Asezarea Geografica a Judetului Mures

Județul Mureș este situat în partea centrală a țării, pe cursul mijlociu al Mureșului, iar coordonatele sunt: în partea de nord se intersectează cu paralela de 47° latitudine nordică, în vest și est cu meridianele de 24° și 25° longitudine estică. Județele cu care se învecinează sunt: la sud-est Brașov, la est Harghita, la nord-est Suceava, la nord Bistrița-Năsăud, la nord-vest Cluj, la sud-vest Alba, iar la sud Sibiu. Altitudinile maxime se află în partea de est a județului, în Munții Căliman ( 2100 m în vârful Pietrosu) și Munții Gurghiului (1776 m în vârful Saca) , iar cele minime ( 300 m ), în lunca Mureșului, în aval de Chețani.

Geologia

Județul Mureș are în componența sa două unități structurale total diferite: vulcanitele neogene în nord-est și sedimentarul neogen al bazinului Transilvaniei. Zona vulcanitelor neogene se identifică cu înălțimile montane Căliman și Gurghiu. Erupțiile vulcanice, care au început probabil în paleogen, au avut o intensitate maximă în timpul neogenului, având un caracter mixt, exploziile și depunerea piroclastitelor îmbinându-se cu repetatele curgeri de lavă.

Piroclastitele (breccii, aglomerate, cinerite, tufuri) de natură andezitică și rocile efusive (dacite, diferite tipuri de andezite) alcătuiesc edificiile vulcanice, pătrunse și de corpuri intrusive (dyke-uri, neck-uri, silluri, lacolite). Fundamentele pe care se suprapune acest întreg complex vulcanic-sedimentar sunt fie carpatic cristalino-mezozoic sau de fliș, fie transilvan compus din sedimente mio-pliocene. Cea mai mare parte a județului este ocupată de bazinul Transilvaniei, care are în componența sa un fundament cristalin și petice ale unei cuverturi sedimentare, mezozoice, iar peste acest fundament se află umplutura sedimentară propriu-zisă, alcătuită, la rândul ei din două cicluri sedimentare distincte: paleogen-miocen inferior și miocen superior-pliocen. Depozitele paleogene si miocene inferioare nu apar la zi în cuprinsul județului, în timp ce, depozitele din al doilea ciclu sedimentar (miocen superior-pliocen) au o răspândire vastă, mai ales cele sarmațiene și pliocene, aceste formațiuni fiind alcătuite din marne, gresii, conglomerate, nisipuri, tufuri, sare. Din zona cutelor diapire Sovata-Gurghiu, tortonianul (cu sâmburi de sare) este bine evidențiat, în restul bazinului fiind dominantă structura în domuri și brahianticlinale.

Resurse ale subsolului

Ca și resurse de subsol, în județul Mureș mai însemnate sunt resursele de combustibili minerali și sare. Cea mai mare bogăție de subsol a acestui județ o constituie gazele naturale, în special gaz metan, situate în domurile și brahianticlinalele mio-pliocene. Ele sunt separate în aproximativ 30 de câmpuri gazeifere, printre care: Deleni, Bogata de Mureș, Ernei, Sângeoargiu de Pădure, Miercurea Nirajului, Luduș, Sânger, Zau de Câmpie, Șăulia, Șincai, Mădăraș, Sărmășel ș.a. În ceea ce privește zăcămintele de sare, acestea sunt foarte bogate, fiind cantonate la adâncimi mari, în formațiunile tortoniene, zona cutelor diapire de la Sovata și Gurghiu fiind singura zonă în care zăcămintele de sare apar la suprafață. În județul Mureș întâlnim și ape minerale clorosodice, bine valorificate ( Sovata, Sângeoargiu de Mureș, Ideciu de Jos, Gurghiu, Brâncovenești), dar și roci utile, în cantități mari și foarte variate ca: zăcăminte de andezite și aglomerate andezitice ( Lunca Bradului, Stânceni, Ibănești), argile comune, nisipuri și pietrișuri din albiile majore ale râurilor principale.

Relieful

Județul Mureș este format din două mari unități de relief: montane ( 22%) și deluroase (78%), care se succed în trepte de la est spre vest si sud-vest. Unitățile montane sunt reprezentate de culmile vestice ale munților vulcanici Căliman și Gurghiu.

