Antreprenoriatul Romanesc In Spatii de Migratie Si Regionale din Romania Si Austria
Antreprenoriatul românesc în spații de migrație și regionale din România și Austria
Cuprins:
Lista materialelor publicate de autor în timpul elaborării tezei de doctorat:
Lista tabelelor:
Lista figurilor:
Lista abrevierilor:
Capitolul I. Introducere
Capitolul II. Fundamentele teoretice ale analizei antreprenoriatului. Diferențe teoretice între Școala de economie austriacă și perspectiva schumpeteriană
II.1. Introducere
II.2 Perspectiva subiectivistă ilustrată de analizele antreprenoriatului elaborate de către reprezentanții Școlii Austriece.
II.3 Caracteristicile antreprenorului și rolul pe care-l ocupă acesta în sistemul schumpeterian
II. 4 Oportunitățile antreprenoriale, sursele incertitudinii și competiția văzute din două perspective diferite.
II. 5 Relația dintre antreprenoriat și cunoaștere
II. 6 Concluzii
Capitolul III. Despre natura relației dintre migrație și antreprenoriat
III.1 Introducere
III. 2 Recunoșterea sau generarea oportunităților pe piață în cazul antreprenorilor imigranți
III. 3 Diferențe între imigranți și nativi în ceea ce privește cunoașterea și învățarea
III. 4 Concluzii
Capitolul IV. Despre migrație și practici antreprenoriale (pornind de la o cercetare calitativă asupra migranților români din Graz – Austria)
IV. 1 Introducere
IV.2 Aspecte metodologice
IV. 3 Austria ca țară de destinație pentru migranții români
A. Câți români sunt în Austria și unde trăiesc aceștia?
B. Particularități ale pieței muncii din Austria
C. Veniturile populației și asimilarea economică a imigranților
IV. 4 Forme de comportament antreprenorial ale migranților români din zona Graz
A. Comportamente antreprenoriale orientate spre piața din țara de destinație
B. Comportamente antreprenoriale orientate spre țara de origine
C. Comportamente antreprenoriale transnaționale
IV. 5 Elemente inhibitoare pentru practicile de tip antreprenorial în cazul migranților români din zona Graz
A. Elemente inhibitoare în ceea ce privește investițiile antreprenoriale în Austria
B. Elemente inhibitoare în ceea ce privește investițiile antreprenoriale orientate spre România
IV. 6 Posibile concluzii și discuție
Capitolul V. O abordare regională a antreprenoriatului din România
V. 1 Delimitarea obiectivului asumat și o scurtă introducere în tematica abordată
V. 2 Aspecte metodologice
V. 3 O perspectivă longitudinală asupra antreprenoriatului din România
A. Evoluția numărului persoanelor independente
B. Evoluția numărului întreprinderilor familiale
C. Evoluția numărului întreprinderilor active
D. Evoluția numărului societăților comerciale nou înmatriculate
V. 4 O analiză asupra intensității antreprenoriatului în profil regional
V. 5 O analiză asupra specificității antreprenoriatului în profil regional
A. Profilul de specificitate pentru antreprenoriatul din județele Transilvaniei.
B. Profilul de specificitate pentru antreprenoriatul din județele Moldovei.
C. Profilul de specificitate pentru antreprenoriatul din județele Olteniei.
D. Profilul de specificitate al antreprenoriatului din Muntenia și Dobrogea.
V. 6 Discuție asupra rezultatelor
Concluzii
ANEXE
Anexa 1. Evoluția ratei șomajului în statele membre ale Uniunii Europene (2000-2012)
Anexa 2. Tabel (A) Fluxurile de migrație din Austria în perioada 2008-2011
Tabel (B) Fluxurile de migrație din Austria în perioada 2008-2011
Anexa 3. Valorile înregistrate la nivel de județ pentru indicatorii folosiți pentru măsurarea intensității antreprenoriatului (valori pentru anul 2011)
Anexa 4. Dendograma rezultată din prelucrarea prin analiză cluster a indicatorilor referitori la intensitatea comportamentelor antreprenoriale
Anexa 5. Valorile la nivel de județ pentru indicatorii folosiți în analizarea profilelor de specificiate ale antreprenoriatului (valori pentru anul 2011; exprimate în procente).
Anexa 6. Profilul de specificitate al antreprenoriatului (la nivel de județe, în anul 2011).
Anexa 7. Profilele specifice de antreprenoriat (în interiorul regiunilor istorice)
Tabel A. Transilvania
Tabel B. Moldova
Tabel C. Oltenia
Tabel D. Muntenia și Dobrogea
Bibliografie:
Lista tabelelor:
Tabelul 1. Fluxuri de migrație în Austria în perioada 2001-2011 62
Tabelul 2 (a). Număr de emigranți cu țara de destinație Austria în perioada 1990-2000 63
Tabelul 3. Evoluția populației cu cetățenie română înregistrată în Austria 64
Tabelul 4. Distribuția geografică în Austria a populației cu origine română 65
Tabelul 5. Evoluția ratei șomajului la nivelul Austriei și al României în perioada 2000-2011(%) 67
Tabelul 6. Evoluția câștigurilor nete în perioada 2000-2010 (euro) 69
Tabelul 7. Câștigurile salariale nete din Austria în anii 2005 și 2010, după cetățenia deținută 70
Tabelul 8. Schema operațională de analiză a antreprenoriatului 97
Lista figurilor:
Figura 1. Evoluția numărului persoanelor independente înregistrate 101
Figura 2. Evoluția numărului înteprinderilor familiale înregistrate 102
Figura 3. Evoluția numărului înteprinderilor active înregistrate 103
Figura 4. Evoluția numărului înmatriculărilor înregistrate la ONRC în perioada 1991-2012 104
Figura 5. Harta intensității comportamentelor antreprenoriale la nivel de județ (2011) 106
Figura 6. Profilul de specificitate al antreprenoriatului din Transilvania 109
Figura 7. Profilul de specificitate al antreprenoriatului din Moldova 111
Figura 8. . Profilul de specificitate al antreprenoriatului din Oltenia 113
Figura 9. Profilul de specificitate al antreprenoriatului din Muntenia și Dobrogea 114
Lista abrevierilor:
AMS – Arbeitsmarktservice, Agenția de ocupare a forței de muncă din Austria
INS – Institutul Național de Statistică
ONRC – Oficiul Național al Registrului Comerțului
PFA – Persoana Fizică Autorizată
Capitolul I. Introducere
Această lucare are ca principal obiectiv aprofundarea câtorva dintre schimbările fundamentale din societatea românească post-socialistă. Aparent fără legătură, antreprenoriatul și migrația sunt două dintre fenomenele a căror dezvoltare și-a pus o amprentă puternică asupra modului în care România arată astăzi. Pe de o parte, o dată cu trecerea la economia bazată pe libertatea pieței populația României a redescoperit posibilitatea de a decide singură dacă să continue cu statutul de angajat al vechilor întreprinderi și instituții ale statului (mai mult sau mai puțin reformate) sau dacă să-și asume trecerea spre sectorul privat al economiei (în postura de angajat, persoană auto-angajată sau angajator). Modul în care această alegere a apărut nu a ținut în toate cazurile de nivelul opțiunilor libere individuale. De multe ori, întreprinderile de stat au fost restructurate, privatizate sau chiar lichidate ceea ce a generat situații în care cel puțin o parte din forța de muncă a fost obligată să se îndrepte spre mediul privat. Pe de altă parte, deschiderea granițelor și dobândirea graduală a unui nivel tot mai mare al libertății de mișcare a generat o serie de oportunități de investire a resurselor individuale în alte țări decât România. Pe linia trasată de analizele sociologice ale migrației românești, lucrarea noastră așază migrația internațională motivată de rațiuni economice în rândul „strategiilor de viață” pe care cetățenii României le-au adoptat pentru a-și îmbunătății situația economică individuală și familială.
Linia teoretică utilizată pentru a analiza modul în care indivizii își construiesc strategiile de viață pornește de la perspectiva individualist-subiectivistă trasată de analiștii socio-economici ai Școlii Austriece. Perspectiva acestora asupa pieței, a individului și a modului în care comportamentul antreprenorial apare este transpusă în limitele teoriilor formelor de capital. Întreaga analiză încearcă să se apropie de modelul identificabil în zonele de graniță dintre sociologie și economie, respectiv în ceea ce apare ca fiind etichetat drept sociologie economică. Departe de a fi redus la limitele modelului homo economicus, antreprenorul individual este prezentat ca fiind o persoană capabilă să sesizeze oportunitățile de obținere a profitului economic din investirea variatelor tipuri de resurse pe care le poate deține. Formele de capital individual din sfera economică, socială și umană sunt principalele tipuri de resurse asupra cărora analiza noastră se focalizează, iar tipul de migrație care se află în centrul interesului nostru este cel internațional, motivat de rațiuni economice.
Prima parte a lucrării urmărește să evidențieze cum au evoluat, de-a lungul timpului, câteva dintre principalele unelte teoretice de analiză a antreprenoriatului. Astfel, primul capitolul este construit într-o notă comparativă și creionează câteva dintre răspunsurile la o serie de întrebări esențiale din analiza antreprenoriatului. Redau sumar câteva dintre întrebările la care capitolul încearcă să ofere răspunsuri, urmând ca, în interiorul secțiunii, fiecare dintre acestea să fie detaliată și aprofundată cu trimiterile bibliografice necesare.
Care este cea mai potrivită perspectivă de analiză sociologică a antreprenoriatului?
O astfel de întrebare are calitatea de ajuta cercetătorul social să conștientizeze existența mai multor perspective de analiză a antreprenoriatului. De-a lungul timpului s-au conturat două principale abordări ale practicilor antreprenoriale (Thornton, 1999). Prima abordare face referire la caracteristicile și atributele individuale ale actorilor sociali care manifestă comportamente antreprenoriale și subliniază prin ce se diferențiază aceștia, cea de-a doua abordare folosește premisa potrivit căreia în studiul antreprenoriatului ceea ce contează ține de caracteristicile structurale ale unui mediu socio-economic. Astfel, în timp ce prima perspectivă stabilește ca principal obiect de studiu al antreprenoriatului individul, cea din urmă consideră că în studiul antreprenoriatului trebuie accentuate caracteristicile structurale ale societății.
Care sunt conceptele cheie în analiza sociologică a antreprenoriatului?
În funcție de momentul istoric și de perspectiva folosită în analiza antreprenoriatului au fost evidențiate o serie de concepte relevante: inovatia (Schumpeter, 1939; 1976; 2008), incertitudinea și riscul (Knight, 2006; Mises, 1994), cunoașterea (Hayek, 1958; 1990a; 1990b) și oportunitățile de piață (Casson, 1990; Casson, 2003; Kirzner, 1973; Kirzner, 1992) sunt doar câteva dintre conceptele asupra cărora au fost focalizate câteva dintre cele mai relevante cercetări asupra antreprenoriatului. Lucrarea noastră urmărește să scoată în evidență atât evoluția pe care aceste concepte au avut-o de-a lungul timpului, cât și relațiile care pot fi stabilite între acstea.
Inovația sau invenția este cea care fundamentează un act antreprenorial?
Relevanța acestei întrebări a fost subliniată de Schumpeter (1939); (2008), în condițiile în care o serie de invenții tehnologice s-a dovedit a fi insuficientă în asigurarea câștigurilor economice pentru promotorii lor. În concepția acestuia, atât timp cât invențiile nu sunt puse în practică, acestea sunt irelevante din punct de vedere economic. Acest tip de abordare a relației dintre inovație și antreprenoriat l-a facut mai apoi pe Druker (1983) să adauge necesitatea unui caracter inovativ sistematic pentru caracterizarea activitățiilor antreprenoriale. Fără a intra aici în detaliile perspectivei lui Schumpeter asupra inovației, poate fi menționat că aceasta este văzută ca o activitate de stabilire a unor „noi combinații” în procesul de producere și comercializare a bunurilor.
Poate fi imitația o formă de comportament antreprenorial?
Această întrebare apare în condițiile în care imitarea unui competitor care pare să aibă succes se poate dovedi la fel de riscantă ca inovarea. Zinam (1974) remarca rolul semnificativ pe care îl are ruptura individului față de un comportament cu care acesta este obișnuit. Astfel, imitația, chiar dacă nu aduce elemente noi pe piață, se poaectiv în ceea ce apare ca fiind etichetat drept sociologie economică. Departe de a fi redus la limitele modelului homo economicus, antreprenorul individual este prezentat ca fiind o persoană capabilă să sesizeze oportunitățile de obținere a profitului economic din investirea variatelor tipuri de resurse pe care le poate deține. Formele de capital individual din sfera economică, socială și umană sunt principalele tipuri de resurse asupra cărora analiza noastră se focalizează, iar tipul de migrație care se află în centrul interesului nostru este cel internațional, motivat de rațiuni economice.
Prima parte a lucrării urmărește să evidențieze cum au evoluat, de-a lungul timpului, câteva dintre principalele unelte teoretice de analiză a antreprenoriatului. Astfel, primul capitolul este construit într-o notă comparativă și creionează câteva dintre răspunsurile la o serie de întrebări esențiale din analiza antreprenoriatului. Redau sumar câteva dintre întrebările la care capitolul încearcă să ofere răspunsuri, urmând ca, în interiorul secțiunii, fiecare dintre acestea să fie detaliată și aprofundată cu trimiterile bibliografice necesare.
Care este cea mai potrivită perspectivă de analiză sociologică a antreprenoriatului?
O astfel de întrebare are calitatea de ajuta cercetătorul social să conștientizeze existența mai multor perspective de analiză a antreprenoriatului. De-a lungul timpului s-au conturat două principale abordări ale practicilor antreprenoriale (Thornton, 1999). Prima abordare face referire la caracteristicile și atributele individuale ale actorilor sociali care manifestă comportamente antreprenoriale și subliniază prin ce se diferențiază aceștia, cea de-a doua abordare folosește premisa potrivit căreia în studiul antreprenoriatului ceea ce contează ține de caracteristicile structurale ale unui mediu socio-economic. Astfel, în timp ce prima perspectivă stabilește ca principal obiect de studiu al antreprenoriatului individul, cea din urmă consideră că în studiul antreprenoriatului trebuie accentuate caracteristicile structurale ale societății.
Care sunt conceptele cheie în analiza sociologică a antreprenoriatului?
În funcție de momentul istoric și de perspectiva folosită în analiza antreprenoriatului au fost evidențiate o serie de concepte relevante: inovatia (Schumpeter, 1939; 1976; 2008), incertitudinea și riscul (Knight, 2006; Mises, 1994), cunoașterea (Hayek, 1958; 1990a; 1990b) și oportunitățile de piață (Casson, 1990; Casson, 2003; Kirzner, 1973; Kirzner, 1992) sunt doar câteva dintre conceptele asupra cărora au fost focalizate câteva dintre cele mai relevante cercetări asupra antreprenoriatului. Lucrarea noastră urmărește să scoată în evidență atât evoluția pe care aceste concepte au avut-o de-a lungul timpului, cât și relațiile care pot fi stabilite între acstea.
Inovația sau invenția este cea care fundamentează un act antreprenorial?
Relevanța acestei întrebări a fost subliniată de Schumpeter (1939); (2008), în condițiile în care o serie de invenții tehnologice s-a dovedit a fi insuficientă în asigurarea câștigurilor economice pentru promotorii lor. În concepția acestuia, atât timp cât invențiile nu sunt puse în practică, acestea sunt irelevante din punct de vedere economic. Acest tip de abordare a relației dintre inovație și antreprenoriat l-a facut mai apoi pe Druker (1983) să adauge necesitatea unui caracter inovativ sistematic pentru caracterizarea activitățiilor antreprenoriale. Fără a intra aici în detaliile perspectivei lui Schumpeter asupra inovației, poate fi menționat că aceasta este văzută ca o activitate de stabilire a unor „noi combinații” în procesul de producere și comercializare a bunurilor.
Poate fi imitația o formă de comportament antreprenorial?
Această întrebare apare în condițiile în care imitarea unui competitor care pare să aibă succes se poate dovedi la fel de riscantă ca inovarea. Zinam (1974) remarca rolul semnificativ pe care îl are ruptura individului față de un comportament cu care acesta este obișnuit. Astfel, imitația, chiar dacă nu aduce elemente noi pe piață, se poate dovedi utilă în analiza antreprenoriatului, în principal dintr-o perspectivă subiectivistă. Folosind premisa potrivit căreia comportamentele inovative sunt descoperite, cunoscute și se răspîndesc la nivel social într-o anumită perioadă, acceptăm implicit existența unei temporizări a adoptării noilor comportamente.
De unde apare incertitudinea în cazul unui comportament antreprenorial?
Cercetând aspectele relevante în analiza antreprenoriatului, Kirzner (1973); (1990 -c); Lachmann (1990); Mises (1994) ș.a. se întreabă dacă incertitudinea ar trebui să fie conceptul central în cazul unei astfel de analize. Utilizând o perspectivă subiectivistă în analiza antreprenoriatului, aceștia atrag atenția că orice individ care alocă o cantitate de resurse unei activități, în condițiile unei cunoașteri imperfecte a liniilor definitorii relevante pentru o situație socio-economică, nu poate avea certitudinea corectitudinii acțiunii sale. Astfel, acest tip de raportare la antreprenoriat nu accentuează doar impredictibilitatea viitorului (la fel de important în condițiile investirii în producerea unor bunuri sau servicii pentru o piață viitoare), ci și cunoașterea limitată asupra prezentului.
Ce fel de stocuri de cunoaștere sunt relevante pentru reușita unui act antreprenorial?
Multe dintre cercetările sociologice contemporane ale antreprenoriatului folosesc o perspectivă simplificată asupra cunoașterii de care dispune un antreprenor (de multe ori acestea înregistrează doar numărul de ani de școală ai persoanei sau pregătirea formală a acesteia într-un domeniu specific). Pe de altă parte, Hayek (1958); (1990a) (și după el mulți alții) a subliniat că unul dintre cele mai importante aspecte ale antreprenoriatului ține de capacitatea individuală de a recepta de la piață acele semnale care sunt cele mai relevante într-un moment dat. De asemenea, acest tip de cunoaștere (bazat pe experiența pieței) trebuie sa fie însoțit de capacitatea individuală de schimbare a comportamentelor în funcție de condițiile pieței. Această sferă de „cunoaștere practică” este un obiect de analiză greu accesibil cercetătorului social, atât din cauza dificultăților de măsurare și comparare a rezultatelor, cât și pentru că de multe ori aceasta nici nu este percepută în mod conștient de către antreprenori. În termenii lui Hayek, piața este singurul mediu în care individul poate verifica utilitatea cunoașterii pe care o deține.
Există oportunitățile în mod obiectiv pe piață sau acestea sunt rezultatul interpretării subiective pe care antreprenorul o are asupra realității?
Prezența oportunităților în mod obiectiv pe piață ar conduce spre o interpretare a antreprenoriatului în termenii unei bune cunoșteri a datelor relevante din piață, ceea ce ar scoate în evidență capacitatea indivizilor de „alertă” la oportunitățile nedescoperite încă de ceilalți competitori (Kirzner, 1973; Kirzner, 1990 -b). Perspectiva potrivit căreia acestea nu există în mod obiectiv pe piață, ci sunt rezultatul interpretării diferite a realității scoate în evidență capacitatea imaginativă a antreprenorului (Lachmann, 1990), dar aceasta nu este caracterizabilă în termeni de fantezie, ci se poate descrie drept o capacitate de a imagina scenariile posibile și a acționa în conformitate cu cel care se va dovedi că a fost cel mai apropiat de realitate..
Unul dintre motivele pentru care o analiză a antreprenoriatului în acești termeni ține de cercetarea sociologică poate fi asociat abordării procesuale pe care aceasta o conturează. Antreprenoriatul, văzut ca proces socio-economic, permite nu doar evidențierea caracteristicilor individuale ale actorilor sociali, ci reușește să ofere o perspectivă amplă asupra instituțiilor sociale ce reglementează aceste comportamente, oferind totodată posibilitatea de a studia interacțiunea rezultată din întâlnirea indivizilor pe piață în condiții de competiție.
În cel de-al doilea capitol al lucrării urmărim să evidențiem câteva dintre punctele de întâlnire dintre studiul antreprenoriatului și cel al migrației. În acest sens, acesta conține numeroase referiri la liniile teoretice trasate deja în primul capitol, dar acestea sunt îmbogățite cu câteva dintre perspectivele consacrate în domeniul migrației. Pe de o parte, vom introduce în analiză clarificările necesare asupra tipului de migrație pe care îl găsim relevant în cazul României, respectiv migrația internațională motivată de rațiuni economice. Pe de altă parte, în acest capitol vom enumera și defini câteva dintre conceptele care vor avea un rol cheie în prezentarea și discutarea rezultatelor obținute din cercetarea de teren asupra relației dintre antreprenoriat și migrație. De asmenea, acest capitol urmărește să scoată în evidență câteva dintre principalele diferențe dintre imigranți și nativi în ceea ce privește comportamentle de tip antreprenorial. În acest sens, lucrarea evidențiază avantajele și dezavantajele pe care poziția de imigrant le poate asigura antreprenorilor.
Cel de-al treilea capitol al lucrării are în vedere două obiective. Primul dintre acestea ține de introducerea unei noi țări de destinație în dezbaterea publică asupra migrației românești, respectiv Austria. Astfel, prima parte a capitolului trasează câteva dintre liniile generale ale evoluției fluxului de migrație dintre România și Austria, analizează răspândirea geografică a populației cu origine etnică română în interiorul Austriei și scoate în evidență câteva dintre caracteristicile pieței muncii din Austria, focalizând atenția asupra imigranților. Cel de-al doilea obiectiv este focalizat asupra analizei relației dintre antreprenoriat și migrație în cazul românilor care trăiesc în Austria. Secțiunea are ca punct de pornire o cercetare calitativă desfașurată de autor în perioada octombrie 2011 – mai 2012 în interiorul comunității românilor din Graz. Aceasta parte a lucrării este structurată pe patru dimensiuni distincte: (1) comportamentele și atitudinile antreprenoriale ale românilor din Austria orientate spre mediul economic al țării de destinație; (2) comportamentele și atitudinile antreprenoriale orientate spre mediul economic al țării de origine; (3) comportamnete și orientări antreprenoriale transnaționale; (4) factorii inhibitori pentru comportamentele antreprenoriale ale romanilor din Austria.
În cel de-al patrulea capitol al lucrării vom introduce o perspectivă diferită de analiză asupra antreprenoriatului din România. În acest sens, capitolul este concentrat asupra diferențelor regionale în cea ce privește intensitatea practicii antreprenoriale înregistrare în statisticile oficiale din România. În plus, analiza își propune să atragă atenția asupra caracterului specific al profilelor regionale de antreprenoriat. Astfel, principalii indicatori ai antreprenoriatului sunt analizați longitudinal la nivel național, iar ulterior acestia sunt analizați transversal pe baza datelor înregistrate la nivel de județ (pentru anul 2011). Datele folosite sunt preluate din statisticile publice oficiale oferite de Institutul Național de Statistică și de Oficiul Național al Registrului Comerțului.
Ultima parte a lucrării este rezervată concluziilor, discutării rezultatelor și identificării direcților principale de aprofundare a tematicilor analizate în cadrul cărți. De asemenea, această parte a lucrării se preocupă și cu principalele limite pe care o astfel de lucrare le are atât din punct de vedere teoretic, cât și metodologic. Obiectivele sunt analizate punct cu punct pentru a putea scoate în evidență contribuțiile la analia antreprenoriatului, migrației, precum și relației dintre cele două fenomene.
Capitolul II. Fundamentele teoretice ale analizei antreprenoriatului. Diferențe teoretice între Școala de economie austriacă și perspectiva schumpeteriană
II.1. Introducere
În acest capitol ne propunem să delimităm câteva aspecte teoretice esențiale în studiul antreprenoriatului pornind de la două dintre abordările recunoscute pentru contribuțiile aduse acestui domeniu. Avându-și fundamentele în economie, acest tip de gândire și analiză a antreprenoriatului a fost preluat mai apoi în mai toate științele sociale, cu atât mai mult cu cât personalități de seamă din cele două perspective de analiză economică au semnat și o serie de texte care mai degrabă pot fi încadrate în domeniul sociologie. Acest capitol este construit pe baza liniei de gândire care promovează o analiză multidisciplinară a antreprenoriatului, întrucât modul de privire asupra antreprenoriatului dintr-o perspectivă pur economică poate reprezenta o serioasă limitare a câmpului analitic pentru o serie de elemente de natură psihologică și socială și astfel poate genera distorsiuni semnificative asupra rezultatelor.
Modul în care au fost alese reperele conceptuale asupra cărora această analiză insistă este în legătură cu dorința configurării unei scheme teoretice de aprofundare a relației dintre migrație și antreprenoriat. În acest sens, unul dintre principalele obiective ale acestui capitol este de a delimita câteva unelte teoretice care își pot dovedi utilitatea abordării acestei relații în contexte sociale diferite. Linia austriacă de analiză se dovedește favorabilă unui asemnea demers sociologic în principal datorită accentelor pe care le-a pus pe subiectivitatea oportunităților de piață, pe competiție, văzută ca un proces de adaptare constantă la noile contexte, dar, mai ales, prin importanța pe care o configurează procesului de învățare a antreprenoriatului prin experimentare. Nuanțele introduse de modul în care antreprenorul este creionat din această perspectivă pot fi privite ca unghiuri complementare de abordare a importanței pe care experiența de migrație internațională o poate avea în inițierea unor comportamente de tip antreprenorial.
Perspectiva de analiză etichetată în general sub umbrela largă a Școlii Austriece (Austrian economics) este departe de fi considerată una unitară, iar nuanțele introduse de diferitele linii consacrate în interiorul acestui curent de gândire sunt numeroase. Ținând cont de acest aspect, modul în care Școala Austriacă este prezentată în acest capitol poate fi asemănat cu un puzzle sau cu o imagine compusă din multe fragmente. Acolo unde este posibil, aceste fragmente vor fi prezentate în mod complementar, având însă permanent conștiința nuanțelor individuale introduse de către reprezentanții Școlii Austriece. De asemenea, perspectiva schumpeteriană asupra antreprenoriatului va fi fundamentată pe liniile trasate în prima jumătate a acestui secol de către reputatul istoric al economiei, economist și sociolog Joseph A. Schumpeter, fără însă a se mărgini la lucrările semnate de acesta. În acest sens, am selectat o serie de autori si lucrări ce sunt sub influența sistemului schumpeterian de analiză.
Făcând o scurtă incursiune în istoria Școlii Austriece, această lucrare va scoate în evidență abordarea „subiectivistă” prin care Carl Menger a iunfluențat modul în care Școala Austriacă a teoretizat acțiunea umană. Caracterul subiectivist al Școlii Austriece a fost subliniat de către Kirzner (1992) care a accentuat amprenta puternică pe care Menger a lasat-o asupra acestui tip de gândire promovat mai întâi de Eugen von Böhm-Bawerk și Friedrich von Wieser și dezvoltat, mai apoi, de către Ludwig von Mises și Friedrich von Hayek. Această linie de gândire a fost de asemenea influențată în mod substanțial de către economiști ca Israel Kirzner, Ludwig Lachmann, Lawrence White and Nicolai Foss. Modalitatea constantă în care reprezentanții Școlii Austriece au subliniat importanța acțiunii individuale în inițierea, dezvoltarea și definitivarea unei activități de tip antreprenorial a influențat ulterior modul în care unul dintre cele mai importante curente a fost creionat, respectiv noua sociologie economică „the new economic sociology” (Boettke and Storr, 2002; Fillieule, 2010).
Unul dintre principlale scopuri ale acestui capitol este de a aprofunda câteva dintre cele mai importante repere conceptuale folosite de reprezentanții celor două curente în discursurile asupra antreprenoriatului. Din acest punct de vedere, abordarea nu va avea fidelitatea unei analize de tipul istoriei economiei, care ar pune accentul pe evoluția fiecărui concept luat în considerare, ci acestea vor fi întrebuințate ca puncte cheie de diferențiere între cele două perspective asupra antreprenoriatului. În urmărirea acestui scop, prima parte a capitolului va fi centrată asupra modului în care a fost privit „individul” ca element central al acestor linii de gândire încă din cele mai timpurii faze ale lor. Acest lucru este făcut prin sublinierea liniei subiectiviste de gândire infuzată de Școala Austriacă în gândirea economică. Următoarea secțiune va conduce discuția asupra antreprenoriatului în termenii „oportunităților antreprenoriale”, „incertitudinii” și „competiției”. În mod particular în această secțiune lucrarea va scoate în evidență câteva diferențe dintre Școala Austriacă și perspectiva schumpeteriană asupra antreprenoriatului. Această parte a lucrării utilizează aspectele analizei antreprenoriatului fundamentate pe baza interacțiunii în interiorul categoriei producătorilor, categoriei consumatorilor, cât și la nivelul interacțiunii dintre producători și consumatori în contextul pieței. În completare, lucrarea va acorda atenție metodologiei Școlii Austriece de diferențiere între caracterul obiectiv și cel subiectiv al oportunităților antreprenoriale și atenția pe care aceasta o acordă naturii „dinamice” și „adaptative” a actorilor sociali. Această perspectivă va fi ilustrată prin utilizarea unor puncte de contrast cu abordarea sistemică schumpeteriană asupra antreprenoriatului definit în termenii procesului de „distrugere creativă”.
Partea finală a lucrării menține perspectiva comparativă și este concentrată asupra relației dintre antreprenoriat și cunoaștere. Analiza perspectivei conturate de reprezentanții Școlii Austriece va scoate în evidență dimensiunile diferite ale cunoașterii, în timp ce pentru creionarea noțiunii schumpeteriene de antreprenoriat, această abordare dimensională își pierde din relevanță.
II.2 Perspectiva subiectivistă ilustrată de analizele antreprenoriatului elaborate de către reprezentanții Școlii Austriece.
Scopul acestei secțiuni este să evidențieze câteva dintre cele mai semnificative aspecte ale perspectivei subiectiviste configurate de către reprezentanții Școlii Austriece, așa cum reies din modul în care aceștia au conceptualizat acțiunea de tip antreprenorial. Având aceste lucruri în vedere, trebuie să menționăm că lucrarea nu va intra într-o expunere în detaliu a aspectelor ce țin de tradiția filosofică pe care a fost construită abordarea de tip subiectivist elaborată de Menger și adoptată ulterior în diferite forme de către reprezentanții Școlii Austriece.
Putem iniția acest demers analitic folosindu-ne de distincția lui Gunning (1991: 17); (Gunning, 1997: 174) dintre „subiectivismul vechi”, asociat cu concepția ilustrată de Menger și „subiectivismul nou”, asociat în mod particular cu lucrarea lui Mises „Human Action”(1949). Astfel, poate deveni accesibil conceptul de individ autonom, conștient de scopurile și acțiunile sale. Din perspectiva „subiectivismului vechi”: „preocuparea oamenilor pentru satisfacerea nevoilor devine astfel o încercare de a veni în întâmpinarea cerințelor lor viitoare; prin urmare, vom denumi cerințele unei persoane ca fiind acele cantități de bunuri care sunt necesare pentru satisfacerea nevoilor sale în acea perioadă pe care planurile sale o acoperă” (Menger, 1994: 60; traducere proprie). În acest tip de analiză, Menger scoate în evidență importanța capacității individuale de conștientizare a nevoilor prezente și viitoare, dar, totodată, un alt aspect al procesului primește o semnificație deosebită, respectiv cunoașterea pieței sau a contextului – informații despre cantitatea de bunuri care sunt și vor fi disponibile pentru satisfacerea nevoilor individuale. În acest mod de conceptualizare, indivizii sunt capabili de a alege dintre diferitele bunuri existente pe piață bazându-se pe perceperea nevoilor actuale și viitoare (Menger, 1994: 61-66). Această abordare evidențiază faptul că bunurile sunt evaluate din perspectiva nevoilor consumatorilor. Astfel, pe de-o parte avem resursele, nevoile și planurile individuale, iar de cealaltă parte există un context de competiție al pieței unde indivizii interacționează. În viziunea Școlii Austriece, principalul produs al acestor interacțiuni dintre indivizii participanți este caracterul procesual al pieței, astfel analiștii sunt constrânși să trateze realitatea economică în termenii unui mediu aflat într-o continuă transformare. Unul dintre lucrurile esențiale care poate fi desprins din scrierile lui Menger și care ulterior poate fi găsit în forme diferite în multe dintre lucrările încadrate în Școala Austriacă este capacitatea indivizilor de a-și îmbunătăți cunoașterea și, implicit, performanța prin participarea în piață.
Într-un context mai larg asupra discuției dintre timp și activitatea economică, dintre trecut, prezent și viitor și procesul producției, Menger afirmă că (Menger, 1994: 68): „pe baza experiențelor din trecut, văzute ca nevoi resimțite și ca proces al producției, oamenii își îmbunătățesc în mod continuu abilitatea de a estima mai exact cantitățile de bunuri care le vor fi necesare pentru a-și satisface nevoile, dar și perioadele în timpul cărora solicitările pentru aceste bunuri variate vor apărea”. Vom vedea în paginile următoare cât de important s-a dovedit a fi pentru Școala Austriacă această capacitate individuală de îmbunătățire a abilităților și cunoașterii, dar afirmația lui Menger scoate în evidență și importanța semnificației pe care această capacitate individuală o are în evaluarea viitorului dintr-o perspectivă realist, în condițiile unei cunoașteri imperfecte a prezentului.
Perspectiva austriacă atribuie un grad înalt de autonomie individului; totuși, acesta nu este la fel de ridicat ca cel al modelului homo economicus. Scrierile lui Wieser, unul dintre fondatorii Școlii Austriece, asupra relației dintre individ și mediul socio-economic în care acesta operează pot reprezenta un aspect cheie al clarificării acestui subiect. Wieser susține că „mediul social în care agenți se găsesc și în care ei operează este compus în parte din instituții” (Oakley, 1999: 34). Această viziune este clădită pe o conceptualizare a instituțiilor ca rezultat al cooperării de lungă durată între indivizi, iar acesta este unul dintre principalele aspecte care generează capacitatea instituțiilor de a-și schimba forma, conținutul, scopurile etc. Subiectivismul lui Wieser scoate în evidență capacitatea individului de a acționa, dar ține cont de limitările pe care acțiunea individuală le are. Acest tip de abordare a relaționării dintre individ și mediul social s-a dovedit, de-a lungul timpului, una dintre cele mai fertile căi de analiză a sferei socio-economice. În sociologie există întregi curente de gândire construite în jurul unei astfel de viziuni asupra relației dintre individ și mediul în care acesta trăiește. De exemplu, George Homans (1958); (1964) a fost unul dintre primii sociologi care s-a revoltat împotriva modului în care structural-funcționaliștii vedeau individul ca fiind determinat de mediul social, iar titlul discursului susținut în 1964 din calitatea de președinte al American Sociological Association poate fi un exemplu ilustrativîn acest sens – „Bringing Men Back In”. Construite pe o viziune neo-utilitaristă textele acestuia au accentuat importanța interacțiunii în apariția, dezvoltarea și menținerea diferitelor forme de ordine socială. Într-o astfel de perspectivă individul și grupurile de mici dimensiuni ar trebui să reprezinte centrul de interes al cercetătorului social pentru că doar de acolo poate fi înțeleasă ordinea socială. Individul este caracterizat de scopuri, rațiune și putere de negociere, iar raporturile dintre indivizi nu pot să fie înțelese în cazul în care aceste aspecte definitorii sunt ignorate. Astfel, acțiunea socială reprezintă adevăratul obiect de studiu al sociologiei datorită cauzelor și implicațiilor sociale pe care aceasta le are. În articolul semnat de Homans în 1958, acesta se uită la comportamentele individuale prin instrumentarul conferit de teoria schimbului. Termenul în care o astfel de teorie se uită la acțiunile individuale și la procesul de interacțiune este cel de profitabilitate văzută ca diferență între costurile și recompensele implicate.
Revenind la distincția pe care o face Gunning (1991); (1997) între „vechiul” și „noul subiectivism”, putem vedea că momentul cristalizării liniilor principale pentru „noul subiectivism” a fost cel care a asigurat cu adevărat proeminența rolului antreprenoriatului în analiza mediului economic. Perspectiva noului subiectivist dezvoltată de Mises susține că „tipul semnificativ de incertitudine este intersubiectiv – incertitudinea referitoare la dorințele, abilitățile și cunoașterea celorlalți actori” (Gunning, 1997: 174; italicele adăugate). Ceea ce distinge acest tip de analiză este faptul că subliniază nu doar cunoașterea imperfectă asupra prezentului și a viitorului, ci evidențiază și importanța subiectivității celorlalți indivizi care sunt prezenți și acționează pe piață. Una dintre soluțiile propuse de reprezentanții Școlii Austriece în fața acestui tip de incertitudine este asociată cu capacitatea antreprenorilor de a se adapta la schimbarea constantă a datelor relevante pentru întreprinderea unei acțiuni. Antreprenorii individuali nu pot lucra pe baza unui scenariu definitiv imaginat asupra viitorului și de asemenea ei nu pot urma pașii stabiliți într-un astfel de scenariu, ignorând semnalele schimbătoare recepționate de la ceilalți participanți în piață. Această modalitate de operare va conduce inevitabil către eșec economic. În condițiile subliniate anterior – imposibilitatea dobândirii cunoașterii perfecte asupra pieței (Hayek, 1990b: 170-172) – actorii trebuie să-și schimbe în mod constant comportamentale, în funcție de datele cele mai relevante pentru fiecare moment al desfășurării activității antreprenoriale. Faptul că Mises a văzut acest nou subiectivism al „teoriei acțiunii economice” ca unul dintre principalele repere distinctive ale Școlii Austriece (Kirzner, 2001: 95), ne aduce mai aproape de perceperea și încadrarea antreprenorului în poziția de componentă principală a abordării „procesuale” a pieței. Acest tip de percepere a acțiunii individuale are, fără îndoială, repere echivalente în sociologie, iar din acest punct de vedere, ne putem uita la semnificațiile pe actorul social le acordă acțiunilor sale pornind de la G. H. Mead, C. H. Cooley și ajungând la H. Blumer. Fără îndoială, există diferențe majore între aceste perspective, dar, dincolo de acestea, la toți acești autori putem identifica accentul mutat de pe acțiunea individuală spre sensurile pe care actorul le investește în aceasta.
