Analiza Efectuata PE Baza Datelor DIN Bilant LA Sc Coral Speed Construct Srl

=== 74d13f79f1bae224cb83a9ec97852afa2a5e4962_618646_1 ===

Cuprins

Introducere

În scopul formării unei imagini complete, clare și precise asupra activității economice desfășurate de entitățile economice, apare necesitatea întocmirii bilanțului contabil. Cu ajutorul bilanțului contabil se realizează principala trăsătură a metodei contabilității care este dubla reprezentare a averii sub forma unui tabel, format din două părți: partea stângă, denumită activ, care reflectă bunurile economice și partea dreaptă, denumită pasiv care reflectă sursele de finanțare a bunurilor economice reflectate în activ.

Bilanțul contabil reprezintă principala sursa de informare a utilizatorilor interni (management, asociații, consiliu de administrație) și externi (institituțiile statului, investitori, clienții) iar pe baza bilanțului contabil se poate aprecia valoarea și structura patrimoniului entității economice, gradul de îndatorare, capacitatea de plată, coeficienții de lichiditate, rezultatul financiar și mulți alți indicatori necesari pentru luarea de decizii manageriale.

Scopul lucrării constă în prezentarea procedurilor de întocmire și aprobare a bilanțului contabil, reglementările contabile ce stau la baza acestuia, efectuarea analizei în baza datelor conținute în bilanț, stabilirea aspectelor slabe ale entității ținând cont de totalitatea indicatorilor ce se vor calcula, precum și elaborarea unor concluzii și propuneri privind înlăturarea neajunsurilor, îmbunătățirea modului de ținere a contabilității, precum și a situației financiare a entității economice.

Pentru atingerea scopului menționat, am formulat următoarele sarcini:

Determinarea pașilor premergători întocmirii bilanțului

Identificarea principalelor reglementări contabile de întocmire, certificare și verificare a bilanțului contabil

Efectuarea analizei bilanțului contabil al SC Coral Speed Construct SRL cu evidențierea:

analizei echilibrului financiare

analizei structurii activului și a surselor de finanțare

analizei ratelor de rotație a posturilor de bilanț

analizei lichidității și solvabilității

Elaborarea de concluzii și propuneri privind înlăturarea neajunsurilor depistate cu privire la modul de întocmire a bilanțului contabil și la îmbunătățirea situației financiare.

Plecând de la aceste premise, cadrul organizatoric a lucrării “ANALIZA EFECTUATĂ PE BAZA DATELOR DIN BILANȚ LA SC CORAL SPEED CONSTRUCT SRL” îl reprezintă societatea Coral Speed Construct SRL, iar la baza acesteia aflându-se și documentarea din realitățile practice, concrete ale societăți.

În primul capitol intitulat BILANȚUL CONTABIL sunt prezentate bazele teoretice privind reglementările contabile în domeniu, funcțiile și structura bilanțuui contabil, modul de întocmire, verificare și aprobare precum și identificarea principalilor indicatori de analiză economico-financiari pe baza datelor furnizate de bilanțului contabil.

CAPITOLUL I BILANȚUL CONTABIL

1.1. Noțiuni generale și funcțiile bilanțului contabil

1.1.1 Noțiuni generale privind bilanțul contabil

În scopul formării unei imagini complete, clare și precise asupra activității economice desfășurate de operatorii economici, apare necesitatea întocmirii bilanțului contabil.

De-a lungul timpului, bilanțul contabil a cunoscut numeroase definiții. În prezent bilanțul contabil este definit ca fiind principalul document contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ, datorii și capital propriu ale entității la sfarșitul exercițiului financiar, precum și în celelalte situații prevăzute de lege.

Prin conținutul său, bilanțul contabil oferă informațiile necesare pentru aprecierea gestiunii financiare a entității, precum și pentru stabilirea valorii acesteia, caracterizând mărimea resurselor și a utilizărilor la care a recurs un agent economic în cursul unei perioade de gestiune.

Pe baza bilanțului se lorganizează controlul asupra realizării deciziilor, se asumă drepturi și obligații, lse stabilesc răspunderi cu privire la gospodărirea și l dezvoltarea patrimoniului.

