Analiza Consumului de Produse Ecologice pe Piata din Romania Doar Capitolul 1 Si 2

=== cb14dfa49f0e17eb74cd3d0b8c8343c1a1680954_517346_1 ===

CAPITOLUL I. AGRICULTURA ȘI PIAȚA PRODUSELOR ECOLOGICE DIN ROMÂNIA

Aspecte teoretice privind agricultura și produsele ecologice

În general există mai multe probleme care apar atunci când se încearcă definirea unui concept sau sistem și în mod deosebit al celui de agricultură organică. În primul rând, există un număr de concepții greșite asupra subiectului, care tinde să ofere o imagine prejudicioasă și distrage atenția de la principalele probleme pe care le prezintă agricultura organică. Apoi, nomenclatura acesteia variază în diferite părți ale lumii, provocând confuzii observatorului neinițiat.În al treilea rând, mulți practicieni cred că agricultura organică de succes implică atât o înțelegere conceptuală cât și angajarea de tehnici practice specifice. Toate aceste probleme previn încadrarea agriculturii organice într-o definiție scurtă, clară. Ceea ce fermierii organici fac sau utilizează este cuprins foarte succint în fraza „agricultura organică este agricultura fără chimicale”. O altă concepție greșită este aceea că agricultura organică implică adesea numai substituirea de către inputurile „organice” a așa numitelor inputuri „agro-chimice”.

Potrivit standardelor IFOAM, agricultura organică are rolul (Federația Internaționale a Mișcării Agriculturii Organice, 2014, p.3): de a produce hrană de calitate ridicată și în cantitate suficientă; de a lucra cu sistemele naturale; de a încuraja și de a întări ciclurile biologice din cadrul sistemului de agricultură; de a menține și mări fertilitatea pe termen lung a solurilor; de a utiliza cât se poate mai mult resurse regenerabile în sistemele agricole; de a lucra cât mai mult într-un sistem închis; de a asigura toate condițiile de viață animalelor pentru a le permite să îndeplinească toate aspectele comportamentului lor înăscut; de a evita toate formele de poluare care pot rezulta din tehnicile agricole; de a menține diversitatea genetică a sistemului agricol și a împrejurimilor sale, inclusiv protecția plantelor și a habitatelor sălbatice; de a permite producătorilor agricoli obținerea unui venit adecvat și satisfacție din munca lor, inclusiv de a asigura un loc de muncă sigur.

Pentru fermierii organici din toată lumea, aceste principii oferă baza practicii de zi cu zi a agriculturii organice. Acestea se referă direct la tehnicile agriculturii organice, cum ar fi:

utilizarea rotațiilor mari care utilizează dejecții și bălegar;

evitarea fertilizatorilor solubili; interzicerea creșterii animalelor în sistem intensiv;

evitarea antibioticelor și a stimulentelor hormonale;

utilizarea metodelor mecanice și termice de control a buruienilor;

accentuarea procesării produselor la fermă și a vînzării directe la consumator;

utilizarea muncii suplimentare atunci cînd este strict necesar.

Agricultura organică poate fi definită ca un sistem de producție care evită sau exclude larg utilizarea fertilizatorilor compuși sintetic, pesticide, regulatori de creștere și aditivi în hrana animalelor. Sistemele de agricultură organică se bazează pe rotația culturilor, folosirea resturilor din cultură, a dejecțiilor animaliere, a reziduurilor organice din afara fermei. Conceptul solului ca un sistem viu care favorizează activitățile organismelor folositoare reprezintă centrul acestei definiții despre agricultura organică.( Harwood, 1985, pp.22-25)

Motivele apariției agriculturii ecologice sunt numeroase, iar unul dintre ele este că, agricultura ecologică poate rezolva (și rezolvă, de altfel) impactul negativ al agriculturii tradiționale asupra mediului și a calității produselor.( Lampkin, 2001, p.22) Se poate face afirmația ca agricultura ecologică este soluția viabilă și ideală în această direcție (Sattler, Wistinghausen 2001, p.6). Ca atare, obiectivele majore ale agriculturii organice sunt:

îmbunătățirea și conservarea calității mediului înconjurător și reducerea surselor de poluare,

obținerea unor produse agricole de bună calitate, la prețuri accesibile și în cantități suficiente,

crearea unui cadru general pentru fermierii care dețin ferme ecologice și sunt producători de produse agroalimentare biologice, care să le permită obținerea de profit, oferindu-le satisfacția muncii desfășurate.

Agricultura ecologică este o formă de ecologie aplicată cu o serie de obiective care trebuie să fie echilibrat într-un context agricol. Nu trebuie neglijat faptul că pentru realizarea obiectivelor agriculturii ecologice să se aibă în vedere atât influența factorilor biologici, dar și a celor din economie, nutriție și preferințele consumatorilor. Pentru aceasta, un rol deloc de neglijat revine și activității de informare și educarea resursei umane prin aceasta înțelegând să fie cooptați nu numai consumatori, ci și cei care practică o agricultură ecologică. Se poate considera că este mai mult decât benefic, pentru ca agricultura ecologică să câștige cât mai mult teren, și, de ce nu, încredere și din partea consumatorilor, dar și a producătorilor,ca în planurile de învățământ preuniversitar să se rezerve mai multe ore pentru studiul acestui domeniu. (IFOAM , 1992, p.2)

Un management ecologic de control se aplică unui anumit ecosistem localizat și delimitat spațio-temporal și nu este de loc de neglijat posibilitatea aplicării sale având în vedere interdisciplinaritatea metodelor și posibilitatea aplicării modelării statistico-matematice. Sistemele agroecologice interferează, inclusiv cu sistemele convenționale și ca atare, în practică nu există sisteme agricole organice (biologice) , biodinamice sau naturale pure, ci doar sisteme mixte pe care le vom numi prin termenul general de sisteme agricole ecologice (Asociația Bioterra, 2001, p.21) orientate spre:

obținerea de produse agricole cu calități nutritive ridicate prin: ameliorarea fertilității solurilor, eliminarea tuturor formelor de poluare a solului, apei și aerului, reducerea migrării populației de la sat la oraș.

diminuarea consumului de energie neregenerabilă prin: reducerea volumului de lucrări mecanice și a consumului specific de carburanți, îmbunătățirea condițiilor de viață ale animalelor, asigurarea nu numai a nevoilor fiziologice, dar și a principiilor umane de îngrijire, care exclude creșterea în baterii,concentrarea excesivă, claustrarea permanentă.

