Analiza Cheltuielilor Publice In Romania

=== b2a802defa0fd962d91f1d732ae1de00755166e9_508721_1 ===

Universitatea din București

Facultatea de Administrație și Afaceri

Specializarea: Administrație Publică

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonatori științifici:

Asist. univ. dr. LEOVEANU VALENTIN

Conf. univ. dr. BRATU ANCA

Absolvent:

București

2016

Universitatea din București

Facultatea de Administrație și Afaceri

Specializarea: Administrație Publică

Analiza cheltuielilor publice in Romania

Coordonatori științifici:

Asist.univ.dr. LEOVEANU VALENTIN

Conf. univ. dr. BRATU ANCA

Absolvent:

București

2016

CUPRINS

Introducere……………………………………………………………………………………4
Cap. I Structura cheltuielilor publice în România……………………………5

Elaborarea, discutarea, aprobarea și execuția bugetului de stat………..5

Tipologia cheltuielilor publice la nivelul bugetului de stat…………….11

Tipologia bugetelor locale la nivelul bugetului de stat………………….14

Tipologia cheltuielilor publice la nivelul bugetului local………………19

Evoluția cheltuielilor publice în România……………………………………23

Cap. II Analiza cheltuielilor publice în România…………………………..26

2.1 Cheltuielile publice – definitii si trasaturi…………………………..26

2.2 Categorisirea cheltuilelilorpublice……………………………………..27

2.3 Factorii influentatori ai nivelului cheltuielilor publice………….29

2.4 Alocarea pe destinatii a bugetului statal……………………………..30

2.5 Analiza cheltuielilor publice in 2015 – 2016………………………32

Concluzii……………………………………………………………………………………..35

Bibliografie………………………………………………………………………………….36

Introducere

Pe lângă scopul academic pe care întreprinderea acestei lucrări îl are, teza prezentă poate fi la fel de bine adresabilă și unui lector nespecialist care intenționează să înțeleagă în profunzime cum influențează cheltuielile publice din România direcția economică spre care statul se îndreaptă, prin abordarea incursiunilor în domeniul cunoștințelor actuale ale științei, expuse în prezentul material.

Motivul optării pentru lucrarea “Analiza cheltuielilor publice în România” derivă în primă instanță, din dorința și nevoia personală de documentare în acest domeniu în vederea unei aprofundări a acestui subiect precum și în vederea unei orientări spre o profesie în domeniu. În instanță secundă, abordarea subiectului se bazează pe lipsa de lucrări cu tematică asemănătoare (cel puțin în perioada contemporană) motiv pentru care se vor accentua, în mod expres, specificitățile de ordin analitic ale analizei cheltuielilor publice în România în contextul economic al societății prezente.

Lucrarea de față expune două capitole dintre care unul teoretic și unul descriptiv al părții practice.

Primul capitol, încadrarea teoretică a analizei și a cheltuielilor publice în România, cuprinde cinci subcapitole: primul subcapitol implică chestiuni explicative legate de elaborarea, de discutarea, de aprobarea și de execuția bugetului de stat, cel de-al doilea subcapitol implică aspecte legate de tipologia cheltuielilor publice la nivelul bugetului de stat, în cel de-al treilea subcapitol este analizată tipologia bugetelor locale la nivelul bugetului de stat, al patrulea subcapitol presupune analiza tipologiei cheltuielilor publice la nivelul bugetului local iar în cel de-al cincilea subcapitol este expusă evoluția cheltuielilor publice în România.

Cel de-al doilea capitol, omonim lucrării, va reprezenta partea practică a tezei prezente și va cuprinde o analiză a raportului privind analiza portofoliului existent de proiecte de investiții publice ale ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat în perioada 01.01.2015 – 31.12.2015.

Finalmente, concluziile se vor regăsi în ultima parte a lucrării.

Cap. I Structura cheltuielilor publice în România

Elaborarea, discutarea, aprobarea și execuția bugetului de stat

Legea care decide principalele activități și termenele de întreprindere a acestora în procesul bugetar este cea a finanțelor publice și responsabilității bugetar – fiscale. Potrivit celui de-al 44-lea articol al Legii luată în calcul, ce decide termenele de întreprindere a principalelor activități în procesul de organizare și aprobare a bugetelor, activitățile și termenele limită primordiale în procesul de elaborare și aprobare a bugetelor se identifică în:

aprobarea de către Guvern a cadrului bugetar pe termen mediu, până la data de 1 mai

prezentarea de către Guvern, Parlamentului proiectului legii legată de limitele macrobugetare pe termen mediu și, în condițiile în care este nevoie, proiectului legii în ceea ce privește schimbarea ori completarea unor documente legislative, până la data de 1 iunie

prezentarea de către autoritățile bugetare independente a proiectelor bugetelor acestora pe anul ce urmează către examinare, Parlamentului, până la data de 1 iulie

adoptarea de către Parlament a legii legată de limitele macrobugetare pe termen mediu și, în condițiile în care este nevoie, schimbări și completări la legislație, ce reies din politica bugetar – fiscală pe anul ce urmează până la data de 15 iulie

adoptarea de către Parlament a bugetelor autorităților bugetare independente, până la data de 20 iulie

prezentarea de către Ministerul Finanțelor către Guvern a proiectelor legilor bugetare anuale, până la data de 15 septembrie

aprobarea și prezentarea de către Guvern, Parlamentului a proiectelor legilor bugetare anuale, până la data de 1 noiembrie

elaborarea și prezentarea de către autoritățile executive locale de nivelul al doilea, pe de o parte consiliilor locale a proiectelor bugetelor locale respective, până la data de 15 noiembrie, pe de altă parte autoritățile executive locale de nivelul întâi până la data de 20 noiembrie

adoptarea de către Parlament a legilor bugetare anuale, până la data de 1 decembrie

adoptarea de către consiliile locale de nivelul al doilea a bugetelor locale respective până la data de 5 decembrie, pe de o parte și adoptarea de către consiliile locale de nivelul întâi a bugetelor respective până la data de 10 decembrie.

Din punct de vedere schematic, stadiile primordiale în procesul de elaborare a bugetului pot fi remarcate în următoarea manieră:

Fig. 1.1.1 Etapele elaborării bugetului anual

Sursă: Setul metodologic privind elaborarea, aprobarea și modificarea bugetului, 2012, p. 16

Ulterior elaborării propunerilor de buget, acestea sunt examinate de către direcțiile finanțelor de ramură ale Ministerului Finanțelor, luând în calcul:

raportarea la prioritățile cuprinse în Cadrul Bugetar pe Termen Mediu și strategia sectorială de cheltuieli

respectarea solicitărilor stipulate în circulara anuală în ceea ce privește elaborarea proiectului bugetului statal

asumările puse drept fundament al estimărilor de cheltuieli și de venituri

analiza întreprinderii bugetului în anii precedenți pe de o parte în ceea ce privește cheltuielile, pe de altă parte în ceea ce privește veniturile.

