Asigurarea Logistica a Operatiilor Multinationale Si Host Nation Support

CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………………………………………….

CAPITOLUL I: CONSIDERAȚII PRIVIND HOST NATION SUPPORT………………

1.1 Scurt istoric, scopuri și roluri ale Alianței Nord Atlantice și Parteneriatului pentru Pace…………………………………………………………………………………..

1.2 Sprijinul Națiunii Gazdă – model al colaborării logistice naționale și multinaționale, civile și militare ………………………………………………..

1.3 Principii și funcții logistice cheie ale logisticii în cadrul Alianței…………

1.4 Planificarea procesului de Host Nation Support…………………………………

1.5 Delimitări procedurale și legislative……………………………………………….

1.6. Responsabilitățile participanților la procesul Host Nation Support…………

Concluzii ……………………………………………………………………………………

CAPITOLUL II: ASIGURAREA LOGISTICĂ A OPERAȚIILOR MULTINAȚIONALE

2.1 Domenii funcționale ale sistemului logistic…..…….…………………………

2.2 Situații de acordare a sprijinului logistic….…………………………………….

2.3 Asigurarea sprijinului logistic al operațiilor multinaționale…………………

Concluzii ……………………………………………………………………………………

CAPITOLUL III: STUDIU DE CAZ. SCENARIU PRIVIND POSIBILITATEA OERIRII SPRIJINULUI NAȚIUNII GAZDĂ DE CĂTRE ROMÂNIA

3.1 Introducere…………………………………………………………………….

3.2 Obiectivele cercetării…………………………………………………………

3.3 Ipotezele de lucru ………………………………………..……………………

3.4 Considerente metodologice …………………………….……………………

3.5 Modalități de determinare a necesarului de bunuri și documentele care stau la baza înțelegerilor multinaționale ………………………………………………

Concluzii ……………………………………………………………………………..

BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………..

ANEXE ………………………………………………………………………………..

INTRODUCERE

În secolul XXI observăm o dezvoltare fără precedent a fenomenului militar. Aceasta a fost cauzată atât de dezvoltarea tehnologică, cât și de evoluția geopolitică haotică de la începutul secolului. Astfel, în contextul în care mediul de securitate actual este caracterizat de volatilitate, incertitudine, complexitate și ambiguitate, este clar că și fenomenul militar actual prezintă anumite mutații în funcție de zonele în care se manifestă. În Antichitate scopul războiului era producerea de victime si pagube cât mai însemnate adversarului pentru a se reuși dominarea acestuia cu ușurință. Această stare de fapt s-a menținut până după cel de-al Doilea Război Mondial a cărui finalizare, prin victoria aliaților, a modificat balanța de putere la nivel mondial. Începerea Războiului Rece și constituirea blocurilor militare NATO (4 aprilie 1949) și Pactul de la Varșovia (14 mai 1955) a fost primul pas în remodelarea concepției de ducere a războiului. Operațiile multinaționale sunt definite în cadrul Joint Publication 3.16 a armatei americane ca fiind „operațiile duse de forțele a două sau mai multe națiuni, întreprinse de obicei în cadrul unei coaliții sau alianțe. Totodată acestea pot include și supervizarea de către o organizație internațională interguvernamentală precum Organizația Națiunilor Unite (O.N.U.), Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (O.T.A.N.) sau Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (O.S.C.E.)” . Principalele forme de parteneriat în ceea ce privește ducerea acestor operații sunt alianțele și coalițiile. Diferența dintre aceste două noțiuni este orizontul de timp și scopul pentru care sunt formate. Dacă alianțele sunt formate prin acorduri între două sau mai multe state pentru o perioadă lungă de timp cu obiective clar stabilite care promovează interesele comune ale statelor, coaliția este formată din două sau mai multe state, pentru ducerea unor acțiuni comune într-un orizont de timp limitat. De ce sunt create aceste parteneriate și din ce derivă necesitatea statelor de a participa la acest tip de operații multinaționale? Scopul acestora este de a promova interesele mutuale ale statelor și pentru asigura securitatea acestora împotriva amenințărilor transnaționale precum terorismul. Totodată acestea pot fi duse pentru asigurarea asistenței umanitare în cadrul unui stat, intervenția pentru limitarea efectelor dezastrelor naturale și pentru menținerea sau impunerea păcii.

Așadar, am ales aceasta temă de licență datorită actualității sale în circumstanțele geopolitice și geostrategice actuale și, implicit, în relațiile internaționale ale acestui secol. Consider că următoarele noțiuni ar trebui aprofundate de toate persoanele ce își execută activitatea în securitatea și apărarea națională pentru a facilita și grăbi soluționarea din anumite puncte de vedere (militar, economic, social etc.) a eventualelor situații în care suportul sprijinului națiunii gazdă este imperativ. Personal, consider că este important pentru un stat să își țină aliații cât mai aproape prin toate modalitățile posibile, pornind de la standardizări care duc la creșterea nivelului interoperabilității, până la vorbirea fluentă a limbii de circulație. Prin aceste metode, structurile militare ar trebui să devină mai flexibile și pregătite să reacționeze prompt la orice amenințare la adresa statului sau a Alianței din care sunt parte.

CAPITOLUL I: CONSIDERAȚII PRIVIND HOST NATION SUPPORT

1.1 Scurt istoric, scopuri și roluri ale Alianței Nord Atlantice și Parteneriatului pentru Pace

Ca în orice domeniu, înainte de a se analiza propriu-zis conceptele logistice la nivel NATO, este important să se înceapă cu explicarea termenilor de bază și conexiunea dintre aceștia, a se defini și realiza încă de la început un scurt istoric și scopul acestei alianțe.

Organizația Tratatului Atlanticului de Nord s-a dovedit a fi printre cele mai solide și mai puternice organizații politico-militare de apărare colectivă din istorie.

”Imediat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial au început să apară grave disensiuni între Uniunea Sovietică și Aliații occidentali. Extinderea ideologiei comuniste și a sistemului de tip sovietic în regiunile ocupate de trupele Armatei Roșii au alarmat cancelariile occidentale. Impunerea regimului comunist printr-o lovitură de forță în Cehoslovacia, ”Lovitura de la Praga”, în februarie 1984, a condus la o coalizare a statelor din Europa Occidentală într-o primă organizație de apărare colectivă postbelică: Tratatul de la Bruxelles”.

Consiliul Consultativ al Puterilor Tratatului de la Bruxeeles a anunțat, în octombrie 1984, ”asentimentul total asupra principiului referitor la un pact de apărare pentru Atlanticul de Nord”. ”Impedimentul major îl reprezenta faptul că Statele Unite nu mai fuseseră implicate într-o alianță pe timp de pace, iar opinia publică și clasa politică americană manifestau rezerve față de un asemenea demers. Dar, la 11 iunie 1948, printr-un vot istoric, Congresul SUA a adoptat Rezoluția Vandenberg, propusă de influentul senator Arthur Vandenberg, care permitea SUA să se implice, pe timp de pace într-o alianță defensivă de apărare colectivă”.

Toate aceste negocieri au condus la formarea Organizației Tratatului Atlanticului de Nord care este o alianță politico-militară stabilită în 1949, prin Tratatul Atlanticului de Nord semnat la Washington la 4 aprilie 1949 și care are în prezent 28 de state membre.

Atât din punct de vedere politic, cât și militar, NATO promovează valori democratice și încurajează cooperarea în domenii legate de securitate, realizarea unei apărări comune și, ca obiectiv declarat pe termen lung, prevenirea conflictelor armate.

”Principiul fundamental de activitate al NATO este angajarea comună în sprijinul cooperării reciproce între statele membre, bazată pe indivizibilitatea și securitatea membrilor săi”. În acest sens, în articolul 5 al Tratatului se specifică: „Părțile convin ca un atac armat împotriva uneia sau a mai multora dintre ele in Europa sau în America de Nord va fi considerat ca un atac împotriva tuturor și, în consecință, dacă se va produce un asemenea atac armat, fiecare dintre ele, exercitând dreptul său individual sau colectiv la autoapărare, recunoscut de articolul 51 al Cartei Națiunilor Unite, va da asistență Părții sau Părților atacate, prin luarea în consecință, individual și concertat cu celelalte părți, a acelor măsuri ce vor fi considerate necesare, inclusiv folosirea forței armate, pentru a restaura și a menține securitatea zonei Nord-Atlantice”. ”În alte articole ale Tratatului, fiecare din statele membre se angajează să contribuie la dezvoltarea unor relații internaționale de pace și prietenie prin promovarea valorilor democratice și libertății individuale a cetățeanului”.

Un pas important pentru țara noastră și pentru aderarea la NATO a fost reprezentat de Parteneriatul pentru Pace. Statele aflate în afara spectrului de securitate euro-atlantic au găsit protecție din partea structurilor NATO tocmai prin acest act. De asemenea, acesta a condus și la îmbunătățirea stabilității și securității continentului european.

Pentru România acest parteneriat a reprezentat un important pas din traseul admiterii la Alianța Nord Atlantică, lucru care s-a și întâmplat în anul 2004. A fost sprijinită realizarea, în conformitate cu standardele NATO, procesului de reformă a armatei și a întărit capacitățile de securitate și apărare. Parteneriatul pentru Pace constituie, în esență, un predecesor al domeniului care privește Sprijinul Națiunii Gazdă, lucru reliefat foarte bine prin domeniile de cooperare: conceperea, planificarea și operațiunile în materie de menținere a păcii; consultarea, comanda și conducerea operațiilor; exercițiile militare și activitățile de antrenament conexe; elaborarea planurilor și bugetelor de apărare; gestionarea crizelor, logistica de consum, planurile civile de urgențe și multe altele.

Așadar, rolul NATO în contextul actual internațional este acela de a promova și apăra valorile fundamentale comune tuturor aliaților și partenerilor, și anume supremația legii, deschiderea, transparența, libertatea individuală, rezolvarea pe cale pașnică a conflictelor și cooperarea la nivel internațional tocmai pentru a putea face față cu succes la provocările prezentului.

1.2 Sprijinul Națiunii Gazdă – model al colaborării logistice naționale și multinaționale, civile și militare

Doctrina NATO privind Sprijinul Națiunii Gazdă reprezintă un cadru care înglobează principiile și procedurile pentru o înțelegere cât mai clară a tuturor acțiunilor conduse de către forțele aliate. Așadar, aceasta îndrumă actorii implicați în planificarea acțiunilor militare sub egida NATO.

La nivelul Alianței Nord Atlantice, conceptul de Sprijin al Națiunii Gazdă este definit ca ”ajutorul militar și civil, acordat pe timp de pace, în caz de urgență, criză sau conflict, de către o țară-gazdă forțelor aliate și organizațiilor amplasate, active sau aflate în trecere pe teritoriul acesteia”. ”Practic, HNS este un cadru planificat, organizat de asigurare logistică multinațională, instituit de Alianță din necesități de eficientizare, de maximizare a succesului operațiilor și exercițiilor militare și de minimizare, totodată, a costurilor de asigurare a sprijinului logistic. Cadrul juridic de specialitate din România definește acest concept ca fiind totalitatea acțiunilor de sprijin logistic, financiar, legislativ și procedural care definesc asistența civilă sau militară acordată României pe timp de pace, urgență civilă, în situații de criză și la război, forțelor armate străine care staționeaza, intră/ies, operează sau se află în tranzit pe teritoriul național”.

