator, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea sau de forma sub care acestea sunt acordate. In aceasta cateogorie sunt incluse si indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.

Sunt asmilate salariilor in vederea impunerii urmatoarele elemente:

Indemnizatiile aferente exercitarii unor activitati din cadrul unor functii de demnitate publica,

Indemnizatiile aferente exercitarii unor activitati in cadrul unor societati fara scop lucrativ,

Acele sume din profitul net care le revin administratorilor in cazul societatilor in care actionar majoritar este statul sau orice alt organism de autoritate publica,

Valorile incasate de catre reprezentantii adunarilor generale a actionarilor

Sumele incasate de catre asociatul unic

Sumele primite sub forma de indemnizatii de catre administratorii societatilor comerciale

Sumele suportate de catre un anagajator pe acea perioada in care exista o intrerupere a contractului de munca datorata unor cursuri de formare profesionala care presupun intreruperea activitatii.

Pentru titularul de patrimoniu,plata salariilor reprezinta o cheltuiala. Aceasta este suportata din fondul de salarii.

Fondul de salarii este format din salariul de baza la care se adauga sporurile si adaosurile, indexarile, indemnizatiile pentru concedii de odihna, indemnizatii pentru incapacitate temporara de munca, indemnizatii pentru maternitate, indemnizatii pentru ingrijirea copilului bolnav, indemnizatii de risc maternal si alte avantaje in natura.

Salariul de baza se stabileste in urma unor negocieri intre angajat si angajator si reprezinta echivalentul valoric al muncii desfasurate de catre salariat tinandu-se cont de intervalul de timp precizat in contractul de munca.

Sporurile si adaosurile sunt elemente componente ale salariului brut si se acorda in raport cu conditiile in care personalul isi desfasoara activitatea. Astfel exista:

Sporul pentru conditii grele sau nocive de munca( minim 10% din salariul de baza)

Sporul pentru orele suplimentare de munca( minim 75%din salariul de baza)

Sporul pentru munca prestata in zilele de sarbatori legale( minim100% din salariul de baza)

Sporul pentru munca prestata de noapte( 15% aplicat pentru fiecare ore)

Sperul pentru indeplinirea unor sarcini apartinatoare altei functii( maxim 50% din salariul de baza al functiei inlocuite)

Sporul pentru vechime(minim 5% pentru o vechime de 3 ani, si maxim 25%pentru o vechime de 20 de ani)

Adaosurile de acord

Premiile din fondul de premiere(minimum 1,5% din fondul de salarii lunar)

Alte adaosuri stabilite la nivelul fiecarei unitati

Indexarile se obtin in urma aplicarii asupra salariului de baza a unor procente prin care se urmareste diminuarea efectelor negative provocate de derecierea monedei nationale. Astfel se realizeaza o corelatie intre cresterea preturilor bunurilor, a tarifelor serviciilor si cresterea salariilor.

Indemnizatiile pentru concediile de odihna se raporteaza la drepturile salariale din ultimele trei luni inaintea lunii in care se acorda concediul.

Indemnizatiile pentru incapacitate temporara de munca se obtin prin aplicarea procentajului de 75% duplicat cu numarul de zile lucratoare de concediu medical la media zilnica a bazei de calcul.

Indemnizatiile pentru maternitate se acorda pe o perioada de 126 zile calendaristice.

Indemnizatiile pentru ingrijirea copilului bolnav se acorda conform art 27. Din OUG 158/2005 pe o perioada de maximum 45 de zile calendaristice pe an (90 zile in cazul bolilor infectocontagioase) pana la implinirea varstei de 7 ani de catre copil(18 ani in cazul copiilor cu handicap)

Indemnziatia de risc maternal este acordata conform OUG96/2003 privind protectia maternitatii la locul de munca.

Avantajele in natura reprezinta o parte a salariului materializata sub forma unor bunuri sau a unor servicii acordate personalului.

Persoanele fizice au dreptul la deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume sub formă de deducere personală acordată petru fiecare lună a perioadei impozabile numai pentru veniturile din salarii la locul unde se află funcția de bază.

