Analiza Romanului Cartea Nuntii

Cartea nunții

Acest prim capitol urmărește viața personajelor din romanul Cartea nunții și legătura lor cu viața lui G. Călinescu.

G. Călinescu este o personalitate importantă pentru cultura românească, făcându-se remarcat ca prozator, poet, critic și istoric literar. Romanele sale: Cartea nunții, Enigma Otiliei, Bietul Ioanide se remarcă printr-o temă comună, familia, fiind corelată cu alte teme precum: iubirea, căsătoria și moartea.

Toate romanele sale se bazează pe modele livrești sau reale, oferite de propria-i existență. Ele reprezintă produsul unei imaginații reconstitutive a vieții sale. Prin intermediul lor, G. Călinescu se caută pe sine, canalizându-și activitatea „către atingerea unui țel superior în Enigma Otiliei; își caută, în acest context, partenera de viață în Cartea nunții; se dăruiește în întregime muncii creatoare în Bietul Ioanide.”

Cartea nunții este un roman de dragoste despre care se poate spune că are caracter autobiografic, în roman fiind transpuse mai multe scene reale din viața lui G. Călinescu. Romanul a început să prindă contur după moartea unei mătuși a autorului: „Vineri 12 II a murit Tinca, una dintre mătușile Casei cu molii… Cu un an înainte, Jenica căzuse la fel. A stat luni în mașini și gips și azi șchioapătă. Totuși n-au voit să se mute. Nu m-am dus la înmormântare. Azi Tinca doarme prima noapte eternă, în noul culcuș. Un roman despre nulitatea vieții lor ar fi foarte interesant[…]. Distingerea unei familii care nu există prin individualități, ci prin congregație e impresionantă, mai ales când se întrevede limpede dispariția ei.” Din acest fragment reiese momentul în care începe să se gândească serios să pună bazele romanului care să conțină în substrat evenimente care au existat cu adevărat.

Un elan în scrierea acestui roman reprezintă și provocărea lansată de un amic. Pentru cel din urmă, romanul va însemna pierderea unui pariu, dar pentru G. Călinescu va fi un exercițiu de redactare. Înainte să apară pe piața, cartea s-a bucurat de o campanie de promovare: „În curând va apărea CARTEA NUNȚII de G. Călinescu, unul dintre cele mai suave romane de dragoste din cîte s-au scris în limba română, îndrăzneață și totuși pură analiză a sexualității conjugale.” Acest fragment face parte din seria numeroasă de anunțuri publicate cu intenția de a atrage publicul larg.

Romanul este structurat în douăzeci de capitole, fiecare purtând un titlu sugestiv pentru conținutul acestuia. Primul capitol „O sărutare în tren” deschide romanul și prezintă personajele.

Jim, personajul principal, la fel ca și Felix din romanul Enigma Otiliei, este cel care deschide acțiunea romanului, este cel prin intermediul căruia sunt introduse în scenă și celelalte personaje, astfel că acesta, tânăr student, se întoarce cu trenul acasă de la Paris, iar în acel tren zărește o fată, pe Vera Policrat, care-l fascinează. Jim se simte atras de fată, însă gândurile lui zboară la locul unde iși petrecuse copilăria, la colecția de femei nemăritate care pentru el reprezentau familia ciudată și în casa cărora nu avea de gând să mai rămână, de aceea își lasă bagajele la gară. Ajuns acasă, Jim nu numai că nu este nerăbdător să-și vadă mama sau mătușile, dar amână momentul revederii. Din acest motiv o roagă pe baba Chiva, care-i ieșise în întâmpinare, sa nu le spună deocamdată celorlalți membri ai familiei că a sosit acasă.