În context agricol, marketingul verde este considerat una dintre tendințele majore (McDaniel, Rylander, 1993, p.4) în afacerile moderne (Kassaye, 2001, p.444). Soontonsmai (2001, p.20) a definit marketingul ecologic ca reprezentând activitățile întreprinse de firme care sunt preocupate de mediu sau de problemele verzi prin furnizarea de bunuri sau servicii sănătoase din punct de vedere ecologic pentru a crea satisfacția consumatorilor și a societății. Alte definiții ale marketingului ecologic, așa cum au propus cercetătorii în marketing, includ marketingul social, marketingul ecologic sau marketingul de mediu. Harrison (1993, p.5) a propus o strategie verde de marketing de către firme prin poziționarea beneficiilor ecologice ale produselor ecologice în mentalitatea consumatorilor pentru a influența decizia lor de cumpărare. Peattie (1995) și Welford (2000) au definit marketingul verde drept procesul de management responsabil pentru identificarea (Peattie, 1995, p.3), anticiparea și satisfacerea cerințelor clienților și ale societății într-un mod profitabil și durabil.( Welford, 2000, p.136) În realitate, companiile care urmăresc marketingul ecologic se confruntă cu numeroase provocări, în principal din cauza variabilității cererii, a percepției nefavorabile a consumatorilor și a costurilor ridicate (Gurau, Ranchhod, 2005, pp.547-561).

În general, produsul verde este cunoscut ca produs ecologic. Shamdasami și colab., (1993, pp. 488-493) au definit produsul ecologic drept produs care nu poluează pământul sau deplânge resursele naturale și poate fi reciclat sau conservat. Este un produs care are mai mult conținut de mediu sau ambalaj (Wasik, 1996, p.17) în reducerea impactului asupra mediului (Elkington, 1988, p.63) Cu alte cuvinte, produsul ecologic se referă la un produs care încorporează strategiile în reciclare sau cu conținut reciclat, ambalare redusă sau utilizarea materialelor mai puțin toxice pentru a reduce impactul asupra mediului natural. Krause (1993, pp. 126-142), în cadrul cercetărilor sale, a constatat că consumatorii erau din ce în ce mai preocupați de obiceiurile lor obișnuite și de impactul asupra mediului. Rezultatul este că unii dintre consumatori și-au tradus preocuparea de mediu în angajarea în mod activ a angajamentelor privind produsele ecologice.( Martin, Simintiras, 1995, pp.16-23)

Interesul pentru produsele ecologice a crescut în ultimii ani, după cum indică creșterea cererii de consum (Chen, Chai, 2010, pp.27-39), creșterea ofertei de către companii (Chung, Wee, 2008, pp.528-545), protecția consumatorilor și a mediului oferite de entități neguvernamentale, dar și creșterea numărului de publicații de cercetare.(Hartmann, Ibáñez, 2006, pp. 673-680) Deși produsele ecologice sunt din ce în ce mai răspândite, multe controverse sunt legate de acest concept, în special numărul mare de cazuri de falsificare a acestora (Peattie, Charter, 2003, p.69). Acest fenomen consolidează elementul de îndoială în mintea consumatorilor cu privire la „verdele” produselor.( Laufer , 2003, p.255)

Categorii de produse ecologice si etichetarea acestora

Noua siglă ecologică a UE Logo-ul de bază pentru producția ecologică a Uniunii Europene (denumit în acest document drept logo-ul ecologic al UE) este numit uneori denumită și „Euro-frunza". Acesta a fost introdus prin adoptarea Regulamentului (UE) nr. 271/2010 al Comisiei din 24 martie 2010 privind modificarea Regulamentului (CE) nr. 889/2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului în ceea ce privește Sigla de producție ecologică a Uniunii Europene.

Aplicarea noii sigle ecologice a UE este posibilă pentru produsele introduse pe piață începând cu 1 iulie 2010. Există produse care trebuie să fie etichetate cu sigla, altele care pot fi etichetate în mod voluntar cu sigla și în sfârșit, există un grup de produse care nu pot fi etichetate cu această siglă. În general, toate produsele alimentare organice preambalate conform Regulamentelor (CE) nr. 834/2007 și 889/2008 introduse pe piață începând cu 1 iulie 2012 și vinurile ecologice obținute din struguri recoltați după 1 august 2012 trebuie să fie etichetate cu un nou logo UE ecologic , combinat cu indicațiile suplimentare obligatorii.

In acest caz accentul cade pe: toate produsele produse, ambalate și etichetate (de exemplu, cu vechea siglă ecologică a UE) înainte de 1 iulie 2010 pot fi introduse pe piață până la epuizarea stocurilor; produsele alimentare ambalate înainte de 1 iulie 2012 în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 2092/1991 sau Regulamentul (CE) nr. 834/2007 pot fi introduse pe piață și vândute până la epuizarea stocurilor, fără vreun termen; vinurile obținute din struguri ecoologici înainte de 31 iulie 2012 în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 2092/1991 sau cu Regulamentul (CE) nr. 834/2007 pot continua să fie introduse pe piață până la epuizarea stocurilor.

Sigla ecologică UE trebuie utilizată pentru produsele care îndeplinesc următoarele cerințe:

– produsele alimentare ecologice și produsele alimentare care intră sub incidența Regulamentului (CE) nr. 834/2007;

 – produsele alimentare ecologice și produsele alimentare care sunt produse cu un singur ingredient sau în cazul produselor transformate, se remarcă acelea care conțin cel puțin 95% ingrediente organice de origine agricolă ,

 – produse alimentare preambalate ecologice și produse alimentare.

– vândute consumatorului final (inclusiv unităților de restaurație colectivă)

Următoarele grupuri de produse nu pot fi etichetate cu noua siglă ecologică a UE.

– produsele și produsele alimentare în conversie;

– alimente prelucrate cu mai puțin de 95% ingrediente organice de origine agricolă;

 – alimentele prelucrate în care ingredientul principal este carnea de vânătoare sau de pescuit sunt combinate cu ingrediente organice de origine agricolă;

– produsele ecologice produse în conformitate cu standardele naționale sau private și care nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 834/2007;

– animalele care nu sunt incluse în domeniul de aplicare al regulamentelor UE, cum ar fi iepurele, melcul, cerbul etc.,

 – produsele de acvacultură ecologică

– vinuri obținute din struguri organici și vinuri produse înainte de 31 iulie 2012;

– textile (de exemplu, bumbac, in, cânepă, lână) și produse cosmetice,

– mâncare pentru animale de companie

– furaje combinate în care nu toate ingredientele de origine vegetală sau animală provin din metoda de producție ecologică sau mai puțin de 95% din materia uscată a produsului este constituită din produse agricole ecologice.