Drept referință, în analiza propunerilor de buget se pot folosi următoarele elemente:

Tab. 1.1.1 Elementele analizei propunerilor de politici

Sursă: Setul metodologic privind elaborarea, aprobarea și modificarea bugetului, 2012, p. 118

Proiectul documentului Cadrului Bugetar pe Termen Mediu este elaborat de Ministerul Finanțelor într-un spațiu participativ prin implicarea altor participanți la procesul bugetar.

Ulterior consultării cu Grupul administrativ al Cadrului bugetar pe Termen Mediu proiectul omonim este expus Guvernului către aprobare în termenul prescris de calendarul bugetar.

În ceea ce privește conținutul, Cadrul Bugetar pe Termen Mediu presupune existența unor indicatori fundamentali identificabili în:

cadrul cheltuielilor ce cuprinde:

limitele cheltuielilor și resurselor bugetului statal

limitele de sector ale cheltuielilor, implicit transferurile interbugetare.

cadrul macroeconomic, componentă descriptivă a a conjuncturii macroeconomice ce cuprinde informații raportate la progresul indicatorilor economici primordiali pe termen mediu, ce au implicații în ceea ce privește bugetul

cadrul macrobugetar este exprimat în valoare nominală iar sub identitatea de pondere în Produsul Intern Brut, implică:

soldurile garanțiilor statale

cheltuielile, veniturile și componentele acestora

soldul datoriei de stat externă și internă

cheltuielile de personal și componentele acestora

politica bugetar – fiscală care implică:

analiza riscurilor bugetar – fiscale care pot afecta într-o manieră reprezentativă situația bugetar – fiscală

politica veniturilor implicit schimbările impozitelor și taxelor dar și politici legate de administrarea veniturilor

politica în spațiul datoriei de stat și de finanțare a deficitului bugetar

politica cheltuielilor implicit prioritățile decise pe fundamentul actelor de organizare strategică.

Elaborarea, execuția și verificarea bugetară se întreprind concordant cu prevederile constituționale și cu prevederile dreptului bugetar și, ulterior, cu măsurile luate de puterea executivă și de cea legislativă în materie bugetară.

Execuția bugetului de stat rezidă în încasarea veniturilor și realizarea cheltuielilor aprobate de Parlament.

Dintre instituțiile specializate în a răspunde propriu-zis de întreprinderea execuției bugetare fac parte:

compartimentele de specialitate din unitățile administrativ – teritoriale legate de bugetele locale

Ministerul Finanțelor Publice alături de unitățile sale din teritoriu referitoare la bugetul de stat

Ministerul Muncii alături de unitățile sale teritoriale prin raportare la bugetul asigurărilor sociale statale.

Sub egida unui caracter exclusiv, o implicare specializată în execuția bugetară o deține Trezoreria finanțelor publice, componentă a Ministerului Finanțelor Publice și a unităților sale teritoriale, care răspunde de execuția de casă a bugetelor.

În ceea ce privește bugetul statal, răspunderea legată de execuția acestuia îi aparține Ministerului Finanțelor Publice care întreprinde cea dintâi etapă a procedurii execuției bugetare ce constă în deschiderea creditelor bugetare și în alimentarea cu fonduri a conturilor bancare deschise la trezoreriile publice în ceea ce privește ordonatorii principali de credite.

Pe lângă instituțiile implicate în managerierea și desfășurarea execuției bugetare, o altă categorie parțial implicată în acest stadiu al procesului bugetar, se identifică atât în contribuabili cât și în consumatorii fondurilor bugetare, notorii drept ordonatori primordiali de credite.

Tipologia cheltuielilor publice la nivelul bugetului de stat

Din perspectiva lui Smith, cheltuielile sunt de trei tipuri:

asigurarea funcționării instituțiilor publice și a lucrărilor publice

ordine publică și apărare

justiție.

Wagner a întreprins o analiză aprofundată a problematicii cheltuielilor publice pe fundamentul căreia a expus legea extinderii crescânde a activităților publice în statele dezvoltate, lege ce este fundamentată pe o teorie individuală în ceea ce privește rolul statului care joacă un rol dublu:

autoritar, de reglementare a activității sociale și economice

producător a anumitor servicii și bunuri.

Nevoia colectării veniturilor de la contribuabili în scopul acoperirii cheltuielilor publice expune un caracter obiectiv presiunii fiscale.

Creșterea tot mai intensă a cheltuielilor publice atrage descoperirea a noi resurse, dar și îmbunătățirea și diversificarea tehnicilor și metodelor utilizate spre mobilizarea resurselor financiare aflate la dispoziția statului.

Întrucât de cele mai multe ori sunt înregistrate disconcordanțe între volumul cheltuielilor și veniturilor publice, este imperios să ia în calcul și asigurarea echilibrului financiar, echilibrare care se realizează pe fundamentul îndatorării.

Este atrasă atenția în ceea ce privește caracterul rambursabil al acestor resurse extraordinare, plata dobânzilor și rambursarea ratelor conducând la creșterea costurilor bugetare, aspect ce atrage creșterea taxelor și impozitelor, iar în condițiile în care acestea nu sunt suficiente atrage contractarea a noi împrumuturi.

Numai o politică fiscală de căutare a fiscalului – bugetar optim poate constitui veniturile bugetare suficiente în scopul acoperirii cheltuielilor publice.

Conform Legii legate de finanțele publice locale, cheltuielile aprobate prin bugetele locale sunt alocate obiectivelor, finanțării administrației publice locale, acțiunilor, programelor, activităților și proiectelor, conform țelurilor prevăzute în reglementări și legi, urmând să fie utilizate în strictă legătură cu nivelul previzionat de încasare a veniturilor bugetare.

Tab. 1.2.1 Structura cheltuielilor bugetare locale

Sursă: Curtea de Conturi a României, Raport sinteză – cuprinzând aspecte rezultate din acțiunile de audit financiar asupra conturilor de execuție a bugetelor unităților administrativ – teritoriale pe anul 2014, 2015, p. 18

Managementul cheltuielilor publice conturează un raport reprezentativ între cheltuieli și venituri, utilizând banii ca fiind cea mai adecvată maniera de reflectare a așteptărilor, a preferințelor populației.

În același timp, managementului cheltuielilor publice se identifică într-un instrument prin care se pot diferenția doi „actori:

managementul cheltuielilor care răspunde la întrebarea „cum” se face

politicile referitoare la cheltuieli care răspund la întrebarea “ce” se face.

Tipologia bugetelor locale la nivelul bugetului de stat

Bugetul local se identifică în actul prin care sunt prevăzute și aprobate, anual, atât cheltuielile cât și veniturile unităților administrativ – teritoriale. În România, maniera de structurare a bugetelor locale este prescrisă de Legea nr. 273/2006 în ceea ce privește finanțele publice locale, publicată în Monitorul Oficial nr. 618/2003, modificată ulterior de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2007 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2007. Cea din urmă expune definirea sistemului bugetar local. Desfășurarea procesului bugetar local este strâns conectată de cea a procesului statal și de cea a procesului bugetar.

