Antiinflamatoarele

ARGUMENT

                    Am ales acest subiect, deoarece antiinflamatoarele sunt cele mai prescrise medicamente, iar unguentele    antiinflamatoare sunt cele mai utilizate. Zilnic intalnim diverse situatii si probleme ale pacientilor care se plang de diverse maladii:    dureri reumatice, artroze ,    entorse, contuzii , fracturi, probleme de circula ție venoasa (varice, hemoroizi) etc.

                Antiinflamatoarele se impart in steroidiene ( acid acetil salicilic, ibuprofen , diclofenac,indometacin , etc. ) si nesteroidiene – cortizoni ( prednison, hidrocortizon, dexametazona).

                Durerea reumatica poti crede ca este la fel de banala ca o durere de cap, dar lucrurile nu sunt asa de simple      –      netratat , reumatismul poate deveni periculos. Termenul de reumatism este denumirea populara a “afectiunilor reumatice” , care include o varietate de peste 100 de boli ce provoaca dureri la nivelul articulatiilor, muschilor, oaselor, tendoanelor. Daca nu este tratat reumatismul acut, poate afecta si unele organe interne (inima, rinichii, plamanii, etc). Pe langa durerea locala, simptomele pot include : inflamatii, inrosirea pielii, rigiditate musculara sau chiar febra. Formele cronice duc la deformari articulare si reducerea mobilitatii , pana la blocaj articular.

                    Boala are mers cronic si anumiti factori (frigul, umezeala, efortul prelungit, infectia focar) pot reactiva procesul inflamator si pot reacutiza simptomatologia. Ca tratament se recurge la analgezice si antiinflamatoare( comprimate, supozitoare, injectabile sa unguente).

                    Medicamentele antiinflamatoare se administreaza numai la recomadarea medicului, exceptie facand cateva forme farmaceutice de antiinflamatoare , cum ar fi cele utilizate in tratarea simptomelor gripei si racelii (acid acetilsalicilic, ibuprofen) ca medicatie orala sau locala – unguente (diclofenac, fenilbutazona etc.) in afectiunile reumatismale inflamatorii. Acestea intra in categoria medicamentelor ce se pot elibera fara prescriptie medicala, dar nu inainte ca pacientul sa-i comunice farmacistului daca sufera de alte afectiuni sau daca    se    administreaza si alte medicamente.

2

GENERALITATI

                      Printre formele farmaceutice care în    prezent constituie obiectul multor studii și cercetări, se înscriu și unguentele.                    Acestea sunt constituite din substanțe active încorporate în diferite baze de unguent. Ele sunt destinate administrării în afecțiunile topice.

                  Deși unguentele constituie o formă foarte veche de administrate a substanțelor active, importanța lor a crescut mult, datorită numeroaselor cercetări efectuate în acest domeniu.

                  Unguentele au fost cunoscute înc ă din antichitate când se foloseau ca exicipienți grăsimile naturale.Cercetările în domeniul unguentelor se amplifică la începutul secolului XIX,odată cu decoperirea a o serie de substanțe folosite la prepararea unguentelor:    glicerina, unguentul de parafină (1873), acidul stearic (1876), lanolină (1885).

În 1871 Cheseborough prepară pentru prima dată vaselina din rezidurile de distilare a uleiurilor pe bază de parafină.Datorită descoperirii de noi produși de sinteză, gama excipienților a crescut foarte mult.   

Prin îmbog    ățirea arsenalului de medicamente cu diferite substanțe ca:      vitamine, hormoni, antibiotice și a posibilității de încorporare a acestora în diferiți excipienți, importanța unguentelor a crescut considerabil.

Astăzi terapia cu unguente se bucură de o mare popularitate datorită moduluide aplicare simplu, acceptat de pacienți ușor.

3

CAPITOLUL I

UNGUENTELE

      Definiție:

Unguentele sunt forme farmaceutice alcătuite din substanțe active încorporate în diferite baze de unguente.

O definiție mai cuprinzătoare este următoarea: unguentele sunt formefarmaceutice de consistență semisolidă, obținute prin dispersarea, în mod uniform,a substanțelor active în excipienți grași sau hidrosolubili, destinate aplicării externe pe piele sau pe mucoase.

Astăzi, sub denumirea de unguente sunt cuprinse toate preparatele care se aplică pe piele sau pe mucoase, indiferent de natura excipienților, a componentelor terapeutice active sau de modul de preparare.

Definiția dată de Farmacopee este destul de generală, nefăcând nici o apreciere asupra naturii excipienților sau asupra efectului terapeutic al acestei categorii de preparare.În caracterizarea unguentelor, definițiile moderne semnalează importanța menționării proprietăților fizico-chimice.

Din acest punct de vedere, Műnzel K. definește unguentele ca geluri plastice pentru aplicație cutanată.Pe baza proprietăților fizico-chimice, s-a dedus că unguentele sunt alcătuitedin particule solide (ceară, alcool etilic, parafină) și particule lichide (ulei de parafină, de floarea soarelui, etc.).

Pe baza cercetărilor mai recente s-a constatat că și vaselina este un gel, ea fiind un amestec de hidrocarburi solide, amorfe șicristaline cu hidrocarburi lichide.

Noțiunea de gel este confirmată în același timp și de configurația structurală.Particulele fazei solide, de formă filiforă lungă sau puternic ramificată, constituieun schelet lax, căruia îi sunt atribuite proprietăți reologice care caracterizează unguentele.Stabilitatea gelului se datorește faptului că aceste particule ale fazei solide vin în atingerea cu altele, prinzându-se într-o rețea, datorită unor legaturi secundare care se stabilesc între ele.

Datorită posibilității dereglării structurii sub acțiunea unor forțe mecanice    sau termice, la unguente nu poate fi vorba de valențe principale, ci numai de legături mai slabe, de tipul Van der Waals, Coulomb sau legături de hidrogen.

4

Din definiția unguentelor se desprinde ideea că pentru a asigura calitatea unguentelor, în afară de cunoașterea bazelor de unguent și a modului de preparare,trebuie să se cunoască anatomia și fiziologia pielii.

              Unguentele sunt preparate farmaceutice    se aplica prin intindere pe piele sau pe mucoase. Excipientii sau bazele de unguent constituie o parte majora a preparatelor care pot influenta eficacitatea substantelor medicamentoase incorporate. O alta definite considera ca unguentele sunt geluri cu capacitate de deformare plastica in care sunt incluse substantele active sub forma de solutii sau emulsii. Aceasta interpretare     se    justifica prin faptul    ca cele mai    multe unguente poseda caracteristici asemanatoare gelurilor din chimia coloidala , geluri constitute dintr-o faza solida dispersata coloidal in a doua faza lichida.

Determinarile reologice si microscopice au aratat ca majoritatea unguentelor sunt constituite dintr-un schelet lax alcatuit din faza solida in care este inclusa prin absorbtie sau retinuta mecanic, faza lichida. Aceasta structura poate fi dislocata in urma actiunii unor forte mecanice sau termice, dar este de dorit ca dupa fluidificarea survenita, datorita unor forte de forfecare sau incalzirii, reteaua gelului sa se regenereze. Un astfel de sistem reversibil se numeste gel tixotropic.

Unguentele sunt intrebuintate nu numai pentru tratamentul afectiunilor dermatologice ci si pentru protejarea si intretinerea epidermului. Preparatele destinate sa apere pielea de actiunea agresiva a unor agenti nocivi sunt denumite unguente de protectie iar cele care contribuie la ingrijirea pielii se numesc unguente dermato-cosmetice.

In farmacopee si in literatura de specialitate se intalnesc pe langa denumirea de unguent si alte denumiri care sunt atribuite in functie de anumite caracteristici privind compozitia sau modul de folosire al preparatelor respective.

Pomezile = sunt unguente de consistent semi-solida care se inmoaie cand sunt frecate pe piele, formand un filtru superficial gras.                                                                                                                                         

                              Cremele= sunt unguente-emulsii cu un continut ridicat de apa și se caracterizeaza printr-o consistent mai scazuta.

Pastele = sunt preparate cu un continut mare de pulberi care au o consistenta mai tare si care de obicei nu se topesc la temperatura corpului, iar prin intindere pe piele formeaza un film protector.

Ceratele = sunt preparate grase care contin un procent mare de ceara sau parafina, avand o consistent tare si un punct de topire ridicat. Folosirea lor s-a diminuat in ultimul timp.

5

Gelatinele = sunt preparate moi care contin mai ales gelatina și glicerina. Aplicate pe piele sau muco-membrane au o actiune de lubrifiere.

Glicerolatele = sunt hidrogeluri obtinute cu glicerina si amidon, tipul cel mai cunoscut fiind asa numitele unguente cu glicerina.

O categorie aparte de preparate o formeaza unguentele oftalmice care se aplica pe mucoasa oculara §i care trebuie sa indeplineasca conditii speciale.

Toate aceste denumiri nu pot realiza o separare neta intre diferitele categorii de unguente, deoarece in multe cazuri, substantele active, modul de preparare si de administrare sunt asemanatoare. De aceea , in mod obisnuit se foloseste pentru toate categoriile citate denumirea generalizata de „ unguent"

PRINCIPIUL    ACTIV

Substanta medicamentoasa este factorul primordial in functie de care se face alegerea gradului de penetrate. Penetratia cutanata depinde de solubilitatea acesteia in excipient, de greutatea moleculara, de granulometrie, de forma cristalina, de polaritate.

Au tendinta de a absorbi prin piele : hormonii sexuali, corticosteroizii, vitaminele liposolubile, acidul salicilic §i esterii acestuia, sulfamidele, anestezina, unii alcaloizi ( morfina, stricnina, nicotina ), fenolul, mercurul, unele vitamine hidrosolubile (acidul ascorbic, tiamina, riboflavina, piridoxina, acidul pantotenic ).

Forma cristalina si marimea particulelor este importanta pentru a se asigura o dispersare cat mai avansata fie sub forma de solutie, fie sub forma de suspensie. Destul de rar se poate vorbi de o adevarata dizolvare a medicamentelor in baza de unguent. Unele medicamente dizolvate initial in excipientul cald pot sa recristalizeze in cristale mari dupa racire. De aceea este preferabil sa se faca de la inceput o dispersie la rece a particulelor solide de forma si marime cunoscuta.

Coeficientul    de    partaj      este    de    prima    importanta,      substantele    care    au solubilitate atat in apa cat si in grasimi fiind mai usor absorbite.

Concentratia medicamentului ar trebui sa influenteze viteza de absorbtie. S-a aratat ca viteza de absorbtie a unui medicament suspendat intr-o baza de unguent este proportionala cu radacina patrata a concentratiei sale. Acest parametru nu prezinta importanta practica deosebita deoarece pentru a dubla viteza de absorbtie, concentratia ar trebui sa fie crescuta de 4 ori.

                    6                                           

              EXCIPIENTUL

Vehiculul in care se incorporeaza medicamentul este un alt factor care determina gradul de penetrate. Functia bazelor de unguent este aceea de excipient adica de diluant al principiului activ.

Excipientul reprezinta in majoritatea cazurilor cel putin 90 % din preparat. Pe langa aceasta functie rolul excipientului este de a vehicula substanta activa. La locul indicat excipientul trebuie sa cedeze substanta activa, astfel se poate vorbi de conditia ca medicamentul sa aiba o afinitate mai mare fata de tesuturile unde trebuie sa actioneze decat fata de excipient. Eliberarea substantei active depinde de solubilitatea acesteia in excipient, substantele insolubile sau putin solubile in baze de unguent fiind cedate mult mai usor.

Alegerea unui excipient depinde de proprietatile fizico-chimice ale substantei active ca atare si sub forma de unguent.

