Analiza Impozitului Indirect In Formarea Venitului Bugetar

=== bd93d27dc7789448a08d921d2528bca286e1444c_628362_1 ===

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE FINANȚE, ASIGURĂRI, BĂNCI ȘI BURSE DE VALORI

Lucrare de licență

cu titlul

Analiza impozitului indirect în formarea venitului bugetar

Coordonator științific:

Absolvent:

București

2018

Cuprins

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. RESURSELE FINANCIARE PUBLICE SI POLITICA

FISCALĂ

1.1.Noțiuni generale privind veniturile bugetare

1.2.Politica fiscală și principiile acesteia

CAPITOLUL II. TAXA PE VALOARE ADAUGATĂ

2.1. Noțiuni teoretice și legislative privind taxa pe valoare

adaugată

2.2. Ponderea taxei pe valoare adaugată în veniturile bugetare și în

PIB în România

2.3. Ponderea taxei pe valoare adaugată în veniturile bugetare și în

PIB în unele țări membre ale Uniunii Europene

CAPITOLUL III. ACCIZELE SI TAXELE VAMALE

3.1. Noțiuni teoretice și legislative privind accizele și taxele

vamale

3.2. Ponderea accizelor și a taxelor vamale în veniturile bugetare

și în PIB în România

3.3. Ponderea accizelor și a taxelor vamale în veniturile bugetare

și în PIB în unele țări membre ale Uniunii Europene

CAPITOLUL III. CORELAȚIA DINTRE IMPOZITELE INDIRECTE ȘI

VARIABILE MACROECONOMICE

3.1. Metodologie și baza de date

3.2. Rezultate și concluzii

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

CAPITOLUL I. RESURSELE FINANCIARE PUBLICE ȘI POLITICA

FISCALĂ

1.1.Noțiuni generale privind veniturile bugetare

Având la baza literatura de specialitate, putem spune ca resursele financiare la nivel național cuprind ansamblul resurselor financiare ale autorităților și instituțiilor publice, resursele întreprinderilor publice și private, resursele organizațiilor fără scop lucrativ , precum și resursele populației. Resursele financiare publice reprezintă acumulările bănești de la persoanele fizice și juridice în scopul realizării funcțiilor și sarcinilor statului.Resursele financiare publice atrase la bugetul de stat, îmbracă diferite forme:

Impozite, taxe, contribuții sociale obligatorii, amenzi, penalități,vărsăminte din veniturile instituțiilor publice;

Redevențe și chirii din concesiuni și închirieri de terenuri și alte bunuri proprietate de stat;

Împrumuturi de stat primite de la persoane fizice sau juridice;

Rambursări ale împrumuturilor de stat acordate;

Dobânzi primite la împrumuturile acordate;

Donații, ajutoare, resurse primite cu titlu nerambursabil și alte transferuri;

Alte venituri.

Pentru toate țările din Uniunea Europeană, impozitele reprezintă principalul mod de constituirea a resurselor statului, ele fiind indispensabile în funcționarea instituțiilor publice. Așadar, resursele financiare publice se formează în primul rând, ca urmare a sistemului fiscal ce stă la baza fiecărui stat în parte și a politicii fiscale aplicată de acesta.

Resursele financiare publice, pot fi împărțite în funcție de mai multe criterii de clasificare. Primul dintre acestea pe care îl vom prezenta este reprezentat de frcventa cu care sunt folosite, astfel ca acestea sunt:

Resurse publice ordinare;

Resurse publice extraordinare.

În categoria resurselor publice ordinare, așa cum reiese și din cadrul definiției sunt incluse acele resurse ce sunt utilizate în mod frecvent în cadrul societății și cele mai importante dintre acestea sunt reprezentate de impozite și contribuții. De celealalta parte, se afla resursele financiare publice extraordinare care apar doar ca urmare a unor condiții social economice excepționale, având la baza anumite cauze. Dintre acestea putem menționa în primul rând, împrumuturile de stat sau emisiunea de monedă.

Un alt criteriu de clasificare al resurselor financiare publice este reprezentat de criteriul economic, care ne interesează foarte mult, deoarece în funcție de acesta se face distincția între următoarele tipuri de resurse:

Resurse publice de natură fiscală;

Resurse publice de natură nefiscala;

Resurse ce provin din împrumuturi;

Resurse ce provin din activitatea de emisiune monetară;

Resurse de trezorerie.

Pe de altă parte, resursele pot fi clasificare și în funcție de bugetul la care se colectează, putând astfel să întâlnim resurse ale bugetului de stat, resurse ale bugetelor locale, precum și resurse ale asigurărilor sociale de stat sau cu destinație specială.

.Nu în cele din urmă, resursele financiare publice, pot fi clasificare în funcție de modalitatea prin care se formează, astfel întâlnim resurse financiare interne și externe, precum și în funcție de criteriu administrativ, în conformitate cu care resursele publice sunt clasificare asemănător cu cea întâlnită în funcție de criteriul bugetului la care se colectează, întâlnind astfel, pe de o parte, resurse publice ale administrației centrale, locale și ale asigurărilor sociale, iar pe de cealalta parte, resursele ale statului feudal, statelor membre și ale entităților de la nivel local.

În continuare vom prezenta partea din cadrul resurselor financiare publice care ne interesează cel mai mult și anume resursele de natură fiscală.

Așa cum am precizat anterior, resursele financiare publice sunt formate în proporție de este 90% din impozite, taxe și contribuții colectate atât de la persoanele fizice, cât și de la persoanele juridice, în concordanță cu legislația fiscală în vigoare.

Impozitele pot fi clasificate, la fel ca și veniturile financiare publice, în funcție de mai multe criterii, Un prim criteriu este cel al obiectului impozitului care dă naștere la trei categorii importante de impozite și anume: impozitele pe avere, impozitele de venit și impozitele pe cheltuieli. În ceea ce privește impozitele pe avere, aceastea includ toate acele impozite ce se aplică averii deținute de cetățenii, indiferent de forma sub care aceasta se prezintă. Impozitele de venit vizează impozitarea veniturilor ce provin din diferite tipuri de activități, în timp ce impozitele pe cheltuieli au în vederea aplicarea impozitului asupra acelor cheltuieli efectuate în scopul obținerii veniturilor, afectate în vederea obținerii bunurilor și a serviciilor.

Pe de altă parte un alt criteriu important este dat de administrația care colectează impozitele, ceea ce face diferența între impozitele generale, colectate la bugetul de stat și impozitele locale, plătite la autoritățile locale. Totodată impozitele pot fi împărțite și în funcție de forma sub care acestea se colectează, astfel întâlnim impozite în bani și impozile în natură.

Un alt criteriu pe care îl vom prezenta, dar care prezintă o importanță deosebită este reprezentat de modalitatea în care se reflectă sarcina fiscală asupra suportatorului. Aceasta clasificare este utilizată și în cadrul legislației noastre. Așadar, putem spune că resursele financiare publice în momentul actual pot fi clasificate în următoarele categorii:

Impozite directe;

Impozite indirecte

Contribuțiile sociale;

Alte taxe.

1.2.Politica fiscală și principiile acesteia

Statul intervine în cadrul economiei, în vederea colectării veniturile necesare la bugete prin intermediul politicii fiscale pe care o aplică. Politică fiscală este o componentă a politicii financiare care reprezintă totalitatea metodelor și a mijloacelor concrete privind procurarea și dirijarea resurselor, precum și instrumentele, instituțiile și reglementările financiare utilizate de stat pentru influențarea proceselor economice și a relațiilor sociale dintr-o etapă determinată. Așa cum am prezentat și la sistemul fiscal , politică fiscală este strict reglementată prin lege și este desemnată în cadrul autorităților publice de încasare și utilizare a resurselor indispensabile consumului public, precum și procurării de bunurii și servicii.

