Analiza Diagnostic LA Sc Green Plant Srl

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE PROTECȚIA MEDIULUI

PROGRAMUL DE STUDIU: SIGURANȚĂ ȘI SECURITATE AGROALIMENTARĂ

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: CU FRECVENȚĂ

DISERTAȚIE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC: ABSOLVENT:

Sef lucrări dr. ec. BRATA ANCA BALAZS R. RALUCA EMILIA

ORADEA

2016

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE PROTECȚIA MEDIULUI

PROGRAMUL DE STUDIU: SIGURANȚĂ ȘI SECURITATE AGROALIMENTARĂ

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: CU FRECVENȚĂ

ANALIZĂ, DIAGNOSTIC LA

SC GREEN PLANT SRL

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC: ABSOLVENT:

Sef lucrări dr. ec. BRATA ANCA BLAZS R. RALUCA EMILIA

ORADEA

2016

CUPRINS

INTRODUCERE

Într-o epoca a vitezei și a stresului continuu, am început din ce în ce mai des să privim și să învațăm de la natură. Să vedem cum ne poate vindeca ea de bolile secolului cărora medicinanu le mai face față. Cu ajutorul plantelor se pot trata o sumedenie de afectiuni.

În prezent, în țara noastra, nu se acordă un interes major, ca în alte țări ale lumii, pentru utilizarea plantelor medicinale și aromatice. Flora medicinală a țării noastre estereprezentată de 800 de specii, din care 283 au proprietăți terapeutice certe. Plantele medicinale si aromatice suntreprezentate de specii anuale, bienale si perene, ale caror produse (materii prime vegetale) – flori (Flores), frunze (Folium), iarba sau întreaga masa vegetativa aeriana (Herba), fructe (Fructis), seminte (Semen), radacini (Radix), etc. îsi gasesc diferite întrebuintari. De aici a venit ideea mea pentru producerea și comercializarea plantelor medicinale și aromatice … așa a luat ființă Green Plant care se vrea a fi o firmă al cărei obiect de activitateeste reprezentat de cultivarea și comercializare plantelor medicinale și aromatice. Firma va efectua atât activitate de comerț, cât și activitate de producție. Activitatea de producție se referă la cultivarea plantelor medicinale, aromatice, iar activitatea de comerț constă în comercializarea prin propriul magazin a plantelor medicinale și aromatice, dar și prin sistemul engros. Sunt o iubitoare de natură și o adeptă a medicinii naturiste, iar prin aceasta afacere doresc să mă adresez celor interesați în legătură cu șansa pe care milioane de cetățeni o au de a se împaca cu natura prin practicarea fiteoterapiei.

PARTEA TEORETICA

CAPITOLUL I

PRODUSELE ECOLOGICE

1.1 Piața Uniunii Europene

Un sondaj de opinie făcut în țările UE arată câteva dintre reacțiile populației la găsirea unor soluții de îmbunatatire a protecției mediului. Sondajul arată, de asemenea, că 70% dintre cei intervievati au răspuns pozitiv în ceea ce privește cumpărarea în prezent sau pentru viitor a produselor “prieteni ai mediului”, chiar dacă acestea sunt mai scumpe decât celelalte[12].

Dezvoltarea agriculturii ecologice nu s-a realizat pe o scară largă în perioada următoare celui de-al doilea razboi mondial ca urmare a faptului ca obiectivul principal al agriculturii europene în acea epocă era satisfacerea nevoilor imediate. În perioada cuprinsă între sfârsitul anilor 60 și începutul deceniului următor au luat ființă și s-au dezvoltat numeroase asociații și organizații care promovau agricultura ecologică. În acelasi timp însa se manifestau mișcări de contestare a acestui tip de agricultură, determinate de interesele comerciale diferite ale epocii.

În anii ‘80 agricultura ecologică s-a extins și în afara spatiului european, mai ales în SUA. A crescut numărul producătorilor și au început să se manifeste o serie de preocupări în domeniile procesării și comercializării. Acesta este răspunsul la o cerere din ce în ce mai mare exprimată de consumatori. În aceeași perioadă au început să apară primele inițiative legislative în domeniu (în țări precum Austria, Franța, Danemarca) și au apărut primele subvenții la produsele ecologice.

Recunoasterea acestui mod de producție la nivel european s-a făcut prin intermediul Reglementarii numărul 2092 din 1991, prin intermediul căreia s-au definit și s-au uniformizat metodele de lucru din diversele țări europene membre ale Comunității. În aceste condiții, consumatorul poate fi mai sigur în legătură cu produsele consumate, cu modul lor de obținere, prelucrare și comercializare.

Agricultura ecologică are o creștere anuală de 20-30% și o valoare de peste 6 miliarde de dolari. În anul 2001, în U.E., peste 3,7 milioane hectare (reprezentând 2,9% din suprafața agricolă) erau cultivate conform principiilor de producție ecologice[4].

În Danemarca, agricultura ecologică cunoaște o mare dezvoltare, începând din 1995. Suprafata cultivată în anul 2002 a fost de circa 300000 hectare, reprezentând 10% din totalul suprafetei cultivate. Cererea pentru produse ecologice este în crestere și în Germania, prețurile acestor produse fiind mai mari cu 30-100% față de cele ale produselor obișnuite. În Franța, producția ecologică reprezintă doar 1% din producția agricolă totală. Piața produselor ecologice este în crestere și în această țară, astfel că în anul 2002 a ajuns la 2,5 miliarde dolari. Producătorii francezi de produse ecologice nu pot face față unei cereri crescânde. De asemenea, Franța importa produse ecologice de tipul cerealelor, laptelui, cărnii și legumelor. Guvernul francez a adoptat un Program plurianual de dezvoltare a agriculturii, în care se prevede ca Franța va deveni principalul furnizor european de alimente ecologice. În Marea Britanie se constată o crestere a vânzarilor, în ultimii ani, cu peste 40%, în timp ce suprafețele destinate agriculturii ecologice reprezintă doar 3% din totalul suprafeței cultivate[12].

În țările Uniunii Europene, agricultura ecologică deținea în anul 1997 aproximativ 2 milioane hectare (față de numai 120000 hectare în anul 1986), iar numărul întreprinderilor care s-au profilat pe producția ecologică a crescut în același interval de timp de la 7000 la 73000. In anul 2010, tehnologiile ecologice s-au aplicat pe 20% din suprafața cultivată în cadrul UE[13].

Ritmul anual de creștere al pieței europene a produselor agroalimentare ecologice este de 20-40%. Această creștere este consecința firească a preocupării crescânde a consumatorilor pentru sănătatea și securitatea lor. Cele mai cerute alimente ecologice sunt cele care se consumă în stare proaspată, îndeosebi fructe, lactate, legume dar și produse transformate derivate din cereale[23].

Rezultatele diverselor studii de piață întreprinse coincid: consumatorii europeni sunt interesați de consumul produselor alimentare ecologice pentru ca sunt convinși de calitatea lor superioară, comparativ cu produsele convenționale. Chiar dacă sectorul produselor ecologice deține încă o cotă de piață scazută în totalul produselor agroalimentare comercializate, toate studiile și previziunile sunt de acord cu o creștere importantă a sectorului pe termen mediu și lung.

De exemplu, în Marea Britanie, în 1999 comparativ cu 1996, piața produselor ecologice s-a dublat. Una din rețelele importante de supermagazine din această țară, Sainsbury, comercializează în anul 1987 doar 10 produse ecologice, iar în prezent are o ofertă de mai mult de 450 de astfel de produse, care înregistrează vânzări de aproximativ 3,5 milioane dolari pe săptamână. În aceeași rețea, doar în patru ani (1996-1999), s-a înregistrat o creștere de 30 de ori a vânzarilor de produse ecologice[12].

Tabel nr. 1.1

Suprafata certificata în UE

Sursa: Urbain Caroline., Pretul si strategia de marketing, Editura Publica, 2015

Creșterea suprafețelor certificate în Uniunea European a fost și continuă să fie importantă: în Marea Britanie, suprafețele destinate agriculturii ecologice detineau 0,3% din totalul suprafetelor cultivate în anul 1996, ajungând la peste 1% în 1999; în Austria, aproximativ 10% din suprafața cultivată este destinată agriculturii ecologice, previziunile pentru anul 2010 fiind de 20%; Danemarca este considerată una din țările “fruntașe” în acest domeniu, astfel in anul 2010 a certificat ecologic aproximativ 50% din suprafața cultivată[2].

În general, nu există statistici precise referitoare la volumul cererii de produse agroalimentare ecologice. Cifrele care se vehiculează se referă la ansamblul acestor produse, fără a face diferențieri pe categorii sau tipuri. Cu toate acestea, Federația Internatională a Produselor Organice (IFOAM) și International Trade Center (ITC) au realizat o serie de studii, cuantificând vânzarile de produse ecologice pe principalele piețe ale lumii (Europa, SUA și Japonia) la aproximativ 10455 milioane dolari în anul 1997. În tabelul următor se prezintă cererea mondială de produse ecologice, creșterea previzionată la nivelul anului 2008 și ponderea pieței ecologice în totalul pieței agroalimentare[12].

