Analiza Comparativa a Produselor de Asigurari cu Sfera de Aplicabilitate In Domeniul Bancar
C U P R I N S
I N T R O D U C E R E
Bancassurance-ul are încă o pondere foarte mică în afacerile băncilor și asiguratorilor, după mai bine de 10 ani de la lansarea pe piață. România este cu mult în urma altor țări europene la acest capitol.
Experiența vest europeană în bancassurance s-a transferă în est. Marcată de percepția generală conform căreia nimeni nu are totuși garanția reducerii costurilor, îmbunătățirii distribuției și creșterii vânzărilor prin fuziunea activităților de asigurare cu cele bancare, relația dintre bănci și societățile de asigurări a fost caracterizată în cele mai neașteptate moduri. Deosebirile nu constituie totuși un impediment ca băncile și societățile de asigurări să se concentreze asupra eventualelor interese comune. Exemplele dintre cle mai recente din piețele considerate în formare, inclusiv din România, demonstrează că indiferent de modalitatea de punere în practică sau motivele pentru care o formă oarecare de cooperare este luată în considerare, bancassurance reprezintă un element de atracție explorat și perfecționat continuu pe toate meridianele.
Simpla menționare a termenului bancassurance ne conduce în primul rând la experiența acumulată și transferată din Europa, unde în nici un caz nu se poate vorbi de stagnare.
Încă de la începutul anilor 2000 și mai ales în perioada boom-ului de credite (2005 – 2007), companiile de asigurări de viață și asigurări generale și-au dezvoltat relațiile cu băncile în special în zona legată de asigurări de credite, care reprezintă coloana vertebrală și motorul bancassurance-ului în Europa.
Problema stimulării cererii de asigurări în România, în general, prin rețelele băncilor, nu este una ușoară. Presupunând că majoritatea covârșitoare a clienților actuali ai celor două bănci nu ar fi încă posesori de asigurări, chiar și numai convertirea acestora în posesori de polițe ar constitui un succes major.
În perioada de boom, aceste asigurări erau vândute de către companii care, în majoritatea cazurilor, aveau ca acționar majoritar chiar instituțiile de credit, motiv pentru care până la debutul crizei s-au dovedit a fi o afacere înfloritoare.
După 2008, când situația economică s-a înrăutățit, asigurările de credit au fost lovite din două părți. În primul rând, primele brute subscrise au scăzut ca urmare a scăderii substanțiale a creditării, iar în al doilea rând plățile efectuate au crescut substanțial din cauza exploziei restanțelor.
Doar Garanta și, în măsură mai mică, Groupama, mai sunt active pe această piață. După cum arată acum rezultatele, din explozia asigurărilor de credit nu a avut nimeni de câștigat. În primul rând, companiile care au vândut astfel de polițe au avut un câștig marginal sau chiar au pierdut, având în vedere raportul dintre vânzările de polițe și daunele plătite în ultimii ani. În al doilea rând, persoanele fizice care au achiziționat astfel de asigurări și care au ajuns în situația de a le activa prin nemaiplata creditului sunt expuse, în continuare. Împrumutatul va fi înscris automat în Biroul de Credit, iar posibilitatea ca el să mai poată contracta în viitor un credit în România este limitată către zero.
Lucrarea prezentă este structurată în două părți distincte, una teoretică și una practică.
Primul capitol, teoretic, l-am denumit „Caracterizarea produselor și serviciilor de asigurări”, și am prezentat câteva noțiuni privind domeniul asigurărilor, precum și factorii care influențează dezvoltarea pieței de asigurări.
În cel de al doilea capitol, partea practică a lucrării mele, denumit „Studiu de caz privind analiza comparativă a produselor de asigurări cu sferă de aplicabilitate în domeniul bancar”, am urmărit în primul rând să fac o caracterizare a pieței de asigurări din România, pentru ca apoi să prezint pe larg tipologia produselor de asigurare cu aplicabilitate în domeniul bancar precum și trei dintre cele mai importante firme de asigurări pe această piață și a produselor oferite de ele în diferite bănci. În ultima parte am prezentat evoluția financiară a celor trei firme, bineînțeles încercând să pun accentul pe compararea lor pe ckasele de asigurări studiate, adică cele aplicabile în domeniul bancar.
Societățile de asigurări făcând parte din domeniul financiar-bancar, ele vehiculeză informație privată și o mare parte din aceasta se referă la bani și la circulația banilor, adică la gestionarea mijloacelor fixe și circulante. Întotdeauna a existat o nevoie sporită de securitate în acest domeniu, drept urmare a și apărut dispersia riscului bancar pe asigurări, existând diverse forme de asigurări de pierderi financiare.
Dezvoltarea pieței asigurărilor în ultimii ani, ca și nevoia acoperirii riscurilor financiare rezultate din creditele acordate de diversele instituții de credit, sau din necesitatea îndeplinirii obligațiilor contractuale în tot mai multe domenii de activitate au determinat apariția în oferta asiguratorilor români a unor noi produse – asigurările de credite și asigurările de garanții, două componente ale asigurărilor financiare.
1. CARACTERIZAREA PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR DE ASIGURĂRI
1.1 Noțiuni generale privind domeniul asigurărilor
Asigurarea este activitatea economică prin care persoanele fizice și juridice fiind amenințate de anumite pericole care dacă s-ar produce le-ar deteriora starea de sănătate sau chiar viața sau le pot distruge bunurile, consimt să înlăture efectele financiare ale acestor posibile pierderi prin transferul lor către companii specializate în schimbul unei sume de bani.
Asigurările s-au născut din nevoia de protecție a oamenilor și a averilor agonisite de-a lungul vieții acestora. În decursul vieții, oamenii acumulează o serie de bunuri, valori adunate cu efort și sacrificii care pot dispărea într-o clipă în urma unui incendiu, cutremur, furt sau alt cataclism. Refacerea bunurilor pierdute într-o perioadă scurtă de timp pentru ca traiul zilnic să poată fi reluat nu se poate face decât prin asigurare.
Tot în această categorie intră situațiile în care oamenii se confruntă cu pierderea capacităților de muncă, a integrității fizice și cu imposibilitatea desfășurării unei activități, precum și lipsa unui venit la nivelul avut anterior.
Tot prin asigurare oamenii în pot permite să facă un împrumut pentru construirea sau cumpărarea unei locuințe, își pot asigura un venit suplimentar pentru perioada de pensie.
Împotriva pericolelor și a riscurilor care îi amenință viața, integritatea corporală sau bunurile, precum catastrofe naturale generatoare de mari pagube sau accidentele, omul a încercat să se pună la adăpost de consecințele unor evenimente nedorite.
Încă din antichitate oamenii au fost preocupați de a preveni evenimentele nedorite, de a limita pagubele pe care acestea le generează și de a înlătura efectele lor, dar mai ales de a suporta în comun pagubele suferite de unii membrii ai comunității, atât pagubele materiale cât, mai ales, consecințele financiare ale accidentelor și deceselor membrilor comunității. Însă, în fața dezastrelor naturale sau a a celor declanșate de societatea umană, oamenii a rămas fără apărare.
Rolul asigurării este acela de a oferi oamenilor securitate, altfel spus acela de a-i ajuta pe cei care suferă o pagubă sau care sunt implicați într-un accident.
Asigurarea este un mijloc de a acoperi o parte a riscurilor cu care se confruntă persoanele sau firmele în activitatea lor de zi cu zi sau în cea de afaceri.
Asigurarea are rolul de a acoperi consecințele financiare ale unor evenimente nedorite cu care se confruntă unele persoane sau firme. Asiguratorii nu acoperă riscurile speculative care pot conduce la câștiguri financiare.
Asigurarea compensează financiar efectele unui eveniment nefavorabil. Fondurile pentru compensarea financiară a asiguratului sunt create de asigurător din primele plătite de firmele sau persoanele care au subscris prime de asigurare. În schimbul primelor de asigurare alocate acestor fonduri, asigurătorul acceptă riscul unor despăgubiri semnificativ mai mari în cazul în care deținătorul poliței va suferi un prejudiciu a cărui cauză face parte din riscurile asigurate. Fiecare deținător de poliță trebuie să contribuie la fondul de asigurare în mod proporțional cu probabilitatea de risc, precum și cu valoarea probabilă a efectelor acestuia.
Asigurarea – constituie un sistem de relații economice, care implică aportul unui mare număr de persoane fizice și juridice la constituirea unui fond bănesc, în condițiile în care fiind amenințate de aceleași pericole, în existența și activitatea lor, concep și recunosc oportunitatea prevenirii și înlăturării pe baze mutuale a prejudiciilor generate de producerea acestor pericole viitoare, probabile, posibile dar nesigure.
S-a dezvoltat ideea de a ceda riscurile de producere a daunelor bunurilor diverșilor proprietari sau a riscurilor care pot periclita viața sau integritatea persoanelor care aduc venituri în familie către companii specializate în asigurări și reasigurări.
Asigurarea compensează financiar efectele unui eveniment nefavorabil. Fondurile de asigurare sunt create de asigurator sub formă bănească din primele plătite de firmele sau persoanele care au subscris prime de asigurare, din ele acoperindu-se toate pagubele produse de riscurile acceptate de compania de asigurare, bunurilor asigurate sau persoanelor acceptate în asigurare.
Fondul de asigurare contribuie la refacerea bunurilor avariate sau distruse iar prin ajutorul financiar oferit în cel mai scurt timp după o calamnitate, contribuie la extinderea activităților economice.
Mărimea acestor fonduri ar trebui să fie suficient de mare pentru a reuși să acoperă toate pagubele bunurilor și persoanelor protejate în cazul unor fenomene naturale de mare intensitate.
1.1.1. Abordări privind conceptul de asigurare
Asigurarea se definește ca o prevedere legală sau ca un acord de voință între două sau mai multe părți, acord în care o parte (asiguratul) dorește să fie protejat împotriva producerii unor riscuri care i-ar putea provoca unele pagube la bunurile pe care le deține sau propriei sale vieți și o altă parte (asigurătorul) care în schimbul unei sume de bani (primă de asigurare), platită de către asigurat îi promite acestuia că-l va despăgubi cu valoarea pagubelor produse de riscul asigurat sau că-i va plăti asiguratului sau urmașilor acestuia o sumă asigurată sau o indemnizație în cazul producerii unor accidente a persoanei asigurate sau a unor vătămări corporale ale acesteia.
Conceptul de asigurare se examinează sub trei aspecte:
juridic,
economic
financiar.
Juridic – pentru a fi operantă, asigurarea trebuie să capete o formă juridică iar acest lucru rezultă din contract ca „lege a părților” și din legea propriu-zisă emisă de puterea legislativă. Legea constituie principala formă juridică de reglementare a asigurărilor. În art .942, Codul civil român definește contractul ca fiind „acordul de voință între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânșii un raport juridic”.
Economic asigurarea implică constituirea în condiții specifice a fondului de asigurare care prezintă câteva particularități. Mai întâi că acest fond de asigurare se constituie sub formă bănească. De obicei se păstrează sub această formă sau sub forma unor active care se pot transforma în bani într-o perioadă scurtă de timp(sunt ușor vandabile). O parte din el se poate păstra și sub alte forme (clădiri, acțiuni cotate, alte bunuri mobile,etc.) în principiu pentru fructificarea lui.
Fondul de asigurare se constituie descentralizat, la nivelul fiecărei societăți de asigurare pe seama primelor de asigurare încasate, constituirea și utilizarea fondurilor de asigurare implicând relații economice între părți prin fluxurile bănești pe care le presupune încasarea primelor de asigurare de către societatea de asigurare iar apoi prin plata despăgubirilor și a indemnizațiilor de asigurare aferente.
Fondul de asigurare se constituie, se repartizează și se utilizează în procesul repartiției produsului național brut, când între asigurați și asigurător se ivesc și se folosesc anumite relații social-economice, bănești.
Financiar se poate aprecia că asigurarea este intermediar financiar între persoanele fizice asigurate care plătesc eșalonat prime de asigurare și persoane juridice și fizice care au nevoie de resurse financiare. Reiese faptul că în asigurările de viață, asigurarea constituie nu numai un mijloc de protecție împotriva riscurilor dar și un important instrument de economisire și fructificare a resurselor bănești.
Asigurările sunt considerate o ramură prestatoare de servicii, un intermediar financiar și un activ financiar într-o economie de incertitudini.
Companiile specializate care consimt să preia și să compenseze efectele financiare ale producerii riscurilor se numesc companii sau societăți de asigurări. Operațiunea de transfer al posibilelor pierderi financiare de la purtătorii riscurilor la companiile de asigurări poartă denumirea de asigurare.
Operațiunile de asigurări și reasigurări se realizează într-un cadru reglementat în care se întâlnesc cererea și oferta de asigurare, cadru denumit piață de asigurări. În piața de asigurări se desfășoară marea majoritate a contractelor specifice.
Aproape toate activitățile vieții sociale și ale economiei mondiale sunt protejate prin asigurare. Având în vedere amploarea și diversitatea acestora reiese că asigurările sunt de o mare diversitate și eterogenitate, prin urmare se poate vorbi de o piață de asigurări doar din punct de vedere generic. Ținând cont de tranzacționarea unor anumite tipuri de asigurări și a altor particularități putem afirma faptul că piața asigurărilor este împărțită în mai multe subpiețe de asigurări, concentrate în anumite zone ale globului sau în marile orașe ale lumii. Orașele în care au loc tranzacții importante de asigurări sunt centre financiare importante.
Caracteristicile acestor subpiețe de asigurări, sunt:
Dimensiunea subpieței este determinată de mărimea cererii de asigurare din perimetrul ei. Această cerere este influențată de potența financiară a persoanelor fizice și juridice și de interesul de a se asigura al acestora. Dimensiunea subpieței este determinată de câțiva indicatori, cum ar fi: valoarea primelor brute subscrise într-o anumită perioadă, numărul contractelor de asigurare încheiate, cuantumul sumelor asigurate într-o perioadă de timp, valoarea totală a angajamentelor asumate de asigurători la un moment dat, etc.;
Cadrul organizațional – operând într-o anumită zonă sau centru financiar important și caracterizându-se printr-o anumită formă de organizare (companii de asigurări constituite pe principiul obținerii de profit, companii mutuale, companii captive, etc), având o anumită structură a capitalului social (de stat sau/și privat), etc.
Structura și modul de realizare a concurenței se referă la companiile de asigurări care subscriu riscuri în zona respectivă și la formele de asigurări pe care acestea le subscriu, concurența perfectă se manifestă doar între companiile cu un portofoliu de asigurare omogen.
Tranzacțiile cu asigurări care au loc între diferite țări este scăzut în comparație cu schimburile de mărfuri dintre ele. Este de înțeles având în vedere tipul de produse care se comercializează și prețurile (primele de asigurări) care trebuie plătite. Aceste tranzacții sunt influențate de reglementările interne ale fiecărei țări. Piața internațională interferează cu subpiețele naționale, atunci când companiile multinaționale își înființează filiale în diferite țări unde subscriu riscuri sau când cumpără de la companiile naționale asigurări (prin reasigurare) la sediul său. Aceste servicii le oferă fie naționalilor, fie străinilor aflați în țara sa. Această categorie de afaceri este numită „business transfrontalier”.
În scopul beneficierii de forța mai multor rețele de vânzare, unele companii multinaționale nu s-au limitat la a cumpăra o singură companie, ci au cumpărat mai multe în scopul de a le fuziona, limitând astfel numărul companiilor care operează într-o piață națională de asigurări.