Strans legat de conceptul de politician fiscala apare si cel de presiune fiscala. Presiunea fiscală poate fi definită ca desemnând intensitatea cu care sunt colectate impozitele, taxele și contribuțiile datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice. În cadrul literaturii de specialitate acest concept este definit și ca fiind gradul de fiscalitate înregistrat.

Important de menționat este faptul că presiunea fiscală poate fi intrepretata din două perspective diferite:

din punctul de vedere al plătitorului de plătitorului de impozite, taxe și contribuții, aceasta desemnează procentul în care contribuabilul suporta sarcina fiscală ce îi este stabilită prin intermediul legislației în vigoare. Mărimea acestui indicator arata astfel cât la sută din venitul impozabil al persoanelor fizice și juridice este utilizat în vederea acoperirii nevoilor generale pe care le prezintă societatea. Atunci când indicatorul înregistrează o evoluție ascendenta, acest lucru înseamnă că venitul ce rămâne la dispoziția persoanei fizice sau juridice scade, iar veniturile colectate de stat cresc.

Din punctul de vedere al statatului, mărimea acestui indicator desemnează cât anume din venitul ce se obține la nivel național de toate persoanele fizice și juridice, ajuta la formează resurselor publice ale statului. Atunci când acest indicator prezintă o evoluție descendentă, acest lucru înseamnă că deficitul bugetar va crește, iar atunci când presiunea fiscala este în creștere, creștere și gradul de acoperire a cheltuielilor bugetare.

Acest fenomen de presiune fiscală prezintă efecte foarte importante atât la nvielul intreprinderilor și a persoanelor juridice, cât și în ceea ce privește statul. Este vorba în primul rând de efectele economice care apar la nivelul modificării cererii agregate la nivelul societății, precum și la nivelul individual. La nivelul agregat, creșterea presiunii fiscale conduce la reducerea cererii globale prin preluarea unei părți mai mari din venitul nominal la dispoziția statului. Scăderea cererii agregate pentru consumul privat este, într-o oarecare măsură, compensată prin creșterea consumului de bunuri publice.

Dimpotrivă, scăderea presiunii fiscale are ca urmare creșterea părții venitului nominal lăsat la dispoziția agenților economici, ceea ce mărește cererea de bunuri private. Aceste efecte sunt luate în vedere la elaborarea politicii fiscale, și anume: pentru relansarea economică se va reduce presiunea fiscală, iar pentru stoparea fenomenelor inflaționiste se va spori presiunea fiscală. Trebuie de avut în vedere și faptul că manevrarea presiunii fiscale din perspectiva necesităților de finanțarea a deficitului bugetar are unele restricții descrise de curba Laffer și anume: există un grad optim al presiunii fiscale, la care veniturile bugetare sunt maxime. Creșterea presiunii fiscale peste acest prag are ca efect scăderea veniturilor bugetare, ca urmare a descurajării contribuabililor.

CAPITOLUL II. TAXA PE VALOARE ADAUGATĂ

2.1. Noțiuni teoretice și legislative privind taxa pe valoare adaugată

Taxa pe valoare adăugată este unul dintre cele mai importante impozite indirecte, care aduce la bugetul de stat o mare parte din cadrul veniturile publice ale țării noastre, alături de celelalte tipuri de impozite indirecte.

Cadrul juridic legislativ care stă la baza taxei pe valoarea adăugată este reprezentat de Titlul VII din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea anumite precizări cu privire la modalitate de percepere și de aplicare a acestui tip de impozit indirect sunt prevăzute și în cadrul Codului de Procedura Fiscală.

Titlul VII al Noului Cod Fiscal începe prin prezentarea definirii termenilor utilizați, urmând ca în cadrul Capitolului II să fie prezentate unele dintre cele mai complexe și importante aspecte cu privire la acest tip de impozit și anume operațiunile ce sunt supuse aplicării TVA. Așadar, în conformitate cu prevederile legislației fiscalE în vigoare, operatiunile din cadrul sferei de TVA pot fi incluse în una din următoarele categorii:

Operațiuni taxabile;

Operațiuni scutite cu drept de deducere;

Operațiuni scutite, fără drept de deducere

În ceea ce privește condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o operațiunile desfășurată de o societate comercială, acestea sunt în număr de patru și sunt prevăzută în cadrul 268 din Noul Cod Fiscal. În conformitate cu acesta, sunt considerate operațiuni impozabile toate acele ce intra în categoria livrarilor de bunuri sau a prestărilor de servicii, al căror loc este considerat în România și care apar ca urmare a realizării unei activități economice, așa cum sunt ele prevăzute de către legislația fiscală în vigoare, fiind realizate de o persoană ce intra în categoria celor supuse platii acestui impozit. În ceea ce privește definirea și prezentarea activităților care sunt considerate livrării de bunuri și prestării de servicii, acestea sunt prevăzute în cadrul articolelor 270-272 din Noul Cod Fiscal, fiind astfel prezentate atât principalele operațiuni din sfera celor două categorii, cât și cele mai importante excepții de la acestea.

Imediat ce sunt stabilite operațiuni ce intra în categoria celor supuse acestui tip de impozite, pentru o aplicare corectă a taxei pe valoare adăugată este important să se stabilească persoanele obligate la plata acesteia. Cadrul juridic legislativ care stă la baza persoanelor supuse taxei pe valoare adăugată este reprezentat de articolul 269 din Noul Cod Fiscal. În conformitate cu acesta, este persoana impozabilă și intră în categoria plătitorilor de TVA orice persoană care, indiferent de loc, desfășoară o activitate de natură economică, care poate fi fie de tipul activităților, prestatorilor de servicii, fie de tipul producătorilor sau a comercianților. Totodată, legiuitorul fiscal prevede faptul că este considerată activitate economică supusă taxei pe valoare adăugată și acea activitate prin intermediul cărora se exploatează bunuri, fie că sunt de natura corporală, fie că sunt necorporale, cu condiția ca această activitate să fie îndeplinită în scopul realizării unor venituri pe o perioadă lungă de timp.

O altă prevedere foarte importantă cu privire la persoanele ce intra în categoria plătitorilor de taxa pe valoare adăugată este prezentată prin intermediul alineatului 3 din articolul 269, în conformitate cu care și persoanele fizice pot intra în categoria acestora cu condiția ca efectueze livrări de bunuri imobile.

Capitolul V din Noul Cod Fiscal vine să stabilească care este locul operațiunilor ce sunt prevăzute ca fiind parte din sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată. În ceea ce privește prima categorie de operațiuni din această spera, respectiv livrarea de bunuri, putem spune că locul acestora diferă în funcție de tipul de bun la care de referă. Astfel că, în cazul în care operatiuniunea supusă TVA vizeaz livrarea unor bunuri, fie de către furnizor, fie de către comparator sau de o altă persoană, atunci locul este cel în care se afla bunurilor în momentul în care sunt preluate în vederea transportului. Dacă însă, bunurile ce urmează a fi livrate, sunt de natura celor ce trebuie instalate sau montate, atunci locul acestei operațiuni este considerat cel în care se duce la îndeplinire activitatea și anume cel în care sunt instalate sau montate respectivele bunuri. Poate există și văzul în care bunurile ce fac obeictul livrării nu sunt transportate, caz în care locul livrării este considerat cel în care acestea sunt puse la dispoziția cumpărătorului.