Scopul este acela de a asigura sprijin logistic acțiunilor militare, folosirea cât mai eficientă și, implicit, mai redusă a resurselor de orice natură. Astfel, forțele multinaționale vor fi susținute prin aprovizionarea realizată la timp, eficientă, și cu costuri minime. Toate acestea se bazează pe coordonare și cooperare între autoritățile NATO și cele naționale materializate prin aranjamente și tratate. Cu alte cuvinte, ”scopul principal al HNS este de a facilita performarea misiunilor în cadrul Alianței, diminuând dependența acestora de latura logistică a exercițiilor sau a operațiilor dar HNS realizează, totodată, unitatea și interoperabilitatea logistică, atât de necesare la nivelul unei alianțe”.

Pentru statele care fac parte din Organizația Nord-Atlantică, inclusiv România, participarea alături de forțele Alianței, în timp de pace, criză sau conflict, la operațiile acesteia, incumbă o cunoaștere profundă a tuturor aspectelor privitoare la obligațiile de Națiune-Gazdă, la responsabilitățile ce le revin, pe linia asistenței militare și civile, în acordarea Sprijinului Națiunii Gazdă.

1.3 Principii și funcții logistice cheie ale logisticii în cadrul Alianței

Conceptul strategic al Alianței a pus dintotdeauna accent pe caracterul cât mai flexibil și multinațional al forțelor NATO creându-se astfel și o absolută necesitate a unei logistici aliate, de asemenea, flexibile care să poată veni în sprijinul trupelor. Pentru aceasta este necesară de o asumare a unei responsabilități colective, îmbunătățirea coordonării, cooperării și întărirea caracterului multinațional. Trebuie menționat că o strategie de cooperare în domeniul logistic este în faza finală de redactare, urmând să fie examinată în curând de către Consiliul Nord Atlantic.

Comitetul de planificare a apărarii a aprobat un set de noi principii și politici în materie de logistică, stipulate într-un document cunoscut sub numele de MC 319. Acestea se aplică în condiții de pace, criză și conflict, cuprinzând atât operațiile prevăzute de articolul 5 al Tratatului Nord Atlantic, cât și în cazul condițiilor ”non-articol 5”.

Principii –cheie

Responsabilitate: acest principiu se referă la responsabilitatea comună în privința sprijinului logistic acordat operațiilor multinaționale. Dintr-un punct de vedere obiectiv, cerințele logistice, sprijinul logistic și coordonarea oferirii acestuia intră în aria de responsabilitate a unui compartiment specializat la nivelul fiecărei țări.

Aprovizionare: în perioadele de criză sau conflict, dar și în timp de pace, țările ar trebui să furnizeze resurse logistice necesare sprijinirii forțelor, asigurând astfel o desfășurare cât mai optimă a evenimentelor care să conducă la un deznodământ favorabil.

Autoritate: acest principiu se aplică atât pentru comandanții militari ai NATO, dar și pentru cei non-NATO. ”Aceștia trebuie să aibă suficientă autoritate asupra activelor logistice necesare care să le permită utilizarea și sprijinirea forțelor în cel mai eficient mod”. Autoritatea nu trebuie să fie totuși interpretată ca o libertate totală, acțiunea comandanților fiind constrânsă de o serie de reguli prevăzute prin dispoziții legale.

Cooperare și coordonare: aceste două concepte sunt absolut esențiale în cadrul relației autorități NATO – țări. ”Cooperarea logistică între sectoarele civile și militare la nivel național și internațional trebuie să asigure utilizarea optimă a resurselor limitate. Pentru a examina proporțiile dezvoltării diferitelor forme de cooperare în domeniul logisticii de consum, cu scopul de a maximiza aceste avantaje, sunt studiate: suportul logistic multinațional integrat, specializarea rolurilor, finanțarea comună a resurselor și aplicarea principiul de țară-pilot”.

Cooperarea în domeniul logisticii: ”scopul cooperării în domeniul logisticii este acela de a îmbunătăți dispozitivul logistic general al Alianței prin optimizarea eficacității sprijinului logistic acordat operațiilor întreprinse de NATO, celor conduse de NATO sau operațiilor multinaționale sprijinite de către Alianță; și prin îmbunătățirea eficacității și reducerea costurile, prin economii de amploare și eliminarea dublării efoturilor pe timp de pace, criză sau conflict”. Așadar, prin cooperare în domeniul logisticii se înțelege minimizarea maximă a costurilor cauzate de operații de diferite tipuri, dar și a unui efort de menținere a unei economii naționale stabile în ciuda stărilor de asediu, mobilizare sau război.

Logistica multinațională:”Necesitatea desfășurării operațiilor în zone în care sprijinul logistic acordat prin intermediul infrastructurii naționale obișnuite nu este disponibil, cât și necesitatea integrării forțelor militare non-NATO și a suportului lor logistic, accentuează importanța unei structure logistice multinaționale commune. Aceasta trebuie să acopere cerințele în domeniul transporturilor, ingineriei și aprovizionării, precum și în domeniul capacităților medicale”. Acest principiu-cheie optimizează eforturile de sprijinire a logisticii individuale. De asemenea, aceasta implică acorduri bilaterale și multilaterale care sporesc rentabilitatea activităților de support logistic la nivel de țară.

În ceea ce privește funcțiile logistice-cheie, acestea sunt șapte la număr și însumează, practic, domenii esențiale oricărei operații militare în timp de pace, criză sau conflict.

Mobilitatea face referire la eficacitatea și rapiditatea deplasărilor de forțe, aceste două atribute fiind indispensabile oricărui tip de operație. Ca atare, ”garantarea mobilității strategice a trupelor și a materialului prin asigurarea preluării, a mijloacelor de transport, echipamentului și infrastructurii necesare constituie, în mod normal, o cerință operațională majoră”. Poate fi luată în calcul și folosirea resurselor civile, staționarea și deplasarea unor largi cantități de material și echipamente. Tocmai datorită acestui motiv, la nivel NATO s-a constituit un organism pentru promovarea cooperării în probleme legate de gestionarea deplasărilor, a transporturilor și mobilității între agențiile militare și civile. Acest organism este reprezentat de Grupul consultativ privind deplasările și mijloacele de transport.

Sprijinul oferit de țara gazdă este un ajutor care are drept bază legală acordurile convenite între autoritățile competente ale națiunilor-gazdă și NATO. Acesta este de o deosebită importanță, chiar esențial, pentru susținerea tuturor tipurilor și categoriilor de forțe. ”Acordurile bilaterale sau multilateral care iau în considerare cerințele operaționale ale NATO contribuie atât la protejarea forțelor, cât și la asigurarea suportului logistic și a infrastructurii necesare pentru recepționarea, deplasarea și angajarea acestora.”

Asistența medicală constituită din serviciile medicale contribuie prin prevenirea diferitelor boli, evacuarea răniților și tratarea bolnavilor. Acestea trebuie să fie amplasate în teren și operaționale dinaintea începerii operațiilor militare.

În ceea ce privește interoperabilitatea și standardizarea în domeniul logisticii, se poate afirma că acestea două influențează în mod direct eficacitatea în luptă a forțelor, și, în special, a forțelor multinaționale.

Logistica de consum și Parteneriatul pentru Pace se înscriu în categoriile care urmează: ”vizite ale unor echipe în țara parteneră pentru a se studia câmpul de acțiunie ale unei eventual cooperări pe probleme de logistă, schimburi de informații, cursuri de logistic, armonizarea și standardizarea conceptelor, politicilor, materialelor, procedurilor și ale altor aspect ale structurilor și sistemelor logistice”.

Înțelegerea și aplicarea tuturor principiilor și funcțiilor logistice amintite mai sus ar trebui să conducă la eficientizarea sistemului logistic militar național, dar și la o mai bună cooperare cu domeniile civile.

1.4 Planificarea procesului de HNS

Un aspect important de menționat înainte de a începe descrierea pașilor planificării suportului națiunii gazdă, este acela ca HNSA pot fi încheiate numai de către statele suverane și Comandamentele NATO care dețin autorizație în acest sens. ”Comandamentele NATO Majore au autoritatea de a negocia și încheia HNSA în numele națiunilor ale căror trupe beneficiază de suportul națiunii gazdă, după obținerea în prealabil a consimțământului acestora. Națiunile din afara structurii militare integrate vor avea propriul proces de planificare HNS guvernat de acorduri specifice”.

Planificările, în general, au un caracter dinamic, iar planificările pe linie de logistică militară trebuie să fie cât mai flexibile pentru a se putea adapta la situații din cele mai diferite. Chiar este recunoscut faptul că diferitele etape ale procesului de planificare pot avea loc concurențial sau pe baze consolidate.

Prima etapă: Identificarea nevoii privind HNS

Baza conceptuală și primară pentru alcătuirea cerințelor suportului necesar este reperzentată de planurile operaționale ale Alianței. Practic, după identificarea scopului unei operații, compartimentele interne specializate stabilesc necesitățile și anumite cerințe. ”Națiunile și Comandamentele NATO corespunzătoare vor determina ulterior dimensiunea pe care o doresc pentru aceste cerințe, dacă există, prin stabilirea de înțelegeri HNS. Astfel de determinări stabilesc nevoia privind HNSA”.

A doua etapă: Acordul general sau Memorandumul de Înțelegere

După ce se stabilesc planurile operaționale, națiunea sau Comandamentul NATO aflat în căutarea Sprijinului Națiunii Gazdă, va demara negociera pe acest plan cu autoritățile competente ale națiunii gazdă. Sfârșitul procesului de negociere se desfășoară, de regulă la nivel guvernamental și este marcat de semnarea unui Acord General, respectiv un Memorandum de Înțelegere.

A treia etapă: Înțelegerile tehnice

Pentru negocieri detaliate se întocmesc Comitete Mixte din specialiști în diferite domenii pentru a se ajunge la consensuri în ceea ce privește cantitățile și tipul suportului ce se asigură sau va fi asigurat. În cadrul acestei etape sunt vizate și prevederile legale și financiare, dar și cele militare și civile.

A patra etapă: Planurile privind suportul națiunii gazdă convenit

Înțelegerile tehnice amintite mai sus corespund, de regulă, cu planurile Joint Host Nation Support care sunt divizate în anexe pe subiecte specifice. De asemenea, ”se pot alcătui Comisii și Subcomisii Mixte de Planificare, între națiuni și Comandamentele NATO pentru a negocia, realiza și pune în practică cele două niveluri ale acordurilor/înțelegerilor oficiale încheiate anterior, prin stabilirea de politici și proceduri detaliate ce trebuie urmate. Aceste planuri conțin tipurile, cantitățile, locațiile și orarul privind furnizarea HNS”.

