Animalul Inimii

Mitteleuropa :Herta Muller ~ ,,Animalul inimii”

Tematizarea identității în literatura Europei Centrale, urmărește problematica identității ca element structurant în spațiul cultural central-european. Europa Centrală constituie un subiect complex ce a suscitat și încă suscită o serie de polemici ce reies din statutul său controversat, atât în ceea ce privește denumirea, cât și mișcarea ideilor istorice și culturale care i-au determinat un profil identitar aparte.

Un prim argument în alegerea acestei teme l-a constituit actualitatea conceptelor definitorii. Analiza problematicii Europei Centrale are ca punct de plecare secolul al XIX- lea, odată cu cristalizarea Imperiului Habsburgic, continuându-se în secolul al XX-lea, subiectul bucurându-se de o perpetuă revitalizare și reconfigurare până în secolul al XXI- lea. Noțiunea de Europa Centrală este unul longeviv, acesta dispărând și reapărând în discuție după lungi perioade de timp, suferind și o serie de mutații. Pentru o cercetare mai riguroasă a acestei teme, s-au impus cercetări interdisciplinare, domeniul literaturii împletindu-se cu cel al filosofiei și cu cel istoric.Spațiul geografic pe care noțiunea de Europă Centrală îl acoperă nu poate fi definit cu precizie, Mitteleuropa evoluând cu timpul într-o forma mentis, intelectualii săi conturându-i un profil identitar aparte din perspectiva celor care au trăit și în această zonă a granițelor multiple, cât și de pe pozițiile exilului, după ce s-au despărțit fizic de teritoriile natale. Profilul cultural central-european este rezultatul unor transformări repetate, Mitteleuropa definindu-se prin deplasări ale ideilor religioase, politice sau culturale.

Identitatea etnică, identitatea culturală, precum și relația cu alteritatea constituie o altă direcție a studiului contribuind, în egală măsură, la cristalizarea unui profil identitar specific acestui teritoriu, chiar dacă intelectuali de marcă au ieșit din acest spațiu, prin exil.

Literatura central-europeană se definește printr-o serie de teme comune, precum: istoria, memoria, identitatea, condiția evreilor, exilul, centrul, imaturitatea, frontiera, erezia, călătoria, provincia, toate acestea coexistând și interferându-se în peisajele literare mitteleuropene. Miturile ce alcătuiesc imaginarul cultural al Europei Centrale definesc raporturile interculturale ale acestui univers supus perpetuelor metamorfoze, sferă culturală care a cunoscut de-a lungul secolelor diverse ipostaze identitare. Națiunile tinere ale Mitteleuropei, după ce s-au eliberat de corsetul Imperiului Habsburgic, au manifestat, în primul rând, necesitatea creării și afirmării unor mituri care să le asigure cristalizarea identității, promovarea continuității.

Un aspect important ar fi acela că în aceste tipare, centrul multor texte reprezentative, se vor regăsi mari teme ale literaturii ca istoria și impactul asupra condiției individului, condiția exilatului, autoexilul interior, gândirea captivă, și bineînțeles, elementul supraordonator, identitatea.

O situație specială o ilustrează scriitorii români Emil Cioran și Herta Müller, scriitori de origine română, care s-au exilat, aceștia abordând în operele lor: (eseuri, confesiuni, romane, nuvele), tematica exilului în raport cu evoluția identității, în țara natală și în cea adoptivă.

Europa Centrală, Mitteleuropa, este un spațiu geografic, dar și cultural, care a suscitat de-a lungul timpului o serie de discuții, deoarece realitatea geografică la care se referă conceptul nu poate dobândi o definiție exactă: „Europa Centrală e chiar această colecție de simboluri ale inutilității, o încrengătură de străzi întortocheate, de vise sfărâmate și coșmaruri devenite realitate, imagini ale întunericului și imposibilei evadări […]. Teritoriu imaginar și geografie mentală, Europa Centrală e un spațiu totodată fictiv și real. O galaxie nebuloasă alcătuită din vise, reverii, nevroze, spaime, frustrări, resentimente, iluzii, speranțe, dezamăgiri: un bovarism ce nu e doar al oamenilor, ci al

Istoriei înseși.”

Cea mai mare parte a intelectualilor Europei Centrale fie aleg calea exilului, fie sunt disidenți, indiferent care este parcursul pe care aleg să-l urmeze, aceștia realizează prin studiile lor, prin articolele proprii câte un excurs prin sfera culturală central- europeană, oferind definiții, argumente în sprijinul dovedirii unei actualități perpetue a conceptului.

Mitteleuropa s-a caracterizat prin instabilitate, prin incertitudine, fiind un teritoriu care se definește adesea prin frontierele sale, iar deplasarea acestora mai la stânga sau mai la dreapta, în funcție de evenimentele istorice care s-au manifestat, a presupus, de asemenea, o redimensionare a raportului centru-margine.