Reasigurările de regulă se tranzacționează pe aceleași subpiețe pe care se subscriu asigurările directe, numărul și limitele reasigurărilor depind de mărimea riscurilor subscrise de companiile cedente și de forța lor financiară.
1.1.2. Factorii dezvoltării pieței de asigurări
Piața de asigurări a continuat să se crească o dată cu dezvoltarea economică a ecomoniei mondiale însă creșterea cea mai mare a volumului primelor de asigurări și reasigurări a avut loc în ultimii 20 – 25 de ani.
Creșterea numărului de asigurări subscrise și a volumului primelor de asigurare a avut loc datorită unor factori, cum ar fi:
a. dezvoltarea economică în țările industrializate după al doilea război mondial, apariția de bunuri și afaceri de mare valoare care trebuiau protejate prin asigurări au dus la apariția de noi și complexe produse de asigurare. Creșterea valorii bunurilor care trebuiau protejate prin asigurare a dus la creșterea obligațiilor companiilor de asigurări dar și a primelor de asigurare pe care le plăteau cei ce se asigurau.
b. schimbările intervenite în structura subpiețelor de asigurări prin pătrunderea în diferite țări a companiilor multinaționale datorită incapacității companiilor naționale de a subscrie riscurile din aceste subpiețe. De menționat este faptul că unele din aceste subpiețe a o regislație prin care restricționaează accesul companiilor multinaționale în piața proprie.
c. globalizarea activităților de asigurare se manifestă prin achiziții de către companiile multinaționale a unor companii de asigurări mici pe care le-au absorbit sau le-au fuzionat micșorând numărul de asigurători din subpiețele de asigurări. Scopul acestor fuzionaări este crearea de grupuri financiare gigant care impun regulile de subscriere și primele de asigurare în subpiața respectivă.
d. criza economică și financiară din ultimii ani a dus la apariția unor metode noi de abordare a asiguraților, la noi strategii și măsuri de supraveghere, control, norme de contabilitate, solvabilitate și măsurare a activității.
1.1.3. Clasificarea asigurărilor
Asigurările prezintă un mecanism complex de înfăptuire și forme de realizare. De aceea este absolut necesară o clasificare a lor.
Asigurările de bunuri, persoane și răspundere civilă pot fi clasificate după mai multe criterii:
forma juridică de realizare a asigurării;
obiectul și ramura la care se referă;
riscurile asigurate;
sfera de manifestare;
felul raporturilor care se stabilesc între asigurator și asigurat.
După forma juridică de realizare se disting:
asigurările obligatorii sau prin efectul legii se caracterizează prin faptul că relațiile de asigurare dintre asigurat și asigurător drepturile si obligațiile lor sunt stabilite prin lege. Asigurarea apare în virtutea legii fără a se cere acordul de voință al celor care dețin bunurile respective.
Asigurarea obligatorie cuprinde toate bunurile de același fel, fiind o asigurare totală care nu permite selecția riscurilor, de aceea și primele de asigurare obligatorie sunt mai reduse față de cele de la asigurările facultative. Acest tip de asigurare nu are termen, răspunderea și obligațiile celor două părți nu sunt limitate de timp, și acționează tot timpul cât există bunul asigurat, chiar dacă acesta a fost înlocuit cu un altul, din diferite motive.
Asigurări de acest fel se practică în toate țările lumii cu diferite nuanțe. În România, în perioada 1949 – 1990, asigurările prin efectul legii au avut o sferă largă de cuprindere (asigurarea de răspundere civilă auto, asigurarea clădirilor și construcțiilor aparținând populației, asigurări agricole, asigurări de animale, asigurări de accidente a călătorilor). După 1991 sfera asigurărilor obligatorii s-a restrâns la asigurarea de răspundere civilă auto și asigurarea clădirilor și construcțiilor aparținând populației.
asigurările facultative – încheierea lor depinde de voința asiguraților care sunt singurii care pot decide în legătură cu contractarea asigurării, relațiile de asigurare dintre asigurat și asigurător stabilindu-se prin liberul consimțământ al părților în baza unui contract de asigurare.
Asigurările facultative sunt închieate pentru riscurile necuprinse în asigurările obligatorii sau chiar pentru completarea asigurărilor obligatorii în scopul de a primi o despăgubire sau o sumă asigurată mai mare.
Caracteristicile asigurărilor facultative:
a. în asigurările facultative asigurarea nu este totală, ea cuprinde doar o parte din bunurile existente aflate în posesia persoanelor, nici o formă de asigurare neputând cuprinde totalitatea bunurilor sau persoanelor asigurabile existente la un moment dat în economie. Gradul de cuprindere în asigurare este foarte diferit de la un bun la altul sau de la o țară la alta.
b. suma asigurată nu este stabilită de norme, ci se stabilește în funcție de dorința asiguratului și limita maximă din valoarea reală a bunului la momentul încheierii asigurării. La asigurările de persoane, deoarece viața omului este inestimabilă, suma asigurată este stabilită prin regulamentul de asigurare și în funcție de posibilitățile materiale ale asiguraților. În funcție de prima de asigurare pe care asiguratul poate să o plătească, de complexitatea asigurării pe care acesta dorește să o încheie, de perioada în care asiguratul dorește să fie asigurat, de starea sa de sănătate și nu în ultimul rând de activitatea pe care acesta o practică se stabilește suma asigurată a contractului de asigurare.
c. favorizează antiselecția riscurilor, pentru că cei care doresc să-și încheie asigurări sunt tentați să plaseze sub protecția asigurărilor riscurile cu probabilitate mare de producere.
d. primele de asigurare sunt în general mai mari față de asigurările obligatorii datorită dispersiei mai reduse a riscurilor și a cheltuielilor de administrare mai mari. Implică efort și cheltuieli de încheiere mai mari;
După obiectul și ramura la care se referă:
asigurările de bunuri au ca obiect valorile materiale, animale, bunuri de tot felul, posibil a fi distruse sau vătămate de calamități naturale sau de accidente. Formele principale de asigurare de bunuri sunt: asigurarea clădirilor, construcțiilor și a conținutului acestora, asigurarea animalelor, asigurarea culturilor agricole, asigurarea autovehicolelor, asigurarea complexă a gospodăriilor persoanelor fizice, asigurarea de aparatură electronică, asigurarea de transport terestru, aerian si maritim etc.
asigurări de persoane au ca obiect persoanele fizice pentru cazurile de deces, invaliditate parțială sau totală din accident, de supraviețuire, de atingere a unei vârste, etc. Acestea pot fi: asigurări de viață și asigurari pentru cazurile de accidente.
asigurările de răspundere civilă au ca obiect răspunderea unei persoane fizice sau juridice pentru prejudiciul adus de asigurat unor bunuri aparținând unui terț sau vătămarea corporală unui terț. În acest fel se realizează protecția patrimoniului asiguratului, pentru ca terța persoană vătămată să nu-i ceară asiguratului despagubire, ci la asiguratorul care și-a asumat răspunderea.
După riscurile asumate (asigurate) se pot întâlni o serie de forme de asigurare, denumirea lor fiind suprapusă cu riscul care se asigură:
asigurări de viață
asigurări de accidente
asigurări de furt
asigurări de incendiu, împotriva trăsnetelor, exploziilor etc., sunt pentru clădiri, construcții, utilaje și instalații, mijloace de transport, mobilier etc.;
asigurări riscuri de transport
asigurări de răspundere civilă a persoanei pentru prejudiciile cauzate terțelor persoane prin efectuarea diferitelor activități
asigurări medicală de călătorie în străinătate
asigurări de risc financiar
asigurări de pierderi financiare din riscuri asigurate
După sfera de manifestare putem întâlni:
asigurările interne operează pe plan național, în cadrul fiecărei țări, fiind promovate prin intermediul societățlor de asigurare care acționează pe piața asigurărilor din țara respectivă, și au următoarele caracteristici: părțile contractante domiciliază în aceeași țară; bunurile, persoanele și răspunderea civilă se află pe teritoriul aceleași țări; riscurile asigurate se produc pe teritoriul aceleași țări; primele de asigurare, despăgubirile și sumele asigurate se exprimă în moneda națională.
asigurările externe sau internaționale au caracteristic faptul că apar la bunurile, persoanele și răspunderea civilă care ies de pe teritoriul țării în care se încheie contractul de asigurare. S-au dezvoltat pe măsura amplificării schimburilor de mărfuri între partenerii din diferite țări. Sunt caracterizate prin faptul că una dintre părțile contractante sau beneficiarul asigurării domiciliază în altă țăra sau obiectul asigurării sau riscul asigurat este pe teritoriul altei țării și sunt luate în considerare riscuri care pot afecta bunuri și persoane aflate în parcurs internațional (ex.: cartea verde – pentru automobile, asigurarea pentru riscuri financiare și politice etc.) Datorită faptului că la acest tip de asigurări plățile se fac în general valută, mai sunt cunoscute și ca asigurări în valută.
După felul raporturilor care se stabilesc între asigurator și asigurat asigurările sunt:
asigurarea directă – este asigurarea propriu zisă, implicând în mecanismul ei părțile între care intervine relația de asigurare, respectiv asiguratul și asigurătorul între care intervine contractul de asigurare. Acestea sunt asigurări tradiționale și au o sferă largă de cuprindere, vizând toate ramurile.
coasigurarea – constituie o formă de asigurare directă în care asiguratul încheie contractul de asigurare pentru masa bunurilor asigurate cu mai multe societăți de asigurare în același timp dar în cotă parte, riscurile vizate fiind greu de avizat de către o singură societate de asigurări. La fel și răspunderea se va face în cote părți dar în plan global satisfăcând pretențiile asiguratului.
reasigurarea – este o asigurare indirectă, fiind de fapt este o asigurare a asiguratorului, stabilindu-se de fiecare dată între două societăți de asigurare, din care una este reasigurat (cedent) și cealaltă reasigurator. Apariția reasiguratorului a devenit o necesitate datorită creșterii valorii bunurilor aduse în asigurare de către asigurați și o cerință impusă asiguratorului de a face față unor riscuri grele. Odată cu încheierea contractului de reasigurare, asiguratorul cedează unui reasigurator o parte răspunderile pe care și le-a asumat de la asigurații săi și o parte din primele încasate. Bineînțeles reasigurătorul își asumă răspunderea de a acoperi pagubele suferite de bunurile cuprinse în contractul de asigurare, participând la plata despăgubirii cu o cotă parte corespunzătoare riscului asumat.
1.2. Elementele tehnice ale produselor de asigurare
Asigurările au un conținut complex iar formele sub care se perfectează sunt variate. Cu toate acestea ele au anumite elemente comune, cum ar fi: subiectele, părțile implicate, obiectul asigurării, interesul în promovarea asigurării, despăgubirea de asigurare, perioada de asigurare.
Asiguratorul este persoana juridică (societatea de asigurări, societate de reasigurări sau societate de asigurări/reasigurări) care are ca obiect de activitate realizarea de operațiuni de asigurare și constituirea fondului de asigurare, contractarea asigurării, plata unor despăgubiri (în cazul asigurărilor de bunuri), acoperirea unor prejudicii provocate terțelor persoane (în cazul asigurării de răspundere civilă) plata sumei asigurate și a altor indemnizații de asigurare rezultate din asigurările de persoane.
În România rolul de asigurator îl au societățile de asigurare autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurătorilor din România. În cazul producerii riscului asigurat asiguratorul se obligă la plata: despăgubirii în cazul bunului asigurat, a sumei asigurate în cazul asigurării de persoane sau la acoperirea prejudiciului adus de asigurat unei terțe persoane în cazul asigurării de răspundere civilă
Asiguratul este o persoană fizică sau juridică care în baza unor clauze dinainte stabilite și de comun acceptate, intră în relații juridice de asigurare cu asiguratorul. În cele mai dese cazuri asiguratul este persoana fizică sau juridică ce perfectează relația de asigurare în calitate de contractant, efectuează plata primelor de asigurare în vederea constituirii fondului de asigurare și este îndreptățită să solicite asiguratorului despăgubiri pentru pagubele suferite ori suma asigurată în cazul ivirii evenimentului asigurat, având deci calitatea de beneficiar de asigurare.
Calitatea de asigurat desemnează în toate cazurile pe titularul interesului asigurat – în cazul asigurării de bunuri, persoana asupra faptelor căreia poartă riscul – în cazul asigurării de răspundere civilă, persoana pentru a cărei viață și sănătate s-a contractat asigurarea – în cazul asigurării de persoane.
Asiguratului, în schimbul primei de asigurare achitată asiguratorului i se va achita împotriva: accidentelor, a fenomenelor sau evenimentelor care se pot produce în viața personală a asiguratului, a unor riscuri cale le amenință bunurile, a prejudiciilor aduse unor terțe persoane.
Contractantul – constituie o excepție în raportul de asigurare. În această calitate se regăsesc acele persoane fizice sau persoane juridice care contractează o asigurare fără să fie parte la contractul de asigurare. Calitatea de contractant de asigurare poate surveni în asigurările de bunuri, de persoane, de răspundere civilă și în asigurările de risc financiar, dar acest fapt se impune a fi precizat prin condițiile de asigurare. De exemplu, o societate comercială care cumpără o asigurare pentru angajați, sau cazul în care giranții unui titular de credit vor garanta cu bunuri proprietate personală creditul pe care titularul l-a contractat, aceste bunuri vor fi asigurate cu un contract de asigurare a cărui contractant va fi titularul creditului și acesta v-a achita și prima de asigurare.
Contractantul își asumă sarcina de a negocia condițiile încheierii asigurării, semnarea contractului de asigurare și plata primei de asigurare.
În asigurările de persoane, calitatea de contractant intervine în două ipostaze:
când contractantul poate asigura și alte persoane devenind prin același contract și asigurat, de exemplu în cazul asigurărilor familiale mixte de viață și accidente.
când contractantul, deși încheie asigurarea și se obligă la plata primelor de asigurare, nu este el asigurat ci alte persoane (în cazul în care persoana juridică încheie contract de asigurare de accidente pentru angajații proprii).
Beneficiarul de asigurare – de regulă este însuși asiguratul. În unele situații, prevăzute expres în condițiile de asigurare calitatea de beneficiar o pot avea și alte persoane, specificate expres în contractul de asigurare sau numai în poliță. În asemenea cazuri în polițele de asigurare se vor menționa toți factorii implicați – respectiv asigurătorul, contractantul și, în cazul decesului asiguratului, beneficiarul sumei asigurate.
Beneficiarul asigurării dobândește drept propriu la efectele asigurării. Pe parcursul valabilității asigurării, asiguratul (contractantul) poate modifica beneficiarul asigurării (în cazul asigurărilor de persoane).
Între noțiunea de contractant și beneficiar nu există o delimitare clară, în multe cazuri cele două noțiuni putându-se suprapune.
La asigurările de persoane, contractantul asigurării poate fi în același timp și beneficiarul acesteia. În asigurarea mixtă de viață, dacă asiguratul supraviețuiește la expirarea contractului de asigurare, el este beneficiarul sumei asigurate înscrise în poliță dar în același timp și contractantul poliței. În cazul decesului asiguratului pe durata valabilității contractului de asigurare, beneficiar al sumei asigurate înscrise în poliță este o altă persoană menționată în poliță sau urmașii acestuia dacă nu a fost specificată o terță persoană. În cazul asigurărilor de răspundere civilă asiguratul este contractantul asigurării, iar beneficiarul este terța persoană.