7

MEDICATIA ANTIINFLAMATOARE ( ANTIREUMATICA)

UNGUENTELE ANTIINFLAMATOARE

        Unguentele antiinflamatoare pot fi alopate dar si naturiste ( unguente pe baza de plante). Fitoterapia isi gaseste si ea utilizarea alaturi de mijloacele fizioterapiei in calmarea durerilor, cu atat mai mult cu cat utilazarea fara discernamant a medicatiei analgezice si antiinflamatoare are efecte adverse redutabile.

Cele mai utilizate plante cu efect antiinflamator sunt: faina de mustar sub forma de cataplasme, gheara diavolului, galbenelele, arnica, ienupar, castan, hamelisul, etc. .

    Am amintit mai sus ca unguentele antiinflamatoare trateaza si bolile varicoase si hemoroizii. Boala varicoasa se caracterizeaza prin aparitia unor dilatatii permanente si neregulate la nivelul vaselor de sange venoase.

      Tratamentul varicelor urmareste prin masuri profilactice impiedicarea dezvoltarii varicelor si a complicatiilor lor prin folosirea de substante venotonice din plante ( ca tratamente adjuvante), se folosesc in acest sens preparatele pe baza de castan salbatic.

      O alta problema sunt si hemoroizii, care sunt dilatatii ale venelor hemoroidale situate la nivelul partii terminale a intestinului gros, manifestata prin dureri si hemoragii. Pentru tratamentul acestora se recomanda unguente pe baza de hamelis, castan salbatic, tataneasa, galbenele, urzica moarta cat si bai locale , comprese spalaturi cu ceaiuri din plante cu efect astringent , antiseptic, antiinflamtor, calmant.

                                  INFLAMATlA    este o reactie complexa, neurotropa, vasculara si metabolica, declansata de patrunderea unor agenti patogeni – straini sau produsi de degradare proprii -in tesuturile sanatoase ale unui organism. Este o reactie de aparare si are unele mecanisme comune cu infectia si alergia.

Cauzele inflamatiei pot fi de natura :

microbiologica ( bacterii, virusuri );

imunobiologica (produsi implicati in reactii antigen – anticorp );

fizica (traume, obiecte straine, radiatii);

                                                                                                            8

chimica (substante iritante prin caracterul lor acid, alcalin);

CLASIFICAREA INFLAMATIILOR

a) dupa etiologie:

piogena (produsa de infectii bacteriene )

reumatica

b) dupa localizare si structuri afectate :

artrita

          – tendinita

          -bursita

c) dupa durata:

acuta

cronica

d) dupa aspectele histologice.

INFLAMATIA ACUTA

Local,se disting trei tipuri de procese care se succed :

Tulburari metabolice. Sunt exacerbate glicoliza anaeroba, procesele proteolitice si lipolitice, se produc alterari ale mitocondriilor si lizozomilor, se acumuleaza metaboliti acizi (acidoza locala), determinand aparitia mediatorilor inflamatiei.

Tulburari vasculare ,dominate de arteriolo- si capilarodilatatie, cauze ale hiperemiei    (rubor) si caldurii locale(calor).

Concomitent se produc tulburari ale permeabilitatii capilare , extravazarea plasmei, aparitia edemului inflamator.

1. Procesele morfologice si respiratorii. Concomitent cu alterarile tisulare se produc
procese de regenerare, mai accentuate in perioadele tarzii ale inflamatiei.

INFLAMATIA CRONICA

Se manifesta prin vasodilatatie, crestere a permeabilitatii si procese exudative reduse. Predomina procesele proliferative implicand mai ales celulele tesutului conjunctiv (fibroplazie). Rezulta un tesut de granulate. Leucocitele prezente sunt monocite si plasmocite.

                                                                                                              9

      BOLILE REUMATICE

Cuprind suferintele articulatiilor, tesuturilor periarticulare si organelor derivate din mezenchim. Procesul patologic se manifesta ca o inflamatie activa avand organ tinta membrana sinoviala si ca degenerescenta a structurilor articulare, afectand cartilajul diartrodial.

                          AFECTIUNI ALE    APARATULUI LOCOMOTOR

Aparatul locomotor este alcatuit din articulatii, oase si muschi. Oasele si muschii formeaza doua sisteme: sistemul muscular si sistemul osos.

Sistemul osos alcatuieste scheletul care este format din oase si          incheieturi si este structura de baza ce sustine corpul uman. Oasele ofera un suport rigid testuturilor moi ale corpului si formeaza parghii ce se misca cu ajutorul contractiilor musculare. Articulatia este formatiunea anatomica constituita dintr-un sistem de structuri care leaga intre ele doua sau mai multe oase. Se cunosc articulatii fixe, denumite sinartroze si articulatii mobile, denumite diartroze sau sinoviale.

Cuprind suferintele articulatiilor, tesuturilor periarticulare si organelor derivate din mezenchim. Procesul patologic se manifesta ca o inflamatie activa avand organ tinta membrana sinoviala si ca degenerescenta a structurilor articulare, afectand cartilajul diartrodial.

Suferinta articulatiilor si a tesuturilor periarticulare este cunoscuta sub denumirea de boli reumatice. Procesul patologic care conduce la boala cunoaste in principal doua cai: inflamatia activa si degenerescenta articulara. Manifestarea clinica dominanta in bolile reumatice este durerea. Inflamatia reumatismala debuteaza in membrana sinoviala prin alterari ale substantei fumdamentale conjunctive si ale vaselor mici capilare. Procesul inflamator este declansat, de obicei, de un factor necunoscut (virus, micoplasme, procese autoimune etc).

In bolile reumatice degenerative organul afectat primar este cartilajul. Odata cu inaintarea in varsta, incepand de la 30 de ani, ca o manifestare a proceselor de imbatranire, apar modificari calitative la nivelul cartilajelor. Ca rezultat, scade rezistenta cartilajelor, acestea se decoloreaza, se fisureaza, din cartilaj se elimina mici fragmente in cavitatea sinoviala, apare inflamatia secundara a membranei sinoviale.

                                                                                        10

    Combinatia dintre degenerescenta cartilaginoasa si inflamarea sinoviala i-a determinat pe autorii americani sa numeasca acest grup de afectiuni – osteoartrite.

                                              Bolile reumatoide se pot clasifica astfel:

1. Articulare , cu caracter antiinflamator : reumatismul articular, reumatismul articular secundar infectios , poliartrita reumatoida, spondilita anchilozanta

2. Articulare , cu caracter degenerativ : artroze , poliartroze , spondiloze

3. Articulare periferice , cu cararcter degenerativ sau inflamator : mialgii, tendinite , bursite , condrite , periartrite

Bolile reumatoide mai frecvent intalnite sunt:

1. Artrozele

2.Spondiloza sau artroza vertebrala

3.Reumatismul infectios

4.Artrita reumatoida sau poliartrita

5.Guta articulara

MODIFICARI DEGENERATIVE ARTICULARE

Pot fi consecinta unei inflamatii, uzurii prin varsta ,solicitarii excesive , traumatismelor. Aceste modificari se localizeaza mai frecvent la sold, genunchi, glezna, coloana vertebrala.

Consecintele bolilor inflamatorii si degenerative sunt:

– durerea (prin terminable nervoase din ligamentul capsular, periost,membrana sinoviala);

        -        tulburarea motilitatii;

deformatii (sub luxatii, anchiloze ).

                                                                                              10                                                                                                                                                                                                                                             

CLASIFICAREA BOLILOR REUMATICE

                  1. Boli reumatismale articulare si viscerale cu caracter inflamator: reumatismul articular acut, reumatismul articular secundar infectios, poliartrita reumatoida, spondilartrita anchilopoietica, sindromul Reiter.

              2. Boli reumatismale articulare cu caracter degenerativ: artroze, poliartroze, discartroze.

3. Boli reumatismale abarticulare cu caracter inflamator sau degenerativ: mialgii, miozite, tendinite, tenosinovite, bursite, periartrite.

4. Manifestari articulare de tip reumatic in alte boli xolagenoze, artrite alergice, boli dismetabolice, boli endocrine, poliartrita psoriazica.

BAZE FARMACODINAMICE

Clasificarea medicamentelor folosite in bolile reumatice are la baza criteriile terapeutic si chimic. Dupa utilizarea terapeutica se disting patru categorii:

a ) antiinflamatoare cu efect imediat;

b) medicamente antireumatice de baza;

c) alte antiinflamatoare;

d) adjuvante.

1. Antiinflamatoare cu efect imediat , dar cu durata scurta dupa intreruperea administrarii. Se impart in doua grupe:

A. Antiinflamatoare steroidiene ( AI S )

B. Antiinflamatoare nesteroidiene ( A I N S )

Au actiune simptomatic-patogenica, diminua sau inlatura unele simptome si semne ale inflamatiei in bolile reumatice cronice dar nu modifica evolutia procesului patologic.

2.Medicamente antireumatice de baza , au actiune lenta, fara efect antiinflamator. Se folosesc ca „ terapie de baza " in poliartrita reumatoida. Efectul apare dupa 2-3 luni si persista luni-ani dupa intreruperea administrarii. Influenteaza unele componente patogenice si modifica evolutia procesului reumatic.

            Medicamente antireumatice de baza cuprind :

– Antimalarice de sinteza :Clorochina, Hidroxiclorochina.

– Saruri de aur.

– Derivati tiolici: Penicilamina, Piritinol, Tiopronina, Captopril.

– Imunomodulatoare : Levamisol.

    – Imunodepresoare : Ciclofosfamida, Azatioprina, Metotrexat.

                                                                                                                            12

3. Alte antiinflamatoare    : Orgoteina, Acid aristolochic,

Rumalon ; actioneaza imediat prin mecanisme diferite ale corticosteroizilor si nesteroidienelor si avand efect de durata mai mare decat acestea.

4. Adjuvante care influenfeaza durerea, starile de contractura musculara, tulburarile psihice consecutive.

– Analgezice, orale sau injectabile ( paracetamol, codeina, propoxifen, pantazocina ) si topice ( unguente, creme, geluri cu salicilat de metil, salicilat de trietanolamina, extract capsicum, camfora, oleum eucalipt, extract de namol, extract helleborus ).

– Miorelaxante

– Tranchilizante

Antiinflamatoarele nesteroidiene ( AIN S ) cuprind:

1 .Acizi carboxilici:

a. Derivati de acid salicilic : acid acetilsalicilic, diflunisal, benorilat, etenzamid.

b. Derivati de acid acetic: derivati de acid fenilacetic (diclofenac, alclofenac, fenclofenac) ; derivati de acizi carbociclici si heterociclici acetici (indometacin, sulindac, tolmetin, lonazolac).

c.    Derivati de acid propionic: ibuprofen, flurbiprofen, naproxen, fenbufen, ketoprofen, benoxaprofen, fenoprofen, indoprofen, pirprofen, suprofen.

d.      Derivati de acid fenamic de acid    flufenamic,mefenamic, acid meclofenamic, acid niflumic.

2.Acizi enolici:

a. Pirazolone:fenilbutazona, oxifenbutazona, kebuzona, clofezona, isopirina, apazona, feprazona.

          b. Oxicami: piroxicam.

3.Alte structuri: diftalon, proquazon, bufexamac.

                                                                                                              12

                                                                            ACTIUNILE AINS

AINS au actiuni antiinflamatoare, analgezica, antipiretica, potenta acestora diferind de la o substanta la alta. Mecanismul actiunii antiinflamatoare, este incomplet cunoscut, cuprinde      diminuarea    biosintezei      prostaglandinel ,    inhibitia eliberarii enzimelor lizozomale din polimorfonucleare, diminuarea formarii anionilor superoxid.

