Analiza Productivitatii Muncii LA Sc Bebbyr Com Srl

ANALIZA PRODUCTIVITATII MUNCII LA SC BEBBYR COM SRL,ORASUL TANDAREI,JUDETUL IALOMITA

Cap.I 1. Aspecte teoretico-metodologice ale productivitatii muncii

1.1.Productivitatea muncii la nivelul microeconomiei

1.1.1.Productivitatea muncii: definitie, nivel, metode de calcul,corelatii , forme, factori de influenta,cai de crestere

1. Definitie    Productivitatea muncii este un indicator sintetic ai eficientei activitatii economice la nivel microeconomic, care reflecta eficacitatea muncii cheltuite in procesul de productie,cresterea sa constituind cel mai important factor de sporire a volumului productiei, de reducere a costurilor de productie si de crestere a rentabilitatii si competitivitatii produselor.

Orice organizație poate fi privită ca un sistem, folosind intrări (muncă, materiale, capital, energie, informație) pentru a livra ieșiri spre consumatorii externi (produse, servicii). Acest concept de sistem poate fi aplicat si departamentelor, echipelor individuale ce asigura produse si servicii clienților interni.

Productivitatea este legătura între ieșiri și intrări. Productivitatea Totala este definită ca relatia între cantitatea de ieșiri, produse de către sistem într-o perioadă de timp și cantitatea de resurse (intrări) folosite in aceeași perioadă de timp

Nivelul productivitatii muncii se determina ca raport intre volumul productiei si cantitatea de munca cheltuita pentru obtinerea lui, sau prin raportarea timpului de munca cheltuit la volumul productiei obtinute:

unde:   W – productivitatea muncii;

            Q – volumul productiei;

            T – consumul total de timp de munca;

            t – consumul de timp de munca pe unitatea de produs.

        2.   Nivelul productivitatii muncii

Nivelul productivitatii se poate determina pe:

–     Firma – obtinerea unui nivel cât mai ridicat al productivitatii înseamna cresterea eficientei, obtinerea unor efecte mai mari cu acelasi volum de factori de productie

–     Ramura

–  Economia nationala – se produce mai multa bogatie cu acelasi volum de factori, ceea ce permite satisfacerea mai buna a trebuintelor.

Nivelul si evolutia productivitatii depind de :

– calitatea factorilor de productie utilizati,

-calitatea organizarii si conducerii activitatii economice,

– motivatia economica a posesorilor factorilor de productie si masura în care aceasta este realizata,

-conditiile naturale (frigul), climatul social si psihologic.

Nivelul productivitatii muncii exprima:

– volumul productiei obtinute intr-o unitate de timp de munca ;

– timpul de munca cheltuit pe unitatea de produs.

Cresterea productivitatii muncii presupune sporirea volumului productiei cu aceleasi cheltuieli de munca sau reducerea consumului de munca pe unitatea de produs.           

 2. Metodele de calcul a productivitatii muncii

            Metodele de calcul a productivitatii muncii depind de modul de exprimare a volumului productiei si de modul de exprimare a cheltuielilor de timp de munca.

Principalii indicatori ai volumului productiei, utilizati in calculul productivitatii muncii, pot fi: productia obtinuta, cifra de afaceri sau valoarea adaugata.

            In functie de unitatile de masura a timpului de munca, productivitatea muncii poate fi orara, zilnica si anuala.

Pentru calcularea productivitatii muncii orare sau zilnice timpul de munca se exprima in ore-om si respectiv zile-om, iar in cazul productivitatii anuale, ca unitate de masura a timpului de munca se foloseste indicatorul 'numarul mediu de muncitori sau de salariati'.

          1  Productivitatea anuala a muncii se stabileste prin raportarea productiei exercitiului, a cifrei de afaceri sau a valorii adaugate la numarul mediu al salariatilor sau muncitorilor, adica:

unde:   Wa – productivitatea muncii anuale;

            Qe; CA; VA – productia exercitiului, cifra de afaceri sau valoarea adaugata;

            ; – numarul mediu de salariati sau de muncitori.

          2  Productivitatea zilnica a muncii se poate stabili fie prin raportarea productiei exercitiului, cifrei de afaceri sau a valorii adaugate la numarul total de zile-om lucrate, fie prin raportarea productivitatii muncii anuale la numarul mediu de zile lucrate de un muncitor sau o persoana angajata intr-un an, adica:

     sau    

unde:    – numarul total de zile-om lucrate intr-un an de catre toti muncitorii sau de intregul personal;

             – numarul mediu de zile lucrate intr-un an de un muncitor sau o persoana angajata.

            Calculand productivitatea muncii zilnice se pot stabili rezervele de sporire a volumului productiei si a nivelului productivitatii muncii anuale pe seama eliminarii zilelor nelucrate.

Intrucat productivitatea zilnica a muncii nu surprinde modul de folosire a timpului de lucru in cursul unei zile este necesar sa se calculeze nivelul productivitatii muncii orare.

