Analiză de Discurs Publicitar Structura Referatului Disciplina Argumentare Publicitară Teoria Argumentării

=== 38fc4016960ad7fa41e9ed556c03cee69b128445_548845_1 ===

Daniel Duma: Fapte bune S.R.L.

1. Introducere

Conform propriei prezentări de pe site, Daniel Duma este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității din București. După finalizarea studiilor, acesta și-a continuat studiile Maastricht Graduate School of Governance unde a efectuat masteratul. După cum se poate observa pe situl unde este publicat și articolul supus analizei, acesta își focalizează atenția asupra economiei, administrației, politicii și a vieții sociale, având o mulțime de articole și sinteze pe aceste teme.

În această lucrare se va realiza o analiză a articolului „Fapte bune S.R.L.” bazat pe teoriile și structurile argumentative.

Deși argumentul poate părea la prima vedere mai degrabă teoretic și fără consecințe empirice, dizolvarea logicii consecințelor așteptate în logica adecvării are implicații asupra felului cum actorii sunt conceptualizați și interpretați. Când facem referire la actori, ne gândim inevital la toți participanții la comunicare. Emițătorul este Daniel Duma, care prin intermediul articolului a transmis un mesaj către publicul său receptor și receptiv.

Receptorii nu sunt toți identici, fiecare având propriul raționament și o gândire conformă cu pregătirea profesională pe care o are, cu studiile efectuate și cu convingerile proprii legate de viață și societate. Dacă ar fi să se compare mai mulți receptori, sigur s-ar găsi puncte comune dar și multe diferențe datorită moralității, a gândirii și a contextului cum este recepționat mesajul. Un mesaj distorsionat poate produce neînțelegeri dar și raționamente diferite.

De asemenea, în cadrul articolului putem observa o reclamă, cu link-uri amplasate pe cuvinte îngroșate, care duc spre alte situri de știri.

Prin reconstruirea și analiza argumentelor folosite de autorul articolului, se poate realiza o judecată bine fundamentată a logicii care sprijină acțiunea oamenilor în preajma sărbătorilor de iarnă.

2. Analiza discursului sub lupa comunicării

1. Diferența de opinie

Daniel Duma își începe discursul pornind de la o constatare. La fiecare sfârșit de an, oamenii încearcă să devină mai buni și să-i ajute pe cei din jurul lor. Problema care apare, se referă la faptul că unii oameni au doar impresia că-i ajută pe ceilalți, când de fapt se mint singuri. O societatea care tinde spre dezvoltare, spre progres nu poate avansa dacă totul se face limitat, doar în anumite perioade de timp, exponenția cu deplasarea în timp și spațiu.

Autorul propune o dezbatere care trece dincolo de granițele zilnice și se reflectă în timp, în viața de zi cu zi. Această analiză a lui Daniel Duma este de fapt constatare și o reflecție asupra psihologiei umane. Emițătorul propune inevitabil, o dispută care să antreneze publicul. La ănceput, susține ideea că omul trebuie să fie mai bun, să-i sprijine pe cei din jur, la fel ca și sistemul în care trăim, dar nu este suficient. Degeaba este ajutată o persoană pentru o scurtă perioadă de timp, dacă după aceea, acesta va fi uitat și neglijat din nou, pentru o nouă perioadă propice pentru ca cei de lângă el, să fie din nou buni.

Analiza articolului a condus într-un final la reconstruirea celor cinci tipuri de strategii utilizate pentru legitimarea unei organizații sau a unei persoane responsabile social: autorizarea, moralizarea, raționalizarea, narativizarea și normalizarea.

Strategia discursivă a autorizării ilustrează modul cum politicile, regulile sau instituțiile sociale specifice care încorporează autoritatea sunt folosite sau explicit sau metaforic ca resursă discursivă pentru a legitima pretenția de a fi o organizație responsabilă social.

Moralizarea oferă o bază morală sau ideologică pentru legitimarea pretenției unei organizații de a fi responsabilă social. Deși această strategie este legată constant de raționalizare (Drăgan, 2008, p.39) și normalizare, iar de fapt toate strategiile implică o evaluare morală (Fairclough, 2003; p. 99), moralizarea pune un accent mai explicit pe valorile pe care le îmbrățișează un sistem responsabil sau pe care ar trebui să le îmbrățișeze. Moralizarea a fost folosită cel mai adesea pentru legitimarea sau delegitimarea scopurilor, fie ele individuale sau de sistem.

Raționalizarea legitimează persoana sau organizația responsabilă relativ la utilitate. Raționalizarea se referă la obiectivele, eficiența sau explicațiile corectitudinii acțiunilor (Eemeren, Grootendorst, 2010, p.42). Mai specific, pretenția de a fi o persoană responsabilă este legitimată prin exprimarea utilității practicilor responsabile.

Narativizarea se referă aici la modul cum o întâmplare sau o știre, poate oferi un exemplu de practică acceptabilă și potrivită care legitimează apoi pretenția de a fi o persoană responsabilă.

Normalizarea este o categorie discursivă importantă în sine. Exemplificarea poate fi văzută ca un fenomen natural în producerea de date care conduc către un dialog între receptori, sau între receptor și emițător. Această comunicare conduce spre solicitarea unor exemple și explicații ulterioare. În cadrul normalizării sunt informațiile susținute de autor în legătură cu asistații sociali, cu societățile de asigurări sociale, concret, cu tot ceea ce implică existența bazată pr principiile sistemului politic, social și economic din țară.

