Studiul Particularitatilor Biologice de Crestere Si Fructificare a Noilor Soiuri de Mar

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

=== Lucrare de diploma ===

STUDIUL PARTICULARITĂȚILOR BIOLOGICE DE CREȘTERE ȘI FRUCTIFICARE A NOILOR SPOIURI DE MĂR ÎN VEDEREA DIFERENȚIERII FORMEI COROANEI ȘI A TĂIERILOR

INTRODUCERE

Pomicultura este o ramură a științelor agricole și în același timp, unul dintre principalele sectoare ale producției horticole.

Pomicultura contemporană, ca și alte ramuri ale agriculturii, evoluează rapid spre sisteme de cultură din ce în ce mai intensive, cu plante de vigoare redusă, fie datorită soiului, fie portaltoiului, fie interacțiunii soi/portaltoi. Intensivizarea se concretizează în primul rând printr-o densitate mai mare a pomilor la unitatea de suprafață, iar densitatea mare asigură producții sporite față de livezile clasice, încă din perioada de început a rodirii. La rândul ei vigoarea redusă a pomilor permite reducerea costurilor prin ușurarea și creșterea randamentelor unor lucrări cum sunt: tăierile, tratamentele, recoltatul, etc.

Livezile de mare densitate intră mai repede pe rod, ceea ce contribuie la recuperarea mai rapidă a investițiilor. În același timp ele se epuizează mai repede, adică au o longevitate mult mai redusă decât livezile clasice. Acest fapt nu constituie însă un dezavantaj, din contră, permite cultivatorilor să profite mai repede de noutăți pe linie de sortiment, portaltoi, sisteme noi de cultură, sisteme noi de mașini, etc.

În același timp pomicultura actuală este confruntată și cu mari dificultăți, cauzate de: criza energetică (combustibil, materii prime, etc.), concurența între diferite țări producătoare de fructe, ca urmare a sporirii producției și extinderii pomiculturii în zone noi; exigențele tot mai mari ale consumatorilor și rapiditatea schimbării gusturilor (ex. dezavuarea merelor dulci de tip Golden și preferința pentru cele acide, cu colorația verde de tip [NUME_REDACTAT]).

Cultura mărului ocupă suprafețe mari pe glob, mai ales în zonele cu climă temperată. Această răspândire largă se datorește unei plasticități pronunțate a genului și a principalelor specii de Malus care favorizează adaptarea lor la cele mai diferite condiții de climă și sol. (Pomologia 1964).

Ponderea pe care o are cultura mărului în economia mondială a producției de fructe se datorează în primul rând, rolului pe care îl au fructele în alimentația rațională a omului, apoi în prevenirea și combaterea unor maladii, în sporirea venitului național, precum și în ameliorarea condițiilor de microclimat.

Merele au o compoziție chimică extrem de complexă. Ele conțin zaharuri, acizi organici, substanțe tanoide, pectice, proteine, celuloză, substanțe fenolice, alcooli, esteri, eteri, carbonili, acetați. În alimentație un rol deosebit revine însă, alături de cele enumerate mai înainte, vitaminelor și sărurilor minerale. Din prima categorie enumerăm: Vitamina C (0,5-4,0 mg la 100 g substanță proaspătă); Vitamina PP (0,1-0,7 mg/100 g); provitamina vit. A (B.caroten 0,02-0,09 mg la 100 g); apoi Vitaminele B1, B2, biotina, acid pantotenic (Radu, 1985) și Vitamina B6. În privința sărurilor minerale, au fost identificate în mere 45 de elemente, în cantități diferite.

Merele sunt consumate proaspete, uscate, preparate ca mâncăruri gătite, ca mere murate, ca băuturi nealcoolice (sucuri și nectaruri) sau alcoolice (rachiu de mere și cidru). În privința producției de sucuri, este de subliniat că mărul deține primatul cu 21% din totalul consumului mondial.

Conținutul merelor face ca, alături de valoarea alimentară a acestui fruct să aibă și o serie de proprietăți terapeutice, ceea ce explică prezența lui nu numai ăn alimentația omului sănătos, ci și în regimuri alimentare recomandate multor categorii de bolnavi.

Datorită existenței unui număr mare de soiuri cu coacere eșalonată (din iunie-iulie până în iarnă) și datorită capacității mari de păstrare a fructelor în timpul iernii, această specie este prezentă în consum pe cea mai mare parte a anului și în special în sezonul rece când posibilitățile de aprovizionare a organismului uman din alte surse cu vitamine sunt reduse.

La sporirea importanței mărului ca specie fructiferă mai trebuiesc adăugate o serie de particularități agrobiologice. Specia este rustică, bine adaptată climatului temperat, ale cărui extreme le suportă mai bine decât toate celelalte specii fructifere, dând cele mai mari recolte. Mărul poate fi cultivat în condiții pedoclimatice foarte diferite și se pretează la oricare dintre sistemele de cultură, de la cele cu pomi uriași până la cele cu pomi de vigoare redusă, intensive, superintensive și chiar în culturi artistice palisate.

Fructele sale suportă transportul cu mai multă ușurință decât alte specii și constituie o materie primă de mare valoare în industria alimentară.

1. SITUAȚIA CULTURII MĂRULUI ÎN POMICULTURA ACTUALĂ

1.1. Cultura mărului pe plan mondial

Mărul deține primul loc, pe plan mondial, atât în ceea ce privește suprafața livezilor cât și producția de fructe.

Cele peste 4500000 ha ocupate cu măr sunt răspândite în ambele emisfere ale globului și în toate continentele, în cca. 80 de țări, dintre care 67 înregistrează recolte anuale mai mari de 1000 t, iar 13 țări sunt socotite mari producătoare, deoarece înregistrează recolte de peste 1000000 t anual.

Producția mondială de mere se ridică la 38940000 t (1988 – FAO), ceea ce reprezintă 38,9% din totalul fructelor de zonă temperată. Din această cantitate, mai bine de o treime (cca. 34%) se produce în Europa, care este principalul furnizor de mere. [NUME_REDACTAT] cu 15-18% din totalul mondial, apoi [NUME_REDACTAT] cu 13-16%. Recoltele cele mai mici de mere se obțin în Africa, desigur datorită climatului cald al acestui continent.

Recoltele de mere ocupă în majoritatea cazurilor, locul al treilea pe glob, după banane și portocale. În unii ani însă, mărul s-a situat pe locul al doilea (1963, 1979, 1984, 1985, 1986) sau chiar pe locul întâi (în perioada 1948-1953 și anii 1959 și 1961). Din calculul producției mondiale edibile a celor trei specii fructifere, efectuat pe media anilor 1979-1988, rezultă că mărul este specia cea mai importantă în arena producției mondiale de fructe (tabelul 1).

[NUME_REDACTAT], țări mari producătoare de mere sunt Franța cu 2424000 t anual, Italia cu 2144000 t, Polonia cu aproape 2 milioane to, urmate de Germania și Spania, fiecare cu puțin peste 1 milion tone și apoi România și Ungaria, ambele cu câte cca. 1 milion to.

Dacă se analizează evoluția producției de mere în diversele țări de pe continent se constată că recoltele prezintă fluctuații, cu toate că Europa deține majoritatea suprafețelor cu livezi intensive. Cele mai mari fluctuații se înregistrează în Germania, și se datorează livezilor "Sternobstbau" (plantații dispersate) și a grădinilor familiale.

Se mai constată că recolta relativ constantă înregistrată pe continent, începând din anii 1949-1951 și până în 1985-1987, rezultă din tendințele diferite, chiar contrare. Astfel, un mic grup de țări, și anume: Italia, Austria, Cehia, Slovacia, Suedia se încadrează în tendința generală de a menține producția la nivelul ultimelor trei decenii. Italia a înregistrat din 1980 supraproducții în raport cu posibilitățile de absorbție ale pieței ("Eurofruit", nr. 11/1982).

Un al doilea grup de țări europene îl formează acelea în care producția de mere înregistrează tendința limpede de reducere a recoltelor. Din acest grup fac parte majoritatea țărilor membre ale [NUME_REDACTAT] Europene, printre care și primele mari producătoare de mere: Germania și Franța cărora li se alătură Olanda, Belgia, Danemarca, Elveția, Norvegia și Finlanda. În aceste țări, întrucât producția a depășit cererea au fost luate măsuri de subvenționare a cultivatorilor care au acceptat să defrișeze o parte din livezi, în special a celor cu trunchi înalt și cu soiuri tradiționale, care aduc pe piață fructe de calitate scăzută destinate industriei alimentare, precum și a livezilor intensive, îmbătrânite, care nu mai asigură fructe de calitate superioară, chiar dacă soiurile provin din sortimentul modern. [NUME_REDACTAT] suprafața plantațiilor specializate de măr a scăzut de la 90000 ha în 1970 la 65000 ha în 1983. [NUME_REDACTAT] plantațiile de mare densitate din soiul [NUME_REDACTAT], care depășesc vârsta de 16 ani, sunt socotite "îmbătrânite" dacă, datorită desimii, calitatea fructelor este slabă.

Cel de al treilea grup de țări din care fac parte CSI, România, Iugoslavia, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Spania, Portugalia, Grecia se aliniază la tendința mondială de sporire în continuare a producției de mere. Cele mai mari sporuri de recoltă le-au înregistrat Ungaria și România, care în perioada 1950-1987 au obținut recolte de 17 și respectiv de 14 ori mai mari comparativ cu media anilor 1948-1953.

1.2. Cultura mărului în țara noastră

România se situează pe locul al 12-lea în lume la producția de mere și pe locul 6 în Europa.

După anul 1980 patrimoniul agricol s-a diminuat treptat stabilindu-se în jurul a 330 mii ha. Declinul, din punct de vedere patrimonial s-a înregistrat începând cu anii 1987-1988 când ritmul de plantări a fost diminuat, paralel cu îmbătrânirea și defrișarea unei proporții însemnate de livezi, ajungând în prezent la 289 mii ha din care 116 mii ha cu măr.

Majoritatea plantațiilor sunt îmbătrânite, plantațiile tinere reprezentând numai 6% (față de 15-20% cât este rațional).

În ceea ce privește producția de material săditor, s-a constatat că în 1999 a ajuns la 4 milioane pomi din care în mare parte au rămas în pepiniere nelivrați, față de 17-18 mil. Pomi în anii precedenți.

În prezent structura de proprietate în cadrul patrimoniului pomicol este următoarea:

Cultura mărului găsește în România condiții naturale de climă și sol foarte favorabile. Plantațiile de măr sunt amplasate în principal în regiunile care corespund ariei naturale de răspândire a speciei spontane Malus silvestris (L.) Mill – mărul pădureț.

