Apararea Si Securitatea Nationala

C A P I T O L U L 3

APĂRAREA ȘI SECURITATEA NAȚIONALĂ

3.1. Concepte, scop, obiective și principii ale apărării și securității naționale

Expresia practică a securității naționale o reprezintă politica de apărare, ca parte componentă a politicii generale a statului.

Securitea națională reprezintă starea în care trebuie să se găsească un stat pentru a putea să se dezvolte liber și să acționeze neîngrădit pentru promovarea intereselor fundamentale proprii.

Starea de securitate națională se definește ca un ansamblu de măsuri și acțiuni întreprinse în diferite domenii (politic, diplomatic, economic, cultural, moral-spiritual, ecologic, juridic, umanitar, democratic, informațional și în anumite cazuri, ca ultimă instanță și militar) de către autoritățile publice și de puterile existente în stat pe timp de pace, criză și la război. Domeniile în care se manifestă acțiunile și măsurile se identifică cu dimensiunile securității naționale.

Securitatea națională se intemeiază pe: respectarea prevederilor constituționale și a celorlalte legi ale țării; normele dreptului internațional; prevederile tratatelor la care statul este parte.

Sistemul de securitate cuprinde un ansamblu de principii și norme referitoare la securitate, adoptat de un grup de state, precum și instituțiile prin care aceasta se realizează.

Scopul securității naționale: promovarea și apărarea intereselor statului, asigurarea libertății de acțiune a acestuia în relațiile internaționale, integrarea țării în structurile politico-economico-militare europene și euroatlantice, protejarea propriilor cetățeni, garantarea drepturilor fundamentale și a libertățiilor individuale ale acestora.

Obiectivele prin care se îndeplinește scopul securității naționale sunt: consensul național asupra intereselor statului; consolidarea cadrului structural și funcțional democratic și constituțional al statului; viața politică pluripartidistă și sistemul politic democrat; finalizarea procesului de reformă economică; consolidarea și dezvoltarea relațiilor cu statele vecine și din regiune sau zonă; extinderea relațiilor cu statele europene puternice și cu instituțiile economico-financiare; dezvoltarea cooperării politico-militare cu NATO și UE; participarea activă la acțiunile O.N.U. și O.S.C.E.; perfecționarea componentei militare prin reforma armatei și realizarea interoperabilității cu armatele moderne.

Principiile care stau la baza securității naționale sunt: dreptul inalienabil exclusiv al autorităților statului în elaborarea și aplicarea în practică a măsurilor de securitate; normele de drept internațional ale comunității mondiale; apărarea și promovarea intereselor naționale prin mijloace non-militare; respectarea măsurilor de reducere a forțelor armate convenționale în Europa; raporturi internaționale active și eficiente cu alte state și cu instituțiile europene și mondiale; respectarea acordurilor privind mijloacele N.B.C.; participarea la acțiuni de pace, salvare-evacuare și umanitare în contextul multinațional.

3.2. Factori de risc la adresa securității naționale

Factorii de risc reprezintă anumite potențialități de natură diferită care pot prilejui și produce situații neprevăzute și alte stări complexe statelor și națiunilor în procesul lor de tranziție și integrare.

În evoluția lor către concret, către existent reală, riscurile devin amenințări la adresa securității naționale prin posibilitatea lor evidentă de a se manifesta într-un anumit context sau mediu favorabil.

Amenințările și sfidările instrumentate în sfera politicului sunt numite pericole la adresa securității naționale și față de ele este necesară luarea unei atitudini ferme în intern și extern.

Punerea pe rol sub formă convențională ori neconvențională a pericolelor cu focalizare pe un stat sau grup de state definește agresiunea,față de cei vătămați adoptă apărarea națională,iar la nevoie chiar apărarea armată.

Factorii de risc principali la adresa securității naționale sunt: tensiuni și conflicte regionale și subregionale; prelungirea în timp a unor dificultăți sociale ; restricții de acces la resursele vitale ; incertidudini ale evoluțiilor politico-militare în regiune; migrația și emigrația de populații; terorismul de stat și privat internațional; izolarea statului de societatea globală bazată pe informație.