Având 28 de responsabilități în elaborarea și în aprobarea bugetelor locale, autoritățile administrației publice locale sunt de două tipuri:

autorități de ordin executiv identificabile în primarul general al Municipiului București, în primari și în primarii de sectoare. În acest context, autorități executive sunt și președinții consiliilor județene și ordonatorii primordiali de credite ai bugetelor locale

autorități de ordin deliberativ identificabile în Consiliul General al Municipiului București, în consiliile locale ale comunelor, ale municipiilor și ale orașelor, în consiliile județene și în sectoarele municipiului București.

Prin raportare la bugetele locale, responsabilitățile și competențele autorităților administrației publice locale dar și a președinților consiliilor județene se identifică în:

elaborarea, aprobarea, schimbarea și urmărirea întreprinderii programelor de dezvoltare în perspectivă a unităților administrativ-teritoriale ca fundament al administrării bugetelor locale anuale

elaborarea și aprobarea bugetelor locale, în conjuncturi de echilibru bugetar, la termenele prevăzute, din punct de vedere legal și conform prevederilor legale

deciderea priorităților și a opțiunilor spre aprobarea și întreprinderea cheltuielilor publice locale

deciderea, observarea, verificarea, urmărirea și înregistrarea taxelor și impozitelor locale dar și a oricăror altor venituri ale unităților administrativ-teritoriale, obținute în compartimente de specialitate, în conjuncturile legii

gestionarea fondurilor publice locale de-a lungul execuției bugetare, în conjuncturi eficiente

urmărirea și raportarea execuției bugetelor locale și corijarea acestora, de-a lungul anului bugetar, în conjuncturi de echilibru bugetar

garantarea împrumuturilor externe și interne, pe termen lung, scurt și mediu și urmărirea de beneficiar a achitării în momentul scadenței obligațiilor de plată reieșite din împrumuturile respective

deciderea și urmărirea manierei de prestare a activităților din spațiul serviciilor publice la nivel local, implicit opțiunea trecerii ori nu a acestor servicii sub răspunderea unor servicii publice de interes local sau operatori economici specializați, urmărindu-se perfecționarea acestora în avantajul colectivităților locale

contractarea directă de împrumuturi externe și interne, pe termen lung, scurt și mediu și urmărirea plății la scadență a obligațiilor de plată reieșite din acestea

gestionarea eficientă a bunurilor din proprietatea privată și publică a unităților administrativ – teritoriale.

Un procentaj ridicat la stadiul bugetelor locale indică faptul că, respectivele categorii de cheltuieli sunt descentralizate pe plan local.

În ceea ce privește bugetele locale, legea bugetului apreciază diferit clasificările de cheltuieli și de venituri proprii ale bugetelor județelor dar și ale bugetelor municipiilor, comunelor și orașelor, sectoarelor municipiului București și Consiliului General al capitalei.

În ceea ce privește bugetele locale, la nivel aplicativ, sunt afectate toate cheltuielile de învățământ preuniversitar prilejuite de instituțiile de învățământ în subordinea Ministerului Educației Naționale, în afara celor legate de transportul elevilor plătit în regim forfetar ori de învățământul special. În aceeași sarcină a bugetelor intră și cheltuielile din spațiul asistenței sociale legate de căminele – atelier și de căminele – spital în ceea ce privește clasificările de dezavantajați, indemnizațiile de naștere și ajutorul social. Totodată, se prevăd unele cheltuieli în spațiul sănătății – cheltuielile nesanitare ale creșelor și drepturile donatorilor de sânge – și al agriculturii – prin prevenirea și înlăturarea bolilor și dăunătorilor. Printre fondurile speciale expuse în buget au fost incluse în timp:

fondul special al aviației civile, sub egida Ministerului Transporturilor

fondul special pentru sănătate pe cele două ministere administratoare – Ministerul Transporturilor și Ministerul Sănătății

fondul special pentru promovarea și pentru evoluția turismului, în administrarea Autorității Naționale pentru Turism

fondul de asigurări sociale de sănătate, sub egida Ministerului Sănătății

fondul special pentru protejarea asiguraților, sub egida Ministerului Finanțelor

fondul de risc și accident, sub egida Secretariatului de Stat în ceea ce privește indivizii cu handicap

fondul special al drumurilor publice, sub egida Ministerului Transporturilor

fondul special în ceea ce privește evoluția și modernizarea punctelor de control în cu privire la trecerea frontierei și a celorlalte unități vamale, sub egida Ministerului Finanțelor

fondul special în ceea ce privește dezvoltarea sistemului energetic, sub egida Ministerului Comerțului și Industriei.

Pe plan local, în scopul finanțării învățământului mai pot fi utilizate și alte tipuri de subvenții de la stadiu central ori venituri proprii ale autorităților județene, locale ori la nivel de comună, de municipiu și de oraș. În acest context, se vor analiza datele legate de execuția bugetară la nivel statal pe județe și municipiul București, respectiv, cheltuielile întreprinse din bugetele consiliilor locale și consiliilor județene, implicit de sector și la stadiul consiliilor județene, pentru secțiunea „Învățământ”.

Datele au fost colectate de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, fiind raportate la numărul de beneficiari de educație înscriși atât în învățământul preșcolar cât și în învățământul preuniversitar public.

Tab. 1.3.1 Cheltuieli cu influență directă asupra beneficiarilor învățământului preuniversitar, întreprinse la nivel local, în lei

Sursă: Institutul Național de Statistică

Tab. 1.3.2 Cheltuieli medii/ învățământul preuniversitar, întreprinse la nivel local, cu impact direct în lei/capita

Sursă: Institutul Național de Statistică

Datele indică faptul că în anul 2008 existau cheltuieli constante în județele statului în afara a două excepții toate având cheltuieli peste 3.000 de lei/an/învățământ preuniversitar însă nu mai mult de 4.500 lei. Excepțiile sunt întâlnite la stadiul Municipiului București, cu cea mai ridicată alocare – de aproximativ 5.600 lei/an/beneficiar și al județului Constanța, sub cea mai scăzută alocare – de circa 3000 de lei/an/beneficiar.

Descentralizarea din spațiul sanitar a determinat o multitudine de noi cheltuieli în ceea ce privește autoritățile locale – în mod expres pentru consiliile județene -, prin transferul unor unități medico – sanitare în administrarea acestora.

În ciuda acestor aspecte, în afară de unele excepții – ca sumele legate de cabinetele medicale școlare -, cele mai multe dintre cheltuielile legate de sănătate sunt acoperite din contractele încheiate cu casele județene de asigurări sociale de sănătate – prin urmare, din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din sumele desprinse din subvenții de la nivel central ori de la bugetul de stat.

