Anatomia Actualei Crize Financiare Internationale

Anatomia actualei crize financiare internaționale

1). Situație de factă (Cauze, afectare) 2007-2009

1.1. Debutul și cauzele crizei globale

1.2.Impactul crizei asupra României

1.2.1. Evoluția exporturilor României în momentul declanșării crizei

1.2.2. Evoluția PIB-ului pe parcursul anilor 2007-2009

1.2.3. Cheltuielile pentru consumul final al gospodăriilor la începutul crizei

1.2.4. Evoluția balanței de plăți și a poziției investiționale internaționale a României în 2008-2009

1.2.5. Analiza exporturilor pe zone geografice pe parcursul anilor 2008-2009

2). Analiza 2007-2015

2.1. Exporturile României în perioada 2007-2014

2.2. Deficitul de cont curent al României în perioada 2007-2015

2.3. Evoluția cotelor de piață la export

2.4. Evoluția exporturilor ca procent din PIB 2007-2014

2.5. Evoluția exporturilor pe regiuni și sectoare

3). Măsuri luate pe timp de criză

4). Ce măsuri ar mai putea fi luate (comparație cu alte țări)

1). Situație de factă (Afectare, cauze) 2007-2009

1.1 Debutul și cauzele crizei globale

Criza financiară internațională își are originea în vara anului 2007, în Statele Unite ale Americii, fiind declanșată odată cu eșecul a două fonduri speculative ”Bear Stearns”, iar mai apoi involuând continuu pe parcursul următorilor ani, în ciuda numeroaselor încercări ale guvernelor de a-i înceta progresul. În momentul de față, este universal considerată a fi cea mai mare prăbușire a economiei globale de la „Marea Depresiune” și până în prezent.

Deși fostul președinte al Consiliului Rezervei Federale, Alan Greenspan, a catalogat criza ca fiind un „tsunami de credite ce are loc o dată pe secol”, criza este considerată a fi mai mult un fenomen istoric, și nu unul natural. A fost precedată de o serie de șocuri economice mai puțin amenințătoare, dar importante, în ultimele 3 decenii, cele mai notabile fiind: prăbușirea bursei de valori a Statelor Unite, în 1987, criza de economii și împrumuturi a anilor ’80-’90, criza financiară japoneză și Marea Stagnare a anilor ’90 etc. Însă, criza financiară contemporană le-a depășit pe toate din punct de vedere al amplitudinii și intensității.

Mai mult decât atât, criza contemporană nu poate fi considerată o noutate din perspectiva teoriei economico-financiare. Adam Smith menționa posibilitatea existenței unor probleme de mandat încă de la apariția „Avuției națiunilor”, în anul 1776.

„Mulți apreciază că actuala criză financiară își are rădăcinile în scăderea dramatică a prețului locuințelor în SUA sau în căderea pieței creditului pentru locuințe. Această viziune este cel puțin incompletă. Cauzele fundamentale ale crizei financiare sunt mai adânci, atât de natură macroeconomică, cât și de natură microeconomică.”

Cele mai importante cauze ale crizei au fost lichiditatea amplă, creată de cele mai importante bănci centrale ale lumii și de aspirația de a restrânge aprecierea monedei a statelor exportatoare de petrol și gaze, și suprasaturarea de economisiri, generată de globalizarea în ascendență a unor țări cu rate mari de acumulare și, totodată, de redistribuirea globală a avuției și a veniturilor. Consecințele acestor fenomene au fost, în primul rând, ratele foarte scăzute ale dobânzii și volatilitatea redusă a acestora.

„ Pe acest fundal au operat, ca agravante, și o serie de cauze microeconomice: securitizarea frenetică, fisurile în modelul de afaceri ale agențiilor de rating, externalizările raționale din punct de vedere privat dar socialmente ineficiente și, în sfârșit, competiția internațională crescută pentru dereglementări.”