Reacția față de riscuri, amenințări, sfidări și pericole poate îmbrăca următoarele forme: dezvoltarea politicilor de cooperare și colaborare în plan regional, zonal și mai larg; perfecționarea sistemelor de alianțe politico-militare; implicarea politică activă în structurile de securitate colectivă; integrarea politico-economico-militară; participarea activă la diferite comunități de informații; intensificarea diferitelor forme de parteneriat; retehnologizarea economiei naționale; intensificarea diferitelor forme de parteneriat; aportul responsabil al mass-media; întărirea diferitelor instituții ale statului.

Caracteristicile actualului mediu geopolitic și de securitate internațional, specificul noilor tipuri de provocări și amenințări și tendințele viitoare de manifestare ale acestora în spațiul Europei de Sud-Est, obiectivează necesitatea integrării imediate a Romaniei și consolidarea graduală ulterioară a statului sau de membru aliat cu drepturi depline în structurile de securitate europene și euroatlantice.

3.3. Conducerea apărării naționale

Conducerea apărării naționale reprezintă ansamblul de decizii, activități și acțiuni de previziune, planificare, organizare, coordonare, comandă, îndrumare și control desfășurate de autoritățile constituționale ale statului în scopul garantării intereselor naționale fundamentale, precum și principiile, regulile, procedeele și instrumentele folosite în acest scop.

La baza conducerii apărării naționale stau următoarele norme: optimizarea permanentă a resurselor cu scopul și obiectivele apărării; unitatea de concepție în domeniul realizării ei; atribuit exclusiv și inalienabilorganelor constituționale ale statului; sistemul organelor de conducere se bazează pe prevederile Constituției țării.

Apărarea națională este condusă de structurile puterilor legislative și executive: președinte (monarh), parlament, guvern, ministere, administrație publică.

Strategia apărării naționale trebuie să aibă în vedere: monitorizarea specializată a evoluției politico-militare internaționale, identificarea pericolului posibil și a căilor de acțiune, corelarea consumurilor populației cu cele ale apărării, proiectarea forței necesare, a resurselor și a infrastructurii, stabilizarea și realizarea sistemului alianțelor militare, declararea oportună a stărilor de urgență, de asediu, de mobilizare și de război.

3.4. Sistemul național de apărare al României

Pentru apărarea națională, statul roman constituie din timp de pace sistemul național de apărare al României astfel: la pace și criză ca sistem de securitate, la război ca suport al apărării armate.

Sistemul național de apărare integrează organic și funcțional ansamblul autorităților publice, forțelor, mijloacelor, capacităților, precum și relațiile dintre acestea, care asigură planificarea, pregătirea și, în caz de agresiune, întrebuințarea acestora pentru apărarea armată a țării.

Principiile care stau la baza S.N.A. sunt: conducerea aparține exclusiv statului român; natura defensivă exprimată prin organizarea, pregătirea, alocarea resurselor și infrastructura dimensionate pentru apărare; capacitatea defensivă activă și viabilă a forțelor pentru prevenirea și descurajarea agresiunii care să asigure înfrângerea militară a forțelor agresoare și participarea credibilă la apărarea colectivă și la operații multinaționale; operaționalizarea structurilor în cadrul intern, multinațional și interaliat în vederea acțiunilor militare purtate pe teritoriul național și în afara acestora.

S.N.A. românesc are în structură: conducerea, forțele, resursele apărării și infrastructura.

Conducerea S.N.A. este un atribut exclusiv și inalienabil al autorităților constituționale și este constituită din autoritățile publice cu atribuții și responsabilități în conceperea, administrarea și îndrumarea măsurilor și acțiunilor destinate apărării naționale într-un cadru instituțional-normativ, precum și din relațiile dintre acestea.

Conducerea S.N.A. presupune două categorii de organe: cele cu atribuții și competențe politico-militare (parlamentul, președintele, C.S.A.T, guvernul și autoritățile administrației publice cu atribuții în domeniul apărării) și cele cu atribuții exclusiv militare: S.M.G., Marele Cartier General, Comandamentele Structurilor Militare.

Forțele S.N.A. sunt destinate pentru apărarea armată a țării și se compun din forțele armate și forțele de protecție.

În compunerea forțelor armate intră: armata, structurile M.A.I. și serviciile de informații ale statului.

