Analiza Functiei Manageriale DIN Perspectiva Cresterii Performantei DE Exploatare In Industria Energetica

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE….

LUCRARE DE LICENTA

COORDONATOR:

STUDENT : Cozma Horatiu

ORADEA

2016

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE…

ANALIZA FUNCTIEI MANAGERIALE DIN PERSPECTIVA CRESTERII PERFORMANTEI DE EXPLOATARE IN INDUSTRIA ENERGETICA.

Studiu de caz la SC TRANSGEX Oradea.

Coordonator:

Student: Cozma Horatiu

ORADEA

2016

INTRODUCERE 3

CAPITOLUL I 3

Atributele și specificitatea funcției manageriale în industria energetică 3

Capitolul II 54

Functiile managementului si efiencizarea exploatarii resurselor energetice. 54

Capitolul III 70

Analiza factoriala a modelarii personalitatii manageriale in industria energetica 70

CAPITOLUL IV 84

ANALIZA FUNCTIEI MANAGERIALE LA SC TRANSGEX SA ORADEA 84

Concluzii 85

BIBLIOGRAFIE 85

INTRODUCERE

CAPITOLUL I

Atributele și specificitatea funcției manageriale în industria energetică

  CARACTERISTICILE SISTEMULUI INFORMATIC MANAGERIAL AL SECTORULUI ENERGETIC

Sistemul informatic pentru managementul energiei are ca scop formarea unei noi direcții de gospodarire performantă a resurselor energetice. Structurile hard-softurilor în cadrul sistemelor de energie asigură o dezvoltare rentabilă a unităților de producere, transport și distribuție a energiei, permit exploatarea fără riscuri a instalațiilor energetice, contribuie la eliminarea cheltuielilor nejustificate privind calitatea proceselor și permite realizarea producției de energie la costuri concurentiale.

Activitătile de bază ale energiei se referă în principal la urmatoarele aspecte:

dezvoltarea capacităților de productie.

dezvoltarea resurselor energetice pe baza studiilor de prognoză.

producerea atât a purtatorilor energeticei cât si a energiei transformate pe lantul energetic productie-consum.

transportul și distribuirea rațională a tuturor formelor de energie.

 conducerea operativă prin dispecer a sistemului energetic.

gospodărirea energiei.

corelarea activităților de cercetare,proeiectare,exploatoare,montaj și dezvoltare a tuturor proceselor energo-informationale.

Rolul informaticii în conducerea sistemelor de energie este caracterizat prin:

asigurarea setului pertinent de informații pentru managementul întregii ramuri;

asistarea conducerii la fundamentarea deciziilor;

îmbunătățirea activității energetice pe baza informațiilor injectate prin feed-back de catre celelalte ramuri industriale;

crearea unor canale de comunicații eficiente pe verticală și orizontală ale întregului sistem;

utilizarea sistemului de codificare pentru nomenclatorul produselor, a consumurilor specifice de resurse, a pieselor de schimb;

valorificarea prin adaptare și integrare a aplicațiilor în funcțiune sau în curs de proiectare.

La proiectarea și realizarea sistemelor informatice pe ramura energiei electrice trebuie respectate urmatoarele cerințe:

proiectarea subsistemelor să se facă în concepție sistemică.

exploatarea să fie coordonată în scară ierarhic-functională pe o schemă de management stabilită.

echipamentele hard pot diferi de la un subsistem la altul, dar calculatoarele sa poata prelua aplicatiile de prelucrare a datelor fara restrictii majore;

structurile hard trebuie sa aibă arhitecturi deschise.

 soft-urile privind asigurarea regimurilor economice sa fie portabile și să baleieze întreaga activitate a sistemului energetic supus informatizării.

sistemele informatice trebuie să asigure comunicarea datelor la toate nivelurile pe verticală și orizontale și să vehiculeze on-line decizii pe întreaga structură a sistemului, preluând reactiile proceselor la comunicarile facute.

asigurarea calitații resurselor energetice, a calității energiei electrice și termice și realizarea performanțelor de înalt nivel a agregatelor în functiune cu ajutorul modelelor procedurale;

după proiectare și implementare, structurile hard-soft trebuie întreținute și reînnoite periodic pentru a fi performante;

modelele operaționale informatico-decizionale trebuie scrise, tinând seama de eforturile implicate, de efectele scontate si de nivelul entropiei posibil de realizat în regim de functionare on-line economic;

calcularea si afisarea atât a economiilor de resurse realizate pe întregul lant energetic productie-consum cât si a nivelului de rentabilitate a sistemului informatic dotat cu calculatoare de proces si sisteme expert.

Eficiența economică a sistemelor informatice se stabileste în faza de concepție prin calcularea venitului net posibil de realizat atât pe orizontală a sistemului energetic cât și pe verticala acestuia în conditii de interacțiune continuă cu mediul înconjurator.

Cu ajutorul sistemelor informatice manageriale ale sistemului energetic se pot rezolva urmatoarele probleme:

dezvoltarea sistemica a instalatiilor energetice;

stabilirea regimurilor economice de functionare a agregatelor si a elementelor ce leaga productia de consumatori;

elaborarea si aplicarea strategiei de reparatii energetice;

realizarea masuratorilor profilactice;

constituirea statisticii la nivelul fiecarei subunitati si unitati energetice, precum si la nivelul întregii ramuri ca un tot unitar;

retehnologizarea instalatiilor din întregul sistem energetic;

asigurarea cu resurse suficiente si de calitate a unitatilor de productie;

urmarirea prin dispecer a corelatiei centrala – sistem – consumator energetic;

asigurarea calitatii energiilor electrice si termice produse si livrate;

implementarea ingineriei umane;

determinarea rentabilitatii pe ansamblul ramurii energetice.

Completarea și actualizarea bazelor de date se face cu informatii privind:

caracteristicile instalatiilor;

 regimurile normale si cele perturbate;

cantitatea si calitatea energiei produse si livrate;

disponibilitatile si strangularile la nivelul capacitatilor de productie;

importul si exportul de resurse energetice;

prognoza sistemului energetic;

desfasurarea lucrarilor de investitii

stadiul cercetarii si proiectarii obiectivelor energetice moderne;

activitatea de vânzare a energiei.

IERARHIZAREA SISTEMELOR INFORMATICE DE CONDUCERE A INSTALAȚIILOR SISTEMELOR DE ENERGIE

Conducerea sistemelor energetice privita prin prisma teoriei sistemelor ierarhizate constă în organizarea acesteia pe mai multe nivele principale (figura 1.1). Fiecare nivel reprezinta un ansamblu integrat de subsisteme de nivel inferior.

Figura 1.1.Nivele ierarhice în sistemele de energie

Interconectarea sistemelor energetice naționale este una din principalele cai de crestere a economicitatii si sigurantei functionarii acestora, în conditiile pastrarii independentei energetice a acestora.

Transportul  energiei electrice în cantități  mari și la distante  mari își găsește justificarea tehnică și economică atunci când energia disponibilă are un pret scazut, dar este departe de centrele de consum, sau când combustibilul disponibil cu putere calorifica  relativ redusa se afla în zone departate  de unitatile de producere a energiei electrice si termice.

Sistemele cu  putere instalata relativ mica sunt interesate în realizarea interconexiunii deoarece prin aceasta se asigură în primul rând ajutorul de avarie la caderea intempestivă a unor grupuri de capacitate unitară mare, fara a mai fi necesară instalarea și menținerea în rezervă a unei puteri importante.

Principalele avantaje ale functionarii în sisteme interconectate sunt:

cresterea fiabilitatii si continuitatii în functionarea fiecaruia dintre sistemele interconectate;

 aplatizarea curbei de sarcina pe ansamblul interconexiunii, ca urmare a decalajului orar între vârfurile de consum si obtinerea, prin acest efect, a unei puteri de rezerva suplimentare la nivelul de interconexiune;

 folosirea în comun a rezervelor de putere, fapt care aduce economii importante de investitii.

 realizarea unor planuri de reparatii si de revizii mai  avantajoase pentru fiecare sistem în parte;

posibilitatea folosirii schimburilor de putere si energie între sisteme în functie de programele proprii de dezvoltare a capacitatilor de putere si a disponibilitatilor  de energie electrica;

 realizarea unor unitati producatoare comune diferitelor  sisteme.

Dezvoltarea interconexiunilor între sistemele energetice implica construirea de artere de  putere corespunzatoare scopului, linii de mare capacitate  la tensiuni înalte.Efectul de aplatizare, utilizarea rationala a centralelor apartinând unor sisteme energetice diferite, asigurarea alimentarii consumatorilor în regim normal si de avarie conduce la necesitatea functionarii în regim interconectat practic a tuturor sistemelor europene.

Pentru promovarea tehnologiilor energetice eficiente la nivelul sistemelor interconectate este  necesar a se  aplica si actualiza, în mod regulat, programe de eficienta energetica adecvate propriilor conditii, de fiecare sistem energetic în parte.

Aceste programe includ câteva activități:

realizarea scenariilor pe termen lung  pentru cererea si oferta de energie;

 evaluarea impactului energetic, de mediu si economic al actiunilor  întreprinse;

definirea standardelor care au drept scop îmbunatatirea eficientei echipamentelor consumatorilor de energie si a eforturilor pentru armonizarea acestora pe plan international, pentru a evita distorsionarea comertului;

promovarea utilizarii celor mai eficiente tehnologii energetice care sunt  viabile economic  si nepoluante;

încurajarea abordarilor noi de investitii în îmbunatatirea eficientei energetice;

elaborarea balantelor energetice si  a  bazelor de date adecvate;

detalierea datelor referitoare la cererea de energie si la tehnologiile pentru îmbunatatirea eficientei energetice;

înfiintarea si dezvoltarea serviciilor de consultanta care sa ofere informatii despre programe si tehnologii de eficienta energetica si care sa acorde asistenta consumatorilor de energie;

sustinerea si promovarea cogenerarii si a masurilor pentru cresterea eficientei sistemelor de producere si distributie a caldurii în regim de termoficare pentru consumatorii casnici si  industriali;

Conducerea Sistemului Energetic National (SEN) consta în exploatarea coordonata a instalatiilor si echipamentelor energetice. Aceasta conducere este necesar sa se realizeze în mod unitar si ierarhizat pentru:

functionarea unitara a SEN si alimentarea cu energie electrica a consumatorilor în conditii de siguranta, calitate si economicitate;

 utilizarea rationala a resurselor hidroenergetice si a combustibililor pentru producerea energiei electrice, tinând seama si de existenta Grupurilor Nuclear Electrice;

cogenerarea energiei electrice si termice în vederea folosirii rationale si economice a resurselor energetice;

asigurarea unui echilibru permanent între productie si consumul de energie electrica în scopul mentinerii frecventei în limite admisibile în cazul functionarii izolate;

reglarea schimburilor de energie electrica cu sistemele energetice ale altor tari, în cazul functionarii interconectate;

coordonarea regimurilor de functionare si a manevrelor din instalatiile energetice ale SEN în regim normal de functionare si în situatii de incidente.

Dispecerul Energetic National (Central) asigura:

echilibrul permanent între productia si consumul de energie electrica;

reglarea parametrilor de calitate a energiei electrice (frecventa, tensiune)

urmarirea continuitatii în alimentarea consumatorilor;

realizarea schimburilor de energie electrica cu sistemele energetice din alte tari;

stabilirea regimurilor posibile de functionare ;

coordonarea manevrelor pe ansamblul retelelor de transport cu tensiuni mai mari de 220 kV,

exercita comanda nemijlocita a centralelor electrice mari si a liniilor de interconexiune cu sistemele energetice vecine.

