Analiza Economico Financiara In Activitatea de Creditare

Cercetare

UNIVERSITATEA POLITEHNICĂ din BUCUREȘTI

Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor

Specializarea Inginerie Economică în Activități Industriale

Masterand:

Lăcatușu Gabriel

IEAI anul II

2016

CUPRINS

Cap. I – Fundamentele teoretice ale Analizei Economico Financiare

1. 1. Definirea noțiunii de Analiză Economico Financiară

Derularea operațiunilor de natură economică, dar și realizarea altor activități umane generează legături economico – financiare, de credit și monetare între factorii implicați, constituindu-se într-un proces complex, de mare amploare și cu evoluții contradictorii.

Piața, ca mecanism de reglare a funcționării economiei, are un impact complex și permanent asupra deciziilor agenților economici privind opțiunile în alocarea resurselor, dimensiunea alocării, respectiv investirii, eficiența utilizării lor în vederea asigurării viabilității. În acest context analiza economico – financiară reprezintă un instrument de supraveghere a activității și performanțelor acesteia, inclusiv cu luarea în considerare a variabilelor probabile ale pieței.

Analiza economică – financiară reprezintă activitatea de diagnosticare periodică a stării de performanță financiară a agentului economic (de regulă la încheierea unui ciclu de gestiune), stabilind punctele forte și punctele slabe ale activității în vederea fundamentării unei strategii de dezvoltare, într-un mediu concurențial.

Ca activitate practică, analiza economico – financiară are un caracter permanent, indiferent că se realizează de un compartiment din interiorul agentului economic sau din afara acesteia, de bancă, de concurenții, actuali și/sau potențiali parteneri. Obiectivele urmărite nu sunt aceleași: pe de o parte se urmărește identificarea posibilităților de generare de fluxuri nete de trezorerie, pe de altă parte se urmărește echilibrul financiar realizat, la nivelul fondului de rulment, al trezoreriei nete și rentabilitatea întreprinderii la nivelul marjelor de acumulare, a capacității de autofinanțare. Realizarea acestor obiective presupune o analiză a documentelor de sinteză contabilă – bilanțul și contul de profit si pierdere – și a tabloului de finanțare (de fluxuri financiare).

În scopul cunoașterii fenomenelor economice, al desprinderii legăturilor cauzale apare necesară analiza, ca metodă de cunoștere bazată pe descompunerea unui fenomen în părțile componente și pe stabilirea factorilor care îl determină. Ca un corelativ al analizei apare sinteza, prin care se realizează reunirea părților, elementelor unui fenomen într-un tot.

Complexitatea studierii relațiilor cauză – efect este amplificată, în condițiile analizei fenomenelor economice, ca urmare a caracterului deosebit de amplu al acestor fenomene. Nu pot fi minimalizate o serie de aspecte din care derivă caracterul complex al analizei cauzale:

acelaș efect poate fi produs de cauze diferite;

aceiași cauză poate produce efecte diferite;

efecte diferite se pot combina dând o rezultantă a complexului de acțiuni sau forțe;

complexitatea și intensitatea cauzei pot determina nu numai intensitatea fenomenului dat, ci și calitatea ei;

în realitatea obiectivă însușirile esențiale se amestecă cu cele neesențiale, secundare sau întâmplătoare.

Specificul cercetării fenomenelor economice este de natură să sublinieze primatul analizei calitative în raport cu studiul cantitativ.

1. 2. Tipuri de analiză economico-financiară

În funcție de mai multe criterii, în activitatea practică se întâlnesc mai multe tipuri de analiză economico – financiară:

după raportul între momentul în care se efectuează analiza și momentul desfășurării fenomenului:

analiza activității (post – factum; post – operatorie) – cunoscute și sub numele de analiza realizării obiectivelor, privește prezentul și trecutul și presupune cercetarea rezultatelor potrivit relațiilor cauzale, relevarea modului de executare a obiectivelor implicate de managementul agentului economic. Ca tip de analiză post-factum care se îmbină cu analiza prospectivă, se întâlnește în teorie și practică Analiza S.W.O.T. (analiza diagnostic) prin care se obțin aprecieri asupra ansamblului unei întreprinderi / sub diviziune organizatorică / problemă, fenomenelor de influență interne și externe.

analiza previzională (prospectivă) – presupune determinarea evoluției viitoare a unui fenomen economic pe baza cercetării factorilor cu acțiune trecută și care vor acționa și în viitor, neexcluzând apariția unor noi factori (a relațiilor de cauzalitate).

Cele două tipuri de analiză prezintă particularități care rezidă din faptul că analiza activității se bazează pe variabile cunoscute, certe, pe când analiza previzională pe variabile presupuse, incerte.

după modul de determinare a înșușirilor fenomenelor:

analiza calitativă – urmărește esența fenomenului, principalele sale însușiri, factorii care sunt de aceeași natură cu fenomenul și îl determină. Rolul acestei analize îl constituie elaborarea de modele în care sunt prinse elementele determinate ale fenomenului.

analiza cantitativă – presupune cercetarea fenomenului prin determinări cantitative exprimate prin greutate, grad, suprafață, volum, număr, durată. În acest tip de analiză își găsesc locul metodele și modelele matematice în cuantificarea fenomenelor economice, a influențelor elementelor și factorilor.

după nivelul la care se desfășoară analiza:

analiza microeconomică – se desfășoară la nivelul întreprinderii și elementelor ei ca sistem. Studiază comportamentul agentului economic în activitatea curentă și rezultatele obținute, relevă factorii care determină orientarea în investirea capitalurilor, în utilizarea resurselor, în crearea și fabricarea produselor, în asigurarea eficienței economico-financiare etc.

analiza macroeconomică – studiază fenomenele la niveluri agregate: ramură, economie națională, economie mondială, operând preponderent cu mărimi globale sau agregate (produs intern brut, venit național).

după modul de urmărire în timp al fenomenelor:

analiza statică – studiază fenomenele la un moment dat, relevând relațiile dintre elementele și factorii care determină o anumită poziție a fenomenului cercetat.

analiza dinamică – cercetează fenomenele economice în mișcare, relevând poziția lor într-un șir de momente.

după orizontul de timp:

analiza pe termen scurt – utilizată în conducerea operativă, se referă la fracțiunea de timp de până la 1 an: zile, săptămâni, decade luni.

analiza pe termen lung – operează cu date care depășesc termenul de un an și utilizează frecvent modele de tip statistic sau stocastic.

după criterii de studiere a fenomenelor:

analiza economică – se referă la fenomene economice (inclusiv cele financiare) și operează cu materiale și instrumente specifice acestui domeniu. Ca practică acest tip de analiză este implicat în sistemul organizării și conducerii activității economico-financiară a fiecărei unități, indiferent de profilul ei de activitate.

analiza tehnico-economică;

analiza socio-economică.

1. 3. Etapele procesului de Analiă Economico Financiară

Drumul parcurs de analiza economico financiară este inversul evoluției reale a fenomenului, pornindu-se de la rezultate către elementele și factorii care au generat acel rezultat.

stabilirea obiectivului analizei economico financiare: fenomene, fapte, rezultate, delimitate în timp, spațiu, calitativ, cantitativ, utilizând anumite metode de evaluare și de calcul.

determinarea elementelor, factorilor și cauzelor fenomenului studiat.

stabilirea corelațiilor dintre fiecare factor și fenomenul analizat și dintre diferiții factori care acționează.

măsurarea influențelor diferitelor elemente sau factori.

elaborarea concluziilor și aprecierilor care presupune sinteza rezultatelor analizei din sfera cercetată.

elaborarea măsurilor care constituie conținutul deciziilor menite să asigure valorificarea optimă a resurselor, să contribuie la sporirea eficienței economico-financiare în viitor.

Principalele etape în analiza economico financiara sunt:

analiza echilibrului financiar pe baza bilanțului;

analiza marjelor de rentabilitate pe baza contului de rezultate;

determinarea diagnosticului financiar al rentabilității și riscului întreprinderii;

analiza fluxurilor financiare pe baza tabloului de finanțare.

Analiza echilibrului financiar se refera la:

Fondul de rulment

Necesar de fond de rulment

Trezoreria netă

Analiza marjelor de rentabilitatese referă la:

Valoarea adăugată

Profitul din exploatare

Profitul net

Determinarea diagnosticului financiar al rentabilității și riscului întreprinderii se refera la determinarea nivelului:

Rentabilității economice

Rentabilității financiare

Riscului:

de exploatare

financiar

de faliment

1. 4. Funcțiile analizei economici financiare

Principalele funcții ale analizei economici financiare sunt următoarele:

Funcția informațională: privind situația economico-financiară, poziționări ale unor stări comparativ cu standardele normative, bugete, niveluri ale concurenței pe diferite piețe etc.

Funcția de fundamentare a deciziei pe criterii de eficiență atât în stadiul preevaluării potențialului (capacității de ofertă) corelat cu cererea bunurilor și serviciilor, cât și în stadiul execuției (evaluare și decizie în condițiile funcțiunii reale).

Funcția de realizare a cerințelor gestionării eficiente a patrimoniului.

Funcția de conexiune cu mediul exterior economico-financiar, care presupune analiza relațiilor cu băncile, furnizorii, creditorii, bursa de valori etc.

1. 5. Metode și tehnici ale analizei economico financiare

Prin metodele și tehnicile utilizate în analiza economico financiara, fenomenele, procesele, rezultatele economice sunt cercetate în evoluția și interdependența lor, în vederea accentuării laturilor calitative și a înlăturării factorilor și cauzelor care frânează dezvoltarea acestora.

Metoda de stabilire a relațiilor cauzale

Relațiile cauzale exprimă raportul de continuitate genetică între două sau mai multe fenomene care se succed, fenomenul forță-cauză precedând fenomenul efect. În cercetarea raporturilor cauză-efect se utilizează următoarele metode:

metoda concordanței

metoda diferenței

metoda combinată

Diviziunea sau descompunerea rezultatelor

Metoda de studiere a realităților economice prin pătrunderea în structurile lor și descompunerea fenomenelor și proceselor economice cercetate în componente. Diviziunea se poate face:

după timpul de formare a rezultatelor

după locul de formare a rezultatelor

pe elemente componente

Gruparea

Metoda de studiere a realităților economice prin pătrunderea în structurile lor și descompunerea fenomenelor și proceselor economice cercetate în componente.

Comparația

Metoda frecvent folosită, constând în studierea fenomenelor, proceselor și rezultatelor economico-financiare prin prisma unui criteriu de referință și în stabilirea de asemănări și deosebiri între acestea. Comparația se poate face: în timp, în spațiu, mixte, față de anumite norme prestabilite etc. Această metodă impune existența unor date comparabile atât din punct de vedere al omogenității conținutului, cât și al modului de exprimare în etalon unic și determinarea lor după o metodologie unică.

Modelarea fenomenului economic

Modelul construit reprezintă reproducerea simplificată dar cât mai exactă a unor laturi și aspecte ale realității, în care, prin abstracție de tot ceea ce se consideră neesențial se face o sinteză, un anumit fel de generalizare.

Măsurarea relațiilor factorial – cauzale

Determinarea mărimii, sensului, intensitatea acțiunii factorilor asupra fenomenului cercetat printr-o diversitate de metode și procedee matematice: metoda balanțieră, metoda substituirii în lanț, metoda ABC, metoda calcului operațional etc.