Salariul si elementele asimilate acestuia pot fi achitate in doua transe. Prima transa poarta denumirea de “avans” sau “ chenzina 1”. Aceasta se achita dupa data de 15 a lunii in curs si reprezinta aproximativ 40-45% din valoarea salariului de incadrare. A doua transa, chenzina 2, reprezinta 55-60% din valoarea salariului brut si trebuie inregistrata si achitata dupa data de 1 a lunii urmatoare.

Drepturile salariale se pot determina dupa cum urmeaza :

Declarațiile fiscale care se depun la administrațiile financiare pentru salarii sunt declarația 112 lunar sau trimestrial( dupa cum spune vectorul fiscal) si declaratia 205,anual.

Declaratia 112 cuprinde contributiile aferente salariilor ale angajatorului si impozitul retinut la sursa de catre acesta.

Declaratia 205 cumuleaza fostele fise fiscale ale angajatilor si cuprinde venitul brut, venitul net si impozitul pe salarii.

Contribuții la bugetele asigurărilor sociale, bugetul de stat aferente salariilor

Cotele de contributii sociale obligatorii aferente salariilor pentru anul 2016 sunt prezentate dupa cum urmeaza:

Pensii CAS 2016:

26,3% pentru condiții normale de muncă, din care 10,5% angajat, 15,8% angajator;

31,3% pentru condiții deosebite de muncă, din care 10,5% angajat, 20,8% angajator;

36,3% pentru condiții deosebite de muncă, din care 10,5% angajat, 25,8,% angajator;

Cota aferentă fondurilor de pensii adminístrate privat inclusă în contribuția individuală de asigurări sociale datorată de angajat este de 5%.

Sănătate CASS 2016:

Contribuția datorată de angajator este de 5,2%, angajat 5,5%, asiguratul facultativ 10,7%

Concedii indemnizații 2016:

Contribuția pentru concedii (medicale) și indemnizații de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator 0,85%

Contribuția la ajutorul de somaj:

Contribuția datorată de angajator este de 0,5%, angajat 0,5%,

Contribuția la fondul pentru accidente de muncă și boli profesionale

Această contribuție este îm funcție de clasa de risc și este datorată de angajtor 0,15%-0,85%

Fond de garantare:

Contribuția pentru fondul de garantare datorată de angajator 0,25%

Câștigul salarial mediu brut pe 2016 este de 2681 lei

Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este de 1050 lei lunar în 2016, iar începând cu mai 2016,acesta va crește cu 20%

OMFP nr 52/2016 privind aprobarea calculatorului pentru determinarea deducerilor personale lunare pentru contribuabili care realizează venituri din salarii la funția de bază, începând cu luna ianuarie 2016, prevede pentru salariatii care au un venit mai mic sau egal cu 1500 de lei și un au persoane în întreținere, deducerea personală va fi de 300 de lei mai mare cu 50 de lei față de 2015.

In cazul salariatilor care au o persoana in intretinere, deducerea va fi de 400 lei. Cuantumul deducerii personale se modifica in functie de numarul persoanelor in intretinere, atingand o valoare maxima de 800 lei in cazul in care exista patru sau mai multe persoane in intretinere.

Potrivit actului normativ, valoarea deducerilor personale este regresiva si se calculeaza dupa cum urmeaza:

Documente specifice și obiligatorii angajării în muncă

La angajare se întocmește contractul de muncă respectând legislația în vigoare, se trimite contractul de muncă prin rogramul REVISAL la Inspectoratul Teritorial de Munca , data de pe contract fiind anterioară angajării viitorului salariat( de exemplu nr contract 111/31/05/2016, data angajării 1.06.2016).

Respectând legile privitoare la resursele umane ale organizației economice și anume, conform prevederilor Codului Muncii, Hotărărea guvernului nr 500/2011, privind registrul general de evidență al salariaților, obligativitatea înființării și gestionării Revisal este dublată de obligativitatea fiecărui angajator de a întocmi dosar personal pentru fiecare din salariații săi, păstrarea lui în bune condiții la sediul societății comerciale, de al prezenta la control( dacă este cazul) inspectorilor de la ITM.

