Asistenta Sociala a Copiilor

CUPRINS

Introducere……………………………………………………………………………………2

Cap. I- PREZENTAREA GENERALĂ A SUSTEMULUI DE SECURITATE SOCIALĂ …………………………………………………………………….………………5

I.1.Aspecte generale…………………………………………………………………………14

I.2.Asigurarile sociale…………………………………………………………………….…21

I.3.Asistență socială…………………………………………………………………………26

Cap II CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND SISTEMUL NAȚIONL DE ASISTENȚE SOCIALE ……………….……………………………………………………29

II.1.Prestații și servicii sociale………………………………………………………………30

II.2.Instituții de asistență socială……………………………………………………………32

II.3 Definirea și clasificarea beneficiilor de asistență socială……………………………..…35

II.4.Noțiuni specifice sistemului de beneficii de asistență socială…………………………40

Cap III ASISTENȚA SOCIALĂ A COPIILOR …………………………………………..43

III.1 Asistența socială a copilului și a familiei…………………………………………….43

CONCLUZII…………………………………………………………………………………..52

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………….……53

b#%l!^+a?

INTRODUCERE

Mi-am ales să abordez această temă deoarece consider că problema asistentei sociale a copiilor in Romania este o problema de actualitate ce trebuie rezolvata în mod concertat, conștient, voluntar și responsabil de către toate instituțiile statului român. Singura sursă de legitimare a unui stat este capacitatea de a proteja și menține drepturile cetățenilor săi și de ale asigura mediul prielnic satisfacerii tuturor nevoilor.

Singurul concept care poate răspunde nevoia oamenilor de siguranță și stabilitate este conceptul de sistemul de securitatea socială. În ultimele decenii, problema asistentei sociale a copiilor a fost ignorată de toate guvernele indiferent de coloratura politică. În lucrările de specialitate, însă este tot mai des analizata, autori de specialitate vin cu modele de asistenta sociala noi menite sa ne aducă la un nivel egal cu celelalte societăți democratice din Europa, fapt care m-a făcut să-mi doresc să aprofundez domeniul și mi-a oferit și posibilitatea unei minime explicitării acestui concept și a sintagmelor asociate lui.

Orice societatea își axează întreaga existenta pe noua generație, perspectivă întâlnită în orice cultura de pe mapamond, fiecare mare civilizație de-a lungul istorie a avut drept pilon preocuparea constanta de a proteja și dezvolta viitorul copiilor, deoarece ei reprezintă noua generație.

În cadrul Uniunii Europene programele sociale și masurile lor de aplicare sunt diferite de la o țara la alta . Romania însă a avut de parcurs un întreg program reformator pentru a ajunge la actualul nivel de dezvoltarea al programelor sociale, totuși nici în ziua de azi sistemul politicilor sociale romanești nu se poate compara cu alte sisteme din cadrul Uniuni Europene mai dezvoltate. Programele și măsurile concrete de aplicare a politicilor sociale sunt concepute în funcție de gradul de diversificare a beneficiilor sociale, în funcție de nivelul resurselor financiare alocate ca procentaj din PIB.

În doctrina de specialitate se arată că astăzi în Romania, toți angajatorii și angajații, precum și alte categorii de persoane, sunt cuprinși în categoria contribuabililor în sistemul de asigurări sociale de stat. Propriu zis toate persoanele care au un venit plătesc un procent către stat în vederea dezvoltări fondului din care se plătesc asigurările sociale. Astfel statului ii este permis ca asigurările sociale și asigurările de sănătate să acopere pensiile, alocațiile pentru copii, cazurile de incapacitate temporara de muncă, riscurile de accidente de muncă și boli profesionale și alte servicii de asistență socială, în timp ce asigurările de șomaj acoperă pe de o parte riscul pierderii locului de muncă și acordarea indemnizației de șomaj, iar pe de altă parte stimulentele pentru crearea de locuri de munca.

Prezenta lucrare studiază asistență socială a copiilor ,aceasta fiind numai o secțiune din sistemul românesc de asigurări sociale.

Lucrarea va debuta cu o scurtă introducere a ceea ce va analiza urmată de primul capitol unde vom avea o descriere a sistemului românesc de securitate socială .

Primul capitol este împărțit în trei secțiuni , Aspecte generale, Asigurările sociale, Asistență socială.

În secțiunea Aspecte generale vom prezenta pe larg principalele trăsături ale sistemului românesc de securitate socială, o dată înțelese conceptele definitorii ale sistemului ne vom îndrepta spre analizarea principalelor asigurări sociale pentru a putea finaliza primul capitol cu prezentarea și analizarea succintă a asistentei sociale românești.

Capitolul doi este intitulat generic Considerente generale privind sistemul național de asistente sociale și va fi împărțit în trei secțiuni fiecare studiind definirea și clasificarea beneficiilor de asistență socială, organizarea și administrarea serviciilor sociale, beneficiarii și furnizorii de servicii sociale,

Al treilea capitol se intitulează Asistența socială a copiilor va subiectul principal al b#%l!^+a?acestei lucrări, ne va prezenta sistemul de asistență socială a copiilor din Romania cu avantajele și dezavantajele lui.

Vom fi introduși intr-un sistem ce necesită îmbunătățirii care nu se ridică nici pe departe la nivelul țărilor dezvoltate din Uniunea Europeana și care are o nevoie de noi reglementari sub o constanta presiune socială și economică.

Lucrarea va avea o secțiune de concluzii unde vom expune concluziile majore din studiul efectuat asupra asistentei sociale a copiilor din Romania.

Consider că mi-am atins toate obiectivele de cercetare propuse inițial legate de elaborarea lucrării și prin intermediul lucrări mele aduc o reală contribuție la înțelegerea termenului de asistenta sociala a copiilor șau a strategiei de securitate socială a României. Lucrarea după cum se va remarca este de interes major pentru studierea mediului de securitate socială ,dar totodată lasă deschisă și oportunitatea dezvoltării în continuare a acestui domeniu.

CAPITOLUL I

PREZENTAREA GENERALA A SISTEMULUI DE SECURITATE SOCIALĂ

b#%l!^+a?

Odată cu apariția și dezvoltarea capitalismului în România s-a observat și o creșterea din punct de vedere numeric a maselor sărace din societatea româneasca intitulate proletariat.

O data cu saracirea tot mai pronuntata a proletariatul s-a acutizat si lupta acetuia pentru castigarea de drepturi sociale cat și revendicările sociale și economice. Una dintre cele mai importante revendicări sociale a fost asigurarea socială a muncitorilor care a ocupat o poziție prioritară în lista revendicărilor.

În România drepturile de asigurări sociale ale muncitorilor au fost, într-o primă etapă acordate prin statutele muncitorești sub formă de sprijin mutual .

Cu timpul s-a conturat nevoia acută de instituționalizării a acestor drepturi prin b#%l!^+a?intermediul legislației ce trebuia să garanteze drepturile de asigurări sociale .

Datorită faptului că România a adoptat sistemul comutativ al asigurărilor sociale prin aceasta s-a realizat un sistem de asigurări sociale obligatorii de stat doar pentru titularii contractelor de muncă și meseriași, lăsând alte categorii socio-profesionale înafara sistemului. Categoriile socio-profesionale neincluse în sistemul comutativ au simțit nevoia să își realizeze propriul sistem de asigurări sociale. Astfel își va face apariția primul sistem privat de securitate socială apărut în România și anume sistemul privat de securitatea socială al avocaților. Curând alte clase sociale își vor forma propriul sistem privat de asigurări sociale cum ar fi : cel al bisericii ortodoxe române, cele ale membrilor uniunilor de creație (scriitori, muzicieni, artiști plastici).

În perioada comunistă în România s-a continuat abordarea asigurărilor sociale conform concepției comutativă, cu o mare diferența aceasta fiind privită în mod restrictiv față de perioada interbelică.

Conform ideologiei comuniste, legiuitorul comunist de data aceasta a avut o preocupare deosebită de a garanta drepturile de asigurări sociale ale salariaților într-o concepție centralizatoare.

Pe planul organizării sistemului de asigurări sociale, această concepție a generat constituirea asigurărilor sociale de stat ca sistem principal de asigurări sociale care cuprindea salariații întreprinderilor de stat și în mod restrictiv, unele categorii de oameni ai muncii asimilați salariaților. Sistemul de asigurări sociale în perioada comunistă nu putea adoptat o altă perspectivă deoarece proprietatea privată era în marea majoritate absentă, nu existat în principiu proprietatea privată, întreaga societatea lucra pentru stat, nu existau angajatori privați exista numai statul și angajații la stat, propriu zis toata lumea era funcționar public.

Totuși liberii profesioniști și agricultorii nu au fost cuprinși în sistemul asigurărilor sociale de stat. Din această cauză, aceste doua categorii au beneficiat de drepturi de asigurări sociale doar în măsura în care au perpetuat sistemele de asigurări autonome, create în perioada interbelică.

Odată cu schimbarea regimului politic în România, s-a intrat într-o perioadă de tranziție.

Într-o primă fază, noua putere democratică a fost preocupată mai mult de ameliorarea legislației de asigurări sociale preexistentă decât de modificarea ei radicală sau b#%l!^+a?de adoptarea unei noi concepții în ceea ce privește sistemul asigurărilor sociale.

Alături de autor putem afirma că în această primă fază a lipsit reforma în cadrul sistemului de asigurări sociale. Reforma reală a sistemului asigurărilor sociale de stat a pornit odată cu apariția Legii nr. 19/2000.

Prin intermediul acestei legi s-a realizat modificarea de substanță a concepției asupra asigurărilor sociale, având puternice valențe împrumutate de la concepția distributivă asupra asigurărilor sociale, făcând posibil accesul la sistemul de asigurări sociale tuturor persoanelor producătoare de venituri, fără a se limita ca în trecut doar la titularii contractelor de muncă.

Asigurările sociale de sănătate au fost organizate în mod independent prin Legea 145/1997 privind asigurările sociale de sănătate.

Ulterior a apărut OUG 150/2002 – privind asigurarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, care a abrogat Legea 145/1997.

Reforma în domeniul sanitar a avut ca bază legală Legea nr. 95/2006, care a abrogat printre altele și OUG 150/2002. Această lege, prin Titlul VII – intitulat "Asigurările Sociale de Sănătate" a redefinit întregul sistem de asigurări sociale de sănătate.

Sistemul de Asigurări Sociale de Sănătate este gestionat de Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate, înființată prin Legea 145/1997

În România, sistemul asigurărilor sociale de stat este realizat din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

Sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale este garantat de statul român și oferă o gamă largă de posibilități în obținerea calității de asigurat sau cel de beneficiar de prestații de asigurări sociale, atât din punct de vedere al numărului de participanți cât și a numărului variat de beneficii.

Sistemul public al asigurărilor sociale românesc oferă posibilitatea, atât persoanelor în vârstă domiciliați sau rezidenți pe teritoriul României, să dobândească în mod obligatoriu sau facultativ calitatea de asigurat, cât și persoanelor tinere de a participa la diferite programe de asigurări sociale.

Sistemul public românesc prin intermediul noilor reglementările în domeniu armonizează sistemul de asigurări sociale publice din Europa și oferă totodată posibilitatea exportului de prestații.

După cum am arătat în secțiunea Introducere sistemul public românesc actual este moștenitorul sistemelor de asigurări sociale de stat formate și dezvoltate în România, el devenind la ora actuală în mod detașat, sistemul cu cel mai mare buget de venituri și cheltuieli. La ora actuală reflectate în reglementările în vigoare sunt următoarele obiective principale ale asigurărilor de stat și anume :

Recuperarea capacității de muncă și prevenirea îmbolnăvirilor se realizează prin următoarele facilitați:

– acordarea de indemnizații pentru trecerea temporară în altă muncasau reducerea timpului de munca;

– acordarea de ajutoare pentru procurarea de proteze sau proteze și de alte produse ortopedice, care nu sunt suportate, potrivit legii, de la asigurările sociale de sănătate;

– acordarea de bilete de odihnă;

– tratament balnear și reabilitare profesionala, în conformitate cu prevederile programului individual de recuperare.

Acordarea de indemnizații pe termen lung și scurt reprezintă un venit de înlocuire pentru pierderea totală sau parțială a veniturilor profesionale, pierdere suferită ca urmare a bătrâneții, invalidității, accidentelor, bolii, maternității sau decesului.

Totuși indemnizațiile menționate mai sus nu sunt acordate tuturor ele sunt acordate potrivit b#%l!^+a?legii și sunt corelative cu obligațiile privind plata contribuției de asigurări sociale.

Sistemul românesc de asigurări sociale își bazează întreaga filozofie organizaționala pe următoarele principii :

Principiul unicității-este principiul care are în vedere statul care organizează și garantează sistemul public bazat pe aceleași norme de drept.

În baza acestui principiu o persoană poate primi o singura pensie de baza integrala de asigurări sociale, chiar dacă are statuturi multiple nu are dreptul decât la o singura pensie deci trebuie să aleagă pensia care o dorește.

Principiul unicității se regăsește în posibilitatea opțiunii adică dacă aceeași persoana este îndreptățita să primească doua sau mai multe pensii, ea poate oricând să opteze pentru una dintre ele.