Tabel nr.1.2

Principalele piete ale produselor ecologice

Sursa: Urbain Caroline., Pretul si strategia de marketing, Editura Publica, 2011

Evident, valorile înscrise în tabelul anterior reflectă cererea efectivă pentru produse agroalimentare ecologice. În realitate însă, cererea totală este cu mult mai mare, numărul consumatorilor potențiali fiind mult mai mare decât cel al consumatorilor efectivi, așa cum rezultă din numeroasele studii de piață realizate pe această temă. Pornind de la acest fapt, producătorii și distribuitorii caută diverse soluții pentru a reuși extinderea acestei piețe, între care se remarcă:

prezența produselor în marile rețele de distribuție cu amănuntul;

constanța ofertei;

prețuri competitive;

informarea consumatorilor în legătură cu beneficiile consumului acestor produse;

promovare eficientă a produselor, care să nu creeze confuzie în rândul consumatorilor ci, dimpotrivă, să-i ajute pe acestia să aleagă produsele.

Tabel nr.1.3

Agricultura ecologica în UE. Exploatatii si suprafete

Sursa: Urbain Caroline., Pretul si strategia de marketing, Editura Publica, 2011

Dacă pe plan mondial există un număr de aproximativ 100 de țări producatoare de produse agroalimentare ecologice, în Europa aproape toate țările au o ofertă, mai bogată sau mai redusă de astfel de produse. Principalul producăător european este Germania. De asemenea, Germania ocupă locul doi pe plan mondial, după SUA. O creștere însemnată a pieței germane s-a înregistrat la finele anilor 80 și începutul deceniului următor, când lanțurile mari de magazine s-au implicat în distributția acestor produse. În Germania, magazinele naturiste ocupă pozitia principală în ceea ce privește vânzarea de produse ecologice (cu 35%), urmate de supermagazine (24%), vânzari directe (20%) și alte canale de distribuție[12].

1.2. Piața internă a produselor ecologice

1.2.1. Cererea produselor ecologice

Cererea de bunuri și servicii ecologice este în permanentă creștere în perioada actuală. Această cerere conditionează comportamentul consumatorilor și al industriilor, îsi exercită influența și asupra cadrului legislativ. În ultimii ani se manifestă, în rândurile consumatorilor, un interes din ce în ce mai mare pentru produsele agricole și alimentare de calitate. În categoria produselor “de calitate” pot fi incluse și produsele rezultate în urma practicării unui tip de agricultură denumit “agricultură ecologică”.

Utilizarea intensivă în sectorul agricol a unor cantități sporite de substanțe chimice, atât pentru fertilizare cât și pentru tratarea culturilor, a condus la apariția și manifestarea pe piață a unei cereri pentru produse “curate”, din partea unui număr din ce în ce mai mare de consumatori. Acest tip de cerere se înscrie într-o miscare mai amplă și mai de durată, în direcția conservării și protejării mediului, care se manifestă, evident, și în agricultură.

Agricultura ecologică reprezintă o oarecare soluție la următoarele două probleme: pe de o parte satisfacerea cererii pentru produse naturale, fiind obținute prin metode care nu presupun folosirea substanțelor chimice, iar pe de altă parte diversificarea sectorului agricol, în contextul general al protecției mediului. Bazată pe sisteme de producție agricole durabile, agricultura ecologică vizează asigurarea producerii de produse agricole în cadrul exploatațiilor agricole prin reducerea intrărilor, în mod deosebit a pesticidelor și a îngrăsămintelor chimice. Prezervând diversitatea biologică și utilizând specii adaptate mediului în care vor fi cultivate, specii rezistente la atacurile bolilor și dăunătorilor, agricultura ecologică asigură menținerea unui capital genetic important pentru perioada urmăoare, oferind în același timp consumatorilor produse agricole variate.

Agricultura ecologică ajută la integrarea unor activități complementare în cadrul exploatatiei agricole; favorizează sistemele de policultură – interesante atât din perspectiva protecției mediului cât și a conservării peisajului. Restricțiile în ceea ce privește fertilizarea și utilizarea de substanțe fitosanitare garantează obținerea unor produse sănătoase și, în același timp, elimină riscul contaminării mediului, fie la nivelul solului, fie la cel al pânzei freatice.

La nivel macroeconomic, efectele favorabile ale practicării agriculturii ecologice s-ar putea traduce printr-o mai bună ocupare a fortei de muncă și, acolo unde există, eliminarea excedentelor. Chiar dacă agricultura ecologică raspunde la numeroasele preocupări ale lumii contemporane, dezvoltarea ei nu este lipsită de obstacole și dificultăți, ci dimpotrivă. Transformarea unei exploațatii agricole tradiționale într-o exploatație care practică o agricultură de tip ecologic comportă o serie de riscuri, atât din punct de vedere tehnic cât și economic. În perioada de conversie, agricultorul nu poate compensa pierderea de productivitate pentru că produsele cu adevarat “curate” se obțin într-un interval de timp relativ îndelungat: cu cât intensivitatea practicilor tradiționale este mai mare, cu atât perioada de conversie este mai îndelungată. De asemenea, se consideră că agricultura ecologică presupune costuri de producție mai mari decât agricultura conventională, costuri datorate, în principal, utilizării unei forțe de muncă mai numeroase și randamentelor scăzute ale culturilor.

Nu putem omite faptul că, deși curentele de opinie în favoarea acestui tip de agricultură sunt extrem de favorabile, totuși numărul consumatorilor nu este la fel de important, ca urmare, în principal, a faptului ca prețurile practicate la produsele ecologice sunt mai ridicate.

1.2.2. Oferta produselor ecologice

Un important avantaj al agriculturii românesti, aproape de neexploatat, este potențialul de producție ecologică. Cu toate acestea, în octombrie 2002, erau acreditați pentru o astfel de activitate doar sapte producători agricoli, care exportau întreaga producție obtinută. Excepție face un singur sortiment de cascaval, care se vinde în câteva magazine.

Integrarea în structurile europene va obliga producătorii agricoli să se orienteze către domenii noi, una dintre cele mai accesibile nișe de piață fiind considerată agricultura ecologică. România reprezinta un potențial agricol care nu poate fi neglijat, iar marea sansă a țării noastre este faptul că în ultimii ani nu s-au folosit îngrășaminte chimice și pesticide în exces, ceea ce constituie un avantaj evident în momentul conversiei spre agricultura ecologică[3].

Consumatorul care cumpară produse alimentare ce poartă indicații referitoare la modul de producere ecologică își dorește un produs corespunzător calitativ din punctul de vedere al caracterului său “natural”. În acest context, reglementările existente în prezent limitează utilizarea în procesul de transformare industrială a ingredientelor de origine neagricolă (aditivi, arome etc.). Este vorba, în acest caz, de a descoperi un punct de echilibru între asteptările consumatorilor – care-și doresc produse naturale și restricțiile tehnologice legate de producerea și aducerea pe piață a unei game suficiente de mărfuri alimentare prezentate sub titulatura de “ecologice”.

Procesul de transformare industrială a produselor agricole provenite din sectorul ecologic este supus reglementărilor internaționale cât și celor din fiecare stat (țările din Uniunea Europeană sunt cele mai bune exemple în acest sens). Astfel, cu caracter de exemplu, reglementarea CEE 2092/1991 interzice recurgerea la tratamente ionizante pentru producerea produselor ecologice; de asemenea, recurgerea la utilizarea unor microorganisme genetic modificate, care sunt în mod curent utilizate în procesul de transformare al produselor agricole în produse alimentare conventionale nu este posibilă în sectorul de transformare ecologic.

Orice agent economic, fie ca este vorba de un producător agricol, un transformator sau un importator care, în activitățile pe care le desfașoară aduc pe piață produse agricole sau alimentare care fac referire la modul de producere ecologic va trebui să facă o comunicare în acest sens (către autorităților competente în această problemă). Cu alte cuvinte, agentul economic se supune controlului. Orice produs ecologic nu poate fi comercializat decât după ce a fost verificat și i-a fost încredințată această calitate. În România, inspecția și certificarea produselor agroalimentare ecologice se realizează de catre organisme de inspecție și certificare din țările Uniunii Europene, cele românești au fost acreditate de către organismul național de acreditare RENAR, începând cu anul acesta (2003).

