Studiul Particularitatilor Biologice de Crestere Si Fructificare a Noilor Soiuri de Cires

=== Lucrare de diploma ===

STUDIUL PARTICULARITĂȚILOR BIOLOGICE DE CREȘTERE ȘI FRUCTIFICARE A NOILOR SOIURI DE CIREȘ ÎN VEDEREA DIFERENȚIERII FORMEI COROANEI ȘI A TĂIERILOR

INTRODUCERE

În ansamblul agriculturii, horticultura reprezintă un sector de mare importanță, datorită gamei largi de produse pe care le asigură. Cultura pomilor trebuie să asigure producții mari și diversificate de fructe pentru satisfacerea nevoilor de consum ale populației, aprovizionarea cu materie primă a industriei alimentare și crearea de disponibilități pentru export.

Cireșul este o specie pomicolă cu deosebită importanță economică, datorită însușirilor nutritive, tehnologice și comerciale ale fructelor și proprietăților biologice ale pomilor de a valorifica o mare diversitate de condiții pedoclimatice din zonele de câmpie, colinare sau chiar submontane.

Fiind printre primele fructe ce apar la sfârșitul primăverii, consumul lor în stare proaspătă constituie o sursă deosebit de importantă de săruri minerale, vitamine și zaharuri ușor asimilabile, de mare valoare pentru organismul uman.

Valoarea alimentară a cireșelor se situează foarte aproape de celelalte specii sâmburoase cultivate în România: vișin, cais, piersic (tabelul 1). Conținutul în vitamine și săruri minerale ale fructelor de cireș sunt ilustrate în tabelul 2.

Cireșele sunt destinate atât consumului în stare proaspătă cât și prelucrării industriale sub formă de sucuri, siropuri, compoturi, gemuri, dulcețuri, băuturi alcoolice, produse de cofetărie – patiserie, etc.

Conținutul ceva mai scăzut în zaharuri, însa mai bogat în acizi organici și taninuri, le conferă un gust mai acrișor și răcoritor.

Având în vedere conținutul mare în apă al fructelor, rezistența la manipulare, transport și păstrare este mai scăzută, fiind superioară doar căpșunilor, zmeurei, murelor.

Intrarea pe rod la 4 – 5 ani de la plantare, producția abundentă an de an, fără periodicitate de rodire, asigură cultivatorilor beneficii substanțiale.

Se cultivă masiv, pe aliniamente sau izolat, începând din zona de câmpie și până la 800 m altitudine, valorificând bine terenurile cu pante moderate, cu condiția ca solul să fie bine drenat.

Portul frumos și înalt, florile deosebit de atrăgătoare la unele specii de cireș, fac ca acesta să fie și un valoros element din punct de vedere decorativ în parcuri.

Tabelul 1

Compoziția chimică a fructelor speciilor sâmburoase din România

(după Pomologia R.S.R., vol. IV, 1965)

Tabelul 2

Conținutul în vitamine și săruri minerale ale fructelor de cireș

(după I.F. Radu, 1985)

Capitolul I

SITUAȚIA CULTURII ClREȘULUl

1.1. Pe plan mondial

Producția mondială de cireșe și vișine este de cca. 2,3 mil. tone, ceea ce reprezintă 0,6 % din producția totală de fructe, care este de aproximativ 450 mil. tone (Peniazek, 1986).

Aceste date au valori aproxirnative, întrucât statisticile FAO din ultimii ani, deși publică date referitoare la culturi cu producții globale mici (nuc, alun, fistic zmeur, coacăz etc.) nu fac referiri la cireș și vișin, datele fiind luate din lucrări de strictă specialitate.

De asemenea, în statisticile multor țări cultivatoare ca: Anglia, Franța, Germania, Cehia, Slovacia, Italia, producția de cireșe și visine este însumată.

Pentru fosta U.R.S.S și S.U.A există date care menționează un plus de producție de 6 % în favoarea vișinului, în primul caz, și 10 % în favoarea cireșului, în cazul S.U.A. țări ca Italia, Franța, Turcia, Spania, Bulgaria, Portugalia, Belgia, Israel, Japonia, Canada, Australia, Chile, Argentina, Africa de Sud, produc mai multe cireșe decît vișine, în timp ce în Jugoslavia, Polonia, Germania, România, producția de vișine este superioară celei de cireșe.

Datele FAO, din anii 1980 – 1990, indicau țările europene (fără fosta U.R.S.S) ca fiind principalele producătoare de cireșe pe plan mondial, cu un volum de cca.65 % din total. S.U.A și Canada dețin aproximativ 13 % din producția mondială, țările asiatice (fără China și Coreea de Nord) 11 %, cele latino-americane 1,5 %, iar cele africane 1 %.

Conform statisticilor CEE din anul 1992, în Europa se produc anual cca. 1.150.000 to cireșe și vișine, din care în țările [NUME_REDACTAT] 570.000 to. Datele au în vedere fosta U.R.S.S. care era în deceniul trecut primul producător mondial.

Ca regulă generală, țările vest-europene produc mai multe cireșe, iar cele est-europene mai multe vișine (Budan, 1995 b). Conform acelorași date, Germania este cel mai important producător european, cu o producție medie de 220.000 to/an, din care 60 % o reprezintă cireșele . Turcia este a doua țară ca pondere pe piața europeană, cu o producție medie anuală de 195.000 to, din care vișinile reprezintă 60 %. Serbia, Croația și Bosnia produc împreună cca. 150.000 to/an, din care vișinile reprezintă aproximativ 65 %. Italia, cu 135.000 to/an, Franța cu 91.000 to/an și Spania cu 60.000 to/an, sunt țările unde ponderea cireșului este de peste 90 %. Ungaria, România și Bulgaria, cu producții de 65.000 to/an, 65.000 to/an și respectiv 49.000 to/an (din care cca.55 % sunt cireșe) sunt principalele țări estice cu pondere pe piața europeană. În alte țări, cum ar fi Belgia (15.000 to/an), Danemarca (10.000 to/an), Portugalia (11.000 to/an), Anglia (5.000 to/an), Olanda (2.000 to/an) producția se obține în grădini familiale și este destinată, în proporție de 70 %, autoconsumului, restul făcând obiectul unui comerț local.

In ultimii ani se remarcă o creștere a interesului pentru cultura cireșului în Suedia și Norvegia, țări în care cultura comercială s-a extins până la 600 latitudine nordică. Acestea obțin rezultate economice bune datorită prețului mare cu care se vând fructele în extrasezon (august) pe piețele din Germania, Olanda, Franța și [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT] (fără U.R.S.S) principalii producători sunt Japonia cu 16.500 to/an, China și Coreea de Nord.

[NUME_REDACTAT] de Nord, primul loc este ocupat de S.U.A., cu cca. 300.000 to cireșe și vișine anual, urmate de Canada cu 41.000 to/an (Iezzoni, 1990).

[NUME_REDACTAT], producții relativ mici (sub 10.000 to/an) se obțin în Africa de Sud, Namibia, Zimbabwe, Maroc și Algeria.

[NUME_REDACTAT] de Sud principalul producător este Chile, cu cca. 10.000 to/an, care în anii '80 și-a dublat suprafața cultivată cu cireș. Extinderea suprafețelor s-a datorat clirnatului favorabil, forței de muncă ieftine și a unei piețe practic fără concurență în timpul sărbătorilor de iarnă în țările din emisfera nordică, în special S.U.A., Canada, Japonia și țările vest europene. Producători importanți sunt Argentina (cu 6.000 to/an) și Brazilia (cu 4.000 to/an). În emisfera sudică mai sunt cultivatoare de cireș Australia și [NUME_REDACTAT], cu producții anuale de cca. 3.500 to și respectiv 700 to.

1.2. [NUME_REDACTAT]

Deși are o vechime apreciabilă cultura cireșului a fost reprezentată o lungă perioadă de timp de pomii existenți în grădinile familiale sau în livezi mici din jurul orașelor, menite să satisfacă cerințele piețelor locale.

Primele livezi comerciale au apărut în Banat, în satele situate de-a lungul râului Timiș, fructele fiind valorificate pe teritoriul lmperiului Austro-Ungar.

În perioada interbelică, pe măsura intensificării procesului de urbanizare și a creșterii cererii pe piață s-au înființat livezi mai mult sau mai puțin extinse, în jurul orașelor mari.

Pe măsura sporirii interesului comercial pentru această cultură, s-au conturat centre și bazine pomicole cum ar fi: lași, Râmnicu-Sărat, Sibiu, Leordeni -Topoloveni.

După colectivizare, se reduce ponderea livezilor familiale și se înființează plantații comerciale de dimensiuni mari. La cireș, față de alte specii pomicole, nu au fost salturi spectaculoase ale randamentului la hectar și a producției de fructe, datorită particularităților speciei, care nu permite o intensivizare accentuată a culturii și necesită un volum mare de muncă la recoltare.

Cu toate ca în perioada 1980 – 1989, cireșul și vișinul au fost specii care au beneficiat de un program special de înființare planificată de noi livezi (20.000 ha), acesta s-a realizat parțial, mai ales în unități C.A.P., care acum sunt desființate.

Potrivit datelor statistice înregistrate la sfârșitul anului 1989 suprafața totală ocupată cu plantații pe rod, de cireș și vișin, a fost de 14.700 ha. Sub raportul numărului de pomi, cireșul reprezintă 2,8 % din structura patrimoniului pomicol al țării iar vișinul 3 % ([NUME_REDACTAT], 1985).

După 1990, în urma aplicării legii fondului funciar, este dificil de apreciat suprafața și producția de cireșe obținută de actualii proprietari. De asemenea, trebuie avut în vedere pierderile mari datorate defrișărilor făcute de către noii proprietari neexistand o evidență precisă a acestui aspect.

De asemenea, după 1990, numărul de pomi valorificați de pepiniere a scăzut pe măsura diminuării interesului populației pentru plantarea cireșului în masiv (tabelul 3). Datele statistice realizate în România ca și cele de pe plan mondial, nu despart producția de cireșe de cea de vișine, pentru țara noastră considerându-se că cireșele reprezintă 40 – 45 % din aceste producții (tabelul 4).

Tabelul 3

Numărul total de puieți altoiți cu soiuri de cireș

Mii bucăți

Sursa: ICPP [NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT] Săditor)

*- altoiți pentru 1999

Tabelul 4

Producția de cireșe și vișine

Mii tone

Sursa: [NUME_REDACTAT] al României, 1993 și 1996

Înainte de 1989, din producția totală cca. 74 % era destinată consumului în stare proaspătă, iar cca. 24 % se prelucra sub formă de compot, dulceață, gemuri etc. O mică parte (2 %) se exporta sub formă de fructe proaspete în Germania, Ungaria, Austria, Italia, s.a. Prin destrămarea fostei piețe CAER, produsele prelucrate se exportă în cantități foarte mici și numai accidental.

Deși cultura cireșului este prezentă în toatî țara, datorită unor condiții favorabile, s-a produs o concentrare a ei în județele Iași, Botoșani, Bacău, Vrancea, Prahova, Argeș, Vâlcea.

Această concentrare a dus la înființarea unor unități pentru industrializare, cum ar fi pentru județul Argeș: Topoloveni și Băiculești, dar care în prezent prelucrează cantități foarte mici de fructe.

Capitolul II

CERINȚELE FAȚĂ DE FACTORII DE MEDIU

« Cireșul este o specie pomicolă delicată și pretențioasă față de climă și sol, iar amplitudinea cerințelor este mică: astfel, el cere conditii de umiditate suficientă, dar nu suportă excesul; de asemenea, cere căldură suficientă dar nu suportă arșița și uscăciunea și nici geruri mari. El crește bine în regiunea dealurilor, însă nu merge prea sus în munte și nici nu se avantă departe în stepa » (Constantinescu, 1957 – citat de Budan 5., 1995 b).

Deci, dintre factorii determinanți pentru reușita culturii comerciale a speciei lumina, temperatura aerului și solului, resursele hidrice, aerul și miscarea acestuia.

2.1. Cerințele față de lumină

Cireșul este o specie pomicolă iubitoare de lumină, fapt dovedit de răspândirea lui în stare sălbatică numai în locuri bine luminate, liziere de păduri, poieni, mijlocul versanților sudici și niciodată în locuri umbrite.

Producția de fructe este determinată de gradul de pătrundere a luminii în interiorul coroanei pomilor și crearea pe această cale a unor condiții optime de creștere și dezvoltare a ramurilor fructifere. În cazul în care expoziția terenului, orientarea rândurilor de pomi în livadă, forma coroanei sau distanțele de plantare nu îngăduie o iluminare suficientă a întregului pom, rodul migrează spre exteriorul coroanei, interiorul coroanei se degarnisește, apărând astfel un gol în coronament ineficient productiv în care se stocheaza o mare parte din asimilate.