Persoanele care au lucrat în sectorul de stat și în alte sectoare cu sisteme proprii de asigurări sociale primesc atât pensia de asigurări sociale de stat, cât și pensia ce li se cuvine din acele sectoare, în raport cu munca depusă și cu vechimea în munca, aceste lucru nu contravine principiului unicității deoarece au contribuit atât când au fost angajați în sistemul public cât si când au fost angajați în sistemul privat este vorba de aceeași pensie nu de doua pensii distincte .

Principiul egalității este cel de-al doilea principiu al sistemului românesc de asigurări sociale. Conform acestui principiu le este asigurat tuturor participanților la sistemul public de pensii, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu (egalitate socială) în ceea ce privește drepturile și obligațiile primite în următorul mod:

– egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbații, se primesc aceleași beneficii indiferent de sex;

– egalitatea în drepturi a cetățenilor fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnica, religie, limba, avere, origine socială, opinie respectiv apartenenta politică, adică se primesc aceleași beneficii indiferent de categoria socială sau genotipul social mai sus menționat. Totuși acest principiu are o limitare și anume beneficiile nu sunt în același cuantum valoric pentru toți ci se primește în funcție de cât a cotizat fiecare la sistemul social de stat.

· Al treilea principiu este principiul solidarității sociale .În baza acestui principiu toți participanții la sistemul public de pensii își asumă reciproc obligații dar și beneficiază în același timp de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale consacrate.

Acest principiu are la bază ideea că nimeni nu este scutit de riscurile vieții deci riscurile de boală, de accident, de bătrânețe și chiar de deces planează asupra fiecărei persoane drept urmare persoanele trebuie să își asigure cumva existența în situația în care se b#%l!^+a?întâmplă ca să ajungă în una din situațiile mai sus descrise.

Principiul obligativității este principiul în baza căruia persoanele fizice și juridice au obligația de a participa la sistemul public de asigurări sociale, drepturile de asigurări sociale exercitându-se corelativ cu îndeplinirea obligațiilor.

Acest principiu obligă fiecare persoană juridică sau fizică să participe la construirea sistemului în eventualitatea ca la un moment dat se vor afla în una din situațiile de mai sus în care vor fi nevoiți să primească vreun fel de indemnizație de la stat. Fără acest principiu nu are existat sistemul social, dacă nimeni nu ar plăti nu are exista fondul din care să se plătească indemnizațiile.

Pentru a se înțelege mai bine esență acestui principiu vom descrie mai pe larg modul de funcționare. Beneficiile sau indemnizațiile de asigurări sociale se dobândesc numai ca urmare a unei asigurări.

Aceste asigurări sociale de stat pot fi obligatorii respectiv facultative.

Astfel vom observa că în sistemul social românesc sunt asigurate obligatoriu: persoanele care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă și funcționarii publici; persoanele care își desfășoară activitatea în funcții, pe durata mandatului; persoanele care beneficiază de drepturi bănești lunare din bugetul asigurărilor pentru șomaj; persoanele care realizează activități autorizate pe baza liberei inițiative în nume propriu respectiv asociativ, acționari, manageri, ocupații liberale, etc.; alte persoane afiliate la sistem pe baza unui contract de asigurare ;

Persoanele asigurate facultativ sunt persoanele care în exclusivitate sau în mod suplimentar nu intra în rândul celor asigurate obligatoriu, respectiv cele care doresc să aibă o sumă asigurată mai mare.

Principiul contributivității este principiul potrivit căruia fondurile bănești necesare plății pensiilor se formează din contribuțiile datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

Un alt principiul al sistemului social de stat este principiul repartiției, conform acestui principiu fondurile realizate se redistribuie pentru plata obligațiilor cu titlu de prestații;

Principiul autonomiei pornește de la premiza că sistemul de asigurări sociale de stat se bazează pe administrarea de sine stătătoare.

Astfel autonomia asigurărilor sociale nu presupune că statul nu are pentru acestea b#%l!^+a?nici un fel de răspundere, din potrivă statul reglementează juridic și strategic relațiile dintre autorități, angajatori și asigurați. Statul este cel care determină statutul juridic, determină cadrul de competentă al instituțiilor de asigurări sociale, etc.

Autonomia asigurărilor sociale permite descentralizarea administrării și participarea în același timp în procesul de luare a deciziei a unui cerc larg de parteneri sociali cum ar fi reprezentanții patronatelor și sindicatelor și autoritatea statului.

Pe lângă principiile fundamentale mai sus expuse sistemul asigurărilor sociale urmărește și următoarele aspecte:

Îmbunătățirea raportului dintre pensie și câștigurile realizate, adică realizarea unei juste corelări între nivelul pensiilor și cel al salariilor.

Echitatea socială – acest aspect are în vedere ca pensiile să fie calculate și aplicate în concordanță cu calificarea și contribuția fiecărui cetățean la dezvoltarea economico-socială a țării, realizând, în același timp un raport echitabil între veniturile care provin din salariu și cele care provin din pensie, astfel încât să se încurajeze stimularea efectivă a persoanelor care lucrează în diferite domenii de activitate economice, sociale, culturale etc. (grupe de munca, condiții de munca speciale și deosebite), precum și stabilirea unor proporții echitabile între diferitele categorii de pensii;

Un alt aspect important este stimularea realizării unei vechimi cât mai mari în munca –Practic se urmărește acordarea unui spor de pensie pentru anii lucrați în plus peste perioada obligatorie de cotizare. Urmărind acest aspect se acorda prioritate calității de asigurat fata de cel de beneficiar de prestații. Astfel se are în vedere și creșterea stagiilor de cotizare și reducerea perioadelor de prestație; Se urmărește propriu zis existența unui număr cât mi mare de angajați versus pensionari scopul primordial fiind mărirea numărului de angajați și scăderea sau stabilizarea la un anumit nivel al numărului de pensionari.

Influențarea cuantumului pensie este un alt aspect important urmărit de sistemul asigurărilor sociale, în funcție de condițiile de muncă existente la locul de munca – Acest aspect urmărește contribuțiile lunare la bugetul de asigurări sociale mai mari și prestații sporite;

Pensia de invaliditate, de urmaș, anticipată sau pensia pentru munca depusă și limita de vârsta au nevoie de o justă corelare – Acest aspect se urmărește în vederea armonizării cheltuielilor beneficiarilor în perioadele de prestații;

Imprescriptibilitatea dreptului la pensie este un alt aspect important al sistemului social de pensii, dreptul la pensie este imprescriptibil. Dreptul la pensie face parte din categoria drepturilor imprescriptibile astfel persoanele care îndeplinesc condițiile legale pentru a primi o pensie pot oricând să ceară înscrierea la pensie, oricât timp ar fi trecut de la nașterea^+a?dreptului la pensie.

Alături de dreptul de imprescriptibilitate pensia este și incesibilă mai exact dreptul la pensie nu poate fi cedat nici total, nici parțial. Acest principiu al incesibilității pensiei se întemeiază pe considerentul că primirea pensiei este un drept personal menit să asigure pensionarului condiții decente de trai materiale și spirituale. Totuși in pofida acestui drept după încasarea pensiei, nimic nu-l poate împiedica pe pensionar să doneze pensia în parte sau integral unei alte persoane;

Indexarea și compensarea sunt modalități de menținere a puterii de cumpărare, de atenuare a efectelor inflației asupra nivelului de trai. Prin intermediul lor, veniturile populației se mențin la un nivel corespunzător față de prețurile medii de consum. Indexarea și compensarea sunt de asemenea aspecte urmărite de sistemul asigurărilor sociale românesc, ele reprezentânt măsuri care se impun în perioade de crize. Cele două modalități, prin finalitatea lor, sunt foarte asemănătoare în sensul că indexarea presupune o majorare a veniturilor într-un procent sau uneori cu o sumă fixă, datorită creșterii generale a prețurilor, astfel compensarea reprezintă o sumă de bani cu care se majorează veniturile individuale ca urmare a creșterii prețurilor de consum și a tarifelor la produsele și serviciile anume determinate, la care se retrage subvenția.

În ceea ce privește competența acordării acestor indexări și compensări (inclusiv la salarii) revine Guvernului.

Nu putem prezenta sistemul românesc al asigurărilor sociale fără să vorbim de cel mai important segment al sistemului respectiv categoriile de asigurați.

Asigurații în sistemul românesc al asigurărilor sociale sunt persoane fizice care contribuie la constituirea fondului de finanțare a sistemului public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale. Asigurații pot fi:

cetățeni români;

cetățeni ai altor state;

apatrizi, pe perioada în care au domiciliul sau reședința în România;

Sunt asigurați obligatoriu prin efectul legii în sistemul public de pensii următoarele categorii de persoane :

persoanele care desfășoară activități pe bază de contract individual de munca și funcționarii publici;

persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective, sau care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești, ale căror drepturi și obligații sunt asimilate, în condițiile prezentei legi, cu ale persoanelor prevăzute la pct. I;

persoanele care beneficiază de drepturi bănești lunare, ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în condițiile legii, denumite șomeri;

persoanele care se afla în una dintre situațiile următoare:

– asociat unic, asociați, comanditari

– administratori sau manageri care încheie un contract de administrare sau management;

– membri ai asociațiilor familiale

– persoane autorizate să desfășoare activități independente precum:

expert contabil;

contabil autorizat;

consultant de plasament în valori mobiliare;

medic;

farmacist;

medic veterinar;

psiholog cu drept de libera practica;notar public;

auditor financiar;

practician în reorganizare și lichidare;

persoane autorizate să realizeze și să verifice lucrările de specialitate din domeniul cadastrului, geodeziei și cartografiei;

expert tehnic;

urbanist;

restaurator;

persoane autorizate să furnizeze servicii publice conexe actului medical;

consilier în proprietate industriala;

expert criminalist;

executor judecătoresc;

arhitect;

traducător autorizat;

consultant fiscal;

broker;

oricare alte persoane care realizează venituri din practicarea unor profesii reglementate, desfășurata în mod independent, în condițiile legii, precum și persoanele care realizează b#%l!^+a?venituri din practicarea unei meserii.

persoane angajate în instituții internaționale, dacă nu sunt asigurații acestora;

alte persoane care realizează venituri din activități profesionale.

În sistemul public distingem următoarele categorii de pensii:

– pensia pentru limita de vârsta;

– pensia anticipata;

– pensia anticipata parțială;

– pensia de invaliditate;

– pensia de urmaș.

Condițiile de acordare a pensiilor mai sus enumerate diferă în funcție de contribuție și de modul de calcul după cum am arătat în secțiunile de mai sus .

Astfel pensia pentru limita de vârsta se acorda asiguraților care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionarii, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public.

Pensia anticipată , această pensie se acordă asiguraților care solicită pensionare cu cel mult 5 ani înaintea vârstelor standard de pensionare cu condiția să depășească stagiul complet de cotizare cu cel puțin 10 ani.

Pensia anticipată parțială este pensia care se acordă asiguraților care solicită pensionare cu cel mult 5 ani înaintea vârstelor standard de pensionare și au depășit stagiul complet de cotizare cu pana la 10 ani în același timp.

Pensia de invaliditate, această pensie se acordă asiguraților care suferă de o invaliditate astfel pierzându-și total sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă. Capacitate de muncă s-a pierdut în urma următoarelor cauze :

– accidentelor de muncă;

– bolilor profesionale si tuberculozei, neoplazii,

– bolilor obișnuite și accidentelor care nu au legătură cu munca.

I.1. Aspecte generale

Securitatea socială reprezintă un concept complex care înglobează atât asigurările sociale, cât și asistența socială.

Asigurările sociale sunt formate din : asigurarea de sănătate, prestațiile de maternitate, ajutorul de deces, indemnizația de șomaj, dreptul la pensie, asigurările pentru accidente de muncă și boli profesionale.

Se apreciază că, în cadrul asigurărilor sociale, intră cu titlu de prestații noncontributive și drepturile acordate: invalizilor, văduvelor și orfanilor de război, veteranilor de război, foștilor deținuți politici, eroilor martiri, urmașilor și răniților din timpul Revoluției din 1989, b#%l!^+a?magistraților înlăturați din justiție în perioada 1945 – 1952.

Normele generale în domeniul securității sociale sunt următoarele: Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale; Legea nr. 19/2000 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale; Legea nr. 76/2002 privind asigurările pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă; Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate; Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea b#%l!^+a?creșterii copilului; Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii; Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat; Legea nr. 47/2006 privind sistemul național de asistență socială.

În domeniul dreptului securității sociale, normele specifice pentru anumite categorii de personal sunt, cu titlu exemplificativ: Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor; Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic; Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic și consular; Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor. b#%l!^+a?

Principalele caratcteristici ale asigurărilor sociale sunt considerate a fi următoarele:

subiectele raportului de asigurare sunt, pe de o parte, persoana fizică (asiguratul), iar, pe de altă parte, organizația de asigurări prin organismele competente;

conținutul raportului de asigurare este alcătuit în esență din dreptul asiguratului la primirea indemnizației de asigurări sociale și obligația corelativă a instituției de asigurări de a o plăti, din obligația asiguratului de a vira contribuția de asigurări sociale, corelativă cu dreptul instituției de asigurare de a pretinde plata contribuției (raport juridic de tip comutativ);

raportul de asigurare se naște, ca regulă, ex lege, neavând la bază voința subiectelor sale;

conținutul raportului de asigurare constă, în principal, în furnizarea unor prestații ce reprezintă venituri de înlocuire a câștigului profesional (salariu, alte forme de venit profesional).