Rolul Dispecerilor Energetici Teritoriali consta în:

supravegherea instalatiilor de producere si transport din zona lor de responsabilitate;

optimizarea regimurilor de functionare pentru reteaua de transport si distributie din aria lor de responsabilitate;

reglajul tensiunii în retelele buclate de 110 kV;

comanda directa a manevrelor în instalatiile electrice de transport si distributie din aria lor de responsabilitate;

planificarea exploatarii, analizei si simularii în afara timpului real (timp mediu si scurt).

Dispecerii Energetici Zonali pot fi:

de retele electrice;

de hidroamenajare;

Dispecerii Energetici Zonali de retele electrice:

asigura realizarea regimurilor de functionare si manevrele coordonate de Dispecerii Energetici teritoriali;

stabileste regimurile de functionare si coordoneaza manevrele în instalatiile si reteaua electrica de 110 kV;

are comanda de coordonare asupra liniilor din reteaua de 110 kV buclata;

reglajul curbei de consum pentru prevenirea extinderii incidentelor.

Dispecerii Energetici de amenajari hidroelectrice au urmatoarele activitati:

supravegherea si asigurarea continuitatii în exploatare a instalatiilor si echipamentelor aflate în autoritatea de conducere operativa si de comanda nemijlocita a lor;

stabilirea regimurilor optime de utilizare a lacurilor având în vedere capacitatea lor si prognozele de debite afluente a grupurilor disponibile si a regulilor de exploatare tehnica a acumularilor;

prognozarea puterilor economice disponibile, a programelor zilnice de functionare si a puterilor maxim utilizabile orare pentru SEN.

repartizarea optima pe CHE a puterii de consemn activa si reactiva;

repartizarea pe CHE a ordinului de reglaj frecventa – putere;

efectuarea manevrelor programate;

telecomanda agregatelor, aparatelor de comutatie si a instalatiilor de evacuare a debitelor;

stabilirea regimului de pregolire a lacurilor pentru evitarea inundatiilor în perioada viiturilor.

Dispecerii Energetici Locali pot de retele electrice, de centrale electrice, de termoficare si ai consumatorilor.

Dispecerii Energetici Locali:

asigura conducerea operativa  prin dispecer a retelelor de distributie de 110 kV si medie tensiune din zona unitatii respective în conformitate cu autoritatea de conducere operativa pe care o are asupra acestora, atribuita prin ordinul de împartire a instalatiilor;

stabileste regimul de functionare si coordoneaza manevrele în instalatiile de distributie din zona lor de activitate;

are comanda nemijlocita asupra retelelor electrice de medie tensiune, unor linii radiale de 110 kV si transformatoare de 110/MT, centralelor conectate la reteaua electrica de medie tensiune, termocentralelor cu grupuri cu puterea sub 6 MW si hidrocentralelor cu grupuri sub un MW;

supravegheaza si asigura continuitatea în functionare a instalatiilor de distributie;

urmarirea bilanturilor de energie pe contur;

optimizarea functionarii instalatiilor de medie si joasa tensiune;

reglajul tensiunii în retelele de distributie si a nivelului de compensare al puterilor reactive;

planificarea exploatarii, analiza si simularea în afara timpului real.

Dispecerul Energetic Local de Centrala Electrica asigura:

conducerea din punct de vedere tehnic si operativ întreaga activitate de exploatare si întretinere ce se desfasoara în instalatiile centralei în conditii de functionare economica si sigura;

realizeaza gestiunea puterii si energiei electrice si termice produse si livrate de centrala;

asigura legatura operativa cu nivelele ierarhice superioare de conducere operativa;

coordoneaza activitatea de lichidare a incidentelor pe centrala, tinând cont de prioritati astfel încât sa se evite extinderea acestora si sa fie lichidate cu urmari minime pentru centrala.

Abordarea problemei implementarii si dezvoltarii sistemului informatic pentru managementul ramurii energetice recunosc ca cunoasterea elementelor si sarcinilor ce revin acestei ramuri economice si si legaturile ce se stabilesc între diferitele parti componente ale sistemului în context informatico-decizional.Ținând cont de problematica ce trebuie acoperita si cunoscând caracteristicile instalatiilor hard cât si structura softului posibil de aplicat în energetica se pot crea subsisteme informatice care sa acopere cele cinci functii ale unitatilor economice:

subsistemul informatic pentru functia de cercetare dezvoltare  a sistemului energetic cu parti distincte pentru proiectare – montaj – exploatare elaborate în faza de conceptie a noilor obiective energetice;

subsistemul informatic pentru asigurarea functiei comerciale: asigurarea resurselor energetice, tinând cont atât de ofertele interne cât si de potentialul pietei internationale, furnizarea energiei – tinând cont de regulile pietei concurentiale de energie si marketing energetic;

subsistemul informatic de productie (reînnoirea agregatelor, optimizarea regimurilor de functionare, preluarea fara riscuri a avariilor pe baza teoriei rezervarii, controlul calitatii energetice si a proceselor energetice);

subsistemul ingineriei umane (pregatirea arhemo- sistemica a specialistilor energeticieni, optimizarea corelatiei dintre om – munca si mediu, stimularea rezultatelor muncii creatoare, dialogul om – calculator – proces);

subsistemul financiar – contabil (calculul operational al costurilor si tarifelor energetice, stabilirea gradului de rentabilitate si fundamentarea deciziei energo – economice).

Întrepatrunderea ce exista între functiile întreprinderii în procesul productiei energiei se poate alcatui managementul sistemului informatic energetic prin urmatoarele componente:

subsistemul obiectivelor pentru managementul ramurii (prevedere, organizare, coordonare, comanda si control)

subsistemul  programarii productiei rezultate din prognoza;

subsistemul productiei de energie electrica si termica;

subsistemul transportului si distributiei energiei electrice si termice;

subsistemul conducerii operative prin dispecer a sistemului energetic;

subsistemul pietei de energie cu componentele: asigurarea resurselor energetice pentru productia si dezvoltarea ramurii;

furnizarea energiei electrice si termice.

subsistemul bazei de date.

Sistemul informatic de conducere reprezinta un ansamblu de metode, proceduri, echipamente de calcul, programe si specialisti, prin care se asigura colectarea, vehicularea, stocarea si prelucrarea informatiilor in scopul pregatirii si transmiterii deciziilor privind desfasurarea activitatilor din sistem, precum si controlul îndeplinirii acestora, in vederea îndeplinirii obiectivelor propuse in conditii de eficienta maxima.

In cadrul SEN exista doua categorii de sisteme informatice:

a) Sistemul informatic pentru conducerea si coordonarea activitatilor tehnico-economice.

b) Sistemul informatic pentru conducerea operativa a obiectivelor SEN.

Sistemul informatic pentru conducerea operativa a obiectivelor SEN furnizeaza, in timp real,toate informatiile din cadrul obiectivului condus necesare personalului de comanda operativa pentru a-si exercita autoritatea de conducere operativa, respectiv pentru a efectua comanda nemijlocita si permite acestuia sa intervina, in orice moment, prin intermediul telecomenzilor, in obiectivul energetic condus. Deoarece datele sunt prelucrate intr-un punct central situat la distanta de locul unde au fost preluate sistemul informatic pentru conducerea operativa a SEN este numit Sistem Teleinformatic pentru Conducerea Operativii (STICO).

STICO, din punct de vedere constructiv, consta din totalitatea dotarii tehnice prin care se asigura, in timp real, informatiile necesare conducerii operative a instalatiilor energetice de la toate nivelele (instalatie, treapta de conducere prin dispecer) si in toate starile prin care poate trece sistemul energetic (normala, de alarma, de incident sau de post incident).Din punct de vedere functional, este un sistem de conducere distribuit pe mai multe nivele si se realizeaza respectând principiile generale ce guverneaza sistemele ierarhizate, din care mentionam:

a) Sistemul de conducere de la un nivel inferior, denumit Sistem de Conducere Subordonat (SCS) este destinat achizitiilor de date din subprocesele aferente, prelucrarii lor primare, transmiterii unor date rezultate in urma prelucrarii Sistemului de Conducere Coordonator (SCC) caruia ii este direct subordonat si eventual elaboreaza comenzi pentru procesul condus.

b) Sistemul de conducere de la un nivel superior (SCC) nu intervine direct in proces ci doar prin intermediul sistemelor de la nivelul inferior (SCS-urilor).

c) in ceea ce priveste exercitarea comenzii operative, nu exista comunicatie directa intre sistemele de la acelasi nivel, ci doar prin intermediul sistemului imediat superior. Aceasta pentru a evita conflictele ce ar putea sa apara in luarea deciziilor.

Se precizeaza ca in cazul sistemelor de conducere distribuite pe mai multe nivele, cum este si STICO, un SCC de la un nivel inferior este considerat SCS pentru SCC-ul de la nivelul imediat superior.

Ierarhizarea STICO corespunde structurii ierarhizate a conducerii operative prin dispecer a SEN . Structura acestuia este cea prezentata in figura 1.67, cu sisteme de conducere pe mai multe nivele, si anume: la fiecare treapta de conducere prin dispecer câte un SCC, iar la nivel de statie de transformare si centrala electrica câte un SCS numite Sisteme de conducere localii (SCL).

Ca suport de comunicatie in cadrul SCL-urilor de la nivel de statie sau centrala (comanda si control local), se utilizeaza retelele de date locale (LAN – Local Area Network), iar intre SCL-uri si SCC-urile de la nivelul de conducere prin dispecer (centrele de comanda si control), respectiv intre acestea din urma, se utilizeaza retele specifice transmisiei la distanta (WAN – Wide Area Network). La nivelul de conducere coordonator, de la dispecer (SCC – centru de comanda si control), pentru prelucrarea in timp real a informatiei primite se impune prezenta sistemelor de calcul (calculatoare) performante atât ca viteza, cit mai ales ca fiabilitate, prevazute cu periferice generale capabile sa stocheze volume mari de date si cu periferice specifice ce formeaza Consola Operatorului de Proces (COP), prin care dispecerul sa poata interveni comod si eficient in conducerea instalatiilor din subordine. Aceste calculatoare, de asemenea, sunt interconectate prin magistrale locale (LAN-uri) si asigura functiile specifice conducerii la nivelul de dispecer respectiv. Transferul de date in LAN se face cic/ic si in mod imediat, iar in WAN, cic/ic, in mod imediat sau la cerere. De asemenea, transferul de date intre WAN-un si LAN-uri este asigurat de calculatoare cu functiuni de comunicatie, autosupraveghere si autocontrol, respectiv cu rol de Concentrator de date (CD), denumite si FEP (Front End Processor).

