Analiza Comparativa a Relatiei Terapeutice In Abordarea Cognitiv Comportamentala Si Cea Dinamic Psihanalitica

=== aa7dc5b388de45b42d37cb36a01dd298952f9d63_114324_1 ===

UNIVERSITATEA „BABEȘ-BOLYAI” CLUJ NAPOCA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI DEPARTAMENTUL DE PSIHOLOGIE CLINICĂ ȘI PSIHOTERAPIE

ÎNVĂȚĂMÂNT LA DISTANȚĂ

REFERAT LA DISCIPLINA

PSIHOLOGIE CLINICĂ ȘI PSIHOTERAPIE

Coordonator:

Student:

Nume Prenume

Cluj Napoca,

2018

UNIVERSITATEA „BABE Ș-BOLYAI” CLUJ NAPOCA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI DEPARTAMENTUL DE PSIHOLOGIE CLINICĂ ȘI PSIHOTERAPIE

ÎNVĂȚĂMÂNT LA DISTANȚĂ

PSIHOLOGIE CLINICĂ ȘI PSIHOTERAPIE

Titlu:

Coordonator:

Student:

Nume Prenume

Cluj Napoca,

2018

Pagina de gardă

CUPRINS:

§Introducere……………………………………………………………………………….…..5

§Titlul 1. 1. Prezentarea aspectelor caracteristice relației terapeutice în cazul abordării cognitiv-comportamentale ………………………………………………………..……….….6

§ Titlul 2. . Prezentarea aspectelor caracteristice relației terapeutice în cazul abordării dinamic-psihanalitice…………………………………………………………………………………………………………………7

§ Titlul 3. Realizarea unei comparații între elementele specifice relației terapeutice în cazul celor două abordări………………………………………………………………………………………………………8

§Bibliografie………………………………………………………………………………………………………………10

Anexe………………………………………………………………………………………………………………………..11

§Introducere

Procesul terapeutic a fost întotdeauna considerată importantă în terapie, dar până la acest moment, impactul acesteia asupra ingredientelor-cheie ale unei relații pozitive și a empatiei a pătruns într-o serie de abordări terapeutice. Cu ajutorul acestor abilități, accentul terapiei cognitive a fost acela de a dezvolta colaborarea și de a facilita descoperirea ghidată, formularea cognitivă și chemarea de a explora gânduri și idei alternative. Deși transferul și contratransferul au fost recunoscute în terapia cognitivă timpurie, implicarea terapeutică, cu excepția exemplelor de activare a credințelor și ipotezelor de bază sunt supuse testelor din practică. Motivația cercetării este unicitatea temei, deoarece problemele specifice în formarea, întreținerea, înțelegerea și tratarea rupturilor în relația terapeutică au fost rareori abordate. În lucrarea de față, structurată în trei capitole, ne propunem a prezenta conexiunile dintre relația terapeutică și abordarea cognitiv-comportamentală, din punct de vedere cognitiv-comportamental și dinamic-psihanalitic, precum șirealizarea unei prezentări comparative între cele două abordări menționate.

§Titlul 1. 1. Prezentarea aspectelor caracteristice relației terapeutice în cazul abordării cognitiv-comportamentale

