Aparatul Respirator Si Respiratia

Laboratorul Nr. 8

APARATUL RESPIRATOR ȘI RESPIRAȚIA

Aparatul respirator cuprinde căile respiratorii și plămânii. Căile respiratorii sunt reprezentate de cavitatea nazală, faringe, laringe, trahee și bronhii.

Figura 1. Aparatul respirator

( http://www.virtualmedicalcentre.com/anatomy/respiratory-system/18 )

Căile respiratorii

Acestea sunt reprezentate printr-un sistem de conducere prin care aerul pătrunde în plămâni.Acest sistem se compune din : cavitatea nazală, faringe, laringe, trahee și bron hii.La rândul lor cavitatea nazală și faringele vor forma căile respiratorii superioare, iar laringele, traheea și bronhiile, vor forma căile respiratorii inferioare.

Cavitățile nazale sunt protejate de nas.

Nasul și cavitățile nazale

Acestea alcătuiesc un organ complex, cu funcție respiratorie și senzorială. Din punct de vedere anatomic nasul este împărțit în două segmente, și anume nasul propriu – zis și cavitățile nazale, numite și fose nazale. Între aceste două segmente există strânse legături atât anatomice, structurale, cât si funcționale.

Nasul

Nasul se prezintă ca o proeminență situată în mijlocul feței ce servește ca organ de protecție pentru fosele najale; totodată a dobândit și un rol estetic. Ca aspect exterior , el are forma unei piramide triunghiulare care prezintă o rădăcină, o bază, un vârf, două fețe laterale și trei marginii sau muchii.

Rădăcina nasului este depășită de frunte prin șanțul nazofrontal.

Baza nasului privește în jos și prezintă două orificii numite narine, separate prin septul nazal mobil.

Fețele laterale prizintă o porțiune superioară fixă și o porțiune inferioară mobilă, numită aripa nasului. Două margini sunt laterale, corespunzând șanțurilor nazopalpebrale și nazogenian, și una anterioară, care formează dorsum nasi; ea se întinde de la rădăcină până la vârful nasului.

Nasul este constituit dintr-un schelet osteocartilaginos și o serie de țesuturi moi care acoperă acest schelet.

Scheletul osteocartilaginoseste format din oase și cartilaje.Scheletul osos este reprezentat de oasele nazale și ramurile ascendente ale oaselor maxilare.

Scheletul cartilaginos este constituit din următoarele cartilaje: cartilajul septului nazal, carilajele laterale ale nasului și cartilajele alare mari și mici.

Figura 2. Osul nazal, Cartilajul lateral, Cartilajul alar mare, Cartilajele accesorii

(http://ws.ajou.ac.kr/~ent/knew/education/medical_student/lecture/05_nose_anatomy.pdf )

Țesuturile moi care acoperă scheletul dur al nasului sunt reprezentate de piele, țesutul conjunctiv lax, subcutanat și mușchii pieloși, ce micșorează și lărgesc diametrul nări

Cavitățile nazale (Fosele nazale)

Fosele nazale sunt două conducte situate înapoia piramidei nazale,de o parte și alta a liniei mediane, de la orificiile narinare (orificiul de comunicare cu exteriorul) până la coane sau orificiile prin care fosele nazale comunică cu faringele.

Fosele nazale sunt așezate sub baza carniului, deasupra cavității bucale, înaintea faringelui și înăuntrul orbitelor.La alcătuirea scheletului osos al acestora participă următoarele oase; maxilarul, etmoidul, palatinul, cornetul nazal inferior, sfenoidul și vomerul.

Suprafața interioară a cavitaților nazale este acoperită de mucoasa nazală pe o suprafață de 2 -3 cm2. În regiunea olfactorie a mucoasei nazale, situată deasupra cornetului nazal superior și în dreptul lamei ciuruite a osului etmoid, sunt celule senyoriale și celule de susținere. Celulele senzoriale sunt neuroni bipolari. De la polul apical al neuronilor bipolari, pornesc dendrite scurte și groase care se termină printr-un buton olfactiv care are circa 10 – 20 cili. Iar de la polul bazal al neuronilor bipolari, pleacă axonul.Axonii se înmănuchează și formează nervii olfactivi care străbat lama ciuruită a osului etmoid și ajung în bulbul olfactiv.

Regiunea respiratorie a mucoasei este mult mai întinsă, are o bogată vascularizație și o culoare roșietică. Ea acoperă toți pereții cavității nazale, cu excepția celui superior, unde se aflămucoasa olfactivă. Pe suprafața sa, mucoasa respiratorie are numeroase glande tubulo – acinoase.