Sarcina de baza a oricarui sistem informatic o reprezinta informarea personalului de exploatare privind starea sistemului, respectiv a obiectivului energetic condus si asistarea personalului de exploatare in luarea deciziilor privind conducerea operativa. Informarea se realizeaza fie cic/ie, fie la cerere, fie in mod imediat in cazul producerii un or evenimente (actionari protectii, iesirea/revenirea un or parametri din/in limitele admisibile, modificarea topologiei retelei electrice etc.), iar asistarea, in general, se rezuma la luarea deciziilor privind efectuarea manevrelor operative si de stabilire a reglajelor echipamentelor de automatizare si protectii. Manevrele operative pot fi impuse fie de operatiuni planificate (transferuri de sarcina, izolari de retele electrice, conectari/deconectari de surse sau consumatori de energie electrica etc.), fie de operatiuni de aducere in stare normala de functionare a sistemului in regimuri post avarie. Ca o sarcina conexa celei de informare si asistare, sistemul informatic este folosit si pentru îtocmirea periodicîa a rapoartelor (protocoalelor) de lucru privind performantele sistemului folosit (consumuri tehnologice, timpi si parametri de functionare, balante energetice, liste cronologice de evenimente etc.).

       Din punct de vedere functional, in STICO se disting doua categorii de sisteme informatice de conducere, si anume:

a) Sistemul de supraveghere, comanda si achizitii de date, cunoscut in literatura de specialitate sub denumirea de SCADA (Supervisory Control and Data Aquisition);

b) Sisteme de conducere ghid-operator (GO), respectiv sisteme expert (SE).

Aceste sisteme de conducere reprezinta instrumente bazate pe calculator, utilizate de dispecerii energetici pentru a-i asista in controlul si conducerea sistemelor electroenergetice. Denumirea si continutul acestora sunt, in general, standardizate pe plan mondial si software-ul aferent este disponibil comercial, pe o piata concurentiala.

Sistemul SCADA, realizat in jurul unor sisteme cu microprocesor, constituie prima etapa de dezvoltare a unui STICO si consta din ansamblul de echipamente hard si programe (soft) destinate, in principiu, culegerii datelor din proces, transmiterii comenzilor catre acesta, pre cum si validarii, prelucrarii, afisarii si arhivarii de date.

El asigura:

monitorizarea si conducerea de la distanta a instalatiilor electroenergetice;

informarea personalului de comanda operativa asupra topologiei si starii obiectivelor energetice din subordine;

alarmarea in cazul disfunctionalitatilor echipamentelor energetice;

urmarirea Încarcarii retelelor;

retinerea unui istoric al evenimentelor produse intr-o anumita perioada de timp, însotite de momentul producerii acestora, pentru analize post avarie.

Pentru realizarea celor prezentate mai sus, sistemele informatice de tip SCADA inc1ud, in principal, urmatoarele functii:

Achizitie si schimb de date (Data Aquisition and Exchange). Functia este utilizata pentru a asigura interfata sistemului informatic destinat conducerii operative cu echipamente de achizitie de date si sisteme informatice externe.

Prin aceasta functie se realizeaza:

culegerea si transmiterea informatiilor din/in instalatii;

receptia informatiilor si schimbul de date cu alte trepte de conducere operativa sau alte sisteme informatice, inclusiv fisiere

actualizari de baze de date;

mesaje operative;

telecomenzi (pentru a fi transmise la RTU) si informatii privind realizarea acestora: controlul plauzibilitatii si validarea informatiilor.

Prelucrarea datelor (Data Processing). Aceasta functie asigura stocarea datelor obtinute in timp real in bazele de date destinate, precum si verificarea si precizarea calitatii si plauzibilitatii informatiei codate, ca de exemplu: telemasura corecta, suprascriere manuala, iesire din functiune, depasire de limita, informatie eronata etc. Functia include urmatoarele:

prelucrare de date analogice scanate, realizând convertirea acestora in unitati ingineresti si verificarea încadrarii lor in limitele prestabilite;

prelucrarea de date privind starile scanate, realizând punerea in evidenta a schimbarii starii întreruptoarelor si separatoarelor;

prelucrarea de date tip acumulare (energii) scanate, care consta in convertirea numarului de impulsuri in valori absolute (MWh, MV Arh);

calcule in timp real: însumari, scaderi, înmultiri, impartiri, medii orare, maxime si minime orare, bilanturi de energii pe contur etc., inclusiv determinarea puterilor si energiilor absorbite de consumatori si încadrarea acestora in valorile contractate, precum si verificarea topologica a informatiilor.

Revista post – factum (post Disturbance Review). La fiecare 10 secunde se stocheaza un snapshot (o citire instantanee) a unor puncte selectate de operator (dispecer) sau a întregii baze de date intr-un fisier circular ce contine ultimele 10 snapshot-uri. In cazul unui eveniment prestabilit (declansare de întreruptor, actionare protectii etc.) sau la cerere, fisierul circular se îngheata si aditional se memoreaza înca 30 de snapshoturi consecutive luate fiecare la 10 secunde dupa producerea evenimentului. Acest set de date stocate este denumit set de revista.

Multiplele seturi de revista sunt înregistrate pe discuri, pentru a fi vizualizate pe display sau pentru hardcopy. Ele pot fi arhivate in vederea unor analize ulterioare, daca se considera necesar.

Sistem de Informatii Istorice (Historical Information System). Sistemul întretine un istoric al modificarii starilor echipamentelor si retelelor electrice, punând la dispozitia dispecerului energetic informatiile necesare unei analize pertinente a evenimentelor petrecute. Toate evenimentele sunt memorate alaturi de localizarea lor in timp si spatiu, fiind prezentate dispecerului, in general, in ordinea cronologica, grupate pe categorii de instalatii. Totodata, aceste informatii pot constitui "materia prima" pentru sisteme expert de analiza post avarie asistata de calculator, precum si pentru sisteme expert de restaurare a sistemelor energetice dupa caderi (care pot asista dispecerul sau pot intra in functiune in mod automat).

Prin aceasta functie se realizeaza actualizarea si completarea bazelor de date. In mod normal se utilizeaza un sistem de management de baze de date relational accesibil comercial (relational database management systemRDBMS), ca de exemplu ORACLE, pentru crearea, întretinerea si accesul in baza de date a Sistemului de Informatii Istorice.

Telecomanda, telereglaj in instalatii (Supervisory Control). Prin intermediul unui sistem informatic tip SCADA, un dispecer poate telecomanda (comanda din camera de comanda a dispecerului energetic) echipamentele aflate in statii sau centrale electrice, ca de exemplu:

întreruptoare (deschis/închis);

separatoare actionate cu motor (deschis/închis);

baterii de condensatoare (conectat/deconectat);

pozitie comutator de ploturi la transformatoare (creste/scade); valori de consemn;

reglajul bobinelor de stingere.

Echipamentele cu doua stari sunt mai întâi selectate, telecomanda data fiind o comanda nemijlocita.

Marcarea (Tagging). Un echipament marcat reprezinta o actiune a operatorului pentru a atrage vizual atentia asupra unui echipament pe o schema reprezentata pe display ca este interzisa comanda acestui echipament sau ca trebuie sa se execute cu atentie.    

În mod uzual este posibil a se marca un echipament cu pana la patru niveluri, si anume:

interzisa comanda;

 interzisa comanda de închidere;

interzisa comanda de deschidere

comanda permisa, dar se recomanda atentie.

Interfata cu utilizatorii (User Interface). Informarea de ansamblu a personalului de comanda operativa asupra topologiei si starii obiectivului energetic condus se realizeaza prin intermediul interfetelor om – masina (MMI => Man – Machine Interface).

Interfata om – masina permite vizualizarea si navigarea in zonele de interes ale obiectivului energetic condus, într-o organizare ierarhica, cu niveluri de profunzime In care se patrunde gradat. Se vizualizeaza schemele tehnologice, se afiseaza marimile analogice, evenimentele si alarmele. De asemenea, se permite introducerea de date In bazele de date, extragerea la imprimante, efectuarea controlului executiei aplicatiilor etc. Prezentarea marimilor analogice se poate face sub forma: numerica, diagrame, aparate analogice, poligoane umplute etc. posibilitatile de selectare a imaginilor sunt extrem de diverse si facil de deprins.

Interfata cu utilizatorii se realizeaza prin:

Console display cu grafica completa (Full Graphics CRT Consoles), echipate cu 1-3 monitoare (CRT) color de mare rezolutie. In mod obisnuit se poate avea In vedere urmatoarea echipare:

consola operator -2-3 monitoare;

consola de programare/planificare -1 monitor;

consola pentru întretinerea imaginilor -1 monitor;

consola pentru management -1 monitor.

Echipamente de imprimare (Loggers). In mod obisnuit sunt plasate doua astfel de echipamente în zona operationala si câte unul in zona de planificare, zona de programare, zona de creare a bazelor de date si zona de creare a imaginilor.

Copiatoare video. In mod obisnuit, în aria operationala se prevad doua echipamente hard-copy, capabile sa reproduca imagini grafice color de pe oricare din display-uri.

Afisarea pe panou (Wallboard Display). Multi beneficiari au optat sa-si înlocuiasca panoul lor mozaic cu un sistem de proiectie video în zona operationala si, eventual, cu altele în zonele de pregatire/vizualizare. Acest lucru permite comentarea imaginilor de pe display, tara a se crea aglomeratie la consola.

Cerinta pentru Afisarea pe Panou este în mod normal dictata de utilizator (beneficiar). Posibilitatile inc1ud:

panou mozaic static;

panou mozaic dinamic cu semnal de pozitie întreruptor, semnal de alarma in statie, semnal de linie sub tensiune, tensiune pe bare, puteri pe linii;

sistem de proiectie video;

grup de sisteme de proiectie video.

Prelucrarea si gestiunea alarmelor (Alarming). Sistemul recunoaste starile de functionare necorespunzatoare ale echipamentelor si retelelor electrice (suprasarcini, nivele de tensiuni in afara limitelor, actionarea sistemelor de protectie, modificarea nedorita a starii întreruptoarelor si separatoarelor etc.) si avertizeaza optic si/sau acustic personalul din tura (dispecerul) asupra celor întâmplate.

Alarmele detectate de sistemul SCADA sunt prelucrate astfel încât conditiile de alarma importante sa fie transmise intr-o maniera clara, concisa si cu timpul asociat numai la consolele care au nevoie de aceasta informatie. Ele sunt tratate in raport cu nivelul lor de prioritate.

înregistrarea secventiala a evenimentelor (Sequence of Events Recording). 0 serie de elemente din statii si centrale electrice (de exemplu întreruptoare) pot fi selectate pentru înregistrarea secventiala a modificarii starii acestora, modificare considerata ca eveniment.

Mesajele de la înregistrarea secventiala a evenimentelor sunt tratate separat de cele referitoare la schimbarile normale de stare, ele nefacând parte din procesul de tratare a alarmelor. Mesajele de la înregistrarea secventiala sunt stocate si raportate separat. Aceste informatii sunt in mod normal utilizate post-factum, pentru analiza functionarii echipamentelor si instalatiilor.

Prelucrarea parolelor (Word Processing). Functia asigura gestionarea accesului utilizatorilor potentiali in sistemele informatice destinate conducerii operative a instalatiilor SEN sau in anumite zone (arii) ale sistemului informatic.

Printr-o permisie acceptata, chiar si un utilizator extern sistemului poate face aceleasi lucruri ca si un utilizator local de la o statie de lucru a sistemului.

Supravegherea stari sistemului informatic. Functia asigura supravegherea starii de functionare a diferitor componente si a sistemului informatic in ansamblu. Vor fi semnalizate operatorului si administratorului de retea starile anormale de functionare ale sistemului informatic, inclusiv iesirea din functiune a diferitelor echipamente, precum si diagnosticarea defectelor.