Caracterul competițional pe care interacțiunile îl au într-o piață este una dintre temele privilegiate în scrierile reprezentanților Școlii Austriece, iar, în acest context, este esențial a înțelege că acțiunea antreprenorială este una de tip competitive (prin esența sa). Complementar, putem extrage o altă caracteristică fundamentală a modului în care Mises se raportează la piață ca la un mediu prin excelență competitive, în care actorii se află într-o stare de rivalitate indiferent dacă operează, sau nu, în aceeași nișă economică. Incertitudinea văzută din acest unghi teoretic trece dincolo de contextul în care antreprenorul interacționează în mod direct pe piață: „competiția nu are loc doar între acei indivizi care oferă spre vânzare același item, dar și între cei care doresc să vândă articole diferite. Suma pe care un consumator o cheltuiește pe cumpărarea oricărui bun reduce suma pe care acesta o poate utiliza pentru cumpărarea oricărui alt bun. Toți antreprenorii fac eforturi semnificative pentru a atrage în caseria proprie cât de mult posibil din banii aflați la dispoziția cumpărătorilor. Toate bunurile și serviciile sunt în competiție cu toate celelalte bunuri și servicii” (Mises, 1994: 154). Astfel, eforturile individuale de a obține o îmbunătățire constantă a abilităților, resurselor și cunoașterii devine un aspect esențial al analizei. Din perspectiva Școlii Austriece, succesul sau eșecul activității antreprenoriale este rezultatul direct al capacității individuale de a identifica și interpreta semnalele emise de către ceilalți participanți în piață. Indivizii pot percepe și interpreta în moduri diferite aceste semnale prezente în contextul pieței, la fel de bine cum pot percepe sau nu existența oportunităților antreprenoriale. Conștientizarea importanței unui asemenea fapt oferă acces cercetătorului spre relația care apare între antreprenoriat și procesul de piață, iar în acest sens Kirzner subliniază: „caracterul acestui proces pentru Mises este configurat decisiv de către leadership, de către inițiativă și de către activitatea de conducere expusă și exercitată de către antreprenor (Kirzner, 1990 -c: 122). Antreprenorul este cel care își asumă un rol esențial în evoluția pieței văzută în termeni procesuali, iar forma concretă de manifestare a influenței sale poate fi identificată la nivelul interacțiunii. Lărgind puțin sfera analizei dincolo de piață și acțiune antreprenorială, ne putem întreba de unde vine această posibilitate a unei interpretări diferite pe care indivizii să o dea semnalelor receptate? Modul de înțelegere a contextului în care individul se află este unul individual, iar Mead este unul dintre primii care pune accentul pe modul particular în care sinele se formează ca produs al interacțiunii. Sinele este ceea ce individul crede despre propria persoana, iar ceea ce acesta crede nu poate fi decât rezultatul seriilor de întâlniri pe care acesta le-a avut până la un moment dat. Fiecare interacțiune are potențialul de a pune o amprentă identitară asupra acestuia, iar grupurile sau comunitățile de care acesta aparține au un rol aparte în formarea sinelui. Acest lucru este important pentru abordarea comportamentelor antreprenoriale pentru că scoate în evidență posibilitatea schimbării propensiunii individuale spre adoptarea unui astfel de comportament. Astfel, caracterul unei astfel de acțiuni antreprenoriale, precum și capacitatea recunoașterii unei oportunități de tip antreprenorial pot fi văzute ca fiind de natură socială chiar dacă acestea sunt trecute prin filtrul personalității (sinelui) individului.
II.3 Caracteristicile antreprenorului și rolul pe care-l ocupă acesta în sistemul schumpeterian
Încă de la prima publicare, din 1911, „The Theory of Economic Development” a devenit una dintre cele mai influente cărți de analiză socio-economică. Lucrarea publicată de Joseph Schumpeter la vârsta de 28 de ani era considerată de autor ca fiind cea mai importantă carte a sa, iar prin publicarea acesteia, Schumpeter a primit reputația de „profet al inovației” (McCraw, 2007). Cu doar câțiva ani în urmă, una dintre personalitățile contemporane ale sociologiei economice, Richard Swedberg (2007b), scria că „dintre toate teoriile antreprenoriatului care există, teoria lui Schumpeter este încă, după părerea mea, cea mai fascinantă și, totodată, cea mai promițătoare teorie a antreprenoriatului pe care o avem”. Nu în ultimul rând, este de menționat că această lucrare conține o serie de elemente recunoscute astăzi ca fundamente pentru analizele încadrabile în sfera sociologiei economice (Martinelli, 1994: 478-480).
Joseph Schumpeter s-a născut în 1883 și s-a specializat în drept și economie la Universitatea din Viena. În această perioadă „Schumpeter a studiat cu Friedrich von Wieser, Eugen von Philippovitch și Eugen von Böhm-Bawerk în Viena, însușindu-și o cunoaștere profundă asupra contibuțiilor lor”(Kurz, 2008: 263). Cariera sa academică a început în 1909 la Universitatea din Cernăuți și doi ani mai târziu Schumpeter s-a mutat la Universitatea din Graz. Între 1914 și 1925 a existat o pauză în viața sa academică, iar în această perioadă, tânărul economist a fost printre altele președinte al unei bănci private din Viena și pentru scurt timp a fost ministru de finanțe al Austriei. Faza următoare a vieții sale academice a început în 1926 și s-a sfîrșit la începtutul anilor 1930 fiind asociată cu Universitatea din Bonn. După 1930, a acceptat să ocupe un post de profesor la Universitatea Harvard unde a rămas până la moartea sa din 1950.
Sistemul schumpeterian de analiză a fost construit astfel încât să reprezinte o simbioză între elementele economice, istorice, sociale și politice ale dezvoltării și funcționării lumii capitaliste. Toate aceste aspecte specifice ale societății capitaliste pot fi analizate ca entități distincte pentru că aceasta era, în viziunea lui Schumpeter, cea mai potrivită cale de a avea acces la aspectele economice ale realității. Cu siguranță, dintr-un astfel de punct de vedere, fenomenele economice nu sunt izolate și nedeterminate, dar aceasta nu înseamnă că lumea economică trebuie explicată doar prin factori exogeni. „The Theory of Economic Development” a fost un prim pas pe care Schumpeter l-a făcut în demersul său de a genera uneltele și conceptele teoretice necesare pentru abordarea sferei economice, atribuind o importanță secundară pentru fenomene ca războaiele, revoltele politice și elementele culturale sau spirituale. Importanța acestora din urmă nu este ignorată, dar Schumpeter reușește într-o manieră elegantă să focalizeze analiza dezvoltării lumii capitaliste asupra elementelor economice ale procesului. Argumetul central al sistemului său de gândire economică gravitează în jurul rolului antreprenoriatului și a inseparabilei naturi inovatoare a acestuia.
Aspectele teoretice ale fenomenelor economice asupra cărora Schumpeter s-a concentrat încă din prima sa lucrare de amploare, respectiv cea din 1911, au fost apoi aprofundate și detaliate de Schumpeter în alte două lucrări semnificative: Business Cycles: A Theoretical, Historical, and Statistical Analysis of the Capitalist Process (1939) and Capitalism, Socialism and Democracy [1942] (1976). Ambele volume din lucrarea Business Cycles oferă cititorului o incursiune interesantă în istoria procesului de apariție și construirii lumii capitaliste. În această carte, Schumpeter expune o viziune ciclică asupra evoluției economice focalizând analiza asupra rolului important pe care „inovația” îl joacă pentru inițierea unei noi faze a dezvoltării economice. În acest sens, sunt folosite o serie de date statistice pe care autorul le consideră importante nu doar pentru accentuarea caracterului evolutiv stadial al economiei, ci și pentru scoaterea în evidență a acelui element care este capabil de a iniția un nou ciclu economic. În sistemul schumpeterian acest element este „inovația”, iar celelalte elemente ale lumii economice și ale societății ca ansamblu gravitează în jurul acesteia. Starea de echilibru pe care orice sistem economic o atinge periodic nu poate fi perturbată decât prin forța inovației, iar aceasta este văzută ca fiind un factor endogen al sistemului economic. Cea de-a doua lucrare amintită anterior, Capitalism, Socialism and Democracy, a fost publicată pentru prima dată în 1942 și expune viziunea lui Schumpeter asupra doctrinei marxiste încercând să răspundă la două întrebări fundamentale pentru acea perioadă istorică: (1) poate supraviețui capitalismul? și (2) poate funcționa socialismul? Redau un scurt extras din această lucrare pentru a vedea consecvența modului de gândire Schumpeterian în ceea ce privește rolul atribuit inovației: „Impulsul fundamental care stabilește și menține motorul capitalist în mișcare provine din noile bunuri de consum, noile metode de producție și transport, noile piețe, noile forme de organizare industrială pe care le crează întreprinderea capitalistă” (Schumpeter, 1976: 83; italice adăugate).
În „The Theory of Economic Development” și apoi în toate lucrările sale importante, unul dintre cele mai importante aspecte ale analizei este fundamentat pe distincția dintre factorii exogeni și cei endogeni ai unui sistem economic. Schumpeter a manifestat o deosebită atenție față de analizele altor economiști asupra evoluției unui sistem economic, iar, din acest punct de vedere, putem aminti raportarea sa la F. Wieser (referitor la importanța ‘experienței’ pentru acțiunile economice individuale), A. Marshall, E. Böhm-Bawerk (asupra rolului pe care-l ocupă introducerea unor aspecte tehnice noi), J.S. Mill (referitor la nivelul scăzut de satisfacție ce poate fi obținut din distincția acestuia dintre producție și distribuție) și C. Menger (despre clasificarea bunurilor în ‘ordine’). Succinct, am putea spune că natura activității economice poate fi văzută la Schumpeter (2008: 10) astfel: „activitatea economică poate avea orice motiv, chiar și unul spiritual, dar înțelesul său este întotdeauna dat de satisfacerea nevoilor”.
Problemele economice și cele tehnologice pe care indivizii le întâmpină în procesul de producție au caracteristici de naturi diferite; din acest motiv, acestea necesită răspunsuri specifice și tipuri diferite de cunoaștere de care actorii economici trebuie să țină cont. Pe de o parte, natura contrastivă a relației dintre problemele economice și cele tehnologice, iar pe de altă parte natura complementară a acestor aspecte ale procesului de producție sunt principalele nuanțe folosite de Schumpeter pentru a introduce unul dintre cele mai importante elemente ale sistemului său de analiză, respectiv conceptul de „combinație”: „Atât din punct de vedere tehnologic, cât și economic, a produce mijloace pentru a combina lucruri și forțe se află la îndemâna noastră. Metodele diferite de producție pot fi distinse doar după maniera combinațiilor, aceasta înseamnând fie după obiectele combinate, fie după relațiile dintre cantitățile folosite. Fiecare act concret de producție încorporează pentru noi, o astfel de combinație…O întreprindere și chiar condițiile de producție ale întregului sistem economic ar trebui, de asemenea, privite drept combinații” (Schumpeter, 2008: 14). Cele două tipuri de combinații nu sunt similare, iar urmând linia de gândire schumpeteriană logica economică este cea care are prioritate. Faptul că producătorii pot alege între tipuri diferite de combinații implică costuri diferite pentru producerea unui anumit bun pentru diferiți producători. În plus, o intreprindere poate produce tipuri diferite de bunuri utilizând tipuri și cantități identice de factori.
Schumpeter distinge între două tipuri diferite de risc: primul este asociat dimensiunilor tehnice și comerciale ale producției, dar în viziunea sa profitul nu decurge din asumarea acestui tip de risc pentru că acestea fac parte din stocul de cunoaștere comună a producătorilor; al doilea, în cazul în care riscul nu este prevăzut sau nu este luat în considerare, atunci apar posibilitățile pentru câștig și pierderi. Această situație este asociată cu schimbarea datelor relevante din piață, iar o astfel de situație nu poate fi creată decât de inovatori. În general, modul în care sunt combinate diferitele tipuri de resurse este stabil într-o societate, iar ajustările pe care indivizii sunt nevoiți să le facă sunt de mici dimensiuni. Din această situație rezultă că orice schimbare majoră este capabilă să le perturbe universul. Pe de o parte, aceasta se întâmplă pentru căo astfel de situație nu face parte din rutina lor, iar pe de altă parte, tipul de cunoaștere de care aceștia dispun își pierde din utilitate în noul context al pieței. În raport cu aceasta, munca poate fi diferențiată în „conducătoare sau condusă” și în „muncă independentă sau salariată”. Accentul lui Schumpeter este asupra naturii creative a muncii independente și conducătoare pentru că aceasta este cea care poate trece dincolo de rutina pieței.
În ceea ce privește comportamentul consumatorilor și preferințele aestora, Schumpeter asumă o atitudine categorică. Într-o astfel de viziune asupra economiei comportamentul producătorilor este important pentru că aceștia au capacitatea de a influența și schimba preferințele consumatorilor. Modul în care acesta descrie procesul poate fi desprins din următorul extras: „producătorul este cel care inițiază schimbarea economică și consumatorii sunt educați de către acesta dacă este necesar; aceștia sunt învățați să dorească lucruri noi” (Schumpeter, 2008: 65). Această perspectivă asigură validitatea focalizării atenției asupra producătorilor pentru că aceștia sunt principalul motor al schimbării în piață. În acest fel „noile combinații” primesc un rol privilegiat pentru înțelegerea și explicarea mecanismul dezvoltării economice. Conceptul de „noi combinații” este asociat în mod uzual viziunii lui Schumpeter asupra antreprenoriatului și dezvoltării economice. Pentru o mai bună înțelegere a detaliilor pe care Schumpeter le-a imprimat acestui concept redăm mai jos unul dintre cele mai citate paragrafe din opera acestuia:
„Acest concept acoperă următoarele cinci cazuri: (1) Introducerea unui bun nou – acesta este unul cu care consumatorii nu sunt încă familiari – sau o nouă calitate a unui bun. (2) Introducerea unei metode noi de producție, aceasta este una netestată încă în ramura de producție în cauză, aceasta nu necesită prin niciun mijloc să fie o descoperire științifică nouă și poate, de asemenea, exista ca un nou mod de a gestiona comercial o marfă. (3) Deschiderea unei noi piețe, aceasta este o marcă în care ramura de producție specifică a țării în cauză nu a pătruns până atunci, indiferent dacă această piață a existat sau nu anterior. (4) Cucerirea unei noi surse de furnizare, a unor noi materii prime sau a unor bunuri semi-fabricate din nou, indiferent dacă această sursă exista deja sau dacă aceasta trebuie să fie creată întâi. (5) Realizarea unor noi moduri de organizare a oricărei ramuri, asemenea obținerii unei poziții de monopol (de exemplu prin crearea unui trust) sau prin spargerea unei poziții de monopol” (Schumpeter, 2008: 66).
Clarificarea conceptului de „noi combinații” are atașată o întrebare importantă: cine sunt oamenii capabili să genereze aceste noi combinații? Sistemul Schumpeterian rezervă acest rol economic antreprenorilor. Aceștia au capacitatea de a iniția acțiuni inovative, iar aceasta este modalitatea prin care un sistem economic evoluează. Antreprenorii nu trebuie să fie în mod obligatoriu și posesorii capitalului economic folosit pentru realizarea noilor combinații, acesta poate fi atras prin mecanismele de credit de la capitaliști sau bănci. Acest lucru face ca „apariția creditului” să fie etichetată drept momentul în care sistemul capitalist a început să se formeze (Schumpeter, 1939: 223-224). Legătura dintre credit și inovare este foarte strânsă, iar creditul este unul dintre principalele mecanisme văzute ca asigurând apariția unor inițiative antreprenoriale. Din acest punct de vedere, rolul asociat „economisirii” în procesul de realizare a noilor combinații este relativ insignifiant pentru că „antreprenorul nu trebuie să facă economii cu scopul de a obține mijloacele de care are nevoie, nici să acumuleze bunuri înainte de a produce” (Schumpeter, 2008: 136). Tot ceea ce o persoană trebuie să aibă pentru a deveni antreprenor dintr-o astfel de perspectivă poate fi descris în termeni de „voință și acțiune”. În acest sens, tipul de conducere antreprenorial diferă de alte tipuri de conducere pentru că individul aflat într-o astfel de situație nu trebuie să-i convingă pe ceilalți de viabilitatea viziunii sale, ci prin abilitățile pe care le deține acesta este capabil să „îndrepte mijloacele de producție spre noi canale” și adesea singura persoană care trebuie convinsă este cea care îl finanțează.
Considerăm util ca în finalul acestei scurte secțiuni dedicate antreprenorului schumpeterian să scoatem în evidență două dintre modalitățile în care acesta a fost analizat. Astfel, Reisman (2004: 65-68) subliniază că antreprenorul creionat de Schumpeter nu este un inventator, ci este un inovator; el nu este cel care își asumă riscul pentru că acest rol este rezervat bancherilor și capitaliștilor; demersul antreprenorial nu este unul de corectare a erorilor existente în piață – aici se încadrează și punctul de diferențiere principal dintre antreprenorul Schumpeterian și cel teoretizat de Kirzner (1973) – activitatea antreprenorială este diferită de administrarea de rutină a unei firme; iar profitul antreprenorial constituie un „fenomen independent conectat în mod fundamental cu rolul de conducere dintr-un sistem economic” (Schumpeter, 2008: 147). Cea de-a doua perspectivă poate fi găsită în lucrarea elaborată de Carlin (1999). Acesta pornește de la comparația dintre „antreprenorul” lui Schumpeter și „liderul charismatic” descris de Weber și scoate în evidență câteva dintre asemănările și diferențele existente între cele două „tipuri construite” pentru analizarea evoluției societăților capitaliste. Acest tip specific de antreprenor este influențat de cîteva dintre aspectele particulare ale sistemului economic: „accesul antreprenorului la resurse”, „dimensiunea pieței” și „independența sistemului bancar”. Consumatorii trebuie să fie flexibili, iar pentru producători și ofertanți există necesitatea posibilității de calcul. Această „lege a calculabilității nu este similară cu o lege a condițiilor neschimbabile, dar direcția generală a schimbării poate să fie estimată” (Carlin, 1999: 163). Tipul de analiză folosit îl face pe acesta să concluzioneze că „dacă tipul antreprenorului poate fi văzut ca un sub-tip al liderului carismatic weberian pot fi obținute avantaje certe pentru procesul de analiză” (Carlin, 1999: 166).
II. 4 Oportunitățile antreprenoriale, sursele incertitudinii și competiția văzute din două perspective diferite.
Așa cum am detaliat anterior, Școala Austriacă tratează antreprenoriatul dintr-un punct de vedere subiectivist. În această lumină, oportunitățile antreprenoriale pot fi identificate în interpretările subiective pe care antreprenorul le are asupra contextelor socio-economice (Lavoie, 2002: 104). Această perspectvă este diferită de cea creionată de Joseph Schumpeter și preluată mai apoi de o serie de analize ale antreprenoriatului. Astfel, cu toate că și acesta consideră acțiunea antreprenorilor individuali ca cel mai important factor într-un sistem economic (Schumpeter, 1939: 102; Schumpeter, 1976: 132), el operează cu o viziune mult mai obiectivă asupra caracteristicilor mediului socio-economic. Această secțiune explorează aspecte ale ambelor perspective centrându-se asupra modului în care sunt tratate oportunitățile antreprenoriale, asupra varietății surselor pentru incertitudinea acțiunilor antreprenoriale, asupra relației existente între ofertanți și cumpărători, în contextul pieței libere, și asupra importanței competiției pentru procesul pieței.
Este util a menționa faptul că în această lucrare ne vom preocupa în mod principal cu teoria economică, ci vom lăsa economiștilor sarcina de a scoate în evidență reperele pe care aceste două perspective le-au așezat în dezvoltarea teoriilor economice și a rolului semnificativ pe care îl joacă antreprenoriatul în explicarea unui sistem economic. Această delimitare de spectrul teoretic pur economic permite trecerea într-un plan secund a unor elemente precum cele detaliate de Kirzner (1973: 81): „ceea ce antreprenoriatul dobândește în interiorul sistemului schumpeterian este întreruperea fluxului circular, crearea dezechilibrului în afara echilibrului. Pentru mine, din contră, rolul antreprenorial, bineînțeles în afară de a fi sursa mișcării în interiorul sistemului este unul de influență echilibrantă, este starea de alertă antreprenorială la oportunități necunoscute care generează tendința înspre starea de echilibru a fluxului circular.”
În primul rând, putem examina câteva dintre aspectele propuse de cele două linii de gândire asupra existenței obiective a oportunităților antreprenoriale. Încă de la început trebuie să menționăm că există puncte de vedere diferite asupra acestui subiect, atât între curentele din interiorul Școlii Austriece cât și între acestea și linia de gândire schumpeteriană. Acest aspect aduce în discuție faptul că indivizii folosind capabilități, resurse și cunoștințe diferite își dezvoltă imagini individualizate asupra situațiilor care pot fi transformate într-o acțiune antreprenorială de succes. Pentru o parte a reprezentanților Școlii Austriece, este important în mod particular a lua în considerare distincția dintre „descoperirea și interpretarea” oportunităților antreprenoriale (Lavoie, 2002). „Perspectiva dinamică” asupra oportunităților, preferată de „economiștii austrieci” se focalizează asupra caracterului procesual al piețelor și asupra modului în care înțeleg indivizii autonomi acest caracter în condiții de interacțiune și transformabilitate a contextului pieței. Într-o astfel de grilă interpretativă, oportunitățile au o importanță ridicată nu doar în faza de motivare și inițiere a acțiunii antreprenoriale, ci trebuie urmărite în mod constant de către indivizi. Ceea ce poate fi perceput de către actorul individual la un moment dat ca o șansă de a realiza profit beneficiind de pe urma unei oportunități antreprenoriale, odată cu trecerea timpului și ca rezultat al acțiunii celorlalți indivizi aflați pe piață, poate conduce la înregistratrea unui eșec în plan individual. Ca rezultat, individul neputând anticipa cu certitudine viitorul acțiunilor pe care le inițiază la un moment dat, este obligat a-și reconfigura constant imaginile cu care lucrează asupra contextului prezent și viitor (Kirzner, 1973: 9-11). Acest aspect al antreprenoriatului văzut ca proces a condus analizele economice încadrabile sub eticheta Școlii Austriece spre accentuarea importanței „incertitudinii” în interpretarea comportamentelor individuale de urmărire a profitului.
O nuanță aparte în linia de analiză a oportunităților antreprenoriale este introdusă de către (Kirzner, 1973), iar aceasta este legată de capacitatea de alertă a indivizilor. Această abordare oferă posibilitatea de a distinge între „descoperirea” oportunităților (Kirzner, 1973; Kirzner, 1990 -c) și capacitatea de „a imagina” oportunități de piață așa cum a fost ea trasată de Shackle (1979) și alți reprezentanți ai Școlii Austriece după el. Insatisfacția lui White referitoare la modul în care Kirzner „vede activitatea antreprenorială reactivă și neambiguu echilibratoare” (White, 1990: 87) și dorința lui de a reconcilia această perspectivă cu cea a antreprenorului schumpeterian aflat într-o „gală de distrugere creatoare” îl conduc pe acesta spre o perspectivă nouă asupra incertitudinii. În cuvintele lui „incertitudinea omniprezentă cu care se confruntă antreprenorii, accentuată de către Mises, dar minimalizată în mod delibrat de către Kirzner, sugerează speculația sau imaginația mai degrabă decât capacitatea de alertă ca fiind caracteristica antreprenoriatului” (White, 1990: 88). Continuând pe linia de conceptualizare a lui Shackle (1979), acesta consideră oportunitățile ca fiind rezultatul „capacității imaginative” a individului. Pentru Kirzner, oportunitățile există pe piață și trebuie descoperite, pe când White referindu-se la oportunitățile antreprenoriale spune că „nu poate fi spus cu siguranță (cel puțin ex ante) a exista în orice sens obiectiv” (sublinierea prezentă în original). În preocuparea lor pentru descoperirea sau imaginarea oportunităților viitoare, autorii influențați de Shackle au alocat o importantă componentă dimensiunii temporale a acțiunii în analiza antreprenoriatului și pe acest fundament au diferențiat între „antreprenor” și „the arbitrageur”. Antreprenorul înfruntă incertitudinea generată, în principal, de calitatea slabă a cunoașterii pe care o are asupra viitorului, pe când „the arbitrageur” nu are această problemă deoarece acesta/aceasta speculează diferențele din interiorul pieței sau între piețe, la un moment dat.
Chiar dacă unealta conceptuală reprezentată de incertitudine nu aparține exclusiv Școlii Austriece, unii dintre reprezentanții acesteia au adus contribuții importante evoluției acestui concept și modului în care acesta este și a fost folosit în studiul antreprenoriatului. Observația lui Mises, citată anterior, potrivit căreia procesul competitiv dintre actorii prezenți pe piață nu se termină acolo unde pot fi trasate granițele fiecărei nișe în cadrul căreia antreprenorii operează, poate fi văzută acum într-o nouă lumină. În condițiile unei interconectări generalizate, antreprenorii nu vor putea fi niciodată complet conștienți asupra numărului și a caracteristicilor competitorilor aflați pe piață, aceștia neavând acces permanent la totalitatea informațiilor relevante, iar acest lucru generează o nouă dimensiune a incertitudinii acțiunii antreprenoriale. Indiferent de nivelul investițiilor făcute în cunoașterea pieței, niciunul dintre participanți nu poate avea o „cunoaștere perfectă” asupra mediului în care acționează, aceasta conducând spre situația în care incertitudinea devine inevitabilă (Hayek, 1990b; Kirzner, 1973: 38-39). Bineînțeles, faptul că nu există o cunoaștere perfectă nu implică inexistența unor diferențe semnificative între cunoașterea pe care o au indivizii. Văzută din această perspectivă relația dintre incertitudine și antreprenor poate genera o serie de interpretări, printre care și cele două care urmează: (1) incertitudinea poate fi văzută ca un factor care scade posibilitatea unei activități antreprenoriale de succes pentru că indivizii au o cunoaștere limitată asupra condițiilor în care acționează, (2) incertitudinea poate asigura o sporire a probabilității pentru o acțiune antreprenorială de succes pentru că ceilalți competitori au o cunoștere limitată asupra contextului pieței și asupra acțiunilor pe care individul urmează a le întreprinde. Schimbând perspectiva dinspre mediu spre individ, Școala Austriacă scoate în evidență ideea că individul nu poate avea un plan suficient de elaborat pentru a iniția o activitate antreprenorială decât în cazul în care acesta se caracterizează printr-un nivel ridicat de maleabilitate, în sensul că antreprenorul trebuie să fie constant atent și receptiv față de semnalele prezente în piață. În acest tip de interpretare, oportunitățile antreprenoriale din momentul inițierii unei acțiuni, păstrează potențialul de obținere a profitului scontat doar dacă antreprenorul are capacitățile individuale și abilitățile necesare pentru a accesa în mod constant informațiile relevante din piață (ceea ce presupune atât actualizare și selecție, cît și îmbogățirea stocului de informații).
Tipul de analiză ce poate fi identificat în linia de gândire configurată încă de la începutul secolului trecut de către Schumpeter așază accentul analizei antreprenoriatului într-o altă sferă. Caracterul eminamente inovativ atribuit de acesta acțiunii antreprenoriale devine comprehensibil în momentul în care vedem că antreprenorul creionat de Schumpeter nu trebuie privit prin apelul la incertitudine, aceasta pierzând caracterul inevitabil. Abordarea schumpeteriană este construită utilizând un grad diferit de stabilitate și un model evolutiv diferit al sistemului economic. În termenii lui (Loasby, 1999a: 175) „rutinele fluxului circular oferă un fundament stabil care este necesar calculelor antreprenorilor schumpeterieni”. Astfel, putem afirma, că antreprenorul schumpeterian nu opereză sub condițiile incertitudinii enunțate de reprezentanții Școlii Austriece, ci, mai degrabă, într-un mediu economic stabil. Folosind o abordare diferită asupra acestui subiect putem observa că pentru Schumpeter „numărul combinațiilor posibile este aproape infinit și de aceea antreprenorul nu poate trece prin toate acestea în modul rațional … Antreprenorul nu face o alegere rațională, cât una intuitivă; și ceea ce separă un antreprenor bun de un antreprenor rău este capacitatea sa de a intui alegerea corectă” (Swedberg, 2007b: 10). Dificultatea activității antreprenoriale reiese pentru Schumpeter nu atât din incertitudine, cât din limitările individuale și sociale.
Din perspectiva de analiză consolidată pe bazele teoretice ale Școlii Austriece, capacitatea individului de a-și modela comportamentele în conformitate cu semnalele pe care le percepe în piață, reprezintă un element fundamental pentru o activitate antreprenorială de succes. Pentru (Lachmann, 1990: 82) aceasta este dependentă de abilitatea individului de a diferenția între „cunoștințele vechi” și „cunoștințele noi” și de a menține o balanță optimă între aceste două sfere ale cunoașterii. „Cunoștințele vechi” și „cunoștințele noi” coexistă în procesul individual de construire a reprezentărilor asupra contextului acțiunii, astfel antreprenorul poate face alegerea celui mai potrivit tip de cunoștințe în funcție de situația în care acesta se află. Chiar dacă oportunitățile există în piață, aceste reprezentări individuale sunt principalele mijloace prin care acestea pot fi transformate în comportamente antreprenoriale (Kirzner, 1973). În acest context devine posibilă examinarea din ambele perspective a rolurilor diferite ale semnalelor pe care antreprenorul le primește din piață. În viziunea Școlii Austriece, semnalele primite din piață pot fi percepute ca adevărate indicatoare pentru antreprenor, iar acesta trebuie să-și schimbe comportamentul pentru a oferi un răspuns mai potrivit competitorilor și pentru a se adapta într-un grad cât mai ridicat preferințelor consumatorilor. În cadrul perspectivei schumpeteriene, semnalele negative pe care antreprenorul le primește dinspre competitori sau consumatori pot reprezenta un semn al naturii puternic inovative al actului întreprins și al provocărilor pe care acțiunile de tip antreprenorial le reprezintă la adresa cunoștințelor vechi și a comportamentelor puternic înrădăcinate (rutinale). Abia din acest punct de vedere, importanța poate fi asociată capacității intuitive a antreprenorului (Swedberg, 2007b), mai degrabă, decât semnalelor recepționate de la ceilalți participanți pe piață.
Momentul introducerii în discuție a preferințelor consumatorilor indică un nou punct de contradicție între cele două perspective pentru că acestea asumă puncte de vedere diferite asupra naturii relației dintre principalii jucători de pe piață, respectiv vânzătorii și cumpărătorii. Am menționat anterior că pentru reprezentanții Școlii Austriece, antreprenorul trebuie să-și adapteze comportamentul la semnalele primite de la ceilalti participanți pe piață (Kirzner, 1973; Lachmann, 1990; Shackle, 1979). În acest context, putem vedea modul în care antreprenorul schumpeterian modifică într-un mod fundamental coordonatele mediului în care acționează prin „noile combinații” pe care le realizează. Consumatorii trebuie influențați să cumpere bunurile și serviciile vânzătorului chiar și în cazul în care acest demers presupune avântarea pe un drum contrar celui trasabil pe baza preferințelor de consum prezente la un moment dat pe piață. Un scurt exemplu poate fi ilustrativ în acest sens: „să vizualizăm situația unui om care ar dori, la timpul prezent, să ia în considerare posibilitatea de a iniția o nouă afacere pentru producerea unor aeroplane ieftine, afacere care ar fi rentabilă doar dacă oamenii care conduc în acest moment mașini ar putea fi făcuți să zboare (Schumpeter, 1939: 100). Diferența dintre cele două perspective poate fi identificată cu ușurință în momentul în care privim cu atenție spre sensul procesului de influențare (proces care apare la nivelul relației dintre consumatori și vânzători). Pe de o parte, Școala Austriacă propune o variantă analitică în care ofertantul este influențat din cel puțin două direcții distincet în manifestările sale, respectiv de către ceilalți competitori și de către comportamentele cumpărătorilor bunurilor și serviciilor sale. Pe de altă parte dintr-o perspectivă schumpeteriană ofertantul devine capabil a se impune pe piață, adică acesta este cel care modelează așteptările și preferințele consumatorilor și inițiază o nouă fază în cadrul mediului în care acționează, iar competitorii acestuia sunt obligați să se adapteze noii realități pentru că altfel sunt condamnați să dispară de pe piață.
„Competiția” este văzută de către reprezentanții ambelor perspective ca fiind esența antreprenoriatului, fără a înțelege prin aceasta că cele două școli de gândire economică folosesc definiții similare ale acestui concept. Kirzner (1973: 16-17) este reprezentativ pentru Școala Austriacă în momentul în care afirmă că „activitatea antreprenorului este în mod esențial competițională. Astfel, competiția este inerentă în natura procesului de piată antreprenorial” (traducere proprie). Viziunea kirzneriană implică definirea competiției prin evidențierea importanței acelor mici și constante schimbări comportamentale care sunt rezultatul capacității de alertă a antreprenorului la acele detalii ale contextului care i-ar permite o poziționare mai avantajoasă în interiorul pieței. Procesul antreprenorial conceptualizat de către Schumpeter poate fi înțeles doar dacă accentul este mutat dinspre adaptare spre inovare, aceasta (inovația) fiind cel mai important aspect al competiției. Modelul de analiză schumpeterian atrage atenția asupra diferențelor existente între modul în care acesta definește competiția și abordările tradiționale ale competiției (incluzând printre acestea și modelele asociate „competiției prețurilor”). În termeni de piață, competiția este tratată din punctul de vedere al eficienței iar amploarea diferită pe care el o acordă competiției bazate pe inovație poate fi dedusă și din următoarea exprimare „ca un bombordament în comparație cu forțarea unei uși” (Schumpeter, 1976: 84-85). Diferența dintre cele două perspective asupra competiției reiese, așa cum am menționat succinct anterior din caracterul distinct asociat relației dintre antreprenoriat și evoluția sistemului economic. În termenii lui Kirzner, antreprenoriatul are rolul de a reglementa distorsiunile apărute pe piață și a conduce sistemul spre faza de echilibru, pe când pentru Schumpeter inovația ca element central al antreprenoriatului este responsabilă pentru introducerea sistemului într-o nouă fază, iar caracterul acesteia este unul descris în termenii „distrugerii creatoare”.
II. 5 Relația dintre antreprenoriat și cunoaștere
Conceptul de „cunoaștere” este abordat în termenii stocurilor de cunoaștere, a sferelor cunoașterii sau a procesului de cunoaștere, iar ambele perspective se raportează la acesta ca fiind unul fundamental pentru analiza comportamentelor antreprenoriale. Această secțiune se va raporta, în principal, la nuanțele introduse de Școala Austriacă în definirea „cunoașterii acordând atenție modului în care este condiționat succesul actului antreprenorial de cunoaștere.
Urmărind premisa utilizată de către economiștii austrieci potrivit căreia niciunul dintre participanții într-o piață nu poate avea o cunoaștere completă a tuturor condițiilor relevante la un moment dat, o mai bună cunoaștere a contextului socio-economic al acțiunii este posibilă, iar aceasta poate diminua, fără însă a eradica, incertitudinea de la nivelul individual (Gunning, 1991). Cunoașterea pe care antreprenorul o deține asupra realității în care operează este într-o constantă stare de degradare (învechire) în condițiile în care piața este de asemenea într-o constantă transformare (înnoire). Stocurile individuale de cunoștințe pe care individul le deține la momentul intrării pe piață sunt cu siguranță importante, dar păstrează un rol decisiv doar în condițiile în care acesta are abilitățile necesare de a le actualiza la intervale de timp rezonabile, astfel încât să fie permanent într-o poziție avantajoasă în piață. Astfel, în linia de analiză a Școlii Austriece există două sfere diferite ale cunoașterii. În primul rând, stocurile de cunoaștere de care individul dispune la inițierea unei acțiuni antreprenoriale, care pot fi mai utile sau mai puțin utile pentru obținerea profitului. În cel de-al doilea rând, cu adevărat decisivă din perspectiva Școlii Austriece, este cunoașterea pe care individul o dobândește în timpul participării în piață. Cunoștințele celei de-a doua sfere sunt „învățate” prin participarea în piață și sunt fundamentate pe semnalele primite de la ceilalți participanți în piață. Aceasta nu poate fi analizată în termenii informațiilor obiective, deoarece, după cum am remarcat reprezentanții Școlii Austriece subliniază tocmai caracterul subiectiv al reprezentărilor despre piață pe care antreprenorul le utilizează.
Piața devine în acest mod singurul loc unde antreprenorul își poate testa valoarea ‘cunoașterii’ (Hayek, 1990a: 188), iar în termenii lui Kirzner, aceasta este posibilă prin testarea „planurilor în piață” (Kirzner, 1973: 10). Pornind de la caracterul subiectivist al cunoașterii putem observa că oameni diferiți învață lucruri diferite în piață (Lachmann, 1990: 83), iar această cunoaștere dobândită și extrasă în mod individual din piață, prin filtrul propriilor reprezentări, va configura scheme viitoare distincte de acțiunea antreprenorială. Succesul poate fi considerat ca fiind „hârtia de turnesol” care probează capacitatea antreprenorului de a selecta și interpreta semnalele receptate în piață. Definitivarea unei acțiuni antreprenoriale de succes este edificatoare în privința abilităților, în timp ce înregistrarea unui eșec scoate în evidență o serie de deficiențe. Cu toate acestea, trebuie să ținem cont că eșecul este mult mai dificil de interpretat în piață de multe ori acesta neputând fi asociat unor cauze directe și exacte (White, 1990: 100). Este esențial să ținem cont de faptul că abilitățile individuale sunt produse ale mediului social care și-a pus amprenta distinctivă asupra personalității individului în momente diferite ale existenței acestuia, iar principalul mijloc prin care acest proces s-a desfășurat a fost asociat seriei de interacțiuni pe care individul a avut-o până în momentul respectiv.