Principalele regiuni producătoare de mere din țara noastră sunt situate pe dealurile subcarpatice, în zona pădurilor de stejar și fag. (Fig. 1).

Făcând o analiză sumară observăm că producția de mere scade vertiginos, mai ales după anul 1989. Cauzele multiple care determină această scădere sunt în mare măsură determinate de anumiți factori sociali, economici, climatici sau tehnologici (tabelul 2).

Din analiza producției pe țară se constată că 5 județe din zonele de deal, enumerate în ordinea volumului producției: [NUME_REDACTAT], Argeș, Maramureș, Vâșlcea, Suceava dau aproximativ 40% din recolta totală a țării. Centrele mai importante din aceste județe, în care cultura mărului ocupă primul loc, depășind prunul, sunt: [NUME_REDACTAT], Șomcuța, Seini, Beclean, Bistrița, Rădășeni. Alte centre renumite, fără ca mărul să predomine sunt Rm. Vâlcea, Horezu, [NUME_REDACTAT], Curtea de Argeș, Mărăcineni.

Alte patru județe: Prahova, Dâmbovița, Sibiu și Mureș contribuie la producția națională de mere cu cca. 15% în cadrul lor existând centrele : Posești, Drajna, Măgurele (Prahova), Voinești, Gemenea (Dâmbovița), Cisnădie, Sibișel, Săliște (Sibiu) și Reghin (Mureș).

Se mai obțin producții importante de mere în județele [NUME_REDACTAT], Cluj, Satu-Mare, Buzău, Vrancea, Iași, Neamț, Hunedoara, în fiecare dintre acestea existând centre importante pentru această cultură.

1.3. Sortimentul de soiuri de măr

Din cele peste10000 de soiuri care aparțin speciei Molus domestica Borkh, se cultivă pe suprafețe mari un număr foarte mic.

În SUA – cel de al doilea mare producător de mere, sunt considerate importante 15 soiuri, dar aproape 80% din recoltă este obținută de la 5 soiuri: grupul Delicios roșu, Delicios auriu, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și Jonathan (Way).

[NUME_REDACTAT] – deținătoarea locului întâi în producția europeană de mere, recoltele sunt dominate de două soiuri: Delicios auriu și grupul Delicios roșu (Way, 1990).

Din producția de mere anuală a Italiei aproape 78% este obținută din trei soiuri : Delicios auriu, grupul Delicios roșu și Morgenduft (Ellinger, citat de Wagner, 1985).

Din categoria țărilor mari producătoare mai amintim: Germania, unde 51% din producție este dată de trei soiuri: Delicios auriu, [NUME_REDACTAT], Frumos de Boskoop.

Concentrarea atenției cultivatorilor pe un număr restrâns de soiuri s-a produs și în șări cu recolte sub 1 milion de tone anual.

Japonia recoltează 65% din producția anuală de la două soiuri: Fuji, Starkling delicios (Way, 1990). [NUME_REDACTAT] 76,1% din recoltă o dă grupul Delicios roșu; în Belgia, peste 70% din recoltă se obține de la Delicios auriu, Frumos de Boskoop și Jonagold; în Olanda peste 60% se recoltează de la Delicios auriu, Frumos de Boskoop și CoxsOrange, iar în Anglia peste 57% din recoltă este asigurată de CoxsOrange (St. Wagner, 1985).

[NUME_REDACTAT], soiurile Golden, Jonathan și Starkrimson asigură 70% din producția românească de mere. Sortimentul de soiuri de măr înmulțit în perioada 1988-2000 este reprezentat prin soiuri de vară (cca. 8% din total pomi altoiți), de toamnă (12%) și de iarnă (80%), cu predominarea noilor soiuri rezistente la boli (Romus 1, Romus 2, Romus 3, Priscilla, Prima, Pionier, Voinea, Generos, Florina). [NUME_REDACTAT], Goldspur, Starkrimson, Jonathan (clone) dețin proporții aproximativ egale (câte 15% fiecare). Vor fi promovate soiurile apreciate pe piața internațională ca: Jonagold, Gloster 69, [NUME_REDACTAT], precum și toate cele omologate sau recunoscute în ultimii ani (Cociu, 1990).

În perioada 1967-1989, în România au fost omologate 19 soiuri de măr, din care mai răspândite în producție sunt: Frumos de Voinești, Delicios de Voinești, Roșu de Cluj, Pionier (tabel 3) (Cociu, 1992).

În legătură cu sortimentul de soiuri de măr care este în continuă creștere, subliniem două aspecte:

Primul se referă la orientarea către crearea de soiuri rezistente la boli (rapăn și făinare). Astfel în SUA în 1970 a fost omologat soiul Prima, iar în 1972 soiul Priscilla. În canada și Franța, în 1974 s-au omologat soiurile McFree și Priam. Până în 1987, numărul soiurilor din această categorie a ajuns la 13 în SUA, 10 în Canada, 2 în Anglia, 6 în Franța și 7 în România, fiind astfel a patra țară pe glob cu rezultate concrete în acest domeniu (tabel 4).

Cea de a doua orientare în activitatea de creare de noi soiuri este legată de tendința mondială de extindere a culturilor superintensive de măr. În această direcție este de semnalat că, în Canada a fost descoperită mutația naturală a soiului McIntosh, care a devenit actualul soi Wijcik. [NUME_REDACTAT] formează în mod natural cordoane verticale, devenind primul soi de măr Columnar. Începând cu deceniul șapte, stațiunea [NUME_REDACTAT] a inițiat un program de producere a unor soiuri comerciale colonare prin hibridarea soiului Wijcik cu soiuri cu creștere normală. Astfel s-au obținut soiurile Waltz, Polka și Bolero, toate trei cu creștere columnară caracteristică soiului Wijcik.

1.4. Tendințe în cultura mărului

Este indiscutabil că pomicultura românească va lua un avânt deosebit datorită rentabilității acestei ramuri, în noile condiții sociale. Ca pretutindeni în lume, și la noi soiurile vor rămâne factorul cel mai dinamic al progresului, dar cerințele pentru calitatea fructelor vor spori mereu.

În aceste condiții, cercetarea în domeniul sortimentelor va trebui să asigure:

-soiuri de pomi de vigoare redusă, cu ramuri de schelet solide, bine garnisite cu formații fructifere scurte (spur) în vederea sporirii densității plantelor la unitatea de suprafață și a reducerii cheltuielilor necesare tăierilor, combaterii bolilor și dăunătorilor, recoltatului, etc.

-soiuri care să capteze și să utilizeze mai eficient energia solară; să asimileze mai complet îngrășămintele și să utilizeze mai economic apa;

-soiuri mai bogate în substanță uscată, vitamine, săruri minerale și alte elemente ceea ce ar permite reducerea uriașului volum de fructe care se transportă, conservă și manipulează cu mare consum de energie;

-soiuri rezistente la boli, dăunători, ger, secetă, și alți factori de stress, care reduc producția și depreciază calitatea ei.

O atenție deosebită se va acorda elaborării, perfecționării și utilizării metodelor biotehnologice și de inginerie genetică, cunoscând perspectivele de folosire multilaterală în pomicultură și cu deosebire în ameliorarea genetică.

În această direcție se vor amplifica cercetările privind:

-cultura de embrioni imaturi pentru creșterea gradului de variabilitate;

-cultura de antere (androgeneza) și ovule (ginogeneza), în vederea obținerii de haploizi;

-selecția "in vitro" a celulelor;

-fuziunea de protoplaști, care contribuie la pătrunderea și îmbogățirea cu gene nucleare de la diverse specii sălbatice, constituind punct de plecare pentru îmbogățirea fondului de germoplasmă.

Tabel 1

Calculul producției edibile de mere, portocale și banane

din perioada 1979-1988

(Sursă: Annuaries FAC)

Tabel 2

Producția totală de fructe

după Anuarul statistic 1993,1996 și 1997

România

mii tone

Tabel 3

Soiuri de măr omologate în România

în perioada 1967-1989

Tabel 4

Soiuri de măr rezistente la rapăn

2. CARACTERIZAREA CONDIȚIILOR ECOPEDOCLIMATICE ÎN CARE S-A DESFĂȘURAT STUDIUL

2.1. Așezarea geografică, orografie, hidrologie

Institutul de Cercetare și Producție pentru Pomicultură este așezat în bazinul pomi-viticol Pitești – Topoloveni, la o depărtare de 6 km de orașul Pitești (spre Câmpulung) și la 120 km de București. Din punct de vedere geografic, Institutul este situat la 24055' longitudine estică și 44055' latitudine nordică. Altitudinea terenului variază între 200-410 m.

Pe terenurile frământate din zonă, pomicultura este una din preocupările principale ale populației. Perimetrele pomicole ale institutului sunt cuprinse în zona colinară joasă a [NUME_REDACTAT], la tranziția acestuia spre câmpie, în cazul nostru tranziția făcându-se prin lunca Argeșului și a râului Doamnei.

Dealurile, moderat frământate, au înalțimi mici și sunt orientate pe direcția E-V sau N-S, după cum văile converg în Argeș.

Energia reliefului este, în general, mijlocie, ea fiind reprezentată prin pante medii, cuprinse între 10-30 %.

În cadrul zonei colinare, ale cărei principale forme de relief sunt: cumpenele, versanții cu pante neuniforme și văile, microrelieful este reprezentat prin teren plan, pante variabile ca mărimi și cu numeroase inflexiuni, pe alocuri alunecări, vâlcele, eroziuni de adâncime.

Unitatea geomorfologică alcătuită din terase se prezintă în general sub formă plană, cu ușoară înclinare sudică (cursul de apă), în apropierea versanților colmatarea fiind mai intensă.

Apa freatică se găsește la adâncimi mari în toată zona colinară, excepție făcând luncile. Pe văi, apa freatică se întâlnește fie sub forma izvoarelor de coastă, fie sub forma unor pânze alimentate prin apele de infiltrație. De aceea, adâncimea lor variază între 5-10 m, în funcție de precipitații.

Acțiunea apelor de scurgere a produs, și încă mai produce, influențe negative asupra solului. Cel mai frecvent se întâlnesc eroziunile de suprafață (peste 30% din suprafață).

În zona colinară joasă, substratul este format din stratificații de luturi grele, argile și gresii. Terasele sunt formate din depuneri argiloase, sărace în carbonat de calciu, fapt ce imprimă rocii mamă un caracter deosebit datorită permeabilității sale reduse.