– toate celelalte produse care nu sunt alimentare sau furaje (semințe, plante ornamentale).

Sigla ecologică a UE poate fi utilizată pentru toate produsele care îndeplinesc cerințele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 834/2007 și care conțin cel puțin 95% (în greutate) ingrediente de origine agricolă ecologică. În special, sigla ecologică a UE poate fi utilizată pentru:

– alimente ecologice nepreambalate;

– produse alimentare ecologice importate din țări terțe;

– furaje ecologice, în care toate ingredientele de origine vegetală sau animală conținute în furajele prelucrate provin din metoda de producție ecologică și cel puțin 95% din materia uscată a produsului este constituită din produse agricole ecologice,

– vinul ecologic produs înainte de 31 iulie 2012 pentru care operatorii au o dovadă a conformității cu Regulamentul (CE) nr. 834/2007 și cu Regulamentul (CE) nr. 889/2008.

Produsele alimentare care conțin ingrediente organice trebuie să fie etichetate în mod diferit, în funcție de compoziția produselor și ingrediente. Există 3 situații posibile pentru produsele alimentare care intră sub incidența Regulamentului organic UE:

– produs alimentar ecologic cu cel puțin 95% ingrediente organice de origine agricolă;

– produs alimentar ecologic cu mai puțin de 95% ingrediente organice de origine agricolă;

– produsul alimentar în care ingredientul principal este de vânătoare sau de origine pescărească, în timp ce toate celelalte ingrediente de origine agricolă sunt ecologice.

Etichetarea ecologică poate fi definită ca oferind informații relevante despre un produs disponibil consumatorilor adecvați prin eticheta produsului pentru a promova un obiectiv sau un obiectiv de mediu prin alegerea consumatorului. Produsele pot fi etichetate pe baza unei game largi de considerente de mediu, cum ar fi conținutul reciclat, biodegradabilitatea, emisiile toxice, generarea deșeurilor, daunele animalelor sălbatice etc. Contribuind la procesul decizional inerent selecției, achiziționării, utilizării și eliminării produselor, etichetarea ecologică are implicații la scară largă pentru consumatori, întreprinderi și guvern.

1.3 Managementul sustenabil al solului

Dovezile din diferite părți ale lumii sugerează că este posibil să se separe conceptul de management durabil al solului de cel al gestionării durabile a sistemului de producție. Ambele sunt indisolubil legate în moduri în care sistemele de producție a culturilor durabile trebuie să fie mai întâi ecologice durabile.( Pretty, Toulmin, Williams. 2011, pp.5-24) Acest lucru înseamnă că orice sistem de producție care poate să permită întreruperea mecanică a vieții solului și a biologiei și a structurii solului și de calitate, și, prin urmare, serviciile ecosistemice, nu poate fi considerat durabil din punct de vedere ecologic. Scopul „gestionării durabile a solului” ar trebui să fie acela de a inversa tendințele indicate de elementele enumerate mai sus, prin inducerea îmbunătățirii calității solului ca mediu de înrădăcinare pentru plante.( Kassam, Friedrich, Shaxson, Pretty, 2009, pp. 292–320)

Principiile care stau la baza sistemelor agroecologice de producție durabilă pentru agricultorii mici și mari, din punct de vedere comercialo- ecologic se referă la conservarea resurselor și eficiența utilizării resurselor, în timp ce în mod profitabil se vor gestiona serviciile durabile de producție și de intensificare ecosistemelor. La bază, putem spune că producția durabilă derivă dintr-o serie de principii practice care pot fi aplicate simultan prin combinarea practicilor de cultură-sol-apă-nutrienți-dăunători managementului ecosistemului.( FAO. 2011b )

Sistemele de producție durabile, bazate pe abordări ecosistemice oferă o gamă de productivitate socio-economică, precum și beneficii de mediu pentru producători și pentru societate în general. (Pretty, 2008, p.460) Pentru a atinge productivitatea crescută necesară pentru a satisface cererile de alimente și gama de servicii ecosistemice așteptate de către societate, sistemele de producție durabile ar trebui să se bazeze pe cinci principii tehnice: realizarea simultană a productivității agricole crescute și a serviciilor ecosistemice îmbunătățite; eficiență sporită de intrare-utilizare, în cazul în care intrările cheie includ apă, nutrienți, pesticide, energie, terenuri și forța de muncă; dependență redusă de materii prime externe derivate din combustibili fosili (cum ar fi îngrășăminte minerale și pesticide) și preferința pentru alternative (cum ar fi fixarea azotului biologic și gestionarea integrată a dăunătorilor); protecția solului, a apei și a biodiversității prin utilizarea de perturbare minimă a sistemelor naturale; intervențiile nu trebuie să aibă efecte acumulative, ci trebuie să aibă un impact și o frecvență mai mică decât capacitatea de recuperare naturală a ecosistemului; folosirea biodiversității naturale gestionate și pentru a construi și / sau reconstrui elasticitatea sistemului la solicitările abiotice, biotice și economice.

1.4 Aspecte privind managementul și marketingul în agricultura ecologică românească

Managementul, cu numeroasele sale definiții și, mai ales, cu bogatul său conținut de teorii, principii si metode, este întâlnit în cazul tuturor componentelor vieții economice și sociale, fiind atotcuprinzător. Având în vedere rolul economic și social al agriculturii, contribuția sa la protecția mediului, impactul său asupra vieții comunităților, ca să ne referim numai la aceste aspecte, recurgerea la cunoștințe manageriale a exploatațiilor agricole se înscrie în logica firească a lucrurilor. A îndeplini un asemenea rol și a răspunde unor cerințe variate presupune, între altele, și faptul că știința managementului se va aplica luând în considerare condițiile naturale, materiale și sociale, care există în agricultură.