O altă distincție scoasă în evidență de către economiștii austrieci este cea dintre sfera „științifică” și cea „practică” a cunoașterii. Swedberg interpretează discuția lui Hayek asupra sferelor cunoașterii astfel: „tipul cunoașterii care a devenit cunoscut drept „cunoaștere științifică” în economie, argumentează Hayek, s-a distanțat în sine prea mult de „cunoșterea practică”, ceea ce este văzut cu un amestec de neîncredere și nemulțumire. Cunoșterea practică … este definită de Hayek drept cunoașterea circumstanțelor practice de timp și loc” (Swedberg, 2002: 10). Cunoașterea științifică referitoare la trasăturile definitorii ale pieței poate avea un rol relevant în faza de inițiere a unei acțiuni antreprenoriale. Faptul că antreprenorul nu poate evalua încă din primul moment nivelul propriu de cunoaștere asupra pieței și nici care parte din aceasta se va dovedi utilă este expus de Lachmann în următoarea manieră: „toată cunoașterea utilă tinde probabil să fie difuză, dar în aplicarea ei pentru scopuri specifice aceasta este posibil să-și schimbe caracterul, de aici și dificultatea de a o identifica” (Lachmann, 1990: 81; italicele autorului). Astfel, devine clar că antreprenorul folosește date noi din piață pentru a-și îmbunătăți cunoașterea, dar în același timp acesta dobândește o nouă perspectivă asupra datelor cunoașterii preexistente – acele date pe care le avea încă din momentul inițierii acțiunii antreprenoriale. Acest aspect al cunoașterii conține o provocare atât pentru antreprenor, cât și pentru cercetătorul social al acestui fenomen. Individul își îmbogățește, prin interacțiune, atât nivelul cunoașterii, cât și capacitatea de interacțiune viitoare. Sinele acestuia se schimbă odată cu fiecare nouă serie de interacțiuni, reprezentările sale asupra mediului se schimbă, astfel schimbându-se atât capacitatea de recunoaștere sau imaginare a unor noi oportunități antreprenoriale, cât și capacitatea de a acționa. În sociologie este vorba despre genul de cunoaștere reflexivă asupra realității și despre acea capacitate a individului de a-și actualiza constant informațiile pe care își fundamentează acțiunile.
Din perspectiva schumpeteriană distincția dintre „cunoașterea de tip vechi” și cea de „tip nou” poate fi privită într-o nouă lumină. Dacă, din punctul de vedere austriac, procesul de îmbunătățire a cunoașterii este făcut într-o manieră constantă și graduală, în sistemul schumpeterian de gândire, schimbarea la nivelul cunoșterii este una radicală și este corelată în mod nemijlocit cu procesul de „distrugere creativă”. În termenii folosiți de Kurz, aceasta implică o stare de conflict între cele două sfere ale cunoașterii: „cunoașterea nouă folositoare economic este frecvent inamicul cunoașterii vechi. Cea nouă nu crește în mod simplu din cea veche, ci o înlocuiește și o elimină în competiție” (Kurz, 2012: 5; italice adăugate). Complementar, poate fi observat că actul de inovare este legat în mod intrinsec de crearea cunoașterii de tip nou. Loasby argumentează că „antreprenorul lui Schumpeter este creatorul noilor date”(Loasby, 1999a: 172). „Gala creatoare” în care antreprenorul se află, schimbă relevanța datelor de pe piață. În momentul în care inovația pe care acesta o introduce în piață se dovedește a avea amploarea cu care Schumpeter o creditează, atât piața cât și sistemul economic se schimbă în esență.
O scurtă privire asupra modului și sensului în care se structurează procesul de influență scoate în evidență o diferență semnificativă asupra celor două școli de gândire socio-economică. Din acest punct de vedere, principala diferență poate fi redată succinct astfel: antreprenorul creionat de către reprezentanții Școlii Austriece este influențat de către informația pe care o primește dinspre piață, în timp ce antreprenorul de tip schumpeterian prin actul său inovator influențează în mod radical cunoașterea disponibilă în și asupra pieței.
II. 6 Concluzii
Obiectivul propus încă din partea introductivă a acestui capitol includea scoaterea în evidență a unor diferențe semnificative de analiză a antreprenoriatului așa cum reies ele din lucrările semnate de către reprezentanții a două dintre cele mai influente curente în acest câmp de analiză. Fără a insista asupra aspectelor exclusiv economice, respectiv fără a aprofunda diferențele generate de conceperea sistemului economic în stare de echilibru sau dezechilibru, această analiză a subliniat diferențe de concepție asupra unor aspecte ale antreprenoriatului, cum ar fi: natura obiectivă sau subiectivă a oportunităților antreprenoriale, sursele și rolul incertitudinii în desfășurarea activității antreprenoriale, modalitățile în care se structurează competiția și cunoașterea în contextul pieței. Dincolo de toate aceste diferențe, lucrarea a marcat, acolo unde a fost cazul, și o serie de elemente de similitudine între aceste două perspective. Modul în care punctele de interes pentru analiză au fost alese este în legătură directă cu obiectivul general al lucrării din care acest capitol este parte, respectiv analizarea relației dintre experiența de migrație internațională și adoptarea unor comportamente antreprenoriale. În acest sens, importanța care îi este acordată fiecărui concept analizat trebuie văzut ca fiind un pas pe drumul delimitării unei scheme conceptuale ce poate fi folosită pentru aprofundarea relației menționate anterior.
În primul rând, unul dintre aspectele de diferențiere scoase în evidență în acest text este asociabil modului în care cele două Școli de gândire socio-economică definesc și operează cu conceptul de proces. Reprezentanții Școlii Austriece definesc conceptul de proces în analiza antreprenoriatului în termenii interacțiunii care are loc între indivizi autonomi în contextul pieței. Pe de altă parte, noțiunea schumpeteriană este în principal asociată cu introducerea de către individ a unei inovații în piață. Aceasta distincție a fost urmată de o discuție asupra modului în care cele două perspective își construiesc viziunea asupra relației dintre antreprenor și ceilalți participanți în piață. A fost arătat că în timp ce Școala Austriacă vede relaționarea în termenii intercațiunii între indivizi (relații multiple inter-individuale), antreprenorul de tip schumpeterian se raportează la ceilalți ca la un tot prin intermediul inovației pe care o introduce în piață.
În cel de-al doilea rând, modalitatea în care oportunitățile antreprenoriale sunt tratate de către reprezentanții celor două linii de analiză reprezintă un important punct de distinctie între acestea. Procesul descoperirii oportunităților antreprenoriale în reprezentările individuale asupra contextelor de piață, sau procesul construirii și alegerii planului adecvat în conformitate cu o realitate „imaginată” sunt perspective configurate de către reprezentanții Școlii Austriece, iar acestea diferă semnificativ de procesul de „distrugere creativă” analizat și conceptualizat de Schumpeter și cei care au mers pe linia de gândire inițiată de acesta. În acest moment poate fi amintit faptul că mulți dintre gânditorii austrieci au expus puncte comune cu definiția largă pe care Schumpeter o dă conceptului de „combinații noi” (new combinations).
În final, analiza a arătat că pentru cel puțin două aspecte esențiale ale analizei antreprenoriatului, respectiv relația dintre antreprenor și consumatori și relația dintre cunoaștere și antreprenoriat, cele două perspective folosesc fundamente diferite. Pentru Școala Austriacă aspectul fundamental în explicarea acestor două relaționări poate fi identificat în procesul de adaptare constantă a antreprenorului la realitatea schimbătoare a pieței. Astfel, antreprenorul în viziunea Școlii Austriace își schimbă comportamentele pentru a fi în acord cu semnalele recepționate din piață. Antreprenorul inovativ schumpeterian, pe de altă parte, este capabil de a modela atât preferințele și comportamentele consumatorilor, cât și de a influența relevanța cunoașterii existente în piață. Succesul actului antreporenorial este asociat de către economiștii austrieci procesului de învățare din piață, în timp ce antreprenorul schumpeterian este cel care predă o lecție celorlalți competitori despre modul în care lucrurile trebuie a fi făcute.
Capitolul III. Despre natura relației dintre migrație și antreprenoriat
III.1 Introducere
Ultimele decenii au adus schimbări semnificative în întreaga lume în ceea ce privește fenomenele de mobilitate spațială. În Europa vorbim de o serie de procese de mare anvergură care și-au pus amprenta asupra noilor tipuri de societate dezvoltate. Dintre acestea o importanță deosebită o au cele legate de dezintegrarea fostului bloc comunist, extinderea granițelor Uniunii Europene și acordarea dreptului la libera circulație pentru cetățenii noilor state membre, extinderea spațiului Schengen etc. Amploarea pe care o cunoaște fenomenul migrației internaționale îi asigură acestuia o vizibilitatea aparte atât în lista tematicilor din științele sociale, cât și pe agenda publică. Fie că discuția este concentrată asupra statelor de origine ale migranților sau asupra celor pe care aceștia le aleg ca destinații, fenomenul migrației internaționale are o serie de implicații care nu pot fi trecute cu vederea. Pot fi văzute efectele migrației ca fiind corelate creșterii economice pentru comunitatea de origine sau pentru cea de destinație? Au imigranții o predispoziție mai ridicată pentru adoptarea unor comportamente antreprenoriale? Sunt cu adevărat imigranții un pericol la adresa identității naționale a țării de destinație, sau altfel spus procesele de integrare culturală trebuie focalizate asupra asimilării sau asupra păstrării specificului cultural al celor care aparțin unui grup etnic diferit? Acestea sunt doar câteva întrebări introductive într-o tematică atât de bogată și controversată cum este cea a migrației internaționale contemporane.
Este important ca încă de la început să delimităm o arie tematică a cărei întindere este mult peste ceea ce permite demersul la care ne angajam în acest scurt material. Astfel, o primă mențiune pe care o considerăm necesară este asociată faptului că tipul de migrație care face obiectul acestei analize este cea internațională, iar acest aspect îl considerăm relevant pentru obiectivul asumat, respectiv de aprofundare a relației dintre migrație și antreprenoriat. Din acest punct de vedere este important ca analiza să poată aduce în discuție două economii naționale, două identități culturale și două tipuri de societăți între care diferențele să fie semnificative. Cu toate că în plan individual migrația internă poate reprezenta un eveniment de amploare, cu consecințe majore asupra traiectoriei de viață a individului, în plan economic, cultural și social dificultățile pe care acesta le experimentează considerăm că sunt de natură diferită de cele asociate actului de migrație internațională. În cazul migrației internaționale, unul dintre procesele care prezintă interes pentru științele sociale este acela de asimilare (înțeleasă ca o încadrare a imigranților în sfera cultural-valorică a societății gazdă). Pentru analizele focalizate asupra aspectelor economice ale migrației definirea procesului de asimilare este mult simplificată și se rezumă în general la urmărirea diferențelor de venit dintre imigranți și nativi, considerându-se că un grup de imigranți este asimilat în momentul în care aceștia ating paritatea veniturilor cu populația nativă (Bodvarsson and Van den Berg, 2009: 57; Longva and Raaum, 2004: 99). Privit din acestă perspectivă, antreprenoriatul este unul dintre mijloacele care pot asigura asimilarea mai rapidă a imigranților. În acest context este potrivit să amintim că procesul de asimilare se constituie pe două direcții distincte, respectiv dimensiunea politicilor publice elaborate pentru asimilarea și/sau integrarea imigranților, iar, pe de altă parte, accentul poate fi așezat pe eforturile individuale sau colective ce vin din interiorul populației de imigranți.
Cea de-a doua distincție majoră pe care trebuie să o facem în momentul în care vorbim de migrație, iar în cazul nostru de migrație internațională, ține de natura motivațiilor asociate actului de emigrare. Din acest punct de vedere delimităm sfera analizei noastre la actele de migrație internațională motivate economic, iar în opoziție cu acestea le așezăm pe cele motivate politic (cazul refugiaților este unul aparte). În cazul României, o astfel de distincție are un prag temporal vizibil, iar acesta poate fi asociat anului 1989. Dacă până la căderea regimului comunist o mare parte din plecările românilor din țară conțineau și un pronunțat caracter politic (manifest în cazul dizidenților sau latent în cazul celor mai multe dintre plecări), după acest moment motivațiile asociate actelor de emigrare au început să aibă un caracter economic din ce în ce mai pronunțat. Bineînțeles că linia dintre motivațiile economice și alte tipuri de motivații care pot fi asociate actului de migrație este departe de a fi atât de ușor de trasat, dar pentru tipul de demers pe care ni-l propunem, respectiv cercetarea relației dintre migrație și antreprenoriat o astfel de distincție se poate dovedi a fi importantă. Alte tipuri de acte de migrație care nu se află în obiectivul analizei noastre sunt cele ale căror motivații țin de sfera turismului sau de cea educațională. Acest tip de acte de migrație intră în aria noastră de interes doar în momentul în care se transformă în migrație orientată economic, iar prin aceasta înțelegem exclusiv acel tip de imigranți care lucrează în țara de destinație fie ca angajați, fie ca antreprenori. Astfel, perspectiva asupra migrației economice este una relativ largă, în sensul că include imigranții aflați în țara de destinație în măsura în care șederea acestora în acel loc are motivații ce țin de obținerea unor avantaje economice pe piața muncii (indiferent dacă vorbim de angajați, auto-angajați sau angajatori). De asemenea, o astfel de definire poate include si persoanele care au emigrat din motive politice, dar a căror motivație s-a schimbat de-a lungul timpului.
Cel de-al treilea aspect căruia dorim să-i acordăm o importanță deosebită ține de temporalitatea actului de migrație. Cu toate că Dustmann and Mestres (2010) au arătat că există diferențe semnificative între comportamentele economice ale imigranților în funcție de prezența sau absența intenției de revenire, materialul nostru nu va insista asupra acestui aspect. Din acest punct de vedere ne interesează atât actele de migrație al căror caracter definitiv este asumat de la început de către migrant, cât și cele cu caracter temporar în condițiile în care acest interval de timp nu este prestabilit în momentul inițierii actului migrației. Ceea ce dorim să excludem din analiza teoretică pe care o facem acestui fonomen este acea categorie de persoane care pleacă din propria țară pe baza unui contract cu perioada determinată și care, la finalizarea acestuia, se întorc în țara de origine. Motivația ce stă în spatele unei astfel de distincții ține de probabilitatea foarte scăzută a manifestărilor antreprenoriale în cadrul acestei categorii de imigranți. În momentul în care locul de muncă este asigurat, iar plecarea se face în termeni relativ stricți, posibilitatea ca un astfel de imigrant să-și construiască o carieră de tip antreprenorial în țara de destinație este foarte scăzută. La fel ca în cazurile menționate anterior, în momentul în care imigrantul venit pe baza unui contract de muncă pe perioadă determinată alege să rămână la destinație sau să se reîntoarcă în țara de destinație după încheierea sau denunțarea respectivului contract, în acel moment acesta intră în sfera de interes a analizei noastre. Vom aprofunda ulterior cât de importantă este durata estimată a șederii pentru alegerea de către imigranți a unor cariere de tip antreprenorial.
Încă din timpul sociologiei clasice orientarea spre activități economice a grupurilor de populație ce se găsesc în situația de a constitui o minoritate etnică sau religioasă a fost un subiect de reflecție. Până acum am delimitat tipul de migrație care este de interes pentru analiza noastră, iar recapitulând atribuitele esențiale ale acestuia ajungem la următoarea definire a tipului de migrație asupra căruia analiza noastră este focalizată: migrația reprezintă acel act de mobilitate spațială (definitivă sau temporară) în afara granițelor țării, a cărei motivație (inițială sau ulterioară) este de natură economică.
Modul în care au fost alese reperele conceptuale asupra cărora această analiză insistă ține de dorința configurării unei scheme teoretice de aprofundare a relației dintre migrație și antreprenoriat. În acest sens, unul dintre principalele obiective ale acestui capitol este de a delimita câteva unelte teoretice care își pot dovedi utilitatea abordării acestei relații în contexte sociale diferite. Linia austriacă de analiză a antreprenoriatului se dovedește favorabilă unui asemenea demers sociologic în principal datorită accentelor pe care le-a pus pe subiectivitatea oportunităților de piață, pe competiție văzută ca un proces de adaptare constantă la noile contexte, dar mai ales prin importanța pe care o configurează procesului de învățare prin experimentare. Nuanțele introduse de modul în care antreprenorul este creionat din această perspectivă pot fi privite ca unghiuri complementare de abordare a importanței pe care experiența de migrație internațională o poate avea în inițierea unor comportamente de tip antreprenorial.
Antreprenoriatul îl vedem ca o activitate conștientă de urmărire a profitului economic în condiții de piață liberă (dar reglementată) prin asumarea riscurilor care decurg din investirea unor forme de capital (economic, uman, social etc.). Ceea ce ne interesează nu ține de tipul de industrie în care antreprenorul operează și nici de dimensiunea pe care afacerea acestuia o are, ci ține de acele avantaje sau dezavantaje structurale pe care statutul de imigrant le poate asigura prezenței pe piață. Cariera de tip antreprenorial este una a cărei specificitate este cunoscută pe piața muncii, iar în cazul imigranților motivațiile pentru a opta pentru o asemenea activitate economică, precum și modalitățile în care aceasta se constituie într-o activitate profitabilă se pot constitui în perspective noi asupra pieței și asupra proceselor ce se defășoară în cadrul acesteia. Modul în care actorii recunosc oportunitățile în piață ține de cunoștințele pe care aceștia le au, iar acestea sunt condiționate de experiențele anterioare. Din acest punct de vedere inițierea unei activități antreprenoriale într-un context nou de piață presupune ori adaptarea la condiții ale pieței (Kirzner, 1973; Kirzner, 1992), ori capacitatea de a introduce o inovație care să schimbe datele relevante în piață (Schumpeter, 1939; Schumpeter, 2008).
Portretul „tradițional” creionat migranților scoate în evidență o serie de caracteristici prin care aceștia diferă de populația care rămâne în țara de origine sau de populația nativă din țara de destinație. În termenii lui Bodvarsson and Van den Berg (2009: 8) „imigranți tind să fie deosebit de ambițioși, mai dornici în a-și asuma riscuri, mai muncitori, mai deschiși la idei noi și mai energici”. La aceste atribute putem să le adăugăm pe cele enumerate de Waldinger et al. (1990: 21) care spun că dintr-o perspectivă tradițională „muncitorii care intră în curentul imigrației tind să fie mai capabili, mai bine pregătiți și mai înclinați către risc decât cei care rămân acasă. Aceste caracteristici oferă imigrantilor de asemenea un avantaj în competiția cu grupurile de nativi pe piața muncii a salariilor mici, comparația cu aceștia îi avantajează în termeni de motivație, înclinație spre risc si abilitate de ajustare la schimbare.” Ambele perspective prezentate aduc nuanțări acestei imagini asupra imigranților. Urmărim în acest material să vedem în ce măsură acest tip de caracteristici se poate transforma într-o condiție favorabilă adoptării comportamentelor antreprenoriale de către imigranți.
III. 2 Recunoșterea sau generarea oportunităților pe piață în cazul antreprenorilor imigranți
Analizele socio-economice asupra antreprenporiatului au scos în evidență că dincolo de o serie de calități individuale, inițierea unui act de tip antreprenorial necesită și un cadru structural (economic și social) favorabil unui astfel de demers. Acest lucru devine și mai evident în cazul imigrantilor pentru că în multe dintre cazuri aceștia nu dețin cetățenia țării de destinație și nu se bucură de aceleași drepturi ca cetățenii acesteia. Astfel încât, încă de la început ar trebui să stabilim că o discutare în plan teoretic a relației dintre migrație și antreprenoriat poate fi condusă utilizând premisa potrivit căreia dreptul de acces pe piață este egal pentru ambele tipuri de populație, respectiv populația nativă și populația imigrantă se bucură de drepturi similare în ceea ce privește posibilitatea inițierii unor activități de tip antreprenorial. Doar într-un astfel de caz putem presupune că ceea ce îi diferențiază pe imigranți de nativi poate fi analizat la nivelul indivizilor și la nivelul existenței sau absenței experiențelor de migrație.
Definirea oportunităților o putem face în termenii importanței pe care acestea o asumă pentru inițierea actelor antreprenoriale. Oportunitățile de tip antreprenorial sunt tipuri de situații care permit individului să adopte modele comportamentale care să-i asigure o poziționare avantajoasă pe piață. Nu este momentul pentru a intra în detalii legate de natura oportunităților antreprenoriale, dar putem aminti că pentru Kirzner (1973) acestea există în piață, iar datoria antreprenorului este să le sesizeze și să-și adapteze comportamentul astfel încât să profite de acestea, în timp ce pentru Shackle (1979) și White (1990) acestea nu există pe piață ci sunt mai întâi imaginate de către antreprenor pentru a fi mai apoi transpuse în comportamente adecvate contextului pieței. Considerăm că în ambele situații tipul de cunoaștere pe care imigranții o au față de nativi este unul diferit. Nativii pot avea o cunoaștere aprofundată asupra mecanismelor existente în piață, asupra modului în care actorii relevanți sunt distribuiți pe piață și asupra preferințelor de consum deja existente la nivelul cumpărătorilor. Ce le lipsește acestora este capacitatea de a cunoște preferințele și potențialul de consum al comunităților etnice minoritare. Dincolo de necesitățile și comportamentele pe care întreaga populație le are, minoritățile etnice au o serie de elemente specifice care pot fi cunoscute și recunoscute doar de persoanele din interiorul grupurilor. Astfel, apar două dintre comportamentele antreprenoriale cele mai vehiculate în literatura de specialitate, respectiv antreprenoriatul etnic (Portes, 2010) și economia etnică. Acesta presupune ca antreprenorul să se adreseze în cvasitotalitate unei nișe de piață ce poate fi distinsă pe baza unor caracteristici etnice, situație care include un potențial de creștere limitat (Waldinger et al., 1990: 21). Recunoșterea unor oportunități antreprenoriale în preferințele pentru anumite bunuri și servicii pe care grupurile de imigranți le au este mai probabilă în cazul celor care fac parte din aceste grupuri, iar aceasta reprezintă o primă cale de acces pe piață pentru imigranți. Analiza influentă dezvoltată de Waldinger et al. (1990) asupra antreprenoriatului etnic aduce în discuție două elemente esențiale, respectiv structura de oportunitate și caracteristicile grupului etnic. Structura de oportunitate este asociată condițiilor pieței și poate fi privită atât în termeni de acces pe piață, cât și de dezvoltare în interiorul acesteia. În cazul caracteristicilor grupului vorbim atât de acele mărci identitare create de circumstanțele anterioare migrației, cât și de poziționarea grupului în interiorul societății gazdă: „pentru ca o afacere să apară este necesar să existe unele cerințe pentru serviciile pe care aceasta le oferă. Piața inițială pentru antreprenorii imigranți apare în general în interiorul comunității de imigranți – comunitatea de imigranți are un set special de necesități și preferințe care sunt cel mai bine servite de către aceia care împărtășesc aceleași necesități și care le cunosc în mod intim, respectiv de către membrii comunității de imigranți” (Waldinger et al., 1990: 21; italicele adăugate). La fel ca în cazul economiștilor din Școala Austriacă antreprenorul este văzut ca o persoană care răspunde nevoilor pieței. Altfel spus, acesta vine să satisfacă într-un mod mai eficient anumite necesități existente deja în piață. Necesitățile există, soluțiile de satisfacere a acestora există, iar antreprenorul este cel care pe baza unui tip specific de cunoaștere (dimensiunea informală și cea încorporată practicilor sunt foarte importante) reușește să-și găsească loc pe piață și să obțină profit. Acest tip de pecepere a antreprenorului este diferit de cel creionat deSchumpeter (1939: ; 2008), acesta din urmă investește individul cu capacitatea de a asuma un rol manifest în modelarea necesităților și preferințelor prezente în piață. Revenind la linia în care Școla Austriacă a teoretizat antreprenoriatul putem afirma că oameni diferiți văd lucruri diferite, respectiv oportunitățile antreprenoriale au un caracter subiectiv și sunt sesizate doar de anumiți actori din piață. Esențială este atât poziționarea într-o poziție favorabilă pe piață care să-ți permită accesul la acestea, cât și existența acelor calități individuale care să-și permită interpretarea semnalelor existente în piață. Informațiile din piață sunt criptate și pentru interpretarea acestora și transformarea în activități de succes sunt necesare o serie de capacități individuale, iar acestea țin de mediul în care individul s-a format. Bineînțeles, avantajul pe care imigranții îl au în ceea ce privește cunoașterea propriilor comunități se transformă într-un dezavantaj în momentul în care aceștia doresc să inițieze afaceri ce se adresează întregii piețe, respectiv și altor grupuri etnice.
În momentul în care o afacere etnică este de success apare necesitatea menținerii acesteia pe piață. Așa cum am văzut potențialul de creștere este limitat pentru astfel de afaceri, iar gradul ridicat al competiției din interiorul sferei antreprenoriatului etnic face ca imigranții să fie nevoiți să adopte comportamente strategice de păstrare a poziției ocupate pe piață. Păstrarea unei poziții privilegiate poate fi văzută doar în termeni de adaptare și eficientizare. Astfel, (Waldinger et al., 1990: 47) disting patru tipuri alternative de răspuns pe care antreprenorul le poate adopta din motive strategice: „(1) auto-exploatarea, (2) extinderea afacerii prin mutarea pe lanțul producției (inainte sau înapoi), (3) fondarea și susținerea unor asociații comerciale etnice și (4) consolidarea alianțelor cu alte familii prin mariaj.” Astfel de tehnici nu pot fi luate ca soluții generale nici chiar în interiorul aceleiași piețe. Ceea ce se potrivește într-o anumită industrie de nișă poate fi nefuncțional într-o alta, iar ceea ce se dovedește util la un moment dat poate să-și piardă caracterul de utilitate odată cu trecerea timpului și cu schimbarea datelor relevante din piață. Piața ca entitate într-o constantă transformare, trebuie urmărită în mod constant de către indivizii dornici să învețe din aceasta, iar verificarea strategiilor pentru care aceștia optează, nu poate fi făcută în afara pieței.
Un aspect ce trebuie să-l luăm în considerare în momentul în care vorbim de orientarea indivizilor spre activități de tip antreprenorial este legat de intensitatea motivației pe care aceștia o resimt pentru a adopta o astfel de carieră. Aversiunea față de risc nu este uniform distribuită la nivelul populației, iar indivizii care și-au asumat o serie de riscuri stabilindu-se într-o altă țară din dorința de a câștiga mai mult este mai probabil să fie mai dornici de a identifica oportunitățile antreprenoriale (și nu numai) existente în piață. În plus, de foarte multe ori accesul acestora spre slujbele bine plătite sau cu un status ridicat este greu accesibil pentru imigranți, nu neapărat din cauza unor bariere legale, ci mai degrabă din cauza unora de tip socio-cultural. În plus față de capitalul uman necesar ocupării unor asemenea slujbe de multe ori este necesar și un stoc semnificativ de capital social (relațional), iar dezvoltarea acestuia necesită un timp îndelungat și accesul la anumite rețele dificil accesibile pentru imigranți. Din acest punct de vedere o carieră antreprenorială de succes poate asigura recunoașterea socială pe care imigrantul nu o poate dobândi prin alte mijloace convenționale pe care populația nativă le are la dispoziție. Un argument în acest sens poate fi găsit în modelul elaborat de Chiswick (1999); Chiswick (2010). Acesta scoate în evidență faptul că imigranții sunt auto-selectați în modalități care îi fac să fie relativ mai ambițioși, dispuși să muncească mai greu și mai mult, și mai predispuși să reușească în țările lor de destinație. Toate aceste caracteristici se pot constitui în avantaje în momentul în care aceștia aleg să desfășoare o activitate de tip antreprenorial.
O altă variabilă referitore la diferențele care pot evidențiate între imigranți și nativi în ceea ce privește oportunitățile antreprenoriale ține de originea etnică a imigranților și de selectivitatea încorporată acestui proces. Pe de o parte tipul de societate din care imigranții provin influențează stocurile de capital pe care aceștia le dețin, iar pe de altă parte țări diferite pot fi caracterizate prin modele diferite de comportamente antreprenoriale (o astfel de afirmație se referă atât la intenistatea propensiunii spre comportamente antreprenoriale, cât și la tipurile de afaceri pe care indivizii învață să le desfășoare). Originea etnică a grupurilor de imigranți constituie unul dintre elementele principale în ceea ce privește modul în care aceștia performează pe piața muncii la destinație (Borjas, 1992: 45-46; Borjas, 1999: 39). Analizând modul în care compoziția etnică a grupurilor de imigranți a evoluat de-a lungul timpului în America, Borjas (1992); (1999) atribuie atribuie acestui factor deteriorarea performanței obținute pe piața muncii de către imigranți. Capitalul uman pe care individul îl deține este un factor important în ceea ce privește modul în care acesta performează pe piața muncii, iar în multe dintre cazurile de antreprenoriat în rândul imigranților acesta reușește să ocupe o importanță mai mare decât cea a capitalului economic (financiar). Astfel, analizarea relației dintre origine și destinație în termenii capitalului uman (măsurat ca nivel formal de educație) este descrisă de Borjas (1992: 43) prin următoarea formulă: „teoria economică a auto-selectivității implică faptul că persoanele cu un nivel ridicat de educație în țara de origine sunt mai predispuse să emigreze dacă piața muncii din America recompensează educația lor mai mult decât o face țara de origine. În mod alternativ, SUA vor atrage muncitori mai puțin educați dacă educația este mai bine valorizată în țara de origine.”
În concluzie, modul în care arată compoziția etnică a imigrației dintr-o țară este influențat atât de politicile țării de destinație în ceea ce privește accesul pe piața muncii, cât și de procesele de auto-selecție din țara de origine. Considerăm că o astfel de analiză simplifică mult ideea de capital uman și rezumă totul la diferențele dintre modul în care acesta este răsplătit la origine și la destinație, iar această abordare face abstracție de o serie de factori care pot asuma un rol important în ceea ce privește migrația și modul în care imigranții performează în țara de destinație. Vom încerca în cea de-a treia parte a materialului să introducem o serie de noi elemente în ceea ce privește ideea de cunoaștere prin abordarea acesteia în termeni de proces de învățare.
Relația dintre antreprenor și contextul socio-economic în care operează poate fi privită în cel puțin două note complementare. Antreprenorul de tip schumpeterian este capabil să schimbe caracteristicile mediului în care operează prin actul său inovativ. Inovația este modul în care individul îsi pune amprenta asupra mediului socio-economic și totodată principalul mijloc de obținere a profitului. Abordarea centripetică a acestui tip de relație dintre antreprenor si piață presupune că fiecare individ este constrâns să-și ajusteze comportamentul în piață în funcție de semnalele pe care le percepe, în timp ce o perspectivă centrifugală asupra acestei relații scoate în evidență tocmai tendința individului de a evada din tipare, de a inova, ori de câte ori acest lucru este perceput ca fiind profitabil și posibil (Kurz, 2008). Tendințele centrifugale pot apărea adesea în cazul antreprenorilor imigranți din substituibilitatea formelor de capital, iar aceasta este o formă de inovare schumpeteriană. Indisponibilitatea capitalului economic poate conduce imigrantul către antreprenoriat prin combinarea și accentuarea formelor de capital social și uman: „în absența capitalului financiar și a statusului social în societatea gazdă, imigranții antreprenori își mobilizează abilitățile și capitalul social, câutând noi forme de a depăși regulile cu scopul de a obține avantaje competitive” (Portes, 2010: 180; italicele adăugate). Din acest punct de vedere, de multe ori jocul antreprenorial se joacă în sfera economiei informale, dar un rol important în acest sens îl joacă atât legislația economică din țara de destinație, cât și modul în care funcționează instituțiile care trebuie să aplice normele legislative existente.
Focalizându-ne asupra potențialului inovativ al relației dintre individ și mediul socio-economic putem remarca faptul că studiile de migrație au fost preocupate de modul în care individul schimbă și este schimbat în noul mediu de muncă și rezidență. De asemenea, în cazul persoanelor cu experiență de migratie reîntoarse în țara de origine se poate observa amprenta de “modernitate” pe care acestea o introduc asupra comunităților în care se întorc (Sandu, 2010b: 284). Acest tip de inovație poate fi identificat în transferul de informații, practici și comportamente între țara de origine și cea de destinație, iar principalul vehicul al schimbării poate fi migrantul. Tipul globalizat de societate contemporană, atenuează impactul acestor transferuri prin importanța asumată în acest proces de dezvoltare a noilor mijloace de comunicație. În acest context, este util să luăm în considerare faptul că majoritatea migranților motivați economic provin din țări mai puțin dezvoltate decât țările de destinație, iar acest lucru este important pentru creionarea imaginii fidele asupra acestui tip de proces. Astfel, în momentul în care vorbim de migrație internațională vorbim de indivizi care au cunoștințe despre piețele din două țări diferite. Acestia pot dezvolta afaceri care să capitalizeze avantajul de poziționare încorporat poziției de imigrant prin transferul unor practici de success dintr-o piață în alta (transnaționalism), fie că vorbim de dezvoltarea unor practici antreprenoriale în țara de destinație pe baza modelelor comportamentale deprinse în țara de origine, fie că vorbim de dezvoltarea unor punți comerciale între origine și destinație. În plus, în cazul reîntoarcerii lor în societățile de origine aceștia pot avea un statut privilegiat prin îmbunătățirea stocurilor de capital economic și uman, iar aceasta le poate asigura poziții din care să-și pună amprenta asupra mediului economic din comunitatea de origine. Durata șederii în străinătate și tipul abilităților deprinse este importantă în aceste cazuri.
III. 3 Diferențe între imigranți și nativi în ceea ce privește cunoașterea și învățarea
În analiza antreprenoriatului sfera cunoașterii a fost unul dintre principalele repere pentru cei interesați de explicarea obținerii succesului pe piață, respectiv a profitului. Diferențele majore dintre perspectivele construite de-a lungul timpului asupra cunoașterii ne oferă posibilitatea să privim spre natura relației dintre antreprenoriat și migrație din cel puțin două unghiuri diferite. Mai întâi, analiza va distinge între dimensiunile stocului de cunoaștere pe care indivizii le dețin la momentul inițierii unei activități de tip antreprenorial. Această etapă este un bun fundament pentru a trece spre o abordare procesuală a cunoașterii, respectiv spre analizarea modului în care indivizii deprind noi cunoștințe utile în contextul pieței. Învățarea ca proces de participare la activitățile din piață este una dintre pricipalele lecții pe care reprezentanții Școlii Austriece de economie au predat-o în analiza antreprenoriatului. Cu toate acestea, analiza antreprenoriatului în termenii cunoașterii presupune și a răspunde la dilema pe care (Hayek, 1958: 39) o formulează referitor la datele disponibile pe piață și la posibilitatea ca acestea să fie cunoscute de către analist. Chiar dacă ne raportăm la piață ca la un context caracterizabil printr-un set unic de date disponibile aceasta nu înseamnă că indivizii le dau în mod automat interpretări similare. Cu atât mai mult, în cazul antreprenoriatului coordonatele acțiunii care presupune riscuri sunt altfel percepute de cel care trebuie să-și asume riscul față de cel care doar se întreabă care sunt mecanismele pieței și cum funcționează aceasta. Cele două tipuri de cunoaștere sunt fundamental diferite pentru că în timp ce practica își poate asuma subiectivitatea, cunoașterea teoretică încorporează o tendință spre obiectivitate. Echivalența dintre interpretarea subiectivă și existența obiectivă a datelor nu poate fi verificată decât retrospectiv (Hayek, 1958: 48). Complementar, dacă vorbim de practici, atunci nu putem ignora dificultățile care apar în momentul în care acțiunea practică este analizată într-un plan abstract. Acest lucru este valabil indiferent dacă cel care o abstractizează este sau nu cel care îndeplinește acțiunea pentru că logica practicii este diferită de logica pur convențională (Bourdieu, 2000).
Una dintre principalele provocări căruia imigrantul trebuie să-i facă față este cea legată de transferabilitatea formelor de capital pe care le deține. În momentul în care vorbim de cunoaștere și stocuri de cunoaștere analiza ajunge în sfera formelor de capital uman, iar modul în care acestea pot fi transferate de către individ dintr-o țară în alta ține atât de factori individuali, cât și de condiționările structurale cărora acesta se supune. Analiza elaborată la nivel individual trebuie să țină cont de faptul că focalizarea asupra transferabilității capitalului uman nu poate ignora rolul pe care îl ocupă nivelul de cunoaștere a limbii țării de destinație. Astfel, cu cât individul cunoaște limba țării în care se mută la un nivel mai ridicat cu atât procesul de transferare al capitalului uman acumulat în țara de origine este mai facil. În termenii analizei pe care Chiswick and Miller (2004: 232) au condus-o asupra Americii acest lucru este scos în evidență astfel: „atingerea fluenței în limba engleză apare ca fiind un mijloc de a crește transferabilitatea internațională a formelor de capital uman acumulate anterior. Aceasta oferă un stimulent economic mai mare ca persoanele mai bine educate să devină fluente în limba engleză comparativ cu concetățenii lor mai puțin educați” (italicele adăugate). Procesul de adaptare la noul context este unul de durată, iar uneori indivizii utilizează mijloace de socializare anticipativă prin dobândirea unor aspecte lingvistice și culturale despre destinație încă de când aceștia se află în țara de origine. Altfel spus, faptul că piața forței de mucă răsplătește în mod diferențiat cunoașterea limbii țării de destinație îi face pe indivizi să aibă șanse diferite pentru realizarea acestor tipuri de investiții (acestea sunt condiționate și de stocurile de capital uman pe care individul consideră că ar avea posibilitatea să le transfere printr-o mai bună cunoaștere a limbii țării de destinație).
Un alt element important care condiționează reușita întru-o țară diferită decât cea de origine ține de înțelegerea culturii și a modului de viață și relaționare din noul context. În acest sens, putem adăuga faptul că accesul pe piața muncii (atât ca angajat, cât și ca angajator) presupune o serie de cunoștințe și competențe formale și informale (Bevelander and Nielsen, 2004: 121-123; Borjas, 1999: 19). Pornind de la cazul pieței forței de muncă din Suedia cei doi autori se întreabă ce a condus la o diminuarea treptată a valorii ratelor de angajare în cazul imigranților. Distincția lor între competențele formale și cele informale se dovedește utilă pentru că arată că dincolo de cunoștințele tehnice ce țin de îndeplinirea unor sarcini sau de întreprinderea unui anumit tip de acțiune, există și o serie de cunoștințe care țin de sfera informalului și care sunt accesibile într-un grad mult mai scăzut imigranților: „fără a reduce importanța educației formale, importanța competenței informale a crescut. Competența informală cuprinde, de exemplu, competența în specificul culturii, abilități de limbă și de înțelegere a modelelor comportamentale diferite folosite în munca de echipă și în relațiile cu autoritățile și organizațiile din interirul pieței muncii. Aceasta schimbare structurală a făcut mai dificil obținerea unei slujbe pentru imigranții cu un stoc similar de capital uman formal ca al suedezilor” (Bevelander and Nielsen, 2004: 122; italicele adăugate). Focalizarea analizei asupra potențialului antreprenorial al imigrantului ar trebui să țină cont de limitările pe care cunoașterea acestuia o are asupra modelelor de comportament din cadrul pieței. Limitarea nu înseamnă însă excludere pentru că așa cum am văzut până acum, una dintre cele mai importante calități ale antreprenorului ține de capacitatea acestuia de a învăța din piață și de a-și adapta conduita la semnalele pe care acesta le receptează din piață. Tipul de afacere pe care acesta o dezvoltă este un element important într-o astfel de analiză deoarece gradul de competențe informale necesare antreprenorului diferă în funcție de frecvența și intensitatea relaționării pe care acesta o are cu persoanele din afara propriului grup etnic.