Generalizarea (evaluarea) rezultatelor analizei

Metoda calitativă de reunire, într-un ansamblu coerent a constatărilor, reiese din studiul factorial-cauzal al fenomenelor, reținându-se aspecte esențiale pentru procesul decizional de valorificare cât mai deplină a resurselor.

1. 6. Diagnosticul economico – financiar al întreprinderii

Diagnosticul economico – financiar reprezintă o cercetare complexă în vederea evaluării activității întreprinderii, în scopul elaborării unor decizii care să permită redresare / îmbunătățirea performanțelor firmei. Diagnosticul economico – financiar constă într-un ansamblu de instrumente și metode care permit aprecierea situației financiare și a performanțelor unei întreprinderi.

Scopul diagnosticului financiar este de a aprecia situația financiară a întreprinderii. Pe baza acestui diagnostic are loc elaborarea unei noi strategii de menținere și dezvoltare în mediul specific economiei locale. În sens general, finalitatea diagnosticului financiar constă în oferirea de informații financiare atât celor din interiorul întreprinderii, cât și celor interesați din afara acesteia.

Când problema diagnosticului este pusă din interiorul întreprinderii (diagnostic financiar intern) utilizatorii pot fi conducătorii, acționarii actuali sau salariații. Obiectivul urmărit în acest caz este de a detecta eventuale situații de dezechilibru financiar și de a adopta noi decizii de gestionare a întreprinderii. Aceste decizii se bazează pe identificarea originii și cauzelor dezechilibrelor, pe de o parte, iar pe de altă parte, pe stabilirea măsurilor de remediere a dezechilibrelor.

Când problema este pusă din exteriorul întreprinderii (diagnostic financiar extern) utilizatorii pot fi analiștii financiari, acționarii potențiali, organisme bancare și financiare sau chiar statul. Obiectivul urmărit este capacitatea financiară a întreprinderii de a genera profit, capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile pe termen scurt sau lung (lichiditatea și solvabilitatea întreprinderii), precum și valoarea întreprinderii.

De cele mai multe ori utilizatorii externi au nevoie de un diagnostic financiar fie pentru acordarea de credite întreprinderilor (în special băncile), fie pentru luarea deciziilor de pătrundere în capitalul unei întreprinderi (acționari potențiali sau alte întreprinderi).

Atât analiza pe plan intern cât și cea externă au ca obiectiv aprecierea performanțelor întreprinderii și a riscurilor la care aceasta este pusă și urmăresc: analiza rentabilității; analiza riscului și analiza valorii întreprinderii.

De obicei, diagnosticul este efectuat numai în caz de grave dificultăți sau când cineva cere o astfel de lucrare. Independent de rezultatele înregistrate de întreprindere sau de desfășurarea evenimentelor, elaborarea unui diagnostic financiar trebuie să aibă loc periodic. Diagnosticul financiar identifică factorii favorabili si nefavorabili care vor afecta activitatea viitoare a întreprinderii.

De cele mai multe ori informațiile diagnosticului financiar trebuie completate cu informații referitoare la mediul extern al întreprinderii (starea economiei, a sectorului de activitate), informații referitoare la potențialul tehnic și uman, potențial comercial și juridic, managementul întreprinderii (informații dependente de întreprinderi). Toate aceste elemente influențează performanțele financiare ale întreprinderii determinând, în final, competitivitatea acesteia.

Folosind metode și tehnici specifice, diagnosticul financiar permite aprecierea situației financiare trecută și actuală, pe baza informațiilor furnizate pentru luarea deciziilor de către conducere acesta vizează viitorul.

Informațiile necesare pentru efectuarea diagnosticului financiar sunt preluate din situațiile financiare simplificate care cuprind: bilanțul, contul de profit și pierdere, anexa la bilanț.

Cap. II – Analiza economico – financiară a întreprinderii

Analiza economico – financiară a unei firme nu se poate realiza fără a ține cont de contextul economic, financiar și social care o înconjoară, mediul în care funcționează. Funcția unei întreprinderi nu are sens decât în mediul complex în care ea evoluează. Funcționarea și dezvoltarea întreprinderii generează o rețea de fluxuri reale (bunuri și servicii) și o rețea de fluxuri financiare (monedă). Aceste fluxuri modifică permanent volumul și structura activelor, creanțelor, datoriilor.

2. 1. Cicluri financiare

Rețeau de fluxuri financiare care asigură procesele de schimb ale întreprinderii cu alți agenți economici formează ciclul financiar.

Convențional, într-o întreprindere se disting 3 cicluri financiare:

ciclul de exploatare

ciclul de investiții

ciclul operațiunilor financiare

2.1.1. Ciclul de exploatare

Ciclul de exploatare are ca scop producerea de bunuri și servicii; se pot delimita trei faze distincte:

faza de aprovizionare

faza de producție

faza de comercializare

Figura 1 – ciclul de exploatare

Timpul de așteptare al materiilor prime, produselor finite determină durata ciclului de exploatare. Fluxurilor reale ale celor trei stocuri fizice, le corespunde o rețea de fluxuri financiare. Faza de aprovizionare generează datorii sub forma creditului furnizor.

Faza de producție generează stocuri în curs de fabricație (producție neterminată) care încorporează materii prime, materiale, forță de muncă, etc.

Faza de comercializare este formată dintr-o perioadă de stocare a produselor finite, (măsurată prin viteza de rotație a stocurilor), o perioadă de realizare a produselor vândute (livrare-facturare) și/sau o perioadă financiară în cazul vânzării pe credit (credit clientelă).

2.1.2. Ciclul de investiții

Ciclul de investiții are ca element fundamental investiția, definită ca o creație de capital de producție necesară aplicării funcției de producție de-a lungul ciclului de exploatare.

2.1.3. Ciclul operațiunilor financiare

Ciclul operațiunilor financiare cuprinde:

operațiunile de împrumuturi

achizițiile de titluri

cesiunea creanțelor

Combinația acestor fluxuri ale ansamblului celor trei cicluri determină echilibrul financiar al întreprinderii.

Figura 2 – Echilibrul financiar al întreprinderii

2. 2. Capitalul

Ansamblul mijloacelor utilizate pentru a se îndeplini funcția de producție constituie capitalul economic. Deprecierea capitalului este un fenomen general al tuturor bunurilor: odată create activele deținute își diminuează valoarea în timp. Structura capitalului economic, utilizat de întreprindere pentru a genera o plus-valoare prin schimb, depinde de natura activității sale, de mediu, de condițiile schimburilor sale cu alți agenți economici. De alegerea acestei structuri depinde eficiența economică a întreprinderii și potențialul său economic (capacitatea de producție și schimb).

Comensurarea capitalului ridică probleme diverse. Sistemul contabil oferă o evaluare (activul brut din bilanț) prin măsurarea contrapărții monetare care a fost necesară pentru a-l constitui. Această metodă ignoră însă elementele umane de care va depinde eficiența utilizării capitalului și capitalul informațional devenit o componentă esențială a eficienței.

În sens juridic, capitalul este numit capital social și reprezintă contribuția asociaților la constituirea capitalului economic prin aport în numerar sau prin aport în natură.

Dar, capitalul social este insuficient pentru a asigura întreprinderii capital economic într-un volum suficient și se apelează la credite.

În sens financiar, capitalul este măsurat prin capitalul investit de asociați, adică prin diferența între capitalul economic și îndatorare. Capitalul financiar investit, sau activul net, este compus din capitalul social și surplusul monetar acumulat de întreprindere.

2.3. Analiza bilanțului

Bilanțul reprezintă o "fotografie" a situației patrimoniale a întreprinderii, o recapitulare a ansamblului resurselor de care dispune și a modului de utilizare a acestora, la un moment dat (sfârșitul exercițiului financiar). Patrimoniul reprezintă ansamblul bunurilor (corporale și necorporale) a drepturilor și obligațiilor ce caracterizează situația unei entități economice la un moment dat. A face analiza biulanțului, înseamnă a descompune bilanțul în elementele sale constitutive, în scopul de a studia raporturile dintre acestea și cele ale unui bilanț anterior.

Entitatea economică este titular de patrimoniu și astfel bilanțul contabil se poate defini schematic:

UTILIZĂRI RESURSE

=

Activ Pasiv

2.3.1. Analiza activului

Activul unei întreprinderi este evaluat la cost istoric sau la cost de achiziție.

Activele imobilizate grupează mijloacele de producție ale întreprinderii, mijloace necesare exercitării activității sale pe o durată îndelungată; ele contribuie indirect prin amortizare la formarea și asigurarea capacități de autofinanțare.

Activele imobilizate sunt clasificate în trei categorii:

imobilizări necorporale – reprezintă imobilizările care nu au consistență materială, de exemplu: cheltuielile de înființare, fondul comercial (goodwill), cheltuielile de cercetare și dezvoltare.

imobilizări corporale – reprezintă imobilizările care au consistență materială, care constituie bunurile tangibile ale întreprinderii: terenuri pe care întreprinderea le posedă, construcții, instalații tehnice, alte imobilizări corporale: mijloace de transport, echipament informatic, mobilier, etc.

imobilizări financiare – cuprind titluri de participare (acțiuni, valori mobiliare), împrumuturi reprezentând avansuri cu dobândă, acordate de întreprindere unor terți, alte imobilizări financiare care se referă în principal la depozite și cauțiuni vărsate de întreprindere.

Activul circulant este alcătuit din acele elemente care se reînoiesc consant în timpul unui ciclu de exploatare :

stocuri

alte active circulante: avansuri acordate furnizorilor, creanțe, titluri de plasament, disponibilități bănești, conturi la bancă, casa, acreditive.

2.3.2. Analiza pasivului

Elementele de pasiv sunt clasificate după originea lor. Rezultatul exercițiului figurează implicit în capitaluri proprii, în bilanțul dinaintea repartiției profitului.

Pasivul este format din :

capitaluri proprii – capital, rezerve, rezultat net ;

provizioane pentru riscuri și cheltuieli

datorii: împrumuturi, datorii din vânzări și servicii, datorii fiscale, sociale,datorii diverse

Capitalurile proprii cuprind în principal:

capitalul social, constituit din aporturile asociaților sau acționarilor fie în momentul înființării întreprinderii, fie când s-a recurs la creșterea capitalului;

rezervele care reprezintă partea de beneficii păstrată de întreprindere încă de la înființare și neinclusă în capitalul social;

rezultatul exercițiului reprezintă o sursă proprie de finanțare dacă acesta este profit, în caz contrar, valoarea capitalurilor proprii fiind diminuată cu pierderile înregistrate în exercițiile precedente.

Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli reprezintă suma reținută din beneficiul întreprinderii a cărei destinație este de a acoperi pierderi potențiale (amenzi fiscale, riscul de curs valutar, litigii) sau cheltuieli previzibile în cursul exercițiilor următoare (reparații mari).

Datoriile financiare se compun din:

împrumuturi și datorii față de instituții de credit – este vorba despre împrumuturi pe care întreprinderea le-a contractat pentru a-și finanța investițiile și de ajutoare bancare curente primite (descoperiri în cont, credite de trezorerie, credite sezoniere) pentru a-și acoperi necesitățile legate dfuncționarea sa.

împrumuturi și datorii financiare diverse – se referă la conturile curente de asociați care înregistrează sumele puse la dispoziția întreprinderii de către asociații săi.

Alte datorii – datoriile către furnizori, datoriile fiscale și sociale (datorii către personal-salarii; catre organisme sociale-protecție socială, fonduri de pensionare; către stat-TVA, impozit pe beneficii), datorii către furnizorii de echipamente, alte datorii (care nu au putut fi înscrise în alte rubrici).