Cireșul face parte din grupa speciilor cu cerințe mari față de lumină alături de nuc, piersic și cais (Popescu M. și colab., 1993).

La I.C.P.P. Pitești – Mărăcineni, cireșul a avut cea mai bună comportare în anii în care durată anuală de strălucire a aerului a oscilat între 2145 – 2280 ore, iar repartiția în cursul anului a fost mai mare de 110 ore în ianuarie, 80 – 85 ore în a treia decadă a lunii martie (când se produce dezmuguritul), 70 – 90 ore în a doua decadă a lunii aprilie (se declanșează înfloritul) sub 100 ore în ultima decadă a lunii august (când se simte cel mai mult deficitul de umiditate și are loc diferențierea mugurilor de rod) și mai putin de 30 ore în a doua decadă a lunii noiembrie (Budan S., 1995 b).

Având în vedere relația dintre componenta de ansamblu a cireșu1ui și durata de strălucire a soarelui, se poate concluziona că sunt preferate zonele unde, în perioada de iarna și primăvară, este un număr mai mare de ore de strălucire a soarelui, iar în perioadele de vara și toamnă aceasta nu depășește anumite limite. Explicația constă în faptul că o durată mai mare de strălucire a soarelui în iarnă și primavară duce la realizarea unor ierni blânde sub aspect termic, iar vara și toamna o valoare prea mare a insolației poate provoca creșteri de temperatură și arșiță peste limitele ușor tolerabile ale cireșului (Amzăr, 1990).

Pentru a se evita insuficiența luminii la plantarea în masiv a cireșului, se vor adopta distanțe de plantare și forme de coroană în strânsa concordanță cu vigoarea soiurilor.

2.2. Cerințele față de temperatură

Într-o ordonare descrescătoare sub raportul pretențiilor față de căldură, speciile pomicole se grupează astfel: piersicul și migdalul, caisul, cireșul și nucul, alunul, părul, prunul, vișinul, mărul, căpșunul, coacăzul, agrișul, zmeurul (Ceaușescu și colab., 1982).

Cerințele cireșului față de temperatura medie anuală se situează între 9-11,50C . Cireșul are o rezistență mijlocie față de ger. În perioada repausului de iarnă, mugurii floriferi rezistă până la -240C, iar trunchiul și ramurile groase până la -300C. Mugurii floriferi în faza de buton floral rezistă până la -5,50C, iar la deschiderea florilor până la -2,20C ([NUME_REDACTAT] și colab, 1985).

Dintre muguri, cei vegetativi prezintă o rezistență mai mare la ger. Mai slab rezistenți sunt cei floriferi, mai ales spre sfârșitul iernii, când pomii intrî în perioada de repaus facultativ. La mugurii floriferi, partea cea mai sensibilă este pistilul, iar după înflorire ovarul recent fecundat. Înegrirea pistilului în interiorul mugurelui floral, în timp ce toate celelalte părți ale florii rămân intacte, se întamplă destul de des la începutul primăverii, înainte sau chiar în timpul înfloritului. Cum cireșul înflorește destul de timpuriu, este surprins destul de des de înghețuri și brume, care pot compromite în mare măsură producția anului respectiv.

Pe o scară a rezistenței speciilor la ger, cireșul întrece doar piersicul, caisul, migdalul și gutuiul (Constantinescu, 1997 – citat de Budan 5., 1995 b). După degerare cireșul se reface mai greu din cauza unei slabe capacități de lăstărire, este mai sensibil decât piersicul și caisul, care se refac mai ușor.

Cireșul suferă la temperaturi ridicate, mai ales dacă acestea sunt însoțite de o seceăa atmosferică, afectând creșterea fructelor și lăstarilor, veștejirea și uscarea organelor verzi.

Într-un studiu efectuat la I.C.P.P. Pitești – Mărăcineni (Amzăr, 1990), se arată că cele mai bune rezultate sub aspectul producției și a creșterilor vegetative se obțin în anii în care:

-cele mai mari valori termice au fost sub 31 0C;

-numărul de zile cu temperatura minimă sub 50C în luna februarie a fost cuprins între 8 și 12;

-cele mai coborâte temperaturi în luna aprilie au fost peste -10C;

-temperatura medie a lunii mai a fost de 13-14 0C,

-cele mai mari valori termice ale lunii mai au fost sub 27 0C;

-numărul de zile cu temperaturi maxime mai mari de 25 0C, în luna iunie, a fost peste 20;

-numărul de zile cu temperaturi maxime mai mari de 25 0C, în luna august, a fost sub 17;

-numărul de zile cu temperaturi maxime mai mari de 25 0C, în luna septembrie, a fost sub 7;

-temperatura medie a lunilor iulie, august și septembrie a fost cuprinsă între 16,5 – 17,5 0C;

-media minimelor în lunile iulie, august și septembrie a fost cuprinsă între 1l-120C;

-media maximelor în lunile iulie, august și septembrie a fost sub 24 0C;

-media minimelor în decembrie, ianuarie și februarie a fost cuprinsă între -50C și -40C.

2.3. Cerințele față de apă

Cerințele cireșului față de apă sunt mai mici decât cele ale arbuștilor fructiferi, gutuiului, mărului, prunului și mai mari decât cele ale piersicului, caisului și migdalului, făcând parte din categoria speciilor pomicole cu cerințe medii alături de păr, nuc și vișin.

Altoit pe mahaleb, cireșul reușeșteîn zonele de stepă și silvostepă cu precipitatii anuale de 550 mm. Soiurile cu coacere mijlocie sau târzie, altoite pe portaltoi franc sau vegetativ necesită cca. 620-670 mm precipitații (Constantinescu N. și colab, 1967).

Cireșul nu suportă perioadele lungi de secetă din Dobrogea și Bărăgan, și nici nivelul ridicat de precipitații (700 – 800 mm) din zona dealurilor vestice. Ploile abundente din fenofaza de pârgă și maturitate produc crăparea fructelor.

Mai mult decât oricare altă specie pomicolă, cireșul, nu suportă excesul prelungit de umiditate din sol (sensibil la asfixia radiculară), mai ales când este altoit pe mahaleb. Cireșul sălbatic este considerat mai tolerant la excesul temporar de apă și deci mai potrivit pentru solurile grele.

Cireșul are cerințe moderate și față de umiditatea atmosferică (60-75 0C). În perioada maturării fructelor, umiditatea atmosferică excesivă favorizează atacul de mosnilinia (Monilinia laxa).

2.4. Cerințele față de sol

Cireșul are cerințe mari față de sol, diferențiindu-se în funcție de soiuri și portaltoii folosiți. Preferă soluri mijlocii sau ușoare, nisipo-lutoase sau argilonisipoase, permeabile, profunde, cu pânza de apă freatică la 1,5 – 2 m adâncime.

Nu suportă terenurile argiloase, grele, umede și reci, și nici cele cu apă stagnantă. Altoit pe mahaleb cireșul reușește pe soluri cu umiditate mai scăzută și cu maxim 6% calciu.

Conținutul în humus trebuie să fie peste 1-1,5 %, iar din punct de vedere al reacției solului, cireșul este o specie care preferă soluri cu o reacție slab acidă către neutră, deși este specia cu cea mai mare toleranță sub acest aspect, suportând un pH cuprins între 5,5 – 8,0.

2.5. Cerintele față de aer

Cireșul este o specie cu pronunțată sensibilitate față de agenții cu efect toxic, în special la nivelul frunzelor, depășind din acest punct de vedere mărul, părul, prunul, nucul și vișinul. Chiar și unele substanțe pesticide produc arsuri, în condițiile în care la alte specii, în aceleași doze de aplicare ele nu se observă (Budan 5., 1995 b).

Dificultăți în circulația aerului se manifestă în zonele depresionare și locurile joase, care trebuie excluse de la cultură, In special pentru speciile sensibile la ger cum este cireșul (Parnia P.și colab., 1992).

Vânturile, în general, sunt defavorabile culturii cireșului, cu excepția celor de mică intensitate, care împrăștie aerul înghețat, usucă fructele și frunzișul după ploaie. Vânturile puternice pot duce la deshidratarea unor organe, cum ar fi frunzișul și lăstarii tineri, staminele, pistilul sau pot împiedica zborul insectelor polenizatoare, lucru foarte important pentru o specie alogamă.

Capitolul III

CARACTERIZAREA CONDIȚIILOR ECOPEDOCLIMATICE

ÎN CARE S-A DESFĂȘURAT STUDIUL

3.1. Așezarea geografică, orografie, hidrologie.

Institutul de Cercetare și Producție pentru Pomicultură este așezat în bazinul pomi-viticol Pitești-Topoloveni, la o depărtare de 6 km de Pitești (spre Câmpulung) și la 120 km de București. Din punct de vedere geografic, institutul este situat la 24055' longitudine estică și 44055' latitudine nordică. Altitudinea terenului variază între 200-410 m.

Pe terenurile frământate din zonă, pomicultura este una din preocupările principale ale populației. Perimetrele pomicole ale institutului sunt cuprinse în zona colinară joasă a [NUME_REDACTAT], la tranziția acestuia spre câmpie, în cazul nostru tranziția făcându-se prin lunca Argeșului și a râului Doamnei.

Dealurile, moderat frământate, au înalțimi mici și sunt orientate pe direcția E-V sau N-S, după cum văile converg în Argeș.

Energia reliefului este, în general, mijlocie, ea fiind reprezentată prin pante medii, cuprinse între 10-30 %.

Apa freatică se găsește la adâncimi mari în toată zona colinară, excepție făcând luncile. Pe văi, apa freatică se întâlnește fie sub forma izvoarelor de coastă, fie sub forma unor pânze alimentate prin apele de infiltrație. De aceea, adâncimea lor variază între 5-10 m, în funcție de precipitații.

Acțiunea apelor de scurgere a produs, și încă mai produce, influențe negative asupra solului. Cel mai frecvent se întâlnesc eroziunile de suprafață (peste 30% din suprafață).

În zona colinară joasă, substratul este format din stratificații de luturi grele, argile și gresii. Terasele sunt formate din depuneri argiloase, sărace în carbonat de calciu, fapt ce imprimă rocii mamă un caracter deosebit datorită permeabilității sale reduse.

3.2. Regimul termic

Din analiza datelor climatice, în perioada 1987-1999, se constată că temperatura medie anuală variază între 8,50C (1988) și 110C (1997), media pe intervalul 1987-1999 fiind de 9,5 0C, iar normala zonei pe perioada 1972-1999 este de 9,50C. În ceea ce privește repartiția pe luni, temperatura medie a aerului prezintă cele mai mari valori în luna iulie (20,5 0C) iar cele mai mici valori (-1,1 0C) în luna ianuarie (tabelul 5).

3.3. Regimul pluviometric

Volumul anual al precipitațiilor indică o scădere vizibilă în ultimii 13 ani (582,4 mm) față de normala zonei de 659,6 mm (1972 – 1999), anul 1995 având cea mai mică valoare în cadrul perioadei studiate, de 292 mm. Suma anuală a precipitațiilor a depășit valoarea de 800 mm în 1987 (869,7 mm) și în anul 1998 (818 mm). Față de repartiția medie lunară, maxima a fost în luna mai (83,4 mm) iar minima în luna ianuarie (30,5 mm) (tabelul 6).

3.4. Umiditatea relativă a aerului

În zona Mărăcineni lunile cu umiditatea aerului cea mai ridicată au fost: ianuarie, februarie și decembrie, iar lunile cu umiditatea cea mai scăzută au fost: iunie, iulie, august și septembrie. Umiditatea relativă a aerului a atins valoarea maximă în anul 1987 și 1994 (78 %) ,iar minima de 72 % s-a înregistrat în 1995; în comparație cu normala zonei pe perioada 1972 – 1999 care a fost de 75% (tabelul 7).

Tabelul 7

Umiditatea relativă a aerului și durata de strălucire a soarelui,

în perioada 1987-1999

I.C.P.P. Pitești – Mărăcineni

3.5.Durata de strălucire a soarelui

Din analiza acestui element s-a constatat că cele mai însorite luni la Mărăcineni sunt: mai, iunie, iulie, august. În perioada de vegetație sunt în medie 60 zile cu cer senin și 70 zile cu cer noros, ceea ce corespunde unei luminozități moderate. Din analiza tabelului 7 se observă că durata de strălucire a soarelui a avut valoarea maximă de 2398,1 ore în 1988, iar minima de 2048 ore în 1987. Media multianuală pe perioada 1972-1999 a fost de 2196,5 ore.