2.2. Analiza factorilor climatici din zona Mărăcineni – [NUME_REDACTAT] caracterizarea climatică s-au folosu datele stației meteorologice a Institutului de Cercetare și Producție pentru [NUME_REDACTAT] – Mărăcineni. Formula cliamtică care corespunde acestei zone, după Kopen este: c.f.b.x în care:

– c = climat polios temperat;

– f = ploi suficiente întreg anul;

– b = temperatura medie a lunii celei mai calde sub 22 grade C;

– x = maxima de precipitații în timpul verii.

2.2.1. Regimul termic

Analiza datelor meteorologice arată că temperatura medie anuală este de 9,70 C, oscilând între 9,00 C în anul 1990 și 110 C în anul 1999. Temperatura medie a lunii celei mai calde a fost de 20,20 C (luna iulie), iar a lunii celei mai reci de -0,90 C (luna ianuarie) – tabelul 5. Temperatura minimă absolută s-a înregistrat pe data de 13 ianuarie 1990, având valoarea de – 24,40 C și s-a menținut la nivel apropiat de aceasta timp de 11 zile. Tot în 1990, în luna ianuarie s-au înregistrat -22,10 C timp de 14 zile, iar în 1995, luna ianuarie temperatura minimă absolută a atins pe o durată foarte scurtă valoarea de -20,70 C (tabelul 6). Temperatura (tabel 7) maximă absolută s-a înregistrat pe data de 31 iulie 1990 atingând valori de 37,6 0 C. În general primele înghețuri apar în a doua jumătate a lunii octombrie, iar ultimele în a doua jumătate a lunii mai. Brumele care afectează intervalul octombrie-mai au o frecvență foarte scăzută, dar în unele cazuri provoacă pierderi apreciabile pomilor. Temperatura medie anuală la suprafața solului a fost cuprinsă între 10,7-11,50 C.

2.2.2. Regimul pluviometric

Media precipitațiilor căzute în zona Mărăcineni – Argeș este de 572,2 mm anual din care în perioada 01.04-31.11 doar 351,9 mm precipitații (Tabel 8). Luna cea mai secetoasă este ianuarie cu 36,8 mm, iar luna cea mai ploioasă este iunie, în care cad în medie 96,2 mm. Precipitațiile sunt distribuite neuniform, regimul lor anual fiind caracterizat prin două maxime (primăvara și toamna) și uneori printr-un singur maxim în lunile mai-iunie.

2.2.3. Umiditatea relativă a aerului

Mărul se situează printre cele mai pretențioase specii pomicole la umiditatea relativă a aerului. Majoritatea soiurilor au nevoie de umiditatea relativă a aerului cuprinsă între 70-80% pentru a da fructe de calitate superioară.

În zona Mărăcineni, mărul găsește condiții foarte bune, media umidității relative a aerului fiind de 76% (tabelul 8). Lunile cu umiditatea aerului cea mai ridicată au fost: ianuarie, februarie și decembrie, iar lunile cu umiditatea cea mai scăzută a aerului au fost: iunie, iulie, august și septembrie. În anii 1997 și 1999 umiditatea relativă a aerului s-a situat în jurul a 70% în timp ce în anii 1987, 1989, 1996 și 1998, nivelul a fost de cca. 80%.

2.2.4. Durata de strălucire a soarelui

Din tabelul 8 reiese că insolația reală în perioada 1987-1999 a fost de 2254 ore, cu limite între 2048,1 ore în anul 1989 și 2407 ore în 1988. Cele mai însorite luni din an sunt: mai, iunie, iulie și august. Se constată că în perioada de vegetație sunt în medie 60 de zile cu cer senin și 70 de zile cu cer noros, ceea ce corespunde unor luminozități moderate.

2.2.5. Regimul eolian

Cele mai frecvente vânturi în zonă sunt din direcția N-V care aduc ploile și din V care sunt uscate și contribuie la pierderea apei din sol. Cele cu intensitatea cea mai mare sunt din direcțiile E și SE, care bat mai mult iarna și spulberă zăpada. În general vânturile nu au efect săunător asupra creșterii și rodirii mărului.

2.2.6. Concluzii generale asupra factorilor climatici pe perioada experimentării.

Analizând datele climatice din zona Mărăcineni – Argeș, se constată că:

-din punct de vedere tehnic, zona Mărăcineni este o zonă foarte favorabilă pentru cultura mărului, el fiind o specie care poate crește și rodi la temperaturi medii anuale de 7,5-110 C;

-accidentele climatice (geruri târzii de primăvară și timpurii de toamnă, grindina, brumele) au o frecvență scăzută, neafectând cultura mărului;

-în ceea ce privește umiditatea din sol și uniditatea relativă a aerului se constată că în zona Mărăcineni mărul găsește condiții relativ bune, mai ales că precipitațiile sunt abundente în prima parte a perioadei de vegetație stimulând creșterea și mai puține către sfârșitul verii ceea ce favorizează pregătirea pomului pentru iernare.

2.3. Analiza factorilor pedologici din zona Mărăcineni – Argeș

2.3.1. Descrierea pedologică a solului

Zona colinară a bazinului pomicol Pitești se caracterizează prin prezența unei game variate de tipuri de sol, aceasta fiind determinată atât de roca mamă extrem de variată, cât mai ales de formele de relief, expoziție, grad de înclinare, etc.

Solul pe care este amplasată experiența este un sol brun argilofluvial tipic pe aluviuni.

Textura solului este destul de variată: la suprafață textura este lutoasă spre luto-argiloasă, iar în profunzime este nisipoasă.

Structura solului la suprafață este prismatică-fraibilă, poroasă.

2.3.2 Caracterizarea agrochimică a solului

Conținutul solului în principalele componente care concură la nutriția minerală a mărului, este reprezentat în tabelul 9. Reacția solului este acidă, pH-ul solului pe care este amplasată experiența fiind sub 5,8. Conținutul solului în humus scade în adâncime.

Analizând indicele de azot se observă o slabă aprovizionare a solului cu azot ce se accentuează cu adâncimea pe profil, indicele de azot având valori sub 2,0.

Conținutul în fosfor mobil al solului este, de asemenea mai mic, sub 2 mg/100 g sol. P2O5, ceea ce încadrează solul în categoria solurilor sărace.

În privința elementului potasiu situația se prezintă mai bine. Orizonturile 0-20 încadrează solul în categoria celor bine aprovizionate, conținutul solului în potasiu mobil fiind de 40 mg/100 g sol. În adâncimea profilului conținutul în K2O menține solul în categoria solurilor mediu aprovizionate (10,7-14,8 mg/100 g sol). Excepție face orizontul 80-100 cm unde K2O are valoare de 6,5 mg/100 g sol.

Tabelul 5

Temperatura medie lunară și anuală, înregistrată în perioada 1987-1999 la ICPP Pitești – [NUME_REDACTAT] 6

Temperaturi minime absolute înregistrate în perioada 1987-1999 la ICPP Pitești – [NUME_REDACTAT] 7

Maxima absolută și ziua când s-a înregistrat

Tabel 8

Precipitațiile, umiditatea relativă a aerului

și durata de strălucire a soarelui în perioada 1987-1999

la ICPP Pitești – [NUME_REDACTAT] 9

Principalele componente chimice ale solului

3. DESCRIEREA SOIURILOR LUATE ÎN STUDIU

3.1. RĂDĂȘENI

[NUME_REDACTAT] (Sinonime: H.62-12-5) a fost obținut de C. Rădulescu la SCPP Fălticeni din polenizarea liberă a soiului Jonathan, în 1962 și omologat ca soi nou în 1979.

Pomul este semiviguros, cu coroana sferică, ramuri de schelet solide, garnisite cu formațiuni fructifere mijlocii și scurte. Lăstarii au o grosime mijlocie, sunt roșietici – cenușii, cu lenticele mari evidente la bază.

Intră pe rod în anul 4 de la plantare, produce mult și rezistă mai bine la rapăn și făinare, comparativ cu soiul Jonathan.

Înflorește simultan cu majoritatea soiurilor zonate, având deci asigurată polenizarea.

Fructul este de mărime mijlocie sau supramijlocie (140-190 g), de formă sferic-turtită, cu pieliță galbenă, acoperită cu roșu carmin, pulpa galbenăm crocantă, suculentă, cu gust armonios, echilibrat. Conține 9,9 g% zahăr, 0,556 g % aciditate și 7,48 mg %, vitamina C.

Epoca de maturare: septembrie – noiembrie.

Zonarea: nordul Moldovei.

Calitățile soiului: productivitatea ridicată, deși cu oarecare tendință de periodicitate, rezistență sporită la ger și boli. Aspect comercial atractiv și calitate relativ bună a fructelor comparativ cu a soiurilor cultivate ăn zona nordică.

3.2. ARDELEAN

[NUME_REDACTAT] (sinonime: Elita III-17-2) a fost obținut de [NUME_REDACTAT] din hibridarea soiurilor JonathanxPeasgood, în anul 1960 – la [NUME_REDACTAT] Napoca și omologat ca soi nou în anul 1980.

Pomul este de vigoare medie, cu coroana piramidal-globuloasă, cu tendința de etajare naturală, cu ramuri de schelet puternice, garnisite cu formațiuni fructifere scurte. Intră relativ repede pe rod, produce mult, în fiecare an. Este rezident la ger (până la -350C, în anul 1963), chiar și la înghețuri târzii de primăvară, rezistent la secetă și mult mai rezistent la rapăn și făinare decât soiul Jonathan. Înflorește odată cu majoritatea soiurilor zonate și este autofertil (sfârșit de aprilie – începutul lunii mai),

Fructul este de mărime mijlocie spre mare (120-180 g), de formă sferică spre tronconică. Pielița este galbenă, acoperită cu roșu-bordo intens pe aproape toată suprafața, cu puncte subcutanate alburii, prezintă pruină densă care se șterge ușor, apărând cu luciu plăcut. Pulpa este alb-gălbuie, fină, crocantă, cu gust dulce-acrișor, echilibrat, fin aromat. Conține 6,01 g % zahăr, 0,32 g% aciditate și 9,08 mg % vitamina C.

Epoca de maturare : septembrie-noiembrie.

Zonarea : centrul Transilvaniei. A dat rezultate bune și în zona Argeș.

Principalele însuțiri: producție mare și constantă, rezistență bună la factorii stresanți; fructe de calitate foarte bună, pentru consum toamna.