Alte mecanisme demonstrate pentru unele AINS : actiune antikinine (salicilati, fenilbutazona, ketoprofen, steroizi), inhibrfia colagenazei, hialuronidazei, glucoronidazei, proteazelor (salicilati, indometacin, ac. flufenamic ), inhibitia sintezei si secretiei mucopolizaharidelor (fenilbutazona, diclofenac).

FARMACOTERAPIE

Una din caracteristicile bolilor reumatice este evolutia cronica, cu remisiuni si episoade acute.

Mijloacele terapeutice au ca scop :

– suprimarea inflamatiei;

– inlaturarea durerii;

– mentinerea si imbunatatirea functionala;

– prevenirea deformarilor;

– corectarea acestora dupa instalare.

Pentru aceste obiective se folosesc medicamente antiinflamatoare, terapie fizica, interventie chirurgicala. Tratamentul este adesea de lunga durata ceea ce ridica probleme de toleranta, compliant, interactiuni cu alte medicamente. Rezultatele tratamentelor sunt dependente de stabilirea precoce a diagnosticului, caracteristicile bolii, varsta bolnavului, existenta altor boli concomitent, stabilitatea la medicamente.

Antiinflamatoarele nesteroidiene reprezinta medicatia utila in grade variate, in tratamentul tuturor afectiunilor reumatismale inflamatorii si degenerative, articulare si abarticulare.

Calitatile care se cer unui bun AINS sunt: efect rapid analgezic §i antiinflamator, mentinerea eficacitatii la administrare prelungita, toleranta buna, administrare comoda. Exista diferente mici intre substantele cunoscute si in ce priveste eficacitatea si toleranta. Bolnavii raspund individual la aceste medicamente. Nu exista criterii pentru a prevedea care AINS este mai activ la un anumit bolnav. Diferentele intre bolnavi sunt mai mari decat cele intre substante.

                                                                                      13

AINS pot fi administrate in aplicatii locale (terapie percutana ) sub forma de gel, unguent, crema , solute, emulsie. Pe aceasta cale sunt folosite numai acele substante care, datorita proprietatilor fizico-chimice particulare, pot fi preparate in forme farmaceutice cu o biodisponibilitate satisfacatoare. Aceste substante nu pot fi folosite insa un timp indelungat.

                                                          CAPITOLUL II

BAZELE DE UNGUENT CA    GELURI

Gelurile sunt sisteme disperse constituite din cel putin doua faze : o faza solida si una lichida (liogeluri). Portiunea solida formeaza o retea coerenta; tridimensionala denumita textura sau matrita in care se gaseste imobilizata faza lichida sub forma unui mediu de asemenea coerent. De aceea, un astfel de sistem se numeste bicoerent. La o solicitare relativ mica, aceste geluri sufera o deformare plastica. Unguentele sunt in cea mai mare parte geluri cu valente secundare (geluri de coloizi hidrofili, de hidrocarburi, lipogelurile de trigliceride).

Unguentele sunt geluri cu continut mare de lichid care este fixat prin doua mecanisme. O portiune mica de faza lichida se gaseste la interfata solid-lichid iar restul de lichid care reprezinta o cantitate apreciabila, este retinut prin captare mecanica si capilaritate.

Proprietatile tipice ale acestor geluri sunt : coerenta, stabilitatea si comportarea plastica de curgere.

              COMPONENTELE BAZELOR DE UNGUENT

Ca excipient pentru unguente se poate folosi un singur component, cum ar fi vaselina. De cele mai multe ori se foloseste insa ca excipient, o asociere constituita din mai multe componente a caror alegere se face in functie de necesitatile terapeutice §i tehnice. Un astfel de excipient poate fi constituit din: produse lichide, produse moi, produse cu puncte de topire ridicate, emulgatori, agenti tensioactivi, stabilizanti, antioxidant, conservanti, etc. in principiu, numarul componentelor trebuie sa fie limitat la strictul necesar.

Produsele care pot fi folosite pentru formularea bazelor de unguent sunt foarte numeroase , iar natura fizico-chimica a acestora este foarte variata.

                                                                    14

Din punct de vedere al afinitatii fata de apa sau fata de grasimi, bazele (excipientii) pentru unguente pot fi impartite in patru grupe : baze grase, baze emulsii de tip A/U, baze emulsii de tip U/A §i baze hidrosolubile.

        I .    BAZE GRASE

Bazele grase, denumite baze anhidre lipofile, contin grasimi si uleiuri      vegetale si animale, hidrocarburi, siliconi.

Caracteristicile principale ale acestor baze sunt: solubilitatea in uleiuri si lipsa de solubilitate in apa. Ca urmare a proprietatilor hidrofobe, nu pot incorpora apa si nu se pot indeparta prin spalare cu apa.

1) GRASIMI SI ULEIURI

Uleiurile si grasimile vegetale si animale, denumite si lipogeluri, sunt amestecuri de gliceride. Delimitarea intre uleiurile fluide si grasimile solide nu poate fi facuta net. Untura reprezinta tipul de grasime semisolida in timp ce seul este considerat tipul de grasime solida. Produsele folosite din cele mai vechi timpuri, grasimile si uleiurile naturale au constituit foarte multa vreme singurele materiale folosite pentru    obtinerea unguentelor. Acestea sunt trigliceride, esteri ai glicerinei cu acizi grasi saturati    sau nesaturati. Grasimile naturale contin pe langa trigliceride si acizi grasi liberi, fosfatide, sterine, hidrocarburi, vitamine, aminoacizi.

Uleiurile vegetale au caracter nesaturat si sunt supuse autooxidarii. Se folosesc uleiurile de floarea soarelui, soia, masline, sesam, arahide, seminte de bumbac, asociate cu componente cu punct de topire mai ridicat, ceruri, parafina sau vaselina. Uleiurile fixe sunt bine tolerate de piele.

Axungia (grasimea de porc) este produsul rezultat prin topirea din tesuturile adipoase ale porcului. A fost folosita ca baza de unguent fara adaosuri deoarece are o consistenta semisolida. Se prezinta ca o masa moale alba omogena, cu miros slab caracteristic, usor solubila in solvent organici, insolubila in apa si alcool etilic. Se topeste la 38-41°C. Axungia poate incorpora pana la 15% apa. Are afinitati cu grasimile din piele, cedand substantele incorporate. Cu toate calitatile pe care le are, grasimea de porc nu mai este folosita aproape deloc, datorita lipsei de stabilitate, fiind supusa unei autooxidari destul de rapide.

                                                                          15

2) ULEIURI HlDROGENATE

Prin hidrogenarea unor uleiuri vegetale se satureaza legaturile nesaturate si se obtin produse cu punct de topire mai inalt si mai stabile. Are loc si o izomerizare care de asemenea ridica punctul de topire.

Uleiurile hidrogenate poseda proprietati dermatologice ca si axungia dar sunt relativ mai putin supuse autooxidarii.

Se foloseste uleiul de arahide hidrogenat, produs onctuos cu punct de topire 36-38°C sau uleiul de ricin hidrogenat.

3) GRASIMI SEMISINTETICE

Sunt produse innobilate prin esterificarea glicerinei cu acizi grasi care au fost obtinuti prin saponificarea grasimilor si uleiurilor naturale, hidrogenare si purificare. Se obtin amestecuri de trigliceride care nu mai contin duble legaturi si din aceasta cauza sunt foarte stabile. In amestec se pot gasi mono- , di- ,si trigliceride.

Sunt produse aproape incolore, fara gust si miros, care au compatibilitate fiziologica buna.

4) CERURI

a) Ceara de albine = este un produs obtinut prin topire in apa calda a fagurilor de albine goliti de miere. Contine palmitat de miricil 72%, acid cerotic 10%, acid melisic. Spre deosebire de lanolina nu contine practic steroli (0,8%).

In farmacopee sunt incluse atat ceara alba (cera alba ) cat si ceara galbena (cera flava ).

Ceara galbena se prezinta sub forma de placi sau masa galbena, cu fractura mata si granuloasa, cu miros slab caracteristic. Este solubila in uleiuri grase si volatile, benzen si cloroform. Are punct de topire 62-65°C. Favorizeaza formarea emulsiilor de tip A/U si ridica punctul de topire al bazelor de unguent.

Ceara alba este produsul purificat si inalbit care are proprietati similare.

b) Cetaceu

Cetaceul (cetaceum, spermaceti ) este un produs obtinut din substante grase continute in cavitatile pericraniene ale balenei. Contine palmitat de cetil si miristat de cetil in proportie de 70-90% §i esteri ai unor acizi grasi superiori nesaturati, 2-5%.

Se prezinta ca o masa cu luciu sidefos, cu structura lamelara cristalina, transparenta in strat subtire, onctuoasa la pipait, nu

                                                    16

lasa pata de grasime pe hartie, cu miros slab caracteristic. Este practic insolubil in apa si alcool, solubil in eter, cloroform, uleiuri fixe si volatile. Se topeste la 45-54°C.

Se foloseste in unguente-emulsii ca stabilizator; confera preparatelor un aspect omogen, lucios.. Absoarbe apa datorita esterilor continut care joaca rol de emulgatori A/U. Nu este iritant sau alergic. Este supus autooxidarii la aer §i lumina, cand se coloreaza.

c) Lanolina

Produs de origine animala obtinut prin extractia si purificarea lipidelor de pe lana de oaie care confine alcooli superiori esterificati cu acizi grasi in proportie de circa 97% §i 3-4% alcooli si acizi grasi liberi.

Lanolina nu este propriu-zis o grasime si se apropie in ceea ce priveste compozitia chimica mai mult de ceara, fiind un amestec de esteri de acizi grasi cu alcooli superiori in care predomina colesterolul. Din acest punct de vedere denumirea de ceara de lana (cera lanae ) este mai corecta decat cea de grasime de lana (adeps lanae). Filmul protector care acopera fibrele de lana reprezinta o secrete a pielii oilor constituita din lanolina, saruri de potasiu ale unor acizi grasi si acizi grasi liberi. In functie de provenienta lana bruta confine 3-24% ceara.

Obtinerea si purificarea lanolinei de pe lana oilor este un proces tehnologic destul de complicat. In principiu, acest proces are loc prin tratarea §i extragerea lanii cu dizolvanti sau spalare cu alcali, dupa care rezulta lanolina bruta cu miros neplacut, puternic colorata, care este supusa apoi purificarii. Produsul brut se extrage cu benzina si solutii alcaline alcoolice. In solute benzenica trece lanolina, iar in soluble alcoolice alcaline trec acizii grasi sub forma de sapunuri.

Lanolina separata de acizii grasi liberi se decoloreaza cu carbune animal, peroxizi si alte substante, apoi este tratata cu vapori de apa la 310-350°C. Lanolina care ramane dupa decantare §i separare este supusa deshidratarii, dupa care prin cristalizare se obtine circa 85% cu punct de topire 33-38°C. Calitatea lanolinei, culoarea, mirosul si proprietatile ei depind de procesul tehnologic aplicat.

Indicele de aciditate al lanolinei anhidre se modifica putin la pastrare intrucat lanolina se saponifica greu §i de aceea formarea de acizi liberi poate fi considerata neglijabila.

Indicele de apa este o constanta deosebit de pretioasa din punct de vedere practic deoarece da indicatii in legatura cu cantitatea de apa care poate fi incorporate de catre un anumit produs.

                                                                                        17

Prin indicele de apa se intelege cantitatea de apa in procente pe care o poate fixa si retine la temperatura normala o baza de unguent. Determinarea indicelui de apa se face dupa cum urmeaza : in baza de unguent topita se adauga treptat si amestecand, cantitati mici de apa pana cand apa nu mai este retinuta, cand apa separa, iar amestecul nu mai adera de pistil si mojar. Amestecul se intinde pe o placa de sticla intr-un strat de circa 0.5cm si se lasa 24 ore amestecand din cand in cand. Apa separata se indeparteaza cu ajutorul unei hartii de filtru. Dupa aceea amestecul se uniformizeaza si    se determina cantitatea de apa, raportandu-se la 100g baza de unguent.

