Analiza Economica pe Exemplul Unei Societati Comerciale

Academia de Studii Economice

Facultatea de Finanțe Asigurări Bănci și Burse de Valori

Analiza financiară pe exemplul unei societăți comerciale

– S.C. Biofarm S.A –

Coordonator științific:

Profesor univ. Dr. in Științe Economice Mitroi Adrian

Absolvent:

Dorobanțu I. Claudiu Ionuț

Grupa 1547

București

2016

Cuprins

Introducere …………………………………………………………………………………………………………. 03

Capitolul I. ……………………………………………………………………………………………………… 04

Necesitatea analizei ca metodă a cunoașterii și tipurile de analiză economică……. 04

Tipologia analizei economico-financiare ……………………………………………………… 05

Scopul analizei financiare ………………………………………………………………………….. 08

Instrumente prin care se realizează analiza financiară …………………………………… 08

Diagnosticul financiar pe baza informațiilor degajate de bilanț ……………………… 09

Capitolul II. …………………………………………………………………………………………………… 12

Analiza bilanțului ……………………………………………………………………………………. 12

Analiza echilibrului financiar…………………………………………………………………….. 14

Analiza lichidității și solvabilității ……………………………………………………………… 18

Capitolul III. …………………………………………………………………………………………………. 20

3.1. Analiza contului de profit și pierdere ………………………………………………………….. 20

3.2. Analiza structurii contului de profit și pierdere a companiei …………………………

3.3. Soldurile intermediare de gestiune …………………………………………………………….

3.4. Capacitatea de autofinanțare …………………………………………………………………….

3.5. Analiza cash-flow-ului întreprinderii ………………………………………………………..

Capitulul IV. ……………………………………………………………………………………………….

4.1. Analiza rentabilității și a riscului ……………………………………………………………..

Concluzii …………………………………………………………………………………………………….

Bibliografie ………………………………………………………………………………………………..

Introducere

În prezenta lucrare, “Analiza financiară pe exemplul unei societăți comerciale”, am ales ca și analiză financiară a activității, societatea S.C. Biofarm S.A.

De-a lungul timpului piața farmaceutică din România s-a confruntat în primul rând cu măsurile administrative asimilate în ultimii ani (prelungirea termenelor de plată a medicamentelor compensate, introducerea sistemului clawback sau modul de calculare a prețurilor medicamentelor generice), iar în al doilea rând cu efectele determinate de criza economico-financiară.

Principalul scop al prezentei lucrări este acela de a ne arăta cum această societate a reușit să treacă peste efectele enumerate mai sus, dar și ce elemente mai trebuiesc îmbunătățite pentru o activitate cât mai bună a companiei.

Obținerea rezultatelor în urma analizei societății sunt importante în primul rând pentru companie însăși, dar și pentru investitori, pentru directorii altor societăți din industria farmaceutică, pentru bănci etc. Intervenția investitorilor reprezintă o modalitate foarte bună pentru a se putea ridica pe piață compania. Cu cât acestia iși pot face o idee mai detaliată despre activitatea societății, cu atât mai bine și mai repede aceștia pot lua decizia de a investii sau nu în companie. În funcție de punctele tari și slabe ale societății, alte companii farmaceutice iși vor putea imbunătații propria activitate, prin această tactică devenind poate concurenți mult mai puternici. Cunoscând aceste puncte tari si slabe ale societății, la un moment dat, compania poate să iși îmbunătățească activitatea pe viitor, in acest fel modificând poziția concurențială pe piață. Băncile au un rol destul de important, deoarece din ce în ce mai multe companii apeleaza la un credit financiar. Acestea, cunoscând principalii indicatori financiari ai societății, aleg daca acordă sau nu creditul cerut.

Structura lucrării este pe patru capitol mari, primul dintre ele cuprinzând aspectele teoretice legate de analiza financiară, scopul acesteia, și instrumentele prin care aceasta analiză se poate realiza.

Cel de al doilea capitol este reprezentat de analiza bilanțului companiei S.C. Biofarm S.A. în care am făcut o scurtă prezentare a companiei, urmând mai apoi să evidențiez aspectele legate de echilibrul financiar al companiei, de solvabilitate și nu în ultimul rând de lichidate.