Cu toate acestea, manifestarea crizei își are originea și în creditele de tip subprime, acele credite imobiliare garantate cu valoarea bunurilor cumpărate, acordate cetățenilor din Statele Unite ale Americii, care nu îndeplineau anumite condiții de bonitate. Aceste împrumuturi, însumând aproximativ 1.200 miliarde de dolari, au fost aprobate începând cu anul 2000. Transformate prin mecanismul de securitizare în obligațiuni, împrumuturile au fost transferate apoi către bănci și investitori din lumea întreagă. Atunci când prețurile bunurilor imobiliare au început să se micșoreze, aceste îndatorări nu au mai putut fi restituite, antrenând astfel pagube abisale pentru cumpărătorii de titluri bazate pe creditele de tip subprime.

1.2. Impactul crizei asupra României

Contrar cu așteptările autorităților vremii respective, din cauza incapacității de a percepe vulnerabilitățile economiei naționale și evoluțiile reale ale economiei mondiale, criza economică, și mai exact, financiară, declanșată în toamna anului 2008, s-a răspândit în statele Uniunii Europene, inclusiv România, primele efecte fiind resimțite la nivelul canalelor de comerț exterior.

În România, criza economică și-a făcut simțită prezența după an și jumătate de la apariția primelor semne de manifestare în Statele Unite ale Americii. După un foarte bun început al anului 2008, cu rezultate macroeconomice bune până la mijlocul anului, criza economică a apărut în România, chiar dacă au existat unele voci care au negat posibilitatea ca România să adere la recesiune.

Criza declanșată la sfârșitul anului 2008, a regăsit România nepregătită pentru ceea ce urma, fiind și prima criză pe care a fost nevoită sa o întâmpine. Economia țării noastre era bazată, la vremea respectivă, pe importuri masive, sub prezumția că aceasta situație va continua să dureze pentru totdeauna.

La început, stabilitatea financiară a fost menținută, însă piețele pentru principalele produse de export au ajuns rapid să fie restricționate.

Primele semne au venit din sectorul privat, de la întreprinderi mari, care sunt motoarele economiei naționale și, astfel, a economiei la nivel global. Prin urmare, în toamna anului 2008, când criza financiară nu își făcuse încă simțită prezența pe plan intern, Arcelor-Mittal a fost prima companie care a apelat la concedieri masive, la Galați. La scurt timp după, Compania Renault anunța disponibilizari si reducerea producției.

1.2.1. Evoluția exporturilor României în momentul declanșării crizei

Unul dintre principalii factori responsabili pentru o creștere economică puternică, până în 2008, a fost reprezentat de exporturi. Astfel, în luna noiembrie 2008, exporturile României au scăzut cu 8,5% în comparație cu aceeași lună a anului 2007, pentru prima dată după numeroase luni de creștere continuă, iar în luna decembrie a anului 2008 s-a înregistrat chiar o micșorare a exporturilor cu 16,1% față de luna decembrie 2007.

Tabel 1.1 Exporturile României în ultimele luni ale anului 2008 comparate cu cele ale aceleiași perioade ale anului 2007 (milioane €)

Sursa: www.insse.ro

Exportul de bunuri a însumat 33.725 milioane euro, reprezentând o mărire cu 14,1% față de anul 2007, ca efect al majorării volumului și a prețurilor externe, al modificării structurii exporturilor în favoarea bunurilor de capital și al deprecierii în termeni reali a monedei naționale în raport cu euro.

Conform balanței de plăți a BNR în anul 2008, Surplusul valoric al exportului a provenit în proporție de peste 60% din majorarea volumului (mașini, aparate și echipamente electrice; cereale; automobile, tractoare; produse petroliere; produse farmaceutice; semințe, fructe; cazane, turbine, motoare, aparate și dispozitive mecanice; energie electrică) și de aproximativ 40% din creșterea prețurilor externe (font, fier, oțel și produse fabricate din acestea; produse petroliere; cazane, turbine, motoare, aparate și dispozitive mecanice; îngrășăminte; semințe, fructe; articole din cauciuc; mobilă și articole de iluminat). Cel mai ridicat nivel al exportului din anul 2008 s-a înregistrat în luna octombrie (3,3 miliarde euro), iar media lunară realizată la export a fost de 2,8 miliarde euro, mai mare cu 0,3 miliarde euro decât în anul precedent.