2.3.3. Conceptul de bilanț financiar

Documentele de sinteză, bilanțul contabil și anexele sale, răspund multor cerințe de ordin juridic, contabil și fiscal, dar pentru obiectivele a.e.f. sunt mai puțin prompte. Bilanțul financiar, obținut prin regruparea datelor din bilanțul contabil, permite analiza lichiditate – exigibilitate, numită și analiză patrimonială.

Astfel se fac următoarele operații:

activul imobilizat net (corectat)

imobilizări necorporale

imobilizări corporale

imobilizări financiare mai mari de un an

cheltuieli în avans care afectează o perioadă mai mare de un an

activul circulant

imobilizări financiare mai mici de un an

stocuri

creanțe mai mici de un an

titluri de plasament

disponibilități bănești

Aceste corecții au ca scop constituirea a trei mărimi semnificative în pasiv:

capitaluri proprii (capital social, rezervele, rezultat reportat);

datoriile pe termen mediu și lung – provizioane pentru riscuri și cheltuieli mai mari de un an ;

datorii pe termen scurt – provizioane pentru riscuri și cheltuieli mai mici de un an.

Din structura bilanțului financiar se desprind două reguli principale ale finanțării, respectiv nevoile permanente de alocare a fondurilor bănești vor fi acoperite din capitalurile permanente, în timp ce nevoile temporare vor fi în mod normal finanțate din resurse temporare.

Cele două părți ale bilanțului financiar, cuprinzînd element de activ în strânsă corelare cu cele de pasiv, reflectă echilibrul financiar pe termen lung, partea de sus, iar partea de jos, reflectă echilibrul pe termen scurt.

Când sursele permanente ale întreprinderii sunt mai mari decât necesitățile permante de alocare a fondurilor bănești, aceasta dispune de o marjă de siguranță sub forma Fondului de Rulment (FR). Acest surplus de surse permante, degajat de ciclul de finanțare al investițiilor, poate fi "rulat" pentru reînnoirea stocurilor și creanțelor. Această utilizare potențială a determinat și denumirea de FR, (expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung și a contribuției acestuia la înfăptuirea echilibrului financiar pe termen scurt).

Fondul de Rulment = surse permanente – nevoi permanente =

= (capitaluri proprii + datorii financiare) – imobilizări – nete (fără amortizări)

2.4. Analiza situațiilor financiare

Analiza financiară are ca principal scop evaluarea poziției financiare a unei companii. Situațiile financiare ne dau informații atât în ceea ce privește poziția unei firme la un anumit moment (bilanț), cât și în ceea ce privește modul în care acesta a operat pe o anumită perioadă de timp (cont de profit și pierdere, flux de disponibilități). Valoarea reală a unei analize financiare este dată de faptul că ea permite evaluarea unei predictibilități reale asupra profiturilor și a dividendelor.

Din punct de vedere al investitorilor (acționari, instituții financiare), predicția pentru viitor este scopul în sine al analizei financiare.

Din punct de vedere al managementului, analiza financiară este utilă atât pentru anticiparea viitoarelor condiții, dar mai important decât acest lucru, este utilă pentru că stabilește un punct de plecare pentru planificarea acțiunilor care afectează cursul evenimentelor viitoare.

Analiza finaciară ne permite să obținem răspunsuri la următoarele întrebări:

Este capabilă o companie să își plătească datoriile?

Compania va evolua spre o profitabilitate mai mare sau mai mică ?

Își permite compania să facă un împrumut ? Este necesar acest împrumut?

Este compania o investiție bună pentru acționarii sau investitorii săi?

Pe de altă parte, analiza financiară nu poate înlocui un bun manager și experiența acestuia, dar le poate îmbunătăți pe amândouă, deoarece ajută la identificarea ariei care necesită investigații mai profunde și la definirea / formularea strategiilor operaționale de viitor.

Analiza pe bază de rate cuprinde următoarele arii:

Rate de lichiditate;

Rate referitoare la managementul activelor;

Rate referitoare la managementul datoriilor;

Rate de profitabilitate.

2.4.1. Rate de lichiditate

Lichiditatea reprezintă abilitateacompaniei de a-și acoperi obligațiile pe termen scurt.

Rata curentă (LR) = Active Curente / Pasive Curente

Rata curentă a lichidității este cea mai folosită măsură pentru a determina solvabilitatea unei companii. Cu toate acestea, evoluția lichidității este mult mai importantă decât valoarea în sine. Nu este influențată de inflație decât într-o foarte mică măsură, mai ales în cazul în care firma deține stocuri de valoare mare și cu o vechime mare.

Este greu de spus dacă o valoare mai mare sau mai mică a acestui indicator este un lucru bun sau un lucru rău. Acest aspect depinde din ce punct de vedere este pusă întrebarea.

Punctual de vedere extern (furnizori, bănci): dacă o companie este într-o poziție financiară dificilă, va începe să-și plătească facturile mai încet, împrumutând de la bănci sau de la furnizori. Dacă pasivele curente cresc mai repede decât activele curente, rata curentă va scădea și acesta este un semnal al dificultăților.

Punctul de vedere intern (management, acționari): o rată curentă ridicată înseamnă bani blocați în active neproductive ca disponibil, stocuri etc. Acest lucru duce la o scădere a profitabilității, deci a dividendelor sau a valorii companiei.

Este foarte important însă ca această rată să fie comparată cu media industriei în care compania acționează, ținându-se cont de faptul că sunt industrii în care acest raport este subunitar. Ca și punct de comparație, această rată are ca punct critic rata curentă = 1.

O variantă mai dură de evaluare a lichidității este așa numita Lichiditate imediată sau Testul acid, deoarece de la numărător se exclud stocurile, rezultând în final o valoare mai mică.

Testul acid (AT) = (Active Curente – Stocuri) / Pasive Curente

Această rată s-a dovedit de multe ori utilă deoarece stocurile sunt cele mai puțin lichide active. Acest test acid reprezintă o măsură a abilității companiei de a-și onora obligațiile pe termen scurt, fără să ajungă în situația de a-și lichida stocurile la orice preț. Datorită excluderii stocurilor, rata lichidității imediate nu este dependentă de inflație.

2.4.2. Rate privind managementul activelor

Acest grup de rate măsoară cât de eficient își folosește o companie activele sale. Dacă activele sunt prea puține, firma se va confrunta cu o scădere în vânzări și / sau o scădere a valorii companiei. Dacă activele sunt prea puține, costul de capital va fi mare și greu de acoperit prin profitabilitate. Cu alte cuvinte, este deosebit de important ca o firmă să aibă o cifră corectă ca investiție în active.

Rata de rotație a stocurilor (Inventory Turnover, IT) este raportul dintre vânzări și stocuri.

Rotația stocurilor (IT) = Vânzări / Stocuri

O altă măsură importantă a managementului stocurilor o reprezintă durata stocurilor – rulajul stocurilor (Days of Inventory, DI), definită ca raportul dintre stocuri și vânzările zilnice.

Durata Stocurilor (DI) = Stocuri / Vânzări zilnice

Evaluarea creanțelor sau rulajul creanțelor sau durata medie de încasare a clienților reprezintă perioada medie de colectare (Days Sales outstanding, DSO) și ilustrează perioada medie pe care o companie trebuie să o aștepte pentru a-și încasa clienții.

Durata medie de încasare (DSO) = Creanțe / Vânzări zilnice

2.4.3. Rate privind managementul datoriilor

Pasivele unei companii reprezintă modul în care au fost finanțate resursele ei (activele) și sunt formate din două componente majore: datoriile și acpitalurile proprii.

Prima componentă, datoriile, poate fi formată la rândul ei, din două subcomponente: datorii pe termen scurt și datorii pe termen lung. Datoriile unei firme în general pot fi către furnizori, buget de stat sau bugete locale, salariați, isstituții de credit. Alți creditori etc., fiind astfel datorii externe, prin opoziție cu capitalurile proprii care, fiind datorii către acționari / asociați, se numesc datorii interne.

Limita până la care o companie folosește finanțarea externă, sau levierul financiar, are trei implicații extrem de importante:

Finanțarea prin credit le asigură acționarilor păstrarea controlului firmei, limitând ++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Creditorii vor să își asigure o marjă de siguranță în sensul că vor să vadă proporția dintre capitalul furnizat de acționari și totalul finanțărilor. Dacă aceasta este mică, o mare parte din riscul afacerii aparține creditorilor, nu acționarilor.

Dacă profitul obținut în urma investițiilor făcute cu fonduri împrumutate este mai mare decât dobânda, rentabilitatea capitalului propriu este accentuată (efectul de levier).

Decizia de a utiliza creditele necesită o analiză a achilibrului dintre o creștere a rentabilității în paralel cu o creștere a riscului.

Gradul de îndatorare răspunde la întrebarea “cum este finanțată o companie?” și este măsurat prin Rata Îndatorării (Debt Ratio, D/A) care se calculează după formula:

Gradul de Îndatorare (D/A) = Datorii Totale / Active Totale

Referitor la valoarea acestui indicator, aceasta diferă din ce punct de vedere este privit: creditorii preferă o valoare mică, deoarece este asociată unui risc mai mic, în timp ce acționarii preferă o valoare mai mare, deoarece rentabilitatea investiției lor este mai mare.

Un alt mod în care se poate evalua gradul de îndatorare este prin raportarea datoriilor la capitalul propriu (Debt / Equity, D/E), care se calculează după formula:

Gradul de Îndatorare (D/E) = Datorii Totale / Capital Propriu

Inflația alterează puternic gradul de îndatorare, deoarece în oricare din cele două formule sunt luate în calcul componente pe termen lung:

Capitalurile proprii conțin capitalul social care, cu cât firma este mai veche, cu atât valoarea sa apare mai mică;

Activele totale conțin cative fixe, care, cu cât au fost achiziționate mai de mult, cu atât valoarea lor apare mai mică ;

Datoriile mai vechi apar la o valoare mai mică.

Gradul de acoperire al dobânzilor (Times Interest Earned, TIE) măsoară abilitatea companiei de a-și plăti dobânzile asociate împrumuturilor, și se calculează după următoarea formulă :

Gradul de acoperire a dobânzilor (TIE) = (Profitul Brut + Dobânzi) / Dobânzi

Numărătorul conține profitul brut (înainte de impozitare) și are sens datorită faprului că dobânzile sunt deductibile fiscal.

Evaluarea datoriilor către furnizori sau rulajul furnizorilor sau durata medie de plată (Days Payments Outstansing, DPO) reprezintă perioada medie de plată a a furnizorilor. Ca și în cazul duratei medii de încasare a clienților, această rată ilustrează perioada medie pe care o firmă o folosește drept credit de la furnizorii săi.

Durata Medie de Plată (DPO) = Datorii la furnizori / Costul zilnic al bunurilor vândute

Rezultatul obținut trebuie comparat și cu datele contractuale privitoare la termenele de plată către furnizori. O valoare mare a acestui indicator denotă faptul că societatea folosește creditul acordat de furnizorii săi în mod intensiv. O valoare mai mare decât media termenelor contractuale este în avantajul firmei din punct de vedere financiar, dar poate periclita imaginea sa în piață. De asemenea, este importantă atât valoarea, cât, mai ales, evoluția acestui indicator de-a lungul unei perioade.