În cel de al treilea capitol am reprezentat analiza contului de profit și pierdere urmând să prezint soldurile intermediare de gestiune, capacitatea de autofinanțare a societății cât și cash-flow-ul acesteia, urmând ca în ultimul capitol să analizez rentabilitatea și riscul companiei.

La finalul lucrării sunt prezentate concluziile care se pot desprinde cât și explicațiile privind îndeplinirea obiectivelor analizei financiare a companiei S.C. Biofarm S.A.

Capitolul I

Necesitatea analizei ca metodă a cunoașterii și tipurile de analiză economică

În scopul cunoașterii fenomenelor, al depistării legăturilor cauzale apare necesară analiza – o metodă de cercetare bazată pe descompunerea unui întreg (fie el obiect, fenomen, proces) în elementele, laturile sau trăsăturile sale componente, precum și stabilirea factorilor și a cauzelor care l-au generat, în scopul relevării naturii, locului, însemnătății și necesității lor în cadrul întregului respectiv.

Cu ajutorul analizei este posibilă deci cunoașterea realității obiective în toată complexitatea sa.

Așadar cu ajutorul analizei și sintezei omul cercetează lucrurile, fenomenele și procesele din realitate, le descoperă structura, le verifică, stabilește relații de cauzalitate, factorii care le generează, descoperă legile formării și desfășurării lor, și pe această bază, formulează decizii privind activitatea de viitor. Cunoașterea completă a unei activități a obiectelor, a fenomenelor, necesită îmbinarea într-o unitate a analizei și sintezei ca mijloace ale cunoașterii.

Analiza economico-financiară cercetează activitățile sau fenomenele din punct de vedere economic, respectiv al consumului de resurse și al rezultatelor obținute. Esențialul în analiza economică îl constituie luarea în considerare a relațiilor stuctural funcționale și a celor de cauză-efect.

Complexitatea studierii relațiilor cauză-efect este amplificată în condițiile anlizei fenomenelor economice, ca urmare a caracterului deosebit de complex al acestor fenomene. Nu pot fi minimalizate o serie de aspecte din care derivă caracterul complex al anlizei cauzale a fenomenelor economice cum ar fi:

același efect poate fi produs de cauze diferite,

aceași cauză poate produce efecte diferite,

efecte diferite se pot combina dând o rezultantă a complexului de acțiuni sau forțe,

complexitatea și intensitatea cauzei pot determina nu numai intensitatea fenomenului ci și calitatea lui.

în fenomenul analizat pot apărea și însușiri pe care nu le avusese nici un element al fenomenului.

în realitatea obiectivă însușirile esențiale se amestecă cu cele neesențiale, secundare sau întâmplătoare.

Asemenea aspecte trebuie avute în vedere în toate etapele pe care le parcurge analiza economică.

În fine selectarea specificului cercetării fenomenelor economice este de natură să sublinieze primatul analizei calitative în raport cu studiul cantitativ.

Tipologia analizei economico-financiare

Diversitatea activităților desfășurate de către o întreprindere reclamă necesitatea utilizării mai multor tipuri de analiză, care pot fi structurate după mai multe criterii. Se impune o clasificare a multiplelor tipuri de analize, pe baza acestor criterii, deoarece, astfel, deciziile pot fi direcționate și fundamentate în raport de laturile, cerințele sau segmentele analizate, analize care pot fi structurate astfel:

a) În funcție de raportul dintre momentul în care se efectuează analiza și momentul desfășurării fenomenului, distingem:

– analiza retrospectivă sau post-factum;

– analiza curentă;

– analiza previzionala sau prospectivă.

Analiza post-factum retrospectivă):

– presupune cercetarea rezultatelor întreprinderii potrivit relațiilor cauzalfuncționale și implicit evidențierea gradului de realizare a obiectivelor programate.

– surprinde prezentul și trecutul ceea ce impune crearea unei noi categorii – prin separarea prezentului de trecut.

Analiza concomitentă sau curentă:

– constă în urmărirea modului în care se îndeplinesc o serie de prevederi, sau sunt contracarate acțiunile factorilor perturbatori.

Analiza previzională sau prospectivă:

– presupune determinarea evoluției viitoare a unui fenomen economic pe baza cercetării factorilor și acțiunilor în perspectivă.

– se bazează pe variabile presupuse, incerte.