          3  Productivitatea orara a muncii, se determina fie prin raportarea productiei exercitiului, cifrei de afaceri sau valorii adaugate la numarul total de ore-om lucrate de catre toti muncitorii sau intregul personal, prin raportarea productivitatii anuale a muncii la numarul mediu de ore lucrate de un muncitor sau o persoana angajata intr-un an, sau ca raport intre productivitatea zilnica a muncii si numarul mediu de ore lucrate de un muncitor sau o persoana angajata intr-o zi, adica:

;     ;     

unde:    – numarul total de ore-om lucrate de catre toti muncitorii sau intregul personal in  perioada analizata;

             – numarul mediu de ore lucrate intr-un an de un muncitor sau de o persoana  angajata;

            – numarul mediu de ore lucrate de un muncitor sau o persoana angajata intr-o zi (durata medie a zilei de lucru).

          Cel mai corect mod de exprimare a eficientei utilizarii fortei de munca il reprezinta productivitatea orara a muncii, deoarece tine seama de timpul efectiv lucrat exprimat in ore-om.

 Intre indicii diferitelor forme de exprimare a productivitatii muncii exista urmatoarea corelatie:

            O asemenea corelatie reflecta existenta unor rezerve pe linia utilizarii timpului de lucru al muncitorilor, fie la nivelul numarului mediu de zile lucrate, fie la nivelul duratei medii a zilei de lucru.

            In urmarirea productivitatii muncii, pe langa nivelul acestui indicator stabilit ca o medie la nivelul unitatii economice, se impune si analiza eficientei consumurilor suplimentare (marginale) de forta de munca, care se apreciaza prin intermediul productivitatii marginale a muncii. Relatia de calcul a acestui indicator este:

in care:

             – reprezinta sporul de productie determinat de consumul suplimentar de munca;

             – consumul suplimentar de munca;

            Se justifica un consum suplimentar de munca atunci cand ritmul de crestere a productiei devanseaza pe cel al evolutiei consumului de munca.

In aceste conditii productivitatea marginala va fi superioara productivitatii medie a muncii.

Marimea productivitatii muncii poate fi abordata in mai multe feluri:

a). dupa maniera de masurare a rezultatelor, consacrate sunt:

– productivitatea fizica, care masoara randamentele in natura ale utilizarii factorilor de productie, fiind exprimat in unitati fizice (naturale sau natural-conventionale)

– productivitatea masurata valoric, care permite masurarea in termeni financiari-monetari a eficientei

b) o alta tipologie a productivitatii muncii are in vedere notiunile de:

– productivitate bruta, care aprecieaza ansamblul productiei in raport cu factorul care este utilizat.

– productivitate neta, care are in vedere eliminarea din productia finala a valorii achizitiilor exterioare si a costului utilizarii capitalului instalat pentru a incerca sa autonomizeze ceea ce este direct dependent de efortul productiv al firmei analizate

3.Formele productivitatii muncii

În teoria si practica economica sunt consacrate doua tipuri ale productivitatii

–      Productivitatea partiala – exprima eficienta unui singur factor de productie; dupa caz poate fi productivitate a muncii, productivitate a capitalului si productivitate a pamântului.

–    Productivitatea globala – exprima eficienta tuturor factorilor de productie implicati în obtinerea unui rezultat.

Ambele forme ale productivitatii se determina ca:

–  Productivitate medie

–  Productivitate marginala

Productivitatea medie a muncii:

Se determina ca raport între productia totala si cantitatea de munca utilizata (numarul de salariati, de ore-munca)

W

Productivitatea medie a capitalului:

Se calculeaza ca raport între rezultatele obtinute într-o anumita perioada de timp si capitalul tehnic utilizat.

W

Productivitatea medie a pamântului:

Se determina ca raport între efectul util obtinut si suprafata totala de teren utilizat pentru obtinerea productiei, si exprima eficienta medie a factorului de productie pamânt utilizat în activitatea economica.

W

Productivitatea medie globala a factorilor de productie:

Reprezinta raportul dintre rezultatul total obtinut si factorii de productie utilizati.

W

Productivitatea marginala:

Exprima eficienta obtinuta prin modificarea cu o unitate a unuia sau a tuturor factorilor de productie.

Cunoasterea productivitatii marginale este foarte importanta pentru fundamentarea deciziei întreprinzatorului privind viabilitatea modificarii (crestere sau scadere) cantitatii factorilor de productie utilizati.

Productivitatea marginala sau randamentul factorului este descrescator de la început si, când productia totala începe sa scada, ajunge sa fie negativa.

Sa presupunem ca într-o întreprindere se mentin constante instalatiile, masinile, cantitatea de materii prime aplicate si cantitatea de energie contractata, dar începem sa crestem numarul de lucratori.

La început productia va creste, dar va veni un moment în care la câti muncitori noi intra, nu se va reusi sa se creasca productia nici macar cu o unitate; inclusiv este posibil ca un mare numar de lucratori sa serveasca doar pentru a-i deranja pe ceilalti, împiedicându-i sa munceasca eficient si astfel se va reduce productia totala.