În România, cel mai proeminent edificiu vulcanic se află la nord de Mureș, pe teritoriul județului cu același nume și care se identifică cu Munții Căliman, situați în partea de nord-est a acestui județ. Din punct de vedere morfostructural, acești munți se împart în două zone distincte: cupola centrală, alcătuită din curgeri de lavă consolidată, cu altitudini mari ce depășesc 1950 m (Rățițiș 2021 m, Pietrosu 2100, Bistricior 1990 m), și care conturează marginea de sud a impunătorului crater vulcanic, drenat spre nord de văile Haita și Neagra (județul Suceava); platoul vulcanic, alcătuit în principal din piroclastite, prezintă culmi netede cu aspect de ”planeze” străbătute de văi adânci, coboară către vest și sud și sunt dominate de vârfuri conice proeminente – intruziuni de lavă consolidată (Poiana Tomii, Scaunu, Mogoșu etc.). Ca și forme de relief glaciar se remarcă circurile glaciare situate sub vârfurile Bistricior, Pietrosu și Rățițiș.

A doua unitate montană de pe teritoriul județului Mureș este reprezentată de Munții Gurghiu, separați de Munții Căliman prin defileul Mureșului, cu altitudini mai mici și mai puțin fragmentați de ape. Partea centrală a Munților Gurghiu este alcătuită din două mari cratere vulcanice marcate de vârfurile Fâncelu (1684 m), Bătrâna (1634m), Crucii (1515 m), respectiv Tatarca (1689 m) și Saca (1776 m). Aceste cratere vulcanice sunt drenate spre vest de pâraiele Fâncelu, Lăpușna și Secușu. Cu o însemnată extindere către vest și mult mai bine păstrat, platoul vulcanic coboară în pantă domoală până la 1000-1100 m, fiind drenat radiar de afluenții Mureșului, Gurghiului, Nirajului și Târnavei Mici.

Unitățile deluroase sunt mult mai extinse față de cele montane, ocupând astfel, cea mai mare parte a teritoriului județului Mureș. Acestea fac parte din Podișul Transilvaniei, au altitudini de 500-600 m și interfluvii domoale. Prezența versanților asimetrici (relief structural) favorizează eroziunea și alunecările de teren, iar văile ce separă aceste dealuri sunt largi cu lunci și terase.

Astfel, ca urmare a diferențierilor morfostructurale, pe teritoriul județului Mureș se suprapun trei subunități de relief: Câmpia Colinară a Transilvaniei, Podișul Târnavelor și Subcarpații Transilvaniei.

Câmpia Colinară a Transilvaniei este localizată la nord de valea Mureșului și este repezentată în cadrul județului Mureș de Colinele Mădărașului, Comlodului și Ludușului, ce fac parte din Câmpia colinară a Sărmașului. Altitudinile acestor coline sunt de 400-500 m, puțin mai mari fiind în partea de est, mai exact în Colinele Măldărașului. Întâlnim aici interfluvii prelungi, domoale, cu versanți asimetrici (ca urmare a structurii în domuri), ravenați, care, de asemenea sunt afectați de alunecări de teren. Procese de înmlăștinire se regăsesc pe văile largi cu lunci extinse, fiind puternic colmatate.

Dealurile Târnavei Mici și o mica parte din Podișul Hârtibaciului sunt subunități ale Podișului Târnavelor, podiș ce se întinde la sud de valea largă și cu terase a Mureșului. Din Dealurile Târnavei Mici fac parte: Podișul Târnavelor și Dealurile Nirajului, între Târnava Mică și Mureș și Podișul Dumbrăvenilor între cele două Târnave. În partea de nord altitudinile sunt mai mici (450-500 m) și cresc până la 600 m la sud de Târnava Mică. În această regiune, relieful este mult mai fragmentat, cu interfluvii asimetrice, sub formă de cueste, care au o desfășurare mult mai mare. Alunecările de teren au loc și aici din cauza versanților abrupți, ce sunt totodata puternic fragmentați de torenți. Adevarate culoare depresionare cu lunci largi și terase fluviatile extinse se formează pe cele două Târnave, ce au versantul nordic mai abrupt și care sunt supuse proceselor de alunecări de teren.

În partea de sud a județului se află o mică parte a Podișului Hârtibaciului, cu altitudini de 550-600 m, chiar peste 700 m spre sud, și anume Podișul Vânătorilor, cu aspect de platou structural, ce coboară ușor către valea Târnavei Mari.