Există și excepții importante de la prevederile menționate anterior, astfel ca legiuitorul prevede cazul vânzărilor la distanța dintre România și un al stat membru din Uniunea Europeană, situație în care nu mai este aplicabilă regulă potrivit căreia locul livrării este cel în care se afla bunurile în momentul preluării spre livrare, ci se prevede excepția că locul unei astfel de operațiuni să fie cel în celălalt stat membru al Uniunii Europene, cu condiția ca persoana care face livrarea respectivelor bunuri să nu pună la dispoziția celeilalte persoana un cod de înregistrare în scop de TVA, atribuit de către celălalt stat membru.

În ceea ce privește locul prestării serviciilor, regulă generală este aceea în care persoana care beneficiază de respective operațiuni, își primește serviciile, cu alte cuvinte este locul în care se afla beneficiarul serviciilor prestate supuse taxei pe valoare adăugată, Pe de lată parte, poate există și cazul în care beneficiarul seviciilor nu este o persoană impozabilă, ceea ce face ca locul prestării respectivelor servicii să fie cle în care se afla sediu prestatorului. Aceste reguli generale, așa cum era de așteptat prezintă și numeroase excepții, prevăzute în cadrul alineatelor 4 și 5 din articolul 278 al Noului Cod Fiscal. În cadrul operațiunilor incluse în sfera de TVA, așa cum am precizat și anterior, sunt cuprinse și cele privind achizițiile și livrările intracomunitare de bunuri, precum și importurile de bunuri. Locul achizițiilor intracomunitare de bunuri este considerat cel în care se afla bunurile supuse operațiuni în momentul în care are loc încheierea expedierii sau a transportului acestora, în timp ce locul importurilor de bunuri este considerat ca fiind teritoriul statului pe care se afla bunurile, în momentul în care intra în Comunitate, fiind prevăzute și excepții.

Un alt aspect foarte important cu privire la taxa pe valoare adăugată, dup ace au fost stabilite operațiunile impozabile și persoanele obligate la plata acestei taxe este legat de cotele care se aplică în ceea ce privește acest impozit precum și baza asupra căreia acestea se aplică.

Cotele de taxa pe valoare adăugată din România au suferit numeroase modificări de-a lungul timpului ca urmare a măsurilor de politica fiscală impuse de către stat în vedera respectării cerințelor impuse se un sistem fiscal stabil și eficient.

În prezent, în România sunt aplicabile trei cote:

Cota standard de TVA, de 19% începând cu data de 1 ianuarie 2017

Cota redusă de 9%

Cota redusă de 5%

În continuare vom aborda o altă problematica foarte importantă în ceea ce privește taxa pe valoare adăugată și anume faptul generator și exibilitatea acesteia. În ceea ce privește fpatul generator, aceasta este dat de faptul prin care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legislația în vigoare cu privire la exigibilitatea taxei și acesta apare, ca regulă generală, în momentul în care sunt livrarte bunurile ce fac parte din operațiunile supuse taxei pe valoare adăugată sau sunt prestate serviciile respective. În ceea ce privește exigibilitatea, aceasta vizează două aspecte:

Exigibilitatea taxei le valoare adăugată, reprezentând momentul în care organele și instituțiile statului indreptatile cu percerea TVA au dreptul de a cere plată acestui timp de impozit;

Exigibilitatea platii taxei pe valoare adăugată, fiind reprezentată de momentul în care aceasta trebuie virata la bugetul de stat.

Legiuitorul fiscal face astfel diferența între cele două tipuri de exigibilității în ceea ce privește TVA, doarece momentele la care acestea intervin diferă. Astfel că, ca regulă generală, exigibilitatea taxei apare în momentul în care intervine faptul generator, de la această regulă fiind prevăzute și anumite excepții importante, respectiv cea în care o facture este emisă înainte de faptul generator, ceea ce face ca exigibilitatea să apară în momentul emiterii facturii, cazul în care se înregistrează plăți în avans, lucuru care duce ca exigibilitatea taxei să apară în momentul în care se încasează avansul, atunci când acest lucru se întâmplă înainte de faptul generator și situația în care operațiunile impozabile se realizează prin intermediul masinilor automate, ceea ce duce la stabilirea exigibilității taxei ca fiind momentul în care este extras numerarul, atunci când acesta este înainte de faptul generator. De cealaltă parte, întâlnim exigibilitatea platii taxei care corespunde momentului în care persoana obligată la plata taxei trebuie să depună decontul de TVA, acesta fiind până la data de 25 inclusiv a lunii următoarei celei la care se referă.

În anul 2017 au apărut o serie foarte importantă de modificări din punct de vedere legislativ cu privire la taxa pe valoarea adăugată aplicabilă în România. Un dintre modificări vizează înregistrarea în scop de TVA a societatil obligate să facă acest lucru.

Astfel, în Monitorul Oficial numărul 780/03.10.2017 a fost publicat OPANAF nr. 2856/2017 în conformitate cu care sunt stabilite criteriile cu privire la evaluarea riscului fiscal în cazul înregistrării și anularii înregistrării în scopuri de taxa pe valoarea adăugată, pentru aprobarea Procedurii privind evaluarea riscului fiscal pentru persoanele impozabile care solicita înregistrarea în scopuri de taxa pe valoarea adăugată.

Scopul acestui ordin este acela de a introduce un număr de indicatori a căror neîndeplinire reprezintă în viziunea organismelor specializate ale statului, risc fiscal și în funcție de care societățile comerciale care sunt obligate prin legislație, respectiv cele care depășesc pragul privind cifra de afaceri, cât și cele care își exprima această opțiune, să se înregistreze în scopuri de TVA vor trebui să întocmească documentația necesară obținerii codului de TVA.

Procedura de rambursare a taxei pe valoarea adăugată a suferit recent modificări.
Potrivit normelor din cadrul Codului de procedura fiscală, în ceea ce privește decontul cu suma negativă de taxa pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare pentru care suma solicitată la rambursare este de până la 45.000 lei, organul fiscal central rambursează taxa cu efectuarea inspecției fiscale.

În cazul decontului cu suma negativă de TVA cu opțiune de rambursare depus de contribuabilul care beneficiază de o eșalonare la plata, organul fiscal central va rambursa taxa cu efectuarea, ulterior, a inspecției fiscale, iar în cazul debitorilor care nu dețin bunuri în proprietate, situația de dificultate generată de lipsa temporară de disponibilități bănești și capacitatea financiară de plată pe perioada de eșalonare la plata se menționează de debitor în cererea depusă pentru acordarea eșalonării (contribuabilul nu mai trebuie să mai depună programul de restructurare sau de redresare financiară). Organul fiscal verifica și constată situația de dificultate generată de lipsa temporară de disponibilități bănești din informațiile prezentate de debitor în cerere și/sau din informații și/sau documente relevante deținute de organul fiscal.

