Analiza Imaginii Unei Organizatii Politice. Importanta Imaginii In Context Electoral

=== 1 ===

ANALIZA IMAGINII UNEI ORGANIZAȚII POLITICE.

IMPORTANȚA IMAGINII ÎN CONTEXT ELECTORAL

CUPRINS

Capitolul 1. Imaginea organizației – delimitări conceptuale

1.1 Imagine corporativă

1.2 Notorietatea unei organizații

1.3 Reputația organizației

1.4 Managementul imaginii unei organizații

1.5. Analiza imaginii organizației

1.5.1 Imaginea socială

1.6 Strategiile și tehnicile de realizarea imaginii unei organizații

Studiu de caz

Bibliografie

CAPITOLUL 1. IMAGINEA ORGANIZAȚIEI – DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Imaginea este considerată ca fiind „ceea ce majoritatea publicului percepe …drept reprezentarea subiectului”, reprezentarea oricărui subiect (indiferent că este organizație, instituție, persoană, eveniment, etc) nefiind însă deloc un lucru facil, ea evoluând sub forma unui proces complex în cadrul căruia sunt incluse diverse informații, prejudecăți, interese, stereotipuri, tabu-uri, credințe, etc.

Definită prin intermediul reprezentării, imaginea poate fi considerată ca fiind „ansamblul reprezentărilor raționale și afective asociate de o persoană ori de un grup de persoane unei anumite instituții”, ea nefiind omogenă nici prin raportare la un individ, nici prin raportare la un grup.

Indiferent de tipul organizației, aceasta nu se bucură de o imagine unică, ci de un complex de imagini, conform autorului Philippe Schwebig: „Nu există niciodată o imagine, ci în fiecare clipă, niște imagini ce intereferează între ele și care trebuie conjugate în funcție de diferitele publicuri”.

Din acest considerent, nu se poate realiza o definire globală a imaginii unei organizații, impunându-se definirea acesteia în funcție de:

Diversele caracteristici și activități ale organizației

Caracteristicile publicurilor considerate ca fiind relevante

Diversele atitudini ale publicurilor relevante, ca și acțiunile acestora

Contextul

De asemenea, avut în vedere și modul în care :

O anumită organizație înțelege să își proiecteze imaginea

Organizația alege să comunice diversele elemente ale imaginii sale atât la nivel interior, cât și la nivel exterior

Organizația este percepută de către diversele publicuri

Unii autori consideră că imaginea unei organizații poate fi considerată ca fiind o structură, alcătuită din trei elemente, respectiv :

Imagine dorită – imagine proiectată

Imagine transmisă – imagine convertită în diverse mesaje, ea fiind transmisă prin intermediul mijloacelor specifice

Imagine percepută – imagine ce se cristalizează în cadrul mentalului publicurilor considerate relevante, ulterior perceperii de către acestea a mesajelor respectivei organizații

În opinia autorilor Ion Chiciudean, George David, imaginea unei organizații se formează în cadrul procesului de comunicare, ea fiind rezultatul acestuia. Imaginea organizației este consolidată sub forma unui complex informațional ce are la bază emiterea mesajelor respectivei organizații, ca și recepționarea și implicir evaluarea acestora.

În ceea ce privesc mesajele unei organizații, acestea pot :

Rezulta din cadrul comportamentului organizațional în vederea îndeplinirii unui scop

Să fie emise în mod deliberat (organizația afirmă că face ceva), de către structurile de specialitate ale respectivei organizații (relațiile publice, marketingul, managementul) atât pentru orientarea percepției asupra unei activități organizaționale, cât și pentru facilitarea recepționării favorabile a organizației de către dversele publicuri aflate în sfera acesteia de interes (vezi ANEXA 1- Modelul operaționalizat al imaginii).

În vederea obținerii unei imagini a organizației coerente, stabile și clare, se impune ca între cele două mesaje (respectiv ce anume face organizația și ce anume comunică respectiva organizație că face) să existe o relație de compatibilitate.

În cazul imcompatibilității semnalate la nivelul mesaelor ce constituie imaginea unei organizații, percepția publicurilor se va orienta înspre aspectele de tip contradictoriu din cadrul activității, respectiv comunicării organizaționale, în acest fel reușindu-se o sedimentare a imaginii contradictorii a organizației, imagine ce este discordantă în raport cu realitatea de la nivelul organizației.

În situația în care, în cadrul percepției publice, domină mesajele despre ce spune respectiva organizație că întreprinde, acestea fiind diferite de starea reală din interiorul organizației, imaginea acesteia se transformă într-o „proiecție care poate să nu corespundă realității”, situație considerată ca fiind destul de periculoasă pentru organizație și defavorabilă acesteia. Acest aspect este datorat faptului că publicul „urmărește acțiunile organizației și …mai devreme sau mai târziu el va descoperi nepotrivirile dintre imaginea proiectată și faptele reale. În special în situații de criză, când funcționarea și legitimitatea unei organizații sunt puse sub semnul întrebării, prăpastia dintre imaginea proiectată și starea concretă devine evidentă”.

1.1 Imagine corporativă

Prin imagine corporativă se înțelege o reprezentare mentală generală pe care o are o persoană despre o organizație, prin prisma acestei reprezentări imaginea fiind compusă din:

Componenta logică – convingerile și credințele – imaginea generează siguranța, ca și încrederea în respectiva organizație

Componența psihologică – emoțiile – se reușește stimularea dorinței unei persoane de a interacționa, în diverse forme și modalități, cu respectiva organizație

În versiunea lui Wally Olins, imaginea corporativă este în strânsă legătură cu identitatea, ea fiind „ceea ce publicurile organizației percep în identitatea ce a fost creată și proiectată”. Iar Anne Mary Moffit subliniază importanța relației de cunoaștere care se stabilește între organizație și individ, ca și consecințele pe care le are această relație asupra comportamentului ulterior al individului, imaginea corporativă fiind, din acest unghi, „orice element de cunoaștere, atitudine ori comportament pe care un individ le are în legătură cu o anumită persoană”.

Anne Mary Moffit susține că imaginea se individualizează prin intermediul relației care se stabilește între :

Comportamentul publicului – atât atitudinea cât și comportamentul publicului sunt influențate nu doar de imaginea corporativă ce este comunicată de către organizație, ci implicit de sentimentele și de valorile persoanelor, ce provin din experiențe individuale ce privesc organizația, ca și din experiențele ce sunt comunicate de diverse alte surse

Strategia organizației – imaginea unei organizații reprezintă o construcție de tip organizațional ce este comunicată diverselor publicuri

În opinia lui Joe Marconi, care pune imaginea corporativă în relație directă cu modul de percepție al publicului, imaginea este doar „subiectul pe care îl percepe publicul”, în vederea obținerii de către organizație a unei imagini care să îi fie favorabile impunându-se „stabilirea unor legături cu publicul în termeni benefici pentru acesta”.

În opinia lui Marconi, imaginea unei organizații se impune a fi credibilă în raport de un anumit subiect, preocuparea pentru această imagine fiind echivalentă cu interesul acordat modului în care publicul percepe o anumită temă. Astfel, în situația în care tema aflată în sfera preocupării respectivei organizații ajunge să fie „subiectul cel mai discutat” (cu conotație pozitivă) se consideră că organizația a reușit să își atingă obiectivul de imagine.

Autorul atrage atenția că pentru a se ajunge la „subiectul cel mai discutat”, organizația trebuie să aibă în vedere în permanență o comunicare de tip sistematic.

Și Thierrry Libaert reușește să sublinieze elementele definitorii ce intră în componența imaginii organizației, ca fiind :

O rezultantă așteptată de la imagine – ce înseamnă o imagine bună pentru o organizație, poate organizația să renunțe la imaginea aceasta ?

Un decalaj imagine/identitate – se impune ca organizația să verifice dacă imaginea pe care aceasta o are este percepută în mod corect, percepția putând diferi substanțial față de realitate. În vederea înțelegerii imaginii unei organizații, se impune o cunoaștere a istoriei organizației, în acest fel permițându-se remedierea potențialului decalaj semnalat între imaginea organizației și realitatea acesteia

Parametrii imaginii – în vederea identificării imaginii unei organizații, ce parametrii trebuie măsurați ? În situația unei organizații cu o imagine deosebită, dar care nu se bucură de notorietate, nu se poate afirma că aceasta are o imagine

Componente ale imaginii – care sunt publicurile țintă pentru care este importantă măsurarea imaginii firmei

Determinanții imaginii – Orice imagine a unei organizații se dezvoltă prin prisma omplexului factorilor determinanți, respectiv relația cu organizația și ale sale produse, amplasamentul și arhitectura clădirilor, mediatizarea și personalitatea unui lider, etc

În opinia lui Thierrry Libaert se impune ca respectiva cunoaștere a imaginii unei organizații să fie însoțită și de o transcriere a acesteia în termeni de impact la nivelul consumatorilor, știut fiind faptul că imaginea reprezintă un capital pus în serviciul unei organizații, el putându-se manifesta numai pe fondul existenței unei relații între respectiva organizație și publicurile considerate relevante.

