Analiza Potentialului Turistic pe Regiuni. Aplicabilitate pe Stiluri de Analiza Si Invatare

CUPRINS:

INTRODUCERE

Cap.1. Turismul – clarificări conceptuale

Concepte și clasificări folosite în turism

Forme ale activității turistice

Evoluția turismului intern și tendințele actuale

Analiza SWOT a României

Cap.2. Regiuni turistice a României 2.1. Regiunea Banat

2.1.1. Componentele potențialului turistic natural

2.1.2. Componentele potențialului turistic antropic

2.2. Regiunea Crișana

2.2.1. Componentele potențialului turistic natural

2.2.2. Componentele potențialului turistic antropic

2.3. Regiunea Bucovina

2.3.1. Componentele potențialului turistic natural

2.3.2. Componentele potențialului turistic antropic

2.4. Regiunea Dobrogea

2.4.1. Componentele potențialului turistic natural

2.4.2. Componentele potențialului turistic antropic

2.5. Regiunea Maramureș

2.5.1. Componentele potențialului turistic natural

2.5.2. Componentele potențialului turistic antropic

2.6. Regiunea Moldova

2.6.1. Componentele potențialului turistic natural

2.6.2. Componentele potențialului turistic antropic

2.7. Regiunea Muntenia

2.7.1. Componentele potențialului turistic natural

2.7.2. Componentele potențialului turistic antropic

2.8. Regiunea Oltenia

2.8.1. Componentele potențialului turistic natural

2.8.2. Componentele potențialului turistic antropic

2.9. Regiunea Transilvania

2.9.1. Componentele potențialului turistic natural

2.9.2. Componentele potențialului turistic antropic

Cap.3. Stiluri de învățare

3.1. Învățarea. Aspecte ale învățării

3.2. Condițiile învățării

3.2.1. Condițiile interne ale învățării

3.2.2. Condițiile externe ale învățării

3.3. Tipuri de învățare. Clasificare

3.4. Stilul de învățare. Clasificare și cunoaștere

3.5. Strategii de învățare

3.6. Instrumente de recunoaștere și dezvoltare a stilului

3.7. Tendințe ale perfecționării strategiilor de predare-învățare

Cap.4. Metodologia cercetării

4.1. Motivația alegerii temei

4.2. Scopul cercetării

4.3. Obiectivele cercetării

4.4. Ipoteza cercetării

4.5. Descrierea cercetării

4.6. Colectarea datelor

4.7. Prelucrarea și interpretarea datelor

4.8. Concluzii. Valorificarea cercetării

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

„A face turism înseamnă a merge să cauți foarte departe dorul de a te întoarce acasă”.

(GEORGE ELGOZY)

Societatea contemporană se orientează din ce în ce mai mult spre servicii, iar sectorul terțiar este în continuă creștere. În ultimele decenii, turismul a devenit una dintre cele mai importante activități economice prin creșterea aportului călătoriilor la economia mondială.

Piața turismului intern este foarte sensibilă, cererea turistică fiind determinată atât de forțele pieței (fluctuațiile conjuncturii, oferta și distribuția produselor turistice), cât și de numeroși factori exogeni, fără legătură directă cu turismul, dar a căror influență este determinată. Turismul se referă la activitățile unei persoane care călătorește în afara mediului său obișnuit, pentru mai puțin de o perioadă specificată de timp și al cărei scop principal de călătorie este altul decât exercitarea unei activități remunerate la locul de vizitare.

În raport cu alte sectoare economice, sectorul turismului prezintă o serie de particularități, atât din punct de vedere al politicilor de ansamblu, cât și din cel al gestiunii intreprinderilor. Politicile trebuie să ia în calcul numeroase variabile exogene precum: schimbările demografice și sociale, situația economică și financiară a țărilor emitățoare de turiști, variațiile și nivelul cursului de schimb valutar, transformările politice, legislative și de reglementare, progresele tehnologice, evoluția relațiilor comerciale, infrastructura transporturilor, siguranța călătorilor, protecția mediului etc. Dintre acestea, cele mai importante sunt demografia, prelungirea duratei vacanțelor, fracționarea vacanțelor și segmentarea piețelor.

În România, dezvoltarea rapidă a sectorului turismului, mai ales după 1989 a determinat apariția unor probleme resimțite de agenții economici, care au fost nevoiți să facă față unor situații a căror rezolvare impunea abordarea lor într-o viziune nouă.

Complexitatea fenomenului turistic plasează într-o poziție centrală prestatorul de servicii turistice, obligat într-un fel sau altul să se implice în toate celelate activități care au legătură cu turismul, activitățile turistice fiind părți ale unui întreg care se întrepătrund.

Cheia relansării turismului românesc se află în identificarea unor posibile parteneriate de idei și de finanțare. Este adevărat că în România s-au construit și s-au modernizat în ultimii ani câteva sute de moteluri, hoteluri, pensiuni, majoritatea impunându-se prin eleganță și prin calitatea serviciilor; dar acestei industrii îi lipsesc conexiunile de informare, de comunicare de servicii care să le facă atractive și rapid cunoscute.

Proprietarii de hoteluri trebuie să realizeze că produsul turistic nu se vinde singur, ci trebuie valorificat fie în cadrul unui circuit turistic, fie în cadrul unor oferte integrate. Aici intervin agenții de turism care prin activitatea profesională care o desfășoară contribuie la realizarea și dezvoltarea turismului în România.

Pentru a se putea propune o strategie de relansare a turismului intern al României este necesară o analiză a situației actuale a României, ca destinație turistică internă și internațională din perspectivă de marketing, pentru a putea identifica zonele de acțiune și modalitățile de intervenție.

Analiza SWOT reprezintă o sinteză a auditului de marketing care prezintă punctele forte și cele slabe ale turismului românesc, precum și oportunitățile și amenințările mediului extern. În realizarea analizei SWOT, România trebuie privită ca o destinație turistică unitară care deține atât puncte slabe, cât și puncte forte și care acționează pe o piață în mișcare, beneficiind de oportunități, dar lovindu-se și de amenințările inerente ale unei piețe imperfecte.

După o analiză a resurselor turistice românești principalele puncte tari sunt: potențialul natural, potențialul antropic, dezvoltarea și diversificarea capacității de cazare și alimentație, posibilitatea de a crea noi produse turistice, potențialul balnear. Diversitatea cadrului natural oferă premisele unei dezvoltări viitoare a turismului asigurând totodată și substratul pentru o varietate de forme de turism. Prin varietatea formelor de relief: munți, podișuri, litoral, câmpii, deltă, România se situează printre cele mai frumoase și apreciate destinații ale Europei.

Oportunitățile și amenințările, ținând mai mult de mediul extern al țării nu pot fi decât anticipate și susținute sau prevenite prin măsuri de natură să maximizeze efectele benefice și să minimizeze rezultatele negative. Trebuie desfășurată o analiză permanentă a evoluțiilor economice, sociale și politice din piețele țintă pentru a observa schimbările care apar, schimbări care pot influența pozitiv sau negativ activitatea turistică internațional-receptoare a României.

Prin poziția geopolitică pe care o deține în cadrul continentului, România beneficiază de un mare avantaj față de țările concurente. România se află la întretăierea celor mai importante rute comerciale ale continentului: se găsește la jumătatea distanței între nordul și sudul Europei, precum și pe drumul care leagă Europa de Vest de Asia. Acest avantaj se poate dezvolta din perspectiva turismului de tranzit, cât și din perspectiva turismului de odihnă și relaxare prin distanțele relativ reduse între România și țările vestice.

Aderarea României la NATO are o semnificație importantă atât pentru noi – ca stat – printr-o despărțire clară de trecut, cât și pentru noii aliați, prin afirmarea clară a valorilor democrației. Aceasta înseamnă siguranță, stabilitate, garanția unei țări care, chiar în reconstrucție economică, crede în valorile democrației mondiale și ale cărei interese sunt legate de interesele țărilor aderante.

De asemenea poate fi considerată oportunitate și valorificarea relațiilor de cooperare în anumite domenii economice, cu anumite țări precum SUA și China care se pot extinde și asupra turismului.

Printre amenințările cu care se poate confrunta România se numără și deteriorarea situației economice a țărilor Europei de Vest și în special a marilor emițători de turiști: Germania, Marea Britanie, Olanda, Franța, Italia, Austria.

Globalizarea poate aduce, la rândul ei, pe lângă efectele pozitive legate de sporirea investițiilor, creșterea numărului de locuri de muncă și efecte negative. Acestea din urmă se vor resimți mai ales în plan cultural prin deteriorarea, de dragul profiturilor mai mari, a obiceiurilor și a modului de viață tradițional. Acesta este unul dintre efectele negative ale globalizării, turistul fiind interesat nu numai de resursele naturale și antropice ale unei țări, dar și de aspecte ce țin de valori culturale, obiceiuri și datini, sărbători specifice. În condițiile în care se dorește promovarea României ca o destinație de descoperire a tradițiilor, există riscul ca peste câteva decenii să nu putem prezenta obiceiuri și valori specifice României decât în poze sau în evenimente special organizate și care vor purta amprenta societății de consum.

Cea mai bună soluție este investirea resurselor în promovarea pe plan extern a punctelor tari ale României și pentru eliminarea punctelor slabe din plan intern, concomitent cu urmărirea oportunităților oferite de piețele externe.

CAPITOLUL 1

TURISMUL – CLARIFICĂRI CONCEPTUALE

Pentru a se putea înțelege specificul activității turistice, a sectoarelor implicate în desfășurarea acestei activități și a interdependențelor care există între ele, este nevoie de o clarificare conceptuală. În ultimele decenii, turismul a devenit una dintre cele mai importante activități economice prin creșterea aportului călătoriilor la economia mondială.

Concepte și clasificări folosite în turism

Etimologic, cuvântul “turism” provine din termenul englez “tour” (călătorie), sau “to tour”, “to make a tour” (a călători, a face o călătorie), termen creat în Anglia, în jurul anilor 1700, pentru a desemna acțiunea de voiaj în Europa – în general și în Franța – în special. Din termenul “turism” a derivat și cel de “turist”, adică persoana care efectuează călătoria pentru plăcerea proprie.

Se pune problema clarificării unor aspecte legate de termenul „turist”. Profesorul englez F.W.Ogilvie, considera ca fiind turiști “… toate persoanele care satisfac cel puțin două condiții, și anume sunt depărtate de casă pentru o perioadă care nu depășește un an și cheltuiesc bani în acele locuri fără ca să-i câștige”. Compatriotul său A.C.Norwal, considera că turistul “este acea persoană care intră într-o țară străină pentru orice alt scop decât de a-și stabili o reședință permanentă sau pentru afaceri și care cheltuiește, în țara unde se stabilește temporar, banii câștigați în altă parte”.

Cel care a elaborat o definiție a turismului – acceptată pe plan mondial, a fost profesorul elvețian dr. W. Hunziker, acesta apreciind că: „Turismul este ansamblul de relații și fenomene care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul și deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanent și o activitate lucrativă oarecare”.

Zece ani mai târziu The Shorter Oxford English Dictionary (Oxford, 1950) – definește turismul ca fiind “…teoria și practica din sfera călătoriilor; călătoria fiind de plăcere”, iar turistul drept “…cel care face un tur sau mai multe tururi, în special cel ce face aceasta pentru recreere; cel care călătorește de plăcere sau pentru motive culturale, vizitând diverse locuri pentru obiectivele interesante ale acestora, pentru peisaj sau altele asemănătoare”.

Turismul reprezintă ansamblul de măsuri puse în aplicare pentru organizarea și desfășurarea unor călătorii de agrement sau în alte scopuri, realizate fie prin intermediul unor organizații, societăți sau agenții specializate, fie pe cont propriu, pe o durată limitată de timp, precum și industria care concură la satisfacerea nevoilor turiștilor.

Din perspectiva acestei definiții și a normelor elaborate recent de Organizația Mondială a Turismului este considerat turist “orice persoană care se deplasează spre un loc situat în afara reședinței obișnuite pentru o perioadă mai mică de 12 luni și ale cărei motive principale de călătorie sunt altele decât exercitarea unei activități remunerate în locul vizat”. Astfel sunt considerați turiști persoanele care:

efectuează o călătorie de agrement (vacanță, concediu);

se deplasează în stațiunile balneo-climaterice în scopul tratamentului sau îmbunătățirii stării de sănătate;

se deplasează în alte localități în scopul de a participa la competiții sportive;

călătoresc în scopuri profesionale, adică participă la conferințe internaționale, reuniuni științifice sau misiuni religioase etc.;

se deplasează în scopuri culturale.

Forme ale activității turistice

În cadrul activităților turistice se pot identifica următoarele forme, clasificate în funcție de mai multe criterii, respectiv:

Figura nr.1.1. – Clasificarea formelor de turism după locul de proveniență al turiștilor

Sursa: Stănciulescu G., Capotă V., Costea F., Ghinescu C., Iordache C., Pârjol I., Mihai Ș. – Tehnologia turismului, elaborată de autor

Turismul internațional poate fi:

turism internațional receptor (inbound/international-receptor tourism) – vizitarea unei țări date de către non-rezidenți;

turism internațional emitent (outbound/outgoing tourism) – rezidenții unei țări date care vizitează alte țări.

Figura nr.1.2. – Clasificarea formelor de turism după locul de proveniență al turiștilor

Sursa: Stănciulescu G., Capotă V., Costea F., Ghinescu C., Iordache C., Pârjol I., Mihai Ș. – Tehnologia turismului, elaborată de autor

În cazul turismului de sejur, turistul rămâne un timp mai mult sau mai puțin lung într-o zonă (stațiune) turistică. Aceasta poate fi de sejur lung (durata sejurului depășește o lună de zile), de durată medie (durata sejurului este mai mică de 30 de zile) și de sejur scurt (de regulă pe o durată până la o săptămână).

Turismul de circulație are un grad ridicat de mobilitate și presupune deplasări continue pe itinerare stabilite dinainte sau ocazional, cu opriri scurte în diferite localități. Turismul de tranzit presupune traversarea cu sau fără oprire a unor țări sau zone, pentru a ajunge la anumite destinații.

Figura nr.1.3. – Clasificarea formelor de turism după mijlocul de transport folosit de turist

Sursa: Stănciulescu G., Capotă V., Costea F., Ghinescu C., Iordache C., Pârjol I., Mihai Ș. – Tehnologia turismului, elaborată de autor

Drumeția reprezintă excursiile pedestre cu scop recreativ și de îngrijire a sănătății în zonele nepoluate, cu o natură nealterată. Se poate asocia cu excursiile în munți, alpinismul, camparea în corturi, vânătoarea și pescuitul sportiv.

Turismul rutier are forme specifice precum: cicloturismul, motociclismul și turismul automobilistic. Turismul naval folosește ca mijloc de transport navele maritime și fluviale putându-se organiza diferite croaziere.

Figura nr.1.4. – Clasificarea formelor de turism după caracteristicile socio-economice ale cererii

Sursa: Stănciulescu G., Capotă V., Costea F., Ghinescu C., Iordache C., Pârjol I., Mihai Ș. – Tehnologia turismului, elaborată de autor

Turismul particular este rezervat unei clientele cu venituri peste medie care călătorește pe cont propriu, cu experiență în domeniul călătoriilor; acest tip de turism include o gamă variată de manifestări: agrement, destindere, îngrijirea sănătății, practicarea sporrturilor etc.

Turismul social reprezintă o formă a turismului de masă, practicat de categoriile de populație cu posibilități relativ reduse precum: tineri, studenți, someri, vârstnici; uneori cheltuielile sunt finanțate parțial sau chiar integral prin măsuri sociale (sindicate, case de asigurări sociale etc.)

Turismul de afaceri cuprinde ansamblul activităților legate de călătoriile organizate de intreprinderile economice și de administrațiile publice pentru personalul lor, cu ocazia deplasărilor în interes oficial, comercial, participarea la reuniuni, congrese, simpozioane, târguri, expoziții, întruniri sau seminarii naționale sau internaționale.

Figura nr.1.5. – Clasificarea formelor de turism după motivațiile deplasărilor

Sursa: Stănciulescu G., Capotă V., Costea F., Ghinescu C., Iordache C., Pârjol I., Mihai Ș. – Tehnologia turismului, elaborată de autor

Turismul de agrement este practicat de călătorii dornici să profite de frumusețile naturii; uneori se interferează cu turismul cultural. Turismul de odihnă și recreere exercită în mod voluntar activități diferite de cele practicate în mod obișnuit. Turismul tehnic și științific are ca scop vizitarea cu caracter documentar sau de schimb de experiență a unor obiective industriale, agricole sau alte obiective de atracție pentru specialiști: peșteri, observatoare astronomice, rezervații naturale, monumente ale naturii etc.

Figura nr.1.6. – Clasificarea formelor de turism după categoria de vârstă și ocupație

Sursa: Stănciulescu G., Capotă V., Costea F., Ghinescu C., Iordache C., Pârjol I., Mihai Ș. – Tehnologia turismului, elaborată de autor

Importanța acestei grupări constă în faptul că vârsta, sexul, ocupația, sunt factori care generează diferite cerințe specifice și determină programarea calendaristică a serviciilor în cursul anului, dar și gama serviciilor oferite, în concordanță cu perioada vacanțelor școlare, a concediilor de odihnă etc.

Figura nr.1.7. – Clasificarea formelor de turism după momentul și modul de angajare a prestațiilor

Sursa: Stănciulescu G., Capotă V., Costea F., Ghinescu C., Iordache C., Pârjol I., Mihai Ș. – Tehnologia turismului, elaborată de autor

Turismul organizat este forma de turism în care prestațiile turistice, serviciile la care apelează turiștii, destinația călătoriei, precum și perioada în care vor fi prestate aceste servicii sunt programate în prealabil pe bază de contracte sau aranjamente comerciale. Turismul neorganizat este cel pe cont propriu, când se apelează direct la unitățile prestatoare de servicii din zona (țara) vizitată. Turismul semiorganizat este forma de turism în care o parte din servicii sunt angajate în prealabil, iar pe de o altă este solicitată direct pe măsura derulării călătoriei (transport, agrement).

Aceste forme de turism nu trebuie privite în mod izolat, ele suprapunându-se prin anumite caracteristici comune.

Evoluția turismului intern și tendințele actuale

Evoluția turismului intern se caracterizează printr-o tendință de creștere datorită influenței factorilor economici, demografici, politici, sociali. Turismul intern are, în această situație, cea mai importantă creștere datorită dorinței oamenilor de a-și vizita propria țară, de a cunoaște obiceiuri și tradiții din diferite zone ale țării dar și datorită progresului tehnic înregistrat în domeniul transporturilor, progres care permite călătorii mai rapide și mai confortabile pe distanțe din ce în ce mai lungi.

Evoluția turismului intern se poate aprecia prin acțiunea a doi indicatori: sosirile/plecările de turiști și încasările/cheltuielile din turismul intern.

Românii au realizat în 2014 18 milioane de călătorii în propria țară, fiind codașii regiunii, cu mai puțin de o călătorie/cap locuitor. Prin comparație, fiecare ceh a călătorit în medie de 2,5 ori în Cehia, potrivit calculelor Ziarului Financiar pe baza datelor oferite de compania de cercetare de piață Euromonitor, conform Tabelului nr.1.1.

Tabelul nr.1.1. – Evoluția turismului intern în statele din regiune

Sursa: Ziarul Financiar – cercetare de piață Euromonitor, elaborată de autor

Dinamica vacanțelor interne în statele din regiune sunt redate în Figura nr.1.8.

Figura nr.1.8. – Reprezentarea grafică a dinamicii vacanțelor interne în statele din regiune în anul 2014

Sursa: old.zf.ro/companii/evolutia-turismului-intern-pe-piata-locala-comparatie-intre-romania-si-statele-din-regiune, elaborată de autor

Evoluția turismului intern pe piața locală este redată în Figura nr. 1.9.

Figura nr.1.9. – Reprezentarea grafică a evoluției turismului intern

Sursa: www.antena3.ro/romania/vesti-proaste-pentru-turismul-din-romania-numarul-vizitatorilor-straini-in-scadere-245681, elaborată de autor

Analiza SWOT a României

Pentru a se putea propune o strategie de relansare a turismului intern al României este necesară o analiză a situației actuale a României, ca destinație turistică internă și internațională din perspectiva de marketing, pentru a putea identifica zonele de acțiune și modalitățile de intervenție.

Analiza SWOT reprezintă o sinteză a auditului de marketing care prezintă punctele forte și cele slabe ale turismului românesc, precum și oportunitățile și amenințările mediului extern. În realizarea analizei SWOT, România trebuie privită ca o destinație turistică unitară care deține atât puncte slabe, cât și puncte forte și care acționează pe o piață în mișcare, beneficiind de oportunități, dar lovindu-se și de amenințările inerente ale unei piețe imperfecte.

După o analiză a resurselor turistice românești principalele puncte tari sunt: potențialul natural, potențialul antropic, dezvoltarea și diversificarea capacității de cazare și alimentație, posibilitatea de a crea noi produse turistice, potențialul balnear. Diversitatea cadrului natural oferă premisele unei dezvoltări viitoare a turismului asigurând totodată și substratul pentru o varietate de forme de turism. Prin varietatea formelor de relief: munți, podișuri, litoral, câmpii, deltă, România se situează printre cele mai frumoase și apreciate destinații ale Europei.

Munții Carpați reprezintă o componentă importantă a reliefului, acoperind circa 35% din teritoriul țării. Chiar dacă nu au altitudinile Alpilor, Carpații au câteva particularități care îi deosebesc de ceilalți munți ai Europei (Alpi, Pirinei, Tatra) prin diversitatea peisagistică, accesibilitate, potențial speologic bogat și o complexitate dată de varietatea formelor de relief, o bogată rețea hidrografică, fond cinegetic, domeniu schiabil, așezări umane.

Zona dealurilor subcarpatice și a podișurilor este deosebit de interesantă prin bogăția și varietatea resurselor balneare. În România există factori naturali de cură, de o mare diversitate (ape minerale și termale, lacuri terapeutice, nămoluri terapeutice, emanații de gaze terapeutice de tipul mofetelor, saline, aeroionizarea predominant negativă), în peste 200 de localități, situând România pe unul din primele locuri în Europa.

Zona de câmpie nu prezintă resurse deosebite, dar se poate folosi în interes turistic prin arealul forestier, fondul cinegetic și piscicol și prin resursele balneare (lacuri sărate, nămoluri, ape minerale).

Litoralul (cu 245 km de plajă) se deosebește de oferta altor țări printr-o serie de caracteristici: orientarea spre est și sud-est, coborârea în mare cu o pantă lină, calitatea nisipului și lățimea plajei.

Delta Dunării reprezintă una dintre cele mai complexe zone turistice din România și una dintre marile atracții ale țării datorită unicității ei în zona europeană.

Hidrografia cuprinde o vastă rețea de râuri, numeroase lacuri de diferite tipuri (glaciar, carstic, vulcanic, de baraj natural) și o mare varietate de ape subterane.

Clima contribuie prin valorile de temperatură, regimul eolian și pluviometric și gradul de nebulozitate, la crearea ambianței favorabile călătoriilor, dar constituie și un motiv special de deplasare prin calitatea de factor de cură (climat excitant-solicitant în zonele de litoral, sedative în zonele de deal și podiș, tonic-stimulent în zonele montane).

Vegetația constituie componenta esențială pentru cercetarea științifică și pentru organizarea de parcuri naturale ca destinații de vacanță. Totodată trebuie menționate și plantele medicinale care constituie un factor natural de cură (fitoterapia) foarte apreciat.

Fauna – România dispune de circa 3600 de specii, dintre care unele au o însemnătate cinegetică deosebită (ursul brun, cerbul, râsul, cocoșul de munte, rața sălbatică). Bogăția faunei și fondul cinegetic deosebit prezintă interes pentru turismul de vânătoare și pescuitul sportiv, dar și pentru turismul științific.

România dispune de un bogat și diversificat potențial antropic, rezultat al istoriei de peste 2000 de ani pe aceste meleaguri, dar și al factorilor politici care au influențat dezvoltarea țării. Printre cele mai interesante resurse ale potențialului antropic se numără: vestigiile arheologice, monumentele istorice, de artă și arhitectură, instituțiile și evenimentele cultural-artistice, arta și tradiția populară.

În dezacord cu nivelul așteptărilor clientelei turistice se consideră a fi puncte slabe:

Slaba dezvoltare a serviciilor oferite turiștilor care se face simțită mai ales în zonele rurale. Dacă în marile orașe ale țării există modalități diverse de petrecere a timpului liber: cinematografe, baruri, cluburi, săli și terenuri de sport, discoteci, cazinouri, oferte pentru excursii la obiective din zonă, în orașele mai mici sau stațiunile turistice, aceste servicii se regăsesc doar parțial. Este un punct slab, care odată eliminat va dezvolta mai ales industriile conexe, asigurând o dezvoltare armonioasă a zonelor turistice.

Lipsa unei infrastructuri la nivel cât mai apropiat de cel european reprezintă unul dintre punctele slabe ale României, un dezavantaj al țării nu numai la nivelul turismului, dar și la nivelul investițiilor generale în alte sectoare de activitate.

Lungimea totală a rețelei drumurilor publice din România este de 78.836 km (din care 25,3% sunt drumuri publice modernizate), distribuția acestora fiind relativ uniformă pe întreg teritoriul țării, cu excepția regiunii București-Ilfov.

Principalele zone în care se va investi în infrastructură sunt redate în Tabelul nr.1.2.

Tabelul nr.1.2.– Zone de investire în infrastructură

Sursa: biblioteca-digitala.ase.ro Nistoreanu P., Economia turismului – teorie și pratică

Oportunitățile și amenințările, depind de mediul extern al țării care nu pot fi decât anticipate și susținute sau prevenite prin măsuri de natură care să maximizeze efectele benefice și să minimizeze rezultatele negative.

Trebuie desășurată o analiză permanentă a evoluțiilor economice, sociale și politice din piețele țintă pentru a observa schimbările care apar, schimbări care pot influența pozitiv sau negativ activitatea turistică internațional-receptoare a României.

Prin poziția geopolitică pe care o deține în cadrul continentului, România beneficiază de un mare avantaj față de țările concurente. România se află la întretăierea celor mai importante rute comerciale ale continentului: se găsește la jumătatea distanței între nordul și sudul Europei, precum și pe drumul care leagă Europa de Vest de Asia.

Acest avantaj se poate dezvolta din perspectiva turismului de tranzit, cât și din cea a turismului de odihnă și relaxare prin distanțele relative reduse între România și țările vestice. Dezvoltarea unei infrastructuri rutiere de nivel occidental va reduce timpul parcurs în condițiile în care călătoriile rutiere dețin cea mai importantă pondere în preferințele de transport ale turiștilor străini sosiți în România.

Intrarea României în NATO nu creează oportunități imediate dar are o semnificație importantă atât pentru noi – ca stat – printr-o despărțire clară de trecut, cât și pentru noii aliați, prin afirmarea clară a valorilor democrației. Pentru străini, aderarea României la NATO înseamnă siguranță, stabilitate, garanția unei țări care, chiar în reconstrucție economică, crede în valorile democrației mondiale și ale cărei interese sunt legate de interesele țărilor aderante.

Siguranța României, comparativ cu alte state europene receptoare de turiști, poate fi o oportunitate care poate fi exploatată în condițiile în care atentatele teroriste s-au făcut simțite și în țări care, până nu demult, nu prezentau nici un fel de pericol. Printre țările care s-au confruntat cu astfel de atacuri se numără Turcia și Spania, ambele fiind destinații importante pentru turismul de litoral.

Valorificarea relațiilor de cooperare în anumite domenii economice, cu anumite țări precum SUA și China se pot extinde și asupra turismului.

Uniunea Europeană a înregistrat o tendință de creștere economică pe baza unei cereri externe mai viguroase, consumul intern păstrându-se la un nivel foarte redus. Creșterea consumului se lasă încă așteptată, cu toate că rata șomajului dă semne de scădere. Însă ultimii indicatori macroeconomici la nivelul UE mențin incertitudinea unei depășiri clare a perioadei de recesiune.

Astfel, menținerea consumului la un nivel scăzut, chiar în condițiile unei creșteri economice, nu este de natură să favorizeze călătoriile, ci mai degrabă investițiile și așteptarea unor momente mai prielnice.

Creșterea prețului petrolului pe plan internnațional va avea efecte negative și asupra fluxurilor turistice, datorită ponderii ridicate a costurilor legate de combustibil.

Globalizarea poate aduce la rândul ei, pe lângă efectele pozitive legate de sporirea investițiilor precum creșterea numărului locurilor de muncă și efecte negative. Astfel turistul este interesat nu numai de resursele naturale și antropice ale unei țări dar și de valorile culturale, obiceiuri și datini, sărbători specifice.

În condițiile în care se dorește promovarea României ca destinație de descoperire a tradițiilor, există riscul ca peste câteva decenii să nu putem prezenta obiceiuri și valori specifice României.

Prin Programul Național de Dezvoltare 2004-2006 al Ministerului Integrării Europene s-au înregistrat următoarele distribuții pe principalele destinații turistice românești de către turiști străini.

Sosirile turiștilor străini sunt redate în Tabelul nr.1.3.

Tabelul nr.1.3. – Sosirile turiștilor străini

Sursa: www.academia.edu Programul Național de Dezvoltare 2004-2006, Ministerul Integrării Europene, elaborată de autor

Distribuția pe principalele destinații turistice românești sunt redate în Figura nr.1.10.