Asistența socială este reprezentată de un ansamblu unitar, constituit potrivit Legii nr. 47/2006 privind sistemul național de asistență socială.

Sistemul național de asistență socială este format din ansamblul de instituții și norme juridice prin care statul, prin intermediul autoritățile administrației publice centrale și locale, colectivitatea locală și nu în ultimul rând societatea civilă intervin pentru prevenirea, îngrădirea sau eliminarea consecințelor temporare ori permanente ale unor situații de fapt care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori b#%l!^+a?comunităților (art. 2 alin. 1 din Legea nr.  47/2006).

Asistența socială, parte integrantă a sistemului național de protecție socială, este compusă la rândul ei din serviciile sociale și prestațiile sociale acordate în vederea dezvoltării capacităților individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, creșterea calității vieții și promovarea principiilor de coeziune și incluziune socială.

Dreptul la asistență socială se acordă la cerere sau din oficiu, după caz, și este garantat următoarelor tipuri de persoane :tuturor cetățenilor români care au domiciliul sau reședința în România, fără nici un fel de discriminare;cetățenilor altor state, apatrizilor, oricărei persoane care a dobândit o formă de protecție și care are domiciliul sau reședința în România, în condițiile legislației române, respectiv ale acordurilor și tratatelor la care România este parte. Serviciile și prestațiile sociale se acordă în funcție de situația persoanei sau familiei.

Serviciile sociale se pot împărți în :

Serviciile sociale primare sunt măsuri și acțiuni de proximitate și prevenție acordate în comunitate, în scopul identificării și limitării situațiilor de risc în care se poate afla la un moment dat persoana, familia sau grupul.

Serviciile sociale specializate sunt măsurile de suport și asistență care au ca scop menținerea, refacerea sau dezvoltarea capacităților persoanei ori familiei, aflată în situații specifice de vulnerabilitate sau de risc de excludere socială și sunt acordate de personal calificat și specializat.

Furnizarea serviciilor sociale se organizează într-un sistem descentralizat, la nivelul comunităților locale, pentru a răspunde cât mai adecvat nevoilor sociale identificate, tipologiei potențialilor beneficiari și condițiilor particulare în care aceștia se află.

Furnizorii de servicii sociale pot organiza și acorda servicii sociale, cu sau fără găzduire, după cum urmează:

în comunitate;

la domiciliul beneficiarului;

în centre de zi și centre rezidențiale, publice sau private.

Serviciile sociale sunt acordate de furnizori de servicii sociale .Acestia pot fi persoane fizice sau juridice, de drept public ori privat.

Prestațiile sociale reprezintă transferuri financiare și cuprind urmatoarele : alocații familiale, ajutoare sociale, indemnizații și facilități (art. 17 alin. 1 din Legea nr. 47/2006). b#%l!^+a?

alocațiile familiale se acordă familiilor și au în vedere nașterea, educația și întreținerea copiilor;

ajutoarele sociale se acordă persoanelor sau familiilor aflate în dificultate și ale căror venituri sunt insuficiente pentru acoperirea nevoilor minime de viață, evaluate prin anchetă socială precum și prin alte instrumente specifice;

indemnizațiile și facilitățile se acordă persoanelor pentru favorizarea incluziunii sociale și asigurării unei vieți autonome; indemnizațiile cu caracter reparatoriu se acordă persoanelor și, după caz, familiilor acestora, care au suferit daune în urma unor evenimente socio – politice sau legate de catastrofe și calamități naturale, recunoscute prin lege.

Principalele criterii pe baza cărora se acordă prestațiile sociale sunt următoarele:

evaluarea contextului familial;

veniturile solicitantului sau ale familiei acestuia;

condițiile de locuire;

starea de sănătate și gradul de dependență.

    Prestațiile sociale se acordă în bani sau în natură, din bugetul de stat ori, după caz, din bugetul local și sunt reglementate prin legi speciale.

Spre deosebire de raporturile de asigurări sociale care au o sferă de cuprindere redusă datorită calității de asigurat și care sunt condiționate de o anumită situație juridică – de exemplu cea de salariat – raporturile de asistență socială au o arie de cuprindere mult mai extinsă, derivată din noțiunea de nevoie.

Raporturile de asistență socială se individualizează, în principal, prin următoarele:

sunt reglementate exclusiv prin lege;

subiectele lor sunt persoanele fizice sau statul

în conținutul acestor raporturi intră dreptul persoanelor asistate social de a primi prestațiile stabilite de lege precum și obligația organelor specializate ale statului de a le acorda;

prestațiile au un cuantum forfetar și ele nu sunt în mod obligatoriu succesive ca cele b#%l!^+a?de asigurări sociale.

Dreptul securității sociale este format din ansamblul normelor de drept care reglementează raporturile juridice de asigurare socială și pe cele de asistență socială.

Trebuie sa menționăm că deși sunt ramuri de drept distincte, dreptul muncii și dreptul securității sociale au numeroase zone de interferență cum ar fi:

parte importantă a raporturilor juridice de asigurări sociale este grefată pe calitatea de salariat;

ambele ramuri operează, într-o anumită măsură, cu aceleași noțiuni, concepte sau instituții juridice;

fără a afecta apartenența dreptului securității sociale, în principal, la dreptul public, totuși, în subsidiar față de reglementările normative privind asigurările sociale, contractele colective de muncă – izvoare de drept specifice dreptului muncii – pot cuprinde și clauze prin care se acordă salariaților drepturi suplimentare sau la un nivel superior comparativ cu prevederile legale;

izvoarele internaționale ale dreptului muncii și, respectiv, ale dreptului securității sociale sunt deseori comune;

și în dreptul intern, acte normative fundamentale – cum sunt Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, Legea nr. 76/2000 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă – reverberează în ambele ramuri de drept, în principal, în dreptul securității sociale și, în subsidiar, în dreptul muncii.

b#%l!^+a?

Asigurările sociale de sănătate au drept actor principal sănătatea populației prin intermediul acestui sistem fiecare persoană are acces la un pachet gratuit de servicii medicale.

În Romania asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare b#%l!^+a?a ocrotirii sănătății populației care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asigurați. Ca orice sistem de ocrotire are nevoie de anumite obiective și trebuie să urmărească anumite linii strategice de dezvoltare.

După o scurtă analiză a sistemului de asigurări sociale putem să conchidem ca obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate sunt următoarele :

a) protejarea asiguraților față de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident;

b) asigurarea protecției asiguraților în mod  universal, echitabil și nediscriminatoriu în condițiile utilizării eficiente a Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

Pentru o mai bună funcționare și pentru a-și atinge principalele obiective asigurările sociale de sănătate trebuie să fie obligatorii și să funcționeze ca un sistem unitar astfel realizare obiectivelor mai sus menționate se bazează pe respectarea următoarelor principii:

a) alegerea liberă de către asigurați a casei de asigurări;

b) solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor;

c) alegerea liberă de către asigurați a furnizorilor de servicii medicale, de medicamente și de dispozitive medicale, în condițiile prezentei legi și a contractului-cadru;

d) descentralizarea și autonomia în conducere și administrare;

e) participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate;

f) participarea persoanelor asigurate, a statului și a angajatorilor la managementul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate;

g) acordarea unui pachet de servicii medicale de bază, în mod echitabil și nediscriminatoriu, oricărui asigurat;

h) transparența activității sistemului de asigurări sociale de sănătate;

i) libera concurență între furnizorii care încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate.

În diferite situații speciale există posibilitatea funcționări și altor forme de asigurare de sănătate. În această situații însă nu putem vorbi de obligativitate deoarece aceste tipuri de asigurări sunt voluntare nu sunt obligatorii și pot fi oferite voluntar de organismele de asigurare autorizate conform legii.

Trebuie să menționăm că pentru a putea funcționa cele două tipuri de asigurări este imperios necesar ca asigurarea voluntară de sănătate să nu excludă obligația de a plăti contribuția pentru asigurarea socială de sănătate.

Ministerul Sănătății Publice este autoritatea națională în domeniul sănătăți. Această instituție ca autoritate națională în domeniul sănătății, exercită controlul asupra sistemului de asigurări sociale de sănătate, din punct de vedere al aplicării politicilor de sănătate aprobate de Guvernul României.

Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate este un fond special care se constituie și se utilizează potrivit legi și face parte în același timp din sistemul asigurărilor de sănătate de stat. Fondul este constituit potrivit legi și constituirea lui se face din contribuția pentru asigurări sociale de sănătate, suportată de asigurați, de persoanele fizice și juridice care angajează personal salariat, din subvenții de la bugetul de stat, precum și din alte surse – donații, sponsorizări, dobânzi, exploatarea patrimoniului  Casei Naționale de Asigurări de Sănătate  și caselor de asigurări de sănătate potrivit legii.

CNAS este instituția care are în sarcini gestionarea fondului în condițiile legii. Totuși fondul mai poate fi gestionat și prin casele de asigurări sociale de sănătate județene. Pe lângă CNAS și casele de asigurări județene gestionarea fondului se realizează și prin Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești și Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului până la reorganizarea acestora.

CNAS propune, cu avizul Ministerului Sănătății Publice, proiecte de acte normative pentru asigurarea funcționării sistemului de asigurări sociale de sănătate și acordă aviz conform proiectelor de acte normative care au incidență asupra Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

I.2.Asigurări sociale

După cum am văzut în secțiunea precedenta în România, toți angajatorii și angajații, precum și alte categorii de persoane, sunt cuprinși în categoria contribuabililor la sistemul de asigurări sociale de stat.

Sistemul de asigurări sociale acoperă pensiile, alocațiile pentru copii, situațiile de incapacitate temporară de muncă, riscurile de accidente de muncă și boli profesionale și alte servicii de asistență socială, indemnizațiile de șomaj și stimulentele acordate angajatorilor pentru crearea de locuri de munca. b#%l!^+a?

Acest sistem nu ar putea funcționa fără contribuabili și fără contribuții. Fiecare persoană contribuie la formarea fondului național unic de asigurări prin intermediul contribuțiilor. Astfel s-a reglementat ca fiecare persoană să contribuie din venitul salarial cu un anumit procent la acest fond.

Persoanele care realizează venituri din salarii sunt denumite angajați și ei reprezintă principali contribuabili ai sistemelor de asigurări sociale din Romania, exceptând situațiile prevăzute în regulamentele europene de coordonare a sistemelor de securitate socială sau în convențiile în domeniul securității sociale pe care Romania le-a încheiat cu state din afara Spațiului Economic European.

Contribuțiile sociale plătite de angajatori și angajați se aplica asupra unor baze de calcul, care sunt reglementate prin intermediul prevederilor Codului fiscal. Cotele de contribuții pot fi modificate prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat sau prin legea bugetului de stat.

De exemplu pentru anul 2013, contribuțiile sociale au fost stabilite după cum urmează:

Contribuțiile angajaților

Contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat (CAS): 10,5%

Contribuția la bugetul asigurărilor pentru șomaj: 0,5%;

Contribuția la bugetul asigurărilor sociale de sănătate: 5,5%.

Pentru anul 2013, din contribuția totala de asigurări sociale (CAS), 3,5% se direcționează automat către fondurile de pensii administrate privat. Aceasta contribuție va fi majorata la 4% prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2013. Baza lunara de calcul a contribuțiilor de asigurări sociale individuale o reprezintă câstingul brut realizat din activități dependente, în țara și în străinătate.

Plafonul reprezintă baza de calcul pentru contribuția individuala lunara de asigurări sociale (CAS). Aceasta baza de calcul este plafonata la nivelul a de cinci ori câstingul salarial mediu brut pe fiecare loc de realizare a venitului; pentru anul 2013, castingul salarial mediu brut este 2.223 lei / luna.

Contribuțiile angajatorilor sunt următoarele:

Contribuția de asigurări sociale: 20,8%; 25,8%; 30,8% în funcție de condițiile de munca (plafonata);

Contribuția de asigură sociale de sănătate: 5,2%;

Contribuția pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate: 0,85% (plafonata); b#%l!^+a?

Contribuția la fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale: 0,25%;

Contribuția la bugetul asigurărilor de șomaj: 0,5%;

Contribuția de asigurare împotriva accidentelor de munca și bolilor profesionale: 0,15% – 0,85%, diferențiata în funcție de condițiile de munca.

Baza lunară de calcul reprezintă suma veniturilor salariale brute realizate de persoanele fizice rezidente și nerezidente, în baza unui contract de munca (sau a unui raport de serviciu sau statut special), precum și venituri asimilate salariilor (remunerațiile administratorilor / directorilor cu contract de mandat etc.).

Plafonul este de data aceasta baza de calcul pentru contribuția de asigurări sociale și este plafonat la nivelul produsului dintre numărul angajaților asigurați și valoarea a de cinci ori castingul salarial mediu brut lunar.

Contribuțiile individuale de asigurări sociale de sănătate și de șomaj, precum și cele datorate de angajator, rămân neplafonate, aplicându-se la bazele de calcul corespunzătoare, reglementate de Codul fiscal.

Baza lunara pentru calculul contribuției pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate datorate de angajatori este plafonata la nivelul a 12 salarii minime brute pe tara, garantate în plata, înmulțite cu numărul de angajați asigurați (salariul minim brut pe tara garantat în plata începând cu februarie 2013 este de 750 lei / luna și va creste la 800 lei de la 1 iulie 2013).

