Amortizarea Imobilizarilor Corporale la Colegiul Gheorghe Munteanu

INTRODUCERE

Activitatea întreprinderilor urmărește atingerea următoarelor țeluri principale: să realizeze profit și să satisfacă necesitățile unei anumite grupe de cumpărători. Nerealizarea, chiar temporară, a unuia dintre țeluri duce la dispariția întreprinderilor de pe piață.

În urmărirea obiectivelor, conducerea întreprinderii trebuie să aplice politicile contabile astfel încât situațiile financiare să fie conforme cu toate dispozițiile fiecărei norme contabile internaționale (IFRS-uri și IAS-uri) aplicabile. Existența mai multor alternative în ceea ce privește înregistrarea, evaluarea în contabilitate, respectiv metodele diferite de evaluare și de calcul a rezultatului și poziției financiare, întreprinderile trebuie să-și elaboreze propria politică contabilă. Organismul internațional de normalizare contabilă (IASB – „International Accounting Standards Board") definește politicile contabile ca fiind principii, baze (fundamente), convenții, reguli și practici specifice, aplicate de o întreprindere, pentru întocmirea și prezentarea situațiilor sale financiare.

Amortizarea, prin calculul său, reprezintă un instrument de politică contabilă, beneficiind de reguli fiscale, ceea ce permite dezvoltarea potențialului tehnic al întreprinderii. Corelat cu cadrul normativ general din România privind calculul amortizării activelor imobilizate, componenta de bază a regimurilor de amortizare admise în țara noastră este tabloul duratelor normate de utilizare, a cotelor anuale de amortizare și a duratelor în care se realizează amortizarea integrală.

Această lucrare include definiții și delimitări privind imobilizările corporale, și prezintă, din punct de vedere teoretic, modul în care se face recunoașterea și evaluarea acestora.

În continuare se fac referiri la amortizarea imobilizărilor corporale și am inclus aici definiții, formele, metodele de amortizare, factorii are influențează amortizarea, precum și felul în care se realizează contabilitatea amortizării imobilizărilor corporale.

Studiul de caz s-a realizat la Colegiul Național ” Gheorghe Munteanu Murgoci”. În primul rând am avut în vedere prezentarea unui scurt istoric al acestei instituții de învățământ cu tradiție în urbea brăileană, apoi am prezentat structura imobilizărilor corporale la finele anului 2015, finalizând demersul practic cu contabilitatea amortizării imobilizărilor corporale.

CAPITOLUL 1. CONTABILITATEA ACTIVELOR IMOBILIZATE CORPORALE

1.1. Definiții și delimitări privind imobilizările corporale

Particularizând definiția activelor dată de Cadrul IASB pentru raportarea financiară prin prisma IAS 16 ”Imobilizări corporale”, IAS 17 ”Contracte de leasing”, IAS 38 ”Imobilizări necorporale”, IAS 40 ”Investiții imobiliare” activele imobilizate reprezintă resursele controlate de întreprindere care îndeplinesc următoarele condiții:

sunt generatoare de beneficii pe o perioadă mai mare de un an;

sunt utilizate în activitatea de exploatare a întreprinderii, date cu chirie (inclusiv leasing) terților spre a fi folosite de către aceștia precum și investițiile financiare pe termen lung (plasamentele financiare în capitalul altor societăți, inclusiv creanțele legate de aceste plasamente);

sunt achiziționate sau fabricate spre a fi utilizate în activitatea întreprinderii (inclusiv pentru închiriere sau pentru creșterea valorii capitalului) și nu destinate comercializării.

Activele imobilizate sunt definite în IAS 1 ”Prezentarea situațiilor financiare” ca fiind “bunurile și valorile destinate să servească o perioadă mai îndelungată în activitatea entității economice și care nu se consumă sau nu se înlocuiesc după prima lor utilizare și, prin urmare, nu sunt destinate comercializării”.

Așa cum se degajă din IAS 16 ”Imobilizări corporale”, IAS 38 ”Imobilizări necorporale” și IAS 40 ”Investiții imobiliare” două criterii stau la baza recunoașterii activelor imobilizate:

probabilitatea realizării de beneficii economice viitoare în folosul întreprinderii;

credibilitatea evaluării.

Beneficiile economice viitoare pot fi generate direct (cazul unui activ productiv), dar și indirect (cazul activelor achiziționate pentru alte motive, cum ar fi cele de siguranță sau de mediu, care pot fi necesare pentru ca entitatea să poată obține beneficii economice viitoare din celelalte active ale sale – de exemplu prin respectarea legislației referitoare la siguranță și la mediu). Și activele din a doua categorie sunt considerate că satisfac criteriile de recunoaștere, pe baza faptului că permit generarea de beneficii economice viitoare din activele cu care au legături.

Imobilizările corporale, denumite și imobilizări materiale sau active fixe tangibile sunt active nemonetare care au un suport material.