Armata are în compunere:organele centrale ale M.Ap.N.,categoriile forței armatei, organele și structurile teritoriale.

Categoriile de forțe ale armatei sunt: F.T., F.A. și F.N..

Structurile M.A.I. cuprind : Trupele de jandarmi, Poliția de frontieră, Poliția și Unitățile de Pompieri.

Forțele armate organizate pe structuri organizate pot indeplini anumite misiuni: în timp de pace, pregătirea pentru respingerea agresiunii, participarea la prevenirea crizelor și operații multinaționale, altele decât războiul, soluționarea unor crize interne și cooperarea militară internațională; în stările de criză, prevenirea acțiunilor destabilizatoare, neutralizarea acțiunilor teroriste și a unor formațiuni militare ilegale, stoparea traficului ilegal, interpunerea între grupuri aflate în conflict, realizarea siguranței strategice; la război, se stabilesc de conducerea politico-militară în funcție de natura și amploarea agresiunii. Forțele de protecție sunt destinate să participe la efortul general de apărare în cooperare cu structurile armatei și au în compunere: unitățile și formațiunile sanitar-voluntare ale Crucii Roșii și alte formațiuni stabilite prin lege.

Infrastructura teritorială reprezintă ansamblul lucrărilor și amenajărilor teritoriului care pot fi folosite în scopul apărării naționale, ce se realizează din timp de pace și se amplifică în situații de criză și pe timp de război în cadrul pregătirii teritoriului pentru apărare.

Infrastructura teritorială trebuie să asigure mobilitatea forțelor sistemului, protejarea populației și agenților economici, eficiența acțiunilor de apărare națională, reducerea pierderilor de orice natură, continuitatea vieții economice, protejarea structurilor acționale, favorizarea acțiunilor adversarului și îngreunarea acțiunilor adversarului.

Infrastructura teritorială este o componentă majoră a pregătirii teritoriului pentru apărare, care la rândul ei cuprinde: dezvoltarea și modernizarea capacităților de depozitare; amenajarea adăposturilor pentru protecția populației; realizarea și mobilizarea transporturilor naționale; perfecționarea infrastructurii militare specifice; modernizarea căilor de comunicații.

CONCLUZII

Acest început de mileniu va fi considerat pentru multă vreme ca un punct de referință în evoluția, atât a fenomenului terorist inițiat de lumea liberă, dar mai ales va fi desemnat momentul crucial în care națiunile civilizate ale Terei au demonstrat determinarea lor de a eradica flagelul care se perpetuează de la un secol la altul. Pe de altă parte, este tot mai evident că numărul vulnerabilităților oricărui stat în fața acțiunilor teroriste a crescut considerabil, cel puțin proporțional cu nivelul tehnologic atins de respectiva țară astfel încât reversul implementării tehnicii de vârf în domenii precum producerea energiei electrice, de exemplu, să fie tocmai „portița” prin care se vor strecura viitori teroriști pentru a-și pune în practică, chiar de la mii de kilometri distanță, intențiile distructive.

Având în vedere aceste situații ipotetice nu înseamnă că omenirea ar trebui să renunțe la beneficiile incomensurabile oferite de descoperirile științei, ci, mai degrabă, se impune punerea la punct a unui sistem de securitate care să asigure imunitatea societății în fața acestui flagel contemporan. Dar, poate, cea mai importantă latură a efortului de prevenire și combatere a terorismului în orice stat al lumii, dincolo de angajamentele politice și diplomatice, îl constituie calitatea, determinarea și profesionalismul acelor oameni care sunt desemnați să lupte împotriva manifestărilor reale a ceea ce teoreticienii au definit ca fiind o violență premeditată și motivată politic, îndreptată împotriva țintelor necombatante, în special civile, utilizată de grupuri sau agenți clandestini, în scopul influențării opiniei publice ori a autorităților în drept.

Statul român în ansamblu, și fiecare dintre instituțiile (structurile) care au atribuții în activitățile ce se constituie în coordonate ale demersului general de prevenire și combatare a terorismului, au obținut rezultate meritorii și au acumulat deja o experiență valoroasă, fapt recunoscut ca atare pe plan intern și internațional.