Argumentele explicite fac referire la bunătatea omului, dorința acestuia de a face bine semenilor săi, iar argumentele implicite sunt cele care stau la baza acestui scop și a implicațiilor acestuia. Uneori ca să ajuți o persoană în mod interesat (publicitare, creșterea stimei de sine) este mult mai rău decât faptul că acela este ignorat. Bunătatea nu este o organizație, un S.R.L. care lucrează pe profit, ci acel sentiment trebuie să izvorească din inimă și suflet.

2. Etapele discuției critice

Poziția autorului referitoare la sentimentele mai bune ale oamenilor este una combătută chiar de el, pe parcursul articolului, conform unei confruntări pasnice.

În etapa deschiderii, emițătorul constata dorința de bine, uneori prea excesivă a oamenilor pentru aproapele lor. La fel ca persoanele fizice, instituțiile statului se implică în fericirea ipotetică a celor nevoiași. De asemenea, autorul face o remarcă pe cât de pertinentă, pe atât de acidă, că faptele bune contribuie uneori chiar neintenționat la o inechitate și ineficiență.(Duma, 2017)

Binele oferit în momentele când aduc beneficii de imagine sau de personalitate sunt pregnant folosite de cei care vor să-și însusească meritele cu un scop precis, într-o societate unde nimănui nu-i pasă de nimeni. Uneori o lacrimă care apare la momentul oportun în situația ideală scopului fac mult mai mult decât o publicitate plătită. Este un punct forte în etapa argumentării.

Datorită lipsurilor financiare, majoritatea proiectelor sunt de scurtă durată, ajungând să fie considerate doar simple idei ocazionale.. Inițiativele caritabile duc spre neglijarea și degradarea serviciilor sociale, la discreditarea muncii funcționarilor publici.

În etapa închiderii argumentului, autorul protejarea societății doar cu sprijinul membrilor, fără intervenții importante din partea instituțiilor statului, care ar trebui să fie un pilon de bază în construcția oricărei societăți, a vieții economice, sociale și politice. Concluzia care se desprinde inevitabil este că omul se pliază după societate și ceea ce oferă plus valoare umanității sunt de fapt doar unele companii serioase, în speță cele private.

În cazul articolului de față, argumentele sunt simple, la obiect și plauzibile, bazate pe realitateiar premisele sunt în concordanță și acceptate.

3. Reconstrucția argumentării conform modelului pragma-dialectic

Argumentarea compusă prin coordonare, legat de binele făcut este compus din mai multe argumente cumulate, unde companiile sunt reprezentate de oameni, de factorii de decizie din organizații:

oamenii trebuie să facă bine celor din jur

omul face bine doar pentru a se simți împăcat cu sine, pentru a fi demn să petreacă în mod plăcut sărbătorile

societatea și omul ca persoană, trebuie să facă ceea ce trebuie pentru cei din jur

În continuare se face o analiză conform modelului pragma-dialectic pentru identificarea elementele tacite ale argumentării.

Punctul de vedere conform discursului prezentat: Nu contează manualele în cadrul educației.

Argument analizat: inițiativele caritabile sunt benefice atât pentru cei în suferință cât și pentru cei care-i ajută..

Reconstrucția acestui argument pe baza minimului logic și a maximului pragmatic arată astfel:

Premisa 1 a acestui argument: Doar ajutându-i pe nevoiași, ne ajutâm și pe noi.

Premisa 2, minimul logic: Dacă (ajutăm pe cei de lîngă noi), atunci (ne ajutăm și pe noi înșine).

Premisa 2, conform maximului pragmatic: Ajutorul acordat este util dar nu și benefic.

Concluzie: inițiativele caritabile de multe ori îi ajută mai mult pe cei care le fac decât pe cei care ar trebui să beneficieze

4. Scheme argumentative

Schema argumentativă este bazată pe analogie.

De ce să nu ajute și X persoanele cu probleme, dacă și Y face la fel? În aceasta schemă argumentativă apare așa zisul efect de turmă, de a face ceea ce face și cel de alături.

Dacă omul are nevoie de mine, de ce să nu-l ajut? Această direcție este una pozitivă doar cu condiția repetabilității fără a se aștepta anumite recompense.

Cum să-mi realizez o imagine publică favorabilă? Totul ține de stima de sine și de concepțiile despre viață și de aspirații.

5. Manevrarea strategică

Emițătorul respectă cele trei aspecte ale manevrării strategice pentru fiecare etapă a discursului.. În etapa confruntării, autorul definește ideea de a acorda ajutor semenilor stabilind circumstanțele (etapa deschiderii) și respingând apoi constant raționamentul sprijinul în scopuri și recompense personale (etapa de argumentare) și emite concluziile descrise în diferențele lui de opinie legate oameni și principii etice.

De la ideea principală în care omul nevoiaș trebuie ajutat și sprijinit, autorul certifică necesitatea acestui demers dar cu mici reticiențe, semn specific etapei de confruntare.

În cadrul etapei de deschidere, sunt prezentate alternativele oferite de instituțiile statului, pe care audiența le redescoperă alături de importanța lor în cadrul societății.

În etapa argumentare, totul se îndreaptă de la ceea ce este bine, spre ceea ce pare doar bine, fiind doar o lovitură de imagine pentru persoană și instituții.