O componentă importantă a patrimonului agenților economici o constituie capitalul imobilizat în bunuri și valori necesare în activitatea întreprinderii pe o perioadă mai mare de un an și care, în majoritatea lor, se consumă treptat.

Elementele de această natură sunt denumite imobilizări sau active imobilizate și constituie suportul tehnico-material necesar desfășurării activităților cu caracter productiv și de prestări de servicii, precum și celor din alte domenii de activitate.

Activele imobilizate sau imobilizări sau bunuri imobile, cuprind toate acele valori economice de investiție a căror perioadă de utilitate si lichiditate este mai mare de un an. Activele imobilizate sunt active generatoare de beneficii economice.

Conform OMFP nr.1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile, privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate imobilizările corporale reprezintă active care:

sunt deținute de o entitate pentru a fi utilizate în producția de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terților sau pentru a fi folosite în scopuri administrative; și

sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an.

Imobilizările corporale cuprind: terenuri și construcții; instalații tehnice și mașini; alte instalații, utilaje și mobilier; avansuri acordate furnizorilor de imobilizări corporale și imobilizări corporale în curs de execuție.

Activele imobilizate se clasifică conform reglementărilor din țara noastră (OMFP nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale  și situațiile financiare anuale consolidate) în trei categorii. Din punct de vedere al conținutului, după structura tehnică și comportamentul economic al acestora, se disting următoarele structuri de imobilizări:

imobilizări necorporale,

imobilizări corporale,

imobilizări financiare .

Imobilizările necorporale sunt definite în IAS 38 “Imobilizări necorporale” ca fiind “active identificabile nemonetare, fără suport material și deținute pentru utilizare în procesul de producție sau de furnizare de bunuri sau servicii, pentru a fi închiriate altora sau pentru nevoi administrative”.

Imobilizările corporale mai poartă numele și de active fizice tangibile sau imobilizări fizice. Acestea reprezintă cel mai mare procent din totalul imobilizărilor și contribuie la realizarea veniturilor, reprezentând capacitatea tehnică de producție și de comercializare a unității. După cum precizează și Standardul Internațional de Contabilitate IAS16 ”Imobilizări corporale”, imobilizările corporale sunt active materiale nemonetare, care ”sunt deținute de o entitate pentru a fi utilizate în producția proprie de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terților sau pentru a fi folosite în scopuri administrative și pot fi utilizate de întreprindere pe parcursul mai multor perioade de gestiune.”

Termenul de “corporal” sau de “tangibil” face distincția față de activele necorporale care sunt active fără o substanță fizică sau a căror valoare poate fi în întregime indicată de existența lor fizică.

Imobilizările financiare denumite și investiții financiare sau de portofoliu sunt active deținute de o societate în vederea creșterii valorii averii sale prin încasarea unor sume din repartizări (dobânzi, redevențe, dividende și chirii), prin creșterea valorii capitalizate sau prin obținerea unor beneficii de genul celor rezultate în urma vânzării acestor investiții.

1.2. Recunoaștere și evaluare. Principii și reguli

Recunoașterea unei imobilizări este condiționată de evaluarea credibilă a costului acesteia. Ulterior acestui moment, necesitatea evaluării contabile intervine și în următoarele momente: ”la inventariere”, ”la închiderea exercițiului” și ”la data ieșirii din entitate”.

Costul unui element de imobilizări corporale este recunoscut ca activ dacă și numai dacă:

este posibilă generarea de beneficii economice viitoare aferente elementului pentru entitate; și

costul elementului poate fi evaluat în mod credibil.

1.2.1. Generalități privind recunoașterea activelor imobilizate corporale

În continuare prezentăm câteva nuanțe privind imobilizările corporale, preluate din IAS 16 ”Imobilizări corporale”.

”Piesele de schimb și echipamentul de service sunt, în general, contabilizate ca stocuri și recunoscute în profit sau pierdere atunci când sunt consumate. Totuși, piesele de schimb importante și echipamentele de securitate sunt considerate imobilizări corporale atunci când o entitate preconizează că le va utiliza mai mult de o perioadă. În mod similar, dacă piesele de schimb și echipamentele de service pot fi utilizate numai în legătură cu un element de imobilizări corporale, ele sunt contabilizate drept imobilizări corporale.”

”IAS 16” nu prescrie unitatea de măsură pentru recunoaștere, adică ce constituie un element de imobilizări corporale. Astfel, se impune utilizarea raționamentului profesional la aplicarea criteriilor de recunoaștere pentru circumstanțele specifice ale unei entități. Ar putea fi adecvat să fie agregate elementele nesemnificative individual, cum ar fi matrițele, uneltele și stanțele, și să se aplice criteriile valorii agregate.”

”O entitate evaluează conform acestui principiu al recunoașterii toate costurile imobilizărilor sale corporale atunci când sunt suportate. Aceste costuri includ costurile suportate inițial pentru dobândirea sau construcția unui element de imobilizări corporale, precum și costurile suportate ulterior pentru adăugări la acestea, pentru înlocuirea parțială sau pentru întreținerea acestora.”