Contribuția de asigurare pentru accidente de munca și boli profesionale variază între 0,15% și 0,85%, în funcție de categoria de risc. Criteriile de stabilire a categoriilor de risc sunt stabilite prin hotărâre de Guvern.

Obligativitatea depunerii unei declarații unice (Declarația 112) a fost introdusa începând cu anul 2011,conform acestei reglementari persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajator sau de entitate asimilata angajatorului, așa cum sunt acestea definite de Codul fiscal sunt obligate să depună această declarație.

În 2012 a fost introdusă o noua reglementare pentru persoanele fizice care obțin venituri din străinătate astfel pentru a asigura declararea contribuțiilor sociale aferente veniturilor din salarii obținute din străinătate pentru activități desfășurate în Romania, începând cu 2012 declarația unica (Declarația 112) trebuie depusă și de persoanele fizice care obțin astfel de venituri. Condiția de baza fiind încheierea unui acord cu privire la declararea și plata b#%l!^+a?contribuțiilor sociale între persoana care obține astfel de venituri și angajatorul sau nerezident. În cazul în care un astfel de acord nu a fost încheiat, obligația depunerii declarației unice revine angajatorului nerezident.

Exista o excepție de la aceasta reglementare și anume depunerea declarației 112 nu este necesara în cazul în care pentru veniturile salariale obținute din străinătate nu sunt datorate contribuții sociale în Romania potrivit regulamentelor europene de coordonare a sistemelor de securitate socială sau convențiilor pe care Romania le-a încheiat în domeniul securității sociale cu state din afara Spațiului Economic European.

Angajatorii calculează și rețin contribuțiile salariale la momentul plății salariilor. Neplata intenționată a acestor contribuții reținute la sursă, în termen de 30 zile de la această dată, constituie infracțiune și se sancționează corespunzător.

Persoanele care realizează venituri impozabile din activități independente sunt obligate să plătească contribuțiile de asigurări sociale în cotă de 31,3%, precum și contribuții individuale de asigurări sociale de sănătate în cotă de 5,5%. În situația în care veniturile din aceste activități independente sunt realizate în urma unui contract de agent, obligația virării contribuțiilor revine plătitorului de venit.

Baza de calcul al contribuțiilor la asigurări sociale poate fi hotărâtă de către contribuitor între pragul maxim și minim prevăzut în legislație în vigoare. Conform legii venitul asigurat nu poate fi sub 35% din venitul salarial mediu brut, sau peste cinci ori nivelul venitul salarial mediu brut / luna aplicabil în anul în curs.

Exista o excepție de la plata acestor contribuții și anume conform legii contribuțiile pentru asigurări sociale nu se datorează pentru veniturile din activități independente daca persoana în cauza obține alte venituri (de exemplu, venituri din salarii) pentru care se plătesc contribuții de asigurări sociale, sau daca obține venituri din pensii sau din indemnizații de șomaj.

Baza de calcul a contribuțiilor de asigurări de sănătate este venitul brut obținut din activități independente din care se scad cheltuielile suportate;

Daca suntem în situația în care venitul din activități independente este singurul venit pentru care se percep contribuții de asigurări sociale de sănătate, atunci legea stabilește că baza de calcul nu poate fi mai mică decât salariul minim brut realizat.

Contribuțiile de asigurări sociale și contribuțiile de asigurări sociale de sănătate se plătesc trimestrial, în patru rate egale, pana la data de 25 din ultima lună a fiecărui trimestru.

Pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală (cu reținere la sursa a impozitului) legea stipulează că se percep contribuții individuale de asigurări sociale și contribuții individuale de asigurări sociale de sănătate.

În această situație baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale este limitată la de cinci ori venitul salarial mediu brut folosit la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Procedura de stabilire a bazei de calcul pentru contribuțiile sociale individuale este: venitul brut minus cota de cheltuială (20% sau 25%), în cazul veniturilor din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală.

Conform legii persoanele care contribuie deja la sistemul de asigurări sociale de sănătate (de exemplu, persoanele care obțin venituri din activități independente, salarii, pensii) și la sistemul de asigurări sociale (de exemplu, în baza unui contract de munca) sunt exceptate de la plata acestor contribuții pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuala.

Tot legea stabilește că persoanele care obțin câștiguri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuala nu au obligația de a contribui la sistemul de asigurări pentru șomaj.

În ipoteza în care persoanele au următoarele venituri impozabile (de exemplu, venituri din chirii, dividende, premii sau câștiguri din jocuri de noroc) atunci legea stabilește că aceste persoane au obligația de a plăti contribuții individuale de asigurări de sănătate în cota de 5,5% pentru întregul venitul obținut din aceste surse, cu excepția cazului în care obțin alte venituri pentru care se percep contribuții de asigurări sociale de sănătate (de exemplu, venituri din salarii, venituri din activități independente), sau venituri din pensii ori indemnizații de șomaj. Baza de calcul pentru contribuțiile individuale de asigurări sociale de sănătate de aceasta dată nu poate fi mai mică decât câștigul salarial minim brut aplicabil.

Contribuția pentru asigurările sociale de sănătate este calculată de către autoritățile fiscale pe baza venitului declarat de persoana care realizează venitul și trebuie achitată anual, în termen de 60 de zile de la data la care este comunicată decizia de impunere.

O ultimă ipoteză este cea a persoanele care nu realizează venituri impozabile, acestea din urmă au obligația achitării contribuțiilor individuale de asigurări sociale de sănătate în cotă de 5,5% aplicabilă asupra câștigului salarial minim brut. Această obligație se aplică daca aceste persoane au domiciliul în Romania și nu sunt exceptate de la aceasta obligație în baza regulamentelor europene de coordonare a sistemelor de securitate socială sau a convențiilor în domeniul securității sociale pe care România le-a încheiat cu state din afara Spațiului Economic European.

Agenția Națională de Administrare Fiscala are competența de administrare a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, activități agricole și asocieri fără personalitate juridică, precum și a celor datorate de persoanele fizice care realizează alte venituri și de persoanele care nu realizează venituri.

I.3 Asistența socială

O definiția a asistenței sociale ce se desprinde din doctrina de specialitate și ar fi:

un ansamblu de instituții, programe, măsuri, activități profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor, comunităților, cu probleme speciale, aflate temporar în dificultate, care din cauza unor motive de natură economică, socio-culturala, biologică sau psihologică, nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace și eforturi proprii, un mod normal, decent de viață.

Tot din doctrină desprindem obiectivul principal al asistentei sociale și anume de a veni în ajutorul persoanelor aflate în dificultate( cu dezabilități, cu venituri sub minimul decenței. etc.) pentru ca aceștia sa dobândească condițiile minime necesare unei vieți decente.

Asistența socială urmărește să dezvolte în rândul segmentelor de persoane defavorizate propriile capacități și competențe pentru o mai pronunțată funcționare socială.

Asistentul social, trebuie să fie focusat pe interacțiunea constantă dintre doi factori și anume: individul și mediul lui de viață socio-economic, politic, cultural, familial, moral, etc., având cunoștințe despre dezvoltarea lui umana, despre personalitatea lui, cât și despre contextul socio-cultural și moral în care trăiește.

După ce am desprins din doctrina și lege definiția asistentei sociale trebuie să enumerăm și principalele categorii de beneficiari:

Familiile sărace și minorilor delincvenți

Cuplurile dezorganizate

Șomerii și tinerii neintegrați

Persoanele dependente de alcool și droguri

Persoanele cu deficiente de sănătate

Copiii care trăiesc intr-un mediu familial social advers

Copiii abandonați, vagabonzi și copiii instituționalizați

Persoanele bătrâne neajutorate

Persoanele care au suferit în urma calamităților naturale, sociale, persecuțiilor și discriminărilor de orice tip

Persoanele infectate cu HIV și alte boli.

Rolul asistentei sociale este de a oferi celor în nevoie posibilități de cunoaștere și de acces la serviciile specializate de protecție socială, îi orientează către înțelegerea și utilizarea cadrului legislativ de protecție socială, mobilizează comunitatea, persoanele și grupurile în dificultate de a influența activ politicile sociale.

Asistență socială este principalul furnizor pentru persoanele aflate în nevoie de ajutor financiar, material, moral, psihoterapie și consiliere. În cadrul programelor de asistență socială se încadrează și activitățile de prevenire a unor situații de viață dezechilibrate, stresante sub aspect economic, cultural, psihologic sau moral, pentru indivizi sau grupuri, care pot fi de multe ori mai puțin costisitoare decât terapia propriu-zisa.

În societatea contemporana asistență socială are următoarelor funcții:

Identificarea și înregistrarea segmentului populației ce constituie obiectul activităților de asistență socială

Diagnosticarea problemelor de diferit ordin cu care persoanele vulnerabile sau grupurile cu risc sporit se pot confrunta într-o anumita perioadă de timp, și în anumite condiții sociale, economice și culturale

Dezvoltarea unui sistem coerent de programe, masuri, activități profesionalizate de suport și protecție a acestora

Elaborarea propriilor programe de către cei aflați în situații de risc

Identificarea variatelor surse de finanțare a programelor de sprijin

Stabilirea drepturilor și modalităților concrete de acces la serviciile specializate de asistență socială prin cunoașterea cadrului legislativ – instituțional

Suport prin consiliere, terapie individuală sau de grup, în vederea refacerii capacitaților de integrare benefică în societate

Promovarea unor strategii de preîntâmpinare a situațiilor defavorizate

Dezvoltarea unui program de cercetări științifice la nivel național și local privind dimensiunea problemelor celor aflați în situații speciale

Din doctrină putem observa că asistența socială abordează probleme comunități la următoarele tipuri de nivele.

Individual (asistență economica, psihologica, morala pentru persoanele în nevoie, cum sunt șomerii, cei dependenți de droguri, alcool, cei cu probleme de integrare în comunitate, victime ale diferitelor abuzuri).

Interpersonal și de grup (terapii de familie, ale cuplului, ale grupurilor marginalizate).

Comunitar (rezolvarea conflictelor etnice, de grup, mobilizarea eforturilor individuale și colective întru soluționarea lor normala).

În conformitate cu legea asistența socială prin ansamblul de metode, tehnici de intervenție, strategii de acțiune, programe și masuri specializate, oferă un sprijin direct, eficient pentru acele persoane și grupuri care din anumite motive nu pot dispune de venituri, de resurse economice și bunuri suficiente, de îngrijirea medicală, de pensie socială, de suport fizic sau moral etc., sau acestea nu sunt în raport cu necesitățile lor vitale.

Totuși după cum am observat sprijinul acordat persoanelor în nevoie prin sistemul de asistență socială nu poate fi decât strict stabilit și reglementat prin lege,iar pentru aceasta se cere o analiză concretă, care poate fi realizată în baza anchetelor sociale efectuate de profesioniști.

Sprijinul financiar sau bunurile materiale destinate asistentei sociale provin fie de la bugetul de stat (fonduri speciale pentru asistența socială), fie din contribuțiile voluntare individuale sau comunitare și se repartizează destinatarilor, aflați în nevoie, în funcție de necesitățile lor stringente.

Cap II CONSIDERENTA GENERALE PRIVIND SISTEMUL NAȚIONAL DE ASISTENȚE SOCIALE

Asistența socială după cum am mai arătat în secțiunile precedente este o componentă a sistemului de protecție socială, fiind reprezentată de ansamblul de instituții și masuri prin care statul, autoritățile publice ale administrației locale și societatea civilă asigură prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare sau permanente ale unor situații care pot genera marginalizarea sau excluderea socială a unor persoane.
În doctrină asistența socială are ca obiectiv major protejarea persoanelor care, din cauza unor factori de natură economică, fizică, psihică sau socială, nu au posibilitatea să își asigure nevoile sociale, sau să se dezvolte personal pentru a se integra în viața socială.
În doctrina de specialitate se vorbește și despre nevoia socială, aceasta fiind reprezentată ca ansamblul de cerințe indispensabile fiecărei persoane pentru asigurarea condițiilor de viața în vederea integrării sociale. Astfel se ridică problema evaluării nevoilor. Legea stabilește că evaluarea nevoilor sociale se realizează potrivit reglementarilor stabilite prin acte normative.

Din cele de mai sus conchidem că asistența socială revin în responsabilitatea instituțiilor publice specializate ale autorităților administrației publice centrale și locale și a organizațiilor societății civile.

În sensul normativelor în vigoare care reglementează asistența socială putem afirma că asistența socială cuprinde drepturile acordate prin prestații în bani sau în natura, precum și serviciile sociale.

Tot în lege găsim și principiile generale ale sistemului național de asistență socială astfel observăm că sistemul național de asistență socială se întemeiază pe următoarele principii generale:
a) respectarea demnității umane, potrivit căruia, fiecărei persoane ii este garantata dezvoltare libera și deplina a personalității;

b) universalitatea, potrivit căruia fiecare persoana are dreptul la asistență socială, în condițiile prevăzute de lege;

c) solidaritatea socială, potrivit căruia comunitatea participa la sprijinirea persoanelor care nu își pot asigura nevoile sociale, pentru menținerea și întărirea coeziunii sociale;

d) parteneriatul, potrivit căruia instituțiile publice și organizațiile societății civile cooperează în vederea organizării și dezvoltării serviciilor sociale;

e) subsidiaritatea, potrivit căruia statul intervine atunci când inițiativa locala nu a satisfăcut sau a satisfăcut insuficient nevoile persoanelor. Statul își asuma responsabilitatea de realizare a masurilor de asistență socială prevăzute prin legi speciale și asigura transferul atribuțiilor și al mijloacelor financiare necesare către autoritățile publice locale, serviciile publice descentralizate și societatea civila.