În etapa de închidere a manevrării strategice, Daniel Duma îndeamnă pe receptori să nu renunța la acordarea binelui pentru cei din jur, dar nu numai pentru imagine.

Analiza și evaluarea unui discurs unui discurs argumentativ se desfăsoară pe componentele prezentării analitice, scheme argumentative și sofisme ca încălcări ale principiilor și regulilor discuției. (Tindale, 2015, p. 112) conform audienței multiple. Acest articol poate fi considerat ca aparținând genului comunicațional advertising, pentru că vrea să vândă la figurat, bunătatea. Omul, reprezentant atât al său personal cât și al companiei pe care o reprezintă, trebuie să fie bun mereu, nu doar când simte nevoia sau este copleșit de necazurile unei persoane apropiate.

Manevrarea receptorului este una specifică advertorialelor. Autorul susține prin cuvinte anumite idei și concepții. Acele cuvinte sunt link-uri către alte situri, la care se realizează o publicitate mascată. Însă problema de fond care este dezbătută se referă la faptele bune care sunt făcute în cunostință de cauză. Prin fapte bune nu se face apel doar la ajutorul acordat semenilor noștri, ci se translatează în zona premiilor dirijate către ceea ce trebuie și mai ales cum trebuie. Imaginea unui brand crește semnificativ când se află despre actele caritabile pe care le-a făcut chiar dacă sunt caracterizate de inechitate și ineficiență. Autorul nu critică faptele bune făcute în cunostință de cauză, acolo unde chiar este necesară o implicare adecvată.

Publicitatea companiilor nu este cea care este pe față, ci cea mascată, care ridică imaginea publică a companiei în ochii actualilor și a viitorilor clienți.

În fiecare an, de sărbători, sau în perioada dirijării a 2% din impozit către anumite asociații, devin campanii umanitare care pot ajuta ambele părți implicate în acel proces.

Articolul are un limbaj tehnic specific, care pentru unii este mult mai greu de înțeles, iar pentru alții necesită lămuriri suplimentare, idei preluate din cele două comentarii la articol.

6. Regulile discuției critice – sofisme

Evaluarea discuțiilor se realizează atât prin evaluarea argumentelor individuale prezentate anterior cât și prin evaluarea calității discuției luată ca un tot unitar. Explorarea sistemelor logice sistematice se realizează cu scopul analizei sofismelor, care este caracteristică abordării propuse de Woods și Walton. (Eemeren, Grootendorst, 2010, p. 109). Mai jos sunt explicate cele zece reguli, sofisme, concret pe articolul analizat.

a) Sofisme în etapa confruntării. – părțile nu trebuie să se împiedice una pe cealaltă pentru exprimarea fie a punctelor de vedere, fie a îndoielilor legate de aceste puncte de vedere

În acest articol avem o confruntare pasivă, prin feedback la mesajul transmis, având la bază neînțelegerea limbajului utilizat.

Discursul autorului este clar într-o singură direcție, având ca țintă efectul binelui.

b) Sofisme în distribuția rolurilor în discuția critică – partea care avansează un punct de vedere are obligativitatea susținerii acesteia dacă cealaltă parte îi solicită acest lucru

Acest sofism este respectat în totalitate cu exemple și informații pertinente. Singura critică care se poate aduce argumentelor din articol este lipsa reacției autorului ca receptor al comentariilor vizitatorilor săi. Aceasta se poate înțelege ca fiind o lipsă de politețe sau de argumente.

c) Sofisme în reprezentarea unui punct de vedere – atacul uneia dintre părți trebuie să facă referire strictă doar la punctul de vedere avansat de cel care combate acel punct de vedere

Punctul de vedere este susținut cu tărie și demonstat prin experiențele de acest gen, care au loc similar, în fiecare an.

d) Sofisme în alegerea mijloacelor de apărare – părțile își susțin punctul de vedere doar prin avansarea și prezentarea argumentelor din acel punct de vedere

Fiecare argument este susținut, fiecare idee este exemplificate, chiar cu ajutorul link-urilor de dirijare spre alte situri.

e) Sofisme în tratarea premiselor implicite – niciuna dintre părți nu atribuie în mod fals celeilalte părți o premisă neexperimentată și implicit nu poate nega o premisă lasată implicită

Premisa: „doar ajutându-i pe nevoiași, ne ajutăm și pe noi” este adevărată și poate deveni premisă implicită.

f) Sofisme în utilizarea punctelor de plecare – niciuna dintre părți nu poate lăsa în mod fals o premisă care a reprezentat un punct de vedere care a fost acceptat

Acest sofism se respectă în totalitate cu mici amendamente legate direcțiile spre care pot merge punctele de vedere.

g) Sofisme în utilizarea schemelor argumentative – niciuna dintre părți nu poate considera că un punct de vedere a fost susținut concludent dacă această susținere s-a realizat printr-o schemă argumentată și adecvată care s-a aplicat corect

Argumentul referitor la implicarea companiilor private și a celor publice, de stat în ajutorarea celor cu probleme are la bază o direcție pozitivă care dacă menține condiția repetabilității fără răsplată este un punct de vedere concludent. Totul ține de stima de sine și de concepțiile companiilor despre oameni, viață și de aspirațiile lor.

h) Sofisme în utilizarea formelor logice ale argumentării – în argumentația avansată, părțile pot folosi doar argumente valide din punct de vedere logic și validate prin explicitarea premiselor neexprimate

Toate argumentele prezentate sunt valide și adevărate. Omul necăjit ajunge să fie fericit doar în preajma sărbătorilor.

i) Sofisme în etapa închiderii – eșecul susținerii unui punct de vedere trebuie să determine retragerea acestuia , iar o susținere adecvată va impune o retragere a îndoielii celeilalte părți cu privire la cel punct de vedere

Punctele de vedere susținute în articol nu au cum să eșueze, datorită neclarității mesajului transmis, folosindu-se un limbaj prea sofisticat pentru unii cititori.

j) Sofisme de uzaj – părțile nu trebuie să folosească formulări insuficient de clare sau ambiguu care pot duce la confuzii, iar interpretarea trebuie să fie adecvată ambelor părți

Confuzia nu apare în cadrul prezentării și în argumente, pentru că înțelesul ideilor este una dificilă.