Această scenă o trăiește G. Călinescu însuși care, după câțiva ani petrecuți la studii în Italia, ridică o barieră între el si familie, astfel că, atunci când se întoarce din străinătate, nu aduce niciun cadou nimănui. Nu simțea că ar trebui să aibă vreo datorie morală pentru ceilalți, atâta timp cât în timpul facultății și în perioada în care a fost plecat la studii în străinătate se întreținuse singur. Mai mult de atât, revederea cu familia nu-l bucură deloc, din contră, chiar „îl încrâncenează”. „Dezgustul trăit de Jim Marinescu în Cartea nunții a fost al lui G. Călinescu însuși.” Scriitorul retrăiește evenimentele cu atâta tulburare încât introduce în roman un amănunt de care uită cu desăvârșire pe parcursul ficțiunii: Ca și el, Jim sosește acasă, doar cu o valiză în mână, restul lucrurilor fiind lăsate la gară cu intenția de a se muta în altă parte. Decide să facă acest lucru pentru a nu declanșa o despărțire dramatică de familie, însă Jim rămâne toata vara în casa mătușilor fără ca autorul să mai revină cu explicații cu privire la valizele rămase la gară.

Spre deosebire de personajul său, Călinescu își transportă bagajele direct la locuința imediat închiriată. Dorește să trăiască independent, de aceea alege să stea cu chirie la o bătrână unde găsește liniștea mult dorită. Chiar dacă a avut două perechi de părinți, pe cei naturali, Maria Vișan și Tache Căpitănescu, și pe cei adoptivi, Maria și Constantin Călinescu, întotdeauna s-a simțit orfan și a preferat să trăiasca singur decât lângă aceștia. Viața de om singuratic sufletește constituie pentru el mai mult un avantaj, pentru că numai așa se poate forma ca om. „În «Casa cu molii» nu se putea dedica integral activității creatoare, aici totul îi amintea de trecut!”, iar el voia să lase totul în urmă, să nu-l urmărească nicio fantomă a trecutului.

În capitolul „Zece la masă”, din romanul Cartea nunții, este prezentată familia alcătuită din doi bărbați și șapte femei bătrâne, mai toate celibatare, Tanti Magdalena (mama lui Jim) și mătușile: Ghenca, Fira, Agepsina, Mali, Lisandrina și Catrina. Dintre toate mătușile lui Jim, numai Catrina este măritată, astfel că toți i se adresează cu „madam Popescu.” Alături de acestea, în aceeași casă, locuiește și fratele lor, Silivestru, la rândul lui, tot necăsătorit.

Cu un număr mai mic de surori trăia și tatăl natural al lui G. Călinescu, Tache Căpitănescu, fiind aproape toate celibatare: Ecaterina, Eugenia, Irina și Maria, aceasta din urmă se căsătorește cu Constantin Călinescu și împreună îl vor adopta pe G. Călinescu.

Este de remarcat faptul că în roman nu se amintește deloc de tatăl lui Jim, nu se precizează nicio informație cu privire la acesta. La început, prin omisiune, autorul ne dă de înțeles că Jim este orfan de tată. Mai apoi, după aproximativ o sută de pagini, în capitolul opt, Magdalena amintește în treacăt despre tatăl lui Jim de la care aflăm că într-adevăr este mort: „Când a murit Marinescu- Dumnezeu să-l ierte!- trei nopți în șir am visat numai nuntă și scări întinse la pământ[…].”

De altfel, în roman predomină prezența feminină. Nici de tatăl Verei, cu care se va căsători Jim, nu știm nimic. Autorul evită în mod conștient să dea vreun detaliu despre aceștia, fiind marcat din copilărie de absența tatălui. Din cauză că propriul tată nu-și asumă responsabilitatea și nu vrea sa-l recunoască, el este crescut de familia Călinescu. Nu este de mirare că nici măcar vestea morții propriului tată nu-l sensibilizează și nu declanșează vreun sentiment în sufletul lui G. Călinescu. Evenimentul este înregistrată ca fapt divers și din cauza faptului că scriitorul află că Tache fusese tatăl lui natural la mai bine de un an de la moartea acestuia, iar în timpul vieții nu a avut nicio încercare sa se apropie de propriul copil. Acest lucru îi oferă lui G. Călinescu un chinuitor sentiment de inferioritate socială, de aceea nu-și amintea aproape niciodată cu plăcere de anii copilăriei, de părinții săi, definindu-se mai târziu contemporanilor nu prin ceea ce fusese la origine, ci prin ceea ce realizase, alegând sa-și ascundă de ceilalți biografia sa reală. Se poate înțelege astfel de ce personajele din Cartea nunți, Enigma Otiliei și Bietul Ioanide își ascund cu o anumită discreție anii lor de formare. Viața lor este surprinsă începând cu anii de maturitate, fără a se aduce vreo lămurire cu privire la anii copilăriei lor.