Pentru asigurarea conducerii operative la nivelul fiecarei trepte de dispecer in conformitate cu atributiile precizate anterior, este necesar ca in sistemul informatic al treptelor de dispecer de la toate nivelele sa fie implementate toate functiile SCADA precizate mai sus, adaptate specificului activitatii fiecareia.

SUBSISTEME INFORMATICE LA NIVELUL PRODUCĂTORULUI DE ENERGIE

Subsistemul informatic la nivelul producatorului de energie are în principal urmatoarele componente:

Subsistemul programarii productiei si energiei în filialele sistemului:

informatii tehnico – operative privind disponibilitatea capacitatilor de productie;

 programarea productiei de energie si urmarirea functionarii economice a capacitatilor energetice;

elaborarea bilanturilor de combustibil, energie electrica si termica;

gestiunea parcului propriu de transport tehnologic si a consumurilor efective de resurse;

Subsistemul pregatirii tehnice a productiei de energie în Centrale Hidroelectrice:

informatii tehnico – operative privind disponibilitatea capacitatilor de productie;

 predictia pe termen lung, mediu si scurt a potentialului hidroenergetic, pe baza prognozei hidrometeorologice;

 programarea productiei si energiei si urmarirea functionarii economice a capacitatilor de productie hidroelectrice;

calculul bilanturilor de apa si energie electrica (regim real si optim);

Subsistemul sigurantei în functionare a centralelor electrice:

programarea, efectuarea si interpretarea masurilor profilactice la instalatiile si echipamentele tehnologice;

programarea si verificarea metrologica a aparatelor de masura si control la instalatiile de ridicat si sub presiune;

analiza evenimentelor care perturba functionarea normala a instalatiilor, urmarirea comportarii în exploatare a constructiilor, gestiunea aparaturii de masura;

Subsistemul reviziilor si reparatiilor în centralele electrice:

elaborarea si urmarirea lucrarilor de reparatii, stabilirea necesarului de resurse si piese de schimb

pregatirea tehnica a reparatiilor privind periodicitatea si tehnologia efectuarii lucrarilor, resursele normale, nomenclatorul pieselor de schimb;

Subsisteme de management asistat a proceselor tehnologice din centralele electrice:

subsisteme la nivelul managementului centralelor electrice;

subsisteme pentru managementul blocurilor energetice;

subsisteme pentru managementul centralelor hidroelectrice;

subsisteme pentru managementul regimurilor de functionare.

Dezvoltarea calculatoarelor de proces în centralele termoelectrice si hidroelectrice, în România, s-a realizat în pas cu evolutia conceptiei de conducere operativa. S-au dezvoltat functiile de supraveghere si protocoalele pe baza calculatoarelor de proces, iar pentru functiile active ale sistemului de automatizare s-au introdus mai multe generatii de sisteme de masura si reglare, de comanda si protectie.

Mai nou, s-au înlocuit la unele centrale electrice instalatiile de automatizare existente cu sistem distribuit cu logica programabila, care realizeaza functiile de protectie, reglare, comanda si supraveghere.

Sistemele distribuite pentru termocentrale realizeaza functiile:

operare, supraveghere, reglare, comanda, protectie, ghid operator;

configurare, diagnoza, mentenanta;

engineering, protocolara, arhivare.

Caracteristicile dominante ale sistemelor de distributie sunt:

utilizarea pe scara larga a echipamentelor cu microprocesoare;

 flexibilitate;

transmiterea seriala a informatiilor;

caracteristica de sistem deschis;

camera de comanda moderna;

facilitati de mentenanta si diagnoza;

disponibilitatea sporita pentru instalatia de automatizare, etc.

SUBSISTEME INFORMATICE DE TRANSPORT SI DISTRIBUȚIE A ENERGIEI

Subsistemul informatic de transport si distributie are în principal urmatoarele componente:

subsistemul pregatirii si urmaririi transportului si distributiei energiei:

informatii tehnico – operative privind retelele electrice de FIT, IT, MT (disponibilitatea si utilizarea capacitatilor de transport si distributie);

stabilirea si urmarirea regimurilor de functionare economica a retelelor inclusiv determinarea elementelor de reglaj;

programarea si urmarirea în perspectiva a transportului si distributiei energiei si puterii;

elaborarea bilanturilor reale si optime de energie la vârf si a corelatiei economice productie – consum;

subsistemul sigurantei în functionare a retelelor electrice de transport si distributie:

programarea si urmarirea masuratorilor profilactice la instalatiile si echipamentele tehnologice;

  programarea si urmarirea verificarilor metrologice la aparatele de masura si control din instalatiile energetice;

analiza evenimentelor care perturba functionarea retelelor electrice si continuitatea în alimentarea consumatorilor;

urmarirea comportarii în exploatare a instalatiilor si echipamentelor energo-tehnologice;

subsistemul reviziilor si reparatiilor în retelele electrice de transport  si distributie:

pregatirea lucrarilor de revizii si reparatii, gestionarea resurselor normate, întocmirea documentatiei tehnico – economice de executie;

 elaborarea programului anual de revizii si reparatii, actualizarea graficelor de indisponibilitati (întreruperi) a capacitatilor de transport si distributie;

programarea si lansarea lucrarilor de revizii, întocmirea dispozitiilor de lucru;

urmarirea executarii lucrarilor de revizii, evidenta resurselor efectiv consumate;

subsistemul furnizarii si decontarii energiei:

informatii tehnico – operative privind instalatiile din retele electrice de joasa tensiune;

urmarirea remedierii deranjamentelor în retelele de joasa tensiune, urmarirea comportarii în exploatare a echipamentelor;

gestiunea contoarelor de energie (evidenta, miscari, verificari, functionare);

gestiunea consumatorilor de energie;

facturarea energiei electrice furnizate marilor consumatori;

facturarea energiei electrice micilor consumatori;

subsisteme de teleconducere a proceselor tehnologice din retelele electrice de transport si distributie:

teleconducerea statiilor de înalta sau foarte înalta tensiune;

automatizarea si comanda statiilor electrice de înalta tensiune în schema ierarhica;

conducerea retelelor electrice de joasa tensiune;

sisteme expert pentru teleconducerea centralelor, statiilor si a consumatorilor de energie.

Subsistemele informatice pentru conducerea retelelor electrice au cunoscut o evolutie rapida în ultimul timp. Ele urmaresc exploatarea corespunzatoare a elementelor primare ale sistemului energetic precum si alimentarea continua a consumatorilor.

Realizarea sistemului de conducere si teleconducere, obtinut prin echipamente bazate pe tehnica de calcul, integrat sau integrabil într-un concept unitar prezinta urmatoarele avantaje:

 uniformitatea tehnologica pentru componentele sistemului;

configurarea usoara hard-soft datorita gradului de modularizare;

 reducerea numarului de tipuri de echipamente;

simplificarea montajului, lucrarilor de punere în functiune si întretinerii;

simplicitatea exploatarii în conditii de fiabilitate crescuta;

extinderea posibilitatilor de informare cu date din proces a altor compartimente decât centrul de dispecer caruia îi este subordonata operativ;

cresterea fiabilitatii instalatiilor prin posibilitatea de autotestare si diagnoza;

cresterea premiselor pentru mentenanta predictiva;

SUBSISTEME INFORMATICE PENTRU CONSUMATORUL DE ENERGIE

La nivelul consumatorilor de energie electrica si termica aplicatiile informatice permit realizarea urmatoarelor activitati:

 alimentarea rationala cu energie a consumatorilor energetici;

calcularea si implementarea circulatiei economice de energie activa si reactiva în reteaua interioara a întreprinderii consumatoare;

stabilirea si mentinerea unei valori normate a factorului de putere;

încarcarea agregatelor energo – tehnologice la sarcini economice;

aplicarea programului optim de prelucrare a produselor energo-tehnologice în vederea reducerii consumurilor specifice;

realizarea legaturilor tehnologico – informationale între functiile unitatii consumatoare de energie: functia de cercetare dezvoltare:

subsistemul investitii si reparatii;

subsistemul de studiu pietei si prognoza;

subsistem conducere si analiza economica;

subsistem planificarea productiei;

·        subsistem pregatirea fabricatiei;

·        subsistem programare operativa si lansarea productiei;

·        subsistem urmarirea productiei;

·        subsistem decontarea cheltuielilor pe utilaje;

functia comerciala:

·        subsistem desfacerea productiei;

·        subsistem calcularea consumurilor specifice realizate;

·        subsistem gestiunea si decontarea materiilor prime si energetice;

·        subsistem urmarirea furnizorilor;

functia de resurse umane:

·        subsistem personal – învatamânt – organizarea si normarea muncii;

·        subsistem calculul retributiilor;

·        subsistem de decontare a manoperei;

functia financiar contabila:

·        subsistem de calculul costurilor;

·        subsistem încasari si plati;

·        subsistem decontari cu terti si structura buget.

SUBSISTEM INFORMATIC PENTRU PIAȚA DE ENERGIE

Buna functionare a pietei de energie electrica impune:

coordonarea activitatii de prognoza;

programarea unitatilor dispecerizabile;

analiza functionarii SEN si elaborarea de sinteze;

supravegherea pietei de energie electrica.

Aceste activitati nu se pot realiza fara crearea unui sistem informatic performant, specific pietei de energie.

Restrictiile de retea pot fi generate de urmatoarele cauze:

congestiile din retea;

restrictiile de circulatie de puteri generate de programul de mentenanta al SEN;

încadrarea unor grupuri în programele de probe aprobate.

Un loc deosebit în cadrul sistemului informatic al pietei de energie îl ocupa Piata Zilei Urmatoare. Aceasta creeaza cadru centralizat de piata pentru vânzarea si cumpararea energiei electrice de catre participanti pentru:

formarea unei piete de energie electrica în conditii de concurenta si nediscriminare;

reducerea preturilor de tranzactionare a energiei electrice;

stabilirea preturilor de referinta pentru alte tranzactii pe piata de energie electrica;

optimizarea capacitatilor limitate de interconexiune cu tarile vecine.

Pentru determinarea pretului marginal se tine cont de curba ofertei si a cererii de energie electrica. Curba ofertei de energie electrica se determina prin combinarea într-o singura oferta a tuturor perechilor pret-cantitate din ofertele de vânzare sortate în ordinea crescatoare a preturilor. Curba cererii de energie electrica se obtine prin combinarea într-o singura oferta a tuturor perechilor pret-cantitate din ofertele de cumparare sortate în ordinea descrescatoare a preturilor.

La determinarea curbelor cererii si ofertei se vor lua în considerare numai ofertele validate pentru zonele de tranzactionare respective.

Volumele cererii si ofertei se  calculeaza cu relatiile:

Volumul ofertei:   

în care qs,c reprezinta cantitatile corespunzatoare perechilor pret -cantitate  din ofertele de vânzare care contin un pret mai mic sau egal cu pretul de închidere al pietei.

Volumul cererii:  

în care qs,c reprezinta cantitatile corespunzatoare perechilor pret – cantitate din ofertele de cumparare care contin un pret mai mare sau egal cu pretul de închidere al pietei.

Circuitul informational al Pietei Zilei Urmatoare este prezentat în figura 7.2.

