Analiza Asupra Situatiei Actuale a Marii Britaniidocx

=== Analiza asupra situatiei actuale a Marii Britanii ===

Proiect semestrial

Dreptul Uniunii Europene

Analiză asupra situației actuale a Marii Britanii

Student: Valentina-Diana Tiron

Profesor coordonator: Lect.univ.dr. Felicia Bejan

Studii de securitate, Anul II

București

2016

Introducere

În cadrul lucrării de față îmi propun să studiez situația actuală a Regatului Unit al Marii Britanii, accentul fiind pus pe schimbările actuale referitoare la relația dintre aceasta și Uniunea Europeană. După cum bine știm, în data de 23.06.2016 va avea loc referendumul referitor la apartenența acestei țări la forumul comunitar.

Întrebările de cercetare pe care le adresez înainte de a începe analiza sunt următoarele:

De ce Marea Britanie dorește ieșirea din Uniunea Europeană? Care sunt posibilele efecte în cazul în care decizia, în urma referendumului, va fi renunțarea la statutul de membru?

Doresc să menționez că este important să analizez modul în care Marea Britanie va fi afectată precum și impactul pe care o astfel de decizie îl va avea pe arena internațională.

Surse primare:

Surse secundare:

Perioada în care voi încadra acest proiect este 1973-2016. Deși accentul va fi pus pe actualitate, este necesară o întoarcere în timp pentru a putea observa parcursul Marii Britanii în cadrul Uniunii Europene. Motivul pentru care am abordat această temă este legat de importanța acesteia precum și de imprezivilitatea efectelor de după 23.06.2016. Răspunsurile adevărate vor fi oferite, desigur, de timp.

Capitolul 1

Începurile Comunității Economice Europene

În anul 1958 se puneau bazele unui proiect promițător care dorea să stăvilească modul în care își rezolvau țările problemele pe arena internațională și anume violența. Cele două Războaie Mondiale au lăsat urme adânci în istoria tuturor țărilor implicate, trezind asfel dorința evitării unei alte conflagrații de acest tip. „În consecință, în 1958, a luat naștere Comunitatea Economică Europeană(CEE), care, inițial, a contribuit la intensificarea cooperării economice între șase țări: Belgia. Germania, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos. A urmat crearea unei piețe unice de mari proporții, care continuă să se dezvolte către valorificarea întregului său potențial.”

Însă, după cum istoria ne-a învățat de-a lungul timpului, acolo unde ia naștere o idee sau un concept în care multe state cred, tocmai acolo se nasc și concepte contradictorii. Privind asupra Marii Britanii din acea perioadă putem sesiza faptul că aceasta a absentat de la semnarea tratatelor fondatoare. În epoca precedentă formării Comunității, aceasta se percepea ca o putere dominantă pe plan mondial considerand că un astfel de proiect nu ar fi de folos pentru ea în anii posbelici. Pierderea puterii treptate, necesitatea formării unei noi strategii de acțiune precum și teama de izolare au facut ca în anii `60 să aibă loc primii pași spre aderare ai acesteia. Țările mai mici din Europa au răspuns pozitiv acestei inițiative însă obstacolele nu au încetat să apară. Tratatul de prietenie franco-german, dintre Charles de Gaulle și Adenauer vorbește de la sine în acest sens, având în vedere faptul că scopul său principal era de a se opune aderării Marii Britanii. Motivul acestei opuneri consta în teama de competiție care putea ataca poziția dominantă a Franței. Timpul însă schimbă percepțiile și ceea ce era o dată teamă de puterea Regatului Unit se transformă în îngrijorări față de ascensiunea foarte rapida a Germaniei. Pentru ca destabilizarea în Consiliul Europei să nu aibă loc, Marea Britanie alături de Irlanda și Danemarca devin membri oficiali în cadrul C.E. în anul 1973.