Nici față de mamă sentimentele nu sunt cu mult diferite, producându-se și față de aceasta o răcire accentuată odată cu trecerea timpului.

În Cartea nunții autorul prezintă relația dintre Jim și mama sa față de care acesta arată o oarecare reținere, indiferență chiar: „Ea se simte jignită nu numai în sentimentele materne, dar și în reputația ei oficială de mamă, deoarece îi era rușine- zicea ea- când vedea alte « mame » ieșind « la braț » cu băieții lor, în vreme ce ea nu putea sta nici de vorbă cu « al ei ». Jim nu îi tolerează mamei lui nici măcar sărutul matern, iar orice gest de afecțiune din partea acesteia îl deranjează și îl nemulțumește.

Atitudinea de respingere față de propria-i mamă nu este explicată în roman, dar răzvrătirea împotriva sentimentului filial din Cartea nunții o trăiește însuși autorul. Copil fiind, a simțit din partea Mariei Călinescu, mama sa adoptivă, un refuz de afecțiune, o falsă iubire maternă, întrucât aceasta avea un copil al ei spre care își îndreaptă toată afecțiunea și atenția, neputând iubi excesiv un copil strain. Nici mama naturală nu a arătat dragoste excesivă pentru acesta, întrucât, formal, el nu îi aparținea.

Toate aceste lucruri duc la neliniște, la nemulțumirea sufletească care, treptat, se transformă în repulsie față de propria mamă, sentimente regăsite și în relația dintre Jim și tanti Magdalena, față de care afișează indiferență și pe care nu o numește “mama”, ci ca toți ceilalți, „tanti Magdalena”. Mai mult de atât, atunci când se hotărăște să se căsătorească cu Vera, acesta face anunțul fără să dea mare importanță opiniei mamei lui, dorind numai să o informeze, lucru care se întâmpla nu în mod particular, ci de față cu ceilalți membri ai familiei, subliniind că nu-l interesează părerea ei de care oricum nu ține cont: „ -Să știi și dumneata? Dar pentru ce? Se miră cu toată sinceritatea Jim. Ce folos ar fi fost să știi dinainte ceea ce în niciun caz nu poți împiedica daca vreau eu? Te informez numai, ca să fii la curent cu starea mea civilă, să nu cumva să uit! ”

Revenind la întoarcerea lui Jim acasă de la Paris, acesta se confruntă cu o nemulțumire. Chiar dacă ajunsese acasă dupa o călătorie lungă, nimeni din casă nu se preocupa de pregătirea mesei: „-Hei! Strigă acesta, ați adormit, ați murit? Nu mănâncă nimeni în casa asta de moaște?”; „Mi-e foame, declară scurt Jim. Ori aduceți odată la masă, ori plec să mănânc în oraș!”

Cu acestă scenă este familiarizat și Călinescu care mărturisește faptul că familia lui avea o concepție diferită de alte familii în ceea ce privește hrana, astfel că masa de prânz era prelungită până la o oră târzie pentru a suplini cina. Mătușile, habotnice, erau stricte în ceea ce privește posturile sărbătorilor, astfel că în acele zile mâncărurile erau inconsistente. Lipsa hranei din acele zile i-a lăsat lui Călinescu o amintire destul de vie: „Ce chinuitor mi se părea postul Paștelui odată și cum îmi închipuiam calvarul lui Isus sub chipul unui post cu linte și urzici. Măslinele, azi delicioase, în amărăciunea lor, mi se păreau bile de otravă.”

Abia întors din străinătate, Jim își vizitează cele trei prietene (Lora, Dora, Medy ). Față de acestea Jim avea o atitudine plină de contrarietăți. Chiar dacă se cunoșteau din copilărie, având față de ele o familiaritate de ordin frățesc, întâmplarea din tren îi declanșează dorința de a avea o fată "a lui, pe care s-o ocrotească și s-o țină închisă în casa lui, în stăpânirea lui." Privindu-le, are impresia că fetele îndeplinesc condițiile unei viitoare proprietăți afective. 