2.4.4. Rate de profitabilitate

Profitabilitatea reprezintă rezultatul net al politicilor și deciziilor într-o companie. Ratele de profitabilitate oferă indicii folositoare asupra eficienței cu care operează compania. De asemenea, ratele de profitabilitate dau imaginea combinată a efectelor lichidității, managementului activelor, managementului datoriilor, precum și a rezultatului operațional.

Marja Profitului Brut reprezintă raportul dintre profitul brut și totalul vânzărilor

Marja Netă a Profitului din Vânzări sau Marja de Profit (Profit Margin, PM) reprezintă raportul dintre Profitul Net și Vânzările Totale (Cifra de Afaceri, CA).

Marja de Profit (PM) = Profit Net / Vânzări

Marja de Profit ilustrează cât de bine au fost controlate cheltuielile și are un rol deosebit de important pentru coordonarea prețului unitar și a volumului de vânzări. Acest indicator este dependent de ramura de industrie și este influențat de inflație la rate ale inflație foarte mari. Trendul acestui indicator este mult mai important decât valoarea sa în sine.

Rentabilitatea activelor (Return on Total Assets, ROA) se calculează ca raport între Profitul Net și Total Active.

Rentabilitatea Activelor (ROA) = Profit Net / Total Active

Acest indicator măsoară cât de eficient au fost utilizate activele companiei și este puternic influențat de inflație, deoarece este o fracție cu o componentă de termen scurt și una de termen lung.

Rentabilitatea capitalului propriu (Return on ERquity, ROE) se calculează ca raport Intre Profitul Net și Capitalul Propriu.

Rentabilitatea Capitalului Propriu (ROE) = Profit Net / Capital Propriu

Acest indicator măsoară cât de eficient a fost folosit capitalul companiei. În analiză trebuie utilizat împreună cu alte rate și cu riscul asociat. Valoarea acestui indicator nu depinde de industrie, iar inflația îi îmbunătățește valoarea, întrucât numitorul conține capitalul social.

Cap. III – Analiza procesului de creditare

3.1. Noțiuni generale privind creditarea agentilor economici

Pornind de la originea cuvântului, de la latinescul “creditum – credere”, care înseamnă a crede, a se încrede, a avea încredere, se poate concluziona că la baza unei operațiuni de credit stă un element psihologic absolut necesar: încrederea. Despre istoricul apariției creditului, care a anticipat apatiția băncilor, despre evoluția și răspândirea activităților bancare, există foarte multe informații. În esență, dacă se încearcă definirea conceptului de credit, se poate spune că acesta presupune relația bănească care se stabilește între o persoană fizică sau juridică (creditor), care acordă un împrumut în bani sau care vinde mărfuri ori servicii pe datorie și o altă persoană fizică sau juridică (debitor), care primește împrumutul.

Prin credit se realizează corelarea posibilităților de finanțare existente cu nevoile producției și ale consumatorului. Piața creditului este determinată de existența unor agenți economici care, în procesul utilizărilor factorilor de producție, dispun temporat de resurse bănești de care au nevoie alți agenți economici pentru reluarea procesului de producție.

Creditul bancar reprezintă operațiunea prin care se iau în stăpânire imediată resursele, în schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare, în mod normal însoțite de plata unei dobânzi care remunerează pe împrumutător. Creditul bancar cuprinde o sferă largă de raporturi, angajând modalități diferite, pe termen scurt și pe termen mijlociu și lung, privind operații bazate pe înscrisuri sau fără, garantate sau negarantate, în fiecare caz în parte, sau în cadrul unui acord general.

3.2. Elemente esențiale în analiza procesului de creditare

Acordarea unui credit trebuie să se bazeze pe un set de reguli bine stabilite, care definesc procesul de creditare. Procesul acordării creditului trebuie să fie dinamic și adaptabil atât mediului economic în continuă schimbare, cât și particularităților pieței.

Elementele esențiale în analiza procesului de creditare sunt următoarele:

Persoană – atunci când se face o cerere de fonduri, creditorul trebuie să analizeze debitorul în funcție de: caracter – integritate, cinste, intenția de a rambursa, antecedente; competență – experiența în domeniul de lucre, priceperea managerială și discernământul financiar; capital – participarea cu fonduri, atât inițial, cât și pe parcursul derulării activității, sursa proprie, care poate indica capacitatea de management financiar.

Capacitatea de rambursare – evaluarea capacitții de rambursare constă în următoarele:

analiza performanțelor anterioare pentru a determina istoricul capacității de generare de numerar;

utilizarea analizei performanțelor anterioare ca bază în prevederile performanțelor viitoare și pentru a evalua prognozele prezentate de solicitantul creditului – realismul rentabilității viitoare, managementul coresunzător al viitorului flux de fonduri;

asigurarea corespunzătoare de fonduri de capital de lucru;

elaborarea de planuri de cheltuieli de capital viitoare;

în situații de început de activitate, utilizarea de tehnici, cunoștințe și experiența pentru a testa valabilitatea prognozelor;

asigurarea luării în calcul a tuturor angajamentelor.

Garanțiile – în situația în care apare imposibilitatea rambursării împrumutului, banca trebuie să aibă o măsură de protecție. De aici, rezultă necesitatea unei garanții. Elementele obligatorii pentru acceptarea unei garanții sunt următoarele:

Titlul de proprietate – este vital ca persoana care oferă garanția să fie posesorul de drept al acesteia;

Valoarea – stabilitate; valoarea probabilă într-o situație de vânzare forțată; valoarea necesară peste valoarea împrumutului capabilă să acopere datoria bancară în urma valorificării garanției;

Transformarea în bani – în mod frecvent, se realizează un echilibru între valoarea bunului și rapiditatea transformării acestuia în lichidități.

Scopul – riscul implicat în activitatea de creditare este în mod evident influențat de scopul în care crfeditul este solicitat, astfel încât creditorul să fie convins de reușita proiectului. Scopul proiectului trebuie să fie foarte clar, solicitatea trebuie să conțină descrierea clară a scopului creditului, pentru a asigura faptul că împrumutul nu este folosit în alt scop decât cel declarat.

Perioada – durata acordării împrumutului trebuie săfie în directă legătură cu scopul acestuia și cu capacitatea beneficiarului de a rambursa. Astfel, împrumutul pentru activitatea curentă trebuie să fie, prin natura sa, pe termen scurt, iar împrumutul pentru active fixe trebuie să fie pe o perioadă lungă, care nu trebuie să depășească durata previzionată a activului care este finanțat.

Rentabilitatea – sursa principală de venit a băncii este dobânda obținută prin împrumuturi și, deci, dobânda aplicată trebuie să acopere costurile și riscurile implicate. Ratele dobânzilor pot fi mărite pentru a reflecta un risc mai mare sau incertitudini implicate de o anumită propunere. Creditorul trebuie să realizeze un echilibru între marja cea mai mare posibilă și riscul de a pierde contracte. În condițiile creșterii continue a costurilor și a presiunilor asupra băncilor, marjele de rentabilitate adecvate sunt în mod evident esențiale, dar, în același timp, în condițiile concurenței și ale necesității de a reține sau de a mări segmentul de piață, de multe ori trebuie acceptate marje limitate.

Valoarea – în legătură cu valoarea unui credit, trebuie avute în vedere următoarele aspecte:

Cuantumul creditului – suma solicitată să fie suficientă pentru proiect / afacere și alte eventualități;

Participarea – în mod obișnuit, banca nu asigură 100% din finanțare, beneficiarul trebuie să participe substanțial la fondurile totale necesare.

Avantaje – fiecare solicitare nouă trebuie să fie avantajoasă atât pentru bancă, cât și pentru beneficiar.

Avantaje pentru bancă – marja de profit realizată; potențialul afacerilor în perspectivă cu împrumutatul; extinderea și diversificarea portofoliului de credite al băncii trebuie să aibă un efect pozitiv asupra riscului de împrumut în ansamblu.

Avantaje pentru beneficiar – obține fondurile necesare pentru a începe / desfășura activitatea comercială; are la dispoziție o gamă largă de servicii bancare și consultanță în domeniul bancar, datorită legăturii cu banca constituită prin relația de credit.

Piața – banca trebuie să ia în considerare factorii externi care pot influența succesul sau eșecul agentului economic într-un mediu instabil. Trebuie acordată atenție unor factori cum ar fi:

Dimensiunea totală a pieței și nivelul concurenței existente;

Dacă ramura / sectorul de activitate al firmei este în dezvoltare, în staționare sau declin;

Stabilitatea ramurei;

Tipul produselor vândute (de bază sau de lux);

Concurența nouă în curs de apariție pe piață ;

Tendințe legislative, sociale și economice.

3.3. Criterii de clasificare a creditelor

Creditele bancare pot fi clasificate în funcție de mai multe criterii, după cum urmează :

În funcție de perioada de acordare, creditele bancare se clasifică asftel:

Credite pe termen scurt – respectiv operațiuni de împrumur pe termen de până la un an pentru suplimentarea mijloacelor circulante;

Credite pe termen mediu – acordate pe o perioadă de până la 5 ani pentru operațiuni de import-export sau investiții;

Credite pe termen lung – acordate pe o perioadă de peste 5 ani pentru investiții de amploare, retehnologizare.

În funcție de debitorii băncii (beneficiarul creditului), creditele bancare se clasifică astfel:

Credite acordate persoanelor fizice – în principal, pentru construcția de locuințe, achiâiționarea de autoturisme, cărți de credit etc.;

Credite acordate persoanelor juridice – agenți economici.

În funcție de destinație, creditele bancare se clasifică astfel:

Creditele pentru producție – acordate pentru activitatea curentă și de investiții. În perioada actuală, creditele productive dețin ponderea cea mai mare din volumul creditelor acordate de bănci.

Credite pentru activitatea curentă – se solicită de către societățile comerciale pentru desfășurarea activității curente (achiziționarea de materii prime, materiale, fond de marfă, prestarea unor lucrări și servicii facturate la sfârșitul perioadei etc.). Aceste credite intră în categoria celor pe termen scurt, cu rambursare parțială sau integrală la scadență, rata dobânzii stabilindu-se diferențiat de la bancă la bancă și garantate cu gaj cu sau fără deposedare de mărfuri, ipotecă și cesiunea creanțelor.

Credite pentru investiții – acordate pentru construirea unor obiective industriale; ele fac parte din categoria creditelor pe termen mediu și uneori chiar lung. Angajarea unor asemenea credite de valori mari presupune un control riguros din partea băncii începând din faza de proiectare, de construcție și apoi de exploatare, asumarea unui risc mai mare determinat de rezultatele calculului de actualizare, deci a eficienței investiției. Specificul acestor credite îl reprezintă acordarea unor perioade de grație atât pentru rambursarea împrumutului, cât și pentru dobândă, iar garanția materială a acestui credit o reprezintă însăși investiția plus alte garanții care aparțin agentului economic.

Creditele pentru export – import – vizează activitatea de comerț exterior. Diversitatea operațiunilor de comerț exterior a determinat condiții specifice de creditare în acest domeniu.

Băncile comerciale sprijină realizarea contractelor de export oferind o serie de facilități producătorilor (prefinanțare, scontarea efectelor de comerț, asigurarea creditului de export) de multe ori la costuri mai mici decât cele ale creditelor obișnuite, premise notabile pentru ca operațiunile de export să fie “motor” pentru economie, factor important în creșterea resurselor valutare.