Figura nr.1.10. – Reprezentarea grafică a principalelor destinații turistice românești

Sursa: www.academia.edu Programul Național de Dezvoltare 2004-2006, Ministerul Integrării Europene, elaborată de autor

CAPITOLUL 2

REGIUNI TURISTICE ALE ROMÂNIEI

2.1. Regiunea Banat

Banatul (Figura nr.2.1.) este o veche provincie istorică care cuprinde în ziua de azi zone din România, Serbia (Banatul Sârbesc) și o foarte mică parte din Ungaria. Granițele naturale ale ținutului sunt râurile Mureș și Tisa, Dunărea și Culoarul Timiș – Cerna.

Regiunea Banat se caracterizează prin varietate și heterogenitate determinate în primul rând de distribuția în teritoriu a formelor de relief, care fac cu putință o împărțire a județelor regiunii în două mari categorii. Astfel, județele cele mai dezvoltate din punct de vedere economic, Timiș și Arad, au un relief preponderent de câmpie, ceea ce face ca turismul bazat pe obiective antropice să fie predominant. În schimb, județele mai slab dezvoltate din punct de vedere economic, Caraș-Severin și Hunedoara se bucură de un relief predominant muntos având o activitate turistică bazată pe resurse și obiective naturale.

Figura nr.2.1. – Banatul

2.1.1. Componentele potențialului turistic natural

A. Relieful

Banatul se bucură de un peisaj foarte diversificat. Unele masivele muntoase bănățene constituie ramura vestică a Carpaților Meridionali. Acestea sunt, de la nord la sud, Munții Țarcu, Munții Cernei, Munții Aninei, Munții Dognecei, Munții Almăjului și Munții Locvei și fac parte din Carpații Occidentali.

Dealurile piemontane apusene constituie cam o treime din teritoriul Banatului istoric. Altitudinea acestora variază între 200 și 400 de metri. Câmpia înaltă este reprezentată de câmpiile Vingăi, Buziașului, Gătăii și Fizeșului.

Câmpiile cu altitudini intermediare, sunt câmpiile Hodoni, Duboz, Tormac, Jamu Mare, Arad și Sânnicolau Mare, iar Câmpia joasă este reprezentată de luncile râurilor, zona inundabilă dinainte de amplele lucrări de regularizare. Aceste câmpii, componente ale Câmpiei Panonice reprezintă o altă treime a suprafeței bănățene.

Între formele de relief ale Banatului nu pot fi omiși cei doi vulcani stinși de la Lucareț și Gătaia: Piatra, respectiv Șumigu. De asemenea, cea mai mare întindere de nisipuri din Europa – Dunele de nisip de la Deliblata aflate în Serbia este acoperită cu vegetație.

Munții Banatului reprezintă subdiviziunea sudică a Carpaților Occidentali. Munții Banatului sunt situați între vestul Dunării în sud, culoarul Timiș – Cerna în est și Dealurile Buziașului și Câmpia Lugojului la nord și intră în contact cu Dealurile de Vest în vest. Acest masiv muntos este bine delimitat de zonele joase ce-i dau un aspect de bloc montan unitar. În zonă există un relief muntos cu păduri de conifere, altitudinile medii fiind sub 1.000 m, iar altitudinile cele mai mari sunt în Semenic (1445 m) și Munții Almăjului (1228 m în Vf. Svinecea Mare). Arealele calcaroase au un relief carstic foarte reprezentativ: peșteri (Peștera Comarnic), chei (Cheile Minișului, Nerei și Carașului), cursuri subterane, izvoare carstice, văi seci.

Munții Semenic se caracterizează printr-un mare grad de accesibilitate pentru turiști, având în vedere prezența numărului important și diversificat al căilor de comunicație.

Munții Poiana Ruscă este de masiv montan bine delimitat de culoare de vale și depresiuni. Din punct de vedere geologic, ei reprezintă un mozaic petrografic în care se regăsesc și rocile carbonatice. Cel mai înalt vârf al Munților Poiana Ruscă este vârful Padeș și are o altitudine de 1.382 m.

Munții Aninei fac parte din marea unitate a Munților Banatului fiind situați în partea de vest a lor. În decursul timpului acești munți au avut denumiri diferite, o parte din ei fiind atașați Munților Semenic.

B. Hidrografia

Zona Banatului se află sub influența dominantă a maselor de aer vestice, dar se resimt și influențe de natură mediteraneană. Verile sunt calde, cu precipitații relativ bogate, iar iernile sunt blânde. Temperatura medie anuală este în general, sub 11°C. În zona de deal, valorile termice medii anuale se mențin în jur de 11°C, cu scăderi până la 9-10°C în regiunile mai înalte ale dealurilor Lipovei și creșteri peste 11°C în depresiuni. Fațada montană vestică, mai deschisă, face posibilă pătrunderea maselor de aer din sud-vest și duce la temperaturi medii anuale mai ridicate de 11,1°C la Oravița și 10,5°C la Caransebeș.

Lacul Trei Ape este un lac de acumulare antropic întins pe o suprafață de 53 hectare, ce s-a format într-o zonă pitorească a Depresiunii Garana, la o altitudine de cca 835 m. Locația reprezintă o destinație de vacanță ideală, indiferent de sezon.

Lacul Buhui este primul lac artificial din România fiind realizat în 1908 pentru alimentarea cu apă a Aninei prin bararea unor galerii din Peștera Buhui, în Munții Aninei. Tot aici se află și unul dintre cele mai lungi cursuri subterane de apă (3217 m) cunoscute din România, Părâul Buhui.

C. Clima

Regiunea Banatului prezintă un climat temperat continental, moderat în partea nordică și cu influențe submediteraneene în partea sudică. În partea nordică predomină vânturile de vest, care aduc cantități importante de precipitații dinspre Oceanul Atlantic. Partea sudică a Banatului se caracterizează prin veri calde și ierni blânde, bogate în precipitații. Clima este temperată de tranziție cu influențe submediteraneene. Temperatura medie anuală este de 10,7 ºC. Lanțul muntos al Carpaților din partea de răsărit, protejează județul împotriva aerului rece continental, iar deschiderea spre vest permite pătrunderea mai ușoară a curenților de aer mediteranean.

D. Rezervații naturale

1. Parcul Natural Lunca Mureșului este o arie protejată constituită în România, în aval de municipiul Arad, până la granița cu Ungaria, de-a lungul râului Mureș, clasificată ca parc natural la nivel național și ca peisaj terestru protejat. Este o zonă cu inundații periodice, în care plantele și animalele din împrejurimi sunt adaptate la acest regim.

2. Parcul Național Semenic unde sunt incluse un număr de opt rezervații naturale, constituite în zone de conservare specială strict protejate, în care sunt interzise orice forme de exploatare a resurselor naturale și forme de folosire a terenurilor, incompatibile cu scopul de protecție și de conservare.

3. Geoparcul Aninei este presărat cu elemente geologice, naturale și istorice unice, unele dintre acestea fiind evidențiate în acest site.

4. Peștera cu Oase este o imensă grotă situată în apropierea orașului Anina, din județul Caraș-Severin, alcătuită dintr-un sistem format din 12 galerii interioare, săpate în relieful carstic din Valea Minișului. Unul dintre cele mai interesante aspecte ale acestei peșteri este reprezentat de faptul că în interiorul său au fost descoperite cele mai vechi rămășițe umane din Europa.

2.1.2. Componentele potențialului turistic antropic

A. Obiective turistice cu caracter religios

Catedrala Sfântul Gheorghe Timișoara – edificiul acesteia are hramul Sfântului Gheorghe și a fost construit între anii 1736 și 1774. Monumentul este realizat în stil baroc din cărămidă și are decorații din piatră și stuc.

Catedrala Mitropolitană Timișoara este cel mai mare edificiu religios din Timișoara ce poartă hramul “Trei Ierarhi” și este un simbol al orașului. Istoria edificiului este strâns legată de anul 1919 când, pe data de 28 iulie Banatul se unește cu România. Acesta îmbină tradiția religioasă romană cu cea bizantină-moldovenească.

Biserica Sf. Gheorghe Caransebeș a fost numită „catedrală” și reprezintă un monument istoric și de artă, unul din reperele cele mai de seamă ale orașului. Tradiția susține că pe actualul amplasament al Bisericii, cunoscută drept Catedrala Caransebeșului, a existat o mănăstire construită din lemn, pe lângă care s-a dezvoltat prima școala de diaconi din zona Banatului montan și s-a închegat prima bibliotecă a orașului.

Mănăstirea Cebza din județul Timiș – se consideră a fi mult mai veche datând de fapt din secolul XV. Conform legendei transmise pe cale orală, înainte de a se construi mănăstirea, în mijlocul codrului care se întindea pe aceste locuri, exista un izvor făcător de minuni. Apele izvorului sunt considerate vindecătoare și astăzi de către credincioșii care vin să se roage la mănăstire.

B. Obiective turistice cu caracter istoric

Colonada din lemn reprezintă o pergolă acoperită, unică în Europa pentru lungimea sa de 500 m, construită în stil turco-bizantin în anul 1875. Colonada avea rol de a-i proteja de ploaie, soare ori ninsoare pe cei care doreau să facă o promenadă în jurul parcului, mai ales ca aerosolii de aici oferă efecte curative unice în Europa pentru cei ce suferă de astenie sau nevroze. 

Ulpia Traiana Sarmizegetusa a fost pe parcursul a două secole capitală și centrul politico-administrativ al provinciei Dacia Romană, adăpostind sediile celor mai importante organizații din stat. La 40 km de aceasta se găsea și capitala dacilor, Sarmizegetusa Regia, amplasată în Munții Orăștiei, la o altitudine de 1200 m. Ruinele vestitei cetății Ulpia Traiana Sarmizegetusa se găsesc astăzi în partea de sud-vest a depresiunii. Alegerea zonei a fost strategică și s-a ținut cont de vecinătatea cu Munții Poiana Ruscă și Retezat, ce constituiau niște bariere naturale.

Ziridava a fost o cetate dacică despre care însă nu se cunosc prea multe informații,  dar se crede că se află pe teritoriul județului Arad. Acest lucru se datorează faptului că atunci când a enumerat orașele ce formau Dacia, geograful Ptolomeu a afirmat că este situată “în extremul vest al Daciei”. Pe de altă parte, tot în județul Arad, au fost descoperite mai multe cărămizi romane ștampilate, chiar pe locul unde se presupune că a fost înainte cetatea Ziridava. Aici a fost descoperit și un inel sigilar.

C. Obiective turistice cu caracter cultural

Castelul Hunedoarei (Castelul Corvinilor, al Corvineștilor sau al Huniazilor) este cetatea medievală a Hunedoarei, unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România. Cetatea a fost una dintre cele mai mari și vestite proprietăți ale lui Ioan de Hunedoara. Construcția a cunoscut în timpul acestuia însemnate transformări, servind atât drept punct strategic întărit, cât și drept reședință feudală. Cu trecerea anilor, diverșii stăpâni ai castelului i-au modificat înfățișarea, îmbogățindu-l cu turnuri, săli și camere de onoare.

Domul Romano-Catolic a fost finalizat în anul 1773 și este catalogat de specialiști drept "cea mai reprezentativă construcție barocă a Timișoarei". Planul care a stat la baza ridicării edificiului se presupune că a aparținut renumitului arhitect vienez Joszef Emanuel Fischer von Erlach.

Castelul Contelui de Mercy, pe lângă palatul din Timișoara, în satul Cărani, județul Timiș, a fost construită între anii 1733-1734, ceea ce înseamnă că este una din cele mai vechi construcții din Banat. Meșterii au fost de origine italiană și au făcut parte din coloniștii care s-au așezat în Banat, în preajma castelului, în Carani.

Palatul Dicasterial, a fost construită între anii 1855-1860, fiind proiectată inițial ca reședință a guvernatorului Banatului.

2.2. Regiunea Bucovina

Bucovina (Figura nr.2.2.) este așezată în partea de nord a României, în nord-vestul zonei turistice Moldova, pe malul drept al râului Suceava; zona se dezvoltă ca un important nod comercial, la intersecția unor importante drumuri comerciale ce leagă centrul Europei de Asia Mică. Turismul din Bucovina se bazează foarte mult pe Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Putna și Gura Humorului, aceste zone având peisaje naturale și obiective turistice impresionante, care favorizează turismul de orice fel.

Figura nr.2.2. – Bucovina

2.2.1. Componentele potențialului turistic natural

Relieful

Cea mai mare parte a Bucovinei este ocupată de munți și dealuri cu foarte multă vegetație. Altitudinile sunt mai importante în partea vestică a zonei (ce corespunde spațiului montan al Carpaților Orientali): Munții Rarău -1653 m, Munții Giumalău -1857 m, culmile domoale ale Obcinelor Bucovinei; Munții Călimani (în sud-vestul zonei) reprezintă cel mai înalt complex vulcanic din Carpații Românești (vârful Pietrosu Călimanilor 2102 m) și totodată cei mai tineri munți din țară.

Munții Rarău aflați în județul Suceava sunt printre cei mai pitorești din regiune și printre cei mai des vizitați de turiști datorită accesului facil la creasta acestora pe un drum alpin parțial modernizat și existența unui hotel de altitudine.

Munții Călimani sunt cei mai sălbatici și mai înalți munți vulcanici de pe teritoriul României, singurii care depășesc 2.000 m altitudine (2.100 m altitudine – Vârful Pietrosul Călimani) și care prezintă urme ale glaciațiunii prin căldări glaciare și creste alpine.

Munții Bârgău situați în județele Suceava și Bistrița-Năsăud sunt puternic fragmentați și reprezintă o îmbinare de culmi din șisturi cu piscuri semețe de origine vulcanică.

Această asociere creează farmecul deosebit al acestor munți. Cel mai important con vulcanic este și cel mai înalt și mai greu accesibil – Heniul Mare de 1.612 m altitudine.

O puternică aură de mister a acestor munți este dată și de legenda contelui Dracula care se presupune că a avut castelul aproape de pasul Tihuța, locul unde astăzi se găsesc urmele unui vechi drum roman pietruit. Cei mai mulți dintre drumeți preferă culmile domoale din apropierea stațiunii Sângiorz-Băi și împrejurimile pasului Tihuța. Locurile recomandate pentru a vizita acești munți sunt: Pasul Tihuța, Lacul Colibița, Stațiunea Sângiorz-Băi, Prundul Bărgăului toate accesibile cu mijloace auto.

Clima

Clima Bucovinei este temperat continentală, caracterizată de veri călduroase și ierni friguroase. Temperatura maximă înregistrată a fost de 39,8ºC (iulie 2000) iar temperatura minimă absolută de -37,2ºC.

Trei luni pe an temperaturile coboară sub 0°C. Maxima absolută a înregistrat valoarea de 37,7°C la 12 mai 1958, iar minima absolută valoarea de -31,7°C la 23 ianuarie 1963.

Masele de aer nordic și nord-estic, puternic continentalizate, sunt canalizate pe valea Sucevei, iar configurația reliefului depresionar al zonei are drept consecință frecvente inversiuni de temperatură. Durata medie anuală de precipitații este de 643,5 mm. Sub raport climatic, Vatra Dornei se caracterizează prin temperaturi anuale de 5ºC (media lunii iulie fiind de 15ºC, iar a lunii ianuarie de -6ºC.)

Hidrografia

Rețeaua hidrografică are o densitate care depășește frecvent 1 km2 în zona de munte, scăzând sub 0,5 km2 în zona de podiș. Cel mai întins bazin hidrografic este cel al râului Moldova, care drenează împreună cu afluenții săi 35% din suprafața județului, urmat ca mărime de Bistrița (30%), Suceava (30%) și Siret (10%).

Apele stătătoare se găsesc sub formă de lacuri antropice, iazuri pentru piscicultură, acumulări industriale, mlaștini. Cele mai importante acumulări antropice sunt cele 6 lacuri din lungul Șomuzului Mare, între care și vestitul lac "Nada Florilor". Teritoriul județului înglobează cantități inepuizabile de ape minerale și mineralizate, carbogazoase, sulfatate, sulfuroase și clorurate.

Râul Moldova izvorăște din vârful Lucina al Obcinii Feredeu. Izvorul său se află în apropiere de localitatea Moldova-Sulița, aflată pe teritoriul județului Suceava.

Râul Suceava izvorăște din Masivul Lucina al Obcinei Mestecăniș din Carpații Orientali, în apropiere de frontiera cu Ucraina. El curge pe o lungime de 170 km, bazinul său hidrografic ocupând 26% din suprafața județului Suceava.

Râul Bistrița ocupă locul 13 în ierarhia rețelei hidrografice, cu o lungime de 288 km, fiind al doilea mare afluent al Siretului, după râul Bârlad. Izvorăște din Munții Rodnei, de la 1850 m altitudine, dintr-un mic circ glaciar situat sub vârful Gargalău (2159 m) și străbate Carpații Orientali pentru a se vărsa în Siret.

Rezervații naturale

Principalele rezervații și monumente ale naturii din regiunea Bucovina sunt:

Rezervația Cheile Lucavei este situată în Obcina Mestecănișului, la o altitudine 1100-1200 m, de-a lungul văii inferioare a pârâului Lucava de Jos, în apropierea comunei Moldova Sulița. Aici se găsesc stâncării calcaroase și grohotișuri .

Rezervația Tinovul Găina-Lucina este situată pe raza comunei Moldova – Sulița în satul Lucina, la stânga pârâiașului Bilcani ce se unește cu valea pârâului Găina, la altitudinea de 1200 m.

Rezervația Răchitișul Mare este localizată în Obcina Mestecănișului, la confluența pâraielor Dârmoxa și Tătarca, în apropierea satului Benea din comuna Moldova Sulița și care a fost declarată monument a naturii.

Rezervația Piatra Tibăului este situată pe raza comunei Cârlibaba la confluența pârâului Tibău cu Bistrița Aurie.

Rezervația Tinovul Poiana Ștampei este situată între localitățile Poiana Ștampei și Dornișoara la cca 2 km de drumul național Vatra Dornei – Bistrița Năsăud.

Rezervația geologică 12 Apostoli este situată în Parcul Național Călimani și prezintă un complex de roci eruptive unice prin forma și frumusețea lor formate prin modelare eoliană, dezagregare fizică și eroziunea aglomeratelor.

Parcul Național Călimani este situat în zona superioară a masivului Călimani, delimitat la est de șirul depresiunilor Păltiniș, Dragoiașa, Bilbor și Secu, la nord, de zona depresionară a Dornelor și munții mărunți ai Bârgăului, la sud de defileul Mureșului iar la vest de piemontul colinar al Călimanului.

Rezervația Tinovul Șaru Dornei situată înainte de intrarea în localitatea Neagra Șarului, în apropiere de șoseaua betonată ce duce la Gura Haitii.

Rezervația Codrul Secular Giumalău constituie o rezervație păduroasă a Academiei Române, așezat pe versantul nord-vestic al Masivului Giumalău.

Rezervația Cheile Zugrenilor Pietrosul este situată pe malul drept al râului Bistrița, la 20 km sud-est de municipiul Vatra Dornei, unitatea montană Munții Bistriței.

Rezervația Pietrele Doamnei-Rarău este situată în partea nordică a masivului Rarău.

Fânetele Montane Todirescu sunt situate deasupra Codrilor Seculari Slătioara, deasupra cărora se întind golurile subalpine ale muntelui Todirescu (1260-1460 m).

Rezervația naturală Moara Dracului este situată pe cursul superior al Văii Caselor, (afluent de dreapta al Moldovei), la 10,5 km de centrul Municipiului Câmpulung Moldovenesc.

Rezervația Piatra Pinului și Piatra Șoimului sunt situate pe raza orașului Gura Humorului, pe malul drept al râului Moldova.

Rezervația Ponoare este situată la 9 km sud de municipiul Suceava, în dreptul satului Cumpărătura (comuna Bosanci).

Rezervația floristică Frumoasa se află pe teritoriul comunei Moara, la 4 km spre vest de bifurcația șoselei Suceava – Fălticeni din comuna Scheia, satul Sfântul Ilie.

Rezervația Făgetul Dragomirna este situată în podișul Dragomirnei, regiunea central-nord-estică a județului Suceava, pe teritoriul comunei Mitocul Dragomirnei.

Rezervația Zamostea Lunca este situată pe malul drept al râului Siret, la 12 km nord de drumul național Suceava – Dorohoi ce trece prin comuna Zvoriștea.

2.2.2. Componentele potențialului turistic antropic

A. Obiective turistice cu caracter religios

Mănăstirea Voroneț se află în satul Voroneț lângă Gura Humorului, județul Suceava. Biserica poartă hramul Sfântului Mucenic Gheorghe și a fost construită la 26 mai 1488. Arhitectura este reprezentativă pentru stilul moldovenesc. Mitropolitul Grigorie Roșca a adăugat pe latura vestică a bisericii pridvorul închis și a împodobit biserica cu fresce exterioare. Culoarea dominantă a bisericii este albastrul denumit: “albastru de Voroneț”.

Mănăstirea Putna este un locaș monarhal ortodox, unul din cele mai importante centre culturale, religioase și artistice românești, supranumită Ierusalimul Neamului Românesc. Lăcașul deține un bogat muzeu mănăstiresc, cu manuscrise, obiecte de cult, icoane. Mănăstirea se află la 33 km de orașul Rădăuți, în județul Suceava, în nordul Moldovei.

Mănăstirea Gura Humorului aflată pe teritoriul județului Suceava, este unul dintre cele mai vechi și cunoscute lăcașuri sfinte din Nordul Moldovei, fiind înscrisă pe lista celor mai importante monumente istorice ale regiunii.

Biserica Arbore este o biserică ortodoxă construită în anul 1502 în satul Arbore din comuna omoniană din județul Suceava de către hramul Luca Arbore, prin pictura murală exterioară. Biserica Arbore are hramul Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul care este sărbătorit în fiecare an pe 29 august.

Biserica Probota este o mănăstire ortodoxă, construită în anul 1530 pe vremea domnitorului Petru Rareș. Biserica mănăstirii are hramul Sfântul Nicolae și a beneficiat de o atenție deosebită din partea domnitorului Petru Rareș.

Biserica Pogorârea Sfântului Duh este o biserică ortodoxă de dimensiuni monumentale din municipiul Rădăuți. Ea a fost construită în perioada 1927-1961 și are hramul Pogorârea Sfântului Duh.

B. Obiective turistice cu caracter cultural

Muzeul Lemnului este o adevărată enciclopedie a acestei străvechi arte, exprimând și tâlcuind artistic universul vieții țărănești. Este situat în zona centrală a municipiului Câmpulung Moldovenesc, adăpostit într-o clădire monument de arhitectură.

Muzeul Hanul Domnesc este un han medieval în centrul orașului Suceava, una dintre cele mai vechi clădiri civile din oraș.

Muzeul Județean din Suceava este găzduit într-o clădire construită între anii 1902-1903, în stil baroc, în centrul municipiului Suceava.

Muzeul Satului Bacovian din Suceava este în curs de amenajare și este situat în parcul Cetății din Suceava. Muzeul Satului Bacovian își propune reprezentarea arhitecturii tradiționale bucoviene prin conversarea și valorificarea a peste 80 de obiective specifice (case, anexe gospodărești, instalații tehnice populare).

Muzeul de Artă Ion Irimescu a fost construită la mijlocul secolului al XIX-lea și a avut destinații diverse, până în 1974, când a fost cedată muzeului de artă.

Muzeul de Artă a lemnului a fost înființat ca Muzeu de etnografie și științe ale naturii și este unic în țară prin denumire și printre puținele din Europa, ca tematică și pentru valoarea exponatelor. Deține un bogat patrimoniu ce cuprinde peste 15000 de piese din lemn și are la bază colecțiile etnografice însemnate.

C. Obiective turistice cu caracter istoric

Cetatea de Scaun a Sucevei este ridicată la sfârșitul secolului al XIV-lea, în timpul domniei voievodului Petru I și a fost menționată pentru prima oară într-un document din 10 februarie 1388. Astăzi, Cetatea de Scaun se află pe lista monumentelor istorice din Categoria A, fiind printre puținele cetăți medievale din România.

Casa Memorială Simion Florea Marian este situată în centrul municipiului Suceava. Casa Memorială a fost inaugurată ca instituție muzeistică în iunie 1974 și oferă vizitatorilor ambianța de epocă în care a trăit și a creat academicianul.

Casa Memorială Mihail Sadoveanu a fost construită în anul 1908, după schițele scriitorului Mihail Sadoveanu, care a locuit aici între 1909 și 1918, iar apoi casa a fost transformată în muzeu în 1987. Sunt expuse documente, cărți, fotografii și obiecte personale care au aparținut scriitorului.

Casa Memorială “Ciprian Porumbescu” a fost inaugurată în 1953 și este adăpostită într-o anexa originală – singura care s-a păstrat – a fostei case parohiale de la Stupca, locuită de familia preotului, scriitorului și militantului român din Bucovina, Iraclie Porumbescu.

Casa Memorială Nicolae Labiș a fost construită de învățătorii Eugen și Profira Labiș în anul 1954 și se află în centrul satului Mălini.

2.3. Regiunea Crișana

Crișana (Figura nr.2.3.) reprezintă o regiune istorică situată pe teritoriile  României și Ungariei, având ca limite naturale râul Tisa la vest, râul Mureș la sud, Munții Apuseni în est și râul Someș în nord.

Crișana a fost împărțită în 1920 între România și Ungaria. Regiunea istorică are ca oraș principal Oradea – cu al doilea observator astronomic din toate timpurile de pe teritoriul României, de la jumătatea secolului al XV-lea, precum și orașe ca: Beiuș, Aleșd, Nucet, Salonta, Marghita, Ștei, etc. În secolele IX-X și-a avut reședința una din primele formațiuni statale cu caracter feudal din această parte a țării, voievodatul lui Menumorut. Menumorut a dus lupte crâncene pentru apărarea cetății Biharia. Vestigii ale acestei cetăți se pot vedea și astăzi pe o terasă din apropierea Oradiei. În Evul Mediu orașul se dezvoltă în jurul unei cetăți ridicate prin anul 1100 însă este distrus de o incursiune a tătarilor.

Figura nr. 2.3. – Crișana

2.3.1. Componentele potențialului turistic natural

A. Relieful

Zona muntoasă cuprinde partea cea mai înaltă a Munților Bihor (cu altitudini cuprinse între 1.200-1.850 m), Munții Vlădeasa, Codru Moma, Pădurea Craiului și Plopiș. În Munții Bihor există cascade ce reprezintă adevărate frumuseți naturale precum Cascada Ieduțului și Moara Dracului, avenele din Cetățile Ponorului, văi adânci și chei cu pereți abrupți (Valea Galbenă, izvoarele Someșului Cald), peșteri – peștera Focu Viu (care este al doilea ghețar ca mărime din țara noastră după Scărișoara) etc.

Munții Codru Moma, aflați în partea sudică a județului, nu depășesc altitudinea de 1.000 m. Având în componența sa o predominare a calcarului, s-au creat chei și izbucuri (Călugări). În Munții Pădurea Craiului, prezența calcarelor a dus la formarea mai multor peșteri (peștera Vântului – cea mai lungă de la noi din țară).

Munții Apuseni reprezintă un lanț muntos din Transilvania, parte a Carpaților Occidentali. Cel mai înalt vârf este Cucurbăta Mare (cunoscut ca și Vârful Bihor) cu o altitudine de 1849 m. Sunt delimitați la nord de Râul Barcău, la sud de râul Mureș, la vest de Dealurile și Câmpia de Vest, iar la est de Depresiunea Colinară a Transilvaniei.

În Munții Apuseni se află peste 400 de peșteri. Relieful este unul carstic, bine dezvoltat, alcătuit din peșteri (Peștera Urșilor, Peștera Meziad), chei (Cheile Turzii), defilee (Defileul Mureșului).

Dealurile de Vest sunt situate în partea de vest a țării, la limita dinspre vest a Carpaților Occidentali, unde au forma unei borduri deluroase, cu înălțime variabilă, fragmentate pe alocuri de pătrunderile câmpiei, până în apropierea munților.

De la nord la sud se desfășoară între Valea Someșului și respectiv frontiera de stat cu Serbia. Dealurile de Vest se interpun între Carpații Occidentali (în est) și Câmpia de Vest (în vest).

Câmpia de Vest denumită și Câmpia Banato-Crișana se întinde în nord până la marginea submontană a Carpaților Orientali (Oaș, Gutâi), în sud până la vărsarea Nerei în Dunăre, iar în vest până la granița țării. În partea de est se mărginește cu Dealurile de Vest (pătrunzând cu acestea în depresiunile-golf) și pe mici porțiuni direct cu Carpații Occidentali (în dreptul Munților Zarandului și Munților Locvei).

Hidrografia

Regiunea Crișana esta situată între râurile Mureș, Someș, Tisa și culmile Munților Apuseni. Principalele cursuri de apă care traversează Crișana sunt: Crișul Negru, Crișul Repede și Barcăul.

Crișul Negru este unul dintre cele trei Crișuri (Alb, Repede și Negru) care se varsă sub denumirea de Criș (Körös) în Tisa (Tisza) pe teritoriul Ungariei având o lungime de 560 km. Această regiune este denumită și Țara Crișurilor. Crișul Negru se formează în Munții Apuseni la confluența a două brațe: Crișul Poienii și Crișul Băiței în dreptul localității Ștei.

Crișul Repede este un râu ce izvorește în Nord-Estul Munților Apuseni (Munții Gilăului), traversează depresiunea Huedin, trecătoarea Ciucea, depresiunea Vad – Barod, Dealurile de Vest, Câmpia de Vest, străbate orașele Huedin și Ciucea, Aleșd și Oradea, județul Cluj, județul Bihor și se varsă în Tisa pe teritoriul Ungariei.