3.6.Regimul eolian

Cele mai frecvente vânturi în zonă sunt din direcția N-V, care aduc ploaie și din V care sunt uscate și contribuie la pierderea apei din sol. Cele cu intensitatea cea mai mare sunt din direcțiile E și S-E, care bat mai mult iarna. În general, vânturile nu au efect dăunător asupra creșterii și rodirii cireșului în această zonă.

3.7.Concluzii privind favorabilitatea culturii cireșului în zona [NUME_REDACTAT] geografic al zonei cuprinse între Mărăcineni – Pitești – Leordeni, subzonă recunoscută pentru cultura cireșului, cuprinde șase tipuri de agromicrozone pentru cultura cireșului (Budan 5., 1995 b).

I.C.P.P. Pitești – Mărăcineni se situează în agromicrozona, de cea mai mare favorabilitate din zonă, numită agromicrozona de terasă joasă și luncă înaltă. Aceasta ocupă arii extinse pe ultimile terase de la baza versanților văilor ce fragmentează platforma Cândești și pe lunca înaltă a râurilor Argeș și Doamnei.

Solurile sunt brune coluviale, profunde, brune eumezobazice, brune aluviale cu textură variată, de la nisipo-lutoasă până la luto-argiloasă.

Exceptând solurile argiloiluviale care sunt puternic pseudogleizate și cele nisipoase, în general, există un regim de umiditate favorabil, o stare de troficitate ridicată sau foarte ridicată, cu coeficientul de troficitate potențială 0,85 – 1,00 (Budan S., 1995 b).

Din punct de vedere termic, zona Mărăcineni este o zona favorabilă culturii cireșului. Intensitatea brumelor este de 1-2 ani la 10 ani, având implicații negative în timpul înfloririi la cireș. (Budan 5., 1995 b).

Tabelul 5

Temperatura medie a aerului în perioada 1987-1999

Tabelul 6

Precipitațiile căzute în perioada 1987-1999

Capitolul IV

SORTIMENTUL ACTUAL ȘI DE PERSPECTIVĂ

La cireș solul este principalul factor de progres al culturii. Dacă la alte specii pomicole (măr, păr, piersic, cais) saltul spectaculos de produse obținut în ultimii 30 de ani, s-a datorat în foarte mare măsură, pe lângă elementul varietal, și unei radicale schimbări a tehnologiei de cultură, la cireș sunt puține soluții tehnologice noi, care să imprime o agroproductivitate superioară în plantațiile comerciale obișnuite.

4.1.Sortimentul pe plan mondial

Paleta varietală a cireșului din plantațiile comerciale în țări mari producătoare este ilustrată mai jos (tabelul 8).

Se constată că alături de soiuri cu mare plasticitate ecologică și valoare comercială ca Van, Stella, [NUME_REDACTAT], Ulster etc., fiecare stat cultivă și soiuri specifice condițiilor agroecologice și tradiței locale.

Deși se cultivă multe soiuri, piața este dominată de soiurile vechi, datorită longevității mari a plantațiilor de cireș și a obișnuinței pomicultorilor amatori de a planta, în grădinile proprii, aceste soiuri.

Privit în ansamblu, sortimentul din toate țările mari cultivatoare este dominat de soiuri cu fructe de tip "Bigarreau" destinate consumului în stare proaspătă, și de tip "Napoleon" pentru prelucrare industrială. La soiurile noi, se remarcă orientarea către soiuri cu fructe mari, de culoare roșie strălucitoare, cu impact vizual asupra consumatorului și, deci cu șanse sporite de valorificare pe piață.

De asemenea, se remarcă o atenție sporită asupra soiurilor autocompatibile:

Stella, Lapins, Sunburst, mai ales în zone mai puțin favorabile culturii cireșului din punct de vedere climatic.

Tabelul 8

Principalele soiuri de cireș cultivate în lume

4.2. Dinamica sortimentului în [NUME_REDACTAT] de cireș a suferit o continuă înnoire și lărgire a paletei varietale (tabelul 9).

Dacă în 1965, principalele soiuri cultivate în România erau în mare majoritate soiuri autohtone, biotipuri locale și soiuri foarte vechi de proveniență germană, în 1999 ca urmare a progresului înregistrat în domeniul ameliorării, se constată o substantia1ă schimbare a sortimentului (Cocin V.1988, 1990; Gozob T. 1978; Budan S. 1990). Din cele 33 de soiuri autorizate la înmulțire în 1999, 19 sunt soiuri nou create sau selecționate în țară, iar restul de proveniență europeană sau nord-americană, au fost introduse în urma verificărilor în culturi comparative amplasate în majoritatea zonelor pomicole din țară.

Prin cercetările efectuate în ultimul timp la I.C.P.P. Pitești și stațiunile zonale Bistrița, Iași, Caransebeș, Fălticeni, Cluj, au fost introduse în sortiment soiurile noi de cireș din sortimentul mondial: [NUME_REDACTAT], Ulster, Stella, Bing, Van, etc.(Cepoiu N. 1992 a), precum și soiurile nou create de cercetătorii români:

Timpurie de Bistrița, Roșii de Bistrița, Negre de Bistrița, Jubileu, Rubin, Cerna, Izverna, Colina, Ponoare (Budan S. 1995 a). De asemenea, un loc important a fost acordat soiurilor pentru industrializare, omologându-se soiuri noi de cireș cu fructul amar, cum ar fi: Silva amar, Amar de Maxut, Roz de Mărculești (Gozob T. și colab. 1986).

Totuși, s-au menținut în sortiment și soiuri vechi, dar care au fost supuse unei selecții clonale, pentru a evita eroziunea genetică. Deși nu se face o mențiune specială, în pepiniere se înmulțesc, de exemplu, clone din soiurile Boambe de Cotnari, Germersdorf și Hedelfinger (Budan, 1995 b).

Intensificarea mecanizării în pomicultură, trebuie să-și pună amprenta și în cultura cireșului, motiv pentru care sunt necesare soiuri de vigoare mică care să ușureze lucrările de întreținere și recoltare ([NUME_REDACTAT]. 1977). De asemenea, soiurile viitorului vor trebui să posede: intrare timpurie pe rod, autofertilitate, rezistență mai bună la antracnoză și monilioză, o mai bună rezistență la crăpare a fructelor, o garnisire mai bună a șarpantelor și a semischeletului cu formațiuni de rod scurte (mai ales buchete de mai).

Tabelul 9

Evoluția sortimentului de cireș în România

4.3.Caracterizarea soiurilor de cireș din sortimentul actual

[NUME_REDACTAT] creat la [NUME_REDACTAT] Balsgaard, Suedia, introdus în sortimentul multor țări europene datorită timpurietății și calității fructelor.

Pomul are o vigoare medie spre mare. Fructele sunt mari pentru un soi timpuriu, 5,5 – 6,0 g în primii ani de rod, 4,6 – 5,2 g în perioada de plină rodire. Maturitatea de recoltare se înregistrează în prima decadă a lunii iunie.

[NUME_REDACTAT]

Soi franțuzesc, răspândit în aproape toate țările cultivatoare de cireș. Pomul este de talie mare și rodește predominant pe buchete de mai.

Fructul este mare (6,3 %), cu pulpa pietroasă și gust foarte aromatizat. Este autosteril, rodește bine cultivat alături de unul din soiurile Roșii de Bistrița, Timpuriu de Bistrița, Negre de Bistrița.

[NUME_REDACTAT] Ia I.C.P.P. [NUME_REDACTAT] de către [NUME_REDACTAT], prin hibridarea soiurilor [NUME_REDACTAT] de Odessa x [NUME_REDACTAT].

Pomul este viguros, cu fruct de mărime medie (5,2 g), rezistent la crăpare, cu gust dulce, plăcut acidulat. Fructele se pretează pentru consum în stare proaspătă și pentru compot.

Intră pe rod în anul V de la plantare, având epoca de maturare în decada 1 -2 a lunii iunie.

Negre de [NUME_REDACTAT] la S.C.P.P. Bistrița prin hibridare între soiurile Hedelfinger x Germersdorf.

Pomul crește moderat până la viguros, având ca ramuri de rod tipice: ramura mijlocie și buchetul de mai.

Fructul este de mărime mijlocie (4,5 – 5,0 g), de culoare roșu-închis, iar la maturitate aproape neagră. Pulpa este semicrocantă, suculentă, dulce, plăcută, de calitate foarte bună.

Epoca de maturare este la sfârșitul primei decade a lunii iunie. Având coacere timpurie, fructele sunt destinate mai ales consumului în stare proaspătă.

[NUME_REDACTAT] la ICPP Pitești – Mărăcineni de către [NUME_REDACTAT].

Pomul este de vigoare medie, cu fruct de mărime medie spre mare (6,0 – 7,0 g); pulpa pietroasă, gust dulce, slab acidulat, rezistent la crăpare.

Epoca de maturare este în a II-a decadă a lunii iunie.

Este autosteril, dar produce abundent și constant, mai ales când are ca soiuri polenizatoare: Cerna, Stella, ș.a.

[NUME_REDACTAT] la ICPP Pitești – Mărăcineni de T. Gozob, din hibridarea liberă a soiului Thurn and Taxis.

Pomul este de vigoare mică, coroana pletoasă cu șarpante larg deschise, pretabil la intensivizare (recoltarea se face ușor).

Fructul este mare (7,5 – 8 g), cu pulpa roșie, cu gust dulce – acrișor.

Epoca de maturare este în prima decada a lunii iunie.

Intră pe rod în anul IV – V de la plantare, este autosteril și produce moderat dar constant.

[NUME_REDACTAT] la SCPP Bistrița.

Pomul este de tip standard, de vigoare mare, cu ramuri fructifere predominant buchete de mai și înflorire timpurie.

Fructul este mare (6,5 – 7,5 g), cu fermitate și suculență mijlocie și maturare timpurie (decada a II-a – iunie).

Produce mult și constant, iar fructele sunt destinate consumului în stare proaspătă.

Colina

A fost obținut la ICPP Pitești – Mărăcineni de către T. Gozob.

Pomul este de vigoare medie și intra pe rod în anul V de la plantare.

Fructul de mărime medie (6,0 – 6,5 g), cu pulpa pietroasă, gust dulce acidulat; epoca de maturare este la sfârșitul celei de-a II-a decade a lunii iunie.

Reclamă distanțe medii de plantare, este autosteril, iar ca soiuri polenizatoare pot fi utilizate: Van, Stella, Ulster, Cerna.

Severin

A fost obținut Ia ICPP Mărăcineni prin hibridarea sexuată a soiurilor [NUME_REDACTAT] x Germersdorf, fiind omologat în 1993.

Pomul este de vigoare mijlocie, rodește predominant pe buchete de mai, cu comportare bună față de atacul de monilinia și antracnoză.

Fructul este mare (8 – 10 g), cu pulpa pietroasă, suculentă, cu gust dulce plăcut. Este destinat consumului în stare proaspătă, dar și pentru prelucrare sub formă de gem și compot.

Epoca de coacere este la sfârșit de iunie – decada a III-a.

Intra pe rod în anul V – VI de la plantare, având o producție de 20 – 25 kg/pom în anul 12 de la plantare.

Jubileu

A fost obținut la SCPP Bistrița prin hibridarea soiurilor Hedelfinger x [NUME_REDACTAT].

Pomul are o vigoare supramijlocie, cu coroana compactă și ramuri fructifere tipice: buchete de mai, ramuri roditoare lungi și mijlocii.

Fructul este mare (7,4 – 8,0 g), cu pieliță groasă, rezistentă la crăpare: pulpa este semipietroasă, cu gust dulce, puțin acidulat, răcoritor. Se pretează bine atât pentru consum în stare proaspătă, cât și pentru industrializare.

Epoca de coacere este în decada II – III-a a lunii iunie și dă producții mari și constante, începând cu anul V – VI de la plantare.

[NUME_REDACTAT] la Stațiunea experimentală Summerland – Canada dintr-o variație mugurală a soiului Eugenia.

Pomul este de vigoare mare, bine garnisit, cu fructificare predominantă pe buchete de mai.

Fructele de mărime mijlocie – mare (6,0 – 6,5 g), au pulpa crocantă, suculentă, dulce, acidulată.

Epoca de maturare este în decada a III-a a lunii iunie (la mijlocul sezonului de coacere al cireșelor).

Este un soi foarte precoce și productiv, cu fructe de calitate bună.

[NUME_REDACTAT] vechi provenit din polenizarea liberă a soiului Republican.

Este foarte răspândit în SUA, Canada, precum și în Europa, fiind apreciat pentru calitățile deosebite ale fructului.

Pomul este de vigoare mare, bine garnisit cu buchete de mai.

Fructul este mijlociu spre mare (6,5 – 7,5 g). Pulpa este fermă, cu gust foarte bun, fiind îndeosebi destinat consumului în stare proaspătă, dar și industrializării sub forma de compot.

Epoca de coacere este în decada a III-a a lunii iunie.