Fiecare societate( publică sau privată) , are obligatia de a intocmi acest dosar pentru fiecare petent, si este obligatorie transpunerea în format tipărit a datelor înregistrate în registrul electronic de evidență salariați, REVISAL.

In cazul in care angajatul solicita in momentul incheierii contractului individual de munca, angajatorul are obligatia de a elibera:

copii xerox ale documentelor din dosarul personal

copii xerox care cuprind înscrierile referitoare la angajat

adeverința de vechime în firmă, in care este specificata durata activității, salariul si vechimea în muncă.

Copiile documentelor eliberate de angajator salariatului angajat sau fost angajat, trebuie să fie în în conformitate cu exemplarul aflat la dosar si sa contina atat stampila cat si semnatura angajatorului sau a persoanei imputernicite.

Dosarele personale ale fiecărui salariat si REVISAL-ul se păstrează în depline condiții de siguranță, de protecție a datelor cu caracter personal conform legilor în vigoare.Acestea se arhivează corespunzător în vederea pastrării lor pe o periodă de timp îndelungată, 50 de ani.

Întocmirea dosarului se face o singură dată urmand sa fie actualizat ori de căte ori este nevoie, pe perioada în care angajatul lucrează în firmă cu contract individual de muncă.

Întocmirea și actualizarea dosarelor de personal presupune următoarele secțiuni:

1.Date cu caracter personal

2.Studii ,pregătire profesională, cursuri de perfecționare

3.Date referitoare la dosarul profesional,

4.Activitatea desfășurată în cadrul altor angajatori,

5.Declarații ale angajatului privind norma de bază, alte declarații,

6.Situația concediilor de odihnă și a altor tipuri de declarații,

7.Situația concediilor medicale și de odihnă,

8.Situația disciplinară,

Gestionarea dosarului personal presupune indiferent de norma de 8h, 4h, 2h, pe perioadă determinată, nedeterminată, presupune întocmirea, actualizarea, rectificarea și arhivarea lui în condiții bune.

Se întocmește în maxim zece zile de la angajare și trebuie să cuprindă actele angajatului.

MONOGRAFIE CONTABILĂ SALARII LA SC. SANTAMARIA COMPANY GROUP SRL

Denumire, obiect de activitate, structură organizatorică la SC.Santamaria Company Group SRL

Societatea comerciala SANTAMARIA COMPANY GROUP SRL a fost infiintata in anul 2003. Sediul acestei companii de afla pe Bulevardul Decebal, Nr. 18 in orasul Arad.

Intreprinderea are ca obiect principal de activitate inchirierea si comercializarea de utilaje de ridicat de diverse tonaje. Codul CAEN aferent acestei activitati este 4619- “ Intermedieri in comertul cu produse diverse”.

Numarul de Inregistrare la Registrul Comertului este J02/382/2003 iar Numarul Unic de Inregistrare este RO15326847.

Compania ofera servicii la standarde ridicate, executate de personal cu standarde inalte de calificare si profesionalism, ofera utilaje in conditii tehnice foarte bune, la preturi negociabile, executa lucrari complete de constructii industriale, amenajari de spatii verzi, spalari de fatade la hale industriale si vitrine, garanteaza clientilor calitatea buna a serviciilor prestate.

Utilajele de închiriat sunt macarale,automacarale, autoscară,autospeciale cu scară sau închirieri de platforme ridicătoare pentru lucru la înălțime, nacele,nacele braț articulat,nacelă autioridicătoare, macarale cu nacelă, utilaje cu nacelă electrică, autoridicătoare, închirieri de utilaje construcții.