Analizând rolul pe care capitalul social îl ocupă în dezvoltarea comportamentelor antreprenoriale în rândul imigranților Portes (2010) face referire la termenul de enclavă etnică. Tipul de afaceri dezvoltat în cadrul enclavelor etnice este unul specific pentru că se bazează pe puterea legăturilor dintre membrii unui grup etnic. O importantă distincție este făcută între „sursele” și „resursele” capitalului social. Condiția de marginalizare pe care imigranții o au în societățile de destinație nu conduce în mod direct și necondiționat la mobilizarea resurselor de capital social și nici la adoptarea comportametelor antreprenoriale. Una dintre resursele importante pe care Portes (2010: 171) le identifică ține de cunoștințele de practică a antreprenoriatului pe care imigranții trebuie sa le aibă, iar din acest punct de vedere cu cât numărul celor care au acumulat expertiză în business în țara de origine este mai mare în rândul imigranților din același grup etnic cu atât apariția unor astfel de enclave este mai posibilă.
Complementar, modul în care Hayek se raportează la conoașterea existentă în piață ne ajută să aducem un nou element în analizarea relației dintre antreprenoriat și migrație. Astfel, tendința spre echilibru care există în interiorul pieței face ca „așteptările pe care oamenii și în special antreprenorii le au să devină din ce în ce mai corecte (Hayek, 1958: 45)”. Nu toată lumea poate învăța la fel de mult și la fel de corect din piață, iar acest fapt generează grade diferite în care acțiunile antreprenoriale pot înregistra succes, respectiv potențialul indivizilor este diferit. În cazul antreprenoriatului imigranților, Waldinger et al. (1990: 45) scot în evidență un mecanism aparte care îndeplinește această funcție, respectiv concentrarea grupurilor de indivizi în anumite industrii de nișă. În acest fel, informațiile relevante asupra derulării afacerilor sunt mai bine cunoscute și monitorizate de către antreprenori. În plus, în circumstanțe potrivite locurile de muncă din aceste mici întreprinderi antreprenoriale funcționează ca adevărate școli de business în care membrii grupului etnic își pot însuși cunoașterea relevantă pentru derularea unei afaceri în țara de destinație. Bineînțeles, o astfel de cunoaștere se face prin intermediul practicilor, iar tipul este mai degrabă încadrabil în linia învățării situaționale (Lave, 1996). Liantul acestor comunități este identificabil în solidaritatea pe care acestea trebuie să o manifeste în fața celor din afara grupului și în încrederea care este mai ușor de clădit între indivizii care aparțin aceluiași mediu socio-cultural. În termenii lui Portes (2010) vorbim despre importanța capitalului social ca resursă pentru dezvoltarea comportamentelor antreprenoriale în interiorul enclavelor etnice.
III. 4 Concluzii
Antreprenoriatul imigranților, văzut ca mecanism socio-economic de integrare în societatea gazdă, are o serie de limitări care țin de speificul acestui tip de practici. Cu toate acestea, am văzut că există o serie de autori care atribuie imigranților un număr mai ridicat de calități necesare adoptării unei cariere antreprenoriale. Selectivitatea fenomenului de migrație face ca populația de imigranți să poate fi descrisă în termeni diferiți comparativ cu populația nativă din țara gazdă sau cu populația stabilă din țara de origine. În planul vieții individului atât adoptarea unui comportamnet antreprenorial, cât și inițierea unui act de migrație sunt cu siguranță tipuri de comportamente inovative. Ambele presupun ruptura individului dintr-un pattern comportamental pentru care coordonatele îi sunt familiare cu scopul conștient de adopta o schimbare semnificativă a modului în care acesta își folosește stocurile de resurse pe care le are la dispozitie. Atunci când vorbim despre deschiderea unui business sau atunci când facem referire la actul de a pleca pentru a munci într-o altă țară decât cea de origine trebuie luate în considerare o serie de schimbări semnificative în mai multe dimensiuni ale vieții individuale. În primul rând, individul conștientizează într-o mai mare măsură stocul de resurse pe care îl are la dispoziție și caută (sau a identificat deja) modalități în care acestea pot fi folosite într-un mod mai productiv, iar din acest punct de vedere caracterul inovativ este asociat modului în care sunt folosite sau ‘recombinate’ resursele. Din acest punct de vedere, analiza noastră s-a concentrate asupra importanței pe care o au stocurile de capital social și uman. În al doilea rând, adoptarea de către individ a unei schimbări încadrabile într-unul dintre cele două câmpuri de analiză nu poate fi disociată de schimbările de comportament pe care aceasta le presupune, iar din acest punct de vedere și dacă ne raportăm la liniile care defineau comportamentul individului înainte de momentul schimbării caracterul inovativ al noului tip de comportament poate fi evidențiat cu usurință. În cele din urmă, fie că vorbim de o acțiune definibilă în termenii succesului, fie că vorbim de una încadrabilă în liniile care definesc eșecul, facem referire la un nou tip de cunoaștere pe care individul o acumulează.
Tematica asociată efectelor pe care comunitățile de imigranți le au asupra mediului socio-economic din țara de destinație nu este una nouă. Pe baza unor concepte specifice analizei antreprenoriatului și migrației, materialul a scos în evidență o serie de corespondențe teoretice capabile a facilita explicarea naturii relației dintre acestea. Termenii de strategie, oportunitate și cunoaștere antreprenorială au fost puși în evidență prin raportarea la specificitatea poziționării structurale a imigranților. În acest sens, materialul a urmărit să diferențieze între pozițiile structurale avantajoase și cele dezavantajoase, dar și să pună în discuțiie mecanismele socio-economice care pot face trecerea de la un tip de poziție la alta.
Capitolul IV. Despre migrație și practici antreprenoriale (pornind de la o cercetare calitativă asupra migranților români din Graz – Austria)
IV. 1 Introducere
Reconfigurarea realității economice, politice și sociale din țările care au experimentat tranziția postsocialistă a stimulat apariția unor „strategii de viață” prin care indivizii să-și îmbunătățească condițiile de viață (Nee, 2001: 848). În cazul României, migrația internațională pentru muncă a fost și continuă să fie un astfel de răspuns strategic pe care indivizii îl oferă în fața dificultăților economice pe care le experimentează (Potot, 2010; Toth and Toth, 2006; Voicu, 2005; Sandu, 2000). Una dintre definițiile folosite pentru conceptul de „strategie de viață” face referire la aceasta ca la o „structură rațională de acțiune, relativ durabilă la nivelul agentului care o adoptă” (Sandu, 2000: 6). Analizând tranziția societății românești Voicu distinge între două tipuri strategice de migrație, respectiv cea definitivă și cea circulatorie. „Emigrația definitivă reprezintă forma protestului total, concretizată prin abandonarea completă a societății de origine (…). Migrația externă circulatorie prezintă caracteristici oarecum diferite. Indivizii migrează temporar în alte țări în căutarea unor oportunități mai bune de câștig” (Voicu, 2005: 152-153; italicele adăugate). Din acest punct de vedere, vom prezenta principalele motivații care apar în discursurile migranților români, iar „strategiile de viață” dezvoltate de aceștia fiind parte integrantă a unei analize focalizate asupra actelor de migrație internațională pentru muncă. Modul inegal în care munca este răsplătită în țări diferite reprezintă unul dintre punctele centrale ale analizei migraței, cazul migrației internaționale a românilor nefiind o excepție din acest punct de vedere. O astfel de motivare economică a actului de migrație poate fi analizată în termeni absoluți sau relativi (Stark, 1993: 142). Tipul de abordare calitativă bazat pe interviuri în profunzime ne oferă posibilitatea de a creiona modul în care migranții români se raportează în prezent la elementele care le-au motivat plecarea și în același timp ne permite a vedea în ce măsură actul de emigrare mai este perceput ca fiind un răspuns strategic asociat identificării oportunităților.
Implicațiile actului de migrație internațională depășesc granițele vieții private a individului care optează pentru un astfel de comportament. Dincolo de schimbările majore pe care actul de migrație le produce la nivelul vieții individuale există și o serie de influențe ale migrației asupra comunităților din care indivizii pleacă și a celor în care aceștia se stabilesc. Abordarea pe care lucrarea noastră o propune asupra acestei problematici este construită pe fundamente teoretice aflate în sfera sociologiei economice, respectiv analizarea unor fenomene cu un pronunțat caracter economic prin instrumentarul metodologic al sociologiei (Portes, 2010; Swedberg, 2007b). În acest sens, analiza este focalizată asupra relației dintre migratie și antreprenoriat. Ținând cont de faptul că ambele universuri de cercetare au o amploare și o complexitate ce trec mult dincolo de liniile în care această analiză este construită, trebuie să menționăm încă de la început caracterul exploratoriu al acestui studiu.
Politicile de emigrație care caracterizează țara de origine a migranților (România) și politicile de imigrație din țara de destinație (Austria) nu sunt analizate de-a lungul acestui studiu din punct de vedere obiectiv al actelor și măsurilor legislative pe care sunt fundamentate, ci mai degrabă devin obiect de interes în măsura în care acestea sunt percepute de către migranți. De exemplu, politica restrictivă de acces pe piața muncii care este adoptată în Austria devine un punct central al analizei doar în măsura în care imigranții de origine română din Austria o percep ca fiind constrângătoare și se raportează la aceasta (căutând adesea modalități pentru a „păcăli” sistemul). Retorica despre strategiile de viață adoptate, precum și reprezentările și atitudinile pe care subiecții le au asupra contextului de origine și a celui de destinație sunt analizate prin raportarea la comportamentele antreprenoriale sau intențiile antreprenoriale pe care subiecții le manifestă.
Reprezentările pe care migranții le au asupra celor două contexte fundamentează atât atitudinile, cât și comportamentele pe care aceștia le adoptă. În literatura de specialitate este cunoscută diferența dintre mecanismele pe care indivizii le folosesc în formarea reprezentărilor asupra originii și destinației (cunoaștere direct vs. cunoaștere mediată). Pe de o parte, reprezentarea asupra contextului de origine este influențată atât de experiențele personale (mai recente sau plasate într-un interval temporal mai îndepărtat), cât și de infomațiile pe care imigrantul le primește asupra contextului de origine prin intermediul rudelor, prietenilor sau a mijloacelor mass-media și a internetului. Pe de altă parte, reprezentările asupra contextului de destinație au o importantă componentă rezultată din interacțiunea directă pe care migranții o au cu vecinii, colegii de muncă sau instituțiile din țara gazdă. Așa cum vom vedea, cele două planuri se suprapun constant în raportarea individului la trecut, prezent și viitor. De cele mai multe ori migrantul realizează într-o manieră mai mult sau mai puțin accentuată o serie de comparații între Austria și România, între Graz și Bihor sau între „noi” și „ei”. Validitatea reprezentărilor este mai puțin importantă pentru interesul lucrării fiind mult mai relevant modul în care acestea generează sau inhibă apariția unor tipuri de atitudini și comportamente. Exemple ilustrative în acest sens sunt oferite în cadrul secțiunii dedicate factorilor inhibitori pentru adoptarea unor comportamente de tip antreprenorial.
IV.2 Aspecte metodologice
Pentru creionarea trăsăturilor generale ale Austriei ca țară de destinație pentru migrație și pentru evidențierea unor repere în ceea ce privește populația cu origine română din Austria am folosit date statistice oficiale disponibile la Statistik Austria, Eusrostat și INS România. Datele au fost prelucrate în profil longitudinal pentru a evidenția istoricul de migrație al românilor către Austria, precum și persistența unor diferențe majore în ceea ce privește piața muncii. În regim transversal au fost analizate datele referitoare la răspândirea geografică a românilor din Austria și cele referitoare la câștigurile populației în funcție de originea etnică. Complementar, au fost folosite date din rapoarte publice elaborate de Universitatea Donau și GFK Austria.
Pentru o analiză mai aprofundată a migrației românești spre Austria am completat componenta descriptivă prin realizarea unei cercetări sociologice în țara de destinație. Evidențele empirice care stau la baza acestui studiu au fost adunate pe baza unei metodologii calitative, iar caracterul asumat al studiului este unul exploratoriu. În acest sens, în perioada cuprinsă între decembrie 2011 și mai 2012 am realizat o serie de interviuri în profunzime cu migranți de origine română stabiliți în orașul Graz și în împrejurimile acestuia (pe baza datelor prezentate în tabelul 4 se poate vedea că landul Steiermark înregistrează valorile cele mai ridicate în ceea ce privește ponderea populației cu cetățenie română din totalul populației landului, în ceea ce privește ponderea populației cu origine română în totalul populație cu origine etnică diferită de cea austriacă, cât și în ceea ce privește ponderea persoanelor cu cetățenie română din totalul persoanelor cu o altă cetățenie decât cea austriacă). Subiecții pentru cele 17 interviuri au fost aleși prin tehnica „bulgărelui de zăpadă”, având ca prim punct de plecare 4 persoane care nu se cunoșteau între ele. Unul dintre principalele criterii folosite în selectarea subiecților a fost durata pe care aceștia o au de la stabilirea în Austria, fiind evitate cazurile de migrație recentă. Această opțiune este motivată în principal de focalizarea studiului asupra relației dintre migrație și antreprenoriat, iar pentru dezvoltarea unor activități antreprenoriale am considerat că este necesar un interval minim de timp pentru ca individul să se adapteze la realitățile noului context de viață și eventual să acumuleze un capital economic care să-i permită orientarea spre investiții de tip antreprenorial. În acest sens, Chiswick și Miller (2004: 225) scot în evidență faptul că veniturile dobândite de imigranți cresc o dată cu perioada petrecută în țara de destinație, iar acesta a reprezentat un argument în plus pentru alegerea persoanelor cu o experiență de migrație mai mare. Perioada mai lungă petrecută în țara de destinație și posibilitatea îmbogățirii stocurilor de reurse fac parte din seria de motive pentru care o parte a interviurilor au fost realizate cu persoane care s-au stabilit în Austria în jurul anului 1990. Durata interviurilor a variat în funcție de disponibilitatea manifestată de subiecți între 0:30 h și 2:30 h, iar locurile în care interviurile au fost înregistrate au fost de asemenea variate (locuințele subiecților, restaurante, parcuri publice sau chiar în mașina unuia dintre subiecți). În unele cazuri întâlnirile cu subiecții au fost mai numeroase, dar înregistrarea interviului a fost făcută o singură dată. De asemenea, la unele dintre discuțiile purtate în locuințele subiecților au asistat și alți membri ai familiei, dar ținând cont de obiectivul cercetării nu am realizat decât un singur interviu într-o gospodărie
Ghidul folosit pentru realizarea interviurilor a cuprins o serie de tematici prestabilite pe baza literaturii de specialitate (prezentate în secțiunile anterioare ale tezei) ca fiind de interes pentru aprofundarea caracterului facilitator sau inhibitor al experienței de migrației asupra comportamentelor antreprenoriale.
Fiecare din interviuri a cuprins o scurtă introducere referitoare la ocupația pe care migrantul o avea înainte de a pleca, ultima școală absolvită, motivația plecării din țară și caracterul temporar sau definitiv pe care-l asocia propriului act de migrație la momentul plecării.
Cea de-a doua parte a interviurilor a fost concentrată asupra modului în care migrantul a reușit (sau nu) să se integreze în țara de destinație, respectiv cum și-a gasit locurile de muncă de-a lungul timpului, unde a locuit și cît de mult a investit în formele de capital uman în țara de destinație (spre exemplificare putem face referire la cursuri de limbă germană sau cursuri de calificare/recalificare profesională).
Ultima parte a interviurilor a fost rezervată intențiilor și comportamentelor de investire în activități antreprenoriale. În cazul în care acestea erau prezente, discuția a fost ghidată către aflarea provenienței sumelor respective (economii vs. credit), asupra motivațiilor pentru alegerea anumitor tipuri de afacere și pentru alegerea locului considerat potrivit pentru o asfel de investiție (Austria sau România). În cazul în care intențiile sau comportamentele antreprenoriale lipseau, discuția a fost ghidată spre evidențierea registrului de motivații în care discursul subiectului poate fi încadrat, respectiv pe evidențierea factorilor inhibitori pentru apariția investițiilor de acest tip.
Creionarea tipurilor de comportamente antreprenoriale și a factorilor stimulanți sau inhibitori pentru acestea este construită pe baza narațiunilor subiecților. Din acest punct de vedere, considerăm potrivit a face recurs la tipul de analiză subiectivist așa cum a fost acesta conturat în secțiunea focalizată asupra Școlii Austriece de economie. Oportunitățile de obținere a profitului nu există până în momentul în care nu sunt sesizate de către individ, iar antreprenorii sunt cei care văd ceea ce alții trec cu vederea (Nelson, 1999: 182). Tipul de cercetare folosit pentru analizarea comportamentelor antreprenoriale pe care le găsim la migranții de origine română din zona Graz facilitează accesul cercetătorului atât la sfera formală a comportamentelor antreprenoriale, cât și la sfera informală a acestora. Astfel, analizarea antreprenoriatului pe baza unei metodologii sociologice poate pătrunde dincolo de statisticile oficiale referitoare la numărul, dimensiunea sau obiectul de activitate al actorilor economici și poate scoate în evidență modul în care indivizii percep mecanismele socio-economice necesare inițierii și consolidării unei afaceri. Din acest punct de vedere, acest studiu va distinge între formele diferite în care se manifestă antreprenoriatul utilizând o linie conceptuală suficient de largă pentru a cuprinde atât sfera formală, cât și cea informală a antreprenoriatului. Principalele criterii folosite pentru distingerea diferitelor forme de comportament antreprenorial pot fi asociate: (1) tipului de resurse utilizate pentru inițierea unei afacerii; (2) gradului de structurare al afacerii; (3) locului în care este construită afacerea.
Ținând cont de faptul că ”în științele sociale există doar interpretare. Nimic nu vorbește de la sine” (Denzin, 2009: 85) o analiză a comportamentelor antreprenoriale ale migranților pe baza unei astfel de metodologii are și o serie de limitări. Există mai multe planuri care se suprapun, iar din acest punct de vedere cercetătorul trebuie să fie conștient că nu există un grad de echivalență completă între modul în care s-au întâmplat lucrurile (în sens obiectiv), modul în care acestea au fost percepute de subiecții cu care aceste interviuri au fost realizate (în sens subiectiv) și modul în care subiecții reflectează la comportamentele din trecut în momentul în care sunt provocați să facă acest lucru. Astfel, interviurile concentrate asupra comportamentelor antreprenoriale ale migranților pot fi văzute mai degrabă ca narațiuni construite din interacțiunea subiecților cu intervievatorul (Miller and Brewer, 2003: 208). Acestea sunt doar într-o oarecare măsură puncte de vedere ale subiecților pentru modul în care interviul este condus și temele abordate fac parte dintr-o negociere tacită purtată între subiect și cercetător. Chiar dacă acestea sunt prezentate ca narațiuni asupra unor fapte din trecutul subiecților trebuie să ținem cont că aceștia au fost puși în situația de a reflecta în prezent la acestea și de a însoți intervievatorul pe un „drum” despre care acesta are mai multe informații anterioare.
Focalizarea analizei doar pe anumite aspecte ale migrației internaționale, respectiv pe caracterul potențiator sau inhibitor al acestui tip de experiență pentru adoptarea comportamentelor antreprenoriale, ne conduce spre situația în care o serie de alte aspecte ale vieții individuale sunt trecute într-un plan secund. Micile probleme zilnice pe care le presupune adaptarea la viața dintr-o țară nouă, aspectele asociate gradului de ostilitate (mai ridicat sau mai scăzut) pe care orice societate îl manifestă față de „străini” sau evenimentele ce țin de viața personală sau familială a individului sunt în mare parte absente din tipul de analiză al migrației pe care îl construim. De fapt, spunem că recunoașterea existenței oportunităților în piață și conștientizarea posibilității de a obține profit de pe urma acestora nu este suficientă pentru a transforma individul în antreprenor, iar multe dintre rațiunile care motivează acțiunea/inacțiunea individului țin cu totul de alte sfere ale vieții.
Limitările metodologice amintite și altele care țin de tipul de metodologie ales în conformitate cu resursele disponibile la momentul efectuării cercetării de teren, conduc spre situația în care pasajele citate din interviuri să fie folosite doar cu titlul de exemple, caracterul ilustrativ al acestora neputând fi transformat într-unul generalizator. Pe de altă parte, așa cum vom vedea folosirea interviurilor permite o pătrundere mai adâncă a modului în care apar comportamentele antreprenoriale și asupra modului în care migranții români cu care am discutat conștientizează sau nu o serie de avantaje și dezavantaje pe care le au.
IV. 3 Austria ca țară de destinație pentru migranții români
Încă de la mijlocul anilor 1960 Austria a devenit o destinație pentru migrația motivată economic. Într-o manieră similară cu ceea ce s-a întâmplat în Germania, Austria a ales să semneze acorduri bilaterale cu Turcia și Iugoslavia pentru a importa forță de muncă pe o perioadă determinată (Kogan and Kalter, 2006: 36-37). Spre deosebire de alte destinații care au apărut în orizontul de alegeri pentru migranții români o dată cu revoluția din 1989, Austria avea în acel moment o imagine conturată în România. Trecutul imperial austriac și perioadele îndelungate de influență pe care le-au resimțit regiuni întregi din actuala Românie au lăsat cu certitudine o amprentă asupra modului în care românii s-au raportat la această țară. De asemenea, gradul foarte ridicat de similitudine culturală existent între Austria și Germania a făcut ca la nivelul mentalului colectiv românesc să existe un transfer puternic de imagine dinspre Germania spre Austria, practic de multe ori cele două țări fiind văzute ca un spațiu comun.
Tabelul 1. Fluxuri de migrație în Austria în perioada 2001-2011
Sursa: (Biffl, 2012: 22)
Diferența dintre numărul persoanelor care au venit și cele care au plecat din Austria în perioada 2001-2011 (tabel 1) a fost constant pozitivă, fapt care a generat un plus de aproximativ 370000 de persoane la finalul acestui interval. Cu toate că numărul imigranților bărbați a fost constant superior celui al femeilor, valorile înregistrate pentru migrația netă feminină sunt depășite pentru prima dată în anul 2011 de valorile pentru migrația netă masculină.
A. Câți români sunt în Austria și unde trăiesc aceștia?
La fel ca în cazul celorlalte destinații de migrație și pentru Austria fluxul de emigranți înregistrați de Institutul Național de Statistică din România este relevant doar pentru numărul celor care și-au înregistrat plecarea definitivă spre această țară (tabel 2a și tabel 2b). În multe dintre aceste cazuri, este vorba de persoane care au renunțat la cetățenia română și au optat pentru cetățenia austriacă. Totalul persoanelor înregistrate ca emigranți spre Austria în întreaga perioadă 1990-2011 este de 25360 persoane. Astfel, datele înregistrate la INS arată un mare aflux de emigranți spre Austria în primii ani de după revoluție după care numărul celor care au declarat Austria ca țară de destinație a scăzut la doar câteva sute de persoane anual. Anul 2011 pare să se deosebească de acest tipar înregistând puțin peste 1000 de plecări oficiale spre Austria.
Tabelul 2 (a). Număr de emigranți cu țara de destinație Austria în perioada 1990-2000
Sursa: INS (Baza TEMPO)
Tabelul 2 (b). Număr de emigranți cu țara de destinație Austria în perioada 2001-2011
Sursa: INS (Baza TEMPO)
Dacă analizăm datele din statisticile austriece (tabel 3) putem scoate în evidență importanța pragului din anul 2007, respectiv al momentului în care migranții români au primit dreptul de ședere în Austria. Astfel, dacă din 1991 și până în 2007 numărul migranților cu cetățenie română a crescut de la 18536 până la 21882, abia după anul 2007 înregistrăm o evoluție spectaculoasă a numărului de persoane care dețin cetățenie română și sunt înregistrate oficial ca având rezidența în Austria. La fel ca în cazul altor țări creșterea semnificativă din statisticile oficiale poate să fie cauzată de opțiunea pentru oficializarea unei situații de fapt și mai puțin de sosiri realizate cu adevărat după anul 2007. Noul statut, de țară membră a Uniunii Europene, a făcut ca mulți dintre români să-și legalizeze șederea în țările europene pentru a putea beneficia de drepturile care erau generate de noua situație.
Tabelul 3. Evoluția populației cu cetățenie română înregistrată în Austria
Sursa: Statistik Austria apud. Medien-Servicestelle Neue Österreicher/ihnen
O analiză transversală (anul 2012) a distribuției geografice pentru populația cu origine română în interiorul Austriei arată o concentrare masivă pe zona capitalei, din moment ce aproximativ o treime din populația cu origine română trăiește în și în jurul Vienei (tabel 4). Acest lucru nu este deloc surprinzător dacă ținem cont de caracterul cosmopolit al orașului și de oportunitățile de angajare mai numeroase pe care un oraș mare le oferă pentru imigranți. Alte trei landuri ocupă apoi poziții relative similare în ceea ce privește numărul semnificativ de români existenți în zonă (Oberösterreich, Niederösterreich și Steiermark). Dintre acestea Steiermark este land-ul asupra căruia analiza noastră va fi concentrată în cea de-a doua parte a materialului, în special pentru că în capitala land-ului Graz și în împrejurimile acesteia am realizat înregistrarea interviurilor cu migranții români stabiliți în zonă. Din totalul de aproximativ 75000 de români care sunt înregistrați în Austria, aproximativ o treime a dobândit cetățenia statului gazdă în timp ce celelalte două treimi păstrează cetățenia română (tabel 4). Land-ul Steiermark are aproximativ 10000 de persoane care sunt înregistrate ca având cetățenie română și alte aproximativ 3500 care sunt de origine română și au cetățenia statului austriac. Atât din punct de vedere al ponderii pe care populația cu cetățenie română o are în totalul populației cu cetățenie diferită de cea austriacă, cât și din punctul de vedere al ponderii pe care populația cu origine română o deține în totalul populației cu origine etnică diferită de cea austriacă, landul Steiermark înregistrează cele mai ridicate valori. Aceasta înseamnă că în termeni relativi comunitatea românească din acest land este cea mai semnificativă pentru că din fiecare sută de imigranți 11 au origine română. De asemenea, în medie la fiecare 1000 de locuitori ai landului Steiermark 11 au origine etnică română (tabel 4).
Tabelul 4. Distribuția geografică în Austria a populației cu origine română
Sursa: Statistik Austria (calcule proprii pentru ponderi)
Clasarea landului Steiermark pe primul loc în topul preferințelor migranților români spre Austria poate avea mai multe explicații ipotetice. Dintre acestea putem menționa faptul că la începutul anilor 1990 fiecare dintre landurile Austriei își stabilea în mod autonom politica față de imigranți și numărul de imigranți pe care îi acceptă, iar din acest punct de vedere persoanele intervievate au menționat o ușurință mai ridicată pentru obținerea dreptului de rezidență și muncă pe teritoriul landului Steiermark. În plus, combinația rezultată din tradiția industrială a zonei și practicarea intensivă a pomiculturii și silviculturii a generat o necesitate pentru segmente de forță de muncă pe care populația cu origine română s-a pliat mai bine decât alte grupuri etnice. Pionierii migrației românești din zonă sunt cu precădere din județele din vestul României (Arad, Bihor, Caraș-Severin, Timiș; conform datelor RCM prezentate în nota de subsol cu numărul 7) ceea ce a făcut ca o parte semnificativă dintre aceștia să fi lucrat anterior în industrie și să se adapteze mai ușor cerințelor de a lucra cu utilaje industriale. Mai mult decât atât, munca sezonieră din agricultură a putut fi practicată de persoane care locuiau în România și care se deplasau doar în perioada de culegere a merelor sau a zmeurei, costurile (în timp și bani de transport) nefiind foarte ridicate în acest caz. Ulterior, o parte a acestei migrații sezoniere a primit un caracter definitiv. O altă explicație reieșită din interviurile realizate în zonă poate fi asociată aproprierii geografice pe care landu-ul o are față de nordul Italiei, ceea ce a facilitat de-a lungul timpului un transfer peste graniță spre Austria în momentul în care au apărut oportunități în acest sens. O ultimă ipoteză poate fi legată de prețul mai scăzut al închirierii unei locuințe în zonă, orientarea unor land-uri ca Salzburg și Tirol spre turism a generat o diferență semnificativă între prețurile de achiziționare și mai ales de închiriere a locuințelor, ceea ce a făcut ca din acest punct de vedere Steiermark să fie o destinație de migrație cu un grad mai ridicat de accesibilitate. Așa cum este de așteptat dezvoltarea ulterioară a migrației românești pe baza rețelelor (Sandu, 2010a: 105; Șerban and Voicu, 2010: 98) a făcut ca zonele în care românii s-au stabilit să devină destinații atractive pentru familiile, prietenii sau cunoștințele migranților.
Dintre landurile cele mai puțin interesante pentru migrația românească se remarcă Vorarlberg, Salzburg și Tirol. În aceste zone se înregistrează valorile cele mai mici atât pentru podererea ocupată de români în totalul populației cu cetățenie diferită de cea austriacă, cât și pentru ponderea populației cu origine română în totalul populației cu origine etnică diferită de cea austriacă.
B. Particularități ale pieței muncii din Austria
Austria este din 1993 unul dintre statele membre ale Uniunii Europene reprezentând pe de o parte o țară de destinație dorită de imigranți, iar pe de altă parte una dintre țările cu politici relativ stricte în ceea ce privește dreptul de rezidență și dreptul de muncă pentru cei care nu dețin cetățenia austriacă. În cazul persoanelor provenite din România, odată cu anul 2007 și cu dobândirea statutului de stat membru al Uniunii Europene, acestea au dobândit dreptul de acces liber și dreptul de ședere în Austria. În ceea ce privește dreptul de muncă, libertățile nu sunt depline pentru imigranții proveniți din România și Bulgaria, aceștia urmând să dobândească un statut similar cu cei din celelalte țări ale Uniunii Europene, începând de la 1 ianuarie 2014. Cu toate acestea, la fel ca în multe alte cazuri în momentul în care imigranții doresc să pătrundă pe o piață a forței de muncă pe care o găsesc atractivă, aceștia dezvoltă o serie de comportamente strategice de ocolire a barierelor legale impuse sau se îndreaptă către piața „forței de muncă la negru”. Așa cum poate fi văzut și din tabelul prezentat în anexa 1, Austria a înregistrat în mod constant una dintre cele mai scăzute rate ale șomajului din Uniunea Europeană (în anul 2011 rata șomajului de 4.2% este cea mai mică din cadrul UE). Mai jos (tabelul 5), poate fi găsită evoluția ratelor de șomaj înregistrate în Austria și România începând cu anul 2000. Acest aspect cred că este elocvent în principal pentru modul în care Austria înțelege să-și gestioneze propria piață a forței de muncă. În cazul României modul în care este raportat șomajul face ca valoarea ratei să nu spună chiar foarte multe lucruri despre funcționarea pieței muncii (prin aceasta fac referire în principal la numărul mare de persoane ocupate în sectorul agricol de subzistență).
Tabelul 5. Evoluția ratei șomajului la nivelul Austriei și al României în perioada 2000-2011(%)
Sursa: Eurostat
Una dintre trăsăturile specifice pentru piața muncii din Austria ține de rolul important pe care statul îl asumă în medierea raporturilor dintre angajat și angajator (Biffl, 2012: 6). Camerele de muncă din Austria (Arbeitsmarktservice sau AMS) au o evidență foarte exactă a tuturor persoanelor cu drept de muncă din Austria în funcție de zona de rezidență. Fiecare birou teritorial este obligat să medieze încadrarea cât mai rapidă în muncă a persoanelor care nu lucrează, iar în cazul imigranților sunt oferite cursuri de limba germană, cursuri de calificare și recalificare profesională precum și servicii de plasare în locuri de muncă vacante. Vom reveni de-a lungul materialului asupra rolului pe care AMS-ul l-a jucat în viețile persoanelor pe care le-am intervievat în zona Graz. În momentul de față pentru persoanele cu cetățenie română și fără drept de muncă serviciile acestei instituții nu sunt disponibile. Pentru a accesa legal piața forței de muncă din Austria, migrantul trebuie să găsească un angajator care să solicite AMS înregistrarea acestuia, iar aceasta presupune ca în perioada respectivă persoana să aibă dreptul de a lucra exclusiv pentru anagajatorul care a depus această cerere (întreruperea raporturilor contractuale dintre angajator și angajat conduce la pierderea dreptului de muncă pentru migrant). Acest aspect legislativ corelat cu faptul că în Austria angajații cu salarii de până la 1000 de euro nu au obligația de a achita decât contribuțiile la casa de sănătate a angajatului transformă acest mecanism într-una dintre principalele porți de acces pe piața muncă.
O altă posibilitate de acces pe piața muncii este aceea a înregistrării ca auto-angajat, însă această variantă este mai costisitoare, iar legislația austriacă prevede că pentru a dobândi statutul de auto-angajat într-un domeniu persoana trebuie să prezinte acte de studiu sau certificate de competență care să ateste calificarea în domeniul respectiv. O altă particularitate a legislației muncii din Austria prevede că o persoană care poate dovedi că a lucrat legal un an în Austria se bucură din acel moment de dreptul la mobilitate profesională și spațială în interiorul țării, iar acest drept este transmisibil pentru toți membrii familiei (Biffl, 2012: 7). Astfel, dintre strategiile folosite de români pentru a intra pe piața forței de muncă din Austria putem aminti practica înregistrării ca auto-angajat pentru a presta servicii de curățenie sau practica muncii la negru până în momentul în care unul dintre membrii familiei reușește să dobândească dreptul la muncă legală. În principal, perioada de început este menționată de migranții români ca fiind cu un grad de dificultate ridicat al muncii sau cu acceptarea unor munci sub-plătite. Din acest punct de vedere, românii care au firme înregistrate obișnuiesc să angajeze persoane din România plătindu-le salarii sub prețul pieței timp de un an, dar facilitându-le accesul ulterior către angajarea legală prin dobândirea dreptului de muncă (imaginea mai proastă a angajatorilor români în rândul angajaților de origine română are un grad de similaritate cu cea descrisă de Șerban și Grigoraș (2000: 38), pentru angajatorii români din Spania și cu cea a angajatorilor români din Italia, descrisă de Ban (2009: 142).
C. Veniturile populației și asimilarea economică a imigranților
Din punct de vedere economic analizele migrației spun că o populație este considerată ca fiind asimilată în cadrul populației totale a unei țări în momentul în care aceasta ajunge la un raport de paritate al câștigurilor cu populația nativă (Bodvarsson and Van den Berg, 2009: 99; Longva and Raaum, 2004: 57). Diferențele de câștiguri nete medii dintre Austria și România sunt foarte mari și persistă de-a lungul întregii perioade luate în considerare de analiza noastră. Dacă în anul 2000 o persoană din România câștiga anual în medie 1262 euro, una din Austria avea un câștig net anual de 19479 euro (câștigul anual net mediu al unei persoane din România reprezenta 6.5% din câștigul anual net mediu al unei persoane din Austria). Până în anul 2010 evoluția mediei câștigurilor nete din ambele țări a fost una pozitivă. Cu toate acestea, ponderea pe care cei 3567 euro câștigați în medie de un român o reprezintă față de cei 24860 euro pe care îi câștigă în medie un austriac este de doar 14.3% (tabel 6). În acest sens pare plauzibilă construirea unei explicații a fluxului dintre România și Austria în termenii teoriilor focalizate pe răsplătirea diferențiată a muncii la origine și la destinație, motivațiile de tip economic fiind cel mai des invocate în discursurile migranților români în ceea ce privește luarea deciziei de a pleca din România în Austria.
Tabelul 6. Evoluția câștigurilor nete în perioada 2000-2010 (euro)
Sursa: Eurostat (2013) – calcule proprii pentru pondere
Pe baza acelorași date (tabelul 6) putem remarca și faptul că veniturile din Austria au fost constant peste mediile veniturilor nete din UE 15, UE 25 și UE 27, iar o analiză mai atentă a câștigurilor nete ne arată că există un grad ridicat de corespondență între acestea și cele din Germania (Eurostat). Un raport publicat de Statistik Austria împreună cu GFK Austria în anul 2012 (date prezentate în tabel 7), ne ajută să diferențiem între câștigurile medii înregistrate de grupurile de populație din Austria în funcție de cetățenia pe care membrii acestora o dețin. Agregarea datelor la un nivel superior celui dat de originea națională face ca populația cu cetățenie română să nu fie tratată separat, ci să fie inclusă în totalul populației care deține cetățenia unuia dintre statele care au aderat la Uniunea Europeană în 2004 și 2007. Din acest punct de vedere, există diferențe semnificative între veniturile cetățenilor austrieci și cei care dețin cetățenia altor state, iar pe de altă parte există diferențe majore în interiorul populației de imigranți, respectiv între diferitele grupuri etnice reprezentate pe piața forței de muncă din Austria. În medie, în anul 2010 o persoană cu cetățenie română care lucra în Austria câștiga aproximativ 80% din ceea ce câștiga o persoană cu cetățenie austriacă, ceea ce o poziționează pe o treaptă medie în ierarhia câștigurilor nete ale diferitelor grupuri etnice – o poziție superioară față de cetățenii fostelor state din Iugoslavia, a turcilor și superioară celor care dețin cetățenia altor state, iar în cazul acesta este în principal vorba de state asiatice și africane (pentru o structură detaliată a reprezentării grupurilor etnice din Austria poate fi consultată anexa 2- tabel A și B).