În materie de control există, de asemenea, reglementări stricte[10]:

în cazul în care în aceeași exploatație agricolă se practică atât agricultura de tip convențional, cât și agricultura ecologică, se impune separarea parcelelor și a spațiilor destinate stocării. Controlul se va face la nivelul întregii exploatații agricole;

producătorul agricol trebuie să aibă o evidența strictă a programului său de cultură;

pentru unitățile care efectuează transformarea produselor ecologice, se impune respectarea unor principii asemănătoare ca și în cazul producătorilor agricoli. Putem preciza, în același context, rolul deosebit de important deținut de contabilitate: o contabilitate strictă a intrărilor și ieșirilor de produse ecologice va putea facilita activitatea de control;

ca și în cazul agriculturii, dacă în aceeași unitate industrială se produc atât produse alimentare convenționale cât și produse alimentare ecologice, se impune separarea producerii acestora. Loturile de produse trebuie să fie identificate și măsurate foarte precis astfel încât să nu existe posibilitatea amestecării celor două tipuri de produse: convenționale și ecologice;

în cazul în care organele de control constată nereguli, se vor elimina indicațiile care fac referire la caracterul ecologic al produsului. În situația în care infractiunea are un efect prelungit, se poate retrage operatorului respectiv dreptul de a produce sau comercializa produse de tip ecologic.

Chiar dacă în etapa actuală problemele marketingului produselor agricole ecologice nu sunt dintre cele mai presante pentru agricultură, ele pot contribui la sporirea cantitativă și calitativă a ofertei agroalimentare, la o mai bună utilizare a forței de muncă disponibilă, la creșterea exportului de astfel de produse. În viitor, va trebui să înlocuim, din ce în ce mai mult sloganurile referitoare la mediul ambiant în măsuri concrete de acțiune. Mediul ambiant continuă să se deterioreze și acest lucru impune luarea unor măsuri drastice de protecție și, în același timp, necesitatea manifestării voinței politice și în acest domeniu.

1.3. Cerințele impuse de legislația comunitară pentru accesul produselor agroalimentare ecologice românești pe piața unică

Apropierea legislațiilor presupune existența, în țările din Europa Centrală și de Est, a unui organ legislativ național asemănător celui din U.E., cât și existența unei instante de control operationale, eficace, care să lucreze sub controlul autorităților competente. Legislațiile naționale trebuie să acopere ansamblul regulilor de producție, în special cele referitoare la perioada de conversie a metodelor tradiționale de agricultură la metodele specifice agriculturii ecologice, metode de fertilizare, metode de eradicare a paraziților și a bolilor, de protecție împotriva acestora, metode de prelucrare și etichetare etc.

Principiile de producție ecologică în exploatațiile agricole sunt definite prin Reglementarea 2092 / 1991 astfel[3]:

1. Fertilitatea și activitatea biologică a solului trebuie să fie asigurate prin culturi de leguminoase, prin îngrășăminte verzi sau plante cu înrădăcinare profundă, în cadrul rotației anuale, precum și prin încorporarea de materii organice (compostate sau nu) obținute în exploatații agricole care respectă modul de producție ecologic. Anumite subproduse rezultate din creșterea animalelor (cum ar fi gunoiul de grajd) sunt acceptate pentru a fi utilizate dacă provin din acelasi tip de exploatații agricole. Dacă aceste mijloace nu sunt suficiente pentru a asigura un aport nutritiv corespunzator al solului și sunt necesare și alte tipuri de materii și substanțe, pot fi utilizate un număr restrâns de îngrășăminte minerale sau organice, strict precizate de Reglementarea 2092.

2. Protecția plantelor împotriva bolilor și dăunătorilor este asigurată printr-un ansamblu de tehnici care să evite utilizarea pesticidelor: alegerea unor specii rezistente natural; programe adecvate de rotație a culturilor etc.

În cazul unui pericol imediat care amenință cultura, există un număr limitat de produse fitosanitare aprobate în vederea utilizării.

Recoltarea anumitor specii vegetale spontane este asimilată metodelor de agricultură ecologică.

Trecerea de la o agricultură convențională către o agricultură ecologică se face prin parcurgerea unei perioade minime de reconversie: doi ani pentru culturile anuale și trei ani pentru culturile perene. Perioada de reconversie presupune anumite restricții și în ceea ce privește comercializarea produselor agricole obținute în intervalul respectiv. În plus, crearea unor servicii care să raspundă de ansamblul operațiunilor, cu funcții de control și consiliere în legatură cu agricultura ecologică presupune eforturi suplimentare de organizare și formare a personalului.

Pentru eliminarea oricărei îndoieli sau posibile neîntelegeri din partea consumatorilor, reglementarea 2092/1991 a CEE a făcut distinctie între diferite categorii de produse, tinând seama de conținutul lor în ingrediente de origine ecologică:

produse agricole ecologice (vegetale) netransformate și produse transformate, conținând mai mult de 95% din ingrediente produse conform principiilor de producție ecologice. Doar în cazul acestor produse, la vânzare se poate utiliza noțiunea “ecologic”;

produse transformate, conținând între 50 și 95% ingrediente de origine agricolă ce răspund principiilor agriculturii ecologice. Pentru etichetarea acestor produse denumirea “ecologic” va fi utilizataă doar pentru anumite ingrediente, nu pentru produs în ansamblul său;

produse transformate, conținând mai putin de 50% produse de origine ecologică. Eticheta nu va conține mențiunea “ecologic”;

produse provenind din exploatații agricole care s-au angajat într-un proces de reconversie a agriculturii convenționale într-una ecologică.

Pentru includerea României pe Lista țărilor terțe care au echivalență în U.E, în conformitate cu Reglementarea Comisiei Nr. 94/92/EEC, se are în vedere crearea unei piete interne de produse agroalimentare ecologice, precum și a unui disponibil pentru export, prin:

promovarea permanentă a conceptului de agricultură ecologică prin instituții specializate (Agenția Națională de Consultanță Agricolă, asociații, fundații, institute de cercetări, universități), precum și prin Ambasadele României din strainătate, prin identificarea de potențiali investitori și oportunități de colaborare în domeniu;

înființarea de ferme pilot cu suprafața optimă, specializate în agricultură ecologiă;

stadii de pregătire pentru: formatori, operatori, inspectori;

crearea unei structuri naționale de cercetare în agricultura ecologică;

sprijinirea producătorilor care trec de la agricultura traditională la cea ecologică, pe durata perioadei de conversie, inclusiv prin Programul SAPARD;

delimitarea de areale ecologice.

România va prelua gradual acquis-ului comunitar, iar implementarea acestuia se va realiza pâna în anul 2006.

În ultimii ani, în țara noastră, au fost semnalate numeroase cazuri în care sănătatea unui număr însemnat de consumatori a fost periclitată, prin lansarea pe piață, implicit în consum a unor produse improprii consumului uman. Una din problemele importante cu care se confruntă sectorul alimentar este aceea a reducerii costurilor, și, evident, a prețurilor produselor oferite pe piață, pentru a răspunde criteriilor de competitivitate și a face față unei competiții din ce în ce mai accentuate. În acest sens, se pare ca nu de puține ori, anumiți producători se gândesc mai mult la profitul pe care urmează să-l obțină și mai puțin la sănătatea consumatorilor.

Un alt aspect pe care ar trebui să nu-l omitem este legat de evoluția agriculturii. Agricultura de azi este o agricultură “industrializată”, care de multe ori se îndepartează nefiresc de mult de procesele naturale. Agricultorii sunt dependenți în adevăratul sens al cuvântului de inputurile de natură industrială și acționează sub presiunea marilor rețele de distribuție. Cât de naturale mai sunt aceste produse ?

Consumatorul care cumpară produse alimentare cu indicații referitoare la modul de producere ecologic își dorește un produs corespunzator calitativ din punctul de vedere al caracterului său “natural”. În acest context, reglementarile existente în prezent limitează utilizarea în procesul de transformare industrială a ingredientelor de origine neagricolă (aditivi, arome etc.). Este vorba, în acest caz, de a descoperi un punct de echilibru între așteptările consumatorilor – care-și doresc produse naturale și restricțiile tehnologice legate de producerea si aducerea pe piata a unei game suficiente de marfuri alimentare prezentate sub titulatura de “ecologice”.

CAPITOLUL II

PRODUSUL

2.1. Conceptul de produs

Din punct de vedere economic, existența unei întreprinderi nu se justifică decât prin producerea și livrarea pe piață a unor produse destinate satisfacerii nevoilor consumatorilor. Ca element de primă însemnătate al mixului de marketing, produsul se referă, de fapt, la finalitatea activității firmei, el putând lua forma unor bunuri materiale, servicii sau combinații ale acestora.

Produsul nu este un scop în sine, ci mai degrabă un mijloc prin care cumpărătorul își rezolvă nevoile resimțite sau obține anumite satisfacții sau avantaje. De fapt, bunurile ce fac obiectul actului de vânzare-cumpărare sunt simbolizări ale dorințelor și aspirațiilor cumpărătorului, ale comportamentului și personalității acestuia. Într-un asemenea context, conceptul de produs acoperă toate elementele fizice, estetice, emoționale și psihologice pe care le cumpără o persoană în cadrul procesului de schimb.