Cifrele anului 2008 sunt raportate la cheltuielile de la nivel central (lipsa descentralizării financiare a determinat ca în acel an alocarea per capita pe plan local să fie una foarte redusă. Până în anul 2014, evoluția semnalează în ce se identifică impactul descentralizării și cum sunt ridicate cheltuielile la nivelul județelor. Totodată, există diferențe mari între județe. Aceste date este imperios să fie văzute prudent și corelate cu împărțirea rețelei unităților de ordin medico – sanitar.

Totodată, datele se pot identifica într-un punct de start în analiza disponibilității unor autorități locale de a învesti în domeniul sănătății și a riscului ca unii copii să nu aibă oportunitatea de a accesa egal servicii medicale calitative.

În ceea ce privește protecția socială, în cazul învățământului și sănătății, nu pot fi identificate foarte concret cheltuielile și alocările de care beneficiază într-o manieră directă numai copiii, în afara cazurilor cu bugete caracteristice punctuale. Aceste aspecte sunt urmare a descentralizării ce, pe lângă efectele sale benefice, conturează riscul furnizării inechitabile a unor servicii sociale. În condițiile alocărilor ce se fac prin bugetele locale, sumele desprinse din Taxa pe Valoare Adăugată ori alte subvenții furnizate de la nivel central sunt de cele mai multe ori insuficiente în scopul acoperirii întregului necesar al furnizorilor de servicii sociale.

Din acest motiv, în cele mai multe dintre cazuri, bugetele locale în scopul protecției sociale depășesc sumele destinate din bugetul central, fiind echilibrate de alocările locale.

În raport cu educația însă similar cazului sistemului sanitar, poate fi observabil că în acest domeniu există o încărcătură mai ridicată cu privire la bugetele consiliilor județene, cele ce au preluat răspunderea majoră în finanțarea serviciilor descentralizate. Nici în această situație nu există informații detaliate la stadiul tuturor localităților. În ceea ce privește asistența socială este remarcată o stabilitate mai ridicată în timp a cheltuielilor per capita, aspect ce indică faptul că procesul de descentralizare – implicit financiară – din acest domeniu a avut loc mult mai repede comparativ cu situația învățământului ori sănătății.

În altă ordine de idei, sunt observabile și, în acest context, distincții majore între județe, aspecte ce pot semnifica un indiciu al faptului că pentru o multitudine de copii din județe cu risc de sărăcie mai ridicată există mai puține resurse în ceea ce privește protecția acestora.

Stocul datoriilor bănești aflate în restanță ale bugetului general, întreprins la finalul lunii octombrie a anului 2015 s‐a ridicat la aproximativ 300 de milioane de lei după cum urmează:

Tab. 1.3.3 Stocul datoriilor bănești aflate în restanță, ale bugetului general, întreprins la finalul lunii octombrie a anului 2015

Sursă: Ministerul Finanțelor Publice, Raport privind situația macroeconomică pe anul 2016 și proiecția acesteia pe anii 2017 – 2019, 2016, p. 34

Tipologia cheltuielilor publice la nivelul bugetului local

Creșterea tot mai rapidă a cheltuielilor publice conduce la descoperirea a noi resurse, dar și la perfecționarea și diversificarea tehnicilor și metodelor utilizate în mobilizarea resurselor financiare aflate la dispoziția statului.

Întrucât în cele mai multe dintre cazuri sunt consemnate nepotriviri între volumul cheltuielilor și al veniturilor publice, politica financiară din spațiul resurselor publice este imperios să vizeze și să asigure echilibrul financiar, echilibrare care este întreprinsă pe baza îndatorării.

Legea 273/2006 legată de finanțele publice locale conțin prevederi raportate la cheltuielile care este imperios să fie prevăzute în bugetele locale ori privind transferurile între diverse niveluri ale administrației.

În acest context, Legea legată de finanțele locale cuprinde cheltuielile ce trebuie prevăzute în bugetele locale.

Legea bugetului de stat prevede atât destinațiile unor sume din partea bugetului de stat – în scopul finanțării cheltuielilor descentralizate pentru egalarea bugetelor locale – cât și sumele menite respectivului an bugetar.

În ceea ce privește bugetul municipiilor, comunelor și orașelor, în procesul distribuirii sumelor provenite de la bugetul de stat – sume desprinse din taxa pe valoare adăugată – funcția decizională este deținută de direcțiile generale ale finanțelor publice, prin consultarea asistenței tehnice a inspectoratelor școlare, consiliului județean și primarilor.

Potrivit alin. (5) al art. 5 din Legea bugetului de stat (indiferent de an), repartizarea sumelor desprinse din taxa pe valoarea adăugată, expuse la cel de-al treilea alineat pe municipiul București, pe sectoare, pe comune, pe municipii și pe orașe, funcție de caz, are loc prin hotărârea directorului direcției generale regionale, șefului administrației județene a finanțelor publice, ulterior consultării primarilor și consiliului județean, iar în ceea ce privește finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, prin asistența tehnică de specialitate a inspectoratului școlar, funcție de numărul de elevi, de standardele de cost adecvate și de numărul de beneficiari ai respectivelor servicii.

În scopul finanțării cheltuielilor expuse la primul și la cel de-al treilea alineat, autoritățile administrației publice locale atribuie pe lângă sumele desprinse din taxa pe valoare adăugată și sumele din bugetele locale ale acestora.

Un procent ridicat la stadiul bugetelor locale indică faptul că acele categorii de cheltuieli sunt descentralizate pe plan local.

Situația în care tipurile distincte de cheltuieli sunt poziționate la stadiul bugetului central indică un nivel ridicat de centralizare a acestor categorii de cheltuieli.

În România, din cheltuielile cu serviciile publice generale, cele legate de autoritățile judecătorești au o pondere reprezentativă de mai multe de 32 de procente, acest lucru fiind motivat în mod expres de hotărârile guvernamentale de încurajare a creșterilor salariale în ceea ce privește indivizii implicați în activitatea judecătorească, spre scăderea corupției existente în acest sector.

Grafic 1.4.1 Evoluția cheltuielilor legate de serviciile publice generale la nivel central dintre anii 1999-2010

Sursă: Interpretare personală a datelor preluate de pe Eurostat

Conform Legii legate de finanțele publice locale, cheltuielile aprobate prin bugetele locale sunt alocate obiectivelor, finanțării administrației publice locale, acțiunilor, programelor și proiectelor, potrivit scopurilor prevăzute în reglementări și în legi, urmând să fie angajate și utilizate în riguroasă corelare cu nivelul previzionat de încasare a veniturilor bugetare.

Legea nr.273/2006 legată de finanțele publice locale, cu schimbările și completările ce au urmat, crește individualitatea administrațiilor locale cu privire la maniera de încasare, de decidere, de urmărire și de constatare a veniturilor locale și la maniera de organizare a cheltuielilor bugetare, oferindu-le răspunderi suplimentare, pe de o parte în colectarea, pe de altă parte în gestionarea resurselor locale.