7. Evaluarea argumentelor

Argumentele prezentate au consistență logică. Prin sprijinul acordat celor din jur, companiile și implicit oamenii se implică în problemele sociale, chiar dacă o fac din anumite considerente care țin doar de principii proprii. Pragmatismul schemelor argumentative și validarea logică a acestora cumulată cu acceptarea argumentelor individuale demonstrează faptul că criteriile de evaluare critică a argumentării sunt valabile.

3. Concluzie

În cadrul acestui articol, autorul acordă atenție organizațiilor dar în centrul lor, se află omul, persoana care are rațiunea de a decide și de a înclina balanțe conform propriei logic.

La finalul articolului, ca o concluzie certă, prin raționalizarea conceptelor prezentate se plasează un accent mai mare pe responsabilitățile companiei ca organizație de afaceri. Aceasta își construiește utilitatea ca trăsătură principlă a responsabilității și astfel subliniază beneficiile practicii responsabile. Mai departe se subliniază că practicile controversate de afaceri pot duce la relegitimarea eforturilor care subliniază utilitatea dintr-o altă perspectivă.

În concluzie conform argumentelor principale exprimate, se poate constata că „bunătatea” construiește organizațiile ca niște utilizatori responsabili de cunoaștere și de putere în societate Prin această responsabilitate se demonstrează importanța companiilor. Strategia acestora nu lasă spațiu discursiv pentru deliberare alternativă sau valori așa cum o face societatea.

Argumentare binelui prin prisma ideilor că desi este necesară, aceasta nu poate fi benefică se realizează printr-un discurs bazat pe conversație, discuție între autor și propriul său public, adică prezentare mesaje – feedback cititor.

Conversația euristică este o considerată o conversația de descoperire deoarece îl conduce pe cititor spre acumularea de noi cunoștințe și informatii prin întrebări asupra altor datelor deja dobândite. Pentru că rezolvarea nu poate fi sesizată dintr-o dată de către cititor, de receptorul mesajului, emițătorul îl conduce pe acesta cu ajutorul narațiunii; atrăgându-i atenția asupra unor elemente importante pentru înțelegerea ideilor prezentate. În acest mod, receptorul mesajului sesizează noi relații și conturează problemele mai restrânse ale căror rezolvări simplifică semnificativ explicația integrală.

De la principiil conform căruia omul nevoiaș trebuie ajutat și sprijinit, autorul certifică necesitatea acestui demers dar cu mici reticiențe, care face trimitere spre refleție și meditație.

Comunicarea scrisă are avantajele ei. Emițătorul își poate concepe discursul așa cum dorește, fără a fi întrerupt sau combătut cu argumente, de alte persoane. Această comunicare poate fi ușor manipulatorie, ceea ce înseamnă un punct de vedere nou, care poate fi cercetat chiar în cadrul acestui articol analizat, ca perspectivă de viitor.

4. Bibliografie:

1. Drăgan, I. (2008). Comunicare – paradigme și teorii, vol. II. București: RAO

2. Duma D., (2017, 28 decembrie) Fapte bune SRL. Contributors.ro (blog). Disponibil la http://www.contributors.ro/societatelife/%e2%80%9efapte-bune-s-r-l-%e2%80%9d/ Accesat 23.01.2018. – resursă primară

3. Eemeren, F.H., Grootendorst, R. (2010). Topical Themes in Argumentation Theory. Twenty Exploratory Studies. London: Springer.

4. Fairclough, N (2003). Analysing Discourse: Textual Analysis for Social Research. Lancaster University: Psychology Press.

5. Tindale, C. W. (2015). The philosophy of argument and audience reception. Cambridge: University Press

=== 38fc4016960ad7fa41e9ed556c03cee69b128445_548937_1 ===

ANDREI PLEȘU – LA CE BUN MANUALELE?

1. Introducere

Andrei Pleșu este cunoscut în lumea de azi atât ca scriitor cât și ca politician. Acesta este renumit în domeniul artei literare ca eseist și istoric al artei. Ca politician, Andrei Pleșu a încercat să îndrume România să faca primii pași în democrația de după căderea comunismului, ca ministru al Culturii în Guvernul Petre Roman și ca ministru de externe în Guvernul Radu Vasile.

Orice gândire și experiență trăită, lasă anumite amprente asupra personalității și mentalității oamenilor. Andrei Pleșu, pe blogul său Adevărul, prezintă scurte sinteze și analize legate de evenimentele cotidiene. O asemenea analiză pertinentă este și cea referitoare la existența manualelor școlare. În articolul „La ce bun manualele?”, autorul face o analiză asupra evoluției vieții, punctând necesitățile elevilor, a cadrelor didactice din perspectiva evoluției învățământului, privite atât prin prisma omului de cultură cât și a politicianului care a fost.

