Aparitia Si Evolutia Jocului de Handbal

CAPITOLUL II

APARIȚIA ȘI EVOLUȚIA JOCULUI DE HANDBAL

2.1. Handbalul ca joc sportiv

Joc sportiv caracterizat printr-o armonioasă îmbinare a deprinderilor motrice de bază (alergări, aruncări, sărituri), dar și a deprinderilor motrice specifice care sunt accesibile și atractive pentru orice vârstă și sex.

Handbalul se desfășoară „joacă” pe un fond de solicitări psihice și fizice având un caracter educativ și formativ, motive pentru care jocul de handbal poate fi considerat un mijloc al educației fizice. Acest joc practicat, contribuie la întărirea sănătății, la dezvoltarea multilaterală a capacităților fizice și psihice, la însușirea unor deprinderi motrice dar și la dezvoltarea cunoștințelor speciale despre tehnică și tactică.

2.2. Istoricul jocului de handbal

Handbalul este un joc sportiv relativ tânăr, care a apărut in Europa la sfârșitul secolului al XIX-lea si începutul secolului XX. Originile lui sunt însa mult mai depărtate si le găsim in unele jocuri cu caracter popular practicate in Evul Mediu si in jocurile dinamice folosite in școlile din centrul si nordul Europei la începutul secolului al XIX-lea. Toate acestea ca principale surse de origine, au fost contopite si modernizate sub influenta unor jocuri sportive deja cu statut de competiție: baschetul, rugbiul si mai ales fotbalul.

După mai mulți  istorici, în anul 1898 s-a consemnat nașterea jocului de handbal, în Danemarca, prin apariția „haandbold”-ului, joc ce se desfășura pe un teren identic cu cel de la handbalul în șapte de astăzi.

Originile jocului se pot regăsi și într-un vechi joc popular numit „hazena”, practicat în Cehoslovacia, dar și în „Torball” (mingea la poartă) oferit ca activitate sportivă femeilor din Germania.

În anii 1900, Hasey, un irlandez introducea un joc asemănător cu handbalul în Statele Unite ale Americii, astfel încât, în 1919 a avut loc o competiție la Los Angeles.

În același an, un profesor de la Școala Germană Normală de Educație Fizică din

Din Leipzig, Karl Schellenz, propune o adaptare pentru bărbați a Torball-ului și creează handbalul în unsprezece. Federația Germană de Atletism și Gimnastică îl adoptă în 1920 ca sport complementar.

În 1926, la Haye, Congresul Federației Internaționale de Atletism Amator desemnează o comisie însărcinată să stabilească un regulament internațional pentru practicarea „jocului cu mâna” care va deveni handbalul.

În 1928, handbalul jucat în aer liber de echipe de câte unsprezece jucători, apare ca sport demonstrativ la Jocurile Olimpice de la Amsterdam pe parcursul cărora se înființează Federația Internațională de Handbal Amator.

În 1936, F.I.H.A. cuprindea 23 de țări afiliate, iar handbalul intră în programul J.O. de la Berlin unde participă șase țări: Germania, Austria, Elveția, Ungaria, România, Statele Unite ale Americii.

Peste doi ani, Germania organizează primul campionat mondial de handbal atât pentru echipe de unsprezece, cât și pentru echipe de șapte jucători, câștigând ambele titluri.

După al doilea război mondial handbalul dispare din programul Jocurilor Olimpice.

În iulie,1946, la Copenhaga, opt federații naționale fondează actuala Federație Internațională de Handbal.

În 1954, handbalul în șapte apare în competițiile oficiale de anvergură – Campionatul Mondial – Suedia. Mai rapid, mai tehnic și mai spectaculos, el va umbri handbalul în unsprezece și îl va detrona. Acesta va dispare definitiv din arenele internaționale după anul 1966.

În1972, la München, face parte din programul Jocurilor Olimpice la masculin, iar la feminin, la Jocurile Olimpice de la Montreal, în 1976.

În 1976, Federația Internațională de Handbal cuprindea 68 de țări cu peste 3 milioane de jucători. După 25 de ani consemnăm 150 de țări afiliate, 20 în curs de afiliere și peste 19 milioane de practicanți, în 800 000 de echipe.

2.2.1. Apariția jocului de handbal în România

În România handbalul a pătruns prin “filiera germană” in anii 1920 – 1921 imediat după lansarea lui oficiala la Berlin in anul 1919 de către profesorul KARL SCHELENTZ.