Standardele Internaționale de Contabilitate IAS 1 ,,Prezentarea situațiilor financiare” și Legea Contabilității 82/1991 stabilește faptul că bilanțul contabil este principalul document oficial de sinteză al tuturor entităților economici. Acesta trebuie să prezinte o imagine clară și completă a situației financiare a patrimoniului entităților economice.

În forma cea mai simplă bilanțul contabil se prezintă ca un tablou format din două părți: partea stângă, denumită activ (A), care reflectă bunurile economice și partea dreaptă, denumită pasiv (P), care reflectă sursele de finanțare a bunurilor economice reflectate în activ. ( Figura 1.1) :

A = P

Fig. 1.1 Tablou bilanț contabil

Teoriile contabilității a consacrat trei concepții, acceptate de comunitatea științifică, cu privire la interpretarea conținutului bilanțului contabil în cele două părți ale sale:

Concepția juritică

Concepția economică

Concepția financiară

Din punct de vedere juridic bilanțul reprezintă drepturile și obligațiile entității economice. Elementele de activ sunt constituite din totalitatea drepturilor de proprietate și a drepturilor de creanță (de ex. terenuri, mijloace fixe). Elementele de pasiv reprezintă obligațiile date de capitalurile proprii și totalul datoriilor (de ex. către bănci, furnizori, bugetul l de stat).

Tab. 1.1 Conținutul bilanțului în concepția juritică

BILANȚ

Sursă: Pătrașcu L., Bilanț contabil și alte rapoarte financiare, Ed. Universității Transilvania, Brașov, 2011, pag. 64

Din punct de vedere economic: elementele de activ cuprind toate bunurile utilizate în scopuri economice de către entitate și nu numai bunurile asupra cărora ea are dreptul de proprietate, după cum accepta concepția juritică. Elementele de pasiv reprezintă resursele aflate la dispoziția entității economice, mijloace de finanțare care apar sub formă de resurse stabile (de ex. capital, rezerve, rezultat) și resurse rambursabile l (de ex. credite bancare, datorii către furnizori, datorii l față de bugetul de stat).

Tab. 1.2. Conținutul bilanțului în concepția economică

BILANȚ

Sursă: Pătrașcu L., Bilanț contabil și alte rapoarte financiare, Ed. Universității Transilvania, Brașov, 2011, pag. 67

Din punct del vedere financiar, elementele de activ se grupează după gradul de lichiditate, de la active pe termen lung la mijloace bănești, iar pasivele se grupează după l gradul de exigibilitate, de la l capital propriu la datorii.

Tab. 1.3 Conținutul bilanțului în concepția financiară

BILANȚ

Sursă Pătrașcu L., Bilanț contabil și alte rapoarte financiare, Ed. Universității Transilvania, Brașov, 2011, pag. 69

Bilanțul contabil, prin structura sa și prin modul de grupare a indicatorilor, este sursa principală de informare pentru utilizatorii interni și externi. Aceștia sunt alcătuiți din:

Tab. 1.4. Utilizatorii informației contabile

Toate entitățiile economici, indiferent de forma de organizare și forma de proprietate, au obligația să întocmească și să depună situații financiare la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, în condițiile prevăzute de Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, situațiile financiare anuale, raportul lor, raportul cenzorilor sau raportul auditorilor financiari, după caz.

Situațiile financiare anuale sunt semnate de persoanele în drept, cuprinzând și numele în clar al acestora și anume:

directorul economic, contabilul-șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție, potrivit legii (82/1991);

persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România;

1.1.2 Funcțiile bilanțului contabil

Conform IAS 1 ,,Prezentarea situațiilor financiare”, obiectivul bilanțului este de a prezenta fidel informații despre poziția financiară a entității, respectiv capacitatea de a se adapta schimărilor mediului cu ajutorul resurselor economice controlate (active), structure de finanțare (datorii și capitaluri proprii), precum și cu ajutorul unor indicatori economico-financiari importanții (lichiditatea și solvabilitatea).

Bilanțul contabil îndeplinește mai multe funcții, care decurg atât din rolul său în planul cunoașterii, cât și din calitatea sa de instrument al contabilității. (fig. 1.2)

Fig. 1.2 Funcțiile bilanțului contabil

Funcția de reflectare și generalizare a bilanțului prezintă o importanță deosebită pentru teoria contabilității și prezintă o manifestare a procedeului generalizării și cunoașterii contabile fiind și o expresie a momentului final al fluxului de prelucrare a datelor și informațiilor contabile dintr-o unitate patrimonială.