Ca subunități ale Subcarpaților Transilvaniei care apar pe teritoriul județului Mureș amintim Dealurile Mureșului și o parte din Dealurile Târnavelor, situate în partea de est și care se identifică cu zona cutelor diapire. Relieful mai accidentat, cu înălțimi de 600-1000 m prezintă numeroasele depresiuni submontane de contact, dezvoltate, uneori, în axul unor anticlinale diapire (Depresiunea Sovata-Săcădat), închise spre vest de dealuri proeminente (Becheci sau Bicheșu 1080 m, Lapoșu 628 m, Sinioara 756 m). Pe fondul tuturor unităților de relief de pe teritoriul județului Mureș, este foarte bine conturat relieful structural, relieful petrografic fiind, de asemenea predominant.

Clima

Poziția județului Mureș în centrul Transilvaniei și influențele climatice date de circulația și caracterul maselor de aer din vest și nord-vest sunt caracteristici și determină, pe acest teritoriu un climat temperat-continental moderat. În aceste condiții, pe suprafața acestui județ verile sunt călduroare, iar iernile sunt lungi și reci, mai ales în sectorul montan. Pe văi, apar inversiuni de temperatură. Totodata, partea vestică a județului beneficiază de un climat mai cald și mai secetos.

Regimul termic este influențat de etajarea reliefului, astfel că, temperaturile minime medii anuale din zona colinară și de podiș sunt înregistrare în ianuarie (medii de -3°C, -8°C), iar temperaturile cele mai ridicate din aceste zone se înregistrează în luna iulie (medii de +18°C, +19°C) cu ușoare creșteri pe văi. Zona montană este caracterizată de temperaturi minime medii anuale în luna februarie, de -4°C, 1°C, luna august fiind luna în care se înregistrează cele mai mari valori ale temperaturii (+8°C, +12°C).

Zilele de vară au un număr ce variază de la 60 la 85, cel mult 18 zile fiind zile tropicale, din care șase zile îi revin exclusiv lunii august. Pe de altă parte, zilele cu îngheț sunt mult mai numeroase, astfel că, numărul mediu anual este de aproximativ 127 de zile, din care, cele mai multe aparțin lunii februarie.

Regimul pluviometric are o distribuție inegală pe teritoriul județului Mureș, influențat fiind, mai ales, de diferențele altitudinale dintre zone. Astfel, în vestul județului, cantitatea medie anuală de precipitații înregistrează cele mai mici valori, 580 mm, partea centrală și de nord-vest este caracterizată de o medie între 700-900 mm/an, cele mai mari cantități de precipitații, pe fondul unor altitudini ridicate, fiind înregistrate pe crestele munților, 1400 mm/an. Pe luni, cantitățile medii cu cele mai mari valori sunt specifice lunii iulie ( între 80 și 180 mm), ianuarie fiind luna cu cele mai scăzute valori pluviometrice (între 30 și 50 mm).

Precipitațiile sub formă de ninsoare cad frecvent în zonele montane, unde, grosimea medie a stratului de zăpadă oscilează între 80-120 cm, dar și în zonele colinare, suprafețe în care stratul de zăpadă are grosimi de 25-40 cm.

În ceea ce privește umiditatea relativă (gradul de saturare a atmosferei cu vapori de apă), în regiunile montane aceasta depășește 80%, datorită persistenței maselor de aer umede, scade spre zona dealurilor subcarpatice la 76% și ajunge până la 70% în culoarul Mureșului.

Localizat în partea centrală a țării, teritoriul județului Mureș este supus, în cea mai mare parte a anului circulației maselor de aer dinspre vest și nord-vest, însă cu intensitate și frecvență mijlocie. Viteza medie a acestora este de 3,1 cm/s, iar în timpul iernii, bat frecvent vânturile dinspre nord-est, cu viteze ceva mai mari, peste 50 m/s.