A cincea etapă: Implementarea

Pentru conducerea procesului de implementare se pot constitui de asemenea Comitete Mixte care să elaboreze Planurile de Implementare Comune. Aceste planuri conțin suficiente informații încât să poată fi permisă realizarea implementării HNS pe timp de pace, criză sau război.

1.5 Delimitări procedurale și legislative

Cadrul legislativ ce reglementează suportul națiunii gazdă demonstrează faptul că acesta nu este încă un aspect dezvoltat în țara noastră. Ca atare legea atinge doar câteva puncte importante care privesc desfășurarea optimă a acestuia. Secțiunea a noua din Regulamentul operațiilor logistice întrunite, capitolul I reglementează următoarele:

Art. 99. – Sprijinul națiunii gazdă/Host Nation Support – HNS reprezintă totalitatea acțiunilor de sprijin logistic, financiar, legislativ și procedural, care definesc asistența civilă sau militară acordată de către națiunea-gazdă/Host Nation – HN forțelor armate străine care staționează, intră/ies, operează sau se află în tranzit pe teritoriul național al HN.

Art. 100. – (1) Acordarea HNS se fundamentează prin memorandumuri de înțelegere/Memorandum of Understanding – MOU, acorduri tehnice/Technical Agreements – TAs și aranjamente de implementare întrunită/Joint Implementation Agreements – JIAs, încheiate între România și alte state.

(2) Pilonul central al acordării de către România a HNS este memorandumul de înțelegere permanent/Standing Memorandum of Understanding – SMOU între România și Comandamentul Aliat pentru Operații.

(3) Pentru acordarea de către România a HNS în cadrul unei anumite operații, se va elabora un MOU specific.

(4) Națiunile trimițătoare/Sending Nations – SNs, membre NATO, pot adera la acest memorandum prin notă de aderare/Note of Adherence – NOA.

Art. 101. – În calitate de HN, România are următoarele responsabilități:

a) asigurarea cadrului legislativ care să permită desfășurarea optimă a activităților specifice HNS – toate acțiunile forțelor armate străine pe timpul staționarii, intrării/ieșirii, operării și tranzitului pe teritoriul național al României se vor planifica și desfășura potrivit legilor României, care corespund prevederilor Acordului dintre statele părti ale Tratatului Atlanticului de Nord privind Statutul forțelor/Status of Forces Agreement – SOFA, Londra, 19 iunie 1951, și Protocolului privind Statutul comandamentelor militare internaționale – Paris, 28 august 1952;

b) asigurarea asistentei de specialitate HNS privind domeniile potențiale de sprijin – potrivit principiului transparentei, România pune la dispoziția comandamentelor NATO autorizate și autorităților militare naționale ale SNs Catalogul de planificare a capabilităților/Capabilities Catalogue – RO- HNS CAPCAT și Baza de date HNS a României/Data Base – RO-HNS DB, în părțile care le privesc;

c) asigurarea coordonării și cooperării dintre sectoarele militar și civil – potrivit principiului responsabilității, în România autoritatea de reglementare, planificare și coordonare în sfera HNS este reprezentată de Ministerul Apărării, ca integrator al activităților specifice în acest domeniu;

d) asigurarea accesului la resurse – potrivit principiului asigurării resurselor, România asigură resursele necesare sprijinului logistic al forțelor armate aliate și partenere, într-un spectru cât mai extins, potrivit legislației și priorităților naționale, precum și posibilităților și capabilităților sale curente;

e) potrivit principiului coordonării, România acordă o atenție deosebită stabilirii unei relații funcționale de coordonare comună a resurselor între structurile logistice ale Forței combinate de arme întrunite/Combined Joint Task Force – CJTF, care operează la nivelul teatrului de operații – structuri de tip Centru logistic multinațional întrunit/Multinațional Joint Logistic Centre – MJLC – și structurile logistice abilitate ale Armatei României;

f) asigurarea asistentei de specialitate în domeniile financiar și al achizițiilor – structurile Ministerului Apărării abilitate în domeniul achizițiilor oferă asistență de specialitate necesară în domeniul încheierii contractelor; totodată, Ministerul Apărării pune la dispoziția SNs, la cerere, prin intermediul RO-HNS DB, toate informațiile necesare privind operatorii economici autorizați pentru comercializarea produselor și serviciilor necesare forțelor armate străine, în cantitățile solicitate, necesare îndeplinirii misiunilor, și la standardele de calitate impuse de beneficiari;

g) asigurarea personalului de legătură HNS – România asigură existența și funcționarea echipelor de legătură HNS în toate locațiile operaționale identificate prin RO-HNS CAPCAT;

h) colaborarea cu comandamentele NATO și SN pe timpul procesului de planificare HNS – România asigură expertiza juridică, financiară și logistică necesară deplinei colaborări cu comandamentele NATO și SNs pe timpul procesului de planificare HNS.

Consider că atât legislația națională, cât și regulamentele și procedurile Alianței care se aplică pentru acest domeniu au rădăcini în principiile enunțate în Manualul NATO și care ar putea fi văzute ca fiind edificiu de bază în susținerea logistică a forțelor. Acestea au fost stabilite în cadrul Conferinței șefilor logisticii statelor membre, în anul 1994 și sunt următoarele: principiul responsabilității, al autorității, al cooperării, al furnizării, al rambursării, al economiei, și cel al vizibilității

Așadar, fundamentele legale ale asistenței militare sau civile pe care o țară este dispusă să le ofere sunt materializate în înțelegerile încheiate între forțele cărora li se va acorda sprijin și autoritățile cu responsabilități și competență în acest domeniu. Pe scurt, după cum am prezentat și mai sus, ”aspectele principale ale domeniului HNS sunt stipulate în documentele următoare: Cererea de Sprijin al Națiunii-Gazdă (HNSRQ), Memorandumul de Înțelegere (MOU), Nota de Aderare (NOA), Declarația de Intenție (SOI), Declarațiile de Cerințe Inițiale (SOR), Acordul Tehnic pentru acordarea HNS (TA), Declarația de Cerințe Detaliate (SOR), Aranjamentele de Implementare Întrunită (JIAs)”.

Toate acestea vor fi exemplificate și detaliate în capitolele ce urmează. Este important de reținut faptul că întrebuințarea HNS în exercițiile și operațiile militare ale Alianței poate fi influențată de factori care țin de natura principiilor, politicilor și procedurilor NATO privind HNS, de legislația națională și internațională care reglementează același domeniu, modul cum se manageriază domeniile de referință privitoare la sprijinul acordat sau cel primit, și, bineînțeles, aspecte referitoare la domeniul financiar, respectiv, material.

1.6 Responsabilitățile participanților la procesul HNS

Armata este o organizație în care repartizarea sarcinilor, responsabilităților și răspunderii sunt foarte importante, aceasta fiind o componentă activă în securitatea națională și chiar internațională. Ca atare, toate acestea sunt repartizate în mod clar încă dinaintea începerii oricărei activități, indiferent de intensitatea sau durata acesteia.

Participanții la procesul acordării sprijinului națiunii gazdă pot avea următoarele responsabilități:

a) pregătirea și negocierea acordurilor privind suportul națiunii gazdă în sectoarele care țin de domeniul lor de responsabilitate;

b) încheierea acordurilor privind suportul națiunii gazdă în sectoarele care țin de domeniul lor de responsabilitate, în coordonare cu toate părțile implicate în negocieri;

c) asigurarea, printr-o coordonare corespunzătoare, că acordul privind suportul națiunii gazdă nu este în contradicție cu politica NATO sau a Comandamentelor NATO;

d) obținerea de asistență pe probleme legislative și financiare de la Consilierul corespunzător;

e) asigurarea că HNSA propus a fost prezentat conducerii tuturor agențiilor interesate ale națiunilor și Comandamentelor NATO;

f) supunerea proiectului final analizei Controlorului Financiar corespunzător pentru o evaluare scrisă a impactului financiar al HNSA asupra bugetului;

g) supunerea proiectului în forma finală, înainte de semnare, analizei Consilierilor Juridici, împreună cu evaluarea întocmită de Controlorul Financiar local și atenției factorilor de conducere implicați, ai națiunilor și Comandamentelor NATO, înainte de prezentarea acestui proiect de acord autorității desemnate să încheie acordul HNS;

h) urmărirea semnării acordului de către toate părțile implicate și a transmiterii copiilor către toate unitățile prevăzute să desfășoare acțiuni;

i) asigurarea că exemplarele HNSA semnate, în original, au fost depozitate în Arhiva Centrală HNS a Consilierilor Juridici ai națiunilor implicate și/sau ai Autorităților Militare NATO, alături de toate documentele care au condus la încheierea acordului HNS.

Consilierul Juridic corespunzător poate avea următoarele responsabilități:

a) furnizarea asistenței juridice pe durata pregătirii proiectului inițial, precum și ulterior dacă este necesar;

b) formularea către participanți a unui punct de vedere privind oportunitatea includerii unui Consilier Juridic în ehipa de negociere;

c) îndrumarea negociatorilor proprii în privința HNSA, incluzând clauze corespunzătoare referitoare la standardizare;

d) furnizarea asistenței juridice cu privire la proiectul final al acordului propus, pe durata fazei de încheiere a acordului.

Controlorii Financiari pot avea următoarele responsabilități:

a) furnizarea asistenței la proiectarea aspectelor financiare ale HNSA;

b) analizarea proiectului final al HNSA pentru a evalua consecințele financiare care decurg din aplicarea acestuia și a aviza impactul financiar sau pentru a informa autoritatea dacă efortul financiar necesar respectării acordului depășește bugetul alocat/disponibil;

c) întocmirea unei evaluări scrise a impactului financiar produs de HNSA propus asupra bugetului propriu sau, dacă nu, certificarea efectului constatat.

Concluzii

Conform lui A. H. Jomini (1838) ”strategia decide unde să se acționeze; logistica aduce trupele în acel loc” și permite trupelor să își desfășoare misiunea în condiții optime, chiar dacă activitatea nu se desfășoară pe teritoriul țării de care aparțin. Acest lucru se poate realiza prin conceptul de ”logistică colectivă” sau prin cel de ”sprijin al națiunii gazdă” care, prin ajutorul Guvernului și a altor autorități competente în domeniu, permite unei țări aliate să traverseze spațiul terestru, aerian și maritim, oferind în același timp posibilitatea utilizării porturilor și aeroporturilor, oferă cazare personalului civil și militar implicat în misiune, face posibilă aprovizionarea trupelor străine și asigură servicii din toate domeniile.

Conceptele prezentate în acest capitol sunt, în principiu, cele de la nivel strategic și reprezintă, mai degrabă, un cadru normativ în sensul că vizează felul în care ar trebui realizat procesul de sprijin al națiunii gazdă. Cunoscând aceste concepte se poate considera că se cunosc concepțiile și intențiilor comandanților, aspect foarte important pentru desfășurarea optimă a oricărui tip de operație.