Figura 7.2. Circuit informational PZU

În centrul circuitului informational se gaseste Operatorul Comercial care transmite nota de decontare la vânzatorul P1 si la cumparatorul P2, si informatii de Direct Debit si Ordinul de Plata la Banca Cont Central. Operatorul Comercial are si rolul de analiza a posibilitatii de îmbunatatire a sistemului informatic prevazut în Codul Comercial pentru a se tine cont mai bine de legislatia financiara si de modul de lucru al bancilor.

Decontarea tranzactiilor se poate realiza  prin:

Settlement bilateral;

Settlement central

Settlement bilateral: x × y relatii contractuale.

Valoarea settlement-ului zilnic este data de relatia:

în care pi si qi sunt pretul si cantitatea de energie electrica ale tranzactiei i.

Operatorul Pietei de energie Electrica realizeaza pentru decontarea tranzactiilor urmatoarele operatii:

întocmeste settlement-ul bilateral;

stabileste obligatiile reciproce orare;

calculeaza valorile soldate zilnice si saptamânale.

Settlement central, x + y relatii contractuale.

În acest caz Operatorul Pietei de Energie Electrica realizeaza urmatoarele operatii:

întocmeste settlement-ul central;

stabileste obligatiile orare ale participantilor la piata;

calculeaza valorile soldate zilnice si saptamânale.

Decontarea centralizata si un mecanism de garantare aferent au urmatoarele avantaje:

 realizarea centralizata si cumulata a regularizarii datelor rezultate din decontare;

 reducerea pâna la eliminare a riscurilor de neplata, prin evaluarea riscului de creditare de catre banca emitenta a garantiilor, pentru fiecare dintre participantii la tranzactii;

eliminarea riscului de contraparte prin:

verificarea si controlul permanent al garantiilor constituite (validarea ofertelor facute de garantiile existente);

supravegherea continua a evolutiei pietei, pretului si comportamentului participantilor la piata si lansarea de solicitari extraordinare de majorare a garantiilor).

Echilibrarea sistemului electroenergetic în timp real si pentru managementul congestiilor se utilizeaza Piata de echilibrare. Aceasta piata este obligatorie, în sensul ca producatorii trebuie sa oferteze pentru încarcare întreaga putere ramasa disponibila (neangajata prin contracte bilaterale si obligatii pe PZU) iar pentru descarcare întreaga putere angajata anterior.

Caracteristicile principale ale pietei de echilibrare sunt:

 operarea se face de catre Operatorul Pietei de echilibrare;

 Operatorul Pietei de Echilibrare este responsabil pentru:

Înregistrarea participantilor la piata de echilibrare;

Colectarea si verificarea ofertelor;

 Realizarea calculelor pentru decontatrea tranzactiilor aferente PE;

se bazeaza pe ofertele unitatilor dispecerizabile si ale consumatorilor dispecerizabili;

este piata obligatorie, în sensul ca trebuie ofertate toate capacitatile de productie disponibile;

este centralizata în mod obligatoriu;

 începe în ziua anterioara zilei de livrare, dupa ce notificarile fizice au fost acceptate de Operatorul de Transport si Sistem, tranzactiile realizându-se în timp real în ziua de livrare;

opereaza la nivelul unitatii dispecerizabile;

ofertele sunt orare simple (perechi pret – cantitate);

oferta este unica, adica nu necesita oferte separate pe tipuri de reglaj;

alocarea capacitatilor ofertate pe tip de reglaj este efectuata în mod automat de sistemul informatic al Pietei de echilibrare;

ofertele selectate sunt platite la pretul de oferta sau la pret marginal.

Piata de echilibrare are doua etape de functionare: una în ziua de livrare si una în ziua anterioara zilei de livrare, care ajuta la programarea functionarii centralelor, astfel încât sa se urmareasca curba de sarcina prognozata pentru productie.

SISTEME EXPERT APLICABILE LA MANAGEMENTUL ENERGIEI

Energetica se îndreapta spre o structura, bazata pe cunoastere, în care tehnologia informatica si a cunostintelor va detine un rol primordial în departajarea solutiilor privind obtinerea si utilizarea resurselor.

Sistemele expert se pot construi si aplica la elaborarea strategiei de dezvoltare a unitatilor energetice, la corelarea productiei cu cerintele pietei, la cresterea fiabilitatii factorului uman, la rentabilitatea financiara si la construirea deciziei optime de functionare a instalatiilor energetice supervizate.

Realizarile si aplicatiile sistemelor expert în domeniul retelelor si centralelor electrice s-au concretizat pe doua directii si anume:

 sisteme expert pentru conducerea statiilor si retelelor aferente;

 sisteme expert pentru centrale electrice.

Necesitatea introducerii sistemelor expert la nivelul retelelor si centralelor este motivata de faptul ca dispecerii energetici sunt bombardati la intervale scurte de timp de un set bogat de informatii operative peste care se suprapun datele de raportare si deciziile venite pe scara ierarhica. Aceste informatii trebuie prelucrate rapid si cu maxima de eficienta pentru a evita riscurile în cazul avariilor preluate fara o pregatire pertinenta. În cazul unei avarii complexe construirea deciziei de preluare fara daune a întreruperilor este o problema de înalta pregatire profesionala dublata si de o experienta reusita în activitatea de dispecerat. Asemenea situatii pot fi rezolvate eficient cu ajutorul sistemelor expert inteligente.

Sistemele expert se pot folosi în energetica la:

analiza on-line a functionarii protectiilor din statii si centrale electrice;

diagnosticarea post-factum a incidentelor produse si a manevrelor efectuate;

supervizarea calitatii energiei;

controlarea interconexiunii si a schimbului de energie între statii la orele de vârf în vederea reglajului frecventa-putere de schimb;

 urmarirea regimului optim de functionare a statiilor si statiilor si centralelor electrice

Utilizarea sistemelor expert la conducerea statiilor electrice se poate face în urmatoarele configuratii posibile:

sistem expert – asistent operator care:

controleaza în timp real puterea transportata;

detecteaza problemele sistemului si aplica cea mai eficienta metoda de analiza si diagnosticare;

modifica on – line limitele puterii transportate;

pregateste schemele de protectie;

analizeaza incidentele si avariile în vederea pregatirii schemelor de preluare a riscului în conditii economice avantajoase;

sistem expert – asistent operator inteligent care acompaniaza operatorul uman atât la definirea problemelor cât si la rezolvarea lor rapida si economicoasa;

sistem expert pentru managementul inteligent al instalatiilor energetice locale si a conexiunilor cu sistemele energetice ierarhice – urmareste si realizeaza interpretarea inteligenta a semnalizarilor si a mesajelor primite din statiile telecomandate sau de la dispeceratele locale respectiv teritoriale, supervizarea protectiilor numerice si constituirea bazei de introducere si extindere a dispecerului inteligent local, teritorial si central, care va rentabiliza întregul sistem energetic prin:

cresterea calitatii energiei,

diminuarea costurilor;

sporirea sigurantei în functionare a centralelor, statiilor, retelelor si a consumatorilor energetici;

asigurarea în timp real a regimurilor economice de functionare plecând de la consumator spre centrale si starile din sistemul energetic central.

Arhitectura unui sistem expert pentru conducerea operativ eficienta a unei statii cuprinde:

interfata utilizatorului;

baza de cunostinte;

motorul de inferenta;

corelatia fizica operator din domeniul ingineriei cunoasterii si dispecer – inginer de cunostinte inferentiale;

sistemul încarcare a bazei de cunostinte.

Sistemele expert utilizabile în energetica:

CARGUIDE – supervizeaza orientarea circulatiei într-un sistem complex;

CASE – analizeaza si solutioneaza înlocuirea unor componente ale circuitelor secundare din cadrul centralelor nucleare;

COSMOS – asista reactia operatorilor la functionarea necorespunzatoare a centralelor nucleare;

FRACAS – supervizeaza siguranta CNE împotriva incendiilor;

GCA – asista întocmirea programelor de învatamânt în domeniul calculatoarelor;

ARTEX – permite alegerea echipamentelor si tehnologiilor nucleare prin compararea variantelor de CNE;

PENAUT – managementul exploatarii instalatiilor de irigatii;

REACTOR – asigura exploatarea reactoarelor nucleare;

PROMAS – asista formarea si exploatarea bazei de cunostinte;

SACOM – asigura consultatii ingineresti în analiza structurala pe baza teoriei elementelor finite;

SAPIEXT – asista operatorii la rezolvarea problemelor de exploatare ale centralelor nucleare;

ZSE – asista exploatarea CNE de tip PWR.

Perspectiva sistemelor expert este conditionata de arhitectura structurilor hard si a gradului de inteligenta a soft-urilor. Aceste schimbari sunt dictate de complexitatea problemelor supuse rezolvarii de diversitatea formelor de cunoastere si de reprezentare a lor în baza de cunostinte.

Capitolul II

Functiile managementului si efiencizarea exploatarii resurselor energetice.

FUNCTIA DE PREVIZIUNE

La baza conceputului de planificare sta o maxima care spune ca pentru a conduce o intreprindere trebuie sa privesti lucrurile in viitor. Scoate in evidenta gradul de importanta pus procesului de planificare.

Functia de previziune reprezinta cea mai importanta functie a managementului si consta in anticiparea pe termen scurt, mediu sau lung a evolutiei viitoare a unui sistem economico-social condus, cat si anticiparea modalitatilor de actiune in vederea realizarii obiectivelor propuse prin alocarea resurselor umane, materiale si financiare necesare.

Prin aceasta functie se stabilesc principiile unitare de actiune si liniile generale, planificarea activitatiilor si programarea tuturor actiunilor organizatiei.

Planificarea are ca scop stabilirea obiectivelor si identificarea strategiilor de urmat pentru indeplinirea acestora. Functia de planificare obliga factorii manageriali sa gandeasca inainte de lansarea unei noi actiuni, sa-si dezvolte metodele care sa permita un control eficient in procesul de management si sa elaboreze planuri clare de realizare a obiectivelor.

Functia de previziune are in vedere unefort de gandure si actiune a managerilor in scopul de a identifica problemele care vor interveni in activitatea unitatii din interiorul sau din afara.

Functia de previziune are in vedere unefort de gandure si actiune a managerilor in scopul de a identifica problemele care vor interveni in activitatea unitatii din interiorul sau din afara.

Factorii care impun definirea functiei de previziune sunt :

crseterea complexitatii;

cresterea inerdependentelor din functia de planificare;

marimea intervalului de timp dintre momentul adaptarii deciziilor;

Planificarea trebuie sa raspunda la urmatoarele intrebari:

Care sunt obiectivele?

Care sunt caracteristicile mediului exterior al organizatiei?

Cu ce resurse umane si materiale trebuie indeplinite obiectivele propuse?

Care sunt modalitatile concrete de implementarea a planurilor pe parcursul desfasurarii procesului de management?

Cauzele care au dus la aparitia planificarii.

Un prin factor rezulta din cresterea decalajelor de timp dinre deciziile curente ale inteprinderii si rezultatele pe care le obtin in viitor.

Al doilea factor rezulta din cresterea gradului de complexitate in randul inteprinderilor. Pe masura ce inteprinderile s-au dezvoltat mai mult , au devenit complexe ca structura si compozitie si sarcinile managerilor au devenit din ce in ce mai complicate.

Al treilea factor reprezina rezultatul schimbarilor majore inregistrate la nivelul mediului extern al inteprinderilor.