Gândul de a avea pe cineva lângă el, îl determină pe Jim să-i mărturisească Lolei că o iubește, cu toate că acesta nu este stăpân pe sentimentele sale și nu știe cu adevarat ce simte. Lui, nici Dora, nu îi este indiferentă, astfel că alegerea este cu mult mai grea, având în vedere că în același timp, Jim se întâlnește și cu Vera, fata pe care o sărutase în tren. 

Și Dora din acest roman a existat cu adevărat, dar, ca și în cazul lui Jim, nici sentimentele lui Călinescu față de aceasta nu au trecut dincolo de legăturile unei prietenii studențești.

Jim ia decizia promptă de a se însura cu Vera, ca urmare a faptului că fata îl așteptase câteva ore în ploaie, în timp ce el uitase cu desăvârșire de întâlnirea lor. 

Acestă scenă este inspirată  chiar din realitatea relației lui G. Călinescu cu Alice, care-i va deveni soție. Călinescu uită de întâlnirea lor, dar Alice îl așteaptă  la locul întâlnirii. Aceasta întâmplare îl face sa regrete situația creată: "Cu un sentiment de vinovăție o luă la fugă și îi strânse umerii în palme. Alice ridică spre el fața plină de lacrimi." 

În urma acestei întâmplări, începe să se gândească cu seriozitate la căsătorie, dar cu o concepție proprie asupra vieții de familie; își vedea familia subordonată idealurilor sale, familia însemnând pentru el un sprijin necondiționat, soția devenind în acest caz "proprietatea lui". 

Chiar dacă Alice se sacrifică și stă ore în șir așteptându-l pe Călinescu, la începutul relației lor se impotrivește, refuză să se întâlnească cu acesta, argumentând ca nu este moral, reacție pe care o are și Vera față de Jim în roman: "- N-am cum să pot veni de acum înainte. Mă ceartă de acasă… Și știi că nu e frumos să merg asa cu…cu tine."

Și episodul în care merge să o ceară pe Alice în căsătorie o regăsim în romanul Cartea nunții. G. Călinescu anunță familia lui Alice că are de gând să se căsătorească cu aceasta cât mai repede, iar în ceea ce privește zestrea, pe el nu-l interesează nimic. G. Călinescu le va comunica apoi celor din casă, spre surprinderea tuturor, dar mai ales a Mariei Călinescu care avea pretenția ca fiul său să-i ceară sfatul, să o consulte înainte de a face un pas așa important. Dar G. Călinescu sfidează părerile familiei sale, așa cum se întâmplă și cu Jim, care profită de faptul că Lisandrina și Silivestru își anunță intenția de a se căsători și le mărturisește și el că se însoară fără să dea impresia că acordă mare importanță evenimentului în sine sau părerilor celorlalți: „-Ce curioasă coincidență! Trei evadări deodată! Căci am uitat să vă spun, și eu mă însor!”

Alegerea unei partenere nu este determinată de simțuri sau de accesele de afectivitate, ci mai degrabă de o analiză în detaliu a calităților și defectelor posibilelor candidate pentru rolul de soție. Inițial, Jim este atras de aspectul exterior: „Iubea abstract pe oricine ar fi corespuns satisfăcător simțului său estetic.” Pe lângă acest lucru, Jim căuta o parteneră care să fie credincioasă, devotată, docilă și care să se plieze dorințelor sale. Are un puternic instinct de proprietate astfel că nu suferă foarte mult când Lola și Dora îl resping, pentru că ele erau independente, nu se potriveau temperamentului său dominator. Spre deosebire de acestea, Vera părea neajutorată, supusă, ascultătoare, încadrându-se perfect tiparului său, întrucât el dorea o fată pe care să o ocrotească, iubirea adolescentină amestecându-se în cazul lui cu cea a paternității.

G. Călinescu transmite personajului său concepția sa cu privire la idealul feminin, văzând în viitoare soție: ”o ființă gingașă, neștiutoare, <<un manechin fără rezistență>>, pe care soțul-artist îl dirijează în viață după bunul lui plac.”