– stă la baza elaborării strategiilor de dezvoltare ale firmei.

b) Din punctul de vedere al studierii însușirilor esențiale ale fenomenului economico-financiar, întâlnim:

– analiza calitativă;

– analiza cantitativă.

Analiza calitativă:

– studiază esența fenomenului, însușirile sale de bază, factorii care îl determină.

– utilizează metoda abstractizării, stabilind modelele în care sunt prinse legăturile esențiale caracteristice fenomenelor economico-financiare.

Analiza cantitativă:

– presupune cercetarea fenomenelor economico – financiare prin determinări cantitative.

– folosește tot mai mult metodele și procedeele maUnitatea de invatareticii moderne.

c) După nivelul la care se realizează analiza, există:

– analiza microeconomică;

– analiza mezoeconomică;

– analiza macroeconomică.

Analiza microeconomică:

– vizează fenomenele economico-financiare la nivelul firmei considerată ca un sistem sau a subdiviziunilor sale organizatorice.

Analiza mezoeconomică:

– studiază fenomenele și procesele la nivelul sectorului sau al ramurii de activitate în scopul evidențierii poziției firmei pe piață, a capacității concurențiale a acesteia, a situației produselor de substituție etc.

Analiza macroeconomică:

– presupune studierea fenomenelor la nivelul economiei naționale sau al economiei mondiale, operând preponderent cu indicatori globali sau mărimi agregate.

d) După modul de urmărire în timp a fenomenelor, distingem:

– analiza statică;

– analiza dinamică.

Analiza statică :

– studiază fenomenele, precum și elementele și factorii care influențează asupra acestora la un moment dat, relevând pe baza relațiilor existente între acestea, o anumită poziție a fenomenului supus analizei.

Analiza dinamică:

– cercetează fenomenele economice în evoluția lor în timp.

e) După orizontul de timp pe care se cercetează fenomenul, distingem:

– analiza pe termen scurt;

– analiza pe termen lung.

Analiza pe termen scurt:

– se referă la unitatea de timp mai mică de un an, fiind utilizată frecvent de managementul operativ, intern.

– operează preponderent cu modele de tip determinist.

Analiza pe termen lung:

– operează cu date care depășesc termenul de un an.

– utilizează modele de tip statistic sau stocastic.

f) După criteriile de studiere a fenomenelor, distingem:

– analiza economică;

– analiza financiară, luată separat sau împreună cu prima, devenind analiză economico – financiară;

– analiza tehnico-economică.

g) În funcție de poziția analistului, distingem:

– analiza internă, pe baza informațiilor despre întreprindere deținute de către analist;

– analiza externă, realizată de parteneri externi, pe baza informațiilor furnizate de analiza financiară.

Analiza financiară reprezintă o colecție de metode, tehnici, concepte, instrumente și procedee care au ca scop formularea unei aprecieri cu privire la situația financiară a unei întreprinderi,la riscurile care îi afectează activitatea, la performanța acesteia. Prin analiza financiară,conducerea întreprinderii poate fundamenta viitoarele strategii legate de menținerea și dezvoltarea acesteia, într-un mediu al concurenței.Totodată, analiza financiară urmărește evidențierea punctelor tari și slabe ale întreprinderii,dar și evaluează capacitatea acesteia de a se dezvolta.

Întreprinderea reprezintă o entitate socio-economică de sine-stătătoare, cu o structură proprie delimitată în timp și spațiu.Aceasta se află în strânsă legătură cu partenri din exteriorul sau interiorul său. Pentru a desfășura o activitate continuă, întrepinderea formează relații de susținere cu furnizori, clienți, bănci, forță de muncă, alte insituții, etc.

Scopul analizei financiare

Un scop principal al analizei financiare reprezintă realizarea diagnosticului financiar al întreprinderii, care evidențiază punctele slabe și tari ale acesteia, elemente ce țin de potențialul managementului financiar.

Analiza financiară urmărește două părți importante: echilibrul financiar și riscul de faliment, dar și performanța financiară. Pe lângă acestea, analiza financiară mai are rolul de a regla și de a ameliora performanțele întreprinderii.