”Unele elemente de imobilizări corporale pot fi achiziționate din motive de siguranță sau legate de mediu. Achiziția unor astfel de imobilizări corporale, deși nu crește în mod direct beneficiile economice viitoare ale oricărui element de imobilizări corporale existent, îi poate fi necesară unei entități pentru a obține beneficii economice viitoare din alte active. Astfel de elemente de imobilizări corporale îndeplinesc condițiile pentru a fi recunoscute ca active deoarece dau posibilitatea unei entități să obțină din activele conexe beneficii economice viitoare în plus față de ceea ce s-ar putea obține dacă elementele respective, nu ar fi fost dobândite. De exemplu, un producător din industria chimică poate să instaleze noi procese de manipulare a substanțelor chimice pentru a fi în conformitate cu cerințele de mediu pentru producția și depozitarea de produse chimice periculoase; îmbunătățirile aferente ale fabricii sunt recunoscute drept activ deoarece fără ele entitatea nu poate să producă și să vândă produsele chimice. Totuși, valoarea contabilă rezultată a unui astfel de activ și a activelor conexe este testată pentru depreciere în conformitate cu IAS 36 ”Deprecierea activelor”.

Terenurile și clădirile sunt active separabile și sunt contabilizate separat, chiar atunci când sunt achiziționate împreună. O creștere a valorii terenului pe care se află o clădire nu afectează determinarea valorii amortizabile a clădirii.

Contabilitatea terenurilor se ține pe două categorii: terenuri și amenajări de terenuri.

În contabilitatea analitică, terenurile pot fi evidențiate pe următoarele grupe: terenuri agricole, terenuri silvice, terenuri fără construcții, terenuri cu zăcăminte, terenuri cu construcții și altele.

Imobilizările corporale deținute în baza unui contract de leasing se evidențiază în contabilitate în funcție de prevederile contractelor încheiate între părți, precum și de legislația în vigoare.

Clasificarea contractelor de leasing în leasing financiar sau leasing operațional se efectuează la începutul contractului.

1.2.2. Evaluarea la intrare

Evaluarea inițială sau evaluarea la intrare se întemeiază pe costul istoric calculat pe baza documentelor justificative, cost care capătă statutul de valoare contabilă de intrare sau valoare la prima înregistrare, sau valoare contabilă.

În mod concret, valoarea contabilă de intrare se identifică în cazul imobilizărilor cu:

costul de achiziție, pentru bunurile procurate cu titlu oneros;

costul de producție, pentru bunurile produse în entitate;

valoarea de aport stabilită în urma evaluării, pentru bunurile reprezentând

aport la capitalul social;

valoarea justă, pentru bunurile obținute cu titlu gratuit.

Prin valoare justă se înțelege suma pentru care un activ ar putea fi schimbat de bunăvoie între părți aflate în cunoștință de cauză, în cadrul unei tranzacții, cu prețul determinat obiectiv.

Conform IAS 16 ”Imobilizări corporale”, costul unei imobilizări corporale achiziționate este alcătuit astfel:

prețul de cumpărare

+ taxele vamale și alte taxe nedeductibile

+ orice costuri direct atribuibile aducerii activului la locația și condiția necesare pentru utilizarea acestuia (cu titlu de exemplu), respectiv:

costul de amenajare a amplasamentului,

costurile inițiale de livrare și manipulare,

costurile de instalare și asamblare,

onorariile arhitecților, inginerilor și avocaților,

costurile cu beneficiile angajaților care rezultă direct din achiziția activului,

costurile de testare a funcționării corecte a activului, după deducerea încasărilor nete provenite din vânzarea elementelor produse în timpul aducerii activului la locul și la condiția de funcționare

+ costurile de demontare și mutare a activului, respectiv costurile de restaurare a amplasamentului, ca o consecință a utilizării activului pe o anumită perioadă în alte scopuri decât cele de a produce stocuri în acea perioadă; aceste costuri sunt evaluate în conformitate cu IAS 37 ” Provizioane, datorii contingente și active contingente”

+ costurile îndatorării, ca tratament contabil aferent împrumuturilor de finanțare a achiziției (IAS 23 ”Costurile îndatorării”)

– reducerile comerciale primite

= costul de achiziție

Astfel, costul de achiziție a unui element de imobilizări este format din: prețul de cumpărare, taxele vamale, taxele nerecuperabile, precum și toate celelalte cheltuieli direct legate de punerea în funcțiune a activului; toate reducerile comerciale sunt scăzute pentru calculul prețului de cumpărare.

Exemple de costuri direct atribuibile sunt:

a)     costul de amenajare a amplasamentului;

b)     costuri inițiale de livrare și manipulare;

c)     costuri de montaj;

d)     onorariile arhitecților și inginerilor etc.

e) costurile estimate pentru demontarea și mutarea activului.