In Farmacopee figureaza doua monografii: lanolina anhidra (adeps lanae anhydricus ) si lanolina hidratata (adeps lanae hydrosus ). Lanolina hidratata contine 25% apa. Se obtine incalzind lanolina anhidra pe baia de apa, apoi se adauga treptat apa, se amesteca pana la racire si se omogenizeaza. Cand se prescrie „ lanolina" se elibereaza lanolina hidratata. Lanolina are o compozitie complexa. La formarea esterilor participa aproximativ: 20% alcooli alifatici, 30% derivati de colestan si 27% derivati de lanostan. In portiunea acida sunt prezenti peste 30 de acizi. Au mai fost identificati hidrocarburi si o fosfolipida. Lanolina este compatibila cu pielea constituind un agent emolient care produce o pelicula hidrofoba cu efect adeziv. Lanolina este o masa vascoasa, de culoare galben deschis pana la galben brun, cu miros slab caracteristic. Este solubila in eter, cloroform, benzina, benzen, eter de petrol, acetat de etil; este insolubila in apa si alcool; dizolva iod, diiodotimol, acid salicilic.

Lanolina se pastreaza la rece, ferita de lumina, in vase complet umplute cu produs topit. Desi este stabila, lumina, aerul si caldura produc degradari datorita autooxidarii. Lanolina se amesteca usor cu vaselina si da amestecuri care absorb cantitati mari de apa sau solutii apoase sub forma de emulsii A/U. Cu toate dezavantajele pe care le prezinta ramane unul din produsele cele mai utilizate la prepararea unguentelor.

d)Alcooli proveniti din lanolina si derivati .

Consistenta ridicata, mirosul neplacut si stabilitatea limitata a lanolinei au condus la cercetari pentru separarea emulgatorilor din lanolina.

Acesti derivati asociati de cele mai multe ori cu vaselina dau baze de unguent corespunzatoare.

EUCERINA- este o asociere de eucerina ( amestec de oxicolesterol, izocolesterol si metacolesterol ) in proportie de 5% cu 95% vaselina. Acest produs, poate emulsiona circa 100% apa.

                                                                                          18

ALCOOLI DE LANOLINA SAU DIN LANA -reprezinta un amestec format din colesterol 22-35%, colestanol 2,5-5,1%, agnosterol 5,3%, laurosterol 21,3-26,6% si alcooli opticinactiv in proportie de 29,9-50,7%. Se obtin prin hidroliza lanolinei cu alcali sau prin hidrogenarea lanolinei. Se prezinta ca mase solide de culoare galben pana la brun deschis friabile, cu miros asemanator lanolinei, cu fractura stralucitoare si omogena. Produsul oficinal este definit ca un amestec de steroli, triterpene sj alcooli alifatici superiori obtinuti din lanolina.

Alcoolii de lana prezinta o serie de incompatibilitati: cu metilceluloza si tragacanta (fluidificare ), cu fenolii §i rezorcina (reducerea capacitatii de a incorpora apa ), cu gudroanele (precipitare ), cu emulsiile U/A (Ph. Helv. ).

ALTI DERTVATI DE LANOLINA:

-Lanolina distilata- se obtine prin distilarea lanolinei purificate si este un produs foarte stabil si aproape fara miros.

-Lanolina hidrogenata- este un produs in care dublele legaturi sunt saturate iar esterii sunt transformati in alcoolii si acizii respectivi.

-Lanolina lichida-cunoscuta §i sub denumirea de ulei de lanolina, cuprinde fractiunile de esteri cu greutate moleculara mica si se prezinta ca un produs fluid, vascos, de culoare galbena. Este mai putin lipicioasa si foarte usor miscibila cu hidrocarburile chiar la temperaturi joase.

-Lanolina ceroasa- cuprinde fractiunile de esteri cu greutate moleculara mare si se prezinta ca o ceara de culoare galbena.

-Lanolinatul de izopropil- rezulta din actiunea alcoolului izopropilic asupra lanolinei care rezulta un lichid clar cu actiune emolienta.

-Lanolina acetilata- este obtinuta prin esterificarea gruparilor din lanolina naturala; se prezinta ca o masa slab galbena care se dizolva in uleiuri minerale dand solutii limpezi si stabile. Se utilizeaza pentru preparate de protectie si la prepararea sapunurilor.

-Lanolina acetilata si etoxilata- este un produs hidrofil, solubil in apa, alcool izopropilic §i ulei de ricin.

-Lanolinele etoxilate- sunt produse hidrofile; sunt produse moi, mai putin vascoase decat lanolina, emoliente cu proprietati tensioactive mai mari decat lanolina. Se folosesc ca plasticizanti hidrofili, emolienti si stabilizatori de emulsii.

                                                                  19

            5) HIDROCARBURI

Dintre hidrocarburi, cele mai utilizate produse pentru prepararea unguentelor sunt: parafina, vaselina si uleiul de parafina la care se pot adauga unele produse inrudite: ozocherita §i cerezina.

a) VASELINA- este un produs de consistenta moale, obtinut din reziduurile de la distilarea petrolului brut si constituit din hidrocarburi saturate. Reziduul supus distilarii da vaselina bruta constituita din hidrocarburi solide si lichide. Dupa origine, compozitia vaselinelor este diferita. Aceste produse care rezulta din petrol sub forma de masa moale se numesc vaseline naturale.

In afara de vaselina naturala se mai intalnesc produse sintetice si artiflciale.

-Vaselina sintetica-este obtinuta prin sinteza si nu prezinta importanta practica fiind un produs scump.

-Vaselina artificiala- este alcatuita din amestecuri de ulei de parafina usor si parafina solida de obicei in proportie de 1:4. Un astfel de produs este denumit unguentum paraffini care nu are totdeauna o consistenta omogena avand un aspect grauntos. Are tendinta de separare a componentelor fluide.

-Gaci-vaselina- este o vaselina artiflciala standardizata in ceea ce priveste procentul de izoparafme §i parafine ciclice. In farmacopee este inscrisa vaselina alba.

-Vaselina alba (vaselinum album )-este un amestec semisolid de hidrocarburi saturate obtinute din petrol, purificata §i albita. Se prezinta ca o masa alba, cu aspect omogen, filanta, grasa la pipait, translucida in strat subtire, opaca in strat gros, fara miros si fara gust. Sub forma topita este transparenta si are o slaba fluorescenta verde albastruie. Este usor solubila in eter, cloroform, benzen §i insolubila in apa, alcool si glicerina. Este miscibila cu uleiurile; este considerata o baza de unguent hidrofoba.

Produsul nedecolorat este vaselina galbena (vaselinum flavum ). Vaselina galbena nu contine urme de decoloranti iritanti si de aceea este mai bine tolerata de mucoase. Vaselina are structura de gel constituit din ace fine cu aspect cristalin, denumite trichite.

Vaselina are o buna capacitate de intindere, este ductila, formeaza un film uniform pe piele, este stabila la pastrare; poate fi sterilizata prin caldura uscata. Vaselina prezinta si dezavantaje : este mai greu tolerata de piele si poate fi iritanta, nu are afinitate fata de grasimile din piele si de aceea nu poate fi absorbita. Din punct de vedere tehnic este de remarcat ca singura nu poate emulsiona decat cantitati foarte mici de apa; vascozitatea si consistenta sunt subordonate temperaturii.

                                                      20

Astfel in timpul verii unguentele cu vaselina devin moi si apare riscul de separare a componentelor active iar in timpul iernii pot deveni prea consistente si sunt mai greu de aplicat pe piele.

b) ULEIUL DE PARAFINA – este folosit in unguente asociat cu parafina, cu vaselina sau alte baze de unguent pentru a regla consistenta Se folosesc doua tipuri de ulei de parafina, tipul vascos si tipul usor. Primul se utilizeaza ca agent pentru scaderea consistent unguentelor. Uleiurile minerale nu au capacitatea de a penetra in epiderm si dau o senzatie uleioasa la aplicare.

c) PARAFINA

Este un amestec de hidrocarburi solide, constand indeosebi din parafine normale (cu lant neramificat ). Este asemanatoare cu ceara, de culoare alba, are structura cristalina. Se utilizeaza pentru a mari consistenta unguentelor.

Cerezina este un produs solid obtinut prin purificarea ozocheritei, folosita in acelasi scop ca si parafina.

d) PLASTIBAZA

Este un gel artificial care depaseste calitativ diversele sorturi de vaselina. Acest gel se obtine prin dizolvarea de 5% polietilena in ulei de parafina la 130°C dupa care amestecul se raceste brusc sub 50°C. Polietilena se prinde intr-o retea de forma unui burete care refine uleiul §i rezulta un gel plastic asemanator vaselinei.

6) SILICONT

Siliconii sau polisiloxanii sunt polimeri inalti la care atomii de siliciu sunt legati intre ei prin intermediul oxigenului. Cei mai simpli sunt siliconii metilici care exista sub trei forme:

-uleiuri;

-rasini;

-elastomeri (asemanatori cauciucului).

Prezinta mici modificari a vascozitatii chiar la mari variatii de temperatura; sunt stabile la cald ; se prezinta sub forma de lichide incolore, transparente, vascoase, fara gust si miros, cu aspect de ulei de parafina; sunt solubile in xilen, eter, hidrocarburi clorurate, acetat de amil, benzina usoara si insolubile in apa, alcool, metanol, acetona, uleiuri vegetale si ulei de parafina. Siliconii pot fi emulsionati cu agenti anionici, cationici sau neionici si pot fi prezentati sub forma de emulsii stabile de tipul U/A. Intra in compozitia preparatelor de protectie si a unor produse cosmetice. Datorita proprietatilor hidrofige sunt utilizate in protectia pielii fata de umezeala si de substante hidrosolubile, sub forma de unguente in proportii de 10-30%.

                                                                      21

Utilizarea siliconilor ca baze de unguente, cauta sa puna in valoare proprietatile hidrofobe ale acestora; de aceea sunt intalnite mai ales in unguente si preparate dermatologice de protectie. Unguentul format din 30% silicon fluid in vaselina are o foarte buna actiune protectoare.

Uleiurile de siliconi sunt compatibile cu: alcoolul cetilic, untul de cacao, monostearatul de gliceril, acidul lauric, lanolina, acidul stearic; dau insa amestecuri instabile cu sapunul moale si glicerina si sunt nemiscibile cu uleiurile vegetale, uleiul de parafina si nu dizolva colesterolul.

Este incompatibil cu ceara, alcoolul 95 °C, glicerolul, lanolina, uleiul mineral, vaselina, acidul stearic, alcoolul stearic, apa.

Preparatele de siliconi nu se vor aplica acolo unde este necesara o drenare libera sau pe pielea inflamata sau care prezinta rosaturi. Siliconii pot fi iritanti pentru mucoasa oculara.

II. BAZE DE UNGUENT EMULSII A/U

Din excipientii descrisi in cadrul bazelor de unguent lipofile respectiv hidrocarburi, gliceride, ceruri, siliconi, se pot obtine emulsii prin incorporarea apei sau a solutiilor apoase sau hidroalcoolice. Deoarece capacitatea de incorporare a apei majoritatii acestor baze este mica se impune adaosul de emulgatori.

Dependent de natura acestora si de procentul de lucru bazele pot contine cantitati mai mici sau mai mari de apa, fie ca faza interna in cadrul unguentelor emulsii de tip A/U, fie ca faza externa in cadrul emulsiilor de tip U/A.

Bazele emulsii prezinta o serie de avantaje: au o consistenta buna, contin o faza apoasa incorporate in faza grasa, datorita proprietatilor emulsive ale emulgatorilor.