Bilanțul contabil alcătuiește un sistem de indicatori economico-financiari prin care se cuprind informațiile referitoare la alocarea și finanțarea activității, la producția și reproducția capitalurilor distincte din punct de vedere patrimonial. Prin generalizare se înțelege faptul că indicatorii dau expresie trăsăturilor comune ale elementelor de patrimoniu, avansate și consumate în activitatea economică.

Bilanțul contabil cuprinde soldurile finale ale conturilor din momentul închiderii exercițiului financiar- contabil:

– în activ se cuprind soldurile debitoare ale conturilor de activ

– în pasiv se cuprind soldurile creditare ale conturilor de pasiv

Aceste solduri certifică existența de activ și, respectiv de pasiv din momentul întocmirii bilanțului, exprimate la valoarea reală.

Funcția de informare are o importanță deosebită pentru activitatea practică, fiind esențială pentru locul pe care îl ocupă bilanțul contabil în cadrul sistemului informațional contabil prin caracterul lor generalizator, informațiile din bilanțul contabil dau o imagine de ansamblu asupra situației la un moment dat a unității patrimoniale și a modului prin care se asigură principiile gestiunii economice.

Pe baza informațiilor oferite de bilanț se pot lua decizii cu privire la:

înlăturarea deficiențelor,

date pentru terți referitoare la destinația și utilizarea creditelor acordate, mărimea profitului etc.

Funcția de control și analiză evidențiază factorii de influență a fenomenelor și proceselor economice, cât și mărimea acestor influențe. Ea se manifestă în procesul de urmărire și interpretare a modului de realizare a obiectivelor programate privind angajarea și utilizarea capitalurilor delimitate patrimonial, determinarea abaterilor de la indicatorii economico-financiari prevăzuți, stabilirea măsurilor necesare, precum și a deciziilor corespunzătoare pentru îmbunătățirea activității de gospodărire.

Această funcție se concretizează în analiza bilanțului, oferind date concludente cu privire la:

gradul de rentabilitate /profitabilitate a activității agentului economic

stuctura mijloacelor economice, pe elemente componente: imobilizări, stocuri, disponibilități bănești

structura capitalului: capitalul propriu și datorii –și determinarea gradului de îndatorare și a solvabilității agentului economic

Funcția de decontare a patrimoniului se realizează la sfârșitul perioadei de gestiune, de regulă, la închiderea anului calendaristic. În acest scop, bilanțul este folosit ca instrument de justificare a recuperării cheltuielilor din venituri sau finanțărilor destinate în acest sens, precum și de stabilire a răspunderilor și cointeresărilor materiale privind asigurarea relației de conservare și creștere a patrimoniului.

O asemenea funcție este importantă la societățile comerciale al căror capital s-a format prin asociere, mai ales la societățile pe acțiuni.

1.2. Structura bilanțului contabil

Elementele bilanțului contabil (posturile) de activ și cele de pasiv, se grupează după anumite criterii, formând o structură bine determinată a bilanțului. În forma cea mai simplă bilanțul se prezintă astfel:

Tab. 1.5. Structura bilanțului

În practica contabilă există bilanț în formă orizontală și bilanț în formă verticală.

Principala particularitate a bilanțuluil constă în egalitatea activelor și pasivelor, adică total activ trebuie să fie egal cu total pasiv. lSchematic aceasta de prezintă astfel:

Posturile de activ se grupează în funcție de termenul de utilizare a acestora în active pe termen lung și active curente. Activele se grupează în bilanț în sensul creșterii termenului de utilizare.

Posturile de pasiv se grupate în dependență de gradul de exigibilitate. Gradul de exigibilitate a unei datorii exprimă termenul de achitare a acestei datorii. Pasivele se grupează în bilanț în sensul descreșterii gradului de exigibilitate.

Bilanțul contabil al unităților patrimoniale care desfășoară activități economice cuprinde toate elementele de activ și pasiv grupate după destinație și respectiv proveniența lor.