1.2.2. Evoluția PIB-ului pe parcursul anilor 2007-2009

Unul dintre cei mai potriviți indicatori în măsurarea efectelor crizei economice asupra unei țări este, previzibil, Produsul Intern Brut. Astfel, în perioada 2007-2009, acesta a avut următoarea evoluție:

Prelucrare pe baza datelor publicate de site-ul Eurostat

Astfel, este vizibil, în graficul 1.1, modul în care, în anul 2008, efectele crizei au început să se răsfrângă asupra economiei României, PIB-ul scăzând în anul 2009 cu valoarea record de 7,1% în comparație cu 2008.

1.2.3. Cheltuielile pentru consumul final al gospodăriilor la începutul crizei

Criza este reflectată în majoritatea indicatorilor economici, cum ar fi, de exemplu, consumul final al gospodăriilor care s-a contractat în anul 2009 cu 9,2%, un trend care s-a continuat și în 2010, cu o scădere de 3,3%; câștigurile reale s-au diminuat în 2009 cu 5,3% iar în 2010 micșorarea a fost de 3,7%; rata inflației a ajuns în 2010 la un nivel de 8,2% iar cea a șomajului la 7,3%.

Prelucrarea datelor furnizate de site-ul Eurostat

Astfel, în graficul 1.2 este vizibilă scăderea dramatică a cheltuielilor cetățenilor români, în anul 2009 diminuându-se cu procentul record de 9,2%.

1.2.4. Evoluția balanței de plăți și a poziției investiționale internaționale a României în 2008-2009

În anul 2008, deficitul de cont curent al României a fost înregistrat la un nivel de 11,8% din PIB, ca urmare a cererii interne ridicate, a condițiilor de finanțare favorabile și a creșterii puternice a activității de creditare. În România, impactul crizei financiare internaționale a început să se resimtă începând cu trimestrul IV al anului 2008.

În anul 2008, balanța de plăți a României a înregistrat un sold negativ al contului curent de 16 157 milioane euro, în scădere cu 3,3% prin comparație cu anul precedent. Ponderea deficitului contului curent în PIB a fost de 11,8%, comparativ cu 13,4% în anul 2007.

1.2.5. Analiza exporturilor pe zone geografice pe parcursul anilor 2008-2009

Conform balanței de plăți din cadrul Băncii Naționale a României, pe zone geografice, în anul 2008, cea mai mare parte a deficitului comercial a fost generat de comerțul intracomunitar (68,1%, din care 45,5% din comerul cu zona euro), urmat de comerșul extracomunitar (31,9%). Peste 90% din deficitul comercial înregistrat în anul 2008 a provenit din relațiile comerciale cu Germania (16,5%), Federația Rusă (12,9%), Kazahstan (12,1%), Ungaria (11,7%), R.P. Chineză (10,8%), Austria (9,6%), Polonia (5,8%), Olanda (5,2%), Italia (4,7%) și Republica Cehă (4,1%).

2. Analiza 2007-2015

2.1. Exporturile României în perioada 2007-2014

Luând în considerare că evoluția sinuoasă a exporturilor a afectat comerțul internațonal al României în perioada 2007-2014, examinarea datelor (Tabelul 2.1) arată că, după o scădere de aproape 14% a exporturilor în 2009 în comparație cu 2008, în 2010 și 2011, acestea s-au remediat, crescând cu 28% și, respectiv, 20,5% în comparație cu anii precedenți și chiar depășind nivelul atins în 2008, continuând să crească și în anii imediat următori.

Tabel 2.1 Exporturile României în 2007-2014

Sursa: www.insse.ro

2.2. Deficitul de cont curent al României în perioada 2007-2015

Deficitul de cont curent al României a scăzut în ultimii ani. Astfel, contul curent s-a reechilibrat de la un deficit de peste 15% din PIB în perioada 2007-2008 la aproximativ 1% din PIB în 2015, acest fapt fiind rezultatul unor exporturi puternice, importuri stagnante, precum și unei scăderi a veniturilor primare (negative). Creșterea puternică a exporturilor, precum și surplusul comercial al serviciilor în creștere este indicativ pentru schimbarea structurală în economia românească.