Riscul asigurat este fenomenul, evenimentul sau un grup de fenomene sau evenimente care care odată produs îl obligă pe asigurator la plata despăgubirilor sau a sumelor asigurate.
Noțiunea de risc este esențială și caracteristică în ansamblul elementelor generale ale asigurării. În societatea umană riscul apare ca un eveniment posibil și nedorit, previzibil sau neprevizibil producător de pierderi materiale sau morale.
Riscul are semnificație de un eveniment viitor, incert și probabil a cărui producere ar putea provoca diferite pierderi la bunuri sau ar afecta sănătatea, integritatea corporală sau chiar viața oamenilor ori ar produce pierderi morale.
Noțiunea de risc asigurabil are, de regulă, mai multe sensuri:
probabilitatea de producere a unui eveniment sau fenomen. Cu cât acest eveniment are o frecvență mai mare, cu atât este mai mare pericolul de producere a pagubei și apare mai necesară asigurarea.
risc asigurabil folosit în sensul de probabilitate de producere a evenimentului
un alt sens este posibilitatea de distrugere parțială sau totală a bunurilor de unele fenomene imprevizibile (grindină, incendiu, seism etc.). Variabilitatea unui indicator față de media previzionată, cuantificarea riscului în teoria finanțării se realizează cu ajutorul abaterii medii pătratice.
riscul asigurat mai poate fi întâlnit și în sensul de mărime, dimensiune a răspunderii asumate de asigurator prin încheierea unei asigurări.
În cazul asigurărilor de persoane, riscul asigurabil este elementul neprevăzut, dar posibil de realizat, care, odată produs, conduce la pierderea totală sau parțială a capacității de muncă a asiguratului.
Fenomenul care a fost deja produs se numește caz asigurat sau sinistru.
Pentru ca un eveniment generator de pagube să poată constitui un risc asigurat el trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
producerea fenomenului (evenimentului) pentru care se încheie asigurarea să fie posibilă, cu o anumită regularitate în producere și un grad de dispersie teritorială cât mai mare, pentru că altfel nu se poate manifesta interesul pentru asigurarea lui, nu se poate constitui nici mutualitatea necesară formării unui fond de asigurare de dimensiuni corespunzătoare;
fenomenul (evenimentul) trebuie să aibă în toate cazurile un caracter întâmplător;
acțiunea fenomenului (evenimentului) este necesar să poată fi înregistrată în evidența statistică. Existența unor date referitoare la producerea riscului pe o perioadă cât mai îndelungată, permite stabilirea, cu un grad de precizie sporit, a răspunderii asiguratorului și, implicit, a primei de asigurare;
producerea fenomenului să nu depindă de voința asiguratului sau a beneficiarului asigurării.
Un bun poate fi asigurat împotriva unuia sau mai multor riscuri.
Riscurile generale – reflectă ideea că în societatea modernă omul se află sub influența unor riscuri variate, care pot fi generate de forțele naturii, de folosirea tehnicii sau de anumiți factori sociali și economici. Forțele naturii pot declanșa calamități cu puternice efecte distructive între care: grindina, ploile torențiale, inundațiile, seceta, înghețul, cutremurele de pământ, incendiile, trăznetul, alunecările de teren, prăbușiri, etc. De asemenea un grad mare de risc îl generează și omul prin comportamentul său față de semeni. La rândul lor o serie de factori economico-sociali (crizele, șomajul, conjuncturile economice nefavorabile) pot genera efecte negative asupra existenței social-umane.
Toate aceste efecte distructive afectează bunurile și după caz oamenii. O serie de cauze naturale stau la baza deceselor, bolilor sau îmbătrânirii oamenilor, ori afectează culturile agricole sau starea de sănătate a animalelor.
Riscurile cele mai studiate și care produc cele mai mari daune sunt cele produse de catastrofele naturale și care au o largă răspândire pe glob, cum sunt: seceta, uraganele, inundațiile, cutremurele de pământ, incendiile și accidentele.
Riscul de țară reflectă gradul de performanță economică și de stabilitate politică a unei țări și prezintă interes în economia și practica asigurărilor și reasigurărilor de bunuri aflate în străinătate, bunuri și mărfuri aflate în tranzit, de garanții, pierderi financiare și credite externe.
Riscul în operațiuni cu devize – apare în cadrul relațiilor de comerț exterior de import și export vizând mărfurile, prestațiile de servicii externe și lucrările executate în străinătate, și poate fi generat de operațiile de translare în moneda națională, a indicatorilor filialei, sucursalei sau agenției din străinătate evidențiat în valută străină. Riscul apare atunci când din operația de translare rezultă pierderi pentru societate.
Riscul economic este generat de creșterea costurilor de producție, de creșterea prețurilor la materiile prime și alte utilități precum și de intensitatea inflației reflectată în prețuri, însă nu are implicații în asigurări decât în mică măsură.
Riscul contractual – formele sale de manifestare sunt variate, fiind generate de neexecutarea de către una dintre părți, a obligațiilor contractuale din cauză de forță majoră: pierderea bunului vândut pe parcursul derulării tranzacției, vânzarea sub, vânzarea unor lucrări viitoare în antrepriză, vânzarea cu rezerva proprietății sau vânzarea bunurilor cu plata în rate etc.
Riscul de faliment – este o formă a riscului economic și însoțește orice activitate economică fiind caracterizat de incapacitatea unei societății de a se adapta în timp la variația condițiilor de mediu economice și sociale. Este în corelație cu o serie de factori cum sunt: creșterea gradului de îndatorare a societății, raportul dintre rata profitului și rata dobânzii, variația cifrei de afaceri și poziția acesteia față de pragul de rentabilitate.
Riscul de investiții – constituie un fapt ce nu poate fi ignorat. O investiție pe termen lung înseamnă o cheltuială de fonduri financiare și mijloace materiale sigură pentru un viitor ce conține elemente de incertitudine. În domeniul investițiilor riscul apare în general ca risc de proiect, generat de evenimente care periclitează realizarea în termen, calitativ sau ca volum a obiectivului economic.
Evaluarea în vederea asigurării reprezintă operațiunea efectuată de asigurator pentru stabilirea valorii bunurilor, cuprinse în asigurare și este o operațiune specifică asiguratorilor de bunuri. Această valoare este necesar să fie stabilită în deplină concordanță cu valoarea reală a bunului respectiv, deoarece orice exagerare, într-un sens sau în altul, poate avea consecințe negative pentru asigurat. Suma asigurată poate fi mai mică, mai mare sau egală cu valoarea de asigurare.
Supraevaluarea sau subevaluarea poate determina efecte negative atât pentru asigurat cât și pentru asigurator. De aceea evaluarea cât mai corectă a bunurilor asigurate are o importanță deosebită.
Dacă valoarea de asigurare este mai mare decât valoarea bunului asigurat, supraevaluare, interesul asiguratului pentru prevenirea pagubelor se reduce, asiguratul fiind interesat în provocarea intenționată a prejudicierii lor.
Dacă suma asigurată este inferioară valorii reale a bunului asigurat, subevaluarea, eficiența economică a asigurării respective va fi mai redusă decât în cazul în care aceasta este egală cu valoarea reală a bunului asigurat.
Cu privire la evaluarea de asigurare, în asigurarea de bunuri trebuie remarcat faptul că valoarea unui bun are mai multe accepțiuni, cum sunt: “valoarea bunului”, “valoarea din nou”, “valoarea de înlocuire” sau valoarea lui la data de încheiere a contractului de asigurare. În unele țări se întrebuințează termeni ca valoare brută în loc de valoare din nou sau valoare de cumpărare și valoare netă în loc de valoare reală.
La noi în activitatea de asigurare, valoarea bunului care de regulă stă la baza calcului despăgubirii, este considerată a fi valoarea din nou a bunului asigurat calculată la prețul de cumpărare din care se scade uzura (coeficientul de uzură al bunului la momentul încheierii asigurării sau la momentul ivirii evenimentului asigurat.
Prin valoare din nou se înțelege valoarea de achiziție a bunului respectiv la prețurile de cumpărare practicate ori prețurile zilei pe piața locală sau zonală.
Valoarea în asigurare este un element pe care îl întâlnim numai în asigurările de bunuri.
În ultima perioadă se practică în asigurări un sistem de calcul cât mai exact prin diferite variante a valorii reale a bunurilor asigurate pentru ca nimeni să nu se îmbogățească de pe urma asigurării. Spre exemplu, pentru apartamentele proprietate personală calculul se face în funcție de zona geografică, de zona orășenească, de mărimea lui, de amplasarea în bloc (et. I. X, parter etc), etc.
La asigurările de persoane sau răspundere civilă, suma asigurată se stabilește la înțelegere între asigurat și asigurător, Astfel în asigurările facultative de persoane se ține seama de dorința asiguratului în înțelegere cu asigurătorul, nu în ultimul rând de puterea financiară a asiguratului sau a contractantului, suma asigurată fiind precizată în contractul de asigurare. Suma asigurată se plătește integral sau parțial asiguratului sau beneficiarului asigurării în caz de invaliditate totală sau deces al asiguratului sau parțial în cazurile de invaliditate permanentă parțială.
În asigurările de bunuri sau persoane suma asigurată poate fi modificată prin majorare sau reducere, In cazul asigurării de bunuri modificarea trebuie să fie datorată schimbării rolului bunului asigurat, în timp ce în asigurarea de persoane suma asigurată nu este supusă nici unei restricții.
Suma asigurată conform contractului de asigurare, reprezintă partea din valoarea cuprinsă în asigurare până la care asiguratorul îl despăgubește pe asigurat sau beneficiar în cazul producerii fenomenului pentru care s-a încheiat asigurarea. Suma asigurată este limita maximă a răspunderii asiguratorului și ea nu poate depăși valoarea reală a bunului asigurat. În asigurările obligatorii, asiguratul nu-și poate stabili suma asigurată, aceasta fiind prevăzută de lege, restrictiv sau alternativ, purtând denumirea de normă de asigurare. La cele facultative, suma asigurată se stabilește în contract sau polița de asigurare în funcție de propunerea asiguratului și acceptul asiguratorului. La asigurările de persoane, suma asigurată se stabilește în funcție de înțelegerea dintre asigurator și asigurat.
Prima de asigurare este suma de bani, dinainte stabilită pe care asiguratul este obligat în baza contractului de asigurare sau în baza legii să o plătească asigurătorului în schimbul preluării riscului asigurat și angajamentul asiguratorului de a achita asiguratului, la producerea riscului asigurat a despăgubirii sau a sumei asigurate cuvenite. Ea este o taxă pentru protecția oferită de asigurător.
Societatea de asigurare are obligația să mai constituie și alte rezerve sau fonduri prevăzute prin dispozițiile legale.
Între forma de asigurare și risc există o corelație necesară. Prima de asigurare constituie prețul pentru care asigurătorul preia asupra sa riscul și se stabilește înmulțind suma asigurată cu cota-primă, stabilită la 100 u.m. sumă asigurată (sau 1000 u.m.).
Se poate aprecia că în orice asigurare prima exprimă valoarea riscului care este determinată pe baze statistice. Se poate spune că așa cum nu există asigurare fără risc tot așa nu poate fi concepută asigurare fără primă de asigurare.
Prima de asigurare poate îmbrăca două forme:
Prima brută de asigurare care este constituită din prima netă și cota de primă aplicată asupra sumei asigurate și este prima de asigurare cu care se operează în practica de asigurări
Prima netă de asigurare.
În domeniul asigurărilor, în carelare cu noțiunea de primă de asigurare se mai folosesc noțiuni ca: cotă tarifară, prima netă, adaosul de primă și prima brută.
Cota tarifară – este prima de asigurare stabilită pentru o unitate de calcul (100 sau 1000 lei sumă asigurată) o unitate de bun asigurat – cap de animal, hectar de cultură agricolă, pe perioadă de un an.
Tariful de asigurare – este alcătuit din sistemul cotelor tarifare, fiind diferit în cazul asigurărilor prin efectul legii, față de asigurările facultative.
Prima netă – care este influențată de următoarele elemente: numărul de bunuri asigurate, numărul de bunuri despăgubite, suma asigurată pe bun, despăgubirea pe bun. În cazul asigurărilor de persoane sunt luate în calculul cotei de primă netă următoarele elemente: suma asigurată, coeficientul de actualizare, durata contractului de asigurare, modul de plată a primei de asigurare, modul de plată a sumei asigurate, vârsta asiguratului. Se calculează pe baza tabelelor de mortalitate cu ajutorul calculelor actuariale la asigurările de viață și se stabilește pe baza datelor statistice la asigurările de bunuri și asigurările de răspundere față de terți.
Există și asigurări fără sumă asigurată (carte verde) asigurări nelimitate sau totale.
Prima netă este destinată creării fondurilor de asigurare din care se plătesc despăgubirile, respectiv suma asigurată reprezentând baza plății despăgubirilor.
Adaosul la prima netă – este destinat acoperirii cheltuielilor de administrare a asigurărilor, constituirii rezervelor de siguranță pentru acoperirea eventualelor diferențe între plățile de asigurare preliminate și cele realmente efectuate în perioade defavorabile (inclusiv pentru acoperirea efectelor negative datorate antiselecției, pentru finanțarea măsurilor de prevenire sau limitare a unor calamități naturale, pentru asigurarea profitului asigurătorului.
Prima brută subscrisă este prima de asigurare aferentă unui contract de asigurare și este datorată integral asiguratorului la încheierea contractului și poate fi plătită integral sau în rate subanuale când prima brută încasată este egală cu o rată de primă, în funcție de cerințele asiguratului. În cazul în care este plătită integral ea se mai numește primă brută încasată.
Primele brute subscrise sunt primele încasate și de încasat pentru toate contractele de asigurare încheiate pentru o anumită perioadă de timp și sunt principalele venituri financiare ale unei societăți de asigurare.
Primele nete subscrise reprezintă primele brute subscrise din care se deduc sumele plătite și de plătit drept prime de reasigurare.
Primele nete încasate reprezintă primele brute încasate din care se deduc sumele plătite drept prime de reasigurare.
Primele nete încasate au următoarele destinații:
constituirea fondului de asigurare din care vor fi despăgubiți asigurații, adică sunt plătite sumele asigurate la asigurările de persoane
constituirea fondului de rezervă al societății de asigurare
finanțarea acțiunilor de prevenire a unor evenimente generatoare de pagube
acoperirea unor cheltuieli de administrarea asigurărilor și constituirea profitului societății.
Clauza Bonus-Malus – este un sistem de asigurări prin care prima de asigurare poate fi redusă (bonus) dacă în anul anterior asiguratul nu a avut daune sau poate fi mărită (malus) dacă asiguratul a înregistrat daune. Astfel se urmărește o încurajare a asiguraților prudenți și o descurajare a celor care, din diverse motive, înregistrează daune mari. Sistemul bonus-malus cuprinde 15 clase bonus (numerotate de la B0 la B14) și 8 clase malus (numerotate de la M1 la M8).
Perioada de asigurare reprezintă perioada de timp cât raporturile de asigurare râman valabile așa cum au fost stabilit prin contractul de asigurare.
Durata asigurării este specifică asigurărilor facultative: la asigurările de bunuri, perioadele de asigurare durează între câteva luni și un an. În cazul asigurărilor de viață durata asigurării este mai extinsă de la câțiva ani la zeci de ani.