2.2. Ponderea taxei pe valoare adaugată în veniturile bugetare și în PIB în Romania

=== bd93d27dc7789448a08d921d2528bca286e1444c_646778_1 ===

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE FINANȚE, ASIGURĂRI, BĂNCI ȘI BURSE DE VALORI

Lucrare de licență

cu titlul

Analiza impozitului indirect în formarea venitului bugetar

Coordonator științific:

Absolvent:

București

2018

Cuprins

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. RESURSELE FINANCIARE PUBLICE SI POLITICA

FISCALĂ

1.1.Noțiuni generale privind veniturile bugetare

1.2.Politica fiscală și principiile acesteia

CAPITOLUL II. TAXA PE VALOARE ADAUGATĂ

2.1. Noțiuni teoretice și legislative privind taxa pe valoare

adaugată

2.2. Ponderea taxei pe valoare adaugată în veniturile bugetare și în

PIB în România

2.3. Ponderea taxei pe valoare adaugată în veniturile bugetare și în

PIB în unele țări membre ale Uniunii Europene

CAPITOLUL III. ACCIZELE SI TAXELE VAMALE

3.1. Ponderea accizelor și a taxelor vamale în veniturile bugetare

și în PIB în România

3.2. Ponderea accizelor și a taxelor vamale în veniturile bugetare

și în PIB în unele țări membre ale Uniunii Europene

CAPITOLUL III. CORELAȚIA DINTRE IMPOZITELE INDIRECTE ȘI

VARIABILE MACROECONOMICE

3.1. Metodologie și baza de date

3.2. Rezultate și concluzii

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

CAPITOLUL I. RESURSELE FINANCIARE PUBLICE ȘI POLITICA

FISCALĂ

1.1.Noțiuni generale privind veniturile bugetare

Având la baza literatura de specialitate, putem spune ca resursele financiare la nivel național cuprind ansamblul resurselor financiare ale autorităților și instituțiilor publice, resursele întreprinderilor publice și private, resursele organizațiilor fără scop lucrativ , precum și resursele populației.

In sens etimologic, cuvintul finante isi are originea in cuvantul de origine latina “ finare” care defineste actiunea de a termina, a incheia, sau in sens restrans, actiunea de a aranja o afacere, a termina un diferend prin mijlocirea banului, o acțiune judecătorească sau o hotarâre a justiției în legătură cu o plată de bani.

Conceptul de finante publice poate fi definit ca fiind ansamblul sau cvasitotalitatea proceselor și relațiilor economice în formă bănească, ce se produc în toate sferele reproducției Aceste procese și relații economice au ca scop, în principal, procurarea, distribuirea, utilizarea și reconstituirea continuă a resurselor bănești pentru derularea diferitelor activități în care sunt implicate, în mod firesc, persoane fizice și juridice, inclusiv statul sau alte autorități publice.

De cealalta parte, intalnim cheltuielile publice, acestea fiind reprezentate de totalitatea relatiilor economice prin intermediul carora sunt repartizare resursele financiare publice, in vederea acoperirii nevoilor de aceeasi natura. Un aspect important de mentionate ste dat de faptul ca, spre deosebire de sectorul privat in cadrul caruia cheltuielile se stabilesc in functie de veniturile veniturile proprii, in ceea ce priveste domeniul public, situatia sta invers, astfel ca statul identifica toate nevoile si ulterior stabileste resursele si modalitatile prin care aceste nevoi pot fi satisfacute in cadrul statului.

In ceea ce priveste cheltuielile publice, ca si in resurselor financiare publice, acestea pot fi impartit in functie de mai multe criterii. Vorbim, in primul rand, de cheltuieli ordinare sau extraordinare, clasificate astfel in functie de criteriul repetabilitatii, cheltuieli cu caracter definitive, temporar sau posibil, clasificate in functie de criteriul financiar, cheltuieli curente, de capital sau de transfer, clasificate in functie de criteriul economic si cheltuieli clasificate in functie de domeniul financiar, respectiv in functie de domeniul in care apar, intalnind astfel cheltuieli cu educatia, cu sanatatea, cu asistenta sociala, cultura, religie, administratie de stat etc. Cele mai importate criterii de clasificare a cheltuielilor publice sunt criteriul functional si criteriul economic.

Resursele financiare publice reprezintă acumulările bănești de la persoanele fizice și juridice în scopul realizării funcțiilor și sarcinilor statului.Resursele financiare publice atrase la bugetul de stat, îmbracă diferite forme:

Impozite, taxe, contribuții sociale obligatorii, amenzi, penalități,vărsăminte din veniturile instituțiilor publice;

Redevențe și chirii din concesiuni și închirieri de terenuri și alte bunuri proprietate de stat;

Împrumuturi de stat primite de la persoane fizice sau juridice;

Rambursări ale împrumuturilor de stat acordate;

Dobânzi primite la împrumuturile acordate;

Donații, ajutoare, resurse primite cu titlu nerambursabil și alte transferuri;

Alte venituri.

Pentru toate țările din Uniunea Europeană, impozitele reprezintă principalul mod de constituirea a resurselor statului, ele fiind indispensabile în funcționarea instituțiilor publice. Așadar, resursele financiare publice se formează în primul rând, ca urmare a sistemului fiscal ce stă la baza fiecărui stat în parte și a politicii fiscale aplicată de acesta.

Resursele financiare publice, pot fi împărțite în funcție de mai multe criterii de clasificare. Primul dintre acestea pe care îl vom prezenta este reprezentat de frcventa cu care sunt folosite, astfel ca acestea sunt:

Resurse publice ordinare;

Resurse publice extraordinare.

În categoria resurselor publice ordinare, așa cum reiese și din cadrul definiției sunt incluse acele resurse ce sunt utilizate în mod frecvent în cadrul societății și cele mai importante dintre acestea sunt reprezentate de impozite și contribuții. De celealalta parte, se afla resursele financiare publice extraordinare care apar doar ca urmare a unor condiții social economice excepționale, având la baza anumite cauze. Dintre acestea putem menționa în primul rând, împrumuturile de stat sau emisiunea de monedă.

Un alt criteriu de clasificare al resurselor financiare publice este reprezentat de criteriul economic, care ne interesează foarte mult, deoarece în funcție de acesta se face distincția între următoarele tipuri de resurse:

Resurse publice de natură fiscală;

Resurse publice de natură nefiscala;

Resurse ce provin din împrumuturi;

Resurse ce provin din activitatea de emisiune monetară;

Resurse de trezorerie.

Pe de altă parte, resursele pot fi clasificare și în funcție de bugetul la care se colectează, putând astfel să întâlnim resurse ale bugetului de stat, resurse ale bugetelor locale, precum și resurse ale asigurărilor sociale de stat sau cu destinație specială.

.Nu în cele din urmă, resursele financiare publice, pot fi clasificare în funcție de modalitatea prin care se formează, astfel întâlnim resurse financiare interne și externe, precum și în funcție de criteriu administrativ, în conformitate cu care resursele publice sunt clasificare asemănător cu cea întâlnită în funcție de criteriul bugetului la care se colectează, întâlnind astfel, pe de o parte, resurse publice ale administrației centrale, locale și ale asigurărilor sociale, iar pe de cealalta parte, resursele ale statului feudal, statelor membre și ale entităților de la nivel local.

În continuare vom prezenta partea din cadrul resurselor financiare publice care ne interesează cel mai mult și anume resursele de natură fiscală.

Așa cum am precizat anterior, resursele financiare publice sunt formate în proporție de este 90% din impozite, taxe și contribuții colectate atât de la persoanele fizice, cât și de la persoanele juridice, în concordanță cu legislația fiscală în vigoare.

Impozitele pot fi clasificate, la fel ca și veniturile financiare publice, în funcție de mai multe criterii, Un prim criteriu este cel al obiectului impozitului care dă naștere la trei categorii importante de impozite și anume: impozitele pe avere, impozitele de venit și impozitele pe cheltuieli. În ceea ce privește impozitele pe avere, aceastea includ toate acele impozite ce se aplică averii deținute de cetățenii, indiferent de forma sub care aceasta se prezintă. Impozitele de venit vizează impozitarea veniturilor ce provin din diferite tipuri de activități, în timp ce impozitele pe cheltuieli au în vederea aplicarea impozitului asupra acelor cheltuieli efectuate în scopul obținerii veniturilor, afectate în vederea obținerii bunurilor și a serviciilor.