Soiul intră pe rod la 5-6 ani de la plantare, rodește bine și constant, înflorind simultan cu majoritatea soiurilor.

Sam

A fost creat la Stațiunea de cercetări Summerland – Canada prin selecție dintr-o descendentă obținută prin libera polenizare a soiului Windsor.

Pomul are vigoare medie spre mare, bine garnisit cu buchete de mai.

Fructele sunt mari: 7,4 – 8,5 g, în primii ani și 6,0 – 7,0 g în perioada de plină rodire, cu pulpa pietroasă, gust armonios, dulce – acidulat.

Maturitatea de recoltare se înregistrează la începutul celei de a III-a decade a lunii iunie.

Produce moderat, iar recolta este destinată în egală măsură pieței de fructe proaspete și prelucrării sub formă de compot.

Stella

A fost obținut la [NUME_REDACTAT] – Canada din încrucișarea soiurilor Lambert compact x [NUME_REDACTAT] Seedling 2420.

Este soi de cireș autofertil, care a căpătat o largă răspândire în toate țările cultivatoare.

Pomul este viguros, cu ramuri de schelet solide, bine garnisite, rodește pe buchete de mai și pe ramuri lungi.

Fructul este mare (6,5 – 7,0 g), cu pulpă de fermitate medie, cu gust dulce, acidulat. Pielița destul de groasă, elastică, rezistentă la crăpare.

Maturitatea de recoltare este în decada a III-a a lunii iunie.

Produce peste media celorlalte soiuri, fructele sunt de calitate superioară, iar datorită însușirii de autocompatibilitate și pentru că este un polenizator universal, este cultivat pe scară largă chiar și în zone cu condițiile climatice precare pentru polenizare.

[NUME_REDACTAT] la [NUME_REDACTAT] – SUA prin hibridarea soiurilor Schmidt x Lambert.

Pomul are vigoare mijlocie – mare, cu fruct mare (7,5 – 8,0 g), pulpa pietroasă, suculentă, cu gust bun. Se pretează pentru consum în stare proaspătă.

Epoca de maturare în decada a III-a a lunii iunie; produce mult și constant. Este un soi rezistent la crăparea fructelor.

Boambe de [NUME_REDACTAT] vechi, obținut prin selecție dintr-o populație locală din zona Cotnari, foarte răspândit în Moldova.

Pomul este de vigoare mijlocie, bine garnisită cu buchete de mai în interior și ramuri mijlocii la periferie.

Fructul este mare (6,5 – 7,0 g), cu pulpă gălbuie, tare, crocantă, suculentă, dulce, plăcut acidulată. Fructul se transportă și se păstrează bine.

Maturitatea de recoltare se înregistrează în ultima decadă. Fructele constituie o excelentă materie primă pentru industria alimentară, în special pentru prelucrarea sub formă de compot.

[NUME_REDACTAT] nou, omologat în 1994, obținut la SCPP Bistrița.

Pomul este de tip standard, cu port etalat, de vigoare medie, ramuri fructifere buchete de mai și mijlocii.

Fructul de mărime medie (6,0 g), cu pulpă roșie, fermitate medie, suculență mare.

Epoca de maturare este în ultima decadă a lunii iunie; rodește bine și constant.

[NUME_REDACTAT] nou omologat în 1994, obținut la SCPP Bistrița.

Pomul este de vigoare mijlocie – mare, de tip standard și ramuri fructifere tipice: buchete de mai și ramuri mijlocii.

Fructul este de mărime mijlocie (5 – 6 g), pulpă gălbuie, fermitate medie, ușor acidulat.

Epoca de coacere este în decada a III-a a lunii iunie și se obțin producții mari (25,0 kg/pom) în anul 11 de la plantare.

[NUME_REDACTAT] la ICPP Pitești – Mărăcineni prin hibridarea sexuată a soiurilor Boambe de Cotnari x [NUME_REDACTAT], omologat ca soi în 1993.

Pomul de vigoare mijlocie rodește predominant pe buchete de mai.

Fructul este mijlociu – mare (6,7 – 7,5 g), cu pielița lucioasă și rezistentă, pulpă pietroasă, cu suculență medie și gust bun.

Soi destinat consumului în stare proaspătă, dar și industrializării sub formă de gem și compot.

Epoca de coacere este în ultima decadă a lunii iunie, iar producția obținută în anul VI de la plantare este în medie de 15 kg/pom, în condiții de tehnologie obișnuită.

[NUME_REDACTAT] vechi selecționat în Germania, are cea mai largă răspândire, fiind cunoscut în toate țările și pe toate continentele unde se cultivă cireșul.

Pomul este de vigoare mare, garnisit preponderent cu ramuri fructifere de tip buchete de mai și ramuri mijlocii când pomii sunt tineri.

Fructele sunt mari, chiar foarte mari, de 8,0 – 8,5 g în primii ani de rod și 7,0

– 7,5 g în perioada de plină rodire, cu pulpă pietroasă, gust dulce, ușor acidulat.

Epoca de maturare este în ultima decadă a lunii iunie și începutul lunii iulie.

Producția este moderată, intrarea pe rod este târzie, neajunsuri care sunt compensate parțial de calitatea excelentă a fructelor, dar care fac ca soiul să-și piardă din importanță și să rămână mai mult în sfera de interes a pomicultorilor amatori.

[NUME_REDACTAT] vechi, provine din Germania, din localitatea Hedelfinger.

Pomul are vigoare mare și rodește mai mult pe buchete de mai și ramuri mijlocii.

Fructul este mare sau chiar foarte mare, având în medie 6,8-7,4 g. Pulpa este roșu închis, crocanta, suculenta, dulce, armonios acidulata.

Epoca de maturare este la sfârșitul lunii iunie și începutul lunii iulie.

Este puțin sensibil la atacul de antracnoza și musca cireșelor, produce constant, iar fructele se păstrează bine și rezistă la transport.

Rubin

A fost obținut din hibridarea soiurilor Hedelfinger x Germersdorf, la SCPP Bistrița.

Pomul este de vigoare mijlocie până la mare.

Fructul este mare sau chiar foarte mare (7,0 – 8,0 g), cu pulpă pietroasă, roșie deschis, cu gust dulce acrișor.

Maturitatea de recoltare este la sfârșit de iunie și început de iulie.

Intră pe rod în anul V – VI de la plantare, este autosteril dar rodește abundent și constant. Se recomandă ca polenizatori soiurile: Van, Germersdoff, Hedelfinger, [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT]

Originea nu se cunoaște exact, dar este răspândit în toate regiunile de cultură din țară.

Pomul este viguros și rodește predominant pe buchete de mai și ramuri mijlocii.

Fructul este de mărime mijlocie (4,8 – 5,5 g), de culoare galbenă, cu pulpă tare, semicrocantă, suculentă. Se pretează pentru compot și dulceață.

Epoca de maturare este la sfârșit de iunie și început de iulie.

Intră pe rod la vârsta de 5 – 6 ani și produce abundent și constant.

[NUME_REDACTAT]

Este o mutație obținută prin iradierea soiului Lambert, la [NUME_REDACTAT] Canada.

Pomul este de vigoare mică sau chiar foarte mică (cu 1/6 – 1/5 mai slabă decât a soiului standard – Lambert).

Fructul este mijlociu – mare, cu pulpă crocantă, rezista bine la crăpare. Epoca de coacere este în decada I-a – II-a a lunii iulie.

Începe să rodească foarte repede și produce mult. Având în vedere vigoarea redusă a pomului, este recomandat pentru livezile intensive.

[NUME_REDACTAT] de cireș cu fructul amar, obținut prin selecție din flora spontană a zonei Dâmbovița.

Pomul este de vigoare mare, autosteril, însă rodește bine în combinație cu soiurile: Amara, Negru amar de Ștefănești.

Fructul este mare pentru o cireașă amară (cca 3 g), cu gust și aromă foarte fine.

Epoca de maturare este în a II-a decadă a lunii iunie.

Fructul este destinat pentru industrializare, și anume pentru dulceață, sucuri naturale în asociație cu cireșele dulci, sucuri concentrate pentru cofetării, lichioruri, etc.

Amara

A fost selecționat din puieții proveniți din semințele unui soi local din zona Hunedoara.

Pomul este de talie mijlocie, este rezistent la ger și produce bine în fiecare an.

Fructul este mijlociu spre mare (4 – 4,5 g), cu pulpă intens colorată (negru -lucios), cu gust foarte amar.

Epoca de coacere este la jumătatea lunii iunie.

Soiul având fructul amar este potrivit pentru industrializare, îndeosebi dulceață, lichior, sucuri naturale în asociație cu cireșele dulci sau cu vișine.

Amar de [NUME_REDACTAT] la SCPP Iași prin selecție pozitivă din populații locale cultivate la ferma pomicolă Maxut.

Pomul este de vigoare mijlocie, cu ramurile fructifere predominante: buchetul de mai și ramurile mijlocii.

Fructul este mijlociu (4,5 g), cu pielița de culoare neagră și pulpa intens colorată, cu sucul aproape negru, cu gust foarte amar, plăcut și fin.

Epoca de coacere este în decada I-a II-a a lunii iulie.

Este un soi precoce, produce abundent și constant, iar fructele sunt destinate industrializării sub formă de dulceață, lichior, sirop și fructe uscate.

Amar de [NUME_REDACTAT] obținut la SCPP Iași prin selecție din populațiile locale cultivate la pepiniera silvică Galata.

Pomul este de vigoare mijlocie și rodește predominant pe buchete de mai și ramuri mijlocii.

Fructul este mijlociu (4,3 g), de culoare galbenă cu nuanțe de roz, pulpă semipietroasă, suc gălbui, amar, plăcut. Epoca de coacere este de la 5 până la 15 iulie.

Produce abundent și constant, iar fructele de calitate foarte bună sunt destinate industrializării, mai ales ca dulceață și fructe uscate.

4.4.Portaltoii cireșului

Materialul săditor la cireș poate fi pe rădăcini proprii sau altoit, în funcție de utilizarea ce urmează să o capete. Datorită avantajelor pe care le are, altoirea constituie principalul mod de multiplicare și comercializare a cireșului. Astfel, există o largă posibilitate de combinare a soiurilor și portaltoilor, ceea ce permite obținerea unui material săditor diversificat care să răspundă unor exigențe ale climei și solului, să poată fi plantat la diferite distanțe în funcție de vigoarea combinației, să permită o anumită tehnologie de întreținere a solului și respectiv a plantei.

4.4.1. Pe plan mondial

Varietatea portaltoilor utilizați în mod curent pe plan mondial este mai largă decât în România.

Se poate face o grupare a acestora după modul de înmulțire și după originea genetică în seminceri de cireș și mahaleb, și portaltoi vegetativi de cireș, mahaleb sau alte specii și hibrizi interspecifici (tabelul 10).

Deși în ultimul timp au apărut foarte mulți portaltoi, mai ales vegetativi, care imprimă soiurilor o vigoare mică, însă nu sunt utilizați în producție datorită lipsei unor studii de lungă durată în livadă.

Tabelul 10

Portaltoii cireșului pe plan mondial

(după Budan S., 1995 b)

4.4.2. Portaltoii utilizați în [NUME_REDACTAT] România cireșul se înmulțește în proporție de 80 % pe portaltoi generativi, creații autohtone relativ recente (Parnia P., 1986).

Principalii portaltoi folosiți sunt:

Cireșul sălbatic (Prunus avium L., var. silvestris) – puieți din biotipuri din flora spontană, cu bună răsărire; au o bună afinitate cu toate soiurile de cireș. Se recomandă pentru zone cu precipitații de peste 500 mm/an, fiind rezistent la putregaiuri. Imprimă o vigoare mare și neuniformă soiurilor altoite, îi întârzie intrarea pe rod. Se folosește in proporție de cca 30 %.

Cireșul franc (Prunus avium L.) – se utilizează puieți din soiurile [NUME_REDACTAT], Hedelfinger, Boambe de Cotnari și alte soiuri cu coacere târzie. Imprimă vigoare mare și neuniformitate soiurilor altoite. Se altoiesc ușor și se utilizează în proporția cea mai mare (40 %).

Mahalebul (Prunus mahaleb L.) – prezintă puieți viguroși, cu afinitate bună cu majoritatea soiurilor de cireș. Se recomandă pentru zonele cu precipitații sub 600 mm/an, fiind sensibil la asfixia radiculară, însă suportă mai ușor seceta. Imprimă o înflorire și maturare a fructelor mai timpurie cu 6 – 8 zile pentru același soi, comparativ cu pomii altoiți pe cireș sălbatic și o vigoare mai redusă a pomilor (cu aprox. 20 %). Se folosește în proporție de 10 % datorită colectării mai dificile a sâmburilor și a unui procent mai slab de răsărire.