Serviciile de inchiriere pe care le oferă:

închirieri automacarale în Arad

închirieri macarale în Arad

închirieri macara cu braț telescopic Arad

manipulari macara automacara Arad

lucrari la înaltime în Arad

închirieri autoscara in Arad

închirieri autospeciale cu scara în Arad

închirieri platforme ridicatoare pentru lucru la inaltime in Arad

lucrari cu operatori la înaltime Arad

închirieri macarale cu nacelă Arad

închirieri utilaje cu nacelă electrică Arad

închirieri nacelă autioridicatoare Arad

închirieri nacelă cu autopropulsie Arad

închirieri autoridicatoare Arad

închirieri nacelă braț articulat Arad

inchirieri nacelă braț telescopic Arad

închirieri nacelă foarfeca Arad

închirieri nacelă PRB Arad

închirieri nacelă platforme PRB Arad

inchirieri nacelă telescopica Arad

închirieri de utilaje de construcții Arad

închirieri platforme Arad

Portofoliu de clienți :

SC ARED UTA SRL

SC BERMO GROUP SA

SC AMAHOUSE SRL

SC ARCVIA MINERVA SA

SC IMOTRUS SA

SC ROMANA RESIDENCE DEVELOPMENT SRL

SC TEHNODOMUS SA

SC MERA SRL

SC ALSO EDILE SRL

SC AZOMA SA

SC FREE STYLER SRL

SC FAB CONSTRUCT SRL

SC BASSANO BUILDINGS SRL

SC PROMPT S.A

SC PETROSANTANDER ROMANIA SRL

SC GENERAL BETON ROMANIA SRL

SC BANCA COMERCIALA INTESA SANPAOLO ROMANIA S.A.

Principalii indicatori ai SC.Santamaria Company Group SRL

În tabelul următor urmează principalii indicatori ai societății studiate:

Tabel 2.2.1 Principalii indicatori financiari ai SC.Santamaria Company Group SRL 2013/2014

Sursa:Autor pe baza indicatorilor din Bilanț 2014, Cont de profit și pierdere 2014 SC.Santamaria Company Group SRL

Tabel 2.2.2. Evoluția profitului/pierderii 2013/2014

Sursa:Autor pe baza indicatorilor din Bilanț 2014, Cont de profit și pierdere 2014 SC.Santamaria Company Group SRL

Figura 2.2.1 Evoluția profitului/pierderii

Sursa:Autor pe baza indicatorilor din Bilanț 2014, Cont de profit și pierdere 2014 SC.Santamaria Company Group SRL

Privind graficul anterior și tabelul indicatorilor care stau la baza graficului, societatea nu se află într-o situație bună de funcționare. Cifra de afaceri în 2014 a scăzut față de 2013. Deasemenea, veniturile totale au scăzut la jumătate față de anul 2013. Cheltuielile totale au înregistrat și ele o scădere în 2014 față de 2013 dar aceasta nu a influențat creșterea profitului brut și implicit cel net. S-a înregistrat de fapt o pierdere de 34.593 lei în 2014 față de 2013 lucru care nu indica o evoluție tocmai bună a acestor indicatori.

Stabilitatea financiară

Rata stabilității financiare exprima capacitatea intreprinderii de a-si finanta activitatea din surse cu caracter permanent.

Tabel 2.2.3. Stabilitatea financiară

*Capitaluri permanente= capitaluri proprii+provizioane pentru riscuri și cheltuieli+datorii pe termen lung

Sursa:Autor pe baza indicatorilor din Bilanț 2014, Cont de profit și pierdere 2014 SC.Santamaria Company Group SRL

Preponderența capitalului permanent în total pasiv confera un grad ridicat de siguranță.

Pe întreaga perioadă analizată societatea 2013-2014 dispune de un grad mare de stabilitate financiară.

Figura 2.2.2 Rata stabilității financiare

Sursa:Autor pe baza indicatorilor din Bilanț 2014, Cont de profit și pierdere 2014 SC.Santamaria Company Group SRL

Rata autonomiei financiare globala

Rata autonomiei financiare globale vizeaza masura in care finantarea patrimoniului unei societatii se realizeaza din resursele proprii.