Bazele emulsii A/U anhidre au capacitatea de a incorpora apa si din acest motiv sunt denumite baze de absorbtie si dau prin emulsionarea de apa baze hidratate. Ca si bazele lipofile bazele emulsii de tip A/U nu se pot indeparta prin simpla spalare cu apa. Fata de acestea prezinta insa avantajul ca au o consistenta mai potrivita si o anumita capacitate de cedare a substantelor active incorporate.

Emulgatorii A/U folositi la prepararea bazelor de absorbtie sunt mai ales emulgatori neionogeni; o serie de emulgatori se gasesc in stare naturala in unele produse. In farmacopee figureaza ca emulgatori A/U mai ales colesterolul sau alcoolii din lanolina.

                                                              22

Alti emulgatori folositi sunt esteri partiali ai glicerinei cu acizi grasi cum este de exemplu monostearatul de gliceril sau esteri ai acizilor grasi cu sorbitanul (spanuri).

In F.R.X figureaza ca baze de absorbtie unguentul de alcooli din lana si unguentul simplu.

= Unguentul de alcooli din lana =(unguentum alcoholum lanae ) denumit si unguent cu lanalcoli oficializat in farmacopee este constituit dintr-un amestec de: alcooli de lana 6g, alcool cetostearilic 0,5g, parafina 26,5g, parafina lichida 67g. Componentele se topesc pe baia de apa la 60°C si se tritureaza pana la racire. Alcoolul cetostearilic se adauga pentru intensificarea actiunii emulgatoare a alcoolilor de lana. Unguentul cu lanalcoli da emulsii stabile A/U.

=Unguentul cu alcooli de lana hidratat =din unguentul cu lanalcoli rezulta unguentul cu alcooli din lana hidratat (unguentum alcoholum lanae aquosum )care dupa F.R.IX se prepara din parti egale de unguent cu alcooli din lana si solutie conservanta. Unguentul cu lanalcoli si solutie conservanta se incalzesc la 60°C §i se amesteca pana la racire.

=Unguentul simplu = (unguentum simplex) este o baza de absorbtie inscrisa in F.R. IX care are o compozitie simpla: lanolina lOg, vaselina 90g.

                  Ill. BAZE DE UNGUENT EMULSII U/A

Prin utilizarea emulgatorilor hidrofili se obtin baze emulsii U/A. Excipientii de tip U/A sunt usor de aplicat, cedeaza rapid substanta activa si in unele cazuri favorizeaza penetrarea. In plus, sunt produse care se indeparteaza usor prin spalare si de aceea sunt denumite baze lavabile.

Pentru prepararea acestor baze se folosesc excipientii de tip Lanette inscrise in farmacopee.

=Unguentul emulgator = (unguentum emulsificans ) este oficinal in F.R.IX si este constituit din: alcool cetostearilic emulgator 30g, parafina lichida 35g, vaselina alba 35g. Se prepara prin incalzire la 60°C dupa care se amesteca pana la racire. Rezulta un excipient alb sau alb-galbui care da emulsii stabile U/A. Alcoolul cetostearilic emulgator din formula se prepara la randul sau din alcool cetostearilic 90g, cetilsulfurat de sodiu lOg si apa 5g.

= Unguentul emulgator hidratat =(unguentum emulsificans aquosum ) rezulta din excipientul precedent prin incalzirea unguentului emulgator 40g cu solutie conservanta 60g la cald si se tritureaza pana la racire.

                                                                    23

= Unguente racoritoare = aceste baze formeaza o categorie aparte de preparate care sunt sisteme disperse obtinute uneori fara emulgator propriu-zis si de aceea sunt cvasiemulsii. Contin ceara de albine iar apa are tendinta de a se evapora. Prin adaugarea de borax rezulta unguente mai stabile U/A.

IV. BAZE SOLUBILE IN APA ( HIDROGELURI)

In aceasta categorie intra bazele de unguent hidrosolubile sau hidrodispersabile, formate din substante care se umfla sau se dizolva in prezenta apei formand geluri coloidale. Se pot clasifica in:

-hidrogeluri anorganice: bentonita, aerosil, hidroxid de aluminiu, veegum. -hidrogeluri organice :

-naturale: amidon, tragacanta, pectine, alginate

-semisintetice: derivati de metilceluloza;

-sintetice: alcool polivinilic, polietilenglicoli.

Hidrogelurile obtinute cu aceste substante au un continut mare de apa ( 80-90% ), se usuca si formeaza un film de la locul de aplicare. Sunt preferate de bolnavii care au pielea sensibila la grasimi; se indeparteaza cu usurinta prin spalare cu apa si de aceea sunt indicate in tratamentul regiunilor paroase, al mucoaselor, al pielii bolnave sau traumatizate. Sunt compatibile cu majoritatea substantelor medicamentoase; pH-ul poate fi usor reglat prin tamponare. Fiind lipsite de grasimi au calitatea de a depinde foarte putin de temperatura in ceea ce priveste consistenta.

Prezinta dezavantajul ca se deshidrateaza usor si pot fi invadate de microorganisme; pentru evitarea deshidratarii se adauga glicerina, sorbitol sau propilenglicol. Se recomanda conservarea in vase bine inchise cu nipagin, acid benzoic. Adera bine pe mucoase si rani supurate. Sunt preferate uneori ca baze pentru unguente oftalmice.

                                                                                          24

                                              HIDROGELURI ANORGANICE

          1.HIDROXID DE ALUMINIU COLOIDAL ( BAYMAL )

La prepararea dispersiilor este necesara aplicarea unei actiuni mecanice prin agitare cu mare viteza. Daca se mai adauga si alte componente, acestea se amesteca dupa ce s-a realizat dispersia de hidroxid de aluminiu. Nu se disperseaza in solutii apoase deoarece cauzeaza cresterii vascozitatii.

2 .AEROSIL

Este un bioxid de siliciu pur utilizat ca gel in concentrate de 8%. Suprafata particulelor contine numeroase grupari silanol care ii confera capacitatea de a forma gel. Gelul moale obtinut se mentine daca se obtine prin agitare cu apa dupa care este lasat in repaus. Este folosit si ca agent de imbunatatire a consistentei unor preparate cu acid boric, oxid de zinc, camfor, iodura de potasiu si a pastei Lassar.

3. BENTONITA

Este un silicat de aluminiu hidratat. Sub actiunea apei, bentonita formeaza un gel. Proprietatea de a forma geluri poate fi marita prin adaugarea unor mici cantitati de substante alcaline. O baza corespunzatoare se obtine cu 10-15% bentonita si 10% glicerina. Gelurile sunt stabile, se intind usor, formeaza film si sunt lavabile.

Bazele cu bentonita se preteaza la prelucrarea unguentelor cu gudroane, sulfatiazol, acid boric, iod. Pentru a evita pierderea apei prin evaporare se recomanda adaugarea de glicerol sau sorbitol. Deoarece bazele cu bentonita au o actiune astringenta si de uscare a pielii, se pot adauga emolienti ca lanolina 10%, monostearat de gliceril 10% §i umectanti cum sunt glicerina, sorbitol 10% sau propilenglicol 10%, tween 5%.

Se utilizeaza sub forma de hidrogeluri §i eventual ca baze de unguent emulsii U/A. Pentru geluri cu sulfamide se recomanda „ bentonita acida ". Gelurile de bentonita se preteaza la prelucrarea acidului boric, taninului, iodului, sulfului, balsamului de Peru, fenolului, iodurii de potasiu. Uneori gelurile de bentonita se asociaza cu baze grase in unguente de protectie.

4. VEEGUM

Veegum este un silicat de aluminiu §i magneziu coloidal obtinut din montmorilonite prin purificare. Are proprietati asemanatoare cu bentonita. Veegum a fost recomandat ca baza pentru geluri ;in concentrate de 10% in apa, formeaza un gel stabil care aplicat pe piele

                                                                25

lasa un film transparent, flexibil. Bazele de unguent sunt compatibile cu: metilceluloza, alginatii, pectinele, formand geluri care dau filme aderente ;la fel se poate asocia cu unguent de polietilenglicoli (amestec de parti egale ).

HIDROGELURI ORGANICE

1. AMIDON

Este insolubil in apa rece si in solventi organici. La incalzire cu apa, granulele de amidon incep sa se umfle la o temperatura caracteristica fiecarui tip de amidon, rezultand o pasta lipicioasa de amidon. La cald micelele formeaza o retea afanata care la rece se rearanjeaza rezultand un gel rigid.

Unguentul de glicerina ( glicerolatul de amidon ) din F. R. IX este un exemplu de glicerogel de amidon.

2.ALGINAT DE SODIU

Gelurile au pH alcalin si servesc pentru prepararea unor paste cu oxid de magneziu, carbonat de calciu, carbonat de sodiu. Sunt incompatibile cu ionul de calciu (care intareste gelul), ionii metalelor alcaline, metale grele.

3.DERIVATI DE CELULOZA

Se folosesc eterii de celuloza: metilceluloza, hidroxietilceluloza, carboxi-metilceluloza sodica. Sunt produse neutre si hidrofile si dau in concentratii de 5-15% geluri de consistenta potrivita.

a)METILCELULOZA

Gelul se prepara ca si mucilagul prin umectarea cu portiuni de apa calda sau fierbinte, iar dupa racire se adauga restul de apa racita la -5° si se mentine la frigider timp de 12-24 ore.

Hidrogelul de metilceluloza se poate asocia cu substante lipofile pentru a i se reduce tendinta de uscare, ceea ce este de dorit uneori atat pentru conservare cat mai ales pentru o toleranta mai buna.

b)CARBOXIMETILCELULOZA SODICA

Carboximetilceluloza, glicolat de celuloza, sunt denumiri date pentru sarea de sodiu a carboximetilcelulozei. Este un eter al celulozei hidrosolubil. Adaosul de saruri de aluminiu sau un pH scazut favorizeaza starea de gel. Este folosit in proportii variabile 5-15%. Prepararea se face la rece. Dispersarea se face eventual si in prezenta alcoolului sau a unor glicoli, ceea ce duce la ridicarea vascozitatii.

                                                          26                                 

4.HIDROGELURI CU DERIVATI SINTETICI

Ca derivati sintetici folositi pentru prepararea hidrogelurilor se pot mentiona alcoolul polivinilic, carbopolii si polietilenglicolii.

a)ALCOOLUL POLIVINILIC

Se foloseste in proportie de 20-25% dispersarea putandu-se face in general si cu ajutorul caldurii. Dupa imbibarea cu apa se incalzeste amestecul pana la omogenizare.

Gelurile de alcool formeaza pelicule dupa uscare; aplicate pe locul dorit, asigura o actiune continua si prelungita. Se pot incorpora substante cu actiune analgezica, antipruriginoasa, antiseptice, antibiotice, derivati corticosteroidici, ihtiol etc.

b) CARBOPOLI Carbopolul sau acidul poliacrilic este un polimer cu greutate moleculara mare obtinut prin polimerizarea acidului acrilic. Este o pulbere alba solubila in apa in timp, dand la neutralizare cu alcali sau amine, geluri vascoase. In concentratie pana la 5% da geluri clare.

Carbopolii pot fi folosti la prelucrarea unor unguente negrase, usor lavabile, stabile, neiritante pentru piele si cu cedare rapida. Se pot incorpora substante active cum sunt: acid benzoic 10%, acid boric 10%, acid salicilic pana la6%, benzocaina 1%, efedrina 1%, ihtiol 10%, iod 4%, oxid de zinc 20%, sulf 20%, etc.