Parcurge un defileu cu sectoare de chei, peșteri și abrupturi stâncoase între localitățile Huedin și Vadu Crișului (Munții Plopiș și Pădurea Craiului). Împreună cu râurile Crișul Alb și Crișul Negru formează cele trei Crișuri, cele mai importante râuri din regiunea Crișana.

Barcăul sau Beretăul este un râu care izvorăște în partea nordică în Munții Apuseni. În Ungaria se varsă în râul Crișul Repede.

Clima

In Crișana clima este temperat – continentală moderată, fiind influențată de circulația maselor de aer. Aici sunt predominante masele de aer oceanice (din vest) și submediteraneene (din SV). Carpații manifestă rol de obstacol în calea maselor de aer nordice și estice (de aceea viscolele sunt foarte rare) și facilitează advecția maselor de aer și o intensă activitate frontală ceea ce determină nebulozitate mare și precipitații abundente. Relieful plat de câmpie determină dispunerea relativ uniformă a elementelor climatice. Verile sunt relativ călduroase, lipsite de intervale de uscăciune și secete excesive iar iernile sunt fără geruri persistente și intense. Temperatura medie anuală variază între 6° și 10,5°C, iar cantitățile precipitațiilor căzute cresc de la vest spre est, fiind cuprinse între 500 și 1.200 mm.

Rezervații naturale

Peștera Urșilor este o capodoperă a naturii, fiind unicat în România și Europa. A fost descoperită în 1975, cu ocazia unei dinamitări executate la cariera de marmură din zonă. Este unul dintre principalele obiective turistice ale Munților Apuseni, aflându-se în județul Bihor, în imediata apropiere a localității Chișcău, la o altitudine de 482 m.

Padiș este o zonă turistică din sud-estul județului Bihor, aflată la o altitudine medie de 1.200 m, ce prezintă un platou străbătut de o amplă rețea hidrografică (alcătuită din pâraiele Ponor, Valea Izvorul Ursului, Pârâul Sec, Gârjoaba, Valea Boghii, Valea Arsurii, Valea Renghii, Valea Trânghiești, Rădeasa, Valea Galbenei, Valea Bulzului) și un relief cu ponoare (doline), abrupturi stâncoase, peșteri, avene, măguri, chei și poiene.

Peștera Unguru Mare reprezintă un punct de interes din Defileul Crișului Repede. Portalul mare (aprox. 20 m înălțime) și galeria spațioasă cu care se continuă constituie o atracție turistică, iar pentru oamenii preistorici însemna un adăpost spațios cu lumină naturală. Excavările arheologice au relevat o bogată activitate antropică începând din neolitic.

Lacul Leșu este un lac de acumulare situat lângă localitatea Leșu pe Valea Iadului. Zona s-a dezvoltat din punct de vedere turistic, întâi cu case de vacanță personale, apoi prin pensiuni care adăpostesc sute și sute de turiști anual.

Stâna de Vale este o stațiune de odihnă și tratament, situată în județul Bihor, aflată în componența comunei Budureasa, în Masivul Vlădeasa, la o altitudine de 1100 de metri, fiind centrul precipitațiilor din România.

Vălul Miresei este situată pe Valea Stanciului, în arealul localității Răchițele din comuna Mărgău, județul Cluj. Este una dintre cele mai frumoase cascade din România. Căderea de apă este de peste 30 de metri. Pe timp de iarnă peretele stâncos îngheață, fiind un excelent loc de escaladă pe gheață pentru cei pasionați de acest sport.

2.3.2. Componentele potențialului turistic antropic

A. Obiective turistice cu caracter religios

Bazilica Romano-Catolică Oradea a fost construită între 1752-1780. Planul edificiului a fost realizat de arhitectul italian Giovanni Battista Ricca, chemat în Sfântul Imperiu Român de împărăteasa Maria Terezia. Bazilica adăpostește herma cu moaștele Sfântului Ladislau, care participă periodic la procesiuni religioase în jurul bisericii, fiind urmat de un număr foarte mare de credincioși.

Mănăstirea Sfintei Cruci Oradea a luat ființă în anul 1992, fiind amplasată la aproximativ doi kilometri distanță de orașul Oradea.

Mănăstirea Buna Vestire Oradea a fost înființată în 1998 de episcopul Ioan Mihălțan. Așezământul are un altar de vară, cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel și Sfântul Nicolae, iar la subsolul acestuia, un paraclis cu hramul Sfântul Mucenic Mina.

Biserica cu Lună Oradea a fost construită în anii 1784-1790, în stil baroc, cu elemente neoclasice. I se spune astfel, deoarece în Turnul Clopotnița, sub ceas se află o sferă vopsită jumătate negru, jumătate auriu, care rotindu-se, arată fazele lunii. În biserică este reprezentat portretul lui Horea, chiar deasupra crucii de la tâmplă. Biserica cu Lună fost catedrala episcopală până în urmă cu câțiva ani.

Mănăstirea Voivozi este o veche vatră monahală, ale cărei începuturi se regăsesc pe la începutul secolului al Xll-lea.

Schitul Sfântul Ioan Botezătorul Oradea a fost înființat în anul 1994. Călugării din schit aparțin Catedralei Episcopale din Oradea.

B. Obiective turistice cu caracter istoric

Cetatea Aradului a fost construită pe malul stâng al Mureșului la cererea împărătesei Maria Tereza. Are formă de stea cu șase colțuri și era prevăzută cu trei rânduri de cazemate subterane și mai multe rânduri de șanțuri, care puteau fi inundate.

Cetatea Oradea reprezintă un monument arhitectonic din România, una dintre puținele cetăți utilizate și în prezent. Se spune despre cetate că nu putea fi cucerită din cauza vastelor rețele subterane de legături cu exteriorul. Șanțul cu apă al cetății era umplut în caz de asediu cu apă termală (prin aducțiuni) din pârâul Peta. Șantul cetății avea o lățime de 120 de picioare și ”afunzime” ca o mare, fiind umplut cu apa de Criș.

Castelul Regal din comuna Săvârșin, județul Arad este o rămășiță a moșiilor regale din România, o emblemă a regalității românești, cu o continuitate a frumuseții sale în prezent. Situat la poalele Munților Metaliferi, în Țara Zarandului, pe malul Mureșului, amplasarea acestei moșii parcă n-ar fi putut să fie mai ideală.

Cetatea Siria, tradusă prin sintagma „Cetatea Luminată”, este unul dintre principalele obiective turistice din județul Arad, fiind localizată într-o regiune pitorească de la poalele Munților Zărand.

Cetatea Dezna este situată pe dealul Ozoiu (390 m) unde se poate ajunge pe o serpentină. Potrivit unei legende denumirea cetății derivă din numele regelui dac Decebal.

C.Obiective turistice cu caracter cultural

Palatul Baroc din Oradea, este unul din cele mai valoroase edificii construite în stil baroc pe teritoriul României, ridicat în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

Palatul Vulturul Negru este un monument arhitectonic reprezentativ al municipiului Oradea, construit între 1907-1908 de arhitecții orădeni Marcell Komor și Dezsa Jakob. Pe locul acestei clădiri s-a aflat palatul Arborele Verde, care dispunea de o sală ce găzduia manifestările culturale și politice.

Târgul de fete de pe muntele Găina este o manifestare etno-culturală care se desfășoară într-o poiană superbă, la altitudinea de 1.467 m.

2.4. Regiunea Dobrogea

Regiunea Dobrogea (Figura nr.2.4.) este situatǎ pe aceeași latitudine cu sudul Franței, nordul Italiei, Crimeea și nordul Caucazului. În longitudine este cuprinsǎ între 27º12´ longitudine esticǎ (punct extrem – localitatea Almalǎu, raionul Adamclisi) și 29º41´ (punct extrem – orașul Sulina). Este limitată la nord de Delta Dunării și de Munții Măcinului, la est de Marea Neagră, la vest de Dunărea de Jos, iar la sud de județele Dobrici și Silistra, situate pe teritoriul Bulgariei.

2.4.1. Componentele potențialului turistic natural

A. Relieful

Dobrogea de Nord are ca limite în vest Lunca Dunării, în Est Zebil-Enisala și Jurilovca-Ceamulia, iar în Sud se află aliniamentul Peceneaga-Camena. Subunități:

Munții Măcin sunt încadrați între valea Dunării în vest și nord, culoarul sculptat de Luncavița și Taița spre est și culoarul depresionar Traian – Mircea Vodă – Horia spre sud. Munții Măcinului au o deosebită importanță între munții țării, fiind cei mai vechi munți din România, interesul deosebit al cercetătorilor fiind orientat datorită numeroaselor vestigii istorice către săpăturile arheologice, dar în egală măsură și către alte segmente de cercetare științifice ale vastului tezaur natural existent aici: geologic, botanic, zoologic. Atracțiile antropice de interes cultural-istoric în vecinătatea Parcului Național Munții Măcinului sunt:

Podișul Niculițel care se află între văile Dunării, în nord Valea Teliței, în est Valea Taiței, în sud Văile Lazovei și Luncaviței în vest. Este o zonă bine împădurită în care circulația se realizează prin culoare depresionare în lungul văilor principale.

Dealurile Tulcei ocupă jumătatea nord estică a Dobrogei de Nord. Altitudinea maximă este în Dealul Denistepe, 270 metri. Obiective turistice naturale: rezervația naturală Murighiol, Dealurile Beștepe, bălți.

Podișul Babadag este la origine bazin sedimentar; are ca limite spre nord o coastă ce coboară spre culoarul Babadag-Nalbant-Cerna, iar spre sud un alt versant în coastă, corespunzător liniei tectonice Peceneaga-Camena. Moara Sarichioi este obiectivul turistic natural întâlnit în acest podiș.

Podișul Dobrogei Centrale are ca limite la nord linia tectonică Peceneaga-Camena, iar la sud Topalu-Tsaul. Podișul Dobrogei Centrale are următoarele subunități: Podișul Casimcei, Podișul Daeni-Hârșova și Podișul Istriei. Podișul Dobrogei are o altitudine medie în jur de 125 m, constituind o unitate joasă. Înălțimile cele mai mari se găsesc în nord-vest în Culmea Pricopan (Vf. Țuțuiatu 467m). Modelarea îndelungată și realizarea unei suprafețe de tip pediplenă a dus la retezarea tuturor structurilor indiferent de vârstă.

B. Clima

Cea mai mare parte a Dobrogei are un climat de ariditate, cu temperaturi medii mari (10°-11°C), temperaturi ridicate vara (22°-23°C); precipitații reduse (în jurul valorii de 400 mm/an), zile tropicale și secete frecvente; bate frecvent crivățul, geros iarna și uscat vara.

Spre litoral există un climat cu influențe pontice, mai moderat termic, brize diurne și insolație puternică. Influența creșterii altitudinii este relativ redusă. La altitudini de peste 300 m (în nordul Dobrogei) există un climat de dealuri joase, cu o temperatură medie mai scăzută (9°-10°C) și precipitații mai bogate (500-600 mm/anual). Cantitatea de radiație solară este de cca 125 kcal/cm²/an iar durata de strălucire a soarelui de 2200-2500 de ore.

Hidrografia

Pânzele de apă aproape lipsesc la suprafață, iar cele de la baza unor deluvii au debite reduse. Rețeaua hidrografică este tributară Dunării și Mării Negre.Rețeaua hidrografică administrată măsoară 1.623 km cursuri de apă interioare, din care în bazinul hidrografic Litoral 842 km iar în bazinul Dunăre 781 km și 341,5 km de fluviu Dunăre (fluviul Dunăre, de la Ostrov la confluența cu brațul Măcin, fluviul Dunăre de la Giurgeni la Brăila, brațele Măcin și Dunărea maritimă).

Lacurile naturale, în suprafața totală de 15.500 ha, sunt amplasate în Insula Mare a Brăilei, malul drept al Dunării și lacuri litorale din care, de o importanță deosebită este lacul terapeutic Techirghiol.

Rezervații naturale

Munții Măcinului se încadrează altitudinal între 7 și 467 m, reprezentând zona cea mai înaltă a Podișului Dobrogean, fiind situați în apropierea limitelor vestice ale Rezervației Biosferei Delta Dunării. Situați într-un climat moderat-continental, sunt caracterizați prin temperaturi medii anuale, respectiv precipitații între 480,4 mm și 600 mm, fiind cei mai arizi munți din România.

Pădurea "Valea Fagilor" reprezintă o rezervație naturală de tip forestier, o insulă relictară de fagi ascunsă într-o vale îngustă și umedă, la peste 300 km distanță de făgetele carpatice, exemplarele întâlnite aici atingând dimensiuni de 1 m grosime și 38 de m înălțime. Aceasta face parte din unitatea geologică și geomorfologică a Munților Măcin, rezultați în urma orogenezei hercinice. Din punct de vedere geomorfologic este amplasat pe un versant cu expoziție nordică. Zona este străbătută de numeroase văi; debitul de apă fiind foarte redus.

Rezervația Naturală "Dealul Bujorului"- arie protejată mixtă este amplasată pe versantul sudic al Dealului Bujorului care face parte din Podișul Babadag. Zona este încadrată în climatul continental, unitatea microclimatică Atmagea caracterizată prin valori termice moderate iarna și primăvara, moderat calde vara și toamna.

Rezervația naturală "Vârful Secaru" – arie protejată mixtă Vârful Secaru reprezintă unul din puținele zone granitice din podișul calcaros al Babadagului. Din punct de vedere geomorfologic, Vârful Secaru reprezintă cea mai mare altitudine din podișul Babadag (401 m) fiind un martor de eroziune reprezentativ.

Rezervația naturală "Lacul Traian" prezintă un deosebit interes pentru studiile ornitologice, atât pentru faptul că zona este foarte puțin studiată, dar mai ales pentru că acesta reprezintă un important refugiu pentru cuibăritul, odihna și hrănirea speciilor de păsări rare.

Rezervația naturală "Călugăru – Iancina" prezintă o mare valoare științifică întrucât conservă litoralul fosil al Mării Negre, dinaintea închiderii lagunelor litorale. Aspectul original al rezervației constă în falezele sau malurile stâncoase erodate în forme spectaculoase de apele lacului Razim, în care se dezvoltă câteva grote. Aria protejată reunește 9 cenotaxoni, ceea ce reprezintă cel mai mare număr de asociații de pajiști stepice și stâncării, în comparație cu restul rezervațiilor din nordul Dobrogei, aici fiind reprezentate atât stepa petrofilă cât și stepa cu graminee și dicotiledonate.

Rezervația naturală "Casimcea”. Importanța națională a acestei arii protejate constă în identificarea unor fosile considerate a fi cele mai vechi urme de viață din România, din Precambrianul superior, reprezentative pentru fauna de tip Ediacara, identificată pentru prima oară în Australia.

2.4.2. Componentele potențialului turistic antropic

A. Potențialul cultural-istoric

Cetatea Troesmis – Zona arheologică Troesmis se află în colțul de nord-vest al Dobrogei, la 15 km sud de orașul Măcin (Arrubium) și la 4 km nord de comuna Turcoaia, lângă balta și fostul cătun Iglita, unde se găsea în trecut un vad important pentru trecerea Dunării.

Troesmis se prezintă ca un complex de ruine, răspândite pe o arie destul de întinsă între balta Iglita, dealul “Piatra Râioasă” și comuna Turcoaia. Între aceste vestigii se individualizează cele două cetăți, construite pe două înălțimi deasupra Dunării, între care există o distanță de numai 400 m și care sunt separate de o vale. Sunt cunoscute sub numele de Cetatea de Est și Cetatea de Vest și au fost identificate cu Troesmis încă din anul 1861, datorită inscripțiilor descoperite aici. Este una din primele cetăți din Dobrogea, care devine un centru strategic al sistemului de apărare din această parte a Imperiului Roman.

B. Potențialul tehnico-economic

Canalul Dunăre-Marea Neagră este un canal navigabil aflat în județul Constanța, ce leagă porturile Cernavodă de pe Dunăre și porturile Constanța-Midia-Năvodari de la Marea Neagră, scurtând drumul spre portul Constanța cu aproximativ 400 km.

Canalul, cu lungime totală de 95,6 km, este format din ramura principală, în lungime de 64,4 km și ramura de nord (cunoscută sub denumirea de Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari), în lungime de 31,2 km. Canalul Dunăre-Marea Neagră este parte componentă a importantei căi navigabile europene dintre Marea Neagră și Marea Nordului (prin Canalul Rin-Main-Dunăre). Folosind această rută, mărfurile din Australia și Orientul Îndepărtat, destinate Europei Centrale, își scurtează drumul cu 4.000 kilometri.

C. Potențialul socio-demografic

Orașele care sunt atractive prin arhitectura specifică, prin valorile de artă pe care le adăpostesc sau evenimentele pe cale le găzduiesc sunt: Cernavodă, Sulina, Constanța.

Cernavodă este un oraș din partea de vest a județului Constanța, situată la o distanță de 59 km de municipiul Constanța. Localitatea are o poziție privilegiată prin situarea sa pe malul drept al brațului Dunărea Veche, în punctul de contact cu fluviul Dunărea. Este considerat a fi un nod de transport de interes național, avându-se în vedere magistralele de transport rutier, fluvial și feroviar care trec prin Cernavodă.

Sulina este un oraș și un port liber în județul Tulcea, la extremitatea estică a României, în Delta Dunării, în punctul de vărsare al brațului Sulina în Marea Neagră. Sulina nu este legată direct de rețeaua de drumuri din România și poate fi atinsă numai pe calea apei, fie pe Dunăre, fie pe Marea Neagră.

Constanța este unul dintre cele mai mari orașe ale României dar și un focar cultural de importanță națională. Aici funcționează Teatrul de Stat Constanța și Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski. Constanța este cunoscută și datorită muzeelor sale numeroase: Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, Acvariul, Muzeul Marinei, Muzeul de Artă Populară, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, Muzeul Mării, Muzeul Portului Constanța și Muzeul de Sculptură „Ion Jalea”.

2.5. Regiunea Maramureș

Maramureșul (Figura nr.2.5.) este o destinație unică, situată în inima Europei, care a păstrat cu mare grijă cultura, tradițiile și stilul de viață al țăranului din vremuri trecute. Regiunea ține locul unui testament al tradiționalului, al unei ere romantice a simplității și a valorilor morale despre care în zilele noastre doar citim sau auzim de la bunicii noștri.

Maramureșul formează o zonă turistică aparte, cu o caracteristică și personalitate distinctă, grupată în mai multe subzone și centre turistice (Baia Mare, Sighetul Marmației, Lăpuș, Munții Maramureșului). Județul Maramureș se remarcă atât prin frumusețile sale peisagistice cât și prin renumitele stațiuni climaterice (Borșa, Izvoarele, Mogoșa) și balneo-climaterice (Ocna Șugatag, Cărbunari). Pe lângă frumusețea cadrului natural, județul Maramureș este deținătorul unor importante monumente istorice (67), monumente de artă și ansambluri arhitecturale (363), zone turistice urbane și rurale (13), muzee și case memoriale, zone etnografice și folclorice, care și-au păstrat aproape nealterată arta populară extrem de originală (case, porți, țesături, ceramică, sculpturi).

Figura nr.2.5. – Maramureș

Componentele potențialului turistic natural

Relieful

Situat în nordul țării, județul Maramureș se întinde pe o suprafață de 6304 km2 învecinându-se cu Ucraina și cu județele Suceava, Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj și Satu Mare. Aproape 50% din regiune este muntoasă, aici găsindu-se cel mai înalt vârf muntos din Carpații Orientali: Pietrosu (2303m). Patru lanțuri muntoase distincte separă Moldova de Transilvania. De la NV la Est, Munții Gutâi, Țibleș și Rodna separă Maramureșul istoric de restul regiunii, iar Munții Maramureșului formează o legătură naturală și politică cu Ucraina în partea de NE. 

Munții Gutâi sunt o grupă muntoasă a Carpaților Maramureșului și Bucovinei, aparținând lanțului muntos al Carpaților Orientali. Sunt situați în nord-vestul Carpaților Orientali, în cadrul lanțului munților vulcanici, între Depresiunea Maramureș la nord, Munții Țibleș și Depresiunea Lăpuș la est, Depresiunea Copalnic la sud și Depresiunea Baia Mare la vest-nord-vest. La poalele lor este situat orașul Baia Mare. Masivul Gutâi este acoperit cu păduri de foioase și conifere, iar în partea superioară de pășuni.

Munții Țibleș sunt o grupă muntoasă a Carpaților Maramureșului și Bucovinei, aparținând lanțului muntos al Carpaților Orientali. Cel mai înalt pisc este Vârful Bran, având 1840 m.

Munții Maramureșului cunoscuți adeseori și sub denumirea Carpații Păduroși sunt o grupă muntoasă a Carpaților Maramureșului și Bucovinei, aparținând lanțului muntos al Carpaților Orientali. Se întind în cea mai mare parte pe teritoriul actual al Ucrainei și în sud pe teritoriul nordic al României, respectiv la nord și est se află Depresiunea Maramureș.

Hidrografia

Regiunea abundă în râuri repezi, constant alimentate din munții dimprejur. Având o rețea hidrografică de peste 3000 km, nu este de mirare că peisajul este atât de bogat și verde. Rețeaua apei de suprafață se înscrie în două bazine hidrografice distincte – Tisa și Someș – separate de lanțul muntos vulcanic Gutâi – Țibles și munții Rodnei, care formează o axă ce străbate județul pe direcția NV-SE, respectiv V-E.

Tisa Superioară antrenează toți afluenții care au izvoarele pe versanții sud-vestici ai munților Maramureș și nordul munților Rodnei, precum și numeroase pârâie care provin din munții Gutâi – Țibles. La ieșirea din munți, Tisa primește din stânga râul Vișeu. De la confluența acestor două râuri până dincolo de Teceu Mic, pe o lungime de 62 km, Tisa formează granița naturală între România și Ucraina.

Vișeul izvorăște din apropierea pasului Prislop, având ca afluenți mai importanți: Negoiescu, Repedea, Cisla, Izvorul Dragoș, Vaser, Ruscova, Frumușaua și Bistra. Iza izvorăște de pe versantul vestic al Pietrosului Rodnei, de sub vârful Bătrâna. Are ca afluenți Rona, Ieud, Slătioara. La Vadu Izei primește pe cel mai important afluent al său, Mara. În aval de Iza, Tisa primește ca afluent mai important Săpânța.

Someșul curge în județul Maramureș între Benesat și Seini pe 50 km. Aici primește afluenți mai importanți: Lăpușul unit cu râul Săsar, Sălajul, Bârsăul și Baița.

Râurile județului Maramureș, datorită diversității reliefului și regimului precipitațiilor, au un regim hidrologic relativ variabil, viiturile puternice având ca efect primar degradarea albiilor și malurilor.

În județul Maramureș sunt inventariate 14 lacuri naturale situate în zone montane și depresionare, prezentând interes turistic, precum și 14 acumulări care, exceptând acumularea Strâmtori Firiza, sunt de interes local, de agrement si piscicol.

Printre lacurile glaciare se află Iezerul Pietrosului, Taurile Buhaescu, Izvorul Bistriței Aurii, lacurile naturale Vinderel, Măgura, Morărenilor, precum și lacurile de dizolvare și prăbușire ale unor ocne cu exploatări străvechi de sare care se află la Ocna Șugatag. Apa este clorurată, sodică, cu concentrații aproape de saturație (30 g/l) și are proprietăți terapeutice, la care se adaugă fenomenul de heliotermie.

Lacul Albastru, în apropiere de orașul Baia Sprie, având un diametru de 60-70 m și o adâncime mai mare de 5 m, este unic prin originea (prăbușirea într-o galerie de mină) și chimismul apei. Acumulările antropice au o suprafață de cca 162,3 ha, cel mai important fiind lacul Strâmtori Firiza, ce asigură alimentarea cu apă potabilă și industrială în zona Baia Mare și Baia -Sprie, având ca roluri secundare atenuarea undelor de viitură și producerea de energie electrică.

Clima

Deși clima în Maramureș este mai umedă și mai rece decât în restul României, lunile de vară pot fi foarte călduroase. Iarna peisajul devine alb, oferindu-le schiorilor posibilitatea de a se bucura de pârtiile de schi de toate dimensiunile și toate gradele de dificultate. Când primăvara își intră în drepturi peisajul rămâne verde până la venirea toamnei. Temperaturile sunt relativ normale dar vara pot ajunge până la 30 grade Celsius.

Climatul regiunii este dat de fundalul general topo-climatic de adăpost relativ rece și umed al Depresiunii Maramureș. Valorile medii anuale variază în jur de 8,5°C și 9°C, mediile lunilor de iarnă fiind între 2°C – 2,5°C (ianuarie și februarie), iar în timpul verii mediile lunare ajung în jurul temperaturii de 18°C. Maximele de temperatură pot ajunge până la 38°C – 39°C, iar minimele pot coborî uneori până la -30°C -31,2°C.

D. Rezervații naturale

Rezervația Naturală Pietrosu Rodnei se află în imediata vecinătate a orașului Borșa; este cea mai mare rezervație naturală complexă (geomorfologică, floristică și faunistică) din nordul țării. Din 1979 ea a fost inclusă în rețeaua mondială de rezervații ale biosferei. În perimetrul de protecție a fost inclus golul de munte cu vegetație alpină și subalpină, precum și bradul de pădure din regiune. Culmea principală – între vârful Pietrosu Mare (2303 m) și vârful Piatra Albă (2061 m) – adăpostește pe versantul nordic trei căldări glaciare, care prin peisajul lor sălbatic, sunt unice în Carpații Orientali. Versantul sudic al vârfului Pietrosu Mare adăpostește Căldarea Buhăescu – Rebra, în care sunt cantonate Tăurile Buhăescului.

Arboretele de castan comestibil este localizat în Baia Mare pe versantul sudic al Munților Ignis. Rezervația se află în nordul localităților Tăuții Magherauș, Valea Borcutului, Baia Mare și Tăuții de Sus pe versantul sudic a muntilor Ignis.

Scopul ei este protejarea populației spontane de castan comestibil din depresiunea Baia Mare, situată la limita nordică naturală a arealului de răspândire a speciei din Europa.

Cheile Babei se află lângă satul Baba, comuna Coroieni. Rezervația s-a format prin acțiunea pârâului Poiana asupra reliefului format din calcare. În lungime de 1 km, cheile au versanții stâncoși, cu mici cariere de calcar iar cel estic este împădurit.

Cheile Tătarului se găsesc pe teritoriul comunei Desești. Rezervația s-a format ca urmare a acțiunii rețelei hidrografice asupra rocilor vulcanice prezente în Depresiunea Tătarului. În lungime de 0,7 km, cheile au versantul vestic vertical, stâncos, înalt de 80-100 m iar cel estic este format din grohotișuri și zone de pădure.

Creasta Cocoșului aflată în masivul Gutâi este cunoscută mai ales datorită formațiunii granitice Creasta Cocoșului. Situată la o altitudine medie de 1200 m și lungă de 200 m, aceasta reprezintă o colină ascuțită, foarte verticală, pe direcția NV-SE.

Defileul Lăpușului este situat pe cursul mijlociu al râului Lăpuș între localitatea Groape și aparține orașului Târgu Lăpuș prin confluența cu râul Cavnic pe teritoriul satului Întrerâuri, comuna Coaș. Având lungimea de 25 km, rezervația se întinde din satul Răzoare, aparținător de orașul Târgu Lăpuș, până la Remecioara, sat aparținînd comunei Remetea Chioarului.

Componentele potențialului turistic antropic

Obiective turistice cu caracter religios

Mănăstirea Bârsana. Biserica este foarte întunecată înăuntru. Pronaosul este foarte mic și foarte jos și nu are nici o fereastră. Naosul este mult mai spațios, cu o boltă înaltă, dar nici aici nu intră multă lumină.

Mănăstirea Bogdan-Vodă. Biserica este una din cele mai vestite din regiune și pentru poziția sa centrală în Valea Izei, la o răscruce de drumuri.

Mănăstirea Borșa. Interiorul a fost pictat de către un artist necunoscut în 1775. Programul iconografic nu este tipic pentru decorațiile murale descoperite de obicei în ținutul istoric al Maramureșului, având în vedere că scenele descoperite acolo sunt izolate din punct de vedere tematic și nu există nici o ordine logică între ele.

Mănăstirea Botiza. Biserica a fost construită în 1796 în Vișeul de Jos, fiind transferată în 1899 în Botiza, deoarece biserica existentă devenise prea mică pentru comunitatea care se tot mărea. A fost pictată cu fresce tehnice de Andrei Răileanu între anii 1982 și 1987.

Mănăstirea Lăpuș. Documentele menționează existența bisericii încă din 1733, în timp ce cărți și icoane aparținând bisericii sunt înscrise cu data 1697, care a rămas data oficială a construcției.

Mănăstirea Plopiș. Pereții din grinzi tăiate în pătrate groase sunt susținuți pe o fundație joasă, întemeiată de blocuri mari din piatră. Tehnica execuției, proporțiile armonioase, decorațiile sculptate și pictate, precum și așezarea în acest sat au justificat includerea acestei biserici în Lista Internațională a Moștenirilor.

Mănăstirea Săliștea de Sus. Prezența celor două turnuri în biserica din lemn este unică și de departe dă impresia a două bisericuțe, construite alături.

Mănăstirea Peri este situată în apropierea localității Săpânța. Este o mănăstire cu tradiție, înființată pe vremea voievozilor Dragoșesti pe locul unei vechi sihastrii ce purta hramul Sfântul Arghanghel Mihail.

B. Obiective turistice cu caracter istoric

Turnul Ștefan este monumentul cel mai reprezentativ de artă medievală din Baia Mare, fiind construit în stil gotic și având o înălțime de peste 40 m. Inițial a servit pentru supravegherea strategică a orașului și pentru paza împotriva incendiilor. Prin valoarea arhitecturală și istorică încarcată de semnificații, veghează asupra locuitorilor orașului.