În roman nu se precizează de unde provine acestă năzuință a lui Jim legată de căsătorie. Nu este totuși greu de imaginat că este posibil ca această dorință puternică de a se însura, de a avea un cămin alături de o persoană pentru care el voia să însemne totul, sa fi izvorât tocmai din faptul că fusese privat de afecțiune de-a lungul timpului. Prin urmare, Jim simțea nevoia de a avea un sprijin moral permanent, un ajutor necondiționat. Nu își dorea numai o persoană pe care să o ocrotească sau care să-i fie subordonată, ci voia să aparțină unui suflet care sa-i ofere aceleași lucruri.

În cazul Verei se întâmplă același lucru, ea acceptă să se căsătorească cu Jim fără a sta prea mult pe gânduri, și procedează astfel pentru că îl iubește, după cum ea însăși mărturisește, dar tocmai acest sentiment provine, și în cazul ei, ca urmare a faptului că este orfană de tată, iar mama nu îî acorda prea mare atenție. Astfel că, relația dintre cei doi se consolidează pe baza unui fapt comun, amândoi sunt orfani de tată, și, amândurora le lipsește dragostea și sentimentul apartenenței unei familii.

Toate acțiunile și discuțiile din roman conduc către ideea de căsătorie și întemeierea unei noi familii. Ideea este susținută de domn` Popescu care-i încurajează și pe ceilalți să se căsătorească, subliniind totodată legea superiorității masculine: „Omul trebuie să se însoare de tânăr, să-și întemeieze familia.[…] Temeiul căsniciei este ordinea ierarhică: cocoșul să cânte și găina să asculte.” Pe lângă acesta, și Emilian este cel care subliniază importanța căsătoriei: „-Numai căsnicia conservă forțele și te face capabil de muncă. Eu dacă nu mă însuram, eram de mult mort.”

Pe lângă motivul matrimonial, în roman guvernează și dorința procreării. Cartea nunții se concentrează pe ideea că ființa umană are datoria de a-și întemeia o familie, dar și de a avea copii. În sens contrar, omul nu mai are prestigiu, fiind privit de ceilalți cu milă sau cu dispreț. Spre ideea fertilității biologice se îndreaptă sensurile romanului. Jim conștientizează repede acest lucru, înțelege că statutul de tată îî asigură o justificare a existenței, determinând-o și pe Vera să aibă aceeași viziune ca și el: „Toată neliniștea noastră nu are decât un scop: procreația[…]”.

Lipsa de fecunditate înseamnă moartea unei generații, astfel că rodnicia este scopul existenței umane: „Cine nu cunoaște plăcerile și îndatoririle împreunării rămâne într-un stadiu inferior de umanitate, sortit pieirii.” Se poate înțelege astfel de ce și Silivestru avea o dorință puternică de a se însura, dar nu îndeajuns de puternică încât să ajungă să facă acest lucru, aflându-se în permanență în imposibilitatea morală de a se îndepărta de surori.

Construind personajul Silivestru, Călinescu ia drept model pe tatăl său natural, Tache Căpitănescu. Și acesta se lasă influențat de surorile sale, celibatare, de a nu se căsători cu Maria Vișan și de a nu recunoaște copilul, respectiv pe G. Călinescu. Trebuie precizat faptul că nici personajul Silivestru, nici surorile sale nu reprezintă copii fidele, ele dețin anumite trăsături ale unor persoane reale, dar nu corespund întocmai unui anumit model, lucru afirmat de soția lui Călinescu: „Nici mătușile din casa cu molii nu sunt copii fidele. Trăsăturile mai multor ființe știute de mine se regăsesc în fiecare dintre bătrâne, dar niciuna nu este cineva anume.” Astfel că niciun personaj nu respectă întocmai un tipar din realitatea, chiar scriitorul mărturisind că a prelucrat anumite date, împrejurări, a intradus în roman oameni din mediul lui familial chiar și în ceea ce privește numele onomastic. Un exemplu în acest sens îl constituie chiar numele soției sale, Vera, pe care-l folosește pentru pesonajul feminin din roman.