Instrumente prin care se realizează analiza financiară

Diagnosticul financiar sau analiza financiara (parte componentă a diagnosticului global al firmei) este definit în literatura de specialitate drept „studiu metodic a situației și evoluției unei întreprinderi sub aspectul structurii financiare și a rentabilității, plecând de la bilanț, contul de rezultate și alte informații oferite de întreprindere, mai ales din anexe și raportul anual”.

Sursa de date pentru analiza financiară o constituie documentele contabile de sinteză,: bilanțul, contul de profit și pierderi și anexele la bilanț, acestea din urmă oferind explicații necesare unei înțelegeri mai bune a bilanțului și contului de profit și pierdere, aducând clarificări privind politicile firmei în materie de investiții, de finanțare, de fiscalitate, de evaluare a patrimoniului.

Într-o abordare generală, pentru afacerile aflate în derulare, diagnosticul financiar cuprinde:

1. Un studiu al bilanțului, (static și dinamic, pe orizontală și pe verticală, fiecare punând în evidență corelații cu semnificații deosebite în aprecierea situației financiare a întreprinderii);

2. Un studiu al contului de rezultat pentru a studia performanțele degajate de întreprindere.

3. Analiza planului financiar pentru afacerile aflate atât la debut (cu rolul de a documenta, justifica și convinge) cât și pentru cele în derulare (în vederea unor noi investiții).

Notă: În general fiecare indicator analizat se va compara cu minimum trei repere:

– nivelul înregistrat în anii anteriori pentru a se constata evoluția indicatorului în sensul reducerii sau creșterii;

– nivelul înregistrat ca o medie în sectorul de activitate în care acționează întreprinderea analizată;

– nivelul înregistrat de cel mai important concurent din sectorul de activitate respectiv, care se constituie ca „ țintă”.

Diagnosticul financiar pe baza informațiilor degajate de bilanț

Bilanțul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ și pasiv (mijloacele și resursele) la închiderea exercițiului și în alte situații prevăzute de lege, grupate după natură, destinație și lichiditate, respectiv după natura, proveniența și exigibilitate. Elementele de pasiv vizează fondurile de care a beneficiat întreprinderea (capitalurile proprii ale asociațiilor, provizioanele, datoriile de exploatare, financiare), iar cele de activ, utilizările acestor fonduri, cu titlu durabil (active imobilizate) și cu titlu provizoriu și ciclic (active circulante).

Activul și pasivul reflectă aceeași realitate vazută sub forma mijloacelor de finanțare și a utilizării acestora la același moment, ceea ce impune echilibrul permanent între activele și pasivele bilanțului, indiferent de forma de prezentare a acestuia(tabelară sau în listă).

Pentru necesitățile de analiză financiară se are în vedere posibilitatea utilizării a următoarelor tipuri de bilanț:

– bilanț financiar (patrimonial) sau lichiditate – exigibilitate, are ca finalitate descrierea(inventarierea) patrimoniului întreprinderii și are meritul de a pune în evidență riscul de insolvabilitate al întreprinderii. Construcția acestuia se face prin gruparea elementelor de activ după criteriul lichidității iar a celor din pasiv după criteriul exigibilității. Abordarea financiară se bazează pe ipoteza lichidării întreprinderii constuind subiect de interes pentru investitori și creditori pentru că oferă informații privind capacitatea acesteia de a-și achita datoriile.

– bilanț funcțional sau economic, care regrupează posturile de bilanț pe marile funcțiuni ale întreprinderii (investiții, exploatare, trezorerie, finanțare) în scopul explicării funcționării economice a întreprinderii. Abordarea funcțională se bazează pe ipoteza continuității activității și prezintă interes pentru manageri fiind asociată unei analize interne.

În analiza bilanțului se folosesc mai multe procedee:

1. analiza bilanțului pe orizontală constă în examinarea corelațiilor dintre grupele și posturile din activul bilantului, în comparație cu cele din pasiv, evidențiind măsura în care activele imobilizate și circulante s-au format pe baza surselor financiare din pasiv (analiza echilibrului financiar);

2. analiza bilanțului pe verticală presupune studierea separată a grupelor de activ și pasiv a fiecărui post care se încadrează în grupele respective pentru a determina greutatea specifică a acestora și a modificărilor intervenite în grupele și posturile de bilanț. Ea se referă la:

– analiza structurii bilanțului și a modificărilor care au intervenit în conținutul grupelor, capitolelor și posturilor;

– analiza situației stocurilor la începutul și la sfârșitul perioadei de gestiune;

– analiza creanțelor întreprinderii;

– analiza obligațiilor întreprinderii și a posibilităților de lichidare a acestora din disponibilitățile bănești.