Casa Iancu de Hunedoara este situată în Centrul Vechi al orașului Baia Mare, acest edificiu construit în anul 1446, reprezintă o parte a fostului castel medieval ridicat de voievod pentru soția sa Elisabeta.

Localul Măcelarilor este construit în perioada 1734-1737, această clădire a avut în trecut o destinație extrem de importantă pentru oraș, prin achiziționarea metalelor prețioase, baterea și schimbarea monedelor, dreptul de purificare a metalelor, etc. 

Casa de Cultură din Baia Mare ridicată în anul 1971, are o sală de spectacole de 700 locuri, precum și o serie de săli pentru diverse activități cultural-artistice, holuri spațioase, finisaje cu lambriuri din esențe lemnoase și structura meștesugită a plafonului, cu o imensă dantelărie din piatră ce conferă edificiului o notă distinctă de măreție.

Vechiul han Vulturul Negru unde se desfășurau în trecut târgurile băimărene.

Memorialul victimelor comunismului și al rezistenței este cel mai important obiectiv turistic al orașului (aflat în apropierea Primariei municipiului Sighetu Marmației). Fosta închisoare, transformată într-un memorial al durerii, ajunge în anul 1995 sub egida Consiliului Europei.

C.Obiective turistice cu caracter cultural

Casa memorială Ion Stan Pătraș situată în Săpânța la câteva sute de metri de Cimitirul Vesel este dedicată memoriei celui care a pornit obiceiul crucilor cu inscripții vesele.

Cimitirul Vesel de la Săpânța – Faima localității Săpânța se trage de la renumitul său Cimitir Vesel care a devenit o importantă atracție turistică. Numele cimitirului vine de la multitudinea de cruci multicolore și de la poeziile satirice și epitafele care sunt inscriptate pe cruci.

Muzeul de Artă Baia Mare – Clădirea care găzduiește astăzi secția de artă a Muzeului Județean, a fost construită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în stil neogotic, fiind declarată monument de istorie și arhitectură.

Muzeul de Mineralogie Baia Mare este cel mai mare muzeu regional din Europa, multe dintre exponate fiind considerate unicate mondiale și valori de patrimoniu.

Planetariul Baia Mare este primul planetariu public deschis în România (în 1969) și unicul din Transilvania până în 2010.

Obiective turistice cu caracter tehnico-economic

Județul Maramureș este cunoscut ca un județ cu monoindustrie, activitatea de bază fiind exploatarea și prelucrarea minereurilor.

Extracția și prelucrarea minereurilor neferoase, precum și metalurgia neferoasă dețin încă o pondere însemnată. De asemenea un loc important îl deține exploatarea și prelucrarea lemnului, ramura tradițională, precum și agricultura și turismul. Ponderi mai însemnate au deținut ramurile: mobilier și alte activități industriale, mașini și aparate electrice, prelucrarea lemnului, metalurgie, extracția și prepararea minereurilor metalifere, constructii metalice și produse din metal, confecționarea articolelor de îmbrăcăminte.

Regiunea Moldova

Moldova (Figura nr.2.6.) este un ținut plin de farmec, un ținut pitoresc de excepție, unde sunt îmbinate o mulțime de elemente originale plaiului natal. Pentru vizitatorii acestui ținut în primul rând îi va uimi ospitalitatea localnicilor, iar mănăstirile sunt cheile cele mai de preț a acestei mici țări.

Figura nr. 2.6. – Moldova

Componentele potențialului turistic natural

Relieful

Zona turistică Moldova se suprapune peste partea estică a României și cuprinde județele Botoșani, Iași, Bacău, Neamț, Vaslui, Vrancea, Galați, Suceava. Relieful Modovei constă în zone de câmpie (Câmpia Colinară a Moldovei), de podiș (Podișul Bârladului), ce se pretează culturilor agricole și munți (Carpații Orientali). Altitudinile scad de la vest spre est, dinspre zona montană din vest – ce aparține în totalitate Carpaților Orientali (Vf. Ocolașu Mare 1907 m- Munții Ceahlău; Vf. Gogu 1785 m Munții Vrancei) spre est, spre zona Podișului Moldovei; contactul dintre aceste două unități de relief se face prin intermediul unității subcarpatice – situată pe teritoriul județelor Neamț, Bacău, Vrancea, aparținând Subcarpaților Moldovei și părții nordice Carpaților de curbură. La aceste unități se adaugă culoarul Siretului, importantă axă de comunicație.

Subcarpații Moldovei au un relief relativ mai simplu decât celelalte regiuni subcarpatice. Relieful lor este grefat pe o structură mai simplă, mai putin cutată și este format dintr-un singur șir de dealuri și un singur șir de depresiuni. Pe văile principale (Bistrița și Trotus), care-i traversează pe traiectorii de la nord-vest spre sud-est se realizează o legătură naturală strânsă între Carpații Orientali, Subcarpați, culoarul Siretului și Podișul Moldovei; spre nord, aceasta funcție este realizată pe Valea Moldovei.

Subcarpații Moldovei au o altitudine medie de 400-500 m și altitudini extreme cuprinse între 911 m (Culmea Pleșului) și 150 m spre culoarul Siretului. Sunt alcătuiți predominant din roci miocene (gresii, argile, conglomerate), slab cutate cu areale tectonic mai ridicate în șirul de dealuri (Pleșu, Pietricica).

Podișul Moldovei se divide în: Podișul Sucevei, Câmpia Moldovei și Podișul Bârladului. În Podișul Sucevei masivele deluroase alternează cu porțiuni joase generând un relief neuniform. Acestea sunt: porțiuni joase, Depresiunea Rădăuți, Culoarul Sucevei, masive deluroase, Dealul Cungi (688 m), Dealul Dragomirnei (522 m), Culmea Siretului.

Depresiunea Neamțului, situată în nord, este relativ mică și marginită strâns de Culmea Pleșului și Dealul Corni. Este străbătută de râurile Neamț și Topolița.

Depresiunea Cracău-Bistrița este situată pe Bistrița și prelungită pe afluentul ei Cracău. Este mult mai largă, dealurile care o mărginesc sunt mai mici și oferă o largă deschidere și legătură spre culoarul Moldova-Siret. Zona depresionară se continuă până aproape de Bacău; în axul ei, pe Bistrița, este dezvoltat un sistem de trasee fluviale etajate.

Depresiunea Tazlău – Casin este situată pe râurile Tazlău-Trotus-Casin și are un pronunțat caracter longitudinal; este marginită spre est de culmea Pietricica (746 m), bine evidențiată în relief și împădurită, iar spre sud de Dealul Oușoru (753 m). Depresiunea are aspectul unui sinclinal larg, alungit, străbătut de Tazlău.

Muntele Cozla din Piatra Neamț, are înălțimi absolute de 657 m în punctul numit “Trei Coline” si 679 m în punctul “Trei Căldari”. Muntele Cozla are forma unei culmi alungite de la nord la sud și este alcătuit din straturi de marne diferite, șisturi argiloase, straturi bogate în fosile de pești și alge.

Munții Tarcău sunt o grupă muntoasă a Carpaților Moldo-Transilvani, aparținând de lanțul muntos al Carpaților Orientali. Cel mai înalt pisc este Vârful Grindușu, având 1.664 m. Ei sunt clar delimitați de regiunile montane vecine prin văi importante, unele din ele intens populate și străbătute de căi de comunicație de interes național.

Munții Vrancei sunt o unitate de relief a Carpaților de Curbură, aparținând lanțului muntos al Carpaților Orientali. Cel mai înalt pisc este Vârful Goru, având 1.785 m. Munții Vrancei, încă își mai păstrează aerul de zonă salbatică, nepoluată, iar împreună cu Munții Bretcului și Muntii Buzăului formează partea estică, mărginiți de depresiunea Brașovului la Nord, de Subcarpații Curburii la Est și de Valea Carpatică a Buzăului în partea de Sud-Vest.

Munții Bistriței sunt o grupă muntoasă a Carpaților Moldo-Transilvani, aparținând lanțului muntos al Carpaților Orientali. Cel mai înalt pisc este Vârful Budacu, având 1859 m.

Clima

Clima este temperat continentală, cu precipitații neuniforme, în funcție de treptele de relief, cu precipitații ce scad dinspre vest spre est, iernile sunt în general reci – în această zonă suflă crivățul ce aduce viscole și geruri puternice – iar verile sunt călduroase.

Datorită situării în nord-estul țării, regiune cu o radiație solară globală de numai 105-110 kcal/cm²/an, aflată sub influența succesivă a maselor de aer de origine atlantică, baltică și continentală și a reliefului variat, ce coboară de la peste 1800 m la 180 m, bazinul hidrografic al Moldovei are un climat temperat de tip montan în jumătatea vestică și de tip continental în cea estică. Astfel, se realizează importante deosebiri regionale și locale al regimului termic, al precipitațiilor și vânturilor, al celorlalte fenomene meteorologice, individualizându-se numeroase subtipuri și nuanțe climatice, ca de exemplu a dealurilor de podiș sau al dealurilor subcarpatice, a văii Siretului sau al Depresiunii Câmpulung Moldovenesc, al Obcinelor Bucovinei sau al Munților Giumalău.

C. Hidrografia

Rețeaua de ape, reprezentată de apele curgătoare și cele stătătoare, ape minerale și termale, creează cadrul adecvat pentru pescuit, cure heliomarine, sporturi nautice, etc. Resursele acvatice sunt unele dintre cele mai esențiale resurse pentru dezvoltarea umană și economică în general, deoarece ele sunt fundamentale pentru funcțiile vitale ale tuturor ființelor vii, plantelor, pentru producția agricolă, precum și pentru multe procese industriale. Disponibilitatea resurselor de apă ale Moldovei depinde în mod deosebit de poziția geografică a țării în cadrul zonei de contact a influențelor climatice ale Europei Centrale și de Est.

În estul țării, Siretul adună mari afluenți din Carpați (între care Moldova, Bistrița, Buzăul) și din Podișul Moldovei (Bârladul), înregistrând, aproape de vărsarea în Dunăre, cel mai mare debit al râurilor interioare; Prutul, deși mai lung, are afluenți mici și un debit mai redus. Lacurile se întâlnesc pe toate treptele de relief și au forme, mărimi și origini foarte variate.

Lacurile și râurile din Moldova sunt: Lacul Cuejdel (Neamț), Lacul Poiana Uzului (Bacău), Râul Bistrița (Neamț), Lacul Batca Doamnei (Piatra Neamț), Lacul Negru (Munții Vrancei), Lacul Izvorul Muntelui (Bicaz), râul Prut, Siret.

Rezervații naturale

Rezervația Naturală Focul Viu este o arie protejată ce se găsește în Subcarpații Vrancei, la o altitudine de 430 metri, la o distanță de aproximativ 37 km de orașul Focșani în localitatea Andreiașu de Jos, pe malul râului Milcov.

Rezervația Naturală Tisita se găsește într-o zonă pitorească a județului Vrancea, întinzându-se de-a lungul bazinului hidrografic inferior și mijlociu al Râului Tisita. Declarat rezervație naturală de tip mixt, acest minunat colț al naturii cuprinde panorame încântătoare, alcătuite dintr-o combinație inedită dintre mici depresiuni, văi înguste, forme de relief cu aspect de canion și o floră și o faună, ce întregesc întregul peisaj.

Cascada Duruitoarea este situată în Masivul Ceahlău, în punctul numit Duruitoarea aflat la o altitudine de 1.270 m. Cascada Duruitoarea este formată pe Pârâul Rupturii ce izvorăște din golul alpin și se varsă în Valea Schitului și apoi în Lacul Bicaz.

Cascada Putnei este o arie protejată de interes național (rezervație naturală, tip geologic și peisagistic), situată în județul Vrancea, pe teritoriul administrativ al comunei Tulnici, în apropierea satului Lepșa și reprezintă o rezervație naturală în miniatură.

Rezervația Repedea este o rezervație geologică și paleontologică situată pe teritoriul județului Iași.

Cascada Buciaș este situată în cadrul Rezervației Naturale Buciaș, în apropiere de Mănăstirea Cașin, Onești. Are o înălțime de aproximativ 15 metri și este cea mai mare cădere naturală de apă din județul Bacău.

Rezervația naturală de tip geologic – Vulcanii Noroioși se află în comunele Berca și Scorțoasa, județul Buzău. Vulcanii noroioși reprezintă un fenomen unic în România, și destul de rar întâlnit în lume. Fenomene similare au mai fost remarcate în Siberia, Australia și insula Trinidad din Caraibe.

Platoul Repedea de pe dealul Bucium este calcaros cu grote, abrupturi, doline fiind declarat rezervație geologică. Partea înaltă a dealului este împădurită dar spre poale sunt celebrele și întinsele podgorii de Bucium.

Componentele potențialului turistic antropic

Obiective culturale cu caracter religios

Biserica Trei Ierarhi din Iași, este unul dintre cele mai interesante și curioase edificii religioase din Europa. Este o construcție unică în arhitectura românească, rezultat al bogăției ornamentațiilor ce acoperă complet exteriorul.

Catedrala Mitropolitană Iași este cel mai mare lăcaș de cult ortodox din România.

Mănăstirea Voroneț este supranumită Capela Sixtină a Estului. Situată în satul cu același nume, la 36 km de Suceava și la numai 4 km de centrul orașului Gura Humorului, constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare.

Biserica Uspenia Botoșani este o ctitorie a Doamnei Elena, soția voievodului Petru Rareș, unde a fost botezat Mihai Eminescu.

Mănăstirea Popăuți Botoșani este așezată în centru orașului și poartă hramul Sfântul Gheorghe, patronul spiritual al municipiului.

Mănăstirea Neamțului Târgu Neamț este cel mai important focar de cultură al Moldovei medievale, atestată documentar încă din 1407.

Mănăstirea Bistrița este situată la 10 km de Piatra Neamț și este ctitorită de Alexandru cel Bun în 1402; aici a fost redactat primul letopiseț al Moldovei.

Mănăstirile Agapia și Văratec situate la 32 km de Piatra Neamț, alături de Secu și Sihastrie completează turul mănăstirilor medievale din Moldova.

B. Obiective turistice cu caracter istoric

Palatul Culturii Iași, este o clădire monumentală, ce are un turn cu ceas ce anunță orele cu acorduri din Hora Unirii. Adăpostește, în prezent, patru muzee: Muzeul de Istorie al Moldovei, Muzeul de Etnografie al Moldovei, Muzeul de Artă și Muzeul Politehnic.

Muzeul Unirii Iași, este situată într-o clădire în stil empire din 1806; din 1859 până în 1862 a devenit reședința domnitorului Al. I. Cuza. În muzeu sunt obiecte personale ce au aparținut domnitorului și exponate legate de activitatea acestuia în vederea realizării Unirii Principatelor.

Curtea Domnească din Iași, este cea mai veche construcție de acest fel din Moldova; aici pot fi admirate și astăzi ruinele vechilor ziduri ce datează din prima jumătate a secolului al XV- lea.

Obeliscul Unirii Focșani, înfățișează 85 de personaje, cu rol în Unirea din 1859.

Mausoleul Eroilor Mărășești, situat la 20 km de Focșani, este ridicat în cinstea eroilor din primul război mondial.

Cetatea Neamțului din Târgu Neamț este ridicată de Petru I Mușat; în prezent sunt doar zidurile uriașe ce impresionează astăzi prin măreția lor și prin trecutul lor plin de glorie și legende. A rezistat timp de șase veacuri numeroaselor asedii, neputând fi distrusă niciodată.

C.Obiective turistice cu caracter cultural

Muzeul de Etnografie al Moldovei Iași, înfățișează ocupațiile, obiceiurile și portul popular din Moldova; aici sunt expuse instalații tehnice țărănești, țesături, ceramică, covoare moldovenești, port popular.

Podgoria Cotnari aparține de regiunea viticolă a Podișului Moldovei, în componența căreia mai intră, înșirate de la nord la sud, încă alte nouă podgorii: Iași, Huși, Dealurile Fălciului, Colinele Tutovei, Zeletin, Dealul Bujorului, Nicorești, Ivești și Corvului.

Regiunea Muntenia

Muntenia (Figura nr.2.7.) este un pământ al contrastelor. Din nord, de la semețele culmi ale Carpaților și până în sud, la atracțiile și misterele Dunării, regiunea dispune de o mulțime de bogății ce așteaptă să fie descoperite.

Ținutul Munteniei este situat între fluviul Dunărea la sud și est, Carpații Meridionali și râul Milcov la nord, în timp ce granița vestică este delimitată de râul Olt. Muntenia împreună cu Oltenia a format principatul medieval al Țării Românești, începând cu domnia lui Basarab I sau după alți istorici a lui Vladislav I și până la unirea principatelor din 1859.

Figura Nr. 2.7. – Muntenia

Componentele potențialului turistic antropic

Relieful

Relieful reprezintă un element de atracție turistică de sine stătător, reprezentat prin tip (vulcanic, carstic, glaciar), trepte și altitudini, toate acestea realizând cadrul propice practicării drumețiilor și alpinismului, cât și de petrecere a vacanțelor.

Cea mai mare parte din relieful Munteniei se caracterizează printr-o zonă plată, de câmpie, cu altitudini domoale, care coboară încet spre lunca Dunării. Zonă de tranziție dintre sectorul montan și cel de câmpie se face prin intermediul unei zone subcarpatice ce corespunde Subcarpaților de Curbură și Getici.

Regiunea cuprinde trei forme majore de relief: munte 9,5 %, deal 19,8%, câmpie și luncă 70,7%. Dacă pentru cele patru județe din Sud (Ialomița, Călărași, Giurgiu și Teleorman), forma caracteristică de relief este câmpia, celelalte trei județe din Nord (Argeș, Dâmbovița și Prahova) cuprind atât câmpia, cât și dealurile și munții, în această zonă găsindu-se cele mai mari altitudini mutoase ale țării: vârfurile Moldoveanu (2.544 m) și Negoiu (2.535 m) din Masivul Făgăraș și vârful Omu (2.505 m) din Masivul Bucegi.

Carpații Meridionali sunt munți de tip carpato-hercinici fiind cei mai înalți din România. Carpații Meridionali reprezintă cea mai masivă, tipică și spectaculoasă regiune montană a țării, având unele similitudini cu Alpii. Principalele unități spațiale ale Carpaților Meridionali sunt grupările montane Făgăraș, Parâng și Retezat, cărora li se adaugă cele trei depresiuni – Țara Loviștei, depresiunea Petroșani și Țara Hațegului.

Carpații de Curbură aparțin Carpaților Orientali și sunt compuși dintr-un șir de masive care se succed de la Vest la Est: Bărșei, Ciucaș-Baiului, Siriu, Întorsurii, Podu Calului, Penteleu, Vrancei. Culmile sunt orientate pe direcția est-vest și sunt formate numai din fliș. În interiorul lor se află situată cea mai întinsă depresiune intramontană din România – Depresiunea Brașovului.

Subcarpații de Curbură reprezintă următoarea treaptă altitudinală din relieful Munteniei și se subdivide în două unități: Subcarpații Getici și Subcarpații de Curbură. Subcarpații Getici cuprind în Muntenia doar Muscelele Argeșului, Subcarpații Prahovei și Subcarpații Buzăului. Subcarpații de Curbură sunt o regiune de deal, localizată între valea Trotușului și valea Dâmboviței, care face trecerea între zona montană și câmpie.

Piemontul Getic (Podișul Getic) este un platou care coboară de la nord spre sud, relief situat la marginea munților, format prin acumulări sedimentare poziționat în sudul României între Subcarpații Getici (la nord), râul Dâmbovița (la est), Câmpia Română (la sud), Dunărea (la vest) și Podișul Mehedinți (nord). Din Piemontul Getic în Muntenia regăsim doar Piemontul Cotmeana, Dealurile Argeșului și Piemontul Cândești.

Câmpia Română este așezată în partea sudică a României. Din punct de vedere altimetric, Câmpia Română se desfășoară de la altitudini de 5-10 metri în partea nord-estică, până la altitudini mai mari de 300 de metri în subunitatea sa cea mai înaltă cunoscută sub numele de Câmpia Pitești. Câmpia Română a fost împărțită în funcție de climă, soluri și hidrografie în următoarele subdiviziuni: Câmpia Olteniei, Câmpia Munteniei de Vest, care reprezintă sectorul de câmpie limitat de către râurile Olt, în vest și Argeș în est. Altitudinile scad de la 300 m în Campia Piteștilor, până la 25-30m în partea sudică la Dunăre. Se divide în câmpiile: Câmpia Boian (vest), Câmpia Pitești (nord), Câmpia Burnas (sud-est), Câmpia Găvanu-Burdea (centru și nord-est), Câmpia Munteniei de Est, această subdiviziune cuprinde cea mai mare parte a Câmpiei Române. Este limitată la vest de râul Argeș, iar la sud și est de către Dunăre. La nord se învecinează cu Subcarpații și Podișul Moldovei în partea nord-estică, subdiviziuni: Câmpia Târgoviște, Câmpia Ploiești, Câmpia Ialomiței, Câmpia Bărăganului, Câmpia Siretului Inferior și Lunca Dunării.

Clima

Clima Munteniei este temperat continentală, cu diferențe în funcție de unitățile de relief, cu temperaturi ce scad odată cu creșterea altitudinii – în zona de câmpie verile sunt foarte calde, cu precipitații nu prea bogate și care cad mai ales sub formă de averse și ierni relativ reci, marcate uneori de viscole puternice dar și de frecvențe perioade de încălzire (temperaturi medii anuale de 10-11º C). Situația se modifică în partea înaltă a zonei – în partea de nord-est, în județul Buzău – unde crivățul aduce iarna geruri și viscole puternice iar vara uscăciune și căldură

Hidrografia

Rețeaua hidrografică bogată a regiunii este dominată de fluviul Dunărea în care se varsă principalele râuri ale regiunii: Olt, Vedea, Călmățui (în județul Brăila și județul Teleorman), Argeș, Dâmbovița, Siret, Ialomița și Prahova, fiind completată de o serie de lacuri naturale și antropice cu folosință complexă.

Lacurile din zona Munteniei sunt: Lacul Vulturilor- Munții Siriu, Lacul Balta Albă, Lacul Mociaru (Buzău), Lacul Vidraru- Barajul Vidraru, Lacul Păltinu- Barajul Păltinu (Prahova), Lacul Snagov (se situează la 35 de kilometri de București), Lacul Amara (Ialomița) , Lacul Bolboci (Munții Bucegi).

Lacul Vulturilor cunoscut și sub denumirea de „Lacul Fără Fund”, se numără printre cele mai cunoscute obiective turistice din județul Buzău, fiind situat în apropierea localității Siriu, această locație fiind cunoscută în toată țara pentru peisajele sale extraordinare și pentru frecvența turistică. Lacul Vulturilor este cu precădere unul dintre obiectivele turistice de mare anvergură a acestei zone fiind situat la o altitudine de 1.420 m în Munții Siriului.

Lacul Balta Albă este cel mai mare liman fluviatil de pe cursul inferior al râului Buzău, situat în Câmpia Râmnicului. Este singura zonă din județul Buzău în care peisajul abundă în imagini identice habitatului mirific al Deltei Dunării.

Lacul Mociaru s-a format într-o depresiune de tasare apărută în urma prăbușirii unei cavități subterane formată prin dizolvarea unui bloc subteran de sare.

Lacul Vidraru este un lac de acumulare, creat în anul 1965 de Barajul Vidraru în județul Argeș, pe râul Argeș, pentru producția de energie electrică, irigații și prevenirea inundațiilor. De asemenea, lacul și instalațiile adiacente sunt folosite pentru recreere, turism și sporturi.

Lacul Snagov este un liman fluviatil, cel mai important de pe cursul inferior al Ialomiței.

Lacul Amara este un lac natural – fost liman fluviatil barat cu aluviuni, situat într-o depresiune (Crivaia) – veche matcă a râului Ialomița – care nu mai are actual legătură cu râul.

Lacul Bolboci este un lac de baraj natural în Masivul Bucegi, pe râul Ialomița, în spatele barajului Bolboci.

Rezervații naturale

Izvoarele de la Corbii Ciungi reprezintă o adevărată oază în Câmpia Română, situată pe partea stângă a Neajlovului, în comuna Corbii Mari. Zona este protejată datorită complexului de izvoare, mlaștinilor de izvor ce adăpostesc o variată faună, caracteristică apelor reci de munte și apelor subterane, ce curg spre Valea Neajlovului, pentru a se vărsa în Neajlov, specifice ținuturilor nordice, multe dintre speciile de aici fiind pe cale de dispariție.

Rezervația Glodeasa este o pădure seculară virgină de fag și de brad, cu vârste între 200-300 ani și înălțimi de 40-45 m. Deoarece în zonă nu se efectuează exploatare forestieră, pădurea păstrează mărturii ale evoluției învelișului forestier al munților noștri. Este una dintre puținele păduri virgine rămase în țară și constituie o raritate pe plan european.

Babele de Bozioru, de pe teritoriul județului Buzău reprezintă o formațiune geologică mai puțin cunoscută, dar care uimește turiștii prin forme neobișnuite, asemănătoare unor farfurii zburătoare.

Sfinxul din Buștea este un monument al naturii reprezentat de o stâncă ce măsoară în jur de 5–6 metri înălțime, modelată de agenți externi precum precipitațiile sau vântul sub forma unui cap uman, asemănător cu renumitul Sfinx din Munții Bucegi.

Cascada Urlătoarea reprezintă cea mai spectaculoasă cădere de apă de pe suprafață Munților Bucegi, având o înălțime ce măsoară în jur de 15 metri și un debit semnificativ.

Parcul Cișmigiu este situat în centrul capitalei, este cel mai vechi parc din București. Numele parcului provine de la cișmele, când în 1779 domnitorul Țării Românești, Alexandru Ipsilanti a dat ordin să se construiască două cișmele pentru a avea apă bună de băut.

Componentele potențialului turistic antropic

Obiective turistice cu caracter religios

Mănăstirea Cotmeana din județul Argeș este o mănăstire ortodoxă, considerată cea mai veche vatră monahală din Țara Românească, fiind datată, după ultimele cercetări.

Mănăstirea Corbii de Piatră din județul Argeș este reprezentată de un așezământ monarhal rupestru inedit. Ceea ce impresionează la această mănăstire este aspectul deosebit de cel al lăcașurilor sfinte obișnuite din România.

Mănăstirea Cetățuia Negru Vodă de pe Valea Dâmboviței este o mănăstire ortodoxă de călugări situată pe plaiurile pitorești argeșene.

Mănăstirea Zamfira situată în județul Prahova pe Valea Telajenului, fiind un complex monarhal este format din două lăcașuri de rugăciune: biserica veche sau biserica mică, situată în cimitir și biserica mare. 

Mănăstirea Curtea de Argeș este una dintre cele mai frumoase mănăstiri ortodoxe de la noi din țară, impresionând prin ansamblul arhitectural. A fost ctitorită în 1547 de către Neagoe Basarab. În apropiere se află fântana Meșterului Manole. Acest lăcaș a fost construit prin jertfa lui și a soției sale Ana, pe care Manole a zidit-o în pereții bisericii.

Mănăstirea Negru Vodă de la Câmpulung adăpostește cea mai veche piatră de mormânt a unui domnitor păstrată în România.

Complexul Curtea Domnească de la Târgoviște este situat pe malul drept al Ialomiței și cuprinde Casa Domnească, întemeiată de domnitorul Mircea cel Bătrân, Biserica Adormirii Maicii Domnului și Turnul Chindiei.

Schitul Dragoslavele este un schit cu obște de călugări din comuna Dragoslavele, județul Argeș. Având hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, așezământul din Dragoslavele este ales ca reședință patriarhală de odihnă.

Obiective turistice cu caracter istoric

Mausoleul din Parcul Carol, denumit în timpul regimului comunist Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism, este un monument amplasat în Parcul Carol I, pe Dealul Filaretului.

Fântâna Miorița este un monument din București, în fața Muzeului de Artă Populară. Mozaicurile cu care este decorat monumentul sunt o ilustrație a baladei Miorița, numele baladei fiind împrumutat și pentru numele monumentului.

Arcul de Triumf este un monument situat în partea de nord a Bucureștiului. Monumentul, proiectat de Petre Antonescu, a fost construit în perioada 1921-1922 și renovat în perioada 1935-1936. El comemorează victoria României în primul război mondial.

Închisoarea Doftana este numele unei celebre închisori din România, situată în localitatea Telega, județul Prahova.

Obiective turistice cu caracter cultural

Muzeul de istorie din Ploiești cuprinde expoziția permanentă Mihai Viteazul.

Muzeul Ceasului din Ploiești este unic în România și expune ceasornice de mărimi și tipuri diferite începând din secolul XVII.

Muzeul Petrolului din Ploiești este unic în România și expune piese legate de istoria extragerii petrolului pe teritoriul României.

Palatul Culturii este cea mai impunătoare dintre clădirile mai vechi ale municipiului. Lucrările începute înaintea primului război mondial, s-au întrerupt în timpul războiului și au fost finalizate la începutul anilor '30.

Casa Presei Libere, concepută inițial sub denumirea de Complexul Casa Scânteii, a fost ridicată în 5 ani, fiind destinată publicării presei de stat și în special a ziarului Scânteia, "organ" al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român.

Teatrul Național I.L.Caragiale București este instituție publică de spectacole, de interes național, instituție de repertoriu, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor.

Palatul Parlamentului din București, (cunoscut sub numele de Casa Poporului înainte de revoluție), este cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil din lume, cea mai scumpă clădire administrativă din lume și cea mai grea clădire din lume, intrând de trei ori în cartea recordurilor.