Ne referim la handbalul in 11 jucători pe terenul mare de fotbal care va domina categoric cele două surori mai mici – handbalul în 7 pe teren mic și Hazena cehă – în toată această perioadă interbelică.

Adevărata poveste a handbalului din România începe în anul 1920 când un mic grup de profesori de educație fizică din Ardeal, de la Sibiu, Bistrița și Brașov, unii cu studii superioare de specialitate în Germania sunt invitați de rectorul facultății din Berlin și de fostul lor profesor de atletism KARL SCHELENTZ (părintele handbalului în 11 jucători) să asiste la marile serbări sportive tradiționale cu ocazia sfârșitului de an școlar, abia reluate după război.

Cu aceasta ocazie profesorii noștri au asistat și la o serie de meciuri din marea competiție “Cupa Germaniei” – aflata la prima ediție – cu o participare extraordinara: 10 echipe masculine, 4 feminine si 4 de juniori.

Întorși în țară și entuziasmați de virtuțile acestui sport, l-au introdus imediat în orele de educație fizică din școlile in care predau.

În anul următor 1921 încep deja meciurile interclase în școli, la Sibiu chiar pe stadionul central, iar din 1922 putem vorbi de primele jocuri inter-orașe cu echipe formate din elevi dar și câțiva absolvenți și chiar profesorii acestora.

Promotorul acestor acțiuni și cel pe care putem să-l numim “părintele” handbalului din România a fost profesorul WILHELM BINDER titularul catedrei de educație fizica de la Liceul BRUKENTAL din Sibiu care l-a introdus ca disciplina obligatorie în scoală imediat după ce văzuse la Berlin meciurile din Cupa și demonstrațiile studenților Facultății de Educație Fizică.

Tot WILHELM BINDER a organizat si primele meciuri de handbal cu public pe stadionul central din Sibiu intre elevii lui, a fost astfel primul antrenor si primul arbitru din istoria handbalului romanesc. A condus la centru ca unic arbitru toate jocurile din primii ani inclusiv cele de fete de la liceul din localitate.

Presa din Sibiu din acele vremuri atesta toate acestea mai întâi prin ziarul de limbă germană SIEBEN BURGISCHE DEUTSCHES TAGEBLATT numărul 14442 din 18 iunie 1921 care semnalează primul meci cu public – pe stadionul mare – al unor echipe de elevi de la Liceul Brukental iar peste o săptămână și primul meci de handbal feminin între elevele liceului de fete din localitate.

Suntem îndreptățiți, pe baza acestor atestări oficiale să spunem că “data nașterii” jocului de handbal în România este 18 iunie 1921, locul Stadionul Central din Sibiu, “părinte” profesorul WILHELM BINDER, iar ca participanți elevii liceului Brukental și elevele liceului de fete.

Handbalul (în 11 jucători) se răspândește apoi foarte repede în principalele orașe din Ardeal, apoi în Banat (Timișoara, Lugoj, Arad 1927 – 1928) și în Regat (București, Ploiești 1930 – 1933), mai apoi și în Moldova (1934 – 1935).

Începând cu anul 1931, Sibiul preia organizarea unei competiții de amploare “Cupa Transilvaniei”, care din 1933 va cuprinde și echipe din Banat (Lugoj și Timișoara) iar din anul 1934 se transforma în campionat național pe trei ligi: Nord – Ardealul; Vest – Banatul; Sud – București și Ploiești. În tot acest timp echipa din Sibiu se afla pe primul loc.

După ce în anul 1933 handbalul intră alături de Volei și Baschet în F.R.V.B.H. În 1936 se constituie independent Federația Romana de Handbal (F.R.H.).

Seria jocurilor internaționale este deschisă în 1934 de o echipa a orașului Sibiu care întreprinde un turneu de 11 jocuri în Cehoslovacia și Germania iar în 1935 primim vizita unei echipe din München care susține 4 jocuri la Sibiu și Bistrița.

În anul 1936 la Berlin, handbalul (masculin în 11 jucători) este introdus pentru prima oară în programul Jocurilor Olimpice ca sport demonstrativ. Echipa de handbal a României participă la aceasta ediție a J.O. si obține un onorant loc V, având în vedere condițiile de constituire și pregătire a echipei naționale aflată la prima ei acțiune.