Cheltuielile administrative și celelalte cheltuieli de regie sunt componente ale costului numai dacă ele pot fi direct atribuite achiziționării activului sau punerii în funcțiune a acestuia. În mod similar, costurile de constituire și costurile care preced producția nu sunt parte a costului activului, decât dacă ele sunt necesare pentru punerea în funcțiune a acestuia. Pierderile inițiale din exploatare efectuate înainte ca activul să atingă parametrii planificați sunt recunoscute ca și cheltuială.

Deși costurile administrative nu se capitalizează, există costuri reale incrementale pentru active, ca de pildă comisionul plătit unui agent pentru asistarea companiei în achiziționarea unui activ sau un fel de consultanță în acest sens, care poate fi tratat ca parte a costului inițial de recunoaștere. Standardul permite capitalizarea în mod rezonabil a tuturor costurilor care concură la obținerea activului, punerea sa în funcțiune și obținerea performanțelor dorite, dar cu condiția ca aceste valori adiționale să mărească valoarea activului mai mult decât valoarea sa justă.

Alte exemple de costuri care nu sunt cuprinse în costul de achiziție al imobilizărilor corporale:

–        costul deschiderii unor linii de producție;

–        costul introducerii unor noi produse sau servicii (inclusiv costuri legate de activitatea de publicitate sau promoționale);

–        costuri legate de desfășurarea activității într-o nouă locație sau ca un nou segment de consumatori (inclusiv costurile legate de instruirea personalului).

Recunoașterea costurilor în valoarea contabilă a imobilizărilor corporale încetează a se mai produce atunci când aceste elemente sunt aduse în locație și având proprietățile necesare pentru a funcționa în maniera dorită de management.

Prin urmare, costurile legate de utilizarea sau de reorganizarea imobilizărilor corporale nu sunt incluse în valoarea contabilă a acestora, ca de exemplu:

a)     costurile suportate în perioada în care o imobilizare are capacitatea de a funcționa la parametrii doriți de management, însă nu a fost pusă în funcțiune ;

b) pierderile operaționale rezultate inițial, de exemplu cele întâlnite până la

momentul în care se formează cererea pentru un anumit produs;

c) costurile întâlnite în procesul de realocare și reorganizare a unei părți sau a întregii activități.

În ceea ce privește costul de producție, acesta se bazează pe următoarea formulă:

costul de achiziție al materiilor prime și materialelor consumate, delimitate în mod direct pe obiectul de investiție

+ costurile de prelucrare directe (de exemplu, manopera directă)

+ costurile indirecte de producție (costurile privind regia de fabricație), imputate în mod rațional

+ costurile îndatorării

+ costul cantităților anormale de deșeuri, muncă sau alte resurse

+ alte costuri delimitate în mod direct

= costul de producție

Costul de producție a unui element de imobilizări este format din: costuri directe cu materii prime și materiale, costuri cu manopera directă (inclusiv contribuțiile sociale ale angajatorului), costuri indirecte de producție repartizate sau imputate în mod rațional.

Costurile anormale generate de risipa de materii prime, folosirea insuficientă a forței de muncă și a altor resurse în producerea activului pentru sine, nu figurează în costul acestuia.

Cheltuielile ulterioare aferente imobilizarilor corporale

Cheltuielile ulterioare privind activele imobilizate sunt recunoscute ca activ numai atunci când acea cheltuială îmbunătățește starea respectivului activ față de performanța estimată inițial și să conducă la obținerea de beneficii economice viitoare, suplimentare față de cele estimate inițial. Obținerea de beneficii se poate realiza fie direct prin creșterea veniturilor, fie indirect prin reducerea cheltuielilor de întreținere și funcționare.

Exemple de îmbunătățire care duc la creșterea de beneficii economice viitoare sunt:

(a)   modificarea unui mijloc fix pentru a-i extinde durata de viață utilă, incluzând sporirea capacității acestuia;

(b)  modernizarea unor componente ale mijloacelor fixe, cu scopul de a obține îmbunătățiri substanțiale ale capacității producției;

(c)   adoptarea unui nou proces de producție care permite reducerea substanțială a costurilor de exploatare estimate inițial.

Cheltuielile privind reparațiile sau întreținerea terenurilor și mijloacelor fixe sunt făcute cu scopul de a obține sau de a păstra nivelul beneficiilor economice viitoare, pe care o întreprindere se așteaptă să le obțină pe baza performanțelor estimate inițial. Prin urmare, acestea sunt înregistrate în contabilitate ca și cheltuieli, atunci când au loc. De exemplu, costul întreținerii sau al reparațiilor generale pentru terenuri și mijloace fixe se înregistrează drept cheltuială, atunci când, mai degrabă restabilește dacă îmbunătățește performanțele estimate inițial.