Pe de altă parte un alt criteriu important este dat de administrația care colectează impozitele, ceea ce face diferența între impozitele generale, colectate la bugetul de stat și impozitele locale, plătite la autoritățile locale. Totodată impozitele pot fi împărțite și în funcție de forma sub care acestea se colectează, astfel întâlnim impozite în bani și impozile în natură.

Un alt criteriu pe care îl vom prezenta, dar care prezintă o importanță deosebită este reprezentat de modalitatea în care se reflectă sarcina fiscală asupra suportatorului. Aceasta clasificare este utilizată și în cadrul legislației noastre. Așadar, putem spune că resursele financiare publice în momentul actual pot fi clasificate în următoarele categorii:

Impozite directe;

Impozite indirecte

Contribuțiile sociale;

Alte taxe.

1.2.Politica fiscală și principiile acesteia

Statul intervine în cadrul economiei, în vederea colectării veniturile necesare la bugete prin intermediul politicii fiscale pe care o aplică. Politică fiscală este o componentă a politicii financiare care reprezintă totalitatea metodelor și a mijloacelor concrete privind procurarea și dirijarea resurselor, precum și instrumentele, instituțiile și reglementările financiare utilizate de stat pentru influențarea proceselor economice și a relațiilor sociale dintr-o etapă determinată. Așa cum am prezentat și la sistemul fiscal , politică fiscală este strict reglementată prin lege și este desemnată în cadrul autorităților publice de încasare și utilizare a resurselor indispensabile consumului public, precum și procurării de bunurii și servicii.

Strans legat de conceptul de politician fiscala apare si cel de presiune fiscala. Presiunea fiscală poate fi definită ca desemnând intensitatea cu care sunt colectate impozitele, taxele și contribuțiile datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice. În cadrul literaturii de specialitate acest concept este definit și ca fiind gradul de fiscalitate înregistrat.

Important de menționat este faptul că presiunea fiscală poate fi intrepretata din două perspective diferite:

din punctul de vedere al plătitorului de plătitorului de impozite, taxe și contribuții, aceasta desemnează procentul în care contribuabilul suporta sarcina fiscală ce îi este stabilită prin intermediul legislației în vigoare. Mărimea acestui indicator arata astfel cât la sută din venitul impozabil al persoanelor fizice și juridice este utilizat în vederea acoperirii nevoilor generale pe care le prezintă societatea. Atunci când indicatorul înregistrează o evoluție ascendenta, acest lucru înseamnă că venitul ce rămâne la dispoziția persoanei fizice sau juridice scade, iar veniturile colectate de stat cresc.

Din punctul de vedere al statatului, mărimea acestui indicator desemnează cât anume din venitul ce se obține la nivel național de toate persoanele fizice și juridice, ajuta la formează resurselor publice ale statului. Atunci când acest indicator prezintă o evoluție descendentă, acest lucru înseamnă că deficitul bugetar va crește, iar atunci când presiunea fiscala este în creștere, creștere și gradul de acoperire a cheltuielilor bugetare.

Acest fenomen de presiune fiscală prezintă efecte foarte importante atât la nvielul intreprinderilor și a persoanelor juridice, cât și în ceea ce privește statul. Este vorba în primul rând de efectele economice care apar la nivelul modificării cererii agregate la nivelul societății, precum și la nivelul individual. La nivelul agregat, creșterea presiunii fiscale conduce la reducerea cererii globale prin preluarea unei părți mai mari din venitul nominal la dispoziția statului. Scăderea cererii agregate pentru consumul privat este, într-o oarecare măsură, compensată prin creșterea consumului de bunuri publice.

Dimpotrivă, scăderea presiunii fiscale are ca urmare creșterea părții venitului nominal lăsat la dispoziția agenților economici, ceea ce mărește cererea de bunuri private. Aceste efecte sunt luate în vedere la elaborarea politicii fiscale, și anume: pentru relansarea economică se va reduce presiunea fiscală, iar pentru stoparea fenomenelor inflaționiste se va spori presiunea fiscală. Trebuie de avut în vedere și faptul că manevrarea presiunii fiscale din perspectiva necesităților de finanțarea a deficitului bugetar are unele restricții descrise de curba Laffer și anume: există un grad optim al presiunii fiscale, la care veniturile bugetare sunt maxime. Creșterea presiunii fiscale peste acest prag are ca efect scăderea veniturilor bugetare, ca urmare a descurajării contribuabililor.

CAPITOLUL II. TAXA PE VALOARE ADAUGATĂ

2.1. Noțiuni teoretice și legislative privind taxa pe valoare adaugată

Taxa pe valoare adăugată este unul dintre cele mai importante impozite indirecte, care aduce la bugetul de stat o mare parte din cadrul veniturile publice ale țării noastre, alături de celelalte tipuri de impozite indirecte.

Cadrul juridic legislativ care stă la baza taxei pe valoarea adăugată este reprezentat de Titlul VII din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea anumite precizări cu privire la modalitate de percepere și de aplicare a acestui tip de impozit indirect sunt prevăzute și în cadrul Codului de Procedura Fiscală.

Titlul VII al Noului Cod Fiscal începe prin prezentarea definirii termenilor utilizați, urmând ca în cadrul Capitolului II să fie prezentate unele dintre cele mai complexe și importante aspecte cu privire la acest tip de impozit și anume operațiunile ce sunt supuse aplicării TVA. Așadar, în conformitate cu prevederile legislației fiscalE în vigoare, operatiunile din cadrul sferei de TVA pot fi incluse în una din următoarele categorii:

Operațiuni taxabile;

Operațiuni scutite cu drept de deducere;

Operațiuni scutite, fără drept de deducere

În ceea ce privește condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o operațiunile desfășurată de o societate comercială, acestea sunt în număr de patru și sunt prevăzută în cadrul 268 din Noul Cod Fiscal. În conformitate cu acesta, sunt considerate operațiuni impozabile toate acele ce intra în categoria livrarilor de bunuri sau a prestărilor de servicii, al căror loc este considerat în România și care apar ca urmare a realizării unei activități economice, așa cum sunt ele prevăzute de către legislația fiscală în vigoare, fiind realizate de o persoană ce intra în categoria celor supuse platii acestui impozit. În ceea ce privește definirea și prezentarea activităților care sunt considerate livrării de bunuri și prestării de servicii, acestea sunt prevăzute în cadrul articolelor 270-272 din Noul Cod Fiscal, fiind astfel prezentate atât principalele operațiuni din sfera celor două categorii, cât și cele mai importante excepții de la acestea.

Imediat ce sunt stabilite operațiuni ce intra în categoria celor supuse acestui tip de impozite, pentru o aplicare corectă a taxei pe valoare adăugată este important să se stabilească persoanele obligate la plata acesteia. Cadrul juridic legislativ care stă la baza persoanelor supuse taxei pe valoare adăugată este reprezentat de articolul 269 din Noul Cod Fiscal. În conformitate cu acesta, este persoana impozabilă și intră în categoria plătitorilor de TVA orice persoană care, indiferent de loc, desfășoară o activitate de natură economică, care poate fi fie de tipul activităților, prestatorilor de servicii, fie de tipul producătorilor sau a comercianților. Totodată, legiuitorul fiscal prevede faptul că este considerată activitate economică supusă taxei pe valoare adăugată și acea activitate prin intermediul cărora se exploatează bunuri, fie că sunt de natura corporală, fie că sunt necorporale, cu condiția ca această activitate să fie îndeplinită în scopul realizării unor venituri pe o perioadă lungă de timp.