3. analiza combinată constă în folosirea concomitentă a celor două procedee mai sus arătate punând accent pe utilizarea metodei ratelor, fiind tipul de analiză cel mai raspândit în practică.Analiza bilanțului financiar

Bilanțul financiar se construiește prin transformarea bilanțului contabil din forma listă în forma cont, punând față în față activul cu pasivul și retratarea elementelor de activ/pasiv pentru a elimina distorsiunile existente între realitatea prezentată în documentele de sinteză și cea economico-financiară din activitatea întreprinderii.

Din acest motiv, în activitatea practică de analiză, raționamentul profesional va determina adăugarea/eliminarea anumitor elemente de corecție aplicate diverselor poziții din bilanț.

Logica bilanțului financiar se bazează pe criteriul lichidității crescătoare a activului și exigibilității crescătoare a pasivului.

Lichiditatea crescătoare a posturilor de activ are semnificația de disponibilitate din ce în ce mai mare a acestora de a deveni “lichide” și de a acoperi nevoile întreprinderii, în fruntea activului aflându-se valorile imobilizate, cele mai puțin “lichide”, iar la sfârșit disponibilitățile, cele mai “lichide”.

Exigibilitatea pasivelor reflectă calitatea unei datorii de a deveni scadentă, fiind invers proporțională cu mărimea intervalului până la scadența datoriei (cu cât intervalul până la scadență este mai mic, cu atât datoria este mai exigibilă iar cu cât intervalul până la scadență este mai mare, datoria este mai puțin exigibilă).

Capitolul II

2.1. Analiza bilanțului

Obiective:

Verifică dacă compania își poate onora angajamentele

Apreciază dacă elementele activului au cum să se transforme în bani, iar cele ale pasivului devenind scadente la termen

Dezvăluie informații referitoare la valoarea activului realizabil

Pune la dispoziție existența echilibrului economico-financiar pe termen lung, acesta menținând echilibrul pe termen scurt

De peste 90 de ani, mai exact din 1921, S.C. Biofarm S.A., este unul dintre principalii producători români de medicamente și suplimente alimentare, fiind alături de specialiștii români care împreună decoperă cele mai bune soluții pentru menținerea bunăstării și sănătății populației. În anul 2004 compania a obținut certificarea GMP (certificat pentru bune practici de producție), urmând ca în anul 2005 S.C. Biofarm S.A. să fie listată la Bursa de Valori București – Categoria I, mai apoi, în ianuarie 2015, acțiunile sale fiind încadrate la Categoria Premium. Compania se află în topul primilor trei producători de produse farmaceutice, bazată pe soluții pentru administrare orală, este una dintre principalele companii producătoare de comprimate și drajeuri din România, cât și cel mai important producător de capsule gelatinoase moi, de la noi din țară. Compania are un portofoliu bine stabilit, care cuprinde peste 200 de produse farmaceutice, acestea acoperind 61 de arii terapeutice. Principalii săi concurenți sunt: Zentiva, Antibiotice Iași, Terapia, Actavis, Ranbaxy, Gedeon Richter, Sandoz și LaborMed.

Analiza structurii patrimoniale a întreprinderii

Principalul obiectiv al analizei structurii patrimoniale este de a stabilii și în același timp de a urmării evoluția ponderilor pentru diferite elemente patrimoniale. Realizaarea acestei analize se face prin metoda retelor. Activitatea întreprinderii influențează direct caracteristicile economice, tehnice și juridice ale valorilor ratelor de structură.

Tabel 2.1. Ratele de structură ale activului, respectiv ale capitalului propriu și datoriilor

Sursă: Prelucrare proprie pe baza bilanțului

Imobilizările necorporale dețin în companiile românești o pondere foarte redusă din întreg activul, în cazul de față reprezentând mai puțin de 1% din totalul activelor. Datorită faptului că în activitatea companiei se folosesc echimanete foarte costisitoare, rata imobilizărilor corporale este mult mai mare față de rata imobilizărilor necorporale, politica de amortizare folosită fiind cea care influențează această mărime. Valoarea destul de mică a ratei imobilizărilor financiare ne arată faptul că activitatea companiei nu s-a bazat pe o politică de investiții financiare.