Tabel 2.2.4 Rata autonomiei financiare globale

Sursa:Autor pe baza indicatorilor din Bilanț 2014, Cont de profit și pierdere 2014 SC.Santamaria Company Group SRL

Această analiză arată ca firma își finanțează firma într-o proporție foarte mare din resurse proprii.

Figura 2.2. 3. Rata autonomiei financiare globale

Sursa:Autor pe baza indicatorilor din Bilanț 2014, Cont de profit și pierdere 2014 SC.Santamaria Company Group SRL

Rata autonomiei financiare la termen

Autonomia financiară la termen, reflectă masura în care capitalurile proprii influenteaza formarea capitalurilor permanente.

Tabel 2.2.5 Rata autonomiei financiare la termen

Sursa:Autor pe baza indicatorilor din Bilanț 2014, Cont de profit și pierdere 2014 SC.Santamaria Company Group SRL

Valoarea minima a indicatorului este de 50%.Orice valoare sub acest nivel indica faptul ca intreprinderea ar fii într-o situație critică. După cum se observă rata autonomiei financiare la termen este foarte bună, depasind limita minima.

Indicele autonomiei financiare la termen reflectă măsura în care datoriile pe termen mediu și lung pot fi acoperite pe seama capitalurilor proprii.

Societatea deține o poziție foarte bună din acest punct de vedere.

Figura 2.2. 4. Rata autonomiei financiare globale

Sursa:Autor pe baza indicatorilor din Bilanț 2014, Cont de profit și pierdere 2014 SC.Santamaria Company Group SRL

Rata indatorarii globale

Rata îndatorării globale exprima masura in care patrimoniul unei societati este finantat cu ajutorul datoriilor totale..

Tabel 2.2.6 Rata îndatorării globale

Sursa:Autor pe baza indicatorilor din Bilanț 2014, Cont de profit și pierdere 2014 SC.Santamaria Company Group SRL

După cum se observă rata îndatorării globale este foarte bună.

Firma se află într-o situație favorabilă, pe întreaga perioadă, indicatorul aflându-se mult peste valoarea minim admisibilă.

Tendința indicatorului a fost favorabilă in cei doi ani analizați.

Figura 2.2. 5. Rata îndatorării globale

Sursa:Autor pe baza indicatorilor din Bilanț 2014, Cont de profit și pierdere 2014 SC.Santamaria Company Group SRL

Indicele indatorarii globale

Indicele îndatorării globale arata masura in care sursele imprumutate contribuie la finantarea activitatii societatii. Nivelul maxim acceptat este de 200%. Orice valoare ce depaseste acest nivel evidentiaza o stare de instabilitate.

Tabel 2.2.6 Indicele îndatorării globale.

Sursa:Autor pe baza indicatorilor din Bilanț 2014, Cont de profit și pierdere 2014 SC.Santamaria Company Group SRL

Dupa cum se poate observa,firma nu se află în siguranță, indicatorul avand pe întreaga perioadă analizată o valoare ce depaseste nivelul maxim admisibil al acestuia, datorită creșterii între-un ritm mai rapid a datoriilor totale față de capitalurile proprii.

Figura 2.2. 5.Indicele îndatorării globale.

Sursa:Autor pe baza indicatorilor din Bilanț 2014, Cont de profit și pierdere 2014 SC.Santamaria Company Group SRL

Situația în dinamică a salariilor brute comparativ cu veniturile realizate se prezintă astfel:

Figura 2.2. 6. Situația în dinamică a salariilor brute comparativ cu veniturile realizate

Sursa:Autor pe baza indicatorilor din Bilanț 2014, Cont de profit și pierdere 2014 SC.Santamaria Company Group SRL

Documente obiligatorii dosarului personal

Dosarul personal al fiecărui angajat de la la SC.Santamaria Company Group SRL cuprinde următoarele documente în original sau în copie după cum este cazul:

1.Fișa medicală care atestă efectuarea examenului de medicina muncii,

2.Oferta de angajare

3.Cv-ul angajatului

4.Testul profesional pentru ocuparea postului respectiv.