In sens classic, produsul poate fi definit ca un ansamblu de atribute și caracteristici funcționale, reunite într-o formă identificabilă și tangibilă, ce pot fi appreciate obiectiv cu ajutorul unor parametri fizici, chimici, tehnici, economici, estetici, care îi conferă posibilitatea de a satisface o anumită nevoie socială. În viziunea de marketing, produsul cuprinde pe lângă latura tangibilă și o serie de atribute care pot fi grupate astfel[4]:

Elemente acorporale: denumire, marcă, preț, calitate, ambalaj, instrucțiuni de utilizare;

Comunicații cu privire la produs: informațiile transmise de producător la consummator, acțiuni de merchandising, acțiuni de publicitate și promovare, relații publice;

Imaginea produsului, care se referă la sinteza reprezentărilor mentale de natură cognitivă, afectivă, socială și personală a produsului în rândul cumpărătorilor.

Un produs poate fi definit ca orice lucru oferit pe piață în scopul captării interesului, al achiziționării, utilizării sau consumului și care poate satisface o nevoie sau o dorință; el include obiecte fizice (tangibile), servicii, persoane, locuri, organizații sau idei.[7].

Reprezentând ansamblul instrumentelor ce declanșează cererea exprimată de consumator pe piață, produsul trebuie considerat într-o concepție de sistem ce înglobează alături de substanța materială a bunului, întreaga ambianță ce-l înconjoară, formată dintr-o paletă largă de elemente acorporale.[9] Produsul nu mai este exclusiv o creație inginerească, ci cuprinde și ideea care îi dă formă, prezentarea sa, canalele de distribuție, prețul său, calitatea sa, prestigiul pe care îl ofera utilizatorului său, comportamentul vânzătorului.

Tendința actuală este de creștere, în mod continuu, a ponderii mobilurilor ce nu țin neapărat numai de valoarea de întrebuințare intrinsecă a produsului, ci și de ambianța cu care acesta se realizează ca masă și de satisfacțiile pe care le oferă cumpărătorului în procesul de consum sau utilizare. Actul de cumpărare intră tot mai mult sub incidența valențelor psihologice și sociale, corelate cu natura produselor și categoria trebuințelor pe care le satisfac. De asemenea trebuie adăugat că, în prezent, o paletă largă de nevoi se satisfac „la concurență” nu cu ajutorul unor produse tangibile, ci prin intermediul serviciilor. De fapt, cele mai multe mărfuri, indiferent că sunt destinate consumului populației sau utilizatorilor industriali, reprezintă “o simbioză de produse materiale și servicii, iar separarea celor două componente în procesul vânzării sau al consumului le poate face pe fiecare în parte inutilizabile “[5].

2.2. Conținutul și rolul politicii de produs

Înțeleasă drept un ansamblu de strategii și tactici, politica de produs nu trebuie confundată cu o succesiune de decizii de factură tehnologică, chemate să asigure o anumită structură a fabricației, ci ca un proces economic complex de raportare continuă a întreprinderii la necesitățile pieței, de modelare a componentelor ofertei la aceste cerințe.

Politica de produs reprezintă conduita pe care o adoptă întreprinderea referitor la dimensiunile, structura și evoluția gamei de produse și servicii ce fac obiectul propriei sale activități, atitudine ce se raportează permanent la cerințele mediului de piață, la tendințele manifestate de ceilalți concurenți. În cadrul politicii de produs beneficiul clientului ocupă o poziție centrală, în funcție de care trebuie stabilită structura programului de prestație. Întreaga politică de produs a firmei trebuie să slujească scopului activității economice a acesteia. Obiectivele urmărite de politica de produs privesc modul concret de alocare a resurselor pentru dimensionarea corectă, adecvată structurii fabricației sau a mărfurilor comercializate. În centru nu se află produsul fizic, izolat (aparatul de ras, medicamentul contra durerii de cap, mașina de scris, de exemplu), ci întregul program de realizări, precum și modul în care acesta este perceput de către clienți. Alături de măsurile privitoare la structura produsului fizic, în cadrul politicii de produs, se numără și deciziile legate de designul produsului, de ambalaj, de serviciile pentru clienți, de politica de sortiment, ca și cele legate de marcare.

În accepțiunea sa cea mai cuprinzătoare politica de produs cuprinde[9]:

politica de produs în sens strict;

politica sortimentală care se referă la stabilirea dimensiunilor și structurii sortimentului de mărfuri desfăcut de o întreprindere comercială în raport cu potențialul de care dispune și cu cerințele pieței căreia i se adresează: ea privește alcătuirea sortimentului de mărfuri atât la nivelul întreprinderii comerciale, cât și al magazinului;

politica de service și garanție care cuprinde un pachet de servicii complementare prestației de bază oferită de produs sau de ansamblul de bunuri pentru valorizarea deplină a acestuia în consum sau în utilizare.

Politica de produs cuprinde o multitudine de activități, având un grad ridicat de complexitate. O structură a unor asemenea activități conduce la următoarele ansambluri:

cercetarea produsului se referă la analiza calității produselor aflate în fabricație și/sau în vânzare, studiul învechirii economice a acestora prin intermediul ciclului lor de viață, analiza circulației produselor și urmărirea lor în utilizare sau în consum.[7] Investigațiile sunt completate de o evaluare comparativă a produselor concurente care sunt destinate satisfacerii aceleiași trebuințe reflectând capacitatea fiecăruia de a se pune în valoare în raport cu celelalte produse pe baza unei diferențieri obiective sau imaginate de consumator. Cercetarea produsului se referă la stabilirea punctelor “forte“ și cele “slabe”, a oportunităților și a amenințărilor gamei de fabricație sau ale sortimentului comercializat, pentru a permite o fundamentare cât mai adecvată a strategiei întreprinderii.

activitatea de inovație se referă nu doar la un produs, ci și la stimularea capacităților creatoare din cercetare și producție, descoperirea de noi materii prime și tehnologii, dezvoltarea service-ului, deci crearea unui climat inovator în toate compartimentele întreprinderii care participă direct la realizarea noului bun.

modelarea produsului are în vedere conceperea și realizarea sub formă de prototip sau machetă a tuturor componentelor ce dau conturul viitorului produs. Acestea privesc atât materia prima și tehnologia de fabricație, funcționalitatea și economicitatea produsului, cât și estetica lui. Modelarea nu are sens tehnologic, ci o semnificație de orientare potrivit cerințelor pieței, a tuturor elementelor ce contribuie la realizarea viitoarei mărfi.

asigurarea legală a produsului semnifică ansamblul de acțiuni juridice prin care acesta este protejat împotriva contrafacerilor. Cadrul nostru juridic asigură variate forme de protecție, atât pentru produsele românești, cât și pentru importul destinat pieței interne. Cea mai utilizată modalitate de asigurare legală a unei mărfi o reprezintă înregistrarea mărfii; aceasta personalizează produsul, detașându-l din masa bunurilor anonime. Din rândul instrumentelor de asigurare a protecției legale a produselor și serviciilor fac parte: brevetele de invenții, mărcile de fabrică, de comerț și de servicii, desenele industriale, dreptul de autor etc.

atitudinea față de produsele vechi privește preocuparea întreprinderilor față de soarta mărfurilor cu nivel scăzut de rentabilitate. Atenția acordată acestora va fi proporțională cu locul ocupat în producția sau desfacerea întreprinderii. De aceea, este necesară cunoașterea permanentă a nivelului rentabilității fiecărui produs, a gradului de înnoire a mijloacelor de muncă cu ajutorul cărora se fabrică, precum și a contribuției pe care o aduc la totalul beneficiilor întreprinderilor.

Reunirea deciziilor strategice și tactice în materie de politică de produs își găsește terenul de aplicare în alcătuirea gamei de produse a întreprinderii producătoare. Alcătuirea gamei, care este componenta de sinteză a politicii produsului, trebuie realizată avându-se în vedere nu numai rentabilitatea fiecărei componente a sa sau din considerente tehnice, ci mai degrabă exigențele pieței, necesitatea adaptării întreprinderii producătoare la necesitățile și solicitările mediului său extern.

Politica de produs este deseori comparată cu “inima marketingului”, prin această metaforă încercându-se a se exprima ideea că dezvoltarea de produse, servicii și idei, și conducerea acestora pe piață, de-a lungul ciclului lor vital, se constituie un nucleu al activității de marketing[9].

2.3. Factorii stimulatori ai dezvoltării de produse noi

Preocupările întreprinderii pentru dezvoltarea de noi produse s-a intensificat mult în perioada contemporană. Învestițiile din acest sector au crescut mult; la fel cum a crescut și numărul personalului care se ocupă cu acestă activitate. La nivelul pieței produselor agroalimentare aceasta se manifestă prin creșterea numărului de produse noi. Principalii factori care determină această evoluție sunt[1]:

Progresul științific și tehnic. Deține un rol major în identificarea soluțiilor și ideilor necesare dezvoltării de noi produse. Implementarea noutății în domeniul științei și tehnicii în producerea și comercializarea produselor alimentare se concretizează în apariția de noi tehnologii sau perfecționarea celor existente, crearea de noi ingrediente sau aditivi, valorificarea superioară a materiilor prime tradiționale, etc. Obiectivele urmărite se referă la obținerea de produse de calitate superioară sau scăderea costului de producție.

Noile soluții oferite de știință și tehnică au condus la reconsidererea și expansiunea unor tehnologii cunoscute dar insuficient exploatate cum ar fi: biotehnologiile, tratamentul prin ionizare și surgelarea.