Adica, conform legii randamentelor descrescatoare, productivitatea marginala a muncii, la fel ca oricare alt factor de productie, descreste pâna când devine nula si inclusiv negativa.

Productivitatea marginala a muncii:

Exprima eficienta ultimei unitati de munca implicata în activitatea economica si se determina ca un raport între variatia absoluta a rezultatelor obtinute si variatia cantitatii de munca utilizata.

W

Productivitatea marginala a capitalului:

Se determina ca un raport între variatia absoluta a rezultatelor si variatia absoluta a capitalului tehnic utilizat, exprimând astfel, eficienta ultimei unitati din capitalul tehnic atras si utilizat în activitatea economica.

W

Productivitatea marginala a pamântului:

Exprima randamentul ultimei unitati de teren atras în activitatea economica si se determina ca raport între variatia absoluta a productiei si variatia absoluta a suprafetei de teren.

W

Productivitatea globala marginala:

Exprima eficienta ultimei unitati din toti factorii utilizati în cadrul activitatii economice si se determina ca raport între variatia absoluta a rezultatelor si variatia absoluta a tuturor factorilor de productie.

W

4.Corelatia dintre productivitatea muncii si salariu mediu

            Cresterea performantelor firmelor impune ca necesitate urmarirea respectarii corelatiei dintre dinamica productivitatii muncii si dinamica salariului mediu, respectiv cresterea mai rapida a productivitatii muncii fata de cresterea salariului mediu.

Necesitatea respectarii unei astfel de corelatii decurge din faptul ca, la cresterea productivitatii muncii concura si alti factori de productie, care trebuie si ei remunerati. Pentru analiza situatiei generale a corelatiei se poate folosi indicele de corelatie, care se exprima astfel:

unde:   – indicele salariului mediu;

            – indicele productivitatii muncii.

            Respectarea corelatiei are loc atunci cand indicele de corelatie este subunitar (Ic < 1) in conditiile in care cei doi indici pe baza carora se calculeaza sunt supraunitari ( > 1,  > 1).

            In procesul de analiza esonomica este necesar sa se studieze si efectele respectarii sau nerespectarii corelatiei asupra principalilor indicatori economico – financiari . Astfel, respectarea acestei corelatii are drept consecinta reducerea cheltuielilor cu salariile la 1000 lei venituri din exploatare si cresterea profitului din exploatare. Prin intermediul profitului respectarea corelatiei influenteaza nivelul ratelor de rentabilitate si al altor indicatori de eficienta.

1.1.2 . Analiza utilizarii intensive a fortei de munca

1.Analiza nivelului și dinamicii productivității muncii

Nivelul productivității muncii se exprimă fie prin cantitatea de produse obținute într-o unitate de timp, fie prin cheltuiala de muncă ce revine pe unitate de produs. Corespunzător, se evidențiază următoarele metode:

-metoda directă:

metoda inversă:

în care:

– w,t – nivelul productivității muncii;

– q – volumul producției;

– T – consumul de muncă în unități de timp.

În funcție de natura indicatorului, se identifică următoarele tipuri de

productivitate a muncii:

-Productivitatea medie a muncii:

-Productivitatea inversa:

Acest indicator reflectă producția (iesirea) obținută pe unitatea de forță de muncă consumată.

-Productivitatea marginală a muncii:

Astfel determinat, indicatorul exprimă modificarea productiei în urma variației cu o unitate suplimentară a factorului de producție (forța de muncă).

Pentru o funcție de producție de tipul q = f (T), productivitatea marginală a muncii va fi egală cu derivata parțială a acestei funcții în raport cu T. Spre deosebire de productivitatea medie a muncii, productivitatea marginală a muncii poate lua și valori negative.

Legătura între cele două tipuri de productivitate se realizează prin intermediul elasticității producției în raport cu forța de muncă.

Acest indicator reflectă creșterea procentuală a producției la o modificare cu un

procent a forței de muncă:

Cea mai complexă clasificare a productivității muncii este în funcție de modul de exprimare a producției.

2.Nivelul și dinamica productivității muncii exprimată în unități naturale

Productivitatea muncii astfel determinată reflectă numărul de unități fizice realizate în unitatea de timp de muncă.Această metodă corespunde în cea mai mare măsură definiției științifice a productivității muncii.

De aceea aplicarea ei este recomandată în toate ramurile cu producție omogenă.

Productivitatea muncii exprimată în unități naturale permite o comparare mai ușoară și mai precisă a nivelului atins în diferite perioade sau în diferite întreprinderi.

Condiția principală a aplicării acestei metode, aceea de “omogenitate a producției”, este în același timp și un factor care limitează sfera ei de aplicare, întrucât la nivel microeconomic majoritatea întreprinderilor au o producție eterogenă.

Totuși, se determină producția pe anumite bunuri care revine pe cap de locuitor al unei țări. Indicatorul astfel determinat servește pentru realizarea unei analize în dinamică, la nivelul aceleiași țări, dar, mai ales, datorită comparabilității sale, la determinarea poziției unei țări, în raport cu celelalte.