Tratamentul contabil adecvat în cazul cheltuielilor efectuate ulterior achiziționării unei imobilizări corporale depinde de factorii care au fost luați în considerare la evaluarea inițială și la recunoașterea elementelor aferente și de posibilitatea recuperării acestei cheltuieli ulterioare. De exemplu, când valoarea contabilă a unei imobilizări corporale a ținut cont deja de pierderea unor beneficii economice, cheltuiala ulterioară efectuată pentru a readuce activul imobilizat în situația de a realiza beneficii economice viitore este capitalizată, cu condiția ca valoarea contabilă să nu depășească valoarea recuperabilă a activului. Același lucru se întâmplă când prețul de achiziție al activului reflectă deja obligația întreprinderii de a realiza cheltuieli în viitor pentru a aduce activul în stare de funcționare. Un astfel de exemplu poate fi achiziționarea unei clădiri ce necesită renovări.

În acest caz cheltuielile ulterioare sunt adăugate la valoarea contabilă a activului, în măsura în care aceste cheltuieli pot fi recuperate din utilizarea viitoare a acestuia.

1.2.3. Evaluarea la ieșire

Ulterior recunoașterii inițiale, un element de imobilizări corporale va fi înregistrat la costul său minus orice amortizare cumulată și orice pierderi din depreciere. După recunoașterea ca activ, un element de imobilizări corporale a cărui valoare justă poate fii evaluată în mod credibil va fi înregistrat la o valoare reevaluată , aceasta fiind valoarea sa justă la data reevaluării minus orice amortizare cumulată ulterior și orice pierderi cumulate din depreciere.

Ieșirea din patrimoniu a unui activ poate fi datorată mai multor cauze:
– scoaterea din folosință la expirarea duratei de utilizare sau înainte de acest termen;

constatarea unui minus în gestiune la inventariere;

scoaterea din funcțiune ca urmare a unor situații de forță majoră (distrugeri generate de cataclisme naturale, incendii etc.);

cedarea cu titlu gratuit sub formă de donații sau subvenții;

alte cauze ce determină ieșirea din patrimoniu a activelor imobilizate.

Valoarea neamortizabilă a unui bun cedat generează o cheltuială privind activele cedate. În cazul ieșirilor de imobilizări amortizabile se calculează amortizarea și pentru perioada rămasă de amortizat.

Scoaterea din funcțiune a activelor imobilizate cu valoare de amortizare complet amortizată sau cu valoare de intrare rămasă nerecuperată se face cu apobarea consiliului de administrație, respectiv a responsabilului cu gestiunea patrimoniului.
În cazul instituțiilor publice, scoaterea din funcțiune a imobilizărilor, înainte de expirarea duratei normale de utilizare sau cu durata normală de utilizare consumată, se aprobă de către ordonatorul principal de credite. După aprobarea scoaterii din funcțiune a imobilizărilor se va proceda la valorificarea acestora.

Procedura de valorificare prin vânzare (licitație directă) sau prin casare va fi aprobată de către consiliul de administrație al instituției publice sau de către responsabilul cu gestiunea patrimoniului (administratorul instituției).
Casarea se va face de către o comisie de casare numită prin decizia conducătorului instituției publice care a aprobat scoaterea din funcțiune a imobilizărilor. Cu ocazia casării se va proceda la dezmembrarea imobilizărilor și la valorificarea acestora:
• valorificarea componentelor rezultate în urma dezmembrării;

• utilizarea componentelor rezultate la executarea altor imobilizări din cadrul unității.

1.2.4. Evaluarea cu ocazia inventarierii

Evaluarea cu ocazia inventarierii se efectuează la încheierea exercițiului financiar când, conform legii, are loc procesul de inventariere generală.

Evaluarea activelor imobilizate se efectuează la valoarea actuală a fiecărui element, denumită valoare de inventar. Valoarea de inventar este stabilită în funcție de utilitatea bunului, de starea acestuia și de prețul pieței.

Pentru stabilirea valorii actuale pentru activele imobilizate amortizabile se ține cont de valoarea netă contabilă înregistrată până la încheierea exercițiului financiar curent.

Conform standardelor internaționale, activele nu ar trebui înregistrate la o valoare mai mare decât valoarea lor recuperabilă.

Valoarea recuperabilă a unui activ este valoarea cea mai mare dintre prețul său net de vânzare și valoarea sa de utilizare.

Valoarea de utilizare este valoarea prezentă a fluxurilor viitoare de numerar estimate, ce se așteaptă să fie generate din utilizarea continuă a unui activ și din vânzarea lui la sfârșitul perioadei sale de viață utilă.

Prețul net de vânzare este suma ce se poate obține din vânzarea unui activ într-o tranzacție cu preț determinat obiectiv între doi parteneri, minus costurile legate de vânzare. În cazul în care costurile legate de vânzare nu au valoare materială, prețul net de vânzare este egal cu valoarea reală. Costurile aferente ieșirii sunt costuri suplimentare atribuite direct vânzarii unui activ, excluzând costurile de finanțare și cheltuielile cu impozitul pe profit.

Ori de câte ori valoarea contabilă depășește valoarea recuperabilă, adică valoarea care ar trebui recuperată prin folosirea sau vânzarea activului, trebuie recunoscută o pierdere din depreciere. În acest caz, valoarea contabilă a activului este redusă la valoarea recuperabilă.