Problema manualelor școlare este una acută care se perpetuează din an în an și apar mereu, diferite obstacole, voite sau nu, pe latura politică și socială.

Indiferent de modul în care are loc analiza, manualele școlare sunt indispensabile în sistemul de învățământ. Îndiferent de valoarea profesională a cadrului didactic, acesta trebuie să fie ajutat și de materiale anexe, care să-i ușureze munca. Manualele școlare sunt forme de comunicare scrise care susțin și întăresc comunicarea orală.

În cadrul analizei trebuie ținut cont de ideea conform căreia fiеϲarе рubliϲ rеaϲțiоnеază difеrit la aϲеlași mеsaј. Imрaϲtul nu роatе fi ϲalϲulat ϲu еxaϲtitatе iar unеоri, nu еxistă sufiϲiеnt timр și/sau rеsursе реntru a sе sϲhimba mеsaјului. Gruрurilе ϲu о fоrmarе sоϲială și ϲulturală difеrită au rеaϲții difеritе, ϲhiar daϲă mеsaјul еstе aϲеlași.

În majoritatea cazurilor primează imaginea publică a persoanei care transmite informația, apoi mesajul propriu-zis, care poate este un factor important și în acest caz.

2. La ce bun manualele? – Ne putem dezvolta profesional, fără ele?

Tipul de diferență de opinie în etapele discuției critice

În comunicarea dintre emițător și receptor se interpune un terț, folosit de emițător ca exemplu narativ care să îi pună în evidența printr-o comparație nefavorabilă pentru el, atuurile. Tonul mesajului transmis este în concordanță cu un emițător care îl” trage de mănecă” pe receptor.

Discursul începe cu prezentarea opțiunilor și a ideilor care au fost la baza acestui articol. Manualele atât numeric cât și ca și conținut, au condus mereu spre divergențe în mediul didactic. Înainte de anul 1990 exista un singur manual, unic pentru toți elevii care frecventau același an de studiu și aceeași materie. Cadrele didactice își organizau cursurile în funcție de cerințele specifice domeniilor predate, în concordanță cu manualele care erau oferite gratuit celor care le studiau. Îndrumătorii acestora își puteau stabili anumite criterii de evaluare comune și uneori puteau extinde domeniul studiului, dincolo de limitele oferite de suportul de curs. Anumite subiecte prezentate în aceste manuale erau opționale pentru instituțiile de învățământ care nu aveau un profil specific legat de materiile respective. Prezența acestor manuale unice a fost concepută ca o paradigmă a totalitarismului.

Pentru imaginea de ansamblu asupra aspectelor discursului argumentativ a lui Andrei Pleșu trebuie determinate diferențele de opinie ale autorului (Eemeren, Grootendorst, 2010) .

Punctul disputei, a etapei de confruntare, este determinat de mentalitatea oamenilor legate de sistemul educațional în general și de utilizarea manualelor, în special. Părerile receptorilor sunt împărțite și argumentate prin diferite poziții adoptate de aceștia. Publicul, în majoritate, consideră că sistemul este “prost gândit” (Pleșu, 2017) pentru că pune bază pe informație, pe memorie deși ar trebui pus accent pe competență, pentru ca elevul să-și dezvolte abilitățile necesare pentru viață.

În cadrul etapei deschiderii, autorul articolului provoacă pe cititorii săi să intre în jocul decizional legat de existența manualelor. În etapa argumentării are loc prezentarea opțiunilor legate de existența manualelor, numărul lor, utilitatea lor și modul în care existența acestora poate influența în bine educația elevilor.

Etapa de argumentare este o analiză strictă pe evoluția sistemului de învățământ concomitent cu evoluția manualelor, a elementelor auxiliare, necesare unei bune comunicări: profesor-elev, emițător-receptor.

În etapa închiderii, autorul își menține punctul de vedere exprimat la începutul mesajului prin trei puncte clare: competența nu poate exista fără a avea informație, elevul trebuie să fie fericit dar trebuie să cunoască acest sentiment, care se transmite tot prin învățare și informația nu trebuie cenzurată, sau să fie în stadiul de “inflație” (Pleșu, 2017).

Reconstruirea argumentului conform modelului pragma-dialectic

Structura argumentației autorului este bazată pe ideea că manualele sunt opționale, profesorul poate alege ceea ce consideră că-i ușurează munca și-l ajută pe elevul său să înțeleagă cele prezentate.

Urmând argumentul teoretic al generalității logicii adecvării, orice formă de argumentare care se referă la două elemente esențiale, precum gândirea de afaceri și așteptările sociale, poate fi integrată în paradigma constructivistă, din moment ce comportamentul presupus rațional este înțeles ca o exprimare a comportamentului potrivit (Finnemore, 1996, p. 28). Prin gândirea de afaceri se face referire la premisele adoptării mai multor manuale, care prin numărul lor, pot duce la creșterea competitivității. Existența acestor manuale trebuie să fie viabilă, astfel încât să fie în sensul așteptărilor sociale.