1.2 Notorietatea unei organizații

Notorietatea unei organizații este exprimată prin intermediul gradului de popularitate/recunoaștere al acesteia la nivelul publicului, ca o expresie a celebrității ori renumelui său. În cadrul imaginii unei organizații se consideră că notorietatea reprezintă elementul esențial al acesteia, formarea notorietății reprezentând de altfel și etapa inițială în cadrul formării imaginii organizației. Din acest considerent, o organizație se bucură de o imagine bună în condițiile în care aceasta este „prezentă în mintea publicului cât mai rapid cu putință”.

Conform autorului Bernard Dagenais, construirea imaginii unei organizații depinde foarte mult de notorietatea acesteia, semnalându-se în diverse cazuri ca respectiva organizație să fie convinsă că deține „o imagine pozitivă în fața publicului, cu toate că aceasta nu are nici măcar notorietatea, deci nici imagine. Înainte de a intra în grațiile publicului, o organizație trebuie să fie cunoscută, să fie dobândit o anumită notorietate”.

În cadrul măsurării notorietății aferente unei organizații, se remarcă mai multe nivele/tipuri ierarhizate de notorietate, respectiv:

Notorietate spontană – reprezintă procentul persoanelor ce menționează numele respectivei organizații în mod spontan, fără indicii din partea persoanei ce administrează testul

Notorietate top of mind – reprezintă procentul persoanelor ce poziționează pe primul loc organizație, în raport cu alte organizații, în mod spontan

Notorietate asistată – reprezintă procentul persoanelor ce reușesc să recunoască dintr-i listă cu diverse organizații, exact organizația respectivă

Notorietate calificată – reprezintă procentul persoanelor ce au capabilitatea de a indica, pe lângă numele organizației, și numeroase elemente suplimentare precum produsele organizației, sloganul, mărcile, obiectul activității, logotipul, etc

1.3 Reputația organizației

Definirea reputației organizației se dovedește a fi destul de dificil de realizat în versiunea multor specialiști (fie aceștia practicieni ori doar teoreticieni), datorită diverselor aspecte ce o pot afecta, în funcție de situație și caz. Din acest considerent, există un complex de definiții dedicat definiției reputației unei organizații, prin intermediul cărora s-a încercat delimitarea ariei de funcționalitate a acesteia.

Astfel, apreciind că este destul de dificil de izolat o componentă organizațională unică, ce are capacitatea de a influența ăn mod semnificativ percepția unui public relevant, M. Schultz, G. Gabrielsen și J. Mouritsen consideră reputația ca fiind derivatul tuturor acțiunilor, ca și al comportamentelor organizaționale. Susținând acest concept, Hunt și Gruning consideră că reputația unei organizații reprezintă totalitatea reprezentărilor acesteia, ce s-au acumulat în mentalul diverselor publicuri, de-a lungul vremii.

În versiunea lui I. Zaballa, reputația unei organizații reprezintă „prestigiul pe care aceasta a reușit să-l mențină de-a lungul vremii, prestigiu ce are la bază un set de valori și de strategii împărtășite, ca și garantarea întâietății publicurilor relevante, el având capacitatea de a asigura sustenabilitatea, ca și diferențierea organizației, prin intermediul managementului dedicat propriului capital intelectual”.

De asemenea, considerând că reputația unei organizații are la bază comportamentul, comunicarea, ca și relațiile organizaționale, F. Garcia și J. Doorley au reușit să elaboreze o „definiție-formulă” a reputației, respectiv:

Suma imaginilor = (comportament și performanță) + comunicare – reprezintă suma relațiilor.

Apreciind că reputația unei organizații se consolidează în timp, ea formându-se in imaginea pe care o au publicurile relevante despre organizație, Majken Schultz și Mary Jo Hatch definesc reputația organizațiile ca fiind evaluarea de tip general pe care o realizează asupra organizației diversele publicuri implicate.

În viziunea lui Elliot S. Schreiber, reputația unei organizații poate fi definită în două moduri, respectiv prin:

Perspectiva organizației – se apreciază că reputația unei organizații constituie bunul imaterial ce îi permite organizației să fie mult mai eficientă în domeniul dedicat așteptărilor și nevoilor diverselor publicuri, în acest fel ea reușindu-se să se detașeze de principalii competitori

Perspectiva diverselor publicuri relevante – se susține că reputația organizației, este răspunsul comportamental, emoțional și intelectual al publicurilor în contextul în care diversele acțiuni ale organizației coincid sau nu cu interesele acestora. Astfel, în situația în care diversele publicuri relevante apreciază că respectiva organizație reacționează la nevoile lor mai bine decât concurența, se constată o îmbunătățire a reputației organizației și diminuarea riscurilor, generându-se „efectul de halo”, ce poate fi deosebit de util în situația unor momente dificile.

Prin prisma evaluării generale realizate de diversele publicuri relevante, reputația unei organizații diverse criterii și factori ce se definesc și consolidează în timp, acestea cunoscând o dinamică anume atât în funcție de context, cât și în funcție de interesele, de nevoile, de aspirațiile ca și așteptările publicurilor relevante.

Amy O-Connor a reușit să evidențieze și criteriile pe care publicul le folosește pentru a evalua reputația organizației, respectiv:

Performanța economică a organizației

Modul de conformare al organizației la diversele norme sociale

Pozițiile publice pe care organizația le adoptă în mod strategic

În opinia lui Van Riel, reputația unei organizații poate fi influențată de diverși factori, precum:

Profitul organizației

Gradul de risc al organizației

Valoarea pe piață a acțiunilor organizației

Preocuparea organizației pentru diversele probleme sociale

Gradul de vizibilitate al organizației

Mărirea organizației

Rata dividentelor

Tipul reclamelor folosite de organizației

Diversele caracteristici aferente domeniului din care respectiva organizație face parte

Climatul general economic

Gradul de familiaritate al consumatorilor cu numele unei mărci

Luând în considerare literatura de specialitate dedicată domeniul reputației unei organizații, Betty Kaman Lee a reușit să definească factorii poate fi evaluată reputația unei organizații, respectiv:

Performanțele financiare ale organizației

Comportamentul pe care organizația îl are față de angajații săi

Gradul de responsabilitate socială

Respectul pe care organizația îl manifestă față de clienții săi

Calitatea produselor/serviciilor organizației

Abilitatea de comunicare a organizației

Calitatea manifestată de managementul organizației

1.4 Managementul imaginii unei organizații

În cadrul managementului imaginii unei organizații se remarcă analiza imaginii organizației, construirea imaginii organizației, promovarea imaginii organizației și gestionarea diverselor crize de imagine ale organizației.

Conform lui Thierry Libaert, în vederea construirii unei imagini a organizației se impune o comunicare realizată pe baza diverselor strategii, întemeierea teoretică, caracteristică acestei comunicări fiind ceea ce autorul numește „pătratul imaginii” (vezi ANEXA 2).