Biblioteca Centrală Universitară din București, este biblioteca frecventată în special de studenți, dar și de ceilalți participanți la viața academică.

Ateneul Român este o sală de concerte din București, unde se află sediul Filarmonicii „George Enescu”.

Teatrul „Equinox” Ploiești este un fenomen cultural care își îngăduie ca, alături de continuarea direcției „clasice, academice”, să practice și experimentul teatral.

Teatrul "Toma Caragiu" din Ploiești este o instituție publică de spectacole, subvenționată de Primăria Ploiești, care are în componența sa trei secții: Drama, Revista și Păpuși.

2.8. Regiunea Oltenia

Oltenia (Figura nr.2.8.) este străbătută în nord de Carpații Meridionali, iar în vest, sud și est de ape curgătoare: Dunăre, respectiv Oltul. Râul Jiu străbate regiunea în direcția nord-sud și o împarte în două părți aproape egale, în care relieful uneia apare să se oglindească în cealaltă. Pe teritoriul Olteniei locuiau, înainte de cucerirea romană, mai multe triburi geto-dace: pelii (Pelendava), sucii (Sucidava), burii (Buridava), la cazanele Dunării era un alt trib și este posibil să fi fost și alte triburi sau reprezentanți ai altor triburi în regiune.

Figura nr.2.8. – Oltenia

Componentele potențialului turistic natural

Relieful

Din punct de vedere al altitudinii, relieful Olteniei variază de la 23 m (în lunca Dunării, la Corabia) la 2518 m (în Munții Parâng). Între aceste limite se înscriu principalele mari unități geo-morfologice: munți, dealuri, podișuri și câmpii.

Munții Carpații Meridionali se întind în zona centrală a României între Valea Prahovei și Dunăre. Reprezintă șirul montan cel mai înalt și mai masiv din Carpații românești, au un relief și o vegetație asemănătoare cu cea a munților Alpi, drept pentru care au fost denumiți „Alpii Transilvaniei”.

Subcarpații Getici sunt un sector subcarpatic care se întinde de la Valea Dâmboviței în Est până la Valea Motrului în Vest. Se învecinează cu Podișul Mehedinți (în Vest), Grupa Retezat (în Nord-Vest), Podișul Getic (în Sud), Munții Făgăraș, Munții Iezer-Papușa, Munții Cozia, Munții Bucegi, Munții Parâng (în Nord).

Podișul Getic este situat în sudul României între Subcarpații Getici (la nord), râul Dâmbovița (la est), Câmpia Română (la sud), Dunărea (la vest) și Podișul Mehedinți (nord). Podișul Getic s-a format prin depunerea unor sedimente aduse de râurile carpatice pe care le-au depus la baza Subcarpaților. Înclinarea generală a reliefului este de la nord la sud.

Câmpia Olteniei este alcătuită din câmpii tabulare, cu numeroase dune de nisip fixate prin culturi de viță-de-vie sau salcâm: Câmpia Blahniței, Câmpia Băileștilor și Câmpia Romanaților.  

Hidrografia

Întreaga regiune este străbătută de o rețea de ape cu văi transversale: Oltul, Gilortul, Jiul și Motrul. În Oltenia se găsesc numeroase ape curgătoare și lacuri. Râurile coboară tumultoase din munți, traversează domol Depresiunea subcarpatică olteană și Podișul Getic, ca apoi, șerpuind liniștite în câmpie, să se verse în Dunăre.

Jiul cu o lungime de 349 km din care 285 km în regiunea Oltenia, și afluenții lui formează un mare bazin hidrografic în partea centrală a Olteniei. Cursul râului drenează versanții sud-vestici ai Carpaților Meridionali, apoi partea vestică a Piemontului Getic și o bună porțiune din Câmpia Română.

Oltul este unul din cele mai importante râuri din România care izvorăște din munții Hășmașu Mare, în Carpații Orientali. Pe Olt există aproape 30 de lacuri de acumulare.

Clima

Oltenia are o climă temperat-continentală, variind de la nord la sud. Complexitatea reliefului determină un climat cu o mare varietate de nuanțe. În partea de vest se fac simțite influențe mediteraneene, la est iernile sunt reci. În nord, pe munți, este un climat umed, cu ierni aspre în zona subcarpatică și cu ierni foarte aspre pe culmile cele mai înalte.

Elementele climatice ale zonei diferă în funcție de forma de relief și de altitudine. Astfel, în zona montană înaltă, la peste 1.800 m, temperatura medie anuală este de -1º C, iar numărul zilelor cu îngheț este de peste 250/an; precipitațiile sunt preponderent sub formă solidă, stratul de zăpadă poate atinge în zonele adăpostite și 7 – 8 m și se menține peste 180 zile/an; vânturile dominante sunt cele dinspre vest și nord-vest, cu intensificări în timpul iernii; durata strălucirii soarelui este de 1.350 – 1.600 ore/an. Zona cuprinsă între 800 m – 1.800 m are climatul munților mijlocii, caracterizat prin: temperatura medie anuală pozitivă (media lunii iulie: 20º C, media lunii ianuarie: -5º C), numărul zilelor cu îngheț se reduce la 150/an, durata strălucirii soarelui ajunge la 1.800 ore/an, vânturi dominante dinspre nord-vest.

Rezervații naturale

Rezervația ornitologică-Ciuperceni-Desa, un însemnat loc de cuibărit pentru multe specii de păsări, fiind singurul loc din lunca Dunării care a rămas nediguit. Rezervația naturală suprapusă sitului Ciuperceni – Desa, a fost declarată arie protejată  și reprezintă o arie naturală cu floră și faună specifice zonelor umede din lunca inundabilă a Dunării.

Rezervația de bujori sălbatici-Plenița, un unicat în peisajul României. Dispusă pe o suprafață de aproximativ 50 ha, în perioada de fluorescență fiind o adevarată feerie.

Parcul Românescu-Craiova, este unul dintre cele mai mari și frumoase parcuri din țară unde pot fi întâlnite sere, un lac cu insule, un pod suspendat, colț zoologic, statui.

Pădurea-Cosoveni, este o zonă de vânătoare de fazani și căpriori și se află la 10 km distanță de municipiul Craiova.

Rezervația Paleontologică Bucovat, constituie un important punct fosilifer, cu o bogată faună fosilă de cochilii de moluște datând din Paleolitic, descoperită în anul 1949.

Grădina Botanică din Craiova, este organizată și funcționează, la fel ca și marile grădini botanice universitare din țară și de peste hotare.

Componentele potențialului turistic antropic

Obiective turistice cu caracter religios

Mănăstirea Horezu din județul Vâlcea reprezintă cel mai mare așezământ religios din Oltenia și este considerat cel mai frumos și mai rafinat exemplar de arhitectură românească înalțată de Constantin Brâncoveanu.

Mănăstirea Tismana aflată la 10 km de Hobita reprezintă unul dintre cele mai vestite și mai vechi monumente istorice și de arhitectură feudală românească; a fost înălțată de Vlaicu Vodă Basarab.

Mănăstirea Bistrița situată în comuna Costești, județul Vâlcea este o ctitorie  a boierilor Craiovești, datând din jurul anului 1490, având hramul Adormirea Maicii Domnului.

Mănăstirea Vodița care se află în Drobeta Turnu Severin reprezintă unul dintre cele mai vechi monumente de artă feudală românească, primul așezământ monarhal din țara noastră administrat autonom, stabilite în canoane de Sfântul Vasile cel Mare.

Mănăstirea Topolnița aflată la Izvoru Bărzii din județul Mehedinți reprezintă o veche mănăstire ortodoxă din Episcopia Severinului și a Strehaiei. Biserica veche a mănăstirii este închinată Sfântului Ioan Botezătorul.

B. Obiective turistice cu caracter istoric

Muzeul de Artă – Craiova, în Palatul lui Dinu Mihail, unde sunt expuse opere ce aparțin unor pictori și sculptori români și străini renumiți precum: Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Gheorghe Tătărascu, Stefan Luchian, precum și lucrările lui Constantin Brâncuși.

Muzeul Porțile de Fier – Drobeta Turnu Severin, – cuprinde colecții de istorie, științe ale naturii, artă populară locală; acvariu cu formă specifică Dunării în această regiune.

Cetatea Medievală a Severinului este situată în Parcul Dragalina din orașul Drobeta Turnu-Severin din județul Mehedinți.

Palatul Theodor Costescu din Drobeta-Turnu-Severin reprezintă cel mai important obiectiv cultural din Mehedinți și actualmente este în plină reabilitare.

Sculptura Coloana fără Sfârșit reprezintă o stilizare a coloanelor funerare specifice sudului României. Denumirea originală era „Coloana recunoștinței fără sfârșit” și a fost dedicată soldaților români din Primul Război Mondial în luptele de pe malul Jiului.

Poarta sărutului este o sculptură în piatră, realizată de Constantin Brâncuși. Pe fețele fiecărei coloane se regăsește simbolul sărutului, două jumătăți ale unui cerc, atât de caracteristic operei lui Brâncuși. Poarta sărutului arată ca un arc de trimf, simbolizând triumful vieții asupra morții.

Casa memorială Constantin Brâncuși se află în localitatea sa natală, satul Hobița, din comuna Peștișani, județul Gorj și este clasificată ca monument istoric, sub denumirea de Casa-Muzeu "Constantin Brâncuși".

C. Obiective turistice cu caracter tehnico-economic

Deoarece Parcul Natural Porțile de Fier dispune de resurse de substanțe minerale, activitățile industriale preponderente sunt legate în primul rând de exploatarea acestor resurse.

Industria energetică este reprezentată de Centrala Hidroelectrică Porțile de Fier care folosește apă din lacul de acumulare. Pescuitul este practicat în Parcul Natural Porțile de Fier încă din vechi timpuri fiind una din cele mai importante surse de asigurare a hranei pentru localnici.

Regiunea Transilvania

Transilvania sau Ardealul (Figura nr.2.9.) este o regiune istorică și geografică situată în interiorul arcului carpatic, una din regiunile istorice ale României. De-a lungul timpului a făcut parte din Imperiul Roman, din Regatul Ungariei, respectiv din Imperiul Austriac. În occident și nu numai, Transilvania este deseori asociată cu vampirii (in principal datorită romanului lui Bram Stoker – Dracula) și cu genul horror în general, deși această regiune este cunoscută și pentru peisajele pitorești ale Munților Carpați și bogata sa istorie.

Figura nr.2.9. – Transilvania

2.9.1. Componentele potențialului turistic natural

A. Relieful

Relieful se constituie atât ca atracție turistică de sine stătătoare, stimulând practicarea drumeției, alpinismului, odihnei și recreerii, speoturismului cât și ca suport pentru alte elemente de potențial (hidrografie, floră, faună).

Munții Cindrel cunoscuți și sub numele de Munții Cibinului sau Munții Sibiului se înalță falnici în apropiere de orașul Sibiu, fiind delimitați în partea sud vestică de Valea Frumoasă, continuată la sud de Valea Sebeșului, la sud est de Valea Sadului, iar în partea nord estică de Podișul Transilvaniei și fac parte din Carpații Meridionali.

Munții Piatra Craiului este un lanț muntos calcaros aflat în sud-vestul Carpaților Orientali, dar care aparține lanțului Carpaților Meridionali, găsindu-se în nord-estul acestora. Masivul Piatra Craiului se deosebește geologic și morfologic de masivele și grupele muntoase înconjurătoare.

Masivul Ciucaș este o unitate de relief din cadrul Carpaților de Curbură, aparținând lanțului muntos al Carpaților Orientali. Este situat la est de cursurile superioare ale râurilor Teleajen și Tarlung.

Hidrografia

Hidrografia contribuie la sporirea atractivității unei zone turistice prin prezența următoarelor elemente de potențial turistic: râuri, fluvii, lacuri naturale și antropice, ape minerale și termominerale și favorizează practicarea turismului de sfârșit de săptămână, de pescuit, de tratament balnear.

Lacul Sfânta Ana este singurul lac vulcanic de pe teritoriul României, fiind situat în Munții Harghitei, în Masivul Ciomatu, în județul Covasna. Lacul s-a format pe fundul craterului vulcanului stins numit Ciomatu, la o altitudine de 946 metri, având o formă ovală.

Lacul Bâlea este cel mai mare lac glaciar din Munții Făgăraș, situat la altitudinea de 2.034 metri care s-a format în Căldarea Glaciară Bâlea și este alimentat de izvoare temporare ce se activează doar în anumite perioade din an, primăvara și vara, și de două izvoare permanente.

Lacul Roșu este cel mai mare lac de baraj natural din România și face parte din masivul  Hășmașul Mare, în apropierea Cheilor Bicazului. Numele de Lacul Roșu provine de la Pârâul Roșu, pârâu ce traversează straturi de culoare roșie, cu oxizi și hidroxizi din fier în munții pe care îi întâlnește în drumul său.

Lacul Capra se află în mijlocul Făgărașilor, fiind de o frumusețe extraordinară. Aflat la oaltitudine de 2230 metri, îmbie turistul să își tragă sufletul chiar și numai pentru o clipă pentru a-i admira albăstrimea. De aici izvorăște pârâul Capra, unul dintre izvoarele Argeșului.

Clima

Temperatura și precipitațiile sunt elemente determinante în aspectul stărilor vremii, adică a situațiilor concrete ce se succedă zi de zi tot timpul anului. Pentru a defini anumiți indicatori sintetici, se folosesc mediile de temperatură, de precipitații, etc. Temperatura medie anuală scade ușor de la sud (11°C) spre nord (8,5°C); după cum scade și în altitudine (6°C la 1000 m altitudine, 0°C la peste 2200 m). Precipitațiile atmosferice scad în medie de la vest la est (630 mm–400 mm) și cresc cu altitudinea. În ținuturile deluroase cad în jur de 600-800 mm precipitații pe an.

D. Rezervații Naturale

Parcul Național Retezat este o arie geografică ocrotită de lege, fiind localizat pe suprafața Munților Retezat, în partea sud vestică a județului Hunedoara. Acesta este primul parc național din România care a luat ființă în anul 1935, ca urmare a frumuseților naturale existente pe teritoriul munților de aici.

Parcul Național Retezat este supranumit de către cunoscători “tărâmul cu ochi albaștri”, în acești munți găsindu-se în jur de 80 de lacuri, în apa cărora se oglindesc piscurile semețe ale munților și albastrul cerului.

Rezervația Naturală Cariera Corabia considerată monument al naturii, pe versantul vestic al Dealului Corabia, are ca scop protejarea și conservarea unor habitate și a unor specii naturale importante sub aspect geologic, floristic sau faunistic.

Salina Turda este probabil cea mai celebră destinație a turiștilor ce vizitează localitatea Turda. Această mină datează încă din perioada romanilor și a fost unul dintre motivele pentru care localitatea s-a dezvoltat vertiginos și după retragerea romanilor din Dacia. Prima atestare documentară a extragerii sării în Turda datează din anul 1271.

Cheile Turzii – impresionanta despicătură a muntelui datorată râului Hasdate – își oferă cu dărnicie splendorile oricăror categorii de turiști. Dintre peșterile cele mai cunoscute sunt: Cetățuia Mare, Peștera Liliecilor, Peștera Ungurească, Peștera Modoloaie, etc. Formele de relief cele mai impresionante sunt colțurile stâncoase.

Rezervația floristică – Fânetele Clujului situată la 3-4 km de orașul Cluj-Napoca de o parte și de alta a Văii Fânatelor, înconjurată de coline de 500-600 de m înălțime, presărate din cauza alunecărilor de teren cu numeroase movile de pământ.

Rezervația floristică – Fânetele de la Suatu reprezintă o rezervație floristică de mare valoare în special datorită existenței pe coastele abrupte din partea de est a rezervaței a unui neam de lintea pratului, care nu mai trăiește în nici o parte a țării și a lumii.

Lacul Știucii reprezintă o rezervație ornitologică situată la 4–5 km de orașul Gherla, la intrarea în satul Săcălaia. Acest obiectiv turistic declarat monument al naturii este bine cunoscut și îndrăgit de locuitorii orașelor vecine dar și de turiștii din țară și din străinătate.

2.9.2. Componentele potențialului turistic antropic

A. Obiective turistice cu caracter religios

Biserica Fortificată Harman este unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Țara Bârsei, fiind localizată pe suprafața județului Brașov, în localitatea al cărei nume îl poartă. Aceasta veche biserică evanghelică a fost fortificată prin înconjurarea ei cu o falnică cetate țărănească, întregul ansamblu reprezentând un adevărat simbol al arhitecturii medievale.

Biserica Neagră este o biserică evanghelică aflată în centrul municipiului Brașov. Edificiul a fost construit în jurul anului 1380 în stil gotic. Biserica, inițial catolică, a fost cunoscută mai întâi sub numele de Biserica Sfânta Maria. Clădirea a fost parțial distrusă după marele incendiu din 1689, când a primit numele actual.

Biserica Homorod este una dintre bisericile medievale fortificate ale României. Numele Hamerodia apare în anul 1400, într-un registru de impozit ecleziastic din Rupea, deci foarte târziu, ceea ce se explică prin faptul că, după tradiție, așezarea s-a aflat inițial pe o colină în estul comunei actuale, numită Petersdorf.

Biserica Sfânta Treime din Rășinari este o măreață biserică ortodoxă, smerită și liniștită, așezată la o distanță de 8 kilometri de municipiul Sibiu.

Biserica Sfântul Bartolomeu din cartierul Brașov este o biserică construită în secolul al XIII-lea, cu modificări substanțiale în secolul al XV-lea. Partea originală, rămasă neatinsă și cuprinde corul și încăperile adiacente acestuia, inclusiv cele două capele pătrate cu care se închid spre răsărit, brațele transeptului.

Biserica Sfântul Mihail este unul dintre cele mai valoroase monumente în stil gotic din Transilvania fiind construit în perioada anilor 1350-1450.

Biserica Reformată din Cluj-Napoca a fost construită cu sprijinul regelui Ungariei – Matei Corvin. A fost considerată în acea perioadă una dintre cele mai mari construcții în stil gotic din Transilvania.

Biserica Ortodoxă Vad a fost ridicată în sec al XV-lea fiind ctitorită de Ștefan cel Mare și Petru Rareș. Biserica a fost construită după modelul bisericilor din Bucovina.

Mănăstirea din Mănăștur este amplasată în cartierul clujean Mănăștur și a fost construită în stil gotic în sec XV-XVI.

Mănăstirea Franciscanilor datează din sec al XV-lea și este construită în stil gotic pe locul unei alte biserici care a fost construită în perioada anilor 1270 – 1273.

Mănăstirea Ortodoxă de la Nicula este considerată ca făcând parte din lanțul vechilor mănăstiri ortodoxe ale Transilvaniei, datând probabil din anul 1552.

Mănăstirea Rămeți se află amplasată în partea de nord-vest a orașului Alba Iulia la cca 36 km și datează din sec al XIII-lea. Mănăstirea Rămeți este considerată una dintre cele mai vechi așezăminte monahale ortodoxe și se presupune că ar fi fost construită de călugării retrași în sihastrie.

B. Obiective turistice cu caracter istoric

Cetatea Deva este una dinte cele mai vechi cetăți romanice, fiind localizată pe o colină vulcanică, declarată rezervație naturală și cunoscută sub numele de Dealul Cetății, ce se găsește la marginea orașului Deva.

Cetatea Făgăraș localizată în centrul orașului Făgăraș este situată din punct de vedere geografic în partea central-nordică a Depresiunii Făgăraș.Construită între secolele XIV – XVIII, aceasta reprezintă principala atracție din Țara Făgărașului, fiind una dintre cele mai bine întreținute monumente din țară.

Cetatea Sighișoara este centru istoric al municipiului Sighișoara din județul Mureș. Este amplasată pe malul sudic al Râului Târnava Mare, pe locul cetății de acum unde a existat o cetate dacică în secolul al III-lea care a devenit ulterior romană.

Castelul Bran este situat la doar 30 km de orașul Brașov, între Munții Bucegi și Munții Piatra Craiului, munți separați de Culoarul Rucăr – Bran, fiind un important monument național și punct de reper al turismului din România.

Palatul Banffy a fost construit între 1774 și 1785 pe laturile unei curți rectangulare de către contele Gheorghe (György) Banffy și este considerat a fi cea mai reprezentativă clădire în stilul baroc din Transilvania.

Casa lui Matei Corvin. Matei Corvin a fost fiul lui Iancu de Hunedoara. S-a născut în anul 1443 și a devenit ulterior rege al Ungariei și principe al Transilvaniei. Clădirea unde se află casa memorială a acestuia este considerată un monument istoric de marcă al orașului. Aici se găsesc elemente ale stilului gotic în arhitectura și decorațiunile casei.

Castelul Huniazilor este construit între 1443-1447 de către Iancu de Hunedoara pe locul vechiului castel regal din secolul al XIV-lea. În sec XV-XVI a devenit reședință nobiliară, iar mai târziu, între 1552-1716 reșendință a pașei.

Castelul Bethleen din Blaj este cea mai veche clădire din orașul Blaj și a fost până în anul 1737 reședința stăpânilor feudali ai domeniului Blaj, familia Bethleen. După acest an a devenit sediul Episcopiei Transilvaniei.

C. Obiective turistice cu caracter cultural

Muzeul Național al Unirii Alba Iulia este cel mai important muzeu din România, atât din punct de vedere al patrimoniului său cât și al prestigiului științific.

Muzeul de Etnografie din Cluj-Napoca adăpostește piese din ceramică, textile, îmbrăcăminte, unelte, obiecte de uz casnic, arhivă folclorică, bibliotecă, toate de o mare valoare istorică.

Muzeul de Speologie din Cluj-Napoca are o vârstă foarte fragedă (2003) și este singurul muzeu de acest gen din Europa. Regăsim aici pe de o parte diferite feluri de roci care păstrează amprente ale unor animale dispărute cu mii de ani în urmă cât și obiecte și instrumente folosite de renumitul biolog Emil Racoviță, fost profesor la celebra universitate Sorbona din Paris, în perioada de cercetare și exploatare (microscop, aparate foto, etc).

Drumul Crucii este o practică religioasă ce se desfășoară între Lupeni și Stațiunea Straja din județul Hunedoara. Numele de Straja are o importantă conotație istorică, având în vedere că pe aceste meleaguri în timpul Primului Război Mondial și-au pierdut viețile aproximativ 800 de soldați, o parte din ei găsindu-și adormirea veșnică în localitatea Lupeni.

Țara Moților este o subregiune din Ardeal în apropierea localității Vidra de Sus unde se găsește Muntele Găina. Vara, în ziua de Sfântul Ilie, are loc Târgul de fete la care participă fetele de măritat.

Paștele Cailor sau Joia Iepelor din Transilvania este o sărbătoare veche, care are loc în joia din cea de a șaptea săptămână după Paști, în unele zone din Transilvania fiind cunoscută drept Ispas.

CAPITOLUL 3

STILURI DE ÎNVĂȚARE

3.1. Învățarea. Aspecte și condiții ale învățării

Învățarea reprezintă munca intelectuală și fizică desfășurată în mod sistematic de către elevi, în vederea însușirii conținutului ideatic și formării abilităților necesare dezvoltării continue a personalității și poate fi definită ca act de elaborare de operații și de strategii mintale/cognitive. Învățarea este considerată un proces complex prin care se stabilește un parteneriat între cadre didactice și elevi prin achiziționarea, schimbul reciproc de informații, cunoștințe, abilități și atitudini și transformarea acestora în vederea adaptării școlare și sociale.

Cele două tipuri de aspecte ale învățării sunt:

Aspectul procesual al învățării cuprinde momentele sau procesele care compun o secvență de învățare. În activitatea procesuală se disting următoarele etape:

perceperea materialului;

înțelegerea acestuia;

însușirea cunoștințelor;

fixarea în memorie;

aplicarea cunoștințelor;

actualizarea cunoștințelor;

transferul cunoștințelor.

Aspectul motivațional al învățării se referă la gradul de implicare a elevului în actul învățării și în realizarea sarcinilor de instruire. Motivația învățării reprezintă ansamblul mobilurilor care declanșează, susțin energetic și direcționează activitatea de învățare.

În concluzie, învățarea școlară reprezintă un proces de achiziție mnezică, de asimilare activă de informații, de formare de operații intelectuale, de priceperi și deprinderi intelectuale/motorii și de atitudini.

Învățarea implică atât condiții interne cât și condiții externe. Condițiile interne se referă la factori biologici, psihologici și procese cognitive, volitive, afective (percepții, gândire, memorie, imaginație și atenție) iar condițiile externe includ factori socio-organizaționali, temporali și psihoergonomici.

În procesul învățării sunt implicate:

majoritatea proceselor cognitive, volitive, afective, apoi atenția, limbajul, motivațiile, aptitudinile, interesele, fiecare având un rol bine definit.

factori biologici si psihologici ce determină eficiența sau ineficiența acesteia.

A. Condițiile interne ale învățării

1. Percepțiile au un rol important în învățare deoarece oferă materialul necesar reprezentărilor, memoriei și gândirii, diferențiază un obiect de altul prin reflectarea structurii și a semnificației.

Astfel în procesul învățării profesorul trebuie să aibă în vedere dezvoltarea la elevi a diferitelor tipuri de percepție, mai ales a celei vizuale (aprox. 90% din informații ne vin pe această cale). De asemenea, pe baza percepției se dezvoltă și spiritul de observare. Perceperea activă a obiectelor și fenomenelor va fi însoțită de explicațiile verbale ale profesorului, pentru a completa prin informații suplimentare imaginile elevilor asupra acestora.

2. Reprezentările oferă materialul necesar gândirii pentru generalizări sub formă de noțiuni, legi, reguli, principii, precum și memoriei, pentru a fi folosit mai târziu prin actualizare.

3. Gândirea are un rol esențial în procesul învățării și reprezintă un proces de formare a conceptelor și structurilor operaționale, de înțelegere a realității și adaptare prin rezolvarea de probleme.

4. Memoria constituie baza activității de învățare și reprezintă un proces psihic de întipărire și stocare a informației, de reactualizare, prin recunoaștere sau reproducere a acesteia într-o formă selectivă.

Profesorul trebuie să folosească exerciții de repetare logică și creativă, să aibă în vedere dezvoltarea la elevi a memoriei voluntare, a rapidității, a volumului, promptitudinii și fidelității acesteia. De asemenea, va căuta sa evite oboseala elevilor prin crearea de motivații, caracterul inteligibil al conținutului transmis și înțelegerea acestuia folosind materialul didactic și metodele participative.

Condițiile unei memorări eficiente sunt: cunoașterea de către elevi a scopului memorării (motivația); înțelegerea cunoștințelor; repetarea perseverentă a materialului pentru fixarea temeinică și cunoașterea rezultatelor și autoreglarea.

5. Imaginația este un proces de construcție a unor imagini sau idei noi, prin combinarea experienței anterioare și are un rol deosebit în elaborarea de produse noi, originale. Crearea de imagini noi are loc cu ajutorul unor procedee cum sunt: reorganizarea cunoștințelor, combinarea și recombinarea lor, disocierea și fuzionarea în forme noi, metaforizarea, schematizarea etc.

6. Atenția. Prin intermediul ei se realizează orientarea selectivă și concentrarea proceselor psihice în scopul cunoașterii materialului de învățat, care este selectat și filtrat în funcție de interese și motivații. Eficiența învățării depinde în mare măsură de concentrarea și stabilitatea atenției, de distributivitatea și flexibilitatea ei.

Elevii nu pot avea o atenție concentrată mai mult de 15-20 de minute. De aceea trebuie evitată supraîncărcarea cu material de învățat iar la unele lecții mai grele sunt necesare sarcini concrete de lucru, metode variate, materiale didactice și forme distractive.

Factorii biologici se referă la: vârstă, starea sănătății organismului, potențialul genetic, somnul, bioritmul intelectual etc. iar factorii psihici se referă la: nivelul de inteligență, aptitudinea școlară, aptitudini speciale, spiritul de observare etc.

Condițiile externe ale învățării

Condițiile externe ale învățării includ factorii socio-organizaționali, temporali și psihoergonomici. Statusul profesorului este foarte important. Profesorul trebuie să fie pregătit pentru activitățile didactice. Această pregătire începe cu alcătuirea planificării materiei de predat (se va preciza la fiecare capitol numărul de lecții, scopul, obiectivele operaționale, strategiile didactice și instrumentele de evaluare a cunoștințelor sau deprinderilor). Pe baza planificării se va întocmi proiectele didactice ținând seama de prevederile programei școlare, de manual, de nivelul de cunoștințe al elevilor.

După fiecare lecție profesorul trebuie să se autoanalizeze (cât a reușit să transmită, dacă elevii au înțeles, cum ar trebui să procedeze la lecțiile următoare). După fiecare capitol este bine să se testeze elevii pentru a se convinge că și-au însușit cunoștințele pentru a trece la capitolul următor. Organizarea activității de învățare trebuie să înceapă o dată cu fiecare lecție.

În acest scop, profesorul va face fixarea cunoștințelor (chestionare orală, aplicații practice, rezolvări de exerciții sau probleme) apoi va trece la obiectivul următor, iar în final va face o fixare generală, după care va urma tema pentru acasă. La anumite lecții va elabora fișe de lucru, va organiza învățarea în grup, activități independente.

Factorii socio-organizaționali se referă la modalitățile de organizare a procesului învățării de către școală, profesor, familie, mass-media.

Școala trebuie să aibă în vedere:

funcționalitatea spațiilor școlare și diversificarea lor în funcție de situațiile de învățare, schimbarea locurilor de învățare (cabinete, laboratoare, săli de clasă);

atmosfera de muncă din școală și din clasa de elevi;

orarul școlii;

materialul didactic, tehnicile audiovizuale;

dotarea laboratoarelor și mobilierul.