Marea Britanie și primii săi pași în cardul CEE

Astfel, aflată pe o pantă descendentă din punct de vedere economic, țara pe care o studiem în această lucrare, își caută sprijinul în organizația în care nu a crezut de la început și pe care a subestimat-o constant. Date fiind performanțele crescânde ale Comunității Economice Europene este de la sine înțeles de ce aceasta a fost soluția țării care dorea să facă parte din jocul de putere european. Această primă extindere a reușit să ofere alte sensuri rolului jucat de Comunitate. Atât pentru Danemarca cât și pentru Marea Britanie, Consiliul Europei era în primul rând o comunitate economică, de pe urma căreia sperau să poată profita. Pentru nici una dintre cele două țări nu se punea problema suplimentării măsurilor de limitare a suveranității naționale. Această situație a devenit responsabilă de faptul că dezvoltarea Comunității a fost marcată în perioada 1970-1980 de permanente situații de criză și momente de stagnare.

Având în vedere trecerea în revistă a începuturilor Marii Britanii în cadrul Comunității Europene, este necesară revenirea în prezent asupra situațiilor tensionate dintre aceasta și Uniunea Europeană. „Ceea ce a început ca o uniune strict economică a devenit treptat o entitate cu activități în nenumărate domenii, de la ajutor pentru dezvoltare, până la protecția mediului. Această schimbare a fost reflectată de modificarea, în 1993, a numelui Comunității Economice Europene (CEE), care a devenit Uniunea Europeană (UE). UE este întemeiată pe statul de drept. Toate acțiunile pe care le întreprinde se bazează pe tratate, asupra cărora au convenit toate statele membre, de comun acord, în mod voluntar și democratic. Aceste două acorduri sunt obligatorii din punct de vedere juridic și stabilesc obiectivele UE în multe domenii de activitate.”

Astăzi, având în vedere faptul că Regatul Unit are patruzeci și trei de ani de apartenență la această uniune, este necesar să înțelegem de ce se pune problema renunțării la acest statut într-o perioadă în care, deși ne confruntăm cu diverse probleme la nivel de continent, Uniunea Europeană nu a încetat niciodată să se dezvolte.

Înainte de a începe analiza asupra ”Brexit” trebuie să amintim faptul că Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord are o economie de esență capitalistă, situându-se pe locul patru în lume la acest nivel. De asemenea, trebuie menționat faptul că este un centru comercial și financiar foarte important pe întreg globul. Marea Britanie a devenit în anul 2007, cel mai mare exportator de echipament militar din lume , reușind să câștige din exportul de armament 10 miliarde de lire sterline, atingând astfel deținerea unie cote de 33% din exporturile mondiale de armament, reușind să întreacă cota deținută de Statele Unite ale Americii.

Capitolul 2

Cererile Marii Britanii

În data de 24.02.2016 are loc o întâlnire la Bruxelles pentru ca țările membre ale Uniunii Europene să se pună de acord în privința unui anumit schimb de reguli în ceea ce privește statutul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, intenția fiind aceea de a reuși menținerea acestei țări ca membră a Uniunii.

Consider necesară analiza acestor negocieri pentru a putea sesiza doleanțele tuturor din această problematică. David William Donald Cameron, actualul prim-ministru al Regatului Unit și președinte al Partidului Conservator pornește în cadrul negocierilor de la ideile de bază ale naturii Marii Britanii deschizând problematici precum drepturile Europenilor care se mută pe teritoriul lor precum și diferențele dintre țările care au ca monedă unică euro și cele care au păstrat moneda unică națională (precum Marea Britanie). Mai exact, primul ministru „a solicitat dreptul de a limita plățile sociale pentru patru ani pentru cetățenii Uniunii Europene care se mută în Marea Britanie pentru a munci, incluzând beneficiile din timpul muncii, care suplimentează în mod obișnuit angajații cu salarii mici.” Să nu uităm câte voci poate trezi această cerere a primului ministru, dat fiind faptul că la temelia Uniunii Europene se află dreptul de a se deplasa liber precum și dreptul de a lucra liber în cadrul țărilor membre. Țările din Europa de Est consideră că acest lucru afectează principiile de bază ale blocului, având un ecou pentru întreg continentul.