Tab. 1.4.1 Execuția cheltuielilor bugetelor locale în anul 2014

Sursă: Curtea de Conturi a României, Raport-sinteză cuprinzând aspecte rezultate din acțiunile de audit financiar asupra conturilor de execuție a bugetelor unităților administrativ-teritoriale pe anul 2014, 2015, p. 46

Evoluția cheltuielilor publice în România

Factorii primordiali ce influențează evoluția cheltuielilor publice se identifică în:

factori politici – acțiunea acestor factori reiese, în principiu, din opțiunile grupărilor politice existente la putere în România. O funcție decisivă, în această privință, a avut-o trecerea de la statul – jandarm la statul – providență

factori demografici – în ceea ce privește volumul și structura cheltuielilor publice acești factori au exercitat o influență intensă în creșterea populației globului și în schimbările structurale ale acesteia pe categorii socio – profesionale și pe vârste. Și la nivel global și la nivel statal este confirmată din punct de vedere statistic predispoziția generală de creștere a populației, antrenând creșterea necesității de utilități publice

factori militari – prezența acestora este conectată, în mod expres de politica externă a statelor, exercitând o influență intens resimțită în dinamica cheltuielilor publice, în acest context acțiunile cu caracter militar având cel mai ridicat aport la creșterea dimensiunilor acestora, în cea mai mare parte a statelor lumii

factori economici – această categorie de factori are o influență reprezentativă ce exercită nivelul de dezvoltare economică și de modernizare a economiei fiecărui stat, precum și cel de implicare a statului în sprijinirea progresului economic, în genere, implicit prin acțiuni de stabilizare a economiei și, totodată, de stimulare a progresului economic

factori sociali – grija statului în ceea ce privește o mai eficientă repartizare a veniturilor în societate, între indivizi ori grupuri de indivizi și acordarea de suport material unor categorii sociale dezavantajate prin exercitarea unei influențe majore în direcția creșterii cheltuielilor publice.

Finanțele publice contemporane se descriu printr-o modificare de dimensiune, rezultat al evoluției solicitării sociale, al crizelor economice și al războaielor însă care au schimbat concepțiile legate de funcția statului în viața socială și economică.

Această redimensionare a cheltuielilor publice este descrisă din două perspective. În primă instanță, prin raportare la nivel cantitativ, urmărind progresul stadiului relativ și absolut iar în instanță secundă la nivel calitativ, urmărind structura respectivă.

O apreciere a nivelului de implicare a țării în existența socială și economică poate avea loc prin urmărirea progresului volumului total al cheltuielilor publice. De aici rezultă predispoziția generală de creștere a cheltuielilor publice în toate țările lumii. În ciuda faptului că, pe perioade limitate de timp pot fi facil observabile, câteodată stagnările acestora, pe perioade lungi conduc la evoluția nivelului cheltuielilor publice. În scopul întreprinderii unei aprecieri corecte, este imperios să se ia în calcul faptul că, exprimat la nivel valoric, stadiul absolut al cheltuielilor publice este influențat de procesul de depreciere monetară și de evoluția prețurilor care a dobândit un caracter de fenomen reprezentativ în economia României.

Astfel, poate intra în discuție o creștere nominală a cheltuielilor publice, în condițiile în care acestea se exprimă în prețuri curente și o creștere reală, în condițiile în care acestea se exprimă în prețuri de referință, prin indicele de creștere a prețurilor.

Fenomenul creșterii permanente a cheltuielilor publice a fost evidențiat, în primă instanță, de economistul Wagner. Acesta a observat faptul că în statele industrializate, ce consemnează un progres al producției pe locuitor și al venitului, cheltuielile publice se ridică mai repede comparativ cu Produsul Intern Brut. Cercetările statistice au validat faptul că, măcar pentru o perioadă lungă de timp, progresul cheltuielilor publice este descris printr-o regularitate. În condițiile în care la incipitul secolului, procentajul acestora în Produsul Intern Brut era de aproximativ trei procente, în anii '50 s-au atins circa 25 de procente iar în perioada contemporană, a depășit, per genere, 40 de procente, în state precum Suedia trecând de limita de 60 de procente.

Analiza progresului cheltuielilor publice nu ar fi completă în condițiile în care limitarea s-ar face la studierea chestiunilor cantitative, a stadiului global al acestora. Aceasta este întregită prin observarea mutațiilor ce au intervenit în structura cheltuielilor publice și care scoate în evidență intensele schimbări la nivel calitativ ce au intervenit în cheltuielile publice.

            Structura funcțională a cheltuielilor publice s-a schimbat într-o manieră reprezentativă în ultimul secol. În partea a doua a celui de-al XIX-lea secol, atunci când doctrina liberală era predominantă, statul se mărginea la îndeplinirea rolurilor sale clasice: apărarea națională, administrația generală, diplomația, justiția și poliția. Finanțarea acestor activități are nevoie de mai mult de două treimi din resursele financiare statale.

Simultan cu apariția insucceselor mecanismelor pieței libere – identificabile în poluare ori în crizele economice – și prin afirmarea doctrinelor intervenționiste, acțiunea puterii publice a fost extinsă într-o manieră reprezentativă, aspect ce a făcut ca împreună cu cheltuielile clasice, să apară noi categorii de cheltuieli publice. Spre intervenția în economie, statul a finanțat cheltuieli de investiții în scopul asigurării cercetării fundamentale, în scopul evoluției infrastructurii și întreprinderii obiectivelor industriale și energetice. În condițiile în care în criză economică existentă între 1929 – 1933, cheltuieli de această natură se identificau în aproximativ cinci procente din bugetele statelor dezvoltate, în perioada de reconstrucție, ulterior războiului, acestea au crescut stadiu cu stadiu, până la 40 de procente, pentru ca apoi, odată cu evoluția sectorului privat, să se limiteze din nou, în scopul stabilizării la circa 15 – 20 de procente.

            Specificitatea reprezentativă a bugetelor contemporane rezidă în relevanța cheltuielilor de transfer, văzute, în principiu, drept acele cheltuieli tranzitorii ale bugetului și traducătoare în practică a funcției redistributive a acestuia. În acest context, sub presiunea doctrinei sociale, statul acționează asupra transferurilor relevante de venituri, spre conturarea echității conjuncturilor sociale și a asigurării sistemului de asistență socială. Ulterior, s-au impus anumite transferuri de ordin economic, spre oferirea de suport unor ramuri de relevanță strategică – de pildă, agricultura – a subvenționării activității unor societăți publice a căror activitate are o relevanță socială distinctă – de pildă, transportul urban -, acordări de prime ori de facilități fiscale care să instige la promovarea investițiilor ori a exportului. Aceste aspecte determină ca, în cadrul bugetelor statelor contemporane, cheltuielile de transfer să semnifice mai mult de o treime, respectiv o pondere aproximativ echitabilă cu cea a cheltuielilor administrative, ce s-au restrâns reprezentativ ca pondere, odată cu progresul cheltuielilor de transfer și a celor de capital.