ACTIVUL BILANȚULUI cuprinde următoarele grupe principale de elemente:

Fig. 1.3 Structura activului bilanțier

PASIVUL BILANȚULUI cuprinde următoarele grupe principale de elemente:

Fig. 1.3 Structura pasivului bilanțier

În cadrul activului, elementele sunt grupate în raport cu destinația valorilor economice alocate și cu gradul de lichiditate în active imobilizate și active circulante.

Activele imobilizate sunt diferențiate în:

– imobilizări nemateriale (necorporale);

– imobilizări materiale (corporale);

– imobilizări financiare.

Activele circulante sunt structurate în:

– stocuri;

– producție în curs de execuție;

– creanțe;

– valori mobiliare de plasament;

– disponibilități bănești.

Pasivul reprezintă sursele de finanțare a bunurilor economice. Prin componența sa delimitează clasificarea surselor de finanțare în funcție de modul de constituire (finanțare proprie, finantare străină) și exigibilitatea lor.

Corespunzător celor două modalități de finanțare, pasivul patrimonial se împarte în capitaluri proprii și datorii. La acestea se adaugă pasivele sub forma provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli.

În raport de exigibilitatea surselor de finanțare, pasivele se grupeaă în:

– capital permanent (capitaluri proprii, provizioane pentru riscuri și cheltuieli și datorii pe termen lung);

– datorii pe termen scurt sau curente.

Prin gruparea elementelor de activ și pasiv se construiesc indicatorii bilanțieri privind situația patrimoniului, ierarhizați pe categorii de active și pasive.

Criteriile folosite pentru crearea acestor structuri de indicatori sunt cel al omogenității activelor și pasivelor, respectiv, interesele informaționale privitoare la situția patrimoniului.

Ordinea de dispunere a pozițiilor în activul bilanțului este, de regulă, cea inversă lichidității activelor de la cele mai puțin lichide, cum sunt imobilizările necorporale, către disponibilitățile bănești, care îmbracă deja forma de bani. Căt privește ordinea de succesiune a pozițiilor de pasiv, ea este inversă exigibilității surselor de finanțare, începând cu elementele capitalului propriu, continuând cu datoriile pe termen lung și cu cele pe termen scurt.

Gruparea elementelor de activ și pasiv a bilanțului contabil permite calcularea indicatoriilor care caracterizează situația financiară a entității economice și de a efectua analiza acestora.

1.3. Norme de întocmire, certificare, verificare și analiză a bilanțului contabil

Întocmirea bilanțului contabil marchiază etapa cu care se încheie lucrările contabile dintr-un exercițiu financiar și reprezintă punctul de plecare al contabilității în exercițiul financiar următor. În cadrul bilanțului contabil anual, prezentarea informațiilor privind exercițiul financiar curent se face comparativ cu datele privind exercițiul financiar precedent.

Ministerul Finantelor Publice emite anual norme de întocmire și centralizare a bilantului contabil iar cele mai importante legii care reglementează întocmirea, verificarea și certificarea bilanțului sunt:

Tab 1.6 Reglementări contabile

Legea Contabilitatii 82/1991 reglementează regimul legal al bilanțului contabil, care prevede la capitolul 4 următoarele:

– persoanele juridice au obligația să întocmească situații financiare anuale, inclusiv în situația fuziunii, divizării sau lichidării, în condițiile legii, caz în care situațiile financiare au aceleași componente cu situațiile financiare anuale. Pentru persoanele juridice care aplică Standardele internaționale de raportare financiară (IFRS), situațiile financiare au componentele prevăzute de aceste standarde.

– situațiile financiare anuale și raportările contabile se semnează de către directorul economic, contabilul-șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție.

– situațiile financiare anuale vor fi însoțite de raportul administratorilor, raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, după caz, și de propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile.

– bilanțul contabil se păstrează timp de 10 ani.