1.2.5. Evaluarea la bilanț

Această evaluare se realizează în scopul întocmirii situațiilor financiare anuale. Imobilizările se evaluează și se reflectă în situațiile financiare anuale la valoarea de intrare, respectiv valoarea contabilă, pusă de acord cu rezultatele inventarierii.

Valoarea contabilă la data bilanțului se determină pe baza regulilor de evaluare ulterioară recunoașterii inițiale. Este cazul activelor corporale și necorporale pentru care valoarea contabilă de intrare poate fi modificată în cursul duratei de viață a activului. IAS 16 “Imobilizari corporale”, respectiv IAS 38 ”Imobilizări necorporale” stabilesc tratamentele ce pot fi adoptate pentru evaluarea ulterioară a imobilizărilor. Sunt prevăzute două tratamente:

a)      Un tratament, care prevede ca: ulterior recunoașterii inițiale ca activ, o

imobilizare trebuie înregistrată la cost, mai puțin orice amortizare cumulată aferentă și orice pierderi din depreciere cumulate;

b)      Un tratament, care prevede ca: ulterior recunoașterii inițiale ca active, o imobilizare corporală, respectiv un activ necorporal, trebuie înregistrate la valoarea reevaluată care reprezintă valoarea justă la momentul reevaluării, mai puțin orice amortizare ulterioară cumulată aferentă și pierderile ulterioare cumulate din depreciere. Reevaluările trebuie efectuate cu suficientă regularitate în așa fel încât valoarea contabilă să nu difere în mod semnificativ de valoarea care poate fi determinată pe baza valorii juste la data bilanțului.

Momentul închiderii exercițiului financiar se concretizează, din punct de vedere financiar-contabil, în întocmirea situațiilor financiare. În bilanț, elementele entității sunt înscrise la valoare bilanțieră. În vederea determinării ei, se compară valoarea contabilă netă cu valoarea de inventar.

Rezultatul comparației poate conduce la:

•plus de valoare care, conform principiului prudenței referitor la active, nu se înregistrează în contabilitate. În această situație, valoarea bilanțieră a imobilizării este egală cu valoarea contabilă netă.

•minus de valoare care, conform principiului prudenței, se consemnează printr-un supliment de amortizare în cazul deprecierii ireversibile (de exemplu, mijloacele fixe inutilizabile, propuse pentru casare) sau prin ajustări (reduceri) pentru depreciere dacă deprecierea este reversibilă (de exemplu, lipsa de utilitate a acestora pentru unitate în momentul inventarierii).

CAPITOLUL 2. AMORTIZAREA IMOBILIZĂRILOR CORPORALE

2.1. Definiția și formele amortizării imobilizărilor

Majoritatea imobilizărilor corporale  se degradează cu timpul și, ca atare, trebuie găsită o metodă pentru constatarea diminuării utilității lor.

Amortizarea este echivalentul valoric al deprecierii ireversibile a unei imobilizări, ca urmare a utilizării, a acțiunii factorilor naturali, a progresului tehnic sau a altor cauze.

Conform concepției juridico-contabile, amortizarea este legată de valoarea patrimonială a elementelor bilanțului. Planul contabil general francez definește amortizarea ca , ”o constatare contabilă a micșorării valorii unui element de activ, ce rezultă din utilizare, din trecerea timpului, din schimbarea de tehnică sau din orice altă cauză”.

Întreprinderea achiziționează bunuri care sunt utilizate pentru a obține avantaje economice (beneficii) pe parcursul mai multor exerciții. În virtutea aplicării principiului independenței exercițiilor, se convine să se repartizeze costul de intrare al bunului, pentru ca fiecare exercițiu să suporte o cheltuială corespunzătoare avantajelor obținute ca urmare a utilizării bunului. Este vorba, în acest caz, despre concepția economică a amortizării, concepție care pune accentul pe formarea rezultatului.

Conform unei concepții financiare, amortizarea este o metodă de reînnoire a capitalulul investit. În acest caz, ea este o prelevare asupra beneficiilor și, ca atare, constituie o resursă la dispoziția întreprinderii. Acumularea anuităților privind amortizările ar trebui să permită înlocuirea investiției care nu mai poate sau nu mai trebuie (din motive de randament) să fie utilizată. Amortizarea devine, astfel, un element al autofinanțării.

O altă problemă legată de amortizare este cea referitoare la bunurile amortizabile. Ele sunt elemente ale activului imobilizat care se depreciază de manieră ireversibilă și care, după o perioadă mai mult sau mai puțin lungă, nu vor mai îndeplini funcțiile lor. Sunt excluse din câmpul amortizării bunurile a căror utilizare este nelimitată în timp, precum terenurile sau investițiile financiare; eventuala depreciere a acestor din urmă elemente este constatată prin intermediul ajustărilor prin depreciere.