Fiecare cavitate nazală prezintă două regiuni, una anterioară, numită vestibul, și alta posterioară, care alcătuiește cavitățile nazale propriu- zise.

Vestibulul nazal este situat oblic în sus și înapoi și este tapetat de piele care conține glande sebacee și foliculi piloși, primul filtru în calea aerului inspirat.

Cavitățile nazale propriu – zise se întind de la pragul nazal (limen nasi) la coane. Spre deosebire de vestibulul bucal, care are direcție verticală, fosele nazale au o direcție orizontală. Fiecare fosă nazală prezintă din punct de vedere morfologic patru pereții, două orificii și o cavitate.

Vascularizația și inervația nasului și a cavităților nazale

Sângele arterial provine din artera caotidă externă și ajunge aici prin intermediul ramurii terminale, artera maxilară, artera facială, care este o colaterală a arterei carotide externe și arterele etmoidale ramuri din artera oftalmică. Venele ajung, în final, în vena jugulară internă.

Inervația mucoasei este asigurată de ramuri din nervul trigemen.

Limfaticele ajung în ganglioni cervicali.

Faringele

Anatomia faringelui a fost prezentată în capitolul consacrat tubului digestiv (Lp –ul 9) .

Laringele

Laringele este un segment al căilor respiratorii superioare care îndeplinește dublă funcție : aero-vector și organ al fonației. El se află localizat în regiunea anterioară a gătului, sub osul hioid și înaintea faringelui, este acoperit anterior de piele, fascii mușchi și de glanda tiroidă.

Configurația externă

Laringele are forma unei piramide triunghiulare prezentând o bază, un vârf o față posterioară, două fețe anterolaterale și trei margini.

Figura 3. Localizarea anatomica a laringelui (desen explicativ)

( http://www.slideshare.net/dsmr/ent-5th-year-1st-lecture-dr-hiwa )

Baza, îndreptată în sus spre faringe, este reprezentată de către orificiul superior al laringelui. Vârful este îndreptat în jos și se continuă cu traheea.Fața posterioară formează peretele anterior al hipofaringelui și este acoperită de mucoasa faringiană.fețele anterolaterale în număr de două (dreaptă și stângă) sunt coperite de glanda tiroidă, mușchiisubhioidieni, fascia cervicală, mușchiul pielos și piele.Marginile sunt în număr de trei două posterolaterale și una anterioară.

Configurația internă (cavitatea laringiană)

Laringele este un organ tubular.Dacă vom privi în interiorul lui prin orificiul superior , vom observapatru plici întinse în sens sagital câte două pentru fiecare parte. Se deosebesc două plici superioare, numite plici ventriculare sau coarde vocale superioare (dreaptă și stângă), și două plici inferioare, numite plici vocale sau coarde vocale inferioare.

Plicile ventriculare, sunt lame fibroelastice acoperite de mucoasa laringiană, ele se mai numesc și corde vocale false, deoarece au rol pasiv în fonație.

Plicile vocal, formate din ligamente și mușchi, sunt acoperite de mucoasa laringiană.ele se mai numesc și coarde vocale adevărate, deoarece au rol activ în fonație.

Între plicile vocale și cele ventriculare de pe aceeași parte se află un spațiu numit ventriculul laringian Morgagni. Între coardele vocale inferioare și cartilajele aritenoide se găsește glota (rima glottidis). Marginile cartilajelor aritenoide alcătuiesc glota intercartilaginoasă sau respiratorie, de formă patrulateră, iar marginile coardelor vocale inferioare alcătuiesc glota vocală sau intermembranoasă de forma unui triunghi isoscel

Coardele vocale împart cavitatea laringelui în trei etaje; glotic, supraglotic și subglotic.Etajul glotic sau mijlociu este spațiul care adăpostește coardele vocale și ventriculi laringelui.Etajul supraglotic sau vestibulul, are forma unei pâlnii, cuprin între orificiul superior limitat de unghiul tiroidian de epiglotă și un orificiu inferior limitat de coardele vocale superioare. Etajul subgotic reprezintă spațiul de sub coardele vocale inferioare.El are de asemenea forma de pâlnie și se continuă cu traheea.

Laringele este format din cartilaje legate între ele prin ligamente și articulați. Asupra cartilajelor acționează mușchii laringelui (mușchi striați).La interior laringele este tapetat cu o mucoasă.