Tabelul 7. Câștigurile salariale nete din Austria în anii 2005 și 2010, după cetățenia deținută
Sursa: Statistik Austria și GFK Austria (2012: 6)- calcule proprii pentru ponderi
În medie un român din Austria câștigă aproximativ 18200 euro anual, ceea ce reprezintă doar 80% din venitul net al unei persoane cu cetățenie austriacă (tabel 7), dar un astfel de câștig este de 5.1 ori mai mare decât câștigul mediu net înregistrat în țara sa de origine (tabel 6). Cu toate acestea, este de remarcat că în perioada 2005-2010 înregistrăm o accentuare a diferențelor de venit între persoanele cu cetățenie austriacă și posesorii tututor celorlalte categorii de cetățenii luate în considerare de autorii studiului. În cazul grupului în care este inclusă și populația cu cetățenie română diferența dintre cele două momente temporale este de 7 puncte procentuale.
Având liniile generale ale unui portret al migrației românești către Austria și câteva dintre coordonatele principale ale contextului de destinație putem focaliza analiza asupra aspectelor legate de relația dintre migrație și antreprenoriat. Principala componentă în acest sens este constituită de cercetarea de teren desfășurată în zona Graz (descrisă în secțiunea dedicată metodologiei).
IV. 4 Forme de comportament antreprenorial ale migranților români din zona Graz
Acest capitol este structurat pe două dimensiuni principale, respectiv o primă parte urmărește a scoate în evidență modul în care s-au dezvoltat intențiile și comportamentele antreprenoriale în cazul în care acestea au fost identificate, în timp ce a doua parte a textului este rezervată analizării principalelor elemente inhibitoare pentru astfel de intenții și comportamente. În ambele cazuri considerăm util a diferenția între contextul de origine și cel de destinație al migranților români.
De-a lungul timpului, tipurile de resurse folosite pentru inițierea și dezvoltarea unor comportamente antreprenoriale au fost așezate la baza unor analize clasice ale antreprenoriatului (Kirzner, 1990 -b; Portes, 2010; Schumpeter, 2008). Pornind de la percepțiile pe care imigranții le au asupra resurselor de care au dispus și pe care le-au utilizat în construirea unor comportamente antreprenoriale vom face distincția între diferitele tipuri de resurse făcând apel la teoriile formelor de capital. Astfel, principalele forme de capital pe care această analiză este construită pot fi identificate în scrierile lui Schumpeter (1939; 1976; 2008) pentru capitalul economic, Becker (1997) și Casson et al. (2010) pentru capitalul uman, și Coleman (1990), Granovetter (2001) și Portes (2010) pentru capitalul social. Specificitatea pe care o imprimă experiența de migrație asupra antreprenoriatului va fi analizată prin apelul la conceptul de transferabilitate al capitalurilor (Borjas, 1992: 41-42). În țara de origine migranții nu dispuneau de stocuri egale de resurse (bani, educație, competențe profesionale, rețele de relații, încredere din partea celorlați, prestigiu), dar natura actului de migrație internațională presupune pierderea unora dintre acestea sau cel puțin pierderea carcaterului de utilitate pe care unele dintre aceste tipuri de resurse îl joacă pentru actorii individuali. Din acest punct de vedere, analiza noastră va scoate în evidență diferențele de transferabilitate dintre formele de capital și gradul în care acestea pot fi „convertite” în forme noi de capital adaptate noului context în care indivizii încearcă să se integreze.
Tipul de migrație ce caracterizează fluxul românesc de migrație de după 1990 este, în general, unul în care indivizii dispun de sume modeste de bani la momentul inițial al plecării. Cu toate că resursele de tip financiar sunt unele dintre cele mai ușor transferabile forme de capital, imigrații români din Austria, care fac obiectul acestui studio, se caracterizează printr-o limitare semnificativă a potențialului investițional la momentul ajungerii în țara de destinație. Într-adevăr, raportarea acestora la contextul țării de origine ne arată că în general nu au plecat din România cele mai sărace persoane – acest aspect a fost semnalat de (Sandu, 2010a: 13) și de Șerban and Grigoraș (2000: 47-48), dar raportarea acestora la mediul în care aceștia s-au stabilit creionează un scenariu prea puțin favorizant pentru comportamentele de tip antreprenorial. Astfel, chiar dacă în medie aceștia nu erau cei mai săraci oameni din România și din comunitățile lor, în momentul în care-i comparăm cu austriecii am putea afirma fără teama de agreși că acestea erau persoane relativ sărace.
Pentru o mai bună înțelegere a diferențelor dintre resursele financiare ale celor proveniți din România putem menționa că o mare parte dintre aceștia au beneficiat de programele de asistență puse la dispoziția imigranților de către statul austriac. Pentru imigranții din primele valuri au existat o serie de mecanisme de integrare care erau asociate statutului de solicitant al azilului. Din acest punct de vedere, trebuie menționat că indiferent de dobândirea sau nu a statutului de azilant imigranții români din Austria menționează motivațiile din sfera economică drept principale rațiuni ale actului de emigrare. La începutul anilor 90”, pentru mulți dintre pionierii migrației spre Austria obținerea statutului de azilant era văzută doar ca o modalitate de facilitare a accesului pe piața forței de muncă (informație reieșită din mai multe interviuri). Ținând cont de aspectele menționate, poate fi introdusă o distincție importantă între imigranții români care au ajuns în Austria în perioada imediat următoare revoluției din 1989 și au beneficiat de un sprijin consistent din partea autorităților austriece, și cei care au ajuns ulterior, când deja atitudinea societății și a autorităților austriece s-a schimbat considerabil față de imigranții români (informație reieșită din interviuri).
În contextul migrației internaționale resursele de tip educațional sunt în general greu transferabile, iar cazul românilor din Austria nu reprezintă o excepție. Principala barieră în acest sens este de natură lingvistică (Chiswick and Miller, 2004: 280), iar recunoașterea sau echivalarea diplomelor de studiu este doar una dintre etapele formale din acest proces. Dincolo de această recunoaștere a diplomelor obținute în țara de origine există o serie de competențe pe care individul le-a obținut într-un context național specific și care își diminuează gradul de utilitate în noul context de destinație. Utilizând distincția lui Hayek (1990a; 1990b) dintre diferitele sfere ale cunoașterii putem distinge între cunoașterea teoretică și cea practică și focalizând analiza asupra comportamentelor de tip antreprenorial putem evidenția potențialul diferit pe care cele două tipuri de cunoaștere îl încorporează. Competențele și certficările tehnice s-au dovedit a fi forme de capital uman mai ușor transferabile în noul context, iar indivizii au investit în principal în cunoașterea limbii germane. Acest lucru este văzut de către subiecți ca având caracter obligatoriu. În general, piața muncii din Austria este greu accesibilă persoanelor care nu au cunoștințe de limba germană, singurele excepții identificate fiind muncile sezoniere din sectorul agricol și unele echipe de muncitori ale angajatorilor români din sectorul construcțiilor. Afirmația unuia dintre migranții intervievați potrivit căreia „problema cea mai mare este limba pentru că pe ei îi deranjează enorm de mult să nu știi să vorbești corect limba lor” (Subiect K) scoate în evidență importanța percepută a acestui aspect al integrării pe piața muncii (și în societatea gazdă). Din acest punct de vedere, se poate observa că dincolo de avantajul obiectiv pe care îl asigură cunoașterea limbii există și un dezavantaj subiectiv asociat de migranții români necunoașterii limbii germane. Reticiența față de cei care nu cunosc limba germană este percepută ca o barieră impusă de către angajatorii austrieci, dincolo de barierele oficiale care reglementează accesul imigranților români pe piața muncii. Dintre cunoștințele tehnice care au asigurat un nivel ridicat de transferabilitate pot fi amintite: cele necesare realizării desenului tehnic (subiectul A avea studii de arhitectură începute în România la momentul plecării ceea ce l-a ajutat să se angajeze ca desenator tehnic), cele necesare lucrului cu utilajele industriale (subiecții C și E au lucrat anterior în întreprinderi industriale din România), cele necesare întreținerii și reparării autovehicolelor (subiecul G avea calificarea de tinichigiu auto, iar acest lucru l-a ajutat să se angajeze relativ rapid într-un service auto din Austria). Cazul subiectului P este unul ilustrativ pentru tipul de cunoștințe teoretice cu un înalt grad de specificitate a căror transferabilitate înspre țara de destinație este dificil de realizat. Fost profesor de istorie în România, acesta a fost căsătorit cu un cetățean austriac (ceea ce i-a asigurat dreptul de muncă), dar nu a reușit să-și găsească un loc de muncă pe măsura calificării. În acest sens, acesta a decis să acumuleze capital uman viabil în contextul de destinație, respectiv la momentul interviului era aproape de absolvirea unui program de master la Universitatea din Graz.
Resursele de tip social reprezintă un model aparte de analizare a formelor de antreprenoriat pe care imigranții le inițiază în țara de destinație. Astfel, fără să vorbim de enclave etnice sau de antreprenoriat etnic (Portes, 2010: 180), analiza poate să scoată în evidență rolul important pe care diferitele tipuri de rețele l-au avut pentru dezvoltarea unor comportamente antreprenoriale în rândul imigranților care au reprezentat universul acestei cercetări. În acest sens, putem aminti că mulți dintre cei intervievați în zona Graz datorează atât alegerea Austriei, ca destinație de migrație, cât și găsirea unui prim loc de muncă, sau a unei prime locuințe „legăturilor tari” pe care le aveau cu persoane din această țară. Spre exemplu, la întrebarea dacă a fost ajutat să-și găsească primul loc de muncă din Austria subiectul A răspunde: „Da. Socrul meu (viitorul). Da, el m-a ajutat și cu job-ul ăsta, și cu următorul după aceea, și cu multe lucruri. Fiind de mult timp aici a știut pe unde să întrebe.” Un alt subiect întrebat cum a ajuns în Austria răspunde astfel: Subiectul O: Soția mea are un unchi aici … are un frate aici. A.C.: Deci, prin intermediul lor? Subiectul O: Da, da. Ei sunt tot aici, în zona asta… și exemplele în acest sens pot continua. Indiferent că vorbim de legături de tip familial (membrii ai familiei extinse erau deja stabiliți în Austria sau unii dintre subiecți s-au căsătorit cu imigranți români din Austria) sau de legături de prietenie, interviurile scot în evidență ideea că fluxul de migrație România-Austria respectă din acest punct de vedere liniile generale ale migrației românești post-decembriste. Întrebarea care se pune este dacă „Se poate construi o carieră de tip antreprenorial pe baza unor astfel de legături sociale?” Răspunsul pe care-l oferim este da. Da, dar este nevoie și de anumite abilități individuale. Portretul pe care l-am construit în prima parte a tezei pentru atreprenor este acela de individ capabil să recunoască oportunitățile existente în piață și să ofere răspunsurile cele mai favorabile în scopul obținerii profitului economic de pe urma acestora. În cazul românilor întâlniți în Austria experiențele de tip antreprenorial conțineau în mod explicit sau tacit și trimiteri la importanța pe care au reprezentat-o formele de capital social sau uman în construirea unei afaceri. Lărgim aria de analiză a comportamentelor antreprenoriale prin prezentarea câtorva cazuri identificate în timpul desfășurării activității de teren. Așa cum am menționat accentul nostru este pus pe mecanismele și procesele care fac posibilă transformarea relațiilor și a stocului de cunoaștere în profit de tip antreprenorial.
A. Comportamente antreprenoriale orientate spre piața din țara de destinație
Așa cum am arătat în capitolul din teză „Despre natura relației dintre antreprenoriat și migrație” există o serie de autori care susțin că în general ratele de antreprenoriat din rândul populației imigrante sunt mai ridicate decât cele pentru populația nativă. Din acest punct de vedere, putem să distingem între ceea ce se numește autoselectivitatea pozitivă a migrației, respectiv predispoziția mai crescută spre migrație a populației cu calități necesare unei experiențe de tip antreprenorial (Waldinger et al., 1990: 32-33). De asemenea, Hormiga și Bolivar-Cruz (2012: 13-15) nuanțează relația pozitivă dintre experiența de migrație și deschiderea spre asumarea riscului antreprenorial. Perspectiva asumării riscului este mai puțin inhibitoare pentru dezvoltarea comportamentelor de tip antreprenorial în cazul imigranților, iar acest lucru este semnificativ în condițiile în care una dintre principalele piedici în dezvoltarea unei cariere antreprenoriale este „teama de eșec”(Hormiga and Bolívar-Cruz, 2012: 16). Cel puțin un alt aspect merită a fi menționat în cazul experiențelor de tip antreprenorial din rândul imigranților, respectiv deschiderea pe care aceștia o manifestă spre munca suplimentară (Waldinger et al., 1990: 47). Analiza pe care o expunem asupra tipurilor de comportamente antreprenoriale adoptate de migranții români în țara de destinație va fi orientată asupra avantajelor competitive pe care aceștia le percep. În acest sens, vom folosi ca principale exemple cazul subiectului N care deține o mică firmă în domeniul construcțiilor, cazul subiectului M care se ocupă cu vânzarea și cumpărarea autovehiculelor second-hand și cazul subiectului B care intermediază contracte de muncă în agricultură pentru muncitori sezonieri din România.
Dintre tipurile de firme pe care migranții români le-au deschis în țările de destinație probabil cele din domeniul construcțiilor sunt cele mai numeroase. La fel de adevărat este că domeniul în sine este cel în care muncitorii români de sex masculin și-au găsit cel mai ușor de lucru (Sandu, 2010a: 101), iar din acest punct de vedere, considerăm că Austria nu este o excepție. În cazul migranților pe care i-am intervievat în zona Graz există mai mulți care, cel puțin la un moment dat, au trecut prin domeniul construcțiilor. Pentru obiectivul asumat de cercetarea noastră un caz ilustrativ este reprezentat de subiectul N.
Pe scurt, povestea acestuia este o istorie ce poate fi relatată cu ușurință în termenii de referință din domeniul antreprenoriatului. În acest sens, trebuie să menționăm că subiectul N a avut încă din perioada când locuia în România o serie de activități antreprenoriale, iar dintre acestea putem menționa deschiderea unei spălătorii auto, comerțul cu autovehicule la mâna a doua (pe care le aducea din străinătate și le vindea în țară). De asemenea, ocupația în sine de polițist rutier reprezenta, la momentul respectiv, un tip de slujbă care nu te obliga să te mărginești exclusiv la veniturile salariale, totodată reprezentând o modalitate de cunoaștere și asumare a riscurilor. Acest caz este interesant pentru că subiectul a deprins cunostințele tehnice necesare în țara de destinație, iar ceea ce a transferat a fost experiența antreprenorială, respectiv capacitatea de a sesiza oportunitățile existente în piață și de a căuta să obțină profit economic din exploatarea acestora. Așa cum arată și Casson et al. (2010: 5), experiența de tip antreprenorial nu poate apărea doar din cunoașterea de tip tehnic (legată de Casson cu procesul de producere al bunurilor), ci aceasta este mai degrabă rezultatul unei combinații de cunoaștere tehnică și cunoaștere a pieței, respectiv a cererii și a ofertei existente. După ce a lucrat 3 ani într-o firmă de construcții unde a beneficiat de mai multe cursuri de limba germană și de calificare profesională plătite de firmă (și a ajuns șef de șantier), acesta a decis să-și deschidă propria firmă în acest domeniu. A început cu o singură lucrare de reparare a unui acoperiș și apoi s-a extins treptat, astfel încât la momentul realizării interviului putea contracta lucrări pentru „a construi o casă de la zero și a o preda la cheie”. Întreaga perioadă a preferat să lucreze (în principal) cu muncitori imigranți din România și din Republica Moldova, iar motivația expusă de el pentru acest lucru este că aceștia sunt mai serioși și mai muncitori. Pentru a vedea cum l-a ajutat experiența sa antreprenorială din țara de origine redau un scurt extras din interviul cu acesta: „Eu aveam firmă din România și știam cum funcționează și trebuia să intru pe rețele, ca în România, trebuia să îți faci cunoscuți. De exemplu, în ziua de astăzi nu există zi să nu fiu sunat pentru a face ofertă sau ceva, dar la început când nu mă cunoșteau a trebuit să intru pe piață. Am început cu anumite magazine care vând materiale de construcții, am început să intru în contact și făceam schimb, eu îi duceam clientul care cumpăra materiale și el îmi dădea clientul lui care cumpăra materiale să îi fac munca. După un an am trecut de la acoperișurii și la atele.” În acest caz vorbim exact de acel tip de „învățare” prin prezența în piață (Kirzner, 1973; Kirzner, 1990 -c), respectiv de procesul prin care antreprenorul învață care sunt mecanismele pieței și ce trebuie să facă pentru a obține profit din modul în care pița funcționează. Firma s-a dezvoltat treptat doar pe baza profitului obținut din lucările contractate, iar nivelul maxim pe care a ajuns sa-l aibă a fost de 30 de angajați. Perioada de criză și alte evoluții din piață a făcut ca la momentul realizării interviului acesta să reducă numărul personalului la aproximativ 10 persoane. În momentul de față se consideră cel mai competent om din firmă, iar implicarea sa este pe toate aspectele derulării unui contract. Pe lângă negocierea contractelor și gestionarea treburilor firmei acesta afirmă că ”toate măsurătorile le fac numai eu, toate desenele, șantierul, scările, cofrajul îl desenez eu, fac acasă pe computer. – (A.C) De unde ați dobândit aceste competențele? Subiectul N: În timp, făcând și furând meseria. De abia aștept să vină dimineața, să mă duc la lucru, îmi place ceea ce fac și pe banda asta funcționează bine, niciodată nu sunt prea obosit ca să fac lucrul ăsta.” O astfel de atitudine față de muncă, combinată cu o experiență antreprenorială anterioară și cu beneficiile oferite de capitalul social folosit pentru a angaja muncitori din România și Republica Moldova pare să fie o rețetă care să-i asigure succesul de piață unui antreprenor român în Austria.
În cazul practicilor antreprenoriale în țara de destinație este util să remarcăm importanța pe care o au stocurile de capital uman ale indivizilor (Levie, 2007: 145-1446). În acest sens, așa cum am menționat deja, ceea ce contează cel mai mult ține de acele cunoștințe sau capacități tehnice pe care individul le-a putut transfera în țara de destinație. Pentru ilustrarea acestui tip de inițiativă antreprenorială vom face referire la subiectul G. În cazul acestuia, ceea ce putem aduce în discuție este dorința de a deschide un service auto în țara de destinație. Cunoștințele tehnice din acest domeniu le-a dobândit în principal prin calificare la locul de muncă în România, Spania și Austria. Puținelor cunoștințe tehnice deprinse în școala de tinichigerie auto (pe care a abandonat-o în clasa a X-a), li se adaugă o perioadă de muncă într-un service auto și una de șofer profesionist, ceea ce poate reprezenta un important avantaj competitiv pentru inițierea unei afaceri în domeniu (Labrianidis and Hatziprokopiou, 2010: 205). La momentul interviului acesta renunțase la locul de muncă dintr-o fabrică și dorea să investească timpul în care beneficia de șomaj în perfecționarea limbii germane pentru a încerca mai apoi să-și deschidă un mic service auto. Intervalul temporal în care acest lucru urma să se întâmple nu era clar definit, în principal datorită lipsei resurselor economice necesare unui astfel de inițiative (spațiile pe care acesta le-a vizionat în acest sens i se păreau prea scumpe). Din discuțiile purtate cu el acesta pare mai înclinat ca pentru moment să investească mai mult timp în cumpărarea și revinderea mașinilor în interiorul pieței austriece.
Subiectul M este implicat de mai mulți ani într-o activitate de cumpărare, recondiționare și vindere de autovehicule. Afacerea nu a necesitat investiții economice majore și pare să fie mai aproape de ceea ce Stoica (2004) într-o analiză asupra tipurilor de cariere antreprenoriale dezvoltate în România postsocialistă numea ”antreprenoriat part-time”. Cu toate că acesta afirmă că acest tip de afaceri i-a adus foarte mulți bani de-alungul timpului, el nu a dorit să o transforme în principala sa activitate păstrându-și în permanență și locul de muncă pe care-l are la o fabrică. Firma pe care o are înregistrată din 2006 îi permitea să și exporte mașinile spre România, dar în ultimii ani, acesta se rezumă (cu mici excepții) la a cumpăra din Austria și avinde tot în Austria. Schimbă informații utile în mod constant cu doi parteneri care fac același tip de afaceri, unul este de origine maghiară, iar celălalt de origine nigeriană. Găsesc interesant modul în care subiectul vorbește despre acest tip de afacere: Subiectul M „Deci trebuie să ai în toate problemele relații, cunoștiințe, că nu faci nimic fără ele, n-ai cum… relații în vânzare, relații în cumpărare, deci am și la asigurare un prieten, dacă vine cineva cu o mașină și și-o șterge, își cumpără mașini noi atunci ăla imediat mă sună, eu bineînțeles îi dau banul, îi dau 100 de euro… Deci viața asta e o luptă, o continuă luptă, tot te zbați, te zbați…” Conștientizarea importanței resurselor de tip social îi asigură acestuia obținerea profitului. Antreprenorul prezentat în acest caz reușește să folosească rețelele pe care le-a construit de-a lungul timpului pentru a obține informație de calitate și astfel să se poziționeze într-o poziție de piață privilegiată (Granovetter, 2001: 450).
Cazurile de migranți români care au investit sau sunt dispuși să investească în comportamente antreprenoriale orientate spre mediul de afaceri din țara gazdă, ne arată că acest lucru este posibil. Faptul că aceștia nu dispun de resurse economice semnificative este atenuat de disponibilitatea lor pentru a lucra în medie mai mult decât un nativ și de a utiliza tipuri de resurse încadrabile în zona capitalului uman și social. Toate cazurile prezentate par să aibă ca element comun conștientizarea avantajului competitiv pe care individul îl poate avea pentru desfășurarea unor activități de tip antreprenorial. În acest sens putem aminti cunoștințele tehnice, conștientizarea importanței rețelelor sociale pentru dezvoltarea unei afaceri, precum și cunoașterea modului în care funcționează un tip specific de mediu economic.
B. Comportamente antreprenoriale orientate spre țara de origine
Un alt tip de investiții antreprenoriale pe care-l putem ilustra pe baza cercetării de teren este cel al persoanelor care locuiesc în Austria și care nu intenționează să se întoarcă prea curând în România, dar aleg să investească în țara de origine. Din acest punct de vedere, trebuie să diferențiem între ceea ce este investiție locativă pe termen lung și ceea ce putem eticheta drept investiție de tip antreprenorial. Astfel, renovarea unei case cumpărate sau moștenite și păstrarea acesteia în afara circuitului comercial, respectiv pentru petrecerea vacanțelor din România este unul dintre cazurile care pot fi încadrate în prima categorie (subiecții L și M se află în această situație, respectiv au păstrat și renovat locuințele din țară fără a avea un scop comercial). În schimb, achiziționarea unui apartament și închirierea acestuia considerăm că reprezintă un tip de investiție de tip antreprenorial. Redau mai jos un scurt extras dintr-un dialog pe care l-am purtat cu unul dintre migranții români din Austria:
”Subiect O: Pe bani strânși am luat un apartament împreună cu mama soacră.
A.C.: Unde?
Subiect O.: În Petroșani. A costat 20 000 de euro. 10 000 i-am pus eu și 10 000 mama soacră.
A.C.: Cu ce gând l-ați cumpărat?
Subiect O: Am zis că bag chiriași, că unchiul meu are 4 garsoniere și un apartament.
A.C.: El este aici și are aprtamentele închiriate în România?
Subiect O: Da, el este aici și primește din chiriile din România aproape 1000 euro lunar. Are 4 garsoniere și un apartament în Petroșani.”
Ceea ce ilustrează acest dialog nu este o activitate antreprenorială ce ține de sesizarea unei oportunități de piață și de extragerea profitului din aceasta; mai degrabă, în acest caz putem discuta despre transmiterea unor modele de comportament investițional sau ceea ce în termenii lui Hedström (1998: 307) am putea descrie prin sintagma „imitare rațională”, respectiv acel tip de comportament ”bazat pe convingeri construite prin observarea alegerilor facute de alții”. De multe ori migranții consideră investițiile imobiliare ca fiind cea mai sigură metodă de economisire. Alegerea țării de origine ca loc de investire a banilor economisiți ține în principal de capacitatea redusă de investire a migranților, în condițiile în care sumele de care aceștia dispun nu le pot asigura accesul pe piața bunurilor imobiliare din țara de destinație. În cazul prezentat anterior, subiectul O copiază modelul de succes al unchiului său și investește banii în România. Achiziționarea apartamentului exclusiv în scopuri comerciale ce țin de închirierea acestuia poate fi un tip de comportament antreprenorial.
Un caz aparte de antreprenoriat orientat spre țara de origine este cel al subiectului M. Dintre comportamentele antreprenoriale pe care acesta le-a menționat în timpul interviului este și deschiderea unei mori într-una din localitățile de lângăTimișoara. Acesta spune că a reușit să convingă doi cunoscuți pentru care a intermediat anterior cumpărarea unor camioane din Austria să investească împreună în cumpărarea unei mori. Ideea a fost a acestuia, dar faptul că în acea perioadă achiziționase o casă l-a împiedicat să participe cu o treime din banii necesari inițierii unei astfel de afaceri. El a dorit să se implice, dar după un timp și-a dat seama că „nu poate să țină pasul” așa că a lăsat întreaga responsabilitate pe partenerii lui care trăiau în Timișoara. În anul 2008, când aceștia au vândut moara Subiectul M a primit partea corespunzătoare investiției inițiale, respectiv suma cu care a contribuit la care s-a adăugat profitul rezultat din vinderea afacerii într-unul dintre anii economici relativ buni pentru România. Întrebat dacă a mai analizat de-a lungul timpului și alte tipuri de afaceri orientate spre România acesta mi-a relatat următoarea situație ”Acum să îți spun sincer, am fost un om foarte cumsecade, am studiat multe, am și îmbătrânit acum, dar înainte aveam în cap tot felul de idei, tot felul, din ce se poate scoate bani, am vrut să fac, am uitat să îți spun, găsisem tot, mașina, tot, de făcut plicuri cu geamuri că în România înainte nu erau plicuri cu geamuri, erau numai plicuri normale. După 90' mi-a venit mie o dată așa ideea că… la multe lucruri m-am gândit, m-am gândit la etichete din-alea de sticle de băutură să fac în România dar nu aveam posibilitatea, deci îți trebuiau bani mulți și nu aveam. Deci găsisem asta, mașina asta era la o fabrică și era în jur de 200 000 de șilingi și era un director foarte cumsecade și i-am zis eu nu am bani acum, dar îți plătesc lunar și a zis ok, să o montăm în România. M-a întrebat dacă am spațiu și i-am zis că da, sigur că am, și peste câtva timp când a fost treaba să o mutăm, directorul nu a mai fost, a murit, a avut nu știu ce boală și a murit. Era totul fixat, tot, tot, trebuia să fie așa o dată să mă duc să o iau și am sunat, am sunat acolo la firmă, și era o persoană, și întreb eu dar unde-i directorul, că nu mai știam cum îl chema, și zice, nu mai e, a fost bolnav și e decedat. Și am întrebat de mașină și au zis că nu au mai vândut nimic.” Ambele situații pe care le-am prezentat legate de subiectul M, cât și situația descrisă pentru investiția realizată de subiectul O (și a unchiului acestuia) pot fi exemple de tipuri de activități antreprenoriale orientate spre țara de origine. Cunoașterea pe care individul o are asupra mediului de afaceri din România poate duce la situația în care aceștia să folosească resursele de capital economic, uman și social pe care le dețin pentru a realiza investiții în țara de origine. Nu intenția de reîntoarcere este cea care-i motivează să investească, ci mai degrabă recunoașterea unor oportunități sau preluarea unor modele de comportament antreprenorial a căror viabilitate este deja testată în cazul altor migranți români.
C. Comportamente antreprenoriale transnaționale
În cazul nostru transnaționalismul presupune capacitatea de a lega țara de origine de cea de destinație. În acest sens poate să fie util apelul la conceptul de transnaționalism, acesta permite cercetătorului să scoată în evidență că există migranți a căror viață trece dincolo de granițele unui stat și nu poate fi înțeleasă decât prin apelul la două sau mai multe societăți (Schiller et al., 1995: 54). Pornind de la cercetarea de teren putem vedea că unul dintre tipurile de antreprenoriat în care formele de capital social joacă un rol deosebit de important este cel de intermediere a contractelor de muncă dintre angajatorii din țara de destinație și persoane din țara de origine. Spre exemplificare subiectul B a fost una dintre persoanele care a vorbit cel mai deschis asupra tipurilor de afaceri pe care le-a făcut de-a lungul timpului, iar în discursul acestuia revenea constant importanța pe care o avea faptul că el cunoaște oameni peste tot, ceea ce ne duce cu gândul la importanța atribuită de Granovetter (1983) „legăturilor slabe”. Plecat din țară singur în jurul anului 1990 acesta a avut mai multe experiențe ce pot fi etichetate ca fiind antreprenoriale. Potrivit propriilor relatări a avut o firmă prin care importa în România bunuri de folosință îndelungată din diferite țări europene. Resursa pe care a considerat-o cea mai importantă pentru funcționarea firmei este etichetabilă ca fiind de natură socială și ținea de capacitatea lui de a menține legături utile cu persoane din posturi cheie atât în ceea ce privește aprovizionarea cu bunuri, cât și în ceea ce privește comercializarea ulterioară a acestora. O altă activitate a acestuia cu caracter antreprenorial este intermedierea unor slujbe de sezonieri în agricultură pentru persoane din România (activități similare sunt semnalate de Ban (2009). Acesta nu dorește să asocieze practica sa cu una de tip intermediere motivată economic accentuând în timpul discursului caracterul social al activității sale; referindu-se la una dintre activitățile sale de intermediere subiectul B spune: „Am avut anul trecut 8 studenți de la Iași. Am cunoscut unul și m-a întrebat dacă nu pot să mai aduc colegi, că unul este necăjit și așa… Și am fost foarte mulțumit, au muncit săracii. Au fost care au stat 6 săptămâni care au mers și cu 2000 de euro acasă, după ce și-au plătit mâncarea, că pâinea, apa și cazarea… Aceștia au venit cu remorca cu cartofi, cu toate din România și nu prea au cumpărat. Și au fost mulțumiți. Nu? 2000 de euro ca student. (…) Dar au zis că ei se descurcă tot anul și m-au rugat la anul să îi aduc din nou. Dar eu îi aduc pentru că au fost foarte harnici. Tineri, 23, 24, 19 ani, voinici, înalți. La zmeură nu prea iau sub 1.75, știi, că e sus pe gard ridicat. Au și muncit, nici nu a fost nicio discuție. Ți-am spus, în timpul ăsta sunt asigurați. La negru eu nu aduc pe nimeni.” După propriile spuse, activitatea sa de intermediere a început cu mai mulți ani în urmă și se bazează pe relația bună pe care a dezvoltat-o cu fermierii austrieci din zonă. Multă vreme fermierii au apelat la muncitori sezonieri unguri sau sloveni, dar de cînd pot angaja legal muncitori români aceștia sunt preferați pentru că lucrează pe bani mai puțini decât ungurii sau slovenii și în plus nu fac naveta, lucru care se intâmpla în cazul celor din urmă (Slovenia fiind la mai putin de o oră de mers cu trenul). După spusele lui, rolul său este foarte important pentru că mulți dintre cei care vin și lucreză ca sezonieri în agricultură nu cunosc deloc limba germană și trebuie nu doar să-i pună în legătură cu fermierul, ci atunci când vin pentru prima dată, trebuie să le explice câteva dintre aspectele referitoare la munca lor. De asemenea, prin intermediul numeroaselor contacte pe care le are în țară el se asigură că oamenii pe care îi aduce îndeplinesc condițiile optime de seriozitate și hărnicie.
Spre deosebire de cazul prezentat anterior, Subiectul L asumă motivația economică din spatele intermedierii de contracte de muncă pe care a desfășurat-o printr-o firmă înregistrată în România (aceasta a fost închisă în momentul în care s-a despărțit de partenerul austriac de viață care îi era și partenerul de afaceri). În acest caz, firma exista la momentul în care subiectul L s-a implicat în vederea identificării de muncitori români dispuși să lucreze în Austria în domeniul construcțiilor. Modaliatea în care aceștia erau aleși este descrisă de subiect astfel: ”aveam anunțuri în toate ziarele din țară, aveam o bază de date în România, eu mă ocupam de ea, oamenii ne sunau, depuneau un CV, actele, și când aveam nevoie pentru un contract de aici de exemplu de 10 sudori, atunci mă uitam în baza de date, îi alegeam și dădeau o probă.” În momentul în care cei doi parteneri s-au despărțit firma a fost închisă pentru că niciunul nu putea suplini ceea ce oferea celălalt. Partenerul austriac își aducea contribuția în ceea ce privea identificarea și negocierea lucrărilor, în timp ce partenerul român facilita accesul la forța de muncă mai ieftină. În momentul de față, Subiectul L este implicat într-o nouă firmă cu un alt partener austriac, firmă care se ocupă cu comercializarea hainelor. De fapt, cele două femei cumpără haine din Italia (uneori și din Ungaria) pe care le vând apoi pe baza unei rețele de cunoștințe construite în timp de partenerul austriac.
Mai mult decât în cazul celorlalte tipuri de antreprenoriat, cel transnațional accentuează importanța capitalului social pe care individul îl deține. Cazurile specifice prezentate cu titlu ilustrativ în această secțiune ne arată că una dintre principalele calități ale antreprenorului transnațional poate să fie conectarea la rețele, respectiv rolul de intermediar pe care acesta îl poate asuma, iar acest lucru este conform cu rolul atribuit de White (1990: 90) perceperii oportunităților existente în piețe diferite.
IV. 5 Elemente inhibitoare pentru practicile de tip antreprenorial în cazul migranților români din zona Graz
A. Elemente inhibitoare în ceea ce privește investițiile antreprenoriale în Austria
Dintre principalele bariere percepute ca fiind demotivante pentru practicarea legală a comportamentelor de tip antreprenorial poate fi scos în evidență nivelul ridicat al taxelor pe care firmele din Austria trebuie să le plătească. Din acest punct de vedere din interviurile realizate poate fi scos în evidență costul cu forța de muncă. Unul dintre subiecții care a avut anterior firmă și în România, iar în momentul de față are o firmă în Graz care activează în domeniul construcțiilor este destul de categoric referitor la acest aspect: Subiect N – „Nici o țară din Europa nu are atâtea taxe și impozite pe o firmă, este foarte greu. După aceea, noi în construcții mai avem o taxă de concediu, deci trebuie să plătesc în jur de 900 de euro pe om plus cartea de sănătate… Dacă un om câștigă 1300 de euro la șantier, eu plătesc 4000 de euro. Niciunde în Europa nu găsești așa ceva, peste tot e cam dublu, omul primește 1000 patronul plătește 2000, dar aici e de 3 ori.” Pe de o parte, statul austriac are un nivel ridicat de asistență pentru reintegrarea în muncă a persoanelor care își pierd locul de muncă, iar pe de altă parte, avem un nivel ridicat de impozitare a veniturilor provenite din activități comerciale. În aceste condiții perspectiva unei cariere de tip antreprenorial poate fi privită cu reticiență de către migranții români. În cuvintele aceluiași subiect N: „Firmele au cea mai grea viață, iar muncitorii au cea mai bună viață din Europa. Au 15 salarii pe an și o grămadă de facilități, dacă nu au de lucru, pot să stea 6 luni- un an de zile acasă și primesc bani. Nu există țară în lume cu atâtea favoruri pe care le au muncitorii aici(…)”
B. Elemente inhibitoare în ceea ce privește investițiile antreprenoriale orientate spre România
Readucând în discuție dimensiunea „practică” a cunoașterii (detaliată în capitolul referitor la Școala de economie austriacă) de tip antreprenorial am putea spune că aceasta este una dintre modalitățile în care ne putem uita la reticența persoanelor care trăiesc în Austria referitor la deschiderea unei afaceri în România. Imposibilitatea de a avea acces direct la informațiile din piață generează condiții favorabile dezvoltării suspiciunii și neîncrederii, iar încrederea este una dintre premisele necesare funcționării unei afaceri. În acest sens, în cazul antreprenoriatului una dintre cele mai mari surse ale incertitudinii este plasată la nivelul informatiilor obținute de la alte persoane (Casson et al., 2010: 10). Teama de a fi înșelat pare să fie mai ridicată în momentul în care locuiești la distanță și nu poți avea un control direct asupra afacerii pe care dorești să o dezvolți. Întrebat dacă s-a gândit să dezvolte o afacere în România unul dintre subiecți îmi povestește experiența pe care a trăit-o prietenul său când a luat o astfel de decizie: Subiectul C. (…) Am avut un prieten care a început câteva afaceri în România și niciuna nu a mers (…) I-a luat banii, a dispărut, adică a falimentat firma. A fost șantajat, el a pus suma și a început firma, firma a început să meargă bine, și după un timp verișoara lui i-a falimentat firma și a trecut-o pe numele altuia și el a pierdut toți banii pe care i-a avut atunci, și atunci era o sumă bună … să ai 50000 de euro, să îi investești în ceva și să vezi că totul s-a dus pe râpă și nu mai ai nimic. Și-atunci ne-am dat seama, zic, băi, uite zic, să știi, și eu oricum nu puteam să merg acolo, m-am gândit că eu dacă începusem, aveam loc de muncă (…).” Complementar, ne putem uita la modul categoric în care răspunde un alt subiect la întrebarea referitoare la posibilitatea dezvoltării unei afaceri în România, în condițiile în care ar continua să locuiască în Austria (acesta este unul dintre subiecții care au spus că și-au dorit acest lucru la un moment dat în trecut): Subiect N.: „Nu, nu, nu, așa ceva nu există. Ca să pui o firmă pe picioare trebuie să fii implicat.” Aceste scurte exemple sunt ilustrative pentru modul în care construirea unei afaceri în țara de origine necesită reîntoarcerea migrantului aici. Investirea economiilor într-un loc îndepărtat (chiar dacă migrantul are un nivel de cunoaștere ridicat asupra acestuia) este văzută ca fiind neviabilă. De asemenea, așa cum am mai menționat de-a lungul acestei lucrări persoanele plecate și cele rămase acasă se schimbă în paralel și nu împreună (Schütz, 1945), iar din acest punct de vedere nici chiar mijloacele actuale de comunicare nu reușesc să păstreze intact gradul de intimitate al acestor relații (Moroșanu (2013) exemplifică aceste aspecte pornind de la o cercetare recentă asupra migranților români din Londra). Astfel, chiar dacă migrantul ar identifica unele oportunități de afaceri în țara de origine adaptarea „strategiei de viață” în funcție de acestea este văzută cel mult ca un proiect pe termen lung. În cele mai multe cazuri individul trebuie să fie dispus la o relocare în țara de origine, iar acest lucru devine o variantă mult prea costisitoare în momentul în care familia sa a atins un anumit grad de integrare în societatea gazdă (obținerea dreptului de muncă, contractarea unui credit imobiliar, înscrierea copiilor la școlile locale etc.).