Pornind de la acceptarea ideii că bioterorismul reprezintă un pericol major pentru întreaga comunitate internațională și având ca argumente consistente efectele produse cînd s-a recurs la el, considerăm, parafrazându-l pe Sun Tzu, că el trebuie temeinic studiat atât privind măsurile antiteroriste cât și cele contrateroriste.

Trebuie acordată atenție cu prioritate instruirii structurilor medicale ale armatei, dar și a celor civile în vederea creșterii capacității lor de intervenție în cazul unui atac bioterorist și mai ales în pregătirea populației după un plan de nivel guvernamental, pentru a diminua până la limita de sus a posibilului, efectele asupra sănătății și implicațiilor psihologice.

Este necesară elaborarea unei strategii a reacției la bioterorism, pentru a fi utilizată în situația în care țara noastră sau un aliat din NATO, ar fi vizate de un asemenea atac și modul în care în acest caz s-ar aplica articolul 5 al Tratatului de la Washington.

Interesele fundamentale ale României impun, în prezent, configurarea și operaționalizarea unui mecanism interinstituțional de prevenire și combatare a terorismului pe toate planurile, obligatoriu subordonat deciziei ferme și viziunii clare a statelor lumii asupra scopului final care trebuie atins: limitarea, dacă nu eradicarea totală a fenomenului terorist într-o manieră care să răspundă provocărilor specifice actualului context de securitate.

În aceste condiții, contracararea terorismului trebuie să se bazeze pe efortul conjugat al întregii comunități internaționale, a tuturor structurilor cu responsabilități, în scopul însușirii celor mai potrivite metode și mijloace pentru a contracara această escaladare a violenței la adresa valorilor umane universale.

În ultimele două-trei decenii ale sec. al XX-lea, în activitatea umană (științifică și practică), apar noi concepții ce țin de securitatea socionaturală a existenței individului, a civilizației în genere. Altfel spus știința e într-o prospecțiune (explorare) permanentă a noilor paradigme de supraviețuire a omenirii, a noilor modele, metode și organoane prin intermediul cărora s-ar evita (s-ar stopa) posibila ecocatastrofă globală, eventualul omnicid planetar. Doctrinele existente la acest capitol practic s-au epuizat ele nu mai provoacă efecte pozitive ce ar corespunde cerințelor actuale de dezvoltare a civilizației .

Astfel, la începutul mileniului al III-lea, asigurarea securității statului, societății și persoanei, a culturii umane în întregime, depinde nu doar și nu într-atât de obiectul și subiectul în ansamblu. În opoziție cu tradițiile precedente, că orice procese și direcții de globalizare (informaționale, cultural-lingvistice, financiare, comerciale ș.a.) trebuie să lucreze pentru o dezvoltare durabilă globală coerentă, și nu pentru un model de civilizație învechit. Cu alte cuvinte, procesul de asigurare al securității a oricărui obiect, inclusiv și a întregii planete, trebuie să fie globalizat, adică globalizarea și în acest context trebuie să devină un factor major în realizarea securității și tranziție spre o dezvoltare durabilă. Argumentele prezentate nu indică caracterul de sistem al asigurării securității prin dezvoltarea durabilă, deoarece aspectele globale, regionale, național–teritoriale și locale sunt unite într-un tot întreg sistemic, dar pe baza unor imperative planetare. Caracterul sinergetico-sistemic al dezvoltării durabile se mai manifestă și prin faptul că sintetizează într-un sistem integru cel puțin trei sfere ale activității umane-economică, socială și ecologică, creând astfel efectul sistemic al dezvoltării durabile necunoscut

anterior. Spre deosebire de modelul dezvoltării indurabile, bazat pe securitatea economică (economia de piață), modelul dezvoltării durabile este orientat prin integritatea sa sistemică spre realizarea, cel puțin, a trei scopuri comune: asigurarea eficacității economice, echității sociale și a imperativelor ecologice, care în ansamblu vor purcede spre o securitate durabilă (durabilitatea inofensivă) în proporții globale, bazându-se pe un nou model al economiei, pe modelul biosferico-noosferic.