CAPITOLUL II: ASIGURAREA LOGISTICĂ A OPERAȚIILOR MULTINAȚIONALE

2.1 Domenii funcționale ale sistemului logistic

Aprovizionarea este parte componentă/domeniu a/al logisticii trupelor si cuprinde totalitatea activitătilor ce se desfăsoară pentru stabilirea necesarului, lansarea cererii, desfăsurarea procedurilor de achizitii, receptia, gestionarea, depozitarea, distributia si scoaterea din functiune a bunurilor materiale necesare pentru dotarea si sustinerea fortelor, pe timpul generării, ducerii operatiilor si regenerării acestora.

Aprovizionarea și contractarea constituie un domeniul funcțional important al sistemului logistic militar și cuprinde activități ce constau în:

Stabilirea necesarului de materiale;

Lansarea cererii și desfășurarea, după caz, a procedurilor de achiziții (contractarea);

Primirea, depozitarea și conservarea materialelor (atunci când este cazul);

Repartiția și distribuția de materiale;

Evidența primirii și mișcării (distriburii) materialelor.

Aprovizionarea se realizează pe clase și subclase de materiale, foarte diversificate, unele specifice stric organizațiilor militare, altele în strânsă legătura cu economia națională. Datorită acestei game foarte variate de produse indispensabile organizațiilor militare și necesității de fluidizare a activităților de aprovizionare, s-a constatat necesatitatea standardizării din acest punct de vedere.

Tabel nr. 1 Clasele de aprovizionare standard conform NATO

”În armata română, această activitate se execută, în principiu, pe bază de repartiție din sursele stabilite de eșalonul superior, potrivit legislației în vigoare. În funcție de situația în care se află forțele, aprovizionarea se face cu prioritate folosind circuitul economiei naționale, din depozitele ilitare de teritoriu și nu numai dupa epuizarea acestora se folosesc materialele din depozitele campanie ale eșalonului superior. Tot în conformitate cu prevederile legale, la război, forțele luptătoare se pot aproviziona din interiorul zonei de responsabilitate logistică și prin sistemul de rechiziții. Acesta permite completarea deficitului de materiale, în special la tehnică de transport”.

Conform reglementărilor actuale din domeniu, pe timpul desfășurării acțiunilor militare, forțele luptătoare se aprovizionează cu materialele necesare, dupăa caz, de la sursele de teritoriu, sursele de campanie deschise de eșalonul superios, depozitele din garnizoanele de reședință ale unităților militare la pace etc. De asemenea, materialele capturate, adunate de pe câmpul de luptă și cele reparate în diferite ateliere pot constitui surse de aprovizionare. Sursele de teritoriu pot fi militare și din economia națională.

Programele de achiziții au la bază nevoile misiunii care se execută, transmise de către compartimentele de specialitate. Aceste necesități sunt identificate, redactate, validate și aprobate. Se realizează astfel Documentul cu Nevoile Misiunii, document care urmărește stabillirea noilor capacități operaționale sau îmbunătățirea celor deja existente, dar la care s-au constatat defecte, neajunsuri.

Mișcarea și transporturile

”În domeniul militar, prin transporturi se înțelege activitatea planificată și desfășurată pentru a asigura resursele necesare dislocării rapide a echipamentelor și personalului și suportul necesar pentru îndeplinirea tuturor tipurilor de activități. Transporturile cuprind întregul spectru al infrastructurii necesar pentru transportul aerian, maritim și pe uscat, comanda și controlul, precum și echipamentele necesare pentru mișcarea forțelor și resurselor”. Miscarea si transportul cuprind totalitatea activitătilor desfăsurate pentru dislocarea, sustinerea si redislocarea fortelor, precum si pentru executarea deplasării acestora în cadrul operatiilor întrunite.

Eșaloanele superioare sunt răspunzătoare de organizarea și executarea transporturilor logistice complexe, acestea având mijloace specializate în acest sens, ajutând astfel eșaloanele subordonate. Există situații când eșaloanele mai mici primesc misiuni de executare a transpoturilor logistice în folosul lor cu mijloacel proprii. De asemenea, există și situații când eșaloanul superior execută transporturi logistice până la anumite aliniamente, iar o dată ajunse acolo, acestea vor fi preluate către eșaloanele subordonate folosindu-se de mijloacele lor.

Planificarea transporturilor militare se bazează pe Sistemul aliat de dislocare, mișcare și transport – ADAMS (Allied Deployment and Movement System), un sistem informatic component al Subsistemului domeniului funcțional logistic – LOGFASS din cadrul Sistemului automat de comandă și control al NATO, folosit atât pentru planificarea și evaluarea mișcării și transportului în operațiile desfășurate pentru îndeplinirea misiunilor, cât și în cadrul exercițiilor conduse de către NATO.

Mentenanța

”Mentenanța este de asemenea un domeniu funcțional al sistemului logistic, ce contribuie direct la realizarea capacității de luptă a unităților și reprezintă un ansamblu de măsuri, activități și operațiuni, întreprinse pentru a menține sau restabili tehnica la caracteristicile specifice. Așadar, se poate spune că mentenanța implică activități de întreținere și reparații, dar este eronat să se considere ca doar întreținerea și reparațiile reprezintă <<mentenanța>>. În funcție de momentul în care se efectuează lucrărilea și starea tehnicii, mentenanța poate fi preventivă și corectivă. Aceasta se îndeplinește prin executarea de către personalul specializat, calificat, din organigramele diverselor eșaloane ale categoriilor de forțe a următoarelor genuri de acțiuni: testarea, întreținerea, clasificarea din punct de vedere operațional, recuperarea, evacuarea, repararea, reconstrucția, reclamațiile”.

În cazul organizației militare din România, planul de menentanță este documentul principal destinat managementului mentenanței prin care se asigură nevoile pregătirii de luptă și misiunilor specifice, de învățământ, gospodărești și de producție ale unităților, în limita resurselor alocate și a normelor de funcționare stabilite.” Calitatea exploatării tehnicii este dependentă, în principal, de nivelul în care personalul care are în primire sau răspunde de tehnică și-a însușit cunoștințele referitoare la construcția, caracteristicile tehinco-tactice, regulile și normele de mentenanță a acesteia, executarea la timp, de calitate și în volum complet a verificărilor și întreținerilor tehnice, respectarea cu strictețe a regulilor de prevenire a avariilor, stricăciunilor, accidentelor și neregulilor în folosirea tehnicii, utilizarea eficientă a tehnicii la parametrii prevăzuți de documentația tehnică, planificarea corectă și evidența strictă a folosirii tehnicii și asigurarea condițiilor de păstrare, în siguranță, a tehnicii pe timpul parcării, depozitării și conservării”.

Asigurarea medicală

Sprijinul medical al personalului participant la operatia întrunită constă în asigurarea de servicii de medicină preventivă si curativă, servicii stomatologice, reaprovizionarea cu medicamente, sânge, materiale medicale, protectia medicală împotriva armelor nucleare, biologice si chimice – NBC, precum si evacuarea medicală a rănitilor si bolnavilor, pentru a reduce la minimum, pe cât posibil, pierderile de forte umane din cauza rănirilor si îmbolnăvirilor si întoarcerea la datorie a acestora.

Asigurarea medicală, la nivel conceptual, este un proces de o natură complexă ce vizează prevenirea și tratarea îmbolnăvirilor, limitarea vătămărilor corporale și ale membrelor, evacuarea răniților și bolnavilor din zonele de conflict, spitalizarea și tratamentul pacienților/victimelor pentru păstrarea unei capacități de luptă cât mai bune a efectivelor militare angajate in diverse misiuni.

”Asistența medicală, în conformitate cu prevederile Regulamentului logisticii acțiunilor militare – L-1 și ale Doctrinei Operațiilor Forțelor Terestre – F.T.-1, cuprinde totalitatea măsurilor pentru: păstrarea sănătății militarilor, prevenirea apariției și răspândirii bolilor, acordarea la timp a primului ajutor, ajutorului medical calificat sau specializat; evacuarea răniților și bolnavilor la formațiunile medicale de tratament, spitalizarea, tratamentul și recuperarea acestora în scopul înapoierii în cel mai scurt timp la unități; protecția personalului împotriva efectelor atacurilor ADMCBRN, a efectelor EADA, precum și a celor produse cu arme și muniții incendiare”.

În mod curent, România nu dispune de anumite facilități medicale, dar în conformitate cu cerințele specifice ale Obiectivului Forței (FG) 4240 ”Capabilități de Sprijin Medical Întrunit”, aflat în responsabilitatea Statului Major al Forțelor Terestre, în calitate de director de program, trei Companii Medicale ROL 2 Ușoare se vor înființa prin achiziții externe, în organica a trei brigăzi ca subunități de brigadă, până la sfârșitul anului 2015.

Cu toate acestea, armata României a participat la misiuni internaționale sub egida ONU/NATO cu un spital militar de campanie în Angola, Somalia, Kosovo, Afganistan și Irak. În cadrul misiunilor, spitalele militare de campania dislocate și-au dovedit funcționalitatea și compatibilitatea cu spitale similare din armatele altor țări NATO.

Serviciile de campanie

Serviciile de campanie se pot executa prin structuri proprii, cele puse la dispoziție în sistem externalizat, prin operatori economici, pe plan local sau contractori traditionali, iar din rațiuni umanitare acestea pot fi extinse și la nivelul populației civile din zonele afectate.

Serviciile de campanie presupun o gamă variată de activități precum hrănirea, spălatul și curățatul echipamentului, asigurarea infrastructurii etc. Aceste servicii se asigură prin formațiuni specializate (personal și tehnică), atât pentru efectivele proprii, cât și pentru populația refugiată și prizonierii de război din zona de responsabilitate logistică a acesteia. Ele pot fi efectuate prin forțe proprii organizației militare sau prin companii civile. De exemplu, în Afganistan, companii precum Ecolog, Supreme, Atco Frontec sau Flour au asigurat cu succes aceste servicii, pentru un grup de contingente printre care și Batalionul 280 Manevră din România.

Hrănirea efectivelor se realizează în conformitate cu plafoanele calorice și valorice ale fiecărei norme de hrană în parte, respectiv, pentru fiecare categorie de militari în parte în funcție de tipul de misiune pe care aceștia le execută.

Asigurarea căilor de comunicație și a infrastructurii reprezintă acea componentă esențială a logisticii, deoarece acestea condiționează direct toate celelalte componente. De exemplu, lanțurile de aprovizionare sau transporturile militare sunt doar câteva activități care nu ar putea fi posibile în lipsa căilor de comunicații.

Acțiunile executate pentru asigurarea căilor de comunicație constau în alegerea, recunoașterea și pregătirea acestora pentru acțiunile logistice; realizarea serviciului de comenduire și îndrumare a circulației; ; repararea, întreținerea și menținirea viabilității drumurilor, căilor ferate, aeroporturilor, aerodromurilor, porturilor, instalațiilor portuare; paza și apărarea căilor ferate existente în zona de operație pe care se execută sau se vor executa transporturi.

Tendința în asigurarea acestor servcii-suport este de externalizare, dar aceste decizii depind, în primul rând, de asigurarea unor bugete corespunzătoare domeniului apărării.