5.Documente personale în copii Xerox ca:

Diplome de studii

Certificat de naștere

Certificat de căsătorie

Buletin sau carte de identitate, pașaport sau act de rezidență,

Livretul militar

Cazier fiscal-în original

Copii ale adeverințelor de vechime de la alte locuri de munca

Adeverință de la medicul de familia că este apt de muncă

Recomandări de la locurile anterioare de muncă,

Orice alt document necesar înregistrării corecte în REVISAL

6.Contractul individual de muncă semnat de toate părțile implicate,datat și numerotat

7.Fișa postului

8. Acte adiționale dacă este cazul,

9. demisie dacă este cazul, sau alte cereri privind închiderea sau suspendarea contractului de muncă, și/sau reluarea lui,

10. Decizie de încetarea contractului de muncă.

Acest dosar se întocmește în maxim zece zile de la angajare.

Organizarea contabilității salariilor la SC.Santamaria Company Group SRL

Contabilitatea salariilor se ține de către doi economiști, angajați ai societății folosind programul SAGA.

Notele contabile de salarii se văd direct în balanță, prin validarea statului. Declarația aferentă salariilor este 112 pe care o generează proframul, ca și ordinele de plată pentru impozitul pe salarii la bugetul statului, și ordinul de plată pentru contribuțiile la salarii datorate bugetelor speciale.

Supervizarea se face de către directorul economic. Lunar se întocmește pontajul, foaia de prezență pe baza căruia se calculează salariile. Urmează actualizarea salariilor, introducerea datelor în programul de contabilitate,secțiunea salarii, contracte, foaia de pontaj, obținându-se statul de plată lunar.

SC. Santamaria Company Group SRL are un regulament de ordine interioară, care se refera la salariați, stimulente, abateri disciplinare. In funcție de acesta se primesc salariile.

Incălcarea de către salariați( indiferent de funcția pe care o ocupă) a obligațiilor de serviciu si a regulilor de comportare prevăzute în regulament, constituie abatere disciplinară si se sancționează potrivit legislației în vigoare.

Constituie abateri disciplinare :

Întârzierea în întocmirea lucrărilor,

Întârzierea în mod repetat la program, absențe nemotivate,

Nerespectarea confidențialității lucrărilora secretului profesional,

Refuzul de a efectua sarcinile și de a-si asuma atribuțiile prevăzute în fișa postului,

Neglijența in indeplinirea sarcinilor

Încălcarea prevederilor legale în calitate de salariat la concurență neloială,

Părăsirea locului de muncă fără aprobarea ,

Desfășurarea altor activitati in scop personal în timpul programului de lucru.

Solicitarea sau primirea de cadouri pentru a furniza anumite informații de ce ar putea aduce prejudicii societății,

Salariații au îndatorirea să își îndeplinească îndatoririle de serviciu și să se abțină de la orice faptă carea ar putea aduce prejudicii societății comerciale Santamaria Company Group SRL.

Monografie contabilă salarii la SC. Santamaria Company Group SRL

In luna Ianuarie 2016, Ionescu Cristina, angajata a societatii Santamaria Company Group SRL, se afla in concediu medical. Codul aferent indemnizatiei este 01- “ Boala obisnuita”.

Perioada pe care petentul a primit concediu medical este de 21 zile.

Salariatul a inregistrat in ultimele 6 luni, respectiv 180 zile un venit brut total in valoare de 18.000 lei.

Baza de calcul lunara a indemnizatiei este prezentata dupa cum urmeaza:

Calculul indemnizatiei aferenta concediului medical pentru luna ianuarie 2016

Observatie:

In situatia in care codul aferent indemnizatiei ar fi:

08- “ Sarcina si lauzie”, calculul indemnizatiei ar fi urmatorul :

b) 06- “Urgenta medicala chirurgie”

Contributii sociale pentru indemnizatii de asigurari sociale:

Inregistrarea concediilor medicale :

=287,09+1789,91=2.077 lei

lei

Contributii sociale:

Inregistrarea statului de plata

Contributii salarii :

Similar Posts