Cap. II Analiza cheltuielilor publice în România

2.1 Cheltuielile publice – definiții și trăsături

Prin cheltuielile publice statul acoperă nevoile publice de servicii și de bunuri văzute ca fiind prioritare în fiecare perioadă. Cheltuielile publice exprimă raporturi economico – sociale în formă bănească existente între stat și persoane juridice și fizice luând în calcul distribuirea și folosirea resurselor financiare ale statului, spre îndeplinirea funcțiilor acestuia.

Cuprinsul economic al cheltuielilor publice este în strânsă conexiune cu destinația acestora, unele cheltuieli publice exprimând un consum de produs intern brut, altele o avansare a produsului intern brut.

Cheltuielile publice presupun:

cheltuielile finanțate din fondurile asigurărilor sociale de stat

cheltuieli publice întreprinse de administrațiile centrale de stat, din fondurile extrabugetare și bugetare

cheltuielile organismelor internaționale din resursele publice extrase de la membrii acestora

cheltuielile colectivităților locale ale unităților administrativ – teritoriale. 

Cheltuielile publice fac referire la multitudinea cheltuielilor întreprinse în domeniul public prin instituțiile publice care sunt acoperite ori din bugetele proprii ori de la bugetul statului. Cheltuielile publice se identifică doar în acele cheltuieli acoperite din bugetul asigurărilor sociale de stat, de la bugetul administrației centrale de stat ori din bugetele locale.

Aceste tipuri de cheltuieli oglindesc efortul financiar public pentru anul respectiv, prescris în bugetul de stat – sub identitatea de buget al administrației centrale de stat -, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele locale.

Componentă a funcției de distribuire a finanțelor publice, cheltuielile publice se identifică în stadiul următor alcătuirii fondurilor publice făcând raportare la împărțirea acestor resurse bănești spre diverse obiective economice ori sociale – legalizate de programe guvernamentale.

2.2 Categorisirea cheltuielilor publice

În scopul efectuării calculelor legate de structura și de dinamica cheltuielilor publice este imperioasă gruparea cheltuielilor, funcție de criterii prestabilite. Cele mai reprezentative criterii de categorisire a cheltuielilor publice se identifică în categorisirea administrativă, categorisirea economică, categorisirea financiară, categorisirea funcție de cuprinsul lor, categorisirea ONU, s.a.

1. Clasificarea administrativă reprezintă cea mai veche grupare a cheltuielilor, fundamentată fiind pe structura statului și a funcțiilor întreprinse de organele sale. Funcție de interpretarea dată criteriului, în statistică există categorisirea organică și categorisirea funcțională.

Categorisirea organiza cheltuielile funcție de fondurile bugetare din care sunt finanțate – în genere, bugetul general sau bugetele locale.

Categorisirea funcțională grupează cheltuielile publice funcție de specificul activităților ce revin statului – respectiv socio – cultural, apărare, administrativ și ordine publică. Fiind o abordare nouă, nu multe state au adoptat-o până în prezent din pricina precarității datelor livrate de contabilitatea națională. Astfel, există:

transferuri sociale – identificabile în sume destinate sprijinirii populației dezavantajate și în scopul asigurării unui standard de viață – indivizi cu dizabilități, bătrâni, șomeri

bunuri și servicii publice – categorie care cuprinde serviciile și bunurile pure ce nu pot furnizate într-o manieră eficientă cu ajutorul pieței – reglementări, administrație, legislație

servicii economice – raportate la co – finanțarea din partea guvernului, unor servicii și bunuri private. Aici intră utilitățile cu caracter public însă și suportul financiar alocat agriculturii, activității de cercetare – dezvoltare ori întreprinderi mici și mijlocii.

servicii și bunuri de merit – categorie ce include bunurile publice care, în genere, pot fi livrate prin piață.

2. Clasificarea economică grupează cheltuielile funcție de natură și de caracterul lor, în următoarea manieră:

funcție de natura lor, cheltuielile publice sunt curente – asigurând bunul mers al activității serviciilor publice fac raportare la dotările materiale și la plata salariaților – și cheltuieli de capital – ce includ plăti pentru investiții, concretizându-se în bunuri durabile și fiind creatoare de Produs Intern Brut

funcție de caracterul lor, cheltuielile publice sunt efective – implicând plăți în scopul asigurării aprovizionărilor cu servicii și bunuri a instituțiilor publice presupunând o contraprestație – și de transfer – specifice unei translații de fonduri de la un sector la altul ori de la o categorie de indivizi la alta fără contraprestație.

3. Clasificația financiară categorisește cheltuielile publice funcție de maniera și de momentul când se angajează resursele financiare în așa măsură încât sunt delimitate cheltuielile virtuale, definitive și temporare:

cheltuielile virtuale se identifică în plăți ocazionale, întreprinse în condiții specifice, precum garantarea de guvern a unor împrumuturi private, transformându-se în cheltuieli în condițiile în care debitorul nu rambursează creditul

cheltuielile definitive finalizează împărțirea resurselor, fără implicarea înapoierii acestora

cheltuielile temporare se identifică în plăți pricinuite de împrumuturi și de avansuri acordate furnizorilor.

4. Clasificarea funcție de conținutul cheltuielilor cuprinde:

cheltuieli economice ori pozitive raportate la înființarea a noi întreprinderi, la reutilarea întreprinderilor existente, având drept consecință creșterea avuției naționale

cheltuieli reale ori negative prin raportare la finanțarea serviciilor sociale și generale reprezentând un consum final de resurse.

Clasificarea folosită de organismele O.N.U. implică acele cheltuieli funcție de criteriul funcțional și economic în așa măsură încât comparațiile statistice internaționale să aibă loc funcție de criterii identice.

2.3 Factorii influențatori ai nivelului cheltuielilor publice

Factorii primordiali ce influențează evoluția cheltuielilor publice se identifică în:

factorii politici – activitatea acestor factori reiese, în genere, din opțiunile grupărilor politice existente la putere într-un stat sau altul

factori demografici – au efect asupra structurii și volumului cheltuielilor publice, exercitând o puternică influență în creșterea populației globului dar și în schimbările structurale ale acesteia pe indici precum categorii socio – profesionale sau vârstă

factori militari – se identifică în factorii ce au caracter militar a căror prezență este conectată, în mod expres, de politica externă a statelor, exercitând o influență puternic resimțită în dinamica cheltuielilor publice, acțiunile de ordin militar având cea mai ridicată contribuție la creșterea dimensiunilor acestora, în cele mai multe dintre statele mondiale

factori economici – au o influență majoră în ceea ce privește nivelul de evoluție economică și de modernizare a economiei fiecărui stat, dar și în ceea ce privește implicarea statului în sprijinirea progresului economic, în genere, implicit prin acțiuni de stimulare a creșterii economice și de stabilizare a economiei

urbanizarea – este un fenomen ce reprezintă înființarea și dezvoltarea centrelor urbane precum și transformarea localităților rurale și adaptarea acestora la solicitările unei civilizații superioare; per genere, urbanizarea implică un consum colectiv crescut de resurse

factori sociali – în principiu, aceștia se manifestă corelați cu factorii economici.