În cadrul planului național al asistentei sociale Ministerul Muncii și Solidarității Sociale este autoritatea care inițiază legile speciale în domeniul asistentei sociale, și urmărește aplicarea acestora la nivel central și local.

Asistența socială generează un drept, respectiv dreptul la asistență socială. Cine este principalul beneficiar al acestui drept?Lege stabilește că dreptul la asistență socială se acordă potrivit normelor în vigoare cu respectarea lor.

Astfel observăm că au dreptul la asistență socială, în condițiile legii, toți cetățenii români cu domiciliul în România, fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenta politica, de avere sau de origine socială.

Din cele de mai sus conchidem că dreptul la asistență socială nu se acorda discreționar și că este un drept de care beneficiază toți cetățenii români, condiția de bază fiind cetățenia.
Cetățenii altor state și apatrizii care au domiciliul sau reședința în Romania, beneficiază și ei de dreptul la asistență socială însă acest drept este emanat de legislația românească în acord cu tratatelor internaționale la care Romania este parte.

Asistența socială se acordă la cerere sau din oficiu, conform legilor în vigoare astfel toți cetățenii au dreptul de a fi informați asupra conținutului și modalităților de acordare a drepturilor de asistență socială.

2.1 Prestații și servicii sociale

În cele mai multe situații asistența socială se acordă sub forma de prestații și servicii sociale.

Prestațiile sociale în bani sau în natură sunt susținute de măsuri de redistribuire financiară și cuprind: alocațiile familiale, ajutoarele sociale și speciale către familii sau persoane, în funcție de nevoile și veniturile acestora.

Conform legii alocațiile familiale se acordă familiilor cu copii și au în vedere, în principal, nașterea, educația și întreținerea copiilor. Ajutoarele sociale sunt prestații acordate în bani și în natură persoanelor sau familiilor ale căror venituri sunt insuficiente pentru acoperirea nevoilor minime.

Persoanele cu deficiențe fizice, senzoriale, psihice sau mentale beneficiază de ajutoare speciale. Persoanele care au dreptul la măsuri de asistență socială pot beneficia și de facilitați prevăzute în legi speciale.

În sensul legi în vigoare, serviciile sociale au drept obiectiv menținerea, refacerea și dezvoltarea capacităților individuale pentru depășirea unei situații de nevoie, cronice sau de urgență, în cazul în care persoana sau familia este incapabilă singură să o soluționeze.
Organismul care vine în ajutor în cazul acestor situații de urgență este statul. Statul organizează și susține financiar și tehnic sistemul serviciilor sociale, promovând un parteneriat cu comunitatea locală și cu reprezentanți ai societății civile.
Serviciile sociale se acordă la domiciliu persoanei în nevoie cu ajutorul instituțiilor specializate de zi sau în instituțiilor rezidențiale.

Serviciile sociale nu sunt numai prestații în bani ele pot fi conform legii servicii de îngrijire social-medicală și/sau servicii de asistență socială. Dar ce sunt serviciile de îngrijire socială-medicală.

Uneori persoanele în nevoie sunt în imposibilitatea de ași achiziționa servicii medicale în aceste cazuri intervin serviciile de îngrijire socio-medicală

Serviciile de îngrijire social-medicală sunt acordate persoanelor care temporar sau permanent, datorită unor afecțiuni fizice, psihice, mentale sau senzoriale, se afla în imposibilitatea desfășurării unei vieți demne, precum și persoanelor care suferă de boli incurabile în ultima fază.

Aceste servicii sunt realizate de personal specializat și au drept obiectiv refacerea și dezvoltarea capacitaților individuale și ale celor familiale necesare pentru a depăși cu forte proprii situațiile de dificultate.

Ele se remarcă prin faptul că sunt servicii profesionalizate și sunt efectuate de persoane cu calificare în domeniu. Serviciile de asistență socială se realizează prin metode și tehnici specifice de diagnoză a nevoii de asistență și de intervenție socială și constau, în principal, din informare, consiliere, terapie individuala și colectivă.
Serviciile de asistență socială se pot împărții în servicii de asistență socială comunitară și servicii de asistență socială specializate.

În doctrină serviciile de asistență socială comunitară au un caracter primar-general și se acordă la domiciliu, în familie și în comunitate. Serviciile de asistență socială specializate se acordă pentru nevoi speciale atât la domiciliu persoanei aflate în nevoie, cât și în instituții specializate sau în cadrul altor instituții, cum ar fi: scoli, spitale, penitenciare și alte unități.
Consiliile județene și locale stabilesc strategiile și prioritățile locale în funcție de nevoile comunității respective, în conformitate cu strategia națională.
Tot legea stabilește că instituțiile publice și unitățile private, precum și asociațiile și fundațiile care acordă servicii sociale au obligația să respecte standardele de calitate, precum și normele metodologice stabilite potrivit legii.

2.2 Instituții de asistență socială

Serviciile de asistență socială necesită o structură instituțională bine organizată.

În doctrină s-a subliniat această necesitate încă de la apariția sistemului social, astăzi lege o dată cu stabilirea normelor de acordare și clasele de persoane care au nevoie de asistență socială stabilește și sistemul instituțional care va furniza aceste servicii de asistență sociale.

Instituțiile de asistență socială sunt create și structurate ca unități specializate, publice sau private. Instituțiile de asistență socială asigura protecție, ocrotire, găzduire, îngrijire, activități de recuperare și reintegrare socială pentru copii, persoane cu handicap, persoane vârstnice și alte categorii de persoane, în funcție de nevoile specifice.

Găzduirea în instituțiile de asistență socială se realizează atunci când menținerea la domiciliu nu este posibilă și poate fi dispusă în urma evaluării sociale și socio-medicale a persoanei, cu consimțământul acesteia. În situația în care nu se poate obține consimțământul persoanei, accesul acesteia în instituțiile de asistență socială se realizează cu consimțământul reprezentantului legal sau, după caz, cu acordul autorității tutelare. Instituțiile de asistență socială pot acorda servicii sociale și la domiciliul persoanelor, în funcție de nevoile acestora. Prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale se stabilesc nomenclatorul instituțiilor de asistență socială, procedura și modul de acreditare a instituțiilor de asistență socială.

Instituțiile publice de asistență socială sunt cel mai adesea finanțate parțial sau total de la bugetul de stat.

Aceste instituții se înființează prin hotărâre a Guvernului, iar instituțiile finanțate de la bugetul județean sau de la bugetele locale, se înființează prin hotărâre a consiliului județean sau local. În conformitate cu lege care le reglementează vom observa că organizarea și funcționarea instituțiilor publice de asistență socială se stabilește de organele care le înființează.

Adică consiliul local împreună cu conducerea instituției publice de asistență socială, au obligația să asigure soluționarea urgențelor sociale din unitatea administrativ-teritorială unde își are sediul instituția. În cadrul administrației publice centrale Ministerul Muncii și Solidarității Sociale este autoritatea care elaborează politica de asistență socială, stabilește strategia națională de dezvoltare în domeniu și promovează drepturile familiei, copilului, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap și ale oricăror alte persoane aflate în nevoie.

În elaborarea strategiei de dezvoltare se vor consulta cu principalii reprezentanți ai societății civile.

Ministerul Sănătății și Familiei, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Administrației Publice, Ministerul Justiției, Ministerul de Interne, Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului, precum și alte instituții și organisme guvernamentale sunt principalele instituții care elaborează în domeniul lor de competență politici și programe de asistență socială, colaborând la construirea sistemului național de securitate.

Stabilirea, în condițiile legii, a drepturilor de asistentă socială și plata acestora, precum și acordarea facilitaților reglementate de lege se fac de către directorul direcției județene de munca și solidaritate socială, respectiv de directorul general al Direcției generale de munca și solidaritate socială a municipiului București.

După cum am văzut în secțiunea de mai sus, întregul sistem de preluare al documentelor persoanelor aflate în necesitate de asistență social ,cât și verificare și acordarea de asistentă socială este bine reglementat și structurat de lege.

Întreaga infrastructura care sta la baza mecanismului acordări de asistență socială este definit , structurat și reglementat de legea specială.

Nu trebuie uitat însă că la baza întregului mecanism de verificare și acordare a asistenței sociale stau persoanele care prin activitatea pe care o desfășoară permit sistemului să funcționeze.

Exista două tipuri de personal ce activează în domeniul asistenței sociale
respectiv :

personal angajat

voluntari

Specialiști cu diverse calificări, care au competențe, responsabilități și atribuții specifice domeniului de activitate sunt regăsiți și ei în acest sistem al serviciilor sociale.

Serviciile de asistență socială sunt de cele mai multe ori realizate de personal de specialitate de asistență socială.

Formarea personalului de specialitate de asistență socială se realizează în instituții de învățământ superior, postliceal sau prin alte forme de învățământ având profil de asistență socială, cu respectarea prevederilor legislației în vigoare.

Tot din lege observăm că personalul de specialitate de asistență socială are obligația să îndeplinească atribuțiile și responsabilitățile prevăzute în statutul profesiei, aprobat prin lege, la propunerea asociațiilor profesionale, înființate potrivit legii și acreditate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

În acest sens putem afirma că personalul și voluntarii care activează în domeniul asistentei social au următoarele obligații :

a) să asigure confidențialitatea informațiilor obținute prin exercitarea profesiei;

b) să respecte intimitatea persoanei, precum și libertatea acesteia de a decide;

c) să respecte etica profesională.

Activitățile de evaluare a programelor de asistență socială sunt realizate de serviciile publice teritoriale, scop în care pot apela și la experți independenți.

Asistență socială se finanțează din bugetele locale și din bugetul de stat.

Pentru finanțarea asistentei sociale sunt utilizate și alte sume nu numai cele provenite de la bugetul de stat sunt utilizate și sumele provenite din fonduri extrabugetare, din donații, sponsorizări sau din alte contribuții din partea unor persoane fizice ori juridice, din țară și din străinătate, din contribuția plătită de către persoanele beneficiare de servicii sociale, precum și din oricare alte surse, cu condiția respectării legislației în domeniu.
Tipul de finanțare cât și modalitatea de finanțare a asistentei sociale, este stabilită prin legile speciale care stipulează condițiile exacte de acordarea de prestații și servicii sociale.
Veniturile obținute din activitățile prevăzute mai sus se utilizează în primul rând pentru îmbunătățirea serviciilor acordate de către instituția publică de asistență socială.
Contribuțiile persoanelor beneficiare de servicii sociale se suportă din veniturile proprii lunare realizate de acestea sau în funcție de situație prin participarea altor persoane obligate la întreținere, conform normelor juridice de metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Instituțiile de asistență socială sunt scutite de taxe și impozite pe terenuri și clădiri folosite pentru activitățile de asistență socială. Disponibilitățile existente în contul instituțiilor bugetare la sfârșitul anului, provenite din activități extrabugetare, se reportează cu aceeași destinație în anul următor.

2.3 Definirea și clasificarea beneficiilor de asistență socială

În doctrina beneficiile de asistența socială reprezintă o forma de suplimentare sau de substituire a veniturilor individuale/familiale obținute din muncă, în scopul bine determinat de a asigura unu nivel de trai minimal, cât și o forma de sprijin în vederea promovării incluziunii sociale și creșterii calității vieții anumitor categorii de persoane ale căror drepturi sociale sunt prevăzute expres de lege.

Doctrina de specialitate clasifică beneficiile de asistență socială în funcție de diverse criterii.

Un prim criteriul de clasificare al beneficiilor de asistență socială este eligibilitatea.

Beneficiile de asistentă socială, în funcție de condițiile de eligibilitate, se clasifică astfel:

beneficii de asistență socială selective, bazate pe testarea mijloacelor de trai ale persoanei singure sau familiei;

beneficii de asistență socială universale, acordate fără testarea mijloacelor de trai ale persoanei singure sau familiei;

beneficii de asistență socială categoriale, acordate pentru anumite categorii de beneficiari, cu sau fără testarea mijloacelor de trai ale persoanei singure ori familiei.

Verificarea mijloacelor de trai ale persoanei singure sau familiei, care are nevoie de asistență socială se cuantifică astfel:

a) se evaluează veniturilor bănești reprezentate de toate veniturile realizate în țară sau în afara graniței țării, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de șomaj, obligații legale de întreținere, indemnizații, alocații, ajutoare cu caracter permanent, alte creanțe legale;

b) se evaluează bunurilor și a veniturilor ce pot fi obținute prin valorificarea bunurilor mobile și imobile aflate în proprietate ori folosință.