Datorită faptului că economia României s-a mai stabiliziat pe la sfârșitul crizei mondiale, compania a început să practice o politică de credite și față de clienții săi pentru ai atrage și a le oferii oportunitatea de a investestii bani în anumite campanii publicitare, pentru S.C. Biofarm S.A., care să le aducă mai apoi un plus atât lor cât și companiei, astfel aceasta reușind să recupereze creanțele în totalitate. Procentajul destul de mare pe care îl are rata activelor circulante, peste 60% din totalul activelor, se datorează faptului că societatea este producătoare de medicamente (aceasta trebuind să aibe rulaj continu de producție). În cazul de față, procentajul destul de mic pe care îl are rata disponibilităților în totalul activelor nu reprezintă un impact semnificativ pentru companie, deoarece o activitate bună a societății nu înseamnă neaparat o pondere mare în total active.

Sursele aflate la dispoziția companiei care au o vechime mai mare de un an la acoperirea mijloacelor economico-financiare ale companiei sunt exprimate de rata stabilității finanțării. Rata autonomiei globale, care se recomandă să fie cel puțin 1/3 din totalul capitalului propriu (în cazul de față având valori de aproximativ 80%), scoate la iveală contribuția surselor proprii folosite în totalitate la finanțarea mijloacelor economice ale companiei.

Activele societății S.C Biofarm S.A. sunt finanțate în cea mai mare parte de datoriile pe termen lung, având un procentaj de aproximativ 15% (este recomandat ca rata datoriilor sa fie sub 50%) ceea ce reprezintă o valoare foarte bună pentru întreprindere, siguranța acesteia fiind data de acest rezultat.

2.2. Analiza echilibrului financiar

Echilibrul financiar reprezintă o parte importantă în analiza financiară a întreprinderii. Acesta face legătura dintre nevoile companiei, în primul rând, și de resursele pe care le are la dispoziție compania pentru a-și putea desfășura activitatea pe un anumit segment de piață. Pentru a putea avea o siguranță a echilibrului economico-financiar trebuie ca activele pe care le obține compania să poată fi acoperite în întregime de capitalurile disponibile pe o durată de timp care să fie cel puțin egală cu perioada de viață a activelor respective.

Îndeplinirea obiectivului major al companiei (maximizarea valorii sale patrimoniale) poate avea loc numai prin menținerea echilibrului financiar și în condițiile unei activități care să fie profitabile.

Indicatorii care se folosesc în analiza echilibrului financiar sunt: situația netă (SN), fondul de rulment (FR), necesarul fondului de rulment (NFR), trezoreria netă (TN), dar și anumite rate (care au legătură cu ceilalți indicatori).

Tabel 2.2. Situație netă. Fond de rulment. Nevoia de fond de rulment. Trezorerie netă

Sursă : Prelucrare proprie

Fondul de rulment poate fi: fond de rulment propriu (FRP) și fond de rulment străin (FRS). Fondul de rulment propriu reprezintă surplusul capitalului propriu în funcție de activele imobilizate, arătând libertatea de care dispune compania în finanțarea investițiilor în active circulante, iar fondul de rulment străin (împrumutat) reprezintă datoriile la termen.

Grafic 2.1. Situație netă.Fond de rulment.Nevoia de fond de rulment.Trezorerie netă

Sursă : Prelucrare proprie

Situația netă expune averea acționarilor. O valoare pozitivă a acesteia exprimă faptul că societatea deține o gestiune economică sănătoasă, pe lângă aceasta, convenabil ar fi ca situația netă să fie de la an la an și crescătoare, lucru care nu se întâmplă și in cazul S.C. Biofarm S.A., aceasta suferind o scădere în anul 2014, ceea ce a modificat continuitatea creșterii acestui indicator. Modificarea creșterii continue datorându-se faptului că în acel an profitul net al companiei nu a mai fost reinvestit.În annul 2015 situația netă a crescut din nou atingând valoarea maximă din perioada analizată.