Hidrografia

Județul Mureș are pe teritoriul său unul din cele mai importante râuri ale României, râu ce dă numele județului și al cărui bazin hidrografic cuprinde în totalitate suprafața acestuia. Cei mai de seamă afluenți ai Mureșului din această regiune sunt Târnava Mare și Târnava Mică, însă are și alți afluenți de dimensiuni mai reduse și cu un regim de scurgere uneori semipermanent sau chiar temporar. Valorile densității rețelei hidrografice sunt de 0,9 – 1,0 km/km² în zona montană, 0,6 – 0,8 km/km² în zona dealurilor subcarpatice și de podiș și 0,3 – 0,6 km/km² în Câmpia Transilvaniei. Astfel, râul Mureș reprezintă colectorul principal, drenează pe o lungime de 195 km întreaga rețea între aval, confluența cu Călimănel (S=1400 km²) și amonte de confluența cu Arieșul (S=6720 km²). Totodata, râul Mureș, la intrarea în județ, separă Munții Căliman de Munții Gurghiu, în zona montană având aspect de râu tipic de munte cu pante mari (20 – 25‰). La separarea celor două unități montane, râul cu o albie minoră a creat un defileu lung de 40 km. Mureșul traversează, de asemenea, pe teritoriul acestui județ ,și zona deluroasă și de podiș în care se regăsesc pante mult mai mici, de 1 – 5‰, cu un culoar de eroziune larg și cu o vale ce se lărgește treptat. Însă, în dreptul localității Brâncovenești, valea se îngustează din nou, datorită unei structuri anticlinale locale și care determină aspect de defileu. În aval de confluența cu Niraj, apar suprafețe mlăștinoase și grinduri laterale, datorită văii care se largește mult, iar panta ajunge la 1‰. Din cauza cursului râului din această zonă, care prezintă numeroase meandre, albia majoră este compusă dintr-o serie de brațe părăsite. Acest sector cuprinde afluenți ai Mureșului cu lungimi și suprafețe mici, între 8 – 10 km și, respectiv, 10 – 100 km², dar există și afluenți ce nu se încadrează în dimensiunile menționate mai sus și anume, pe dreapta: Ilva (L=22 km, S=130 km²), Răstolița (L=19 km, S=172 km²), Luț (L=42, S=352 km², din care circa 85% pe teritoriul județului), Șar (L=20 km, S=107 km²), Lechința sau Comlod (L=56 km, S=538 km², din care 80% pe teritoriul județului), și Pârâul de Câmpie (L=56 km, S=546 km², din care circa 93% pe teritoriul județului), și pe stânga : Sălard (L=16 km, S=127 km²), Gurgiu (L=50 km, S= 558 km²), Niraj (L=79 km, S=625 km²). Din bazinul Pârâul de Câmpie se identifică afluenți de oridinul II: Șesu (L=30 km, S= 150 km²) și Valea Morii (L=22 km, S=148 km²). Debitul mediu multianul al Mureșului este, la intrarea în județ, 12 m³/s și la ieșire de 46 m³/s. Cu toate acestea, debitele medii anuale variază în funcție de cantitatea de precipitații înregistrată într-un an, astfel că, în anii ploioși, debitele ating valori de două ori mai mari, iar în anii secetoși, valori înjumătățite față de cele normale. Pe anotimpuri, în ceea ce privește scurgerile, valorile cele mai ridicate sunt primăvara, cele mai scăzute fiind înregistrate toamna (45% respectiv, 13% din volumul anual). La nivelul lunilor,în aprilie se produce cel mai mare volum (circa 20% din volumul anual), iar în ianuarie și septembrie se produce cel mai mic volum ( circa 4% din volumul anual). În fiecare an, circa 85 zile apar fenomenele de îngheț (curgeri de sloiuri, gheață la mal, pod de gheață). Podul de gheață apare în fiecare an și durează aproximativ 50 de zile.

Râul Târnava Mică este un alt afluent de ordinul II al Mureșului, ce străbate județul pe o lungime de 120 km, între aval, confluența cu Corund (S=230 km²) și amonte, confluența cu Balta (S=1600 km²). În ceea ce privește panta acestui râu, amintim că scade treptat de la 13‰ în Depresiunea Praid-Sovata, 3-5‰ în sectorul dealurilor subcarpatice, până la 1‰ în zona de podiș. Pe partea stângă a Târnavei Mici se regăsesc câțiva afluenți cu dimensiuni reduse, ca Cușmed (L=25 km, S=151 km² din care doar 35% p teritoriul județului), pe partea dreaptă, cel mai important fiind Sovata (L=20 km, S= 119 km²). Pe suprafața județului Mureș, debitele medii multianuale ale Târnavei Mici variază între 4,0 m³/s și 10 m³/s. La fel ca și în cazul râului Mureș, și acesta are debite mari, ce depășesc de două ori pe cele normale în anii ploioși și valori pe jumătate față de cele înregistrate în condiții naturale normale. De asemenea, pe anotimpuri, cele mai mari valori ale scurgerii se înregistrează primăvara (40%), iar minimele toamna (13-14 %), astfel că, lunar, aprilie înregistrează 16-17% din volumul anual și septembrie, cel mai puțin, 3-4%. Creșteri deosebite apar în cazul debitului mediu multianual de aluviuni în suspensie, de la 1 kg/s la 7 kg/s, această creștere datorându-se friabilității rocilor, despăduririi terenurilor și pantelor. Zona superioară a Târnavei Mici este caracterizată de fenomenele de îngheț ce se produc în fiecare an (65 de zile), iar în zona inferioară, acestea au o frecvență de 96% (40 zile); 30-35 zile pe an se produce pod de gheață, frecvența fiind de 80% din ierni.