IPC 1 – portaltoi vegetativ, fiind o selecție clonală dintr-o populație hibridă (Mocănești x Cerasus avium 33/26), obținută la IGPP Pitești – Mărăcineni. Se înmulțește ușor prin butășire în verde în marcotaj. Imprimă o vigoare medie și uniformă și precocitate în rodire. Tolerează bine solurile grele, au regim aerohidric deficitar și rezistă la temperaturi de -25 0C. . . -29 0C. Se pretează la sisteme de cultură intensive și deține o pondere de cca 5 %.

C 12 – portaltoi vegetativ creat la SCPP Dolj prin selecție clonală individuală dintr-o populație locală de cireș. Se înmulțește prin marcotaj orizontal și are o bună înrădăcinare. Imprimă soiului o vigoare medie și uniformă de creștere. Se recomandă în aceleași zone și condiții ca și cireșul sălbatic, pe care îl înlocuiește treptat, fiind înmulțit rapid. Momentan are, însă, o pondere de numai 10 %.

Vișinul franc (Prunus cerasus L.) – puieți din populații locale cu coacere târzie sau soiuri ca Schattenmorelle, Dropia, Mocănești 16. Se folosește în pondere mică (5%) mai ales pentru solurile grele, reci și umede. Imprimă vigoare mai mică și precocitate de rodire.

Capitolul V

SISTEME DE CULTURĂ

Sistemul de cultură reprezintă "o cultură pomicolă caracterizată printr-un anumit randament și calitate a producției de fructe la unitatea de suprafață, determinate de densitatea pomilor și sortimentul utilizat, în funcție de care gradul de mecanizare a lucrărilor și consumul de muncă manuală definesc tehnologii de exploatare și costuri de producție specifice" (Negrilă A., II. Isac, 1982).

Elementele de bază care se iau în considerare în alegerea sistemului de cultură a pomilor, se referă la:

-randamentul și calitatea producției de fructe la unitatea de suprafață, în dinamica, în cursul perioadei de exploatare;

-gradul de utilizare a terenului, exprimat prin numărul de pomi/ha (densitate) sau prin m2/pom;

-materialul biologic folosit (specii, soi, portaltoi, combinația soi/portaltoi);

-modul de grupare a pomilor, conducerea coroanei, înalțimea și grosimea gardului fructifer;

-gradul de mecanizare, consumul de forță de muncă manuală;

-durata perioadei de exploatare;

-valoarea investiției și costurile de producție.

Având în vedere existența unui număr mic de soiuri de cireș de vigoare mică, de tip "compact", intensivizarea culturii acestei specii a rămas în urma față de alte specii (măr, păr, cais, piersic). Deși în ultimii ani au apărut foarte mulți portaltoi, în special cu înmulțire vegetativă, care imprimă soiurilor o vigoare mică de creștere, răspândirea acestora în cultură se face cu multe rețineri, datorită lipsei unor studii în livada de lungă durată.

Cel mai răspândit sistem de cultură pentru cireș este încă sistemul clasic, cu pomi de vigoare mare, cu coroane globuloase de mare volum, cu distanțe mari de plantare, cu doar 100 – 150 pomi/ha. Deși cercetările au demonstrat posibilitatea înființării de plantații cu densități mai mari, în producție, suprafețele cu livezi intensive de cireș au încă ăo pondere mică.

În perspectivă se recomandă următoarele sisteme de cultură pentru cireș:

-sistemul semiintensiv, caracterizat printr-o densitate de 300-500 pomi/ha, cu conducerea pomilor sub formă de vas, palmeta aplatizată și piramidă. În acest sistem se vor extinde majoritatea soiurilor viguroase.

-sistemul intensiv, recomandat pentru soiuri de cireș de vigoare mijlocie-mică (Cerna, Lambert compact, Stella compact), altoite pe portaltoi vegetativi de vigoare mică. Pentru acest sistem densitatea este de 500 – 1250 pomi/ha, conduși sub formă de fus – tufa, tufă liberă, palmeta Y cu orientarea brațelor către interval. Prezintă avantajul realizării într-o perioadă relativ scurtă a unei suprafețe mari de rodire la unitatea de suprafață, iar lucrările de întreținere se execută ușor, datorită limitării în înalțime la 2,5 – 3,0 m și lărgime (1,0 – 1,5 m) a gardurilor fructifere.

-sistemul superintensiv, care la noi s-a creat doar experimental cu pomi conduși sub formă de ipsilon (1340 pomi/ha) și sub formă de cordon vertical (2000 pomi/ha). Extinderea acestui sistem necesită soiuri și portaltoi de vigoare foarte redusă, specialiști bine pregătiți pentru executarea intervențiilor în verde și uscat. De asemenea acest sistem cere soluri cu fertilitate ridicată, lutoase sau luto-nisipoase și bine drenate.

Capitolul VI

TEHNOLOGIA CULTURII CIREȘULUI

6.1. Înființarea plantațiilor

Sub aspectul însușirilor generale ale solurilor, cireșul are pretenții mai mari decât mărul, părul, gutuiul și prunul, iar față de unele însușiri particulare, ca starea de gleizare și excesul de apă, sunt mai pretențioase chiar decât caisul și piersicul.

Cireșul nu se va amplasa la baza versanților lungi, mai ales pe văile înguste, fără un bun drenaj aerian. Situațiile de plantare a bazei pantelor cu cireș se acceptă numai acolo unde pericolul stagnării aerului rece sau frecvența ridicată a gerurilor puternice de iarnă, ca și a înghețurilor și brumelor târzii de primăvară este evitat.

6.1.1. Pregătirea și fertilizarea terenului pentru plantare

Pentru conservarea și îmbunătațirea însușirilor solurilor, pregătirea terenului se va face, de la caz la caz, prin desfundare și fertilizare pe toată suprafața sau desfundare pe direcția rândului a unei benzi late de 1,5 – 2 m, pe care se vor aplica și îngrășămintele stabilite.

Înainte de desfundare se va face o fertilizare de fond cu 60 – 80 t/ha gunoi de grajd, la care se adaugă 800 – 1000 kg/ha superfosfat în 500 – 600 kg/ha sare potasică, iar pe terenurile acide, în funcție de valoarea pH-ului, se vor aplica amendamente cu carbonat de calciu în doze 5-8 t/ha. De asemenea se pot administra îngrășăminte la groapa de plantare, în următoarele cantități orientative: 10 – 15 kg gunoi de grajd bine putrezit, 50 – 100 g superfosfat și 50 – 100 g sare potasică ([NUME_REDACTAT]. și colab., 1989).

După desfundare se fac discuiri și lucrări de nivelare (dacă este cazul) pentru a realiza o suprafață cât mai uniformă și cu o pantă generală care să permită scurgerea apei în exces.

6.1.2. Plantarea pomilor

Nu vom insista asupra amănuntelor privitoare la pichetarea terenului, executarea gropilor, pregătirea pomului pentru plantat și tehnica plantării propriu-zise, ci vom arăta câteva din lucrările de care depinde reușita înființării unei plantații.

Neasigurarea soiurilor polenizatoare este una din principalele cauze ale producțiilor mici în plantațiile de cireș, având în vedere că majoritatea soiurilor sunt autosterile se plantează 2-3 soiuri într-o parcelă, care să aibă aceeași epocă de înflorit și să se poată poleniza reciproc. Raportul între soiuri se stabilește în funcție de valoarea lor economică. Dacă aceasta este aproximativ egală, atunci și numărul rândurilor din fiecare soi va fi egal (frecvent câte 6 randuri). Când avem un soi de calitate scăzută, dar care este un bun polenizator, se recomandă un rând din acest soi, la 6-8 rânduri din soiul ce trebuie polenizat.

Cea mai importantă operație este stabilirea distanțelor de plantare. Având în vedere orientarea spre folosirea în mai mare măsură a portaltoilor noi creați în țară sau introduși din străinătate, care au vigoare scăzută, ca și intenția de proiectare și menținere a înălțimii limitate a pomilor și utilizarea unor forme de coroană care să realizeze un volum cât mai mare de coroana utilă la unitatea de suprafață se recomandă următoarele distanțe de plantare (tabelul 11), în funcție de vigoarea combinației soi-portaltoi (tabelul 12)

Tabelul 11

Distanțele de plantare la cireș

Tabelul 12

Vigoarea unor soiuri și portaltoi de cireș

6.2. Tăierile la cireș

În perioada de tinerețe scopul tăierilor constă în formarea unor coroane corespunzătoare specificului de creștere și fructificare a soiurilor, coroane cu dimensiuni reduse, dar cu volum util mai mare la unitatea de suprafață, nedegarnisite la bază, în interiorul cărora pătrunde o cantitate de lumină mare.

Când pomii au ajuns în perioada de rodire, sunt necesare tăieri pentru evitarea îndesirii coroanelor și păstrarea unui echilibru între creștere și rodire.

În practică cireșul se taie mai puțin sau deloc, pomicultorii având rețineri datorită cicatrizării greoaie a rănilor produse prin scurtarea unor ramuri groase și a apariției de scurgeri gomoase, care uneori provoacă uscarea ramurilor atunci când aceste operatiuni se execută cu mult înainte de pornirea sevei. În plus, în urma tăierilor de formare executate prea sever, la unele soiuri viguroase apar creșteri puternice ale lăstarilor în detrimentul grăbirii intrării pe rod și a reducerii vigorii, iar prin tăierea nerațională a unor soiuri care nu ramifică, se pot obține șarpante degarnisite, cu zona de fructificare depărtată mult de zona centrală a coroanei.

6.2.1. Tăierile de formare a coroanelor

Prin lucrările de formare a coroanelor se urmărește realizarea elementelor de bază: șarpante și subșarpante, scurtarea la maximum a duratei de timp până la intrarea pe rod și obținerea unor coroane care să permită executarea cu ușurință, în condiții economice, a lucrărilor de tăiere, tratamente fitosanitare, lucrarea solului și recoltarea fructelor (Gepoiu N., [NUME_REDACTAT], 1992 b).

Ținând cont de particularitățile de creștere și fructificare ale cireșului, în tehnica formării coroanelor s-au stabilit următoarele norme constructive:

– Deschiderea unghiului de ramificare a șarpantelor să fie de până la 40-500, deoarece unghiurile mici determină o sudură defectuoasă a ramurilor, dau naștere la dezbinări și provoacă apariția de gome;

– Punctele de inserție ale șarpantelor din același etaj să fie distanțate la 7-12 cm, în caz contrar se produc dezbinări;

– Distanța între două șarpante suprapuse în plan vertical nu trebuie să fie mai mică de 60 cm la pomii de vigoare mică și mijlocie și de 80 cm la pomii de vigoare mare;

– Indiferent de forma de coroana, se face echilibrarea creșterii principalelor elemente constructive ale coroanei: șarpante și subșarpante de aceeași vârstă se echilibrează între ele, subșarpantele se subordonează ca lungime și dezvoltare în ordinea vârstei; se execută echilibru între etaje, iar axul coroanei sau prelungirile șarpantelor cu o creștere excesivă se substituie cu o altă ramură laterală, cu o direcție de creștere exterioară;

– La formarea coroanelor trebuie să se acorde o importanță deosebită echilibrării creșterii între partea din vârf și cea bazală, știut fiind faptul că la cireș există tendința naturală ca elementele cu poziție superioară sa crească mai puternic, în detrimentul celor inferioare, pe care le umbresc și care se degarnisesc.

6.2.2. Forme de coroana

Rezultatele cercetărilor au relevat că cele mai adecvate forme de coroană pentru cireș sunt:

-forme globuloase (vas ameliorat, piramida neetajată, tufa liberă), care urmăresc să realizeze o iluminare mai bună a interiorului coroanei și o reducere a înaltimii pomilor, dar necesită distanțe de plantare mai mari.

-forme piramidale (fusul – tufa, cordon vertical) care se extind pe verticală și permit distanțe de plantare mai mici.

Deci, în sistemele de cultură cu distanțe mărite se va merge pe coroane care să se dezvolte mai mult în plan orizontal (vasul, tufa) sau aplatizate (palmeta), în timp ce în livezile de mare densitate coroanele se vor extinde mai mult pe verticală.

A. Forme de coroană practicate în zona colinară a judetului Argeș:

Piramida neetajată ("Leader") – formă de coroana veche, care se pretează pentru soiurile de cireș de vigoare mare. Are un trunchi de 60 cm și ax de 120 -160 cm pe care se prind 5-6 șarpante solitare dispuse în spirala la 35-40 cm una de alta. Primele două șarpante au câte 3 subșarpante; șarpantele 3-4 au câte doua subșarpante, iar a 5-a și a 6-a câte o singură subșarpantă (fig. 1). Acest tip de coroană poate fi îmbunătățit pe măsura posibilităților prin suprimarea axului la 2,5-3,0 m înaltime, când coroana este complet formată.