Profesorul trebuie să aibă în vedere:

să organizeze învățarea astfel încât să-i creeze fiecărui elev condiții să învețe, în raport cu posibilitățile lui, cu ritmul sau cu munca intelectuală;

materialul prezentat trebuie să fie accesibil, adecvat nivelului de gândire și de cunoștințe al elevului, să fie structurat logic și prezentat în mod gradat: de la simplu la complex, de la ușor la greu, de la cunoscut la necunoscut;

precizarea obiectivelor la fiecare lecție și cunoașterea lor de către elevi;

relevarea ideilor de viață;

integrarea noilor cunoștințe în cele anterioare;

crearea unei motivații optime a învățării;

folosirea metodelor activ-participative, a unor întrebări-problemă, a dezbaterilor;

aplicarea și transferul cunoștințelor;

informarea elevilor asupra rezultatelor învățării.

Factorii temporali

învățarea eșalonată în timp e mai eficientă decât învățarea comasată;

pauzele lungi sunt favorabile învățării unui material dificil (se recomandă la început pauze scurte, apoi din ce în ce mai lungi);

după o învățare intensă e recomandată o stare de inactivitate, odihnă activă sau somn.

Factorii psihoergonomici decurg din relația om-mașină, întrucât școala modernă utilizează pe scara tot mai largă tehnici audio-vizuale, calculatoare, mașini de instruire și evaluare a rezultatelor, aparate, instrumente și utilaje. De asemenea, oferă un potențial de informare, motivare și formare a elevilor, sprijinindu-i.

Pe lângă acești factori mai există o serie de factori precum:

factori stresanți;

factori fizici (zgomote puternice, aer poluat);

factori fiziologici (starea sănătății, subnutriția);

factori psihosociali (supraîncărcarea, relații tensionale) care scad eficiența învățării și randamentul școlar.

3.2. Tipuri de învățare. Clasificare

           La întrebarea „ce este învățarea”, cele mai multe dintre răspunsuri s-au rezumat la descrierea condițiilor în care acest proces se produce; altele, mult mai restrânse, s-au îndreptat spre surprinderea mecanismelor interne pe care le antrenează. În funcție de acest cadru de referință există următoarele tipuri de învățare pe care le întâlnim în viața școlară:

           a) Învățarea senzorio-motorie se referă la formarea de priceperi și deprinderi motorii. Gama acestor componente ce se formează în școală este practic nelimitată, de la cele care alcătuiesc cultura instrumentală (priceperi și deprinderi de citire, scriere, etc.) până la cele indispensabile executării unei activități practice (priceperi și deprinderi de mânuire a unor unelte, de realizare a unor exerciții fizice).

           Etapele formării deprinderilor senzorio-motorii sunt: etapa de debut ce constă în perceperea modelului extern, asociată cu un instructaj verbal. Urmează etapa familiarizării cognitive cu modelul extern și formarea pe această bază a unui model intern, având menirea de orientare a subiectului în sarcina pe care urmează să o execute. Următoarea etapă este învățarea analitică a fiecărei operații sau secvențe din care se compune deprinderea respectivă. Se trece apoi într-o altă etapă, cea a unificării și automatizării deprinderii cu ajutorul exercițiului. „Din jocul combinat al factorilor externi și interni – modelul actului, tatonări, exercițiu, autocontrol, corecții etc. – va rezulta o nouă deprindere, o nouă cucerire proprie.

           b) Învățarea receptivă este cunoscută și sub denumirea de învățare verbală, de învățare a conceptelor, de învățare conștientă. Învățarea nu se reduce la simpla memorare a cuvântului, ea presupune în mod necesar înțelegerea sensului acestuia. Elevului i se prezintă în forma finală întregul conținut a ceea ce trebuie învățat.

Mai  des  utilizat  în  învățarea  verbală  este  modelul  predării expozitive, care implică patru caracteristici majore: intensificarea interacțiunii dintre profesor și elevi, printr-un schimb intens de mesaje; în expunerea sa profesorul apelează la cât mai multe exemple, folosirea dominantă a căii deductive; predarea este secvențială, fiecare pas putând fi parcurs în mod independent.

           c) Învățarea prin descoperire – adeptul acestui tip de învățare este Jerome S. Bruner. Semnificativ în cadrul acestui tip de învățare este faptul că elevul este pus în situația de a reorganiza și regrupa datele de care dispune pentru a obține el însuși o nouă informație. După opinia lui Bruner, demersul didactic este predominant inductiv. Formarea conceptelor și elaborarea generalizărilor se întemeiază pe cunoașterea exemplelor.

           Învățarea prin descoperire este prezentă cu predilecție în rezolvarea de probleme, creativitatea solicitând în mod iminent descoperirea. Accentul pus pe descoperire în cadrul învățării „are drept efect călăuzirea elevului pe o cale constructivistă”.

Condiția necesară este ca situația de învățare să fie adaptată particularităților de vârstă ale celui care învață și conținutului disciplinei.

           d) Învățarea logică – achiziția finală a procesului de învățare (noțiune, principiu, idee, etc.) poate fi corelată cu ceea ce subiectul știe dinainte. Astfel, noua achiziție devine componentă într-un lanț mai complex.

           e) Învățarea mecanică este alternativă deoarece achiziția finală este doar memorată fără să fie corelată cu cunoștințele anterioare. Se poate vorbi de o învățare mecanică prin  receptare atunci când aceeași generalizare expusă de profesor este doar memorată de către elev.

           f) Învățarea creatoare se remarcă caracterul original al comportamentului în cadrul acestui tip de învățare. Soluțiile sunt originale doar pentru cei care învață, nicidecum pentru cunoașterea umană în general. Mecanismul psihologic intern implicat în acest proces este prea puțin cunsocut. De cele mai multe ori intervine operația de combinare într-o structură cognitivă nouă a regulilor învățate anterior.

Toate tipurile de învățare se află într-o relație de complementaritate. Ele se diferențiază prin aceea că fiecare dintre ele necesită un ansamblu de condiții interne și externe pentru a se realiza. Semnificativ este faptul că pentru învățarea școlară condițiile externe se concentrează asupra activității de instruire, organizată și condusă de către profesor; iar condițiile interne se referă la mecanismele psihologice, proprii personalității elevului, intuite și cunoscute tot de către profesor.

Clasificarea tipurilor de învățare

După analizatorul implicat există 3 tipuri de învățare de bază:

Învățare vizuală;

Învățare auditivă;

Învățare tactil-kinestezică.

B. După eficiență, învățarea poate fi:

Învățare receptiv-reproductivă;

Învățare inteligibilă;

Învățare creativă.

C. După modul de organizare a materialului de învățat, distingem:

Învățare programată;

Învățare euristică;

Învățare algoritmică;

Învățare prin modelare;

Învățare prin rezolvare de probleme;

Învățare prin descoperire inductivă, deductivă analogică și pe secvențe operaționale.

D. După operațiile și mecanismele gândirii implicate în învățare, deosebim:

Învățare prin observare;

Învățare prin imitare;

Învățare prin condiționare reflexă;

Învățare prin condiționare operantă;

Învățare prin asociere verbală;

Învățare prin identificare.

E. În funcție de conținutul învățării, adică de ceea ce se învață, deosebim:

Învățarea senzorio-motorie (învățarea deprinderilor);

Învățarea cognitivă (învățarea noțiunilor);

Învățarea afectivă (învățarea convingerilor, sentimentelor, atitudinilor);

Învățarea conduitei moral-civice.

F. În funcție de formele de învățare distingem:

Învățarea spontană;

Învățarea neorganizată;

Învățarea școlară;

Învățarea socială.

3.3. Stilul de învățare. Clasificare și cunoaștere

Stilul de învățare reprezintă modalitatea preferată de receptare, prelucrare, stocare și reactualizare a informației. În funcție de factorii interni și externi care conturează personalitatea omului, putem identifica o serie de stiluri diferențiate și pe dimensiuni generale.

Stilul de învățare presupune o combinație între stiluri și tipul de inteligență caracteristic unei persoane, tocmai de aceea putem vorbi de o structură flexibilă, fiind importante atât resursele interioare, cât și componentele externe, precum experiența, cerințele școlii, educația formală, informală și nonformală.

Identificarea stilului „preferat” presupune, în aceste condiții, adaptarea materialului de învățat și a mediului învățării în funcție de aspectele senzoriale și abilitățile cognitive specifice implicate. Între modalitățile de identificare a stilurilor de învățare putem evidenția:

reflectarea asupra propriilor experiențe de învățare prin comparare cu alte experiențe;

identificarea stilului de învățare pe baza descrierilor existente;

utilizarea de chestionare specifice pentru identificarea caracteristicilor stilului propriu de învățare;

experimentarea diverselor tipuri de învățare.

Datorită faptului că suntem diferiți, modul în care învățăm este diferit. Elevii preferă experiențele de învățare în care sunt activ implicați, astfel ei vor obține rezultate mai bune și vor avea succes la școală. Ei învață mai repede atunci când noile achiziții sunt utile și practicate în viața de zi cu zi, precum și în viitor.

Elevii care își cunosc stilul de învățare sunt mai angajați în procesul de învățare, au încredere în ei, se simt mai independenți. Ultimele cercetări asupra creierului afirmă că atunci când modalitățile de învățare sunt adaptate rezultatelor obținute la analiza sau testarea stilurilor de învățare, elevii vor reține cu mai puțin efort și vor fi capabili să realizeze o creștere a performanțelor școlare în mai puțin de două săptămâni.

           Copiii au nevoie să afle cum funcționează creierul lor, pentru a achiziționa și procesa cât mai eficient o nouă informație, ce abilități sunt necesare pentru a învăța, cum abordează un examen, cum rezolvă probleme, cum oameni diferiți învață în moduri diferite, cum pot aplica o strategie, mai ales că, cercetările estimează că la fiecare 5 ani avem 100% informații noi. Dacă această tendință continuă, elevii vor beneficia de noi informații, cel puțin în domeniul tehnologic, la fiecare 38 de zile. Aceasta înseamnă că ceea ce ei vor învăța luna aceasta s-ar putea ca luna următoare să fie “expirat”.

           Cheia pentru implicarea activă a elevilor în învățare este de a înțelege preferințele pentru învățare și stilul de învățare cu influențe pozitive sau negative asupra performanțelor elevilor. Elevii care nu știu cum să învețe, nu vor fi capabili să devină responsabili, autonomi, cu abilități și atitudini folositoare pe tot parcursul vieții, necesare pentru reușita școlară și socială. Învățarea nu este niciodată completă, ea reprezintă un proces social individual activ care poate fi distractiv și implică beneficii și totodată schimbare.

Elevii preferă să învețe în diferite moduri: unora le place să studieze singuri, să acționeze în grup, altora să stea liniștiți deoparte și să-i observe pe alții. Alții preferă să facă câte puțin din fiecare. Mulți oameni învață în moduri diferite față de ceilalți în funcție de clasa socială, educație, vârstă, naționalitate, rasă, cultură, religie.

Stilul de învățare se referă la „simpla preferință pentru metoda prin care învățăm și ne aducem aminte ceea ce am învățat”; se referă la faptul că indivizii procesează informațiile în diferite moduri, care implică latura cognitivă, elemente afectiv-emoționale, psihomotorii și anumite caracteristici ale situațiilor de învățare. Fiecare dintre noi are o capacitate de a învăța în diferite moduri. Pentru a determina ce stil de învățare avem, trebuie să observăm modul în care învățăm ceva nou.

Specialiștii subliniază rolul deosebit pe care îl joacă cadrele didactice, contribuția acestora „în meseria de a-i învăța pe elevi cum să învețe” adaptată nevoilor, intereselor, calităților personale, aspirațiilor, stilului de învățare identificat.

Învățarea școlară este marcată de diferențe individuale, de stiluri diferite în care elevii învață. Există o mare varietate de astfel de stiluri. Elevi diferiți învață în moduri diferite. Fiecare are modul lui preferat de a învăța; fiecare parcurge o situație de învățare în maniera sa personală; fiecare reacționează în felul lui în fața unei sarcini de învățare; fiecare se angajează în chip personal în soluționarea problemei; fiecare are sensibilitatea lui la anumite lucruri și ritmul propriu de învățare; fiecare își elaborează un stil de a gândi, de a memoriza etc.

Elevii diferiți se folosesc de stiluri diferite. În activitatea lor de învățare independentă, ca și în activitatea din clasă, ei folosesc pe cont propriu asemenea stiluri. De exemplu, unii elevi învață mai bine un conținut extrem de structurat, de secvențial, alții, dimpotrivă, principii generale; unii pot învăța cantități mari de detalii, chiar de mare finețe, în timp ce alții – aspectele globale, de sinteză etc.

Recunoașterea și înțelegerea acestor diferențe în stilurile de învățare personale necesită acceptarea și utilizarea unei mari varietăți de metode, procedee, materiale didactice de prezentare a conținuturilor noi.

Clasificarea stilurilor de învățare

Există mai multe criterii de clasificare a stilurilor de învățare.

După modalitatea senzorială implicată, se disting:

stilul auditiv. Cursantul învață vorbind și ascultând, este eficient în discuțiile de grup, învață din explicațiile profesorului, verbalizează acțiunile întreprinse, zgomotul este distractiv, suportă greu liniștea în timpul învățării etc.

stilul vizual. Se învață pe bază de ilustrații, hărți, imagini, fiind importantă vizualizarea textului scris, deținerea controlului asupra ambianței chiar și prin decorarea mediului etc.

stilul kinestezic. Cursantul învață din situațiile în care poate să experimenteze, implică mișcările în activitatea de învățare etc.

După emisfera cerebrală cea mai activată în învățare, se disting:

stilul global, când domină emisfera dreaptă, acest lucru presupunând o primă evaluare generală a materialului înainte de studiul aprofundat.

stilul analitic, când domină emisfera stângă, strategia de învățare utilizată fiind rescrierea notițelor în manieră logică și ordonată, utilizarea sublinierii și a fragmentării materialului.

După gradul și modalitatea de implicare în transpunerea reală a cunoștințelor:

stilul divergent, la nivelul căruia învățarea se bazează pe experiența concretă cu situația generatoare de cunoștințe și reflectarea ulterioară asupra acesteia;

stilul asimilator ce îmbină reflecția personală asupra situațiilor cu cea asupra conceptelor și teoriilor cu grad înalt de abstractizare și generalizare;

stilul convergent, care presupune aplicarea creativă a ideilor și datelor prelucrate sistematic;

stilul acomodativ, determinat de transpunerea în situații reale a informațiilor însușite care reprezintă învățarea pragmatică.

Cunoașterea stilurilor de învățare

           1. Stilul de învățare vizual are următoarele puncte tari:

Își amintesc ceea ce scriu și citesc;

Le plac prezentările și proiectele vizuale;

Își pot aminti foarte bine diagrame, titluri de capitole și hărți;

Înțeleg cel mai bine informațiile atunci când le văd;

Cei mai mulți cu acest stil de învățare învață cel mai bine singuri.

Câteva  strategii  pentru  stilul de învățare  vizuală ar  fi: notițele  (cea  mai  eficientă cale pentru o învățare de lungă durată). Pentru o mai bună reținere este bine ca notițele să fie explicate detaliat în josul paginii. În cazul folosirii notițelor altor persoane este necesar să le dăm o notă personală pentru a ne aminti mai ușor; contactul vizual cu  interlocutorul ajută la concentrarea asupra sarcinii de învățare precum și alegerea unui loc de învățare liniștit.

Unele persoane preferă în timp ce învață să asculte în fundal o muzică liniștită ; utilizarea marcatoarelor, a culorilor pentru a sublinia ideile principale; stabilirea obiectivelor înainte de a începe o sarcină/temă pentru acasă (acestea trebuie să fie cât mai vizibile, să atragă atenția, să fie ușor de citit); scanarea  imaginilor, a fotografiilor, schemelor, titlurilor înainte de a citi un capitol sau o carte; notarea ideilor principale pe cartonașe colorate; folosirea diagramelor, hărților, posterelor, filmelor, aparatelor video, programelor, computerelor, atunci când studiem, când avem de pregătit o temă sau când facem o prezentare.

           2. Stilul de învățare auditiv prezintă următoarele puncte tari:

Își amintesc ceea ce aud și ceea ce se spune;

Le plac discuțiile din clasă și cele în grupuri mici;

Își pot aminti foarte bine instrucțiunile, sarcinile verbale/orale;

Înțeleg cel mai bine informațiile când le aud;

Elevii  care  folosesc stilul  de  învățare  auditivă preferă  să  studieze cu  un  prieten (astfel pot discuta cu acesta despre materialul de învățat, se aud unul pe celălalt, își pot clarifica nelămuririle); recită/spun cu voce tare informațiile pe care doresc să și le amintească mai mult timp ; unii elevi înregistrează casete audio cu punctele importante pe care vor să și le amintească și le ascultă în mod repetat. Este foarte folositor pentru învățarea materialelor în vederea participării la teste; când citesc, parcurg rapid de la un capăt la altul textul, privesc imaginile, titlurile capitolelor, alte indicii și spun cu voce tare ce idei sunt transmise în carte; citesc cu voce tare ori de câte ori este posibil, au nevoie să audă cuvintele pe care le citesc pentru a le înțelege mai bine sensul; când fac calcule matematice, utilizează foi de matematică pentru a încadra corect coloanele și a efectua corect rezultatele, calculează cu voce tare.

           3. Stilul de învățare tactil-kinestezic se remarcă prin următoarele puncte tari:

Își amintesc ceea ce fac și experiențele personale la care au participat cu mâinile și întreg corpul (mișcări și atingeri);

Le place folosirea instrumentelor sau preferă lecțiile în care sunt implicați activi/participarea la activități practice;

Își pot aminti foarte bine lucrurile pe care le-au făcut o dată, le-au exersat și le-au aplicat în practică (memorie motrică);

Au o bună coordonare motorie.

Li se recomandă elevilor pentru exersarea strategiilor în cazul stilului de învățare tactil-kinestezic: pentru a memora, ar fi util să se plimbe și să spună cu voce tare ceea ce au de învățat folosind notițele; când citesc o scurtă povestire sau un capitol dintr-o carte să încerce “abordarea întregului ca o parte”. Aceasta înseamnă că ei respectă următoarea succesiune: urmăresc imaginile, citesc titlurile capitolelor, citesc primul și ultimul paragraf și apoi identifică “emoțiile și sentimentele” transmise.  De asemenea  trec în revistă scurta povestire/capitolul, de la sfârșit la început, paragraf cu paragraf; este posibil ca nu întotdeauna să studieze cel mai bine la birou sau în bancă. De aceea încercă să studieze într-un spațiu adecvat, folosind un scaun confortabil, chiar un șezlong cu o pernă de sprijin, unde se pot relaxa în același timp. 

Unii elevi preferă să studieze cu muzica în fundal. Citesc prin folii transparente colorate, care ajută la concentrarea atenției; iau frecvent mici pauze (un orar eficient cuprinde 15-25 minute de studiu, 3-5 minute de pauză); ca tehnică de învățare și memorare, țin ochii închiși și scriu ideea în aer sau pe o suprafață; găsesc imaginea și sunetul cuvintelor în minte. Mai târziu, când vor să își amintească informația, închid ochii și încearcă să vadă cu ochii minții și să audă ideile învățate anterior.

Punctele tari ale stilurilor de învățare sunt redate în Anexa nr.1.

3.4. Strategii de învățare

            Trecerea la o nouă treaptă de școlarizare înseamnă, de cele mai multe ori, declanșarea unei serii de modificări vaste, pornind de la conținuturi și moduri de abordare ale acestora la strategii de învățare și standarde de performanță. Evoluția în ierarhia școlară presupune, în mod implicit, necesitatea procesării de către cursant a unei cantități mai mari de informație și antrenarea proceselor psihice cognitive superioare, acestea din urmă fiind explicitate cu ajutorul unor strategii din ce în ce mai sofisticate pentru a răspunde nevoilor în continuă creștere.

Strategiile de învățare sunt proprii domeniului de studiu teoretic, dar există cunoștințe și deprinderi relevante pentru dezvoltarea acestor strategii care pot fi transferate dintr-un domeniu sau altul, care pot fi dobândite în mediul informal sau formal și care pot fi traduse în realitate sub forma competențelor.

Strategia de învățare este reprezentată de orice metodă de învățare selectată și utilizată pentru a atinge un scop anterior stabilit, explicitat ulterior sub forma deprinderilor, priceperilor și competențelor. Numitorul comun al strategiilor de învățare este reprezentat de parcurgerea unor etape, respectiv:

Elaborarea care constă în utilizarea cunoștințelor dobândite anterior pentru interpretarea și îmbogățirea materialului nou.

Înțelegerea presupune relaționarea noilor cunoștințe cu cele deja stocate pentru formarea unor structuri de cunoștințe active și flexibile, ușor de adaptat situațiilor concrete. Împreună cu elaborarea propune relaționarea cunoștințelor deja sedimentate cu cele noi, iar îmbinarea lor optimă determină realizarea unei învățări eficiente. Putem identifica prezența unui raport direct proporțional între modul de relaționare între cele două procese și calitatea  învățării, astfel realizarea unei elaborări și înțelegeri eficiente a conținutului ce trebuie însușit determină o învățare ridicată din punct de vedere calitativ.

Organizarea materialului presupune gruparea informațiilor relaționate în diverse categorii și structuri. Cu cât un material este mai bine organizat cu atât eficiența învățării este mai mare, aceasta fiind concretizată sub forma unor deprinderi, dar și gândiri organizate. Există o serie de strategii de organizare a materialului:

realizarea unui cuprins al ideilor principale din materialul de învățat;

schematizarea conținutului pe baza relațiilor existente între idei;

reprezentarea grafică a materialului;

sumarizarea, tratarea critică a materialului.

Modul în care se realizează elaborarea, înțelegerea și organizarea variază în funcție de resursele și capacitățile fiecăruia, acestea contribuind la definirea stilului de învățare caracteristic unei persoane. 

Pentru deprinderile eficiente de studiu se are în vedere:

Luarea de notițe este una din deprinderile de bază ale activității de învățare. Aceasta reprezintă o modalitate externă de stocare a informației cu ajutorul unei triple codări a materialului recepționat: verbală, vizuală, kinestezică. Eficiența notițelor este dependentă de gradul de structurare a materialului, însă nu există posibilitatea de a realiza o astfel de organizare în timpul lecției. Revizuirea ulterioară a conținutului permite reactualizarea informațiilor, clarificarea conceptelor dificile, completarea informațiilor care lipsesc, sublinierea ideilor și conceptelor cheie.

Sublinierea ideilor și conceptelor importante pentru o mai bună însușire, fixare și reactualizare a informațiilor. Selectarea ideilor principale presupune dezvoltarea și vehicularea unor procese cognitive superioare, precum analiză și sinteză. Scopul sublinierii este de a reduce cantitatea de material ce trebuie reactualizat fără a pierde sau diminua valoarea informației, tocmai de aceea se impune sublinierea ideii care acoperă întregul paragraf sau frază. Se impune și utilizarea unor semne pentru o mai bună discriminare, aceste semne fiind consecvente pe parcursul unui text.

Monitorizarea comprehensiunii textului reprezintă deprinderea de verificare sistematică a gradului de înțelegere a textului prin formularea de întrebări, clarificarea ideilor care ridică probleme, sumarizarea textului și prin realizarea unei predicții în text.

Controlul învățării se realizează pe parcursul acumulării de informații prin asociere cu modul cum se realizează învățarea, capacitatea proprie de învățare, cerințele ridicate de diversele sarcini.

Gândirea critică reprezintă deprinderea de a obține, interpreta și evalua informația conținută într-un material în mod eficient. Tratarea critică se poate realiza fie în scris, fie într-o discuție în grup sau prin reflecție individuală. Gândirea critică trebuie cristalizată în timp, fiind importantă atât prin influența mediului școlar, cât și a celui familial și a anturajului. Un mediu care facilitează gândirea critică se caracterizează prin:

crearea condițiilor optime pentru evidențierea gândirii critice;

aprecierea gândirii critice;

asigurarea sentimentului de siguranță;

implicarea activă în procesul învățării;

acceptarea diversității de idei și păreri.

Managementul timpului de studiu reflectă deprinderea de a utiliza în mod eficient momentele dedicate învățării.

Este importantă alegerea momentelor de studiu, diferențiată în funcție de resursele fiecărei persoane, stabilirea priorităților și respectarea timpului de studiu, precum și evitarea amânării sarcinilor de lucru prin construirea unui plan de lucru care cuprinde stabilirea obiectivului vizat, a modalităților prin care pot fi atinse aceste obiective, a gradelor de libertate permise, a termenelor.

Eficiența acestor deprinderi de studiu este evidențiată în momentul în care de la capacitatea de învățare se face trecerea la abilitatea de autocontrol asupra propriei învățări, aceasta din urmă putând fi măsurată prin atingerea unor obiective, respectiv:

stabilirea independentă a scopurilor urmărite;

planificarea timpului de lucru;

monitorizarea sistematică a implicării în sarcină;

eliminarea sau diminuarea factorilor distractori;

controlul procesului de învățare;

selectarea și utilizarea unor strategii potrivite de prelucrare și reactualizare a materialului învățat;

evaluarea rezultatului învățării;

autorecompensarea.

3.5. Instrumente de recunoaștere și dezvoltare a stilului de învățare

           Stilul de învățare ne însoțește de când ne naștem și nu este „dat” pe viață, fiind o structură flexibilă. Nu există stil de învățare bun sau rău, succesul survenind o dată cu varietatea stilurilor de învățare. Aceasta este o abordare corectă a învățării. Cel mai important lucru este să conștientizăm natura stilului de învățare. Când abordezi stilul de învățare, trebuie să ne gândim la modul în care ne amintim un număr de telefon, dacă îl vizualizăm scris pe o hârtie sau cu ochii minții, ceea ce înseamnă că suntem vizuali. Dacă „degetele vor căuta numărul pe telefon, fără să privim telefonul”, atunci suntem tactil-kinestezic. Când avem o sarcină de rezolvat sau o situație nu întotdeauna beneficiile stilului de învățare ies în evidență.     

Beneficiile identificării și dezvoltării stilurilor de învățare se referă la copii, părinți sau profesori. Astfel:

Pentru copii este benefic:

dezvoltarea autocunoașterii;

relevarea punctelor tari și a punctelor slabe ale învățării;

eliminarea obstacolelor învățării;

îmbunătățirea stimei de sine;

prevenirea neînțelegerilor dintre copii-profesori și părinți;

evidențierea abilităților de învățare;

optimizarea învățării prin adoptarea unui mod personal;

obținerea de note mai bune la școală;

dezvoltarea unor relații pozitive cu cei din jur;

scăderea problemelor de comportament.

Pentru părinți este benefic:

înțelegerea nevoilor de învățare ale copiilor;

identificarea motivelor care generează eșecul școlar;

reconsiderarea barierelor în învățare și abordarea optimistă a întregului potențial al copilului.

Pentru profesori este important ca:

să se constate mai puțin stres – zi de zi, în situațiile din clasă și din afara clasei;

să se obțină rezultate mai bune și să existe satisfacție profesională ;

să se îmbunătățească managementul timpului;

să se formeze o imagine acurată asupra diversității din clasă;

să crească spiritul de echipă;

să se dezvolte relația interpersonală dintre profesor-elev și comunicarea profesorilor cu elevii și părinții;

să se clarifice nevoile de învățare individuale ale elevilor;

să aibă succes învățarea prin cooperare, lucrul pe grupe;

să sse evidențiaze în mod real nevoile elevilor etichetați „slabi” și ale elevilor „talentați”;

să se conștientizeze cauzele eșecului în învățare;

să se stabilească strategii de optimizare ale învățării.

            Fiecare individ are stilul său unic de învățare cu puncte tari și puncte slabe. Este vital pentru profesori să folosească o varietate de metode pentru „a îmbogăți” elevii cu strategii de dezvoltare a stilurilor de învățare identificate. Nu este ceva ciudat să folosim stiluri diferite de învățare pentru sarcini diferite de învățare, de exemplu la discipline diferite sau chiar în cadrul aceleiași discipline. Unii oameni au un stil de învățare dominant puternic, alții au o combinație de mai multe stiluri. În conformitate cu datele oferite Centrului Național de Statistică pentru Educație, în Statele Unite ale Americii peste 68% din copii nu citesc la nivelul cerut, și, în consecință au note mici. Aceste dificultăți de citit duc la lipsa abilităților de bază, afectarea vieții familiilor de unde provin copiii, abandon școlar, performanțe școlare scăzute, stima de sine scăzută. Problema este că nu au dezvoltate abilitățile vizuale (câmpul vizual), iar școlile nu testează copiii pentru a vedea care sunt nevoile acestora pentru a acționa în consecință. Este important să ne amintim unde ne jucam când eram copii (afara, în casă), cu ce, cum și cu cine, în recunoașterea stilului de învățare.

           Identificarea și recunoașterea stilurilor de învățare se poate realiza prin: observarea și analiza propriilor experiente de învățare, caracterizarea stilului de învățare pe baza explicațiilor, descrierilor, exercițiilor prezentate în ghid, aplicarea unor chestionare specifice (Internet, manuale de psihoteste), discuții cu specialiști de la cabinetele de asistență psihopedagogică din rețeaua națională de consiliere, informarea cu privire la stilurile de învățare din dorința de autocunoaștere (puncte tari și slabe al stilului personal de învățare), participarea activă la activitățile practice cu această temă la diferite ore, cu precădere cele de consiliere și orientare, diverse opționale, implicarea în programe educaționale cu această tema (de exemplu optimizarea stilului de învățare, tehnici de învățare eficientă).