Operațiunile de import generează, la rândul lor, elemente tehnice specifice, particularități în acordarea (credite sub formă de avansuri, credite pentru deschideri de acreditive de import etc.), utilizarea, costul și rambursarea acestui tip de credite. În plus, operațiunile de export și import prevalează tehnicilor de finanțare pe termen scurt, iar pentru investițiile internaționale specifice sunt finanțările pe termen lung, ceea ce presupune în majoritatea cazurilor surse externe, fie de la bănci străine, fie de la organisme internaționale.

Credite de consum – reprezintă tipul de credite pe termen scurt sau cel mult pe termen mediu acordate persoanelor fizice și sunt destinate să acopere costul bunurilor și serviciilor de care beneficiază prin rețeaua de comercializare.

În activitatea practică regăsim și alte tipuri speciale de credite care se acordă agențior economici, după cum urmează:

Creditele de trezorerie – reprezintă raporturi de credit menite să satisfacă necesitățile curente ale societăților comerciale de regulă, din sursele proprii ale băncii, remunerate în strânsă corelare cu dobânda pieței și garantate, de obicei, prin desfășurarea întregii activități la banca creditoare.

Liniile de credit – presupun efectuarea creditării fie prin cont curent, fie prin cont de împrumut. Această linie de credit presupune un plafon maxim de creditare stabilit anual, de regulă, un procent din cifra de afaceri sau procent din rulajul conturilor curente (lei / valută), bonitatea societății, notorietatea publică a acesteia, precum și de posibilitățile de garantare a liniei de credit. Întrucât plafonul de credit are valor de obicei mai mari și sursa acestui tip de credit este una atrasă, costurile implicit sunt mai ridicate.

Creditele pe obiect – presupun raporturi de credit în care obiectul creditării este foarte bine delimitat (de exemplu: achiziționarea de material lemnos pentru fabricarea de mobilă, achiziționarea unui anumit activ fix), rata dobânzii finnd determinată de costul sursei atrase și este garantat de regulă cu active fixe.

Creditele preferențiale – raporturi de credit izvorâte din acte normative ale statului român, care, prin politica sa economică, poate sprijini o anumită ramură (de exemplu: sprijinirea activității de export sau a agriculturii prin facilități de dobândă).

Creditele pentru stocuri și cheltuieli sezoniere – se acordă agenților economici care constituie stocuri de materii prime și produse, cum ar fi: produse agricole, agroalimentare, de proveniență vegetală sau animală etc. Acestea se acordă, în special, pentru agricultură.

Creditul de scont sau scontarea titlurilor de credit (cecuri, cambii, bilete la ordin) sau a altor instrumente de plată (scrisori de credit) – reprezintă o relație de credit de un tip special, solicitat de agenții economici atunci când duc lipsă acută de disponibilități.

În funcție de calitatea lor, creditele bancare se pot clasifica astfel:

Credite performante – reprezintă angajamentele de plată ale societăților comerciale față de bancă, onorate la scadență. Derularea lor se face în conformitate cu contractul de credit încheiat și cu normele interne bancare.

Credite neperformante – reprezintă angajamente de plată asumate de societățile comerciale care nu își achită la timp obligațiile, generând credite restante și dobânzi neachitate, cu consecințe directe asupra activului, solvabilității și a cheltuielilor băncii, prin constituirea unui volum mare de provizioane.

Analiza riscului în activitatea de creditare

Riscul în creditare reprezintă probabilitatea de a suferi o pierdere datorită încălcării obligațiilor debitorilor, prevăzute în contractul de credit. Pierderea constă în nerecuperarea sumelor avansate clientului, precum și a dobânzilor aferente.

Riscul de creditare mai este denumit și risc de insolvabilitate al debitorului sau risc de nerambursare. Acesta apare când împrumuturile nu sunt rambursate în volumul și la termenul stabilit. Riscul de credit este în corelare cu riscul de reinvestire. Banca înregistrează pierderi nu numai datorită faptului că împrumutul și dobânzile aferente nu au fost rambursate în volumul și la termenul stabilit, ci și datorită faptului că nu a reinvestit sumele pe care trebuia să le primească.

Pentru a reduce, până la eliminare, riscul de credit, banca trebuie să analizeze în amănunt activitatea clienților și să evalueze factorii care ar putea influența negativ derularea afacerii și pot induce pierderi în firmă, periclitând rambursarea ratelor creditului în volumul și la termenul stabilit.

Pentru o bună analiză de risc a clientului, banca, prin ofițerul de credit, trebuie să realizeze o cât mai completă analiză non – financiară, și o cât mai precisă analiză economico – financiară (care a fost prezentată pe larg în capitolul II al prezentei lucrări).

Analiza non – financiară

Din analiza non – financiară trebuie să rezulte factorii de risc care pot influența negativ activitatea firmei. Analiza non – financiară de risc trebuie să cuprindă :

Analiza factorilor de risc din mediul extern

Analiza factorilor de risc interni ai firmei

Analiza pieței

3.5.1. Analiza factorilor de risc din mediul extern

Analiza factorilor de risc din mediul extern are următoarele componente:

Analiza mediului din punct de vedere social;

Analiza mediului din punct de vedere tehnologic;

Analiza mediului din punct de vedere economic.

Mediul social – principalele aspecte care trebuie urmărite în această analiză sunt:

Aspecte demografice privind populația:

Evoluția demografică;

Schimbări demografice în structura pe vârste a populației;

Distribuția veniturilor în rândul populației;

Gradul de ocupare al populației;

Schimbări în stilul de viață al populației;

Atitudinea față de afaceri;

Valori culturale ale zonei.

Creșterea sau scăderea populației poate influența cererea de produse și servicii. Se observă că, în această perioadă, țara noastră se confruntă cu o scădere demografică accentuată, ceea ce poate influența negativ nivelul cererii. Acest aspect trebuie studiat în plan regional, o importanță deosebită având și structura pe vârste a populației.

Distribuirea veniturilor în răndul populației poate avea un efect asupra cererii de produse și servicii. Astfel, o discrepanță mare între venituri poate afecta cererea, iar o distribuție mai echilibrată are un efect benefic pentru dezvoltarea afacerilor.

Mediul tehnologic influențează dezvoltarea firmelor. Unele ramuri sunt influențate mai mult de gradul de dezvoltare tehnologică : echipament de telecomunicații, calculatoare, componente electronice, industria aeronavelor și altele. Alte ramuri industriale, cum ar fi industria lemnului, a mobilei, sunt influențate mai puțin.

Pentru o firmă, dezvoltarea tehnologică are efect în:

Sfera producției – prin scăderea costurilor, apariția unor produse și servicii noi;

Creșterea calității produselor și serviciilor – ceea ce poate diferenția o firmă pe piață față de competitori;

Administrarea mai eficientă prin echipamente performante.

Mediul economic – stadiul actual și viitor alo economiei poate influența dezvoltarea unei firme. Câțiva dintre factorii macroeconomici care își pun amprenta asupra unei afaceri sunt:

Stadiul ciclului economic: recesiune, refacere, “boom”;

Tendința evoluției inflației: influențează prețul produselor și serviciilor, costul finanțării;

Politica monetară;

Politica fiscală;

Balanța de plăți.

Recesiunea de cele mai multe ori duce la un nivel înalt al șomajului, care influențează negativ cererea de produse și servicii. În acest context, fiemele care produc și comercializează produse cu cerere inelastică pot avea o bună cifră de afaceri. Firmele care produc și comercializează produse de lux se vor confrunta cu o scădere a vânzărilor.

În perioada de “boom” economic, crește venitul populației, șomajul scade, cererea fiind mare și permițând o creștere a vânzărilor.

În cazul unei inflații ridicate, valoarea efectivă a banilor scade. Firmele care vând pe credit vor constata că banii încasați după o anumită perioadă de timp sunt “mai puțini” în termeni reali, ceea ce afectează costurile de aprovizionare și de salarii, conducând la micșorarea profiturilor. Acest lucru conduce la reducerea fondului de salarizare, șomaj și deci la micșorarea cererii pentru produse și servicii.

Într-o economie cu o rata scăzută a inflației, afacerile sunt mult mai stabile, firmele controlându-și mai ușor costurile. Acest lucru are un impact pozitiv asupra stabilității salariilor, ducând la creșterea cererii de produse și servicii. Exporturile sunt, de asemenea, stimulate în condițiile unei rate scăzute a inflației, către țări cu o rată a inflației mai mare, care vor importa bunuri mai ieftine decât pe piața internă.

Politica monetară a unei țări este implementată de banca centrală. Există doi indicatori importanți de politică monetară care influențează desfășurarea afacerilor: rata inflației și cursul de schimb valutar. Cu cât rata inflației este mai mare, cu atât accesul la credite este scump și mai greoi. În perioadele cu rata ridicată a inflației, fluxurile monetare ale unei afacerisunt influențate negativ, crescând în permanență costurile de capital și de dobândă. O rată scăzută a inflației stimulează investițiile firmelor și pe consumatori să cumpere mai mult, vitalizând economia. Cursul de schimb are un impact pentru firmele de comerț exterior. O depreciere a cursului valutar, în anumite limite, stimulează exporturile.

Un sistem fiscal stufos, cu valori ridicate ale taxelor și impozitelor, va reduce profiturile firmelor și veniturile populației, ceea ce va conduce la diminuarea investițiilor și a cererii de produse și servicii.

Deficitul de cont curent al balanței de plăți are un impact negativ asupra economiei, deoarece sunt mai puține fonduri disponibile pentru investiții. De asemenea, soldul balanței de plăți poate influența rata dobânzii și cursul valutar. Un sold pozitiv al balanței de plăți va duce la scăderea ratei dobânzii, deoarece va fi o cerere de împrumut mai mică. De asemenea, va duce la aprecierea monedei naționale, ceea ce este bine pentru cei care călătoresc în străinătate, dar poate avea un impact negativ asupra exporturilor.

Analiza factorilor de risc interni ai firmei

Analiza factorilor de risc interni ai firmei are următoarele componente:

Analiza ciclului de viață al produsului;

Analiza tehnologiei folosite;

Analiza capacității manageriale a conducerii firmei.

Ciclul de viață al produsului – toate firmele trebuie să cunoască care este stadiul produsului lor, în cadrul celor patru stadii ale ciclului de viață:

Stadiul de început, când produsul este introdus și testat pe piață. Promovarea și reclama sunt foarte importante pentru a atrage atenția clienților. Politica prețurilor poate fi duală: prețuri mari, pentru recuperea costurilor de penetrare a pieței; prețuri mici (nu mai mici decât atingerea pragului de rentabilitate), pentru a câștiga un segment al pieței.

Stadiul de creștere, în care clienții sunt “convinși” de calitatea produsului și vânzările cresc. Producția crește, de asmenea, ca răspuns al creșterii vânzărilor. Datorită economiilor de scară și a competiției, prețurile se stabilizează sau chiar scad. Reclama și promovarea produsului este importantă pentru susținerea creșterii vânzărilor.

Stadiul de maturitate, este perioada cu vânzări maxime, profitabilitate mare și fluxuri monetare importante. Produsul este foarte bine cunoscut pe piață.

Stadiul declinului, când vânzările scad dintr-o dată (de exemplu: industria modei) sau scad treptat (de exemplu: industria tutunului). Cauzele scăderii vânzărilor pot fi:

necesitatea produsului dispare;

apariția unui produs mai bun sau mai ieftin;

clienții s-au săturat de produs.