2.2 Situații de acordare a sprijinului logistic

Națiunile Gazdă acordă sprijin forțelor armate aliate în mai multe situații precum la pace, în caz de criză, de tensiune regională, la urgențe civile și la război.

Tipurile de operații, exerciții militare și facilități în care acestea oferă sprijin sunt:

Operațiile militare în cadrul conceptului de apărare colectivă conduse de NATO, inclusiv în perioada premergătoare emiterii de către Consiliul de Sercuritate al ONU a unei rezoluții și a unui mandat specific. În acest caz, HNS cuprinde pregătirea din timp de pace a teritoriului pentru apărare, mai ales a porturilor (SPOD/Es), aeroporturilor (APOD/Es) și a terminalelor de cale ferată (RHOD/Es) folosite pentru debarcare/îmbarcare și a facilităților de sprijin din imediata apropiere a acestora, în vederea asigurării unei reacții rapide a Forței de răspuns NATO (NRF) și susținerii fluxurilor de resurse umane și materiale spre teatrul de operații;

Operațiile de Răspuns la Crize (CRO), inclusiv Operațiile de Sprijin al Păcii (PSO) conduse de NATO, ONU și/sau OSCE, neprevăzute la articolul 5 al Tratatlui Atlanticului de Nord, desfășurate sub mandat emis de Consiliul de Securitate ale ONU sau de către OSCE, care pot fi operații de menținere a păcii (PK), de întărire a păcii (PE), de construcție a păcii (PB), de prevenire a conflictului (CP), inclusiv Operații de Desfășurare preventivă a Forței și Operații de Asistență Umanitară (HR);

Operațiile de tranzitare a teritoriului național al HN, care implică folosireea infrastructurilor de transport ale acesteia, militare și civile, feroviare, aeriene, navele etc.;

Operațiile militare în cadrul coalițiilor ad-hoc de combatere a acțiunilor teroriste îndreptate împotriva națiunilor aliate sau partenere și asigurare a securității și stabilității internaționale;

Operațiunile de asistență în caz de urgență civilă, pentru limitarea și eliminarea efectelor dezastrelor provocate sau ale calamităților naturale majore, inclusiv accidente chimice, biologice și nucleare;

Constituirea, din timp de pace, de capabilități de depozitare integrate pentru structurile Alianței, cu posibilități de acces rapid la infrastructura națională de transport strategic;

Punerea la dispoziția NATO a unor imobile și/sau terenuri militare sau civile, pentru stabilirea sediilor comandamentelor Alianței.

2.3 Asigurarea sprijinului logistic al operațiilor multinaționale

Operațiile multinaționale nu au încă o definiție universal acceptată, dar din definițiile date până acum reies câteva puncte comune și anume faptul ca acestea sunt ”acele acțiuni militare la care participă două sau mai multe state, cu forțe militare de mărimi diferite, aparținând mai multor categorii de forțe ale armatei, aflate sub control politic și comandă unică și pentru care a fost stabilit un obiectiv unic” sau ”acțiuni militare de amploare și dimensiuni diferite, desfășurate cu grupuri de forțe ale armatei, în cadrul coalițiilor și alianțelor, aflate sub control politic și comandă unică și cărora li s-a stabilit un obiectiv unic”.

Asigurarea sprijinului logistic în operații multinaționale presupune așa cum a fost subliniat și mai devreme activități precum "aprovizionarea, transporturile, mentenanța, asistența medicală, asistența sanitar-veterinară, asistența financiară, asigurarea căilor de comunicații, cartiruirea trupelor și adăpostirea materialelor", practic, se referă la toate domeniile funcționale ale logisticii în organizația militară.

Organizația internațională sau regională ce se ocupă de organizarea misiunii influențează sprijinul logistic acordat acesteia în funcție de tratatele internaționale și înțelegerile la care este parte. Alți factori care influențează acordarea sprijinului logistic țin de locul și specificul zonei în care se desfășoară misiunea, valoarea și organizarea forțelor participante, sistemul de rambursare stabilit și, cel mai important, natura misiunii.

Logistica, deși este un domeniu vital pentru funcționarea optimă a altor domenii și pare a fi organizată similar în toate statele și în toate organizațiile, în esență, modul de planificare, organizare și funcționare a logisticii diferă esențial de la o țară la altă, de la organizațiile militare la cele civile. Din cauza aceasta apar un număr important de probleme pe linia compatibilității între diferite state participante la misiune.

”Sarcina principală a factorilor de răspundere la nivelul conducerii organului specializat al organizației internaționale sau regionale de securitate este de a diminua și chiar a anula incompatibilitatea. Dintre măsurile luate, cele mai importante le putem considera: dispozițiunea ONU prin care se solicită țărilor participante cu forțe să-și suplimenteze organigrama normală a unității cu un eșalon doi de sprijin logistic, care să asigure independența unității pentru minimum 60 zile, precum și elaborarea de proceduri de operare standard pe linie logistică (SOP)”.

La nivel de concepție, componenta terestră are rolul de a asigura sprijinul atât pentru forțele naționale, dar și în beneficiul celor multinaționale, luându-se, în același timp, în considerare structura și compunerea diferită a acestora. La fel cum a fost menționat anterior, sprijinul logistic va fi acordat în conformitate cu prevederile naționale și în grade de sprijin multinațional diferite. În timp ce fiecare națiune își asumă responsabilitatea pentru asigurarea sprijinului forțelor sale, pot fi utilizate și alte opțiuni de sprijin, precum Sprijinul Națiunii Gazdă (HNS) dacă este disponibil, națiunea lider (LN), națiunea specializată pe rol (RSN), asistența mutuală (MA) și Unitățile Logistice Integrate Multinaționale (MILUs) și/sau Unitățile Medicale Integrate Multinaționale (MIMUs), dacă acest lucru se consideră ca fiind mai avantajos.

”Contingentele participante sunt organizate și dotate astfel încât să fie în măsură să-și asigure independent sprijinul logistic al acțiunilor militare prin: sprijin medical pentru linia întâi; comunicații interne de la comandamentul unității până la subunitățile sau formațiunile din teren; comunicații internaționale pentru legătura cu țara; facilități de aprovizionare integrale; repararea și punerea în funcțiune a echipamentelor; transportul intern”.

Așa cum a fost precizat și anterior, activitatea de aprovizionare (engl. ”supply”) este definită ca activitate de procurare, recepție, transport, distribuție, mentenanță și recuperare sau evacuare a stocurilor de materiale, determinarea tipului și cantităților în fiecare caz și gestionarea acestora.

Problematica aprovizionărilor este stabilită pe baza Acordurilor de Susținere. Aceste acorduri sunt încheiate tot la nivelul organizației internaționale sau regionale de securitate de către națiunile care contribuie cu trupe pentru o operațiune dată. Toate aceste aspect sunt publicate apoi în procedurile de operare standard (SOP). Aprovizionarea inițială este o activitate pe care fiecare țară în parte trebuie să o desfășoare, așadar, este o răspundere națională deoarece fiecare țară participant are obligația de a-și asigura suportul logistic necesar până la prima reaprovizionare.

Resursele sunt distribuite prin așa numitele puncte de distribuție fixe și/sau mobile. Fiecare contingent va fi aprovizionat prin intermediul acestora fie prin grija eșaloanelor superioare, fie prin propriul sistem de transport. Activitatea de aprovizionare se realizează luând în calcul situația operativă, factorii geografici ai țării în care se desfășoară operația multinațională, poziția surselor de aprovizionare, nivelul stocurilor de realizat și normele de consum.

Sursele de aprovizionare sunt variate pentru operațiile multinaționale în sensul că, în funcție de faza de desfășurare a operației respectice, trupele pot fi aprovizionate din surse militare, civile sau prin grija contractorilor. Pentru o definire mai clară a acestor surse se poate preciza că sursele militare sunt, de obicei, din organica forțelor sau sunt puse la dispoziția comandanților de către elementele de sprijin național.

Sursele civile sunt fie din cele rămase în raionul de dispunere, fie din cele desfășurate avansat față de bazele logistice de la nivelul liniei a III-a de susținere logistică, unde contractele de sprijin pot fi derulate eficient și în condiții de siguranță. Acestea pot fi: surse contractate în teatrul de operații, rechiziționate în teatrul de operații sau rechiziționate pe teritoriul țării-gazdă (fie ca surse ale NATO, fie contractate de pe piața internațională).

Pentru a putea fi justificată utilizarea bunurilor în cadrul normelor stabilite la nivelul alianței sau la nivel național, bunuruile se înregistrează separat pe surse de proveniență în evidența contabilă a fiecărei unități.

În ceea ce privește reaprovizionarea, aceasta are loc atunci când cantitățile de materiale și echipamente necesare menținerii stocurilor nivelul necesar desfășurării cât mai propice a operației sunt consummate, pierdute, distruse sau contaminate.

În cadrul structurilor NATO sunt folosite ca metode de reaprovizionare cele cunoscute sub numele de ”push”, ”pull” și ”directed”.

”Metoda "push" (împinge) vizează reaprovizionările bazate pe norme și rate de consum standard. Aplicarea acesteia impune trimiterea resurselor logistice în adâncimea dispozitivului, fără o cerere prealabilă. Se reduce riscul intrării în criză de resurse, dar nu și posibilitatea de a crea stocuri supradimensionate (consumurile în unele perioade sunt mai mici decât cele prevăzute prin standarde).

Metoda "pull" (trage) sesizează reaprovizionările bazate pe cererile contingentelor naționale, conform nevoilor proprii. O parte din materiale și echipamente se repartizează contingentelor pentru a fi ridicate direct din surse, iar cealaltă se reaprovizionează prin grija structurilor logistice ale forței multinaționale.

Metoda "directed" (directă) asigură resursele logistice, pe baza unor consumuri și cerințe fluctuante, printr-un sistem " pro – activ", care utilizează informațiile provenite de la unități despre nivelul stocurilor și cerințele necesare pentru îndeplinirea obiectivelor”.

Aprovizionarea contingentelor naționale se realizează prin grija țării contribuitoare, în funcție de particularitățile și condițiile geoclimaterice ale zonei de dislocare, în baza normelor stabilite.

În ceea ce privește bunurile și materialele de aprovizionat, în zona de operații cererile de echipament se termină la N.S.E sau la Celula de Sprijin Logistic a Brigăzii Multinaționale dacă este vorba de un caz urgent. Echiparea contingentului se realizează în conformitate cu normele de bază , pe o perioadă de timp stabilită (durată de serviciu) așa cum este reglementat în L4/14 cu privire la regulile de echipare din Armata României.

Aprovizionarea cu muniție și armament constituie un domeniu deosebit de important, esențial pentru orice operație, motiv pentru care și începe cu planificarea din timp de pace și acoperă toate fazele operațiilor. De regulă, necesarul de armament și muniție se asigură de către țara contribuitoare cu trupe. Reaprovizionarea, depozitarea și manipularea muniției intră în responsabilitatea batalionului logistic. Batalioanele naționale trebuie să se desfășoare cu încărcătura de muniție conform eșalonării ordonate. Estimarea necesarului de reaprovizionare se face pe baza unei rate de consum zilnice de 5% din stocul inițial.