Fondul de rulment reprezintă realizarea expresiei echilibrului financiar pe termen lung, valoarea sa pozitivă indicând acest lucru. Societatea având un fond de rulment pozitiv, determină faptul că există o rezervă de care poate să dispună capitalurile permanente pentru a finanța activele curente nete. În cazul de față, se poate remarca cu ușurință faptul că în primii trei ani analizați, 2011-2013, fondul de rulment a avut o creștere continuă, urmând ca din anul 2014 acesta să înceapă să scadă; lucrul aceste redă o atragere suplimentară de resurse și o creștere accentuată a datoriilor pe termen scurt raportată la creșterea activelor curente. Fondul de rulment net se referă la faptul că bilanțul se reduce la părțile sale mari, aceste putând fi calculat prin două modalități: diferența dintre capitalurile permanente la activele imobilizate, abordând partea de sus a bilanțului, dar și prin diferența activelor circulante la datoriile pe termen scurt, în acest caz folosind partea de jos a bilanțului. Fondul de rulment se poate analiza atât pe baza capitalului propriu, cât și pe baza datoriilor pe termen lung și provizioanelor. Din această analiză reies doua componente ale acestui fond: fondul de rulment propriu(FRP), cât și fondul de rulment împrumutat (FRÎ). Fondul de rulment net se referă la faptul că bilanțul se reduce la părțile sale mari, aceste putând fi calculat prin două modalități: diferența dintre capitalurile permanente la activele imobilizate, abordând partea de sus a bilanțului, dar și prin diferența activelor circulante la datoriile pe termen scurt, în acest caz folosind partea de jos a bilanțului. Fondul de rulment propriu este mai limitat față de FRN, acesta reprezentând surplusul de capital propriu în activele imobilzate, iar fondul de rulment împrumutat se calculează ca diferență dintre fondul de rulment permanent/net la cel propriu. Din cauza faptului că întreprinderea are două instrumente positive, aceasta, apelează la capitalul propriu, dar și la împrumuturile pe termen lung.

Nevoia/ necesarul de fond de rulment având o valoare pozitivă indică faptul că societatea are o creștere economică sănatoasă. Acest indicator reprezintă expresia realizării echilibrului financiar, în sens opus față de fondul de rulment, adică pe termen scurt.

Legat de acestea, există trei politici financiare:

Defensivă, atunci când FR>NFR, puțin sau chiar deloc rentabil;

Ofensivă, când FR<NFR, aceasta reprezintă o politică riscantă, creditele pe termen scurt stând la baza finanțări companiei;

Neutră, când FR=NFR, în acest caz poate exista o rentabilitate medie având un risc mic.

În cazul de față, fondul de rulment net, este aproximativ dublu față de necesarul fondului de rulment, și ne arată că este puțin costisitor să acopere orice fel de variație a NFR-ului.

Trezoreria netă reprezintă echilibrul pe termen scurt, dar și pe termen lung. Excedentul de finanțare regăsindu-se sub forma trezoreriei nete. Valoarea pozitivă a acestui indicator exprimă succesul pe care îl are compania pe plan economic cât și situația favorabilă a disponibilităților.

Tabel 2.3. Rate echilibru fiannciar

Sursă : Prelucrare proprie

Rata autonomiei financiare, primul indicator din tabel, arată nivelul în care resursele stabile se finanțează din resurse proprii. Se recomandă ca nivelul acestuia să fie cât mai apropiat de valoarea 1, suficient fiind și 0.5. Biofarm are un nivel apropiat de această valoare în primii ani, urmând ca dupa aceea valoare ratei autonomiei financiare să fie egală cu 1.

Datorită faptului că rata de autofinanțare aferentă nevoii fondului de rulment este peste 100%, rezultă că trezoreria netă are valori pozitive ceea ce se respectă și in cazul nostru.

Rata datoriilor este direct proporțională cu gradul de îndatorare. Cu cât aceasta este mai mică cu atât și gradul de îndatorare al companiei este mai mic. În cazul Biofarm, rata datoriilor are valori apropiate de 0, fiind chiar nulă în ultimii ani analizați.

Datorită faptului că rata de finanțare a activelor imobilizate în capitalul propriu, cât și rata de finanțare a imobilizărilor prin capital permanent au valori mai mari de 100%, rezultă faptul că fondul rulmentului propriu și fondul rulmentului net sunt pozitive, ceea ce se demonstrează și în cazul de față.