Piramida mixtă – are 3 șarpante dispuse în etaj, plus încă două șarpante distanțate și dispuse în spirală. Prima șarpantă neetajată se inserează pe ax la distanța de 80-120 cm față de etajul I, iar următoarele la 45 – 50 cm una față de alta. Ramificarea șarpantelor în subșarpante se face după principiul bilateral altern -intern.

La cireș, formarea coroanelor după principiile piramidei mixte este încă valabilă la soiurile viguroase (Germersdorf, Van, Bing, Sam, Boambe de Cotnari, Negre de Bistrița, ș.a.) în sistem semiintensiv.

Soiurile de vigoare mijlocie (Rubin, Jubilen, ș.a.) se pot conduce sub formă de piramidă cu aplatizarea șarpantelor pe direcția rândurilor.

La dimensionarea coroanei și evitarea formării unor pomi exagerat de înalti, ne ajută soiurile care au unghi de ramificare a șarpantelor peste 40o. Soiurile de vigoare mică, cum sunt Lambert compact, Stella compact, Gerna, nu se pretează la conducerea sub formă de piramidă.

Vasul ameliorat – are coroana formată din 3 șarpante distanțate la 8-10 cm una de alta, pe un ax foarte scurt, repartizate uniform în plan orizontal. Fiecare șarpantă are 3-5 subșarpante dispuse după sistemul bilateral altern. Formarea dureaza 4-5 ani (fig. 2) și se folosește la soiurile de vigoare mijlocie.

Tufa – trunchi este forma de coroană cea mai apropiată de creșterea naturală a soiurilor cu tendința de creștere sub formă de tufă, la care dominația axului lipsește aproape total, cum este cazul soiului de cireș Cerna. Este o formă de coroană cu structură neregulată. La plantare, varga se scurtează la 60 cm înălțime. Lăstarii care cresc pe ax se ciupesc în luna mai, la 5-6 frunze, pentru a forța apariția de noi creșteri în cursul aceluiași an, astfel va crește numărul viitoarelor ramuri de semischelet. Tăierea de formare se realizează numai prin suprimarea ramurilor sau a lăstarilor care cresc spre interior, care îndesesc coroana. După intrarea pe rod, este necesară rărirea subșarpantelor pentru a îmbunătăți regimul de lumină în interiorul coroanei.

B. Alte forme de coroană posibile pentru cultura cireșului

Având ca obiectiv principal intensificarea culturii cireșulni în cercetare, s-a reușit, cu rezultate încurajatoare, adaptarea și a altor forme de coroană, cum ar fi:

Palmeta ipsilon este o coroană fără ax, care are două șarpante înclinate la 30-60 (soiurile viguroase se înclină mai mult). Pentru formarea ei se scurtează varga la 60 cm pentru a provoca creșteri, dintre care se aleg două (viitoarele șarpante) care se orientează paralel sau perpendicular pe direcția rândului în funcție de distanțele de plantare pe rând. În anul al II-lea se elimină axul și lăstarii care cresc spre interior (fig. 3).

Această formă de coroană a dat rezultate bune când distanțele de plantare au fost de 5 m între rânduri și 6 m pe rand (333 pomi/ha), cu brațele orientate pe rând.

Prin amplasarea șarpantelor perpendicular pe rând se micșorează distanțele între pomi pe rând la 2 m (1000 pomi/ha).

Fusul tufă este forma de coroană ce se extinde pe verticală. Axul nu se taie decât după realizarea înalțimii propuse. Se recomandă pentru soiurile de cireș de vigoare mică și mijlocie, altoite pe portaltoi de vigoare mică-mijlocie. Aceasta permite micșorarea distanțelor de plantare pe rând, se obțin densități de până la 1040 pomi/ha. Pomii an un trunchi de 60-80 cm și prezintă 10-15 șarpante dispuse pe ax la 15-25 cm, care prin scurtări sau cârpiri în verde repetate rămân de dimensiuni reduse, iar rodul se formează direct pe ele (fig. 4).

Gordonul vertical este o coroană de volum redus pentru plantații de mare densitate, caracterizată printr-un trunchi scurt (30-40 cm) și un ax puternic pe care se formează ramuri de rod, direct sau prin intermediul semischeletului (fig. 5). Este recomandată pentru soiuri de cireș de vigoare slabă. Această coroană se obține plantând varga fără scurtare și păstrând toate ramurile anticipate. După pornirea în vegetație, toți lăstarii, cu excepția celui de prelungire a axului central, se ciupesc foarte devreme (aprilie – mai) la 2-3 frunze. Ciupirea se va repeta asupra lăstarilor anticipați care apar după prima operație. Rezultate bune a dat soiul de cireș Lambert compact, la distanțele de plantare 1,5 m pe rând și 4 m între rânduri (1666 pomi/ha).

Pentru toate formele de coroană, în scopul ramificării și al reducerii vigorii, mai ales la soiurile viguroase, se recomandă scurtarea șarpentelor și a subșarpantelor când au peste 60-80 cm lungime, după metoda tăierilor duble sectoriale (metoda Brunner), potrivit căreia scurtarea se face deasupra unui mugure cu poziție interioară. Prin acestă scurtare se atenuează tendința de creștere a lăstarilor pe fața superioară a șarpantelor, obținându-se, datorită polarității, un lăstar viguros, iar pe partea inferioară și lateral, numeroși lăstari care vor constitui viitoare șarpante (fig. 6).

Prelungirea obținută cu o poziție interioară și verticală, se elimină în vara aceluiași an (în verde), prin tăierea deasupra unei ramificații cu poziție cât mai apropiată de orizontală, efectuându-se astfel un transfer de ax.

Ramificația păstrată ca prelungire va constitui noul ax al Sarpantei și se va scurta în anul următor, în uscat, prin tăierea deasupra unui mugure interior, după același principiu.

6.2.3. Tăierile de întreținere

Sunt lucrări ce se efectuează după intrarea pomilor pe rod și urmăresc limitarea înalțimii și a extinderii șarpantelor în plan orizontal, în funcție de spațiul rezervat pomilor și pentru trecerea mașinilor și tractoarelor. Atenția se îndreaptă către întreținerea tuturor elementelor de schelet și realizarea unei bune iluminări și aerisiri a fiecărui sector din coroană.

La cireșii care au tendința să-și formeze coroana înaltă, în urma dezvoltării puternice a șarpantelor dinspre vârf, în detrimentul celor de la bază, se impune scurtarea ramurilor respective deasupra unei ramuri laterale sau chiar scoaterea lor dacă îndesesc coroana.

La pomii cu coroana îndesită se înlătură o serie de ramuri de semischelet a căror vârsta depășește 3-4 ani, precum și cele slabe, umbrite și degarnisite. Pentru a evita îndesirea coroanei, după intrarea pomilor pe rod se va evita scurtarea ramurilor de un an.

De asemenea se vor elimina ramurile de semischelet de vigoare slabă și se vor păstra cele de vigoare mijlocie.

In partea superioară a coroanei se suprimă ramurile de semischelet viguros, iar către baza coroanei se scot ramurile slabe.

6.2.4. Tăierile de fructificare

Tăierile de fructificare au rolul de a menține pomii într-un echilibru fiziologic între creștere, fructificare și diferențiere, timp cât mai îndelungat. Acestea privesc în special ramurile roditoare și pe cele de semischelet, însa nu constituie o grupă izolată de tăieri, ci ele completează întotdeauna tăierile de formare, iar mai târziu tăierile de întreținere și regenerare.

În general, timp de 8-10 ani de la intrarea pe rod, tăierile de fructificare pot lipsi, fiind suficiente tăierile de întreținere.

În primii ani de rodire se pot executa ușoare răriri ale șarpantelor și subșarpantelor, având grijă să se mențină rodul cât mai aproape de baza șarpantei.

Ramurile anuale care se formează pe șarpante și subșarpante nu se scurtează dacă au sub 25-30 cm lungime și sunt în număr redus. Ramurile mai lungi se scurtează, iar dacă sunt prea numeroase sau au poziție verticală se elimină.

Trebuie evitată pe cât posibil scurtarea ramurilor anuale, mai ales în primii ani de rod, pentru a se evita îndesirea coroanei.

Durata de viață foarte mare a buchetelor de mai (8-10 ani) la soiurile de cireș, asigură un ritm lent de degarnisire a semischeletului. La soiurile care fructifică predominant pe buchete de mai, tăierea de fructificare se rezumă la intervenția asupra formațiunilor de rod îmbătrânite, prin scurtarea deasupra formațiunilor de rod situate către baza ramurii respective (fig. 7).

Rezultate bune au fost obținute și prin scurtarea ramurilor fructifere mijlocii, în urma căruia apar noi creșteri pe care se diferențiază mugurii de rod în anul formării lor, asigurându-se astfel regenerarea ramurii (fig. 8).

Ramurile de semischelet cu vârstă de peste 2-3 ani se pot scurta, dacă este necesar, deasupra unei creșteri din zona bazala, asigurându-se astfel noi creșteri care vor constitui noi ramuri de rod și se va evita degarnisirea și migrarea rodului către extremitatea coroanelor.

Tăierile de fructificare trebuie să țină cont de particularitățile de creștere și fructificare ale fiecărui soi.

De asemenea, este bine de știut că tăierea trebuie făcută întotdeauna

deasupra unui mugure vegetativ sau deasupra unui grup de muguri în care să existe cel puțin unul vegetativ, deoarece în lipsa acestora creșterea în punctul respectiv încetează (situație întâlnită la sâmburoase).

6.2.5. Tăierile de regenerare

Se execută la pomii asupra cărora nu s-au făcut la timp tăieri, la pomii care au intrat în declin sau la pomii care au creșteri anuale mai mici de 10 cm. Intervenția este cu atât mai severă cu cât gradul de îmbătrânire prematură este mai avansat.

Tăierile de regenerare se aplică ramurilor de schelet, prin scurtarea în lemn de 2-3 ani la prima regenerare și în lemn mai bătrân (5-6 ani) la pomii prost îngrijiți și la o vârstă mai înaintată. Cireșii regenerați dau creșteri noi în primul an după efectuarea tăierii și în al III-lea an reușesc să-și refacă complet scheletul și să fructifice.

6.2.6. Tăierile în verde

Deși cunoscută de foarte multă vreme, aplicarea ei în producție se face pe scară restrânsă ([NUME_REDACTAT] și colab., 1979). Tăierile în verde asigură controlul asupra vigorii de creștere a pomilor, fiind o lucrare absolut necesară în livezile de mare densitate. Reducerea vigorii pomilor are loc, deoarece creșterile noi din anul următor sunt mai reduse decât cele care apar după tăierile în uscat.

Un alt avantaj este acela că organele eliminate în stare erbacee sau semilemnificate rămân pe sol și se descompun mai repede intrând în circuitul trofic.

La cireșii tineri sunt necesare lucrări în verde pentru a preveni formarea etajelor naturale și a favoriza garnisirea scheletului. Cireșul formează în mod natural pe fiecare șarpantă etaje naturale, de obicei la distanțe mari (1,20-1,40 cm), între care brațele se garnisesc cu buchete de mai, iar după uscarea lor brațele se degarnisesc. Pentru a evita acest fenomen se recomanda ca ramurile anuale viguroase rezervate pentru formarea scheletului să se ciupească la 60-80 cm, pentru a ramifica. Din lăstarii care se dezvoltă în urma scurtării se lasă unul de prelungire și 1-2 lăstari laterali, iar restul se elimină.

După momentul când se execută și scopul urmărit avem:

a) Tăierea în verde (cunoscută și sub denumirea de tăiere de vară) constă în ciupitul manual al lăstarilor, începând din mai-iunie, când lăstarii au 20-30 cm, în scopul grăbirii intrării pe rod și pentru reducerea vigorii de creștere a pomilor. Astfel, prin ciupirea timpurie (mai-iunie) a lăstarilor la 4-5 frunze de la bază s-a stimulat diferențierea mugurilor de rod. Din datele medii pe doi ani, din tabelul 13, rezultă că numărul de muguri pe metru liniar de șarpanta, la pomii tăiați în verde, a fost mai mare la toate soiurile luate în studiu, față de pomii netăiați, datorită formării unui număr mare de buchete de mai și a unor creșteri compacte.

De asemenea, volumul coroanei pomilor s-a redus cu cca. 42-56 % la pomii tăiați în verde, față de cei netăiați.

Tabelul 13

Influența tăierilor în verde la cireș asupra diferențierii mugurilor florali

ICPP Pitești – Mărăcineni, 1998 – 1999

b) Tăierea în verde după recoltarea fructelor (august) care substituie parțial sau total tăierea în uscat și se face dupa aceași principiu de rărire a coroanei, îndepărtând lăstarii de prisos și regenerând formațiunile fructifere degarnisite.