Agricultura ecologică românească a fost marcată de modificări structurale puternice, mai ales la nivelul proprietății, generând efecte înlănțuite cu privire la tipurile și formele exploatațiilor, structurilor destinate producției și a celor de tip tehnologic, iar în acest sens, inducerea elementelor manageriale constituie o modalitate importantă pentru trendul ascendent al acestui domeniu. Starea actuală a agriculturii ecologice din România, unde se remarcă o puternică fărâmițare a resurselor pe foarte multe exploatații, lipsa unor forme organizatorice, capitalizarea redusă, vârsta înaintată a multor producători, o formare profesională a acestora departe de necesități etc. intră în contradicție cu nevoile de a exercita un management la nivelul corespunzător exigentelor față de agricultura ecologică, din perspectiva integrării europene.

Necesitatea managementului agricol este evidentă, posibilitățile nu sunt, însă, la același nivel. Rămâne de văzut măsura în care potențialitățile de diferite feluri permit obținerea de răspunsuri adecvate în privința recurgerii la principii și metode de management științific. Factorii cu acțiune contrară sunt numeroși. Ei sunt legați, în mare măsură, de particularitățile agriculturii ecologică, în cazul celei românești intervenind aspecte specifice generate de tranziție, de mediul economic, de preponderența exploatațiilor de subzistență și semisubzistență, ultimul aspect nefiind favorabil practicării unei agriculturi ecologice comerciale, conectate, deci, la piață, și în care prezența actelor și proceselor decizionale, vizând relațiile din „amonte” și din „aval”, sunt des întâlnite.

Dacă producătorul/managerul nu dispune de factorii de producție artificiali pentru a efectua, în limitele posibilităților, reglarea unor procese, asigurându-se dezvoltarea plantelor și a animalelor în condiții normale, el rămâne la liberul joc al manifestării naturii. Rezultatele de producție și, prin propagare, cele economice vor depinde, în mare măsură, de favorabilitatea factorilor naturali. In ansamblu, agricultura va fi tributară fenomenelor ecologice în calitate de componente ale mediului ambiant privit în sens larg, managerial. Fără instrumente tehnice, tehnologice și, desigur, economice, managementul, oricât de bun ar fi el, nu poate contracara, decât în mică măsură, adversitățile care intervin în producția agricolă.

Agricultura ecologică românească se află într-o profundă reformă, cu referire la componentele sale esențiale: proprietate, tipurile și formele de exploatații, structura de producție, politica agricolă etc. Desigur că, în condițiile unor structuri agrare în „mișcare” și, în general, într-un mediu de afaceri în curs de formare, managementul și spiritul întreprinzător sunt mai dificil de realizat. Este nevoie de o împletire a managementului exploatațiilor agricole cu mediul exogen acestora, pentru a ajunge la forme organizatorice adecvate unei agriculturi care trebuie să aibă un mers ascendent, în concordanță cu noul tip de economie în care s-a înscris societatea românească.

Conținutul pregnant de subsiztență și remisubsiztență al celei mai mari părți a agriculturii românești conduce spre recurgerea la metode tradiționale în cultivarea plantelor și în creșterea animalelor, la alegerea activităților de producție după propriile nevoi ale exploatațiilor, criteriile economice și racordarea la piață fiind slab reprezentate. Or, asemenea situații, ca și altele întâlnite în agricultură trebuie să fie înlăturate, pe cât posibil, într-un timp relativ scurt. În plus, agricultura de subzistență și de semisubsiztență este un factor cu acțiune contracaractoare în ceea ce privește crearea unor exploatații de dimensiuni mai mari, care să producă pentru piață și să permită operaționalizarea managementului. O exploatație cu o dimensiune extinsă, conectată la piață și desfășurând operații si cu instituții financiare, amplifică autoritatea managementului pe un "lanț" întreg de probleme, el este mai complex, referindu-se nu numai la producție, ci și la relațiile din "amonte" și din "aval", sfera deciziilor fiind mult mai cuprinzătoare. Exercițiu managerial mai larg asigură celor care-1 practică acumularea de cunoștințe și îmbogățirea experienței.(Grigore , 2008. pp.449-452)

Performanța managerială este influențată și de condițiile economice specifice mediului de afaceri. Exploatația agricolă resimte presiunea prețurilor la input-uri, care cresc aproape, un mod continuu. Concomitent, prețurile produselor agricole agricole sunt liberalizate. Producătorul cumpără factori de producție la prețuri care i se impun și vinde produse la prețuri care se formează pe piață, în funcție de cerere și ofertă. Dacă agricultura ecologică nu induce materii prime pe filiere, ceilalți operatori nu dispun de obiectul activităților lor, sistemul agroalimentar național, funcționarea sa, fiind greu de realizat, ceea ce are legătură directă cu gradul la care se asigură securitatea alimentară a populației.

CAPITOLUL II. COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI DE PRODUSE ECOLOGICE PE PIAȚA DIN ROMÂNIA

2.1 Profilul consumatorului

Studiile la nivel mondial și național privind consumatorii prezintă rezultate variate în funcție de țară, regiune și anul cercetării. În timp ce unele națiuni sunt mai familiare consumului de alimente ecologice și chiar acceptate ca parte a stilului lor de viață, altele, în special în țările în curs de dezvoltare implicate recent, nu. Studiile s-au axat pe descrierea consumatorilor organici și, de asemenea, asupra motivelor și barierelor acestora. În plus, există studii privind non-utilizatorii de alimente ecologice și încercarea de a dizolva și de a înțelege motivele de a nu consuma. Este important de remarcat faptul că unii comercianți și companii trebuie să fie conștienți de faptul că consumul organic se extinde rapid în rândul oamenilor din toate grupurile socio-ideologice, iar noile nevoi individuale cresc. Acești factori aduc o nouă cerere pe piață.

Fotopoulos și Krystallis (2002, pp.730-735) separă consumatorii ecologici în grupuri, cum ar fi: persoanele din grupuri de tineri de vârstă mijlocie foarte motivate față de ideea organică, dar și cei sensibili la prețuri, cei tineri, cei cu educație scăzută ori femeile căsătorite.