Particularități agrotehnice: se recomandă să fie cultivat în plantații intensive și superintensive, altoit pe M106, M7 și M26.

3.3. ANCUȚA (sinonime: Elita 7683/41; 31/1)

Obținut de [NUME_REDACTAT], prin hibridarea sexuată a soiului Jonathan cu mărul Sugag, în anul 1957 la Stațiunea de Cercetări horti-viticole [NUME_REDACTAT] și omologat ca soi nou în anul 1979.

Pomul este semiviguros spre viguros, cu coroana globuloasă, deasă, ramuri de schelet relativ puternice, bine garnisite și țepușe și burse. Intră pe rod în anul 4-5 de la plantare, rezistă bine la ger (până la -350 C în anul 1963), produce mult și constant.

Rezistența la rapăn și făinare este mai bună ca a soiului Jonathan.

Înflorește odată cu majoritatea soiurilor zonate (sfârșitul lui aprilie – începutul lui mai) și este autofertil.

Fructul este mijlociu spre mare, având 130-220 g, de formă sferică-turtită la capete, cavitatea calicială mărginită de 5 coaste destul de accentuate, Pielița este netedă, având culoarea de bază galben-verzuie, iar cea suprapusă roșie-sângerie. Pulpa este gălbuie, crocantă, fină, cu gust dulce acrișor, plăcut și aromă specifică, discretă. Conține 6,8 g% zahăr, 0,42 g % acid malic și 9,50 mg % vitamina C.

Epoca de maturare: noiembrie-martie-aprilie, se păstrează bine în depozite.

Zonarea: toată Transilvania.

Însușiri deosebite: productivitate mare, recolte constante, fructe de calitate, cu durată lungă de păstrare, uneori slab colorată.

Particularități agrofitotehnice: se recomandă altoirea pe M106 în special și pe M4 și M7.

3.4. DELIA (sinonime: H.V. 53-25-32).

Obținut de Gh. Moruju, A. Lazăr și [NUME_REDACTAT] din încrucișarea soiului Jonathan și Wagner premiat în anul 1953 la Stațiunea de [NUME_REDACTAT] Voinești, studiat și promovat în producție de SCPP [NUME_REDACTAT]. A fost omologat ca soi nou în anul 1981.

Pomul este de vigoare medie, u coroana globuloasă, cu ramuri de schelet solide, bine garnisite cu formațiuni fructifere spur. Intră repede pe rod, produce mult și constant (potențial productiv până la 66 t/ha cu 833 pomi), rezistă bine la ger și secetă și este mai rezistent ca soiul Jonathan la rapăn și făinare. Înflorește odată cu majoritatea soiurilor zonate, fiind autofertil și bun polenizator.

Fructul este de mărime mijlocie, cu greutatea medie de 145 g, de formă sferică-turtită, ușor costat. Pielița este netedă culoarea de bază galbenă verzuie, iar cea suprapusă roșie-rubinie pe aproape tot fructul. Pulpa este alb-gălbuie, crocantă, suculentă, cu gust foarte bun, echilibrat, dulce acrișor, cu aromă fină. Conține 14,4 g la % substanță uscată și 0,32 g % aciditate.

Epoca de maturare : noiembrie-aprilie.

Zonarea: [NUME_REDACTAT].

Însușiri deosebite : vigoare redusă, tip spur, ușor de condus, productivitate ridicată, intrare timpurie pe rod, fructe aspectuoase, de calitate superioară, cu păstrare bună peste iarnă.

Particularități agrofitotehnice: recomandat pentru livezi intensive, altoit pe M106, A2.

3.5. FRUMOS DE VOINEȘTI (sinonime: Hibrid 53-28-1)

Obținut de [NUME_REDACTAT] la Stațiunea de [NUME_REDACTAT] Voinești, județul Dâmbovița, din încrucișarea soiurilor Jonathan și Frumos de Boskoop, în anul 1953. Omologat ca soi nou în anul 1967. Pomul crește viguros în pepinieră și moderat spre viguros în livadă. Coroana este globuloasă, relativ deasă, cu ramuri de schelet puternice, ramificate și bine garnisite cu formațiuni fructifere de diferite tipuri, predominând nuielușele ca la Jonathan.

Reușește bine când este altoit pe M106. Nu are cerințe speciale pentru sol și expoziție, dar trebuie evitate luncile cu curenți reci de aer unde poate degera. În condiții de irigare cantitatea de apă va fi moderată. De asemenea îngrășămintele azotate vor fi moderate.

Intră pe rod în anul 3 de la plantare și asigură producții mari, constante, an de an.

Florile sunt grupate în inflorescențe rare, formate din 506 flori de mărime mijlocie, cu petalele rotunjit-ovale, ușor distanțate, de culoare albă, cu nuanțe de roz-pal. Înflorește simultan și are aproximativ aceeași durată de înflorire cu a soiurilor Roșu de Cluj, Delicios de Voinești, Starking și Golden delicios care-i sunt și cei mai buni polenizatori.

Fructul este de mărime mijlocie, având greutatea medie de 150-170 g, forma sferică sau sferic turtită, aproape simetrică cu contur destul de regulat. Culoarea de fond este galben limonie la recoltare și galbenă la coacere; peste aceasta se suprapune o culoare roșie-portocalie până la roșie – corai aproape pe tot fructul; culoarea suprapusă este purpurie, sub formă de dungi întrerupte; sub pieliță există puncte albicioase sau cenușii evidente, relativ dese.

Pielița este subțire, fină, elastică, unsuroasă, cu luciu intens care accentuează aspectul plăcut al fructului. Pulpa este crocantă, fondantă, cu structură fină, de culoare alb-crem, suculentă cu gust dulce, plăcut și cu aromă fină. Conține, în medie, 9,45 g % zahăr, 0,21 g % acid malic, 3,5-4,5 mg % Vitamina C.

Epoca de coacere: din octombrie până în decembrie, cu optimum de calități în luna noiembrie.

Principalele însușiri: intră repede pe rod și produce mult. Este relativ rezistent la rapăn și făinare comparativ cu soiurile din care provine. Fructul este de calitate superioară, suportă bine transportul, are aspect comercial atractiv și se păstrează destul de bine pentru un soi de toamnă.

Zonare: s-a extins în partea de sud a țării, pe dealurile subcarpatice meridionale.

3.6. DELICIOS DE VOINEȘTI

Obținut de [NUME_REDACTAT] din încrucișarea soiurilor Golden delicios cu Crețesc de Vâlcea în anul 1949, la [NUME_REDACTAT] Bilcești – Argeș. Hibridul a fost transplantat, crescut și selecțonat la Voinești – Dâmbovița, de unde a fost omologat în anul 1973.

Pomul este relativ viguros, cu trunchi drept și scoarță cenușie, netedă. Coroana este globuloasă sau ovoidală, cu ramuri de schelet solide, lungi, inserate sub unghi mare. Ramurile de rod predominante sunt țepușele, apoi mielușele și mlădițele. Crește viguros în pepinieră și în livadă. Altoit pe M106 și tipurile slabe de M poate fi condus ușor în forme aplatizate. Intră pe rod în anul 3-4 (funcție de portaltoi) și este foarte productiv.

Florile obișnuite rozaceelor înfloresc relativ târziu, iar perioada de înflorire se suprapune, în mare parte cu a soiurilor Golden, Mutsu, Frumos de Voinești, Roșu de Cluj, Jonathan care-i servesc și ca polenizatori.

Fructul este mare, în medie 180 g, de formă sferică-turtită, ușor trasă spre caliciu. Pielița este de grosime mijlocie, elastică, având culoarea de fond galben-verzuie, acoperită cu carmin sub formă de pete largi, funcție de poziția fructului pe ramură și expunerea la soare. Pulpa este de culoare crem, crocantă, potrivit de suculentă, cu gust plăcut și aromă puternică, specifică doar acestui soi, fără a fi greoaie ca la Golden delicios. Conține 14,5 g % zahăr, 0,33 g% acid malic ,i 4,3 mg % vitamina C.

Epoca de coacere se suprapune cu cea de consum, respectiv din noiembrie până în martie, cu gust optim în ianuarie. Se păstrează bine și în depozite obișnuite.

Însușiri deosebite: rezistă bine la ger și destul de bine la făinare. Productivitate foarte mare și calități gustative superioare.

3.7. IDARED

Obținut din încrucișarea soiurilor Jonathan și Wagner premiat, în SUA, (Idaho) în anul 1935. Comercializat din anul 1942.

Pomul este de vigoare slabă, cu coroană semisferică, largă cu ramuri de schelet potrivit de groase, bine garnisite cu formațiuni de rod scurte și mijlocii.

Fructul este de mărime mijlocie-mare (180 g), forma sferică sau sferic-turtită, regulată, ușor costată. Pielița este netedă, culoarea de fond este verde gălbuie spre alb gălbuie, striată și spălată pe ¾ din suprafață, cu roșu deschis, foarte atrăgător. Pulpa este albă, ușor gălbuie, crocantă, fină, dulce-acrișoară, slab aromată.

Epoca de maturare: din decembrie până în martie-aprilie, uneori și mai mult.

Calitățile soiului: intrarea timpurie pe rod, producții mari și constante. Se pretează la cultura de mare densitate. Fructe cu capacitate mare de păstrare, își păstrează frpgezimea și calitățile gustative până în lunile aprilie-mai. Bun polenizator.

[NUME_REDACTAT] Grive, Jonathan, Prima.

[NUME_REDACTAT] la făinare. Când recolta este prea abundentă fructele rămân mai mice și pierd din calitățile gustative.

[NUME_REDACTAT] țara preferă zonele colinare și sud colinare din Moldova, Transilvania și Muntenia.

4. TEHNOLOGIA UTILIZATĂ ÎN PLANTAȘIA EXPERIMENTALĂ

4.1. Înființarea plantației.

Plantația în care s-a organizat studiul a fost înființată în anul 1982 într-o parcelă experimentală pentru încercarea soiurilor noi, pe un sol argiolovial tipic, pe o suprafață de circa 10 ha.

La plantare s-au folosit următoarele soiuri: Golden delicios (martor), Rădășeni, Feleac, [NUME_REDACTAT], Idared, Frumos de Voinești, Mutzu, Jonathan 26, [NUME_REDACTAT], Delicios de Voinești, Ancuța, Delia, Fălticeni și Ardelean toate altoite pe M106.

[NUME_REDACTAT] a fost defrișat datorită vigorii foarte mari și producției scăzute, negăsind condiții prielnice în zona Mărăcineni.

