Anatomia Si Fiziologia Inimii

I. NOTIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE A INIMII

I.1. ANATOMIA INIMII

Inima este considerata ca organ central al intregului aparat cardiovascular, a carui functionare asigura circulatia sangelui, limfei si a lichidului interstitial. Ea este situata in etajul inferior al mediastinului anterior, asezata in cavitatea toracica. Ea are forma unei piramide cu baza triunghiulara sau a unui con tesit pe o parte, culcat pe diafragma. Axul inimii este in pozitie oblica, catre in jos, la stanga si inainte. O treime din totalul inimii se afla in partea drepta si doua treimi in partea stanga a planului mediosagital al corpului. Greutatea sa este de aproximativ 300 g, capacitatea este cuprinsa intre 500 si 700 de cm3, iar forma si marimea ei este asemanatoare pumnului drept.

Inima prezinta doua fete:

– o fata convexa, sternocostala;

– o fata plana, diafragmatica.

Aceste doua fete se unesc printr-o margine ai ascutita pe partea dreapta. Maginea stanga este mai rotunjita – fata pulmonara. Varful inimii este situat in spatiul cinci intercostal si este orientat catre partea stanga – jos. De la baza inimii, orintata inapoi si catre dreapta, pleaca arterele mari ale inimii – artera aorta si trunchiul pulmonar, si au supapa de retur venele mari – venele cave, doua la numar, si cele patru vene pulmonare.

Inima este separata in patru cavitati functionale:

– doua atrii – situate in partea de sus a inimii;

– doua ventricole – situate la baza inimii. (1,2)

Fig.1 Inima (www.critube.com)

STRUCTURA INIMII

Cordul este alcatuit din punct de vedere structural din trei tunici: epicardul, miocardul si endocardul.

Endocardul este tunica interna a inimii, captuseste cavitatile inimii si este continuitatea endoteliului vaselor mari care vin sau pleaca de la inima. El trece fara intrerupere de la atrii spre ventricule, acoperind si valvulele, cordajele tendinoase si muschii papilari.

Miocardul sau peretele muscular al inimii este partea cea mai groasa a peretelui cardiac si este format din tesut muscular cu caractere speciale. In structura sa distingem doua varietati de tesut muscular: tesut cardiac si tesut nodal.

Tesutul cardiac foarmeaza cea mai mare parte a miocardului. El este format din fibre striate cardiace si alcatuieste asa-zisul miocard adult.

Tesutul nodal est denumit si miocardul embrionar sau aparatul de conducere al inimii. El este format din fibre musculare cu multa sarcoplasma in care se acumuleaza gliogen, dar cu putine miofibrile, care sunt dispuse in toate sensurile. Acest tesut formeaza niste fibre numite noduli. In inima adulta exista doi noduli: sinatrial si atrio-ventricular ( vezi in fig. 2)

Fig. 2 nodul sinoatrial si atrioventricular

(www.dreamstime.com)

Epicardul este foita viscerala a pericardului seros si acopera complet exteriorul inimii.

Pericardul este format din doua parti: una fibroasa si una seroasa.

Pericardul. Inima este invelita intr-o formatiune membranoasa care poarta denumirea de pericard. El inveleste si baza vaselor mari de la baza inimii.

Pericardul fibros se prezinta ca un sac, cu peretele format dintr-o membrana conjuntiv-fibroasa care contine numeroase fibre elastice. El se prezinta sub forma unui con, cu baza fixata pe centrul tendinos al diafragmului.

Pericardul seros captuseste pericadul fibros si, fiind o seroasa, este format dintr-o foita viscerala si una parietala.

Foita viscerala se mai numeste epicard si este intim legata de peretele muscular al inimii, fiind considerata ca a treia tunica a acesteia. Ea este formata dintr-un strat de celule cubice care se sprijina pe un strat de tesut conjunctiv, cu fibre elastice, vase sanguine si fibre nervoase. Stratul de tesut conjunctiv este lipit de fata externa a peretelui muscular al inimii.