Scheletul cartilaginos este format din nouă cartilaje.Dintre acestea trei sunt neperechi (tiroid, cricoid și epiglota) și trei sunt perechi (aritenoide, corniculate și cuneiforme).

Figura 4. Cartilajele laringelui

(http://www.bartleby.com/107/illus950.html )

Mușchii laringelui se împart în două grupe: extrinseci, se inseră cu un capăt pe laringe și cu celălalt pe organele învecinate, cu rol atât în deglutiție, cât și în fonație, și intrinseci, se inseră cu amândouă capetele pe cartilajele laringelui, cu rol în funcția respiratorie și de fonație a laringelui.

Ligamentele laringelui unesc cartilajele laringelui între ele; acestea mai sunt legate și prin articulațiile cricotiroidian și cricoaretenoidian.

Laringele este căptușit pe toată suprafața sa interioară de o mucoasă care se continuă în sus cu mucoasafaringiană, iar în jos cu mucoasatraheală.

Histologic mucoasa se compune dintr-un epiteliu cilindric ciliat pseudounistratificat prevăzut cu celule mucoase și cu glande de tip seromucos, și dintr-un corion. La nivelul plicilor vocale, epitelul este de tip pavimentos multistratificat și lipsit de glande.În alcătuirea stratului submucos intră un țesut conjunctiv lax, bogat în fibre elastice.

Vascularizația și inervația laringelui

Arterele laringelui provin din artera laringiană superioară, ramură a carotidei externe, și din artera laringiană inferioară, ramură a arterei subcalvii. Sângele venos ajunge în vena jugulară internă.

Inervația laringelui este asigurată de nervul laringian superior și inferior, ramuri din nervul vag. Nervul inferior innervează musculatura intrinsecă a laringelui, exceptând mușchiul tirocricoidian, pe când nervul laringian superior inervează mucoasa laringelui și mușchiul tirocricoidian.

Traheea

Traheea este un conduct fibrocartilaginos care continuă în jos laringele, întinzându-se de la vertebra cervicală C6 până la vertebra toracală T4, locul unde se împarte în cele două bronhii.Are o lungime de aproximativ 10 – 12 cm și un calibru de 1,6 – 2 cm. Traheei i se descriu 2 segmente, respectiv un segment cervical și unul toracal. În segmentul cervical vine în raport posterior cu esofagul, anterior cu istmul glandei tiroide, cu mușchii infrahioidieni și pilea.Lateral vine în raport cu artera carotidă comună, vena jugulară internă, nervul vag, și lobii laterali ai glandei tiroide.Porțiunea toracică este situată în mediastinul superior.Posterior vine în raport cu esofagul, anterior cu arcul aortei și cu ramurile desprinse din el, cu timusul și cu sternul, iar lateral cu plămânii, acoperiți de pleura mediastinală.

În structura traheei se distinge un schelet fibrocartilaginos, format din 15 – 20 de inele cartilaginoase incomplet sudate în partea posterioară.Cartilajele sunt unite între el prin ligamente fibroelastice. În partea posterioară, unele inele sunt incomplete, există fibre colagene, elastice și fibre musculare netede (mușchiul traheal.).

Peretele traheei este format din trei tunici : la exterior se află o adventiție formată din țesut conjunctiv lax în care se găsesc vase de sânge, nervi și formațiuni limfoide.

Tunica fibroelastică reprezintă scheletul de susținere al traheei, formată din innele cartilaginoase incomplet sudate în partea posterioară, legatuta dintre buzele arcurilor cartilaginoase se face printr- un mușchi neted (mușchiul traheal).

Tunica mucoasă este bogată în glande și este alcătuită dintr-un epiteliu pseudounistratificat (vezi figura 5.).

Figura 5. Secțiune prin trahee (Macaca mulatta, colorație SUSA, AFT, 484 x)

  ( anatomyatlases.org )

Vascularizația traheei este dată de ramuri din arterele tiroidiene pentru regiunea cervicală, iar pentru regiunea toracică de arterele bronșice.Venele, în porțiunea cervicală, se varsă în vena jugulară internă, iar în porțiunea toracală în venele azygos.

Limfaticele ajung în ganglionii cervicali și în ganglioni traheobronșici.

Inervația este asigurată de fibre simpatice din simpaticul cervical și toracal și fibre parasimpatice din vag.