În vederea construirii unei imagini a organizației se au în vedere mai mulți parametrii, respectiv :

Identitatea reală a organizației – acea identitate ce este construită de către organizație

Identitatea percepută a organizației – ceea ce publicurile interesate percep din cadrul identității reale a organizației

Identitatea de dorit a orgaizației – reprezintă identitatea pe care organizația dorește să o aibă

Identitatea posibilă a organizației – acea identitate care se impune a fi obținută, avându-se în vedere contextul

Cum însă imaginea unei organizații reprezintă idenitatea pe care o percep publicurile interesare, construirea imaginii unei organizații nu se poate realiza la nivel global, ci numai la nivel secvențial, situație în care se impun mai multe abordări, respectiv :

Abordare pe faze – cunoscută și ca „pătratul imaginii”, impune în cadrul elaborării strategiei de imagine a unei organizații mai multe etape:

Imagine reală – imaginea ce este foarte apropiată de cea a organizației

Imagine percepută – imaginea diagnosticată în cadrul sondajului de opinie

Imagine voită, imagine ideală – imaginea ce este dorită, avându-se în vedere diversele obiective ale organizației

Imagine posibilă – imagine ce se impune a fi obținută, avându-se în vedere atât constrângerile pieței, cât și poziționarea concurenței

Abordare istorică – imaginea și legitimitatea – are în vedere elaborările lui Max Weber, ce propune o descompunere a imaginii unei organizații pe mai multe axe, respectiv :

Axa tradițională – are la bază istoria societății, gradul de înrădăcinare socială a acesteia

Axa carismatică – se bazează pe identitatea organizației, așa cum aceasta este definită de liderul ori de logo-ul său

Axa rațională – vizează o comunicare de tip elaborat, prin folosirea diverselor cunoștințe din cadrul științelor umane (psihanaliză, psihosocilogie, semantică), în vederea optimizării eficacității mesajelor

Abordare tematică – reprezintă imaginea organizației, întruchipată în formă de puzzle, în componența căruia intră:

Personalitatea – reușește să diferențieze organizațiile ce au activitățile comparabile

Valorile (calitatea și inovarea sunt primele valori ale unei organizații în cadrul autoevaluării) – ce pot să fie :

Valori interne – precum charta etică, codul de conduită ori charta de mediu

Valori externe – ce includ mesajele publicitare (precum apărarea consumatorilot) sau diversele activități de patronaj (respectiv mecenatul umanitar, etc)

Identitatea – poate fi obiectizată cu ajutorul mai multor elemente cum ar fi numele, codul culorii, logo-ul, design-ul produselor, arhitectura sediilor, etc. În categoria dedicată componentei identitare a imaginii organizației intră complexul diverselor elemente fizice (elemente vizuale, elemente auditive), ca și relațiile pe care organizația le are cu publicurile

Reputația – este privită drept o rezultantă, un complex al convingerilor și al judecăților prin intermediul cărora organizația se poziționează la nivelul publicurilor, aceasta incluzând calitatea managementului, capacitatea de inovare, soliditatea financiară a organizației, calitatea marketingului, acțiunile civice ale organizației, calitatea serviciilor și ale produselor organizației, aprecierile la adresa organizației (respectiv dacă are o stare tehnică performantă, dacă ia parte la viața socială, ca și la cea culturală, dacă are capacitatea de a genera noi locuri de muncă, dacă are un management performant, etc).

Demn de semnalat este faptul că toți acești parametrii aferenți abordării tematice, respectiv personalitatea, valorile, identitatea și reputația sunt într-o strânsă relație de dependență, ei fiind direct influențați atât de realitatea organizației, cât și de obiectivele avute în vedere de aceasta.

În situația unui decalaj sesizabil între una dintre componentele imaginii respectivei organizații și realitatea organizațională, s-ar remarca apariția unui moment neproductiv pentru organizație. De altfel, Neil Sevensen și paul Dickinson consideră că, în situația existenței unei falii „între percepția identității sale și caracteristicile sale reale, există un risc major ca imaginea sa să fie prost înțeleasă”. Consecința directă a acestei abordări impune analizarea și construirea elementelor specifice abordării tematice prin prisma elementelor pătratului imaginii (vezi ANEXA 2).

Abordare capital corporate – include trei componente (vezi ANEXA 3), respectiv:

Identitatea – nu se limitează la mărimea, la statutul ori la activitatea organizației, aceasta incluzând atât ambiția și viziunea organizației, cât și proiectele acesteia

Reputația – include toate acțiunile organizației, managementul resurselor umane, ca și politica dezvoltării durabile a organizației

Relaționalul – are la bază un complex de practici, respectiv practicile de transparență, practicile de sinceritate, practicile de explicare, practicile de excluderea aroganței, practicile înfrumusețării, etc

Andre de Marco a popularizat așa numita abordare prin atractivitate, el propunând construirea imaginii unei organizații pornind de la componentele: notorietate, atractivitate și identitate, la baza abordării poziționându-se vizualizarea de tip triunghiular a imaginii organizației (vezi ANEXA 4).

1.5. Analiza imaginii organizației

Este cunoscut faptul că societatea contemporană este marcată de multitudinea imaginilor complexe, context în care diverșii specialiști în relații publice, comunicare, management, etc continuă să se preocupe constant de realizarea și dezvoltarea unei organizații, ca și a credibilității acesteia (cu atât mai mult în situația organizațiilor politice, unde desele scandaluri și crize generate de diverși factori le afectează serios imaginea).

Conceperea și dezvoltarea vizibilității, ca și a credibilității unei organizații se poate realiza nu doar prin conținut, luări de atitudine, forme diverse de exprimare, ci și printr-o abordare directă și eficientă a imaginii și identității respectivei organizații, indiferent de domeniul de influență al acesteia.

Demn de semnalat este faptul că se impune o urmărire a diverselor aspecte de tip teoretic și metodologic, cât și urmărirea aspectelor practice, de tip aplicativ.

În contextul politic contemporan, în care „scena” politică este supusă constant nu doar jocurilor de culise, ci și „presiunilor” venite din partea unor instituții ale statului (în special D.N.A., care în ultima perioadă a trecut, întemeiat sau nu, la realizarea unei adevărate „epurări” în politică, epurare ce pare să cunoască o dezvoltare exponențială în preajma pre-campaniilor electorale).

În condițiile unei presiuni majore exercitate atât din interior, cât mai ales din exterior, organizațiile politice se văd permanent obligate să își focalizeze atenția cu precădere pe domeniul dedicat analizei și organizării la dimensiuni simbolice a activității proprii, cu accentuarea deosebită a semnificațiilor și sensurilor considerate compatibile cu așteptările ce au fost identificate prin intermediul analizei mentalului principalelor categorii de susținători, simpatizanți.

În cadrul oricărei organizații politice, imaginea reprezintă o resursă primordială indiferent de contextul alianțelor ori dimpotrivă, motiv pentru care se impune cu celeritate gestionarea acesteia cu foarte multă atenție, în acest fel reușindu-se evitarea unei deteriorări a imaginii, ce ar putea avea consecințe nebănuite, atât pe termen scurt, dar mai ales pe termen mediu și lung.

Imaginea pe care o organizație politică o are la nivel public poate fi deseori mult mai importantă decât obiectivele organizației, resursele acesteia, interesele respectivei organizații politice, dar și a scopului principal urmărit la un moment dat.

Demn de menționat este faptul că atât formarea imaginii unei organizații politice, cât și poziționarea acesteia în mentalul electoratului, ca și fidelizarea electorarului sunt considerate a fi procese complexe, cu durată îndelungată, în cadrul cărora sunt antrenate nu doar resurse financiare consistente, ci mai ales resurse umane deosebite.

Este cunoscut faptul că imaginea pozitivă a unei organizații politice nu este una de tip imuabil, aceasta putând să sufere în orice moment diverse modificări majore, datorate în principal atâr evenimentelor externe, cât și evenimentelor interne, evenimente ce în rare situații pot fi controlabile.

În societatea contemporană, când se remarcă o interdependență fără precedent la nivelul tuturor domeniilor de activitate, companiile, instituțiile, dar mai ales organizațiile se confruntă constant cu diversele probleme ce sunt în principal generate de o erodare a imaginii, ale căror consecințe sunt deosebit de importante, atât la nivel extern, dar mai ales la nivel intern.

Astfel, se constată faptul că se impune în mod constant o abordare de tip științific a imaginii unei organizații (în cazul organizațiilor politice, aceasta este condiția primordială pentru menținerea și dezvoltarea portofoliului la nivelul electoratului), mai ales datorită :

Diverselor consecințe ce derivă din cadrul proceselor contradictorii diverse, ce se remarcă în mod constant în evoluția unei organizații

Caracteristicilor contemporane specifice spațiului dedicat liberei circulații a informațiilor publice

Plurității sesizate la nivelul diverselor surse de informare

Accesului liber la informații

Afirmării libertății de expresie în cadrul mass-mediei, în mod real

1.5.1 Imaginea socială

Este cunoscut faptul că o organizație de dimensiuni apreciabile, în cadrul căreia se derulează diverse activități complexe, depinde în mod constant de conexiunile diverse pe care aceasta le are și le întreține, imaginea fiind și ea cea care îi condiționează organizației, într-un mod mai mult sau mai puțin subtil, performanțele pe care aceasta le va obține.