Distanțele de plantare utilizate sunt de 3,60 m între rânduri și 2,00 m între pomi pe rând. Pomii au fost conduși sub formă de palmetă etajată cu brațe oblice.

4.2 Întreținerea și lucrarea solului

În plantația în care s-a amplasat experiența se folosește ca sistem de întreținere a solului înierbarea intervalelor dintre rânduri combinată cu afânarea repetată și erbicidarea de-a lungul rândurilor pe o bandă de 1,0 m.

Lucrările aplicate sunt în strânsă legătură cu sistemul de întreținere folosit, și anume:

-porțiunile înierbate se cosesc de 3-4 ori pe an, iarba cosită fiind utilizată ca mulci pe rând;

-porțiunile cu sol lucrat (de-a lungul rândului) se ară toamnă la 15-18 cm adâncime, iar în cursul perioadei de vegetație se aplică 2-3 prașile. Institutul de Cercetare și Producție pentru [NUME_REDACTAT]-Mărăcineni folosește următoarele erbicide: Caragard combi, care se aplică primăvara devreme în mustul zăpezii în cantitate de 8-10 kh la ha, suprafața efectiv tratată; Simazin în cantitate de 8-10 kg la ha, aplicat toamna după mobilizarea solului sau primăvara foarte devreme.

4.3. Fertilizarea plantației

Pentru obținerea unei producții programate de 25 t/ha, în plantația în care s-a efectuat studiul o dată la doi ani se administrează gunoi de grajd în cantitate de 40 t/ha și anual se administrează îngrășăminte chimice. În anul în care s-a administrat gunoi de grajd dozele de îngrășăminte chimice se reduc la jumătate. Ca îngrășăminte chimice se folosesc: azotatul de amoniu în cantitate de 180 kg substanță activă la ha, superfosfat 150 kg substanță activă la ha și sare potasică 120 kg substanță activă la ha.

Gunoiul de grajd, fosforul, potasiu și 1/3 din azot se administrează toamna odată cu mobilizarea solului de-a lungul rândului. Primăvara se aplică 1/3 din doza de azot. În anii cu încărcătură normală de muguri de rod, această îngrășare se face după legarea fructelor; cea de-a treia parte de azot se aplică în timpul creșterii intensive a lăstarilor.

4.4. Combaterea bolilor și dăunătorilor

În vederea asigurării sănătății livezilor, Institutul de Cercetare și Producție pentru [NUME_REDACTAT] – Mărăcineni utilizează următorul complex de fitoprotecție:

-Igiena fitosanitară: în cursul tăierilor de iarnă s-a acordat o importanță deosebită reducerii rezervei biologice de patogeni și dăunători. Pentru aceasta în parcelele de măr s-au identificat pomii infectați de foc bacterian (Erwinia amylovora) și s-au eliminat lăstarii și ramurile infectate prin tăierea lor la 20-30 cm sub limita vizibilă a zonei bolnave. In timpul tăierilor, în mod obligatoriu, muncitorii și-au dezinfectat instrumentele folosite cu hipoclorit de sodiu 10%. Pomii scoși și ramurile rezultate din tăieri au fost imediat distruse prin ardere. În cursul tăierilor s-au eliminat lăstarii afectați de făinare, precum și ramurile uscate, cele cu cancere de naturi diferite și drajonii la toate speciile de pomi.

-Tratamente chimice: în anul 1999 în plantația în care s-a amplasat experiența s-au aplicat, pe baza buletinelor de avertizare, 13 tratamente chimice.

În perioada 8-11.03.1999 s-a efectuat tratamentul cu polisulfură de calciu 20% pentru combaterea făinării, în zilelel cu temperaturi pozitive.

Pentru prevenirea infecțiilor de foc bacterian (Erwinia amylovora) și de arsură bacteriană comună (Pseudomonas syringae), în perioada 14-17.03.1999 s-a efectuat o stropire cu zeamă bordeleză 2%.

În perioada 24-29.03.1999 s-a executat un tratament general pentru prevenirea rapănului și pentru combaterea acarienilor (ouă hibernate), folosindu-se următoarea combinație de pesticide: Sancozeb 0,2% +US 1-92% – conc. 1,5%. Stropirea s-a efectuat în stadiul reper C3-D (urechiușe de șoarece – începutul înfrunzirii).

În perioada 11-15.04.1999 pentru prevenirea infecțiilor de rapăn și făinare, între stadiile reper buton roz – deschiderea primei flori din buchet s-a executat un tratament cu : Systhane 12 EC 0,04% + Vondozeb 0,1%.

La căderea petalelor, începând cu 25.04.1999 timp de 2-3 zile, pentru prevenirea rapănului și a făinării, precum și a atacurilor de defoliatoare și minatoare (Lithcolletis, blancardella, Leucoptera scitella) s-a efectuat un tratament cu următorul amestec: Rubigan 12 EC 0,04% + Vondozeb 0,1% + Zolone 35 EC 0,2%.

Pentru combaterea rapănului, făinării, precum și a moliilor minatoare (Lecoptera scitella și Lithocolletis blancardella) în perioada 9-14.05.1999 s-a stropit cu Systane 12 EC 0,04% + Captadin 50 PU 0,125% + Diazol 60 EC 0,15%.

Pentru evitarea trecerii infecțiilor de rapăn pe fructe, precum și pentru combaterea atacurilor de molii miniere și parțial a viermelui mareelor (Cydia pomonella), în perioada 19-23.05.1999 s-a tratat cu Vectra 0,02% + sancozeb 80 WP 0,1% + Diazol 60 EC 0,15%.

Pentru evitarea infecțiilor primare și secundare de rapăn pe frunze și fructe, de făinare și pentru combaterea viermelui merelor și afidelor, în perioada 31.05-03.06.1999 s-a tratat cu Cysthane 12 EC – 0,04% + Captadin 50 PU 0,15% + Onefon 80 SP 0,15%.

Pentru prevenirea infecțiilor secundare se rapăn și pentru combaterea păduchelui de San-Jose generația 1, păduchele lânos (Eriosoma lanigerum) și a moliilor minatoare (Lithocolletis blancardella generația 2) în perioada 13-17.05.1999 s-a stropit cu Merpan 50 WP 0,25% + Ekalux S 0,1%.

Pentru prevenirea infecțiilor secundare se rapăn și făinare, pentru combaterea păduchelui de San – Jose generația 1, a moliilor minatoare și a păduchelui lânos, în perioada 27-30.05.1999 s-a stropit cu Merpan 50 WP 0,25% + Carbatox CE 0,5% + Fademorf EC 20 – 0,15%.

Pentru prevenirea infecțiilor secundare de rapăn, pentru combaterea viermelui merelor generația 2, a moliilor minatoare, păduchelui lânos, afidelor și acarienilor tetranichizi (Panonychus ulmi, Tetranychus spp), în perioada 11-14.07.1999 s-a tratat cu Merpan 50 WP 0,25% + Talstar 10 EC 0,04%.

Ploile și căldurile din ultimul interval de timp au împiedicat efectuarea în termen a tratamentelor fitosanitare și au favorizat populațiile de patogeni și dăunători. Pentru prevenirea infecțiilor secundare de rapăn pe frunze și fructe și pentru evitarea pagubelor cauzate de molii minatoare, viermele marelor generația 2, păduchele lânos și afînos, în perioada 28.07-01.08.1999 s-a executat un tratament cu Policarbac în 0,3% + Ekalux S 0,1%.

Condițiile climatice din ultimul timp au favorizat proliferarea atât a bolilor (rapăn și făinare) cât și a dăunătorilor (păduchele din san-Jose generația a doua, Lithocolletis blancardella), fapt pentru care s-a efectuat un tratament cu Folpan 80 WP 0,2% (pentru rapăn) + Karathane 0,1% (pentru făinare) + Ultracid 20 EC – 0,2% (pentru dăunători) în perioada 15-19.08.1999.

4.5. Tăierile de fructificare

Tăierile sunt indispensabile în întreținerea coroanelor și au ca obiective principale:

-menținerea formei și a spațiului stabilit pentru fiecare pom, astfel încât să utilizeze la maximum lumina și hrana;

-menținerea unui echilibru între creștere și rodire, care să asigure calitatea superioară a fructelor și să întârzie instalarea fenomenelor de îmbătrânire.

Pentru menținerea formei și a spațiului stabilit, tăierile se aplică ramurilor de schelet. În principal, aceasta se realizează prin:

-reechilibrarea tuturor elementelor scheletului (etajerelor, șarpantelor, subșarpantelor) prin schimbări de poziție, suprimări, scurtări și reducții, astfel încât să se realizeze o rărire și chiar o reîntinerire;

-limitarea înălțimii pomilor și evitarea îndesirii, prin suprimarea axului și a tuturor ramurilor cu poziție verticală apărute pe șarpante;

-eliminarea ramificațiilor suplimentare apărute pe șarpante;

-suprimarea ramurilor lacome și concurente, a celor bolnave, precum și a celor atârnânde.

Pentru menținerea unui echilibru între creștere și rodire se aplică tăieri de fructificare care au ca scop normarea încărcăturii pomului cu muguri de rod și reâînoirea ramurilor de semischelet și de rod. Pentru adceasta ramurile e semischelet mai în vârstă de 3-4- ani sunt tăiate în lemn de 2 ani, după cum urmează:

-ramurile de semischelet subțiri, care depășesc 70-80 cm și sunt atîrnânde sunt reduse la 1/3 sau chiar eliminate, dacă încărcătura pomului este exagerată sau numai la 1/2 din lungime, dacă încărcătura pomului nu este exagerată;

-ramurile de semischelet mai groase sunt păstratte întregi, dacă au suficient spațiu, dar se răresc ramurile de rod pe care le poartă la 1/2 din numărul existent.

Ramurile de rod cu multe ramificații („vetrele”) mai în vârstă de 3-4 ani, sunt regenerate, reducându-le la 203 muguri de rod.

În această parcelă experimentală pentru încercarea soiurilor noi au fost experimentate și tăieri de vară, ca operațiuni în cadrul tăierilor de fructificare.

Tăierile de vară au efecte pozitive mai ales la soiurile cu fructe roșii asigurând o îmbunătățire a colorației fructelor datorită iluminării mai bune. Frunzișul des și bogat, aflat în iulie-septembie deasupra fructelor, acționează ca un paravan, determinând o colorație mai slabă a fructelor și o diferențiere mai redusă a mugurilor de rod.