Aprovizionarea cu carburanți și lubrifianți la nivel de linia I – rezerve și cota de depozit a unităților -, intră în responsabilitatea contingentelor naționale. Statul Major al Brigăzii Multinaționale, prin Grupul de Sprijin, coordonează a doua linie de suport pentru C.L. prin: livrarea directă către unități, instalarea unor puncte de alimentare, sprijinul națiunii-gazdă.

”A doua linie de asigurare cu combustibil se realizează în special prin puncte de alimentare (Bulk Fuel Installation – B.F.I.), stabilite de către batalionul logistic al brigăzii multinaționale, dacă nu există alte căi de transport”.

Compartimentul logistic al brigăzii multinaționale se ocupă de cererile de carburanți-lubrifianți. Un aspect important de menționat este acela că NATO folosește un singur tip de combustibil, și anume F-34, dar și sisteme unice de aducțiune și de cuplare a tehnicii la echipamentele de alimentare, indiferent de țara de proveniență. Astfel, procesul de aprovizionare, distribuție și depozitare este mult simplificat și fluidizat.

Aprovizionarea cu materiale tehnice, piese de schimb, accesorii și subansamble intră, de asemenea, în responsabilitatea contingentelor naționale. La dislocarea în zona de misiune, fiecare unitate trebuie să aibe asupra ei o cantitate suficientă de materiale și piese de schimb care să poată asigura funcționarea optimă a tehnicii și echipamentelor.

Stocurile nu trebuie să fie formate strict din cele necesare unui singur moment, dimpotrivă, acestea trebuie să cuprindă și stocuri suplimentare tocmai pentru a fi evitate întreruperile în procesul de aprovizionare.

La dislocare, contingentele naționale au asupra lor, în funcție de numărul de zile stabilit în baza protocoalelor dintre statul contribuitor și Comandamentul Forței, loturi de reparații.

În funcție de tipul misiunii primite, se asigură de către forțele proprii materiale chimice, de transmisiuni și de geniu. Datorită standardizării există situații când la nivelul echipamentelor folosite în zona de misiune există compatibilități și, astfel, reaprovizionarea poate fi asigurată de către batalionul logistic din cadrul Forței.

O altă responsabilitate națională este materializată de aprovizionarea cu material de resortul serviciului medical și stomatologic. Stocurile trebiue constituite în așa fel încât consumul să fie asigurat pentru numărul de zile stability, de asemenea, pe baza acordurilor încheiate între națiunea contribuitoare cu trupe și conducerea Forței. La fel ca și în celelalte domenii, reaprovizionarea poate fi, în continuare, o responsabilitate a contingentului național sau poate trece în sarcina unei alte națiuni participante la misiune în baza unor acorduri.

Un aspect care capătă din ce în ce mai multă importanță în cadrul realității de astăzi a misiunilor desfășurate sau care sunt în curs de desfășurare este legat de funcția de contractare, mai ales atunci când operațiile se desfășoară tot mai departe de zona de responsabilitate a Alianței. Contractarea este, așadar, un instrument necesar, semnificativ, la îndemâna intendanților, care poate fi utilizat pentru a obține acces rapid la bunurile și serviciile solicitate de eșaloanele superioare. Aceasta este un mijloc expeditiv de satisfacere a cerințelor logistice prin achiziționarea bunurilor și serviciilor direct din economia locală. Contractarea și Sprijinul Națiunii Gazdă nu sunt sinonime. Diferența majoră dintre acestea constă în modalitățile prin care sunt reglementate, în sensul că în cazul HNS trebuie să fie întotdeauna încheiat un ”Status of Force Agreement” în timp ce pentru contractare nu sunt necesare aranjamente atât de complicate. HNS reprezintă, cu alte cuvinte, un mijloc oficial prin care guvernul din parea națiunii gazdă se angajează să asigure suport.

În domeniul abordat, Agenția NATO de Mentenanță și Aprovizionare (NATO Maintenance and Supply Agency/NAMSA) are o experiență excelentă în domeniul contractării locale pe plan internațional.

Normele de consum stabilite au în vedere misiunea pe care diferitele categorii de personal care participă la misiunile internaționale sunt chemate să le îndeplinească. În acest fel sunt stabilite norme de consum diferite pentru militarii din fiecare contingent național, pentru militarii din poliție militară, personalul civil contractual sau observatorii militari etc.

Forța Multinațională este responsabilă de completarea stocurilor, activitate realizată prin intermediul contingentelor naționale sau prin contractare. Distribuția se realizează tot în cadrul Forței Multinaționale cu ajutorul structurii logistice. Preluarea și transportul acestor materiale se realizează prin elementele de sprijin logistic ale fiecărei țări contribuitoare în parte.

Asigurarea celorlalte servicii suport precum prepararea și servitul hranei, îmbăierea, spălarea și repararea echipamentului individual etc. intră în responsabilitatea contingentului național.

În ceea ce privește preparatul și servitul hranei, contingentele naționale se pot hrăni, cantitativ sau valoric, conform normelor din țară. Fiecare govern stabilește limita maximă valorică în care trebuie să se încadreze hrănirea personalului.

”Îmbăierea efectivelor și schimbarea lenjeriei constituie un serviciu coordonat de către factorii responsabili de la nivelul Forței Multinaționale, care încheie contracte de prestări-servicii cu structuri ale națiunii-gazdă, atât pentru contingentele naționale, cât și pentru personalul militar și civil ce încadrează diferitele comandamente și cel care intră în cadrul echipelor de observatori și detașamente de poliție militară. Spălarea și repararea echipamentului individual și a lenjeriei se execută, de regulă, prin grija contingentelor naționale”.

O altă responsabilitate a contingentului național este aceea de asigurare a serviciilor funerare. Subunitățile necombatante transferă personalul decedat către punctele de adunare a acestora. Asupra unităților trebuie să exista două unități de calcul de aprovizionare necesare pentru serviciile funerare, iar la nivelul brigăzii multinaționale trebuie să existe 30 de unități de calcul de aprovizionare.

Domeniul transporturilor cuprinde totalitatea infrastructurilor necesare pentru transportul pe uscat, maritim sau aerian, comandă și control, echipamentele necesare mișcării forțelor, dar și a resurselor necesare acestora, înspre și în interiorul zonei de operații ordonate.

În cadrul unei operații multinaționale, transporturile depind de o serie de factori precum zona geografică și disponibilitatea infrastructurii existente, tipurile de încărcătură și disponibilitatea resurselor, restricțiile impuse de reglementările impuse de legislația statului pe teritoriul căreia se desfășoară operația, măsurile de siguranță și sănătate în muncă.

Conform acestor factori, transporturile se pot diviza în două categorii, și anume:

transporturi până la/din zona de operații, care se execută, de regulă, prin grija țării contribuitoare, aceasta trebuind să respecte toate acordurile referitoare la survol, aterizare, ancorare, tranzit, vamă, regim diplomatic etc.;

transporturi efectuate în interiorul zonei de operații, asigurate de regulă fie prin intermediul contingentelor naționale, când se execută transporturi de reaprovizionări, fie prin intermediul mijloacelor de transport ale Forței Multinaționale, atunci când se execută evacuări tehnice sau medicale, deplasări de trupe la distanțe mari și care necesită un volum mare de materiale de transport sau un ritm ridicat în realizarea transporturilor;

Dacă transporturile se realizează în zona de responsabilitate a Forței Multinaționale, coordonarea deplasărilor se execută de către compartimentele de logistic din cadrul Forței. Dacă transporturile se execută în cadrul zonei de operații a contingentului național atunci acestea vor fi organizate și coordonate de către compartimentele specializate ale acestuia.

În cadrul operațiilor multinaționale, realizarea mentenanței se execută cu mare dificultate, ridicând probleme deosebite organelor de logistică. De regulă, responsabilitatea modului de realizare a activităților legate de mentenanță revine fiecărei națiuni în parte, care va trebui să-și organizeze, planifice și asigure singură echipamentele, personalul și baza materială necesară executării reparațiilor și întreținerilor tehnice.

Când nevoile de întrețineri și, mai ales, reparații depășesc posibilitățile contingentului național, dar gradul de interoperabilitate și compatibilitate este destul de ridicat, mentenanța poate fi asigurată, în baza unor acorduri bilaterale de asistență, de compartimentul tehnic al Forței Multinaționale.

Un element deosebit de important în operațiile multinaționale este constituit de activitatea de cartiruire. Aceasta presupune totalitatea măsurilor necesare asigurării propriilor trupe cu spații de locuit, birouri, terenuri, instalații, aprovizionarea cu material de resort, dar și stingerea incendiilor. Este necesară formarea unei echipe de specialiști cu atribuții în organizarea cartiruirii și cazării efectivelor, dar cu atribuții și în soluționarea litigiilor ce pot apărea între părțile contractante.

Cazarea trupelor se face, de regulă, în spații de tipul:

hoteluri sau case închiriate, pentru observatorii militari care își achită singuri contravaloarea chiriei;

clădiri închiriate, pe baza unor acorduri încheiate cu autoritățile locale;

terenuri concesionate, unde se pot construi spații de cazare, de tip nepermanent;

tabere, unde vor fi instalate corturi sau construcții prefabricate.

La terminarea misiunii proprietățile imobiliare, după realizarea unor eventuale reparații pentru aducerea acestora la condițiile inițiale, sunt retrocedate proprietarilor de drept.

”Încheierea de contracte pentru asigurarea sprijinului logistic forțelor țărilor membre NATO, în operațiile multinaționale reprezintă una din căile cele mai frecvent utilizate de comandanții NATO și de națiunile trimițătoare (Sending Nation/SN) în situațiile în care utilizarea resurselor dobândite prin contracte comerciale este economicoasă și permite alocarea materialelor militarilor pentru misiuni cu grad înalt de prioritate. În astfel de situații, comandanții NATO și națiunile vor adapta nivelul dorit de contractare, în funcție de situația de la fața locului. În operațiile conduse de NATO se va avea în vedere utilizarea NAMSA pentru asistență la contractare”.

În ultimul deceniu s-a demonstrat faptul că importanța și rolul sprijinului logistic a crescut, pe măsura amplorii și diversității operațiilor de stabilitate și sprijin care s-au desfășurat în întreaga lume.

Concluzii

Autoritățile naționale și organismele NATO au responsabilitatea colectivă de a asigura sprijin logistic în operațiile multinaționale desfășurate. Această responsabilitate duce la încurajarea statelor membre de a coopera în domeniul logistic în sensul folosirii la comun a resurselor de care dispune fiecare țară. Astfel forțele luptătoare pot fi sprijinite într-un mod eficient și eficace. Cu toate acestea, fiecare națiune în parte are datoria de a-și echipa propriile trupe și de a le asigura măcăr cantitatea de stocuri necesară înaintea plecării în misiune. Datoria comandanților NATO este aceea de a stabili tot necesarul logistic pentru toate fazele prin care trece o operație, dar și realizarea unei coordonări în acest domeniu într toate membrele Alianței.