– un exemplar al situațiilor financiare anuale se va depune la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice in termen de:

150 zile de la încheierea exercițiului financiar de către societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, subunitățile fără personalitate juridică din România care aparțin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, cu excepția subunităților deschise în România de societăți rezidente în state aparținând Spațiului Economic European,

120 zile de la încheierea exercițiului financiarde către celelalte persoane juridice

Ordinul Ministerul Finanțelor Publice nr 1802/2014 prevede următoarele reglementări contabile

– situațiile financiare anuale se întocmesc și se publică, potrivit legii, în limba română și în lei. Această unitate de măsură se va trece pe fiecare formular în parte

– în funcție de criteriile de mărime prevăzute la pct. 9 aliniatele (2), (3) și (4) enitățiile economice vor completa și vor depune situații financiare astfel:

– corectarea erorilor se efectuează în funcție de gradul de semnificație a acestora: erorile semnificative aferente exercițiului financiar precedent se efectuează pe seama rezultatului reportat (contul 1174 Rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor contabile); în cazul erorilor nesemnificative aferente exercițiului financiar precedent se efectuează fie pe seama rezultatului reportat (contul 1174 Rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor contabile), fie pe seama contului de profit și pierdere.

Bilanțul contabil poate fi semnat numai de persoanele abilitate potrivit legii:

– directorul economic, contabilul –șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție

– persoană fizică sau juritică, autorizată potrivit legii, membră a CECCAR

Bilanțul contabil este supus verificării și certificării doar de entitățiile economice mijlocii și mari ce fac obiectul auditului statutar Sunt supuse, de asemenea, auditului entitățile care, la data bilanțului, depășesc limitele a cel puțin două dintre următoarele trei criterii:

totalul activelor: 16.000.000 lei;

cifra de afaceri netă: 32.000.000 lei;

numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 50.

Obligația de auditare pentru entitățile prevăzute la prezentul alineat se aplică atunci când acestea depășesc limitele respective în două exerciții financiare consecutive

Prin verificarea și certificarea bilanțului contabil se înțelege examinarea profesională, sistematică a activităților financiar-contabile în vederea exprimării unei opinii responsabile și independente asupra:

ansamblului măsurilor organizatorice stabilite și aplicate de administratori pentru protecția activelor patrimoniale, administrarea și utilizarea resurselor economico-financiare;

imaginii fidele, clare și complete a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatelor obținute de agenții economici reflectate în bilanțul contabil.

În anul 2018 termenele pentru depunerea situațiile financiare anuale și situațiilor financiare simplificate, la unitățiile teritoriale ale Ministerul Finanțelor Publice sunt următoarele:

30.05.2018 pentru societățile comerciale, societățiile/ companiile naționale, regiile autonome,institutele naționale de cercetare-dezvoltare

02.05.2018 pentru celelalte personae prevăzute în art. 1 din Legea 81/1990, republicată cu modificările și completările ulterioare

1.4. Întocmirea bilanțului contabil

Întocmirea bilanțului contabil reprezintă un proces complex de sintetizare a datelor în vederea construirii indicatorilor economico-financiari privind situația patrimoniului și rezultatele obținute.

Pentru întocmirea bilanțului contabil se apelează la următoarele surse de date:

– informații privind situația patrimoniului la începutul exercițiului se preiau din bilanțul întocmit la sfârșitul exercițiului financiar precedent

– date referitoare la situația patrimonială transcrise din ultima balanță de verificare

Pentru elaborarea bilanțului contabil trebuie să se respecte anumite reguli și anume:

– transpunerea soldurilor conturilor în bilanț nu se face în ordinea în care acestea se succed în balanța de verificare, ci ele se grupează după conținutul lor economic, potrivit mențiunilor din cadrul fiecărui rând

– în principiul soldurile debitoare ale conturilor se înscriu în cadrul grupelor de activ, iar soldurile creditoare, se înscriu la grupele de datorii sau de capitaluri proprii

– elementele de activ se înscriu în bilanț la valoarea actuală sau contabilă netă, ca urmare, din soldurile debitoare ale acestor conturi se scad soldurile creditoare ale conturilor de amortizări, de diferențe de preț sau de ajustări pentru deprecieri

Lucrările preliminare sunt denumite lucrări contabile de închidere a exercițiului financiar și constau în:

1. Stabilirea balanței conturilor înainte de inventariere;

2. Inventarierea generală a patrimoniului;

3. Contabilitate operațiilor de regularizare privind:

a) Diferențele la inventar;

b) Amortizările;

c) Provizioanele pentru deprecieri;

d) Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli;

e) Diferențe de conversie și de curs valutar;

f) Delimitarea în timp a veniturilor și cheltuielilor.