Analiza lichidității și solvabilității

Pentru a putea analiza lichiditatea și solvabilitatea unei companii am folosit metoda ratelor. Grija companiei este aceea de a achita obligațiile la timp.

Lichiditatea suficientă să asigure supraviețuirea companiei este dată de capitalul de lucru pozitiv. În cazul în care activele curente ale companiei sunt mai mici față de pasivele curente ale acesteia, afacerea intră într-un pericol mare de faliment.

Grafic 2.2. Rate de lichiditate și solvabilitate

Sursă : Prelucrare proprie

Compania S.C. Biofarm S.A. are o probabilitate mult mai ridicată de a rambursa datorii pe termen scurt, datorită faptului că lichiditatea curentă (Lc) are o valoare mai mare de 100%. Problema apare în momentul în care descrește această rată, deoarece în acel moment activitatea sa trece în declin, creditorii putând să refuze acordarea de noi credite. Cu toate acestea, există și un prag maxim de 250% a acestuia. Lichiditatea curentă în cazul companiei Biofarm are valori in jur de 4 ceea ce reprezintă o valoare care depășește pragul maxim.

În rata rapidă a lichidităților (Lr) excludem stocurile, acestea fiind cele mai puțin lichide elemente, în momentul lichidării lor putând apărea pierderi semnificative. Societatea Biofarm are un grad de lichiditate rapidă în jurul valorilor 3-3,5. O valoare minimă pentru acest indicator, care ar duce întreprinderea în stadiul neputinței realizării plăților pe care le are, ar fi de sub 50%, nivelul mediu corespunzător fiind de 100%.

Lichiditatea imediată (Li) trebuie să aibe un procentaj de 20%, o valoare mai ridicată a acestui indicator reprezintă o lichiditate ridicată, o consecință a acestui fapt putând fi folosirea neadecvată a disponibilităților, cum este și în cazul de față. Încasările fiind instabile, aceste indicator nu are o relevanță atât de mare pentru investitori. În schimb, o valoare sub 20% a lichidității imediate semnalează un pericol în acoperirea datoriilor.

Ultimul indicator al ratelor de lichiditate și solvabilitate este rata solvabilității generale (Rs) aceste recomandânduse a fi peste 100%. Dacă valoarea acestuia este mai mică de 150% apare riscul de solvabilitate, ceea ce duce la o situație netă negativă. În cazul Biofarm, aceasta are o rată a solvabilității generale cuprinsă între 5,5 și 6,7.

Capitolul III

3.1. Analiza contului de profit și pierdere

Bibliografie

Brealey R.A.,Myers S.C.,Marcus A.J., Fundamentals of Corporate Finance, University of Phoenix,2001

Brezeanu P., Analiză financiară , Ed. Meteor Press, București,2006

Dragotă V.,Obreja Brașoveanu L.,Dragotă I.M., Management financiar , Ediția a II-a , Vol.I, Ed.Economică,București, 2012

Dumitrescu Gh., Studii de cercetare cu privire la riscul de faliment ,Revista Română de Statistică, nr. 4, 2010

Sakina Ichsani,Agatha Rinta Suhardi, 2015, The Effect of Return on Equity (ROE) and Return on Investment (ROI) on Trading Volume, 2nd Global Conference on Business and Social Science, Indonesia

Stancu I., Finanțe , Ed.Economică,București,1996

Stancu I.,Obreja Brașoveanu L.,Stancu A.T., Finanțe corporative ,Vol. I,Ed. Economică,București,2015

Vâlceanu Gh.,Robu V.,Georgescu N., Analiza economico-financiară, Ed.Economică, București, 2004

Vintilă G.,Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2005

Iosefina Moroșan, Analiza economico-financiară, Ed. Fundației România de Mâine, 2006

Ilie Vasile, Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Meteor Press București, 2008

www.bvb.ro

ec.europa.eu

www.biofarm.ro

www.scritub.com/economie/ANALIZA-ECHILIBRULUI-FINANCIAR63155.php

www.zf.ro/zf-24/biofarm-isi-dubleaza-capacitatea-de-productie-11615270

http://www.ase.ro/upcpr/profesori/960/CIG_2012-2013_Seminar%20Bilant.pdf