Un alt registru de motivații inhibitoare pentru inițierea unei afaceri în România ține de modul în care este percepută funcționarea micilor afaceri din România. Discuția asupra acestei tematici poate fi deschisă cu un scurt extras din discursul Subiectului N, respectiv motivația expusă de acesta pentru renunțarea la o inițiativă de a deschide o afacere în România: „(…) nu funcționează sistemul, deci aici sistemul e foarte bine pus la punct. De exemplu, relația dintre client-patron-vânzător de materiale. În România nu funcționează. Deci eu sunt patronul, tu clientul, avem o relație de muncă, tu ești mulțumit, îmi dai banul, perfect. În România, clientul se gândește: muncă cât mai repede. După aceea, relația dintre patron și vânzătorul de materiale, tu ești patronul, eu sunt vânzătorul, tu ai nevoie de beton mâine la ora 3, eu sunt cel care-l livrează, mâine la 3 fără 5 vin cu materialul la tine, nu există abatere. În România poate să vină saptămâna următoare cu materialul. Am prieteni care au firme în România, deci sunt bine informat.” Acest tip de relatare ne conduce spre teme ce țin de modul de îndeplinire a obligațiilor contractuale (sau nu), precum și la aspecte de etică a muncii, iar din acest punct de vedere au existat numeroase pasaje ale interviurilor realizate cu migranții români din Austria în care aceștia semnalau existența unor diferențe majore între țara de origine și țara gazdă. Imaginea austriacului pe care o putem reconstrui din interviurile realizate cu migranții români, poate fi redată prin termeni ca: disciplină (Subiect C), conștiinciozitate (Subiect F), hărnicie (Subiect G), responsabilitate (Subiect L) etc. Trebuie să menționăm că o astfel de descriere poate să fie distorsionată, dar ceea ce contează ține de modul în care migranții români percep trăsăturile societății în care trăiesc acum. Faptul că o mare parte dintre subiecți menționează eforturile pe care migranții români le fac pentru a se adapta acestui stil de muncă este unul important. Acest lucru este un argument în plus pentru cei care susțin că experiența de migrație schimbă atitudinile și comportamente individuale, iar individul cu experiență de migrație – fie că este încă în țara de destinație, sau s-a întors în țara de origine – are caracteristici definitorii diferite de cel care nu are o astfel de experiență personală sau la nivelul familiei din care face parte (Sandu, 2010b). Un alt aspect ce merită menționat ține de faptul că aceste schimbări sunt rezultatul combinației dintre influența manifestată de către societatea gazdă prin diferite mecanisme integratoare/asimilatoare și dorința individuală a migrantului.
Ultimul dintre aspectele pe care le propunem spre reflecție în această secțiune poate fi asociat modalității în care este percepută funcționarea instituțiilor statului. Diferența dintre cele două țări este considerabilă, iar după estimarea Subiectului F: „(…)instituțiile publice din Austria sunt … cum s-ar spune, în fața României cu 30-40 de ani, asta e diferența care pe mine m-a deranjat când am plecat și mă deranjează și la ora actuală.” Acesta este un argument în plus pentru susținerea poziției potrivit căreia migranții români nu se vor întoarce în România până când nu vor avea instituții care să funcționeze la un nivel mai apropiat de cel din țările în care trăiesc . Acestă situație pare să aibă un grad ridicat de similaritate cu cea descrisă de Sandu (2010a: 119) pentru comunitățile cercetate în zona Madridului: „pleacă din țară pentru bani care să le permită un consum superior, dar se întorc nu numai dacă au banii pe care și-i doresc, ci și dacă percep că mediul instituțional de viață devine comparabil cu cel din țara mai dezvoltată în care au trăit o perioadă”. Tendințele antreprenoriale orientate spre România (și câștigul potențial asociat acestora) trec într-un plan secundar în momentul în care migrantul analizează tipul de societate în care și-ar dori să trăiască el și familia sa. De fapt, acest tip de argumentare este folosit de multe ori de migranți pentru a explica motivele pentru care rămân în Austria chiar și în momentul în care banii economisiți le-ar putea asigura un trai decent în cazul unei eventuale întoarceri în România.
IV. 6 Posibile concluzii și discuție
Această parte a lucrării a avut rolul de a concentra analiza asupra uneia dintre destinațiile semnificative în ceea ce privește migrația românească din perioada postsocialistă. Fără a insista foarte mult asupra contextului de destinație, cercetarea a urmărit să schițeze tușele esențiale în care s-a consolidat migrația românească spre Austria. Este util a remarca gradul ridicat al concentrării geografice a populației cu origine română care locuiește în Austria și importanța deosebită pe care o au Viena și landul Steiermark. Din punct de vedere al asimilării economice, respectiv al nivelului la care se află diferențele de câștiguri dintre imigranți și populația nativă am putea afirma că populația cu origine etnică română nu este complet asimilată. Așa cum am menționat, faptul că o persoană cu cetățenie română câștigă în medie 80% din ceea ce câștigă o persoană cu cetățenie austriacă, face ca aceasta să se poziționeze la un nivel mediu în această ierarhie. În plus, în perioada 2005-2010 tendința a fost de accentuare a diferențelor de salarizare existente între persoanele cu cetățenie austriacă și cele care lucrerază în Austria, dar au cetățenia unei alte țări.
Analiza asupra dezvoltării comportamentelor de tip antreprenorial în rândul migranților români din zona Graz (Steiermark) a fost condusă pe două dimensiuni principale, în funcție de caracterul facilitator sau inhibitor care poate fi atribuit experienței de migrație. Tipurile de comportamente antreprenoriale construite și ilustrate țin, în principal, de orientarea activităților spre țara de destinație, țara de origine sau spre ambele țări. În cazul mecanismelor facilitatoare pentru adoptarea unei cariere de tip antreprenorial am amintit anumite tipuri specifice de capital uman, păstrarea unor legături în țara de origine, dar și capacitatea unor indivizi de a lega două contexte de piață diferite (cel românesc și cel austriac). În ceea ce privește elementele considerate inhibitoare pentru inițierea unei activități de tip antreprenorial am realizat o distincție între cele care caracterizează contextul de destinație și cele care decurg din situația de migrant (în acest caz am scos în evidență dificultățile percepute de migranții români care au intenționat să deschidă afaceri). Pe de o parte, în cazul inițierii unei activități antreprenoriale la destinație principala piedică este identificată la nivelul fiscalității ridicate, iar pe de altă parte costurile necesare asigurării intrării și menținerii pe piață sunt văzute ca fiind dificil de acoperit. Situația inițierii unei activități antreprenoriale în România poate fi descrisă în termeni diferiți. Principalele aspecte inhibitoare fiind plasate la nivelul lipsei de încredere în posibilii parteneri de afaceri, la nivelul scăzut de satisfacție referitor la modul în care instituțiile din România funcționează și, nu în ultimul rând, aceste dificultăți pot fi asociate imposibilității de a conduce o afacere prin corespondență. Faptul că, pentru a avea o afacere proprie, migrantul ar trebui să se întoarcă în România, este văzut ca fiind un cost prea ridicat în momentul în care acesta ajunge să fie integrat în societatea austriacă.
Analizarea comportamentelor antreprenoriale ale migranților români din zona Graz ne arată că o deplasarea a accentului dinspre formele de capital economic spre cele de capital uman și social, poate să fie una corectă. Capitalul economic folosit pentru inițierea comportamentelor antreprenoriale provine în general din economii individuale sau familiale ceea ce are un anumit grad de similaritate cu alte rezultate obținute în cercetările asupra migrației și antreprenoriatului (Labrianidis and Hatziprokopiou, 2010: 204). În anumite condiții specifice se pot construi cariere antreprenoriale prin specularea stocurilor de capital uman sau social pe care migrantul le are la dispoziție. În conformitate cu cadrul teoretic folosit pentru construirea acestei lucrări și cu evidențele empirice rezultate din cercetarea de teren, se pot contura două ipoteze referitoare la relația dintre antreprenoriat și migrație: (1) dacă individul deține forme de capital uman a căror convertibilitate se poate face în noul context de destinație, atunci este mai probabilă apariția comportamentelor antreprenoriale orientate spre destinație; (2) dacă individul deține un stoc ridicat de capital social în țara de origine, atunci propensiunea acestuia către comportamente antreprenoriale transnaționale este mai ridicată. Considerăm că testarea acestor ipoteze poate fi făcută pe baza unor eșantioane reprezentative de migranți cu comportamente antreprenoriale, iar validarea acestora ar putea aduce un plus de cunoaștere în aprofundarea relației dintre migrație și antreprenoriat.
Rvenind la tipurile de antreprenori construite în capitolele referitoare la Schumpeter și la Școala Austriacă de Economie, ne putem pune întrebarea de care dintre acestea este mai apropiat migrantul român cu comportament antreprenorial. Răspunsul nu este unul simplu și cu siguranță nu poate fi construit în termeni categorici. Pe de o parte, situația în sine de migrant conține un puternic potențial de inovare pentru că individul cunoaște contexte de piață diferite, iar orice transfer a unor tipuri de practici dinspre un context de piață spre celălalt îndeplinește cerința schumpeteriană fundamentală pentru definirea antreprenorului. În plus, capacitatea demonstartă de unii migranți români în ceea ce privește recombinarea diferitelor stocuri de capital pentru construirea unei cariere antreprenoriale, poate fi descrisă de metafora schumpeteriană de „combinații noi”. Pe de altă parte, putem aduce în discuție principalele caracteristici scoase în evidență de reprezentanții „austrian economics” pentru definirea antreprenorului, respectiv capacitatea individului de a se adapta constant la cerințele pieței și capacitatea acestuia de a învăța prin prezența în piață. Aceste două trăsături ne aduc puțin mai aproape de un portret al migrantului român cu experiență de migrație. Fără a dispune de mari resurse economice, singura soluție pentru ca acesta să intre și mai ales să reziste pe piață pare să decurgă din capacitatea de adaptare pe care acesta o manifestă. O astfel de discuție intră doar parțial în opoziție cu ceea ce afirmă Sandu (2010a: 189): „dacă lucrul în străinătate contribuie la adoptarea unor valori de tip antreprenorial, aceasta se întâmplă mai ales indirect, ca efect al sporirii resurselor materiale ale persoanei, și nu direct, prin simplul fapt de a fi trăit o perioadă în afara țării”. Ceea ce poate fi adevărat în cazul analizei relației dintre migrație și antreprenoriat pentru persoanele întoarse în țara de origine, poate fi privit altfel în contextul țării de destinație unde se poate observa că sporirea stocului de capital material trece într-un plan secund, iar ceea ce contează este capacitatea individului de a suplini prin capital uman și social dezavantajul pe care-l are față de antreprenorii locali care dispun adesea de resurse economice superioare.
Capitolul V. O abordare regională a antreprenoriatului din România
V. 1 Delimitarea obiectivului asumat și o scurtă introducere în tematica abordată
Acest capitol își propune să aducă în discuție relația dintre caracteristicile mediului socio-economic și comportamentele antreprenoriale adoptate de indivizi. Abordarea antreprenoriatului exclusiv dintr-o perspectivă individualistă are limitele sale, iar acest capitol are un rol complementar abordării folosite în delimitarea comportamentului antreprenorial din perspectiva Școlii Austiece de Economie (lucru realizat în capitolul II). După cum s-a remarcat, potențialul antreprenorial al indivizilor diferă în funcție de capacitatea acestora de a sesiza oportunitățile de piață, de abilitățile pe care aceștia le manifestă în adaptarea constantă la schimbările din piață și de capacitatea lor de a-și actualiza stocurilor de cunoaștere asupra modului în care mecanismele pieței funcționează. Dincolo de toate aceste aspecte, analizarea modalității în care antreprenoriatul din România se configurează trebuie să țină cont și de o serie de elemente structurale. În acest sens, această parte a tezei propune stabilirea unor profile regionale de antreprenoriat ca algoritm al abordării relației dintre caracteristicile unui mediu socio-economic și dezvoltarea practicilor antreprenoriale. Considerațiile ipotetice de la care pornește acest material asumă că într-un stat în care există diferențe semnificative între stocurile de resurse economice și sociale pe care regiunile le dețin vor exista diferențe semnificative în ceea ce privește dezvoltarea comportamentelor de tip antreprenorial. Din acest punct de vedere, România pare a fi un teren prolific pentru analizarea antreprenoriatului. Diferențele economice, sociale și culturale dintre ariile geografico-istorice au fost evidențiate într-o serie de studii (Bakk and Benedek, 2010; Sandu, 1999; Sandu, 2003; Sandu, 2011), iar din acest punct de vedere prima parte a ipotezei o putem considera ca un dat. Cea de-a doua parte a ipotezei, care se referă la existența unor diferențe regionale semnificative în ceea ce privește comportamentul antreprenorial reprezintă punctul de interes pentru acest studiu.
Există două perspective consacrate în analizarea antreprenoriatului, iar acestea sunt diferențiate în funcție de importanța pe care o acordă „individului” sau „structurii” și sunt reunite sub denumirile „supply side” și „demand side”. Astfel, folosindu-ne de perspectiva „demand side”, analizarea ratelor de antreprenoriat la nivel regional poate să pornească de la diferențele structurale de tip economic, social sau cultural care există între regiunile României. Fie că ne raportăm la factorii de natură economică evidențiați de Martinelli (1994), fie că luăm în considerare diferențele sociale pe tipul de analiză folosit de Granovetter (1985) sau că ne uităm spre diferențele culturale pe modelul de analiză utilizat de DiMaggio (1994) trebuie să ținem cont că fiecare dintre aceste linii se constituie în seturi de influențe asupra ratelor de adoptare a comportamentelor antreprenoriale. De asemenea, modalitățile diferite în care comportamentele antreprenoriale se manifestă, respectiv tipul de acces și nișele de piață alese reprezintă rezultatul cumulativ al factorilor de natură economică și socio-culturală.
Sociologia economică este unul dintre curentele principale care s-a preocupat de analizarea antreprenoriatului. Perspectiva a fost construită pe baza moștenirii teoretice lăsată de sociologi și/sau economiști ca Weber, Schumpeter, Parsons ș.a. și a fost redefinită mai recent de lucrările lui Smelser and Swedberg (1994), Swedberg (2007a), Portes (2010) ș.a. Încadrabil în perspectiva sociologiei economice, Granovetter scoate în evidență importanța rețelelor de relaționare pentru analizarea relației dintre structura socială și performanța economică. În acest demers el folosește repere conceptuale pentru analizarea tipurilor de legături existente între indivizi, iar teza „legăturilor slabe” și apelul la ideea de „embeddedness” îi permit să distingă între „suprasocializare” (asociată moralității generalizate) și „subsocializare” (asociată aranjamentelor instituționale și modelelor standard de relaționare). Principalele scopuri ce duc la structurarea relațiilor sociale și asigură funcționalitatea rețelelor sociale sunt: „descurajarea manifestării abuzurilor” și obținerea unui mediu bazat pe „încredere”. Redau schematic patru dintre avantajele schimbului informațional în cadrul rețelelor: „a. informația este mai ieftină; b. informația este detaliată; c. permanentizarea schimbului informațional obligă indivizii să ofere informații corecte; d. suprapunerea ordinului social cu cel economic motivează implicarea individuală în schimbul informațional” (Granovetter, 2007: 167). În viziunea aceluiași autor, puterea legăturilor poate fi stabilită ținând cont de patru criterii: „perioada de timp”, „intensitatea emoțională”, „încrederea mutuală” și „serviciile reciproce ce caracterizează relația” (Granovetter, 2001: 447). Cele patru componente operaționale ale unei legături formează un set de analiză, dar pot fi într-o anumită măsură independente unele de celelalte (Granovetter, 2001: 447). Prin „teoria golurilor structurale”, Burt (2001) extinde teza legăturilor slabe argumentată de Granovetter și accentuează „importanța caracterului non-redundant al rețelelor”. Burt asociază redundanța unei legături cu echivalența structurală și coezivă. Analizarea datelor din statisticile oficiale și tipul de rate de antreprenoriat pe care îl folosim în această parte a tezei, nu permite diferențierea tipurilor de rețele relaționale existente și nici evidențierea importanței pe care acestea o dețin în dezvoltarea comportamentelor de tip antreprenorial. Cu toate acestea, aspectele teoretice enunțate succint pot avea un grad de utilitate pentru creionarea registrului factorilor de natură socială pe care cercetătorul îl poate intui ca fiind în spatele diferențelor inter-regionale majore. În ciuda acestui fapt, analizarea antreprenoriatului ca fenomen regional nu ar trebui să ignore o serie de aspecte ce țin de gradul de urbanizare, de structura ocupațională a populației, de gradul de industrializare etc.
Spre deosebire de România, unde regimul comunist de organizare a fost înlăturat în urma unor tulburări sociale grave, în celelalte țări socialiste din regiune schimbarea regimurilor politice a fost pașnică și rezultatul unui consens al elitelor politice și economice (Eyal et al., 2001). În acest context, se poate sublinia că statele socialiste din jurul României adoptaseră până la momentul schimbării tipului de regim politic o serie de reforme economice, asigurându-și prin aceasta un parcurs mai ușor spre economia de piață. În ceea ce privește dezvoltarea antreprenoriatului, Stănculescu (2005: 175) subliniază că „spre deosebire de țări precum Ungaria sau Polonia, care în anii ’80 au recunoscut oficial șomajul și au oficializat antreprenoriatul, regimul din România a fost extrem de strict în această privință. Prin urmare, munca era oficial recunoscută doar în cadrul întreprinderilor, organizațiilor și cooperativelor de stat. Micii întreprinzători erau admiși doar în câteva meșteșuguri marginale, restul desfășurându-și activitatea în economia subterană” (italice adăugate).
Disparitățile de dezvoltare culturală, economică și socială nu sunt un subiect nou în cazul României. Încă din perioada interbelică au existat sociologi români care au atras atenția asupra marilor diferențe regionale înregistrate în noua Românie Mare și asupra necesității unor politici naționale pentru reducerea acestora. În perioada cuprinsă între cel de-al doilea Război Mondial și Revoluția din 1989 pot fi evidențiate o serie de eforturi sistematice de reducere a diferențelor culturale, sociale și economice generate de cursul istoric diferit al regiunilor românești, dar și existența unor lucrări sociologice care au angajat o abordare regională asupra descrierii și explicării realității românești. Tipul de politică angajat în perioada respectivă s-a desfășurat însă sub impulsul nivelator asociat în mod organic proiectelor de transformare ale Partidului Comunist. În acest sens, creșterea gradului de alfabetizare și urbanizare a mers împreună cu specializarea monoindustrială a unor zone urbane, iar în zona agriculturii împreună cu procesul de colectivizare. Aceste aspecte ale perioadei socialiste nu au dus la eradicarea diferențierilor regionale, ci, într-o oarecare măsură, la o atenuare a acestora. Astfel, dezvoltarea ulterioară anului 1989, atât a antreprenoriatului, cât și altor fenomene socio-economice, păstrează încă o importantă componentă regională și pentru că nivelul resurselor economice, sociale și culturale era încă inegal distibuit în interiorul României.
Propun ca înainte de a trece la analizarea comportamentelor antreprenoriale și a modului în care acestea pot fi diferențiate la nivel regional, să amintim câteva dintre studiile care scot în evidență caracteristicile acestui tip de populație. Ideea de reformă a fost și a rămas încă, una dezbătută în România, iar în acest sens „analiza procesuală a reformei” focalizată pe „context, instituții, proiecte, factori și relații” poate aduce un plus de cunoaștere asupra realității românești (Sandu, 1999: 23-32). „Reformele, fie că sunt politice, economice sau religioase, reprezintă schimbări societale sau sectoriale realizate în baza unui proiect, elaborate de elite și adoptate de mase ca rezultat al unor procese de persuasiune, contagiune socială sau constrângere” (Sandu, 1999: 23). Ideea potrivit căreia „reforma” necesită o conducere responsabilă, consecventă și capabilă să asigure transferul proprietății de stat spre sfere private ținând cont de necesitatea asigurării condițiilor apariției mecanismelor de piață liberă, nu își găsește un corespondent în realitatea tranziției românești: „zona economiei de stat a funcționat (…) substanțial mai ineficient decât în sistemul dirijat politic și birocratic comunist, manifestând o incapacitate cronică de restructurare” (Zamfir, 2004: 40; italicele adăugate). Aceste condiții macrosociale și macroeconomice au lăsat o puternică amprentă asupra dezvoltării mediului antreprenorial din România. Avem, pe de o parte, marii antreprenori care au privatizat societățile de stat și care au beneficiat de un puternic sprijin din partea sferei politice și administrative. Accesul la resursele financiare – accesul la credite preferențiale cf. Pasti (1995), precum și conectarea acestora la rețelele politice și administrative, a făcut ca aceștia să aibă un mediu juridic propice dezvoltării economice. În genral, aceasta ținea de acaparare unei părți cât mai consistente a capitalurilor deținute de vechile întreprinderi de stat Pasti (1995: 299). De cealaltă parte a spectrului economic sunt situați micii antreprenori. Majoritatea acestora a avut la dispoziție capitaluri economice modeste (băncile românești au evitat o lungă perioad să sprijine acțiunile antreprenoriale de mică anvergură), capital social limitat (Lăzăroiu, 1999) și uneori, capitalul uman necesar funcționării într-un domeniu cu un înalt grad de specificitate (Ungureanu, 2002). O lungă perioadă, acest tip de antreprenori nu a avut influență asupra măsurilor legislative care au trasat liniile juridice pentru desfășurarea vieții economice.
Populația României poate fi diferențiată în funcție de atitudinile, intențiile și comportamentele antreprenoriale pe care le are. Una dintre tipologiile sociologice, construite prin raportarea populației la aceste criterii, este cea elaborată de Sandu (1999), pe baza datelor culese prin Barometrul de opinie publică al FSD în anul 1998. La nivel național cele patru categorii configurate dețin următoarele ponderi în populația totală: „non-întreprinzătorii” (64%), „antreprenorii prin comportament” (6%), „antreprenorii prin dorință”(12%) și „antreprenorii prin intenție” (18%). Prin construirea unor astfel de categorii este posibilă evidențierea diferențelor dintre segmentul de populație fără valențe antreprenoriale și cel care manifestă un comportament antreprenorial. Includerea celor două „tipuri ideale” (antreprenoriatul prin dorință și antreprenoriatul prin intenție), precum și utilizarea unui număr semnificativ de variabile oferă posibilitatea prezentării unor „profile de status” antinomice. Comparând „profilul de status” al non-întreprinzătorilor cu cel al antreprenorilor prin comportament observăm superioritatea antreprenorilor prin comportament la nivelul tuturor formelor de capital măsurate și analizate în această lucrare. Astfel, „profilul de status” al antreprenorilor raportat atât la cel al „non-antreprenorilor”, cât și la totalul populației ne creionează un segment de populație mai educat, mai bogat și mai implicat în rețelele sociale (Sandu, 1999: 101). Analiza pe care acest capitol o dedică profilurilor regionale de antreprenoriat se rezumă doar la categoria antreprenorilor pin comportament.
V. 2 Aspecte metodologice
Analizarea sociologică a antreprenoriatului dintr-o perspectivă regională poate fi făcută din cel puțin două perspective distincte. Pe de o parte, există posibilitatea de a lucra cu date culese în urma unor sondaje de opinie, pe baza unor subeșantioane reprezentative la nivel regional (sau național, în cazul în care cercetarea este una la nivel internațional), iar pe de altă parte, există posibilitatea de a lucra cu datele statisticii oficiale. Cele două tipuri de analiză măsoară aspecte diferite ale antreprenoriatului și permit analize și interpretări din registre diferite. Analiza din acest capitol este construită exclusiv pe baza datelor din statisticile oficiale. Acestea măsoară comportamentele antreprenoriale înregistrate și nu cuprind informații despre intenții, atitudini sau strategii antreprenoriale.
În încercarea de a trece dincolo de simplele clasificări și ierarhizări ale județelor în funcție de numărul populației, suprafața sau PIB-ul acestora, propun realizarea unei serii de profile de antreprenoriat regionale. Prin profil de antreprenoriat regional înțelegem identificarea unor trăsături comune pentru județele României pe baza unor indicatori relevanți în studiul acestui fenomen. Analiza pornește de la date agregate la nivel de județ, publicate de Institutul Național de Statistică și de Oficiul Național al Registrului Comerțului, dar urmărește regruparea acestora în funcție de caracteristicle comune. Pe baza datelor am construit o serie de indicatori ai antreprenoriatului, pe care îi vom raporta la diferite tipuri de dezvoltare a județelor. Tipul de abordare folosit permite stabilirea unor serii de asemănări și diferențe atât la nivel inter-regional, cât și la nivel intra-regional. Modelul conceptual utilizat pentru evidențierea caracteristicilor antreprenoriatului românesc în profil regional, distinge între indicatori ce caracterizează nivelul de intensitate al comportamentelor antreprenoriale înregistrate în statisticile oficiale și indicatori ce conferă specificitate practicii antreprenoriale.
Tabelul 8. Schema operațională de analiză a antreprenoriatului
Nivelul de intensitate al comportamentelor de tip antreprenorial este analizat prin construirea celor trei indicatori pentru antreprenoriat prin raportarea la populația în vârstă de muncă. Astfel, pentru numărul mediu al înmatriculărilor a fost raportat totalul înmatriculărilor înregistrate în anul 2011 la nivelul fiecărui județ la 100 de persoane în vârstă de muncă. Numărul mediu al firmelor active a fost calculat prin raportarea numărului de firme active din fiecare județ la 100 de persoane în vârstă de muncă. Numărul mediu al întreprinzătorilor privați a fost calculat prin raportarea acestora la 100 de persoane în vârstă de muncă. Cei trei indicatori selectați pentru diferențierea județelor în funcție de nivelul de intensitate al comportamentelor antreprenoriale, au fost așezați într-o analiză factorială, iar pentru stabilirea profilelor de similaritate am folosit analiza cluster. Este de așteptat ca limitele unei astfel de analize să fie numeroase: statisticile oficiale nu ne permit să cuprindem și dimensiunea informală a antreprenoriatului românesc, nu ne oferă posibilitatea de a face aprecieri asupra tipurilor individuale de antreprenori rezultați din procesul tranziției și nici să specificăm care sunt cele mai importante tipuri de capital (economic, social, uman etc) pe care trebuie să le dețină un potențial antreprenor. Mai mult decât atât, principalele mijloace de a asigura convertibilitatea diferitelor forme de capital, și astfel transformarea unei idei inovatoare într-o afacere de succes rămân în afara spectrului de analiză construit pe baza datelor empirice puse la dispoziție de instituțiile oficiale.
V. 3 O perspectivă longitudinală asupra antreprenoriatului din România
Antreprenoriatul, la fel ca orice alt fenomen de natură socio-economică, este influențat de mai multe sfere ale vieții unei comunități. Astfel, realitatea românească postcomunistă și-a lăsat amprenta atât asupra ritmului în care comportamentele de tip antreprenorial s-au dezvoltat, cât și asupra modului diferit în care acestea s-au manifestat în profil regional. Pentru a putea evidenția acele aspecte ale procesului care sunt edificatoare în punctarea specificului temporal și regional al antreprenoriatului, ne vom folosi de o serie de patru indicatori socio-economici. În acest scop, vom supune succesiv analizei noastre numărul întreprinderilor active, numărul persoanelor independente înregistrate, numărul întreprinderilor familiale înregistrate și numărul de noi societăți comerciale înregistrate. Înainte de a analiza datele de antreprenoriat în profil regional, vom analiza succint dinamica temporală pe care acești indicatori au avut-o la nivel național.
A. Evoluția numărului persoanelor independente
Am selectat pentru început acest indicator datorită relevanței pe care o acordăm evoluției sale. Am stabilit ca an de referință anul 1993 (primul an pentru care datele sunt disponibile) și am calculat apoi rata de creștere a numărului persoanelor independente prin raportarea procentuală la valorile din acest an. Astfel, reprezentarea grafică a valorilor (figura 1) ilustrează ritmul de intensificare a comportamentelor antreprenoriale de acest tip. După perioada de creștere relativ scăzută dintre 1993 și 1996 (întreaga perioadă cumulând o creștere de aproximativ 25%), urmează o perioadă de creștere semnificativă de la 125% până la 195%. Perioada următoare este una relativ oscilantă, cu creșteri și descreșteri ale valorilor indicatorului.
Figura 1. Evoluția numărului persoanelor independente înregistrate (calcul realizat având ca an de referință 1993)
Sursa: Baza de date Tempo, INS (prelucrare și calcule proprii)
B. Evoluția numărului întreprinderilor familiale
Cel de-al doilea indicator pe care îl propunem spre analiză este construit pe baza numărului întreprinderilor familiale înregistrate și este calculat pe baza aceleiași formule ca anteriorul. Am stabilit valorile înregistrate în anul 1993 (primul an în care datele sunt publice la INS) ca fiind cele de referință și, apoi, am calculat creșterea și scăderea înregistrată de acest indicator, până în anul 2010. Perioada de început este relativ oscilantă, ceea ce face ca până în anul 1996 creșterea pe care o putem evidenția să fie modestă (13%). Perioada care începe în 1997 și se încheie în anul 2004 descrie o creștere spectaculoasă a valorilor înregistrate pentru acest indicator (de la 113% în 1996 la 224% în 2004). Începând din anul 2004 se poate observa modul în care schimbarea cadrului legislativ influențează adoptarea acestui tip de comportament antreprenorial, respectiv se poate vedea că acesta nu mai este văzut ca o optiune viabilă decât de câtre o mică parte a populației.
Figura 2. Evoluția numărului înteprinderilor familiale înregistrate, valori calculate folosind ca an de referință anul 1993
Sursa: Baza de date Tempo, INS (prelucrare și calcule proprii)
C. Evoluția numărului întreprinderilor active
Cel de-al treilea indicator folosit pentru măsurarea comportamentelor antreprenoriale este calculat pe baza numărului întreprinderilor active din România. Din păcate, disponibilitatea datelor pentru acest indicator ne împiedică să avem o abordare simetrică. Astfel, valorile înregistrate în anul 1997 vor fi stabilite ca valori de referință pentru descrierea evoluției ulterioare pentru acest indicator. Creșterea valorilor înregistrate pentru acest indicator începe din 2002 și se încheie în 2008, ceea ce creionează și efectul crizei actuale asupra economiei din România. Considerăm că acest indicator este de o natură diferită față de primii doi indicatori analizați pentru că tipul și cantitatea resurselor necesare pentru activitatea unei întreprinderi sunt diferite față de cele necesare pentru desfășurarea activității unei persoane independente, sau a unei întreprinderi familiale.
Figura 3. Evoluția numărului înteprinderilor active înregistrate, valori calculate folosind ca an de referință 1997
Sursa: Baza de date Tempo, INS (prelucrare și calcule proprii)
D. Evoluția numărului societăților comerciale nou înmatriculate
Analiza evoluției antreprenoriatului considerăm că trebuie să țină cont și de ritmul de apariție a unor noi societăți comerciale. În acest sens, înmatricularea unor noi societăți comerciale reprezintă un indicator disponibil. Datele publice oferite de Oficiul Național al Registrului Comerțului pentru acest indicator sunt analizate începând cu anul 1991 (figura 4). Evoluția numărului înmatriculărilor de la ONRC este un indicator relevant pentru evidențierea propensiunii către comportamente antreprenoriale în cazul persoanelor care au resursele necesare unui astfel de comportament. În acest sens, analizarea datelor ne permite evidențierea a trei principale perioade de scădere pentru numărul înmatriculărilor, respectiv cea începută în anul 1995 (acest an înregistrează cu aproximativ 80000 de înmatriculări mai puțin decât 1994), cea din 2006 (în acest an se înregistrează cu aproximativ 20000 de înmatriculări mai puțin față de anul 2004) și cea din 2009 (an în care, după o scurtă perioadă de relativă stagnare, numărul înmatriculărilor ajunge la aproximativ 120000).
Figura 4. Evoluția numărului înmatriculărilor înregistrate în perioada 1991-2012
Sursă date: ONRC
Evoluția pe care o înregistrează fiecare dintre indicatorii analizați ne arată că toți aceștia sunt sensibili la perioadele de criză economică și socială, dar fiecare dintre ei înfățișează o dimensiune aparte a fenomenului antreprenoriatului din România. Dacă este să ne referim la perioada crizei economice actuale, amprenta acesteia se remarcă în evoluția numărului firmelor active și în evoluția numărului de noi înmatriculări. Considerăm că scăderea spectaculoasă în importanță a dimenisunii antreprenoriatului materializată prin înregistrarea societăților familiale ne obligă să renunțăm la acest indicator în dezvoltarea analizei la nivel regional. Astfel, păstrăm în analiză indicatorii referitori la: numărul firmelor active, numărul întreprinzătorilor privați și numărul de noi înmatriculări.
V. 4 O analiză asupra intensității antreprenoriatului în profil regional
Analizarea intensității comportamentelor antreprenoriale în profil teritorial a fost realizată prin agregarea a trei indicatori construiți pe baza datelor publice de la INS și ONRC. În acest sens, analiza a luat în considerare numărul mediu al firmelor active la 100 de persoane în vârstă de muncă, numărul mediu al întreprinzătorilor privați la 100 de persoane în vârstă de muncă și numărul mediu de înmatriculări la 100 de persoane în vârstă de muncă. Raportarea datelor referitoare la comportamentele antreprenoriale la populația în vârstă de muncă a urmărit eliminarea distorsiunilor ce puteau rezulta din raportarea la populația totală pentru că aceasta cuprindea și segmente de populație care nu puteau înregistra comportamente de acest tip. Datele sunt analizate transversal pentru anul 2011, acesta fiind cel mai recent an pentru care informațiile sunt disponibile la momentul redactării actualei lucrări. București și județul Ilfov au fost excluse din analiză datorită profilelor foarte specifice în ceea ce privește intenistatea antreprenoriatului. Cei trei indicatori au fost prelucrați printr-o analiză factorială, iar apoi gradul de similaritate a profilelor de intensitate a fost stabilit printr-o analiză cluster (vezi anexa 4 pentru detalii referitoare la tipul de analiză cluster folosit și pentru dendograma cluster rezultată). Cei trei indicatori folosiți sunt elocvenți pentru a discrimina între mediul economic și social în care comportamentele antreprenoriale se manifestă, totuși, aceștia nu ne permit să diferențiem între actvivitățile antreprenoriale ale persoanelor care locuiesc în acel județ și a celor care doar investesc în acesta. Din acest punct de vedere, intensitatea antreprenoriatului din fiecare județ poate fi văzută mai degrabă ca un atribut al mediului economic și social din acel județ.
Am ales prezentarea grupărilor de profile rezultate sub forma unei hărți de intensitate a antreprenoriatului pentru o mai bună vizualizare a diferențelor existente atât în interiorul regiunilor istorice, cât și între acestea (vezi figura 5). Cea mai eterogenă regiune istorică este Transilvania, aceasta fiind urmată de Moldova. Este interesant de observat că județele poziționate în categoriile cu grad ridicat și mediu-ridicat de antreprenoriat se găsesc, în principal, în Transilvania (cu excepția județului Constanța, care se află în categoria cu cel mai ridicat grad de intensitate a comportamentelor antreprenoriale, fără a fi situat în Transilvania).
În partea superioară a ierarhiei intensității comportamentelor antreprenoriale se află județe dezvoltate precum Timiș, Cluj, Brașov și Constanța, iar la acestea se adaugă oarecum surprinzător, alte două județe din Transilvania, respectiv Alba și Bistrița-Năsăud. Pe treapta imediat inferioară a ierarhiei, se află o altă categorie de județe din Transilvania, respectiv Arad, Bihor, Sălaj, Sibiu și Harghita. Poate fi remarcat că atunci când vorbim de intensitatea comportamentelor antreprenoriale, perechea de județe Harghita și Covasna se desparte, iar profilul celui din urmă este mai apropiat de cel al județului Mureș.
Figura 5. Harta intensității comportamentelor antreprenoriale la nivel de județ (2011)
Sursa date: INS și ONRC (dendograma cluster poate fi găsită în anexa 4)
Județele din Moldova se grupează pe trei profile distincte de intensitate a comportamentelor antreprenoriale. Gruparea formată din județele Iași și Galați este poziționată la nivel național în categoria județelor cu nivel mediu-ridicat al intensității comportamentelor antreprenoriale, iar județele din partea vestică a Moldovei aparțin categoriei cu nivel mediu-scăzut al intensității comportamentelor antreprenoriale. Județele Botoșani și Vaslui formează o categorie aparte, respectiv aceea în care se înregistrează cel mai scăzut nivel al intensității comportamentelor antreprenoriale (acest lucru corespunde pozițiilor pe care aceste județe le ocupă și în clasificările bazate pe criterii de dezvoltare economică sau socială).
În interiorul Olteniei pot fi observate două grupări distincte de județe. Avem, pe de o parte, Vâlcea și Doljul în categoria județelor cu nivel mediu-ridicat de antreprenoriat, iar pe de altă parte Caraș-Severin, Mehedinți și Gorj aparțin categoriei de județe cu nivel mediu-scăzut al intensității comportamentelor antreprenoriale. Este interesant de observat că cele 5 județe din Oltenia se grupează în mod diferit pentru intensitatea comportamentelor antreprenoriale și pentru profilul de specificitate al acestor comportamente ( vezi figura 5 și figura 8).
În cazul Munteniei, diferența de dezvoltare dintre nord și sud este vizibilă prin gruparea județelor din nord în categoria cu nivel mediu-ridicat al intensității antreprenoriatului și a celor din sud, în categoria imediat inferioară, respectiv a județelor cu nivel scăzut de intensitate pentru comportamentele de tip antreprenorial (o excepție întâlnim în cazul județului Dâmbovița, acesta avînd mai degrabă un profil similar cu județele din sudul Munteniei).