3.Indicatorii dinamicii productivității muncii :

a) la nivelul producătorilor cu producție omogenă sau pe tipuri de produse în cazul unei producții eterogene

b) la nivelul superior de agregare (grup de întreprinderi, ramură etc.) se calculează nivelul mediu al productivității muncii folosind una din relațiile:

în care:

– i=1,2,…,n – varietatea întreprinderilor unde se realizează același

produs;

– yTi – structura pe întreprinderi a timpului de muncă cheltuit;

– xiW – mărimea cu care contribuie întreprinderea i la formarea

nivelului mediu al productivității muncii.

Modificarea relativă a productivității medii:

a)

b)

Indicii factoriali:

.

Modificarea absolută a productivității medii:

4.Nivelul productivității muncii exprimată în unități natural convenționale

Pentru a se lărgi sfera de aplicare a metodei de calcul aproductivității muncii exprimată în unități naturale, în practică s-a recurs la o variantă a acestei metode potrivit căreia producția și productivitatea muncii se exprimă în unități natural-convenționale.

Productivitatea muncii se calculează astfel:

a) la nivelul producătorului j:

b) la nivel superior de agregare:

în care:

– i = 1,…, n – varietatea tipurilor calitative;

– j = 1,…., m – varietatea producătorilor ce realizează aceleași tipuri calitative;

– wj – productivitatea medie a muncii exprimată în unități natural convenționale din întreprinderea j;

– qij – volumul producției exprimat în unități natural convenționale corespunzător tipului calitativ i din întreprinderea j;

– Ki – coeficientul de transformare corespunzător tipului calitativ i;

– producția exprimată în unități natural convenționale la

întreprinderea j;

– Tj – timp de muncă cheltuit (poate fi exprimat prin număr mediu

de personal, număr mediu de muncitori, om-ore sau om-zile);

5.Nivelul productivității muncii exprimată în unități valorice

Determinarea productivității muncii exprimată în unități valorice ia în considerație întreaga producție realizată de la nivelul unei întreprinderi până la nivelul economiei naționale. De aici reiese și principalul avantaj al metodei, acela de a permite realizarea comparației între întreprinderi și însumarea producției pe ramuri, la nivelul economiei naționale.

în care:

– wVa – productivitatea muncii calculată pe baza valorii adăugate;

– Va – valoarea adăugată;

– T – timp de muncă cheltuit;

– Pg – producție globală;

– wPm – productivitatea muncii calculată pe baza producției marfă

fabricate;

– Pm – producție marfă fabricată

– qp – în cazul general.

În cazul exprimării productivității muncii în unități valorice, pentru aprecierea corectă a evoluției acestui indicator, se va elimina influența modificării prețurilor. Astfel, productivitatea muncii din perioada curentă se va determina în funcție de valoarea producției curente exprimată în prețuri comparabile.

6.Nivelul și dinamica productivității muncii exprimată în unități de timp de muncă

în care:

– w este productivitatea muncii exprimată în unități de timp de

muncă;

– qi – volumul fizic al producției pe sortimente, faze, operații etc.;

– tni – timp normat pe unitate de produs, fază, operație;

– Ti – timp de muncă cheltuit pentru obținerea producției qi exprimat în ore-om.

Timpul de muncă cheltuit (Ti) se poate calcula: Ti qi ti în care ti este timp efectiv ce revine pe unitatea de produs.

Dinamica productivității muncii se calculează astfel:

7. Nivelul productivității muncii în funcție de modul de exprimare a cheltuielilor de timp de muncă

Productivitatea muncii lunare:

respectiv

în care:

– i = 1, 2, 3,…, n – unități;

– wli – productivitatea medie lunară a muncii la unitatea i;

– Qi – volumul producției la unitatea i (poate fi exprimat în unități naturale, natural convenționale, valorice sau unități de timp de muncă);

– Ti – număr mediu de personal (sau număr mediu efectiv) la unitatea i;

– wl – productivitatea medie lunară calculată la nivelul unui grup de unități;

– yTi – structura numărului mediu de personal (sau a numărului mediu efectiv), pe unități;

– xiwl – mărimea cu care contribuie fiecare unitate la formarea nivelului mediu al productivității muncii.

Productivitatea muncii zilnică:

-pe zi:

respectiv

în care:

– Wzi – productivitatea medie zilnică determinată la nivelul unităților;

– Tzi – timpul de muncă cheltuit exprimat în om-zile (se va lua în calcul timpul lucrat în program normal de lucru și timpul lucrat suplimentar);

– yTzi – structura timpului de muncă cheltuit exprimat în om-zile;

– xiWz – mărimea cu care contribuie fiecare unitate la formarea nivelului productivității medii zilnice.

Productivitatea orară a muncii:

în care:

– Whi este productivitatea medie orară a muncii la unitatea i;

– Qi – volumul prodcției la unitatea i;

– Thi – timp de muncă exprimat în om-ore (se va lua în calcul timpul lucrat în regim normal de lucru și timpul lucrat suplimentar);

– – structura timpului de muncă exprimat în om-ore;

– – mărimea cu care contribuie fiecare unitate la formarea nivelului mediu a productivității muncii orare, calculată la nivelul unui grup de unități.