Stabilirea cu precizie a duratei asigurării facultative este foarte importantă deoarece exercită o influență deosebită asupra mărimii primei de asigurare și încadrarea în timp a răspunderii societății de asigurare. La asigurările prin efectul legii perioadele de asigurare sunt stabilite prin acte normative.
Paguba sau dauna
Paguba constituie expresia valorică a prejudiciului produs de apariția evenimentului asigurat la bunurile cuprinse în asigurare. La fel de bine se poate utiliza și noțiunea de daună iar în asigurările de persoane se utilizează noțiunea de sumă asigurată sau vătămare corporală, iar în asigurările de risc financiar, noțiunea de pierdere financiară.
Este elementul tehnic specific asigurărilor de bunuri sau răspundere civilă și nu poate fi decât mai mică sau cel mult egală cu valoarea bunului asigurat.
Astfel, paguba poate fi:
totală – bunul a fost distrus în întregime. În acest caz, valoarea pagubei este egală cu valoarea reală a bunului
parțială – în acest caz, valoarea pagubei este mai mică decât valoarea reală a bunului.
Constatarea și evaluarea pagubei în asigurări se face diferențiat în raport cu ramura de asigurare, felul asigurării, cauza și modul de producere a evenimentului care a produs paguba.
Înștiințarea daunei se face întotdeauna de asigurat declanșând intervenția asigurătorului pentru constatarea tehnică a pagubei și evaluarea sub aspect economic a acesteia.
Despăgubirea de asigurare reprezintă suma acordată asiguratului de către asigurător pentru acoperirea unei pagube la bunuri sau răspundere civilă, pagubă produsă dintr-un eveniment asigurat. Ea reflectă dezdăunarea de către asigurător, deci este un cost al refacerii obiectului distrus parțial sau total sau de reparare a prejudiciului produs.
Pornind de la funcția de bază a asigurării, aceea de a acoperi pagubele ce au fost pricinuite bunului de evenimentul asigurat și de la principiul cunoscut conform căruia asigurarea nu poate constitui un mijloc de îmbogățire a asiguraților, deci acesta nu poate fi despăgubit cu sume ce depășesc valoarea efectivă a pagubei, se ajunge la concluzia că problemele despăgubirilor în asigurări de bunuri comportă două situații:
în caz de pagubă totală (distrugere sau pierdere totală a bunului asigurat) despăgubirea este limitată la valoarea bunului din momentul producerii evenimentului asigurat. Condițiile dezdăunării totale a pagubei este aceea ca bunul să fi fost asigurat la o sumă asigurată egală cu valoarea pe care a avut-o în momentul producerii daunei. Dacă suma asigurată este mai mică decât valoarea bunului, despăgubirea poate avea ca limită maximă suma asigurată prevăzută în contractul de asigurare la asigurările facultative sau prevăzută prin lege la asigurările obligatorii.
în caz de pagubă parțială despăgubirea (sau indemnizația de despăgubire ) se stabilește funcție de valoarea sistemului de acoperire adoptat.
sistemul acoperirii proporționale – este caracterizat prin faptul că despăgubirea cuvenită asiguratului pentru paguba produsă este în funcție de valoarea integrală a bunului asigurat în momentul producerii evenimentului asigurat, cât și de suma asigurată. Atunci când suma asigurată este mai mare sau egală cu valoarea integrală a bunului, în cazul unei pagube parțiale despăgubirea este egală cu valoarea pagubei. În cazul în care suma asigurată este mai mică decât valoarea bunului, aducă bunul a fost asigurat doar parțial, despăgubirea va reprezenta doar o parte din valoarea pagubei corespunzătoare procentului de acoperire. Modul de calcul se face cu ajutorul următoarei formule:
Dp – valoarea despăgubirii
Pg – valoarea pagubei
Sa – suma asigurată
Vt – valoarea totală a bunului asigurat
La toate asigurările în care acoperirea pagubei se bazează pe regula proporționalității asiguratul trebuie să dea atenție stabilirii sumei asigurate. Pentru acoperirea integrală a pagubei el trebuie să-și asigure bunul la valoarea reală, în caz contrar va primi o despăgubire mai mică atât la pagube parțiale cât și la paguba totală.
sistemul acoperirii primului risc – conform acestui principiu despăgubirea este egală cu paguba, neputând depăși suma asigurată. Suma asigurată în acest caz se stabilește de regulă de către asigurat în funcție de aprecierea lui știind că este acoperit integral până la limita ei, știindu-se faptul că în cursul valabilității asigurării valorea bunurilor asigurate se poate modifica. În România se practică la ora actuală ca sisteme de acoperire, pentru populație sistemul primului risc iar pentru persoane juridice sistemul acoperirii proporționale.
sistemul acoperirii limitate sau clauza cu franșiză este din ce în ce mai utilizat în ultimul timp aproape la toate formele de asigurare, impunând celui asigurat o atenție deosebită în direcția prevenirii pagubelor. De asemenea, folosirea acestei clauze a fost necesară pentru eliminarea de la despăgubire daunele de valoare mică și care solicită costuri de lichidare mari și un volum de muncă de asemenea mare.
Franșiza – este clauza de asigurare în virtutea căreia asiguratorii sunt exonerați de anumite riscuri. O altă definiție a franșizei ar fi următoarea: franșiza este partea din dauna suportată de asigurat, stabilită fie ca valoare fixă, fie ca procent din suma asigurată ori din limită/sublimită de răspundere, fie ca procent din daună.
La asigurările încheiate cu franșiză se presupune stabilirea despăgubirii folosind unul din sistemele prezentate anterior (prim risc sau proporțional) după care suma rezultată se reduce cu un procent sau o anumită sumă care rămâne în sarcina asiguratului.
Franșiza este de două feluri:
deductibilă (absolută) când suma stabilită de dinainte se scade din orice pagubă, achitându-se asiguratului numai partea ce depășește suma respectivă.
nedeductibilă (simplă sau atinsă) în cazul acestei franșize pagubele care sunt mai mici de valoarea franșizei nu se despăgubesc, pe când pagubele mai mari achitându-se integral.
Obiecte asigurabile – pot fi reprezentate de:
bunurile – asigurările de bunuri implică plata despăgubirii de cățre asigurator în odată cu producerea evenimentului asigurat (calamități, accidente). În asigurarea de bunuri, despăgubirea nu poate fi mai mare decât suma asigurată și decât valoarea de înlocuire a bunului distrus.
persoanele – la rândul lor pot constitui obiecte în asigurare prin faptul că în schimbul achitării de către asigurat sau contractant a unei prime de asigurare, asigurătorul garantează persoanei fizice ca asigurat, sau unei terțe persoane ca beneficiar, plata sumei asigurate, în cazul producerii evenimentului asigurat (deces, boală, invaliditate, supraviețuire)
răspunderea civilă – asigurătorul preia asupra sa obligațiile de despăgubire pe care asiguratul le-ar putea avea față de o terță persoană (fizică sau juridică) căreia asiguratul i-a produs un prejudiciu (avarierea unor bunuri, decesul unor persoane, vătămare corporală, etc.)
riscul financiar – asiguratorul preia asupra sa obligațiile de pierdere financiară pe care asiguratul le-ar putea avea în urma neîncasării de către el a obligațiilor financiare de la clienții săi.
Interesul în asigurare
Reflectă manifestarea de voință favorabilă promovării raporturilor de asigurare dintre asigurat și asigurător. Interesul în asigurare este motivat de risc într-un context social, economic de mediu dar poate constitui și efectul unor acțiuni educaționale precum și al potenței financiare a persoanelor fizice și juridice.
În asigurarea de bunuri interesul asigurabil se naște din raporturile persoanei în raport cu un bun asigurabil pe care îl deține sau îl posedă, acesta trebuind să aibă caracter economic și să fie evaluabil în bani. Interesul va reflectă valoarea pecuniară expusă pierderii, a bunului asigurat sau valoarea patrimonială ce poate fi pierdută de asigurat în urma producerii unui eveniment sau fenomen.
Interesul asigurabil în asigurările de persoane apare ca o opțiune pentru o măsură de prevedere și ca un mijloc de economisire pe termen lung, fiind în strânsă legătură cu evenimentul sau riscul sub incidența căruia se află persoana – decesul, invaliditatea din accident, supraviețuirea.
Interesul în asigurările de răspundere se referă la patrimoniul celui responsabil, amenințat a fi micșorat în caz de eveniment asigurat cu sumele datorate de asigurat terțului păgubit sau vătămat, pentru acoperirea prejudiciilor de care este răspunzător.
În cazul asigurărilor facultative de bunuri interesul pentru conservarea bunurilor și protejarea lor poate fi promovat de asigurător, de asigurat, de chiriaș, de depozitarul bunurilor, cărăuș.
1.2.1 Contractul de asigurare
Legea nr. 172/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, stabilește la art. 10 că „prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să plătească o primă asiguratorului, iar acesta se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plăteasca asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit despăgubirea ori suma asigurată, denumită în continuare indemnizație, rezultată din contractul de asigurare încheiat în condițiile legii, în limitele și la termenele convenite”.
Potrivit legii contractul de asigurare trebuie încheiat în formă scrisă, neputând fi fi dovedit prin martori. Forma scrisă este cerută de lege, indiferent de valoarea contractului de asigurare, dar numai din rațiuni ad probationem, asigurarea nefiind un contract solemn.
În funcție de natura raporturilor juridice de asigurare, contractele de asigurare pot fi contracte comerciale (pentru ambele părți) și contracte mixte (contract comercial pentru o parte și contract civil pentru cealaltă parte).
Contractul de asigurare prezintă câteva caracteristici specifice:
caracterul consensual, bilateral, se datorează faptului că se formează “solo consensu” prin simplul acord de voință al părților, fără să fie nevoie de vreo formă specială de manifestare a voinței lor. Materializarea contractului de asigurare într-un înscris este necesară doar pentru dovedirea existenței acestuia.
caracterul sinalagmatic – adică părțile contractuale se obligă reciproc, una față de alta, însă în același timp ele sunt și interdependente, neputând exista una fără cealaltă
caracterul unic – contractul de asigurare este unul singur pe întreaga perioadă de asigurare.
caracterul de executare succesivă – executarea contractului de asigurare nu are loc dintr-o dată, asiguratul obligându-se să achite primele de asigurare la anumite termene, iar asiguratorul acorda protecție asiguratului pe toată perioada de valabilitate a contractului.
caracterul oneros – fiecare parte urmărește să obțină un anumit avantaj, o contraprestație în schimbul obligației ce și-o asumă.
caracterul aleatoriu, efectele contractului depind de un eveniment incert.
caracterul de adeziune – clauzele contractului sunt stabilite doar de către asigurator, asiguratul neputând să le discute, doar să le accepte.
Asigurările facultative sunt realizate prin contracte de asigurare. Asigurările sunt reglementate prin legea asigurărilor Legea 136/1995 completată cu Legea 172/2004, care sunt izvoare de drepturi și obligații în materie de asigurări.
1.2.2. Riscul în asigurări
Riscul este o categorie socială, economică, politică sau naturală a cărei origine se află în incertitudine care poate sau nu să genereze o pagubă datorită ezitărilor și inconștienței în luarea deciziei.
Noțiunea de risc este specifică domeniului asigurărilor, constituind un element esențial al contractului de asigurare.
Semnificațiile noțiuni de risc în asigurări sunt variate:
Riscul reflectă gradul de probabilitate în ivirea unui pericol pentru care se încheie asigurarea, iar alteori proporțiile răspunderii asigurătorului.
Riscul înseamnă evenimente – calamități naturale sau accidente care produc pagube și contra ivirii cărora se acordă acoperire prin asigurare. Ca urmare, incendiul, grindina, decesul, etc. – constituie riscuri asigurabile.
În limbaj internațional risc înseamnă și obiectivul asigurat sau obiectul asigurării (în cazul asigurării de bunuri – bunul, în cazul asigurării de persoane – persoana asigurată).
Riscul reflectă și ramura de asigurare la care se referă. Vom avea risc industrial, risc profesional, risc auto, etc.
Riscul asigurabil este acela care îndeplinește condițiile pentru a fi preluat de o societate de asigurări, ce se poate asigura și la producerea căruia se plătește despăgubirea sau suma asigurată cuvenită.
Riscul asigurat (preluat în asigurări) este posibilitatea de a suferi o pagubă, eventualitatea distrugerii bunului asigurat sau a survenirii evenimentelor asigurate ce pot afecta viața oamenilor sau integritatea lor corporală, care devenind reală, obligă pe asigurător să plătească asiguratului (beneficiarului) despăgubirea sau suma asigurată.
Din punct de vedere juridic, riscul constituie eveniment viitor, posibil dar incert, al cărui moment de apariție este nedeterminat și aflat în afara influenței și voinței părților, contra căruia asiguratul își ia măsura de protecție prin încheierea asigurării.
Evenimentele petrecute în trecut sau a căror apariție este imposibile, sau evenimentele a căror apariție este sigură, nu pot fi riscuri asigurabile, excepție făcând decesul, care deși este un eveniment cu producere sigură pentru fecare persoană, este incert momentul producerii acesteia.
Tehnic, riscul se caracterizează prin:
probabilitatea de producere a evenimentului respectiv – se determină pe baza legilor statisticii aplicate la constatările făcute asupra unui număr mare de cazuri întâmplate în trecut în împrejurări comparabile
prin volumul acestuia – se stabilește prin estimarea volului maxim al pagubelor posibile, deci a riscului maxim, în funcție de care se estimează volumul și nivelul acoperirii (desdăunării )
Riscul constituie element al unei asigurări doar dacă sunt îndeplinite anumite condiții juridice, tehnice, economice, care stau la baza unui risc asigurabil, condiții ca:
Riscul trebuie să fie posibil, pentru ca asigurarea să nu devină lipsită de interes economic, deci inutilă (riscul producerii unor taifunuri în țara noastră).
Riscul trebuie să fie real și să prezinte un grad mare de periculozitate pentru asigurat. Nu se poate imagina o asigurare de viață în care suma asigurată să se plătească asiguratului la împlinirea vârstei de 150 ani.
Riscul trebuie să aibă caracter incert. Producerea evenimentului este întâmplătoare, neputând fi cunoscută și influențată producerea lui în timp și spațiu de către cei implicați în asigurare. Și în acset caz excepția este riscul de deces care deși constituie un eveniment sigur, producerea lui este incertă în perioada de valabilitate a asigurării.
Riscul trebuie să se producă indiferent de voința asiguratului. Asigurații vinovați de fapte ca: distrugerea bunurilor, de sacrificare a animalelor în perioada cât asigurarea este valabilă, nu au dreptul la despăgubiri. Pentru a combate eventualele încercări de a produce fraude se realizează prin subasigurare sau prin franșiză, adică prin preluarea bunurilor în asigurare la o valoare mai mică decât valoarea lor, asiguratul fiind obligat să participe la acoperirea în parte a pagubelor produse la propriile bunuri asigurate.
Riscul trebuie să prezinte extensie teritorială cât mai mare fapt care permite constituirea cât mai facilă a fondului de asigurare și practicarea unor prime de asigurare cât mai mici. Nu vor fi cuprinse în asigurare riscurile limitate la o anumită zonă a țării deoarece în cazul acesta numărul de asigurări este mai redus iar primele de asigurare mai ridicate. În cazul în care, pentru riscuri cu manifestare zonală asigurarea este extinsă la nivel național, atunci unii asigurați ar plăti nejustificat prime de sigurare și astfel se va încălca principiul echității și mutualității. De aceea, în acest caz se vor aplica cote de prime diferențiate.