Structura socială furnizează ”direcția și scopurile pentru acțiune” (Finnemore, 1996, p. 28). Identitatea și interesele unui actor nu mai sunt definite exogen, ci construite endogen și reformulate constant prin interacțiunea cu structura socială. Simplu spus, ce este un actor și ce dorește el nu mai sunt categorii determinate, ci devin subiectul interacțiunii sociale. Fiecare acțiune – indiferent dacă este vorba despre conformarea la reguli și îndeplinirea așteptărilor sociale sau încălcarea lor – influențează felul în care actorii sunt văzuți de către alții. Aici, normele funcționează ca un criteriu de distincție între comportamentul adecvat și cel neadecvat. În cazul articolului realizat de Adrian Pleșu, normele se referă la studiul aprofundat cu ajutorul manualelor școlare, conform unui comportament adecvat care s-a transmis din generații în generații. Comportamentul neadecvat este cel prin care opinia unor receptori, conform căreia manualele școlare nu sunt oportune în vremurile prezente. Orice cadru didactic, oricât de bun ar fi, nu poate să-și exercite profesia fără instrumentele necesare, cu ajutorul cărora să-și etaleze competențele.

Plecând de la prezentarea analitică, calitatea discursului argumentativ se evaluează în mod progresiv. Discursul explicit în acest articol se referă la mijloacele de învățare ale elevilor, implicit pe manualele atât de utile și necesare în sistemul de învățământ. Argumentele specifice explicite în discursul argumentativ .

Argumentația este una complexă iar fiecare premisă luată în parte duce spre un adevăr crud. Argumentele legate de existența manualelor, de conținutul și de numărul lor provoacă aprige discuții care pot duce la conflicte între părțile participante la dispute, în plan îndepărtat: minister, edituri, autori de manuale, profesori, sistem de învățământ unde profesorii, elevii și implicit părinții lor, devin victime colaterale. Fiecare idee susținută, care devine premisă, are o argumentare între real și ideal, făcându-se referire la modul cum trebuie concepute manualele, trecându-se succint de la cuprins până la copertă, intrându-se într-o contradicție pe plan secundar referitor la premisele discursului, cu argumente relevante și comparative gradual, ducând spre o concluzie certă.

Mai multe argumente cumulate susțin punctul de vedere al autorului: manualul trebuie să existe, trebuie să fie realizat în concordanță cu necesitățile utilizatorilor și să fie adecvat principiilor comune ale profesorilor și elevilor.

De asemenea se pot observa elementele unei argumentări divergente. Modelul actual de manuale nu este eficient, deci trebuie să renunțăm la o parte dintre ele, micșorând în acest fel aria acestora.

Conform modelului pragma-dialectic se pot identifica elementele tacite ale argumentării.

Punctul de vedere conform analizei: Nu contează manualele în cadrul educației.

Argument: educația este prin excelență, față în față, profesor – elev și contează doar calitatea celor doi.

Reconstrucția acestui argument pe baza minimului optim și a maximului pragmatic:

Premisa 1 a acestui argument: Educația se face față în față profesor elev.

Premisa 2, minimul logic: Dacă (educația se face față în față), atunci (contează valoare și calitatea interlocutorilor).

Premisa 3 – conform maximului pragmatic: Manualele te ajută dar nu te învață.

Concluzie: contează valoarea și calitatea interlocutorilor

Schemele argumentative

Schema argumentativă a articolului este bazată pe cauzalitate. Sistemul de învățământ este prost gestionat. Sistemul de învățământ încă nu și-a găsit direcția dorită. Profesorii și elevii sunt bulversați de modificările ce le implică activitatea. Deci în concluzie, sistemul de învățământ și componentele ei, printre care se află profesorii și elevii, trebuie să caute o cale reală pentru problemele lor, nu una ideală, care este veșnic căutată.

Politica înfluențează gestionarea sistemului de învățământ. Membrii ministerului de învățământ sunt stabiliți pe considerente politice și aceștia au anumite obiective iar direcția sistemului de învățământ, și implicit problema manualelor școlare sunt corelate cu deciziile acestora.

În cadrul articolului analizat se poate observa rezolvarea diferenței de opinie cu un standard de rezonabilitate care conduce de fapt spre concluzia autorului: necesitatea manualelor, indiferent de formă sau metodă, dar cu sens primordial, legat de utilitatea acestuia și manevrarea ușoară a informațiilor oferite. Problema manualelor este prezentată realist, conform diferențelor de opinie, de la clasicele cărți, până la tablete și designuri specifice acestor mijloace de comunicare scrisă, argumentate cu exemple concrete. În cadrul discursului, autorul prezintă toate direcțiile spre care se îndreaptă argumentele pro și contra manualelor școlare, cu mici critici argumentate logic.

Manevrarea strategică

Acest articol se pliază pe așteptările receptorilor, a audienței chiar anticiparea așteptărilor acestora. Prezentarea argumentelor este într-o manieră care amplifică forța și impactul acestui subiect dezbătut prin limbajul folosit și analogii trecut-prezent cu perspective de viitor.

Problema manualelor, nu atât din punct de vedere al modului de realizare cât al lipsei acestuia la începutul fiecărui nou an școlar, a suscitat de-a lungul timpului o mulțime de comentarii. Trecând dincolo de politizarea acestei lipse acute de instrumente auxiliare atât de necesare în sistemul de învățământ, autorul articolului face o analiză pertinentă, prezentând opțiunile și variantele de rezolvare a problemei, conform ideilor enunțate în spațiul public de către receptori, prin comentarii la alte articole și știri legate de acest subiect care este la modă.

Manualul trebuie să fie unul potrivit, structurat pe cerințele materiei, ale clasei, nu unul centrat pe elev. Alegerea mai multor tipuri de manuale, construite de profesorii care predau materia respectivă este văzută ca o fabulație, o discuție fără rost.