8. Analiza corelată a productivității muncii cu indicatorii folosirii timpului de lucru și ai producției

Productivitatea muncii zilnice

La nivel individual (întreprindere):

La nivel agregat:

iar

Prin substituție în lanț se obțin indicii factoriali, iar ca diferență între numărătorul și numitorul acestora se pot determina modificările factoriale relative. Relațiile între modificările factoriale sunt următoarele:

Relațiile existente între modificările factoriale ale productivității medii zilnice datorită indicatorilorutilizării timpului de lucru se prezintă în schema:

Productivitatea muncii lunare se poate calcula cu una din relațiile:

La nivel individual:

La nivel agregat:

Prin substituție în lanț se obțin indicii factoriali, iar ca diferență între numărătorul și numitorul acestora se pot determina modificările factoriale relative. Relațiile între modificările factoriale sunt prezentate schematic astfel:

9.Influența variației productivității muncii asupra volumului producției

La nivelul unității, volumul producției se calculează astfel:

Qi wi Ti

La nivel superior de agregare, volumul producției poate fi determinat astfel:

În funcție de fiecare variantă de determinare a volumului producției totale, se identifică modificările factoriale corespunzătoare.

Relațiile de verificare sunt:

în cadrul fiecărei variante

intre cele doua variante

Analog, se vor determina modificările absolute, între care există următoarele relații de verificare:

in cadrul fiecarei variante

intre variante

Schema generală a influenței factorilor asupra variației volumului producției în funcție de posibilitățile de exprimare a productivității și a timpului cheltuit:

1.1.3.Indicatorii de calcul si analiza a productivitatii muncii in firmele de comert

1. Indicatorii de calcul a productivitatii muncii

Eficienta cu care este cheltuita munca in comert, redata de numarul de personal, activitatea economica si cheltuielile efectuate pentru remunerarea muncii, este exprimata de indicatorii: productivitatea medie si productivitatea marginala, fiecare caracterizand o relatie particulara dintre factorul uman si volumul de activitate.

Productivitatea medie () reprezinta cifra de afaceri ( respectiv vanzarea in comert sau productia in alimentatia publica) obtinuta in medie de o unitate de factor uman utilizat.

= ,

unde

T –reprezinta factorul uman (dimensionat prin timpul de munca exprimat in numar de salariati,in zile sau in om-ore)

Productivitatea marginala (Wm) reflecta cresterea cifrei de afaceri obtinuta cu o unitate suplimentara de factor uman utilizat. Ea este egala cu raportul dintre variatia cifrei de afaceri si variatia factorului uman:

Wm = =

Intre acesti indicatori exista urmatoarele relatii:

–      Daca Wm , aceasta din urma nu poate sa creasca decat pe seama aportului unitatii aditionale de factor uman;

–        Daca Wm , ultima unitate a potentialului uman are o eficienta in scadere si actioneaza in acelasi sens si asupra mediei;

–      Daca Wm = , productivitatea medie este maxima.

In firmele de comert productivitatea muncii se poate calcula prin doua metode:

a)      metoda directa – se refera la cantitatea sau valoarea marfurilor vandute de un lucrator in unitatea de timp;

,

unde:

W – productivitate muncii (in lei vanzari pe om-ora, om-zile etc.);

– volumul vanzarilor de marfuri;

– consumul de munca pentru realizarea vanzarilor de marfuri considerate.

b)         metoda indirecta – se refera la consumul de munca (ore sau zile de munca) necesar pentru vanzarea unei unitati cantitative sau valorice dintr-un produs.

,

unde:

tw – productivitatea muncii exprimata prin timpul consumat pentru vanzarea unui anumit volum de vanzari (se exprima in minute sau ore productivitate realizata la 1000 lei, 100.000 lei sau 1.000.000 lei vanzari marfuri sau servicii).

In calculul productivitatii muncii in comert se ia ca activitate volumul vanzarilor care poate varia pe seama factorilor ce influenteaza volumul vanzarilor, independent de activitatea lucratorilor si pe seama cresterii preturilor.

De aceea, exprimarea dinamicii productivitatii muncii se face si prin unii indicatori complementari volumului vanzarilor.

Astfel de indicatori complemntari pot fi:

-numarul actelor de vanzare-cumparare realizate in medie de un lucrator in unitatea de timp,

-numarul salariatilor ce revin la 100.000(1 milion) de lei cifra de afaceri,

– profitul mediu pe salariat,

-valoarea medie a unei cumparaturi etc.

Caracterizarea generala a productivitatii muncii in comert se poate face pe baza nivelului vanzarilor medii (anuale si zilnice) calculate pe un salariat si pe un salariat operativ.

Productivitatea muncii calculata ca desfacere medie pe un lucrator operativ este intotdeauna mai mare decat nivelul productivitatii muncii pe persoana( ) dat fiind ca numarul total de personal este mai mare decat personalul operativ.