3.6. Tendințe ale perfecționării strategiilor de predare-învățare

Pedagogii au fost preocupați permanent de perfecționarea metodologiei didactice, din rațiuni dictate în primul rând de evoluția societății. Termenul „perfecționare“ desemnează mai multe aspecte: reconsiderarea metodelor tradiționale și adaptarea lor în raport cu „atributele specificității populației școlarizate“, preluarea unor metode din alte domenii și adaptarea lor la specificul educaționalului, conceperea unor metode noi de instruire-educare.

Evident că acest efort este – cel puțin practic – eficient doar din perspectiva abordărilor sistemice a elementelor procesului instructiv-educativ.

Perfecționarea metodologiei didactice trebuie să fie realizată, mai ales, respectându-se principiile didactice. Individualizarea și diferențierea, activizarea și participarea sau implicarea conștientă în învățare (care trebuie să devină autoînvățare) sunt criterii care nu pot fi eludate. Activizarea, spre exemplu, este o tendință dominantă în procesul de perfecționare metodologică, ea reprezintă „o suită de acțiuni de instruire/autoinstruire, de dezvoltare și modelare a personalității lor prin stimularea și dirijarea metodică a activității pe care o desfășoară“. Aceste acțiuni vizează:

stimularea și cultivarea interesului pentru cunoaștere;

valorificarea inteligenței celor care învață (și a celorlalte funcții psihice implicate în învățare), prin efort propriu;

formarea și exersarea capacităților de însușire a cunoștințelor;

formarea și exersarea abilităților de orientare autonomă în probleme practice;

cultivarea spiritului investigativ.

Activizarea eficientă presupune:

pregătire psihologică (specifică) pentru învățare;

controlul și prevenirea surselor de distorsiune a comunicării didactice activizatoare;

organizare și desfășurare rațională (pe principii psihopedagogice) a învățării.

Eforturile cercetătorilor și ale practicienilor au urmărit perfecționarea strategiilor de predare-învățare, valorificând achiziții ale cercetării psihopedagogice, dar și din alte domenii de cunoaștere. Finalitatea acestor preocupări are în vedere realizarea unei activități de instruire și învățare eficiente.

O direcție de acțiune în acest sens o constituie reevaluarea metodelor „tradiționale”, criticate mai ales pentru caracterul pasiv al elevilor în procesul de predare-învățare. Se are în vedere în primul rând folosirea metodelor de tip expozitiv. Iată câteva procedee prin care se poate încerca modernizarea expunerii: folosirea procedeului genetic, a explicației, ancorarea în realitatea timpului, sprijinirea pe cercetările personale ale cadrului didactic, anunțarea prealabilă a planului și a obiectivelor urmărite, problematizarea, folosirea unor elemente ale artei dramatice, întrebări retorice, luări de poziție, realizarea unor sondaje de opinie, formularea unor judecăți de valoare, ilustrarea cu ajutorul mijloacelor de învățământ, folosirea foliilor în prezentare, prezentare cu ajutorul calculatorului, expunerea cu oponent, expunerea-dezbaterea etc.

Aceste strategii nu trebuie rupte de cele tradiționale, ele marchează un nivel superior în spirala modernizării strategiilor didactice. Prin metodele activ-participative înțelegem toate situațiile și nu numai metodele active propriu-zise în care elevii sunt puși și care-i scot pe elevi din ipostaza de obiect al formării și-i transformă în subiecți activi, coparticipanți la propria lor formare.

Această direcție importantă de modernizare a strategiilor didactice valorifică achizițiile cercetărilor psihopedagogice. Acestea subliniază că interiorizarea operațiilor în plan mintal să se realizeze pe baza acțiunilor în plan extern cu obiectele (Piaget, Galperin), pun în evidență rolul grupului în care se învață pe baza conflictului socio-cognitiv dintre participanți (Doise, Mugny). Psihologia cognitivă a subliniat importanța mecanismelor de procesare intelectuală a informației primite (care presupune o implicare activă a structurilor intelectului). Puși în situații variate de instruire, profesorii, împreună cu elevii trebuie să folosească acele strategii didactice de tip activ-participativ, având în vedere și valențele formativ-educative ale acestor metode, procedeele, mijloacele de învățământ dar și modurile de organizare a învățării.

CAPITOLUL 4

METODOLOGIA CERCETĂRII

4.1. Motivația alegerii temei

Lucrarea se dorește a fi una despre stilurile de analiză și învățare. Strategiile pentru o predare trebuie să corespundă stilurilor individuale de învățare fiind complementare cu dezvoltarea stilurilor de învățare eficiente prin identificarea și înțelegerea acestora.

Fișele de îndrumare/strategie sunt concepute pentru a sprijini profesorii în înțelegerea și dezvoltarea practicilor lor de predare astfel încât fiecare stil de învățare să fie luat în considerare și, ca urmare, toți elevii să fie angajați în felul acesta în procesul de învățare. Rezultatul constă în a face mai plăcut și mai plin de succes timpul pe care elevii îl petrec la școală. Această abordare evită punctul de vedere care plasează dificultatea sau deficiențele în sarcina elevului și se concentrează în schimb pe capacitatea școlii de a înțelege și a răspunde la nevoile / cerințele individului care învață.

Lucrarea de față vizează studierea stilurilor de învățare eficiente a elevilor și a modalităților operaționale de eficientizare a stilurilor în mediul școlar. Cercetarea se realizează într-o unitate de învățământ din județul Bihor – Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș” Beiuș.

Preocuparea pentru această temă a fost determinată de observațiile pe care le-am făcut pe parcursul a nouă ani, de când sunt cadru didactic. Această cercetare m-a ajutat să dezvolt și să înțeleg strategii de predare astfel încât strategia respectivă să includă prevederi care să corespundă fiecărui stil de învățare, să înțeleg diversitatea stilurilor de învățare ale elevilor, să integrez factorii necesari pentru evaluarea eficienței utilizării unei predări potrivite cu învățarea și să evaluez impactul acesteia asupra percepției, succesului și ratei de retenție a elevilor.

4.2. Scopul cercetării

Scopul cercetării este de a produce îndrumări privind strategiile de predare care să corespundă stilurilor individuale de învățare.

Din acest motiv, lucrarea de față își propune să abordeze problematica stilurilor de învățare al elevilor în contextul activităților școlare, să ofere o imagine de ansamblu asupra locului și rolului pe care îl dețin strategiile de predare-învățare în activitatea școlară, evidențiind modalitățile operaționale de eficientizare a stilurilor de învățare în mediul școlar. Studiul efectuat privind modalitățile operaționale de eficientizare a stilurilor de învățare în mediul școlar a fost realizat la Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș”, Beiuș, județul Bihor.

Scopul acestui studiu este de a scoate în evidență modalitățile operaționale de eficientizare a stilurilor de învățare în mediul școlar, încrederea sau neîncrederea cadrelor didactice față de aplicarea unor strategii de învățare în funcție de stilul de învățare al fiecărui elev. În această direcție au fost aplicate elevilor două chestionare (Anexa 2, 3 și 4) dar și cadrelor didactice (Anexa nr.5), care conțin întrebări cu răspunsuri închise pentru ca interpretarea să fie cât mai elocventă, dar și întrebări cu răspunsuri deschise.

4.3. Obiectivele cercetării

Obiectivele cercetării sunt:

De a identifica o gamă largă de strategii de predare.

De a folosi strategiile de predare care corespund cel mai bine stilurilor de învățare individuale.

De a prezenta un ansamblu de abordări și exemple de predare care pot fi folosite pentru a asigura faptul că planurile de lecție și materialele de studiu se potrivesc stilurilor de învățare ale elevilor.

De a elabora o metodologie pentru evaluarea gradului de adecvare a strategiilor de predare la stilurile de învățare, în raport cu percepția/ satisfacția elevului, cu succesul și rata de retenție.

Profesorii trebuie să se asigure că elevii lor petrec în mod plăcut și cu succes timpul la școală, găsesc cea mai bună cale de a învăța, își dezvoltă stilul preferat de învățare, capătă o mai bună înțelegere a modului în care învață și posibilitatea de a-și îmbunătăți performanțele de învățare și devin mai eficienți și mai compleți în învățare.

4.4. Ipoteza cercetării

În realizarea acestei lucrări am pornit de la următoarea ipoteză: există modalități operaționale de eficientizare a strategiilor de învățare în mediul școlar. Stilurile de învățare în cadrul unei instituții școlare, au un impact pozitiv asupra eficacității și eficienței organizaționale.

4.5. Descrierea cercetării

Lucrarea de față vizează studierea stilurilor de învățare eficiente a elevilor și a modalităților operaționale de eficientizare a stilurilor în mediul școlar. Cercetarea se realizează într-o unitate de învățământ din județul Bihor – Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș” Beiuș, în perioada 22.06. – 10.07.2015, la clasa a IX-a A și a IX-a C în cadrul orelor de instruire practică – Utilizarea documentelor de evidență contabilă.

În această cercetare am studiat strategii de predare astfel încât strategia respectivă să includă prevederi care să corespundă fiecărui stil de învățare, am prezentat diversitatea stilurilor de învățare ale elevilor integrând factorii necesari pentru evaluarea eficienței utilizării unei predări potrivite cu învățarea și am evaluat impactul acesteia asupra percepției, succesului și ratei de retenție a elevilor.

Din multitudinea metodelor de cercetare oferite de literatura de specialitate am selectat pe cele care s-au dovedit a fi mai eficiente în realizarea obiectivelor propuse: observația, chestionarul, testul și experimentul.

Metoda observației constă în consemnarea sistematică și riguroasă, detaliată și clară a tuturor reacțiilor, a conduitei cadrelor didactice sau a fenomenelor psihice care stau în atenția cercetătorului.

Pornind de la clasificarea realizată de Landsheere, am utilizat în cercetare observația transversală, din dorința de a surprinde reacțiile cadrelor didactice studiate față de stilurile individuale de învățare ale elevului dar și a elevilor față de stilurile preferate de învățare.

Probele psihologice sunt surse ale cunoașterii și autocunoașterii. Ele sunt considerate de specialiști a fi faze anterioare elaborării unor teste dar care ne pot furniza informații despre anumite componente ale personalității.

Astfel, prin intermediul unei probe psihologice am verificat atitudinea cadrelor didactice față de stilurile de învățare dar și a elevilor față de stilul preferat de învățare.

Chestionarul este un set de întrebări, bine organizate și structurate pentru a obține date cât mai exacte cu privire la o persoană sau un grup de persoane, și ale căror răspunsuri sunt consemnate în scris. El se bazează pe autoraportările subiecților la propriile lor percepții, atitudini sau comportamente.

4.6. Colectarea datelor

În lucrarea de față am utilizat două chestionare aplicate elevilor claselor a IX-a A și a IX-a C (Anexa nr.2, 3 și 4) referitoare la stilurile individuale de învățare precum și la preferința acestora dar și un chestionar (Anexa nr.5) aplicat cadrelor didactice care realizează o corespondență între metodele de predare și stilurile de învățare ale elevilor.

Primul chestionar conține 36 întrebări grupate în 3 categorii în funcție de stilul de învățare: vizual, auditiv și practic prin acordarea unui punctaj în funcție de 5 variante de răspuns: aproape întotdeauna; adesea; câteodată; nu foarte des; aproape niciodată. Al doilea chestionar cuprinde 39 întrebări cu răspunsuri dihotomice care clasează elevii în funcție de stilul de învățare al fiecăruia iar al treilea chestionar conține 17 întrebări cu 4 variante de răspuns.

Am acordat o atenție deosebită datorită valorii științifice a datelor colectate prin chestionar condiționată de calitatea răspunsurilor subiecților dar și a calității răspunsurilor determinată de calitatea itemilor.

Datele concrete colectate nu au valoare în sine decât dacă sunt grupate, ordonate, sistematizate, corelate în vederea descoperirii legăturilor cauzale și formulării legilor sau principiilor care guvernează domeniile investigate. Această activitate a cercetătorului, care reflectă capacitatea sa creatoare și cultura sa psihologică, constituie prelucrarea și interpretarea datelor.

Eșantionul pe care s-a realizat cercetarea a fost format din 35 de cadre didactice, alese aleatoriu precum și 60 elevi ai claselor a IX-a A și a IX-a C. Atât cadrelor didactice, cât și elevilor nu li s-a cerut să-și scrie numele pe chestionar sperând la o completare cât mai obiectivă a acestuia.

Cercetarea are în vedere elaborarea strategiilor pentru o predare care să corespundă stilurilor individuale de învățare ale elevilor din clasele a IX-a A și a IX-a C. Aceste strategii cuprind mai multe etape:

Cunoașterea stilurilor individuale de învățare ale elevilor din clasele a IX-a A și a IX-a C de la Colegiul Tehnic ”Ioan Ciordaș” Beiuș

Decizia strategiilor pe care intenționăm să o folosim pe parcursul predării prin completarea scopurilor și a strategiilor de predare

Realizarea corespondenței dintre metodele de predare și stilurile de învățare ale elevilor

4.7. Prelucrarea și interpretarea datelor cercetării

În vederea prelucrării și interpretării datelor cercetării s-a pornit de la cunoașterea stilurilor individuale de învățare al elevilor din clasele a IX-a A și a IX-a C de la Colegiul Tehnic ”Ioan Ciordaș” Beiuș. În anchetă am urmărit în primul rând modul prin care fiecare elev învață cel mai bine. Înțelegerea privind influența stilului preferat de învățare poate fi îmbunătățită dacă fiecare elev, la rândul său își cunoaște propriu stil de învățare.

Astfel, prin studierea răspunsurilor date de elevii claselor a IX-a A și a IX-a C la întrebările Chestionarului nr.1 pct.1, ANEXA Nr.2, am obținut următoarele rezultate cu privire la cunoașterea propriului stil de învățare.

Pentru fiecare afirmație s-a acordat următorul punctaj: 5=aproape întotdeauna; 4=adesea; 3=câteodată; 2=nu foarte des; 1=aproape niciodată.

Stilul de învățare vizual

Pot să-mi amintesc mai bine ceva dacă și scriu acel lucru.

Pot să vizualizez imagini în minte.

Iau o mulțime de notițe despre ceea ce citesc sau aud.

Mă ajută dacă mă uit la o persoană atunci când vorbește.

Este greu pentru mine să îi înțeleg pe vorbitori atunci când este zgomot de fundal.

E mai ușor pentru mine să realizez o sarcină atunci când mă aflu într-un loc liniștit.

Este ușor pentru mine să înțeleg hărți, grafice.

Ascultarea radioului mă face să nu mă mai pot concentra atunci când citesc sau scriu.

Când rezolv un test pot “să văd” cartea și răspunsurile corecte din carte.

Nu pot să-mi amintesc glumele auzite.

Ca să pot să-mi amintesc anumite lucruri îmi formez imagini mentale care le reprezintă.

Trebuie să îmi notez ideile, dacă nu, le uit.

Tabelul 4.1. Distribuția răspunsurilor elevilor cu privire la cunoașterea stilului de învățare vizual

În ce privește cunoașterea stilului de învățare vizual se observă că din totalul elevilor chestionați, 40% au răspuns ”aproape întotdeauna”, 21,6% ”adesea” și 15% ”câteodată”. Restul de 23,4% dintre elevii chestionați nu sunt adepții stilului de învățare vizual.

Grafic, aceste răspunsuri se reprezintă astfel:

Figura nr.4.1. – Diagrama datelor din Tabelul nr.4.1.

Figura nr.4.2. – Diagrama datelor din Tabelul nr.4.1.

Comparația dintre cele două clase a IX-a A și a IX-a C sunt reprezentate grafic prin linie. Din datele analizate rezultă că elevii clasei a IX-a C preferă stilul de învățare vizual cu un procent de 43,3% față de 36,6% preferat de elevii clasei a IX-a A.

Figura nr.4.3. Reprezentarea grafică a datelor din Tabelul nr.4.1.

Stilul de învățare auditiv

Când citesc, ascult cuvintele în minte sau chiar citesc cu voce tare.

Trebuie să discut lucrurile pentru a le înțelege.

Prefer să mi se spună cum să execut ceva decât să citesc instrucțiunile.

Prefer să ascult o lectură sau o înregistrare decât să citesc o carte.

Pot foarte ușor să urmăresc ceea ce spune cineva chiar dacă nu-l privesc.

Îmi amintesc mai repede numele persoanelor decât figurile lor.

Îmi aduc aminte de lucruri dacă citesc despre ele cu voce tare împreună cu altcineva.

E greu pentru mine să vizualizez lucruri.

Cred că mă ajută dacă vorbesc în timp ce execut o sarcină.

Când învăț ceva nou prefer să mi se povestească înainte despre acel lucru.

Îmi place să termin o sarcină înainte de a începe o alta nouă.

Prefer să înregistrez un raport decât să îl scriu.

La întrebările Chestionarului nr.1 pct.2, ANEXA Nr.2, am obținut următoarele rezultate cu privire la stilul de învățare auditiv.

Tabelul 4.2. Distribuția răspunsurilor elevilor cu privire la cunoașterea stilului de învățare auditiv

În ce privește cunoașterea stilului de învățare auditiv se observă că din totalul elevilor chestionați 30% au răspuns ”aproape întotdeauna”, 8,3% ”adesea” și 11,7% ”câteodată”. Restul de 50% dintre elevii chestionați nu preferă stilul de învățare auditiv, ceea ce se poate concluziona că acest stil auditiv este preferat de jumătate din elevii chestionați, într-o proporție mai mare de către elevii clasei a IX-a C.

Grafic, aceste răspunsuri se reprezintă astfel:

Figura nr.4.4. – Diagrama datelor din Tabelul nr.4.2.

Figura nr.4.5. – Diagrama datelor din Tabelul nr.4.2.

Comparația dintre cele două clase a IX-a A și a IX-a C sunt reprezentate grafic prin linie. Din datele analizate rezultă că elevii clasei a IX-a C preferă stilul de învățare auditiv cu un procent de 36,6% față de 23,3% preferat de elevii clasei a IX-a A.

Figura nr.4.6. Reprezentarea grafică a datelor din Tabelul nr.4.2.

Stilul de învățare practic

Nu-mi place să citesc sau să ascult instrucțiuni, prefer să mă apuc de treabă.

Pot să studiez mai bine atunci când ascult muzică.

Am nevoie de pauze frecvente atunci când studiez.

Gândesc mai bine atunci când mă mișc. Studiul la birou nu este pentru mine.

Folosesc mult gestica, mâinile, atunci când vorbesc.

Când încep să citesc o carte îmi place să mă uit și la finalul povestirii.

Îmi iau notițe, dar niciodată nu le recitesc.

Notițele mele și biroul meu arată într-o dezordine totală, dar știu unde îmi găsesc lucrurile.

Îmi folosesc degetele pentru numărat și-mi mișc buzele când citesc pentru mine.

Îmi displace să-mi argumentez verbal munca.

Adesea visez cu ochii deschiși.

Prefer proiectele/sarcinile practice unor rapoarte scrise.

La întrebările Chestionarului nr.1 pct.3, ANEXA Nr.2, am obținut următoarele rezultate cu privire la stilul de învățare practic.

Tabelul 4.3. Distribuția răspunsurilor elevilor cu privire la cunoașterea stilului de învățare practic

În ce privește cunoașterea stilului de învățare practic se observă că din totalul elevilor chestionați, 31,7% au răspuns ”aproape întotdeauna”, 28,3% ”adesea” și 18,3% ”câteodată”. Acest lucru denotă că o mare parte dintre elevii chestionați preferă stilul de învățare practic, în special elevii clasei a IX-a A.

Grafic, aceste răspunsuri se reprezintă astfel:

Figura nr.4.7. – Diagrama datelor din Tabelul nr.4.3.

Figura nr.4.8. – Diagrama datelor din Tabelul nr.4.3.

Comparația dintre cele două clase a IX-a A și a IX-a C sunt reprezentate grafic prin linie. Din datele analizate rezultă că elevii clasei a IX-a C preferă stilul de învățare auditiv cu un procent de 36,6% față de 23,3% preferat de elevii clasei a IX-a A.

Figura nr.4.9. Reprezentarea grafică a datelor din Tabelul nr.4.3.

În baza rezultatelor obținute pe baza Chestionarului nr.1, ANEXA Nr.2, se observă următoarele: elevii claselor a IX-a A și a IX-a C de la Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș” Beiuș preferă următoarele stiluri de învățare:

Clasa a IX-a A (Tehnician în activități economice) preferă stilul de învățare practic (35% – elevii care au răspuns ”aproape întotdeauna” și ”adesea”), urmat de stilul de învățare vizual (26,6%) și cel auditiv (16,6%).

Clasa a IX-a C (Tehnician în activități de comerț) preferă stilul de învățare vizual (36,6% – elevii care au răspuns ”aproape întotdeauna” și ”adesea”), urmat de stilul de învățare vizual (25%) și cel auditiv (21,6%).

În al doilea chestionar am urmărit în primul rând modul în care poate învăța cel mai bine fiecare elev în parte. Întrebările chestionarului au fost în așa măsură realizate încât răspunsurile afirmative ale elevilor îl clasifică în mod evident într-un stil de învățare eficient.

La Chestionarul nr.2 referitor la stilurile de învățare redate în ANEXA Nr.3, au fost notate numai întrebările a căror răspuns au fost marcate cu DA respectiv:

Pentru stilul vizual întrebările cu nr. 4, 6, 8, 12, 13, 17, 22, 24, 25, 29, 33, 35, 37 dacă au fost încercuite cu DA au fost considerați elevi ce preferă stilul de învățare vizual. Astfel după centralizarea răspunsurilor date de elevii claselor a IX-a A și a IX-a C au fost obținute următoarele rezultate:

Tabelul 4.4. Distribuția răspunsurilor elevilor cu privire la cunoașterea stilului de învățare vizual

Grafic, aceste răspunsuri se reprezintă astfel:

Figura nr.4.10. Reprezentarea grafică a datelor din Tabelul nr.4.4.

Pentru stilul auditiv întrebările cu nr. 1, 3, 9, 11, 14, 16, 18, 21, 26, 28, 32, 36, 38 dacă au fost încercuite cu DA au fost considerați elevi ce preferă stilul de învățare auditiv. Astfel după centralizarea răspunsurilor date de elevii claselor a IX-a A și a IX-a C au fost obținute următoarele rezultate:

Tabelul 4.5. Distribuția răspunsurilor elevilor cu privire la cunoașterea stilului de învățare auditiv

Grafic, aceste răspunsuri se reprezintă astfel:

Figura nr.4.11. Reprezentarea grafică a datelor din Tabelul nr.4.5.

Pentru stilul practic întrebările cu nr. 2, 5, 7, 10, 15, 19, 20, 23, 27, 30, 31, 34, 39 dacă au fost încercuite cu DA au fost considerați elevi ce preferă stilul de învățare practic. Astfel după centralizarea răspunsurilor date de elevii claselor a IX-a A și a IX-a C au fost obținute următoarele rezultate:

Tabelul 4.6. Distribuția răspunsurilor elevilor cu privire la cunoașterea stilului de învățare practic

Grafic, aceste răspunsuri se reprezintă astfel:

Figura nr.4.12. Reprezentarea grafică a datelor din Tabelul nr.4.6.

În ANEXA Nr.4 s-a aplicat un chestionar pentru preferința stilului de învățat după Linksman R. Fiecare întrebare a avut 4 variante de răspuns (a, b, c și d).

Dacă se înregistrează punctajul cel mai mare la categoria ”a” – elevii vizuali

Dacă se înregistrează punctajul cel mai mare la categoria ”b” – elevii auditivi

Dacă se înregistrează punctajul cel mai mare la categoria ”c” – elevii tactili

Dacă se înregistrează punctajul cel mai mare la categoria ”d” – elevii kinestezici

După centralizarea datelor s-au adunat toate răspunsurile notate cu a, b, c și d și s-au înregistrat următoarele date:

Tabelul 4.7. Distribuția răspunsurilor elevilor cu privire la preferința stilului de învățare

Rezultatele din tabel pot fi reprezentate grafic după cum urmează:

Figura nr.4.13. Reprezentarea grafică a datelor din Tabelul nr.4.7.

Se observă din analiza cercetării că unii indivizi au dezvoltat câteva sau toate stilurile de învățat, de aceea este posibil ca două sau trei stiluri de învățare să fie conectate.

În ANEXA Nr.5 am elaborat un chestionar pe care l-am distribuit pe un eșantion format din 35 de cadre didactice de la Colegiul Tehnic ”Ioan Ciordaș” Beiuș.

În ancheta pe care am realizat-o am urmărit în primul rând modul prin care se realizează o corespondență între metodele de predare ale profesorilor și stilurile de învățare ale elevilor. Înțelegerea privind această corelare dintre metodele de predare ale profesorului și stilul de învățare al fiecărui elev are un impact pozitiv asupra eficacității și eficienței pocesului instructiv-educativ

Astfel, prin studierea răspunsurilor date de cadrele didactice de la Colegiul Tehnic ”Ioan Ciordaș” Beiuș la întrebările Chestionarului nr.4, ANEXA Nr.5, am obținut următoarele rezultate cu privire la corespondența dintre metodele de predare și stilurile de învățare. Pentru fiecare afirmație s-a acordat următorul punctaj: 2=întotdeauna; 1=câteodată; 0=niciodată.

La întrebarea nr.1 ”Înțeleg cum învăț eu cel mai bine și știu cum acest lucru influențează metodele de predare pe care le utilizez”, din totalul de 35 cadre didactice, 18 profesori au răspuns ”Întotdeauna”, 11 profesori ”Câteodată” și 6 profesori ”Niciodată”, ceea ce denotă că 17% dintre cadrele didactice trebuie să înțeleagă că metodele de predare pe care le utilizează trebuie să fie corelate cu stilul de învățare al elevilor.

Rezultatele sunt reprezentate grafic în Figura nr.4.14.

Figura nr.4.14. – Diagrama rezultatelor la întrebarea 1 – Chestionar – Anexa nr.5

La întrebarea nr.2 ”Știu că mă înțeleg bine cu anumite grupuri de elevi pentru că stilul lor de învățare se aseamănă cu stilul meu”, din totalul de 35 cadre didactice, 19 profesori au răspuns ”Întotdeauna” și 16 profesori ”Câteodată”. Rezultatele sunt reprezentate grafic în Figura nr.4.15.

Figura nr.4.15. – Diagrama rezultatelor la întrebarea 2 – Chestionar – Anexa nr.5

La întrebarea nr.3: Elaborez un “profil al cursului”, format din stilurile de învățare ale elevilor de la cursul respectiv”, din totalul de 35 cadre didactice, 6 profesori au răspuns ”Întotdeauna”, 13 profesori ”Câteodată” iar 16 profesori ”Niciodată”. Aceste rezultate demonstrează că elaborarea unui profil al cursului este benefică pentru învățarea eficientă a elevilor în funcție de stilurile proprii de învățare.

Rezultatele sunt reprezentate grafic în Figura nr.4.16.

Figura nr.4.16. – Diagrama rezultatelor la întrebarea 3 – Chestionar – Anexa nr.5

La întrebarea nr.4: Utilizez rezultatele evaluărilor inițiale pentru a construi “profilurile individuale” de învățare ale elevilor mei, din totalul de 35 cadre didactice, 7 profesori au răspuns ”Întotdeauna”, 16 profesori ”Câteodată” iar 12 profesori ”Niciodată”. Aceste rezultate demonstrează că pentru a construi profilurile individuale de învățare este necesară utilizarea rezultatelor evaluărilor inițiale.

Rezultatele sunt reprezentate grafic în Figura nr.4.17.

Figura nr.4.17. – Diagrama rezultatelor la întrebarea 4 – Chestionar – Anexa nr.5

La întrebarea nr.5: ”La fiecare lecție folosesc mai multe strategii pentru a reuși să iau în considerare toate datele pe care le cunosc despre stilurile de învățare ale elevilor” din totalul de 35 cadre didactice, 18 profesori au răspuns ”Întotdeauna”, 15 profesori ”Câteodată” iar 2 profesori ”Niciodată”.

Rezultatele sunt reprezentate grafic în Figura nr.4.18.

Figura nr.4.18. – Diagrama rezultatelor la întrebarea 4 – Chestionar – Anexa nr.5

La întrebarea nr.6: ”La începutul unei activități noi explic în ce constă sarcina și care sunt rezultatele așteptate”, din totalul de 35 cadre didactice, toate cadrele didactice au răspuns ”Întotdeauna”, ceea ce înseamnă că la fiecare lecție, respectiv la începutul unei activități noi, cadrele didactice expun sarcinile pe care le au de realizat precum și rezultatele așteptate.

Rezultatele sunt reprezentate grafic în Figura nr.4.19.

Figura nr.4.19. – Diagrama rezultatelor la întrebarea 6 – Chestionar – Anexa nr.5

La întrebarea nr.7: ”Pe măsură ce lucrul progresează le amintesc elevilor cei mai importanți pași ai activității respective”, din totalul de 35 cadre didactice, toate cadrele didactice au răspuns ”Întotdeauna”, ceea ce înseamnă că toate cadrele didactice prezintă sistematic pașii activității respective.

Rezultatele sunt reprezentate grafic în Figura nr.4.20.

Figura nr.4.20. – Diagrama rezultatelor la întrebarea 7 – Chestionar – Anexa nr.5

La întrebarea nr.8: ” Introduc o sarcină nou prin mijloace auditive și vizuale”, din totalul de 35 cadre didactice, 24 cadre didactice au răspuns ”Întotdeauna” iar 11 cadre au răspuns ”Câteodată”, ceea ce înseamnă că 36,67% dintre profesorii chestionați nu folosesc mijloacele auditive și vizuale atunci când introduc o sarcină nouă. Acest lucru se datorează faptului că nu există mijloace auditive și vizuale sau se consideră că folosirea acestora nu ar ajuta elevii pentru realizarea sarcinilor date. Rezultatele sunt reprezentate grafic în Figura nr.4.21.