Articolul conține întrebări retorice iar răspunsurile sunt sarcastice. În acest caz se pot evidenția elementele legate de coperta manualelor, formatul lor, limbajul și stilul de de prezentare. Autorul face referire la cultura care începe să se degradeze. În prezent, cărțile nu sunt apreciate la adevărata lor valoare, punându-se preț pe tablete și jocuri, fie ele virtuale sau fizice. Generația de azi este preocupată de știință, dar nu prin prisma cercetării și a cunoașterii, doar prin aplicarea noilor apariții în domeniul tehnicii.

Manualele trebuie concepute prin prisma realității pentru că o prezentare deformată, dar mai accesibilă și fără conotații legate cultură, nu-și are rostul. Concluzia acestor mesaje retorice au la bază neîncrederea în instituțiile statului care să rezolve o problemă stringentă, care se transmite din an în an, legate de manuale. Este normal ca un tip de manual să nu fie veșnic, dar bazele lui trebuie să fie bine conturate, astfel încât orice modificare să fie în jurul unor componente definitorii. Baza științelor exacte este aceeași, iar pentru materiile tehnice, apar modificări doar ca urmare a dezvoltării tehnologice.,

Activismul este genul comunicațional în cadrul articolului dar nu în sensul politic, ci în cel legat de societate. Analiza realizată a dus într-un final la reconstruirea celor cinci tipuri de strategii utilizate pentru legitimarea unei organizații responsabile social: autorizarea, moralizarea, raționalizarea, narativizarea și normalizarea. Cele mai multe dintre aceste strategii sunt folosite atât pentru legitimarea, cât și pentru delegitimarea scopurilor din materialul de cercetare. Deși legitimarea scopurilor a fost mai comună în date, acest lucru a fost diferit între strategii. Totuși, analiza n-a fost una directă; ea a însemnat un proces de iterare, treceri repetate prin texte, contexte, teorii și analiză (Wodak, 2001, p. 87).

Răspunsurile la întrebările: La ce bun manualele? și Ne putem dezvolta profesional, fără ele? pot fi contradictorii.dar au un sens general, n-ai carte, n-ai parte!

Sofismele ca încălcări ale regulilor discuției

Evaluarea discuțiilor se realizează atât prin evaluarea argumentelor individuale cât și prin evaluarea calității discuției în întregul ei.

Explorarea sistemelor logice sistematice se realizează cu scopul analizei sofismelor, care este caracteristică abordării propuse de Woods și Walton. (Eemeren, Grootendorst, 2010, p. 103). Aceste sofisme analizează în mod riguros încălcările celor zece reguli ale discuției critice.

1. Sofisme în etapa confruntării.

Exprimarea punctelor de vedere și a îndoielii. Receptorii își pot exprima punctele de vedere deși, indiferent de poziție, acestea sunt prezentate ca variante în cadrul discursului, chiar de către autor, care își pliază articolul pe mai multe direcții, cu exemple elocvente, despre manuale, rolul lor, modul de realizare, structurare și design.

Exercitarea presiunii asupra oponentului. Practic nu există un oponent, în afara unui sistem educațional care este prost gândit. Presiunea exercitată este de tipul argumentării grăbirii procesului de realizare a instrumentelor auxiliare necesare procesului de învățare al elevilor. Putem spune că este o presiune a timpului care oricum este unul depășit.

Atacul personal la adresa oponentului. Nu există, fiind doar un mod de a presa luarea unor decizii deja întârziate,

2. Sofisme în distribuția rolurilor în discuția critică

Autorul articolului își susține punctul de vedere referitor la necesitatea existenței manualelor școlare, susținând că rolul acestora este unul determinant în aplicarea competențelor specifice elevului. În cadrul articolului, Andrei Pleșu își motivează și argumentează toate opiniile legate de manuale, cu exemple și sugestii concrete.

3. Sofisme în reprezentarea unui punct de vedere

Emițătorul prezintă soluțiile existente pentru manuale și le combate cu raționamente logice. Nu evită nici un punct de vedere legat de problema dezbătută dintre cele prezentate în mediul scris și online de către diverse categorii de persoane, din medii și profesii diferite.

4. Sofisme în alegerea mijloacelor de apărare

Fiecare punct de vedere este analizat pertinent, demonstrând calitățile excepționale de comunicare ale emițătorului, conform cu experiența acumulată în lumea politică și culturală.

5. Sofisme în tratarea premiselor implicite

Premisa că manualele sunt utile dar nu indispensabile în cadrul unui proces de învățare, în care calitatea profesorului, a emițătorului de mesaje informative este cea mai importantă, reprezintă premise neexprimate, doar dirijate. Această premisă este chiar negată dar într-un mod care trimite spre acceptarea ei.

6. Sofisme în utilizarea punctelor de plecare

Punctul de plecare al articolului se regăsește chiar în titlul acestuia. Scopul întrebării retorice, a interogației ce rezultă din citirea textului, sugerează o impresie falsă cititorului. Acesta se aștepta ca mesajul transmis să combată existența manualelor dar de fapt, o susține și cu mai multă tărie.