Autorul îl construiește pe Silivestru într-un mod ridicul. Sminteala personajului se prezintă sub forma neputinței, întrucât de câte ori încearcă să evadeze din „Casa cu molii” și să se însoare, cere acordul familiei care se transformă de fiecare dată în reproșuri („Ei, tocmai pe-asta ai găsit-o?”) sau în descurajări („Silivestru, tu nu ești om să ții casă.”).

Ca și Jim, care este măcinat de gândul de a-și face un rost în viață, și Silivestru este cuprins de gânduri și regrete cu privire la faptul că viața alături de surorile sale l-au privat de o soție și copii. Nu o dată avusese tentativa de a se însura, dar niciodată nu fusese atât de hotărât încât să și realizeze acest lucru. În momentul în care lucrurile deveneau serioase și trebuia să-și asume responsabilitatea, brusc dădea înapoi, de frica surorilor și a lucrului pe cale de realizare. Se simte speriat, cutremurat de gândul că ar putea muri înainte să-și întemeieze o familie, dar, din lașitate, nu face nimic în privința aceasta.

Profesor fiind, meditează tot timpul asupra faptului că la vârsta lui ar fi putut avea copii de vârsta elevilor săi. După ce citește oracolul lui Bobby, unul dintre elevii săi, este cuprins de un puternic sentiment de invidie față de acesta din simplul motiv că pare să fi trăit mai multe experențe în ceea ce privește relațiile sentimentale. Este unul dintre momentele în care se simte inferior, dând vina pe soarta, dar se gândește că poate încă nu este timpul pierdut, de aceea decide să reia prietenia cu o profesoară de geografie: „Simțea nevoia imperioasă a procreării, a perpetuării familiei sale în pragul extincțiunii, și în același timp avea sentimentul că nu este om întreg.”

Trebuie remarcat faptul că Silivestru își anunță intenția de a se căsători cu o colegă profesoară numai în momentul în care găsește un prilej potrivit, și anume, atunci când Lisandrina își expune intenția și dorința de a se mărita. Aceasta pare să dea dovadă de mai multă hotărâre și mai mult curaj decât el, avand în vedere că descurajările și reproșurile surorilor nu au niciun efect, astfel că nu renunță la decizia luată, ba chiar le lasă acestora un bilet prin care își ia la revedere și subliniază încă o dată faptul că plecarea ei este mânată de dorința puternică de a intra „în rândul lumii”.

Dacă știrea că Lisandrina vrea să se căsătorească nu este primită fără reproșuri, vestea însurătorii lui Silivestru stârnește chiar revoltă în rândul surorilor sale. Reacțiile acestora nu au nimic din bucuria și entuziasmul specifice pentru un astfel de eveniment. Ghenca păru neîncrezătoare: „De ani de zile te tot logodești, și nu te mai însori niciodată! Nu ești bun pentru asta, domnule, fuge femeia de cărțile d-tale!” Această replică îi taie din elan lui Silivestru, fiind mustrat imediat și de Agepsina care nu vede altceva decât tradare în decizia de a se însura: „–Sigur, acum, când îți vine bine, te însori, după ce ne-ai ținut pe noi în loc de nu ne-am măritat, pentru că a trebuit să avem grijă de bătrâni și de d-ta!”

Aceste reacții, așa cum era de așteptat, îl dezarmează pe Silivestru. Răutațile acestora îl neliniștesc, îl tulbură. Ar fi vrut să-și continue viața fără să stea în umbra surorilor, dar îi este frică să se îndepărteze de acel teritoriu și să conviețuiască apoi cu o persoană total necunoscută. De fapt, chiar această frică de a ieși în lume, teama de necunsocut îl descumpănește.

Silivestru este un personaj antitetic, un alter ego inversat al lui Jim, a cărui încercare de a părăsi „Casa cu molii” eșuează. Este incapabil de a avea hotărâri decisive, ferme, el simțindu-se în siguranță numai în interiorul casei în care crescuse.