În domeniul imaginii unei organizații, cercetătorii obișnuiesc să susțină că aceasta reprezintă un „obiect de patrimoniu”, un exemplu demn de semnalat în acest caz putând fi imaginea Partidului Național Liberal, formațiune cu un important trecut istoric.

Indiferent că o imagine este moștenită (cazul PNL, anterior menționat), sau că aceasta este inclusă în cadrul totalității bunurilor respectivei organizații (ar putea fi menționat cazul PSD, organizație politică în care, cu precădere în ultimii ani, a fost semnalată în mod constant o diminuare constantă a calității resurselor umane interne), imaginea unei organizații nu are dimensiune materiale, dar ea poate genera o importantă cotă pe piața dedicată.

Astfel, în situația unei imagini pozitive a organizației, se remarcă influența deosebită pe care aceasta o are în atingerea obiectivelor (vezi cazul alianței U.S.L., care a reușit să obțină un scor deosebit în alegerile din mandatul anterior), în vreme ce o imagine de tip negativ poate periclita major succesul unei organizații (vezi cazul fostului partid al ex-președintelui Traian Băsescu, PDL, care pe perioada ultimului mandat al acestuia a cunoscut o erodare fără precedent, ulterior optându-se pentru varianta „alianței” cu P.N.L., partid cu puternice rezonanțe pe scena politică românească a primei jumătăți a secolului trecur).

Numeroasele studii ce au fost realizate în ultimii ani în domeniu au reliefat faptul că în marea majoritate a cazurilor consumatorii fideli unor servicii, produse ori organizații (în cazul organizațiilor politice vorbim despre electorat) nu sesizează deosebirile majore dintre acestea și altele, incluse într-o clasă similară, în condițiile oferirii unor beneficii similare (în cadrul organizațiilor politice, se remarcă „răzgândirea” electoratului în preajma alegerilor electorale, în condițiile în care un partid opozant celui căruia acesta îi este fidel îi oferă diverse „avantaje” – un program politic cosmetizat, care îi satisface așteptările, anumite „facilități” ce pot îmbrăca forma mult-contestatei mite electorale, etc).

Ca urmare a acestui aspect s-a concluzionat faptul că respectivii consumatori își orientează preferințele și alegerile în funcție de imaginea pe care o percep despre produsele, serviciile ori organizațiile respective.

În acest fel se poate constata cu ușurință că imaginea este cea care face diferența dintre diversele caracteristici ale unei organizații, servicii, produse, etc și restul caracteristicilor ce stau la baza alegerii, respectiv „cu cât caracteristicile unor produse ce aparțin diverselor mărci sunt mai asemănătoare între ele, cu atât se remarcă o creștere a rolului imaginii. Când produsele ajung să devină identice, imaginea este cea care devine unicul factor determinant”.

Respectiv, electoratul va alege o anumită organizație politică în funcție de imaginea pe care aceasta o are – vezi cazul fostului partid al jurnalistului Dan Diaconescu, P.P.D.D.- știut fiind faptul că la baza oricărei alegeri se află o anume atitudine, atitudine ce ulterior se transformă într-o preferință.

Prin prisma aceasta, factorul imaginii unei organizații politice reprezintă un elemente primordial în cadrul procesului de menținere, dezvoltare și consolidarea electoratului, dar și în generarea unei cote de piață cât mai ridicată la nivelul scenei politice actuale.

Este cunoscut faptul că imaginea unei organizații politice nu reprezintă suma, ci sinteza diverselor dimensiuni remarcat la nivelul comportamentului electoratului, ce este determinat nu doar de orizontul așteptărilor acestuia, ci și de percepția pe care electoratul o are despre respectiva organizație politică.

Tocmai din acest motiv se impune o abordare a imaginii unei organizații politice într-un mod cât mai complex, cu luarea în considerație a tuturor elementelor constitutive acestei imagini, cu modul în care acestea sunt percepute de către electorat, dar și cu gradul de intensitate și de claritate aferent percepției electoratului.

Se remarcă deseori situațiile în cadrul cărora o imagine negativă de tip dominant sau care se află în proces constant de degradare determină o diminuare considerabilă nu doar a notorității organizației politice, ci și a gradului de încredere, efectele reflectându-se pe termen lung, în ciuda faptului că, oficial, în cadrul organizației nu se semnalează nici un fel de deficiențe.

Se cunoaște faptul că marea majoritate a consumatorilor (în cazul organizațiilor politice, electoratul) obișnuiesc să aleagă doar produsele/serviciile despre care consideră că exprimă în mod ideal atât rolul cât și statulul deținut de ei în societate, astfel mărcile căpătând calitatea simbolurilor statutului.

În plus, imaginea de sine a unei persoane are capacitatea de a influența în mod decisiv alegerea unui produs/serviciu, cu respectiva imagine adecvată, datorită faptului că această imagine se impune a corespunde în mod ideal cu imaginea pe care consumatorul (electoratul) o are despre sine.

În situația în care o persoană are despre sine o percepție pozitivă, aceasta nu va opta pentru alegerea unui produs despre care cunoaște faptul că are o imagine de tip negativ ori care este produs de o companie ce are o imagine negativă – situația politicienilor care, în ciuda faptului că sunt propulsați în campaniile electorale de partide bine poziționate, datorită diverselor informații negative menționate despre ei în mass-media, nu reușesc să-și convingă electoratul.

Specialiștii consideră că orice persoană ce are valențe sociale de tip normal, datorită prestigiului, are tendința de a pune un accent deosebit pe imaginea pe care ceilalalți o au despre ea. În situația în care această imagine este una de tip pozitiv, persoana va face toate demersurile în vederea conservării acesteia, conservare ce include toate aspectele vieții sale sociale, dar și personale – vezi cazul fostului lider P.S.D., Adrian Năstase.

Astfel, imaginea este în legătură directă cu prestigiul, persoana fiind tentată să achiziționeze mărci de prestigiu, respectiv acele mărci ce au o imagine pozitivă deosebită atât pentru ea, cât mai ales pentru diversele publicuri pe care aceasta le consideră importante – vezi practica marilor organizații politice care, ajunse la putere, au în permanență tendința de a-și dezvolta capitalul resurselor umane prin atragerea unor diverse personalități de renume din domenii variate, personalități recunoscute de marea masă a publicului.

Demn de menționate este faptul că nu imaginea unei persoane despre un produs este cea mai importantă, ci imaginea pe care respectivul produs o are la nivelul mentalului colectiv, persoana fiind cea care necesită aprecierea din partea celor cu care intră în interacțiune, stima și inclusiv apartenența la respectivul grup.

În opinia lui Roger Mucchielli, imaginea este reprezentarea „sau ideea pe care și-o

formează indivizii unui mediu sau ai unui segment al publicului”datorită receptării diverselor informații ce privesc un obiect social. De asemenea, în situația imaginii se fae vorbire „despre o opinie sau despre o atitudine ale căror rădăcini sunt pentru majoritatea

iraționale”.

Specialiștii consideră că imaginea reprezintă una din părțile componente ale reprezentării sociale, ea fiind elementul stabil al acesteia, care corespunde unui sistem de valori ce este compatibil cu cultura, dar și cu normele sociale ce sunt date.

Importanța imaginii este conferită de posibilitatea acesteia de a avea o influență deosebită atât în cadrul procesului de formare al conduitelor, cât și în cadrul procesului dedicat orientării comunicărilor sociale, prin intermediul diverselor modalități, respectiv difuzare, propagandă, ca și propagare.

Avându-se în vedere modul de interpretare al imaginii, respectiv aceasta fiind privită drept produsul procesorilor de informații ce sunt specifici omului, se poate conferi o interpretare imaginilor sociale, acestea reprezentând complexul criteriilor, al regulilor și al interpretărilor implicite care :

Sunt formate de la sine, de-a lungul vremii

Sunt moștenite și ulterior transmise prin intermediul culturii și al tradițiilor

Sunt modificate și constant îmbogățite cu noi elemente

Sunt acceptate de grup și asimilate de acesta, avându-se în vedere contextul

Imaginea socială este dependentă de orizontul informațional în cadrul căruia s-a constituit, pe bună dreptate considerându-se că imaginea de sine nu există, ci doar imaginea pe care o anumită persoană o are despre un anume obiect social, imagine ce se formează avându-se în vedere caracteristicile specifice procesorilor de informații proprii.