După o scădere importantă a vânzărilor, produsul este scos de pe piață. Pentru a evita riscul scăderii vânzărilor și, implicit, a profitabilității firmei, produsul trebuie reînnoit în stadiul de maturitate. Fie produsul existent este îmbunătățit, fie se propune pieței un produs nou, care să îl înlocuiască.

Firma trebuie să cunoască în permanență stadiul de dezvoltare în care se află produsele sale, pentru a propune noi produse în momentul în care cele anterioare ajung la stadiul de maturitate, evitând astfel scăderile de vânzări care pot duce la o lipsă de lichiditate și, mai grav, la faliment.

Tehnologia folosită – o tehnologie modernă conduce la costuri mai mici, ceea ce înseamnă posibilitatea de a stabili prețuri mai atractive și un avantaj față de concurență.

Capacitatea managerială – echipa de management este foarte importantă pentru realizarea obiectivelor firmei. În cazul întreprinderilor mici și mijlocii, întreprinzătorul trebuie să aibă anumite calități personale, îndemânări și competențe pentru a reuși să conducă firma cu succes.

Managementul trebuie să stabilească obiectivele pe termen scurt și lung, în funcție de resursele pe care le are la dispoziție. În acest sens, gândirea strategică și capacitatea de intuiție sunt foarte importante, precum și transpunerea strategiilor în planuri de afaceri realiste pentru fiecare perioadă de activitate a firmei.

3.5.3. Analiza pieței

Clienții sunt foarte importanți pentrui orice tip de afacere. Abilitatea de a identifica și de a satisface nevoile clienților este cheia reușitei pentru afaceri. “Clientul are întotdeauna dreptate” înseamnă că atât managementul, cât și tot personalul unei firme trebuie să acorde prioritate maximă necesităților și cererilor care vin din partea clienților.

Este foarte important pentru o firmă să elaboreze un plan de marketing din punct de vedere al clienților, produselor, prețurilor, canalelor de distribuție și al competiției. Un astfel de plan trebuie să cuprindă informații despre:

Piață

dimensiunile și structura demografică pe vârste, sexe, profesiuni;

segmentul de piață pe care îl deține firma în comparație cu segmentul de piață deținut de concurență, precum și tendința de evoluție;

localizarea regională a clienților;

posibilități de segmentare a pieței;

posibilități de penetrare pe noi piețe, pentru produsele existente.

Produs

analiza punctelor forte și slabe ale produselor sau serviciilor oferite de firmă, în comparație cu cele ale concurenței;

testarea pe piață a noi produse sau servicii și evaluarea viabilităților acestora;

cercetarea pieței în vederea oferirii de pachete de produse sau servicii;

posibilitatea de a reconfigura sau de a transforma produsele și serviciile existente.

Promovare și reclamă

selectarea canalelor optime de promovare a produselor și analiza eficienței actualelor programe de promovare și reclamă;

evaluarea tehnicilor și practicilor de vânzare și a sistemului de motivare vizând vânzările;

compararea cu programele de promovare ale concurenței.

Preț

compararea cu prețurile practicate de concurență;

efectul schimbărilor de preț asupra cererii de produse și servicii.

Plasare (distribuție)

analiza costurilor de transport;

eficiența canalelor de distribuție.

Factorii de succes ai unei afaceri

Factorii de succes ai unei afaceri pot fi grupați în următoarele categorii:

Factori tehnologici

cercetare și dezvoltare;

capacitatea de inovare (tehnologică, de produs);

expertiză în folosirea de noi tehnologii.

Factori de producție

costuri mici de producție;

calitatea procesului de producție (defecte neînsemnate, puține produse returnate);

grad mare de utilizare a mijloacelor fixe;

acces ușor la materiile prime;

productivitate mare a muncii;

flexibilitate a procesului de producție pentru un număr însemnat de modele și dimensiuni.

Factori de distribuție

spații mari pentru comerțul cu amănuntul;

magazine proprii de desfacere în cazul firmelor productive;

rețea importantă pentru comerțul cu ridicata;

costuri mici de distribuție;

distribuție rapidă;

locații în zone comerciale importante.

Factori de marketing

personal de vânzări bine pregătit și eficient, personal plăcut și curtenitor;

asigurarea activității de service și asistență tehnică;

ambalaje atractive;

perioadă de garanție pentru produse și servicii;

promovare și reclamă adecvate;

imagine bună pe piață.

Factori de management

strategie de dezvoltare adecvată;

structură organizațională eficientă;

expertiză și experiență în domeniu a managementului superior;

abilitatea de a răspunde prompt la schimbările de mediu și piață;

sistem informatic eficient.

acces la surse de finanțare.

Cap. IV – Plan de afaceri SC Aldi Livi ’93 SRL

Scopul și obiectivele planului de afaceri

Prezentul plan de afaceri are ca principal scop obținerea unui credit bancar pe termen scurt sau mediu în sumă de 935.254,16 euro și a unei scrisori de garanție bancară în sumă de 171.267,00 EUR în favoarea S.C. HEINEKEN S.A., pentru atingerea obiectivului de extindere al activității de distribuție în judetele Botosani și Suceava al produselor apartinând acestui mare producător și nu numai.

Punctul de plecare al solicitării creditului a apărut ca urmare a negocierilor pe care S.C. ALDI LIVI 93 S.R.L. le-a avut în principal cu S.C. HEINEKEN S.A., primind permisiunea de a dezvolta rețeaua de distribuție în județele Botosani și Suceava, sustinut de planurile de targete și infrastructură emise de S.C. HEINEKEN S.A. Deasemenea societatea se află în discuții avansate cu SC Tymbark SA pentru distribuția și în județul Suceava. În afară de produsele SC Romaqua SA, celelalte produse din portofoliul societății pot fi distribuite și în județul Suceava.

Elaborarea prezentului studiu s-a bazat in principal pe urmatoarele surse documentare:

evoluția activității economico – financiare până în prezent;

oferte de preț ale furnizorilor;

prețuri practicate până în prezent atât la cumpărare, cât și la vânzare;

planurile de extindere întocmite de S.C. HEINEKEN S.A.

Produse / servicii oferite – produsele oferite sunt în principal cele distribuite în prezent: bere din gama de produse HEINEKEN, băuturi răcoritoare și apă BORSEC, produse TYMBARK (sucuri, produse instant de ciocolată și cafea), vinuri produse de VINEXPORT TRADE MARK S.A. dar la acestea se vor adăuga în viitor și alte produse, dat fiind faptul ca societatea continuă să atragă în continuare mari producători de băuturi și mărfuri alimentare.

Pentru realizarea celor de mai sus este necesară închirierea a două noi spații de depozitare în judetul Suceava și amenajarea acestora în scopul stocării mărfurilor, achiziționarea unui număr suplimentar de mijloace de transport și echipamente de manevrare a mărfurilor, achiziționarea de tehnică de calcul și soft aferent pentru gestionarea mărfurilor, achiziționarea de mobilier, asigurarea stocului de marfă necesar rulării acestuia conform cifrei de afaceri anticipate și angajarea unui număr suplimentar de personal salariat.

Prezentarea agentului economic

4.2.1. Date de identificare ale agentului economic

S.C. ALDI LIVI 93 S.R.L. a fost înființată în anul 1993 având numărul de înregistrare la Registrul Comertului J 07/947/1993, Cod Unic de Înregistrare: RO 4739562, cu sediul în localitatea Botosani, str. Progresului nr. 6, judetul Botosani.

Contact: administrator – Panțiru Radu Gabriel

telefon – 0231/511.111 ; fax – 0231/511.111 ; mobil – 0730.338.617

mail : [anonimizat]

4.2.2. Istoricul agentului economic

Societatea a fost înființată în 1993 ca firmă de distribuție pe piața județului Botoșani în domeniul distribuției de băuturi alcoolice, țigări și produse alimentare. Activitatea pe scurt a societății arată astfel:

1993 – 1996 – en-gros și en-detail

1995 – 2004 – distribuitor BERMAS

1996 –1998 – începe distribuția diferitelor produse

1998 – 2003 – distribuitor TUBORG

1999 – devine distribuitor VINCON

1999 – devine distribuitor DUMALEX

1999 – devine distribuitor Agricola Internațional

2000 – distribuitor DORNA lactate

2003 – devine distribuitor ROMAQUA

2003 – devine distribuitor BRAU UNION( Heineken)

2005 – devine distribuitor VORONA

2005 – devine distribuitor Grandiss

2005 – devine distribuitor Vinexport

2006 – devine distribuitor Tymbark

4.2.3. Forma juridică și obiectul de activitate și structura acționariatului

S.C. ALDI LIVI 93 S.R.L. este organizată din punct de vedere juridic in baza Legii nr. 31/1990 ca societate comercială cu răspundere limitata.

Principalul obiect de activitate al societății îl reprezinta Comerțul cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi și tutun încadrate în clasificatorul CAEN conform cu HG nr.656/1997 la nr. 5139, 5211.

Structura acționariatului

4.3. Analiza pieței

4.3.1. Produse și / sau servicii oferite

Societatea comercială ALDI LIVI 93 S.R.L. este o societate ce desfasoară activități comerciale ce vizează în primul rând distribuția produselor alimentare, activitate înscrisa în Codul de clasificare al activitatilor din Romania la nr. 5139 si 5211.

Produsele comercializate de către S.C. ALDI LIVI 93 S.R.L. sunt bunuri de larg consum, destinate consumatorilor finali, prin vânzarea de către clientii firmei a bunurilor către populatie și reprezentând astfel veriga de legătura între producătorii bunurilor și detailisti, cei care desfac produsele direct către populatie. Produsele sunt indentificate prin numele de marcă asociat acestora, bucurandu-se astfel de un renume ce asigură individualizarea ofertei. Numele de marcă al produselor comercializate, elementul esential al strategiei produsului, asigură societății poziționare și fortă în lupta cu concurența.

Relațiile comerciale de parteneriat dintre societatea comercială, în calitate de distribuitor, și producătorii mărcilor asociate produselor, duc la recunoașterea legăturii dintre marca și produs, aceasta generând faptul că nu se poate vorbi despre produsele comercializate fără a-i prezenta și pe producătorii acestora, care au imprimat, prin calitate, produselor un renume, și cu care societatea are încheiate contracte de colaborare pe termen lung.

Principalii furnizori ai firmei sunt: HEINEKEN ROMANIA, ROMAQUA GROUP, Tymbark Maspex Romania si VINEXPORT TRADE-MARK S.A.

Înființată în 1998, compania care face parte din Grupul HEINEKEN încă din anul 2000, BRAU UNION, este liderul pieței de bere din România. În luna martie 2007, BRAU UNION România și-a schimbat denumirea în HEINEKEN ROMANIA. Compania HEINEKEN este numarul unu în Europa, numărul patru în lume și cel mai mare distribuitor si producător de bauturi din Europa de Vest. Heineken este marca premium cea mai valoroasa la nivel mondial, prezenta in aproape toate tarile din lume, cu adevărat un brand global, disponibil în peste 170 de țări.

De când a intrat pe piața din România, HEINEKEN a adus numeroase inovații în ceea ce privește ambalajul și campanile de advertising, fiind prima companie de pe piața locală care a lansat o bere premium într-un ambalaj PET – Ciuc PET la 1L. Această inovație a fost urmată, la sfârșitul anului 2006, de Ciuc Winter, care a fost foarte bine primit de consumatori. De asemenea, marca Golden Brau a intrat și pe segmentul de PET la 2 L, fiind introdusă pentru prima dată și folia de protecție pentru gâtul sticlei. HEINEKEN ROMANIA este prezentă pe piața de bere din România prin cele patru fabrici din Miercurea Ciuc, Hateg, Constanta și Craiova.