Din cauza personalității sale inhibitive, din cauza reținerilor și a descurajărilor venite dinspre surorile sale, planul de a-și face un rost în viață dă greș. Este prezentat într-o degradare continuă. La început, lucid, îl avertizează și îl sfătuiește totodată pe Jim să părăsească cât mai repede casa: „- Ferește-te de molii și de gresie cât mai ești tânăr! Pentru mine e prea târziu.”

Obsedat de ideea căsătoriei se plimbă noaptea pe străzi pentru a aborda femei necunoscute, astfel că trăiește prima aventură erotică, dar acest lucru nu schimbă cu nimic lucrurile. Devine din ce în ce mai deprimat și începe să se gândească că este prea târziu sa-și întemeieze o familie, simțindu-se steril, iar nerodnicicia pentru el este echivalentă cu moartea. Acesta este momentul în care se gândește serios la moarte și începe să-și pregătescă terenul pentru a-și pune capăt zilelor. Primul pas în acest sens este acela de a pătrunde în camera lui dom` Popescu pentru a-i fura revolverul, comportându-se cu timpul tot mai ciudat. De aici și până la sinucidere nu mai este decât un pas, astfel că într-o dimineață este găsit de baba Chiva spânzurat de tavan. Având în vedere că personajul Silivestru a fost construit dupa modelul tatalui lui G. Călinescu, nici modul în care sfârșesc nu diferă. Acesta are același sfârșit ca și Tache Căpitănescu, căci și el se sinucide.

Chiar dacă era doar unchiul lui Jim, putem afirma că Silivestru substituie prezența paternă, având în vedere că la nunta acestuia îi oferă cel mai valoros dar. Cadoul simbolic, care-l bucură nespus pe Jim, constă într-o carte în ale cărei pagini sunt introduse bancnote, astfel că numărul bancnotelor este proporțional cu numărul de pagini, 444. Tot Jim este cel care primește drept moștenire de la acesta toate casele, lăsate prin testament. Dar locuințele sugerau degradarea: casele erau scunde, acoperișurile erau degradate, iar în interior totul era dezolant: ferestrele și tavanele erau crăpate, picioarele fotoliilor instabile, aerul închis, sufocant din cauza sertarelor pline cu obiecte nefolositoare și haine învechite. Din aceste cauze, Silivestru îl roagă pe Jim să „curețe locul de molii” și să construiască case noi. Acest lucru le nemulțumește pe surorile sale care își depozitează lucrurile în casa Iachii, după care rup orice legătură cu nepotul lor.

După ce devine proprietar, Jim respectă dorința lui Silivestru; demolează casele vechi și construiește locuințe spațioase cu ferestre mari și luminoase, înconjurate de un gard din fier iar în fața casei construiește o piscina de care mătușile nu se arată prea încântate.

În roman, mătușile îndeplinesc un rol al părinților falși, și asta pentru că ele nu numai că nu au puterea de a-l proteja în vreun fel pe Jim, dar mentalitățile lor sunt total depășite, erodate, chiar nocive. Niciuna nu deține însușiri morale pentru a reprezenta un model pentru Jim. Un prim exemplu constă în faptul că surorile se învinovățesc reciproc atunci când Jim, ajuns acasă după mult timp în care fusese plecat la studii, le reproșează că nu-i pregătesc masa. Pe de altă parte, în naivitatea ei, Ghenca este convinsă că destinul este de vină pentru faptul că ea și celelalte surori au rămas nemăritate, iar Lisandrina se comportă mai mult ca o adolescentă decât ca o persoană matură și responsabilă, atunci când își dă întâlnire cu un bărbat, pe ascuns, la fereastra camerei sale.

Mai mult de atât, acestea au credințe stranii, de exemplu, dacă pisica se spăla, sunt convinse ca va ploua, și cred cu tărie în vrăjitorie, consultând cărțile pentru a afla dacă au noroc la bani sau în dragoste. În fiecare seară, ca un ritual, răstoarnă ceștile de cafea în farfurioare pentru a afla mai apoi ce le pregătește viitorul: „Cea mai pasionată e tanti Lisandrina, care caută dezlegarea tainelor nu numai în cărți, ci și în plumb topit, în oglindă, în cenușă, în ghioc.” Până și Silivestru începe să aibă practici superstițioase: iese noaptea la rascrucea drumurilor convins fiind că are să-și întâlnească jumătatea, caută broaște râioase, aprinde lumânări în fața oglinzii, caută rădăcini de mătrăgună, toate acestea pentru a produce și activa sentimentul iubirii în jurul său.