Figura nr.4.21. – Diagrama rezultatelor la întrebarea 8 – Chestionar – Anexa nr.5

La întrebarea nr.9: ” Pentru a stimula gândirea și participarea elevilor utilizez mijloace video, casete audio, fotografii, imagini și prezentări scrise sau orale”, din totalul de 35 cadre didactice, 25 cadre didactice au răspuns ”Întotdeauna” iar 10 cadre au răspuns ”Câteodată”, ceea ce înseamnă că 29% dintre profesorii chestionați nu consideră că mijloacele video, casete audio, fotografii,imagini și prezentări scrise sau orale stimulează gândirea, creativitatea și participarea elevilor la procesul instructiv-educativ.

Rezultatele sunt reprezentate grafic în Figura nr.4.22.

Figura nr.4.22. – Diagrama rezultatelor la întrebarea 9 – Chestionar – Anexa nr.5

La întrebarea nr.10: ” Mă asigur că elevii pot lucra în ritm propriu cel puțin o parte din fiecare lecție”, din totalul de 35 cadre didactice, toate cadrele didactice au răspuns ”Întotdeauna”, ceea ce înseamnă că fiecare cadru didactic se asigură că elevii pot lucra în ritm propriu cel puțin o parte din fiecare lecție. Rezultatele sunt reprezentate grafic în Figura nr.4.23.

Figura nr.4.23. – Diagrama rezultatelor la întrebarea 10 – Chestionar – Anexa nr.5

La întrebarea nr.11: ” Pe cât posibil, încurajez elevii să lucreze în perechi sau în grupuri mici”, din totalul de 35 cadre didactice, toate cadrele didactice au răspuns ”Întotdeauna”, ceea ce înseamnă fiecare cadru didactic încurajează elevii să lucreze în perechi sau în grupuri mici.

Rezultatele sunt reprezentate grafic în Figura nr.4.24.

Figura nr.4.24. – Diagrama rezultatelor la întrebarea 11 – Chestionar – Anexa nr.5

La întrebarea nr.12: ” Încurajez elevii să-și folosească propriile experiențe ca punct de început pentru un nou proces de învățare”, din totalul de 35 cadre didactice, 29 cadre didactice au răspuns ”Întotdeauna”, 5 cadre didactice au răspuns ”Câteodată” iar 1 cadru didactic a răspuns ”Niciodată”, ceea ce înseamnă 20% dintre cadrele didactice nu încurajează elevii să-și folosească propriile experiențe ca punct de început pentru un nou proces de învățare.

Rezultatele sunt reprezentate grafic în Figura nr.4.25.

Figura nr.4.25. – Diagrama rezultatelor la întrebarea 12 – Chestionar – Anexa nr.5

La întrebarea nr.13: ” Încurajez elevii să nu se concentreze exclusiv asupra rezultatelor unei sarcini, ci să se gândească și la modalitatea de abordare a acesteia”, din totalul de 35 cadre didactice, 33 cadre didactice au răspuns ”Întotdeauna” și 2 cadre didactice au răspuns ”Câteodată”, ceea ce denotă că aproape toate cadrele didactice încurajează elevii să se gândească la modalitatea de abordare a unei sarcini, nu numai la rezultatele obținute.

Rezultatele sunt reprezentate grafic în Figura nr.4.26.

Figura nr.4.26. – Diagrama rezultatelor la întrebarea 13 – Chestionar – Anexa nr.5

La întrebarea nr.14: ” Înțeleg că pot preda unui grup întreg de elevi și, în același timp, să acord atenție diferențelor individuale prin practicarea unor activități și ritmuri de lucru diferite”, din totalul de 35 cadre didactice, toate cadrele didactice au răspuns ”Întotdeauna”, ceea ce înseamnă fiecare cadru didactic poate preda unui grup întreg de elevi acordând atenție în același timp și diferențelor individuale prin practicarea unor activități și ritmuri de lucru diferite.

Rezultatele sunt reprezentate grafic în Figura nr.4.27.

Figura nr.4.27. – Diagrama rezultatelor la întrebarea 14 – Chestionar – Anexa nr.5

La întrebarea nr.15: ” Utilizez întrebări cu răspuns deschis și indicii pentru a încuraja diferite reacții din partea elevilor și pentru a verifica dacă procesul de învățare are loc”, din totalul de 35 cadre didactice, 27 cadre didactice au răspuns ”Întotdeauna”, 3 cadre didactice au răspuns ”Câteodată” iar 5 cadre didactice au răspuns ”Niciodată”, ceea ce înseamnă că 23% dintre cadrele didactice nu utilizează întrebări cu răspuns deschis și indicii pentru a încuraja reacții din partea elevilor. Rezultatele sunt reprezentate grafic în Figura nr.4.28.

Figura nr.4.28. – Diagrama rezultatelor la întrebarea 13 – Chestionar – Anexa nr.5

La întrebarea nr.16: ” Mă asigur că observațiile mele cu privire la activitatea elevilor iau în considerare atât procesul de lucru, cât și rezultatele avute în vedere”, din totalul de 35 cadre didactice, toate cadrele didactice au răspuns ”Întotdeauna”, ceea ce înseamnă că fiecare cadru didactic se asigură că observațiile cu privire la activitatea elevilor sunt luate în considerare atât în procesul de lucru cât și în cel al rezultatelor obținute. Rezultatele sunt reprezentate grafic în Figura nr.4.29.

Figura nr.4.29. – Diagrama rezultatelor la întrebarea 15 – Chestionar – Anexa nr.5

La întrebarea nr.17: ” Mă aștept la rezultate foarte bune din partea elevilor mei, dar știu să laud și fiecare pas mic făcut în timpul procesului de lucru”, din totalul de 35 cadre didactice, 32 cadre didactice au răspuns ”Întotdeauna” și 3 cadre didactice au răspuns ”Câteodată” ceea ce înseamnă că aproape toate cadrele didactice știu să laude fiecare pas mic al elevului făcut în timpul procesului de lucru. Rezultatele sunt reprezentate grafic în Figura nr.4.30.

Figura nr.4.30. – Diagrama rezultatelor la întrebarea 17 – Chestionar – Anexa nr.5

4.8. Concluzii. Valorificarea cercetării

Rezultatele cercetării sunt:

Un instrument care să le permită profesorilor să realizeze o corespondență cât mai bună între strategiile lor de predare și stilurile individuale de învățare.

Idei pe care Colegiul Tehnic ”Ioan Ciordaș” Beiuș să le poată folosi pentru a lua în calcul și a integra factorii necesari pentru evaluarea eficienței utilizării unei predări potrivite cu învățarea și pentru evaluarea impactului acesteia asupra percepției, succesului și ratei de retenție a elevilor.

Informațiile adunate prin intermediul metodelor le-am supus evaluării. În situațiile în care colecția de date a putut căpăta o expresie numerică am recurs la ordonarea și condensarea lor în forme ușor inteligibile cum ar fi: tabele de date și diagrame. O parte din informațiile adunate sunt prezentate sub formă de aprecieri, comentarii verbale, analize cantitative.

Înainte de realizarea corespondenței dintre metodele de predare și stilurile de învățare ale elevilor se va lua decizia strategiilor pe care intenționăm să o folosim pe parcursul predării prin completarea scopurilor și a strategiilor de predare. Aceasta este redată în Tabelul nr. 4.8.

Tabel nr.4.8.- Strategii de predare în funcție de stilurile de învățare ale elevilor

Stilul de învățare reprezintă modalitatea preferată de receptare, prelucrare, stocare și reactualizare a informației. În funcție de factorii interni și externi care conturează personalitatea omului, putem identifica o serie de stiluri diferențiate și pe dimensiuni generale.

Stilul de învățare presupune o combinație între stiluri și tipul de inteligență caracteristic unei persoane, tocmai de aceea putem vorbi de o structură flexibilă, fiind importante atât resursele interioare, cât și componentele externe, precum experiența, cerințele școlii, educația formală, informală și nonformală.

Identificarea stilului „preferat” presupune, în aceste condiții, adaptarea materialului de învățat și a mediului învățării în funcție de aspectele senzoriale și abilitățile cognitive specifice implicate. Între modalitățile de identificare a stilurilor de învățare putem evidenția:

reflectarea asupra propriilor experiențe de învățare prin comparare cu alte experiențe;

identificarea stilului de învățare pe baza descrierilor existente;

utilizarea de chestionare specifice pentru identificarea caracteristicilor stilului propriu de învățare;

experimentarea diverselor tipuri de învățare.

În urma studiului efectuat, se fac observații legate de predare. Personalul didactic cunoscând stilul individual de învățare al fiecărui elev (dovada; prin observație / dovadă scrisă – notă în registru, liste, plan de lecție, abordări personalizate) își va adapta planificarea lecției și predarea ei la stilurile preferate ale elevilor lor dezvoltând și celelalte stiluri.

De asemenea în ce privește autoevaluarea personalului în privința predării și învățării, cadrul didactic cunoscând stilurile individuale de învățare ale elevilor va adapta planificarea lecției și predarea ei la stilurile preferate de învățare ale elevilor dezvoltând și alte stiluri.

Se recomandă ca unele probleme legate de anumiți elevi: punctualitate, prezență, stiluri de învățare, standard de lucru, îndeplinirea sarcinilor etc. să fie analizate și monitorizate pentru a oferi elevilor oportunitatea de a folosi diferite metode pentru a ajunge la rezultatul stabilit.

În ce privește politica de predare și învățare se vor face mențiuni specifice cu privire la identificarea, înțelegerea și utilizarea stilurilor de învățare în predare, învățare și tutoriale.

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

Andrei, R, Copețchi, M, Dragnea, L, Manual de tehnici operaționale în activitatea de turism, Editura Irecson, București, 2006

Allport, G.W., Structura și dezvoltarea personalității, E.D.P., București, 1981.

Atanasiu, Ovidiu, Managementul instituțiilor de învățământ, Editura Agata, Botoșani, 2001.

Baban, A., Consiliere educațională, Editura Ardealul, Cluj-Napoca, 2001.

Boboc, Ion, Psihosociologia organizațiilor școlare și managementul educațional, Editura Didactică și Pedagogică (EDP), București, 2002.

Comănescu, I., Prelegeri de ,, Didactică școlară ” , Oradea, 2003

Cosmovici, A. , Iacob, L. – Psihologie școlară, Editura Polirom, Iași, 1999.

Cucoș, C, Pedagogie generală, Editura Polirom, 1994.

E, Merce (coordonator), Marketing turistic – turism si alimentație –manual pentru clasa a-XI-a si a-XII-a, Editura Oscar Print, Bucuresti, 2003

Gabriela Stănciulescu, Gabriela Tigu, Tehnica operațiunilor de turism, Editura All Beck, București, 1999

Ion Negret Dobridor, “Știința învățării “ , Ed. Polirom, Iasi, 2005.

Ionescu, Miron, Demersuri creative în predare și învățare, Presa Universitară Clujeană, 2000.

Ionescu, Miron, Chiș, V, Pedagogie aplicată, Editura Eikon, 2010

Iucu, Romiță, Managementul și gestiunea clasei de elevi, Editura Polirom, Iași, 2001.

Marcu, Vasile; Filimon, Letiția, Psihopedagogie pentru formarea profesorilor, Editura Universității din Oradea, 2010.

Marcu, Vasile; Orțan, Florica, Crișana: Programul de formare continuă pentru funcțiile de conducere din învățământul preuniversitar, Editura Universității din Oradea, 2004.

Marinescu, Mariana, “ Didactica Biologiei “ , Editura Paralela 45, Bucuresti, 2010.

Nicolescu, O. și alții, Ghidul managerului eficient, Editura Tehnică, București, 1993.

Opre, A., Introducere în teoriile personalității. Cluj Napoca: Editura ASCR, 2006.

Oprea Crenguta-Lacramioara, “Strategii didactice interactive“ , Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2010.

Orțan, Florica, Management educațional, Editura Universității din Oradea, 2003.

Ovidiu Atanasiu, Managementul instituțiilor de învățământ, Editura Agata, Botoșani, 2001;

Pacearca Stefan, “ Evaluarea competentelor – Ghid practic “ , Editura Aramis, Bucuresti, 2013.

Pintilie M., „Metode moderne de învățare evaluare”, Editura Eurodidact, Cluj Napoca, 2002;

Predescu, M., Personalitate și aspirație, Editura Facla, Timișoara, 1986.

Radu, I., Iluț, P., Matei, L., Psihologie socială, Ed. Exe S.R.L., Cluj-Napoca, 1994.

Țîrcovnicu V., „Învățământ frontal, învățământ individual, învățământ pe grupe” Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981;

Țuțu, M. C., Psihologia personalității, Editura Fundației Române de Mâine, București, 2007

http://psihopedagogie.blogspot.ro

http://banat.romaniaexplorer.com/

http://biblioteca.regielive.ro/

http://bucovina.romaniaexplorer.com/

http://carta.ro/obiective-turistice-banat/bucovina/crisana/dobrogea/maramures/

moldova/Muntenia/oltenia/transilvania/

http://obiective-turistice.romania-tourist.info/obiective-turistice-Banat/ Bucovina/ Crisana/Dobrogea/Maramures/Moldova/Munenia/Oltenia/Transilvani

http://old.zf.ro/companii/evolutia-turismului-intern-pe-piata-locala-comparatie-intre-romania-si-statele-din-regiune-13370140

http://ro.scribd.com/doc/88692688/Banatul-Turistic/Bucovina/ Crisana/Dobrogea/Maramures/Moldova/Munenia/Oltenia/Transilvania

http://ro.wikipedia.org/wiki/Portal:Metoda_%C8%99tiin%C8%9Bific%C4%83

http://transilvania.romaniaexplorer.com/

http://www.antena3.ro/romania/vesti-proaste-pentru-turismul-din-romania-numarul-vizitatorilor-straini-in-scadere-245681.html

http://www.didactic.ro/

Turismul in Romania

http://www.scribd.com/

http://www.turismland.ro/zona-turistica/banat/Bucovina/ Crisana/ Dobrogea/ Maramures/ Moldova/Munenia/Oltenia/Transilvania

www.biblioteca-digitala.ase.ro

ANEXA Nr.1

Punctele tari ale stilurilor de învățare

ANEXA Nr.2

CHESTIONAR Nr.1 (adresat elevilor)

Răspundeți la toate întrebările cu următoarele răspunsuri:

Aproape întotdeauna – 5 puncte

Adesea – 4 puncte

Câteodată – 3 puncte

Nu foarte des – 2 puncte

Aproape niciodată – 1 punct

Adunați punctele obținute și obțineți un punctaj total.

Stilul de învățare vizual

Pot să-mi amintesc mai bine ceva dacă și scriu acel lucru.

Pot să vizualizez imagini în minte.

Iau o mulțime de notițe despre ceea ce citesc sau aud.

Mă ajută dacă mă uit la o persoană atunci când vorbește.

Este greu pentru mine să îi înțeleg pe vorbitori atunci când este zgomot de fundal.

E mai ușor pentru mine să realizez o sarcină atunci când mă aflu într-un loc liniștit.

Este ușor pentru mine să înțeleg hărți, grafice.

Ascultarea radioului mă face să nu mă mai pot concentra atunci când citesc sau scriu.

Când rezolv un test pot “să văd” cartea și răspunsurile corecte din carte.

Nu pot să-mi amintesc glumele auzite.

Ca să pot să-mi amintesc anumite lucruri îmi formez imagini mentale care le reprezintă.

Trebuie să îmi notez ideile, dacă nu, le uit.

Stilul de învățare auditiv

Când citesc, ascult cuvintele în minte sau chiar citesc cu voce tare.

Trebuie să discut lucrurile pentru a le înțelege.

Prefer să mi se spună cum să execut ceva decât să citesc instrucțiunile.

Prefer să ascult o lectură sau o înregistrare decât să citesc o carte.

Pot foarte ușor să urmăresc ceea ce spune cineva chiar dacă nu-l privesc.

Îmi amintesc mai repede numele persoanelor decât figurile lor.

Îmi aduc aminte de lucruri dacă citesc despre ele cu voce tare împreună cu altcineva.

E greu pentru mine să vizualizez lucruri.

Cred că mă ajută dacă vorbesc în timp ce execut o sarcină.

Când învăț ceva nou prefer să mi se povestească înainte despre acel lucru.

Îmi place să termin o sarcină înainte de a începe o alta nouă.

Prefer să înregistrez un raport decât să îl scriu.

Stilul de învățare practic

Nu-mi place să citesc sau să ascult instrucțiuni, prefer să mă apuc de treabă.

Pot să studiez mai bine atunci când ascult muzică.

Am nevoie de pauze frecvente atunci când studiez.

Gândesc mai bine atunci când mă mișc. Studiul la birou nu este pentru mine.

Folosesc mult gestica, mâinile, atunci când vorbesc.

Când încep să citesc o carte îmi place să mă uit și la finalul povestirii.

Îmi iau notițe, dar niciodată nu le recitesc.

Notițele mele și biroul meu arată într-o dezordine totală, dar știu unde îmi găsesc lucrurile.

Îmi folosesc degetele pentru numărat și-mi mișc buzele când citesc pentru mine.

Îmi displace să-mi argumentez verbal munca.

Adesea visez cu ochii deschiși.

Prefer proiectele/sarcinile practice unor rapoarte scrise.

Interpretarea rezultatelor

Dacă obțineți un total sub 36 puncte stilul de învățare respectiv nu este preferat de dvs.

Dacă obțineți peste 36 puncte preferați acel stil de învățare care vă ajută să fiți mai eficienți.

ANEXA Nr.3

CHESTIONAR Nr.2 (adresat elevilor)

REFERITOR LA STILURILE DE ÎNVĂȚARE

Acest chestionar vă va ajuta să găsiți modul prin care puteți învăța cel mai bine.

Nu există răspunsuri corecte sau greșite

Pentru completarea chestionarului aveți la dispoziție aproximativ 10 și 30 minute, dar nu este NICI O PROBLEMĂ dacă durează mai mult.

Răspundeți la toate întrebările pentru a obține cele mai bune rezultate, sinceritatea este foarte importantă pentru completarea acestui chestionar

Răspundeți la întrebări prin DA sau NU.

Încercuiți doar un singur răspuns la fiecare întrebare

Aflați care este stilul dvs de învățare:

Obs. Cea mai înaltă curbă de pe grafic arată stilul dvs. de învățare preferat. Dacă curba are o evoluție aproximativ egală înseamnă că vă place să utilizați toate stilurile de învățare.

ANEXA Nr.4

CHESTIONAR Nr.3 (adresat elevilor)

PENTRU PREFERINȚA STILULUI DE ÎNVĂȚAT

(După R. Linksman, 1999)

1.Când întâlniți o persoana necunoscută, ce vă frapează prima oară la ea?

a. Înfățișarea sau modul cum se îmbracă

b. Felul cum vorbește, ceea ce spune sau cuvintele sale

c. Ceea ce simțiți despre ea

d. Modul cum se comportă persoana sau acțiunile ei

2. La câteva zile după ce ați cunoscut o persoană, ce anume vă amintiți cel mai bine despre ea?

a. Chipul

b. Numele

c. Cum v-ați simțit alături de ea, chiar dacă i-ați uitat numele sau chipul

d. Ceea ce ați făcut împreună cu ea, chiar dacă i-ați uitat numele sau chipul

3. Când intrați într-o cameră în care n-ați mai fost niciodată, ce vă atrage cel mai mult atenția?

a. Felul cum arată interiorul

b. Sunetele sau discuțiile dinăuntru

c. Cât de confortabil vă simțiți, emoțional sau fizic, în cameră

d. Ce activități au loc înăuntru și ce anume puteți face acolo

4. Când învățați ceva nou, cum trebuie să procedați?

a. Profesorul vă dă să citiți ceva scris pe hârtie sau pe tablă și vă arată cărți, imagini, grafice, hărți, desene sau obiecte, dar nu au loc discuții și nici nu se scrie nimic.

b. Profesorul explică totul verbal și vă permite să discutați subiectul și să puneți întrebări, dar nu vă oferă nimic să priviți, să citiți, să scrieți sau să faceți

c. Profesorul vă permite să scrieți sau să desenați informațiile, să atingeți în mod direct materialele, sau să faceți ceva cu mâinile.

d. Profesorul vă permite să vă sculați din bancă pentru a executa proiecte, simulări, experiențe, să jucați jocuri, să interpretați personaje și situații din viața reală, să explorați, să faceți descoperiri ori activități care vă îngăduie să vă deplasați, în scopul învățării.

5. Când îi învățați pe alții, cum procedați?

a. Le oferiți ceva la care să privească – un obiect, o imagine sau un grafic, fără explicații verbale ori discuții sau cu un nivel redus al acestora

b. Le explicați verbal, fără a le oferi materiale vizuale

c. Desenați, scrieți sau vă folosiți de mâini pentru a le explica

d. Le demonstrați o acțiune în mod practic și le cereți s-o facă împreună cu dumneavoastră

6. Ce tip de cărți preferați să citiți?

a. Cărți ce conțin descrieri menite să vă ajute să vizualizați cele ce se întâmplă

b. Cărți conținând informații exacte, istorie sau cu multe dialoguri

c. Cărți despre sentimentele și emoțiile personajelor, despre sentimente și relații sau despre perfecționarea minții și a corpului

d. Cărți scurte cu multă acțiune, sau care vă ajută să vă perfecționați într-un sport,într-un hobby sau să vă dezvoltați un anumit talent.

7. Ce preferați să faceți în timpul liber?

a. Să citiți o carte ori să răsfoiți o revistă

b. Să ascultați un talk-show radiofonic, să ascultați sau să interpretați muzica

c. Să scrieți, să desenați, să dactilografiați ori să faceți ceva cu mâinile

d. Să faceți sport, să construiți ceva sau să jucați un joc folosindu-vă de întregul corp.

8. Care dintre următoarele variante descrie modul în care puteți citi sau studia cel mai bine?

a. Puteți studia în prezența muzicii, zgomotelor sau a unor conversații, deoarece le eliminați mental.

b. Nu puteți studia în prezența muzicii, zgomotelor sau conversații, deoarece nu le puteți elimina mental.

c. Trebuie să vă simțiți confortabil, relaxat și puteți lucra cu sau fără muzică, dar vă distrag sentimentele negative ale altora.

d. Trebuie să vă simțiți confortabil, relaxat și puteți lucra cu sau fără muzică, dar vă distrag activitățile sau mișcările din odaie.

9. Când vorbiți cu cineva, în ce direcție vi se deplasează ochii? (Puteți ruga pe cineva să vă observe, pentru a vă ajuta să răspundeți la întrebare.)

a. Priviți direct chipul interlocutorului și doriți ca și el să vă privească.

b. Priviți interlocutorul doar scurt timp, apoi ochii vi se deplasează dintr-o parte în cealaltă, la stânga și la dreapta.

c. Priviți interlocutorul doar scurt timp, pentru a-i vedea expresia, apoi vă feriți ochii.

d. Priviți rarareori interlocutorul; în majoritate vă uitați în jos sau în lateral, dar dacă există activitate sau mișcări, priviți în direcția respectivă.

10. Care dintre următoarele atitudini vă descrie cel mai bine?

a. Oriunde v-ați afla, remarcați culorile, formele și desenele și vă pricepeți la culori și modele

b. Nu puteți suporta liniștea si, atunci când vi se pare ca un loc este prea tăcut, fredonați, cântați, vorbiți tare, sau deschideți radioul, televizorul, casetofonul etc.,pentru a menține un stimul auditiv în ambient

c. Sunteți sensibil față de sentimentele oamenilor, propriile dumneavoastră sentimente sunt rănite cu ușurință, nu vă puteți concentra când alții nu vă plac si pentru a lucra-aveți nevoie să vă simțiți iubit și acceptat

d. Vă vine greu să stați nemișcat pe locul dumneavoastră, trebuie să vă mișcați mult; dacă nu vă puteți părăsi scaunul, vă foiți, vă mișcați mult picioarele sau bateți tactul cu vârfurile pantofilor în podea

11. Care dintre următoarele atitudini vă descrie cel mai bine?

a. Remarcați dacă îmbrăcămintea oamenilor nu este asortată, sau dacă părul le este răvășit și adesea doriți să rectificați asemenea situații

b. Vă deranjează când cineva nu vorbește corect și sunteți sensibil față de anumite sunete, precum picuratul robinetelor sau zgomotul aparatelor casnice

c. Lăcrimați la episoadele triste din filme sau cărți

d. Vă foiți și nu vă găsiți locul când sunteți silit să rămâneți nemișcat și nu puteți sta prea mult timp în același loc

12. Ce anume vă deranjează cel mai mult?

a. Un loc dezordonat

b. Un loc prea tăcut

c. Un loc inconfortabil din punct de vedere fizic sau emoțional

d. Un loc în care nu se permit activități sau care nu oferă suficient spațiu de mișcare

13. Ce vă deranjează cel mai mult atunci când cineva vă predă un subiect?

a. Să ascultați o expunere neînsoțită de materiale vizuale

b. Să fiți nevoit să citiți în tăcere, fărăe xplicații verbale sau discuții

c. Să nu vi se îngăduie să desenați, să mâzgăliți, să atingeți ceva cu mâinile, sau să faceți însemnări, chiar dacă nu le veți reciti niciodată

d. Să fiți nevoit să priviți și să ascultați, fără a vă putea clinti

14. Rememorați o amintire fericită din viață. Petreceți câteva secunde căutând să vă amintiți cât mai multe detalii. După ce ați retrăit episodul, ce amintiri ies în evidență?

a. Cele văzute – descrierile vizuale ale oamenilor, locurilor și obiectelor

b. Cele auzite – dialoguri și conversații, replicile dumneavoastră și sunetele din jur

c. Senzațiile de pe piele și corp, precum și felul cum v-ați simțit, fizic și emoțional

d. Acțiunile și activitățile întreprinse de dumneavoastră și mișcările corpului

15. Rememorați o vacanță sau o călătorie. Petreceți câteva secunde căutând să vă amintiți cât mai multe detalii. După ce ați retrăit episodul, ce amintiri ies în evidență?

a. Cele văzute – descrierile vizuale ale oamenilor, locurilor și obiectelor

b. Cele auzite – dialoguri și conversații, replicile dumneavoastră și sunetele din jur

c. Senzațiile de pe piele și corp, precum și felul cum v-ați simțit, fizic și emoțional

d. Acțiunile și activitățile întreprinse de dumneavoastră și mișcările corpului

16. Imaginați-vă că ați fi nevoit să vă petreceți tot timpul în unul din următoarele locuri, în care se desfășoară activități diferite. Unde v-ați simți cel mai confortabil?

a. Un loc în care puteți să citiți; să priviți tablouri, opere de artă, hărți, grafice și fotografii; să rezolvați puzzle-uri vizuale, de felul labirinturilor sau descoperirii fragmentului lipsă dintr-un tablou; săjucați jocuri cu litere, de tip scrabble; să efectuați decorațiuni interioare etc.

b. Un loc în care puteți asculta muzica,talk-show-uri radiofonice sau TV, ori știri; să cântați vocal sau la un instrument; să jucați jocuri verbale, să participați la dezbateri; să citiți cu voce tare, să recitați fragmente din piese sau filme etc.

c. Un loc în care puteți desena, picta, sculpta sau crea obiecte artizanale; să scrieți sau să dactilografiați; să efectuați activități ce implică mâinile, așa cum sunt cântatul la un instrument, jucatul de șah, dame etc.; să construiți machete

d. Un loc în care puteți să faceți sport, să jucați jocuri cu mingea, ori jocuri de acțiune, care implică mișcarea trupului, sau să jucați în piese ori spectacole; să efectuați proiecte în care să vă deplasați constant; să efectuați experiențe, sau să explorați și să descoperiți lucruri noi; să construiți sau să reparați diverse obiecte; să participați în activități de echipă cu caracter competitiv

17. Dacă ar fi necesar să vă reamintiți un cuvânt nou, vi l-ați aminti cel mai bine:

a. Văzându-l

b. Auzindu-l

c. Scriindu-l

d. Mimându-l, mental sau fizic

ANEXA Nr.5

CHESTIONAR (adresat cadrelor didactice)

privind corespondența dintre metodele de predare și stilurile de învățare ale elevilor

Acest chestionar vă va ajuta să realizați corespondența între metodele de predare și stilurile de învățare ale elevilor.

Răspundeți la întrebări prin ”Întotdeauna”, ”Câteodată” sau ”Niciodată”

DECLARAȚIE DE AUTENTICITATE

A

LUCRĂRII METODICO-ȘTIINȚIFICE PENTRU ACORDAREA GRADULUI DIDACTIC I

Titlul lucrării: ANALIZA POTENȚIALULUI TURISTIC PE REGIUNI. APLICABILITATE PE STILURI DE ANALIZĂ ȘI ÎNVĂȚARE

Autorul lucrării: PAȘCALĂU AURELIA – IUSTINA

Lucrarea de față este elaborată în vederea obținerii gradului didactic I organizat de către D.P.P.P.D. din cadrul Universității din Oradea, sesiunea August 2015.

Prin prezenta, subsemnata Pașcalău Aurelia – Iustina declar pe proprie răspundere că această lucrare a fost elaborată de către mine, fără nici un ajutor neautorizat și că nici o parte a lucrării nu conține aplicații sau studii de caz publicate de alți autori. Declar, de asemenea, că în lucrare nu există idei, tabele, grafice, hărți sau alte surse folosite fără respectarea legii române și a convențiilor internaționale privind drepturile de autor.

30.08.2015