Bronhiile principale

Bronhiile principale dreaptă ți stângă, sunt conducte care rezultă din bifurcarea traheei la nivelul vertebrei toracale T4. Ele reprezintă ultimele segmente ale căilor respiratorii inferioare extrapulmonare și se întind de la ultimul inel traheal, numit și pintenul traheal, și până la hilul plămânului unde se împarte și formează arborele bronșic.

Figura 6. Arborele bronșic

( http://www.netterimages.com/image/4394.htm )

Între cele două bronhii există o serie de deosebiri. Bronhia dreaptăeste aproape verticală, cea stângă aproape orizontală

Cea stângă este mai lungă circa 5 cm, față de cea dreaptă aproximativ 2,3 – 3 cm, în schimb bronhia dreaptă are un calibru mai mare, față de cea stângă.Bronhia stângă este înconjurată de crosa aortei, cea dreaptă de crosa marii vene azygos. Structura bronhiilor principale este asemănătoare traheei, bronhiile principale fiind formate din inele cartilaginoase incomplete posterior (9 -11 la stânga, 5 – 7 la dreapta).

Vascularizația arterială este asigurată de arterele bronșice.sângele venos este colectat de venele bronșice care-l duc la sistemul azygos. Limfa ajunge în ganglioni traheobronșici și ganglioniii mediastinali.

Inervația vegetativă provine din plexul bronhopulmonar.

Plămânii și pleura

Plămânii (drept și stâng) sunt principalele organe ale respirației. Ei sunt așezați în cavitatea toracică, de o parte și de alta a mediastinului. Culoarea plămânilor variază cu vârsta; la făt roșu- brun, la copil gri-rozie, la adult cenușiu mai mul s.au mai puțin închis.

b.

Figura 7. a- plămâni de fumător, b- plămânii unui nefumător

(imagineă preluata si neprelucrată )

Greutatea plămânilor este de 700 g pentru plămânul drept și 600 g pentru cel stâng. Capacitatea totală a plămânilor este de 5000 cm3 aer.Consitența plămânilor este elastică butretoasă. Diametrul vertical este de 22 cm, antero-posterior la bază de 18-20 cm, iar transversal la bază de 9 – 10 cm ( la plămânul drept diametrul vertical este mai mic decât la stâng, dar celelalte diametre sunt mai mari).

Forma plămânilor este asemănătoare cu cea a unui trunchi de con, care prezintă ; o bază, un vârf, două fețe și trei margini. Baza plămânului sau fața diafragmatică are aspectul unei suprafețe triunghiulare concave. Ea este orientată în jos copiind bolta diafragmului. Vîrful plămânilor, de forma unei bolte rotunjite urcă de la coasta a doua în sus depășind orificiul superior al cutiei toracice.

Fața externă (costală) a plămânilor este convexă și vine în raport cu coastele. Pe această față se găsesc șanțuri adânci, numite scizuri care împart plămânii în lobi. Pe fața externă a plămânuluidrept se găsesc două scizuri, una oblică (principală) și una orizontală secundară care se desprinde din partea mijlocie ascizurii oblice. Aceste două șanțuri împart plămânul drept în trei lobi: lob superior, lob mijlociu și lob inferior.

Pe fața externă a plămânului stâng se găsește o singură scizură (scizura oblică), care împarte plămânul stâng în doi lobi (superior și inferior).

Fața internă (medială sau mediastinală), este plană și vine în raport cu organele din mediastin.Pe acesată fața se află hilul plămânului și niște depresiuni lăsate de organele cu care acesta vine în contact.

Hilul plămânului reprezintă locul pe unde intră și ies elemente anatomice care alcătuiesc pediculul pulmonar și are forma unnei rachete de tenis cu coada în jos.

Pe fața mediastinală a plămânului stâng se află amprenta (impresiunea) următoarelor organe: în partea inferioară hilului impresiunea cardiacă, impresiunea arcului aortic (șanțul arcului aortic ) și impresiunea dată de aorta toracică (șanțul aortei toracice).

Pe fața mediastinală a plămânului drept se află impresia cardiacă, mai puțin adâncă decît cea din stânga și câteva șanțuri date de vena azygos, esofag, venele cavă inferioară și cavă superioară.

Marginea anterioară este convexă pe dreapta și concavă pe stânga din cauza incizurii cardiace. Marginea posterioară, rotunjită, se mulează pe șanțul costovertebral.marginea inferioară este reprezentată de circumferința bazei plămânului.