În funcție de scopul și natura lor, beneficiile de asistența socială despre care am vorbit în paragraful de mai sus se atribuie fie în baza aprecierii veniturilor bănești, fie în baza evaluării cumulate a veniturilor bănești, a bunurilor și a veniturilor ce pot fi obținute prin valorificarea bunurilor mobile și imobile aflate în proprietate ori folosință.
Un alt doilea criteriu în funcție de care se clasifica beneficiile de asistență este scopul lor și în acest caz beneficiile de asistență socială se clasifica astfel:
a) beneficii de asistență socială pentru prevenirea și combaterea sărăciei și riscului de excluziune socială;

b) beneficii de asistență socială pentru susținerea copilului și familiei;
c) beneficii de asistență socială pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale;
d) beneficii de asistență socială pentru situații deosebite.
Beneficiile de asistență socială cuprind alocații, indemnizații, ajutoare sociale și facilitați.
Facilitățile se acordă pentru anumite categorii de beneficiari și pot fi de două feluri:
a) facilitați reprezentate de asigurarea plății unor contribuții de asigurări sociale și/sau asimilarea unor perioade de contribuție;
b) facilitați de acces la mediul fizic, informațional și comunicațional.

c)facilități fiscale.

Beneficiile de asistență socială în natură prevăzute în secțiunea de mai sus pot fi ajutoare materiale constând în bunuri de folosință personală sau îndelungată și alimentare, acordate individual sau acordate în cadrul unor programe destinate facilitării accesului la educație, sănătate și ocupare.

În situația în care persoanele cărora li se acordă beneficiile de asistență socială se încadrează sau își reiau activitatea profesională sau încep o activitate pe cont propriu, acestea pot beneficia, în funcție de situația în care se află și în condițiile prevăzute de legile speciale, de următoarele beneficii de asistență socială:

a) majorări ale beneficiului de asistență socială acordat, dacă se încadrează în condițiile de eligibilitate;

b) prelungirea perioadei de acordare a beneficiului de asistență socială cu maximum 3 luni, începând cu luna încadrării în muncă;

c) stimulente pentru suplinirea unor servicii sociale;

d) alte drepturi prevăzute de lege.

Refuzul unui loc de muncă, refuzul participării la cursuri de formare/calificare/recalificare sau la alte masuri active poate conduce, în condițiile prevăzute de legile speciale, la diminuarea cuantumului beneficiului de asistență socială sau la încetarea acestuia. Abatere de mai sus atrage după sine și interdicția de acordare a unui nou beneficiu de asistență socială pe o perioada de timp determinată.

Pe de altă parte angajatorii care încadrează în muncă persoane care se bucură de aceste beneficii pot la rândul lor beneficia, în condițiile legii, de facilitați fiscale sau de alta natură

Beneficiile de asistență socială finanțate din bugetul de stat și, după caz, din bugetele locale se acordă sub rezerva achitării de către beneficiar a obligațiilor de plată față de bugetul local.
În funcție de persoana care obține aceste beneficii, beneficiile de asistență socială pot fi :

a) caracter individual, acordate persoanei singure, unuia sau mai multor membri din familie a căror nevoie identificata constituie o situație particulara și necesita intervenție individualizata;

b) caracter familial, acordate pentru creșterea calității vieții în familie și menținerea unui mediu familial propice realizării funcțiilor de baza ale acesteia.

Beneficiile de asistență socială pentru prevenirea și combaterea sărăciei și riscului de excluziune socială se acordă pe perioade determinate de timp sau pentru situații punctuale și pot cuprinde următoarele categorii principale:

a) ajutoare sociale susținute din bugetul de stat, acordate focalizat, pentru categoriile de populație aflate în risc de sărăcie;

b) ajutoare sociale comunitare susținute din bugetele locale, acordate focalizat, ca masuri individuale de suport pentru depășirea unor situații de dificultate temporară;

c) ajutoare de urgența susținute din bugetul de stat și/sau din bugetele locale, acordate pentru situații datorate calamităților naturale, incendiilor, accidentelor etc.;

d) burse sociale și ajutoare financiare pentru facilitarea accesului la educație, susținute din bugetul de stat și/sau din bugetele locale;

e) ajutoare în natura, alimentare și materiale, inclusiv cele acordate în cadrul programelor de sprijin educațional pentru copiii și tinerii proveniți din familii defavorizate, susținute din bugetul de stat și/sau bugetele locale, cum ar fi programe pentru suplimente alimentare, rechizite și alte materiale necesare în procesul de educație;

f) ajutorul acordat din bugetul de stat pentru refugiați, precum și persoanelor care au obținut protecție subsidiara în România, în condițiile prevăzute de lege;

g) facilități privind utilizarea mijloacelor de transport în comun, accesul la comunicare și informare, precum și alte facilități prevăzute de lege.

Un alt tip de beneficii sunt beneficiile pentru susținerea copilului și a familiei. Aceste beneficii au în vedere nașterea, educația și întreținerea copiilor și cuprind următoarele categorii principale:

a) alocații pentru copii;

b) alocații pentru copiii lipsiți, temporar sau permanent, de ocrotirea părinților;

c) indemnizații pentru creșterea copiilor;

d) facilități, în condițiile legii.

Beneficiile de asistență socială pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale sunt un alt tip de beneficii care se acordă atât pentru asigurarea nevoilor de bază ale vieții, cât și în scopul promovării și garantării exercitării de către acestea a drepturilor și libertăților fundamentale și participării depline la viața societății.

Studiind lege observăm că principalele categorii de beneficii de asistență socială pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale sunt următoarele:

a) alocații pentru persoanele cu dezabilități;

b) indemnizații de îngrijire;

c) facilități, în condițiile legii.

Beneficiile de asistență socială se acordă de către stat prin intermediul autorităților administrației publice centrale sau locale, în concordanță cu prevederile legislației în vigoare în domeniu.

Aceste beneficii de asistență socială se acordă la cererea scrisă a persoanei îndreptățite, a reprezentantului familiei sau a reprezentantului legal al persoanei îndreptățite.
Cererea trebuie să fie însoțită de documentele doveditoare privind componența familiei, veniturile obținute de membrii acesteia sau de persoana singură, precum și de orice alte documente privind situația membrilor familiei, stipulate de lege.
Verificarea condițiilor de eligibilitate ale persoanelor care depun cererea pentru aceste beneficii se realizează de către autoritățile administrației publice centrale sau locale. Verificarea condițiilor este îndeplinită în funcție de tipul și natura beneficiului de asistență socială, pe baza documentelor doveditoare ce însoțesc cererea, a informațiilor furnizate de celelalte baze de date deținute, de autorități ale administrației publice centrale și locale, precum și a altor proceduri în conformitate cu legea în vigoare. Procedura de acordare a beneficiilor de asistență socială este reglementată și prin legi speciale.
Autoritățile administrației publice centrale și locale, cât și instituțiile publice pun la dispoziție autorităților administrației publice centrale sau locale care asigură beneficiile de asistență socială, bazele de date deținute, gestionate sau administrate, necesare pentru realizarea verificărilor prevăzute necesare .

Sunt mai multe tipuri de plată prin care se efectuează acordarea efectiva a beneficiilor financiare de asistență socială.

Astfel legea stabilește că plata beneficiilor sociale trebuie să se efectueze , în funcție de specificul acestora și opțiunea titularului, prin mandat poștal, în cont bancar, în tichete sociale sau altă formă de plată, conform legii. O excepție sunt tichetele sociale a căror modalitatea de acordare se stabilește prin legile speciale.

2.4 Noțiuni specifice sistemului de beneficii de asistnță socială

Noțiunile cu care jonglează sistemul de asistență socială trebuie definite și enumerate.

Termenii specifici cu care operează sunt următorii:

familia

reprezentantul legal

domiciliu

reședința

În doctrină regăsim noțiunea de familie ca fiind soțul și soția sau soțul, soția și copiii lor necăsătoriți, care au domiciliul ori reședința comuna înscrisa în actele de identitate și care gospodăresc împreuna.

Tot parte din familie sunt și frații fără copii, care gospodăresc împreună și au domiciliul sau reședința comună, separat de domiciliul ori reședința părinților. Noțiunii de familie i se asimilează și bărbatului și femeii necăsătoriți, cu copiii lor sau ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc și gospodăresc împreună. Conform legii familia extinsă este reprezentată de copilul, părinții și rudele acestuia până la gradul IV inclusiv.

Noțiunea de familie monoparentală este reprezentată de familia formată din persoana singură și copilul sau copiii aflați în întreținere și care locuiesc împreuna cu aceasta.
Prin termenul de persoana singură, se înțelege persoana care se află în una dintre următoarele situații:

a) este necăsătorita;

b) este văduvă;

c) este divorțată;

d) al cărei soț/soție este declarat/declarata dispărut/dispăruta prin hotărâre judecătorească;

e) al cărei soț/șotie este arestat/arestata preventiv pe o perioada mai mare de 30 de zile sau executa o pedeapsa privativa de libertate și nu participa la întreținerea copiilor;

f) nu a împlinit vârsta de 18 ani și se afla în una dintre situațiile prevăzute la lit. a) – e); g) a fost numita tutore sau i s-au încredințat ori dat în plasament unul sau mai mulți copii și se afla în una dintre situațiile prevăzute la lit. a) – e).

După ce am enumerat și definit termenul de familie ,trebuie sa definim și termenul de copil.

Termenul copil in doctrină se definește ca fiind persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani și nu a dobândit capacitatea deplina de exercițiu, în condițiile legii.
Reprezentantul familiei este un alt treilea termen pe care trebuie sa îl definim și el reprezintă membrul familiei care are capacitate deplină de exercițiu a drepturilor civile și care solicită, în numele familiei, acordarea drepturilor la beneficii de asistență socială.

Cum se desemnează reprezentantul familiei ?Conform legii reprezentantul familiei se hotărăște de către soți sau în cazul în care există neînțelegere între aceștia, de către autoritatea tutelara.

În situația în care familia este monoparentală, reprezentantul familiei este persoana singură.
În cazul persoanei singure care are copii în întreținere și nu a împlinit vârsta de 18 ani, reprezentantul familiei este persoana singură, dacă are capacitate deplină de exercițiu sau, după caz, reprezentantul legal/ocrotitorul legal al acesteia.

Reprezentantul legal este o altă noțiune cu care operează sistemul de asigurări sociale .O scurtă definiție a reprezentantului legal este persoana desemnată, în condițiile legii, să reprezinte interesul persoanei lipsite de capacitate deplină de exercițiu a drepturilor civile sau al persoanei lipsite de discernământ.

Reprezentantul legal al copilului în situațiile cu familie monoparentală sau biparentală este părintele sau persoana desemnată potrivit legii să exercite drepturile și să îndeplinească obligațiile părintești față de copil.

Am observat că în definițiile mai sus enunțate o condiție de bază este ca membri familiei să aibă domiciliu comun. Astfel se impune o definire a termenului de domiciliu.

În lege termenul de domiciliu este definit ca fiind construcția aflată în proprietate personală ori închiriata sau asupra căreia exercita un drept de folosința în condițiile legii, cu dependințele, dotările și utilitățile necesare, formata din una sau mai multe camere, care acoperă condițiile minimale de odihna, preparare a hranei, educație și igiena ale persoanei singure sau familiei.

Cap III Asistența socială a copiilor

3.1. Asistența socială a copilului și a familiei

Copilul are dreptul la protecție si asistenta în realizarea si exercitarea deplina a drepturilor lui, în condițiile legii. Aceste drepturi sunt stabilite și susținute de stat. Statul ocrotește copilul și familia.
Asigurarea creșterii și dezvoltării copilului revine în responsabilitatea părinților. Părinți sunt persoanele care sunt direct răspunzătoare pentru dezvoltarea armonioasa și sănătoasă a copilului.

Copii sunt pilon principal într-o societatea deoarece ei sunt cetățeni de mâine ,statul prin politicile sale naționale trebuie sa încurajeze natalitatea și sa ajute atât tinerele mame cat și cat tinerele familii care doresc sa aibă copii.

Pentru ca acest ajutor sa se materializeze statul a impus anumite politici sociale de ajutorare prin diverse indemnizați sau alocații.
În conformitate cu legea în vigoare exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie sa asigure bunăstarea materiala și spirituala a copilului, în special prin îngrijirea și menținerea relațiilor personale cu acesta, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale.
Prin urmarea părinții copilului sunt îndreptății să primească asistenta de specialitate în vederea îngrijirii, creșterii și educării acestuia, precum și sa fie informați asupra drepturilor și obligațiilor lor.
În literatura de specialitate s-a dezvoltat teoria conform căreia statul este principalul răspunzător pentru asigurare protecției copilului și garantarea și respectarea tuturor drepturilor sale prin activitatea specifica realizata de autoritățile/instituțiile publice cu atribuții în domeniu.
Pe lângă drepturile fundamentale cu care se naște un cetatea , un drept fundamental de care beneficiază orice persoana în copilărie este are dreptul de a fi crescut alături de părinții în condiții care sa-i permită dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala și sociala.

Deci orice copil se naște cu dreptul fundamental de a fi crescut de părinții săi astfel statul neacordând politici sociale pentru copii cu probleme sau pentru familiile cu nivel minim de existenta ar încălca un drept fundamental al copilului.

De acest drept beneficiază oricare copil indiferent de religie sau statut social. Aceste drept se regăsește prin alocația de stat care se acordă tuturor copiilor.
Legea stipulează ca copilul are dreptul de a beneficia de masuri de asistenta sociala, în funcție de situația sa personala și de situația socioeconomica a familiei sau a persoanelor b#%l!^+a?în întreținerea cărora se află.