De asemenea, Marea Britanie a mai pregătit câteva cereri destul de dificil de abordat. Printre ele se află și dorința de a face o excepție pentru Marea Britanie în ceea ce privește obligațiile Tratatului European care dorește ca toate țările să se implice constant pentru o „uniune tot mai apropiată”(ever closer union). Această frază este văzută de britanici ca o piedică în ceea ce privește menținerea statutului de suveranitate, aceștia dorind astfel o derogare. Printre dorințele sale se mai află și aceea că sunt necesare reguli care să menționeze faptul că băncile și societățile de investiții din Marea Britanie, nu se vor afla în dezavantaj competitiv în Europa față de cei care folosesc moneda euro.

Reacțiile celor 27 de țări

Având în vedere mențiunile de mai sus putem clar extrage faptul că unii membrii ai Uniunii Europene se opun vehement în ceea ce privește acceptarea acestor lucruri. De ce acest lucru? În primul rând, națiunile Est Europene sunt cele mai numeroase în ceea ce privește numărul de muncitori aflați în Marea Britanie. Conferirea unui statut de ”membru de mâna a doua” nu poate să trezescă decât reacții contradictorii în ceea ce privește restricțiile și noile modificări dorite. Franța, țara pe care o putem regăsi încă din 1960 cu temeri, are de această dată o părere negativă deoarece consideră că propunerile la nivelul industriei financiare oferă britanicilor un avantaj economic nemeritat. Nici Belgia nu este mulțumită de pretențiile pe care britanicii le înaintează în cadrul negocierilor datorită atacului pe care aceștia îl aduc asupra principiilor fundamentale ale Uniunii Europene.

Înainte ca măcar decizia referendumului să fie definitivă, internetul a început să clocotească referitor la modul în care britanicii vor vota. Majoritatea părerilor se concentrează în următorul fel: sentimentul anti-European al britanicilor se întinde pe o perioadă prea vastă pentru a putea fi contracarat. Chiar dacă David Cameron obține tot ceea ce își dorește în urma referendumului, rezultatul s-ar putea să nu ne uimească cu adevărat. Euroșcepticismul din mințile cetățenilor Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord este foarte greu de schimbat. Singura speranță legată de o părere pozitivă ai acestora asupra Uniunii Europene se bazează pe necesitatea acestora de ajutor la nivel economic, renunțarea la statutul de membru putând duce la probleme destul de serioase la acest nivel. Cei mai șceptici membrii ai Uniunii Europene, sunt, fără a putea fi uimiți la capitolul acesta, cetățenii Marii Britanii.

O problematică clară se poate sublinia, în contextul în care încă dinaintea negocierilor un număr destul de mare de țări și-a arătat fățiș nemulțumirile. Deși fără răspuns, ne putem întreba următorul lucru: În contextul în care unei țări i se poate permite un statut special, cum va reacționa Uniunea Europeană dacă toți membrii săi ar ”bate” la porțile sale, fiecare cu o listă de dorințe? Ar fi, din punctul meu de vedere, un coșmar ca acest lucru să aibă în realitate loc. Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a reușit să prevină națiunile din a-și prezenta propriile dorințe însă nu știm cât timp va fi viabilă această prevenție.

David Cameron, în declarațiile sale anunța faptul că un referendum va avea loc în anul 2017. Sesizăm însă faptul că acesta a forțat puțin lucrurile, lansând acest referendum pentru anul curent. Acest lucru ne vorbește puțin de la sine în sensul în care se poate sesiza teama de noi valuri de migratori care pot afecta imaginea Uniunii Europene și prin intermediul căreia cetățenii britanici vor putea sublinia ineficiența acesteia în situații de criză. Pierderea referendumului este considerată de majoritatea ca un avantaj al rămânerii la putere al lui David Cameron.