Trebuie menționat faptul că există posibilitatea ca procesorii de informații să fie condiționați fie de :

Vârstă

Apartenența / neapartenența persoanei la o organizație

Religie

Nivelul culturii

Sex

Nivelul instrucției

Starea pe perioada procesării

Pentru gestionarea unei imagini, ca și pentru transformarea definiției acesteia într-un instrument deosebit de eficient în cadrul procesului de gestionare al percepției privind o organizație, se impune operaționalizarea definiției, în vederea permiterii obținerii diverselor consecințe practice, respectiv elaborarea metodelor dedicate gestionării imaginii.

Astfel, imaginea se definește ca fiind complexul informațional ce este generat de procesul emiterii mesajelor, mesaje ce pot fi de două tipuri, respectiv:

Mesajele ce rezultă din cadrul funcționării unei organizații

Mesajele ce sunt emise în mod deliberat de către diversele structuri specializate

În vederea studierii și evaluării diverselor mesaje ce sunt emise de o organizație, se impune identificarea conținutului aferent fiecărui mesaj (tip de mesaj), ulterior stabilindu-se care este relevanța acestora în cadrul procesului de consolidare a imaginii sociale aferente unei organizații.

1.6 Strategiile și tehnicile de realizarea imaginii unei organizații

În cadrul oricărei strategii de construirea imaginii unei organizații, indiferent de care ar fi tipul acesteia, primordial este urmărirea realizării identității organizației, cu consolidarea acesteia și implicit consolidarea imaginii la nivelul mentalului aferent grupurilor țintă (electoratul, în cazul organizațiilor politice), în acest fel reușindu-se o echilibrare a interiorului organizației, în paralel cu funcționarea acesteia la parametrii optimi.

Marea majoritate a organizațiilor sunt în permanență preocupate de elaborarea și implementarea diverselor strategii ce au drept principal scop:

Generarea unui climat pozitiv, ce este marcat atât de credibilitate deosebită, cât și de încredere

Generarea unei imagini distincte și foarte clare în cadrul mediului social relevant

Generarea unei imagini distincte și foarte clare în cadrul diverselor sfere de interese

Dezvoltarea și fidelizarea numărului membrilor, ca și pe cel al susținătorilor organizației

O determinare deosebită a diverșilor lideri de opinie în domeniul principalelor probleme cu care se confruntă organizația

O motivare corespunzătoare a acestor lideri de opinie

În cadrul procesului de concepere a strategiei de imagine se impune a se avea în vedere în permanență:

Diverșii factori strategici ce au capacitatea de a defini starea de ansamblu caracteristică organizației

Situațiile considerate a fi favorabile organizației, ce pot fi folosite în vederea consolidării imaginii

Diversele elemente potrivnice ce sunt sesizate la nivelul mediului social

În ceea ce privește factorii strategici care au capacitatea de a determina implicații deosebite la nivelul imaginii unei organizații aceștia se regăsesc în cadrul oricărei analize SWOT, respectiv:

Strengths – punctele tari

Weaknesses – punctele slabe ale organizației

Opportunities – oportunitățile organizației

Threat – amenințările organizației

Toate structurile ce sunt implicate în cadrul procesului de generarea imaginii unei organizații politice trebuie să aibă în permanență în vedere acești factori strategici ai organizației, nu doar în cadrul etapei de elaborarea strategiei, ci și în etapele ulterioare acesteia, respectiv:

În etapa implementării strategiei de imagine

În cadrul etapei de evaluare a strategiei de imagine

În etapa de control al modului de aplicare al acestei strategii

Având în vedere faptul că imaginea unei organizații politice este primordială pentru aceasta, atât prin prisma managementului politic, cât și prin prisma diverselor relații publice pe care organizația le întreține, strategia de comunicare ce se realziează în vederea elaborării unei imagini este elaborată de resursele umane implicate în cadrul structurilor superioare specializate.

De regulă, orice strategie privind construirea imaginii unei organizații include:

Atât scopul, cât și obiectivele ce sunt propuse spre îndeplinire

Componentele primordiale aferente acestei imagini a organizațiie

Categoriile publicului considerat relevant pentru respectiva organizație

Categoriile publicului general

Complexul mesajelor ce trebuie să fie transmise către fiecare categrie a publicului

Canalele prin care vor fi comunicate aceste mesaje, avându-se în vedere specificul principalilor destinatari

Termenele definite pentru ducerea la îndepliniri a tuturor activităților ce au fost planificate în cadrul procesului de construire a imaginii respectivei organizații

Diversele resurse materiale ce sunt necesare

Elaborare diverselor programe de relații publice în vederea implementării strategiei dedicate creării imaginii

Implementarea programelor dedicate relațiilor publice, elaborate în scopul implementării strategiei de crearea imaginii unei organizații politice

În cadrul elementelor componente ale unei strategii de comunicare în vederea creării imaginii unei organizații sunt incluse și :

Diversele obiective ce se impun a fi atinse

Diversele programe de relații publice care urmează să fie lansate

Principalele linii directoare vizând acțiunile de relații publice

Diversele restricții ce se impun organizației

Resursele ce sunt disponibile pentru elaborarea și implementarea strategiei, în funcție de fiecare program avut în vedere

O astfel de strategie are în vedere construirea imaginii pozitive asupra organizației politice prin intermediul proiectării personalității acesteia, a caracterului, ca și a identității în cadrul mentalului colectiv, dar și al mentalului individual.

Elaborarea și implementarea corectă a acestor strategii poate genera la nivelul respectivei organizații formarea imaginii de tip identitar, distinct și specific – construirea identității organizației.

În vederea asigurării succesului unei strategii de crearea imaginii unei organizații politice se impune ca diversele activități ce au fost planificate, ca și obiectivele ce se impun a fi atinse, respectiv resursele disponibile în acest scop, să fie atent coordonate, motiv pentru care se impune organizarea și implicit derularea sesiunilor de planificare strategică.

În domeniul tehnicilor de construirea imaginii unei organizații politice se remarcă:

Folosirea „efectului haloului” – implică folosirea imaginii unei organizații politice, a unui lider ori a unui fenomen ce au reputația deja formată (în situația fenomenului acesta are vizibilitatea necesară), în vederea obținerii unui avantaj de credibilitate pentu respectiva organizație – un exemplu în acest sens este reprezentat de imaginea pe care și-a construit-o fostul șef de stat, Traian Băsescu, folosind imaginea partidului ce l-a propulsat, ulterior acesta realizându-și o imagine deosebită prin folosirea fostului său președinte

Răsturnarea imagologică – reprezintă complexul activităților de relații publice ce au în vedere, într-un timp relativ scurt, modificarea caracterului aferent imaginii organizației politice. Astfel, dintr-o imagine ce este preponderent negativă, prin asocierea diverselor elemente cu unele evenimente pozitive, ce au o audiență largă la nivelul electoratului și implicații deosebite atât în activitatea cât și în viața electoratului, se reușește transformarea într-o imagine pozitivă – în acest caz poate fi menționat celebrul caz „Colectiv” când, profitând de situația deosebită, presiunea străzii (în spatele căreia se aflau diverse organisme și organizații apropiate partidului ce l-a propulsat pe actualul președinte, Klaus Iohannis – P.N.L. a reușit să determine demisia guvernului condus de fostul lider PSD, Victor Ponta. În ciuda faptului că în acel moment PNL-ul nu avea o imagine foarte bună, principalul său opozant, PSD, fiind plasat deosebit în sondaje, pe fondul acelui eveniment s-a produs o răsturnare deosebită de situație, în urma căruia guvernului social democrat i-a luat locul un așa numit „guvern tehnocrat”, guvern „impus” de anumite influențe politice externe (vezi Soros și ONG-urile sponsorizate de fundațiile sale, ai căror membri s-au regăsit atât la masa negocierilor de la Cotroceni, cât și în manifestațiile din stradă).