Dimensiunea mică și mijlocie a majorității firmelor din industria alimentară reprezintă o dificultate serioasă în calea accesului acestora la noile tehnologii. Creațiile foarte mari pe care le admite implementarea noilor tehnologii și cerințele ridicate privind calificarea personalului reprezintă principalele bariere în calea pătrunderii rapide a acestora în domeniul alimentar.

Modificarea cerințelor privind consumul alimentar al populației. Studierea comportamentului consumatorilor poate inspira idei în special legate de perfecționarea produselor existente.

Comportamentul consumatorului se caracterizeauă prin:

motive de cumparare sau necumpărare;

atitudini ale consumatorilor;

preferințe ale consumatorilor;

imaginea produselor în rândul consumatorilor.

Concurența dintre întreprinderi exercită o presiune continuă asupra întreprinderilor de a veni pe piață în permanență cu produse noi. Încorporarea unui avantaj suplimentar produsului crează diferențierea acestuia, devenind mai dificil de substituit în consum cu produsele concurenților.

Fenomenul de liberalizare a comerțului, policile naționale de stimulare a investițiilor prin crearea de noi întreprinderi au condus la accentuarea concurenței pe piețele dezvoltate.

Caracterul limitat al resurselor tradiționale de materii prime agroalimentare. Problema alimentară constitue o preocupare majoră pe plan mondial pentru soluționarea cât mai echitabilă a raportului dintre resurse și necesitățile de consum.

Caracterul limitat al resurselor tradiționale stimulează procesul de dezvoltare de noi produse prin utilizarea unor resurse neconvenționale rezultate din:

prelucrerea unor materii prime tradiționale (zer, oase, sânge, tărâțe);

folosirea potențialului biologic și tehnologic neutilizat al unor materii prime tradiționale;

identificarea și utilizarea resurselor de sinteză în scop alimentar.

Obținerea resurselor neconvenționale și includerea lor în rețeta produselor alimentare nu poate fi realizată în absența elementelor de progress științifc și tehnic.

2.4. Dezvoltarea produselor noi

Noutatea este în esență o noțiune relativă care poate fi analizată în funcție de mai multe criterii, iar în cazul produselor poate fi relevată în forme și grade diferite. Un produs poate fi nou în sens absolul (nu a existat anterior), poate fi nou pentru o piață sau pentru o întreprindere.

În prezent, mulți autori definesc noutatea unui produs în funcție de percepția consumatorului sau experiența întreprinderii. Astfel, un produs poate fi considerat nou dacă așa este perceput de consumator. La nivelul unei întreprinderi un produs poate fi considerat nou dacă nu a existat o experiență anterioară în cazul respectiv, deoarece ridică aceleași probleme ca un produs nou în sens absolut.

Consumatorul are o percepție destul de lagă asupra noutății unui produs, începând cu schimbări minore în cazul unui produs deja existent, până la o intervenție. Adesea intervențiile minore sunt tratate cu superficialitate de decidenții din întreprindere, deși ele pot căpăta o semnificație majoră în percepția consumatorului.

Pentru produsele existente se pot identifica mai multe variante de intervenție[4]:

Ameliorarea calității se realizează, în general, prin modificări în domeniul materiilor prime ori tehnologiilor de producție. Scopul este ca produsul să satisfacă într-o măsură mai ridicată exigențele și așteptările consumatorilor.

O ameliorare a calității va atrage după sine și creșterea prețului produsului ameliorat. Vor exista consumatori care nu vor dori să plătească suplimentar pentru imbunătățirea respectivă, motiv pentru care firma trebuie să realizeze o moficare a segmentului de consumatori căruia i se adresează sau să renunțe la intervenție.

Ameliorarea caracteristicilor funcționale poate urmări mai multe obiective cum ar fi: creșterea numărului de utilizări aferente produsului, condițiile în care poate fi utilizat, ușurința utilizării, siguranța, aptitudinile pentru utilizare, etc.

Acestă variantă de intervenție poate duce la obținerea unor avantaje cum ar fi:

Obținerea unei prezențe puternice pe piață;

Genererea unei imagini de firmă cu tehnologie avansată;

Penetrarea ușoară în rețelele de distribuție.

Ameliorarea caracteristicilor funcționale ale produsului se referă la la mai multe variabile între care: stil, linie, culoare și în mod special ambaljul și eticheta.

Repoziționarea produsului reprezintă o decizie de cea mai mare importanță prin revizuirea politicii adoptate. Asumarea unei astfel de decizii apare în condițiile în care prezintă punte slabe sub mai multe aspecte. Cauzele înrăutățirii poziției pe piață sunt variate:

Modificarea dorințelor și preferințelor consumatorilor;

Poziționarea prea aproape cu produsele concurente;

Modificări de poziționare a acțiunilor desfășurate de concurență;

Schimbări involuntare ale poziției produsului pe piață, ca urmare a unor acțiuni de marketing.

Un alt timp de intervenție se referă la imaginea produsului. Alături de intervenția în domeniul publicității, această variantă presupune frecvent și o modificare a caracteristicilor calitative, funcționale sau estetice ale produsului.

Publicitatea dezvoltă cel mai puternic impact în modificarea imaginii produsului, dar, în mod izolat, nu este suficientă. Există riscul ca imaginea să nu se modifice substanțial în absența intervențiilor asupra celorlalte aspecte. Uneori se consideră că este mai ușor pentru o întreprindere să lanseze un produs nou decât să încerce o recalificare a imaginii.

2.5. Strategii privind politica de produs

Întreprinderile producătoare sunt obligate, pentru a supraviețui și mai ales pentru a obține rezultatele scontate, să-și modeleze acțiunile într-o viziune de perspectivă asupra produselor și să ia în considerare schimbările mediului în care acționează, dar și pe cele de atitudine a consumatorilor față de produs. În funcție de ansamblul condițiilor de piață cu care se confruntă, de resursele de care dispune, întreprinderea va opta pentru o anumită variantă strategică, variantă ce va fi subordonată strategiei generale de piață și va fi corelată cu celelate strategii ce alcătuiesc mixul de preț, de promovare și de distribuție. Obiectivele avute în vedere atunci când se stabilește strategia de produs sunt diverse, el privind, în principal: consolidarea poziției în cadrul actualelor segmente de consumatori, creșterea gradului de pătrundere în consum a unui anumit produs, sporirea gradului de răspândire pe piață a produsului prin atragerea de noi segmente de utilizatori, diferențierea față de produsele similare sau apropiate ale altor producători, o mai bună poziționare în cadrul gamei din care face parte produsul în cauză și creșterea cotei de piață a acestuia etc. În funcție de aceste probleme strategiile principale la nivelul unei firme sunt[9]:

Strategia inovației. Inovația reprezintă o strategie destul de rar adoptată de întreprindere, relativ puține având capacitatea tehnologică, financiară și organizatorică necesară. Pentru produsele noi “rata mortalitații” este relativ ridicată și asumarea unei startegii a inovației prezintă un risc de eșec care nu trebuie neglijat. În cazul reușitei aceasta este foarte profitabilă și poate sta la originea unei mari reușite industriale și comerciale.

A inova nu înseamnă obligatoriu a crea un produs complet nou. De regulă este rezultatul unui proces continuu de modificare și perfecționare a unui produs cu scopul de a câștiga un avans față de ceilalți concurenți.

Strategia înnoirii și diversificării. Dobândirea unei poziții consolidate, prin câștigarea unei cote mai mari pe piață de către firmă, se poate realiza apelând, în primul rând, la strategia de creștere a dimensiunilor gamei, principala modalitate practică de realizare a unei asemenea strategii reprezentând-o diversificarea gamei. Ea urmărește nuanțarea modalităților de satisfacere a nevoii căreia i se adresează produsul și, în felul acesta, lărgirea pieții sau pătrunderea acestuia pe alte piețe. Diversificarea gamei de produse poate fi dezvoltată pe trei direcții principale: orizontală, verticală si laterală. În majoritatea cazurilor, condiția supraviețuirii firmei o reprezintă inovarea, înnoirea gamei a produsului, a sortimentului.

Strategia calității presupune stabilirea unei opțiuni privind preocuparea permanentă a firmei pentru îmbunătățirea performanțelor produselor, pentru ridicarea nivelului calitativ al acestora. O asemenea strategie se recomandă a fi folosită în faza de maturitate a ciclului de viață, deoarece, într-o asemenea viziune, se urmărește păstrarea clientelei actuale și mai puțin câștigarea de noi segmente de consumatori. Elementele de diferențiere calitativă sunt multiple și complexe, acestea avându-și originea în principal în îmbunătățirea funcționării, creșterea domeniului de utilizare, simplificarea modalităților de folosire, îmbunătățirea calității materialelor și a esteticii produselor, durabilitatea sau caracteristicile ambalajului etc.