Tăierile de vară constau în eliminarea lăstarilor din partea superioară a gardului fructifer, precum și a celor în exces din interiorul coroanei, a celor lacomi. Perioada favorabilă pentru efectuarea acestora este la sfârșitul lunii iunie, în iulie și prima jumătate a lunii august, cel mai târziu. Efectul acestui proces se manifestă și prin menținerea unui raport optiim K/Ca și reducerea aariției bolilor fiziologice (amăreală, brunificare internă, etc.).

5. CONTRIBUȚII PERSONALE PRIVIND STUDIUL PARTICULARITĂȚILOR BIOLOGICE DE CREȘTERE ȘI FRUCTIFICARE LA SOIURI NOI DE MĂR.

5.1. Unitatea în care s-a desfășurat studiul.

Institutul de Cercetare și Producție pentru [NUME_REDACTAT] – Mărăcineni se află la altitudinea de 240 m, pe una dintre cele mai frumoase coline a comunei Mărăcineni. Aici s-a format un colectiv de cercetare alcătuit din cei mai buni specialiști pomicultori din [NUME_REDACTAT] a ICHV, sub conducerea academician [NUME_REDACTAT] (m. 1969). Efectivul acestui colectiv a crescut în timp prin recrutarea și formarea de noi specialiști, iar baza materială reprezentată de colecții pomologice, cu culturi de concurs, câmpuri de hibrizi, parcele experimentale de agrotehnică și protecție a cunoscut o continuă evoluție.

Institutul de Cercetare și Producție pentru Pomicultură este coordonat de Academia de [NUME_REDACTAT] și Silvice pe linie de plan tematic.

Fondurile afectate cercetării sunt obținute pe bază de contracte plus autofinanțare, unitatea încheind contracte de cercetare științifică cu [NUME_REDACTAT] și Tehnologiei și MAA pentru rezolvarea unor probleme care sunt concretizate în teme și experiențe ce alcătuiesc un plan tematic unitar de cercetare, elaborat pentru o perioadă de 5-10 ani; lucrările experimentale sunt etapizate pe bază de fișe de cercetare, iar finalizarea acestora se face prin rapoarte anuale, tehnologii elaborate, verificate și omologate în forme de producție pilot, materiale de propagandă agricole, loturi demonstrative în rețeaua de cercetare sau unități private, precum și prin asigurarea întregului necesar de material săditor pomicol.

Institutul întreține relații de colaborare științifică prin contracte și convenții cu unități de cercetare, învățământ și producție din țară, precum și cu multe instituții similare din străinătate.

Pentru desfășurarea activității de cercetare și verificare a rezultatelor științifice în ferme de producție, institutul dispune de spații administrative, laboratoare, mașini și utilaje necesare lucrărilor în pomicultură, spații de depozitare și păstrare a fructelor, atelier mecanic, laborator de înmulțire „in vitro”, complex administrativ de deservire, ș.a.

Sub raport științific, Institutul are în subordine 15 stațiuni de cercetare și dezvoltare amplasate în zonele cele mai reprezentative pentru pomicultura țării și specializate pe profile de specialitate, pe specii sau verigi tehnologice, astfel încât să răspundă unor probleme majore de cercetare capabile să rezolve toate aspectele legate de dezvoltarea pomiculturii.

Întrucât producerea materialului săditor pomicol pentru întreg necesarul țării este în sarcina Institutului, în cadrul stațiunilor există 40 pepiniere pomicole și dendrologice.

Documentarea științifică se face prin biblioteca institutului care dispune de un fond de carte de 30000 titluri, la care se adaugă abonamentele la reviste de specialitate, periodice din țară și de peste hotare, cărți provenite din schimburi cu alte biblioteci sau specialiști străini.

Cercetarea în institut se face după o tematică cu obiective și experiențe amplasate în teren conform specializării unităților de cercetare.

Temele reprezentând cerințe ale producției pomicole, sunt cuprinse în programe de cercetare și sunt rezolvate de un colectiv multidisciplinar, de echipe de cercetători în stare să abordeze integral probleme unei specii de la sămânță până la valorificarea recoltei de fructe.

Deși tematica este specifică, ea se subordonează unor obiective majore și este abordată și finalizată de colective de cercetători grupați pe profile de activitate, după cum urmează:

-genetica și ameliorarea soiurilor;

-înmulțire și dendrologie;

-biologie, agrochimie și ecologie pomicolă;

-mecanizare și ameliorații pomicole;

-agrotehnică pomicolă;

-protecția pomilor, arbuștilor fructiferi, căpșunului și speciilor dendrologice;

-economie și marketing.

Studiile și cercetările care fac obiectul prezentului proiect de diplomă au fost executate în cadrul laboratorului de agrofitotehnie pomicolă.

5.2. Scopul studiului.

Adaptarea unei anumite forme de coroană, operațiunile pentru realizarea acesteia, tăierile de formare, fructificarea, regenerare și toate intervențiile care se efectuează în coroana pomilor trebuie să se aplice diferențiat, în funcție de particularitățile biologice specifice fiecărui soi.

Aplicarea șablon poate avea drept consecințe negative:

-întârzierea intrării pe rod;

-diminuarea randamentului de producție;

-epuizarea rapidă a pomilor;

-supraîncărcarea coroanei;

-degarnisirea scheletului;

-costuri exagerate pentru operațiuni care au scopul de a „constrânge” procesele de creștere și fructificare în anumite „tipare” în loc de a utiliza tendințele naturale ale soiurilor.

Cunoașterea particularităților de creștere și fructificare ale soiurilor este necesară și pentru diferențierea distanțelor de plantare și a modului de grupare a pomilor în plantație.

Până în prezent în țara noastră au fost create și omologate peste 150 de soiuri de pomi; alături de acestea au fost introduse de peste hotare în ultimii ani o serie de noi soiuri cărora de asemenea nu li se poate aplica o agrotehnică (sub aspect fitotehnic) diferențiată.

În esență scopul studiului este de a cunoaște particularitățile biologice de creștere și fructificare a noilor soiuri de măr în vederea adaptării pentru fiecare a formei de coroană și a tăierilor cele mai convenabile asigurării unei recepții maxime a energiei solare, a intrării rapide pe rod, a unor randamente ridicate în condiții de consum redus de muncă, pentru formare și întreținere în perioada de exploatare.

5.3. Obiectivele studiate.

I.Determinarea vigorii de creștere exprimată prin grosimea trunchiului, înălțimea pomilor, grosimea gardului fructiferi, volumul de ansamblu al coroanei, numărul, lungimea și grosimea ramurilor de schelet.

II.Felul ramurilor de rod; al formațiunilor fructifere;

III. Structura producției de fructe.

5.4. Material și metodă

Pentru efectuarea studiului s-au folosit ca material următoarele soiuri: Ardelean, Rădășeni, Delia, Ancuța, Frumos de Voinești, Delicios de Voinești, Idared.

Studiul s-a efectuat într-o parcelă experimentală pentru încercarea soiurilor noi, pe o suprafață de 10 ha.

Numărul de pomi din fiecare soi pe care s-a efectuat studiul și determinările a fost de 12 pomi, vârsta pomilor fiind de 13 ani în anul 2000.

Determinările diferitelor elemente s-au efectuat după cum urmează:

-grosimea trunchiului la 30 cm deasupra nivelului solului cu ajutorul centimetrului (12 pomi);

-înălțimea pomilor și grosimea gardului fructifer, cu metrul (12 pomi);

-volumul de ansamblu al coroanei (12 pomi).

-numărul și lungimea ramurilor de schelet cu metrul (12 pomi).

-grosimea fiecărei ramuri de schelet la punctul de inserție pe ax, cu centimetrul (3 pomi);

-statistica (prin numărătoare) a ramurilor de rod și a formațiunilor fructifere;

-densitatea ramurilor fructifere /m.l. schelet;

-descrierea ramurilor fructifere și a formațiunilor fructifere la fiecare soi;

-raportul muguri de rod/ muguri vegetativi;

-producția de fructe pe pom (12 pomi), la ha și pe cm2 secțiune trunchi.

Pentru principalele elemente ale creșterii (grosimea trunchiului) și fructificării (producția de fructe) s-a folosit pentru interpretare inclusiv analiza variației.

5.5. Rezultatele obținute

5.5.1. Vigoarea de creștere

Vigoarea de creștere exprimată prin diametrul trunchiului, înălțimea pomilor, grosimea gardului fructifer, volumul de ansamblu al coroanei, caracteristicile elementelor de schelet constituie un element esențial în aprecierea dezvoltării habitusului pomilor și în luarea unor decizii tehnologice (distanțe de plantare, forme de coroană, etc.).

În tabelele 10, 11,12 sunt prezentate date referitoare la vigoarea de creștere a pomilor după 12 ani de vegetație.

a.Diametrul trunchiului.

Analiza dublă a variației la soiurile de măr studiate privind diametrul trunchiului arată că soiul Ardelean prezintă diferențe distinct semnificative pozitive, față de media mediilor luată ca martor (Mt=10,35 cm), iar soiul Ancuța prezintă diferențe distinct semnificative negative, față de martor. Deci soiul Ardelean prezintă cea mai mare valoare medie a diametrului trunchiului, de 10,82 cm, iar soiul Ancuța are cea mai mică valoare medie a diametrului trunchiului de 9,63 cm. Celelalte soiuri, Rădășeni, Delia, Frumos de Voinești, Delicios de Voinești și Idared, prezintă diferențe nesemnificative față de media mediilor luată ca martor. De remarcat este faptul că soiul Ardelean, deși are cea mai mare valoare medie a diametrului trunchiului, a înregistrat cel mai mic spor de creștere în ultimii trei ani, de numai 0,8 mm, rezultând că, creșterea intensă a diametrului trunchiului a înregistrat-o în primii 10 ani, soiul Ancuța în schimb care are cea mai mică valoare medie a diametrului trunchiului, a înregistrat cel mai mare spor de creștere, de 13 mm în ultimii trei ani.

b.Înălțimea pomilor

Datele din tabelul 11 privind înălțimea pomilor ne arată valori medii apropiate, cuprinse între 225 cm la soiul Delia și 200 cm la soiurile Ancuța și Ardelean.

c.Grosimea gardului fructifer are valori medii cuprinse între 130 cm la soiurile Frumos de Voinești și Idared și 111 cm la soiul Ancuța.

Valorile medii apropiate ale înălțimii pomilor și grosimii gardului fructifer sunt urmare tehnologiei unitare de formare și tăiere efectuată în plantație.

d.Volumul de ansamblu al coroanei.