Structura plămânilor

Plămânii sunt constituiți din:arborele bronșic, lobuli (formațiuni piramidale , situate la nivelul ultimelor ramificații ale arborelui bronșic), ramificațiile vaselor pulmonare și bronșice, nervi și limfatice, toate cuprinse într-un țesut conjunctiv.

Arborele bronșic reprezintă totalitatea bronhiilor intralobulare care rezultă din ramificarea bronhiilor extrapulmonar. Bronhiile principale se ramifică dicotomic și monopodial.

Bronhia principală dreaptă se împarte mai întîi în bronhia lobară superioară și în trunchiul bronșic intermediar, care la rândul său se subîmparte în două ramuri, și anume bronhia lobară mijlocie și bronhia lobară înferioară. Bronhia principală stângă se împarte în bronhia lobară superioară și bronhia lobară inferioară.

Bronhiile lobare se divid apoi în bronhii segmentare care basigură aerația segmentelor bronhopulmonare. Plămânul drept are 10 segmente iar cel stâng 9, lipsind segmentul medio-bazal.Bronhiile segmentare se divid în bronhiole lobulare care deservesc lobulii pulmonari, unități morfologice ale plămânului, de formă piramidală, cu baza spre periferia plămânului și vârful la hil. Bronhiolele lobulare se divid la rândul lor în bronhiole respiratorii sau acinoase, de la care pleacă ductele alveolare terminate prin săculeți alveolari. Pereți săculeților alveolari sunt compartimentați în alveole pulmonare. Bronhiolele respiratorii, împreună cu formațiunile derivate din ele (ducte alveolare, săculeți alveolari ți alveolele pulmonare) formează acinii pulmonari. Acinul este unitatea morfo-funcțională a plămânului.

Dacă bronhiile principale, cele lobare și cele segmentare prezentau un schelet cartilaginos , mai slab reprezentat la ultimile, bronhiolele lobulare și cele respiratorii pierd complet scheletul cartilaginos, acestea din urmă prezentând un perete fibroelastic, peste care sunt dispuse fibre musculare netede, cu dispoziție circulară. În pereți ductelor alveolare întâlnim numai membrana fibroelastică acoperită de epiteliu.Alveolele pulmonare au forma unui săculeț mic , cu peretele exterm de subșire, adaptat schimburilor gazoase.pe membrana fibroelastică există un epiteliu alveolar cu dublă funcție, fagocitară și respiratorie. Există circa 75 – 100 milioane de alveole, însumând o suprafață de 80 – 120 m2.

Alveolele sunt înconjurate de o bogată rețea vasculară.

Vascularizația și inervația plămânilor

Plămâni au o dublă vascularizație: nutritivă și funcțională.

Sângele încărcat cu oxigen este adus la nivelul plămânilor prin intermediul arterelor bronșice, ramuri ale arterei toracale.Sângele oxigenat este distribuit arborelui bronșic parenchimului pulmonar și pereților arterelor pulmonare (deoarece acestea conțin sânge încărcat cu dioxid de carbon).Arterele bronșice intră în plămân prin hil și însoțesc arborele bronșic doar până la nivelul bronhiolelor respiratorii, unde se termină în rețeaua capilară, de la care pornesc venele bronșice ce duc șângele cu CO2 în sistemul venelor azygos, acesta terminându-se în vena cavă superioară.Vascularizația nutritivă a plămânilor face parte din marea circulație.

Vascularizația funcțională aparține micii circulații. Mica circulație începe cu artera pulmonară, care ia naștere din ventriculul drept, și se termină cu venele pulmonare, care se varsă în atriul stâng. Artera pulmonară se împarte în doua ramuri (dreaptă și stângă), fiecare ramură se divide în artere lobare, segmentare, interlobulare și lobulare, ca și arborele bronșic.Arteriolele care ajung la nivelul acinilor pulmonari dau naștere capilarelor din peretele alveolo capilar.Acestea se strâng în venule și în vene de calibru din ce în ce mai mare, formând în cele din urmă două vene pulmonare pentru fiecare plămân, vene care se deschid în atriul stâng.Vasele funcționale trasportă sângele venos încărcat cu dioxid de carbon de la inima dreaptă la alveolele pulmonare. Aici are loc schimbul gazos.Prin urmare venele pulmonare transportă sânge oxigenat.

Limfa este colectată de ganglionii din hilul plămânului.

Inervația plămânilor provine din plexul bronhopulmonar.Fibrele parasimpatice determină bronhoconstricție și secreția glandelor din mucoasa bronșică, iar cele simpatice determină bronhodilatație.