Râul Târnava Mare are o lungime de 42 km pe teritoriul județului Mureș, de la confuența cu Scroafa (S=1225 km²) din amonte, la confluența cu Laslea (S=2232 km²), în aval. Depunerile însemnate de aluviuni se datorează pantei reduse, sub 1,5‰, dar și numeroaselor meandre cu bucle mari. Afluenții au bazine reduse (sub 100 km²), de amintit sunt cei de pe partea stângă: Scroafa (L=33 km, S=339 km², din care circa 80% pe suprafața județului) și Șaeș (L=32 km, S=122 km²). Debitul mediu multianul al Târnavei Mari este de aproximativ 10 m³/s, iar debitul mediu multianul de aluviuni în suspensie de 8,5 kg/s. Ca fenomen de îngheț, apare podul de gheață, însă mai rar, circa 40 zile pe an, frecvența fiind de 75% din totalul iernilor.

În Munții Căliman și Gurghiu se înregistrează cele mai mari valori ale scurgerii medii multianuale de apă, de pe toată suprafața județului, de 20-30 l/s.km², respectiv 10-15 l/s.km². Valorile ce caracterizează dealurile subcarpatice sunt de 5-10 l/s.km² și 2-5 l/s.km² pentru zonele de podiș. Unele râuri, ce au suprafețe bazinale mici, sunt afectate de fenomenul de secare, în timpul verii; printre acestea se numără: Dumbrava, Ercea, Almaș, Voiniceni, Pocloș din bazinul propriu-zis al Mureșului, Ceia, Seleuș, Sântioana, Sărata, Saroș din bazinul Târnavelor, iar râurile (Scurta, Agriș, Naghiroc, Sapartoc, Valea Dracului) sunt afectate de fenomenul de secare în fiecare an. Cele mai scăzute valori ale scurgerii medii multianuale de aluviuni în suspensie se înregistrează în zona montană înaltă și cea joasă de podiș, iar cele mai mici în bazinul Târnavelor.

Lacurile

Județul Mureș dispune de importante lacuri sărate, cele mai reprezentative fiind cele din Complexul lacustru de la Sovata. În cadrul acestui complex, cel mai important și cel mai cunoscut este Lacul Ursu, lac de origine carsto-salină, ce are o suprafață de 4,8 ha, adâncimea de 18 m și care prezintă fenomenul de heliotermie.. Tot în Complexul lacustru de la Sovata sunt incluse și alte șapte lacuri, de origine asemănătoare, dar mai mici: Aluniș, Suhat, Roșu, Verde, Șarpelui, Dulce, Berțului. Aceste lacuri sărate sunt formate prin acumularea apei în ocnele părăsite, ocne ce au rezultat prin prăbușirea unor galerii. Ele mai apar în goluri de natură carstică sau în bazine special amenajate de om, pentru captarea izvoarelor sărate.

Datorită depunerilor de aluviuni sau alunecărilor de teren ce au barat pantele reduse ale Pârâului de Câmpie, au rezultat, de-a lungul acestui râu numeroase lacuri de origine mixtă (naturală și antropică), menținute prin ridicarea unor ziduri artificiale. Dintre acestea amintim: Bujor I (25 ha), Bujor II (16 ha), Zau de Câmpie (117 ha), Tăureni (65 ha).

Solurile

Diferitele tipuri de soluri de pe teritoriul județului Mureș se datorează, în primul rând condițiilor pedogenetice, de relief, climă și rocă, aceste tipuri fiind specifice pentru fiecare unitate de relief în parte.