Multe studii arată că femeile preferă alimente organice mai mult decât bărbații. Un studiu de consum a arătat că femeile se simt mai responsabile pentru sănătatea familiei decât bărbații. Deci, acest aspect le determină să cumpere mai multe produse ecologice, în timp ce bărbații cumpără mai ales din cauza gustulu. (Barendregt, Jaffe, 2014, pp.23-24) Un alt studiu a constatat că femeile se gândesc mai mult la faptul că alimentele ecologice au un gust și o calitate mai bună. (Radman, 2005, pp. 263-273)

Potrivit unui studiu elvețian, bărbații recunosc etichetele ecologice mai puțin decât femeile. (Dabbert, Haring, 2014)

Unele studii identifică diferențe evidente între grupurile de vârstă. Pe de altă parte, există studii care demonstrează corelare. (Harper, Makatouni, 2002, pp. 287-299) De exemplu, în România se declară consumatori organici obișnuiți indivizii mai în vârstă și mai ales cei cu vârste între 45 și 54 de ani care preferă mai mult legumele decât alte grupe de vârstă. Cu toate acestea, același studiu a constatat că tinerii cheltuiesc mai mulți bani pe produse ecologice. Un alt studiu a arătat că persoanele care au ajuns la 30 de ani și nu au copii prezintă un interes deosebit pentru agricultura ecologică.( Sekovska, Branislav, Bunevski, 2013, pp.239-245) Astfel, cumpărătorii ecologici sunt, în general, mai tineri de 45 de ani. Cercetătorii au declarat că grupurile de vârstă de peste 65 de ani au cele mai scăzute tendințe, iar acest lucru este afectat de persoanele în vârstă de 50-65 de ani. Potrivit aceluiași studiu, tinerii au aceeași atitudine negativă.( Brandabur, Tănase, 2010, pp.54-61)

Copiii din familiile românești par să aibă un efect pozitiv asupra consumului de alimente ecologice. De asemenea, familiile cu copii se concentrează asupra sănătății mai mult decât alții.( Davies, Shorrocks, 2000, p.652) Această declarație poate fi propulsată de un studiu elvețian care susține acest lucru; cuplurile și familiile cu copii mici sunt mai interesați să consume produse ecologice. Pe de altă parte, un studiu din Marea Britanie a descris consumatorii obișnuiți ca având mai puțini copii decât alții. În plus, Wier și Calverley (2002, pp.45-62) au declarat că familiile cu adolescenți au o intenție mai mică de a cumpăra produse ecologice.

Consumatorii obișnuiți în majoritatea țărilor sunt considerați a fi înalt educați decât cei ocazionali și non-cumpărătorii. Consumatorii ecologici dețin mai multe informații despre produse. În plus, există o relație pozitivă între cunoașterea produsului și frecvența de cumpărare. În plus, pentru consumatorii cu studii superioare se constată o mai bună cunoaștere a produselor.(Bähr, 2004)

Cu toate acestea, uneori etichetarea și brandurile pe piața ecologică pot constitui o problemă pentru consumatorii din Europa. Potrivit rezultatelor sondajului Soil Association, aproape jumătate din consumatorii din Marea Britanie caută o denumire organică pe etichetă și nu caută mărci atunci când cumpără un produs.

Totodată, pentru a completa profilul consumatorului, diversele studii au rezultate diferite privind variabila veniturilor. Unii cercetători susțin că venitul are un efect pozitiv asupra consumului de alimente ecologice. Astfel, cei caretrăiesc în mediul urban consumă mai mult decât oamenii din mediul rural.( Radman, 2005, p.265) Pe de altă parte, în România, consumatorii ecologici trăiesc în principal în localități rurale, practicând agricultura ecologică.

2.2 Procese elementare cu privire la consumul de produse ecologice

2.2.1 Percepția asupra consumului de produse ecologice

O percepție generală conform căreia sistemele agricole convenționale, comparativ cu producția ecologică, au tendința de a avea implicații asupra sănătății pe termen lung și efecte negative asupra mediului au determinat unii consumatori să treacă de la alternativele convenționale la cele produse în mod organic (Migliore et al., 2012, pp.46-48). Cele mai multe dintre aceste studii au concluzionat că consumatorii cumpără alimente ecologice datorită percepției că aceste produse sunt mai sigure, mai sănătoase și mai ecologice decât produsele obișnuite alternative. Unele studii au raportat sănătatea și siguranța alimentară ca fiind atributul principale de calitate, considerat de cumpărătorii de produse ecologice. Preocuparea pentru mediu a fost mai puțin importantă în comparație cu problemele legate de siguranța alimentară și de sănătate, sugerând că acești consumatori ar putea beneficia de avantaje private sau personale mai mari decât beneficiile sociale ale agriculturii ecologice.

Preocupările consumatorilor cu privire la siguranța alimentelor sunt evidențiate într-un studiu care a comparat interesul pentru produsele ecologice în patru țări europene (Germania, Danemarca, Marea Britanie și România) ( Bartels, Hoogendam, 2011, pp.697-708). Studiul a constatat că consumatorii germani erau cei mai interesați de alimentele ecologice, urmați de consumatorii danezi, britanici și români. De asmenea, s-a mai arătat că aceștia erau, de asemenea, cei mai îngrijorați în ceea ce privește siguranța alimentelor în rândul celor patru țări studiate, urmați de consumatorii danezi și apoi britanici, conform concluziilor anterioare. Preocupările privind siguranța alimentară și percepțiile privind atributele ecologice nu se limitează la America de Nord și Europa. Studiile din alte regiuni ale lumii evidențiază efectul atributelor de calitate asupra preferințelor consumatorilor pentru alimentele ecologice. De exemplu, 76% dintre consumatorii din China consideră că alimentele ecologice sunt mai sigure decât alternativele convenționale și, de fapt, preferă produsele ecologice în acest sens. În Costa Rica, consumatorii de alimente ecologice au raportat preocupările legate de sănătate ca principalul motiv pentru achiziționarea de produse ecologice, urmate de preocupările legate de mediu.

2.2.2 Invățarea cu privire la consumul de produse ecologice

Învățarea presupune un câștig de experiență și influențează comportamentul de consum. Oamenii de știință au crezut că aproape toate comportamentele sunt învățate. Înclinarea unui eveniment între un stimul de răspuns și un comportament al consumatorului ca atitudine și mod de învățare este cu adevărat vital pentru comercianți. (Munoz, Wood, Solomon, 2006, p.222) Companiile trebuie să examineze cu atenție cunoștințele consumatorilor despre un produs. Aflarea modului în care obiceiurile de cumpărături ale consumatorilor, de unde cumpără, cât de des achiziționează, ce grupuri de produse au importanță și cât de mult sunt conștienți cu privire la produse sau branduri, ajutând companiile să motiveze și să consolideze consumatorul pentru a-și educa oarecum comportamentul.( Kotler, Armstrong, 2010, p.110)

Deoarece produsele ecologice sunt mărfuri credibile, consumatorii (spre deosebire de producătorii care știu că produsele lor sunt organice) nu știu dacă un produs este produs prin metode organice sau convenționale, nici măcar după cumpărarea și consumul repetat, dacă nu li se comunică acest aspect. Astfel, conștientizarea și cunoașterea alimentelor produse ecologic sunt esențiale în deciziile de cumpărare a consumatorilor. Dacă o persoană nu poate face diferența clară între două produse alternative, un preț pentru produsul organic poate confunda și / sau afecta decizia de cumpărare a unui individ în favoarea produsului mai ieftin.