Având în vedere cererile cu care primul ministru a pornit în cadrul negocierilor, este necesară o analiză a întâlnirii propriu zise dintre cei 28 de reprezentanți ai țărilor membre ale Uniunii Europene. Pe lângă temerile francezilor și ale belgienilor, cererile au trezit mai multe reacții. Două șcenarii posibile s-au concretizat în urma discuțiilor. În cazul în care Marea Britanie ar primi tot ceea ce aceasta cere, ne putem trezi în situația în care valorile de bază ale Uniunii sunt compromise iar țările care sunt nemulțumite de anumite aspecte să fie încurajate să facă același tip de cerere ca britanicii. Dar, în cazul în care „li se oferă prea puțin, crește riscul îndepărtării britanice, lucru care ar da o lovitură dureroasă blocului”

Dialogurile referitoare la negocierile privitoare la menținerea statutului de membru a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord se adaugă la provocările cu care se confruntă Angela Merkel, cancelarul Republicii Federale Germania. Este important să amintim faptul că aceasta duce una dintre cele mai dificile ”bătălii politice” din ultimul deceniu, din cauza poziției sale cu privire la refugiați. Aproape un milion de solicitanți de azil au intrat în Germania anul trecut și cel puțin sute de mii sunt așteptate în acest an. În nucleul dezbaterii asupra modului în care trebuie abordată problema valurilor de refugiați se află ideea conform căreia trebuie prelungită suspendarea politicii de frontiere deschise cunoscută sub numele de Acordul Schengen, care permite calătorilor să intre în țările membre fără pașaport.

Urmările negocierilor- referendum

În data de 20 februarie, primul ministru al Marii Britanii, David Cameron, anunță ca dată oficială a referendumului 23 iunie 2016. Anunțul vine ca urmare a negocierilor de la Bruxelles. Măsura a avut ca urmare, cum este și normal de altfel, formarea unor așa zise tabere de pro și contra rămânerii în Uniunea Europeană. Domnul Cameron consideră, de exemplu, că este important pentru evoluția țării sale, menținerea statutului. Secretarul justiției, Michael Gove și primarul Londrei, Boris Johnson, sprijină pe de altă parte ieșirea din Uniune. Unele studii recente arată faptul că o majoritate de britanici doresc să opteze pentru ieșire, în mare parte datorită crizei migrațiilor și a mizei euro interminabile.

Ce s-ar întâmpla totuși în cazul în care Marea Britanie ar părăsi într-adevăr Uniunea Europeană? Este ușor sesizabil că aceia care doresc acest lucru compară situația actuala a țării cu membri din afara U.E. precum Australia și Canada.Trebuie menționat și faptul că o Mare Britanie Post-Brexit o să își dorească să păstreze un acces total la piața unică europeană, lucru care ar însemna ca aceasta să respecte majoritatea regulilor pe care le respectă deja. Totuși, cele mai multe alternative, care implică faptul că aceasta ar rămâne un membru cu drepturi depline, sunt imposibil de atins, neatrăgătoare sau ambele. Cert este că Uniunea Europeană nu va dispărea ca instituție sau ca o piață mare. Acest lucru înseamnă că Marea Britanie va trebui să formeze un set de relații comerciale și instituționale cu ea. Incertitudinea constă în timpul care va fi necesar pentru stabilirea uner astfel de relații precum și în ce vor consta ele cu exactitate.

În fapt, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a reușit să influențeze Uniunea Europeană într-un mod pozitiv. Când aceasta a aderat, în 1973, existau câteva defecte destul de evidente: politice în ceea ce privește fermele și pescuitul destul de derizorii, un buget destinat să coste Marea Britanie mai mult decât orice altă țară, lipsa pieței unice și doar nouă mebri. Mulțumită, în mare parte politicii britanice, UE are acum politici mult mai concise la nivelul fermelor și a pescuitului, un buget pentru care britanicii sunt contribuabili mediocri, un angajament referitor la comerț și numără 28 de membri.