O altă prevedere foarte importantă cu privire la persoanele ce intra în categoria plătitorilor de taxa pe valoare adăugată este prezentată prin intermediul alineatului 3 din articolul 269, în conformitate cu care și persoanele fizice pot intra în categoria acestora cu condiția ca efectueze livrări de bunuri imobile.

Capitolul V din Noul Cod Fiscal vine să stabilească care este locul operațiunilor ce sunt prevăzute ca fiind parte din sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată. În ceea ce privește prima categorie de operațiuni din această spera, respectiv livrarea de bunuri, putem spune că locul acestora diferă în funcție de tipul de bun la care de referă. Astfel că, în cazul în care operatiuniunea supusă TVA vizeaz livrarea unor bunuri, fie de către furnizor, fie de către comparator sau de o altă persoană, atunci locul este cel în care se afla bunurilor în momentul în care sunt preluate în vederea transportului. Dacă însă, bunurile ce urmează a fi livrate, sunt de natura celor ce trebuie instalate sau montate, atunci locul acestei operațiuni este considerat cel în care se duce la îndeplinire activitatea și anume cel în care sunt instalate sau montate respectivele bunuri. Poate există și văzul în care bunurile ce fac obeictul livrării nu sunt transportate, caz în care locul livrării este considerat cel în care acestea sunt puse la dispoziția cumpărătorului.

Există și excepții importante de la prevederile menționate anterior, astfel ca legiuitorul prevede cazul vânzărilor la distanța dintre România și un al stat membru din Uniunea Europeană, situație în care nu mai este aplicabilă regulă potrivit căreia locul livrării este cel în care se afla bunurile în momentul preluării spre livrare, ci se prevede excepția că locul unei astfel de operațiuni să fie cel în celălalt stat membru al Uniunii Europene, cu condiția ca persoana care face livrarea respectivelor bunuri să nu pună la dispoziția celeilalte persoana un cod de înregistrare în scop de TVA, atribuit de către celălalt stat membru.

În ceea ce privește locul prestării serviciilor, regulă generală este aceea în care persoana care beneficiază de respective operațiuni, își primește serviciile, cu alte cuvinte este locul în care se afla beneficiarul serviciilor prestate supuse taxei pe valoare adăugată, Pe de lată parte, poate există și cazul în care beneficiarul seviciilor nu este o persoană impozabilă, ceea ce face ca locul prestării respectivelor servicii să fie cle în care se afla sediu prestatorului. Aceste reguli generale, așa cum era de așteptat prezintă și numeroase excepții, prevăzute în cadrul alineatelor 4 și 5 din articolul 278 al Noului Cod Fiscal. În cadrul operațiunilor incluse în sfera de TVA, așa cum am precizat și anterior, sunt cuprinse și cele privind achizițiile și livrările intracomunitare de bunuri, precum și importurile de bunuri. Locul achizițiilor intracomunitare de bunuri este considerat cel în care se afla bunurile supuse operațiuni în momentul în care are loc încheierea expedierii sau a transportului acestora, în timp ce locul importurilor de bunuri este considerat ca fiind teritoriul statului pe care se afla bunurile, în momentul în care intra în Comunitate, fiind prevăzute și excepții.

Un alt aspect foarte important cu privire la taxa pe valoare adăugată, dup ace au fost stabilite operațiunile impozabile și persoanele obligate la plata acestei taxe este legat de cotele care se aplică în ceea ce privește acest impozit precum și baza asupra căreia acestea se aplică.

Cotele de taxa pe valoare adăugată din România au suferit numeroase modificări de-a lungul timpului ca urmare a măsurilor de politica fiscală impuse de către stat în vedera respectării cerințelor impuse se un sistem fiscal stabil și eficient.

În prezent, în România sunt aplicabile trei cote:

Cota standard de TVA, de 19% începând cu data de 1 ianuarie 2017

Cota redusă de 9%

Cota redusă de 5%

În continuare vom aborda o altă problematica foarte importantă în ceea ce privește taxa pe valoare adăugată și anume faptul generator și exibilitatea acesteia. În ceea ce privește fpatul generator, aceasta este dat de faptul prin care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legislația în vigoare cu privire la exigibilitatea taxei și acesta apare, ca regulă generală, în momentul în care sunt livrarte bunurile ce fac parte din operațiunile supuse taxei pe valoare adăugată sau sunt prestate serviciile respective. În ceea ce privește exigibilitatea, aceasta vizează două aspecte:

Exigibilitatea taxei le valoare adăugată, reprezentând momentul în care organele și instituțiile statului indreptatile cu percerea TVA au dreptul de a cere plată acestui timp de impozit;

Exigibilitatea platii taxei pe valoare adăugată, fiind reprezentată de momentul în care aceasta trebuie virata la bugetul de stat.

Legiuitorul fiscal face astfel diferența între cele două tipuri de exigibilității în ceea ce privește TVA, doarece momentele la care acestea intervin diferă. Astfel că, ca regulă generală, exigibilitatea taxei apare în momentul în care intervine faptul generator, de la această regulă fiind prevăzute și anumite excepții importante, respectiv cea în care o facture este emisă înainte de faptul generator, ceea ce face ca exigibilitatea să apară în momentul emiterii facturii, cazul în care se înregistrează plăți în avans, lucuru care duce ca exigibilitatea taxei să apară în momentul în care se încasează avansul, atunci când acest lucru se întâmplă înainte de faptul generator și situația în care operațiunile impozabile se realizează prin intermediul masinilor automate, ceea ce duce la stabilirea exigibilității taxei ca fiind momentul în care este extras numerarul, atunci când acesta este înainte de faptul generator. De cealaltă parte, întâlnim exigibilitatea platii taxei care corespunde momentului în care persoana obligată la plata taxei trebuie să depună decontul de TVA, acesta fiind până la data de 25 inclusiv a lunii următoarei celei la care se referă.

În anul 2017 au apărut o serie foarte importantă de modificări din punct de vedere legislativ cu privire la taxa pe valoarea adăugată aplicabilă în România. Un dintre modificări vizează înregistrarea în scop de TVA a societatil obligate să facă acest lucru.

Astfel, în Monitorul Oficial numărul 780/03.10.2017 a fost publicat OPANAF nr. 2856/2017 în conformitate cu care sunt stabilite criteriile cu privire la evaluarea riscului fiscal în cazul înregistrării și anularii înregistrării în scopuri de taxa pe valoarea adăugată, pentru aprobarea Procedurii privind evaluarea riscului fiscal pentru persoanele impozabile care solicita înregistrarea în scopuri de taxa pe valoarea adăugată.

Scopul acestui ordin este acela de a introduce un număr de indicatori a căror neîndeplinire reprezintă în viziunea organismelor specializate ale statului, risc fiscal și în funcție de care societățile comerciale care sunt obligate prin legislație, respectiv cele care depășesc pragul privind cifra de afaceri, cât și cele care își exprima această opțiune, să se înregistreze în scopuri de TVA vor trebui să întocmească documentația necesară obținerii codului de TVA.

Procedura de rambursare a taxei pe valoarea adăugată a suferit recent modificări.
Potrivit normelor din cadrul Codului de procedura fiscală, în ceea ce privește decontul cu suma negativă de taxa pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare pentru care suma solicitată la rambursare este de până la 45.000 lei, organul fiscal central rambursează taxa cu efectuarea inspecției fiscale.