Riscul trebuie să se producă cu regularitate sau cu o anumită frecvență pentru a se putea determina probabilitatea producerii sale, și pentru a se putea stabili mărimea primelor de asigurare și a despăgubirilor. Pentru toate acestea sunt necesare observări statistice și se impune folosirea unor metode de lucru bazate pe calcul probabilistic care facilitează cercetarea fenomenelor ce se produc întâmplător și în proporții de masă.
Riscul trebuie să fie licit – nici un risc care nu este în concordanță cu legile nu va putea fi un risc asigurabil, atâta timp cât contravine legilor și moralei.
Noțiunea de risc în asigurări impune și alte precizări. Se face o distincție clară între risc asigurat și caz asigurat.
Dacă un eveniment viitor și nesigur, dar probabil care poate genera prejudicii la bunuri sau persoane se justifică a fi luat în seamă în activitatea de asigurare- el poartă denumirea de risc asigurat.
În cazul în care evenimentul se produce acesta se numește caz asigurat, asiguratorul fiind obligat la plată sau desdăunare față de asigurat, a drepturilor ce decurg din calitatea de asigurat doar când cazul asigurat a apărut.
Selectarea riscurilor constituie o măsură aplicată de asigurator conform căreia riscurile deosebit de nefavorabile, grele sau care afectează doar o parte din masa asigurabilă, fie nu se cuprind în asigurare, fie că se cuprind în condiții de cote de prime majorate.
Selectarea riscurilor are loc odată cu introducerea unei forme de asigurare în portofoliul societății de asigurare sau pe parcurs, eliminându-se din asigurare riscurile pe care practica le-a evidențiat ca fiind nefavorabile, asigurările având în vedere doar riscurile normale, asigurabile.
Consecințele ignorării principiului selecției riscurilor sunt negative pentru practica asigurărilor deoarece:
s-ar declanșa o intensă antiselecție a riscurilor constând într-o cerere mai mare de preluare în asigurare tocmai pentru riscurile nefavorabile dezechilibrând situația financiară a asigurătorului, care și-a evaluat veniturile pe baza unor prime ce țin seama de riscul mediu.
s-ar elimina spiritul de prevedere, în rândul asiguraților, prin încurajarea asigurării în situații grele, de excepție.
ar necesita practicarea unor cote de prime mult mai ridicate neatrăgătoare sau inaccesibile, un cost ridicat al asigurări și deci o restrângere a activității de asigurare.
Selectarea riscurilor este o măsură importantă care se cere a fi luată de fiecare asigurător. Ea este limitată de necesitatea atragerii asiguraților în procesul de asigurare și nu de îndepărtarea lor. Mai este influențată de concurența care se poate întreține de către celelalte societăți de asigurare din piață. Selectarea nu se impune doar din punct de vedere al asigurătorului care ar putea face față și unor riscuri mai grele, prin stabilirea unor cote de primă mai ridicate. În interesul asiguraților însă se impune practicarea unor prime de asigurare reduse, iar acest fapt impune, evident, selectarea riscurilor.
Antiselecția riscurilor este specifică asigurărilor facultative și ea poate fi combătută prin unele măsuri cum ar fi :
stabilirea unor cote de prime mai mari față de cele medii rezultate din calculele efectuate pe baza observațiilor statistice, compensând astfel parțial echilibrul financiar al asiguratului, chiar dacă nu anulează efectiv antiselecția.
creșterea calificării personalului de contractare și încheiere de asigurări pentru a proceda la selecția atentă a riscurilor preluate în contractul de asigurare, concomitent cu atragerea în asigurare a unui număr mare de asigurați
trebuie obligatoriu efectuată inspecția de risc, atât la încheierea asigurării cât și pe parcursul acesteia, de către persoane bine instruite din societățile de asigurare, pentru a putea fi excluse din asigurare riscurile care nu corespund condițiilor de selecție impuse de societatea de asigurare.
În asigurările obligatorii nu se poate pune problema selecției riscurilor, mai mult în actele normative care reglementează încheierea asigurării de răspundere civilă auto se apreciază faptul că acel asigurător care refuză încheierea unei asigurări de răspundere civilă unei persoane sau unui grup de persoane va fi sancționat cu amendă, acțiunea putând ajunge până la ridicarea dreptului de a practica asigurarea de răspundere civilă.
Deoarece riscurile sunt numeroase și variate, exprimând probabilitatea producerii fenomenelor care motivează asigurarea, precum și proporțiile răspunderii societății de asigurare sau obiectul asigurat, sub incidența asigurării intră doar o parte dintre ele.
În funcție de forța și stabilitatea fiecărei societăți de asigurare în parte, de gradul de organizare și de stabilirea relațiilor de colaborare cu alte societăți de asigurare, structura riscurilor și împărțirea lor este foarte variată, aceasta fiind reflecatată și în condițiile de asigurare ale fiecărei societăți.
1.3. Caracteristicile pieței de asigurări din România
Piața asigurărilor din România este una dintre cele mai mici din Uniunea Europeană din toate punctele de vedere, atât ca nivel de prime subscrise cât și ca densitate a asigurărilor sau grad de penetrare. Insă într-o organizare neconvențională numită a Europei Centrale și de Est, România ocupă unul din primele locuri după piața Poloniei care subscrie aproximativ o treime din primele aferente acestei subpiețe, Cehia și Slovenia.
În ceea ce privește țara de proveniență a capitalului, investitorii din următoarele țări dețineau cele mai semnificative ponderi în valoarea totală a capitalului social subscris de societățile de asigurări, în 2013:
Austria, 30,10%;
Franța, 14,97%;
Olanda, 12,89%;
Irlanda, 9,71%;
Bulgaria, 3,64%;
Italia, 3,31%;
Germania, 2,84%;
În anul 2013 au desfășurat activitate pe teritoriul României în baza dreptului de stabilire un număr de 9 sucursale autorizate în alte state membre ale UE ‐ Franța, Belgia, Marea Britanie, Polonia, Austria și Suedia care au raportat un volum de prime brute subscrise în România de 258.885.828 lei, în creștere nominală cu 19,50% față de anul 2012, iar în termeni reali de 14,93%.
Structura pe categorii de asigurare a volumului total de prime brute subscrise pe teritoriul României de către cele 9 sucursale, conform Raportului Anual ASF 2013, a fost următoarea:
205.301.624 lei, respectiv 79,30% din total, pentru asigurări generale;
53.584.204 lei, 20,70% din total, pentru asigurări de viață.
Din punct de vedere al structurii pe clase de asigurări generale, situația subscrierilor în România a celor 9 sucursale, conform Raportului Anual ASF 2013, a fost următoarea:
26,55 %, clasa XIV – Asigurări de credite;
23,70 %, clasa III ‐ Asigurări de mijloace de transport terestru, altele decât feroviare;
18,16 %, clasa VIII – Asigurări de incendiu și alte calamități naturale;
12,02%, clasa XVI – Asigurări de pierderi financiare;
19,57%, alte clase.
Tabelul nr. 1.1 – Top 10 societăți de asigurare – total piață la finalul T3 2014
Figura nr. 1.1 – Top 10 societăți de asigurare – total piață la finalul T3 2014
Pentru asigurările de viață, sucursalele societăților de asigurare autorizate în state membre ale Uniunii Europene care desfășoară activitatea pe teritoriul României au realizat subscrieri numai pentru asigurări de viață, anuități și asigurări de viață suplimentare și asigurări de viață și anuități care sunt legate de fonduri de investiții.
Tabelul nr. 1.2 –Top 10 societăți de asigurare-Asigurări de viață-pentru T3 2014
Figura nr. 1.2 – Top 10 societăți de asigurare-Asigurări de viață-pentru T3 2014
Piața asigurărilor din România a crescut pe tot parcursul anului 2013, deși în anul 2012 tendința a fost de scădere drastică față de 2011, în condițiile în care economia românească era încă în recesiune.
Tabelul nr. 1.3 – Top 10 societăți de asigurare – Asigurări generale – pentru T3 2014
Figura nr. 1.3 – Top 10 societăți de asigurare – Asigurări generale – pentru T3 2014
Tabelul nr. 1.4 –Top 10 Companii de brokeraj -pentru T3 2014
Figura nr. 1.4 – Top 10 societăți de asigurare-Asigurări de viață-pentru T3 2014
La sfârșitul anului 2013, în România erau înregistrate 38 societăți de asigurare, din care:
20 de societăți au desfășurat activitate de asigurări generale;
10 societăți au desfășurat activitate de asigurări de viață;
8 societăți au practicat ambele categorii de asigurare.
La data de 31.12.2013, cota de participare a investitorilor străini la capitalul social subscris și vărsat al societăților de asigurare era de 83,21%, iar cea aferentă capitalului românesc era de 16,79% din total.
2. STUDIU DE CAZ PRIVIND ANALIZA COMPARATIVĂ A PRODUSELOR DE ASIGURĂRI CU SFERĂ DE APLICABILITATE ÎN DOMENIUL BANCAR
2.1 Caracterizarea pieței de asigurări în românia
2.1.1. Prezentarea pieței de asigurări din România
Încă de la apariția omului, acesta a căutat să prevină apariția pericolelor și a evenimentelor viitoare nedorite. El a căutat să se protejeze pe el însuși, familia sa, apoi pe măsură ce, de-a lungul evoluției a acumulat un patrimoniu sfera asigurării s-a lărgit și mai mult.
Asigurarea se înscrie în această căutare ancestrală a protecției. Ea este de fapt o organizare modernă și științifică a solidarității care permite indemnizarea financiară a celor care au fost victime unor pagube, grație contribuțiilor celor care nu au suferit aceste pagube.
Dezvoltarea asigurărilor pe plan mondial a cunoscut o evoluție inegală. În anul 2013 au desfășurat activitate pe teritoriul României în baza dreptului de stabilire un număr de 9 sucursale autorizate în alte state membre ale UE ‐ Franța, Belgia, Marea Britanie, Polonia, Austria și Suedia care au raportat un volum de prime brute subscrise în România de 258.885.828 lei, în creștere nominală cu 19,50% față de anul 2012, iar în termeni reali de 14,93%.
Principalul factor care influențează mărimea și dinamismul pieței asigurărilor îl constituie nivelul de dezvoltare economică al unei țări. Materia asigurabilă depinde de mărimea veniturilor și de valoarea bunurilor pe care indivizii doresc să le protejeze. Capacitatea de asigurare depinde de puterea de cumpărare a persoanelor fizice și juridice. Cu toate acestea, la un nivel de dezvoltare comparabil, pot fi observate variații care depind de nevoile și de voința de a se asigura manifestate de indivizi și de agenți economici, pentru cei mai mulți nevoia de asigurare fiind determinată de structurile legale și sociale din statele în care locuiesc sau care își desfășoară activitatea.
Europa este considerată locul în care au apărut asigurările moderne și rămâne și astăzi o piață foarte importantă la nivel mondial, înregistrând o evoluție evidentă mai ales în ramurile asigurărilor de viață și de economisire. Sub influența Comisiei Statelor Europene, regrupate în Uniunea Europeană, s-a creat o piață unică a asigurărilor, fără însă ca, în prealabil, să existe o legislație comună în materie de asigurări și un sistem de fiscalitate asemănător în țările U.E. Principalele piețe europene de asigurări sunt: Germania, Marea Britanie și Franța. Industria de asigurări din alte țări ale Europei de Vest precum Elveția, Olanda, Italia, Suedia, Luxemburg a depășit cu mult timp în urmă frontierele național.
Piețele europene au evoluat în mod considerabil în cursul ultimilor 30 de ani, cunoscând o creștere susținută, iar legislațiile naționale au suferit, în același timp, profunde transformări, sub influența autorităților UE de la Bruxelles.
Legislația țărilor din estul Europei și Europei Centrale este în continuă mișcare la fel ca și domeniul asigurărilor și reasigurărilor.
În România, tranziția la economia de piață, proces complex în cadrul căruia reforma economică constituie principalul pivot, a impus cu necesitate măsuri de restructurare și organizare pe baze noi a economiei naționale. Au fost și sunt necesare în continuare măsuri care să ducă la transformarea radicală a sistemului economic existent, care să faciliteze funcționarea mecanismelor și pârghiilor specifice economiei de piață. Monopolul statului, care funcționa în diverse domenii de activitate, treptat a început să fie înlăturat făcând loc liberei concurențe. Aceste mutații au vizat și sectorul asigurărilor, ca element important al complexului mecanism al economiei de piață. Ca urmare în domeniul asigurărilor reforma economică a început prin măsurile instituite pe plan organizatoric și funcțional începând din anul 1991.
Apariția legii nr. 47 din 16 iulie 1991, a marcat desființarea monopolului de stat în domeniul asigurărilor, fapt concretizat prin înființarea în perioada următoare, de societăți cu capital privat sau mixt, unele având în profilul lor asigurări din cadrul unei singure ramuri, altele însă și-au stabilit un profil larg, general.
Începând cu 1 ianuarie 1991, Administrația Asigurărilor de Stat – ADAS și-a încetat activitatea. Portofoliul de asigurări și patrimoniul acestei instituții au fost preluate de primele trei societăți de asigurare pe acțiuni, nou constituite, cu capital integral de stat: Asigurarea Românească- ASIROM, ASTRA și CAROM.
Principalii asiguratori din România sunt: Allianz-Țiriac, Omniasig Vig, Astra Asigurări, Groupama Asigurări și ING Asigurări de viață.
Allianz–Țiriac Asigurări S.A. este subsidiara românească a grupului Allianz. Allianz–Țiriac Asigurări S.A. este compania numărul unu pe piața românească a asigurărilor, deținând aproximativ o cincime din piață, la nivel consolidat, asigurări generale și de viață. Definitoriu pentru succesul Allianz–Țiriac Asigurări S.A. este echilibrul păstrat, în permanență, între ritmul de creștere, siguranță financiară și profitabilitate.
Pe întreaga perioadă a ultimilor cinci ani financiari, creșterea medie a afacerilor Allianz–Țiriac Asigurări S.A. a fost superioară ritmului de creștere a pieței. În același interval de timp compania a dovedit, de asemenea, capacitatea de a derula în mod constant o activitate profitabilă. Nu în ultimul rând, menținerea la niveluri superioare a tuturor indicatorilor care exprimă gradul de siguranță financiară, a reprezentat garanția unei creșteri sănătoase a afacerii.
Diversificarea progresivă a gamei de produse în concordanță cu nevoile clienților și adaptarea lor la tendințele cererii, au reprezentat elemente de strategie ce au avut, de asemenea, o contribuție importantă la accelerarea dezvoltării afacerilor Allianz–Țiriac Asigurări S.A.
Printre tipurile de asigurări oferite clienților putem enumera: asigurări de viață, de căsătorii și naștere, asigurări unit-linked, asigurări de capitalizare, asigurări de sănătate, asigurări de mijloace de transport terestru, asigurări de mijloace de transport aerian, asigurări de mijloace de transport naval, asigurări de bunuri în tranzit, asigurări de incendiu și calamități naturale, alte asigurări de daune la proprietăți, asigurări de răspundere civilă pentru autovehicule, asigurări de răspundere civilă pentru mijloace de transport aerian, asigurări de răspundere civilă pentru mijloace de transport naval, asigurări de răspundere civilă generală, asigurări de asistență turistică.