Tabel 2.2 Deficitul de cont curent pe parcursul anilor 2007-2015 ca procent din PIB

sursa: Eurostat (http://ec.europa.eu/eurostat)

Prelucrare pe baza datelor din tabelul 2.2

Factorii care au făcut posibilă ajustarea contului curent începând cu anul 2009 sunt nevoile reduse de finanțare guvernamentală și dezintermedierea corporativă. Odată cu desfășurarea crizei, societățile nefinanciare și financiare din România și-au ajustat din ce în ce mai mult bilanțurile, transformând nevoile de împrumut în surplusuri. În sectorul financiar, o mare parte a ajustării este atribuită reducerii expunerii băncilor-mamă străine în sectorul bancar românesc. Factori suplimentari care susțin procesul de reajustare au fost programele succesive de asistență ale UE / FMI, care au redus necesitățile de finanțare ale guvernului și au asigurat reformele structurale de bază.

Însă, gospodăriile nu au prezentat aceeași capacitate de ajustare. Puternic expuse creditelor în valută garantate prin ipotecă, gospodăriile au întâmpinat soldurile negative externe în creștere, atât ca procent din PIB, cât și ca procent din venitul disponibil.

Astfel, exporturile au fost principalul factor al ajustării contului curent declanșată în 2009. Acestea au prezentat o considerabilă augmentare în ultimii ani, ajungând în 2014, la un nivel record de aproximativ 41% din PIB. Din acest proces au făcut parte atât bunurile cât și serviciile, evoluția acestora din urmă fiind mult mai evidentă. De exemplu, în anul 2013, serviciile au contribuit cu 0,9 puncte procentuale din PIB la reducerea deficitului de cont curent.

2.3. Evoluția cotelor de piață la export

Creșterea exporturilor a condus, totodată, la câștiguri puternice la nivelul cotelor de piață la export, acestea crescând, în medie, cu 4,6% pe an, pe parcursul anilor 2007-2015. România anului 2013 s-a evidențiat printre statele membre ale Uniunii Europene prin înregistrarea unei creșteri de aproape 15% a cotei de piață la export. La fel ca și în cazul reducerii deficitului de cont curent, și în cazul cotei de piață serviciile au reprezentat cel mai important factor, acestea crescând cu aproximativ 6,9% pe an.

2.4. Evoluția exporturilor ca procent din PIB 2007-2014

Tabel 2.3 Exporturile ca procent din PIB pe parcursul anilor 2007-2014

Sursa: www.theglobaleconomy.com

Prelucrare pe baza datelor din tabelul 2.3

Îmbunătățirea contului curent din România a fost determinată și de o reajustare în structura exporturilor. Exporturile de produse alimentare și agricultură au cunoscut cele mai mari rate de creștere din momentul în care criza s-a declanșat. Acestea, împreună cu vehiculele și mașinile și echipamentele electrice, au reprezentat 58% din totalul exporturilor României de mărfuri în 2013. În același timp, sectoare, cum ar fi textilele și încălțămintea, au suferit o scădere bruscă a exporturilor, o tendință care a început cu mult timp înainte de criză. În ceea ce privește exporturile de servicii, performanța puternică se datorează în mare parte serviciilor de transport și de afaceri. Pentru sectorul afacerilor, acest fapt poate reflecta, de asemenea, buna performanță a exporturilor de bunuri.

Conform tabelului 2.2, deficitul de cont curent pentru anul trecut a întâmpinat o expansiune, ajungând la nivelul de 1,8% din PIB, fiind așteptat ca, pentru anul în curs, să se extindă la aproximativ 1% din PIB.

2.5. Evoluția exporturilor pe regiuni și sectoare

UE este destinația pentru 70% din exporturile României. Proporția exporturilor care merg către UE a scăzut oarecum de când România a aderat în anul 2007. Această evoluție se datorează scăderii drastice a exporturilor în Italia, de la 17% în 2007 la 12% în 2013. În afara UE, piețele cele mai relevante sunt țările vecine: Turcia, Federația Rusă, Ucraina și Moldova, dar în acest grup doar Turcia are o pondere mai mare de 5%.