4. Stabilirea balanței conturilor dupa inventariere;

5. Redactarea bilanțului contabil.

1.4.1 Stabilirea balanței conturilor înainte de inventariere.

Balanța de verificare se întocmește înainte de inventarierea patrimoniului pentru centralizarea și controlul exactității datelor înregistrate în conturi.

Prin controlul datelor înregistrate în conturi se verifică daca au fost întocmite toate documentele justificative pentru toate operațiile economice și au fost înregistrate în contabilitate toate documentele primare și centralizatoare (control realizat prin punctare) referitoare la operațiile economice ale entității economice care au avut loc în perioada pentru care se întocmește bilanțul.

Principalele funcții ale balanței sunt cele de verificare a exactității înregistrării operațiilor economice în conturi, de stabilire a legăturilor dintre conturile sintetice și cele analitice, de centralizare a existențelor, mișcărilor și transformărilor elementelor patrimoniale. Dintre acestea, cea care ofera informația de control privind înregistrarea în conturi a tuturor documentelor justificative, este aceea ca Total Rulaj debitor sau creditor din balanța de verificare să fie egal cu Total Rulaj calculat în registrul jurnal general.

1.4.2. Inventarierea generală a patrimoniului.

Inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii reprezintă ansamblul operațiunilor prin care se constata existența tuturor elementelor respective, cantitativ-valoric sau numai valoric (în cazul gestiunilor cu evidență global valorică), după caz, la data la care aceasta se efectuează.

Inventarierea are ca scop principal stabilirea situației reale a tuturor elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii ale fiecărei entități. Relația prin care se determină situația reală a patrimoniului la un moment dat este data de formula:

Pregătirea inventarierii cuprinde o serie de măsuri premergătoare inventarierii propriu zise care au menirea de a asigura, potrivit legii, integritatea informațiilor dobândite în urma inventarierii. Unele din aceste măsuri sunt de natură organizatorică și se referă la: stabilirea obiectivului inventarierii și sferei de cuprindere; numirea prin dispoziție scrisă a comisiei de inventariere. În decizia de numire a comisiei de inventariere sunt specificate în mod obligatoriu:

– componența; responsabilul comisiei, modul de organizare a inventarierii (pe fabrici, secții, subunități, depozite), data de începere a operațiilor.

– instruirea, supravegherea și controlul modului de efectuare a operațiilor de inventariere de către conducatorul compartimentului financiar-contabil.

– sortarea și gruparea bunurilor supuse inventarierii, separarea valorilor materiale în stare bună de cele degradate, a celor proprii de cele primite în custodie sau spre prelucrare.

– verificarea metodologică a instrumentelor și aparatelor de măsurat și cântărit ce vor fi folosite în cursul inventarierii.

1.4.3. Contabilitatea operațiunilor de regularizare

Operațiuni privind plusuri și minusurile de inventar.

Plusurile constatate în urma invetarierii se înregistrează ca intrări în patrimoniul entității, iar minusurile sunt imputabile persoanei vinovate. Daca diferențele constatate în minus la inventariere nu sunt imputabile, se deconteaza dupa caz asupra cheltuielilor sau veniturilor entității. De asemenea se pot admite compensări cantitative ale lipsurilor cu plusurile, în cazurile în care există riscul de confuzie între sortimentele aceluiași produs, făra a se diminua patrimoniul entității. Compensarea se admite de regula numai pentru aceeași perioada de gestiune și la același gestionar.

Pentru bunurile materiale la care sunt prevăzute norme legale de pierderi se acorda scăzăminte fără a depăși valoarea constatată în minus.

Operațiuni privind calculul amortizărilor.

Amortizarea activelor imobilizate reprezintă o cheltuială calculată și înregistrată pe baza planului de amortizare sau fișa mijloacelor fixe. La închiderea exercițiului financiar, cu ocazia inventarierii generale a patrimoniului valoarea de inventar trebuie să fie egală cu valoarea ramasă de amortizat. Daca valoarea de inventar este mai mică decât valoarea rămasă de amortizat, diferența se regularizează prin înregistrarea unei amortizări suplimentare, dacă diferența este apreciată ca fiind semnificativă ca mărime și reversibilă valoarea se regularizează prin constituirea unui provizion pentru depreciere.

Operațiuni privind provizioanele pentru deprecieri.