Gelurile de carbopol sunt incompatibile cu ionii polivalenti, electrolitii in concentratii mari, polimeri cationici si acizi tari.

c) POLIETILENGLICOLI

Polietilenglicolii sunt polimeri ai etilenglicolului. Datorita solubilitatii lor in apa, a consistentei variate, polietilenglicolii se preteaza la prelucrarea unei game variate de baze de unguente. Aceste baze care pot inlocui grasimile si-au gasit larga aplicare in dermatologie deoarece sunt neiritante pentru piele, au o buna capacitate de intindere, fara a influenta activitatea glandelor sudoripare si sebacee si. au o higroscopicitate suficienta pentru a mentine umiditatea unguentului. Un avantaj major il reprezinta solubilitatea in apa, preparatele putand fi indepartate usor prin spalare.

Pentru imbunatatirea bazelor de unguent cu polietilenglicoli se pot asocia uleiuri, lanolina, vaselina, alcool cetilic, cand se realizeaza cvasiemulsii de grasimi in polietilenglicoli.

Pentru prelucrarea unguentelor, in mod obisnuit, medicamentele lichide se incorporeaza in baze semifluide, substantele solubile se dizolva in baza fluidificata inainte de racire, iar pulberile se tritureaza cu portiuni mici din baza topita, apoi se omogenizeaza.

                                                                    27

Bazele de polietilenglicoli sunt dispersii ale unei faze solide in faza continua lichida. Daca dupa topire amestecul nu se tritureaza pana la racire se formeaza o structura cristalina grosiera care duce la intarirea unguentelor.

Prepararea unguentelor de polietilenglicol se poate face si prin incorporarea substantelor active, fara incalzire in baza rece; exceptie fac acidul boric, camforul si cloramfenicolul, care se dizolva in baza topita pe baia de apa.

Se pot prelucra astfel fara dificultati in baze cu polietilenglicoli unguente cu ihtiol, gudroane, balsam de Peru, acid salicilic, albastru de metilen, anestezina, cloramina, betanaftol, oxitetraciclina, nitrofurazona etc.

Bazele de polietilenglicoli pot fi asociate §i cu alte baze de unguente, chiar baze grase. Nu dizolva ceara, lanolina, uleiurile grase, vaselina. Sunt incompatibile cu saruri de argint, taninul, acidul acetilsalicilic, bacitracina §i penicilina, rezorcina, sulfamidele.

Prezinta avantaje fata de bazele grase sau parafinice printr-o viteza marita de cedare a substantelor active, prin solubilitatea in apa, putand fi aplicate si pe zone paroase. Au si dezavantaje, cum sunt: tendinta de a absorbi umiditatea, de a micsora activitatea antimicrobiana a unor conservanti, de a se usca pielea ( cand nu sunt deloc hidratate ), dezavantaje care pot fi insa remediate printr-o formulare adecvata.

28

CAPITOLUL III   

PREPARAREA UNGUENTELOR

          Bazele de unguent fara adaosuri pot fi folosite pentru calitatile lor de protectie sau de intretinere a pielii.

La prepararea unguentelor trebuie sa se tina seama de natura substantelor active si de posibilitatea de incorporare a acestora in excipient. De obicei daca in prescript nu se indica excipientul unguentului, atunci se foloseste ca baza de unguent, unguentul simplu. In afara unguentului simplu se mai pot folosi dupa circumstante si alte baze inscrise in farmacopee: unguentul cu alcooli de lana ca atare si hidratat, unguentul emulgator si unguentul emulgator hidratat. Cand este necesar un excipient hidrofil se va folosi o baza oficinala corespunzatoare cum este unguentul de glicerina sau unguentul cu macrogoli. In astfel de cazuri este necesar sa se specifice pe reteta excipientul folosit.

In practica farmaceutica actuala se pot folosi pe langa excipientii clasici si o serie de substante noi. Unele dintre ele figureaza in farmacopee: polietilenglicoli, alcool cetilstearilic, alcool cetilstearilic emulgator, tween 80, metilceluloza, propilenglicol iar altele sunt prevazute in nomenclatorul Ministerului Sanation: carboximetilceluloza, eucerina, alcool polivinilic, trietanolamina, alginat de sodiu.

29

PROCEDEUL TOPIRII

In majoritatea cazurilor, unguentele se prepara la cald fiind necesara incalzirea si topirea componentelor care formeaza baza. Ceara, parafina, cetaceul sau alte produse solide, cu punct de topire ridicat, se incorporeaza in amestecul care formeaza baza prin topire pe baia de apa, evitandu-se o incalzire la o temperatura prea ridicata.Amestecul topit este eventual separat de impuritati mecanice prin decantare si filtrare. Materialul prin care se face filtrarea este de obicei tifonul, sau un strat subtire de vata asezat pe un suport de tifon. Daca se impune filtrarea prin hartie de filtru, aceasta se face printr-o palnie de filtrare la cald. Pentru a evita supraincalzirea bazei, filtrarea se face la o temperatura cu putin mai ridicata decat punctul de topire al excipientului.

O baza de unguent grasa care confine mai multe substante care se topesc la temperaturi diferite ( ceara., parafina, vaselina ), se topeste avand grija sa se evite supraincalzirea componentelor. Astfel se va topi intai substanta cu punctul de topire cel mai ridicat, adaugand apoi celelalte substante in ordinea descrescanda a punctului de topire. Componentele cu consistenfa solida se maruntesc inainte de a fi topite pentru a nu fi nevoie de o incalzire prelungita. Se poate proceda si la topirea impreuna a componentelor deoarece, in acest caz, intervine si o actiune de dizolvare reciproca fara a mai fi necesara o incalzire prelungita.

Produsele grase naturale sunt in general solubile unul in altul si este deci recomandabila incalzirea la un loc a tuturor componentelor indiferent de punctul lor de topire, inclusiv cele lichide. Amestecul topit se aduce intr-un mojar incalzit si dupa fluidificare se tritureza pana la racire pentru a obtine un preparat omogen. Tehnica de preparare a unguentelor trebuie aleasa dependent de proprietatile medicamentelor si de sistemul de dispersie.

                                                      30

                                                      PREPARAREA IN FARMACIE

                    La prepararea unguentelor in farmacie se folosesc diferite ustensile si aparate. Placile de sticla, de portelan sau de metal sunt folosite pentru prepararea unor cantitati mici de unguente-suspensii. Amestecarea bazei de unguent cu pulberile se face cu o spatula flexibila sau cu un pistil cu o terminatie plata. Prepararea unor cantitati mici de unguente-suspensii poate fl facuta in conditii bune cu ajutorul placilor de sticla; se prefera placa de sticla pentru ca nu este absorbanta si poate fi usor curatata.

Mojarele cu interiorul mat sau lucios sunt folosite cel mai des in practica farmaceutica. Amestecarea se face cu ajutorul pistilului, iar in timpul operatiei unguentul care se ridica pe peretii mojarului, se curata cu o spatula flexibila si se readuce in fundul mojarului.

Mojarele sunt avantajoase mai ales cand se incorporeaza cantitati mari de lichid. Uneori este indicata incalzirea mojarului si a pistilului pentru a pastra la inceput o temperatura apropiata de cea a amestecului care se lucreaza.

Capsulele de portelan se folosesc pentru topirea excipientilor sau pentru dizolvarea substantelor solide solubile in grasimi.

Ca aparatura mai perfectionata se pot folosi in farmacie mojarele actionate mecanic.

La prepararea unor unguente este recomandabil sa se evite contactul dintre acestea si materialele metalice. Astfel, contactul cu o

                                                                                          31

spatula metalica poate determina colorarea unor unguente care contin acid salicilic, salicilati, acid tanic si alte substante organice. De asemenea unguentele care contin saruri de mercur solubile sau insolubile si iod, se prepara evitand contactul cu ustensilele metalice. In acest scop se folosesc capsule, mojare, pistile si spatule de portelan.

AMBALAREA

Unguentele preparate in farmacie se elibereaza in borcane de sticla, de portelan, bachelita sau alte materiale plastice, de forma cilindrica cu deschidere larga pentru a favoriza prelevarea, tuburi de metal flexibil, cutii de carton tratat special.

Vasele de sticla si de portelan sunt ambalajele cele mai bune cu toate ca in general nu sunt agreate de consumatori.

Vasele de bachelita nu sunt recomandabile intrucat pot apare unele interactiuni, schimbarea culorii sau pot ceda unele componente.

Cutiile de material plastic au o mare extindere deoarece sunt ieftine si asigura o pastrare satisfacatoare. Se folosesc de asemenea recipiente din portelan, polietilena.

In industrie conditionarea unguentelor este facuta aproape exclusiv in tuburi flexibile din metal. Aceste tuburi sunt prevazute cu o canula si un orificiu prin care se scoate unguentul prin apasare. Peretele nu este elastic si ramane deformat, ceea ce nu permite retractia unguentului sau intrarea aerului la incetarea presiunii.

Se utilizeaza tuburi de staniu sau de aluminiu sau tuburi de material plastic. Umplerea tuburilor se face pe partea inferioara pana cand unguentul patrunde in tot tubul si aerul iese afara. Dupa aceea se inchide prin plierea terminatiei bazale a

tubului urmata uneori de o sudare, apoi se astupa orificiul cu un capac filetat. Tuburile sunt etichetate cu grija sau se folosesc tuburi imprimate. Se mentioneaza: denumirea produsului, cantitatea in grame, compozitia, modul de intrebuintare, producatorul si daca este cazul termenul de valabilitate. Pentru a se asigura integritatea in timpul transportului, tuburile se introduc in cutii de carton.

32

CONTROLUL

      CALITATII    UNGUENTELOR

Unguentele prezinta o compozitie complexa si de aceea controlul calitatii acestora presupune efectuarea a numeroase incercari dintre care cele mai importante sunt: examenul organoleptic, determinarea pH-ului, examene reologice, analiza chimica, controlul tolerantei cutanate, teste specifice pentru anumite preparate cum sunt cele de protectie ca si investigatiile in timpul productiei.

– Controlul organoleptic

Acest control consta in verificarea preliminara a caracteristicilor principale: aspect, culoare, finete, aderenta.

Dupa farmacopee, unguentele trebuie sa aibe mirosul componentelor, trebuie sa nu prezinte miros ranced sau de mucegai. Adaugarea de aromatizanti este admisa numai cu aprobarea Ministerului Sanatatii.

– Determinarea pH-ului

PH-ul unguentelor este deosebit de important pentru a aprecia daca unguentul este sau nu iritant pentru tesuturi pH-ul se determina prin metode obisnuite colorimetrice sau potentiometrice, in solutie apoasa, separata dupa o prealabila agitare cu unguentul rece, daca acesta este hidrofil si cald, daca confine excipienti grasi. Farmacopeea prevede ca pH-ul unguentelor sa fie cuprins intre 4,5-8,5.

          – Probe reologice

Majoritatea excipientilor utilizati la prepararea unguentelor, prezentand fenomenul de tixotropie, consistent se poate moditica atat in urma prepararii cat si in timpul conservarii si la aplicare.

Consistent este greu de apreciat la preparatele semisolide, deoarece ea deriva dintr-un complex intreg de proprietati ale componentelor. Probele reologice sunt: vascozitatea, penetralia, intinderea si plasticitatea.

                                                                                              33

                              CONSERVAREA UNGUENTELOR

In timpul conservarii, unguentele pot suferi o serie de alterari. Unguentele preparate cu baze grase de origine animala sau vegetala, dupa un timp de conservare, mai ales daca in continutul lor au si apa, sufera o serie de descompuneri hidrolitice, oxidative, rancezesc, etc.

Substantele medicamentoase dispersate in asemenea baze de unguent in contact cu produsii de descompunere, se pot descompune la randul lor, modificandu-si actiunea terapeutica si devenind iritante pentru piele.

Unguentele emulsii U/A si hidrogelurile pot pierde din apasi se modifica structura de gel. Cele cu continut mare de apa sunt usor invadate de microorganisme.