Astăzi, strategia militară împotriva amenințărilor majore la adresa securității globale trebuie să fie concepută și aplicată după concepții noi. Este vorba de a combina, în totalitatea teatrelor de operații și potrivit unui ritm impus de adversar, acțiuni de natură foarte diversă, fizice și de altă natură, realizate de formații articulate și angajate sub formă de vectori operaționali dimensionați și ajustați potrivit obiectivelor selecționate și efectelor dorite.

Trebuie să ne asumăm răspunderea privind securitatea oamenilor, chiar și în condițiile globalizării, a dezvoltării reacțiilor internaționale și vieții politice în scopul ordinii și securității internaționale, a promovării păcii pentru siguranța umană.

BIBLIOGRAFIE

Lucrări de autor:

1. ADLER, Alexandre, Le nouveau rapport de la CIA, Ed. Robert Laffont, Paris, Feb.2009.

2. ARIGHI, Giovanni, Adam Smith la Pekin, Ed.MaxMilo, Franța, 2009.

3. BARRETT, V.David, The Atlas of Secret Societies, Octopus Publ. Group, Londra, 2008.

4. BĂCESCU, Cărbunaru, Angelica; Băcescu Marius; Dezvoltarea durabilă bazele teoretice, Ed.Valahia University Press, Târgoviște 2010.

5. BOGDAN,Ioan, Etica și responsabilitatea socială a corporațiilor în contextul crizei, Academia Oamenilor de Știință din Romania, Mioveni, Septembrie 2010.

6. BRUNELLE, Sylvie, La mondialisation aggrave-t-elle les inegalites.Atlas de mondialisation, Hors Serie, Paris, 2010.

7. DASQUE, Jean Michel, Geopolitique du Crime Organise, Ed. Ellipses, Paris, 2008.

8. De WENDEN, Catherine Withol, „Des migrations devenues planetaires”, în Le Mondo, Atlas de Mondialisations, Hors Serie, Paris, 2010.

9. DOBRESCU, Emilian, M(Coord), Cartea Crizelor, Ed. Wolters Kluwer, București, 2010.

10. GEORGESCU, Roegen Nicolas, La decroissance:entropie-ecologie-economie, Ed. Sang de la Terre, Paris, 2008.

11. JOSHUA, Isaac, La grande crise du al XXI-lea siecle, Ed. La decouverte, Paris, Martie 2009.

12. KANDEL, Robert;Kandel Maya, La catastrophe climatique, Ed.Hachette, Paris, 2009.

13. KISSINGER, Henry, Articolul The World în 2009, In The Economist, Decembrie 2008.

14. LADI, Ali, Les etats enguerre economique, Ed. Du Seuil, Paris 2010.

15. Le SOURNE, Jaques, Les Crises et le 21 siecle, Ed.Odile Jacub, Paris 2009.

16. L”Oubierre, Paul, Aleas et Changement climatiques a la source d’une crise alimentaire?Le nouvelle observateur, Atlaseco 2011, Bruxelles, 2010.

17. MÂȘU, Ștefan, Criza, Anticriza și noua ordine mondială, Ed.Solaris Print, București 2009.

18. MONNET, Bertrand, Les nouveaux pirates de l’enteprise, Mafia et Terrorisme, Ed.CNRS, Paris, 2010.

19. QUATREPOINT, Jean Michel, La crise globale, Ed.Mille et une Nuits, Paris 2008.

20. RAUFER, Xavier, Les nouveaux dangers planetaire, Ed.CNRS, Paris, Oct.2009.

21. RAUFER, Xavier, Le crime organise, Ed.Puf, Paris 2009.

22. SASSEN, Saskia, L’mergence d’une nouvelle geographie transnationale în le monde, l’Atlas des mondialiations, Hors Serie, Paris 2010.

23. SMITH, Jo Durden, Mafia, L’histoire complete du crime organise, Ed.Music and Entertainnement Books LTD, Franța 2009.

24. WELZER, Harald, Les guerres du climat, Ed.Gallimard, Paris, Oct.2009.

25. www.eu-un.europe.eu/Forum des Nations Unies.

26. 5000 Ans d’Histoire Mizsterieuse, nr.8, Bruxelles, dec.2010.