Strategia diferențierii poate avea mai multe variante deoarece diferențierea are în vedere oricare dintre elementele corporale sau acorporale ce alcătuiesc produsul. Are în vedere identificarea elementelor prin care produsul unei companii diferă de cele ale altor companii. Specialiștii consideră că un produs diferențiat se va vinde mult mai ușor decât un produs identic cu altele.

Pentru produsele alimentare proprietățile psihosenzoriale ale alimentelor oferă numeroase posibilități de diferențiere. Diferențierea produselor nu se realizeaza doar prin modificări tehnice, acestea putându-se realiza și psiholocic mai ales prin dezvoltarea unei politici de marcă.

Strategiile se pot diferenția și în funcție de etapa din ciclul de viață al produsului[6]:

Etapa de introducere începe când noul produs este lansat pentru prima oară pe piață. O firmă poate adopta una din multele strategii de marketing existente pentru a introduce un produs nou pe piață. Poate stabili un nivel ridicat sau scăzut pentru fiecare varibilă de marketing (preț, promovare, distribuție, calitatea produsului).Conducerea poate “exploata” la maximum piața, lansând produsul nou la un preț ridicat și cu promovare scăzută. O strategie bazată pe prețuri mari și cheltuieli de promovare ridicate ajută firma să “exploateze” rapid segmentul de piață insensibil la preț încă din primele faze ale lansării noului produs. Pe de altă parte, o firmă poate introduce noul produs la preț scăzut și cu o promovare puternică (strategia penetrării rapide). Această strategie permite penetrarea rapid pe piață și obținerea unei cote de piața ridicate. Strategia are sens dacă piața este largă, cumpărătorii potențiali sunt sensibili la preț și nu cunosc produsul, există concurență puternică și costurile unitare de producție ale companiei scad odată cu creșterea producției și a experienței de producție acumulată. Lansarea la preț scăzut, dar fără prea multă promovare (strategia penetrării lente) poate fi aleasă dacă cumpărătorii potențiali sunt sensibili la preț, dar firma dorește să mențină cheltuielile la un nivel scăzut din cauza unui buget redus.

Etapa de creștere. Profiturile se măresc în perioada de creștere, deoarece costurile de promovare sunt distributie asupra unui volum mai mare de mărfuri și datorită faptului că scad costurile unitare de producție. Firma utilizează mai multe strategii pentru a susține creșterea rapidă a pieței pe o perioadă cât mai mare. Firma îmbunătățește calitatea produsului, adaugă noi caracteristici și creează noi modele ale acestuia, penetrează noi segmente de piață și încearcă să crească mai departe vânzările, intrând pe noi canale de distribuție; mută accentul mesajului publicitar de pe informarea cu privire la existența produsului la convingerea de a-l achiziționa și reduce prețurile la momentul potrivit pentru a atrage mai mulți cumpărători.

Etapa de maturitate. În această etapă încetinirea ritmului de creștere a vânzărilor se materilizează în existența mai multor producători care oferă mai multe produse spre vânzare. Managerii de produs trebuie să facă mai mult decât să meargă pur și simplu înainte sau să-și apere produsele mature ei trebuie să vină permanent pe piață cu inovații (dezvoltarea pieței) sau să modifice produsul (dezvoltarea produsului). Managerul de produs poate schimba caracteristicile produsului (calitate, stil) pentru a atrage noi consumatori sau pentru a stimula utilizarea lui.

Strategia îmbunătățirii calității are drept scop creșterea performanțelor produsului: durabilitate, siguranța, viteza, gustul său.

Prin strategia de îmbunătățire a caracteristicilor produsului se adaugă noi elemente care sporesc utilizarea, siguranța sau comoditatea utilizării produsului.

Strategia îmbunătățirii stilului are drept scop creșterea atractivității produsului.

Etapa de declin. Vânzările de produse scad în cele din urmă. Declinul poate fi lent sau rapid. Vânzările pot ajunge la zero sau pot scădea până la un anumit nivel la care să rămână mult timp. Conducerea poate decide menținerea mărcii în speranța că firmele concurente vor părăsi piața. Conducerea poate să valorifice produsul, adică să reducă unele costuri (de întreținere, cercetare – dezvoltare, publicitate) sperând că vânzările vor crește. Dacă este așa, se vor obține profituri pe termen scurt. Sau conducerea poate decide renunțarea la produs. Îl poate vinde unei alte firme sau pur și simplu îl poate lichida la valoarea reziduală.

Startegia adaptării. În condițiile în care studiile de piață confirmă faptul că produsul actual nu mai corespunde așteptărilor consumatorilor, adaptarea produsului la noile cerințe este necesară.

Uneori granița care desparte inovația de adaptare este foarte dificil de stabilit. Se poate afirma că inovația conduce la obținerea unui avantaj concurențial absolut în timp ce adaptarea conduce la o superioritate marginală.

Stategia imitării. Dacă un produs intră în faza de creșterea ciclului de viață pentru alte întreprinderi apare posibilitatea de a creea un altul prin imitare. Pentru reușita acestei strategii sunt necesare două elemente:

rapiditate de reacție, respectiv viteza de intrare pe piață;

flexibilitatea acținii; produsul nu trebuie plagiat ci îmbunătățit.

2.5.1.Strategii de lansare pe piață a produselor noi

Lansarea pe piață a produsului nou reprezintă etapa în care acesta devine disponibil potențialilor consumatori. Lansarea pe piață se poate realiza la dimensiuni reduse pe o piață test (experimental) sau la nivel global. Lansarea pe o piață test mai poartă denumirea de “marketing test” și este utilizat de firmele cu potențial financiar redus sau în situația în care există un grad ridicat de noutate și există numeroase variabile greu de cuantificat care pot duce la erori în politica de markeing.

Lansarea pe piață a produselor presupune rezolvarea unei serii de probleme referitoare la:

stabilirea perioadei în care se va produce;

fixarea zonei teritoriale;

alegerea canalelor de distribuție;

crearea unui climat de interes pentru noul produs;

alegerea modalităților de comercializare;

pregătirea forțelor de vânzare;

instruirea personalului commercial.

Comercializarea pe scară largă a produsului reprezintă activitatea care confirmă succesul dezvoltării noului produs. Dacă s-a optat pentru lansarea produsului pe o piață experimentală, în caz de succes acesta se va extinde la nivelul pieței globale. Firmele mari își pot permite extinderi rapide ale comercializării produselor noi pe piețele internaționale.

PARTEA PRACTICA

CAPITOLUL III

AGENTUL ECONOMIC

3.1. Date de identificare

Intreprindere individuala – Green Plant

C.U.I.: RO17829364

J05/387/1995

Adresa: C.P.417200, Beius-Bihor Romania, str.Aleea Independentei ,nr.9

Tel: 0359675198 Mobil: 0766821842 078364735

www.greenplant.ro

Obiectul de activitate: Producția și Comercializarea ceaiurilor, alifiilor și tincturilor produselor din plante medicinale.

3.2.Resurse materiale

Societatea dispune de:

5 ha teren agricol langa Beius,

2 tractoare John Deer din anul 2008,

2 autoutilitare Fiat,

hala de 200 m2 cu camera pentru uscarea plantelor,

tanc pentru macerare

utilaje pentru ambalarea produselor.

3.3.Managementul și forța de muncă

Societatea are un nunar de 8 angajati care ocupa urmatoarele functii in cadrul societatii:

Administrator: Balasz Raluca, 24 de ani, studii Facultatea de Protectia Mediului, cu o experienta de 5 ani in productia de ceaiuri si tincturi medicinale.

Manager: Pop Mihai, 40 de ani, studii Facultatea de Medicina, cu o experienta in domeniu 15 ani.

Secretara: Pasca Anamaria, 25 de ani, studii Facultatea de Stiinte Economice, experienta 3 ani.

5 muncitori permanenti cu experienta in domeniu, cerinte: liceu absolvit si 10 zilieri, nu necesita calificare.

3.4.Descrierea activitatii curente a exploatatiei

CEAIURI

O parte a materiei prime se achiziționează de la micii producatori din zona după efectuarea controlului de calitate și în urma realizării unui set de analize. De pe suprafața de 5 ha, proprietate privată, se recoltează, selecteaza, usucă și apoi se macina foarte fin plantele medicinale pentru fiecare tip de preparat ce se obtine. La final produsul este ambalat și depozitat în magazie.

TINCTURI

Se realizează achizitionarea de materie prima de la mici producatori, recoltarea din propria cultura cu ajutorul personalului, selectarea materiei prime. Materia prima se usuca in uscatoare speciale, se pun la macerat cu alcool de 320 unde se lasa timp de 7 zile, pe urma se strecoara si se pun in recipiente de 0,2-0,5 l.

ALIFII

Se achizitionează materia prima de la mici producatori, se recoltează din propria cultura cu ajutorul personalului, se selecteaza materia primă, taierea plantelor, se usuca in uscatoare speciale. Plantele uscate se pun in grasime topita de animale, ceara de albine, se lasa la macerat 1-2 zile dupa care se reincalzeste, se strecoara si se pun in cutii de 100g.