Exporturile României către principalele sale piețe au urmat un model divergent. În 2007, Germania și Italia au avut aceeași pondere a exporturilor României de bunuri (17% din total). În anii următori, exporturile de îmbrăcăminte și încălțăminte pentru ambele țări au scăzut în mod semnificativ. În cazul Germaniei, acest diminuare a fost mai mult decât compensată de exporturi mai mari de mașini și echipamente electrice, precum și de produse chimice, ajungând la un total de 19%. Pe de altă parte, în Italia nu a existat o astfel de substituție a exporturilor, astfel încât proporția exporturilor de bunuri ale României în Italia a scăzut la 11,5%. Aceste evoluții reflectă, de asemenea, tendințe mai largi în Europa, inclusiv o creștere rapidă a comerțului intra-industrie și poziția puternică a Germaniei în această privință.

3. Măsuri luate pe timp de criză

Planul european de redresare economică a fost răspunsul Comisiei la situația economică din acea perioadă. Având în vedere amploarea crizei în momentul declanșării acesteia, UE avea nevoie de o abordare coordonată, suficient de mare și suficient de ambițioasă pentru a restabili încrederea consumatorilor și investitorilor. Ea trebuia să reunească toate pârghiile de politică disponibile la nivel european și național. Cele mai multe dintre pârghiile de politică economică, în special cele care puteau stimula cererea consumatorilor pe termen scurt, erau în mâinile statelor membre. Statele membre au puncte diferite de plecare în ceea ce privește marja de manevră bugetară. Dar acest lucru face ca o coordonare eficientă atât mai importantă.

4). Ce măsuri mai putea fi luate (comparație cu alte țări)

În literatura de specialitate, se evidențiază o serie de măsuri politice ca fiind de susținere pentru redresarea economică și revigorarea exporturilor. Este bine recunoscut faptul că evitarea protecționismului și deschiderea piețelor reprezintă răspunsurile politice absolut necesare, dar nu suficiente pentru o criză financiară. De asemenea, ar trebui adoptate alte măsuri macroeconomice, cum ar fi politicile monetare și fiscale restrictive, măsuri în favoarea creșterii economice și a politicilor orientate spre ocuparea forței de muncă.

Una dintre cele mai populare măsuri de politică este extinderea exporturilor pentru a compensa pierderile de preț. Însă, această măsură ar putea genera pierderi serioase pentru exportatori în momentul în care întâmpină măsurile intervenționiste din țara importatoare, cum se întamplă în cazul îmbrăcămintei sau unor produse agricole.

În cazul resurselor de mărfuri, politicile pro-ciclice ar putea fi cea mai bună măsură pentru a le gestiona în mod optim. Atunci când se confruntă cu prețuri scăzute ale materiilor prime, investiția în produse alternative de export este o opțiune bună. O altă măsură care poate fi adoptată de către producători în cazul în care veniturile din exporturi se diminuează (sau, chiar în cazul unor pierderi la nivelul exporturilor), ar fi să se impună măsuri protecționiste sau subvenții. Dar, în general, aceste subvenții au efecte negative pentru consumatori.

„Liberalizarea comerțului încurajează inovația și creșterea economică prin facilitarea transferului de tehnologie și de competențe, prin protejarea drepturilor de proprietate intelectuală, prin generarea unor economii de scară și prin încurajarea concurenței și a productivității.”

Un alt set de măsuri ofensive este direct legat de sistemul bancar și constă din garanții de credit pentru sprijinirea exportatorilor sau introducerea de stimuli fiscali. Dar, aceste măsuri sunt limitate de condițiile macroeconomice în care anumite țări, cum ar fi: deficitele bugetare, intrările de mare ajutor sau politicile fiscale restrictive impuse de autoritățile din unele țări.

România nu a avut o expunere mare la active toxice străine, și astfel impactul crizei a fost mai mic. România ar trebui să se concentreze asupra exporturilor către țări care au fost mai puțin afectate de criză, cum ar fi China sau țările care au o piață mare, ca India. Pe de altă parte, este necesar să se adopte măsuri de stimulare a consumului intern de produse de pe piața internă. Se recomandă, de asemenea, să ia unele măsuri pentru a stimula și exporturile de produse, nu numai materii prime. În 2016 România are încă o forță de muncă ieftină și calificată, ceea ce reprezintă un avantaj în comparație cu alte țări din Europa de est. Acesta este un alt motiv pentru a încuraja investitorii, fie interni sau externi. În aceeași ordine de idei, ar necesita o mai bună alocare a resurselor financiare pentru educație, sănătate, cercetare, dezvoltare și inovare.