27. DEX. Ediția a II – București, 1996

28. Onișor Constantin-Teoria strategiei militare, Editura A.I.S.M., 1999.

29. Onișor Constantin-Arta Strategică a Securității și Integrării Europene, Ed.A’92,Iași,2002.

30. Armata și societatea, Editura Info-team, 1998.

31. Componente ale securității naționale a României, Editura Tempus, 1996.

32. Interesele naționale ale României în condițiile întregirii europene, Fundația C.N.A., 2001.

33. Interferența geopolitică-istorie, Editura Militară, 1999.

34. Securitatea României la răscruce de milenii, Editura A.I.S.M., 2000.

35. Onișor Constantin-Exporări strategice, Editura Polirom, 2001.

36. Onișor Constantin-Elemente de artă strategică românească, Fundația C.N.A., 2001.

37. Strategia de securitate națională a României, Centrul Editorial al Armatei, 1999.

38. Cartea albă a guvernului, Editura Militară, 2000.

39. Strategia militară a României , Editura Militară, 2000.

40. Viziunea strategică 2010, Armata României, Editura Militară 2001.

41. Doctrina acțiunilor întrunite ale forțelor armate, S.M.G., 2000.

42. Legea nr.39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalitățiilor organizate

43. Ordonanța de urgență a guvernului nr.14/2001 privind organizarea și funcționarea M.A.P.N.

44. Cartea alba a guvernului.Armata României 2010.Reformă și integrare.

45. Strategia națională de prevenire și combatere a terorismului, București, 2002.

46. Regulamentul de luptă al trupelor de uscat S.U.A., traducere din limba engleză.

47. Doctrina pentru operații întrunite ale forțelor armate, București, 2002.

48. Arădăvoaice Gheorghe, Iliescu D.Niță, Terorism, Antiterorism, Contraterorism, Ed.Antet, București.

49. Antipa Maricel, Securitatea și Terorismul. Prevenirea și combaterea acțiunilor extremist-teroriste. Tendințe și perspective 2009.

50. Bodunescu I., Terorismul-fenomen global, Casa Editorială Odeon, București.

51. Alexander, Y, Terrorism, National& global perspectives, Prager, New York.

52. Hyams, Edward, Terrorists and terrorism, Londra.

53. Laqueur, Walter, Terorismul, Editura Weidenfeld and Nicolson, Londra.

54. Wilkinson, Paul, Political terrorism, Mac Milan, Londra.

55. Departamentul de stat al S.U.A.-structuri ale terorismului global-2000-2003.

56. Buletinul Academiei de Înalte studii militare nr.3/1998.

57. Revista gândirea militară românească nr.4/2002.

58. Revista Historia, nr.1/2001, nr.4/2002.

59. Terorismul internațional, Institutul European, Iași 2013.

60. Omenirea secolului al XXI-lea și guvernul mondial, Editura RAO, București 2011.

61. Geopolitica, Editura Universitaria, Craiova, 2009.

62. Mărculeț I., Gheorghe Anamaria, Mărculeț Cătălina: Marea Neagră și Asia Centrală. Interacțiuni geopolitice, Geopolitica, nr.44-45, 2012.

63. Subtelny, Orest. Ukraine: A History, ediția întâi. Toronto: University of Toronto Press, 1988.

64. Weinberg, Gerhard L. A World at Arms: A Global History of World War II. Cambridge University Press.

65. Hawke, David F., The Colonial Experience. Bobbs-Merrill Company,1966.

66. Robert J. Donia, John V. Fine jr.: "Bosnia Herzegovina – A Tradition Betrayed", ed. C. Hurst & Co Ltd, 1994.

67. Misha Glenny: "The Fall of Yugoslavia: The Third Balkan War", ed. Penguin, 1996.

68. Noel Malcolm: "A Short History of Bosnia", ed. Pan Books, 2002.

B. Pagini Web:

http://www.mapn.ro-indexro.php

http://www.studiidesecuritate.ro

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ucraina

http://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_Bosniei_și_Herțegovinei

http://www.actrus.ro/biblioteca/carti/stiintamil/cosmal/cuprins.html

http://www.geopolitica.ro

http://www.mapn.ro/indexro.php

http://www.state.gov/documents/organization/65477.pdf.

Pariuriplus: recenzie a cazinoului de la experți ( 2025 )