Provizioanele pentru deprecieri vizează acele elemente de activ neamortizabile a căror valoare de inventar la data închiderii exercițiului financiar este mai mică decât valoarea contabilă de intrare.

Înregistrarea provizioanelor este tratată ca o creștere a cheltuielilor, concomitent cu o creștere a posturilor rectificative de pasiv. Deoarece aceste minusuri, reduceri de valoare au caracter reversibil ele sunt regularizate la închiderea conturilor. în acest scop se procedeaza astfel:

a) în situația în care deprecierea calculată pe baza inventarului:Valoarea contabila – Valoarea de inventar este superioară provizionului constituit, se constituie un provizion suplimentar.

b) în cazul în care deprecierea constatată pe baza inventarului este inferioara provizionului constituit, se diminuiează provizionul constituit cu diferența constatată.

Operațiuni privind provizioanele pentru riscuri și cheltuieli:

Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli se constituie pentru finanțarea acelor cheltuieli și pierderi a caror realizări sau plată este incertă ori pentru cheltuieli care devin exigibile în perioada următoare.

Înregistrarea diferețenor de conversie și de curs valutar

Redarea imaginii fidele a patrimoniului prin bilanț face necesară reflectarea datoriilor și creanțelor exprimate în devize, la cursul stabilit de BNR din ultima zi lucrătoare a exercițiului financiar.

Delimitarea în timp a cheltuielilor și veniturilor

Pentru a stabili corect rezultatul exercițiului financiar este necesară separarea în timp a cheltuielilor și veniturilor înregistrate în cursul exercițiului sau preluate ca sold din exercițiul precedent.

1.4.4. Întocmirea balanței de verificare definitive

După efectuarea inventarierii și înregistrarea sumelor constatate în plus sau minus la inventar precum și după efectuarea operațiunilor de regularizare se întocmește balanța de verificare finală (după inventariere) care stă la baza întocmirii bilanțului contabil și a situațiilor financiare anuale.

1.5. Analiza economico-financiară pe baza bilanțului contabil

Analiza reprezintă metoda generală de cercetare a proceselor și fenomenelor obiective, bazată pe descompunerea lor în părți componente și studierea fiecăreia dintre acestea.

Analiza economico-financiară constituie ansamblul procedeelor de cercetare a modului de procurare și utilizare a fondurilor entității, de obținere și utilizare a rezultatelor financiare.

Scopul analizei financiare este de a diagnostica situația financiară a entității economice prin

identificarea căilor de ameliorare a gestiunii resurselor

sursă informațională și bază decizională la contractarea sau acordarea unui împrumut

sursă informațională în cazul cumpărării sau vânzării de titluri financiare

sursă informațională pentru studierea partenerilor de afaceri (clienți sau furnizori).

1.5.1 Analiza echilibrului financiar

Echilibrul financiar constituie starea ideală la care aspiră fiecare entitate economică iar pentru aprecierea acestuia se pornește de la calculul următorilor indicatori:

situația netă

fondul de rulment

necesarul de fond de rulment

trezoreria netă

a) Situația netă sau activul net contabil (SN)

Exprimă valoarea contabilă a drepturilor pe care le au proprietarii, acționarii și creditorii asupra entității economice.

Situația netă poate prezenta două valorii:

– pozitivă și crescătoare determinată de o gestiune economică sănătoasă prin creșterea capitalurilor proprii cu efecte asupra rentabilității și independenței financiare

– negativă reflectă o stare de prefaliment, fiind consecința încheierii cu pierdere a exercițiilor precedente, pierderii care au epuizat integral capitalurile proprii

b) Fond de rulment (FR)

Reprezintă nivelul surselor permanente utilizate pentru finanțarea nevoilor procesului de exploatare (active circulante) sau partea din sursele stabile utilizate pentru finanțarea nevoilor ciclice.

Dacă se ia în considerare structura capitalului permanent care este alcătuit din capital propriu și capital împrumutat fondul de rulment poate fi:

– fond de rulment propriu (FRP) reprezentat de excedentul capitalurilor proprii în raport cu imobilizările nete. Acesta apreciază gradul de autonomie al entității economice în luarea deciziilor de investiție

– fond de rulment împrumutat (FRÎ) reprezintă măsura îndatorării pe termen lung pentru finanțarea nevoilor pe termen scurt

Valoare fondului de rulment poate fi pozitivă sau negativă și reflectă existența, respectiv absența marjei de securitate a entității economice.

c) Necesarul de fond de rulment (NFR)

Reprezintă partea din activele circulante de natura stocurilor și creanțelor (active ciclice sau temporare) ce trebuie finanțate din surse permanente (fond de rulment).