Abordari ale planificarii

Obtinerea succesului pe piata – se bazeaza pe ideea careia trebuie sa existe o probabilitate ridicata de succes pe piata a inteprinderii. Inteprinderea trebuie sa ajunga la un alt nivel de succes in cadrul pietei pe care aceasta activeaza.

Maximizarea succesului inteprinderii pe piata – inteprinderea trebuie sa obtina succesul pe piata pe cat posibil.

Adaptarea inteprinderii pe piata – rolul planificarii este acela de a ajuta inteprinderea sa se schimbe .Inabilitatea de adaptare reprezinta un obstacol major, care se afla in calea obtinerii succesului pe piata de catre o inteprindere.

Odată cu accentuarea importanței pe care planificarea o are în organizații, apar tot mai multe tipuri de planuri. Patru dimensiuni ale planurilor utilizate de manageri sunt:

Orizontul temporal pentru care este conceput un plan este important, managerii folosind de la planuri concepute pentru cel mult un an (planuri pe termen scurt) până la planuri concepute pentru cel puțin cinci ani (planuri pe termen lung).

Planificarea pe termen lung. Planurile pe termen lung sunt cele care acoperă aspecte competitive, tehnologice și strategice complexe ale conducerii unei organizații și care implică și alocarea resurselor. Planificarea pe termen lung cuprinde cercetarea și dezvoltarea, expansiunea de capital, dezvoltarea organizațională și managerială și satisfacerea cerințelor financiare ale organizației.

Planificarea pe termen mediu. Planurile pe termen mediu sunt concepute de obicei pe unul până la trei ani. În timp ce planurile pe termen lung servesc drept îndrumare generale derivate din procesul planificării strategice, planurile pe termen mediu sunt de obicei mai detaliate și au mai multă relevanță pentru managerii de pe nivel mediu și inferior.

Planurile pe termen mediu se referă de obicei la funcțiile organice ale firmei, cum ar fi finanțele, marketingul sau producția. Datorită faptului că planurile pe termen lung trebuie să ia în calcul un mare număr de variabile, accentul cade în multe organizații pe planurile pe termen mediu.

Functia de previziune consta in ansamblul proceselor de munca prin intermediul carora se determina principalele obiective ale firmei precum si resursele si mijloacele necesare pentru realizarea acestoraa.

In functie de amploare, grad de detaliere si obligativitate, rezultatele priviziunii se impart in trei categori:

Prognozele. Acopera un orizont minim de 10 ani, avand un caracter aproximativ si nefiind obligatorii. Fie ca sunt normative sau exploratorii, se rezuma la principalele aspecte implicate, cuprizand un set de date cu valoare indicativa referitoare la ansamblul organizatiei sau activitatile principale.

Planurile. De obucei la perioadele cuprinse intre 1 luna si 5 ani. Gradul lor de detaliere variaza invers proportional cu orizontul si au un caracter obligatoriu.

Programele. Orizntul specific acestora este redus, cel mai frecvent o dedcadata, o saptamana, o zi. Programele sunt foarte detaliate, elementele cuprinse fiind obligatorii si prezentand un grad ridicat de certitudine . Cuprind in mod obijnuit previzionari referitoare la activitatiile de productie si aprovizionare , stabilind in mod precis calitatile.

Pe plan teoretic, procesele de concretizeaza in conturarea planificarii organizationale ca domeniu de sine statator. Pe plan operational castigurile se reflecta in imbogatirea sesibila a complexului metofologic utilizat in previziune.

Previziunea a devenit o parte integrata a mentalitatii managerilor, care trebuie ca prin activitatea pe care o desfasoara, sa anticipeze modul de desfasurare a activitatiilor. Managerul trebuie sa orienteze permanent unitatea pentru obtinerea unor performante superioare prin anticiparea modalitatilor de derulare a proceselor economice de unitate, pe baza rezultatelor obtinute si experienta acumulata.

Manufestarea functiei de previziune presupune sistematizarea activitatilor si parcurgerea urmatoarelor etape :

Stabilirea perspectivei, directia in care trebuie dirijata actiunea, urmarind identificarea intregului set de informatii necesare, pe baza carora se formuleaza actiunile posibile de initiat. Prefigureaza viitoarele investitii si dezvoltarea mijloacelor de productie, in functie de noua structura a activitatilor ce se va desfasura in unitate.

Definirea obiectivelor, sunt formate obiectivele generale la nivelul unitatii economice.

Stabilirea programelor pentru fiecare sector de activitate, sunt considerate ca parte integrata din progamul general.

Definirea mijloacelor materiale si financiare necesare obiectivelor propuse. Managerul efectueaza baza unui sistem complect de parametrii, o analiza amanauntita a eficientei economice privind utilizarea factorilor de productie implicati.

Evaluarea consecinteloe deciziilior adoptate, care va cuprinde atat aspecte desfasurarea proceselor economice din unitate cat si valorificarea rezultatelor obtinute.

FUNCTIA DE ORGANIZARE

Organizarea reprezinta a doua functie a procesului de management care are ca obiectiv adaptarea structurii organizationale la cerintele impuse de modalitatile de indeplinire ale obiectivelor de indeplinire ale obiectivelor fundamentale.
Organizarea defineste totalitatea proceselor de conducere prin intermediul carora divizeaza acrivitatea absamblului. Exista o puternica independenta intre organizare si functia de planificare. Planificarea influienteaza direct organizarea a celei mai bune forme de organizare in scopul indeplinirii obiectivelor. Insa, organizarea propusa trebuie sa fie si posibil de realizat in conditii existente.

Manifestarea de functiei de organizare, are drept consecinta construirea unitatii ca sistem economic, ce determina starea de ordonare si structurile organizatorice. Prin exercitatea de catre manager a acestei functii elementele sistemului sa actioneze ca un mecanism unitar, in vederea realizarii obiectivelor propuse.

Organizarea constă în:

definirea poziției și a rolului fiecărui compartiment;

precizarea scopurilor, sarcinilor, responsabilităților și autorităților fiecărui post;

repartizarea echitabilă a sarcinilor;

stabilirea relațiilor între compartimente

stabilirea gradului optim de delegare a autorității și responsabilității;

repartizarea resurselor pe obiective.

organizarea răspunde la întrebările: cine anume și ce trebuie să facă;

cine răspunde și de cine răspunde;

canalele de comunicare:

gruparea concretă a activităților omogene și specializate.

Functia de organizare vizezeaza gruparea proceselor de munca fizica si intelectuala pe posturi, pe formatii de munca, compartimente cat si atribuirea lor in vederea realizarii cat mai acurate a obiectivelor stabilite.
In cadrul organizarii sunt doua subdiviziuni principale :

Organizarea de ansamblu a firmei. Stabileste structura organizatorica si sistemul informational, acesta este exercitata de managementul superior al organizatiei, conditionand sensibil eficienta procesului de management.

Organizarea componentelor firmei. Se realizeaza la nivelul managementului mediu si inferior, fiind necesara luarea in considerare a specifucului proceselor de executie si de management, precum si volumul de munca implicat.

Aceasta functie in organizatiile moderne prezinta o dezvoltare deosebita. Organizarea constituie o functie a managementului, cat si un domeniu de sine statator. La nivel national, economia de piata impune o organizare cu un pronuntat caracter creativ, flexibil si dinamic , sa asigure diferentierea sa in functie de caracteristicile agentilor economici si ale mediului ambiant.

FUNCTIA DE COORDONARE

Funcția de coordonare mai este numită și funcția de personal. Coordonarea poate fi definită ca o activitate conștientă cu scopul de a dobândi armonie și unitate de efort în urmărirea unui obiectiv împărtășit într-o organizație sau comun mai multor organizații, ori: coordonarea constă în ansamblul proceselor prin care se sincronizează activitățile și eforturile individuale ale membrilor, astfel ca ele să
contribuie le realizarea eficientă a obiectivelor organizației.

Coordonarea este necesara datorita influientelor pe care le resimte organizatia. Exercitarea functiei de coordonare este impusa de anumiti factori :dinamismul si sistemul social- economice , mediul inconjurator .

Coordonarea este necesara datorita:
– influientelor la care este supusa organizatia;
– modificari impuse de progresul tehnic;
-aparitia unoi noi activitati;
– atitudini noi a membrilor organizatiei.

Realizarea functiei de coordonare decesita existenta unui sistem valabil de comunicare la nivelul organizatiei cat si in cadrul fiecarui compartiment , utilizarea delegrarii de autoritate, asigurarea premiselor necesare unui management consultativ.

Pentru ca acțiunea de coordonare să se realizeze continuu și eficient, este necesar ca la nivel de organizație între diferitele elemente structurale, cît și între oameni, să existe comunicații eficiente, iar salariații să fie receptivi la modificările care se impun.

Functia de coordonare presupune ansamblul proceslor de munca prin care se iau decizile si actiunile personalului firmei. Coordonarea semnifica o organizare in dinamica , a carei necesitate rezulta din dinamismul agentului economic si a mediului ambiant si din complexitatea si diversitatea indetilul reactiilor personalului ce solicita feead- beack permanent, operativ, de natura sa asigure o corelare adecvata a deciziilor si actiunilor.

Specialisti sunt de parere ca coordonarea imbraca doua forme:

Coordonarea bilaterala. Are loc intre un manager si un subordonat, asigurand preintampinarea filtrajului si distorsiunii. Neajunsul pincipal este dat de consumul mare de timp, cu precadere din partea managerului.

Coordonarea multilaterala. Un proces de comunicare concomitenta intre un manager si mai multi subordonati.

Coordonarea depinde in procent foarte mare de factor uman. Realizarea la un nivel superior de eficienta care confera activitilor organizatiei flexibile, suplete, adaptibilitate caracteristici esentiale in contextul unei economii de piata in continua miscare.

Manifestarea functiei de coordonare nu poate fi conceputa farfa existenta unui sistem de comunicatii adecvat, a unui ansamblu de legaturi informationale la scara intregii unitatii economice si a fiecarui compartiment din cadrul acestuia.

Importanta existentiei unui sistem de comunicatii intr-o unitate economica, pentru exercitatea functiei de coordonare, rezulta ca managerul isi intelege mai bine colaboratorii si se face ineles de acestia. Exercitarea functiei de coordonare intr-un climat favorabil de munca asigura managerului un plus de competenta in acest domeniu.

FUNCTIA DE CONTROL SI REGLARE

Functia de control este ansamblul proceselor prin care performantele organizatiei sunt verificate prin raportarea realizarilor ale obiectivelor stabilite.

Principalele activitati ale functiei de control-reglare sunt urmatoarele:

evaluarea operativa si postoperativa a realizarilor firmei, verigilor ei organizatorice si a fiecarui salariat;

compararea realizarilor cu obiectivele, sarcinile atribuite, normele, normativele, standardele stabilite initial si evidentierea abaterilor;

identificarea cauzelor care au generat abaterile;

adoptarea masurilor de reglare, adica de efectuare a corectiilor care se impun si de adaptare a organizatiei la noile conditii ale mediului ambiant.

Pentru a fi eficient este necesar ca procesul de evaluare-control sa fie continuu, nelimitandu-se la perioadele de incheiere a planului sau programului – an, trimestru, luna etc. O evaluare eficace se realzeaza de-a lungul perioadelor de indeplinire a obiectivelor previzionate, cu intensitate sporita asupra puntelor strategice si in perioadele critice, decisive pentru competitivitatea rezultatelor.