Analizând vigoarea de creștere din punct de vedere al volumului coroanei în mc, observăm că soiurile Delicios de Voinești și Delia prezintă cele mai mari valori medii în ceea ce privește volumul coroanei și anume 2,15 mc/pom, respectiv 2984,20 mc/ha, iar la soiul Ancuța are cel mai mic volum mediu al coroanei, de 1,66 mc/pom, respectiv 2304,08 mc/ha.

e.Ramurile de ordinul I din structura permanentă a coroanei.

În tabelul 12 sunt prezentate caracteristicile elementelor de schelet la cele șapte soiuri luate în studiu.

Având în vedere faptul că pomii au fost conduși sub formă de palmetă etajată cu brațe oblice, majoritatea soiurilor analizate prezintă șase ramuri de ordinul I, cu excepția soiurilor Frumos de Voinești și Delicios de Voinești care prezintă câte șapte ramuri de ordinul I.

În ceea ce privește grosimea șarpantelor la bază, se observă că soiul Ardelean prezintă cea mai mare grosime medie a șarpantelor (5,00 cm), urmat de soiurile Frumos de Voinești (4,55 cm) și delicios de Voinești (4,41 cm), iar soiul Rădășeni are cea mai mică grosime a șarpantelor (4,12 cm).

Determinând lungimea medie a unei ramuri de ordinul I se constată valori medii apropiate cuprinse între 146 cm la soiul Delicios de Voinești și 114 cm la soiul Delia.

Din datele prezentate în tabelul 12 se mai constată că pomii au înregistrat o lungime totală a ramurilor de schelet diferită, cu valori medii cuprinse între 9,75 m la soiul Delicios de Voinești și 6,85 la soiul Delia.

5.5.2. garnisirea scheletului cu ramuri de rod.

Paralel cu realizarea scheletului coroanei a avut loc formarea pe ramurile de schelet a numeroase ramuri de rod, de dimensiuni mai reduse.

Tehnica pomicolă vizează obținerea ramurilor de rod într-un timp cât mai scurt după plantarea pomilor, în număr corespunzător obținerii unor recolte optime și cu o repartizare judicioasă de-a lungul scheletului.

Sistemul de coroană, în special principiul constructiv, determină împreună cu natura soiului și agrotehnica aplicată, perioada de vârstă în care se formează primele ramuri fructifere, felul acestora, amplasarea pe ramurile de schelet de diferite vârste, longevitatea și productivitatea acestora.

a.Felul ramurilorde rod și a formațiunilor fructifere

Analizând datele din tabelul 13 referitoare la garnisirea scheletului cu ramuri de rod, se observă că la cele șapte soiuri luate în studiu ramurile de rod caracteristice sunt țepușele, numărul acestora variind de la 69 de țepușe/m.l. schelet la soiul Ardelean, care este un soi ce fructifică cu preponderență pe formațiuni fructifere de tip spur, la 18 țepușe la m.l. schelet la soiul Ancuța.

În ceea ce privește garnisirea scheletului cu nuielușe, se observă că acestea sunt în număr mai mare la soiul Frumos de Voinești (16), și în număr mic la soiurile Delia și Ancuța (5 nuielușe/m.l. schelet).

De asemenea soiurile luate în studiu prezintă un număr relativ mare de pinteni cuprins între 21 pinteni la m.l. schelet la soiul Delia și 6 pinteni/m.l. schelet la soiul Delicios de Voinești. Numărul smicelelor este mic, între 8 smicele la m.l. schelet la soiul Ardelean și una smicea/m.l. schelet la soiul Idared iar mlădițele lipsesc la aceste soiuri.

Tot din tabelul 13 se observă că numărul de burse la m.l. schelet variază între 116 burse/m.l. schelet la soiul Idared și 41 burse schelet la soiul Frumos de Voinești.

b.Descrierea ramurilor și a formațiunilor fructifere.

Ramurile de rod caracteristice mărului sunt: pintenul, țepușa, smiceaua, nuielușa și mlădița, iar formațiunile fructifere sunt reprezentate de burse și vetre de rod.

Pintenul (dard) este o ramură lungă de 7-8 cm, subțire, prevăzută la vârf cu mugur vegetativ. Țepușa (labourda) este o formațiune similară pintenului cu deosebirea că la vârf poartă mugur de rod. Smiceaua (brindille) este o ramură lungă până la 25-35 cm, subțire prevăzută la vârf cu un mugur vegetativ, iar lateral cu muguri vegetativi slab dezvoltați. Nuielușa (brindille couronnee) este o ramură identică cu smiceaua, dar care poartă la vârf un mugur de rod, iar mlădița este o ramură de tipul nuielușei, având însă muguri de rod, iar mlădița este o ramură de tipul nuielușei, având însă muguri de rod și lateral, începând de sus către bază. Bursa (punga) este constituită din axul îngroșat al inflorescențelor după formarea rodului. Vatra de rod este o formațiune fructiferă provenită din formarea alternativă pe burse de noi ramuri de rod și burse.

De felul și modul cum iau naștere ramurile fructifere pe care se obține rodul la fiecare soi, de vârsta până la care productivitatea formațiunilor fructifere este rentabilă, de zonele de vârstă ale ramurilor de schelet pe care se formează ramurile de rod depind: intervențiile la tăiere, dirijări și arcuiri de ramuri sau lăstari.

Admițând faptul că ramura fructiferă este o zonă cu vârsta de un singur an, automat anulăm „posibilitatea” transformării pintenului în țepușă sau a smicelei în nuielușe sau mlădiță, care fiecare în parte constituie o ramură fructiferă. Este de fapt ceea ce se petrece în mod natural.

Într-adevăr, un mugur vegetativ activ nu poate rămâne ca atare în cursul unei perioade de vegetație și să se transforme într-un alt mugur vegetativ sau de rod. Totdeauna mugurele vegetativ activ (în afară de cazul când rămâne dormind) formează un lăstar, organ cu o lungime variabilă, prezentând lateral și terminal muguri și frunze. Mugurii situați pe ramurile fructifere denumite pinteni și smicele pornind în vegetație formează fiecare câte o ramură nouă fructiferă și nu modifică prin aceasta categoria ramurii fructifere inițiale. Prin această prismă, mugurele vegetativ de la vârful unui pinten formează o nouă creștere vegetativă, de obicei scurtă, al cărei mugur terminal frecvent este de rod, ramura fructiferă căreia îi e atribuit numele de țepușă. Este vorba în consecință de existența a două ramuri fructifere. În cazul smicelei fenomenul este similar, însă în afară de mugurele terminal pot forma noi ramuri fructifere și o parte din mugurii laterali. În ambele cazuri iau naștere de obicei țepușe, ceea ce nu justifică afirmația conform căreia se produce transformarea smicelei în nuielușe sau mlădițe. În cazul nuielușei și mlădiței mugurii de rod iau naștere pe lăstarul în formare și nu în al doilea an.

Ramurile fructifere la măr, datorită rezervei de muguri vegetativi pe care o posedă, se ramifică constituind vetrele de rod sau formațiunile fructifere.

În acest context, formarea pe un pinten sau smicea a unor noi ramuri fructifere, cu sau fără rod, are drept rezultat obținerea în ansamblu a unei formațiuni fructifere. Este întâlnită o gamă întreagă de formațiuni de la cele cu vârsta de ordinul zecilor de ani, unele degarnisite sau prezentând fenomenul de uscare în stare avansată – până la cele constituite abia din 2-3 ramuri fructifere. Deci, formațiunile fructifere pot atinge o vârstă avansată, dar aceasta nu e corespunzătoare unei productivități maxime.

Lungimea unei formațiuni, rezultată din însumarea lungimilor tuturor ramurilor fructifere care o compun, poate fi destul de mare. Numărul ramurilor fructifere în cadrul unei formațiuni, strâns legată de vârsta acestora, e influențat de natura soiului.

Majoritatea ramurilor fructifere din formațiuni nu mai posedă muguri activi, ele având doar rolul „schelet” în cadrul formațiunii. Singure ramurile fructifere de 1-2 ani sunt responsabile ale proceselor de creștere și fructificare ce se desfășoară la nivelul formațiunilor fructifere. Mugurii laterali ai ramurilor fructifere vârstnice constituie o rezervă potențială, în stare latentă, care face posibilă regenerarea periodică a formațiunilor fructifere.

Bursele joacă un rol deosebit în constituirea formațiunilor fructifere, datorită punctelor active de vegetație, laterale din care evoluează noi ramuri fructifere.

Bursa este ramura fructiferă formată ca urmare a activității vitale a unui mugur de rod, în timp ce restul ramurilor fructifere sunt rezultatul activității mugurilor vegetativi.

Asemănător modului e ramificare a creșterilor vegetative anuale, lăstarul bursă formează lateral 1-2 mai rar 3 noi creșteri vegetative. Posibilitatea formării lateral pe burse a unor ramuri fructifere purtătoare de muguri de rod, în același an în care pe bursă există fructe, este minimă.

c.Raporturile muguri de rod/muguri vegetativi în anul 2000

Analizând datele din tabelul 14 referitoare la raporturile muguri de rod/muguri vegetativi în anul 2000 se observă la majoritatea soiurilor luate în studiu acest raport în favoarea mugurilor de rod, cu excepția soiului Idared la care raportul este în favoarea mugurilor vegetativi (0,85/l). raportul muguri de rod/muguri vegetativi este mare la soiul Ancuța cu o valoare medie de 2,90/l și la soiul Ardelean cu o valoarea medie de 2,25/l, și este mic la soiurile Frumos de Voinești (1,08/l) și Rădăseni (1,3/l).

5.5.3. Producția de fructe în perioada 1997-1999.

Producția este elementul principal în aprecierea valorii soiurilor, care exprimă în final eficiența economică a unui soi, fiind rezultatul interacțiunii unui complex de factori interni ai plantei și factori externi ai mediului, iar din acest punct de vedere, fiecare livadă este o entitate, în care factorii interni și externi se găsesc într-o interacțiune specifică.

În tabelele 15 și 16 sunt prezentate date referitoare la producția de fructe la cele șapte soiuri luate în studiu, în perioada 1997-1999.

a.Producția de fructe în t/ha..