Cele mai multe studii privind cunoștințele consumatorilor români despre produsele ecologice reflectă o credință conceptuală care este adevărată și justificată. În consecință, studiile folosesc în mod obișnuit metode de măsurare care se bazează, în esență, pe corectitudinea răspunsurilor. Răspunsurile corecte (sau incorecte) implică faptul că respondentul are cunoștințe (sau nu are cunoștințe) despre alimentele și produsele ecologice.

2.2.3 Atitudinea cu privire la consumul de produse ecologice

Acțiunile consumatorilor români privind alimentele ecologice provin din atitudini care, la rândul lor, sunt legate de un set complex de idei, motivații și experiențe. Credințele și percepțiile sunt noțiuni extrem de subiective , deoarece reflectă opinii despre starea obiectivă a lumii. Deși în realitate astfel de percepții pot sau nu să fie adevărate, individul care deține percepția crede că este adevărat. Având în vedere opinia lui Lancaster (1966, p.17) conform căreia consumatorii au nevoie de pachete de caracteristici ale produsului, percepțiile privind particularitățile (dorite) ale alimentelor ecologice pot influența alegerea cumpărătorului. Studiile asupra percepțiilor consumatorilor cu privire la alimentele produse în mod organic în comparație cu cele produse în mod convențional încearcă, prin urmare, să determine ce cred consumatorii cu adevărat. Totodată, s-a susținut că preferința consumatorului român pentru un anumit produs se bazează pe atitudinea față de alternativele disponibile. Astfel, dacă unii consumatori sunt rugați să-și precizeze preferința în ceea ce privește alimentele produse în mod organic față de cele produse în mod convențional, acești respondenți compară în mod obișnuit atitudinile față de metodele de producere a produselor și / sau caracteristicile produsului examinate, înainte de a-și exprima preferințele. Deși adesea se presupune că anumite atitudini conduc la comportamente specifice, știința alimentației și nutriției, alături de literatura social-psihologică oferă dovezi limitate care susțin această presupunere. În general, literatura de specialitate sugerează că diferite atitudini ale consumatorilor influențează în moduri contrastante – pentru și împotriva achiziționării de produse ecologice.

2.2.4 Motivația cu privire la consumul de produse ecologice

Aproape fiecare cercetare a consumatorilor indică „sănătatea” ca motivație dominantă față de consumul ecologic.( Solomon, 2014, p.98) Condiții de sănătate mai bune sunt raportate la menținerea situației actuale. Mai mult, prevenirea și tratarea bolilor sau a alergiilor alimentare este un alt atribut referitor la sănătate. Atunci când se menține starea de sănătate, evitarea consumului de reziduuri chimice reprezintă, de asemenea, un motiv suplimentar în acest sens. În special mai puțină dependență, pesticide, îngrășăminte și mai mult conținut de vitamine și minerale din fructe și legume pare să fie responsabile de propria atitudine a consumatorului față de protecția sănătății.

Consumatorii din România mănâncă unele fructe și legume, întrucât acest obicei contribuie la alimentația sănătoasă. În acest caz, produsele ecologice acordă atenție consumatorilor prin metode de producție naturale și necontaminate.(Bähr, 2004) Pentru persoanele în vârstă, sănătatea este cel mai important factor pentru a avea o dietă ecologică. Cercetările europene privind țările din est au arătat că consumatorii maghiari, polonezi și cehi prezintă o atitudine pozitivă față de menținerea stării de sănătate atunci când cumpără produse ecologice.

Pe de altă parte, preocupările crescânde privind mediul și resursele sunt motive pentru majoritatea consumatorilor ecologici români, dar nu se află printre motivele principale sau puternice, cum ar fi sănătatea. În respectarea și protejarea mediului, durabilității și producției, natura poate fi descrisă ca având valori care determină atitudinea consumatorului față de mediu. Astfel, motivele pentru cumpărarea de produse ecologice este a doua cea mai mare atitudine după motivația principală a sănătății (59%) din statele europene dezvoltate. În plus, tinerii români preferă alimentele ecologice, în special datorită metodelor de producție ecologice.

Atunci când sunt luate în considerare diferitele grupe de produse, preocupările legate de mediu sunt foarte puternic exprimate în consumul de fructe și legume. Pe de altă parte, în ceea ce privește produsele lactate, majoritatea țărilor europene au menționat al doilea ca motiv după sănătate, bunăstarea animalelor. În ceea ce privește produsele din carne și cerealele, majoritatea europenilor nu sunt foarte motivați datorită metodelor de producție ecologice.

Bunăstarea animalelor este menționată în aproape toate anchetele privind satisfacția consumatorilor cu privire la produsele ecologice, dar cu o înțelegere diferită, în funcție de țară. Modul în care trăiesc, se hrănesc și sunt sacrificate animalele este un subiect de vârf în țările dezvoltate. Agricultura adecvată este menționată și i se acordă importanță de către consumatorii ecologici. Majoritatea consumatorilor din Europa de Vest sunt de acord cu ideea că printre motivele pentru cumpărarea de produse lactate ecologice, bunăstarea animalelor este a doua valoare după sănătate. Pe de altă parte, consumatorii elvețieni cumpără produse lactate ecologice legate în special de bunăstarea animalelor și se simt responsabili de animalele din ferme.

Conform unui sondaj european, cu excepția consumatorilor francezi, bunăstarea animalelor este motivul dominant al consumului ecologic de carne în Europa, inclusiv în țara noastră. Un alt studiu din România a evidențiat că produsele din carne de porc, carne de vită și de pui sunt preferate mai ales din motive de bunăstare a animalelor și de sănătate, în timp ce carnea ecologică este achiziționată ca un focar de valori al bunăstării animalelor și al gustului.