In urma experiențelor efectuate la l.G.P.P. Mărăcineni privind tăierile în verde, cea mai bună variantă s-a dovedit cea cu densitatea de 1666 pomi/ha (4 x 1,5 m), cu pomi conduși sub formă de cordon vertical și la care tăierile s-au aplicat numai în verde, la soiul Stella în anul VI de la plantare (tabelul 14).

Tabelul 14

Influența tăierilor asupra producției medii de fructe în funcție

de densitate, forma de coroană și epoca de tăiere la soiul Stella

ICPP Mărăcineni 1999

Tăierile în verde după recoltarea fructelor se pot executa mecanizat cu mașinile cu bare cositoare sau mașinile cu discuri. Deși aceasta metodă a dat rezultate bune în cercetare, ea nu s-a extins în producție. În urma cercetărilor de la I.C.P.P. Mărăcineni s-a constatat că cele mai bune rezultate se obțin prin executarea mecanizată a tăierilor de contur în verde, în scopul limitării în înălțime și lărgime a gardurilor fructifere, combinat cu intervențiile manuale în verde, efectuate în interiorul coroanei.

6.2.7. Dirijarea creșterii rodirii cu ajutorul substanțelor chimice

În plantațiile moderne, cu densități mari, controlul creșterii vegetative este o problemă esențială, cu atât mai mult cu cât la cireș nu există în producție combinații soi – portaltoi de vigoare redusă.

Cei mai utilizați retardanți în reducerea și blocarea creșterii pomilor sunt: Alar (SADH), Cycocelul (CCC), acidul triodobenzoic (TIBA), hidraliza maleică (HM) și Cultarul (Paclobutrazol) (C. Pamia, 1989).

[NUME_REDACTAT] și Cultarul au dat rezultate bune în experiențe, folosirea lor în producție nu s-a răspândit. Din experiențele efectuate la I.C.P.P. Mărăcineni după doi ani de aplicare foliară a Alarului în diferite doze la soiurile Negre de Bistrița și Gertnersdorf, lungimea medie a lăstarilor a fost mai mică la pomii tratați decât la pomii martor netratați la ambele soiuri (tabelul 15).

Tabelul 15

[NUME_REDACTAT] asupra creșterii în lungime a lăstarilor

(media pe 2 ani)

De asemenea, din experiențele cu Cultar la I.G.P.P. Mărăcineni la speciile cireș, prun și piersic, a rezultat că, prin aplicarea la sol a dozei de 4 l/ha în 900 1/ha apă, s-a obținut în cel de-al doilea an de la aplicare, o reducere a creșterilor anuale cu 20-60 % la cireș și cu 15-30 % la prun, în funcție de diferitele concentrații.

Cantitatea de lemn eliminată prin tăierile în uscat la cireș a înregistrat o reducere semnificativă de până la 80 % ([NUME_REDACTAT], 1989).

6.3. Întreținerea solului

La alegerea sistemului de întreținere a solului în plantații de cireș trebuie să se țină seama că cireșul nu suportă excesul de apă și deranjarea sau tăierea sistemului radicular.

6.3.1. În plantațiile tinere

În primii ani după plantare terenul se poate întreține sub formă de ogor negru, pentru ca pomii să crească repede și bine. În acest scop, solul se menține afânat și fără buruieni, prin mobilizarea permanenta pe întreaga suprafață a livezii, cu ajutorul mijloacelor mecanizate. Pe rândul de pomi prașilele se execută manual.

Folosirea îndelungată a acestui sistem duce la tasarea solului în adâncime, înrăutățind condițile de aerație și umiditate la nivelul sistemului radicular.

Începând cu anul al II-lea de plantare între rândurile de pomi se pot semăna culturi intercalate. În acest scop este necesar, ca în afara îngrășămintelor care se dau la pomi, să se administreze îngrășăminte suplimentare pentru culturile intercalate, iar pe timp de secetă, irigarea trebuie să satisfacă atât cerințele pomilor cât și cele ale culturilor intercalate (cartof, fasole, mazăre, morcov, etc.).

Sistemul cu îngrășăminte verzi se poate folosi în primii ani, pe terenurile slab fertile, precum și pe terenurile nisipoase, unde contribuie la combaterea eroziunii. Cultura ocupă terenul doar câteva luni, iar plantele folosite trebuie să crească repede și să producă o masă de materie organică cât mai bogată.

Astfel, o cultură de secară (semănată toamna) la cireș, în condițiile din zona Mărăcineni, a adus un aport însemnat de materie organică în sol.

Pe terenurile cu panta mare, unde apare pericolul degradării solului prin eroziune, se va face înierbarea intervalelor dintre rânduri, rămânând de-a lungul fiecărui rând o bandă de 1,2 – 1,5 m care se va întreține prin aplicarea de prașile manuale repetate.

În acest caz se vor face cosiri repetate (când plantele au 15-20 cm), iar iarba rezultată se va depune sub forma de mulci pe rândul de pomi.

Tendința este ca în livezile intensive înierbarea să se facă încă din anul II – III de la plantare (chiar și pe terenurile plane), având în vedere ca aceasta poate folosi și ca mijloc de reducere a vigorii pomilor.

6.3.2. În plantațiile pe rod

În prezent, începând din anul IV – V de la plantare, odată cu intrarea pomilor pe rod, s-a generalizat sistemul înierbării. Se practică și sistemul de înierbare parțială: un interval înierbat și un interval întreținut cu ogor negru. După 3-4 ani, se desțelenește intervalul înierbat și se înierbează celălalt.

În cazul ambelor sisteme iarba de pe intervalul dintre rânduri se cosește de 3-4 ori pe an și materialul organic rezultat se depune ca mulci pe rândul de pomi. Pe o latime de 1,2 – 1,5 m, pe rândul de pomi, solul se menține curat de buruieni prin 3-4 prașile sau se pot aplica erbicide.

Prezența buruienilor aduce o serie de inconveniente:

– sunt mari consumatoare de apă și hrană;

– stânjenesc lucrările de întreținere și recoltare;

– sunt gazde pentru boli și dăunători.

Pentru erbicidare se pot folosi erbicide totale sistemice cum ar fi: erbicidele postemergente pe bază de glyphosate – Roundup CE 3-4 l/ha; Glyphogan GE 3-4,5 l/ha; Glialka 10 WSP 2,5-3,5 kg/ha; Glyfos GE 2-3 l/ha; Erranca GE 3-4 l/ha.

De asemenea, în livezile de cireș se pot folosi și erbicide selective (graminicide) testate și omologate la I.G.P.P. Pitești – Mărăcineni în 1992: Gallant super GE 1-1,5 l/ha; Focus ultra CE 3-4 l/ha.

6.4. Fertilizarea solului

6.4.1.În plantațiile tinere

Cercetările de la I.G.P.P. Pitești-Mărăcineni au demonstrat că cele mai bune rezultate s-au obținut când după plantare s-a făcut anual o fertilizare de întretinere cu fosfor și potasiu, care sunt încorporate în sol odată cu arătura de toamnă.

Dozele orientative de fosfor și potasiu sunt de 120 kg/ha, respectiv 80 kg/ha s.a. Tot anual se vor aplica 120 kg/ha azot, în 3 reprize, din care 1/3 toamna, 1/3 înainte de pornirea în vegetație și 1/3 în perioada creșterii intensive a lăstarilor.

În anul IV de la plantare se administrează 60 – 80 t/ha îngrășăminte organice și dozele de îngrășăminte chimice indicate mai sus.

6.4.2.În plantațiile pe rod

În livezile pe rod se recomandă, în general, să se administreze 60-80 t/ha îngrășăminte organice la 3 ani și anual îngrășăminte chimice în doza de 240 kg/ha N + 120 kg/ha P205 + 120 kg/ha K20. Aceste rețete sunt orientative, de la o situație la alta fiind necesară adaptarea lor în funcție de condițiile climatice și starea de fertilizare a solului.

În urma cercetărilor efectuate la I.C.P.P. Mărăcineni cu privire la efectul îngrășămintelor pe baza de azot, fosfor și potasiu asupra fructificării soiului de cireș Boambe de Cotnari, cele mai bune rezultate s-au obținut în urma adminstrării anuale a următoarelor doze de P si K: 240 kg/ha P205 și 120 kg/ha K20, încorporate la 18-20 cm adâncime (tabelul 16).

Tabelul 16

Determinarea gradului de semnificație a sporului de producție obținut

față de martor la soiul de cireș Boambe de Cotnari

I.C.P.P. Mărăcineni, 1994 – 1999

6.5. [NUME_REDACTAT] desfășurarea în optim a tuturor proceselor de creștere și fructificare este necesar ca pomilor să li se asigure în permanență apă, în cantități suficiente, diferențiat, în funcție de cerințele fiecărui soi, portaltoi și a fazei de vegetație în care se găsesc.

Insuficiența apei în sol în timpul înfloritului și următoarele 2 săptămâni după legarea fructelor determină căderea în masă a fructelor legate. Lipsa mai accentuată a apei din sol în perioada creșterii fructelor face ca fructele să rămână mici și de calitate inferioară.

La cireș se recomandă să se aplice udări în următoarele momente:

– cu 5-6 zile înainte de începutul înfloritului;

– în perioada lemnificării sâmburilor;

– după recoltare.

6.6. Combaterea bolilor și dăunătorilor

Principalele boli care produc pagube însemnate în plantațiile de cireș sunt:

– viroze: pătarea inelară (Prunus ring spot), pătarea inelară clorotică (Prune dwarf), pătarea ruginie a cireșului (Rusty mottle group) și alții;

– bacterioze: cancerul bacterian (Pseudomonas syringae);

– micoze: antracnoza frunzelor (Coccomyces hiemalis), monilioza fructelor și lăstarilor (Monilinia laxa și Monilinia fructigena), ciuruirea frunzelor (Ascospora beijerinckii).

Dintre dăunători mai importanți sunt: musca cireșelor (Rhagoletis cerasi), păduchele din [NUME_REDACTAT] (Quadraspidiotus perniciosus), păduchele negru (Myzus cerasi), acarianul brun (Biyobia rubrioculus).

Aplicarea tratamentelor fitosanitare trebuie să se facă la avertizare, cu încadrarea strictă în intervalele avertizate, sub supravegherea strictă a specialiștilor, la temperaturi sub 25 0C și cu îmbăierea întregii suprafețe foliare a pomilor. Programul de tratamente ce se aplică în plantațiile de cireș pe rod la I.C.P.P. Mărăcineni este redat în figurile 9 a și b. Pentru asigurarea unor producții mari de fructe și de calitate superioară, trebuie să se aplice și un complex de măsuri agrotehnice și de igienă culturală, cum ar fi: tăierea și arderea ramurilor atacate, a drajonilor și a ramurilor cu scurgeri puternice de clei, a ramurilor atacate de monilioză; arătura adâncă de toamnă pentru încorporarea frunzelor atacate de antracnoză, ciuruire, etc.

6.7. Recoltarea și valorificarea producției

Rezultatele economice obținute în cultura cireșului depind în mare măsură de recoltarea și valorificarea corespunzătoare a fructelor. Recoltarea consumă cel mai mare volum de muncă manuală și este o operațiune complexă care determină calitatea, valoarea comercială, durata de păstrare în stare proaspăta și pretabilitatea la prelucrare și transformare a fructelor în produse de calitate superioară.

Producția de fructe și calitatea acesteia sunt strâns legate de momentul optim de recoltare. În practică este greu să se stabilească momentul optim care să stabilească atât interesele producătorilor cât și pe cele ale consumatorilor.

Dintre numeroșii indici de maturare care pot ajuta la stabilirea momentului optim de recoltare, la cireșe, cei mai indicați sunt gradul de colorare și conținutul în substanță uscată. Principalele caracteristici ale fructelor la unele soiuri de cireș sunt redate în tabelul 17.

Cireșele destinate consumului în stare proaspătă se recoltează obligatoriu cu codiță, iar pentru prelucrare se admit și fructe fără codiță, cu condiția ca acestea să nu prezinte început de zemuire în cavitatea pedunculară.

Tabelul 17

Compoziția chimică a fructelor

Direcțiile de valorificare a fructelor la principalele soiuri din sortiment sunt, pe lângă consumul în stare proaspătă și industrializarea sub formă de pulpe, sucuri, nectar, compot, dulceață, gem, etc. o valoare deosebită pentru prelucrare o au fructele soiurilor de cireș amar cu fructe mari și intens colorate, cu sâmbure mic și detașabil, aromă intensă (Silva, Amara).