Desfacerea se realizează prin magazine naturiste, farmacii, magazine mici de cartier, persoanelor fizice si magazinelor de produse bio.

CAPITOLUL IV

PIAȚA ȘI COMERCIALIZAREA

Piata in domeniul produselor din plante medicinale este nesaturata deoarece exista produse care se importa, iar acest domeniu este viabil pentru dezvoltarea unei afaceri oferind pe langa profit si locuri noi de munca.

4.1.Piata interna si externa a produsului

Piata interna si externa a produselor din plante medicinale este nesaturata datorita faptului ca la ora actuala Romania este importator de produsele obtinute din plante medicinale prin urmare Intreprinderea individuala – Green Plant are sanse de realizare a unor rezultate economice bune.

Prin urmare se constata o crestere a consumului de produse din plante medicinale in Romania deoarece inturnim conditii de productie bune ( nivel de poluare foarte scazut, suprafete mari de terenuri, “pamant virgin” ).

În octombrie 2013 la Ministerul Agriculturii erau înregistrați 3.532 de producători de produse ecologice, 75 de procesatori, 76 de comercianți, 30 de importatori și 47 de exportatori.

Suprafata cultivata ecologic la nivel mondial se ridica la 31,4 milioane de hectare, Romania ocupand locul 16 in functie de suprafata cultivata. Suprafata totala a culturilor ecologice in Romania a crescut de peste 10 ori din anul 2000 pana in prezent.

Consumul de produse ecologice reprezinta in Romania sub 10% din totalul alimentelor si se preconizeaza ca, in urmatorii 5 ani, abia va ajunge la 20%. Aceasta cifra se explica prin pretul mai mare al acestor produse (menit sa compenseze pierderile de productie fata de agricultura conventionala).

Cu toate acestea, valoarea pietei de produse ecologice se va situa intre 5 si 10 milioane de euro, in 2014, cresterea anuala fiind de 10-20%.

Preturi pe piata:

Ceaiuri 250g, 300g, 380g -> 25-30 lei

150-200 g -> 10-15 lei

Tincturi 200ml -> 10 lei

500 ml -> 20-25 lei

Alifii 100g -> 10 lei

Sprijinirea cresterii productiei de produse din plante medicinale prin investitii in tehnologie constituie un important obiectiv strategic in asigurarea securitatii alimentare in Romania.

4.2.Piata agentului economic

Plantele medicinale ce urmeaza a fi produse de Intreprinderea individuala – Green Plant va avea piata de desfacere in principalele orase din judetul Bihor: Beius, Stei, Oradea, Salonta dar si in zonele limitrofe.

4.2.1.Clientii

Aceste produse se adreseaza oricarui tip de cumparator cu varsta intre 18-85 ani.

4.2.2.Concurenta

La noi in tara in acest domeniu exista concurenta, aceasta este bazata pe aparitia unor produse noi pe piata provenind de la firmele autohtone dar și de la anumiți importatori.

Concurenta: Fares Orastie.SRL, Dacia Plant.SRL, Aroma Plant.SRL, Medplant.SRL, Ecologic Plant.SRL, Farmanat Poieni.SRL ;

4.2.3.Transportul

Transportul produselor se face cu ajutorul autovehiculelor detinute de catre Intreprinderea individuala – Green Plant, dar produsele se pot achizitiona si de la sediul firmei.

4.2.4. Pozitia propriului produs fata de produsele concurentilor

Tabel nr.4

Poziția propriului produs față de produsele concurente

Sursa: Date proprii culese de pe teren

Din datele de mai sus se observa ca în ce provește calitatea la majoritatea produselor firma Green Plant are o calitate superioară iar în privința prețului ne situam pe poziții similare sau inferiaoare la aproximativ 70% dintre produse.

CAPITOLUL V

ANALIZA DAGNOSTIC LA SC GREEN PLANT SRL

Analiza diagnostic la S.C. GREEN PLANT SRL are ca scop final identificarea simptomelor, disfuncționalităților, punctelor tari, a punctelor slabe, a terapiei necesare pentru imbunătățirea situației.

Avantajele firmei sunt:

Angajati cu experienta in domeniu,

Utilaje performante: prelucrarea materiei prime cu ajutorul uscatoarelor speciale, tancuri de otel innoxidabil si steril si utilaje de ambalare performante, prelucrarea materiei prime cu ajutorul uscatoarelor speciale,

Distribuirea produselor cu ajutorul mijloacelor proprii de transport,

Materie prima proprie, adică de caliate superioară obținută la prețuri mici de producție,

Concurenta relativ scăzută,

Clienti stabili.

Amenințările firmei sunt:

producție insuficientă;

scăderea cererii pentru unele produse;

posibilitatea apariției unei concurențe solide pe piața liberă;

lipsa unui personal specializat de marketing;

Rațiunea efectuării unui diagnostic al performanțelor întreprinderii poate avea la bază nu numai împrejurarea în care aceasta are dificultați, respectiv disfuncționalități, ci și situația în care starea ei este normală/ stabilă, dar se intenționează creșterea performanțelor sau inițierea unui plan de investiții sau a unuia de afaceri utile fie investirii resurselor proprii existente sau obținerii de finanțări externe.

Analiza și diagnosticarea sunt etape obligatorii înainte de evaluarea unei întreprinderi.

Prin diagnosticarea unei întreprinderi în vederea evaluarii, de ceea ce ține cont si S.C. GREEN PLANT SRL, se urmărește cunoașterea tuturor laturilor activității acesteia, respectiv juridică, operațională, resurse umane, economico-financiară etc., precum și a punctelor forte și punctelor slabe corespunzăatoare fiecăruia.

În cadrul diagnosticului trebuie sa-și găsească răspuns problemei cum sunt:

poziția pe piața pe care operează;

statutul juridic al proprietății care se avaluează, dacă sunt sau nu satisfăcătoare și de ce;

modul în care au fost obținute elementele de patrimoniu;

potențialul uman și de management;

infastructura tehnică pentru susținerea activității de bază;

măsurile care urmează a fi întreprinse, atât pe termen scurt cât și pe termen lung.

În cadrul activității practice de evaluare a întreprinderi, diagnosticul trebuie să furnizeze informațiile necesare aprecierii situației trecute și prezente, care constituie o bază pentru estimarea elementelor și variabilelor „cheie” ce trebuie avute în vedere în cazul aplicării diferitelor metode de evaluare .

Pe baza diagnosticului întreprinderii evaluate se pot construi șcenarii pertinente, care trebuie să stea la baza evaluării întrucat diagnosticul pentru evaluare nu are doar rolul de a prezenta situația firmei la un anumit moment, ci și acela de a direcționa și susține proiectiile economico-financiare.

Realizarea diagnosticului întreprinderi S.C GREEN PLANT SRL, în scopul evaluării presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

stabilirea problemelor supuse analizei;

asigurarea informațiilor și analiza documentelor care stau la baza lor;

analiza și prezentarea rezultatelor într-un raport.

S.C. GREEN PLANT SRL este o întreprindere care și-a început activitatea în urmă cu 11 ani și se poate afirma că a parcurs întreaga perioadă de tranziție la o economie de piață funcțională. În prezent firma nu luptă pentru supreviețuire, iar din cele analizate în capitolele precedente, rezultă faptul că firma este profitabilă, dar încearcă să fructifice oportunitățile pieței și să-și reducă cât mai mult punctele slabe și să facă față amenințărilor ce provin din mediul în care acționează.

În ce privește strategia de piață, firma trebuie să se implice tot mai mult în cunoașterea pieței, acest lucru se poate realiza prin studii și cercetări de piață, apelând la ajutorul unor firme specializate, deoarece nu dispune de forțele necesare pentru a testa singura piața. De asemenea, trebuie să-și constituie o bază de date care să cuprindă informații despre clienții actuali și cei potențiali spre a-și putea canaliza eforturile pentru a acapara noi clienți și implicit să obțină creșterea cotei de piață.

În prezent poziția ocupată de firmă pe piață este sigura și constantă, având beneficiari atât lanțuri de magazine mari dar și magazine naturiste precum și alți beneficiari în diferite zone. Existența unei concurențe puternice pe piața produselor de plante medicinale nu a afectat până în momentul de față piața de desfacere.

În ce privește politica de produs există posibilitatea înoirii gamei sortimentale prin achizitia unui nou flux tehnologic . Trebuie menționat faptul că S.C. GREEN PLANT SRL este unul dintre producătorii din județul Bihor de plante medicinale. Studiile economice au arătat că firma poate suporta toată investiția prin forțe proprii. De asemenea firma dorește demararea procedurilor pentru certificarea ecologică a ceaiurilor.

Pentru reușita introducerii pe piață a noului produs, optica de marketing trebuie să se regăseasca pe toată durata lansării acestuia. Factorii de decizie din cadrul firmei au elaborat un program concret de realizare a acestui proces.