CAPITOLUL III: STUDIU DE CAZ. SCENARIU PRIVIND POSIBILITATEA OERIRII SPRIJINULUI NAȚIUNII GAZDĂ DE CĂTRE ROMÂNIA

3.1 Introducere

Încă din anul 2003, an în care România a trimis primul său batalion în teatrul de operații, s-a pus problema lucrului la nivel multinațional cu partenerii de coaliție. Intrarea în NATO a României în anul 2004 a dus la o intensificare a participării în cadrul alianței și coalițiilor la operații miltare multinaționale. Fie că discutăm de misiunile sub egida ONU sau NATO, cele specifice luptei armate sau de stabilitate și de sprijin, toate au avut elemente comune precum:

s-au desfășurat în state care nu aparțineau alianței;

au necesitat cooperarea la nivel multinațional între structurile militare;

sprijinul națiunii gazdă a reprezentat un factor important pentru evoluția operațiilor desfășurate, dar și pentru relațiile dintre statele participante;

În timpul Războiului Rece, NATO s-a ghidat după principiul conform căruia logistica este o responsabilitate strict națională. În conformitate cu acest principiu, toate activitățile s-au concentrat pe implementarea și respectarea cerințelor logistice generale. Acest principiu a guvernat planurile și acțiunile NATO până în 1990 când s-a înțeles și demonstrat ca situația strategică ce impunea acest principiu a suferit schimbări fundamentale.

Din ianuarie 1996, logisticienii din NATO au recunoscut noile provocări pe care Alianța le va întâmpina. Una dintre aceste provocări este aceea că resursele militare au fost reduse, subliniindu-se astfel necesitatea unei cooperări multinaționale cel puțin în domeniul logistic. Alianța trebuia să fie capabilă să susțină operațiile încadrate în categoria non-articol 5, operații desfășurate departe de sistemul logistic național și bazele industriale, operații care nu s-au desfășurat pe teritoriu NATO, cu alte cuvinte, în condițiile în care nu exista conceptul de ”sprijin al națiunii gazdă”.

Comitetul Logistic (denumire primită după reforma din 2010) în calitate de organism senior al alianței în domeniul logistic, a transformat principiul menționat în primul paragraf într-un concept strategic flexibil și interoperabil, lucru care se regăsește în MC319, ”Nato Principles and Policies for Logistics”. Astfel s-a schimbat perspectiva asupra sprijinului logistic, acesta devenind o responsabilitate colectivă, iar această responsabilitate colectivă este obținută prin coordonare și cooperare între autoritățile naționale și cele aparținând NATO, prin planificarea mult mai eficientă a utilizării resurselor.

Ca rezultat al operațiilor desfășurate în Balcani, Afghanistan și Libia, națiunile participante au realizat importanța unei responsabilități colective în domeniul logistic și au depus eforturi în sensul acesta. În ”Political Guidance” s-a menționat faptul că atât timp cât doar unele țări membre își pot susține forțele în mod independent, este important ca NATO și aliații să continue eforturile creării unei logistici colective cu scopul de a oferi comandanților NATO o flexibilitate mai mare în ceea ce privește misiunile actuale și viitoare prin acordarea de sprijin logistic eficient, o sustenabilitate și interoperabilitate ridicate.

3.2 Obiectivele cercetării

investigarea modalităților de îmbunătățire ale cooperării militare multinaționale;

investigarea modalităților de eficientizare a sprijinului logistic în operațiile militare multinaționale;

investigarea factorilor inhibitori ai activității în cadru multinațional;

investigarea necesității cunoașterii cât mai profunde a conceptului de ”Host Nation Support” și modul de aplicare a acestuia;

identificarea structurilor omoloage în armatele partenere din cadrul NATO.

3.3 Ipotezele de lucru

În cadru multinational diferențele doctrinelor îngreunează cooperarea dintre forțele proprii și cele ale partenerilor;

Existența unei viziuni unitare asupra domeniului logisticii militare duce la maximizarea minimizării costurilor și folosirea eficientă a resurselor disponibile a fiecărei țări membre NATO.

3.4 Considerente metodologice

Partea practică va fi compusă din două etape. În prima etapă voi prezenta modul de calculare și stabilire a necesarului de armament, muniție, hrană, apă, carburanți. De asemenea, voi prezenta modul în care se stabilește de câte automobile este nevoie și, respectiv, de câte drumuri trebuie să se efectueze pentru transportul acestora conform situației date. Alături de acestea va exista o hartă pe care, cu ajutorul semnelor convenționale, voi arăta modul de dispunere a trupelor de logistică în teren. Informațiile necesare acestei etape au fost predată în perioada plasării pentru licență în Academia Forțelor Terestre ”General Tadeusz Kosciuzko” Wroclaw, Polonia. Parțial, acestea au caracter fictiv din cauza reglementărilor pe linia protecției informațiilor clasificate.

Cea de-a doua etapă va fi formată din prezentarea documentelor necesare în cadrul procesului de acordare a sprijinului națiunii gazdă, anume a Memorandumurilor de Înțelegere dintre națiunile participante la misiune, facilitățile pe care țara gazdă este capabilă să le ofere și modalitățile de îmbunătățire a procesului în sine. Scopul este acela de a prezenta în mod succint etapele acordării sprijinului națiunii gazdă, găsirea modalităților de eficientizare a sprijinului logistic în operațiile militare multinaționale, dar și investigarea modalităților de îmbunătățire ale cooperării militare multinaționale.

3.5 Modalități de determinare a necesarului de bunuri și documentele care stau la baza înțelegerilor multinaționale

România în calitate de membră NATO desfășoară în perioada 13.07.215-19.07.2015 un exercițiu multinațional numit ”POLROFEX 01” în garnizoana Constanța, respectiv poligonul de instrucție Mihail Kogălniceanu. Acesta este un exercițiu cu trupe în teren al Forțelor terestre la care participă o companie formată din militari români și o companie de militari polonezi. Scopul exercițiului este acela de a antrena structuri ale forțelor terestre pentru planificarea, organizarea, conducerea și executarea unei operații independente.

România, în calitate de țară gazdă va pune la dispoziția trupelor poloneze infrastructură (căi de comunicații, porturi/aeroporturi, spații de locuit), transporturi și mentenanță, sprijin medical și servicii de campanie (hrănire, spălatul și curățatul echipamentului etc.).

Companiile mecanizate echipate cu BMP-1 va conduce defensiva. Ofițerul de logistică este responsabil cu planificarea serviciilor necesare ducerii acestei misiuni. Trebuie calculate muniția, carburantul, rațiile de mâncare și apa, dar și modalitățile de transport ale acestora. De asemenea, trebuie realizată o hartă cu dispunerea trupelor de logistică în teren și motivarea modului de dispunere a acestora.

Informații utile:

1. Numărul de BMP-uri folosite: 13

2. Numărul de militari implicați: 150

3. Armament și muniție:

– ritm alert de desfășurare al misiunii;

– puști de asalt Beryl, 1 DOS = 48 de cartușe; greutatea 1DOS=13,1 kg, muniția este transportată în cutii de câte 1320 de cartușe cântarind 30 de kilograme.

– mitralieră montată pe BMP, 1DOS=400 de cartușe; greutatea 1DOS= 13,1 kg, muniția este transportată în cutii de câte 880 de cartușe cântărind 26 de kilograme.

– tun GROM montat pe BMP, 1DOS=8 obuze, greutatea 1DOS=72 kg, muniția este transportată în cutii de câte 6 obuze cântărind 50 de kilograme.

– aruncător PKK Malutka montat pe BMP, 1DOS=1 proiectil, greutatea 1DOS=30 kg, se transportă câte un proiectil într-o cutie.

4. Carburant (POL):

– consumul mediu pentru BMP este de 95 de litri de benzină;

– operația se desfășoară în teren deluros, în condiții meteo normale (coeficienți de drum);

5. Transporturile privind aprovizionările vor fi efectuate o singură dată pe zi cu ajutorul:

– camion Star 266 cu o capacitate de 3,5 tone,

– rezervor de combustibil CD5W cu o capacitate de 4500 de litri;

– rezervor de apă CW-266 cu o capacitate de 3500 litri.

Modalități de rezolvare:

1. – unitatea de foc (numărul de cartușe pentru o zi de luptă) este cunoscut sub numele de 1DOS.

1DOS pentru companie = S x 1DOS

S= numărul de arme, DOS= day of supply

Operațiile diferă între ele ca intensitate, deci trebuie să existe un coeficient pentru fiecare tip de operațiune (poartă numele de CDOS, combat day of supply)

1CDOS = DOSxIF, unde IF reprezintă coeficientul de intensitate.

Tabel nr. 2 Valorile lui ”IF” în funcție de tipul operației

Așadar, calculele pentru aflarea necesarului de muniție sunt următoarele:

a) pentru pușca de asalt Beryl:

1DOS=S x 1DOS

1DOS=150 x 48 = 7200

1CDOS= 1DOS x IF

1CDOS= 7200 x 2,0=14,400 cartușe/zi

14,400/1320=10,90, 11 lăzi

11 lăzi= 330 kg.

7 zile = 100800 cartușe.

b) pentru mitraliera montată pe BMP

1DOS=13 x 400 = 5200

1CDOS=5200 x 2,0=10400 cartușe/zi

10400/880 = 11,81, 12 lăzi

12 lăzi=312 kg

7 zile = 72800 cartușe

c) pentru tunul Grom

1DOS=13 x 8 = 104

1CDOS=104 x 2,0 = 208 obuze/zi

208/6 = 34,66, 35 lăzi

35 lăzi = 1750 kg

7 zile = 1456 proiectile

d) pentru aruncătorul PKK Malutka

1DOS=13 x 1= 13

1CDOS=13x 2,0= 26 proiectile/zi

26/1= 26 lăzi

26 lăzi= 780 kg

7 zile = 182 proiectile

2. Calcularea consumului de carburant

1DOS=1FCU (Fuel Consumption Unit)

Necesarul de carburant se calculează conform formulei:

CDOS=FCUx Wdz x Wt x Wk

Wdz – coeficient pentru intensitatea operației, W t = coeficient pentru teren,W k = coeficient pentru condițiile meteo.

Tabel nr. 3 Valorile lui ”Wdz” în funcție de tipul operației

Tabel nr. 4 Valorile lui ” Wt” în funcție de tipul terenului

Tabel nr. 5 Valorile lui ” Wk” în funcție de tipul climatului

Așadar, necesarul de carburant va fi calculat în acest mod:

CDOS=FCU x 1,5 x 1,2 x 1,0

1DOS= 13x 95 =1235 l

CDOS=1235 x 1,5 x 1,2 x 1,0= 2223 l

7 zile = 15561 litri

3. Calcularea rațiilor de hrană și apă

– un militar manâncă trei mese pe zi (3×0,33) – 1 kg.

– un militar folosește trei litri de apă pe zi – 3kg.