În mod normal, întreprinderile trebuie să elaboreze un plan de amortizare care este un tablou previzional de reducere a valorilor înscrise in bilanț, pe o perioadă determinată și prin tranșe succesive. Planul de amortizare vizează imobilizările corporale și necorporale care se depreciază de manieră nereversibilă. Întocmit cu ocazia intrării în funcțiune a bunului, planul conține costul de intrare, mărimea amortizărilor anuale practicate si valoarea netă contabilă după fiecare exercițiu.

Modificarea planului de amortizare nu ar trebui să se facă decât în circumstanțe excepționale. Durata de viată și metoda de amortizare inițial prevăzute pot să fie corectate numai pentru a ține cont de schimbările semnificative în condițiile de exploatare (cadența accelerată, schimbarea programului de lucru etc.) și de uzura morală intervenită mai rapid decât era prevăzută. Întocmirea unui nou plan de amortizare necesită apelul la reguli aplicabile oricărei schimbări de metodă contabilă, în virtutea acțiunii principiului permanenței metodelor.

Pentru un expert contabil, amortizarea nu este un instrument de evaluare, ci, mai degrabă, o metodă de repartizare a costului. lmobilizările nu sunt amortizate pe baza pierderii de valoare, ci pe baza imputării sistematice a costului lor de intrare asupra unui număr de exerciții. În consecință, amortizarea este rezultatul unui procedeu contabil de repartizare logică și sistematică a costului imobilizărilor, aplicat astfel incât să se impute o parte din acest cost fiecărui exercițiu care va beneficia de utilizarea respectivelor imobilizări.

Este de necontestat faptul că valoarea unui bun poate să fluctueze între momentul intrării sale in patrimoniu și cel în care el este vândut sau scos din funcțiune. Dar aceste fluctuații periodice de valoare sunt greu de măsurat cu obiectivitate, iar tentativele realizate în acest sens nu au fost, în general, acceptate de specialiștii contabili. De aceea, se preferă să se repartizeze costul unei imobilizări, prin intermediul unei cheltuieli cu amortizările, pe toată durata de viață utilă. Se preferă utilizarea metodei de repartizare a costului deoarece prin ea se realizează o conectare a cheltuielilor la venituri și pentru că, într-o economie stabilă, fluctuațiile valorii de piață sunt minime și dificil de măsurat. Mai mult, din motive legate de aplicarea principiului continuității exploatării întreprinderilor și pentru că se presupune, în general, că imobilizările amortizabile sunt conservate până la sfârșitul duratei de viață utilă, se consideră că fluctuațiile periodice ale valorii de piață nu reprezintă date relevante pentru determinarea rezultatelor sau situației financiare referitoare la o întreprindere.

2.2. Metode de amortizare

1.     Metoda liniară sau metoda cotelor constante de amortizare

Metoda liniară se realizează prin includerea uniformă în cheltuielile de exploatare a unor sume fixe, proporțional cu numărul de ani a duratei de utilizare a imobilizării corporale.

Figura nr. 2.1. Regimul de amortizare liniară sub aspect grafic

Amortizarea corespunzătoare fiecărui exercițiu (Aa) se calculează fie prin împărțirea valorii amortizabile a activului Vi (costul activului amortizat minus valoarea sa reziduală estimată) la numărul de ani din durata sa de utilizare (d), fie prin ponderea valorii amortizabile cu o rată de amortizare (ra) conform relațiilor:

Aa = Vi/d sau Aa = Vi x ra (ra = Aa/Vi x 100 sau ra = 100/d).

2.     Metoda amortizării variabile sau proporționale cu volumul producției

Se aplică în cazul în care la nivelul fiecărei imobilizări se poate determina volumul de activitate prestat. Rata (norma) de amortizare se calculează ca raport între valoarea de intrare (valoarea amortizabilă) și volumul de activitate stabilit a se realiza. Pentru a se calcula amortizarea, se aplică rata la volumul de activitate realizat.

3.     Metoda amortizării degresive

Constă în practicarea unor amortizări mai mari în primii ani de utilizare a bunului, asigurând astfel întreprinderii un avantaj fiscal prin amânarea de la plata impozitului pe profit. Pentru a calcula anuitățile folosim:

– fie o rată degresivă care se aplică în fiecare an la o bază fixă (valoarea de intrare);

– fie o rată constantă la o bază de calcul degresivă (valoarea netă contabilă);

Rata constantă (Rd) = Rata de aplicat în amortizarea liniară (ra) x Coeficientul fiscal.

Coeficientul fiscal variază în funcție de durata de utilizare a bunului și anume:

– 1,5 pentru o durată de utilizare între 2-5 ani, inclusiv 5 ani;

– 2,0 pentru o durată de utilizare între 5-10 ani, inclusiv 10 ani;

– 2,5 pentru o durată de utilizare mai mare de10 ani.

Amortizarea degresivă se calculează prin aplicarea ratei:

– la valoarea de intrare pentru prima anuitate;

– la valoarea netă contabilă pentru celelalte anuități.