În cazul decontului cu suma negativă de TVA cu opțiune de rambursare depus de contribuabilul care beneficiază de o eșalonare la plata, organul fiscal central va rambursa taxa cu efectuarea, ulterior, a inspecției fiscale, iar în cazul debitorilor care nu dețin bunuri în proprietate, situația de dificultate generată de lipsa temporară de disponibilități bănești și capacitatea financiară de plată pe perioada de eșalonare la plata se menționează de debitor în cererea depusă pentru acordarea eșalonării (contribuabilul nu mai trebuie să mai depună programul de restructurare sau de redresare financiară). Organul fiscal verifica și constată situația de dificultate generată de lipsa temporară de disponibilități bănești din informațiile prezentate de debitor în cerere și/sau din informații și/sau documente relevante deținute de organul fiscal.

2.2. Ponderea taxei pe valoare adaugată în veniturile bugetare și în PIB în Romania

In continuare in cadrul acestei sectiuni, vom prezenta ponderea pe care o prezinta taxa pe valoare adaugata in Romania, atat in PIB cat si in veniturile bugetare, comparativ cu evolutia inregistrata de media Uniunii Europene. Inainte insa de a prezenta principalulul impozit indirect din cadrul statelor membre si anume taxa pe valoare adaugata, vom analiza structura pe care o prezinta impozitele indirecte atat in Romania cat si comparativ cu media Uniunii Europene. Reprezentarea grafica este realizat aprin intermediul graficului 2.1. pentru Romania si a graficului 2.2. pentru media inregistrata la nivelul Uniunii Europene.

Asadar, pe baza graficului 2.1. se poate observa faptul ca asa cum era de asteptat, taxa pe valoare adaugata reprezinta cea mai mare pondere din cadrul impozitelor indirecte, acesta fiind in anul 2016 peste 60% din totalul veniturilor obtinute pe baza acestor tipuri de impozite.

Grafic 2.1. Structura impozitelor indirecte in Romania in anul 2016

Sursa grafic: Prelucrarii proprii

Aceasta pondere este similara de-a lungul timpului in Romania, taxa pe valoarea adaugata fiind cel mai important impozit indirect din punctul de vedere al contributiei pe care il aduce la bugetul de stat, Romania fiind de asemenea, unul dintre statele care se bazeaza pe impozitarea indirecta in detrimentul celei directe, ceea ce ne duce la concluzia ca taxa pe valoare adaugata este poate cel mai important impozit din cadrul intregului sistem de impozitare romanesc.

Grafic 2.2. Structura impozitelor indirecte la nivelul mediei UE

Sursa grafic: Prelucrarii proprii

In cadrul graficului 2.2. am prezentat structura impozitelor indirecte la nivelul mediei Uniunii Europene. Pe baza acestuia, observam faptul ca situatia este similara in anul analizat, astfel ca si la nivelul mediei Uniunii Europene, taxa pe valoare adaugata este cel mai important impozit indirect, procentele fiind similare cu cele inregistrate la nivelul Romania. Astfel ca, in cazul mediei UE, taxa pe valoare adaugata reprezinta in jur de 62% din totalul impozitelor indirecte, cu circa un punct procentual mai mult comparativ cu situatia din Romania.

In continuare vom prezenta un alt aspect foarte important si anume evolutia pe care a inregistrat-o taxa pe valoare adaugata, exprimta atat ca pondere in produsul intern brut cat si ca pondere in veniturile fiscale totale incasate la bugetul de stat. Pentur inceput, in cadurl graficului 2.3. am prezentat evolutia acestui impozit exprimata ca pondere din PIB in Romania, comparativ cu media UE.

Grafic 2.3. Evolutia TVA exprimat ca procent in produsul intern brut

Sursa grafic: Prelucrari proprii

In ceea ce priveste Romania, in toata perioada analizata, ponderea TVA in PIB prezinta fluctuatii, cele mai mari valori inregistrandu-se spre sfarsitul perioadei de analizata. Asadar, observam pe baza graficului faptul ca in perioada 1995-2000, ponderea TVA in PIB nu depaseste valoarea de 6%, in timp ce incepand cu anul 2001, acest indicator urmeaza un trend ascendent, ajungandu-se la inregistrarea valorii de maxim in anul 2011, de circa 8,56%. Aceste fluctuatii au la baza diferiti factorii de influenta, cei mai importanti fiind de natura legislativa. In perioada analizata, cotele legislative de TVA au suferit diferite modificari, fiind majorate de la 19% la 24% in anul 2010. Putem astfel observam faptul ca in anul imediat urmator celui de majorare a cotei standard de TVA, a crescut si ponderea acestuia in PIB, ca urmare a unei colectari mai mari a veniturilor fiscale pe baza acestui tip de impozit.

Incepand cu anul 2016, cota a fost redusa, de data aceasta la 20%, iar in anul 2017 a fost aplicabila o cota standard de 19%. Si aceste modificari au provocat fluctuatii in ceea ce priveste ponderea in PIB, insa evoltuia indicatorului este influentata si de alti factori externi.

Comparativ cu media inregistrata la nivelul Uniunii Europene, putem observam ca la incpeutul perioadei de analiza, ponderea inregistrata in Romania era mai scazuta, insa ulterior a depasit-o pe cea inregistrata la nivelul UE. Important de mentionat este faptul ca la nivelul UE acest indicator prezinta o mai mare stabilitate pe perioada analizata, comparativ cu cea inregistrata in Romania.

Grafic 2.4. Evolutia TVA ca procent din veniturile fiscale

Sursa grafic : Prelucrarii proprii

In cadrul graficului 2.4. am prezentat evolutia taxei pe valoare adaugata exprimata ca procent din veniturile fiscale totale. Important de mentionat este faptul ca atat in cazul Romaniei cat si in cazul mediei inregistrata la nivelul Uniunii Europene, trendul este similar cu cel inregistrat ca pondere in PIB ca urmare a faptului ca produsul intern brut nu a suferit modificari drastice pe perioada analizata.

In Romania, cele mai mari ponderi inregistrate apar incepand cu anul 2011, an ulterior celui in care cota standard de TVA a crescut la 24%. Ca si in cazul ponderilor in PIB, si in cazul ponderilor in veniturile fiscale totale, Romania inregistreaza valori mai mari comparativ cu media Uniunii Europene, insa prezinta si fluctuatii mai semnificative pe toata perioada analizata. Putem concluzia faptul ca presiunea fiscala din punctul de vedere al taxei pe valoare adaugata este mai ridicata in Romania comparativ cu media din Uniunea Europeana ca urmare a faptului ca Romania a practicat unele dintre cele mai mari cote ale acestui tip de impozit.

Grafic 2.5. Evolutia TVA in marime reala in Romania (mil.euro)

Sursa grafic : Prelucrarii proprii

Este important sa vedem si cuantumul real pe care l-a adus taxa pe valoare adaugata la bugetul de stat, de aceea am prezentat in cazul Romaniei, evolutia in marime reala a acestui impozit in perioada 1995-2016. In marime reala, trendul difera fata de ponderile exprimate anterior, taxa pe valoare adaugata aducand din ce in ce mai multe venituri la bugetul de stat. Acest lucru poate avea la baza o serie de mai multi factori, prin care mentionam bineinteles cotele legislative, dar si eficienta colectarii impozitului. Cresterea veniturilor reale ca urmare a colectarii taxei pe valoare adaugata in perioada in care din punct de vedere legislativ acest impozit nu a suferit modificari, poate avea la baza faptul ca statul a inceput sa asigure o colectare din ce in ce mai eficienta, prin reducerea pe cat posibil a evaziunii fiscale.