Pot exista urmatoarele relatii intre indicatorii productivitatii muncii pe persoana () si pe personal operativ ().

1). = ;

2). ;

3). ;

4). = ;

1).Egalitatea dintre cei doi indici de crestere a productivitatii muncii evidentiaza faptul ca cele doua categorii de personal au crescut in acelasi ritm;

2).Cresterea mai rapida a productivitatii muncii pe o persoanna in raport cu productivitatea pe un lucrator operativ reprezinta corelatia optima dintre cei doi indici si reflecta o crestere a ponderii salariatilor operativi in totalul potentialului uman;

3).Cresterea mai rapida a productivitatii muncii pe un salariat operativ fata de productivitatea pe un salariat reflecta o reducere a a ponderii personalului operativ in favoarea celui administrativ si de conducere;

4).Devansarea ritmului de crestere a productivitatii zilnice a unui lucrator operativ de catre cel al productivitatii anuale semnifica o imbunatatire a gradului de utilizare a timpului de munca disponibil.

Vanzarea medie anuala reprezinta expresia de baza a eficientei muncii in comert si poate fi analizata prin prisma unor legaturi cauzale .

Astfel legatura dintre timpul de munca si desfacerea medie anuala pe lucrator se prezinta sub forma = Z * ,

unde

z- numarul mediu de zile lucrate;

– desfacerile medii zilnice.

Modificarea fata de plan a productivitatii muncii se explica prin:

–     modificarea timpului de munca exprimat in numar mediu de zile lucrate(z):

;

–    modificarea desfacerilor medii zilnice pe lucrator:

Productivitatea muncii inregistreaza valori diferite pe sectoare de activitate, iar in cadrul acesteia pe grupe si sortimente de marfuri.

Actiunea factorului structural poate conduce la sporirea productivitatii muncii, fara ca aceasta sa insemne si o crestere a fortei de productie propriu-zise a muncii.

De aceea pentru delimitarea efortului propriu pe linia cresterii productivitatii muncii este necesar sa se releve marimea si sensul influentei structurii. In acest scop se foloseste modelul:

,

unde:

– reprezinta structura timpului de munca (exprimat prin numar de lucratori operativi) pe sectoare de activitate sau grupe de marfuri;

– productivitatea muncii pe sectoare de activitate sau grupe de marfuri;

Identificarea actiunii factorului structural se poate face si prin analiza indicatorului numarul de personal operativ la 1 milion de lei desfacere pe baza relatiei:

W = ,

unde:

– reperzinta structura desfacerilor pe sectoare de activitate

– reprezinta productivitatea muncii pe sectoare de activitate expimata prin numarul de lucratori la 1 milion respectiv 10.000,100.000 lei desfaceri.

2 Corelarea numarului de personal cu volumul activitatii comerciale

In intreprinderile comerciale crearea unui raport optim intre dinamica vanzarilor si dinamica personalului, trebuie privit sub un dublu aspect:

1- influentarea favorabila a procesului circulatiei marfurilor care contribuie la indeplinirea si depasirea plaului de desfacere a marfurilor ;

2-determina nivelul de servire a consumatorilor.

Folosirea rationala a fortei de munca exercita o influenta favorabila asupra nivelului relativ al costului desfacerilor de marfuri, indicator principal calitativ al activitatii intreprinderilor comerciale, in cadrul caruia costul cu retribuirea personalului comercial ocupa o pondere importanta.

Efectul utilizarii fortei de munca in procesul de vanzare a marfurilor se reflecta in corelatia ce exista intre volumul desfacerilor, numarul de lucratori si productivitatea muncii lor influentata de factori specifici care actioneaza asupra cererii de marfuri a populatiei.

Aceasta corelatie trebuie privita in stransa legatura cu factorii intensivi si extensivi deoarece modificarea volumului desfacerilor de marfuri este expresia celor doua categorii de factori.

Sistemul de functii care reflecta dependenta volumului desfacerilor de factorii legati de forta de munca se reflecta in expresia matematica: D=N*Wa.

Desfacerea medie anuala (Wa) se prezinta ca functie de numarul zilelor lucrate (Z) si productivitatea medie zilnica (Wz), adica: Wa=Z*Wz.

Schematic, corelatiile de mai sus se prezinta ca in figura 2

Fig 2 Legatura de conditionare dintre factorii extensivi si intensivi si volumul desfacerilor de marfuri

3 Indicatorii corelarii resurselor umane cu volumul activitatii economice in conditii de rationalitate

Indicatorii corelarii resurselor umane cu volumul activitatii ecomomice se folosesc in principal la nivel microeconomic, unii dintre ei (numarul mediu de salariati si nivelul relativ al fondului de salarii) avand insa si la nivel macroeconomic o semnificatie relevanta pentru calitatea activitatii comerciale si pentru fundamentarea unor decizii de politica economica.

Numarul mediu de salariati ( ), structurat pe categorii (operativi si tehnico-administrativi), pe profesii (vanzatori, magazineri, sortatori, economisti, functionari etc.), dupa nivelul de pregatire si vechimea in profesie, este media personalului efectiv folosit in comert, in ansamblul sau, ori de o societate sau unitate comerciala in decursul unei perioade.