Din această perspectivă, atenția statului pentru o mai eficientă repartizare a veniturilor în societate, între grupuri de populație ori indivizi și acordarea de suport material unor categorii sociale dezavantajate au exercitat o influență reprezentativă spre creșterea cheltuielilor publice.

În statele cu o economie în tranziție, opțiunile bugetare sunt influențate, în principiu, de factori precum:

existența unor întreprinderi ori sectoare neadaptate din punct de vedere economic, producătoare de valoare adăugată negativă și impunătoare a unui efort uman și financiar de restructurare

moștenirea unor sisteme sociale exagerate și existența unei categorii vaste de subiecți sociali cu venituri reduse

inexistența unor resurse interne suficiente mobilizabile în cadrul sectoarelor bancare și financiare în așa măsură încât sunt limitate oportunitățile de finanțare internă în lipsa consecințelor inflaționiste a lipsurilor bugetare.

2.4 Alocarea pe destinații a bugetului statal

În organizarea fiecărei țări există instituții publice ce asigură funcționarea în condiții eficiente a administrației publice, siguranța națională și ordinea internă. Costul acestora este suportat de întreaga instituție pe fundamentul resurselor bugetare, în cea mai mare parte. Autoritățile publice generale implică:

Organele administrației publice și puterii care au în structură:

organele puterii locale, legislative și centrale

instituția prezidențială.

Organele de siguranță națională, de ordine publică și de apărare ce includ serviciile speciale de protecție și de pază, poliția, serviciile de informații, jandarmeria și securitatea națională.

Cheltuielile legate de serviciile publice generale sunt distincte de la un stat la altul și expun specificități, în genere, funcție de nivelul de evoluție economico – socială a fiecăreia.

În statele dezvoltate, cheltuielile pentru ordine publică și servicii publice generale au ponderi cuprinse între patru și zece procente în totalul cheltuielilor publice și de ponderi cuprinse între unu și șase procente în produsul intern brut, iar în statele în curs de dezvoltare ponderile sunt cuprinse între 7 și 22 de procente ori peste, respectiv ponderi cuprinse între două și cinci procente din produsul intern brut. Sursa primordială de finanțare a acestor cheltuieli se identifică în bugetul de stat, local ori central, funcție de subordonarea instituțiilor respective.

În România, acest tip de cheltuieli este înscris în bugetul de stat în două poziții diferite:

cheltuieli cu siguranță națională, cu apărarea și cu ordinea publică

cheltuieli cu autoritățile publice.

Aceste cheltuieli au variat între trei și opt procente din multitudinea de cheltuieli publice și între un procent și opt procente din produsul intern brut.

Sursa de finanțare a cheltuielilor cu autoritățile publice este identificabilă în bugetele locale ori în bugetul de stat. Există instituții centrale ori ministere ce întreprind venituri din activitatea caracteristică – taxe consulare, taxe judiciare, amenzi și taxe de timbru – ce se folosesc în regim extrabugetar.

Acoperirea cheltuielilor cu ordinea publică este bugetară, fiind completată cu unele venituri proprii conform cu acțiunile caracteristice – prestări de servicii ori paza militară – ori reținerea de procente din amenzile încasate. Veniturile sunt utilizate în regim extrabugetar, conform reglementărilor legale.

Potrivit Legii nr. 6/2017, dispozițiile raportate la bugetele locale pentru anul 2017se identifică în 441 milioane lei alocate finanțării cheltuielilor legate de drumurile comunale și județene, de repartizare pe județe, pe fundamentul următoarelor criterii: 65 d procente – cote egale, 15 procente – lungimea drumurilor, direct proporțională și 20 de procente – volumul financiar, invers proporțional.

Din punct de vedere structural și cantitativ, o privire succintă în ceea ce privește cheltuielile statului expuse în bugetul României pentru anul 2008 indică faptul că România este un stat în curs de dezvoltare, un procent reprezentativ de aproximativ 21 de procente din cheltuieli fiind alocate destinațiilor de ordin economic, acestea având rolul măcar teoretic, să sprijine domeniile neatractive în ceea ce privește capitalul privat și emiterea de servicii și de bunuri publice.

În altă ordine de idei, procentajul cheltuielilor alocate cercetării fundamentale este departe de a fi suficient în scopul de a face față concurenței în conjuncturile globalizării. Un procent foarte mic de 0,5 procente din cheltuielile publice sunt alocate protecției mediului, în ciuda faptului că predispoziția la nivel european este de încurajare a acțiunilor ce previn degradarea mediului înconjurător. Un procent reprezentativ din cumulul cheltuielilor publice este destinat asistenței sociale și asigurărilor – sub egida unui procentaj de circa 21% – aspect ce înseamnă că o parte reprezentativă a populației este avantajată de suport financiar din partea statului.

Pronunțarea cheltuielilor bugetare și distribuirea acestora pe beneficiari de resurse financiare alocate și pe destinații se întreprinde simultan cu obiectivele strategiei de evoluție economico – socială cu prioritățile imediate decise de autoritățile publice competente.

2.5 Analiza cheltuielilor publice în 2015 – 2016

Date fiind dezbaterilor fiscale recente, s-au înmulțit vocile celor care cer un progres continuu al nivelului cheltuielilor publice în România.

Un stat cu nivelul economic al României nu are posibilitatea de a atinge media europeană, inegal distribuită, de peste 50 de procente din Produsul Intern Brut venituri bugetare fără a își nimici orice șansă de progres economic și de recuperare a declinurilor de dezvoltare.

În altă ordine de idei, prioritatea din perspectivă politică și economică pentru evoluția României nu se identifică în progresul continuu al cheltuielilor și al veniturilor publice în Produsul Intern Brut dar nici în fixarea atenției pe niște cifre stricte fundamentate tot pe comparații ca șase procente din Produsul Intern Brut la educație ori șapte procente pentru sănătate, ci în reforma instituțiilor publice, scăderea evaziunii fiscale, progresul abilității de absorbție a fondurilor europene și îmbunătățirea unui sector public mult prea extins în termeni de costuri fixe și prea ineficient în termeni de rezultate prin raportare la componente și în totalitatea sa.

În ceea ce privește municipiul București, în ciuda faptului că sunt mai realiste comparativ cu alți ani, cheltuielile și veniturile au un caracter optimist, existând riscul neatingerii acestora și a unei dependențe foarte ridicate a bugetului local în raport cu bugetul de stat – conjuncturile pe cel de-al IV-lea trimestru din 2015 indicau un grad de dependență de circa 93 de procente.

Cheltuielile totale din bugetul local al anului 2016 au fost aproximate la circa 4,140,000 lei, în progres cu peste 255 de milioane lei în raport cu bugetul final din anul 2015.