Totuși aceasta asistență socială nu se acorda decât daca se întrunesc anumite condiții.
Pentru realizarea obligațiilor ce le revin fata de copil și prin acordarea de beneficii de asistenta sociale , autoritățile administrației publice centrale și locale susțin familia .

Principiul interesului superior al copilului este un principiu al psihologiei infantile pe care statul îl are în vedere în momentul în care elaborează politici sociale menite sa ajute copii sau familiile unde exista copii.
Astfel principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de stat, precum și de orice persoana fizica sau juridica, publica ori privata.

Statul a dezvoltat mecanisme de apărare și protejare a copilului împotriva eventualelor abuzuri venite din partea părinților.

Din lege aflam ca în situația în care părintele/reprezentantul legal se folosește de copil pentru a apela la mila publicului, cerând ajutor financiar sau material, precum și în situația în care copilul a fost victima abuzului/neglijării/exploatării/traficului exercitat de părinte/reprezentant legal, serviciul public de asistenta sociala organizat în subordinea consiliului județean/consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București inițiază, în momentul constatării faptei, demersurile necesare instituirii masurilor de protecție speciala prevăzute de lege.

Masurile de asistenta sociala pentru familie acordate de stat nu sunt acordate pentru compensarea sarcinilor specifice acesteia, ci ca forme de sprijin destinate, în principal, menținerii copilului în familie și depășirii unei situații de dificultate, reconcilierii vieții de familie cu viața profesionala, încurajării ocupării pe piața muncii.

După cum menționam mai sus statul sprijină familiile care trec prin perioade dificile acționând în conformitatea cu principiul interesul superior al copilului.

Beneficiile de asistenta socială în bani destinate copilului și familiei pot fi acordate sub forma de alocații, indemnizații, stimulente financiare, facilitați fiscale și alte facilitați de natura financiara, în condițiile legii.
Alocațiile, indemnizațiile și stimulentele cuprind:
a) alocații pentru copii destinate copilului din familie și copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinților, cum ar fi: alocația de stat, alocația de plasament și alte alocații acordate în condițiile legii;
b) alocații, indemnizații și stimulente pentru familie, acordate în raport cu veniturile familiei b#%l!^+a?și cu numărul de copii aflați în întreținere cum ar fi: indemnizația pentru creșterea copilului, stimulentul de inserție, alte alocații familiale și indemnizații.

Conform art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 148/2005, persoanele care, în ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea de către acesta a vârstei de 7 ani (art. 12 alin. 1 lit. a din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap) precum și de o indemnizație lunară în cuantum de 600 lei (RON).

Acesta este tipul de asistenta sociala acordata de stat ,asistenta care stimuleaza natalitatea prin ajutorarea familiilor cu noi nascuti, prin acordarea unui concediu de crestere copil noii mame.

Persoanele care sunt îndreptățite să beneficieze de indemnizația pentru creșterea copilului, reglementată de prezenta ordonanță de urgență, și realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit beneficiază de un stimulent în cuantum lunar de 100 lei (art. 3 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 148/2005).

Stimulentul prevăzut se acordă și persoanelor care au fost îndreptățite să beneficieze de indemnizația pentru creșterea copilului reglementată de dispozițiile aplicabile până la data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 148/2005, cuprinse în: Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 221/2000 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților precum și în alte acte normative referitoare la stabilirea și acordarea acestui drept, denumite în continuare acte normative speciale.

În cazul persoanelor care beneficiază de indemnizația pentru creșterea copilului și b#%l!^+a?solicită dreptul la stimulent, plata acestei indemnizații se suspendă.De indemnizația și stimulentul lunar beneficiază, opțional, oricare dintre părinții firești ai copilului (art. 5 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 148/2005).

Din lege aflam că beneficiază de aceleași drepturi și una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, cu excepția asistentului maternal profesionist, precum și persoana care a fost numită tutore (art. 5 alin. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 148/2005). În acest caz, acordarea acordarea indemnizației și a stimulentului lunar se face ținându-se seama de perioada de 12 luni anterioare datei la care, după caz, s-a aprobat adopția, a fost făcută încredințarea, s-a instituit plasamentul sau tutela.  

Potrivit art. 7, drepturile prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 148/2005 se acordă în situația în care solicitantul îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

   a) este cetățean român, cetățean străin sau apatrid;

   b) are, conform legii, domiciliul sau reședința pe teritoriul României;

   c) locuiește împreună cu copilul/copiii pentru care solicită drepturile și se ocupă de creșterea și îngrijirea acestuia/acestora.

Concediul și indemnizația lunară precum și stimulentul se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. 2, după data de 1 ianuarie 2006 (art. 6 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 148/2005). Se ia în calcul la stabilirea celor 3 nașteri și nașterea survenită până la data de 31 decembrie 2005 inclusiv, în situația în care solicitanții drepturilor prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 148/2005 îndeplinesc condițiile de acordare a acestora după data de 1 ianuarie 2006 (art. 6 alin. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 148/2005).

Durata de acordare a concediului prevăzut de art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 148/2005 se prelungește corespunzător, în cazul suprapunerii a două sau trei b#%l!^+a?situații de natură a genera acest drept, în condițiile prevăzute de art. 6 alin. 1 și 2. În aceste cazuri se acordă o singură indemnizație, în cuantumul prevăzut de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 148/2005.

   Persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 148/2005 au dreptul la concediu fără plata indemnizației pentru creșterea copilului după primele 3 nașteri sau, după caz, după primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. 2. Durata acestui concediu este de 3 luni și se acordă integral, o singură dată, fiecăruia dintre părinții firești ai copilului sau, după caz, persoanelor prevăzute la art. 5 alin. 2, în perioada până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv a vârstei de 7 ani în cazul copilului cu handicap (art. 12 alin. 1 lit. a din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap).

Cererea pentru acordarea concediului fără plata indemnizației pentru creșterea copilului se depune și se înregistrează la angajator, pe baza livretului de familie sau a certificatului de naștere al copilului.

Perioada în care o persoană beneficiază de concediu fără plata indemnizației pentru creșterea copilului constituie perioadă asimilată stagiului de cotizare în vederea stabilirii drepturilor prevăzute de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, a drepturilor stabilite de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă precum și în vederea stabilirii indemnizațiilor de asigurări de sănătate prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.

Situația copilului născut mort sau situația în care acesta moare în perioada corespunzătoare concediului de maternitate nu se are în vedere la stabilirea primelor 3 nașteri pentru care se acordă drepturile prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 148/2005.

Alocația de stat pentru copii, în acord cu dispozițiile Legii nr. 61/1993, este una din principalele prestații de asistență socială ce constă într-o sumă de bani pe care statul o acordă tuturor copiilor, fără discriminare.

Titular al dreptului de alocație de stat este copilul (art. 3 alin. 2 din Legea nr. 61/1993,).

Alocația de stat pentru copii se plătește unuia dintre părinți pe baza acordului acestora sau, în caz de neînțelegere, pe baza deciziei autorității tutelare ori a hotărârii judecătorești, părintelui căruia i s-a încredințat copilul spre creștere și educare.

Alocația de stat pentru copii se plătește și tutorelui, curatorului, persoanei căreia i-a fost dat în plasament familial copilul, inclusiv asistentului maternal sau persoanei căreia i-a b#%l!^+a?fost încredințat copilul în vederea adopției, în condițiile legii.

    După împlinirea vârstei de 14 ani, plata alocației de stat se poate face direct titularului, cu încuviințarea reprezentantului său legal.

Beneficiază de alocație de stat pentru copii:

toți copiii în vârstă de până la 18 ani;

tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani și care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, organizate în condițiile legii, până la terminarea acestor cursuri; acești tineri, în cazul în care repetă anul școlar, nu beneficiază de alocație de stat, cu excepția celor care repetă din motive de sănătate, dovedite cu certificat medical.

copiii cetățenilor străini și ai persoanelor fără cetățenie rezidenți, în condițiile legii, în România, dacă locuiesc împreună, cu părinții.

Alocația de stat se acordă în situația în care solicitantul îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

este cetățean român, cetățean străin sau apatrid;

are, conform legii, domiciliul sau reședința pe teritoriul României;

locuiește împreună cu acel copil pentru care solicită drepturile și se ocupă de creșterea și îngrijirea acestuia.

  După cum am văzut copilul și familia beneficiază de servicii sociale diversificate, adaptate nevoilor și situațiilor de dificultate identificate. Legea stabilește deci ca orice copil lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinților săi are dreptul la protecție alternativă care constă în instituirea tutelei, masuri de protecție speciala și adopție.

Protecția specială este alcătuită din instituirea măsurii plasamentului și acordarea de servicii sociale destinate îngrijirii și dezvoltării copilului până la dobândirea capacității depline de exercițiu a acestuia, acompaniate de beneficiile de asistenta sociala prevăzute de lege.

În cazul deciziilor de separare a copilului de părinții săi sau în cazul deciziilor de limitare a exercițiului drepturilor părintești,este imperios necesar ca acestea sa fie precedate obligatoriu de servicii sociale de informare și consiliere, de terapie și mediere adresate părinților.

Aceasta regula este impusa de legiuitor ca o măsura de protecție a copilului.

Dar nu numai copii beneficiază de ajutor din partea statului legea în vigoare stabilește ca tinerii care au beneficiat de masuri de protecție speciala și nu au posibilitatea revenirii în familie, aflați în situații de risc de excluziune sociala pot beneficia, la cerere, de continuarea acordării unor masuri de protecție speciala pe o perioada determinata, în condițiile prevăzute de legislația speciala. b#%l!^+a?

Aceste masuri de protecție speciala a copilului se stabilesc prin planul individualizat de protecție.

Acest plan este întocmit, aplicat și monitorizat de către autoritățile/instituțiile abilitate de lege.

Copilul cu dizabilități este un caz aparte care necesita o îngrijire aparte deci prin urmare are și o serie de drepturi diferite sau speciale fata de restul copiilor. Copilul cu dizabilități are dreptul la masuri de suport și de îngrijire, adaptate nevoilor sale.

Conform legii în vigoare copilul care prezintă dizabilități și părinții acestuia, precum și persoanele cărora le-a fost dat în plasament sau tutela, beneficiază de servicii sociale destinate facilitării accesului efectiv și fără discriminare al copilului cu dizabilități la educație, formare profesionala, asistenta medicala, recuperare, pregătire în vederea ocupării unui loc de munca, la activități recreative, precum și la orice alte activități apte sa le permită deplina integrare sociala și dezvoltare personala.

După cum observam legea considera că acordarea de asistenta sociala copilului cu dizabilități este o necesitate, prin acesta asistenta sociala încercându-se recuperarea lui pentru societatea, se dorește ca copilul cu dizabilități se fie reintegrat în societate.

Copii cu dizabilități au nevoie speciale datorita dezabilităților pe care le suferă,au nevoie de mai multa atenție ,de medicamentație speciala ,au un gard mult mai mare de dependenta fata de părinți în funcție de gradul dizabilități de care suferă.

Statul vine în ajutorul copiilor cu dizabilități prin politicile de asistenta sociala pe care le dezvolta.

În Romania copilul cu dizabilități are dreptul la servicii de îngrijire personală, stabilite în baza evaluării socio-psiho-medicale și a nevoilor individuale de ajutor pentru realizarea activităților uzuale ale vieții zilnice. Statul protejează copilul cu dizabilități și după ce a devenit major.

Reglementat prin lege ajutorul din partea statului se manifesta prin aceleași politici de asistenta sociala astfel legea stabilește ca pentru copilul cu dizabilități care s-a instituit măsura tutelei ori a plasamentului la o familie sau persoana, daca la împlinirea vârstei de 18 ani nu urmează o forma de învățământ ori pregătire profesionala, în condițiile legii, poate rămâne în grija acestora pe o perioada de încă 3 ani.

Aceasta măsura se aplica la solicitarea tânărului cu dizabilități și cu acordul b#%l!^+a?familiei sau persoanei la care a fost dat în plasament ori în tutela.
În situația în care copilul săvârșește fapte penale și nu răspunde penal beneficiază de masuri de protecție speciala, respectiv plasament și supraveghere specializata, precum și de servicii sociale destinate sprijinirii acestuia în procesul de reintegrare sociala.

Pe toata durata aplicării masurilor destinate copilului care săvârșește fapte penale și nu răspunde penal, familia acestuia beneficiază de servicii sociale de consiliere și suport pentru facilitarea îndeplinirii obligațiilor prevăzute de lege pe perioada de supraveghere specializata.

Observam din cele menținute mai sus ca serviciile sociale din domeniul protecției copilului și familiei au ca principal obiectiv suportul acordat pentru asigurarea îngrijirii, creșterii, formarii, dezvoltării și educării copilului în cadrul familiei.

Principalele categorii de servicii sociale sunt: servicii de prevenire a separării copilului de familie; servicii de reconciliere a vieții de familie cu viața profesionala; servicii pentru copilul lipsit temporar sau definitiv de părinții săi; servicii de sprijin pentru familiile aflate în situații de dificultate.
Furnizarea serviciilor sociale pentru copiii aflați în sistemul de protecție speciala este gratuita.

Prevenirea și combaterea violentei în familie constituie o altă componenta majoră a politicilor de protecție și asistență a familiei.

Serviciile sociale pentru victimelor violentei în familie sunt acordate în sistem integrat cu celelalte masuri de protecție legala, de asigurare a sănătății, de prevenire, identificare și sancționare a faptelor de violenta în familie, prevăzute de legislația speciala în domeniu.