In general in farmacopee, se prevede conservarea in recipiente ermetic inchise, ferite de lumina, la loc racoros. Pentru a evita descompunerile se prevede pentru unguente emulsii adaosul de 0,20g% nipagin dizolvat in faza apoasa. Pentru cele susceptibile la oxidare 0,03% a-tocoferol sau alti antioxidanti in faza grasa.

UNGUENTE      TIPIZATE

1. ACIDUM NIFLUMICUM = NIFLURIL crema 3%

Acfiune terapeutica: -antiinflamator nesteroidian, derivat din acidul nicotinic ; -actiune antiinflamatoare, antalgica, antipiretica.

Indicatii:

-tratament simptomatic pe termen lung in poliartrita reumatoida, artroze dureroase si invalidante;

-tratament simptomatic de scurta durata in perioade acute ale artrozelor.

Mod de administrare:

-aplicatii locale de 2-3 ori pe zi, prin masaj usor.

                                                                                  34

                    Contraindicatii:

-hipersensibilitate la acid niflumic.

Reactii adverse:-cutanate: reactii de hipersensibilizare rare.       

2.APIREVEN

Prezentare farmaceutica: -unguent continand: venin de albine, nicotinat de metil, camfor, extract fluid de Capsici, extract oleum Hyposciami, intr-o baza de unguent usor penetrabila.

Actiune terapeutica: -revulsiv, antalgic.

Indicatii:

-dureri articulare, mialgii, nevralgii de natura reumatica si traumatica.

Mod de administrare: -aplicatii si frectii locale de 1-2 ori pe zi (cate 4 zile, urmate de 1 zi pauza ); se acopera locul bolnav dupa aplicatie.

Contraindicatii: -leziuni inflamatorii ale pielii; -copii mai mici de 3ani.

Reactii adverse:

-iritatie intensa la aplicare excesiva.

3.    BENGAY SPORTS – BALSAM – EXTRA STRENGTH

                  Prezentare farmaceutica:

-crema analgezica non grasa continand : salicilat de metil 28%, menthol 10% ca ingrediente active ;

-mai contine: monostearat de gliceril, lanolina anhidrida, polisorbat 85, tristearat de sorbitan, guma xantan, hidroxid de potasiu, apa purificata.

Actiune terapeutica:

-ajuta la relaxarea musculara si cresterea circulatiei.

Indicatii:

-inaintea efortului, imediat dupa efort pentru reducerea durerii musculare.

Mod de administrare:

-se aplica balsamul sij se maseaza usor pana cand dispare crema, de 3-4 ori pe zi.

                                                                                        35

Precautii: -nu se foloseste cu perna electrica, nu se aplica pe ochi, mucoase leziuni tegumentare, tegumente iritate ;

-nu se aplica la copii mai mici de 12ani.

4.BOICIL FORTE

Compozitie: -extract Selectiv de Helleborus 5g, excipienti pana la l00g.

Actiune terapeutica:

-antireumatic, antialgic si spasmolitic.

Indicatii: -boli    reumatismale    articulare    cu    caracter    degenerativ    (artroze    ),    inflamator (poliartrita reumatismala, spondiloartrita anchilopoietica ) si abarticulare ( mialgii, nevralgii diverse ), sechele dureroase dupa traumatisme accidentale sau chirurgicale.

Mod de administrare:

-aplicatii locale in strat subtire pe tegumentul zonei dureroase prin masaj bland de 3- 4 ori pe zi.

Pastrare :

-ferit de caldura.

            5.DICLOFENACUM

        Compozitie:

-unguentul contine: 1 % diclofenac sodic, 2% mentol, excipienti. -crema contine: lg diclofenac sodic si excipienti pana la l00g. -gel contine:    lg diclofenac sodic si excipienti : alcool etilic, propilenglicol, carbopol940, hidroxid de sodiu, edetat disodic, nipagin, apa distilata.         

Actiune terapeutica: Diclofenac crema este un preparat antiinflamator si analgezic cu aplicare locala. Acest preparat poate fi usor masat pe piele, substanta activa este absorbita prin piele, acumularea ei in tesuturile subcutanate exercitand o actiune de combatere atat a reactiilor inflamatoare acute cat si cronice. In cazul inflamatiilor de origine traumatica, actiunea antiinflamatoare    si    analgezica a Diclofenac-ului    crema produce    un raspuns    clinic caracterizat prin reducerea marcata a edemului inflamator si de asemenea, ameliorarea sensibilitatii si a durerii la solicitare.

Indicatii: -imflamatii      post-traumatice      ale      tendoanelor,        ligamentelor,      muschilor      si articulatiilor.

-forme localizate de reumatism la tesuturile moi : afectiuni reumatice locale.

                                                                                36

Contraindicatii: -hipersensibilitate      la      diclofenac,      acid      acetilsalicilic      si      alte      medicamente antiinflamatoare nesteroidiene; -in timpul sarcinii;

-leziuni cutanate cum sunt: eczeme, leziuni infectate, arsuri, plagi.

Precautii:

-unguentul se va aplica numai pe suprafete de piele sanatoasa si nu pe rani sau leziuni cutanate deschise.

-se va evita contactul cu mucoasa conjunctiva si alte mucoase. -in cazul utilizarii timp indelungat a gelului, se recomanda purtarea de manusi de catre persoanele care aplica gelul.

Reactii adverse:

-rareori poate aparea prurit, hipertemie sau usturimi precum s§i eruptii cutanate. Reactii de hipersensibilitate: -dermatologice

-respiratorii : foarte rar apar crize de astma bronsic indeosebi la pacientii cu hipersensibilitate la antiinflamatoare nesteroidiene ( AINS )

-foarte rar reactii de tip anafilactic si in caz de absorbtie cutanata crescuta.

Interactiuni;

-nu sunt cunoscute interactiuni medicamentoase in timpul tratamentului cu diclofenac.

Mod de administrare:

-aplicatii locale de 2- 4 ori pe zi, prin masarea usoara a tegumentelor zonelor afectate.

-produsul se administreaza numai la adulti. -dupa fiecare utilizare, mainile se spala atent. Pastrare:

-se va pastra la temperatura camerei, la adapost de caldura si umiditate.

          SINONIME : RHEUMAVEK- emulgel    1    %; VOLTAREN GEL ; VURDON GEL 1 %.

                                                                                                          37

6.ETOFENAMATUM

Prezentare farmaceutica : ETOFENAMAT

                                      ETOGEL BAYROGEL

-gel cu 5% substanta activa.                                                                                                                     

Actiune terapeutica:

-derivat de acid antranilic, are actiune antiinflamatorie si analgezica.

Indicatii :

– afectiuni reumatice insotite de inflamatii si dureri; -leziuni traumatice; -mialgii;

-inflamatii ale tendoanelor epicondriilor. Mod de administrare:

-local, de 2-3 ori pe zi, se maseaza usor pentru a penetra in piele.

Contraindicatii:

-nu exista alergie la produs;

-nu se aplica la nivelul eczemelor si al leziunilor de continuitate.

Reactii adverse: -eritem local; -arsuri sau prurit local.

7. FINALGON

Compozitie: unguentul contine: Vanililamida acidului nonilic, butoxietilesterul acidului nicotinic, excipienti.

Indicatii:

-artrita, dureri reumatice la nivelul articulatiilor si muschilor; -leziuni produse in practicarea sportului, contuzii si luxatii, dureri musculare cauzate de supraefort;

-lumbago, nevrita, sciatica, bursita si tenosinovita; -pentru tratament revulsiv local in tulburari circulatorii periferice.

Contraindicatii:

-la pacientii care prezinta la administrarea produsului o hipersensibilitate semnificativa din punct de vedere clinic sau care au o piele foarte sensibila. -nu se utilizeaza pe rani, piele inflamata sau in boli de piele.

                                                                                          38   

Precautii: -este posibil sa apara la locul aplicarii hiperestezie si o posibila senzatie de prurit/ mancarime sau o senzatie trecatoare de arsura.

-mainile trebuie spalate imediat dupa aplicarea de Finalgon si trebuie evitat contactul cu alte zone.

-pacientii cu o piele sensibila nu trebuie sa faca baie sau dus. fierbinte inainte sau dupa aplicare.

Mod de administrare:

-se intinde usor pe suprafata afectata, folosind aplicatorul din ambalaj.

8. HIRUDOID

Prezentare farmaceutica:

-crema si gel 300mg /100g.

Actiune terapeutica:

-efect local anticoagulant si antiinflamator, prin substanta continuta in secretia bucala.

Indicatii:      inflamatii locale.

Mod de administrare:

-aplicatii locale ale cremei sau gelului, de cateva ori pe zi.

9. HYDROCORTIZONUM

                Prezentare farmaceutica: HIDROCORTIZON unguent 1 %;

LOCOID crema 0,1 %, unguent 0,1 %.

Actiune terapeutica:

-glucocorticoid cu actiune antiinflamatoare, eficace local.

Indicatii:

-poliartrita reumatoida;

-osteoartrita cu prindere a una sau doua articulatii;

-lombosciatica;

-pericardite;

-ascite.

Mod de administrare:

-se aplica local 1 -2 ori pe zi.

                                                                                                  39

Reactii adverse: -fenomene degenerative locale;

-necroza aseptica osoasa;

-durere si tumefactie locala;

-infectii locale;

-folosit indelung poate duce la: atrofierea pielii, acnee, dermatita.

Contraindicatii:

-infectii locale; tuberculoza cutanata; micoze cutanate; varicela;

-prudenta la sportivi pentru ca exista o absorbtie partiala a hidrocortizonului;

-herpes simplex; rozacee, acnee.

10. IBUPROFENUM

Prezentare farmaceutica: PADUDEN unguent

Actiune terapeutica:

-antiinflamator asemanator cu acidul acetilsalicilic, analgezic si antiseptic.

Indicatii:

-reumatism articular si extraarticular;

-spondiloze, artroze;

-poliartrita reumatoida.

Mod de administrare:

-aplicatii locale.

Reactii adverse:

-eruptii cutanate alergice.

Contraindicatii:

-alergii la antiinflamatoare nesteroidiene.

11. INDOMETACINUM

Compozitie: indometacin 4g, dimetilsulfoxid 6g, excipienti pana la l00g.

Actiune terapeutica:

-antiinflamator, antireumatismal cu aplicare locala.

Indicatii:

-afectiuni reumatismale (inflamatii si algii in artroze, periartroze, artralgii, mialgii, nevralgii);

                                                              40

-leziuni dupa traumatisme inchise (contuzii, entorse, luxatii, blocaj muscular la sportivi, bursite, tendinite, sinovite si tenosinovite, sechele dupa fracturi );

-inflamatii      si      dureri      de      origine      circulatorie      (      flebite,      tromboflebite, periflebite), degeraturi.

Contraindicatii:

-aplicarea pe mucoase si leziuni cutanate (ulcer de gamba, supuratii) sau la pacientii cu sensibilitate la derivatii indolici.

Precautii:

-in administrare la pacientii cu tulburari de coagulare (sau sub tratament cu anticoagulante );

-boala ulceroasa;

-inainte de inceperea tratamentului se va face un test de toleranta locala a produsului prin aplicarea unei cantitati mici de unguent pe fata interna a antebrajului si masaj usor.

Reactii adverse:

-posibile reactii cutanate de tip alergic.

Mod de administrare:

-aplicatii locale de 2-3 ori pe zi, prin masarea usoara a tegumentelor zonelor interesate (vor fi evitate mucoasele si tegumentele cu leziuni).

Conditii de pastrare:

-produsul se pastreaza la temperatura camerei, in ambalajul original, ferit de lumina.

-a nu se pastra la indemana copiilor.