Acest fapt îl regăsim și în copilăria lui G. Călinescu, căci și mătușile sale consultau drumul destinului în cafea, în cărți, lucru care-și pune amprenta asupra psihicului naratorului, care începe să citească cărți cu privire la hipnoză, sugestie, spiritism, și, după cum se observă, va introduce și în roman acest amănunt legat de magie.

Revenind la surori, acestea au reacție neașteptată și nepotrivită și în momentul în care decid să nu păstreze legătura cu Jim, supărate fiind că fratele lor îi lăsase lui casele. Nu este de mirare, așadar, de ce Jim nu face niciun efort de a le intra în grații sau de a rămăne alături de ele.

De altfel, mătușile dau dovada de ridicol, de absurd care provoacă chiar hazul: căsătoria lui Jim este un bun prilej pentru ca acestea să pășească, după mulți ani, dincolo de pragurile casei, dar și să se îmbrace cu costumele demodate și învechite pe care le aveau îndesate în lăzi. Acestea resping orice legătură cu lumea exterioară, cu lumea modernă alegând să nu iasă din zona lor de confort decât la intervale de câțiva ani, când sunt nevoite să meargă la o nuntă, ca în cazul lui Jim, sau la o înmormântare. Spectacolele, jocurile sau chiar vizitele nu le sunt pe plac, preferând mai bine sa doarmă și să nu facă nimic care să le solicite fizic sau intelectual.

Jim este opusul mătușilor sale. Spirit dinamic, știe să înoate, să danseze, să conducă. Este atras de lumea mondenă și participă la toate activitățile anilor 1930, astfel că frecventează sălile de box și cinematografele. Toate acestea pot fi înțelese ca un act de răzvrătire față de membrii familiei sale care nu sunt deloc atrași de petreceri sau viața de lux a înaltei societăți.
Călinescu i-a împrumutat personajului său doua dintre pasiunile sale: boxul și înotul. Alice Călinescu mărturisește în acest sens că „vara, la mare, practica înotul. Nu înotul de performanță, ci mișcările care semănau cu baletul.”

Jim este un personaj instruit, educat care, ca și G. Călinescu care a urmat Facultatea de Litere, are un doctorat tot în Litere, fiind pasionat de citit, relevantă în acest sens este scena în care merge la Silivestru, profesor de istorie, de la care împrumută cărți. Mai mult de atât, în camera sa se găsesc teancuri de cărți de la Rebreanu și Shakespeare la Francesco de Sanctis și Sterne, ilustrând astfel bagajul acestuia de cunoștințe.

Spre deosebire de mătușile lui, Jim dă dovadă că are și gusturi estetice, el acordă o atenție deosebită felului în care arată și se îmbracă, purtând trench-coat sau costume de stofă Burberry și își așază părul cu peria. De altfel, Jim, alături de Vera, este reprezentantul generației tinere și moderne.

Prin urmare, legătura dintre viața autorului și opera sa, reise din faptul că introduce în acest roman întâmplari și scene care au existat cu adevărat după cum afirmă criticii de specialitate. Romanul este trecut prin filtrul personalității și temperamentului său, astfel că acesta nu ezită să se inspire din realitatea vieții sale și să transpună în roman lucrurile care l-au marcat cu adevărat în tinerețea sa. Romanul se află în strânsă legătură cu biografia scriitorului pe care acesta a încercat să o ascundă de restul lumii, întrucât nu vorbea aproape niciodată nimănui despre viața sa personală, dar a folosit-o ca materie primă pentru propria operă. Ideea paternității îl preocupă în mod special pe tot parcursul romanului. Nu este de mirare, astfel că nu-l vom vedea pe Jim în ipostaza de părinte. La finalul romanului aflăm în doar câteva rânduri că acesta va deveni tată, dar nu ni se mai prezintă aptitudinile acestuia în postura de tată.