Portofoliul HEINEKEN ROMANIA acoperă toate segmentele pieței: Heineken, Zipfer (import), Gösser, Schlossgold, Silva, Ciuc, Golden, Brau, Bucegi, Gambrinus, Harghita și Hațegana.

ROMAQUA GROUP, societate cu capital integral autohton și privat, a realizat în ultimii ani investitii importante care se ridică pâna acum la peste 50 mil. euro, mizând în primul rând pe tehnologii si echipamente de vârf la nivel mondial, care sa asigure obtinerea unui produs finit cu cel mai înalt standard calitativ. Astfel, preocuparea pentru un standard calitativ înalt a facut ca ROMAQUA GROUP sa fie prima firma româneasca de îmbuteliere care a primit certificarea ISO 9001 sistemul de management al calității. Alte două sisteme de management implementate sunt HACCP (Hazard Analzsis and Critical Control Points) si IFS (International Food Standard), privind asigurarea securității produselor alimentare din punct de vedere igienico-sanitar, certificate de catre renumita firma germana TUV CERT. încrederea în capacitatea organizatiei si trecerea la TQM au condus în anul 2004, la câstigarea TROFEULUI celei de-a patra ediții a competitiei Premiul Român pentru Calitate J. M. JURAN. în acest fel, s-a demonstrat că prin punerea în practică a elementelor excelentei manageriale, ROMAQUA GROUP a satisfăcut așteptările tuturor detinațorilor de interese: clienți, proprii angajati, furnizori și parteneri, actionari și, nu în ultimul rând, colectivitatea socială în cadrul căreia își desfăsoară activitatea. ROMAQUA GROUP are în portofoliu o gama larga de branduri, si anume: liderul pietei românesti de apa minerala naturală Borsec, băuturile răcoritoare carbogazoase Giusto, băuturile răcoritoare plate Giusto Natura, brandul de cafea Metropolitan Caffé, apa minerală naturala Stânceni, băuturile racoritoare Brifcor si Quick Cola, două marci tradiționale românesti.

Tymbark Maspex Romania este parte componentă a Grupului Maspex Wadowice Polonia și a fost înființată în 1996. În luna decembrie 2006 compania își schimbă denumirea renuntându-se la vechea titulatura, La Festa International SRL, în favoarea celei noi Tymbark Maspex Romania SRL. Primul produs comercializat în țară, a fost Cappucino La Festa, produs ce a cucerit repede statutul de lider pe piața româneasca. Ulterior, oferta a fost largită prin introducerea pe piața a altor produse. În septembrie 1996, compania a început producția de cappucino La Festa in Romania. Poziția de lider în câteva segmente importante ale pieței de produse alimentare a fost consolidată prin aplicarea unui amplu program de investiții. 

În momentul de față Tymbark Maspex Romania produce în țară cappuccino La Festa, ciocolată calda La Festa, La Festa 3 in 1, cremă pudra pentru cafea – Coffeeta, ceaiuri instant Ekoland, cacao instant Brumi, băutura racoritoare Duo-Fruo, sucul de morcovi și fructe Tedi, nectarurile Carotella, siropurile Livada Verde, nectarurile Ciao si, nu in ultimul rand, sucurile Tymbark. Tymbark surprinde cu o noua imagine modernă și rafinată pe piața sucurilor naturale – imaginea calității și a bunului gust.

Societatea comercială VINEXPORT TRADE-MARK S.A. este înființată din anul 1969 și a functionat sub numele de Întreprinderea Comercială până în anul 1991, când și-a schimbat forma juridică în societate comercială pe acțiuni conform Legii 31/1990. După privatizare, societatea și-a păstrat obiectul principal de activitate și și-a consolidat patrimoniul achiziționând suprafețe de viță de vie pe rod  și centre de vinificație  în cele mai renumite podgorii ale zonei.

VINEXPORT TRADE-MARK S.A. produce vinuri de calitate superioară și vinuri cu denumire de origine controlată, comercializate sub marca proprie ROVINEX.

Nivelul de competitivitate pe piața al produsului – Produsele de marcă comercializate protejează oferta, iar impunerea mărcii pe piață asigură fidelizarea clienților și câstiguri sigure în detrimentul ofertei concurenților. Marca îi ajută pe cumpărători să identifice produsele care le pot oferi satisfacțiile dorite, înlăturând riscurile legate de achiziția produselor, ceea ce determină adoptarea deciziei de cumpărare cu mai multă operativitate.

4.3.2. Concurență, avantaje competitive

Concurența, în judetul Botoșani, este reprezentată de S.C. ETA S.RL. Botoșani, Ecuator Suceava, S.C. STEL S.R.L. similare celor vândute de societatea ALDI LIVI 93 S.R.L. Având în vedere tradiția, prețul și calitatea superioară a produselor firmei, executate cu o tehnologie superioară, venind în întâmpinarea dorințelor cumpărătorilor, concurența nu reprezintăș deocamdată un pericol.

4.3.3. Metode de promovare utilizate

Campania de promovare a tuturor produselor este asigurată în primul rând de producători, ceea ce asigura societății o desfacere a produselor fără majorarea nejustificată a costurilor privind publicitatea, fiind temeinic fundamentată și desfasurata cu tehnici mass-media și instrumente adecvate (spoturi publicitare, afișe, pliante, cataloage etc).

Diversitatea produselor comercializate asigură societății venituri din vânzare relativ constante, pe toată perioada anului calendaristic, în ciuda faptului că unele produse sunt relativ sezoniere, în sensul că vânzarea acestora crește într-o anumită perioadă a anului și scade în alta. În acest sens, exemplificăm prin faptul că, dacă vânzarea berii, a apei și a sucurilor atinge apogeul în perioada verii și scade vânzarea la ceaiuri și bauturi calde, în perioada rece a anului, situatia se schimbă, menținându-se o desfacere constantă, chiar dacă mai redusă și în perioada de extrasezon.

4.3.4. Canale de distribuție a produselor

Cu fiecare client în parte, societatea are încheiate contracte de colaborare, vânzarile către aceștia având la bază o serie de documente ce preced cumpărarea efectivă: oferte, comezi, etc. Relațiile comerciale cu partenerii sunt foarte strânse, cunoașterea fiecăruia dintre acestia, spre deosebire de vanzarea către populatie, conferă societății un avantaj prin cunoașterea nevoilor fiecăruia în parte în vederea satisfacerii acestora.

Desfacerea produselor către aceștia se individualizează, luându-se în considerare pentru fiecare client – locația, tipul de vânzare, volumul desfacerii etc. Pe baza acestor criterii se fixează prețurile produselor, modalitatea de încasare a acestora, discounturile acordate, promoțiile, facilităti de plată etc. În vederea atingerii obiectivelor firmei, de a câștiga o anumită cotă de piață, prin cresterea vânzărilor și a numărului de clienți, de a îmbunătăți imaginea firmei și a-i asigura o poziție superioară pe piață produselor similare, negocierea preturilor produselor se efectuează cu fiecare client în parte, astfel încat să se obtină profitul dorit, fidelizarea cumpărătorilor și înlaturarea concurentei.

Distribuția produselor comercializate se efectuează de catre S.C. ALDI LIVI 93 S.R.L. din depozitul propriu, prin personal calificat (agenți comerciali și livrători), cu mijloace de transport proprii, direct la punctele de desfacere ale clienților. Livrările se efectuează periodic, de regulă saptămânal, sau ori de câte ori cererea crescuta a produsului de către populație impune suplimentarea comenzii clienților către societate. Eficiența distribuției de mărfuri stabilită de latura managerială a unității are în vedere în primul rând existanța unui flux facil de manevrabilitate a produselor, printr-o organigramă a circulației mărfurilor care să nu producă blocaje în sistem și o rulare în condiții optime și timp util a bunurilor solicitate de clienti. Echipele de lucrători comerciali sunt instruiți și știu cu precizie care sunt atribuțiunile în acest sens prin asigurarea flexibilității în relația intrări marfuri – depozitare – livrare clienti.

4.4 Analiza financiară (cantitativă)

Analiza financiară are ca obiectiv aprecierea stării de performanță financiară a societății la 31.12.2007 și evoluția acesteia pe ultimele două exerciții financiare.

Principalele scopuri urmărite sunt:

aprecierea rezultatelor financiare obținute;

evidențierea modalităților de realizare a echilibrului financiar;

examinarea randamentului capitalului investit;

evaluarea riscurilor.

Rezultatele analizei pot fi utilizate pentru:

fundamentarea deciziilor de gestiune;

elaborarea unui diagnostic global strategic;

fundamentarea politicilor de dezvoltare.

Sursele utilizate în procesul de analiză au fost:

situațiile financiare anuale (2005 – 2007);

planul de afaceri și anexele acestuia;

alte materiale de documentare din evidența contabilã.

Indicatorii utilizați în cadrul procesului de analiză sunt:

Evoluția cifrei de afaceri;

Evoluția profitului brut și a profitului net;

Profitabilitatea;

Lichiditatea curentă și lichiditatea imediată;

Solvabilitatea;

Rulajul creanțelor, al stocurilor și al furnizorilor;

Gradul de îndatorare și levierul financiar.

Acești indicatori sunt prezentați pe larg în Anexa nr. 18 – Indicatori financiari. Pentru fundamentarea deciziei de creditare, performanța financiară a societății a fost evaluată printr-un scoring. Astfel, fiecărei valori a indicatorilor obligatorii utilizați în analiza cantitativă, i se acordă un punctaj, conform tabelului de mai jos.

4.5. Analiza non – financiară (calitativă)

În ceea ce privește analiza non – financiară (calitativă), sunt urmăriți următorii indicatori:

Calitatea managementului;

Calitatea acționariatului;

Calitatea politicii comerciale;

Condițiile de piață;

Garanțiile primite în garantarea creditelor.

Calitatea managementului și a acționariatului – având în vedere că acționarii principali au și calitatea de administratori ai firmei, calitatea managementului și a acționariatului for fi studiate simultan. Viitorul extinderii activitatii de distributie realizat de S.C. ALDI LIVI 93 S.R.L. Botosani are ca pilon principal trecutul si evolutia plina de succes de la preluarea societatii de actualii actionari in decembrie 2004. Din acel moment a crescut semnificativ volumul de marfa rulat fara a se omite efortul de eficientizare al costurilor prin reinnoirea parcului auto, angajarea de personal cu experienta fara implicarea unor costuri mari de calificare si utilizarea tehnologiei informatiei (soft specializat de gestiune, palm-uri pentru comenzi, telefonie mobila) in controlul si sustinerea deciziilor manageriale. Calitatea managementului rezultă în primul rând din traiectoria pozitivă pe care o are societatea de la preluarea acesteia de către actualii acționari. Creșterea cifrei de afaceri este, de asemenea, rezultatul unui bun management care a permis castigarea unui numar mai mare de clienti prin diversificarea categoriilor de produse livrate.

Calitatea politicii comerciale – în ceea ce privește calitatea politicii comerciale, se vor urmări în special analizarea celor 4P (produs, preț, promovare, plasare), precum și principalele avantaje competitive ale societății fața de concurență.