7. Sofisme în utilizarea schemelor argumentative

Schema argumentativă a articolului este bazată pe cauzalitate. Sistemul de învățământ este prost gestionat din cauza politizării acestui segment tot mai acut. Se poate spune că această schemă argumentativă este una nepotrivită, deoarece ar trebui să pună accent pe fenomenul educațional, problemele apar din primii ani de viață ai omului, adică din cei 6-7 ani de acasă. Copilul nu este educat corespunzător de către familie din cauza problemelor obișnuite prin care trece orice persoană, legate de viața socială, economică și a timpului care se scurge de multe ori, nemilos de repede.

8. Sofisme în utilizarea formelor logice ale argumentării

Problema că manualul este util, necesar, dar nu indispensabil este o argumentare logică falsă. Oricât de bun profesionist ar fi un cadru didactic, elevul său trebuie să studieze, sa vădă cu proprii ochi, teoriile, ideile și concepțiile prezentate de îndrumător. Elevul nu trebuie să memoreze în totalitate informațiile. El trebuie să le separe în funcție de importanță, de utilitate și să știe unde să caute alte informații de care are nevoie, dar nu pe internet, care poate oferi atât informații reale cât și informații false.

9. Sofisme în etapa închiderii

Autorul nu stabilește rezultatul discuției cu receptorul, oferindu-i șansa de a gândi singur, de a conștientiza toate ipotezele prezentate și să discearnă după cum consideră acesta, că este mai bine.

10. Sofisme de uzaj

După parcurgerea articolului, receptorul rămâne cu ambiguități. El se așteaptă la un punct de vedere precis, care să combată orice altă variantă. Această neclaritate, îl îndeamnă pe cititor spre meditație și spre reflexii.

Concluziile referitoare la cele zece regului prezentate sunt: părțile nu se împiedică reciproc la exprimarea punctelor de vedere și-și pot susține punctele de vedere. Referitor la regula șapte, se poate susține că schema argumentativă se putea utiliza și în alt mod, conform precizărilor de la sofismul prezentat la punctul șapte. Regula nouă, referitoare la eșec și la retragerea punctului de vedere în cauză nu se poate aplica pentru că autorul prezintă și chiar susține mai multe idei care sunt combătute, chiar de el, ca o analiză critică asupra principiilor elaborate. Ambiguitatea și neclaritatea conform regulii zece sunt manipulate pentru a îndemna receptorii să-și construiască și să-și susțină propriile idei legate de manuale, chiar și cei care nu sunt implicați în mod direct, în această discuție, neavând tangență cu subiectul abordat.

3. Concluzii

Orice discurs are la baza lui fundamentală gândirea și cunoașterea. Acestea însă pot fi influențate de evenimente din viață, de educație, de prejudecăți și astfel se ajunge la unele concepte stereotipice care însă nu sunt universale pentru toți.

În domeniile de activitate unde relațiile dintre oameni primează, este imposibil să nu existe conflicte de opinii, argumentate clar și precis dar care pot fi combătute. Oamenii luați separat, au diferite percepții legate de ceea ce-i înconjoară iar acestea sunt influențate și de diferențele de gen. Bărbații gândesc mai pragmatic, iar femeile sunt mai critice.

Andrei Pleșu a reușit să plieze acest articol pe toate aceste considerații, chiar dacă dezbaterea propusă și argumentată poate provoca încă, unele discuții. Aceste repere pot determina noi idei, care pot fi la rândul lor, alte puncte de analiză pentru viitor.

Fiecare discurs ține cont de caracterul procesual, starea și condiția emițătorului mesajului. Aceste discursuri trebuie separate în mai multe părți distincte de nivelul motivațional al emițătorului, de nivelul intențional al emițătorului, nivelul performativ care este reprezentat de influența mesajului transmis și mai ales, de contextul și conjunctura comunicării și a modului de comunicare.

Discursul presupune o anumită interacțiune între două sau mai multe persoane. Aceste discursuri au caracter subiectiv fiind centrate pe pasiuni, idei, concepte ce includ trăsături de personalitate ale emițătorului în general, dar și al receptorului. În cadrul acestui discurs nu apare pregnant fenomenul de manipulare, pentru a se obține informații ci doar situații existente, sau modalități de percepere a mediului înconjurător.

Argumentele sunt logice, deoarece manualele școlare sunt necesare dar nu indispensabile, profesorul fiind factorul decisiv în cadrul procesului de învățământ. Manualele, indiferent de forma și numărul acestora sunt unanim acceptate atât de emițător cât și de receptori, având și logica utilizării materialelor auxiliare necesare. Prin întrebările și răspunsurile aferente de la schema argumentativă, se ajunge la concluzia certă că argumentele sunt valabile datorită criteriilor de evaluare.

În cadrul acestui discurs descriptiv are loc o descriere a realității în funcție de subiectul abordat, manualele școlare, folosindu-se și elemente științifice pentru a întări ideea prezentată. Fără existența acestor manuale, cultura ar fi mai săracă, iar oamenii ar fi privați de un studiu aprofundat.

4. Bibliografie:

Eemeren, F.H., Grootendorst, R. (2010). Topical Themes in Argumentation Theory. Twenty Exploratory Studies. London: Springer.

Finnemore, M. (1996). National interests in international society. London: Cornell University Press

Pleșu, A., (2017, 10 octombrie). La ce bun manualele. Adevărul.ro (blog). Disponibilla: http://adevarul.ro/news/societate/la-bun-manualele-1_59e854ed5ab6550cb845a064/index.html. Accesat 24.01.2018.

Woodak, R. (2001). Methods of Critical Discourse Analysis. Viena: SAGE Publications