CONCLUZII

Integrarea socială a copiilor cu dizabilități reprezintă un element de maximă importanță în contextul actual, atât în România, cât și în restul Uniunii Europene. b#%l!^+a?

Pasul cel mai important în acest sens este facilitarea ajutorului copiilor cu dizabilități care mai târziu devin persoane cu handicap pe piața muncii.

Deținerea unui loc de muncă aduce satisfacerea nevoii de a se simți util, a nevoii de socializare (prin simplu fapt de a se găsi printre oameni) și în definitiv obținerea unei sume de bani prin eforturi proprii.

Corelația dintre muncă și integrare socială este evidentă, putându-se observa influența profesiei în gradul de satisfacție obținut pe celelalte planuri, de exemplu participarea socială, prieteni, viață de familie etc.

Asistența socială nu poate funcționa eficient fără abordarea statului.

Pentru dezvoltarea deplină a copiilor și pentru ca aceștia să devină cetățeni deplini, responsabili și integrați într-o societate democratică este necesară asistenta statului.

Statul trebuie sa fie prezent alături de părinți în procesul de dezvoltare si educare al copilului.

După cum am văzut în prezenta lucrare statul trebuie sa fie își îngrijească viitori cetățeni , asigurarea unui viitor cat mai bun pentru noua generație trebuie sa fie principala preocupare a politici de asistenta sociala.

Din păcate la ora actuala în tara noastre este nevoie de o regândire a întregului sistem sociala. Sistemul de asistenta sociala a copilului este din ce în ce mai ignorat când este vorba ca statul sa intervină. În principal întreaga povara a dezvoltări si educării noii generații este lăsata în seama părinților.

În ceea ce privește copii cu dizabilități sau copii instituționalizați statul este aproape inexistent.

Prezenta lucrare a trata acest subiect iar concluzii sunt sumbre ,statul are nevoie constanta sa își regândească politicile de asigurări sociale.

Întregul sistem de asigurare sociala trebuie reformat are grave lacune si nu asigura siguranța si securitate sociala. Birocrația este de asemenea un factor care împiedică beneficiarul sa intre în posesia ajutorul social. b#%l!^+a? b#%l!^+a?

BIBLIOGRAFIE

Aghergheloaei Ștefana, Pensia publică percepție, limitări și perspective în opțiunile privind cariera, 2006.

Alexandru Athanasiu, Dreptul securității sociale, Ed. Actami, București 1995,

Cace Corina, Asigurările sociale. Management, evoluții și tendințe, Ed. Expert, București, 2004.

Dimitrie Dan Raiciu , Dreptul Securitati Sociale, Ed. Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2014

Mărginean Ioan, Asigurările sociale, în Zamfir E., Zamfir C.(coord.) „Politici sociale. România în context european”,Ed. Alternative, București, 1995.

Mărginean Ioan, Tendințe în evoluția asigurărilor sociale din România, în Zamfir C.(coord.)„Politici sociale înRomânia1990-1998”, Ed. Expert, București, 1995

Preda Marian (coord. ), Sistemul de asigurări de pensii în România în perioada de tranziție: probleme majore și soluții, Institutul European din România, București, 2004.

Sanda Ghimpu, Alexandru Țiclea, Constantin Tufan, Dreptul securității sociale, Ed. All Beck, București ,1998;

Aghergheloaei Ștefana , Pensia publică percepție, limitări și perspective în opțiunile privind cariera, Bucuresti, 2006

Mărginean Ioan, Asigurările sociale, în Zamfir E., Zamfir C.(coord.) „Politici sociale. România în context european”,Ed. Alternative, București, 1995.

171/2005, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 1126 din 13 decembrie 2005 aprobată prin Legea nr. 186/2006, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 440 din 22 mai 2006.

http://www.mfinante.ro/agenticod.html

Lege nr. 705 din 2001, prin Publicată în Monitorul Oficial,al României, Partea I nr. 814 din 18/12/2001 privind sistemul național de asistență socială

Publicată în “Monitorul Oficial al României”, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997; modificată prin Legea nr. 195/1999, publicată în “Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 628 din 23 decembrie 1999; modificată și completată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 8/2000, publicată în “Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 83 din 23 februarie 2000; modificată prin Legea nr. 83/2002, publicată în “Monitorul Oficial al României”, partea I, nr.154 din 4 martie 2002; modificată și completată prin:  Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 33/2002, publicată în “Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 216 din 29 martie 2002; Lege nr. 349/2004, publicată în “Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 683 din 29 iulie 2004; Lege nr. 223/2005, publicată în “Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 612 din 14 iulie 2005 ; modiifictă prin Legea nr. 215/2006, publicată în “Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 465 din 30 mai 2006; completată prin Legea nr. 481/2006, publicată în “Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 1025 din 22 decembrie 2006.

Publicată în “Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 376 din 2 iunie 2003; modificată și completată prin Lege nr. 595/2003, publicată în ” Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 2004.

Publicată în ” Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 485 din 31 mai 2004.

Publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 1008 din 14 noiembrie 2005; aprobată prin Legea nr. 7/2007, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 33 din 17 ianuarie 2007.

Publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002; modificată și completată prin: Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 124/2002, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 740 din 10 octombrie 2002; Legea nr. 107/2004, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 338 din 19 aprilie 2004; Legea nr. 580/2004, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 1214 din 17 decembrie 2004; Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 144/2005 publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 969 din 1 noiembrie 2005.

Publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 1074 din 29 noiembrie 2005; aprobată prin Legea nr. 399/2006, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 901 din 6 noiembrie 2006; modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 35/2006, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 675 din 7 august 2006; modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 91/2006, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 958 din 28 noiembrie 2006.

Publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000; modificată și completată prin: Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 49/2001, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 161 din 30 martie; Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 9/2003, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 167 din 17 martie 2003; completată prin: Legea nr. 276/2004, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 574 din 29 iunie 2004; Legea nr. 352/2004, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 683 din 29 iulie 2004; modificată prin: Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 59/2004, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 804 din 31 august 2004; Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 67/2004, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 855 din 17 septembrie 2004; Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 98/2005, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 637 din 20 iulie 2005; Legea nr. 44/2006, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 220 din 10 martie 2006; completată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24/2006, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 287 din 30 martie 2006; modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 46/2006, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 565 din 29 iunie 2006; modificată și completată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 69/2006, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 788 din 18 septembrie 2006, aprobată prin Legea nr. 512/2006, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 16 din 10 ianuarie 2007.

Publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 239 din 16 martie 2006.

Publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 401 din 20 iulie 2001; completată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 6/2002, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 116 din 12 februarie 2002; modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 121/2002, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 724 din 3 octombrie 2002, aprobată prin Legea nr. 2/2003, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 26 din 20 ianuarie 2003; modificată și completată prin Legea nr. 115/2006, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 408 din 11 mai 2006.

Publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 454 din 27 iunie 2002; modificată și completată prin: Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 107/2003, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 747 din 26 octombrie 2003; Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 129/2004, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 1228 din 21 decembrie 2004; Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.

Republicată în “Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 145 din 28 februarie 2007.

Republicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005; completată prin Legea nr. 29/2006, publicată în “Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 198 din 2 martie 2006; modificată prin Legea nr. 356/2006, publicată în “Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 677 din 7 august 2006.

BIBLIOGRAFIE

Aghergheloaei Ștefana, Pensia publică percepție, limitări și perspective în opțiunile privind cariera, 2006.

Alexandru Athanasiu, Dreptul securității sociale, Ed. Actami, București 1995,

Cace Corina, Asigurările sociale. Management, evoluții și tendințe, Ed. Expert, București, 2004.

Dimitrie Dan Raiciu , Dreptul Securitati Sociale, Ed. Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2014

Mărginean Ioan, Asigurările sociale, în Zamfir E., Zamfir C.(coord.) „Politici sociale. România în context european”,Ed. Alternative, București, 1995.

Mărginean Ioan, Tendințe în evoluția asigurărilor sociale din România, în Zamfir C.(coord.)„Politici sociale înRomânia1990-1998”, Ed. Expert, București, 1995

Preda Marian (coord. ), Sistemul de asigurări de pensii în România în perioada de tranziție: probleme majore și soluții, Institutul European din România, București, 2004.

Sanda Ghimpu, Alexandru Țiclea, Constantin Tufan, Dreptul securității sociale, Ed. All Beck, București ,1998;

Aghergheloaei Ștefana , Pensia publică percepție, limitări și perspective în opțiunile privind cariera, Bucuresti, 2006

Mărginean Ioan, Asigurările sociale, în Zamfir E., Zamfir C.(coord.) „Politici sociale. România în context european”,Ed. Alternative, București, 1995.

171/2005, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 1126 din 13 decembrie 2005 aprobată prin Legea nr. 186/2006, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 440 din 22 mai 2006.

http://www.mfinante.ro/agenticod.html

Lege nr. 705 din 2001, prin Publicată în Monitorul Oficial,al României, Partea I nr. 814 din 18/12/2001 privind sistemul național de asistență socială

Publicată în “Monitorul Oficial al României”, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997; modificată prin Legea nr. 195/1999, publicată în “Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 628 din 23 decembrie 1999; modificată și completată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 8/2000, publicată în “Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 83 din 23 februarie 2000; modificată prin Legea nr. 83/2002, publicată în “Monitorul Oficial al României”, partea I, nr.154 din 4 martie 2002; modificată și completată prin:  Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 33/2002, publicată în “Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 216 din 29 martie 2002; Lege nr. 349/2004, publicată în “Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 683 din 29 iulie 2004; Lege nr. 223/2005, publicată în “Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 612 din 14 iulie 2005 ; modiifictă prin Legea nr. 215/2006, publicată în “Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 465 din 30 mai 2006; completată prin Legea nr. 481/2006, publicată în “Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 1025 din 22 decembrie 2006.

Publicată în “Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 376 din 2 iunie 2003; modificată și completată prin Lege nr. 595/2003, publicată în ” Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 2004.

Publicată în ” Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 485 din 31 mai 2004.

Publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 1008 din 14 noiembrie 2005; aprobată prin Legea nr. 7/2007, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 33 din 17 ianuarie 2007.

Publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002; modificată și completată prin: Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 124/2002, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 740 din 10 octombrie 2002; Legea nr. 107/2004, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 338 din 19 aprilie 2004; Legea nr. 580/2004, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 1214 din 17 decembrie 2004; Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 144/2005 publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 969 din 1 noiembrie 2005.

Publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 1074 din 29 noiembrie 2005; aprobată prin Legea nr. 399/2006, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 901 din 6 noiembrie 2006; modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 35/2006, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 675 din 7 august 2006; modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 91/2006, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 958 din 28 noiembrie 2006.

Publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000; modificată și completată prin: Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 49/2001, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 161 din 30 martie; Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 9/2003, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 167 din 17 martie 2003; completată prin: Legea nr. 276/2004, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 574 din 29 iunie 2004; Legea nr. 352/2004, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 683 din 29 iulie 2004; modificată prin: Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 59/2004, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 804 din 31 august 2004; Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 67/2004, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 855 din 17 septembrie 2004; Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 98/2005, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 637 din 20 iulie 2005; Legea nr. 44/2006, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 220 din 10 martie 2006; completată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24/2006, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 287 din 30 martie 2006; modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 46/2006, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 565 din 29 iunie 2006; modificată și completată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 69/2006, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 788 din 18 septembrie 2006, aprobată prin Legea nr. 512/2006, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 16 din 10 ianuarie 2007.

Publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 239 din 16 martie 2006.

Publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 401 din 20 iulie 2001; completată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 6/2002, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 116 din 12 februarie 2002; modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 121/2002, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 724 din 3 octombrie 2002, aprobată prin Legea nr. 2/2003, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 26 din 20 ianuarie 2003; modificată și completată prin Legea nr. 115/2006, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 408 din 11 mai 2006.

Publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 454 din 27 iunie 2002; modificată și completată prin: Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 107/2003, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 747 din 26 octombrie 2003; Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 129/2004, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 1228 din 21 decembrie 2004; Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.

Republicată în “Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 145 din 28 februarie 2007.

Republicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005; completată prin Legea nr. 29/2006, publicată în “Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 198 din 2 martie 2006; modificată prin Legea nr. 356/2006, publicată în “Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 677 din 7 august 2006.

=== CUPRΙΝS ===

CUPRINS

Introducere……………………………………………………………………………………2

Cap. I- PREZENTAREA GENERALĂ A SUSTEMULUI DE SECURITATE SOCIALĂ …………………………………………………………………….………………5

I.1.Aspecte generale…………………………………………………………………………14

I.2.Asigurarile sociale…………………………………………………………………….…21

I.3.Asistență socială…………………………………………………………………………26

Cap II CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND SISTEMUL NAȚIONL DE ASISTENȚE SOCIALE ……………….……………………………………………………29

II.1.Prestații și servicii sociale………………………………………………………………30

II.2.Instituții de asistență socială……………………………………………………………32

II.3 Definirea și clasificarea beneficiilor de asistență socială……………………………..…35

II.4.Noțiuni specifice sistemului de beneficii de asistență socială…………………………40

Cap III ASISTENȚA SOCIALĂ A COPIILOR …………………………………………..43

III.1 Asistența socială a copilului și a familiei…………………………………………….43

CONCLUZII…………………………………………………………………………………..52

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………….……53