Foita parietala se gaseste in raport cu pericardul fibros, de care adera intim. Si foita parietala est formata tot dintr-un strat de celule cubice si dintr-un strat de tesut conjunctiv care se leaga de pericardul fibros. Cele douafoite ale pericardului seros se continua una cu alta in regiunea bazei inimii, unde formeaza sinusul pericardic transvers si sinusul pericardic oblic.

Fig.3 invelisurile inimii

(www.ebacalaureat.com)

Extremitatile laterale ale inimii. Extremitatea dreapta este in raport cu diafagmul, si cea stanga, in raport cu plamanul, fapt pentru care a mai fost denumita si fata pulmonara.

Varful inimii face parte din jumatatea stanga a inimii, deci apartine ventricolului stang. Aceasta locatie a varfului reda practic si orientarea fizica inimii.

Baza inimii se afla in partea de sus a inimii si este orietata catre inapoi. Ea este aproape in totalitate acoperita de vasele mari care vin si pleaca de la inima (vena cava superioara, artera aorta, artera pulmonara, venele pulmonare).

Cavitatile inimii

Inima este impartita in doua parti de catre un perete longitudinal care corespunde santurilor longitudinale externe ale inimii. Cele doua mari cavitati din urma acestei prime separari sunt: inima dreapta si inima stanga. In afara de peretele lengitudinal, mai apare inca o separare transversala realizata de un perete ce corespunde santurilor coronare. Acest perete imparte cele doua jumatati in doua cavitati: partea de catre baza, numita atriu, si partea de catre varf, numita ventricul, deci, in final inima va fi impartita in patru cavitati functionale: doua atrii si doua ventricule.

Peretele ce separa inima in atrii si ventricule poarta numele de sept atrioventricular, avand doua parti: una pentru jumatatea stanga a inimii, si una pentru cea dreapta. Asemenea septului atrioventricular, si peretele longitudinal este impartit la randul lui in doua parti: septul interatrial (partea care separa atriile) si septul interventricular (partea care separa ventriculele).

Ventriculele

Ventriculele reprezinta cavitatile inimii aflate spre varful inimii. Ele sunt separate intre ele de catre septul interventricular, perete ce imparte partea inferioara a inimii in ventricolul stang si ventricolul drept. Acest perete nu prezinta nici un orificiu, deci cele doua ventricule nu comunica intre ele.

Forma ventriculelor este una piramidala, avand baza catre atrii si vafful catre ventricule. Baza ventriculelor este reprezentata de septul atrioventricular care este prevazut cu doua orificii atrioventriculare, orificii prin care fiecare ventricul face legatura directa cu vetriculul corespunzator partii lui. Pe acest perete se separare atrioventricular se mai gasesc si orificiile arteriale, orificii utile arterelor ce pleaca din ventricule (artera aorta si artera pulmonara). Toate aceste orificii prezinta niste formatiuni membranoase, numite valvule, iar pe peretii ventriculari se gasesc muschii papilari (niste ridicaturi musculare sub forma conica).

Atriile

Aceste camarute ale inimii au forma aproximativ cubica si sunt situate la baza inimii si sunt caracterizate prin faptul ca peretii lor sunt mai subtiri decat cei a ventriculelor si prezinta mai multe orificii. Cele doua atrii sunt despartite prin septul atrial si prezinta cate o prelungire numita auricul sau urechiusa.

I.2 FIZIOLOGIA APARATULUI CARDIOVASCULAR

I.2.1. Fiziologia muschiului cardiac

In componenta inimii intalnim trei tipuri principale de muschi, si anume: muschi atrial, muschi ventricular si fibre musculare specializate excitatorii. Primele doua feluri de muschi se contracta in cea mai mare parte asemanator muschiului scheletic, exceptand doar faptul ca durata de contractie la aceste doua tipuri de muschi este mai lunga. A treia categorie de muschi intalnita in cordul unam se contracta mai slab deoarece centine mai putine fibre contractile, insa, principala lor distinctie este reprezentata de faptul ca prezinta descarcari electrice care se fac ritmic, constituind un sistem excitator care controleaza bataile inimii.