Folosirea în mod unitar a multiplicatorilor de imagine – implică o informare de tip unitar a diverșilor multiplicatori de imagine (simpatizanți, membrii, apropiați din media, etc) în vederea retransmiterii de către aceștia a diverselor mesaje și semnale unitare ale organizației politice

Diferențierea imaginii – include o diferențiere a mesajului ce este transmic, cu un accent direct doar pe caracteristicile ce sunt proprii respectivei organizații politice. Aceasta este o strategie ce îi aparține lui Philip Kotler, ce o include în cadrul managementului organizației, ea putând fi folosită și în procesul de construirea imaginii unor organizații politice

Folosirea tuturor acestor tehnici anterior menționate se poate face fie în mod individual, fie prin combinație, avându-se în vedere :

Scopurile ce sunt urmărite

Stadiul în care se află imaginea respectivei organizații

Care este orizontul așteptării în cadrul mediului social în care această organizație funcționează

Care sunt interesele ce sunt manifestate de diversele categorii ale publicului țintă

Care sunt caracteristicile specifice spațiului mediatic în cadrul căruia se construiește respectiva imagine a organizației

Care sunr caracteristicile mediului informațional în cadrul căruia urmează să se contruiască această imagine a organizației

STUDIU DE CAZ

În cadrul STUDIULUI DE CAZ al prezentei lucrări, denumite „Analiza imaginii unei organizații politice. Importanța imaginii în context electoral” se va realiza o analiză succintă a Partidului Național Liberal (P.N.L), respectiv filiala PNL Ilfov, urmată de analiza imaginii președintelui acesteia, liberarul Marian Petrache.

În acest moment, pe scena politică românească se identifică un complex joc al puterii, inițiat de principalele forțe politice, P.S.D. și P.N.L., joc ce se derulează în principal prin intermediul mijloacelor mass-media, dar și în mediul online.

Scurtă prezentare a Partidului Național Liberal

Cunoscut ca fiind singurul partid istoric cu rezonanță, Partidul Național Liberal s-a remarcat pe scena politică românească la scurt timp după momentul „Decembrie 1989”, liderii formațiunii politice fiind, pe rând:

Radu Câmpeanu – al fost primul președinte al partidului după căderea regimului comunist, ales în funcție cu prilejul primei Conferințe Naționale a PNL, ce s-a desfășurat la data de 31.03.1990. Desemnat în funcția de secretar general la începutul lunii ianuarie a aceluiași an, cu ocazia reluării activității politice a formațiunii (ca urmare a schimbării regimului politic în România), Radu Câmpeanu a condus PNL până la finele lunii februarie a anului 1993, când locul său a fost luat, cu ocazia Conferinței Naționale a PNL, de Mircea Ionescu Quintus. Demn de remarcat este faptul că în această perioadă, din PNL s-au desprins mai multe formațiuni, respectiv :

Iulie 1990 : PNL – AT – Aripa Tânără

Aprilie 1992 : PNL-CD – Convenția Democratică

La finele aceluiași an în care a pierdut președenția PNL, Radu Câmpeanu a fost și exclus din acesta, el înființând în următorul an o nouă formațiune – PNL-C (Partidul Național Liberal –Câmpeanu), pe care a condus-o până în cursul anului 2003, când s-a realizat absorbția cu PNL, Câmpeanu devenind astfel președintele fondator al Partidului Național Liberal.

Mircea Ionescu Quintus – i-a luat locul lui Radu Câmpeanu la șefia PNL, pe care a deținut-o vreme de opt ani, respectiv până în cursul lunii februarie a anului 2001. Considerat președintele cel mai longeviv al formațiunii politice, Quintus a fost ales în funcție după ce și-a stabilit drept principal obiectiv unificarea tuturor formațiunilor politice liberale ce se desprinseseră din partid în primii trei ani de la reînființarea acestuia. Timp de cinci ani, PNL a avut numeroase divergențe cu PL 93, partidul înființat și condus de Dinu Patriciu, cu care ulterior a fuzionat. Cu ocazia Congresului PNL desfășurat în perioada 17/18 februarie 2001, Mircea Ionescu Quintus a devenit președintele de onoare al PNL, locul său fiind luat de Valeriu Stoica.

Valeriu Stoica – s-a aflat pentru o scurtă perioadă de timp în fruntea PNL (februarie 2001/august 2002) istoria sa politică fiind una destul de interesantă. După adeziunea politică în luna ianuarie a anului 1990, Stoica a fost membru de partid numai până la finele anului 1992, când a fost exclus din partid, el revenind ulterior, în perioda mandatului lui Mircea Ionescu Quintus. În cursul lunii mai a anului 1997, Valeriu Stoica reușește să ocupe funcția de prim-vicepreședinte (nou înființată), patru ani mai târziu, cu ocazia Congresului PNL din luna februarie, el devenind președinte al formațiunii politice. Valeriu Stoica a fost preocupat pe vremea cât a ocupat funcția de președinte al PNL de modificarea Constituției României (respectiv de urgentarea procedurilor), după înlocuirea sa de către Theodor Stolojan (august 2002) retrâgându-se într-un con de umbră. Ulterior, în cursul anului 2006 a plecat din partidul pe care îl condusese numai câteva luni, el devenind fondatorul Partidului Liberal Democrat, iar ulterior regăsindu-se în fosta formațiune politică, PDL.

Theodor Stolojan i-a luat locului lui Valeriu Stoica la președinția partidului, pe care l-a condus doi ani (până în luna octombrie a anului 2004).Demn de remarcat este ascensiunea pe care a avut-o Stolojan, intrat în PNL în luna iulie a anului 2000, la Congresul PNL din 2001 el fiind numit în funcția de președinte al C.N. PNL. Stolojan a intrat în istoria politică prin proiectul Alianței D.A. (Alianța Dreptate și Adevăr) inițiat în luna septembrie a anului 2003, dar și prin retragerea teatrală din cursa prezidențială din 2004, când, invocând probleme de sănătate, i-a cedat locul viitorului președinte al României, Traian Băsescu (2 octombrie 2004). Ulterior, datorită poziției adoptate față de Călin Popescu Tăriceanu, ajuns președinte PNL, Stolojan a fost exclus din PNL(10.10.2006), el inițiind „Platforma Liberală” și mai apoi (decembrie 2006) PLD – Partidul Liberal Democrat. La finele anului 2007, când s-a luat decizia fuzionării Partidului Democrat cu PLD în PL-D (Partidul Democrat Liberal), Stolojan a fost numit vice-președinte, în fruntea noii formațiuni aflându-se Emil Boc

Călin Popescu Tăriceanu – a condus PNL vreme de cinci ani (respectiv între februarie 2005 și martie 2009), el fiind singurul președinte liberal ce a reușit să ajungă și prim-ministru, într-o perioadă deosebit de dificilă pentru partid, pe fondul influenței deosebite manifestate de partidul din umbră al președintelui în funcție, Traian Băsescu, președinte ce profita de orice ocazie pentru a încerca să-l poziționeze pe liberal într-o poziție defavorabilă. După anunțul lui Stolojan de retragere, Tăriceanu a asigurat și interimatul partidului la președenția acestuia, din momentul în care a fost ales drept președinte PNL susținând fuziunea PNL cu PD (fostul partid al președintelui în funcție, Traian Băsescu) doar cu condiția absorbției Partidului Democrat în P.N.L După ruperea Alianței D.A. (aprilie 2007), Tăriceanu a mai condus PNL vreme de încă doi ani, în luna martie 2009 el fiind înlocuit de vicepreședintele Crin Antonescu

Crin Antonescu – i-a luat locul lui Tăriceanu la șefia partidului, pe perioada mandatilui său fiind constituită alianța Uniunea Social Liberală (cu PSD-ul condus de Victor Ponta și P.C. –ul în fruntea căruia se afla Daniel Constantin) ce a obținut un scor zdrobitor la alegerile din 2012. Antonescu a ocupat o scurtă perioadă de timp și funcția de președinte al României (iulie-august 2012), ulterior el rupând relațiile cu foștii săi colegi de alianță și promovându-l vertiginos pe actualul președinte al României, Klaus Iohannis, spre nemulțumirea multor membrii de partid.

Alina Gorghiu//Vasile Blaga – sunt actuali co-președinți al PNL, după numeroasele fluctuații înregistrate în interiorul organizației în anul 2014, printre care se remarcă absorbția fostului partid prezidențial, PD-L, formațiune politică ce s-a aflat o bună perioadă de timp în conflict deschis cu partidul condus pe vremuri de Radu Câmpeanu.