OMNIASIG Vienna Insurance Group este prezentă pe piața asigurărilor din România încă din 1995. Cota de piață, portofoliul de clienți și produse, garanția serviciilor de despăgubire, confirmă poziția de top pe care OMNIASIG VIG o ocupă astăzi în România.
Prin produsele lor se asigură ca cele mai importante lucruri din viața clienților lor, sănătatea, familia, proprietățile și afacerile lor beneficiază de cea mai bună și mai completă acoperire prin asigurare care există.
Produsele de asigurări oferite clienților sunt: asigurări de accidente și boală, asigurări de mijloace de transport feroviar, asigurări de mijloace de transport terestru, asigurări de mijloace de transport aerian, asigurări de mijloace de transport naval, asigurări de bunuri în tranzit, asigurări de incendiu și calamități naturale. alte asigurări de daune la proprietăți, asigurări de răspundere civilă pentru autovehicule, asigurări de răspundere civilă pentru mijloace de transport aerian, asigurări de răspundere civilă pentru mijloace de transport naval, asigurări de răspundere civilă generală, asigurări de credite și garanții, asigurări de pierderi financiare, asigurări de asistență turistică.
Groupama Asigurări este parte a unui grup internațional de asigurări și servicii financiare din Europa, o companie fondată din mutualism și clădită pe conceptul de parteneriat.
Grupul, având o tradiție de peste 100 de ani în Franța, a pătruns progresiv pe piața românească în perioada 2007 – 2008, prin achiziționarea a trei companii locale de asigurări: Asiban, BT Asigurări și OTP Asigurări.
Strategia companiei este gândită în spiritul valorilor fundamentale care ghidează întreaga activitate în România: responsabilitate, solidaritate si proximitate. Proximitate atât umană, cât și geografică, aceasta determinând capacitatea grupului de a oferi clienților răspunsuri concrete și adaptate nevoilor lor, responsabilitate – reprezintă angajamentul tuturor în cadrul Grupului pentru satisfacerea nevoilor clienților, garanția performanțelor proprii, pe care o demonstrează prin acțiunile lor de prevenire a riscurilor și solidaritate economică și socială în același timp, aceasta fiind unul dintre componentele fundamentale, istorice, ale Grupului.
Începand cu anul 2013, eforturile Grupului vizează asigurarea nivelului de profitabilitate durabilă și câstigarea poziției de asigurator, angajator și partener preferat, în România.
Printre tipurile de asigurări oferite clienților putem enumera: asigurări de viață clasice, asigurări de capitalizare, asigurări de accidente și boală, asigurări de mijloace de transport terestru, asigurări de bunuri în tranzit, asigurări de incendiu și calamități naturale, asigurări de răspundere civilă pentru autovehicule, asigurări de răspundere civilă generală, asigurări de pierderi financiare, asigurări de asistență turistică.
ING – Asigurări de viață se află printre cei mai importanți participanți pe piața financiară din Europa și este unul dintre cei mai importanți furnizori mondiali de servicii financiare integrate, combinând serviciile bancare, de asigurări și de management al investițiilor. În Olanda, ING- Asigurări de viață este liderul de piață în domeniile asigurărilor de viață și pensiilor private, precum și în sectorul transferurilor de fonduri. ING- Asigurări de viață ocupă de asemenea un loc important și pe piața asigurărilor non-viață, a serviciilor bancare pentru persoane fizice și juridice și pe piața investițiilor în proprietăți, a dezvoltării și finanțării acestora.
Asirom, înființată în anul 1991, este compania de asigurări tradițională a românilor, oferindu-le acestora siguranța și confortul de care au nevoie, definind permanent tendințele pieței locale a asigurărilor. În anul 2007, compania a fost preluată de Vienna Insurance Group, de la fostul proprietar, Interagro, lucru care a adus beneficii de imagine notabile pentru companie. Din acest an ASIROM face parte din grupul celor 40 de companii din regiune care consolidează echipa VIG care este lider în asigurări atât în Austria, cât și în Europa Centrală și de Est, având o experiență de 190 de ani în domeniul asigurărilor.
Erste Group este un partener puternic al Vienna Insurance Group. Mai mult, acesta funcționează independent, are aceleași valori și urmează o strategie de creștere similară. Cele două companii beneficiază în mod egal de un acord de cooperare pe termen lung încheiat în 2008 cu privire la Austria și regiunea ECE. Erste Group distribuie asigurări VIG, în timp ce companiile VIG oferă Erste Group produse bancare. Acordul de cooperare a oferit Vienna Insurance Group accesul la o rețea bancară de distribuție bine stabilită.
Dacă la începutul anului 2014, cele mai pesimiste previziuni cu privire la evoluția pieței de asigurări din România realizate în cadrul întâlnirii XPRIMM Forecast Meeting 2014 indicau o stagnare a afacerilor comparativ cu anul 2013, cele mai recente cifre oficiale (de la jumătatea lui 2014), arată scăderi semnificative atât pe segmentul asigurărilor generale, cât și pe cel life.
Decalajul dintre evoluția economică și cea a pieței de asigurări a fost unul pregnant anul trecut, astfel că piața de asigurări a scăzut cu circa 6,8% în prima jumătate a anului (conform ASF), iar pentru primele nouă luni are o depreciere estimată la 6,6% (în euro), până la 1,32 miliarde euro.
Deși estimările arătau pentru piața de asigurări de viață cel mult o stagnare, conform Autorității de Supraveghere Financiară scăderea la 6 luni a fost de 10%. De asemenea, în cazul asigurărilor generale, atât oferta de produse a asiguratorilor, cât și cereea redusă din partea clienților au dus la o scădere la 9 luni de 4,13% (conform INSURANCE Profile).
Pentru 2014, specialiștii estimau o creștere a afacerilor cu RCA, ceea ce s-a și întâmplat, după primele nouă luni subscrierile pe RCA crescând cu 11%, în timp ce prima medie anualizată urcase de la 512 lei (sept. 2013), până la 515 lei (sept. 2014).
De asemenea, specialiștii estimaseră ca brokerii să intermedieze un volum mai mare din asigurările vândute în România, fapt confirmat anul trecut, când, la 9 luni, aceștia generau 56% dintre afacerile asiguratorilor români (conform INSURANCE Profile).
Toate cele prezentate mai sus ne indică faptul că piața de asigurări a avut o evoluție sub așteptări în anul 2014.
Din analiza datelor pentru anul 2014 rezultă un volum al primelor brute subscrise pentru cele două categorii de asigurare de 8.094.442.855 lei, înregistrându-se o scădere cu 0,34% față de anul 2013 (8.122.446.891 lei).
Evoluția numărului de societăți de asigurări în perioada 2012 – 2014 se prezintă astfel:
Tabelul nr. 2.1 – Evoluția numărului de societăți de asigurări în perioada 2012-2014
Figura nr. 2.1 – Evoluția numărului de societăți de asigurări în perioada 2012-2014
Situația primelor 5 societăți de asigurare, în funcție de cota de piață deținută pentru anul 2014, se prezintă după cum urmează:
Tabelul nr. 2.2 Clasamentul societăți de asigurări în funcție de cota de piață în 2014
Figura nr. 2.2. Clasamentul societăților de asigurare în funcție de cota de piață
deținută în 2014
Pentru categoria asigurărilor generale topul primelor 5 societăți de asigurare, în funcție de primele brute subscrise pentru această categorie de asigurări este prezentat în tabelul următor.
Tabelul nr. 2.3. Clasamentul societăților de asigurări generale,
în funcție de cota de piață deținută în 2014
Figura nr. 2.3. Clasamentul societăților de asigurări generale,
în funcție de cota de piață deținută în 2014
Asigurările de viață, în valoare de 1.641.984.911 lei, reprezintă 20,29% din totalul primelor brute subscrise în piața asigurărilor și sunt în creștere cu 0,47% față de anul 2013.
Pentru categoria asigurărilor de viață, cota de piață a primelor 5 societăți de asigurare, în funcție de primele brute subscrise pentru această categorie de asigurări este prezentată în tabelul următor.
Tabelul 2.4. Clasamentul societăților de asigurări de viață,
în funcție de cota de piață deținută în 2014
Figura nr. 2.4. Clasamentul societăților de asigurări de viață,
în funcție de cota de piață deținută în 2014
În anul 2014, societățile de asigurare au raportat indemnizații brute plătite, cumulat pentru cele două categorii de asigurări, în sumă de 4.844.859.161 lei, înregistrând o scădere cu 2,78% față de anul 2013 (4.983.199.308 lei).
Din valoarea totală a indemnizațiilor brute plătite:
4.027.851.470 lei sunt aferente contractelor de asigurări generale (83,14%), înregistrând o scădere de 4,49% față de anul 2013 (4.217.170.541 lei);
817.007.691 lei sunt sume plătite pentru indemnizații brute, maturități și răscumpărări plătite de asigurători aferente asigurărilor de viață, înregistrând o creștere de 6,65% față de anul 2013 (766.028.767 lei).
Situația indemnizațiilor brute plătite pentru cele două categorii de asigurare este prezentată în tabelul următor.
Tabelul 2.5. Situația indemnizațiilor brute plătite pentru asigurările generale și de viață
În tabelul de mai jos este prezentat un clasament al asigurătorilor care au raportat cele mai mari sume reprezentând indemnizații brute plătite la 31.12.2014 pentru categoria asigurărilor generale.
Tabelul 2.6. Calasamentul societăților de asigurări generale,
în funcție de indemnizațiile brute plătite
Figura nr. 2.5. Clasamentul societăților de asigurări generale,
în funcție de indemnizațiile brute plătite
Pentru categoria asigurări de viață au fost plătite, în anul 2014, indemnizații brute, maturități și răscumpărări în sumă de 817.007.691 lei, în creștere cu 6,65% față de anul 2013 (766.028.767 lei).
La data de 31.12.2014, pentru categoria asigurărilor de viață, topul primelor 5 societăți de asigurare în funcție de volumul indemnizațiilor brute, maturităților și al răscumpărărilor plătite se prezintă astfel:
Tabelul 2.7. Topul primelor societăți de asigurare în funcție de volumul indemnizațiilor brute, maturităților și al răscumpărărilor plătite
Figura nr. 2.6. Primele societăți de asigurări, în funcție de volumul indemnizațiilor brute, maturităților și al răscumpărărilor plătite
2.2. Evoluția financiară a firmelor de referință în domeniul asigurărilor din românia în perioada 2011 – 2014
Piața asigurărilor de credite este dominată de companii care dețineau la sfârșitul anului 2013 peste 92.16% din subscrierile de pe acestă clasă. Cele mai multe prime au fost subscrise Garanta, un jucător de talie medie, care a întregistrat subscrieri de 25 milioane de lei în primele nouă luni, în timp ce pe locul secund se poziționează Groupama care a vândut polițe în valoare de 22 milioane de lei. Asigurările atașate creditelor sunt vândute în principal prin intermediul băncilor (sistemul bancassurance).
Valoarea primelor brute subscrise în anul 2013 de către cele trei societăți de asigurare a fost de 1.695.659.768 lei (asigurări viață și non viață cumulat), în scădere cu cu 102.060.319 lei față de 2012, respectiv o scădere de 6,01%. Dintre acestea, 1.551.826.387 lei au fost pentru asigurări non-viață.
Tabel 2.8. Cota de piață a societăților de asigurare în funcție de primele brute subscrise (lei) în anul 2013
Tabel 2.9. Analiza comparativă a societăților de asigurare în funcție de total prime brute subscrise, în perioada 2011 – 2013
Figura nr. 2.7. Cota de piață a societăților de asigurare în funcție de total prime brute subscrise
Tabel 2.10. Analiza comparativă a primelor brute subscrise din asigurări de credite și garanții în perioada 2011 – 2013
Figura nr. 2.8. Analiza comparativă a primelor brute subscrise din
asigurări de credite și garanții
Asigurările de credit, altădată o importantă sursă de venituri pentru companii, aproape că au dispărut de pe piață. Explozia restanțelor a determinat nu doar o creștere substanțială a plăților către bănci, ci și scăderea drastică a apetitului asigurătorilor pentru vânzarea acestui produs. În urma analizei se poate observa faptul că doar Allianz-Țiriac, după ce în 2012 și-a dublat aproape subscrierile din clasele de asigurări de credite și garanții le-a menținut ca și pondere și în aul 2013, pe când Garanta și Groupama, au scăzut cu mai bine de jumătate subscrierile la această catogorie de asigurări.
Primele brute subscrise arată deci o scădere abruptă față de perioada de început a crizei economice, când vorbeam despre sute de milioane de lei venite din vânzarea acestui produs, în acest moment asigurarea de credit, care a devenit un produs total neprofitabil odată cu explozia restanțelor către bănci, fiind pe cale de dispariție.
Tabel 2.11. Analiza comparativă a primelor brute subscrise din asigurări de pierderi financiare, în perioada 2011 – 2013
Figura nr. 2.9. Analiza comparativă a primelor brute subscrise din
asigurări de pierderi financiare
În urma analizei se poate observa faptul că deși în 2013 Garanta a avut o mică scădere a subscrierilor pe această clasă de asigurări,celelalte două firme, Allianz-Țiriac și Groupama au menținut trendul ascendent cu fiecare an. La sfârșitul anului 2013, cele trei firma analizate au ajuns să dețină împreună 79,23% din cota de piață pe calsa de asigurări de pierderi financiare.
Despăgubirile plătite în 2013 au avut o valoare de 4.545.123.441 lei, din care 4.217.170.526 lei pentru asigurările non viață și 327.952.915 lei pentru asigurările de viață. Valoarea totală este în sădere față de 4.753.573.042 lei plătite în 2012, respectiv o scădere de 4,39 %.
Tabel 2.12. Analiza comparativă a indemnizațiilor brute plătite pentru asigurări generale, în perioada 2011 – 2013
Figura nr. 2.10. Analiza comparativă a indemnizațiilor brute plătite pentru
asigurări generale
Chiar dacă au avut o creștere constantă a primelor subscrise la asigurările generale, se poate observa în cazul Allianz-Țiriac și Garant o scădere constantă a indemnizațiilor brute plătite, lucru care se poate observa și în cazul Groupama pentru anul 2013, în care indemnizațiile brute plătite au scăzut nu doar față de anul 2012 ci și chiar față de anul 2011.
Tabel 2.13. Analiza comparativă a indemnizațiilor brute plătite pentru clasele de asigurări de credite și garanții și asigurări de pierderi financiare, în perioada 2011 – 2013
Figura nr. 2.11. Evoluția indemnizațiilor brute plătite pentru clasa de
asigurări de credite și garanții
Se poate observa că pentru toate 3 firmele analizate, anul 2012 a fost anul cu cele mai mari indemnizații brute plătite la clasa de asigurări de credite și garanții, acest fiind de altfel primul an în care persoanele fizice care au achiziționat astfel de asigurări au ajuns în situația de a le activa prin neplata creditului.
Figura nr. 2.12. Evoluția indemnizațiilor brute plătite pentru clasa de
asigurări de piredere financiară
Activele totale ale societăților de asigurare se ridicau la sfârșitul anului 2013 la o valoare de 18.357.707.937 lei, în scădere cu 3.18 % față de 2012.