De asemenea, functia de evaluare-control trenuie sa aiba intr-o masura cat mai mare un caracter preventiv, deci de preantampinare a deficientelor si, daca acestea s-au produs, corectiv. In firma moderna, cotrol-evaluarea de tip constatativ a disparut, fiind inlocuita cu o evaluare axata pe analiza relatiilor cauza-efect, cu un control activ, concretizat in decizii si actiuni manageriale eficace.

Economia de pita impune o reevaluare a exercitarii control-evaluarii care trebuie sa fie mai flexibil, mai adaptiv, fara sa piarda insa din rigurozitate. Un accent deosebit trebuie acordat aspectelor de eficienta, efectelor propagate ale deciziilor si actiunilor managementului agentului economic.

Aceasta functie incheie ciclul de management, continutul si eficacitatea sa conditionand sensibil calitatea de ansamblu a procesului de conducere si, in special, eficienta muncii depuse de personal pe termen scurt, mediu si lung.

Diversitatea proceselor manageriale, particularitatile specifice diferitelor domenii de activitate si structura de organizare a societatilor comerciale genereaza o multitudine de clasificari ale controlului.

În functie de momentul desfasurarii actiunii de control se disting trei tipuri principale de control:

control preliminar, care se realizeaza înainte de a începe activitatea preconizata si cu ajutorul careia se asigura ca exista conditiile necesare pentru realizarea actiunii, cu referire deosebita la disponibilitatea resurselor;

control concomitent, care vizeaza în principal ceea ce se întâmpla în timpul desfasurarii actiunii si se axeaza îndeosebi pe operatiunile în curs pentru a se stabili daca procesul de lucru se desfasoara corect;

control posterior, care se efectueaza dupa încheierea actiunii si se concentreaza pe rezultatele finale.

În functie de pozitia managerului fata de actul de control exista:

control direct, care se realizeaza în contactul direct si nemijlocit dintre manager si unul sau mai multi dintre colaboratorii sai;

control indirect, care se caracterizeaza prin faptul ca este realizat de catre manager dupa analiza rezultatelor obtinute si dupa individualizarea lor;

autocontrolul practicat de catre fiecare salariat asupra propriei activitati, în timpul desfasurarii muncii sau dupa încheierea acesteia.

Un alt criteriu de clasificare se refera la reglajul orientat spre depistarea factorilor perturbatori ce apar în cadrul procesului managerial, în raport cu care controlul se împarte în:

controlul de conformitate, cu ajutorul caruia se asigura aducerea fenomenelor sau proceselor manageriale la parametrii prestabiliti;

controlul de pilotaj, folosit pentru reglarea fenomenelor sau proceselor manageriale la parametrii prestabiliti, influentarea anumitor parametrii ai procesului, mentinerea si la nevoie crearea unor conditii noi care sa favorizeze atingerea obiectivului prestabilit;

controlul adaptiv, care se organizeaza si se desfasoara în situatiile în care evolutia unui anumit proces managerial este influentata în permanenta de factori perturbatori.

Din punctul de vedere al nivelului la care se realizeaza procesul de control, identificam:

control strategic, care implica monitorizarea celor mai importanti factori de mediu care pot afecta planurile strategice ale societatii comerciale;

controlul tactic, care se concentreaza asupra evaluarii rezultatelor obtinute ca urmare a implementarii planurilor tactice la nivel de departamente;

control operational, care implica supravegherea planurilor operationale.

Functia de control si reglare reprezinta ansamblul proceselor de munca prin care performantele firmei sunt masurate si comparate cu obiectivele si standardele stabilite initial, in vederea eliminarii deficientelor.

Procesul de control si reglare urmeaza patru faze :

masuraea realizarilor

compararea realizarilor cu obiectivele si standardele stabilie initial si identificarea abaterilor

determinarea cauzelor abateriloe constatat

efectuarea corecturilor si inlaturarea cauzelor ce au condus la aparitia abaterilor.

Exercitarea cu competenta a functiei de control face necesara mai intai definirea structurii elementare a actului in sine, de control care reuseste intr-o anumita seccesiune logica mai multe operatiuni. Punctele de plecare in efectuarea acestei activitati sunt actiunile factorilor generatori : aparitia unui fenomen care a dereglat sistemul, decurge dintr-un program prestabilit, initierea de actiuni pentru obtinerea unor performante superioare celor stabilite initial.

Capitolul III

Analiza factoriala a modelarii personalitatii manageriale in industria energetica

Pe plan mondial exstă cel două accepțiuni privitoare la noțiunea de manager.Potrivit uneia,în categoria managerilor sunt incluși nu numai conducătorii propriu-ziși, ci întregul personal de specialitate,toți cei cu studii superioare,care lucrează în cadrul compartimentelor funcționale.In categoria managerilor intră numai persoanle care conduc alte persoane,deci au subordonați.Considerăm că această din urmă accepțiune dă o semnificație mai adecvată acestei noțiuni.Managerul este reprezentat de persoana care exercită funcțiile managementului în virtutea obiectivelor,sarcinilor,competențelor și responsabilităților specifice funcției pe care o ocupă.

Managerul exercită anumite funcții specifice managementului ca proces,ca urmare conduce oameni,are subordonați și ia decizii care,aplicate,influențează și activitatea altor persoane decât propria activitate.pentru a desfășura astfel de procese de muncă,managerii trebuie să fie pregătiți în acest scop.De aceea,majoritatea specialiștilor în management consideră printre trăsăturile definitorii ale managerilor cel putin două :

dubla profesionalizare -pe lângă cunoștințele de specialitate,solicitate de profesiunea de bază un economist,jurist,inginer,managerul are nevoie și de cunoștințe,calități,aptitudini specifice managementului

caracterul accentuat creator al activității desfășurate,datorită faptului că managerii sunt confruntați in majoritatea din cazuri cu situați inedite.

In cadrul unei organizații funcționează mai multe categorii de manageri,care pot fi grupați pe cel puțin două criterii8nivelul ierarhic la care se situează și sfera activităților pentru care sunt responsabili.După nivelul ierarhic la care se situează postul pe care îl ocupă,managerii se împart în trei categorii și anume:

manageri de nivel inferior,cei care lucrează direct cu muncitorii,aceștia nu au în subordine alți manageri,ci numai executanți.

manageri de nivel mediu,care se situează la mai multe niveluri ierarhice ale organizației și au în subordine alți manageri.

manageri de nivel superior.

Reprezentați de un grup restrâns de executivi responsabili pentru toate celelalte niveluri ierarhice ale managementului organizației,managerii se împart în două categorii:

manageri funcționali care sunt responsabili pentru o singură activitate din cadrul organizației.

manageri generali, care conduc unități complexe cum ar fi o companie,în care se desfășoară un complex de activități eterogene.

Pentru ficare manager comunicarea estevitala, exercitarea functiilor managementului nefiind posibila fara existenta si functionarea corecta a unui sistem eficace astfel :

Functia de previziune nu se poate realiza fara existente unor inforamatii de caracterizare a obiectivelor si a planurilor care urmeaza sa fie realizate.

Functia de oranizare are nevoie de informatii pentru a se putea preciza explica si repartiza sarcinile pe diferite compartimente.

Functia de coordonare trebuie sa aiba in vedere amortizarea actiunilor.

Antrenarea constituirea unui sistem de motivare a personalului. Este posibila doar prin existenta si functionarea permanenta, a unui sistem de comunicatie situat intre conducator si subordonat.

Hentry Fayol considera ca functiile managerului de comunicarea vitala se concretizeaza prin mai mult actiuni:

De intretinere;

De optiune;

De situare.

Mintzberg este de parere ca aceste actiuni sunt roluri pe care un manager si le asuma:

Interpersonale , managerul poate fi lider, poate reprezenta o organizatie.

Informationale, sa monotorizeze informatiile , sa le transmita si sa decida.

Conceptul de “manager” sau “cadru de conducere” se regăsește în literatura de specialitate prin opinii diferite ale specialiștilor. “Managerii sunt oameni care – folosindu-se de o serie de legi, principii, metode etc., în funcție de abilitățile personale – conduc procesul către atingerea scopurilor urmărite”.

Managerul este “omul potrivit la locul potrivit”sau este acea persoană care corespunde cel mai bine proverbului popular roânesc “omul sfințește locul”. Loren B. Belker în lucrarea sa “Sunt manager” (2002, p.12.), precizează că “un manager este o persoană care poate vedea în viitor și poate vizualiza rezultatele deciziilor sale. Este un om care lasă deoparte problemele de personalitate și poate lua decizii bazate pe fapte”.

Asta nu înseamnă că trebuie ignorat factorul uman, dar trebuie lucrat întotdeauna pe baza faptelor și nu pe baza percepțiilor emoționale ale acelor fapte. La întrebarea “Care este treaba unui manager?”, Peter Drucker, evidențiază că “managerul trebuie să orienteze resursele și acțiunile firmei spre ocazile favorabile obținerii unor rezultate semnificative din punct de vedere economic”.

În completare Zlate M., în definirea managementului face referire la însușirile șiabilitățile necesare managerului pentru realizarea cu succes a activităților și funcțiilor care îi revin. Aceste abilități se referă la : abilități conceptuale –care constau în capacitatea managerului de a veda organizația ca întreg, de a gândi strategic, de a lua decizii pe termen lung; abilități umane, care prespun capaciatea managerului de a lucra cu oamenii și prin intermediul lor; abilități tehnice, care presupun înțelegerea sarcinilor specifice, cunoașterea metodelor, tehnicilor, echipamentelor implicate în activitățile de producție. O clasificare a mangerilor după nivelul ierarhic, îi împarte pe aceștia în: manager de top (top managers), care posedă abilități conceptuale și au în subordine celelalte niveluri ierarhice ale organizației, manager de mijloc, cărora le corespund abilitățile umane și au în subordine atât executanți , cât și alti manageri, managerii de primă linie care lucrează direct cu executanții și au abilități tehnice.

Personalitatea managerului, a conducătorului este una dintre problemele centrale și complexe ale analizei factorului uman și constituie un obiect de studiu pentru psihologie, dar și pentru psihologia managerială.

Prin personalitate se întelege, de obicei, "subiectul uman" considerat ca unitate biopsiho-socială,ca purtător al funcțiilor epistemice, pragmatice și axiologice. Psihologia consideră personalitatea ca un macrosistem informațional și operational, având caracteristici definitorii pentru subiect. Din multitudinea de definiții date personalității,

Allport G.W., în lucarea sa “Structura și dezvoltarea personalității” definește personalitatea astfel: “personalitatea este organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea și comportamentul său caracteristic”

Capacitatea managerială trebuie să reflecte o dublă ipostază: „a. capacitate managerială ca potențial, fiind încununată de o sumă de calități, trăsături, cunoștințe și experiență, necesare managerului pentru a exercita funcțiile conducerii; b. capaciatate managerială ca factor de producție, fiind resursă specială de muncă cu valențe ca: spirit întreprinzător, atitudine inovatoare, competenșă și responsabilitate, eficientă”.