Numarul mediu de salariati ( )planificat pentru o perioD viitoree,se stabileste ca raport intre volumul estimat al vanzarilor (V) sau al altor activitati si productivitatea muncii (W), proiectata a se obtine:

.

Pentru unele profesii (sefi de raioane, casieri, supraveghetori, decoratori etc.), numarul de salariati se determina in raport cu normativele proiectate pentru aceste categorii de catre societatile comerciale in functie de cerintele desfasurarii activitatii, de diviziunea muncii in unitati si de particularitatile de organizare a fiecarei unitati.

Personalul tehnico-administrativ este prevazut in organigramele de functionare ale societatilor, aprobate de consiliul de administratie.

La nivelul intregului comert, numarul de salariati se analizeaza in raport cu totalul populatiei active si cu numarul de salariati din economie, semnificatia lor fiind data de ponderea salariatilor comerciali in totalul acestor doua categorii si dinamica fata de ele.

Productivitatea muncii ( W ) evidentiata pe categoriile cuprinse in numarul de salariati, prin raportarea volumului activitatii la numarul mediu de salariati.

De exemplu, pentru activitatea de vanzare:

.

Ca indicator proiectat, el este o medie a normelor de activitate, pe baza carora se calculeaza numarul de salariati.

La nivel macroeconomic, productivitatea muncii in comert are o semnificatie statistica, de analiza a dinamicii ei in raport cu cea a industriei, relevand efortul de modernizare a distributiei.

Fondul de salarii ( FS ) se evidentiaza pe componentele lui:

– fondul de salarii tarifar (suma salariilor de incadrare prevazute in contractul colectiv incheiat de salariati cu conducerea),

-fondul de salarii suplimentar (pentru sporuri legale, conditii deosebite de munca, ore peste program) ;

– fondul de premii.

Fondul de salarii este produsul dintre numarul mediu de salariati si salariul mediu:

.

Aparent, fondul de salarii este un indicator de consecinta, rezultand din produsul a doi indicatori (numarul mediu de personal si salariul mediu), proiectati ca optiune a conducerii intreprinderii pentru utilizarea rationala a resurselor umane.

In realitate, el este expresia efortului facut de o intreprindere comerciala pentru asigurarea fortei de munca, reprezentand un important capitol al cheltuielilor de circulatie, iar prin raportarea lui la volumul vanzarilor, un indicator al eficientei utilizarii fortei de munca.

Salariul mediu ( ) se calculeaza pe categorii de personal, ca raport intre fondul de salarii si numarul mediu de salariati:

.

El este principalul mijloc de cointeresare a salariatilor in vederea obtinerii unor rezultate cantitative si calitative superioare in munca lor.

Pentru o perioada viitoare, marimea lui se stabileste de catre conducerea intreprinderii prin negociere cu salariatii sau cu reprezentantii acestora, inscriindu-se in contractul colectiv de munca.

Conditia cresterii lui continue este obtinerea, in activitatea fiecarui colectiv, a unei productivitati superioare ritmului sau de crestere.

Nivelul relativ al fondului de salarii sau fondul de salarii la o mie de lei vanzari (NFs) se obtine prin raportare fondului de salarii la volumul vanzarilor si inmultit cu o mie:

.

Indicatorul este un factor cu o expresiva valoare calitativa, deoarece reflecta, in dinamica sa, respectarea corelatiilor normale dintre indicatorii fortei de munca, micsorarea lui fiind o conditie a cresterii eficientei utilizarii personalului.

4. Indicatorii dinamicii fortei de munca

In stransa legatura cu asigurarea intreprinderii comerciale cu personal trebuie analizata si problema circulatiei si fluctuatiei fortei de munca sau mobilitatea fortei de munca.

Diagnosticul stabilitatii potentialului uman se afce pe baza indicatorilor circulatiei si fluctuatiei acesteia.

Circulatia reprezinta miscarea salariatilor determinata de cauze obiective, cum sunt:concedierea pentru cauze economice (somaj), pensionari, decese, incheierea unor contracte de munca cu durata determinata, plecari pentru motive personale(salarii si munca nesatisfacatoare, conflicte cu conducerea etc), plecari ca urmare a unui accident de munca si incapacitatea de munca.

Totodata in intreprinderi au loc si miscari care prin natura lor nu sunt dependente de o activitate normala; este cazul celor plecati din propria initiativa, fara aprobarea conducerii intreprinderii, al celor concediati etc. Aceste plecari reprezinta fluctuatia personalului, fenomen nejustificat, cu implicatii nefavorabile asupra volumului si calitatii activitatii comerciale.