2.3. Ponderea taxei pe valoare adaugată în veniturile bugetare și în PIB în unele țări membre ale Uniunii Europene

In cadrul acestei sectiuni vom prezenta ponderea taxei pe valoare adaugata in PIB, dar si in veniturile fiscale in cateva dintre statele Uniunii Europene, respectiv in tarile nordice, pentru a putea face o compratie cu rezultatele inregistrate la nivelul Romaniei. Am ales tarile nordice deoarece acestea sunt unele dintre clee mai dezvoltate tari din Europa si o analiza cu privire la impozitele indirecte ale acestora este importanta in vederea compararii cu Romania.

Grafic 2.6. Evolutia TVA in tari nordice (% din venituri fiscale totale)

Sursa grafic : Prelucrarii proprii

Dintre toate cele trei state mentionate, Danemarca este statul in cadrul caruia veniturile obtinute pe baza taxei pe valoare adaugata au cea mai mare contributie la veniturile fiscale totale, insa este important de mentionat faptul ca procentele sunt de valori oarecum apropiate in toate statele membre.

Grafic 2.7. Structura impozite indirecte in Danermarca in 2016

Sursa grafic : Prelucrarii proprii

Ca si in cazul Romaniei si a mediei inregistrata la nivelul Uniunii Europene, taxa pe valoare adaugata este impozitul majoritatar in cadrul sistemul de impozite indirecte, insa in cazul acestui stat procentul pe care il detine din totalul acestora este mai mare, respectiv de circa 67%. Ca si in cazul Romaniei, si in acest caz se colecteaza o mica mare din totalul impozitelor indirecte, pe seama accizelor.

Ponderea ridicata a taxei pe valoare adaugata poate avea ca principal factor cel reprezentat de cota ridicata de impozitare prevazuta de legislatia din Danemarca si anume de 25%, una dintre clee mai mari cote din Uniunea Europene. Important de mentionat este faptul ca aceasta cota standard s-a mentinut constanta in toata perioada de analiza, ceea ce da o mai mare stabilitate sistemului fiscal si poate duce implicit la o mai buna eficienta a impozitului din punctul de vedere al colectarii. Totodata, in toata perioada de analiza, Danemarca nu prevede si nu aplica cote reduse de TVA, ceea ce explica inca odata veniturile mari obtinute pe seama acestui tip de impozit indirect.

Grafic 2.8. Structura impozite indirecte in Finlanda in 2016

Sursa grafic : Prelucrarii proprii

In Finlanda, situatia sta similar, statul colectand cea mai mare parte din impozitele indirecte pe seama taxei pe valoare adaugata, insa pondeerea este mai scazuta comparativ cu Danemarca cu circa patru puncte procentuale, in anul de analiza, respectiv in anul 2016. Referitor la cotele aplicabile in acest stat, trebuie sa subliniem faptul ca, ca si in cazul existent in Danemarca, sistemul fiscal a fost oarecum stabil din acest punct de vedere, cota de impozitare nesuferind niciodata reduceri sau cresteri mai mari de un punct procentual. Cea mai mica cota de TVA aplicabila a fost in perioada 2004-2009 de 22%, urmand ca din anul 2010 sa fie majorata la 23%, iar incepand cu anul 2013 cota a crescut la 24%, cota existenta si in prezent.

O diferenta semnificativa fata se sistemul fiscal din Danemarca, analizat din punctul de vedere al taxei pe valoare adaugata, apare in ceea ce priveste cotele legislative reduse, care in Finlanda exista pe toata perioada analizata si au, incepand cu anul 2013, valori de 10%, respectiv 14%, anterior acestei perioadei valorile reduse aplicabile fiind de 8%, respectiv 17% in perioada 2004-2009 si de 9% si 13% in perioada 2010-2012.

Grafic 2.9. Structura impozite indirecte in Suedia in 2016

Sursa grafic : Prelucrarii proprii

Ultimul stat analizat este Suedia care prezinta o pondere a taxei pe valoare adaugata in cadrul impozitelor indirecte totale de peste 75% in anul 2016. Ca si in cazul celorlaltor state nordice , legislatia este impovaratoare din punctul de vedere al cotei standard de TVA care este pe toata perioada analizata de 25%, insa spre deosebire de Danemarca, Suedia prevede si cote reduse care se aplica produselor si serviciilor expres prevazute in legislatia in vigoare. Si cotele reduse in acest stat prezinta aceeasi stabilitate ca si cota standard, fiind in toata perioada 2004-2016 de 6%, respectiv 12%.

CAPITOLUL III. ACCIZELE SI TAXELE VAMALE

3.1. Ponderea accizelor și a taxelor vamale în veniturile bugetare și în PIB în România.

In cadrul acestui capitol, am prezentat pe larg evolutia pe care o inregistreaza accizele si alte impzoite indirecte in Romania dar si la nvielul Uniunii Europene, evolutie exprimata atat ca pondere in PIB, cat si ca pondere in veniturile fiscale totale.

Grafic 3.1. Evolutia accize si alte impozite indirecte (% din PIB)

Sursa grafic: Prelucrarii proprii

Exprimate ca pondere in PIB, observam faptul ca in Romania, accizele si alte impzoite indirecte, inclusiv taxele vamale prezinta o pondere destul de redusa pe toata perioada analizata, situatie similara si la nivelul mediei Uniunii Europene. Cea mai mare pondere din PIB in Romania este inregistrata in anul 2004, acelasi lucru fiind si la nivelul Uniunii Europene.

Grafic 3.2. Evolutia accize si alte impozite indirecte (% din venituri fiscale)

Sursa grafic: Prelucrarii proprii

Asa cum era de asteptat, trendul este similar in ceea ce priveste ponderea in veniturile fiscale totale. Important de mentionat este faptul ca pe toata perioada analizata, ponderile accizelor si a altor impozite indirecte din Romania, depaseste ponderea inregisrata ca medie la nvielul Uniunii Europene. In Romania, acest indicator prezinta fluctuatii pe toata perioada analizata si cele mai mari valori sunt inregistrate la sfarsitul perioadei de analiza, avand in anul 2016 o pondere de circa 14,75% din totalul veniturilor fiscale in timp ce in acelasi an media inregistrata la nivelul Uniunii Europene este de circa 9,65%.

3.3. Ponderea accizelor și a taxelor vamale în veniturile bugetare și în PIB în unele țări membre ale Uniunii Europene

In cadrul ultimei sectiuni din acest capitol vom prezenta evolutia pe care o prezinta accizele si alte impozite indirecte in cadrul statelor reprezentative din Europa pe care le-am analizat si in cazul taxei pe valoare adaugata si anume Danemarca, Suedia si Finlanda. In cadrul graficului 3.3. am prezentat ponderea acestor tipuri de impozite indirecte veniturile fiscale, urmand ca in graficul 3.4. sa fie reprezentate aceleasi impozite exprimate ca procent din PIB.

Grafic 3.3. Evolutia accize si alte impozite indirecte (% din venituri fiscale)

Sursa grafic: Prelucrarii proprii

Grafic 3.4. Evolutia accize si alte impozite indirecte (% din PIB)

Sursa grafic: Prelucrarii proprii

CAPITOLUL III. CORELAȚIA DINTRE IMPOZITELE INDIRECTE ȘI

VARIABILE MACROECONOMICE

3.1. Metodologie și baza de date