Rezultatele cercetărilor de la ICPP Mărăcineni au arătat că recoltarea cireșelor se poate face mecanizat, cu mașina de recoltat fructe tip "vibrator", dar această verigă tehnologică nu s-a extins în producție.

0 creștere substanțială a productivității muncii la recoltarea mecanică se înregistrează în urma aplicării unei stropiri cu Ethrel, în concentrație de 750 ppm, cu 10-14 zile înainte de recoltare ([NUME_REDACTAT], 1979).

Capitolul VII

EFICIENȚA ECONOMICĂ A CULTURII ClREȘULUl

Cultura cireșului se caracterizează printr-o eficiență ridicată pentru zona de cultură luată în studiu, aflându-se pe locul III (după măr și prun) din punct de vedere al gradului de rentabilitate.

Pentru a prezenta eficiența economică a culturii trebuie, mai întâi, să arătăm condițiile tehnice și economice care determină în cea mai mare măsură eficiența culturii cireșului. În calcule s-a luat o plantație intensivă cu 666 pomi/ha (5×3 m) care asigură o producție de aproximativ 10 t/ha, în condițiile aplicării unei tehnologii de exploatare corespunzătoare.

Principalele verigi tehnologice recomandate, de regulă, se referă la: lucrări de fertilizare cu îngrășăminte organice și chimice; lucrări de întreținere a solului, pe rând și pe intervalul dintre rânduri; lucrări de întreținere a pomilor; lucrări de combatere a bolilor și dăunătorilor; lucrări de combatere a buruienilor pe cale chimică; recoltarea; alte lucrări (lucrări antierozionale, întreținerea drumurilor de acces).

Transportul îngrășămintelor organice și chimice (în total aproximativ 12 t/ha) se efectuează mecanizat, iar aplicarea acestora se execută de regulă, la fertilizarea organică din remorcă cu ajutorul muncitorilor, iar la fertilizarea chimică manual, în trei faze.

Lucrările de întreținere a solului pe rândul de pomi constau în două prașile manuale iar pe intervalul dintre rânduri, întreținut înierbat, se execută 3-4 cosiri mecanice, iarba rămânând sub forma de mulci pe sol. Lucrarea de erbicidare se execută numai pe rândul de pomi mecanizat sau semimecanizat (cu lănci).

Lucrările de întreținere a pomilor se fac aproape în exclusivitate manual, cu excepția transportului de ramuri, inclus tot In aceasta veriga tehuologica, care se executa mecanizat. Combaterea bolilor și dăunătorilor se execută mecanizat, cu prepararea manuală a soluției de stropit. Recoltarea fructelor se execută manual, iar transportul fructelor se face mecanic.

Acestea constituie succint, condițiile tehnologice pentru care s-a determinat eficiența mecanică a culturii cireșului. Principalii parametrii exprimați cantitativ și valoric se prezintă în tabelul 18.

La lucrările mecanice s-a avut în vedere atât consumul de ha a.n. pe verigi tehnologice cât și numărul de ore mecanizator, utilizate pentru efectuarea lucrărilor mecanice. Consumul total de ha a.n. pentru 1 ha de cireș a fost de 18,2 ha a. n. din care pe primul loc se situează combaterea bolilor și dăunătorilor cu 6,5 ha a. n. urmată de lucrările solului cu 3,7 ha a.n. și de lucrările de fertilizare și recoltare cu 3,2 ha a.n. în ceea ce privește consumul de ore mecanizator, acesta urmează aceeași structură. Astfel cel mai mare consum de ore mecanizator se realizează la combaterea bolilor și dăunătorilor (15,5 ore), urmat de lucrările solulni (9,5 ore).

Referitor la lucrările manuale, consumul de zile om la hectar este destul de ridicat (203 z.o.) unde ponderea mare o dețin lucrările de recoltare a fructelor (145 z.o.) Cu mai mult de 2/3 (71 %) din consumul total de forță de muncă manuală. Consumul de materiale se prezintă în tabel numai valoric, datorită marii diversități a gamei de materiale. De remarcat că locul principal cu 4700 mii lei/ha îl ocupă consumul de pesticide (67 %).

În tabelul 19 se prezintă structura cheltuielilor de producție, pe verigi tehnologice și categorii de lucrări față de total. Așa cum reiese din tabel cea mai mare pondere (53,9%) o dețin lucrările manuale, urmat de consumul de materii și materiale cu 31,8 %, pe ultimul loc situându-se lucrările mecanice cu numai 14,3 % din total. Acest lucru vine să demonstreze încă o dată necesitatea introducerii mecanizării la recoltarea cireșelor, mai ales a celor destinate industrializării.

Dacă la cheltuielile directe (17245 mii lei) adăugăm și cheltuielile indirecte (3400), cheltuielile totale de producție ajung la 20645 mii lei.

Veniturile realizate pe hectarul de cireș, luând în considerare un preț mediu de valorificare de 5500 lei/kg (mediu pentru 1999), au fost de 27500 mii lei/ha.

Acest lucru a permis obținerea unui profit de 6855 mii lei/ha, ceea ce reprezintă o rată a rentabilității de 33 %.

Menționăm că toate aceste date sunt aproximative, având în vedere dificultățile datorate schimbărilor rapide ale tarifelor și prețurilor, precum și fluctuațiile mari ale prețului de vânzare realizat în funcție de diferite piețe de desfacere. În calcule s-a făcut o medie atât a tarifelor și a prețurilor materiilor și materialelor cât și a prețului de valorificare a producției, valabile pentru anul 1999.

Tabelul 18

Parametrii tehnico-economici ai costurilor la hectar pe verigi tehnologice și categorii de lucrări

* Valoare în mii lei

Tabelul 19

Structura costurilor de producție pe verigi tehnice și categorii de lucrări

CONCLUZII

Având în vedere apariția în sortimentul mondial și din Romania a unor soiuri de tip compact și mai ales a unui număr mare de portaltoi vegetativi care imprimă o vigoare mică de creștere și ținând cont de necesitatea intensivizării culturii comerciale a cireșului, se impune introducerea cât mai rapidă în producție a acestora.

Experiențele, având ca obiectiv principal intensificarea culturii cireșului, întreprinse la IGPP Pitești au demonstrat că această specie poate fi cultivată în condiții de densitate mare, cu efecte favorabile asupra producției. Nu au dat rezultate bune plantațiile cu densități foarte mari, de peste 2000 pomi/ha, la care producția realizată nu justifică investiția făcută. Reducerea vigorii pomilor, în urma îndesirii, compensează în bună parte neintroducerea în producție a unor portaltoi și soiuri de vigoare redusă.

Rezultatele obținute până acum recomandă pentru zona luată în studiu, cultivarea în sistem intensiv cu o densitate de 500-700 pomi/ha a soiurilor de vigoare mare și mijlocie. Forma de coroană cea mai corespunzătoare s-a dovedit a fi vasul ameliorat, care în condițiile de la Mărăcineni au dat producții asigurate statistic față de piramida etajată. Pe lângă obținerea de producții performante s-a realizat și o reducere a taliei pomilor la 2,5-3 m.

Sistemul superintensiv s-a creat doar experimental, cu pomi conduși sub formă de palmeta ipsilon (1340 pomi/ha) și sub formă de cordon vertical (2000 pomi/ha). Extinderea acestui sistem necesită soluri cu fertilitate ridicată, soiuri și portaltoi de vigoare foarte redusă și o tehnologie riguros executată de către specialiști bine pregătiți. Experiențele, în acest sens au arătat că în condițiile de la Mărăcineni, soiurile de cireș de vigoare mijlocie și mică (Gerna, Lambert compact și Stella) se pot îndesi până la 1660 pomi/ha (4 x 1,5 m), cu pomi conduși ca palmeta ipsilon sau cordon vertical. În primii doi ani de rod s-au obținut producții de peste 7 t/ha, la soiul Bing.

În ceea ce privește distanțele de plantare, tendința este de a fi reduse pe cât posibil în funcție de vigoarea combinației soi-portaltoi. Se poate ajunge la 3,5-4 m între rânduri și 2,5-3 m pe rând (833 – 1143 pomi/ha) la combinații soi-portaltoi de vigoare mică, cu proiectarea și menținerea limitată a înălțimii pomilor astfel încât să nu apară probleme de umbrire între rânduri și utilizarea unor forme de coroană care să realizeze un volum de coroană util la unitatea de suprafață cât mai mare.

În zona luată în studiu sunt răspândite în producție formele de coroana: piramidă întreruptă, piramidă mixtă, tufă trunchi, vas ameliorat, însă, având în vedere rezultatele obținute în cercetare, se recomandă pentru viitoarele plantații comerciale de cireș: palmeta ipsilon, fusul tufă și cordonul vertical. Pentru o mai bună ramificare și o reducere a vigorii se recomandă utilizarea metodei tăierilor duble sectoriale (metoda Brunner), potrivit căreia tăierea se face deasupra unui mugure cu poziție interioară.

Controlul asupra creșterii și fructificării pomilor prin executarea tăierilor în verde, este o verigă tehnologică absolut necesară în livezile intensive. Combinarea tăierilor de contur în verde cu intervențiile manuale în verde, efectuate în interiorul coroanei, au determinat creșterea productivității muncii de 1,2 – 2,4 ori.

In plantațiile moderne, cu densități mari, controlul creșterii vegetative este o problemă esențială, cu atât mai mult cu cât la cireș nu există în producție portaltoi care să imprime pomilor o talie redusă. Una din metodele care au dat rezultatele cele mai bune în cercetare este dirijarea creșterii și rodirii cu ajutorul substanțelor chimice. Din experiențele efectuate cu Cultar (paclobutrazol) la ICPP Mărăcineni, prin aplicarea la sol a dozei de 4 l/ha, s-a obtinut o reducere a creșterilor anuale cu 20-60 %. De asemenea, cantitatea de lemn eliminată cu ocazia tăierilor în uscat s-a redus până la 80 %, ceea ce a dus la o scădere a cheltuielilor cu tăierile manuale, la care se adaugă și o economie de combustibil și forță de muncă datorată scoaterii din livadă a unei cantități reduse de ramuri.

Mecanizarea recoltării în plantațiile de cireș (mai ales în cazul formelor specializate, cu suprafețe mai mari de cireș), prin scuturarea fructelor poate aduce reduceri importante ale consumului de forță de muncă și deci ale costurilor de producție.

BIBLIOGRAFIE

CUPRINS

INTRODUCERE

Capitolul I – SITUAȚIA CULTURII CIREȘULUI

1.1. Pe plan mondial

1.2. [NUME_REDACTAT]

Capitolul II – CERINȚELE FAȚĂ DE FACTORII DE MEDIU

2.1. Cerințele față de lumină

2.2. Cerințele față de temperatură

2.3. Cerințele față de apă

2.4. Cerințele față de sol

2.5. Cerințele față de aer

Capitolul III – CARACTERIZAREA CONDIȚIILOR

ECOPEDOCLIMATERICE ÎN CARE S-A DESFĂȘURAT STUDIUL

3.1. Așezarea geografică, orografie, hidrologie

3.2. Regimul termic

3.3. Regimul pluviometric

3.4. Umiditatea relativă a aerului

3.5. Durata de strălucire a soarelui

3.6. Regimul eolian

3.7. Concluzii privind favorabilitatea culturii cireșului în zona [NUME_REDACTAT] IV – SORTIMENTUL ACTUAL ȘI DE PERSPECTIVĂ

4.1. Sortimentul pe plan mondial

4.2. Dinamica sortimentului în România

4.3. Caracterizarea sortimentului în România

4.4. Portaltoii cireșului

4.4.1. Pe plan mondial

4.4.2. Portaltoii utilizați în [NUME_REDACTAT] V – SISTEME DE CULTURĂ

Capitolul VI – TEHNOLOGIA CULTURII CIREȘULUI

6.1. Înființarea plantațiilor

6.1.1. Pregătirea și fertilizarea terenului pentru plantare

6.1.2. Plantarea pomilor

6.2. Tăierile la cireș

6.2.1. Tăierile de formare a coroanelor

6.2.2. Forme de coroane

6.2.3. Tăierile de întreținere

6.2.4. Tăierile de fructificare

6.2.5. Tăierile de regenerare

6.2.6. Tăierile în verde

6.2.7. Dirijarea creșterii și rodirii cu ajutorul substanțelor chimice

6.3. Întreținerea solului

6.3.1. În plantațiile tinere

6.3.2. În plantațiile pe rod

6.4. Fertilizarea solului

6.4.1. În plantațiile tinere

6.4.2. În plantațiile pe rod

6.5. Irigarea

6.6. Combaterea bolilor și dăunătorilor

6.7. Recoltarea și valorificarea producției

Capitolul VII – EFICIENȚA ECONOMICĂ A CULTURII CIREȘULUI

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

Pagini 99