V. 5 O analiză asupra specificității antreprenoriatului în profil regional
Pentru constituirea profilelor de specificitate ale antreprenoriatului la nivel de județ, am optat pentru o serie de 6 indicatori preluați din bazele publice ale INS și ale ONRC. În acest sens, am utilizat premisa conform căreia ponderea pe care o deține categoria Persoanelor Fizice Autorizate în totalul înmatriculaărilor înregistrate la Registrul Comerțului poate fi un indicator elocvent pentru tipul de resurse folosit în scopul inițierii unei activități de tip antreprenorial. Acest tip de activitate antreprenorială este, în general, bazat pe capitalul uman și social individual fără a necesita în mod obligatoriu și o investiție de capital economic semnificativă. O situație relativ similară poate fi înregistrată și pentru firmele care au domeniul de activitate în sfera activităților profesionale și științifice, dar cu siguranță investițiile economice ale acestora sunt mai ridicate dacă le comparăm cu cele necesare activării ca PFA. Probabil că următorul loc în piramida investirii capitalului economic pentru a iniția și a păstra funcțională o afacere este ocupat de firmele cu obiect de activitate în domeniul comerțului pentru că, și în acest caz investiția inițială poate fi relativ modestă, mai ales dacă luăm în considerare și procentajul foarte mare al firmelor cu dimensiuni mici din totalul firmelor care activează în acest sector economic. În cazul firmelor care au obiectul de activitate în sfera construcțiilor, poate fi vorba de o combinație între tipurile de capital uman, social și economic, ponderea pe care o ocupă fiecare dintre acestea în menținerea firmei pe piață fiind dată de dimensiunile firmei și de tipul bunurilor comercializate sau a serviciilor prestate. Probabil că cele mai costisitoare activități antreprenoriale din cele pe care aceasta analiză a ales să le ia în considerare sunt cele din sfera industriei prelucrătoare pentru că, în acest caz, antreprenorul trebuie să realizeze și o serie de investiții în utilaje industriale, în procesul de mentenanță al acestora și să utilizeze personal calificat (sau pe care îl califică) în domeniul său de activitate. Bineînțeles, fiecare dintre aceste domenii are o variație ridicată, generată de caracteristicile pieței pe care antreprenorul operează și de dimensiunile firmei (acestea pot fi date de numărul de angajați, cifra de afaceri etc.).
Indicatorii referitori la domeniul în care firmele sunt active au fost raportați la totalitatea firmelor active din fiecare județ, iar apoi au fost prelucrați într-o analiză de tip cluster. Așa cum am menționat, analiza a luat în calcul și un indicator care să ne permită diferențierea dintre PFA și SC în ceea ce privește înmatricularea la ONRC. Complementar, am introdus și trei variabile referitoare la proximitatea istorică, geografică și culturală a județelor, respectiv variabile de tip dummy: Transilvania (Ardeal, Banat, Maramureș și Crișana), Moldova și Oltenia. Astfel, gruparea județelor s-a făcut după asemănările ce țin de profilul de specificitate a antreprenoriatului (cei 6 indicatori menționați) și după regiunea istorică de care aparțin (Transilvania, Moldova, Oltenia, Muntenia și Dobrogea).
Pentru fiecare dintre grupările rezultate din analiza cluster (vezi dendograma din anexa 6), am calculat media pentru fiecare indicator folosit, iar aceasta a fost raportată atât la media națională pentru indicatorul respectiv, cât și la media regională (vezi tabelele din anexa 7). Pentru întreaga analiză am scos din calcul orașul București și județul Ilfov datorită caracterului specific al antreprenoriatului pentru aceste cazuri.
A. Profilul de specificitate pentru antreprenoriatul din județele Transilvaniei.
În cazul Transilvaniei, analiza cluster grupează județele în patru categorii cu profile de antreprenorial specific. Ca o trăsătură de specificitate a antreprenoriatului din Transilvania, putem remarca valoarea cu aproximativ 5% mai mică pentru ponderea firmelor care activează în domeniul comerțului, precum și plusul cuprins între 1% și 2% pe care această regiune îl are în cazul firmelor care activează în domeniul industriei prelucrătoare, al construcțiilor și în sfera profesională și științifică.
Prima dintre aceste grupări este compusă din județele Cluj, Brașov, Sibiu și Timiș. Analiza evidențiază faptul că aceste județe au un profil de specificitate diferit de al celorlalte grupări din Transilvania și înregistrează valori semnificativ diferite de media națională pentru 2 dintre indicatorii folosiți în analiza noastră. Cea mai evidentă distincție poate fi făcută între ponderea pe care o dețin firmele cu obiect de activitate în domeniul comerțului din totalul firmelor active, pentru că județele din această grupare au în medie mai puțin cu aproximativ 7% mai puține firme în acest domeniu de activitate, comparativ cu media națională, iar dacă folosim ca reper media regională (pentru întreaga Transilvanie), atunci diferența se diminuează la aproximativ 2%. De asemenea, o diferență importantă poate fi observată în cazul ponderii firmelor din domeniul profesional și stiințific din totalul firmelor active. În acest caz, gruparea formată din cele patru județe are un plus de aproximativ 5% față de media națională și de 3 % față de media regională. Aceste aspecte ne pot conduce spre evidențierea unui profil de specificitate cu un plus pentru activitățile științifice și profesionale și cu un minus pentru antreprenoriatul din sfera comerțului.
Figura 6. Profilul de specificitate al antreprenoriatului din Transilvania
Sursa date: INS și ONRC (vezi tabelul A din anexa 7)
Cea de-a doua grupare de județe din Transilvania este formată din județele Covasna, Harghita, Mureș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara. Gruparea înregistrează, în general, valori apropiate de media națională pentru indicatorii de antreprenoriat. Poate fi remarcată cu ușurină diferența de aproape 4% dintre media națională și cea a grupării în ceea ce privește ponderea firmelor din domeniul comerțului și valoarea cu aproximativ 2% mai mică, în ceea ce privește ponderea PFA din totalul înregistrărilor la Registrul Comerțului. De asemenea, profilul de specificitate poate să includă și un plus în ceea ce privește media grupării pentru activitatea în domeniul industriei prelucrătoare, respectiv o diferență de aproximativ 2% față de media națională.
Cea de-a treia grupare de județe din Transilvania cu profil de specificitate asemănător este formată din doar 2 județe. Este interesant cum Satu-Mare și Maramureș se caracterizează prin profile de antreprenoriat similare și formează o grupare distinct, în condițiile în care, așa cum am menționat, analiza a luat în considerare doar Transilvania, în sens lărgit. În acest caz, vorbim de diferențe semnificative dintre media grupării și media națională, în special pentru firmele cu activitate în sfera comerțului, respectiv media grupării fiind cu aproximativ 7% mai mică decât media națională și cu aproximativ 2% mai mică decât media regiunii. Probabil că principalul lucru care diferențiază aceste două județe atât de restul țării, cât și de restul regiunii, poate fi asociat valorilor mult mai ridicate înregistrate pentru ponderea firmelor cu obiect de activitate în domeniul construcțiilor (valori cu 5% peste media naționalăși cu aproximativ 4 % peste media Transilvaniei).
Cea de-a patra grupare din Transilvania cu un pronunțat grad de specificitate este formată din județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Sălaj și Alba. Nota de similaritate, în ceea ce privește profilul de antreprenoriat din aceste județe, este dată de ponderea ridicată a înmatriculărilor de PFA , respectiv aceasta este cu aproximativ 3% atât peste media națională, cât și peste media regiunii. De asemenea, dacă valorile sunt raportate la media națională, poate fi remarcată valoarea mai scăzută cu aproximativ 4% pentru ponderea firmelor active în domeniul comerțului, dar și valoarea cu aproximativ 2% mai ridicată pentru firmele active în domeniul industriei prelucrătoare.
B. Profilul de specificitate pentru antreprenoriatul din județele Moldovei.
În cazul județelor din Moldova, analiza cluster a generat două principale profile de specificitate pe baza indicatorilor folosiți. Ca o trăsătură generală a Moldovei, putem să remarcăm că aceasta are în medie cu aproximativ 3% mai multe firme active în domeniul comerțului și cu aproximativ 2% firme în domeniul transportului. Toți ceilalți indicatori înregistrează diferențe mai mici de 1%, comparativ cu media națională.
Prima dintre grupări cuprinde doar două dintre județele Moldovei, respectiv Galați și Iași. Această grupare se caracterizează printr-o valoare cu aproximativ 4% peste media națională în ceea ce privește ponderea firmelor cu obiect de activitate în domeniul comerțului. Cele două județe au, în medie, aproximativ 3% sub valoarea mediei naționale pentru ponderea firmelor din domeniul transporturilor și aproximativ 2% mai puțin pentru valoarea înregistrată în cazul firmelor din domeniul industriei prelucrătoare. Gruparea înregistrează o valoare cu aproximativ 2% mai mare față de media națională, în ceea ce privește ponderea PFA din totalul înmatriculărilor înregistrate.
Figura 7. Profilul de specificitate al antreprenoriatului din Moldova
Sursa date: INS și ONRC (vezi tabelul B din anexa 7)
Cea de-a doua grupare a Moldovei este formată din județele Bacău, Botoșani, Neamț, Suceava, Vaslui și Vrancea. Raportată la mediile naționale, gruparea are cu aproximativ 2% mai multe firme care activează în domeniul comerțului și cu aproximativ 2% mai multe firme cu obiect de activitate în domeniul industriei prelucrătoare. O altă caracteristică a grupării poate fi găsită în media cu aproximativ 2% mai mică decât media națională, în ceea ce privește ponderea înmatriculărilor de PFA din totalul înmatriculărilor înregistrate în anul 2011 la ONRC.
C. Profilul de specificitate pentru antreprenoriatul din județele Olteniei.
În principal, caracteristicile care disting profilul de antreprenoriat înregistrat în Oltenia de mediile naționale, pot fi asociate valorilor mai ridicate pentru activitățile din domeniul comerțului (un plus de aproximativ 5%) și ponderii mai ridicate pe care o au înmatriculările de PFA din totalul înmatriculărilor (un plus de peste 2%). Pentru ponderile firmelor din industria prelucrătoare, construcții și activități profesionale și științifice, Oltenia înregistrează valori mai mici decât media națională (între 1% și 2%).
Prima grupare de județe din Oltenia este formată din județele Mehedinți și Vâlcea. Dacă în cazul Maramureșului, județele Satu Mare și Maramureș se distingeau de restul țării și de regiune prin media mult superioară înregistrată în domeniul construcțiilor, în cazul Olteniei, media acestei perechi de județe este mult superioară mediei naționale și mediei regionale în ceea ce privește ponderea firmelor cu obiect de activitate în domeniul transporturilor. Plusul de aproximativ 4% pe care gruparea îl înregistrează în domeniul transporturilor trasează principal nuanța de specificitate. În ceea ce privește ponderea firmelor din domeniul comerțului gruparea înregistrează o valoare cu 2% sub media Olteniei, dar cu 2% peste media națională. Un minus de aproximativ 2% poate fi remarcat și între media națională din domeniul industriei prelucrătoare și media acestei grupări.
Figura 8. . Profilul de specificitate al antreprenoriatului din Oltenia
Sursă date: INS și ONRC (vezi tabelul C din anexa 7)
Cea de-a doua grupare din Oltenia este formată din județele Dolj, Gorj și Olt, iar principala trăsătură pe care acestea o au în comun poate fi asociată ponderii cu aproximativ 7% mai mari pe care o dețin firmele din domeniul comerțului, comparativ cu media națională (raportată la media regiunii aceasta este cu arpoximativ 2% mai mare). O altă notă de specificitate este dată de ponderea cu aproximativ 3% mai ridicată pentru înregistrarea de PFA (în acest caz trebuie menționat că județul Olt are o medie similară cu media națională, iar județele Gorj și Dolj au cu peste 4% peste aceasta valoare). În general, valorile înregistrate de această grupare sunt cu 1 – 2% mai mici decât mediile naționale.
D. Profilul de specificitate al antreprenoriatului din Muntenia și Dobrogea.
Diferențele din interiorul acestor regiuni sunt semnificative și în ceea ce privește antreprenoriatul. Analiza cluster a generat două principale grupări de județe și a izolat județul Giurgiu ca având un profil de specificitate aparte. Media județelor din cele două regiuni este cu peste 3% peste cea națională pentru firmele care activează în domeniul comerțului și cu aproximativ 2% mai scăzută pentru firmele care au obiect de activitate în industria prelucrătoare.
Prima grupare de județe este formată din Buzău, Constanța, Argeș, Dâmbovița și Prahova și se distinge de media regională în principal prin valoarea cu aproximativ 3% mai scăzută pentru ponderea firmelor care sunt active în domeniul comerțului. În general, valorile înregistrate de această grupare sunt apropiate de mediile naționale, iar pentru ponderea firmelor din domeniul industriei prelucrătoare și ponderea celor cu obiect de activitate în transporturi există un plus (puțin peste 1%).
Figura 9. Profilul de specificitate al antreprenoriatului din Muntenia și Dobrogea
Sursă date: INS și ONRC (vezi tabelul D din anexa 7)
Cea de-a doua grupare din Muntenia și Dobrogea este compusă din județele Brăila, Tulcea, Călărași, Ialomița și Teleorman. Principalul atribut al grupării este orientarea crescută a acestora spre activitățile din comerț (un plus de peste 5% față de media națională și peste 2% față de media județelor din Muntenia și Dobrogea). De asemenea, poate fi remarcată valoarea mai scăzută cu 3% față de media națională pentru firmele cu obiect de activitate în domeniul industriei prelucrătoare. De altfel, gruparea înregistrează valori cu aproximativ 2% mai mici față de media națională, atât pentru ponderea firmelor care au activitate în domeniul construcțiilor, cât și pentru firmele cu obiect de activitate în domenii profesionale și tehnice.
V. 6 Discuție asupra rezultatelor
Dincolo de numeroasele limitări ale unei astfel de analize regionale ale comportamentelor antreprenoriale din România, aceasta poate reprezenta un nou argument adus în discuția publică referitoare la diferențele majore existente atât la nivel inter-regional, cât și la nivel intra-regional. Regiunile istorice ale României au aproape un secol de dezvoltare economică sub administrație națională comună, dar cu toate acestea diferențele sunt încă majore. Acest capitol dorește să contureze un posibil răspuns la cel puțin trei întrebări care apar dintr-o astfel de analiză a antreprenoriatului din România.
Care sunt indicatorii potriviți pentru stabilirea unor profile regionale de antreprenoriat pe baza datelor din statisticile oficiale? Este dificil de formulat un răspuns la această întrebare, iar modul în care acesta se structurează diferă cu siguranță în funcție de contextul național în care această întrebare este formulată. În cazul României datele statistice oficiale publice asupra antreprenoriatului sunt puține (ca număr de indicatori colectați), nu acoperă întreaga perioadă de după 1990 și nu sunt disponibile în funcție de mediul de rezidență. Toate aceste aspecte reprezintă piedici semnificative în calea oricărui demers în acest sens. Cu toate acestea, pe baza indicatorilor disponibili în statisticile publice am identificat date disponibile pentru construirea a nouă rate de antreprenoriat la nivel de județ, iar de aici apare și posibilitatea regrupării județelor în funcție de similaritățile care pot fi identificate în manifestarea comportamentelor antreprenoriale. Tipul indicatorilor construiți ne-a permis abordarea antreprenoriatului pe două dimensiuni distincte, respectiv să ne focalizăm atât asupra diferențelor de intensitate a comportamentelor antreprenoriale, cât și asupra specificității profilelor regionale. De altfel, cele două întrebări care urmează sunt generate tocmai de tipul de răspuns oferit acestei prime întrebări.
Cum arată profilele regionale care pot fi stabilite pe baza diferențelor de intensitate a comportamentelor antreprenoriale? Un aspect important în creionarea răspunsului la această întrebare este legat de tipul de indicatori pe care dorim să-l construim pentru măsurarea intensității comportamentului antreprenorial. În acest sens, analiza de față a utilizat populația în vârstă de muncă înregistrată la nivelul fiecărui județ și o serie de alte trei categorii de date, acestea făcând referire la numărul înmatriculărilor înregistrate în decursul unui an, numărul firmelor active și numărul întreprinzătorilor privați activi. Pe baza acestor indicatori am diferențiat la nivel național șase categorii de intensitate a comportamentului antreprenorial (anul pentru care datele au fost prelucrate este 2011). Există diferențe majore în intensitatea comportamentelor antreprenoriale măsurate la nivel de județ, iar așa cum este de așteptat de cele mai multe ori ratele ridicate de antreprenoriat sunt întâlnite în regiunile caracterizate prin dezvoltarea economică și socială. Cu toate acestea, analiza ne permite să observăm că rate ridicate ale intensității comportamentelor antreprenoriale pot fi remarcate și în județe ca Alba și Bistrița-Năsăud, județe care nu ocupă locuri echivalente în ierarhia dezvoltării economice sau sociale.
Care sunt elementele de specificitate ale profilelor regionale de antreprenoriat? Răspunsul la această întrebare trebuie văzut în limitele conturate de disponibilitatea datelor. Pornind de la acest fapt, am calculat o serie de șase indicatori care pot fi analizați la nivel național și regional, dar pot fi calculați și la nivel de județ. Datele au fost prelucrate prin analiza de tip cluster în vederea grupării județelor în funcție de asemănările existente între acestea. Analizarea datelor la nivel intra-regional a permis evidențierea gradului diferit de eterogenitate pe care îl au regiunile istorice ale României în ceea ce privește antreprenoriatul. Alegerea indicatorilor pentru stabilirea profilelor de specificitate s-a bazat pe ipoteza că județele dispun de tipuri de resurse diferite care vor genera tipuri de comportamente antreprenoriale distincte.
Acest capitol a urmărit atât evidențierea unor profile județene de intensitate și de specificitate pentru comportamentele antreprenoriale, cât și stabilirea unor similarități între județe. În final, remarcăm eterogenitatea crescută a intensității practicilor antreprenoriale și a specificității acestora atât la nivel național cât și la nivelul regiunilor istorice.
Concluzii
Liberalizarea pieței și democratizarea vieții sociale și politice au reprezentat două dintre principale rupturi ale României de după 1989, de cea din perioada precedentă. Recentul statut de stat membru al Uniunii Europene a asigurat dreptul la mobilitate intra-europeană pentru cetățenii României. Acestea sunt doar câteva dintre reperele analizării modului în care România se schimbă. Nu vorbim despre viteza cu care aceasta se schimbă sau despre viteza cu care o parte a populației României și-ar dori ca acest proces să se desfășoare, ci mai degrabă despre apariția unor noi fenomene sociale pe care cercetărorii vieții sociale și economice trebuie să le aibă în vedere. O analiză asupra României de astăzi care ignoră importanța unor fenomene ca migrația internațională și antreprenoriatul, riscă să omită segmente de populație semnificative, atât din punct de vedere al numărului tot mai mare de persoane pe care acestea le includ, cât mai ales prin caracteristicile deosebite pe care aceste persoane le au. Unul dintre principalele obiective ale acestei teze poate fi asociat evidențierii rolului privilegiat pe care aceste fenomene sociale ar trebui să-l aibă pe agenda cercetătorilor realității din România contemporană.
Pentru a acoperi o arie cât mai largă de definire a celor două fenomene și a relației dintre acestea, lucrarea folosește două perspective complet diferite, pe care, până la un punct, le considerăm complementare. Fiecare dintre perspective este focalizată asupra unei părți specifice ale fenomenelor pe care le analizăm. Diferențele dintre cele două perspective utilizate pentru construirea acestei analize pot fi identificate atât în sfera teoretică, cât și în cea metodologică. Pe de o parte, analiza pornește de la modul în care indivizii își construiesc carierele de tip antreprenorial în condițiile în care aceștia locuiesc într-o altă țară decât cea de origine, iar în cazul nostru țara de destinație analizată este Austria. În acest sens, abordarea pornește dinspre individ spre mediul socio-economic în care acesta trăiește, respectiv analiza scoate în evidență percepții, opinii, atitudini și comportamente de tip antreprenorial pe care le manifestă migranții români. Pe de altă parte, lucrarea a evidențiat existența unor diferențe semnificative în ceea ce privește intensitatea și specificul practicilor antreprenoriale în interiorul României, iar de această dată perspectiva de analiză pornește dinspre mediul socio-economic spre individ prin identificarea unor seturi de caracteristici pe care le au în comun diferite județe din România. Simplificând, această lucrare analizează două fețe ale antreprenoriatului românesc. Prima dintre fețe se referă la antreprenoriatul românilor care au ales să trăiască temporar sau definitiv în afara țării, iar cea de-a doua, la persoanele care au ales să rămână în România.
Primul dintre obiectivele asumate de această teză de doctorat a ținut de identificarea unor linii teoretice și a unor unelte conceptuale care să permită aprofundarea relației dintre experiența de migrație internațională și antreprenoriat. În acest sens, lucrarea a pornit de la câteva dintre abordările clasice asupra antreprenoriatului focalizându-se asupra acelor concepte pe care le-am considerat ca potențiale punți de legătură între cele două fenomene socio-economice. Principalul reper folosit pentru pornirea pe acest drum poate fi asociat perspectivei schumpeteriene asupra antreprenoriatului și inovației. Conceptele asupra cărora analizele lui Schumpeter au fost concentrate au fost luate punct cu punct și analizate atât prin raportatarea la alte teorii din domeniul antreprenoriatului, cât și din perspectiva aplicabilității pe care acestea o au pentru analizarea relației dintre antreprenoriat și migrație. Interpretarea dată acestora nu este cu siguranță unica posibilă, iar unul dintre principalele aporturi pe care această lucrare le asumă ține de nota comparativă pe care aceasta a introdus-o în interpretarea teoriilor schumpeteriene și a celor din sfera Școlii Austriece de Economie. De fapt, întrebarea ascunsă la care această parte a lucrării a dorit să răspundă poate fi formulată și în următorii termeni: „Pot fi încadrate analizele schumpeteriene asupra antreprenoriatului în linia Austrian Economics?”. Răspunsul pe care primul capitol al lucrării îl conturează arată că între Schumpeter (economist și sociolog cu origini etnice austriece și formație intelectuală austriacă) și principalii reprezentanții ai Școlii Austriece de Economie pot fi trasate câteva linii clare de delimitare, iar acestea țin de perspectiva asupra apariției oportunităților pentru comportamente antreprenoriale, de tipul de cunoaștere necesar pentru inițierea și asigurarea succesului unui act antreprenorial, dar și de rolul atribuit antreprenorului și acțiunilor sale în desfășurarea pieței. Așa cum am văzut antreprenorul creionat de reprezentanții Austrian Economics are ca principală caracteristică învățarea din piață, pe când antreprenorul lui Schumpeter inițiază acel tip de acțiune capabil a schimba relevanța cunoștințelor existente în piață. Dincolo de aceste nuanțe diferite de raportare la antreprenor, se poate naște întrebarea: care este tipul de antreprenor de care migrantul român cu orientări antreprenoriale se apropie? În acest sens, ambele perspective pot aduce un plus de înțelegere asupra porturilor pe care acesta le poate avea cu piața, iar în contextul analizei focalizate asupra migrației, trebuie să clarificăm despre care dintre piețe vorbim, respectiv piața țării de destinație, cea a țării de origine sau ambele.
Tipurile de orientări și comportamente antreprenoriale orientate spre țara de destinație, ilustrate pe baza cercetării de teren, ne ajută să înțelegem metafora schumpeteriană a „noilor combinații” într-un nou sens. Astfel, de multe ori persoanele plecate din România pentru a munci în Austria se găsesc în situația de a identifica resurse din afara sferei economice pentru inițierea și menținerea competitivității unei afaceri pe piață. În cazul în care acestea lansează o nouă afacere este foarte probabil ca principala resursă folosită să nu fie una de tip financiar, ci una identificabilă în sfera capitalului uman sau social (cu extindere către capitalul etnic, în condițiile în care aceștia folosesc forța de muncă a conaționalilor). Capitalul uman nu poate fi măsurat în acest caz nici prin numărul de ani de școală, nici prin diplomele pe care persoana respectivă le deține, ci trebuie să fie analizat în termeni de cunoștințe practice pe care acesta le are. Cu alte cuvinte, este mult mai probabil ca o persoană cu studii medii, dar cu cunoștințe și abilități din sfera practică (exemple reieșite din cercetarea de teren: domeniul construcțiilor, repararea autovehiculelor etc.) să dezvolte un comportament antreprenorial orientat spre țara de destinație, comparativ cu o persoană cu studii superioare într-un domeniu teoretic (exemplu rezultat din cercetarea de teren: profesor de istorie). Un alt aspect ce ține de capitalul uman pe care indivizii îl utilizează în astfel de situații, poate fi asociat suprasolicitării acestuia, fie că vorbim de un volum mai mare de muncă, fie că vorbim de diversitatea sarcinilor pe care aceștia și le asumă în cadrul afacerii. De asemenea, una dintre resursele transferabile dincolo de graniță poate fi identificată în experiențele antreprenoriale pe care individul le-a avut în țară. Inițierea unei afaceri în piața țării de destinație este facilitată și de investițiile individuale în cunoașterea limbii din țara respectivă. Utilizarea unor proporții mai mari din capitalul uman și social personal poate să fie o soluție de suplinire a capitalului financiar deficitar în cazul antreprenorilor români din Austria.
Situația pare să fie diferită în momentul în care vorbim de investiții antreprenoriale orientate spre țara de origine a migranților. Astfel, de această dată, accentul poate să fie așezat pe dorința acestora de a investi capitalul economic acumulat într-o piață pe care o cunosc relativ bine și a cărei accesibilitate este mai ridicată decât cea a țării de destinație. Astfel de inițiative pot fi ilustrate prin investițiile imobiliare cu scopuri comerciale, respectiv de cumpărarea de imobile pentru ca acestea să fie apoi revândute sau închiriate. O astfel de practică antreprenorială pare să fie o soluție viabilă atât datorită prețurilor mai scăzute pe care imobilele din România le au în comparație cu cele din Austria, cât și datorită faptului că o astfel de investiție poate fi gestionată (uneori cu puțin ajutor din partea rudelor sau prietenilor) și din țara de destinație. În acest caz, experiența de migrație și munca pe o piață mai bine plătită asigură migrantului un plus de competitivitate pe piața țării de origine. Alte tipuri de investiții antreprenoriale ce pot fi facilitate de experiența de migrație pot ține de transferul de tehnologie sau de “know how” dinspre țara de destinație, spre țara de origine. De cele mai multe ori, astfel de transferuri necesită relocarea migrantului în țara de origine, iar acest lucru nu este încă privit ca fiind o soluție viabilă în cazul migrației românești care nu are pentru moment decât o istorie relativ scurtă.
Capitalul social pare să fie principala componentă a comportamentelor antreprenoriale transnaționale. De cele mai multe ori, un astfel de comportament necesită ca individul să fie bine conectat în ambele piețe, iar în cazul migrației românești un exemplu în acest sens este cel al persoanelor care intermediază contracte de muncă. Mai puțin costisitoare decât celelalte tipuri de investiții antreprenoriale ilustrate anterior, practicile antreprenoriale transnaționale de acest tip necesită ca individul să dețină abilități sociale ridicate, să aibă capacitatea de a înțelege piața țării de destinație și să comunice cu potențialii parteneri din aceasta, dar și legături relativ constante în piața țării de origine.
Contribuția lucrării de față constă din acest punct de vedere, în identificarea noțiunilor cheie pentru înțelegerea relației dintre antreprenoriat și migrație dintr-o perspectivă subiectivistă, în creionarea importanței pe care tipul de piață spre care antreprenorul este orientat o are pentru tipul de combinație de resurse pe care acesta își poate construi afacerea. Perspectiva creionată asupra relației dinspre migrație și antreprenoriat pornește dinspre spectrul teoretic pentru a delimita sfera de interes și uneltele conceptuale care pot fi utilizate, aceasta trece apoi spre ilustrarea pe baza cercetării de teren a principalelor tipuri de antreprenori și tipurile de resurse pe care acestea le folosesc, iar în final, configurează câteva dintre relațiile posibile între resurse, comportamente și contexte de piață.
Ultimul capitol al lucrării a utilizat o perspectivă teoretică și metodologică diferită asupra antreprenoriatului din România și a supus analizei importanța dimensiunii regionale în analizarea acestui fenomen. În acest sens, analiza a pornit de la o serie de diferențe de dezvoltare economică, socială și culturală pe care alte studii au subliniat-o în interiorul României. Argumentarea pornește de la două dimensiuni distincte ale antreprenoriatului din România, așa cum poate fi analizat acesta pe baza datelor la nivel de județ (pentru anul 2011). Pe de o parte, există o diferență semnificativă între județe în ceea ce privește adoptarea comportamentelor de tip antreprenorial, iar pentru aceasta am construit un spectru de analiză bazat pe trei indicatori: numărul mediu al firmelor active la 100 de persoane în vârstă de muncă, numărul mediul al întreprinzătorilor individuali la 100 de persoane în vârstă de muncă și numărul mediu de noi înmatriculări la 100 de persoane în vârstă de muncă. Fiecare dintre acești indicatori aduce un tip de informație diferit asupra intensității antreprenoriatului din fiecare județ. Astfel, numărul firmelor active raportat la populația în vârstă de muncă este un indicator care ne oferă informații despre sustenabilitatea unei afaceri în mediul economic local, creionând astfel o perspectivă asupra dimensiunii segmentului de populație cu comportamente antreprenoriale de succes (succesul fiind înțeles ca simplă prezență pe piață și nu ca profitabilitate a activtății antreprenoriale înregistrate). Cel de-al doilea indicator utilizat ne permite a diferenția între județe în funcție de comportamentele antreprenoriale a căror sustenabilitate este determinată de capitalul uman. Tipul de activități antreprenoriale care se pretează la înregistrarea persoanei ca întreprinzător particular ține, în principal, de utilizarea ca resursă a propriei forțe de muncă. Cel de-al treilea indicator folosit ne oferă informații despre propensiunea spre spre antreprenoriat în cazul persoanelor care nu aveau încă o afacere înregistrată la sfârșitul anului 2010 și care au dispus de resursele necesare înmatriculării unei afaceri în anul 2011.
Cea de-a doua dimensiune a analizei antreprenoriatului în profil regional este construită pe baza profilelor de specificitate pentru comportamentele antreprenoriale înregistrate oficial. Această analiză este bazată pe șase indicatori capabili în a discrimina între specificul antreprenoriatului la nivel de județ, iar tipul de analiză cluster utilizat ne arată care sunt județele cu profile asemănătoare în interiorul fiecărei regiuni istorice a României. Din rezultatele obținute poate fi observată cu ușurință importanța ridicată pe care o are comerțul ca obiect de activitate pentru firmele din Moldova și Oltenia, comparativ cu nivelul mult mai scăzut din Transilvania. De asemenea, poate fi observat gradul de eterogenitate mai ridicat din Transilvania, comparativ cu Muntenia și Dobrogea. În general, județele cu un grad mai ridicat de dezvoltare economică și socială s-au diferențiat de cele mai sărace, iar acest lucru ne arată că, și din punct de vedere al specificității antreprenoriatului, există diferențe semnificative (ex. în general județe cu un grad mai scăzut de dezvoltare economică și socială înregistrează ponderi mult mai ridicate pentru firmele care au activitate în domeniul comerțului; județele cu centre universitare puternice au valori mult mai ridicate pentru ponderea firmelor care activează în domeniul științific, profesional și tehnic). În final, putem remarca gradul ridicat de specificitate pe care unele perechi de județe îl au dacă ne raportăm la mediile naționale pentru domeniile respective de activitate. În acest sens, putem ilustra această idee cu ponderea mult mai ridicată pe care județele Maramureș și Satu-Mare o înregistrează pentru domeniul construcțiilor, sau cu ponderea mult mai ridicată pe care județele Vâlcea și Mehedinți o înregistrează pentru firmele cu activitate în domeniul transporturilor.
Din acest punct de vedere principala contribuție a tezei de doctorat constă în identificarea unor indicatori socio-econimici capabili a discrimina între gradele diferite pe care județele le au în ceea ce privește adoptarea unor comportamente atreprenoriale (înregistrate oficial). Este util să remarcăm nota de complementaritate pe care acești indicatori o au în ceea ce privește devoalarea profilelor de intensitate antreprenorială la nivelul județelor. De asemenea, stabilirea unei ierarhii pe baza unei astfel de perspective aduce un plus de cunoaștere atât despre propensiunea populației din fiecare județ spre activitățile antreprenoriale, cât și despre atractivitatea pieței și sustenabilitatea acesteia (în cazul investițiilor antreprenoriale realizate de persoane din afara județului). În plus, harta intensității comportamentelor antreprenoriale ilustrează diferențele existente între județe. Analizarea profilelor de specificitate ale practicilor antreprenoriale ne arată că și din acest punct de vedere pot fi evidențiate diferențe semnificative. Stocuri diferite de resurse (de capital uman sau economic) generează dezvoltarea antreprenoriatului pe domenii specifice. În concluzie, analiza scoate în evidență existența unor diferențe în ceea ce privește comportamentele antreprenoriale, atât în interiorul regiunilor istorice, cât și între regiunile istorice ale României.
Prin utilizarea unui spectru teoretic divers și a unor metodologii ce țin atât de sfera calitativă, cât și de cea cantitativă a analizei sociologice, această lucrare a scos în evidență câteva dintre principalele întrebări referitoare la antreprenoriatul economic, la migrația internațională pentru muncă și la relația dintre aceste două fenomene. Mai mult decât atât, cele două capitole de cercetare au oferit câteva dintre răspunsurile posibile la aceste întrebări, creionând totodată și câteva dintre direcțiile în care o astfel de cercetare poate fi extinsă. De-a lungul întregii lucrări, antreprenoriatul și migrația s-au vrut a fi creionate ca repere de înțelegere a transformărilor cu care populația României s-a confruntat după 1989, fie că a ales să triască în interiorul, sau în afara granițelor țării.
ANEXE
Anexa 1. Evoluția ratei șomajului în statele membre ale Uniunii Europene (2000-2012)
Sursa: Eurostat
Anexa 2. Tabel (A) Fluxurile de migrație din Austria în perioada 2008-2011
Sursa: Statistik Austria
Tabel (B) Fluxurile de migrație din Austria în perioada 2008-2011
Sursa: Statistik Austria
Anexa 3. Valorile înregistrate la nivel de județ pentru indicatorii folosiți pentru măsurarea intensității antreprenoriatului (valori pentru anul 2011)
Sursa: INS și ONRC (calcule proprii)
Anexa 4. Dendograma rezultată din prelucrarea prin analiză cluster a indicatorilor referitori la intensitatea comportamentelor antreprenoriale
Sursa datelor: INS și ONRC (vezi datele prezentate în anexa 3 și explicațiile din capitolul 4)
Anexa 5. Valorile la nivel de județ pentru indicatorii folosiți în analizarea profilelor de specificiate ale antreprenoriatului (valori pentru anul 2011; exprimate în procente).
Sursa: INS și ONRC (calcule proprii)
Anexa 6. Profilul de specificitate al antreprenoriatului (la nivel de județe, în anul 2011).
Sursa datelor: INS și ONRC (datele folosite sunt cele din Anexa 5)
Anexa 7. Profilele specifice de antreprenoriat (în interiorul regiunilor istorice)
Tabel A. Transilvania
Sursa date: INS și ONRC (calcule proprii)
Tabel B. Moldova
Sursa date: INS și ONRC (calcule proprii)
Tabel C. Oltenia
Sursa date: INS și ONRC (calcule proprii)
Tabel D. Muntenia și Dobrogea
Sursa date: INS și ONRC (calcule proprii)
Bibliografie:
Bakk M and Benedek J. (2010) Politicile regionale în România. Iași: Polirom.
Ban C. (2009) Economic Transnationalism and its Ambiguities: The Case of Romanian Migration to Italy. International Migration 50: 129-149.
Becker GS. (1997) Capitalul uman: o analiză teoretică și empirică cu referire specială la educație, București: Editura All.
Becker MC and Knudsen T. (2002) Schumpeter 1911. Farsighted Visions on Economic Development. American Journal of Economics and Sociology 61: 387-403.
Bevelander P and Nielsen H, Skyt. (2004) Declining Employment Success of Immigrant Males in Sweden: Observed or Unobserved Characteristics? . In: Zimmermann K and Constant A (eds) How Labor Migrants Fare. Berlin: Springer – Verlag, 121-137.
Biffl G. (2012) Migration and Labour Integration in Austria. SOPEMI Report on Labour Migration Austria Danube University Krems. Department for Migration and Globalisation.
Bodvarsson ÖB and Van den Berg H. (2009) The Economics of Immigration: Theory and Policy, Berlin: Springer – Verlag Berlin
Boettke PJ and Storr VH. (2002) Post-Classical Political Economy Polity, Society and Economy in Weber, Mises and Hayek. American Journal of Economics and Sociology 61: 161-191.
Borjas GJ. (1992) National Origin and the Skills of Immigrants in the Postwar Period. In: Borjas GJ and Freeman RB (eds) Immigration and the Work Force: Economic Consequences for the United States and Source Areas. Chicago The University of Chicago Press.
Borjas GJ. (1999) Heaven’s Door: Immigration Policy and the American Economy, Princeton Princeton University Press.
Bourdieu P. (2000) Simțul practic, Iași.
Burt R. (2001) Structural Holes. In: Grusky DB (ed) Social Stratification. Class, Race, and gender in Sociological Perspective. Boulder: Westview Press, 454-459.
Burt R. (2002) The Network Entrepreneur. In: Swedberg R (ed) Entrepreneurship: The Social Sciences View. Oxford: Oxford University Press, 281-307.
Carlin EA. (1999) Schumpeter’s Constructed Type – The Entrepreneur. In: Hanusch H (ed) The Legacy of Joseph A. Schumpeter. Northampton: Edward Elgar Publishing, 153-168.
Casson M. (1990) Entrepreneurship. In: Blaug M (ed) The International Library of Critical Writings in Economics. Brookfield: Edward Elgar Publishing Company.
Casson M. (2003) The Entrepreneur. An Economic Theory (Second Edition), Cheltenham: Edward Elgar Publishing Limited.
Casson M, Buckley PJ, Dark K, et al. (2010) Entrepreneurship: Theory, Networks, History, Chaltenham: Edward Elgar Publishing Limited.
Chiswick B, R. and Miller PW. (2004) Immigrant Earnings: Language Skills, Linguistic Concentrations and the Business Cycle. In: Zimmermann K and Constant A (eds) How Labor Migrants Fare. Berlin: Springer – Verlag, 223-249.