Se observă că producția medie de fructe cea mai mare o înregistrează soiul Idared de 19,0 t/ha, iar producția medie cea mai mică soiul Delicios de Voinești de 8,9 t/ha. Analizând producția medie de fructe pe ani, se observă că soiul Ardelean a înregistrat cea mai mare producție medie în anul 1998 de 30,9 t/ha. De asemenea, soiul Delia a înregistrat o producție medie de fructe mare, de 26,9 t/ha în anul 1999, iar soiul Ancuța a avut o producție medie mare, de 25,5 t/ha în anul 1998. Se mai constată că soiul Delicios de Voinești nu a avut producție în anul 1997. [NUME_REDACTAT] a ănregistrat o producție medie de fructe mică în anul 1997 de 7,6 t/ha și în anul 1999 de 9,9 t/ha. [NUME_REDACTAT] a înregistrat o producție mică în anul 1997 de 8,3 t/ha, iar soiul Frumos de Voinești, în anul 1999 a avut o producție mică de 8,2 t/ha. Se remarcă soiul Rădășeni care în perioada 1997-1999 a înregistrat producții constante, cu variații de la un an la altul de 1,0 t/ha.

b.Producția de fructe în kg/pom.

Producția medie de fructe pe pom cea mai mare o înregistrează soiul Idared de 13,7 kg/pom, iar producția cea mai mică soiul Delicios de Voinești de 6,4 kg/pom.

Pe ani, la soiurile luate în studiu producția cea mai mare este înregistrată de soiul Ardelean de 22,3 kg/pom în anul 1998, iar producția cea mai mică a avut-o soiul Frumos de Voinești de 5,9 kg/pom.

[NUME_REDACTAT] de Voinești nu a avut producție în anul 1997.

C.Indicele de productivitatei sau eficiența productivă exprimată prin valoarea raportului dintre producția de fructe (kg/pom) și suprafața secțiunii trunchiului (cmp) arată echilibrul dintre creștere și fructificare. Valoarea eficienței productive sub 1 arată predominarea creșterilor vegetative asupra fructificării. Se consideră că, cu cât indicele este mai mare, cu atât echilibrul între cele două procese este mai favorabil pentru producție.

Din tabelul 15 reiese că indicele de eficiență productivă este variabil de la un an la altul în perioada 1997-1998-1999 la cele șapte soiuri de măr. Analizând valoarea medie a indicelui de productivitate, valoarea cea mai mare este înregistrată la soiurile Delia și Idared (0,15), iar cu valoarea cea mai mică au fost soiurile Delicios de Voinești cu 0,08 și Frumos de Voinești cu 0,09. Pe ani se observă, că valoarea cea mai mare a indicelui de productivitate a avut-o soiul ardelean cu 0,24 în 1998, urmat de soiul Delia cu 0,23 în anul 1999 și soiul Ancuța cu 0,22 în anul 1998, iar valorile cele mai mice sunt înregistrate de soiurile Frumos de Voinești cu 0,06 în anul 1999, Ardelean cu 0,06 în 1997 și Ancuța cu 0,07 în a nul 1997.

La soiul Delicios de Voinești, indicele de productivitate a fost egal cu zero în anul 1997.

d.Analizând statistic producția de fructe în kg/pom, se observă că cele șapte soiuri studiate prezintă diferențe nesemnificative față de media mediilor luată ca martor.

e.Considerând soiul Delicios de Voinești drept martor, care a avuto producție medie de 8,9 t/ha și comparând soiurile studiate cu producția relativă a acestuia, se remarcă soiurile Idared și Delia care au depășit martorul cu 113,5% și respectiv 101,1% în același timp și soiul Frumos de Voinești a depășit martorul cu 26,9%, rezultând un potențial productiv al tuturor soiurilor luate în studiu superior soiului Delicios de Voinești care, de altfel, se remarcă în primul rând prin calitatea de excepție a fructelor.

Tabelul 10

VIGOAREA DE CREȘTERE A POMILOR

DUPĂ DIAMETRUL MEDIU AL TRUNCHIULUI (CM),

DUPĂ 12 ANI DE VEGETAȚIE

INTERPRETAREA REZULTATELOR PRIN ANALIZA DUBLĂ A VARIANTEI – DIAMETRUL TRUNCHIULUI

TABELUL VARIANTELOR ȘI TESTUL “F”

TABELUL DE SINTEZĂ A REZULTATELOR

VIGOAREA DE CREȘTERE A POMILOR

DUPĂ 12 ANI DE VEGETAȚIE *)

2000 Tabelulul 11

*) Egalizarea înălțimii pomilor și a grosimii gardului fructifer sunt urmarea tehnologiei unitare de formare și tăieri efectuate

RAMURI DE ORDINUL I DIN STRUCTURA PERMANENTĂ

A COROANEI LA SOIURILE DE MĂR STUDIATE

2000 Tabelulul 12

GARNISIREA CU RAMURI DE ROD *)

LA SOIURILE STUDIATE

2000 Tabelulul 13

*) Determinarea s-a făcut pe o ramură de control

RAPORTUL MUGURI ROD/MUGURI VEGETATIVI *)

2000 Tabelulul 14

*) Determinarea s-a făcut pe o ramură de control

INDICII DE PRODUCTIVITATE

REALIZAȚI ÎN ANII 1997-1999 (kg/cmp secțiune trunchi)

Tabel 15 a.

PRODUCȚIA DE FRUCTE OBȚINUTĂ ÎN ANII 19997-1999

LA SOIURILE DE MĂR STUDIATE 9Kg/pom)

Tabel 15

INTERPRETAREA REZULTATELOR PRIN ANALIZA DUBLĂ A VARIANTEI – PRODUCȚIA DE FRUCTE

TABELUL VARIANTELOR ȘI TESTUL “F”

TABELUL DE SINTEZĂ A REZULTATELOR

PRODUCȚIA DE FRUCTE (T/HA) OBȚINUTĂ

ÎN ANII 1997-1999 LA SOIURILE DE MĂR STUDIATE

Tabelul 16

6. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Din studiul efectuat asupra celor șapte soiuri de măr (Ardelean, Rădășeni, Delia, Ancuța, Frumos de Voinești, Delicios de Voinești și Idared) în zona Mărăcineni-Argeș se desprind următoarele concluzii:

1.Vigoarea de creștere exprimată prin diametrul trunchiului arată că soiul Ardelean are cea mai mare valoare medie a diametrului, de 10,82 cm, iar soiul Ancuța are cea mai mică valoare medie a diametrului trunchiului, de 9,63 cm. Celelalte soiuri studiate prezintă valori intermediare.

Vigoarea de creștere exprimată prin înălțimea pomului și grosimea gardului fructifer arată că, datorită tehnologiei unitare de formare și tăieri efectuată, pomii prezintă valori medii apropiate ale înălțimii și grosimii gardului fructifer.

Vigoarea de creștere exprimată prin volumul mediu al coroanei și caracteristicile elementelor de schelet arată că soiurile Delicios de Voinești și Frumos de Voinești prezintă valori mai mari, iar soiul Ancuța are valori mai mici.

Deci, soiurile luate în studiu au o vigoare mijlocie, o vigoare relativ mai mare având soiurile Delicios de Voinești, iar o vigoare relativ mai mică având soiul Ancuța.

2.În ceea ce privește garnisirea scheletului cu ramuri de rod, majoritatea soiurilor studiate fructifică cu preponderență pe formațiuni fructifere de tip „spur”; soiurile Frumos de Voinești și Ardelean rodesc atât pe ramuri scurte cât ți pe ramuri lungi (nuielușe); la soiurile Ancuța și Delia există un număr mic de nuielușe, deci rodesc pe ramuri scurte; la toate soiurile studiate lipsesc mlădițele.

3.Producția de fructe în perioada 1997-1999 ne arată că soiul Idared a avut cea mai mare producție medie de fructe, iar soiurile Delicos de Voinești și Frumos de Voinești au avut cele mai mici producții de fructe, în anul 1997, soiul delicios de Voinești neavând producție; producția de fructe variază în limite destul de mari de la un an la altul excepție făcând soiul Rădășeni care a înregistrat producții aproape constante, cu variații de la un an la altul de 1,0 t/ha; indicele de productivitate exprimat în kg/cmp secțiune trunchi este mic la toate soiurile studiate.

În sinteză se poate concluziona că toate soiurile studiate sunt pretabile pentru cultura intensivă sub formă de garduri fructifere, cu următoarele sublinieri:

-să fie altoite pe un portaltoi de vigoare medie (M106, M26) sau sub medie (M9);

-să se aplice riguros operațiunile tehnice specifice formării coroanei ca palmetă, în cadrul unor garduri fructifere;

-operațiunile de tăiere să aibă în vedere caracteristica tuturor acestor soiuri de a avea cu predominanță rodirea de tip „spur”;

-o remarcă specială se poate face pentru soiurile Idared și Delia, datorită productivității, fiind justificată creșterea ponderii acestora la înmulțire și respectiv în producția pomicolă din România;

-soiurile Delicios de Voinești și Frumos de Voinești se recomandă a fi cultivate în condiții de irigare în condițiile de la Mărăcineni – Argeș.

CUPRINS

INTRODUCERE

1.Situația culturii mărului în pomicultura actuală

1.1. Cultura mărului în pomicultura actuală

1.2. Cultura mărului în țara noastră

1.3. Sortimentul de soiuri de măr

1.4. Tendințe în cultura mărului

2. Caracterizarea condițiilor ecopedoclimatice în care s-a desfășurat studiul

2.1. Așezare geografică, orografie, hidrologie

2.2. Analiza factorilor climatici din zona Mărăcineni – Argeș

2.2.1. Regimul termic

2.2.2. Regimul pluviometric

2.2.3. Umiditatea relativă a aerului

2.2.4. Durata de strălucire a soarelui

2.2.5. Regimul eolian

2.2.6. Concluzii generale asupra factorilor climatici pe perioada studiului

2.3. Analiza factorilor pedologici din zona [NUME_REDACTAT]

2.3.1. Descrierea pedologică a solului

2.3.2. Caracterizarea agrochimică a solului

3. Descrierea soiurilor luate în studiu

3.1. Rădășeni

3.2. Ardelean

3.3. Ancuța

3.4. Delia

3.5. Frumos de Voinești

3.6. Delicios de Voinești

3.7. Idared

4. Tehnologia culturii mărului utilizată în plantația experimentală

4.1. Înființarea plantației

4.2. Întreținerea și lucrarea solului

4.3. Fertilizarea plantației

4.4. Combaterea bolilor și dăunătorilor

4.5. Tăieri de fructificare

5. Contribuții personale privind studiul particularităților biologice de creștere și fructificare la soiuri noi de măr.

5.1. Unitatea în care s-a desfășurat studiul

5.2. Scopul studiului

5.3. Obiectivele studiate

5.4. Material și metodă

5.5. Rezultatele obținute

6. Concluzii și recomandări

Bibliografie selectivă

Pagini 87