Temperamentul reprezintă forma de manifestare a personalității sub, aspectul energiei, rapidității, regularității și intensitătății proceselor psihice. Este latura dinamică a personalității cu influență asupra caracterului. Temperamentul este dat de cele patru „umori”: sânge, flegmă, bila neagră și bila galbenă. Pe această bază se stabilesc cele patru tipuri clasice de temperament:

Colericul -este energic, neliniștit, impetuos, irascibil, uneori impulsiv și își risipește energia. El este inegal în manifestări, dar bun strateg. Sangvinicul se caracterizează prin ritmiciatate și echilibru. Este vioi, vesel, optimist și se adaptează cu usurință la orice situație. Fire activă, schimbă activitățile foarte des deoarece simte permanent nevoia de ceva nou. Flegmaticul este liniștit, calm, imperturbabil, cugetat în tot ceea ce face, pare a dispune de o răbdare fără margini.

Melancolicul este la fel de lent și inexpresiv ca felgmaticul, dar îi lipsește forța și vigoarea acestuia, emotiv și sensibil, are o viață interioară agitată datorită unor exagerate exigențe față de sine și a unei neîncrederi în forțețe proprii. Este puțin rezistent la eforturi îndelungate. Puțin comunicativ, închis în sine, melancolicul are dificultăți de adaptare socială.

Caracterul este acea structură, un subsistem relațional-valoric și de autoreglaj al personalității, ce se exprimă, în principal, printr-un ansamblu de atitudini și valori.

Trasăturile de caracter se pot grupa în: trăsături cardinale (1-2) – trăsături persistente, dominante și reprezentative pentru subiectul în cauză; trăsături centrale sau principale (20-30) – definesc profilul persoanei; trăsături secundare – foarte numeroase, puțin clare și au o existență minoră și latentă.

Succesele ce se obțin în cadrul unor domenii ale activității umane presupun existența unor însușiri psihice, denumite aptitudini. Acestea reprezintă particularitățile individuale ale oamenilor care se constituie ca o condiție a realizării unor activități la un nivel superior.

Aptitudinile se pot clasifica în:

generale: memoria, spiritul de observație, atenția, inteligența;

speciale: aptitudini tehnice, aptitudini psihomotorii, aptitudini senzoriale, aptitudini speciale, aptitudini de conducere și de organizare.

Tot ca element important în abordarea personalității manageriale este stilul de conducere. „Stilul de conducere este felul propriu de a fi , de a se comporta și de a acționa al managerului în procesul conducerii. Conceptul de stil de conducere reunește într-un ansamblu dinamic trăsăturile și particularitățile psihice și psihosociale, calitățile, cunoștințele și comportamentele conducătorilor în exercitarea managementului potrivit”.

Stilul de conducere „reflectă modul de utilizare a cunoștințelor, calităților și aptitudinilor în relațiile cu subordonații și derularea efectivă a acestor procese de muncă”. Stilul de conducere desemnează modalitatea concretă de exercitare a rolului de manager.

Stilul autocratic-autoriar „cuprinde managerii care refuză să accepte participarea subordonaților la inițierea de acțiuni proprii pentru exercitarea funcților de management. Aceștia stabilesc în mod unilateral obiectivele unității și mijloacele de realizare a lor, acordă încredere nelimitată măsurilor organizatorice pentru realizarea obiectivelor fixate”.

Stilul de conducere democratic presupune „o conducere flexibilă și responsabilă, prin intermediul căruia se pot identifica noi modalități de acțiune și procedură. Acest stil de conducere se pretează cel mai bine în cazul organizațiilor în care angajații cunosc foarte bine procesele organizaționale și când nevoie de schimbare este admisă, acceptată ca utilă și necesară. Acest stil de conducere devine util spre exemplu când se solicită introducerea unor noi proceduri, obiective, strategii în organizație pentru a optimiza vechile procese”.

Stilul liberal-„laissez-faire”, „când conducătorul lasă subordonaților săi întreaga libertate de decizie și de acțiune, furnizează anumite informații suplimentare și nu se interesează de derularea activității, deși la început favorizează instalarea unei atmosfere destinse, stilul generează o eficiență scăzută, deoarece în cadrul grupului se lucrează fără angajare profundă în muncă și la întâmplare”.

Potrivit teoriei tridimensionale, care ia în considerare caracteristici ca: preocuparea pentru sarcini, preocuparea pentru contacte umane, preocuparea pentru randament, există următoarele stiluri manageriale:

Negativ- se refără la o lipsă de interes a managerului, îndeplinirea sarcinilor nu reprezintă un scop, ci mijlocul de a evita complicațiile.

Birocrat- este caracterizat printr-o lipsă de interes a managerului, respectă întocmai legile și instrucțiunile.

Autocrat- este caracterizat prin faptul că managerul pune sarcinile de moment înaintea oricăror considerente. Nu este interesat de contctele cu oamenii în care nu are încredere, înăbușă orice conflict.

Autocrat cu bună-voință- managerul acordă prioritate realizării producției, e ambițios. Cunoaște problemele firmei, este la curent cu metodele și tehnicile noi de muncă.Știe să-i facă pe oameni să execute fără a-i irita.

Altruistul- este suflet caritabil, preocupat de crearea unei atmosfere cordiale și plăcute. Discută problemele cu personalul din subordine, dar randament slab. Nu rezolvă problemele în întregime.

Ezitant, oscilant- balansul și ezitarea îl carcterizează. Nu ia decizii decât presat de evenimente. Stimulează pe alții, dar în măsură redusă.

Promotor- lucrează intens, incitând pe ceilalți la lucru, crede în forța exemplului personal. Petrece mult timp în mijlocul personalului, folosește frecvent delegarea.

Realizatorul-obiectivul central îl constituie organizarea eficace a eforturilor coloaboratorilor pentru a obține rezultate imediate și de perspectivă.

În funcție de trăsăturile personale și de înclinația spre risc există următoarele tipuri de manageri:

Conducătorul este un manager care se carcaterizează prin înaltă capacitate de luare a deciziei, este penetrant în relațiile cu oamenii, de care este respectat, atât la nivelele inferioare, cât și superioare.

Constructorul. Acest tip de manager este mai echilibrat, este preocupat într-o mare măsură de construirea unei fundamentări temeince a deciziei fără fisuri, având mai puțină forță de decizie și mai puțin talent nativ.

Distrugătorul poate avea harul conducătorului, dar este înclinat mai ales spre distrugerea structurilor existente, adeseori punând în prim plan interesele personale.

Inovatorul este conducătorul care se află în avangarda profesiei sale prin aptitudini deosebite către inovație, către o schimbare care se înscrie pe orbita cerințelor reale ale vieții socioeconomice.

Ținând seama de toate acestea o cercetare sociopsihologică a fost realizată în administrație și servicii, și aplicată pe categorii de subiecți care fac parte din categoria: subordonați, șefi intermediari și comandanți. De aici a rezultat un portret psihocomportamental al unui manager care ar trebui să includă:

nivel ridicat de cultură generală, alături de o bogată experiență de viață;

să fie creator de soluții, să găsească rapid soluții performante pentru atingerea

obiectivelor;

să reacționeze rapid la modificările din mediu;

să comunice cu usurință;

să aibă gândire strategică;

să aibă capacitate de organizare și de antrenare a oamenilor în realizarea unui

obiectiv;

inteligența peste medie, initiațivă, încrederea în sine;

“vederea din elicopter” (abilitatea unui manager de a se ridica deasupra unei anumite situații și de a o vedea în contextul în care se manifestă, iar apoi de a cobori pentru a se ocupa de detalii), experiența și sistemul de valori, încrederea în subordonați sau colegi, contribuția persoanală.

Pentru a fi performant este important ca managerului să-i placă ce face și să se dedice în întregime acestei profesii „Pentru a fi eficient, un manager trebuie să cunoască sarcinile ce-i revin (natura și sfera de cuprindere a responsabilităților sale profesionale). După aceea,el trebuie să se formeze, să-și perfecționeze deprinderile pentru a putea îndeplini aceste sarcini, dar și să cunoască mai bine mediul în care va acționa. Pentru a desfășura o activitate eficientă, managerul trebuie să cunoascătoate aceste aspecte ale muncii sale, să aibă calitățile și cunoștințele de bază cerute de postul său. Astăzi însă, organizațiile cer tot mai mult, chiar de la întregul personal și cu atât mai mult de la conducere, o identificare cu țelurile șipersonalitatea întreprinderii”.

Rolul managerilor este de manuitor de disfunctionalitati deoarece raspunde fortat la diferite presiuni pentru schimbare.Rollul de distribuitor de rsurse consta in ansamblul deciziilor elaborate cu scopul repartizari resurselor de care dispune organizatia, inclusiv timpul de care dispune managerl resprectiv. Unul dintre roluri este cel de negociator. Toate studiile intreprinse asupra muncii managerilor demonstreaza ca toate nivelurile consacra un timp important negocierilor.

Pe langa cunostinte de specialitate dintr-un anumit domeniu , li se cere sa posede si cunostinte in domeniul managerului.

Calitatile necesare managerilor, in proportii diferite sunt:

Calitati tehnice , abilitatile de a folosi procedeuri tehnici sau cunostinte specifice;

Calitatile umane , constata in abilitatea de coordonare;

Calitatile conceptuale, abilitatea de a coordona si integra toate interesele.

Calitatile da manager pot fi grupate in functie de personalitatea individului care ocupa functia de management. Personalitatea rezulta din patru factori :

Constitutia si temperamentul.

Mediul fizic

Mediul social

Obiceiurile si deprinderile casigate.

CAPITOLUL IV

ANALIZA FUNCTIEI MANAGERIALE LA SC TRANSGEX SA ORADEA

Sc.Transgex SA este cea mai mare companie din Romania, care este implicata in lucrari de ape geotermale avand in concesiune aproximativ 60% din totalul acestor resurse.

TRANSGEX a fost fondat ain anul 1959 la data de 1 ianuarie in orasul Stei , judetul Bihor.

Compania in perioada 1959-1990, si-a desfășurat activitatea de cercetare geologică în toată țara, având ca obiectiv principal acumulările de mineralizații radioactive și de alte metale rare.

In anul 1991 a luat ființă societatea comercială TRANSGEX S.A. Cluj (prin preluarea integrală a patrimoniului I.P.E.G. Cluj), iar în anul 2000 societatea a intrat în procesul de privatizare, acțiune finalizată în luna august 2000.    Activitatea de cercetare geologică s-a concentrat în jumătatea nordică a Transilvaniei și în Câmpia de Vest a României.

Compania deține în prezent un portofoliu de licențe de exploatare și explorare în 20 perimetre hidrogeotermale, după cum urmează:  

14 licențe de concesiune pentru exploatare ape geotermale în perimetrele: Oradea, Săcueni, Marghita, Borș, Beiuș, Livada, Aleșd, Sânnicolau de Munte, Balc, Chișlaz, Cighid, Mădăras (jud Bihor) și Tășnad, Acâș – Beltiug (jud Satu Mare).

6 licențe de concesiune explorare cu exploatare experimentală pentru ape geotermale în perimetrele: Beiuș-Delani, Salonta, Ciumeghiu, Cihei (jud Bihor), Sacaseni, Santion.

Concluzii

Persoanele care conduc si dezvolt ainteprinderi si obtin succese semnificative sunt managerii. Intelegerea acestor concepre , observarea diferentelor care exista intre personaje , cunosterea su calitatea cunostintelor sau aptitudinilor de care trebuie sa dea dovada reprezinta preocupari ale oracticienilor si teoreticienilor.

Eficienta muncii a managerilor si modalitatile acestora de crestere complecteaza cunostintele despre ei cat si despre intreprizatori.

BIBLIOGRAFIE