Chiswick BR. (1999) Are Immigrants Favorably Self-Selected? The American Economic Review 89: 181-185.
Chiswick BR. (2010) High-Skilled Immigration in a Global Labor Market. Washington: American Enterprise Institute Press.
Clemence RV and Doody FS. (1966) The Schumpeterian System, New York: Sentry Press.
Coleman JS. (1988) Social Capital in the Creation of Human Capital. The American Journal of Sociology 94: 95-120.
Coleman JS. (1990) Foundations of Social Theory, Cambridge, Massachusetts, and London, England: The Belknap Press of Harvard University Press.
de Haas H. (2007) Remittances, Migration and Social Development. A Conceptual Review of the Literature. United Nations Research Institute for Social Development.
Denzin NK. (2009) Qualitative Inquiry Under Fire. Toward a New Paradigm Dialogue, Walnut Creek, California: Left Coast Press.
DiMaggio P. (1994) Culture and Economy. In: Smelser NJ and Swedberg R (eds) The Handbook of Economic Sociology. Princeton: Princeton University Press, 27-58.
Druker PF. (1983) Inovația și sistemul antreprenorial: practica și principii, București: Editura Enciclopedică.
Dustmann C and Mestres J. (2010) Remittances and temporary migration. Journal of Development Economics 92: 62-70.
Eyal G, Townsley and E. S, I. (2001) Capitalism fără capitaliști: noua elită conducătoare din Europa de Est, București: Editura Omega.
Fillieule R. (2010) The New Economic Sociology of Prices. An Analysis Inspired by the Austrian School of Economics. American Journal of Economics and Sociology 69: 668-692.
Fouarge D and Ester P. (2009) Understanding migration decisions in Eastern and Western Europe: perceived costs and benefits of mobility. In: Fassmann H, Haller M and David L (eds) Migration and Mobility in Europe: Trends, Patterns and Control. Cheltenham: Edward Elgar Publishing Limited, 51-72.
Funkhouser E. (1992) Mass Emigration, Remittances, and Economic Adjustment: The Case of El Salvador in the 1980s. In: Borjas GJ and Freeman RB (eds) Immigration and the Work Force: Economic Consequences for the United States and Source Areas. Chicago The University of Chicago Press, 135 -175.
Geană G. (2000) Ce se întâmplă acolo? Contradicție și confuzie în România de după 1989. In: Elena Zamfir IB, Cătălin Zamfir (ed) Starea societății românești după 10 ani de tranziție. București: Editura Expert, 142-158.
Golopenția A. (2002) Opere complete, București: Editura Enciclopedică.
Granovetter M. (1983) The Strength of Weak Ties: A Network Theory Revisited. Sociological Theory 1: 201-233.
Granovetter M. (1985) Economic Action and Social Structure: The Problem of Embeddedness. The American Journal of Sociology 91: 481-510.
Granovetter M. (2001) The Strength of Weak Ties. In: Grusky DB (ed) Social Stratification. Class, Race, and gender in Sociological Perspective. Boulder: Westview Press.
Granovetter M. (2007) Economic Embeddedness. In: Calhoun Cea (ed) Contemporary Sociological Theory. Oxford: Blackwell Publishing, 162-171.
Gunning PJ. (1991) The New Subjectivist Revolution: an Elucidation and Extension of Ludwig von Mises’s Contributions to Economic Theory, Maryland: Rowman & Littlefield Publishers.
Gunning PJ. (1997) The Theory of Entrepreneurship in Austrian Economics. In: Keizer W, Tieben B and Zijp Rv (eds) Austrian Economics in Debate. London: Routledge, 172- 192.
Györfy L-Z, Petre S, Matis D, et al. (2009) Raport privind activitatea antreprenorială în România 2008. In: (GEM) TGEM (ed). Cluj-Napoca: London Business School and Babson College.
Hanusch H. (1999) Schumpeter’s Life, Work and Legacy. In: Hanusch H (ed) The
Legacy of Joseph A. Schumpeter. Northampton,: Edward Elgar Publishing, ix – lxiv.
Hayek F. (1958) Individualism and Economic Order,, Chicago: University of Chicago Press.
Hayek F. (1990a) Competition as a Discovery Procedure. In: Littlechild S (ed) Austrian Economics. Brookfield: Edward Elgar, 185-197.
Hayek F. (1990b) The Meaning of Competition. In: Littlechild S (ed) Austrian Economics. Brookfield: Edward Elgar, 169-185.
Hedström P. (1998) Rational imitation. In: Hedström P and Swedberg R (eds) Social mechanisms : an analytical approach to social theory. Cambridge: Cambridge University Press, 306-329.
Hestermann S. (2003) German-Turkish Diaspora and Multicultural German Identy: Hyphenated and Alternative Discourses of Identity in the Works of Zafer Șenocak and Feridun Zaimoglu. In: Fludernik M (ed) Diaspora and multiculturalism: common traditions and new developments. Amsterdam: Rodopi, 329-375.
Homans GC. (1958) Social Behavior as Exchange. American Journal of Sociology 63: 597-606.
Homans GC. (1964) Bringing Men Back In. American Sociological Review 29: 809-818.
Hormiga E and Bolívar-Cruz A. (2012) The relationship between the migration experience and risk perception: A factor in the decision to become an entrepreneur. Int Entrep Manag J.
Kirzner I. (1973) Competition and Entrepreneurship, Chicago: University of Chicago Press.
Kirzner I. (1990 -a) Entrepreneurship and the Equilibrating Process. In: Littlechild S (ed) Austrian Economics. Brookfield: Edward Elgar, 73-80.
Kirzner I. (1990 -b) Prices, the Communication of Knowledge, and the Discovery Process. In: Littlechild S (ed) Austrian Economics. Brookfield: Edward Elgar, 197-211.
Kirzner I. (1990 -c) Uncertainty, Discovery, and Human Action: A Study of the Entrepreneurial Profile in the Misesian System. In: Littlechild S (ed) Austrian Economics. Brookfield: Edward Elgar, 122-143.
Kirzner I. (1992) The Meaning of the Market Process: Essays in the Development of Modern Austrian Economics, London: Routledge.
Kirzner I. (2001) Ludwig von Mises: the man and his economics, Wilmington: Delaware.
Knight FH. (2006) Risk, Uncertainty and Profit, New York: Dover Publications Inc. .
Kogan I and Kalter F. (2006) The Effects of Relative Group Size on Occupational Outcomes: Turks and Ex-Yugoslavs in Austria. European Sociological Review 22: 35-48.
Kurz HD. (2008) Innovations and profits Schumpeter and the classical heritage. Journal of Economic Behavior & Organization 67: 263-278.
Kurz HD. (2012) Schumpeter’s New Combinations. Theorie der wirtschaftlichen Entwicklung at 100.
Labrianidis L and Hatziprokopiou P. (2010) Migrant Entrepreneurship in Greece: Diversity of Pathways for Emerging Ethnic Business Communities in Thessaloniki. International Migration & Integration: 193-217.
Lachmann LM. (1990) On the central Concept of Austrian Economics: Market Process. In: Littlechild S (ed) Austrian Economics. Brookfield: Edward Elgar, 80-86.
Lave J. (1996) The Practice of Learning. Understanding Practice: Perspectives on Activity and Context. Cambridge: Cambridge University Press, 3-35.
Lavoie D. (2002) The Discovery and Interpretation of Profit Opportunities: Culture and the Kirznerian Entrepreneur. In: Sandye Gloria-Palermo, Peter Boettke and Boehm S (eds) Modern Austrian Economics: Archeology of a Revival. London: Pickering and Chatto, 97-117.
Lăzăroiu S. (1999) Rețele de capital social și antreprenori în Comișani. Sociologie Românească II: 31-56.
Levie J. (2007) Immigration, In-migration, Ethnicity and Entrepreneurship in the United Kingdom. Small Business Economics: 143-169.
Lin X and Tao S. (2012) Transnational entrepreneurs: Charactersistics, drivers, and success factors. J Int Entrep: 50-69.
Loasby BJ. (1999a) Entrepreneurs and Organisation. In: Hanusch H (ed) The Legacy of Joseph A. Schumpeter. Northampton: Edward Elgar Publishing, 168-182.
Loasby BJ. (1999b) Knowledge, Institutions and Evolution in Economics, London: Routledge.
Longva P and Raaum O. (2004) Earnings assimilation of immigrants in Norway – A reappraisal. In: Zimmermann K and Constant A (eds) How Labor Migrants Fare. Berlin: Springer – Verlag, 55-71.
Martinelli A. (1994) Entrepreneurship and Management. In: Smelser NJ and Swedberg R (eds) Handbook of Economic Sociology. Princeton: Princeton University Press, 476 – 504.
McCraw T. (2007) Prophet of innovation: Joseph Schumpeter and Creative Destruction, Cambridge: Belknap Press of Harvard University Press.
Menger C. (1994) Economy and Economic Goods. In: Israel K (ed) Classics in Austrian Economics: a Sampling in the History of a Traditio. William Pickering: London, 59-91.
Mihalache F and Croitoru A. (2011) Mediul rural românesc: evoluții și involuții. Schimbare socială și antreprenoriat, București: Editura Expert.
Miller RL and Brewer JD. (2003) The A±Z of Social Research. London: Sage Publications.
Mises L. (1994) Market. In: Kirzner I (ed) Classics in Austrian Economics: A Sampling in the History of a Tradition. London: William Pickering 150-160.
Morosanu L. (2013) Between Fragmented Ties and 'Soul Friendships': The Cross-Border Social Connections of Young Romanians in London. Journal of Ethnic and Migration Studies.
Nee V. (2001) Postsocialist Stratification. In: Grusky DB (ed) Social Stratification. Class, Race, and gender in Sociological Perspective. Boulder: Westview Press, 846-891.
Nelson RR. (1999) Incentives for Entrepreneurship and Supporting Institutions. In: Hanusch H (ed) The Legacy of Joseph A. Schumpeter. Northampton: Edward Elgar Publishing, 182-199.
Oakley A. (1999) The Revival of Modern Austrian Economics: A Critical Assessment of its Subjectivist Origins, Northampton Edward Elgar Publishing.
Parsons T and Smelser N, J. (1957) Economy and Society. A Study in the Integration of Economic and Social Theory,, London: Routledge and Kegan Paul Ltd.
Pasti V. (1995) România în tranziție. Căderea în viitor, București: Nemira.
Portes A. (2010) Economic sociology : a systematic inquiry, Princeton: Princeton University Press.
Potot S. (2010) Transitioning strategies of economic survival: Romanian migration during the transition process. In: Black R, Engbersen G, Okolski M, et al. (eds) A Continent Moving West? EU Enlargement and Labour Migration from Central and Eastern Europe. Amsterdam: IMISCOE Research, Amsterdam University Press, 249-271.
Reisman D. (2004) Schumpeterțs Market. Enterprise and Evolution, Cheltenham: Edward Elgar.
Sandu D. (1999) Spațiul social al tranziției, Iași: Polirom.
Sandu D. (2000) Migrația circulatorie ca strategie de viață. Sociologie Românească: 5-29.
Sandu D. (2003) Sociabilitatea în spațiul dezvoltării: Încredere, toleranță și rețele sociale, Iași: Polirom.
Sandu D. (2010a) Lumile sociale ale migrației românești în străinătate, Iași: Polirom.
Sandu D. (2010b) Modernising Romanian society through temporary work abroad. In: Black R, Engbersen G, Okolski M, et al. (eds) A Continent Moving West? EU enlargement and labour migration. Amsterdam: IMISCOE Research, Amsterdam University Press, 271-289.
Sandu D. (2011) Social Disparities în the Regional Development and Policies of Romania. International Review of Social Research 1: 1-30.
Schiller NG, Basch L and Blanc CS. (1995) From Immigrant to Transmigrant: Theorizing Transnational Migration. Anthropological Quarterly 68: 48-63.
Schumpeter JA. (1939) Business Cycles: A Theoretical, Historical, and Statistical Analysis of the Capitalist Process, New York McGraw-Hill Book Company Inc.
Schumpeter JA. (1976) Capitalism, Socialism and Democracy, London: George Allen & Unwin.
Schumpeter JA. (2008) The Theory of Economic Development. An inquiry into Profits, Capital, Credit, Interest, and the Business Cycle, New Brunswick: Transaction Publishers.
Schütz A. (1944) The Stranger: An Essay in Social Psychology. The American Journal of Sociology 49: 499-507.
Schütz A. (1945) The Homecomer. The American Journal of Sociology 50: 369-376.
Șerban M and Grigoraș V. (2000) Dogenii din Teleorman în țară și în străinătate. Un studiu asupra migrației criculatorii în Spania. Sociologie Românească: 30-54.
Șerban M and Voicu B. (2010) Romanian migrants to Spain: in – or outside the migration networks a matter of time? Revue d'Etudes Comparatives Est-Ouest 41: 97-124.
Shackle GLS. (1979) Imagination, Formalism, and Choice. In: Rizzo M (ed) Time, Uncertainty, and Disequilibrium: Exploration of Austrian Themes. Lexington: Lexington Books, 19-32.
Shackle GLS. (1988) Time and Thought: Selected Papers of G.L.S. Shackle, London: The Macmillan Press Ltd.
Shen I-L, Docquier F and Rapoport H. (2010) Remittances and inequality: a dynamic migration model. J Econ Inequal: 197-220.
Smelser NJ and Swedberg R. (1994) The Sociological Perspective on the Economy. In: Smelser NJ and Swedberg R (eds) The Handbook of Economic Sociology. Princeton: Princeton University Press, 3-27.
Smith BJ. (1994) Aristotelianism, apriorism, essentialism. In: Boettke P (ed) The Elgar Companion on Austrian Economics. Brookfield: Edward Elgar Publishing Company.
Stahl HH. (1975) Teoria și practica investigațiilor sociale: Cercetări interdisciplinare zonale, București: Editura Științifică.
Stănculescu S, M. (2005) Dinamica strategiilor de viață în România. Facultatea de Sociologie și Asistență Socială. București: Universitatea din București.
Stark O. (1993) The Migration of Labor, Cambridge: Blackwell Publishers.
Stark O and Fan CS. (2010) A Theory of Migration as a Response to Occupational Stigma. Vienna: Institute for Advanced Studies.
Statistik A and GFK A. (2012) Migration & Integration. Zahlen, daten, indikatoren. Wien: Statistik Austria und GFK Austria.
Stoica CA. (2004) From Good Communists to Even Better Capitalists? Entrepreneurial Pathways in Post-Socialist Romania. East European Politics & Societies 18: 236-277.
Swedberg R. (2002) The Social Science View of Entrepreneurship: Introduction and Practical Implication. In: Swedberg R (ed) Entrepreneurship: The Social Science View. Oxford: Oxford, University Press.
Swedberg R. (2007a) Principles of economic sociology, Princeton: Princeton University Press.
Swedberg R. (2007b) Rebuilding Schumpeter’s Theory of Entrepreneurship. Conference onMarshall, Schumpeter and Social Science. Hitotsubashi University.
Thornton PH. (1999) The Sociology of Entrepreneurship. Annual Review of Sociology 25: 19-46.
Toth G and Toth A. (2006) Orientarea antreprenorială. In: Sandu D (ed) Locuirea temporară în străinătate. București: Fundația pentru o societate deschisă, 49-53.
Ungureanu M. (2002) Antreprenoriatul în domeniul interfoniei. Constelația capitalurilor individuale. Sociologie Românească: 53-76.
Voicu B. (2005) Penuria Pseudo-Modernă a Postcomunismului Românesc. , Iași: Expert Projects.
von Weizsäcker CC. (2012) Homo Oeconomicus Adaptivus. Graz Schumpeter Lectures. Graz.
Waldinger R, Aldrich H and Ward R. (1990) Opportunities, Group Characteristics, and Strategies. In: Roger Waldinger, Harold Aldrich and Ward R (eds) Ethnic Entrepreneurs: Immigrant Business in Industrial Societies. London: Sage Publications Ltd., 13 – 49.
Wang Q. (2010) Immigration and Ethnic Entrepreneurship: A Comparative Study in the United States. Growth and Change 41: 430-458.
White LH. (1990) Entrepreneurship, Imagination and the Question of Equilibration. In: Littlechild S (ed) Austrian Economics. Brookfield: Edward Elgar.
Wubben EFM. (1997) Entrepreneurship, Interdependency and Institutions: the comparative advantages of the Austrian and post-Keynesian styles of thought. In: Keizer W, Tieben B and Zijp Rv (eds) Austrian Economics in Debate. London: Routledge, 192-220.
Zamfir C. (2004) O analiză critică a tranziției. Ce va fi „după”, Iași: Polirom.
Zappia C. (1997) Private Information, Contractual Arrangements and Hayek’s Knowledge Problem. In: Keizer W, Tieben B and Zijp Rv (eds) Austrian Economics in Debate. London: Routledge, 264 – 284.
Zinam O. (1974) Role of Consumer Preferences in an Economic System. The American Journal of Economics and Sociology 33: 337-350.
Bibliografie:
Bakk M and Benedek J. (2010) Politicile regionale în România. Iași: Polirom.
Ban C. (2009) Economic Transnationalism and its Ambiguities: The Case of Romanian Migration to Italy. International Migration 50: 129-149.
Becker GS. (1997) Capitalul uman: o analiză teoretică și empirică cu referire specială la educație, București: Editura All.
Becker MC and Knudsen T. (2002) Schumpeter 1911. Farsighted Visions on Economic Development. American Journal of Economics and Sociology 61: 387-403.
Bevelander P and Nielsen H, Skyt. (2004) Declining Employment Success of Immigrant Males in Sweden: Observed or Unobserved Characteristics? . In: Zimmermann K and Constant A (eds) How Labor Migrants Fare. Berlin: Springer – Verlag, 121-137.
Biffl G. (2012) Migration and Labour Integration in Austria. SOPEMI Report on Labour Migration Austria Danube University Krems. Department for Migration and Globalisation.
Bodvarsson ÖB and Van den Berg H. (2009) The Economics of Immigration: Theory and Policy, Berlin: Springer – Verlag Berlin
Boettke PJ and Storr VH. (2002) Post-Classical Political Economy Polity, Society and Economy in Weber, Mises and Hayek. American Journal of Economics and Sociology 61: 161-191.
Borjas GJ. (1992) National Origin and the Skills of Immigrants in the Postwar Period. In: Borjas GJ and Freeman RB (eds) Immigration and the Work Force: Economic Consequences for the United States and Source Areas. Chicago The University of Chicago Press.
Borjas GJ. (1999) Heaven’s Door: Immigration Policy and the American Economy, Princeton Princeton University Press.
Bourdieu P. (2000) Simțul practic, Iași.
Burt R. (2001) Structural Holes. In: Grusky DB (ed) Social Stratification. Class, Race, and gender in Sociological Perspective. Boulder: Westview Press, 454-459.
Burt R. (2002) The Network Entrepreneur. In: Swedberg R (ed) Entrepreneurship: The Social Sciences View. Oxford: Oxford University Press, 281-307.
Carlin EA. (1999) Schumpeter’s Constructed Type – The Entrepreneur. In: Hanusch H (ed) The Legacy of Joseph A. Schumpeter. Northampton: Edward Elgar Publishing, 153-168.
Casson M. (1990) Entrepreneurship. In: Blaug M (ed) The International Library of Critical Writings in Economics. Brookfield: Edward Elgar Publishing Company.
Casson M. (2003) The Entrepreneur. An Economic Theory (Second Edition), Cheltenham: Edward Elgar Publishing Limited.
Casson M, Buckley PJ, Dark K, et al. (2010) Entrepreneurship: Theory, Networks, History, Chaltenham: Edward Elgar Publishing Limited.
Chiswick B, R. and Miller PW. (2004) Immigrant Earnings: Language Skills, Linguistic Concentrations and the Business Cycle. In: Zimmermann K and Constant A (eds) How Labor Migrants Fare. Berlin: Springer – Verlag, 223-249.
Chiswick BR. (1999) Are Immigrants Favorably Self-Selected? The American Economic Review 89: 181-185.
Chiswick BR. (2010) High-Skilled Immigration in a Global Labor Market. Washington: American Enterprise Institute Press.
Clemence RV and Doody FS. (1966) The Schumpeterian System, New York: Sentry Press.
Coleman JS. (1988) Social Capital in the Creation of Human Capital. The American Journal of Sociology 94: 95-120.
Coleman JS. (1990) Foundations of Social Theory, Cambridge, Massachusetts, and London, England: The Belknap Press of Harvard University Press.
de Haas H. (2007) Remittances, Migration and Social Development. A Conceptual Review of the Literature. United Nations Research Institute for Social Development.
Denzin NK. (2009) Qualitative Inquiry Under Fire. Toward a New Paradigm Dialogue, Walnut Creek, California: Left Coast Press.
DiMaggio P. (1994) Culture and Economy. In: Smelser NJ and Swedberg R (eds) The Handbook of Economic Sociology. Princeton: Princeton University Press, 27-58.
Druker PF. (1983) Inovația și sistemul antreprenorial: practica și principii, București: Editura Enciclopedică.
Dustmann C and Mestres J. (2010) Remittances and temporary migration. Journal of Development Economics 92: 62-70.
Eyal G, Townsley and E. S, I. (2001) Capitalism fără capitaliști: noua elită conducătoare din Europa de Est, București: Editura Omega.
Fillieule R. (2010) The New Economic Sociology of Prices. An Analysis Inspired by the Austrian School of Economics. American Journal of Economics and Sociology 69: 668-692.
Fouarge D and Ester P. (2009) Understanding migration decisions in Eastern and Western Europe: perceived costs and benefits of mobility. In: Fassmann H, Haller M and David L (eds) Migration and Mobility in Europe: Trends, Patterns and Control. Cheltenham: Edward Elgar Publishing Limited, 51-72.
Funkhouser E. (1992) Mass Emigration, Remittances, and Economic Adjustment: The Case of El Salvador in the 1980s. In: Borjas GJ and Freeman RB (eds) Immigration and the Work Force: Economic Consequences for the United States and Source Areas. Chicago The University of Chicago Press, 135 -175.
Geană G. (2000) Ce se întâmplă acolo? Contradicție și confuzie în România de după 1989. In: Elena Zamfir IB, Cătălin Zamfir (ed) Starea societății românești după 10 ani de tranziție. București: Editura Expert, 142-158.
Golopenția A. (2002) Opere complete, București: Editura Enciclopedică.
Granovetter M. (1983) The Strength of Weak Ties: A Network Theory Revisited. Sociological Theory 1: 201-233.
Granovetter M. (1985) Economic Action and Social Structure: The Problem of Embeddedness. The American Journal of Sociology 91: 481-510.
Granovetter M. (2001) The Strength of Weak Ties. In: Grusky DB (ed) Social Stratification. Class, Race, and gender in Sociological Perspective. Boulder: Westview Press.
Granovetter M. (2007) Economic Embeddedness. In: Calhoun Cea (ed) Contemporary Sociological Theory. Oxford: Blackwell Publishing, 162-171.
Gunning PJ. (1991) The New Subjectivist Revolution: an Elucidation and Extension of Ludwig von Mises’s Contributions to Economic Theory, Maryland: Rowman & Littlefield Publishers.
Gunning PJ. (1997) The Theory of Entrepreneurship in Austrian Economics. In: Keizer W, Tieben B and Zijp Rv (eds) Austrian Economics in Debate. London: Routledge, 172- 192.
Györfy L-Z, Petre S, Matis D, et al. (2009) Raport privind activitatea antreprenorială în România 2008. In: (GEM) TGEM (ed). Cluj-Napoca: London Business School and Babson College.
Hanusch H. (1999) Schumpeter’s Life, Work and Legacy. In: Hanusch H (ed) The
Legacy of Joseph A. Schumpeter. Northampton,: Edward Elgar Publishing, ix – lxiv.
Hayek F. (1958) Individualism and Economic Order,, Chicago: University of Chicago Press.
Hayek F. (1990a) Competition as a Discovery Procedure. In: Littlechild S (ed) Austrian Economics. Brookfield: Edward Elgar, 185-197.
Hayek F. (1990b) The Meaning of Competition. In: Littlechild S (ed) Austrian Economics. Brookfield: Edward Elgar, 169-185.
Hedström P. (1998) Rational imitation. In: Hedström P and Swedberg R (eds) Social mechanisms : an analytical approach to social theory. Cambridge: Cambridge University Press, 306-329.
Hestermann S. (2003) German-Turkish Diaspora and Multicultural German Identy: Hyphenated and Alternative Discourses of Identity in the Works of Zafer Șenocak and Feridun Zaimoglu. In: Fludernik M (ed) Diaspora and multiculturalism: common traditions and new developments. Amsterdam: Rodopi, 329-375.
Homans GC. (1958) Social Behavior as Exchange. American Journal of Sociology 63: 597-606.
Homans GC. (1964) Bringing Men Back In. American Sociological Review 29: 809-818.
Hormiga E and Bolívar-Cruz A. (2012) The relationship between the migration experience and risk perception: A factor in the decision to become an entrepreneur. Int Entrep Manag J.
Kirzner I. (1973) Competition and Entrepreneurship, Chicago: University of Chicago Press.
Kirzner I. (1990 -a) Entrepreneurship and the Equilibrating Process. In: Littlechild S (ed) Austrian Economics. Brookfield: Edward Elgar, 73-80.
Kirzner I. (1990 -b) Prices, the Communication of Knowledge, and the Discovery Process. In: Littlechild S (ed) Austrian Economics. Brookfield: Edward Elgar, 197-211.
Kirzner I. (1990 -c) Uncertainty, Discovery, and Human Action: A Study of the Entrepreneurial Profile in the Misesian System. In: Littlechild S (ed) Austrian Economics. Brookfield: Edward Elgar, 122-143.
Kirzner I. (1992) The Meaning of the Market Process: Essays in the Development of Modern Austrian Economics, London: Routledge.
Kirzner I. (2001) Ludwig von Mises: the man and his economics, Wilmington: Delaware.
Knight FH. (2006) Risk, Uncertainty and Profit, New York: Dover Publications Inc. .
Kogan I and Kalter F. (2006) The Effects of Relative Group Size on Occupational Outcomes: Turks and Ex-Yugoslavs in Austria. European Sociological Review 22: 35-48.
Kurz HD. (2008) Innovations and profits Schumpeter and the classical heritage. Journal of Economic Behavior & Organization 67: 263-278.
Kurz HD. (2012) Schumpeter’s New Combinations. Theorie der wirtschaftlichen Entwicklung at 100.
Labrianidis L and Hatziprokopiou P. (2010) Migrant Entrepreneurship in Greece: Diversity of Pathways for Emerging Ethnic Business Communities in Thessaloniki. International Migration & Integration: 193-217.
Lachmann LM. (1990) On the central Concept of Austrian Economics: Market Process. In: Littlechild S (ed) Austrian Economics. Brookfield: Edward Elgar, 80-86.
Lave J. (1996) The Practice of Learning. Understanding Practice: Perspectives on Activity and Context. Cambridge: Cambridge University Press, 3-35.
Lavoie D. (2002) The Discovery and Interpretation of Profit Opportunities: Culture and the Kirznerian Entrepreneur. In: Sandye Gloria-Palermo, Peter Boettke and Boehm S (eds) Modern Austrian Economics: Archeology of a Revival. London: Pickering and Chatto, 97-117.
Lăzăroiu S. (1999) Rețele de capital social și antreprenori în Comișani. Sociologie Românească II: 31-56.
Levie J. (2007) Immigration, In-migration, Ethnicity and Entrepreneurship in the United Kingdom. Small Business Economics: 143-169.
Lin X and Tao S. (2012) Transnational entrepreneurs: Charactersistics, drivers, and success factors. J Int Entrep: 50-69.
Loasby BJ. (1999a) Entrepreneurs and Organisation. In: Hanusch H (ed) The Legacy of Joseph A. Schumpeter. Northampton: Edward Elgar Publishing, 168-182.
Loasby BJ. (1999b) Knowledge, Institutions and Evolution in Economics, London: Routledge.
Longva P and Raaum O. (2004) Earnings assimilation of immigrants in Norway – A reappraisal. In: Zimmermann K and Constant A (eds) How Labor Migrants Fare. Berlin: Springer – Verlag, 55-71.
Martinelli A. (1994) Entrepreneurship and Management. In: Smelser NJ and Swedberg R (eds) Handbook of Economic Sociology. Princeton: Princeton University Press, 476 – 504.
McCraw T. (2007) Prophet of innovation: Joseph Schumpeter and Creative Destruction, Cambridge: Belknap Press of Harvard University Press.
Menger C. (1994) Economy and Economic Goods. In: Israel K (ed) Classics in Austrian Economics: a Sampling in the History of a Traditio. William Pickering: London, 59-91.
Mihalache F and Croitoru A. (2011) Mediul rural românesc: evoluții și involuții. Schimbare socială și antreprenoriat, București: Editura Expert.
Miller RL and Brewer JD. (2003) The A±Z of Social Research. London: Sage Publications.
Mises L. (1994) Market. In: Kirzner I (ed) Classics in Austrian Economics: A Sampling in the History of a Tradition. London: William Pickering 150-160.
Morosanu L. (2013) Between Fragmented Ties and 'Soul Friendships': The Cross-Border Social Connections of Young Romanians in London. Journal of Ethnic and Migration Studies.
Nee V. (2001) Postsocialist Stratification. In: Grusky DB (ed) Social Stratification. Class, Race, and gender in Sociological Perspective. Boulder: Westview Press, 846-891.
Nelson RR. (1999) Incentives for Entrepreneurship and Supporting Institutions. In: Hanusch H (ed) The Legacy of Joseph A. Schumpeter. Northampton: Edward Elgar Publishing, 182-199.
Oakley A. (1999) The Revival of Modern Austrian Economics: A Critical Assessment of its Subjectivist Origins, Northampton Edward Elgar Publishing.
Parsons T and Smelser N, J. (1957) Economy and Society. A Study in the Integration of Economic and Social Theory,, London: Routledge and Kegan Paul Ltd.
Pasti V. (1995) România în tranziție. Căderea în viitor, București: Nemira.
Portes A. (2010) Economic sociology : a systematic inquiry, Princeton: Princeton University Press.
Potot S. (2010) Transitioning strategies of economic survival: Romanian migration during the transition process. In: Black R, Engbersen G, Okolski M, et al. (eds) A Continent Moving West? EU Enlargement and Labour Migration from Central and Eastern Europe. Amsterdam: IMISCOE Research, Amsterdam University Press, 249-271.
Reisman D. (2004) Schumpeterțs Market. Enterprise and Evolution, Cheltenham: Edward Elgar.
Sandu D. (1999) Spațiul social al tranziției, Iași: Polirom.
Sandu D. (2000) Migrația circulatorie ca strategie de viață. Sociologie Românească: 5-29.
Sandu D. (2003) Sociabilitatea în spațiul dezvoltării: Încredere, toleranță și rețele sociale, Iași: Polirom.
Sandu D. (2010a) Lumile sociale ale migrației românești în străinătate, Iași: Polirom.
Sandu D. (2010b) Modernising Romanian society through temporary work abroad. In: Black R, Engbersen G, Okolski M, et al. (eds) A Continent Moving West? EU enlargement and labour migration. Amsterdam: IMISCOE Research, Amsterdam University Press, 271-289.
Sandu D. (2011) Social Disparities în the Regional Development and Policies of Romania. International Review of Social Research 1: 1-30.
Schiller NG, Basch L and Blanc CS. (1995) From Immigrant to Transmigrant: Theorizing Transnational Migration. Anthropological Quarterly 68: 48-63.
Schumpeter JA. (1939) Business Cycles: A Theoretical, Historical, and Statistical Analysis of the Capitalist Process, New York McGraw-Hill Book Company Inc.
Schumpeter JA. (1976) Capitalism, Socialism and Democracy, London: George Allen & Unwin.
Schumpeter JA. (2008) The Theory of Economic Development. An inquiry into Profits, Capital, Credit, Interest, and the Business Cycle, New Brunswick: Transaction Publishers.
Schütz A. (1944) The Stranger: An Essay in Social Psychology. The American Journal of Sociology 49: 499-507.
Schütz A. (1945) The Homecomer. The American Journal of Sociology 50: 369-376.
Șerban M and Grigoraș V. (2000) Dogenii din Teleorman în țară și în străinătate. Un studiu asupra migrației criculatorii în Spania. Sociologie Românească: 30-54.
Șerban M and Voicu B. (2010) Romanian migrants to Spain: in – or outside the migration networks a matter of time? Revue d'Etudes Comparatives Est-Ouest 41: 97-124.
Shackle GLS. (1979) Imagination, Formalism, and Choice. In: Rizzo M (ed) Time, Uncertainty, and Disequilibrium: Exploration of Austrian Themes. Lexington: Lexington Books, 19-32.
Shackle GLS. (1988) Time and Thought: Selected Papers of G.L.S. Shackle, London: The Macmillan Press Ltd.
Shen I-L, Docquier F and Rapoport H. (2010) Remittances and inequality: a dynamic migration model. J Econ Inequal: 197-220.
Smelser NJ and Swedberg R. (1994) The Sociological Perspective on the Economy. In: Smelser NJ and Swedberg R (eds) The Handbook of Economic Sociology. Princeton: Princeton University Press, 3-27.
Smith BJ. (1994) Aristotelianism, apriorism, essentialism. In: Boettke P (ed) The Elgar Companion on Austrian Economics. Brookfield: Edward Elgar Publishing Company.
Stahl HH. (1975) Teoria și practica investigațiilor sociale: Cercetări interdisciplinare zonale, București: Editura Științifică.
Stănculescu S, M. (2005) Dinamica strategiilor de viață în România. Facultatea de Sociologie și Asistență Socială. București: Universitatea din București.
Stark O. (1993) The Migration of Labor, Cambridge: Blackwell Publishers.
Stark O and Fan CS. (2010) A Theory of Migration as a Response to Occupational Stigma. Vienna: Institute for Advanced Studies.
Statistik A and GFK A. (2012) Migration & Integration. Zahlen, daten, indikatoren. Wien: Statistik Austria und GFK Austria.
Stoica CA. (2004) From Good Communists to Even Better Capitalists? Entrepreneurial Pathways in Post-Socialist Romania. East European Politics & Societies 18: 236-277.
Swedberg R. (2002) The Social Science View of Entrepreneurship: Introduction and Practical Implication. In: Swedberg R (ed) Entrepreneurship: The Social Science View. Oxford: Oxford, University Press.
Swedberg R. (2007a) Principles of economic sociology, Princeton: Princeton University Press.
Swedberg R. (2007b) Rebuilding Schumpeter’s Theory of Entrepreneurship. Conference onMarshall, Schumpeter and Social Science. Hitotsubashi University.
Thornton PH. (1999) The Sociology of Entrepreneurship. Annual Review of Sociology 25: 19-46.
Toth G and Toth A. (2006) Orientarea antreprenorială. In: Sandu D (ed) Locuirea temporară în străinătate. București: Fundația pentru o societate deschisă, 49-53.
Ungureanu M. (2002) Antreprenoriatul în domeniul interfoniei. Constelația capitalurilor individuale. Sociologie Românească: 53-76.
Voicu B. (2005) Penuria Pseudo-Modernă a Postcomunismului Românesc. , Iași: Expert Projects.
von Weizsäcker CC. (2012) Homo Oeconomicus Adaptivus. Graz Schumpeter Lectures. Graz.
Waldinger R, Aldrich H and Ward R. (1990) Opportunities, Group Characteristics, and Strategies. In: Roger Waldinger, Harold Aldrich and Ward R (eds) Ethnic Entrepreneurs: Immigrant Business in Industrial Societies. London: Sage Publications Ltd., 13 – 49.
Wang Q. (2010) Immigration and Ethnic Entrepreneurship: A Comparative Study in the United States. Growth and Change 41: 430-458.
White LH. (1990) Entrepreneurship, Imagination and the Question of Equilibration. In: Littlechild S (ed) Austrian Economics. Brookfield: Edward Elgar.
Wubben EFM. (1997) Entrepreneurship, Interdependency and Institutions: the comparative advantages of the Austrian and post-Keynesian styles of thought. In: Keizer W, Tieben B and Zijp Rv (eds) Austrian Economics in Debate. London: Routledge, 192-220.
Zamfir C. (2004) O analiză critică a tranziției. Ce va fi „după”, Iași: Polirom.
Zappia C. (1997) Private Information, Contractual Arrangements and Hayek’s Knowledge Problem. In: Keizer W, Tieben B and Zijp Rv (eds) Austrian Economics in Debate. London: Routledge, 264 – 284.
Zinam O. (1974) Role of Consumer Preferences in an Economic System. The American Journal of Economics and Sociology 33: 337-350.
ANEXE
Anexa 1. Evoluția ratei șomajului în statele membre ale Uniunii Europene (2000-2012)
Sursa: Eurostat
Anexa 2. Tabel (A) Fluxurile de migrație din Austria în perioada 2008-2011
Sursa: Statistik Austria
Tabel (B) Fluxurile de migrație din Austria în perioada 2008-2011
Sursa: Statistik Austria
Anexa 3. Valorile înregistrate la nivel de județ pentru indicatorii folosiți pentru măsurarea intensității antreprenoriatului (valori pentru anul 2011)
Sursa: INS și ONRC (calcule proprii)
Anexa 4. Dendograma rezultată din prelucrarea prin analiză cluster a indicatorilor referitori la intensitatea comportamentelor antreprenoriale
Sursa datelor: INS și ONRC (vezi datele prezentate în anexa 3 și explicațiile din capitolul 4)
Anexa 5. Valorile la nivel de județ pentru indicatorii folosiți în analizarea profilelor de specificiate ale antreprenoriatului (valori pentru anul 2011; exprimate în procente).
Sursa: INS și ONRC (calcule proprii)
Anexa 6. Profilul de specificitate al antreprenoriatului (la nivel de județe, în anul 2011).
Sursa datelor: INS și ONRC (datele folosite sunt cele din Anexa 5)
Anexa 7. Profilele specifice de antreprenoriat (în interiorul regiunilor istorice)
Tabel A. Transilvania
Sursa date: INS și ONRC (calcule proprii)
Tabel B. Moldova
Sursa date: INS și ONRC (calcule proprii)
Tabel C. Oltenia
Sursa date: INS și ONRC (calcule proprii)
Tabel D. Muntenia și Dobrogea
Sursa date: INS și ONRC (calcule proprii)
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Antreprenoriatul Romanesc In Spatii de Migratie Si Regionale din Romania Si Austria (ID: 109841)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.