Necesarul de fond de rulment desemnează nevoile financiare generate de executarea unor operațiuni repetitive care compun ciclul de exploatare curentă a entității economice (de ex. cumpărării, vânzări, plăți salarii) al cărui total trebuie acoperit cel puțin parțial din resurse stabile (fond de rulment net).

d) Trezoreria netă (TN)

Reprezintă disponibilitățile bănești existente într-o entitate la un moment dat, în conturile bancare sau în casă, fiind legată de operațiuni pe termen scurt al căror scop este de a asigura resursele de finanțare a activității economice. Diferența dintre fondul de rulment și necesarul de fond de rulment reprezintă trezoreria netă.

Analiza trezoreriei poate evidenția două situații:

– Trezoreria nete pozitivă: entitatea economică se află în stare de echilibru financiar și sunt create premise pentru ca ea să desfășoare o activitate profitabilă.

– Trezoreria negativă reflectă un dezechilibru financiar, un deficit monetar care poate fi acoperit prin angajarea de credite pe termen scurt.

1.5.2 Analiza ratelor pe baza bilanțului contabil

Cu ajutorul ratelor se stabilesc raporturi între două posturi de bilanț, rezultatul fiind exprimat sub formă de coeficient, indice sau procent. Acestea cuprind mai multe categorii de rate, cum ar fi: ratele de structură, ratele de gestiune, ratele de finanțare, ratele de randament și rentabilitate etc.

Analiza structurii patrimoniale are ca obiectiv stabilirea și urmărirea evoluției ponderii diferitelor elemente patrimoniale de activ sau pasiv. Ratele de structură patrimonială oferă posibilitatea exprimării bilanțului în procente și permite identificarea caracteristicilor majore ale structurii acestuia, oferind posibilitatea realizării de analize comparative.

1.5.2.1 Analiza structurii activului

Ratele de structură ale activului, ca valoare, sunt influențate de caracteristicile tehnice, economice și juridice ale activității entității. Principalele rate de caracterizare ale activului sunt:

Tab. 1.7 Rate de structură ale activului

1.5.2.2 Analiza structurii surselor de finanțare

Tab. 1.8 Rate de structură ale pasivului

1.5.2.3 Analiza ratelor de rotație a posturilor de bilanț

Furnizează indicații dinamice deoarece permit să se introducă o dimensiune temporală în analiza bilanțului, prin evidențierea ritmului de reînnoire. Indicatorii utilizați sunt numărul de rotații (N) și durata unei rotații (D)

Ratele de rotație (indicatori de gestiune) a activelor măsoară eficiența cu care entitatea utilizează activele de care dispune. Viteza de rotație a activelor circulante se reflectă în activitatea de exploatare, respectiv în: modificarea procesului de aprovizionare și producție, reducerea costurilor, scurtarea ciclului de producție etc.

Tab. 1.8 Rate de rotație a posturilor de bilanț

1.5.2.4 Analiza lichidității și solvabilității

Lichiditatea se referă la posibilitatea acoperirii obligațiilor pe termen scurt, pe când solvabilitatea se referă la acoperirea obligațiilor pe termen lung.

Lichiditatea este definită de două principale caracteristici:

specificul elementelor de activ, acestea având o capacitate mai mare sau mai mică de a se transforma în bani;

destinația lichidităților, din acest punct de vedere lichiditatea fiind definită ca și capacitatea entității de a acoperi din activele sale cele mai lichide obligațiile pe termen scurt.

Cel mai frecvent, în literatura de specialitate, aprecierea nivelului de lichiditate se face cu ajutorul a trei indicatori (rate):

Tab. 1.9 Rate privind lichiditatea

Solvabilitatea reflectă capacitatea entității de a-și onora obligațiile pe termen mediu și lung, de a asigura sursele bănești capabile să susțină continuitatea exploatării pe termen lung.

Tab. 1.10 Rate privind solvabilitatea