Produsul – Produsele comercializate de către S.C. ALDI LIVI 93 S.R.L. sunt bunuri de larg consum, destinate consumatorilor finali, prin vânzarea de către clientii firmei a bunurilor către populatie și reprezentând astfel veriga de legătura între producătorii bunurilor și detailisti, cei care desfac produsele direct către populatie. Produsele sunt indentificate prin numele de marcă asociat acestora, bucurandu-se astfel de un renume ce asigură individualizarea ofertei. Produsele de marcă comercializate protejează oferta, iar impunerea mărcii pe piață asigură fidelizarea clienților și câstiguri sigure în detrimentul ofertei concurenților. Marca îi ajută pe cumpărători să identifice produsele care le pot oferi satisfacțiile dorite, înlăturând riscurile legate de achiziția produselor, ceea ce determină adoptarea deciziei de cumpărare cu mai multă operativitate.

Promovarea produselor – campania de promovare a tuturor produselor este asigurată în primul rând de producători, ceea ce asigura societății o desfacere a produselor fără majorarea nejustificată a costurilor privind publicitatea, fiind temeinic fundamentată și desfasurata cu tehnici mass-media și instrumente adecvate (spoturi publicitare, afișe, pliante, cataloage etc). Diversitatea produselor comercializate asigură societății venituri din vânzare relativ constante, pe toată perioada anului calendaristic, în ciuda faptului că unele produse sunt relativ sezoniere, în sensul că vânzarea acestora crește într-o anumită perioadă a anului și scade în alta.

Prețul – prețul de vanzare al produselor este format din prețul unitar aprovizionare – desfacere și cota de adaos comercial practicată. O altă categorie de venituri care au o importanță mare, nu ca volum ci ca și profitabilitate, o reprezintă veniturile financiare reprezentate de discount-urile obținute de la S.C. HEINEKEN S.A. pentru cantitățile de mărfuri vândute și care reprezintă o pondere foarte mare din totalul discount-urilor societății precum si discounturile primite pentru celelalte tipuri de produse. Reducerile comerciale ce urmează a fi primite de la S.C. HEINEKEN S.A. sunt functie de hectolitri vânduți în fiecare lună pentru care valoarea discountului pe hectolitru a fost calculată ca o medie din ultimele patru luni de vânzări.

Plasarea (distribuția produselor) – cu fiecare client în parte, societatea are încheiate contracte de colaborare, vânzarile către aceștia având la bază o serie de documente ce preced cumpărarea efectivă: oferte, comezi, etc. Relațiile comerciale cu partenerii sunt foarte strânse, cunoașterea fiecăruia dintre acestia, spre deosebire de vanzarea către populatie, conferă societății un avantaj prin cunoașterea nevoilor fiecăruia în parte în vederea satisfacerii acestora. Desfacerea produselor către aceștia se individualizează, luându-se în considerare pentru fiecare client – locația, tipul de vânzare, volumul desfacerii etc. Pe baza acestor criterii se fixează prețurile produselor, modalitatea de încasare a acestora, discounturile acordate, promoțiile, facilităti de plată etc. În vederea atingerii obiectivelor firmei, de a câștiga o anumită cotă de piață, prin cresterea vânzărilor și a numărului de clienți, de a îmbunătăți imaginea firmei și a-i asigura o poziție superioară pe piață produselor similare, negocierea preturilor produselor se efectuează cu fiecare client în parte, astfel încat să se obtină profitul dorit, fidelizarea cumpărătorilor și înlaturarea concurentei.

Avantaje competitive – având în vedere tradiția, prețul și calitatea superioară a produselor firmei, executate cu o tehnologie superioară, venind în întâmpinarea dorințelor cumpărătorilor, concurența nu reprezintă deocamdată un pericol.

Condițiile de piață – Societatea comercială ALDI LIVI 93 S.R.L. este leader de piață în județul Botoșani în ceea ce privește distribuția produselor alimentare, băuturilor răcoritoare și alcoolice. Societatea își desfășoară activitatea pe o piață locală stabilă, și urmărește penetrarea agresivă a pieței județelor limitrofe, în primul rând județul Suceava.

Concurența, în judetul Botoșani, este reprezentată de S.C. ETA S.RL. Botoșani, Ecuator Suceava, S.C. STEL S.R.L. similare celor vândute de societatea ALDI LIVI 93 S.R.L. Având în vedere tradiția, prețul și calitatea superioară a produselor firmei, executate cu o tehnologie superioară, venind în întâmpinarea dorințelor cumpărătorilor, concurența nu reprezintă deocamdată un pericol.

Produsele comercializate de către S.C. ALDI LIVI 93 S.R.L. sunt bunuri de larg consum, destinate consumatorilor finali, prin vânzarea de către clientii firmei a bunurilor către populatie și reprezentând astfel veriga de legătura între producătorii bunurilor și detailisti, cei care desfac produsele direct către populatie. Produsele sunt indentificate prin numele de marcă asociat acestora, bucurandu-se astfel de un renume ce asigură individualizarea ofertei. Numele de marcă al produselor comercializate, elementul esential al strategiei produsului, asigură societății poziționare și fortă în lupta cu concurența.

Principalii furnizori ai firmei sunt firme de renume: HEINEKEN ROMANIA, ROMAQUA GROUP, Tymbark Maspex Romania si VINEXPORT TRADE-MARK S.A.Relațiile comerciale de parteneriat dintre societatea comercială, în calitate de distribuitor, și producătorii mărcilor asociate produselor, duc la recunoașterea legăturii dintre marca și produs, aceasta generând faptul că nu se poate vorbi despre produsele comercializate fără a-i prezenta și pe producătorii acestora, care au imprimat, prin calitate, produselor un renume, și cu care societatea are încheiate contracte de colaborare pe termen lung.

Principalii clienți ai firmei sunt reprezentați de magazine cu obiect de activitate comercializarea produselor alimentare, a băuturilor răcoritoare și alcoolice. Societatea are legături permanente cu aceștia, contractele fiind reînnoite an de an.

Garanțiile primite în garantarea creditelor – în ceea ce privește garantarea creditului și a scrisorii de garanție contractate, acestea vor fi garantate cu garanții reale (ipoteci asupra imobilelor aflate în proprietatea societății și gajuri fără deposedare asupra mijloacelor de transport aflate de asemenea în proprietatea societății), evaluate la valoarea de piață. Garanțiile primite prezintă o siguranță maximă pentru recuperarea creditului acordat în caz de imposibilitate de plată a societății

Concluziile analizei calitative sunt următoarele:

Echipa de conducere este calificată și are experiență îndelungată în domeniul în care firma își desfășoară activitatea; de asemenea acționarii firmei sunt și managerii acesteia. Conducerea eficientă a afacerii se reflectă și în evoluția în timp a indicatorilor economico – financiari;

Societatea este leader de piață în zonă, iar concurența nu reprezintă un pericol;

Produsele comercializate sunt bunuri de larg consum, neexistând pericolul scăderii cererii pentru aceste produse;

Societatea are legături permanente atât cu furnizorii, cât și cu clienții.

La fel ca și în cazul indicatorilor cantitativi, fiecărei valori a indicatorilor utilizați în analiza calitativă, i se acordă un punctaj, conform tabelului de mai jos.

Total punctaj acordat la cele două componente (cantitativă și calitativă): 75 puncte

4.6. Categoria de performanță financiară și decizia de creditare

În funcție de punctajul total, obținut prin însumarea punctajului acordat la fiecare indicator aferent celor două componente de mai sus, clientul se încadrează, conform tabelului de mai jos, într-una din categoriile (clasele) de performanță financiară:

Categoria (clasa) finală rezultată din tabelul de mai sus este: A

Societatea s-a încadrat în Categoria de finanțare A, ceea ce denotă că performanțele financiare ale societății sunt foarte bune, iar garanțiile oferite de aceasta dau o siguranță maximă, iar riscul de creditare este minim. În această situație, Comitetul de risc a dat aviz favorabil acordării creditului.

4.7. Concluziile planului de afaceri

Prezentul plan de afaceri s-a dorit a crea o imagine cat mai fidela a evolutiei societatii ALDI LIVI 93 si potentialului acestei firme de a face fata cu success oricaror planuri de dezvoltare.

Pentru realizarea acestor obiective, societatea are in vedere ca resursele financiare proprii de care dispune sunt limitate, iar crearea unei structuri (atat din punct de vedere material, cat si uman), care sa permita extinderea pietei – sa se dubleze practic din punct de vedere geografic, presupune eforturi financiare deloc neglijabile, dar care pot fi eliminate prin contractarea imprumutului de la Banca Romaneasca Botosani.

Proiectiile contului de rezultate si al fluxului de lichiditati vin sa intareasca inca o data atat succesul echipei de conducere in extinderea pe noi piete de desfacere si dezvoltarea celor existente cat si capacitatea de realizare profitabilitatii pe termen mediu si lung al afacerii cu posibilitatea de restituire aproape in totalitate a surselor atrase din credite de finantare (banci si societati de leasing financiar).

Concluzii

Din analiza indicatorilor economico – financiari, a evoluției acestora pe ultimele exerciții financiare, rezultă potențialul acestei firme de a face fata cu success planurilor de dezvoltare propuse. Se poate observa că, an de an, societatea a înregistrat creșteri ale cifrei de afaceri, ale activelor și profitului net.

Proiecțiile contului de rezultate și al fluxului de lichidități vin să întarească, încă o dată, capacitatea de realizare profitabilității pe termen mediu si lung al afacerii cu posibilitatea de restituire în totalitate a surselor atrase din credite de finantare.

Viitorul extinderii activității de distribuție realizat de S.C. ALDI LIVI 93 S.R.L. Botoșani are ca pilon principal trecutul și evolutia plină de succes de la preluarea societății de către actualii acționari în decembrie 2004. Calitatea managementului rezultă în primul rând din traiectoria pozitivă pe care o are societatea de la preluarea acesteia de către actualii acționari. Creșterea cifrei de afaceri este, de asemenea, rezultatul unui bun management care a permis castigarea unui numar mai mare de clienti prin diversificarea categoriilor de produse livrate. Succesul echipei de conducere s-a concretizat în extinderea activității pe noi piețe de desfacere și dezvoltarea celor existente.

Societatea comercială ALDI LIVI 93 S.R.L. deține poziția de leader de piață în județul Botoșani în ceea ce privește distribuția produselor alimentare, băuturilor răcoritoare și alcoolice. Societatea își desfășoară activitatea pe o piață locală stabilă, an de an menținându-și și consolidându-și poziția, și urmărește penetrarea agresivă a pieței județelor limitrofe, în primul rând județul Suceava, făcând față cu succes concurenței.

Scopul contractării creditului îl reprezintă extinderea activității în județele învecinate, iar garanțiile propuse au siguranță maximă, putând acoperi creditul în caz de imposibilitate de plată a societății.

În aceste condiții, banca propune acordarea creditului.

Bibliografie

Rusu, C., Diagnostic Economico – Financiar, vol. I si II, Editura Economică – Colectia CETEX, 2006.

Turliuc, V., ș. a, Monedă și Credit, Editura Economică, Chișinău, 2005.

Mărgulescu, D., Diagnostic economico-financiar: concepte, metode, tehnici, Editura Romcart, București, 1994.

Condurache, Gh., Management General, Note de curs, CETEX, 2006 – 2007.

Luca, G., Managementul Marketingului, Note de curs, CETEX, 2006 – 2007.

Răduț, R., Principii de Creditare. Analiza clientului, Institutul Bancar Român, 2006.

Daneti, L., Analiza financiară în creditare, Institutul Bancar Român, 2006.