Partidul Național Liberal – Filiala Ilfov, este o organizație politică destul de puternică, ce are în componența sa numeroase sub-filiale, respectiv :

Filiala 1 Decembrie

Filiala Afumați

Filiala Balotești

Filiala Berceni

Filiala Bragadiru

Filiala Brănești

Filiala Buftea

Filiala PNL Cernica

Filiala Chiajna

Filiala Chitila

Filiala Ciolpani

Filiala Ciorogârla

Filiala Clinceni

Filiala Copăceni

Filiala Corbeanca

Filiala Cornetu

Filiala Dărăști Ilfov

Filiala Dascălu

Filiala Dobroești

Filiala Domnesti

Filiala Dragomiresti

Filiala Găneasa

Filiala Glina

Filiala Grădiștea

Filiala Gruiu

Filiala Jilava

Filiala Măgurele

Filiala Moara Vlăsiei

Filiala Mogoșoaia

Filiala Nuci

Filiala Otopeni

Filiala Pantelimon

Filiala Periș

Filiala Petrăchioaia

Filiala Popești Leordeni

Filiala Snagov

Filiala Ștefăneștii de Jos

Filiala Tunari

Filiala Vidra

Filiala Voluntari

ciuda acestui aspect, filiala, în fruntea căruia se găsește liberarul Marian Petrache, nu pare să acorde o importanță prea mare imaginii pe care și-o contuează în mediul online (spre deosebire de alte formațiuni politice), PNL Ilfov neavând nici măcat o pagină de prezentare, ci un simplu blog, fără structură și pe care și-a relizat o scurtă prezentare președintele Petrache:

Sursă captură http://pnlilfov.blogspot.ro/

În schimb, organizația reușește să își contureze o imagine în mediul online prin intermediul paginii de Facebook, pagină pe care rareori sunt postate informații de actualitate pentru susținătorii PNL Ilfov, fiind promovată cu precădere imaginea președintelui Filialei, Marian Petrache, ca și unele activități derulate de instituția în fruntea căruia acesta se găsește, respectiv Consiliul Județean Ilfov:

Sursă capturi – www.facebook.com

Lăsând la o parte imaginea proprie pe care PNL Ilfov încearcă să și-o consolideze în mediul online, formațiunea politică a reușit „performanța” de a se poziționa periodic în centrul atenției mass-mediei, datorită numeroaselo scandaluri în care a fost implicată.

După cazul deputatului Florin Secară, candidatul liberal la Primăria Voluntari, ce a ținut vreme de câteva zile prima pagină a edițiilor online, după acuzațiile grave la adresa Poliției Române și Poliției Locale, despre care a susținut că ar fi aservite „aservită interlopilor care protejează interesele mafiote ale unui mărunt dictator local”, respectiv primarul PSD Florentin Pandele (parlamentarul fiind bruscat în trafic de un grup de turbulenți, chiar sub ochii polițiștilor sosiți la fața locului), PNL Ilfov a ajuns din nou în centrul atenției mass-mediei la începutul lunii mai.

Deranjați de imaginile cu un conținut ușor pornografic în care este surprins candidatul PNL la Primăria Măgurele, Narcis Constantin (numit de presă „candidat porno”), colegii săi din PNL Ilfov au solicitat retragerea sprijinului politic și inclusiv exluderea din PNL, motivând că liberalul generează prejudicii de imagine întregii formațiuni politice și implicit diminuează considerabil șansele tuturor candidaților în cursa electorală din acest an:

Sursă captură – www.antena3.ro

Și ulterior acestui scandal, un alt membru al PNL Ilfov a ajuns pe primele pagini ale ziarelor, după ce a fost înregistrat proferând amenințări la adresa unui contracandidat. Primarul liberal al orașului Bragadiru, Vasile Cimpoeru, ce este din nou înscris în cursa electorală, apare în înregistrările postate în mediul online în care sună o membră PSD (respectiv „o anume Larisa”) amenințându-o și acuzând-o că face campanie electorală „murdară”.

În aceste condiții se impune a fi analizată și imaginea președintelui acestei organizații politice, liberalul Marian Petrache.

Marian Petrache – scurtă prezentare

Născur la data de 1.03.1958 în comuna dâmbovițeană Crevedia, președintele PNL Ilfov ocupă în prezent funcția președintelor Consiliului Județean Ilfov, el deținând în trecut diverse alte funcții, respectiv :

2004- 2005 – Deputat de Ilfov

2005 – 2006 – Prefect de Ilfov – candidat din partea alianței USL

2006 – 2007 – Secretar de stat, Cancelaria Primului Ministru (în funcție Călin Popescu Tăriceanu)

2007 – 2008 – Secretar de Stat în Ministerul Internelor și Reformei Administrative (M.I.R.A.)

De profesie inginer mecanic, Marian Petrache și-a continuat studiile după 1990, el urmând mai multe cursuri, respectiv de management și business marketing (1992-1994), cursurile organizate de C.J. Ilfov în perioada 2000-2004, dar și cursurile prefecturale I.N.A. în 2005.

Președintele PNL Ilfov s-a inițiat în politică în cadrul ApR (Alianța pentru România, condusă de Teodor Meleșcanu), el ocupând funcția de vice-președinte al formațiunii politice Ilfov în perioada 1998-2000.

Ulterior fuziunii ApR cu PNL în cursul anului 2002, Marian Petrache a devenit prim-vicepreședinte al PNL Ilfov, membru în Delegația Națională Permanentă a organizației politice între anii 2002-2004.

Din anul 2005, Marian Petrache ocupă funcția de președinte al organizației PNL Ilfov, fiind și membru în cadrul Biroului Politic Central al PNL, după doi ani el reușind să ocupe în paralel și funcția de vice-președinte PNL pe regiunea București/Ilfov.

Liderul PNL Ilfov, prin consilierii săi, dar și prin prestația avută în mass-media, dovedește că este foarte interesat de imaginea pe care o are la nivel public, imagine pe care o întreține și prin intermediul paginii web personale, ca și a paginilor din rețelele de socializare:

Sursă captură – www.marianpetrache.ro

Sursă captură – www.facebook.com

Pagina web a președintelui PNL Ilfov este nu doar complex structurată, ci și bine întreținută, respectiv actualizată periodic, astfel liberalul reușind să le ofere cititorilor săi diversele informații/știri care îl au în centrul atenției și ce îl pun într-o lumină deosebit de favorabilă :

Sursă captură – http://marianpetrache.ro/stiri/

Liderul liberal acordă o atenție specială proiectelor pe care le-a inițiat/implementat și care se mai află în curs de derulare, proiecte cărora le-a dedicat o categorie specială în cadrul meniului paginii web, categorie ce la rândul său este structurată pe mai multe domenii, respectiv proiecte europene (la rândul lor delimitate în finalizate, în derulare și viitoare), serviciul social, apă și canalizare, infrastructură, ISU, Consiliul Județean Ilfov, invățământ, spital, sport, etc:

Sursă captură – http://marianpetrache.ro/proiecte/fonduri-europene/

Pe aceeași pagină web personală sunt regăsite și diversele informații ce includ activitatea derulată la Consiliului Județean Ilfov, ca și cea din interiorul filialei liberale Ilfov:

Liderul PNL Ilfov exploatează la maxim și beneficiile pe care le pune la dispoziția utilizatorilor cunoscuta rețea de socializare Facebook, Marian Petrache informându-și constant susținătorii/electoratul, colegii, dar și „prietenii”/simpatizanții din mediul online cu privire la recentele sale activități, inclusiv participarea la diversele emisiuni de interes :

Sursă capturi – www.facebook.com

Iar pentru a-și menține imaginea în fața electoratului și pentru a-și atrage noi simpatizanți, Marian Petrache profită din plin de orice prilej, inclusiv de sărbătorile bisericești:

Sursă capturi – www.facebook.com

Sursă capturi – www.facebook.com

Ca orice politician cu experiență, în campanie electorală, liberalul Marian Petrache „iese la raport” și își prezintă realizările, atât pe pagina sa web, cât și pe pagina personală deschisă pe amintita rețea de socializare:

Sursă capturi – www.facebook.com

Lăsând la o parte imaginea pe care liderului PNL Ilfov încearcă să și-o consolideze în fiecare zi, profitând din plin de mass-media, dar și de mediul online, Marian Petrache a fost în ultimii ani subiect de cancan-uri, dar și de scandaluri.