Pentru caracterizarea dinamicii personalului comercial se utilizeaza urmatorii indicatori:

a)    Indicatorul intensitatii intrarilor, care se calculeaza ca raport intre numarul salariatilor intrati in intreprindere intr-o anumita perioada de timp, de obicei un an, si numarul mediu de salariati din perioada respectiva:

b)  Indicatorul intensitatii iesirilor, care se stabileste ca raport dintre totalul plecarilor justificate si numarul mediu de salariati:

c)        Indicatorul fluctuatiei, stabilit ca raport intre numarul lucratorilor plecati din propria initiativa, a celor concediati pentru nerespectarea disciplinei in munca si numarul de salariati:

d)         Indicatorul circulatiei totale, care reprezinta raportul dintre suma intrarilor si plecarilor si numarul mediu de salariati:

e)    Pentru caracterizarea generala a stabilitatii potetialului uman se foloseste gradul de stabilitate, determinat pe baza relatiei:

Analiza in dinamica si fata de programele de activitate ale acestor coeficienti trebuie completata cu analiza motivationala a miscarii personalului comercial.

Cauzele care genereaza miscarea personalului comercial sunt:

– necesitatea apropierii de domiciliu,

– posibilitatea realizarii unui castig mai mare in alte ramuri,

– neincadrarea pe un post corespunzator pregatirii,

– starea de sanatate,

-conditiile de munca necorespunzatoare,

-lipsa conditiilor pentru continuarea studiilor sau pentru desfasurarea unor actiuni socio-culturale,

– deficiente in recrutarea si repartizarea cadrelor.

5 Indicatorii de salarizare a personalului comercial

Salariul este principalul mijloc motivational pentru lucratori.

Prin salarizarea personalului din firmele de comert se vizeaza sporirea interesului personalului in realizarea atributiilor ce le revin in cadrul firmei, cresterea calitatii serviciilor pe care le presteaza, a solicitudinii fata de cumparatori, sporirea atasamentului fata de firma, cresterea prestigiului ei.

Salarizarea are la baza principiile remunerarii si sistemul introdus prin Legea nr. 14/8 februarie 1991 – Legea salarizarii.

Pe baza acestora se stabilesc salariile individuale functie de forma de organizare a firmei, modul de finantare si caracterul acesteia.

In comert, salariile se negociaza prin contracte colective de munca, conventii colective si contracte individuale de munca, pe baza posibilitatilor financiare ale fiecarei societati, luandu-se in considerare salariul minim pe economia nationala precizat de guvern si a clauzele din contractele colective de munca la nivel de ramura si national.

Tot de guvern sunt precizate si modalitatile de compensare-indexare a salariilor in conditiile cresterii preturilor si tarifelor.

Sistemul de salarizare are in componenta sa urmatoarele elemente :

–          Sistemul tarifar de salarizare ;

–          Formele de salarizare ;

–          Sistemul de sporuri ;

–          Sistemul de premii .

In comert se pot aplica mai multe forme de salarizare prin care se urmareste sporirea productivitatii muncii, imbunatatire calitatii serviciilor prestate, reducerea unor consumuri specifice etc.

Principalele forme de salarizare sunt:

-acordul direct (individual sau colectiv),

-acordul progresiv,

-acordul indirect,

-salarizarea pe baza de cote procentuale din incasari,

-salarizarea in regie (dupa timpul lucrat si modul de indeplinire a atributiilor), -alte forme de salarizare concepute si adoptate de fiecare firma de comert in parte.

Cea mai mare parte din personalul operativ din firmele de comert cu amanuntul este retribuit in acord direct pe baza de tarife la 100, 1000 sau 100.000 lei vanzari de marfuri si servicii. Aceasta forma de retribuire realizeaza o legatura directa intre volumul vanzarilor si marimea veniturilor personalului.

Tarifele se pot stabili diferentiat, pe unitati comerciale si grupe de marfuri in cadrul acestora, functie de norma de desfacere si volumul programat al vanzarilor de marfuri potrivit urmatoarei relatii de calcul:

unde:

– tariful de retribuire la 100.000 lei;

– fondul de retribuire tarifar programat;

– desfacerea medie lunara programata.

Tariful de salarizare poate fi colectiv sau individual. In aceste conditii, venitul brut al unui vanzator salarizat pe baza de tarife individuale poate fi stabilit cu relatia:

unde:

– venitul lunar brut al unui vanzator;

– volumul efectiv al vanzarilor de marfuri si servicii.

La unitatile comerciale mici cat si la cele cu activitate sezoniera, salarizarea se poate face pe baza de cote procentuale din incasari.

Salarizarea in regie (functie de timpul lucrat) consta in stabilirea veniturilor in functie de salariul tarifar lunar negociat si de timpul lucrat efectiv, cu conditia indeplinirii integrale a obligatiilor cantitative si calitative ce revin postului respectiv de munca. Acest tip de salarizare se practica de obicei pentru personalul de intretinere, de paza, personalul administrativ etc..

Personalul T.E.S.A, care nu participa direct la vanzare poate fi salarizat sub forma acordului direct. Salariul in acest caz va fi stabilit in functie de marimea salariului tarifar lunar negociat si de indicele de realizarea a volumului programat al vanzarilor firmei. La aceste se poat adauga indemnizati de conducere, o serie de adaosuri, premii s.a.

Toate elementele sistemului de salarizare se negociaza periodic.