Motivarea bunăstării animalelor este, de asemenea, legată de siguranță, sănătate, gust și de înaltă calitate. Scandalurile din segmentul cărnii, cum ar fi cele cu privire la reziduurile de antibiotice, au amplificat cererea de produse ecologice din carne. În opinia unui studiu britanic privind consumatorii, indivizii (cumpărătorii ecologici și neecologici) sunt îngrijorați de bunăstarea animalelor, iar acest lucru îi direcționează spre produse care nu fac parte din categoria animală. (McEachern, Willock, 2004, pp. 534-552) Dar, mai ales în cazul găinilor, producția ecologică și liberă este confundată de utilizatorii non-organici. În plus, consumatorii ecologici sunt mai preocupați de problemele etice și, în cea mai mare parte, de o dietă vegetariană. (Vukasovič, 2013, pp.534-552)

Produsele ecologice sunt percepute ca produse de calitate superioară și premium datorită modului special al metodelor de producție. Astfel, unii autori susțin că, pentru a reflecta calitatea ridicată a produselor ecologice, ar trebui să existe o diferență de preț în comparație cu produsele convenționale. Pentru consumatorii de produse ecologice, calitatea superioară este un alt atribut important după consumul de produse ecologice în vederea menținerii stării de sănătate.

Originea alimentelor ecologice este o dezbatere pentru mulți autori. Mulți indivizi se opun mișcării lungi de hrană în producția ecologică, deoarece este împotriva filozofiei organice în primul rând. Dar, datorită situației pieței, cantități enorme de importuri din țările în curs de dezvoltare sunt făcute pentru a asigura cererea consumatorilor din țările dezvoltate. Cu toate acestea, o mulțime de consumatori ecologici acordă atenție produselor provenite din practicile agricole regionale.

Un studiu european privind consumatorii români afirmă acest lucru; consumatorii preferă să cumpere produse din zona lor locală. Ei cred că acest aspect contribuie la protecția mediului înconjurător, reducând distanțele de transport. De asemenea, consumatorii obișnuiți din aceste două țări europene consideră că au probleme atunci când consumă produse provenind din țări îndepărtate. O altă atitudine este de a sprijini fermele locale și de a asigura bunăstarea animalelor în aceste spații ecologice. În plus, cumpărăturile din regiune sunt strâns legate de sprijinirea micilor agricultori ecologici și de protecția producătorilor mari de alimente internaționale.

Consumul de alimente gustoase este un motiv general pentru ca toți indivizii să fie satisfacuți în ceea ce privește nevoile lor. Majoritatea consumatorilor români consideră că produsele ecologice au un gust mai natural, intens și bogat în aromă. Cumpărătorii ocazionali români sunt în cea mai mare parte influențați de gustul produselor ecologice. Pe de altă parte, cumpărătorii și persoanele vârstnice găsesc produsele ecologice mai gustoase și acesta este unul dintre principalele motive pentru care românii cumpără alimente ecologice. De asemenea, femeile consideră produsele ecologice mai gustoase decât bărbații. Cu toate acestea, unele studii vest-europene au arătat că gustul este unul dintre principalele motive de cumpărare pentru bărbați. (Hofmann, Strack, Deutsch, 2008, pp.22-26)

Deoarece, gustul este proprietatea senzorială a alimentelor, el poate fi diferit în funcție de grupul de produse. De exemplu, o cercetare realizată în România măsoară pretențiile privind gustul alimentelor ecologice. Sucurile de fructe și laptele au fost administrate respondenților. Sucul organic de portocale a concurat cu economia convențională și produsele de înaltă calitate și, la final, majoritatea indivizilor au susținut că sucul organic are un gust diferit și mai bun. Pe de altă parte, laptele organic a eșuat în gustul senzorial și nu a existat nicio diferență semnificativă identificată de cercetători. Acest studiu ajunge la concluzia că nu toate grupele de produse din sortimentele organice au gust mai bun decât cele convenționale. Cu toate acestea, deoarece gustul a fost considerat un motiv pentru consumatori, companiile continuă să evidențieze îmbunătățirile pe care le-au adus gustului organic fără nicio dovadă științifică.

Încrederea consumatorilor în produsele ecologice este unul din elementele cheie ale marketingului și, de asemenea, înțelegerea comportamentului acestora. Oamenii doresc să se simtă siguri când plătesc un preț pentru produsele ecologice. Mai mult decât atât, cumpărătorii doresc să fie siguri că atunci când cumpără un produs, acesta vine într-adevăr din agricultura ecologică fără niciun fel de element ieftin în certificare și producție. Unii consumatori doresc, de asemenea, să aibă încredere în produsele ecologice care protejează bunăstarea animalelor, precum și siguranța și sănătatea lor. Un studiu din România a arătat că preocupările legate de produsele convenționale și siguranța alimentară sunt un motiv pentru a cumpăra produse ecologice. Există totuși un fapt în care în ultimii ani oamenii sunt mai puțin îngrijorați de siguranța alimentară, ceea ce îi poate face pe aceștia să își schimbe atitudinea față de consum. De asemenea, un sondaj din estul Europei a constatat că siguranța alimentelor este un factor mai important pentru a decide cu privire la produsele ecologice decât la valorile etice, ca în țările vest-europene. (Padel, Foster, 2005, pp.616-618)

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

Bähr, Michaela. The European consumer and organic food. Ed. Raffaele Zanoli. School of Management and Business, University of Wales, 2004.

Barendregt, Bart, Rivke Jaffe, eds. Green consumption: the global rise of eco-chic. Bloomsbury Publishing, 2014, pp.23-24

Bartels, Jos, Karen Hoogendam. "The role of social identity and attitudes toward sustainability brands in buying behaviors for organic products." Journal of Brand Management 18.9 (2011): 697-708.

Basic Standards of Organic Agriculture and Food Procesing, (1992) – IFOAM, Tholey-Theley, Germania, p.2

Brandabur, Raluca Ecaterina, Laura Daniela Tănase. "Un altfel de consumator: Studiu asupra produselor ecologice." J. Online Mark 4 (2010), 54-61

Chen, Tan Booi, Lau Teck Chai. Attitude towards the environment and green products: Consumers perspective. Management Science and Engineering. 2010;4(2), pp. 27-39.

Chung, Chun-Jen, Hui-Ming Wee. "Green-component life-cycle value on design and reverse manufacturing in semi-closed supply chain." International Journal of Production Economics 113.2 (2008), pp. 528-545.