O serie de intervenții este necesar a fi luate în considerare în tratament și ar fi important ca medicul să evalueze care sunt cele mai eficiente relații cu comportamentele vizate de schimbare. Fiecare dintre aceste intervenții implică o componentă psihopedagogică și este importantă asigurarea că pacientul înțelege rațiunea teoretică a intervenției, precum și orice risc sau disconfort implicat. David(2006) sugerează în stadiul terapiei cognitiv-comportamentale, procedura hipnozei. În acest sens, aduce în vedere programul de cercetare asupra hipmozei a lui Barber(1969). Acesta se desfășura în două etape: ´´etapa de negare și invalidare a rezultatelor teoretice obținute până la el și etapa de construcție a unei noi paradigme’’(David, 2006). În concordanță cu obiectivul stabilirii alianței terapeutice, este de asemenea important să se determine acceptabilitatea intervenției pentru fiecare caz în parte. Procedurile de consolidare sunt o parte regulată a sesiunilor de consiliere pentru pacienți și pentru intervențiile la care sunt supuși. Identificarea determinanților pozitivi îl poate motiva pe pacient să se angajeze în activități terapeutice specifice, precum și să implementarea unelor dintre strategiile comportamentale in vivo. Înainte de punerea în aplicare a oricăror intervenții, este important ca, consilierul să dezvolte o bună alianță terapeutică. Echilibrarea unei abordări calme și empatice față de consiliere cu o conceptualizare comportamentală a problemei ar fi importantă pentru a determina pacientul să vină la consiliere, în cazul în care își exprimă îndoielile cu privire la eficacitatea sa. Mai mult decât atât, această abordare îi poate ajuta să urmeze misiunile comportamentale dintre sesiuni. Având în vedere posibilele dificultăți interpersonale, relația terapeutică poate raporta, de asemenea, o altă oportunitate pentru consilier să-și respecte competențele sociale. Adică, pacientul își poate demonstra abilitățile interpersonale în contextul consilierii și poate oferi terapeutului comportamentului posibilitatea de a modela comportamente eficiente și de a oferi feedback cu privire la aceste comportamente. Este, de asemenea, important ca, consilierul să se documenteze despre așteptările pacientului cu privire la consiliere și să să discute cu pacientul despre opiniile lui privind procesul de consiliere. De asemenea, de remarcat este ca relația terapeutică să discute tehnicile comportamentale specifice care pot fi implementate. Dacă pacientul nu crede că o tehnică specifică va fi eficientă sau dacă consideră că procesul de schimbare este prea dificil, el nu se poate implica activ în eforturile de a schimba comportamentul și care poate influența relația terapeutică și eventualul rezultat al terapiei(Kazantzis, 2017). Având în vedere traumele ale pacientului, relația terapeutică poate oferi un sprijin pentru acesta. Exprimarea preocupării pentru bunăstarea sa și consolidarea înțelegerii sale cu privire la unele comportamente negative pe care ar dori să le schimbe poate, de asemenea, să contribuie la dezvoltarea relației terapeutice (Persons, 2012). Promovarea unei alianțe de lucru pozitive poate ajuta pacientul să lucreze pe obiectivele comportamentale atât în ​​cadrul sesiunii de consiliere, cât și în lumea reală. Ar fi important ca, consilierul să recunoască faptul că schimbarea comportamentului nu este ușoară și că alte variabile din viața pacientului pot submina eforturile de schimbare. Colaborarea cu pacientul în stabilirea obiectivelor de consiliere și discutarea barierelor practice, precum și a barierelor create de el înșuși, în vederea realizării acestora, poate avea, de asemenea, un impact semnificativ asupra alianței terapeutice. Acordarea unor obiective inițiale de consiliere ar fi importantă pentru stabilirea unei relații bune.

§ Titlul 2. Prezentarea aspectelor caracteristice relației terapeutice în cazul abordării dinamic-psihanalitice

Înțelegerea cognitivă implică dobândirea de cunoștințe declarative, care include atât forme autobiografice cât și forme abstracte ale cunoașterii. Cunoștințe autobiografice reprezintă o înregistrare a evenimentelor trăite. Cunoștințele abstracte constau în concepte generale, principii și reguli despre lume. Cunoștințele declarative pot fi ușor accesate în conștiență și cuprind porțiunea majoră. În teoriile psihodinamice, interpersonale și cognitive, o epistemologie a datelor clinice este asociată cu strategia tehnică mai conservatoare de a furniza intervenții "corecte" la momentul potrivit(Brandell & Ringel, 2017). Din punctul de vedere al perspectivei cognitiv-comportamentale, în abordările integrative sunt utilizate trei tipuri de tehnici: dinamic-psihanalitice, cognitiv-comportamentale, și umanist-experiențiale., ´´ la nivel descriptiv, constructele dinamic-psihanalitice sunt adesea valide (ex., fenomenele de transfer și contratransfer sunt o prezență reală în relațiile interumane, mai ales de autoritate)´´ (Beck A., David D., 2016). Din această perspectivă, corectitudinea și conținutul unei intervenții este determinat de cât de precis terapeutul a aplicat teoria sa directoare la materialul clinic al unui caz particular, deși nu există o metodă precisă de determinare a conținutului mental pe această "frontieră". În contrast, epistemologia contextuală a datelor clinice este asociată cu o strategie tehnică de încurajare a unui dialog productiv tematic. Așa cum este discutat mai sus, conținutul de corectitudine al unei intervenții este determinat de faptul dacă stimulează în mod eficient dialogul în continuare și incită pacientul la gânduri, influențe și acțiuni creative. Temporizarea corectă a intervenției este, de asemenea, definită cu ușurință prin teorie, orientările fiind abstracte și largi și tind să dea greș atunci când sunt utilizate efectiv (cel puțin în teoria psihodinnmică). Adesea, terapeutul este lăsat să se bazeze pe intuiție sau capriciu pentru a determina momentul optim pentru a fi implementat tratamentul. De exemplu, un principiu comun pentru o interpretare în terapia psihanalitică este să fie utilizat atunci când subiectul se află la limita conștiinței(Bresler & Starr, 2015). De obicei, nu există o perioadă absolut corectă pentru intervenție, terapeutul poate monitoriza eficacitatea continuă a intervențiilor sale în evaluarea productivității și a dialogului în desfășurare.