În anul 1938 Federația Internațională de Handbal Amator (I.H.F.A.) organizează prima ediție a Campionatelor Mondiale de handbal în 11 jucători. Echipa României ocupă tot locul V dar acum din 12 echipe aproape toate cu mai vechi state de pregătire și jocuri internaționale.

În ordine cronologică urmează Hazena care a pătruns la noi imediat după handbalul în 11 jucători, chiar în anul 1924 se semnalează în Banat primele jocuri demonstrative ale unor echipe feminine. În acea zona, respectiv la Timișoara, Arad și Lugoj, hazena are o scurtă perioada de avânt. În 1926 se organizează o competiție cu 6 echipe feminine iar formația Industria Lânii Timișoara efectuează un turneu internațional în Iugoslavia.

În aceeași perioada 1925 – 1927 au loc și în București jocuri demonstrative tot ale unor echipe feminine. Dar pana in anul 1939 nu poate fi vorba de un sistem competițional și de o răspândire care să depășească zona Timișoarei și a Bucureștiului.

Handbalul în 7, cel nordic pe teren mic a pătruns foarte timid la noi în țară după 1930. La început se confunda cu Hazena, dar de regula era socotit un mijloc de pregătire in timpul iernii pentru echipele de handbal in 11 jucători.

Abia în anul 1937 se semnalează, la Sibiu, un turneu de sală cu participarea a 8 echipe din Sibiu si Mediaș, respectiv cele care evoluau în Campionatul de handbal în 11.

În toata aceasta perioada până în 1939 și încă mult timp după acest an nu putem vorbi de un sistem competițional pentru handbal în 7, doar demonstrații și în câteva locuri 2-3 turnee în sezonul de iarnă.

După o perioadă de glorie a handbalului românesc atât la feminin cât și la masculin, în care au reușit să obțină rezultate prestigioase, aducând tării noastre 7 titluri de campioni mondiali, 5 cupe ale Campionilor Europeni, 3 medalii la Jocurile Olimpice și alte rezultate deosebite la Campionatele Mondiale Universitare și la turneele de răsunet organizate de țări cu tradiție în handbal, începând cu anul 1986 se înregistrează un regres în ceea ce privește participarea la competițiile de anvergură (C.M. și J.O.). Astfel apar noi forțe în handbalul mondial care și-au însușit tainele handbalului de la specialiști români, găsindu-se acum cu mult înaintea noastră pe plan mondial.

Începând cu anii ’90 se observă un progres la nivelul echipelor feminine, acest lucru nu se poate spune și despre handbalul masculin. Ca rezultate notabile amintim:

– 1995 campioană mondială de tineret în Brazilia, în 1999 China și în 1997 locul III în Coasta de Fildeș;

– 1998 și 1999 campioană europeană de tineret în Slovacia și Germania;

– 2001 locul IV la Campionatul European feminin de tineret, organizat în România;

– 2000 locul IV la Campionatul European feminin din România;

– 2003 locul III la Campionatul European feminin din Danemarca/Norvegia, astfel că în clasamentul pe medalii la Campionatele Europene feminine, România ocupă locul 10 cu o medalie de bronz;

– 2005 locul II la Campionatul Mondial feminin din Rusia;

– 2007 locul IV la Campionatul Mondial feminin din Franța, astfel că în clasamentul pe medalii la Campionatele Mondiale feminine, România ocupă locul 6 cu două medalii de argint, Iugoslavia 1973 și Rusia 2005 și o medalia de aur în anul 1962 ca și țară organizatoare;

– până în prezent, echipa națională de handbal feminin a României nu s-a calificat decât la trei turnee olimpice, cea mai bună clasare a fost la Olimpiada de vară din 1976, unde România a obținut locul 4.

– echipa de handbal masculin între anii 1938 – 2013 a câștigat de 4 medalii de aur, 1961 RF GERMANIA, 1964 CEHOSLOCACIA, 1970 FRANȚA, 1974 RD GERMANIA, 2 medalii de bronz, 1967 SUEDIA, 1990 CEHOSLOVACIA, la Campionatele Mondiale;

– echipa de handbal masculin a câștigat la Jocurile Olimpice o medalie de argint 1976 MONTREAL și 3 medalii de bronz, 1972 MÜNCHEN, 1980 MOSCOVA, 1984 LOS ANGELES;

– echipa de handbal masculin la Campionatele Europene are în palmares doar două participări, prima în 1994 PORTUGALIA locul 11 și SPANIA 1996 locul 9.

2.2.2. Jocul de handbal pe meleaguri Corbene