Introducerea pe piață a noului produs presupune rezolvarea următoarelor probleme:

stabilirea perioadei de lansare; în aceasta perioada este necesară o publicitate intensă, participarea la tîrguri și expoziții pentru o cunoaștere cât mai bună a produsului și a producătorului;

fixarea zonei teritoriale. SC GREEN PLANT SRL iși va lansa produsul pe piața vestică, se vor alege canalele de distribuție, se va pregăti piața, se vor alege modalitățile de comercializare și forțele de vânzare.

S.C. GREEN PLANT SRL în condițiile de concurență actuală trebuie să se preocupe în permanență de creșterea calității la toate produsele sale.

Din analiza diagnostic pe perioada 2014-2015 rezultă următoarele:

A.Scopul proiectului nostru este realizarea unei analiza diagnostic care să ducă la creșterea performanțelor ecoomice ale SC GREEN PLANT SRL prin achiziția unei linii tehnologice moderne și demararea procedurilor de certificare ecologică a unor produse ale firmei.

B.Aspecte pozitive:

societatea deși instabilă din punct de vedere financiar, este independentă și autonomă în raport cu creditorii, societatea funcționeaza fără grad de risc fiind capabilă să-și finanțeze singura achiziție a noului flux tehnologic

personal direct productiv calificat

flexibilitate și promtitudine în derularea contractelor

C. Aspecte negative:

lipsa personalului tehnic cu studii superioare

lipsa personalui economic si al unui departament de marketing

lipsa unui director de vînzări

D. Obiective strategice

Pe termen scurt (pana 1 an)

dezvoltarea relatiilor cu clientii in zonele deficitare,

cresterea productie de plante prin marirea suprafetelor proprii de producție,

organizarea unei ferme de cultura si plante medicinale,

Pe termen mediu (intre 1-3 ani)

extinderea spațiului de producție,

cresterea cotei de piata,

achizitia unor noi suprefețe de teren,

extinderea gamei sortimentale.

Pe termen lung (peste 3 ani)

modernizarea tehnologiei

certificarea unor noi produse ca fiind ecologice

dezvotarea unei linii de produse ecologice din plante medicinale

E.Costuri si venituri estimate

În decursul unei luni SC GREEN PLANT SRL inregistreaza un profit brut de aproximativ 6000 ron. Prin urmare firma este stabilă financiar și poate suporta singura investiția pentru noua linie tehnologică de aproximativ 65000 ron, termenul de recuperare fiind de aproximativ 1 an.

Tabel nr. 6

Profit realizat de SC GREEN PLANT SRL in decurs de o luna

CONCLUZII

În acutalul peisaj economico-social din țara noastră-marcat de instalarea treptată a mecanismului unei piețe libere, de afirmarea unor noi „reguli de joc” ale acesteia, mentalitatea agenților economici, ca și metodele lor de lucru se cer radical schimbate. Pentru a supravițui, întreprinderile trebuie să fie receptive la semnalele și cerințele mediului extern, să dispună de o înaltă capacitate de adaptare la schimbări. În esența, întreaga lor activitate urmeaza a fi concepută și desfașurată practic într-o nouă viziune, modernă, de marketing.

Coborând însă observația la nivelul întreprinderii, mediul apare alcătuit dintr-o rețea de variabile exogene cărora întreprindere le opune propriile sale reurse-umane, materiale și financiare, respectv, un set de variabile endogene. Acestea privite static, la un moment dat, componentele mediului se găsesc în anumite raporturi, alcătuiesc o anumită sctructură, care reflectă natura societății, stadiul de dezvoltare atins.

Politicile comerciale promovate pe diverse piețe, avute în vedere ca importante politicii materiale și, ca atare, subsumate procesului unic integraționist ce se vrea în continuare perfecționat pe bază de căutări, studii, sugestii credibile, inventivitate și curaj, vor prinde noi contururi conceptuale, precum și noi sisteme de fundamentare strategica.

Evoluția de ansamblu a economiei mondiale scoate în evidență că, peste tot în lume, comerțul în general și comerțul cu amănuntul în special a devenit în mod preogresiv un sector economic foarte dinamic, aparatul comercial cunoscând profunde mutatii pe toate planurile: metode de vânzare, forme de distribuție, repartiție geografică, managementul întrepinderilor etc.

De asemenea se constată că respectiva activitate-comerțul cu amănuntul-ca ultimă verigă a lanțului care duce pe producători spre consumatori este foarte sensibil si vulnerabil la evoluția mediului ambiant, dovedind însă o mare capacitate de a se adapta la la noile condiții ale pieței.

Abordarea principalelor aspecte pe care le ridică problematica modificărilor structurale ce vor interveni în cadrul comerțului cu amănuntul – ca elemen tiplogic al tendințelor conturate cu privire la viitoarele evolutii ale respectivului comerț – trebuie să țină cont de importantele mutații demografice și economice care vor avea loc în diversele zone ale lumii, cât și de impactul acestora asupra costurilor de exploatare și a geografiei comerciale, fenomene care vor afecta puternic activitatea comerțului cu amănuntul.

Pornind de la asemenea elemente se apreciază că în viitorul deceniu vor prospera doar acele firme comerciale care vor avea capacitatea ca, pe de o parte, sa-și stabilească cea mai profitabilă structură a costurilor de exploatare, iar, pe de altă parte, să ofere clientelei maximum de valoare adăugata, respectiv ceea ce aceasta își dorește.

Deoarece consumatorul preferă produsele ecologice, S.C. GREEN PLANT SRL va acorda o atenție deosebita certificării unor noi produse ca fiind ecologice, relațiilor economice, va încerca să comercializeze întreaga gamă de produse.

Actualmente producția societății este destinată pieței interne (regiunea de vest) și este formată din clienți tradiționali iar pe termen scurt se preconizează creșterea cotei de piață și a volumului de vânzări precum și extinderea numărului de clienți. Aceasta se va realiza prin:

diversificarea producției și creșterea calității

crearea unui departament de marketing și angajarea unui număr de 2 specialități în domeniul economic

lărgirea listei beneficiarilor prin atragerea de noi clienți

dezvoltarea rețelei proprii de distribuție

contactatea unor noi distribuitori de plante medicinale și în alte zone ale țării.

De asemenea calitatea fiind factorul principal care influentează comportamentul de cumparare, firma S.C. GREEN PLANT SRL va acorda o atenție deosebită calității produselor comercializate respectiv elementul marketing care pune ca element central în afacere, clientul.

BIBLIOGRAFIE

Balaure, Virgil (coordonator) (2002), Marketing, Editura Uranus, București

Brata, Anca, Politici agroalimentare in Romania, Editura Universitatii din Oradea, 2008

C. Florescu (coordonator), V. Balaure, Șt. Boboc, I. Cătoiu, V. Olteanu, N. Al. Pop, Marketing, Editura Marketer, București 1992, p.343-344.

Chiran, Aa., Gîdu Elena, Ștefan G., 1999 – Piața produselor agricole și agroalimentare – caracteristici – evoluție – tendințe. Ed. „Ion Ionescu de la Brad”, Iași

Curry, J., Elemente de marketing internațional Glosar: “PACKAGING”

Csosz, , Economia industriei alimentare, Editura Agroprint Timisoara,1997

Iacob Catoiu, N. Teodorescu – Comportamentul consumatorului – Teorie și practică

Iacob Cătoriu și V. Balaure (Iacob Cătoriu și V. Balaure, “Mutații în economia mondială și reorientări în politica de piață a întreprinderilor” – Tribuna Economică nr. 15/1990

Moldoveanu M., Dobrescu M. E – Știința afacerilor, Ed. Expert, București, 1995, pag.10

I. Petrescu, Gh. Seghete – op. cit., p. 447, P. Ștefănescu – “Bazele marketingului” – București 1994, p. 218 sau în trei după părerea altora (V. Munteanu (coord.) – op. cit., p. 193.

Philip Kotler – Managementul Marketingului, pag. 236

Ph. Kotler, “Principii de marketing” – p. 134-135

S. Prutianu, C. Munteanu. C. Caluschi –“Inteligența. Marketing Plus” – Ed. Polirom 1998, p. 111

Ruset, Corina – Managementul resurselor umane, Editura Solness, Timisoara, 2006

Zamfir, C., Rebedeu, I., Stiluri de viață – Dinamica lor în societatea contemporană, Editura Academiei, București, 1989, pag.41-42

Teodoroiu, F., Agricultura-resurse si eficienta, Editura Expert, 2002

http://coduricaen.info/sectiunea-C.html

Sucul natural de mere o afacere de viitor

http://www.tehnicafructelor.ro/files/CATALOG-LINIE-PRODUCERE-SUC–LINIE-MARE.pdf

http://posdru.afiprofamilia.ro/docs/Studii/A%202.3%20Anexa%208%20-%20Plan%20de%20afaceri%20-%20col,amb,com%20prod%20agroalim%20Murgeni.pdf

http://www.profesional-new.com/Instalatii-suc-natural-si-vin/Instalatii-Sucuri-naturale/Instalatii-pentru-sucuri-naturale-Hidropresa-Grifo.html

http://santerra-natural.ro/procesul-tehnologic/

.http://www.dce.gov.ro/Info_business/produse/MereSuc2012.pdf