Pleura

Fiecare plămân este acoperit de o foiță seroasă numită pleură.Pleura prezintă o foiță parietală, care căptușește pereții toracelui, și o foiță care acoperă plămânul pătrunzând și în scizuri. Cele două foițe se continuă una cu cealaltă la nivelul pediculului pulmonar și a ligamentului pulmonar, care este o formațiune conjunctivă de formă triunghiulară, avănd vârful la pediculul pulmonar și baza la nivelul diafragmei.Între cele două foițe există o cavitate virtuală, cavitatea pleurală, în care se află o lamă fină de lichid pleural.datorită presiuni negative din interiorul cavitații pleurale cele două foițe stau lipite una de cealaltă.

Cavitatea pleurală devine reală atunci când între cele două foițe se acumulează ; sânge (hemotorax), lichid (hidrotorax), aer (pneumotorax), puroi (piotorax), limfă (chilotorax).

Mediastinul

Este spațiul cuprin între fețele mediale ale celor doi plămâni, acoperiți de pleurele mediastinale.Anterior ajunge până la stern, posterior până la coloana vertebrală, inferior până la diafragm, iar superior comunică larg cu baza gâtului prin apertura superioară a toracelui.

Se diferențiază o parte superioară, mediastinul superior în care sunt adăpostite; ramurile crosei aortice, cele două vene brahiocefalice, nervii vagi, nervii frenici, timusul, traheea, esofagul, lanțul simpatic toracal, ultima parte a canalului toracic și o parte inferioară, mediastinul inferior, care protezează; cordul cu vasele mari, nervii frenici, esofagul, nervii vagi, simpaticul toracal, canalul toracic, sistemul azygos și aorta descendentă.

Patologia aparatului respirator

Rinita acută virală, coriza (guturaiul) este o inflamație acută a mucoasei nazale, de natură virală (rinovirusuri).

Guturaiul debutează cu senzație de frig, cefalee, oboseală generală, lipsa poftei de mâncare, uscăciunea foselor nazale, prurit nazal, strănut ulterior apar rinoreea mucopurulentă, lacrimarea, hiposemie, uneori hipoacuzie și epistaxis.

Factorii care influențează apariția rinitei acute, sunt ; frigul, poluarea atmosferică, expunerea în medii aglomerate, oboseal fizică și psihică, alcoolismul, tabagismul și malnutriția.

Infecția persistă de obicei 9 – 12 zile, după care mucoasa nazală îsi recapătă structura funcțională.Rar pot apărea complicații auriculare, sinuzale, oculare (conjunctivite), faringite, traheobronșice.

Nu există un tratament specific guturaiului.

Edemul laringian este o tulburare de natură circulatorie gravă care poate da moartea prin sufocare. Se localizează în special la nivelul glotei.Cauzele determinante sunt : operții, iradieri, boli infecțioase, infecții locale, afecțiuni cardiace și renale și reacții vasculare neurologice (edemul Quicke). Localizarea edemului este favorizată de submucoasa laxă și bogată în vase a laringelui.

Traheita gripală prezintă o inflamație pseudomembranos – necrotică a mucoasei, cu depuneri ca tărâța pe suprafața mucoasei traheei.

Bronșita acută prezintă o secreție muco-purulentă, care stenozează lumenul bronșic și leziuni epiteliale.

Bronșiolita acută este o boală inflamatprie care apare în special la copii mici și la bătrâni.

Astmul bronșic

Astmul este o afecțiune funcțională a bronhiilor. La astmatici, bronhiile se îngustează și apar probleme în circularea aerului atât inspirat căt și la expirație.

Cauza astmului, este determinată de o reacție alergică de tip imediat, produsă de un conflict antigen anticorp în peretele bronșic. Reacție care provoacă inflamarea mucoasei bronșice prin vasodilatație și secreția în exces a mucusului, și conduce pas cu pas la contracția mușchilor bronșici.

Persoanele astmatice au nevoie de o monitorizare permanentă din partea unei persoane avizate (medic de familie, medic pneumolog).

Tratamentul astmului bronșic constă în:

evitarea inhalării de alergeni

tratamentul inflamației bronșice

tratamentul spasmului bronșic

ANIMAȚIE ȘI IMAGINI EXPLORATIVE

http://www.slideshare.net/godplaywei/surgical-anatomy-of-the-nose-2335808

http://blausen.com/Respiratory.html

https://www1.columbia.edu/sec/itc/hs/medical/anatomy_resources/anatomy/larynx/