Herta Müller, scriitoare de origine română, având ca limbă maternă germana, s-a

născut într-un sat din Banat, pentru ca apoi să meargă la studii la Timișoara, iar în anul

1987 este forțată să se exileze în Germania, dezrădăcinându-se astfel, separându-se de locurile natale pe care le va evoca permanent în scrierile sale, atât în cele ficționale, cât și în cele confesive, în eseuri. Scriitoarea, căreia i s-a decernat în anul 2009 Premiul Nobel pentru literatură, manifestă, asemenea lui Cioran, o predilecție pentru tehnica colajului și pentru fragment ca modalități de reliefare a existenței. Întreaga sa operă, atât cea confesivă, cât și cea ficțională se structurează asemenea creațiilor central-europene, pe baza câtorva aspecte definitorii, precum: tema identității, tema marginalității, experiența exilului și condiția exilatului, dezrădăcinarea, problematica limbii, nostalgia perifericului, copilăria, adolescența, călătoria, frontiera, memoria, tema provinciei, istoria, respectiv istoria personală în perioada dictaturii comuniste. Într-un articol precum, „Ecriture et plurilinguisme: «enrôlé dans la langue, arrivés en littérature»”, Nicole Bary afirmă că într- un spațiu intermediar „[…] dintre două limbi, culturi, țări, memorii, percepții se formează personalitatea scriitoarei Herta Müller ale cărei idiomuri, coordonate culturale se confruntă, se fecundează reciproc, se hibridizează”. Privit îndeaproape, fragmentul evidențiază profilul identitar deosebit al celor care evoluează între două limbi, între două culturi, evidențind astfel elementele de hibriditate.

Animalul inimii din 1994 este un alt roman al Hertei Müller, publicat în perioada

emigrației sale, ce are ca temă exilul, această unitate tematică interferându-se cu o alta și anume cu istoria și repercusiunile acesteia asupra individului, teroarea imprimată de securitate fiind un laitmotiv al creațiilor sale. Fascinația emigrației îi urmărea pe toți, mai puțin pe dictator și pe paznicii săi: „Toți trăiau cu gândul emigrării. Voiau să treacă Dunărea înot până ce apa devenea străinătate. Să alerge pe urmele porumbului până ce

solul devenea străinătate. Li se citea în ochi: își vor cumpăra curând, de toți banii pe care îi au, hărți de teren de la topografi. Speră să fie zile cețoase pe câmp și pe fluviu ca să poată scăpa de gloanțele și dulăii paznicilor, să poată fugi, să poată înota departe. […] Și pe buze li se putea citi: în curând șușotesc cu un controlor de tren pentru toți banii pe care-i au. Se vor urca în trenuri de marfă ca să plece departe.”. Emigrația era însă o necesitate, exilul era unul din rațiuni politice, țara nu ar fi fost abandonată de oameni, dacă n-ar mai fi exitat dictatorul, acesta trebuia să plece pentru ca indivizii să rămână în patrie. Titlul operei, ca și în cazul celorlalte creații, apare explicat în text, din loc în loc: „Bunica mea cântătoare nu mai cunoștea de ani de zile pe nimeni din casă. Acum îl recunoscuse pe tata din nou, pentru că ea era nebună și el era mort. Acum animalul inimii lui locuia în ea.”. Fiecare persoană deține în sine un fel de animal al inimii, adesea animalele inimii putând fi văzute alergând asemenea unor șoareci. Moartea rapidă a Lolei, sinuciderea studentei a reprezentat o modalitate de salvare din fața terorii impuse de securitate. Sinuciderea este o temă care străbate întreaga literatură central-europeană: „O carte din căsuța de vară se numea: Sinuciderea. Acolo scria că într-un cap nu încape decât un singur fel de moarte.

Dar eu alergam în cercul rece, între fereastră și râu, încoace și încolo. Moartea mă fluiera de departe, trebuia să-mi iau avânt să ajung la ea. Aproape că o aveam în mână, doar o mică parte din mine nu mă asculta. Poate că era animalul inimii.”. Spre deosebire de Lola care făcuse un gest ferm, protagonista se simte lașă, incapabilă de sinucidere. Identitatea se construiește prin interacțiunea cu celălalt, în acest contact Celălalt întruchipează altă etnie, eroina locuiește la o unguroiacă pe care sfârșitul războiului a proiectat-o peste granițele țării. Noua circumstanță a însemnat pentru Margit o identitate multiplă, femeia trebuind să învețe și idiomul țării în care a ajuns să se stabilească.

„Bunica cântătoare” a eroinei suferă o retragere în spațiul paradisiac al copilăriei, uitase întreaga viață, vârsta sa biologică de optzeci și opt de ani se asocia cu o memorie al cărei singur fir reliefa un singur aspect, copilăria: „obrajii ei aveau optzeci și opt de ani, dar memoria nu mai știa decât un singur drum, pe care sta o fetiță de trei ani și morfolea colțul de la șorțul mamei. Când se întorcea din sat, era murdară ca un copil. De când nu mai cânta, își vâra totul în gură. Cântecul i se transformase în mers. Nimeni nu mai putea s-o oprească, atât de mare îi era neastâmpărul.” Animalul inimii evidențiază și el un spațiu al interferențelor culturale, lingvinstice, etnice, un teritoriu care favorizează apariția alterității și hibridității: „Îmi traducea cântecul, eu îl uitam mereu. Era un cântec trist, eu aș fi preferat să mă bucur. […] Limba germană a fost atunci pentru mine mereu o limbă tare ca o gutuie.”. Concedierea protagoniștilor reprezenta pentru aceștia „o penultimă stație” din existența lor, ultima fiind reprezentată de emigrație. Georg moare imediat după ce ajunge în Germania, iar Kurt este găsit

spânzurat cu o funie în imobilul său. Animalul inimii este un roman despre tăcere: „Când tăcem, suntem dezagreabili, spuse Edgar, când vorbim, devenim ridicoli.”