12. KETOPROFENUM

Prezentare farmaceutica: FASTUM gel 2,5%;

PROFENID gel 2,5%. Compozitie: ketoprofen 25mg la lg gel.

Indicatii:

-traumatologie benigna, mai ales sportiva: entorse, tendinite, contuzii musculotendinoase, edeme si dureri post-traumatice.

-tratamentul topic al reumatismelor cronice inflamatorii, degenerative, abarticulare, al artrozelor si artritelor. Contraindicatii :

-alergie la ketoprofen sau alte AINS ; -a nu se aplica pe mucoase si nici pe ochi; -dermatoze, eczeme, leziuni cutanate infectate, plagi pe locul unde se aplica gelul.

                                                                                                41

Reactii adverse :

-rare manifestari alergice cutanate de tip prurit sau eritem localizat.

Mod de administrare:

-2-3 aplicatii pe zi pe regiunea dureroasa sau inflamata, se maseaza usor.

-tratamentul se face timp de o saptamana.

-se evita expunerea la soare in cursul tratamentului.

13. MOBILAT

Compozitie: lOOg contine: ester al acidului polisulfuric cu mucopolizaharide, acid salicilic, extract de suprarenale, crema emulsionata.

Indicafii:

-tratamentul afectiunilor reumatismale, intinderi musculare, tenosinovite; -bolile inflamatorii ale articulatiilor;

-tratamentul de fond al reumatismului articular sever si al osteoartritei; -entorse si contuzii.

Contraindicatii:

-hipersensibilitate la acid salicilic;

-in caz de varicela, reactii vaccinale, infectii cutanate cu fungi si bacterii, boli de piele.

Mod de administrare:

-aplicatii locale de mai multe ori pe zi prin masaj usor.

14. PHENILBUTAZONUM

(FENILBUTAZONA) Compozitie: fenilbutazona 4g, camfor 3g, mentol lg, excipienti si apa distilata pana la 100g.

Indicatii:

-inflamatii si dureri de natura reumatismala, artroze, periartrite, artralgii, mialgii si nevralgii (sciatica, torticolis );

-leziuni traumatice inchise: contuzii, entorse, luxatii, clacaj muscular la sportivi, bursite, tendinite, sechele dupa fracturi;

-inflamatii si dureri de origine circulatorie: tromboze varicoase si hemoroidale externe, sechele flebitice, degeraturi;

-inflamatii de alta natura (intepaturi de insecte si altele ).

                                                            42

Contraindicatii:

-leziuni cutanate inchise sau deschise; -supuratii; sensibilitate la fenilbutazona si la anticoagulante de tip heparinic;

-bolnavii cu tulburari de coagulabilitate sanguina, alterari ale formulei leucocitare sau antecedente ulceroase, vor utiliza crema numai sub supraveghere medicala;

-se recomanda prudenta la bolnavii cu nefrita cronica, afectiuni hepatice si cardiopatii decompensate.

Mod de administrare:

-crema se aplica pe tegumente indemne, de 2-3 ori pe zi, frectionand, eventual, zona interesata ( mai ales in afectiunile aparatului locomotor).

Pastrare: -in ambalajul original la temperatura camerei; a se evita contactul cu ochii; a nu se lasa la indemana copiilor.

15. PIROXICANUM

Prezentare farmaceutica: PIROXICAM unguent;

                            FASAX crema.

Compozitie: piroxicam 3g si excipienti lanette N, glicerina, eutanol G, ulei de menta, tinctura Capsici, p-hidroxibenzoat de metil, p-hidroxibenzoat de propil, alcool etilic, apa distilata pana la l00g.

Actiune terapeutica:

-antiinflamator, analgezic cu buna penetrabilitate transcutanata.

Indicatii :

-inflamatii        post-traumatice        la        nivelul        tendoanelor,          ligamentelor, muschilor, in cadrul luxatiilor, entorselor sau hematoamelor;

-reumatism abarticular: bursite, tendinite;

-nevralgii, mialgii, torticolis, spondilartrita, artroze.

Contraindicatii:

-leziuni la nivelul tegumentelor zonelor interesate; -hipersensibilitate la produs.

Reactii adverse:

-pot apare manifestari alergice.

Mod de administrare:

-aplicatii locale de 1-2 ori pe zi pe zona interesata (preferabil dupa o baie calda ), favorizandu-se patrunderea cremei prin masaj local.

                                                        43

16.RUMEYN

Compozitie:

– extract Selectiv din radacina Phytolacca americana 14g si excipient pana la l00g.

Actiune terapeutica:

-antireumatic, antiinflamator, analgezic si epitelizant.

Indicatii:

-boli reumatismale articulare cu caracter degenerativ (artroze ), cu caracter inflamator ( poliartrita reumatoida, reumatism articular acut, spondilartrita anchilopoietica) si abarticulare ( mialgii, miozite, tendinite, tenosinovite, bursite, condrite, periartrite);

-artralgii post-traumatice, algii la nivelul cicatricelor, crampe musculare, stari sechelare dupa pareze si paralizii ale extremitatilor.       

Contraindicatii:

-intoleranta la produs.

Reactii adverse:

-uneori pot apare eruptii eritematoase locale care impun intreruperea tratamentului si curatirea zonei prin spalare cu apa.

Mod de administrare :

-aplicatii locale in strat subtire pe tegumentul zonelor dureroase cu masaj bland de 3- 4 ori pe zi, 10-20 de zile.

17.SALIFORM

      Compozitie: -salicilat de metil 2,75g, acid salicilic l,65g, mentol 0,80g, camfor 0,25g si excipienti cloroform, vaselina, lanolina, sapun de potasiu si apa distilata pana la lOOg.

Actiune terapeutica:

-analgezic si antiinflamator;

-iritant local cu consecinte revulsive, activeaza circulatia si stimuleaza fenomenul de aparare.

Indicatii:

-reumatism articular acut, subacut, cronic;

-artropatii      de      origine      infectioasa      sau      gutoasa,      nevralgii      sciatice, intercostale, mialgii.

                                                              44

Reactii adverse:

-preparatul nu se aplica la boli de piele, varice, accidente vasculare;

-alergie la una din componente;

-la gravide si copii mici nu se aplica pe suprafete mari si timp indelungat.

Mod de administrare:

-aplicatii cutanate locale la partea dureroasa seara la culcare.

18. TYROSUR GEL

Prezentare      farmaceutica:      gel        l00g      cu      tyrothricin        l00mg, cetylpyridinum hidroclorid 50mg.

            Indicatii: -artrite;

-plagi, arsuri infectate.

Reactii adverse:

-rar hipersensibilitate la unul din component.

Mod de administrare: -aplicatii locale.

19. UNGUENT CU NICOTINAT DE METIL 3%

Compozitie: nicotinat de metil 3g, excipienti: lanolina anhidra, parafina solida, vaselina alba pana la l00g.

Actiune terapeutica:

-vasodilatator local prin actiune directa asupra capilarelor tegumentare; -are proprietati revulsive, activand circulatia in piele si organele interne.

Indicatii:

-dureri articulare reumatice cronice, mialgii, nevralgii; -dureri traumatice articulare si musculare; -tendinta la alopecie.

Contraindicatii:

-boli inflamatorii ale pielii, artrita obliteranta, microangiopatie diabetica grava;

-se vor feri ochii si mucoasele.

Reactii adverse:

-dozele excesive sau aplicarea pe regiuni sensibile pot fi cauza de iritatie locala marcata.

                                                              45

Mod de administrare:

-aplicatii cutanate de 2-3 ori pe zi, cu masaj usor. Pastrare: se pastreaza in ambalaj original, la temperatura camerei.

                                                                                              46

Concluzii

    Pentru a ajunge la prepararea unguentelor și folosirea lor în terapeutică atrebuit să se țină seama de structura și starea pielii, de regiunea de piele pe care seaplică unguentul, de mărimea suprafeței de aplicare, toate acestea influențâ    nd resorbția și implicit acțiunea dermopreparatelor.Preparatele destinate aplicațiilor locale trebuie să asigure o remanență suficientă la locul de aplicare.Pentru resorbția substanțelor medicamentoase baza de unguent joacă un rol important mai ales când substanțele se găsesc în concentrație mică.Substanțele active pot să se găsească dispersate în baza de unguent sub formă de emulsie sau suspensie când se obțin unguente tip soluție, emulsie, suspensie sau    mixte (soluție – emulsie – suspensie; suspensie – emulsie; emulsie – soluție).

        Emulgatorii de tip A/U străbat bariera fiziologică a pielii putându-se dizolva parțial în lipidele celulelor epidermice. În acest fel ușurează pătrunderea      substanțelor medicamentoase în straturile mai profunde ale pielii.Emulgatorii de tip U/A emulsionează grăsimea pielii din epiderm. Prin marcarea stratului de celule cheratinizate devine posibilă pătrunderea substanțelor medicamentoase în bazele de unguent.Bazele de unguent trebuie să aibă o vâscozitate corespunzătoare care să permită întinderea și aderarea uniformă de epiderm în mucoasă.

Pentru ca unguentele să poată fi administrate în vederea vindecării anumitor afecțiuni trebuie să îndeplinească anumite condiții și anume:

• Să-și păstreze consistența semisolidă;

• Să aibă aspect omogen;

• Să se înmoaie la temperatura corpului;

• Să adere de piele sau mucoase;

• Substanțele să fie uniform dispersate;

• Ph-ul lor să varieze între 4.5 și 6.5.

În cazul unguentelor antiinflamatoare substanțele medicamentoase trebuie săfie bine pulverizate deoarece actiunea terapeutica depinde de marimea particulelor.

      Unguentele utilizate pentru tratamentul inflamatiilor articulare si muscular devine din ce in ce mai populara.Alegerea formei farmaceutice depinde de natura afectiunii, stadiul de evolutie, sediul leziunii si tipul de piele (seboreic, sebostatic).

                                                                                                      47

De aceea in vederea efectuarii tratamentului cu unguente antiinflamatoare este importanta o buna examinare clinica. O durere intensa, severa, sugereaza prezenta unei reactiei inflamatorii posttraumatice.

                            O durere cronica, repetativa, sugereaza existenta unei inflamatii moderate secundare unei afectiuni cornice sau artrita. Examinarea clinica este utila pentru a identifica localizarea si severitatea inflamatiei.      Punctele musculare dureroase sunt usor de identificat prin examinare clinica. Astfel in fazele acute ale afectiunilor cutanate sunt pereferate solutiile apoase. Acestea exercitand o actiune racoritoare nu impiedica drenarea si accelereaza eliminarea si indepartarea crustelor si diferitelor impuritati.Suspensiile apoase sunt indicate in stadiile subacute deoarece pe langa avantajele intalnite la solutiile apoase exercita si o actiune protectoare datorita pulberilor care raman pe suparfata pielii.   

                  Cand se trateaza parti ale corpului acoperite cu par se prefera lotiunile.Este de apreciat efectul benefic pe care îl prezintă unguentele în terapeutică, însă odată ce se ia decizia de a se începe un tratament cu unguent trebuie să se facă și otestare pentru a nu apărea reacții adverse la venirea în contact a unguentului cu pielea sau mucoasele.

48

BIBLIOGRAFIE :

Farmacoterapie practica vol 2

                    Prof.dr.docent Dumitru Dobrescu

Tehnica farmaceutica

                    Victor Stanescu

Tehnica farmaceutica

                                  Prof.dr. lonescu Stoian, Conf.dr.Adam Ludovic

MEMOMED 2008

Prof.dr.docent Dumitru Dobrescu

Produse farmaceutice 1998

Prof.dr.Dan Georgescu

Agenda medicala 2000

Dr. Dan Radu Rizescu

Farmacopeea Romana Editia a X-a

Tehnica Farmaceutica,

                  Ed. Medicala –Bucuresti, 1997

                        50