Dabbert, Stephan, Anna Maria Haring, Raffaele Zanoli. Organic farming: policies and prospects. Zed Books, 2004.

Davies, James B., Anthony F. Shorrocks. "The distribution of wealth." Handbook of income distribution 1 (2000), p.652.

Elkington, Hailes, Makower. (1988). The green consumers. New York: Penguin Books, p.63

FAO. 2011b. Save and Grow. A Policymakers’ Guide to the Sustainable Intensification of Smallholder Crop Production. Rome: FAO. 98

Fotopoulos, Christos, Athanasios Krystallis 2002. Purchasing motives and profile of the Greek organic consumer: a countrywide survey. British Food Journal. Vol. 104, No. 9, pp.730-735

Grigore Alin et al. "Agricultura ecologică în România, diagnostic și perspective." Lucrări Științifice 51 (2008), pp. 449-452.

Gurău, Călin, Ashok Ranchhod. (2005). International green marketing: A comparative study of British and Romanian firms. International Marketing Review, 22(5), pp. 547-561.

Harper, Gemma, Aikaterini Makatouni. "Consumer perception of organic food production and farm animal welfare." British Food Journal 104.3/4/5 (2002), pp. 287-299.

Harrison, E. Bruce (1993). Going green: How to communicate your company's environmental commitment. Homewood, IL: Richard, D. Irwin, Inc., p.5

Hartmann, Patrick, Vanessa Apaolaza Ibáñez. "Green value added." Marketing Intelligence & Planning 24.7 (2006), pp. 673-680.

Harwood, Richard . (1985) The integration efficiencies of cropping systems. In : Edens, T. et.al. (eds). Sustainable Agriculture and Integrated Cropping Systems. Michigan State UniversityPress, pp.22-25

Hofmann, Wilhelm, Fritz Strack, Roland Deutsch. "Free to buy? Explaining self-control and impulse in consumer behavior." Journal of Consumer Psychology 18.1 (2008), pp. 22-26.

Îndrumător pentru agricultura ecologică (2001) , Asociația Bioterra, Cluj-Napoca, p.21

Kassam, Amir et al., 2009. The spread of conservation agriculture: justification, sustainability and uptake. Int J Agric Sustain 7 (4), pp. 292–320

Kotler, Philip, Gary Armstrong. Principles of marketing. Pearson education, 2010, p.110

Krause, Daniel (1993). Environmental consciousness: An empirical study. Journal of Environment and Behavior, 25(1), pp. 126-142.

Lampkin Nicolas (2001) – Organic farm management – Handbook. Farming Press, Miller Freeman UK Ltd, p.22

Lancaster, Kelvin. "Change and innovation in the technology of consumption." The American Economic Review 56.1/2 (1966), p.17.

Laufer, William "Social accountability and corporate greenwashing." Journal of business ethics 43.3 (2003), p. 255

Martin, Bridget, Antonis Simintiras (1995). The impact of green product lines on the environment: Does what they know affect how they feel? Marketing Intelligence and Planning, 13 (4), pp. 16-23

McDaniel, Stephen , David Rylander (1993). Strategic green marketing. Journal of Consumer Marketing, 10, p. 4.

McEachern, Morven, Joyce Willock. "Producers and consumers of organic meat: A focus on attitudes and motivations." British Food Journal 106.7 (2004): 534-552.

Migliore, Giuseppina, et al. "Organic consumption and consumer participation in food community networks." New Medit 11.4 (2012), pp. 46-48.

Munoz, Caroline L., Natalie T. Wood, Michael R. Solomon. "Real or blarney? A cross-cultural investigation of the perceived authenticity of Irish pubs." Journal of Consumer Behaviour 5.3 (2006), p. 222.

Padel, Susanne, Carolyn Foster. "Exploring the gap between attitudes and behaviour: Understanding why consumers buy or do not buy organic food." British food journal 107.8 (2005), pp.616-618

Peattie, Ken, Martin Charter.Green marketing, in Baker, M. (Ed.), The Marketing Book, 5th ed., Butterworth Heinemann, Oxford; 2003, p.69

Peattie, Ken.  (1995). Environmental marketing management, Londra: Pitman Publishing, p.3

Pretty, Jules, Camilla Toulmin, Stella Williams 2011. Sustainable intensification in African agriculture. Int J Agric Sustain 9 (1), pp. 5–24

Pretty, Jules. 2008. Agricultural sustainability: concepts, principles and evidence. Philos Transact R Soc Lond B 363 (1491), p.460

Radman, Marija. "Consumer consumption and perception of organic products in Croatia." British food journal 107.4 (2005), pp. 263-273.

Raport al Federației Internaționale a Mișcării Agriculturii Organice, 2014, p.3

Sattler, Friedrich, Eckard Von Wistinghausen, Petre Papacostea. (2001) – Ferma biodinmaică, Editura Enciclopedică, București, p.16

Sekovska, Blagica, Vlahovich Branislav, Gjoko Bunevski. "Consumption of organic food in Macedonia and Serbia: similarities and differences." Consumer attitudes to food quality products. Wageningen Academic Publishers, 2013. 239-245.

Shamdasani, Prem, Gloria Ong Chon-Lin, Daleen Richmond (1993). Exploring green consumers in an oriental culture: Role of personal and marketing mix. Advances in consumer research, 20, pp. 488-493.

Solomon, Michael R. Consumer behavior: Buying, having, and being. Vol. 10. Engelwood Cliffs, NJ: Prentice Hall, 2014, p.98

Soontonsmai, V. (2001). Predicting intention and behavior to purchase environmentally sound or green products among Thai consumers: An application of the Theory of Reasoned Action, Nova Southeastern University, p.20

Vukasovič, Tina. "Attitude towards organic meat: an empirical investigation on West Balkans Countries (WBC) consumers." World's Poultry Science Journal 69.03 (2013): 527-540.

Wasik, John, (1996). Green marketing and management: A global perspective. Cambridge, Mass: Blackwell Publishers Inc, p.17

Welford, Richard  (2000). Hijacking environmentalism. Londra: Earthscan, p.136

Wier, Mette, Carmen Calverley. "Market potential for organic foods in Europe." British Food Journal 104.1 (2002), pp. 45-62.

Wossen Kassaye (2001). Green dilemma. Marketing Intelligence & Planning, 19 (6), p. 444