Tabel 2.14. Ponderea în total piață în funcție de activele deținute, în perioada 2011 – 2013
Figura nr. 2.13. Evoluția ponderii în total piață în funcție de activele deținute
Valoarea activelor companiei Allianz-Țiriac este în creștere constantă în cei 3 ani analizați, chiar dacă ponderea în piață a fost în 2012 în scădere, în timp ce companiile Garanta și Groupama, au avut un trend constant descendent al valorii totale a activelor, atât din punct de vedere valoric cât și din punct de vedere al ponderii totale pe piața asigurărilor.
Tabel 2.15. Având în vedere primele încasate și despăgubirile plătite în cursul anului 2013, situația se prezintă astfel:
Rata daunei este unul dintre cei mai importanți indicatori utilizați în aprecierea activității unei societăți de asigurare. Este important de remarcat faptul că, cu cât rata daunei înregistrează valori mai mici decât 100, cu atât situația financiară este mai favorabilă pentru asigurator.
În ceea ce privește cele trei clase de asigurări pentru cei trei actori de pe piața de asigurări analizați, situația acestora se prezintă astfel:
Tabel 2.16. Situație indicatori pentru clasele XIV, XV și XVI, pe perioada 2011 – 2013
Tabel 2.17. Evoluția ratei daunei, pe perioada 2011 – 2013
Figura nr. 2.14. Evoluția ratei daunei, pe perioada 2011 – 2013
Se poate observa faptul că în ultimii trei ani, cele trei firme au avut în general un trend descendent, ceea ce înseamnă că evoluția lor financiară este cu fiecare an mai bună.
2.3. Tipologia produselor de asigurare cu aplicabilitate in domeniul bancar
Activitatea comercială este permanent supusă la diverse riscuri, anual poate sute de mii de companii din întreaga lume dând faliment și rămânând cu datorii mari față de parteneri. În foarte multe cazuri motivul îl reprezintă insolvabilitatea cumpărătorilor lor, făcând imposibilă recuperarea sumelor respective, acest lucru revărsându-se și asupra altora. Deși pericolul de a nu încasa de la cumpărători contravaloarea mărfii vândute sau a serviciilor prestate, majoritatea comercianților nu se protejează la încheierea și derularea tranzacțiilor comerciale. În perioada actuală, când vorbim despre piețele internaționale, incertitudinea capătă noi valențe și forme de manifestare. În mediul de afaceri puternic concurențial, succesul este în mare măsură condiționat de solvabilitatea clienților, în mod deosebit în perioadele de recesiune, chiar supraviețuire este determinată de aceeași cauză.
Dacă în trecut se putea vorbi de afaceri inițiate sau derulate pe banii proprii, astăzi persoanele fizice, companiile și chiar țările apelează la credite derulând tranzacții sau investiții folosind credite, fapt ce explică în mare măsură chiar dezvoltarea economică însăși, astfel încât obținerea unor venituri în viitor contează mai mult decât actuala siguranță financiară.
Deoarece, chiar dacă în primul rând creditul înseamnă încredere, este necesară o formă de protecție a creditorilor și aceasta se face prin asigurările de prierderi financiare.
Asigurările legate de activitatea comercială influențată de conjunctura economică și de posibilitatea cumpărătorului de a-și achita obligațiile de plată la scadență, sunt cunoscute sub denumirea de asigurare ale riscurilor financiare și politice. Denumirea provine de la faptul că sunt acoperite pierderile de bani și nu daunele materiale sau răspunderea. Datorită caracteristicilor riscurilor și metodelor specifice de evaluare, aceste tipuri de asigurări nu fac parte de obicei din obiectul de activitate al societății de asigurare obișnuite, ci sunt practicate de societăți de specialitate.
Asigurarea financiară (financial insurances) reprezintă o formă relativ nouă de asigurare apărută ca o consecință a procesului de îngustare a distincției dintre instituțiile financiare și cele de asigurări, prin noul concept asiguratul eliminând riscurile de pierderi financiare din activitatea sa prin transferarea lor către asigurator și face parte din sfera asigurărilor de bunuri.
Riscul financiar care stă la baza acestor asigurări reprezintă prejudiciul financiar ce poate apărea din cauze cum pot fi:
comerciale: se manifestă în tranzacțiile interne și internaționale, si reprezintă deteriorarea situației financiare a cumpărătorului, astfel încât acesta ajunge în starea de imposibilitate de a plăti furnizorului suma datorată la scadență;
generate de calamități naturale: sunt imprevizibile și se manifesta prin fenomene naturale, cutremur, inundație, alunecare de teren, furtună, ciclon, erupție vulcanică, etc., care pun cumpărătorul în imposibilitatea de a plăti furnizorului datoria;
monetare: se manifestă în cazul unor tranzacții comerciale internaționale sau a creditelor în valută și se referă la riscul valutar, riscul creșterii costului de fabricație în cazul unui export, riscul fluctuării ratei dobânzii, care pun în imposibilitate debitorul de a mai susține plățile;
politice: evenimente social-politice, independente de voința sau solvabilitatea debitorului, care îl împiedică să-și onoreze obligațiile de plată față de furnizor (război, greve).
Asigurările de credite, asigurările de garanții și asigurările de riscuri financiare fac parte din marea categorie a asigurărilor generale și sunt reglementate de Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supraveghere a asigurărilor.
Cele trei clase de asigurări au un pronunțat caracter comercial, derivat din legătura strânsă cu activitatea comercială și financiar-bancară.
Fiecare dintre cele trei forme de asigurare alcătuiesc câte o clasă distinctă de asigurări, cu riscuri proprii de acoperire.
Astfel, asigurările de credite alcătuiesc clasa a paisprezecea din asigurările generale și acoperă următoarele riscuri:
insolvabilitate
credit de export
vânzare în rate
credit ipotecar
credit agricol.
Asigurările de garanții formează clasa a cincisprezecea și acoperă următoarele tipuri de garanții: directe și indirecte.
Asigurările de pierderi financiare constituie grupa a șaisprezecea a asigurărilor generale și acoperă:
riscurile de șomaj;
insuficiența veniturilor;
pierderi datorate condițiilor meteorologice nefavorabile;
nerealizarea beneficiilor; riscurile aferente cheltuielilor curente;
cheltuielile comerciale neprevăzute;
deprecierea valorii de piață;
pierderile de rentă sau alte venituri similare;
pierderile comerciale indirecte, altele decât cele menționate anterior;
pierderile financiare necomerciale;
alte pierderi financiare, conform clauzelor contractelor de asigurare.
Noțiunea de credit are două sensuri:
unul în dreptul comercial, care reprezintă perioada de timp lăsată de către creditor debitorului pentru a-și executa obligația.
unul specific activității financiar-bancare, unde creditul reprezintă orice angajament de punere la dispoziție sau acordarea unei sume de bani ori prelungirea scadenței unei datorii în schimbul obligației debitorului la rambursarea sumei respective, precum și la plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă. Acest tip de credite au ca titulari exclusiv instituțiile de credit și instituțiile financiare nebancare, și se manifestă în general în contractul de împrumut se sume de bani.
În clasa de asigurări de credite se poate observa clar faptul că riscurile asociate ambelor tipuri de credite sunt cuprinse.
Asigurarea creditelor financiar-bancare
Așa cum am arătat în cele ce preced, acest tip de asigurare se aplică strict asiguraților de tipul instituțiilor financiar bancare: bănci comerciale, bănci de economii, societăți financiare, care vor încasa indemnizația de asigurare, ele acoperind creditele acordate persoanelor juridice sau fizice, pentru că asupra lor planează riscurile ca urmare a incapacității de plată și/sau insolvabilității certe și dovedită prin acte.
O poliță de asigurare a creditului financiar-bancar va fi operabilă în momentul în care creditul acordat nu a fost rambursat la scadența stabilită în contractul de credit. Din acest punct de vedere asigurarea creditelor financiar-bancare poate fi: la prima cerere sau condiționată.
Cauzele pentru care debitorul nu își îndeplinește obligația de restituire a creditelor și a dobânzilor pot fi multiple: insolvabilitate totală sau parțială, insolvență prezumată sau declarată: lipsă vremelnică de lichidități; diferite acte care perturbă activitatea debitorului: greve, controale, amenzi, sechestrarea bunurilor, suspendarea activității etc. în asigurarea condiționată a creditului nu este suficientă ajungerea creanței la scadență și ne-executarea sa de către debitor, ci trebuie îndeplinită și cauza neplății, care poate fi una dintre cele menționate.
Asigurarea creditelor garantate
Așa cum am prezentat deja, din clasa asigurărilor de credite financiar-bancare face parte și creditul ipotecar, care este un credit garantat cu ipotecă asupra terenului și/sau a construcției de pe acesta. În aceași categorie sunt și creditele pentru investiții imobiliare, care sunt creditele acordate pentru cumpărarea locuințelor, extinderea, îmbunătățirea, repararea etc. a imobilelor, în care de asemenea se instituie o ipotecă asupra imobilelor supuse investițiilor în favoarea creditorului.
Specific acestor asigurări este faptul că, în cazul producerii cazului asigurat, odată cu plata indemnizației de asigurare, asiguratorul preia dreptul asiguratului în vederea valorificării garanțiilor constituite.
Asigurarea de garanții directe și indirecte
În cazul anumitor credite legiuitorul impune împrumutatului încheierea unui contract de asigurare asupra bunurilor cu care s-a garantat creditul acordat. În această categorie intră creditele ipotecare pentru investiții imobiliare, în care persoana creditată are obligația să asigure bunurile ipotecate. Acest tip de asigurare este un accesoriu al principalului, adică a obligației pe care o garantează.
Ca și în cazul asigurării creditului, după plata despăgubirii, asigurătorul preia drepturile girantului, urmărindu-l pentru recuperarea creanței pe debitorul principal.
Asigurările de garanții au apărut ca o alternativă la scrisorile de garanție bancare emise de către instituțiile bancare. La nivel internațional, se practică două tipuri de instrumente de garantare:
garanții necondiționate (emise sub forma „scrisorilor de garanții bancare” emise de către bănci)
garanții condiționate (emise de către societățile de asigurare)
Asigurarea de pierderi financiare
Spre deosebire de asigurarea de credite și asigurarea de garanții, care sunt asigurări la valoarea nominală a creanțelor, asigurarea împotriva riscului de pierderi financiare trebuie să acopere paguba efectivă și beneficiul nerealizat, incluzându-se și cheltuielile generale, precum și cele decurgând direct sau indirect din producerea riscului asigurat, indemnizația de asigurare acoperind și profiturile sau beneficiile nerealizate, inclusiv cheltuielile făcute pentru evitarea sau limitarea riscurilor.
Asigurarea de viață
Asigurările de viață sunt produse financiare oferite spre protecție și asigurările de viață cu acumulare de capital.
Asigurarea de viață pentru ipotecă este o asigurare de viață încheiată de debitor, la cererea creditorului (banca, spre exemplu), în cazurile în care debitorul dorește să achiziționeze un teren sau o locuință. Odată cu această asigurare, creditorul se asigură că în cazul decesului asiguratului va încasa suma asigurata pentru a recupera valoarea ratelor datorate. Cea mai cunoscută asigurare pentru ipotecă este o asigurare temporară de capital pentru risc de deces, suma asigurată fiind permanent egală cu soldul creditului, durata ei de valabilitate fiind aceeași cu perioada de rambursare a creditului.
Companiile care oferă produse de asigurări de credite și garanții, care au ca obiect acoperirea riscurilor de insolvabilitate generală, de credit de export, de vânzare în rate, de credit ipotecar, de credit agricol, precum și de garanții directe sau indirecte sunt: ASIROM VIG, ASTRA Asigurari – sub administrare speciala, ABC Asigurari Reasigurari, EUROINS Romania, BCR Asigurari, CARPATICA Asig, CertAsig, GRAWE Romania, CITY Insurance, OMNIASIG VIG, DELTA ADDENDUM (autorizatie de functionare retrasa), Eurolife ERB Asigurari Generale, LIG INSURANCE, EximAsig Romania
Piața locală a asigurărilor de credite a rămas subdezvoltată, ponderea acestei clase de asigurare în totalul industriei fiind de aproximativ 0.82% în 2013, potrivit Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).
Asigurările de credit, altădată o importantă sursă de venituri pentru companii, aproape că au dispărut de pe piață. Explozia restanțelor a determinat nu doar o creștere substanțială a plăților către bănci, ci și scăderea drastică a apetitului asiguratorilor pentru vânzarea acestui produs. Practic, în acest moment, doar câteva societăți mai vând asigurări pentru credite, cele mai importante 3 firme fiind: Garanta, Groupama și Allianz Țiriac.
Și pentru clasa asigurărilor de garanții, deși primii 3 jucători sunt LIG Insurance, ONIX Asigurări și Forte Asigurări-Reasigurări, vom analiza tot firmele Garanta, Groupama și Allianz Țiriac, cele 3 firme deținând la sfârșitul anului 2013 o pondere de doar 1.83%,.
În clasa asigurărilor de pierderi financiare, cele 3 firme dețineau la sfârșitul anului 2013 o pondere de doar 79.23%, ele fiind din nou, ca și în cazul asigurărilor de credite principalii actori ai pieței de asigurări.
GARANTA Asigurări a fost înființată în octombrie 1997, având ca principal acționar firma elenă de asigurări Ethniki ca initiativă a unor importante instituții financiare și bancare de a investi pe piața românească de asigurări. Este membră a Grupului financiar “National Bank of Greece”. Este o companie dinamică a cărei principală preocupare este grija față de client, oferind produse moderne și servicii de calitate care satisfac cele mai variate nevoi de asigurare ale clienților săi, față de care angajamentul compaiei este unul pe termen lung.
Valoarea totală a primelor brute subscrise de către GARANTA Asigurări în anul 2013 a fost de 52.285.272 lei ceea ce reprezintă o scădere cu 40.5% comparativ cu rezultatele anului 2012.
Cea mai mare pondere în portofoliul asiguratorului este deținută de clasa asigurărilor de credite și garanții (aproape 49%).
Câteva asigurări din portofoliul Garanta Asigurări:
Asigurarea riscului de neplată a ratelor de leasing la contractele de credit – acoperă riscul de neplată din partea utilizatorilor a ratelor de leasing și a valorii reziduale aferente contractelor de leasing.
Asigurarea pentru pierderea involuntară a locului de muncă a titularilor de credite fără garanții – care acoperă încetarea contractului de muncă al persoanei asigurate prin decizia unilaterală a angajatorului, din motive neimputabile angajatului, eveniment la apariția căruia GARANTA se obligă să plătească indemnizația de asigurare.
Asigurarea pentru invaliditatea totală și temporară a titularilor de credite fără garanții imobiliare – este asigurată persoana care a beneficiat de credit pentru cazul în care apare invaliditatea totală și temporară provenită ca urmare a unui accident, pe toată durata de valabilitate a poliței de asigurare.
Asigurarea de viață a titularilor de credite fără garanții imobiliare – prin care este asigurat decesul beneficiarului provenit ca urmare a unei boli sau a unui accident, pe durata de valabilitate a poliței de asigurare.
Pachetul "Home Prudent" pus la dispoziție de Banca Românească și Garanta Asigurări care este un produs de asigurare complet, care oferă siguranța și confort pe toata durata creditului, prin protejarea atât a imobilului cât și a familie în cazul decesului beneficiarului poliței.