Tabel nr. 6 Necesarul de apă pe zi

Așadar, rațiile de hrană se vor calcula în acest mod:

1DOS= S x 3mese = 150x 3= 450 mese

450 mese/zi= 150 kg

7 zile = 1050 kg.

Necesarul de apă se va calcula în acest mod:

1DOS=S x rația de apă(25 l) = 150 x 25=3750 litri

3750 litri = 3750 kg

7 zile = 26250 litri

În ceea ce privește transportul tuturor acestor materiale, acestea se vor calcula după algoritmul prezentat în situație. Din acesta reies următoarele date:

a) star 266=[159kg(hrană) + 330kg(muniție) + 312kg(muniție) + 1750 kg(muniție)] x 1,0 + 780 x 0,5 = 2551 + 390 = 2941 kg. Camionul trebuie să efectueze un transport pe zi.

b) CD5W=2223 l de carburant. Rezervorul de combustibil trebuie să efectueze un transport pe zi.

c) CW-266=3750 l de apă. Rezervorul de apă trebuie să efectueze două transporturi pe zi.

În ceea ce privește dispunerea trupelor în teren, am realizat o hartă marcată cu semnele convenționale conform NATO care să faciliteze modul de înțelegere al așezării forțelor.

Fig. Nr. 1 Dispunerea trupelor în teren

– Comandament – Punct de aprovizionare

– Spital – Muniție

– Sprijin medical – Mentenanță

– Transport – P.O.L

Acestea sunt semnele convenționale specifice trupelor de logistică în conformitate cu Allied Procedural Publication 6A (APP-6A). Simbolurile folosite sunt comune pentru toate țările alianței și au rolul de a crește nivelul de interoperabilitate.

Am decis dispunerea trupelor în teren conform Fig. Nr. 1 luând în considerare factori precum timpul, disponibilitatea resurselor, facilitatea accesării resurselor de natură medicală și necesitatea anumitor servicii pentru cum mentenanța, transporturile, aprovizionarea etc.

Așadar, comandamentul este dispus aproape de centrul orașului deoarece există mai multe căi de comunicații și de acces, optimizând astfel mișcarea până la acesta. Lângă comandament este dispus spitalul din aceleași considerente. În cazul în care exercițiul se va solda cu victime, acestea vor fi transportate urgent la spital, putând primi un tratament adecvat situației. De asemenea, personalul care lucrează în comandament poate ajunge la spital într-un timp foarte scurt. Punctul de aprovizionare este dispus la distanțe aproape egale atât față de comandament, cât și de aeroportul Mihail Kogălniceanu. Punctul de aprovizionare cu muniție și cel de aprovizionare cu carburant (Petroleum, Oil, Lubricants) au fost dispuse la distanță atât între ele, dar și față de celelalte trupe din teren din cauza faptului că acestea reprezintă puncte vulnerabile. Dacă, de exemplu, punctul de aprovizionare cu muniție este atacat, iar punctul de aprovizionare cu carburant se află în proximitatea spațială a acestuia, primul îl poate aprinde pe al doilea fiind distruse astfel amândouă chiar dacă doar unul a fost atacat. Din aceleași considerente ambele sunt dispuse la distanță față de toate celelalte organisme. În cadrul aeroportului au fost dispuse trupele de transport, mentenanță, dar și sprijin medical. Trupele de transport au rolul de a disloca rapid personal și materiale care au fost aduse pe calea aerului. Punctul de mentenanță este dispus în acel loc datorită necesității de a interveni atât pentru trupele de transport, cât și pentru eventualele defecțiuni apărute la mijloacele de transport aerian. De asemenea, am considerat că necesar să existe și un punct de sprijin medical care să intervină imediat în caz de accidente, care va fi susținut de spitalul aflat lângă comandament.

Facilitățile puse la dispoziție de națiunea gazdă, în cazul acesta România, sunt reprezentate în tabelele următoare, dar și în lista capabilităților și faciliăților HNS declarate.

Tabel nr. 7 Detalii cazarmă

Tabel nr 8 . Detalii cazare

Tabel nr. 9 Detalii deservire tehnică

Tabel nr. 10 Alte facilități

Aeroportul de debarcare/îmbarcare (APOD/E) declarat.

Sprijin forțe terestre la nivelul garnizoanei declarate.

Porturi maritime de debarcare/ambarcare (SPOD/E) și facilități de primire suplimentare.

Căi de comunicație rutiere pe care se pot executa transporturi, însoțirea și paza acestora de la punctul de primire APOD/E Mihail Kogălniceanu în garnizoana:

Iași:

Mihail Kogălniceanu – Hârșova – Slobozia – Buzău – Focșani – Bacău – Roman – Iași;

Mihail Kogălniceanu – Ovidiu – Măcin – Brăila – Tecuci – Vaslui – Iași.

Bacău:

Mihail Kogălniceanu – Hârșova – Slobozia – Buzău – Focșani – Bacău;

Mihail Kogălniceanu – Ovidiu – Măcin – Brăila – Tecuci – Vaslui – Bacău.

Galați:

Mihail Kogălniceanu – Ovidiu – Măcin – Galați;

Mihail Kogălniceanu – Hârșova – Slobozia – Brăila – Galați.

De la punctul de primire SPOD/E Constanța în garnizoana:

Iași:

Constanța – Hârșova – Slobozia – Buzău – Focșani – Bacău – Roman – Iași;

Constanța – Ovidiu – Măcin – Brăila – Tecuci – Vaslui – Iași;

Bacău:

Constanța – Hârșova – Slobozia – Buzău – Focșani – Bacău;

Constanța – Ovidiu – Măcin – Brăila – Tecuci – Vaslui – Bacău;

Galați:

Constanța – Ovidiu – Măcin – Galați;

Constanța – Hârșova – Slobozia – Brăila – Galați.

Documentele care stau la baza asigurării sprijinului națiunii gazdă reprezintă o categorie de ”documente care trasează liniile directoare necesare pentru planificarea comună detaliată. Acestea trebuie să cuprindă condițiile, procedurile, înțelegerile financiare și juridice pentru implementarea acordurilor încheiate la nivel superior”. Documentul principal este constituit din Memorandumul de înțelegere care descrie un acord bilateral sau multilateral între două sau mai multe părți. Acesta exprimă o convergență de voință între părți, indicând o linie comună de acțiune. Acesta este adesea folosit în cazurile în care părțile fie nu implică un angajament juridic, fie în situațiile în care părțile nu pot crea un acord legal. Este o alternativă mai formală a acordului tacit. Pentru a fi acoperite toate domeniile în care se poate asigura sprijin logistic, Memorandumul de înțelegere conține anexe care reglementează aspecte precum cele care țin de resortul hrănirii, medical, transporturi etc.

Concluzii

Studiul de caz pe care l-am realizat a avut ca obiective investigarea modalităților de îmbunătățire ale cooperării militare multinaționale, investigarea modalităților de eficientizare a sprijinului logistic în operațiile militare multinaționale,dar și investigarea necesității cunoașterii cât mai profunde a conceptului de ”Host Nation Support” și modul de aplicare a acestuia. Cooperarea militară multinațională poate fi îmbunătațită prin dezvoltarea relațiilor diplomatice legate între țările alianței, prin înțelegerea fiecărei culturi în parte și prin transparența de care ar trebui să dea dovadă fiecare stat membru atunci când își pune la dispoziție resursele umane, financiare, materiale și informaționale.

Sprijinul logistic al operațiilor multinaționale desfășurate în prezent și-a dovedit în numeroase dăți eficiența și eficacitatea, aspectele legate de aprovizionări, transporturi, mentenanță (sau orice alt domeniu funcțional al logisticii) nefiind o problem pentru realizarea obiectivelor misiunii.

Cunoașterea și aprofundarea informațiilor despre acordarea sprijinul națiunii gazdă, respectiv atribuțiile pe care le are un stat membru atât ca națiune gazdă, dar și ca stat care trimite trupe, fluidizează întregul proces, câștigându-se astfel timp, dar și resurse pentru desfășurarea oportună a operațiilor.

BIBLOGRAFIE

Autori români

1. T. Atanasiu, România-NATO, Tratate Fundamentale, București, Editura Militară, 2006.

2. D. Badea, Managementul sistemelor logistice militare, Sibiu, Editura Academiei Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu”, 2011.

3. L. Stanciu, D. Badea, M. Fodor, Logistica – Abordarea metodologico-managerială privind sistemul militar și sistemele tehnico-economice civile, Sibiu, Editura Alma Mater, 2009.

4. Abordări și determinări funcționale ale logisticii, Simpozion științific organizat de către catedra logistică finanțe și contabilibtate, București, Editura Universității Naționale de Apărare ”Carol I”, 2007.

5. România – NATO 1990-2004, București, Agenția Națională de Presă ROMPRES, 2004.

Autori străini

1. Organizația Tratatului Nord-Atlantic, Manualul NATO, Bruxelles, Ministerul Informațiilor Publice, 2001.

2. Allied Joint Doctrine for Host Nation Support, AJP – 4.5, NATO Standardization Agency, 2012.

3. NATO Principles and Policies for Logistics, MC 319/2, NATO Standardization Agency, 2003.

4. NATO Principles and Policies for Host Nation Support, MC 334/2, NATO Standardization Agency, 2013.

5. Land Forces Logistics Doctrine, ALP – 4.2, NATO Standardization Agency, 2003.

Periodice

1. Alin Alexandru, Rolul contractării în operațiile multinaționale desfășurate sub egida ONU și comanda NATO. În ”Lumea militară”, nr. 1/2011.

2. Tatiana Iosif, Susținerea logistică în operațiile de stabilitate și de sprijin. În ”Revista Forțelor Terestre”.

3. Lt.col.prof.mil. Mihai Neag, Factorii care influențează cooperarea forțelor în operațiile combinate (multinaționale). În ”Revista Academiei Forțelor Terestre”, Anul X – nr. 3.

4. Col.lect.univ.dr. Viorel Ostropel, Considerații privind operațiile întrunite multinaționale de stabilitate și sprijin. În ”Revista Academiei Forțelor Terestre”.

Legislație

1. Regulamentul logisticii operațiilor întrunite , din 17.04.2008.

2. Ordin nr. 36/2008 pentru aprobarea Regulamentului logisticii operațiilor întrunite.

Infografie

1. http://nato.md/ru/ce-este-nato/, accesat la data de 06.01.2015.

2. http://nato.int/cps/en/natohq/topics_49137.htm?selectedLocale=en, /, accesat la data de 07.02.2015.

3. http://nato.int/cps/en/natohq/topics_49202.htm?selectedLocale=en/, accesat la data de 07.02.2015.

4. http://www.nato.int/docu/logi-en/1997/lo-1213.htm/, accesat la data de 19.03.2015.

5. http://www.revista.forter.ro/cd_2009/11-sub11/01.htm#sus/, accesat la data de 20.03.2015.

6. http://smg.mapn.ro/directii/dl.php /, accesat la data de 10.04.2015.

7. http://www.nato.int/nato_static/assets/pdf/pdf_publications/20120116_logistics-e.pdf/, accesat la data de 08.07.2015.