Așadar, la nord de Mureș, în Câmpia Colinară a Transilvaniei întâlnim cernoziomuri cambice (levigate), cernoziomuri argiloiluviare, soluri brune și brune închise, soluri negre de fâneață, regosoluri și soluri brune podzolite, local pseudogleizate.

La sud de Mureș, în podișurile Târnăvenilor, Dumbrăvenilor și Vânătorilor se regăsesc solurile brune podzolite, de regulă pseudogleizate, în alternanță cu pseudorendzine și soluri negre de fâneață umedă.

Asociația de soluri brune, brune acide și soluri podzolicea argiloiluviale sunt caracteristice pentru Subcarpații Transilvaniei ( Dealurile Mureșului și Târnavelor)

Regiunea montană, formată din roci vulcanice, este acoperită de soluri brune acide (andice) și soluri brune podzolice asociate cu andosoluri și podzoluri humico-feriiluviale la altitudini mari.

În luncile Mureșului și Târnavelor se întâlnesc soluri aluviale pe suprafețe întinse (aproximativ 74 000 ha), iar pe valea Nirajului se asociază și cu soluri gleice și soluri humicogleice.

Toate aceste soluri au o întindere de aproximativ 618 000 ha, din care circa 111 000 ha sunt soluri erodate ( cu alunecări prezente pe o suprafață de 56 000 ha), iar terenurile cu pericol de eroziune ocupă o suprafață de 353 000 ha ( din care 151 000 ha cu folosință agricolă).

Vegetația

Vegetația este influențată de condițiile fizico-geografice, iar diversificarea acestor condiții determină o variabilitate accentuată a vegetației.

La altitudinile cele mai joase de pe teritoriul județului Mureș (Podișul Târnavelor și Câmpia Transilvaniei) se găsesc păduri de foioase ce cuprind păduri de stejar (Quercus robur) în amestec cu gorun (Q. petraea) și arțar tătăresc (Acer tataricum). In alternanță cu aceste păduri sunt culturile agricole și pajiștile secundare stepizate cu Festuca sulcata, Corex humilis, diferite specii de colilie (Stipa), Festuca pseudovina. De asemenea, în Câmpia Transilvaniei întâlnim unele elemente stepice relicte, ca bujorul românesc (Paeonia tenuifolia), ce fac parte din rezervația botanică de la Zau de Câmpie, în această unitate de relief stepizarea pajiștilor fiind accentuată. Astfel, etajul pădurilor de foioase cuprinde: pădurile de gorun și de gorun cu stejar și carpen, pădurile de fag și pădurile de amestec (fag, brad, molid) și este reprezentativ pentru altitudini ce au valori între 500-1200 m, în Podișul Târnavelor, Subcarpații interni ai Transilvaniei și versanții vestici ai munților Gurghiu și Căliman. Există zone în care apar inversiuni ale pădurii de fag cu cea de amestec sau chiar cu pădurea de molid, zonele menționate fiind reprezentate de unele văi adăpostite. Pajiștile au caracter secundar, iar în alcătuirea lor intră păiușul roșu (Festuca rubra) și iarba vântului (Agrostis tenuis).

Etajul pădurilor de molid ocupă altitudini de peste 1000 m din munții Căliman și Gurghiu. Acest etaj vegetal cuprinde pădurile de molid (Picea abies) în alternanță cu pajiști secundare cu Festuca rubra și Nardus stricta.

La peste 1600 m, în Munții Căliman se află etajul subalpin și alpin din care fac parte tufărișurile de jneapăn (Pinus mugo), smârdarul (Rhododendron kotschyi), ienupărul, pajiștile cu părușcă (Festuca supina), țăpoșica (Nardus stricta) etc.

Fauna

Elementele faunistice ce trăiesc în pădurile județului Mureș sunt: ursul, râsul, jderul, mistrețul, căpriorul, cerbul, cocoșul de munte, alunarul, veverița, salamandra, șopârla de munte, vipera comună, sălămâzdra carpastică (element endemic), fazanul aclimatizat etc. Ihtiocenozele lacurilor și râurilor se încadrează : zonei păstrăvului, în unitățile montane, zonei lipanului, pe versanții vestici ai Munților Gurghiu, zonei scobarului, în Subcarpații Transilvaniei și zonei cleanului, în rest.