GROUPAMA Asigurări subsidiara locală a grupului francez cu același nume, a intrat pe piața românească în 2007, după ce a achiziționat pentru suma de 100 mil. euro divizia de asigurări a Băncii Transilvania. Un an mai târziu grupul a cumpărat și Asiban, iar cele două entități achiziționate au fuzionat în 2009 sub brandul Groupama.
Groupama Asigurări a încheiat anul 2014 cu un rezultat bun, în linie cu obiectivele anuale stabilite. La bilanțul finalului de an, rezultatele indică o creștere a primelor brute subscrise cu 3,56% până la valoarea de 581 milioane lei, cu excepția asigurărilor RCA și Riscuri Financiare. În 2014, reducerea voluntară a expunerii pe RCA și Riscuri Financiare a generat o scădere a primelor totale subscrise cu 0,98%.
Valoarea totală a primelor brute subscrise de către Groupama Asigurări în anul 2013 a fost de 675.478.631 lei ceea ce reprezintă o scădere cu 11.19% comparativ cu rezultatele anului 2012.
Pondere claselor de asigurărilor de credite și garanții în portofoliul Groupama este de aproape 3.45%.
Asigurări atașate creditelor oferite de Groupama, în colaborare cu Banca Transilvania sunt:
incapacitatea temporară de muncă datorită unui accident
deces ca urmare a unui accident
invaliditate parțială sau totală ca urmare a unui accident
intervenție chirurgicală ca urmare a unui accident
spitalizare ca urmare a unui accident
scutire de la plata primelor de asigurare.
Asigurarea de protecție în caz de deces cu suma asigurată decrescătoare – asigurare care se atașează ca o garanție la contractarea unui credit bancar, soldul creditului, în cazul producerii evenimentului nedorit, fiind acoperit prin asigurare, iar durata plății primelor de asigurare este mai mică decât durata totală a creditului.
Asigurări atașate la creditele garantate imobiliar, o asigurare a bunurilor depuse drept garanție.
Polița de asigurare obligatorie a locuinței;
Polița de asigurare complexă a gospodăriei – pentru persoane fizice;
Polița de asigurare incendiu- pentru persoanele juridice;
Polița de asigurare CASCO.
Produsul de Asigurare de Garanții oferit de Groupama Asigurări acoperă performanța obligațiilor contractuale pentru proiectele de construcții publice și private:
licitații (BID BOND) – asiguratul în principal și asigurătorul în subsidiar se angajează ferm să garanteze față de beneficiar îndeplinirea obligațiilor decurgând din oferta de participare la licitație
buna execuție a contractului (PERFORMANCE BOND) – prin care se garantează acordarea unei despăgubiri beneficiarului, în situația în care asiguratul se face vinovat de neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor referitoare la modul de utilizare și de returnare a avansului, în limita sumei asigurate
returnarea avansului (ADVANCE PAYMENT BOND) – asigurarea garantează acordarea unei despăgubiri beneficiarului, în limita sumei asigurate atunci când asiguratul se face vinovat de neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor stipulate în contractul de lucrări/ prestări servicii și sunt constatate anumite deficiențe, lipsuri, defecte ale lucrărilor.
perioada de întreținere / mentenanță (MAINTENANCE BOND) – garantează acordarea unei despăgubiri beneficiarului, când asiguratul se face vinovat de neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor privind întreținerea și remedierea eventualelor deficiențe tehnice post recepție, în perioada de garanție a lucrării, pentru care este răspunzător.
Bazele ALLIANZ-ȚIRIAC Asigurări au fost puse în 1994, odată cu înființarea societății Asigurări "Ion Țiriac" SA (ASIT). Integrarea, în anul 2000, a societății ASIT în grupul de asigurări german Allianz, a întărit poziția acesteia pe piața românească. Statutul de membru al unuia dintre cele mai importante grupuri financiare din lume a conferit companiei rezultate – Allianz-Țiriac Asigurari – un avantaj competițional sensibil, atât din perspectiva garantării stabilitații financiare, cât și în ceea ce privește angajamentul de a impune, pe termen lung, o marcă de prestigiu în România.
Allianz-Țiriac oferă o gamă completa de produse și servicii de protecție și planificare financiară, pe toate segmentele de asigurări – auto, bunuri, răspundere, viață, sănătate – dar și în domeniul administrării pensiilor private.
În prezent, portofoliul de asigurări al companiei are o structură diversificată, incluzând practic toate tipurile de produse de protecție și planificare financiară, din gama asigurărilor generale, asigurărilor de viață și sănătate. Pe termen mediu și lung, prioritatea Allianz-Țiriac este aceea de a deveni lider în preferințele clienților săi, prin produsele și serviciile de protecție și planificare pe care le oferă.
Asigurarea creditelor oferite de Allianz-Țiriac în colaborare cu Garanti Bank și Unicredit Țiriac Bank se referă la mai multe categorii de riscuri:
asigurarea riscului de neplată a ratelor de leasing și/sau a valorii reziduale la scadența contractuală
asigurarea pentru riscuri generale/avarii și furt a obiectului de leasing
Asigurarea riscurilor care decurg din contractele comerciale (de vânzare-cumpărare/ distribuție) cu plata la termen integral sau în rate: riscuri financiare constând în acoperirea pierderilor financiare pe care asiguratul le înregistrează ca urmare a nerecuperării totale sau parțiale a creanțelor, ca urmare a incapacității de plată sau a falimentului debitorilor sau riscuri generale a bunurilor ce fac obiectul contractelor respective.
Asigurarea riscurilor ce decurg din contractele de credit bancar și/sau comercial ce au ca destinație achiziționarea de către persoanele fizice a bunurilor casnice, a automobilelor sau locuințelor:
asigurarea riscului financiar constă în acoperirea riscului de nerambursare a creditului la termenul contractual
asigurarea pentru riscuri generale a bunurilor care fac obiectul creditului.
Produsele de asigurări de garanții Allianz – Țiriac se adresează firmelor cu sediul social în România, societăți de construcții și furnizori de echipamente industriale sau prestatori de servicii pentru domenii conexe construcțiilor. Tipuri de asigurări de garanții:
garanții de plată a creditului furnizor;
garanții pentru licitații;
garantarea plății avansurilor;
garantarea îndeplinirii obligațiilor contractuale.
CONCLUZII
Asigurările de credit, altădată o importantă sursă de venituri pentru companii, aproape că au dispărut de pe piață. Explozia restanțelor a determinat nu doar o creștere substanțială a plăților către bănci, ci și scăderea drastică a apetitului asigurătorilor pentru vânzarea acestui produs.
Asigurarea de credit nu este o poliță individuală. Deși băncile au vândut acest produs atașat fiecărui credit în parte, contractul era, în fapt, unul construit pentru portofolii de credite. Cu alte cuvinte, acest tip de asigurare nu funcționează ca un contract între client și bancă sau între client și societatea de asigurare, ci ca unul dintre bancă și asigurător. Chiar dacă polița este plătită de clienții care iau un credit, costul fiind de aproximativ 4% din valoarea respectivului împrumut, aceștia nu au nicio putere de decizie. Banca este cea care decide dacă trimite asigurătorului dosarul de daună, în cazul în care se înregistrează restanțe mai mari de trei luni.
Mai mult, chiar dacă banca decide să activeze respectiva poliță, clientul nu scapă neapărat de probleme. El va fi înregistrat oricum în baza de date a Biroului de Credit, fapt care îi limitează drastic accesul la împrumuturi. În plus, asigurătorul are posibilitatea de a acționa în justiție clientul restant pentru a-și recupera suma achitată către bancă. Nu în ultimul rând, dacă polița de asigurare acoperă doar suma împrumutată (principalul), clientul va fi nevoit să plătească diferența până la valoarea integrală a creditului adică, inclusiv dobânzile. Există pe piață două tipuri de asigurări de credit. Unele acoperă întreaga valoare a creditului, cu tot cu dobândă, iar altele asigură doar suma împrumutată adică principalul.
În perioada de boom, aproape toate băncile atașau la creditele de consum și o astfel de asigurare care, de obicei, era emisă de societăți afiliate grupului bancar ce acorda creditul.
În această perioadă, aceste asigurări erau vândute de către companii care, în majoritatea cazurilor, aveau ca acționar majoritar chiar instituțiile de credit, motiv pentru care până la debutul crizei s-au dovedit a fi o afacere înfloritoare.
După 2008, când situația economică s-a înrăutățit, asigurările de credit au fost lovite din două părți. În primul rând, primele brute subscrise au scăzut ca urmare a scăderii substanțiale a creditării, iar în al doilea rând plățile efectuate au crescut substanțial din cauza exploziei restanțelor. „O bună parte a daunelor pe care le-am plătit și pe care încă le mai plătim provin din asigurări ale creditelor date în perioada de boom. Este și normal, dacă ne uităm la ce nivel a ajuns acum creditarea“, spune reprezentantul unei companii de asigurări. Aceasta nu înseamnă însă că nu vor fi afectați indirect și viitorii clienți ai băncilor. Potrivit noului regulament BNR, împrumuturile de consum va trebui să fie acoperite cu garanții în proporție de 133% începând cu februarie 2012. În acest sens, BNR a introdus posibilitatea considerării unei asigurări drept garanție personală. Numai că, având în vedere rezultatele de până acum, o astfel de poliță va fi aproape imposibil de contractat fie din cauza ofertei reduse, fie din cauza costurilor care vor crește de la an la an.
După prima jumătate a anului 2014, firmele care încă mai vând asigurări de credit, înregistrau prime brute subscrise de puțin peste șase milioane de lei pe acest segment și plăți de 12 milioane de lei. Primele brute subscrise arată o scădere abruptă față de perioada de început a crizei economice, când vorbeam despre sute de milioane de lei venite din vânzarea acestui produs. De altfel, asigurarea de credit, care a devenit un produs total neprofitabil odată cu explozia restanțelor către bănci, este pe cale de dispariție.
Doar Garanta și, în măsură mai mică, Groupama și Allianz Țiriac Asigurări, mai sunt active pe această piață. Practic, după cum arată acum rezultatele, din explozia asigurărilor de credit nu a avut nimeni de câștigat. În primul rând, companiile care au vândut astfel de polițe au avut un câștig marginal sau chiar au pierdut, având în vedere raportul dintre vânzările de polițe și daunele plătite în ultimii ani. În al doilea rând, persoanele fizice care au achiziționat astfel de asigurări și care au ajuns în situația de a le activa (nemaiplătind creditul) sunt expuse, în continuare. Împrumutatul va fi înscris automat în Biroul de Credit, iar posibilitatea ca el să mai poată contracta în viitor un credit în România este limitată către zero.
Polițele de asigurare pentru credite sunt cele mai păguboase produse de asigurare, după cum arată raportul dintre primele brute subscrise și plățile efectuate. Este un produs chiar mai păgubos decât polița RCA. Dacă în cazul asigurării de răspundere civilă auto rata daunei, adică raportul dintre indemnizațiile brute plătite și primele brute încasate, era apropiat de 100% la jumătatea anului 2014, în cazul polițelor de asigurare de credit, acest indicator depășește 200%, ceea ce arată că plățile sunt de două ori mai mari decât primele brute subscrise. De altfel, acest produs nu a fost profitabil niciodată după debutul crizei economice, în 2009. Ultimul an cu o rată a daunei de sub 100% a fost 2010, când acest indicator era de 80%. Chiar și așa, dacă sunt adăugate cheltuielile de marketing și provizionare, rezultă o rată combinată a daunei de peste 100%, ceea ce arată că vânzarea acestei polițe nu a adus nici pierdere, nici profit.
B I B L I O G R A F I E
Alexa C., Asigurări și reasigurări în comerțul internațional, Ed. All Beck, București, 2006
Armeanu D., Asigurări de bunuri și persoane , Ed Economică, București, 2007
Bercea F., Asigurări și reasigurări , Editura Expert, București, 2006
Bistriceanu Gheorghe D., Sistemul asigurărilor din România, Editura Economică, București, 2000
Cistelecan L., Asigurări comerciale, Editura D. Cantemir, Tg Mureș, 1996
Ciurel V ., Asigurări și reasigurări- abordări teoretice și practici internaționale, Editura All Beck, București, 2000
Ciurel, V., Asigurări și reasigurări – O perspectivă globală, Editura Rentrop&Straton, 2011
Constantinescu D.A., Asigurări și reasigurări , Editura Naționala, București, 1998
Constantinescu D.A., Istoria asigurărilor în România , vol I și II, Ed. Naționala, București, 2003
Coșea M., Nastovici L., Evaluarea riscurilor, Ed. Lux Libris, Brașov, 1997
Cozorici A., Asigurări internaționale, Ed. Universității „Ștefan cel Mare”, Suceava
Dănulețiu D., “Asigurări comerciale”, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2007
Dănulețiu D.C., Dănulețiu A.E., “Asigurări și reasigurări”, Editura Aeternitas, Alba Iulia, 2010
Dolghi C., Piața de asigurări – perspective și realizări, Seria “Științe exacte și economice”, prezentat la 20.03.2008, disponibil pe studiamsu.eu
Duță C.V., Factori de risc în activitatea de asigurări în România, Papers of the Sibiu Alma Mater University Conference, Sixth Edition, 29–31 March 2012, Sibiu – Volume 2, disponibil pe http://www.uamsibiu.ro
Garbo V., Asigurări și reasigurări în România, Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2010
Garbo V., Piața de asigurări, Curs online, Universitatea Bogdan Vodă, Cluj Napoca, 2014
Ionesc R., Economia asigurărilor, Editura Universitară, București, 2012
Kicsi R., Cozorici A.,”Asigurări și reasigurări”, Curs pentru învățământ la distanță, Suceava, 2007
Minea E., Încheierea și interpretarea contractelor de asigurare , Editura C.H.Beck, București, 2006
Negru,T., Asigurări și reasigurări în economie , Editura CH BECK, București 2006
Novac L.E., Asigurări comerciale moderne , Editura C.H.Beck, București, 2007
Petrescu C., Marketing în asigurări, Editura Uranus, București, 2005
Popa M., Asigurări comerciale , Editura C.H.Beck, București, 2007
Tăbăraș, M., Legislația asigurărilor și a societăților de asigurări , Editura Wolters Kluwer, București 2007
Văduva M., Asigurări , Editura Mirton, Timișoara, 2005
Webografie
legeaz.net/dictionar-juridic/asigurari-credite-garantii-riscuri-financiare
www.1asig.ro/2014-un-an-sub-asteptarile-pietei-de-asigurari-articol-2,3,100-50655.htm
www.1asig.ro/Date-financiare-2,7.htm
www.asfromania.ro/publicatii/rapoarte-anuale/rapoarte-asf
www.asigurariledeviata.ro/asigurarea-pentru-ipoteca_27.html
www.asirom.ro/despre-noi.html
www.capital.ro/download?id=160198
www.capital.ro/restantele-la-credite-lovesc-si-piata-asigurarilor.html
www.curierulnational.ro/Finante%20Banci/2015-04-08/Groupama+Asigurari+a+incheiat +profitabil+pe+piata+din+Romania
www.omniasig.ro/despre-omniasig-vig.html
www.allianztiriac.ro/companie/Despre-Allianz-Tiriac
www.groupama.ro/despre-noi/groupama-asigurari
A N E X E
Listă tabele
Lista figurilor
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Comparativa a Produselor de Asigurari cu Sfera de Aplicabilitate In Domeniul Bancar (ID: 109157)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.