§ Titlul 3. Realizarea unei comparații între elementele specifice relației terapeutice în cazul celor două abordări

Pe termen scurt, psihoterapia cognitiv- comportamentală și diferitele forme ale terapiei dinamic psihanalitice, cercetările au determinat că au oferit rezultat semnificativ comparativ cu lipsa tratamentului. Mai precis, comparațiile dintre abordările dinamic psihanalitice și cognitiv-comportamentale au produs unele rezultate variabile, iar revendicările sunt aproximativ echivalente. Abordările dinamic psihanalitice sunt puțin mai puțin eficiente decât abordările cognitiv-comportamentale(Grant & Potenza, 2012). În ultimii ani, o abordare a tratamentului pentru adulții și adolescenții deprimați proveniți din psihiatria interpersonală și relațiile obiectuale a beneficiat de o atenție considerabilă a cercetării. În acest studiu controlat, psihoterapia interpersonală a fost mai eficientă decât un control placebo și la fel de eficace ca și medicamentul antidepresiv și terapia de comportamentală(Millon, Krueger & Simonsen, 2010). Cercetări empirice susțin eficacitatea terapiei dinamic psihanalitice pentru depresie a determinat ca ea să fie listată ca o terapie validată empiric privind promovarea și diseminarea procedurilor psihologice. Luând în considerare eterogenitatea fiecărei orientări, orice alegeri pe care le facem trebuie să fie oarecum orientate de la caz la caz. Terapia cognitivă oferă cea mai evidentă alternativă celei dinamice. Includerea terapiei cognitive în studiu dă rezultate privind depresia și raportul preliminar al eficacității sale și asigură că va continua să fie cea mai largă utilizare a terapiilor psihanalitice , cel puțin în viitorul apropiat. Terapia de comportament a câștigat însă o largă acceptare. Comparând cele două tipuri de abordări psihanalitice, din perspectiva paradigmei, observăm asemănări la nivelul trăirilor negative din proces, respetiv, factori generatori ai cogniției disfuncționale. De asemenea, schimbarea, în ambele cazuri, implică effort din partea subiectului, de altfel, prin referire, printre altele la evenimente negative din copilărie. în cazul terapiei cognitive, se referă la convingeri formateposibil în această perioadă. Spre deosebire de abordarea dinamică, cea cognitivă examinează și evenimentele ulterioare actului activator, nu doar celre declanșate de către acesta. De altfel, tot în cazul abordării cognitive se urmărește restructurarea cognițiilor disfuncționale, referitor strict la modul de concepere și se extinde pe o perioadă mai mare decât prima copilărie.

§Bibliografie

Brandell, J., & Ringel, S. (2017). Attachment and dynamic practice (p. 76). New York: Columbia University Press.

Bresler, J., & Starr, K. (2015). Relational Psychoanalysis and Psychotherapy Integration (p. 43). New York: Routledge.

David D.(2006) Psihologie clinică și psihoterapie(pp.20,24,36), Iași, Polirom.

Beck A., David D., (2016) Psihologie clinică și psihoterapie, suport de curs, disponibil la www.psichology.ro, p.20,34.

Grant, J., & Potenza, M. (2012). The Oxford handbook of impulse control disorders. Oxford: Oxford University Press.

Kazantzis, N. (2017). The therapeutic relationship in cognitive-behavioral therapy (p. 99). New York, NY: The Guilford Press.

Millon, T., Krueger, R., & Simonsen, E. (2010). Contemporary directions in psychopathology (p. 54). New York: The Guilford Press.

Persons, J. (2012). The case formulation approach to cognitive-behavior therapy (p. 203). New York: Guilford.

ANEXA NR:1

(Beck, David, 2016, p.30)