Denumit în media „baronul roșu al PNL” ori „jupânul de Ilfov”, Marian Petrache a ținut preț de câteva zile prima pagină a tabloidelor, atrase ca un magnet de evenimentul personal din viața penelistului :

Sursă capturi – www.cancan.ro

Sursă captură – www.enational.ro

Ignorând partea cancan-ului, care reprezintă întotdeauna deliciul unei anumite părți a mass-mediei, Marian Petrache este un politician controversat, împlicat în ultimii ani în mai multe scandaluri cu iz penal, după cum titrează edițiile online ale diverselor televiziuni și ziare:

Luat în vizorul Direcției Naționale Anticorupție pentru suspiciuni privind diverse investiții realizate cu fonduri europene, Marian Petrache s-a aflat în centrul atenției mediei de mai multe ori, fără însă ca notorietatea sa îi fie prejudiciată la nivelul electoratului:

Mass-media a titrat în ultimele luni pe primele pagini știri în care președintele PNL Ilfov, Marian Petrache, este suspectat că ar fi implicat direct în celebrele retrocedări de la ANRP, în care au fost deja arestate nume grele ca fosta șefă a DIICOT, Alina Bica ori prietena fostului ministru al Turismului, Crinuța Dumitrean:

Liderul PNL Ilfov a fost de asemenea implicat și într-un scandal cu fosta sa colegă de alianță electorală, senatoarea PSD, Gabriela Vrânceanu Firea, fosta jurnalistă acuzându-l pe politician că ar fi comis mai multe falsuri pentru a obține sume fabuloase:

Ulterior acestor acuzații, liberalul nu a scăpat ocazia de a o taxa pe senatoare, care și-a propus să câștige alegerile pentru Primăria Capitalei din 2016:

Tensiunile dintre cei doi politicieni nu s-au declanșat în ultima vreme, ele fiind sesizate ăncă din vremea când la șefia PNL era Crin Antonescu:

Și contrele dintre cei doi au continat în aceeași manieră:

Sursa – www.gândul.info

Ignorând cancan-urile, scandalurile diverse ori acuzațiile venite din partea competitorilor politici, liderul PNL Ilfov, Marian Petrache, continuă să rămână un redutabil om politic, care conduce o organizație destul de „dificilă”, reușind să aibă întotdeauna un cuvânt greu de spus în orice problemă politică de importanță deosebită pentru scena publică.

Aparițiile sale în mass-media, în special la televiziune, sunt urmărite cu mare atenție nu doar de opozanții și alianții săi politici, ci și de analiștii politici, opiniile și comentariile lui Petrache fiind de cele mai multe ori nu doar direct la obiect (aspect mai rar întâlnit în societatea actuală) ci și pertinente și corecte.

BIBLIOGRAFIE

Autori români :

Delia Cristina Balaban, Flaviu Călin Rus (coordonatori), PR Trend, București, Editura Tritonic

Ion Chiciudean, George David, Managementul comunicării în situații de criză, București, Editura comunicare.ro, 2011

Ion Chiciudean, George David, Gestionarea crizelor de imagine, Curs în format electronic, 2009, Facultatea de Comunicare și Relații Publice

Cristina Coman, Comunicarea de criză. Tehnici și strategii, Editura Polirom, Iași, 2009

George David, Relații publice – garanția succesului, Ediția a II-a, București, Editura Oscar Print, 2003

Vasile Deac, Constantin Bâgu, Strategia firmei, București, Editura Eficient, 2000

Bogdan Alexandru Halic, Ion Chiciudean, Analiza imaginii organizației, București, Editura comunicare.ro, 2004

Dan Petre, Mihaela Nicola, Introducere în publicitate, București, Editura comunicare.ro, 2009

Autori străini :

John M. T. Balmer, Corporate identity, corporate branding and corporate marketing. Seeing through the fog, „European Journal of Marketing”, Vol. 35, Nr. 3-4, MCB University Press, 2001

Amy O-Connor, Reputation Management, in Robert L. Heath (coordonator), Encyclopedia of Public Relations, Thousand Oaks, Sage, 2005, pp.745-747

Bernard Dagenais, Le plan de communication, Presses de l-universite de Laval, 1998

Jean Marc Decaudin, Jacques Igalens, Stephane Waller, La communication interne, Danod, Paris, 2006

Paul Dickinson, Neil Sevensen, Beautiful Corporations, FTPretinse Hall, 2000

Bernard Emsellem, Le Capital Corporate, TBWA-Corporate, Edition Textuel, 2001

Jean Marc Decaudin, Jacques Igalens, Stephane Waller, Managementul comunicării în situații de criză, București, comunicare.ro, 2011

J. Doorley, F. Garcia, Reputation Mangement: The Key To Successful Corporate And Organizational Communication, New York, Routledge, 2008

Thierry Libaert, Planul de comunicare. Cum să-ți definești și să-ți organizezi strategia de comunicare, Editura Polirom, 2009, Iași

Thierry Libaert, Andre de Marco, Les Tableaus de bord de la communications, Paris, Dunod, 2006,

Mary Jo Hatch, Majken Schultz, Toking Brand Initiative:How Companies Can Align Strategy, Culture and Identity Through Corporate Branding, San Francisco, Josey Bass Public., 2008

C.F.Hung, J.E. Grunig, The Effect of Relationships on Reputation and Reputation on Relationships:A Cognitive, Belavioral Study, presented at the PRSA Educațor-s Academy, March 2002

Betty Kaman Lee, Corporate Image Examined in a Chinese-Based Context: A Study of a Young Educated in Hong Kong, in „Public Relations Research”, vol. XVI, no.1/2004

Philip Kotler, Managementul marketingului, București, Editura Teora, 1998

Joe Marconi, Ghid practic de relații publice, Editura Polirom, Iași, 2007

Anne Mary Moffit, Corporate Image. In Robert L. Heath, Encyclipedia of Public Relations, Thousad Oaks, 2005, Sage

Roger Mucchielli, Psychologie de la publicité et de la propagande, Paris, Librairies Techniques, 1970

Wally Olins, Noul ghid de identitate, București, Editura comunicare.ro, 2004

Elliot S. Schereiber, Variabilele reputației corporatiste

M. Schultz, G. Gabrielsen și J. Mouritsen, Sticky Reputation: Analyzing a Ranking System in „Corporate Reputation Review”, 4 (1), 2001

Philippe Schwebig, Les Communications de l-entreprise-Au-dela de l-image, McGraw-Hil, 1988

W. Timothy Coombs, Image. In Robert L. Heath, Encyclipedia of Public Relations, Thousad Oaks, 2005, Sage

Cees B.M. Van Riel, Research in Corporate Communications: An Overview on a Energing Field, in „Management Communication Quarterly”, vol XI, no.2/1997

I.Zaballa et.all. Corporate Reputation in Professional Services Firms: Reputation Management Based on Intellectual Capital Management, in „Coporate Reputation Rewiew”, 2005

Site-uri consultate:

www.gândul.info

www.enational.ro

www.cancan.ro

www.facebook.com

http://marianpetrache.ro/proiecte/fonduri-europene/

http://marianpetrache.ro/stiri/

www.marianpetrache.ro

www.antena3.ro

http://pnlilfov.blogspot.ro/

ANEXA 1

Modelul operaționalizat al imaginii

Sursă captură – Ion Chiciudean, George David, Managementul comunicării în situații de criză

M 1 – Mesajele rezultate din cadrul comportamentului organizațional pentru îndeplinirea unui scop

M 2 – Mesajele ce sunt emise în mod deliberat de către diversele structuri specializate din cadrul organizației

ANEXA 2

Pătratul imaginii

Sursă captură Ion Chiciudean, George David, Managementul comunicării în situații de criză, București, Editura comunicare.ro, 2011

Sursă captură Ion Chiciudean, George David, Managementul comunicării în situații de criză, București, Editura comunicare.ro, 2011

ANEXA 3

Abordarea capital corporate

Sursă captură Ion Chiciudean, George David, Managementul comunicării în situații de criză, București, Editura comunicare.ro, 2011, pp.26

Prelucrare după Bernard Emsellem, Le Capital Corporate, TBWA-Corporate, Edition Textuel, 2001

ANEXA 4

Abordarea prin atractivitate

Sursă captură Ion Chiciudean, George David, Managementul comunicării în situații de criză, București, Editura comunicare.ro, 2011, pp.26

Prelucrare după Thierry Libaert, Andre de Marco, Les Tableaus de bord de la communications, Paris, Dunod, 2006, pp.105-110

În categoria identității sunt incluse :

Activitățile organizației

Statutul organizației – organizație privată, organizație publică

Mărimea organizației (cifra de afaceri a organizației, efectivele organizației, etc)

Filialele organizației

Naționalitatea organizației

Pozițiile geografice ale organizației

Rezultatele financiare ale organizației, etc

În categoria atractivitate intră:

Proximitatea organizației

Dinamica organizației

Inovarea organizației

Gestionarea organizației

Sociabilitatea organizației

Respectul organizației față de mediu, etc