Repartizarea cheltuielilor bugetului local arată două direcții unde se duc resursele Bucureștiului: cheltuielile de investiții din capital – circa 824 milioane lei – și subvențiile pentru transport în comun și pentru căldură – circa 1, 10 miliarde lei.

Fig. 2.5.1 Cheltuielile municipiului București pe anul 2016

Sursă: Bugetul municipiului București pe anul 2016, p. 6

Cu privire la domeniile primordiale, cele care primesc cei mai mulți bani se identifică în transporturi – sub egida unui procentaj de aproximativ 29 de procente -, religie, cultură și recreere – sub egida unui procentaj de circa 15.70 de procente – și energie termică – sub egida unui procentaj de circa 15.20 de procente. Abilitatea de a cheltui acești bani este, în același context, nesigură. Bugetul local este cu 11 procente mai ridicat comparativ cu prevederile definitive din anul 2015, însă și în acest caz istoricul indică o predispoziție către optimism ce dispare de-a lungul anului.

Fig. Evoluția veniturilor pentru 2013 – 2016

Sursă: Bugetul municipiului București pe anul 2016, p. 7

CONCLUZII

Cheltuielile publice ocupă un loc primordial în acțiunile finanțate de stat. Prin raportare la educație, acest lucru expune faptul că rolul învățământului, sub identitatea de factor de civilizație și progres a sporit foarte mult participând totodată la evoluția durabilă a economiei. Cercetările raportate la legătura dintre stadiul de evoluție a învățământului și progresul social și economic în diverse state au convins guvernele în ceea ce privește nevoia perfecționării sistemului educațional ca ipoteză necesară în scopul asigurării prosperității economice precum și ridicarea nivelului de civilizație.

Cele patru categorii de factori respectiv cei sociali, cei demografici, cei politici și cei economici au o funcție reprezentativă în mărginirea cheltuielilor publice însă, în mod expres, în influența progresului acestora. Mai mult decât atât, factorul demografic are cea mai relevantă influență deoarece simultan cu creșterea populației unui stat va crește și populația, din punct de vedere educațional și nu numai. Actorii economici au și ei o funcție reprezentativă întrucât solicită forță de muncă calificată, acest lucru putându-se obține numai prin suplimentarea cheltuielilor, prin structurarea acestora, etc. Prin raportare la eficiența cheltuielilor, indiferent de stadiul la care sunt alocate resursele respective trebuie atins un nivel cât mai ridicat de eficiență economico –socială; cu cât cheltuielile publice în ceea ce privește educația cresc cu atât va crește și eficiența acestora materializate în sporirea numărului de instituții școlare și, nu în ultimul rând, a forței de muncă calificate.

Partea majoritară a resurselor alocate pentru acțiunile social – culturale ar trebui să fie distribuite pentru învățământ întrucât contribuția adusă de învățământ la progresul social și economic este unul deosebit de relevant, fiind nevoie de perfecționarea și de adaptarea acestui sistem înlăturându-se, astfel, cheltuielile suplimentare legate de recalificarea forței de muncă.

Bref, cheltuielile este imperios să fie folosite într-o măsură de această natură încât să nu încurajeze lipsa de atenție pentru asigurarea personală a unui nivel de trai, la care se pot adăuga măsurile de suport uman și material a indivizilor ce vor să iasă dintr-o conjunctură dificilă a propriei existențe în scopul de a se recalifica ori pentru a își găsi un nou loc de muncă.

BIBLIOGRAFIE

Belean, P., Bugetul public și trezoreria publică în România, Ed. Economică, București, 2007

Filip, Gh., Finanțe Publice, Editura Junimea, Iași, 2010

Casian, A., & Baurciulu, A., Implicațiile politicii bugetar – fiscale asupra managementului finanțelor publice, Priorități de guvernare, 2009

Iacobuta, A. O., Frunză, R., Relația Eficiență Instituțională – Creștere Economică din Perspectiva Economiei Neoinstituționale, 2015

Inceu, A. M., & Lazăr, D. T., Cheltuieli publice, Revista Transilvană de Științe Administrative, 2000

Kolodziej, E. A., Securitatea și relațiile internaționale, Editura Polirom, București, 2007

Manolescu, Gh., Buget – abordare economică și financiară, Editura Economică, București, 1997

Mașca, S. G., Văidean, V. L., & Golguț, A., Statul și economia–aspecte teoretice și evidențe empirice în UE, Economie teoretică și aplicată, 2011

Mosteanu, T., Politici și tehnici bugetare, Editura Universitară, București, 2002

Mosteanu, T., Buget și trezorerie publică, Ed. Universitară, București, 2005

Paul, Z. A. I., Abordări privind descentralizarea cheltuielilor bugetare în Uniunea Europeană, Revista Transilvană de Științe Administrative, 2013

Stancu I., Finanțe. Teoria piețelor financiare. Finanțele întreprinderilor. Analiza și gestiunea financiari, Editura Economică, București, 1996

Stancu I., Finanțe, ediția a doua, revizuită și adăugită, Editura Economică, București, 1998

Văcărel I., Anghelache G., Bistriceanu Gh.D., Moșteanu T., Bercea F., Bodnar M., Georgescu F., Finanțe publice, ediția a doua, Editura Didactică și Pedagogică, RĂ, București, 1999

Văcărel, I., Finanțe publice, E.D.P., București, 2008

Reglementări normative și alte surse

Bugetul municipiului București pe anul 2016

Bugetul de stat al României pe anul 2008, www.mfinante.ro, accesat la data de 26 mai 2017

Curtea de Conturi a României, Raport sinteză – cuprinzând aspecte rezultate din acțiunile de audit financiar asupra conturilor de execuție a bugetelor unităților administrativ – teritoriale pe anul 2014, 2015

Institutul Național de Statistică

Legea nr. 6/2017 din 16 februarie 2017, Legea bugetului de stat pe anul 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 127 din 17 februarie 2017

Legea nr. 273 din 29 iunie 2006 cu modificările și completările ulterioare privind finanțele publice locale, forma actualizată la data de 09 martie 2017

Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr.181 din 25.07.2014, Monitorul Oficial nr.223-230/519 din 8 august 2014

Ministerul Finanțelor Publice, Raport privind situația macroeconomică pe anul 2016 și proiecția acesteia pe anii 2017 – 2019, 2016

Setul metodologic privind elaborarea, aprobarea și modificarea bugetului, 2012

Surse online

Legea 356/2013, Legea Bugetului de stat pe anul 2014, http://discuții.mfinante.ro/static/10/Mfp/buget2014/LegeBugetdestat2014.pdf, accesat la data de 01 mai 2017

http://www.clr.ro/rep_htm/OUG46_2007.htm

http://www.dreptonline.ro/legislatie/ordonanta_datorie_publica_64_2007.php

http://www.cdep.ro/pdfs/buget/2017/raport/Proiect%20Lege%20BS%202017%20cu%20anexele%201_2%20si%204_11.pdf, accesat la data de 01 mai 2017