(3)

Fig.4 aspectul histologic tipic al muschiului cardiac

I.2.2 Functia de pompa a inimii

Inima, din punct de vedere fiziologic, functioneaza ca doua pompe alcatuite la randul lor din cate un atriu si ventriculul corespunzator lui. Pompa dreapta (formata din atriul si ventriculul drept) este responsabila cu pomparea sangelui catre plamani prin artera pulmonara, iar pompa stanga raspunde de trimiterea sangelui in circulatia sistemica, prin artera aorta. (3)

Valvele atrio-ventriculare (mitrala si tricuspida) se afla la interfata atriilor cu ventriculele. Pe timpul diastolei ele se deschid, permitand sangelui sa patrunda in ventricule. Aceste valve functioneaza functioneaza ca niste supape de sens unic, deoarece pe timpul sistolei se inchid, interzicand asftel returul sangelui catre atrii.

Valvele semilunare….

I.2.3 Proprietatile fundamentale ale miocardului

Excitabilitatea este reprezentata de capabilitatea muschiului cardiac de a raspunde la stimuli printr-un potential de actiune. Inima functioneaza pe principiul pragului de excitabilitate (nu reactioneaza in functie de intensitatea stimulului), fapt din care rezulta ritmica contractiilor. Oricat de mare ar fi frecventa stimulului, ritmul contractiilor va fi acelasi, lucru foarte important in conservarea functiei de pompa ritmica. Muschiul cardiac este excitat doar pe timpul relaxarii (faza de diastola), iar pe timpul contractarii este inexcitabila (in faza de sistola, muschiul este in contractie maxima).

Automatismul este reprezentat de proprietatea speciala a inimii de a se autoexcita. Aceasta poate contiunua sa se contracte chiar si scoasa din corp timp de cateva ore sau zile, daca este alimentata cu un lichid nutritiv special. Aparatul cardiac prezinta in mod normal, trei centri de automatism cardiac.

Nodul sino-atrial. La nivelul nodului sino-atrial, bataile inimii se realizeaza in mod normal in ritm sinusal cu o frecventa a descarcarilor de 70-80 pe minut.

Nodul atrio-ventricular. La acest nivel frecventa descarcarilor este mai mica decat la nodul sino-atrial, de 40 potentiale de actiune pe minut. Atunci cand nodul sinoatrial iese din functiune, comanda cordului trece de partea nodului atrio-ventricular printr-un ritm nodal.

Fasciculul His si reteaua Purkinje. Frecventa de descarcare este de 25 potentiale pe minut, iar acest centru poate prelua comanda inimii doar in cazul cedarii conducerii nodului atrio-ventricular, avand ritm idioventricular.

Cei trei centri functioneaza pe principiul stratificarii ierarhice. Daca se rareste frecventa, se realizeaza fenomenul de abdicare, iar daca aceasta se micsoreaza, se executa fenomenul de uzurpare.

Conductibilitatea este reprezentata de calitatea miocardului de a transmite excitatie la toate fibrele sale. Prima data, stimulul trece prin nodul sinusal intr-un interval de 0,1 secunde, timp de activare, realizandu-se sistola atriala. In acest proces, apare o intarziere de 0,04 secunde din cauza propagarii lente a stimulului prin nodul atrio-ventricular (0,02-0,05 m/s). Aceasta intarziere are rolul de a asigura timpul necesar aparitiei contractiei atriale, prin umplerea ventriculara.

Unda de depolarizare trece de la atrii la ventricule prin facsciculul His, ramurile sale si reteaua Purkinje, irigand intregul muschi al inimii, de la endocard spre epicard, intr-un timp relativ scurt, de 0.08 secunde, deci rezulta sistola ventriculara.

Contractibilitate. Este reprezentata de proprietatea muschiului cardiac de a produce tensiune la capetele fiblelor sale. Un urma generarii acestor tensiuni, dimensiunea fibrelor musculare se va micsora, fapt ce duce la expulzia sangelui. Pe timpul detensionarii fibrelor musculare, peretii inimii se vor relaxa, permitand patrunderea sangelui in interiorul cordului. Forta de contractie este direct proportionala cu grosimea peretilor inimii: la atrii este mai redusa, iar la ventricule este mai pronuntata (mai mare la ventriculul stang, porneste circulatia mare, fata de cel drept, de unde incepe circulatia mica). (1)