Când anuitatea amortizării calculate în sistemul degresiv devine egală sau inferioară cu cea liniară determinată ca raport între valoarea rămasă și numărul de ani de utilizare, se procedează la calculul amortizării liniare, pentru suma care rămâne de amortizat.

Figura nr. 2.2. Regimul de amortizare degresivă sub aspect grafic

4.     Metoda “softy”

Constă în aplicarea unei rate degresive la o bază constantă. Această metodă constă în calculul ratelor ca raport între numărul anilor în ordine inversă numerotării lor și suma cifrelor exprimând ordinea anilor duratei de viață (1+2+3+4+5=15) astfel: 5/15; 4/15; 3/15; 2/15; 1/15.

Determinarea anuităților de amortizare se face prin aplicarea ratelor degresive la valoarea de intrare a bunurilor.

Acest sistem nu se aplică în România.

5.     Metoda amortizării accelerate

Aplicată numai în România, această metodă constă în înregistrarea unor amortizări de până la 50 % din valoarea de intrare în primul an de utilizare, după care se trece la metoda liniară.

Figura nr. 2.3. Regimul de amortizare accelerată sub aspect grafic

6.     Metoda amortizării progresive

Constă în înregistrarea unor anuități calculate pe baza unor rate mai mici în primii ani, acestea crescând o dată cu numărul anilor. Etapele de calcul sunt:

a)     determinarea sumei cifrelor în ordinea anilor de utilizare: 1+2+3+4+5=15

b)     determinarea ratelor de amortizare crescătoare: 1/15; 2/15; 3/15; 4/15; 5/15.

2.3. Factori care influențează amortizarea imobilizărilor corporale

Valoarea amortizabilă a unei imobilizări este costul istoric sau o altă valoare care a substituit costul istoric, de exemplu, valoarea reevaluată. Semnificațiile concrete ale acestor valori sunt:

costul de achiziție pentru imobilizările corporale procurate cu titlu oneros.

costul de producție pentru imobilizările corporale construite sau produse de întreprindere.

valoarea de piață pentru imobilizările corporale dobândite cu titlu gratuit, estimată la înscrierea lor în activ pe baza propunerilor făcute de specialiști și pe baza aprobării adunării generale a acționarilor sau asociaților, la societățile comerciale, respectiv a consiliului de administrație, la regiile autonome sau la instituții publice, ținând seama de valoarea imobilizărilor corporale cu caracteristici identice sau similare și de gradul de uzură fizică a imobilizărilor corporale primite;

valoarea de aport acceptată de părți pentru imobilizările corporale intrate în patrimoniu cu ocazia asocierii, fuziunii etc. conform prevederilor din statute sau contracte, determinată prin expertiză;

valoarea determinată prin însumarea cheltuielilor efective pentru realizare, inclusiv cota-parte din cheltuielile comune efectuate în limita sumelor prevăzute în devizul general, în cazul investițiilor puse în funcțiune total sau parțial, cărora nu li s-au întocmit formele de înregistrare ca imobilizări corporale. Această valoare se stabilește pe baza procesului-verbal de predare-primire încheiat între constructor și beneficiar. La terminarea investițiilor și trecerea în categoria imobilizărilor corporale, valoarea de intrare se determină prin adăugarea eventualelor cheltuieli efectuate între data punerii în funcțiune și data întocmirii procesului-verbal de punere în funcțiune;

valoarea reevaluată de către agenții economici primitori;

valoarea obținută prin înmulțirea numărului de metri ai adâncimii de la care se exploatează cu prețul mediu efectiv realizat per metru forat, în anul anterior trecerii în categoria imobilizărilor corporale, la sondele de exploatare săpate în condiții asemănătoare, în cazul sondelor provenite din lucrări de foraj executate pentru explorări și prospecțiuni geologice, care au dat rezultate și care vor fi folosite în scopuri de producție. Pentru sondele de țiței și gaze provenite din lucrările de foraj executate în vederea explorării și prospecțiunii geologice, valoarea de intrare se stabilește în aceleași condiții ca mai sus;

totalul cheltuielilor efectuate, inclusiv cheltuielile necesare trecerii în regim de producție (dotare cu cale ferată, aeraj, alte dotări tehnice), pentru imobilizările corporale rezultate din lucrări miniere, executate pentru explorări și prospecțiuni geologice care au dat rezultate;

costul de producție al animalelor pentru carne, la care se adaugă sporurile de preț în funcție de categoria biologică, pentru animalele de reproducție;

j) costul ulterior punerii în funcțiune, în cazul în care s-au executat lucrări de modernizare sau de adăugare a unor accesorii, aparate de măsurare sau control ori a altor părți componente ale mijloacelor fixe, costul acestora incluzându-se în valoarea contabilă de intrare, majorând-o în mod corespunzător;

k) valoarea reevaluată a clădirilor și construcțiilor speciale estimată.

2.4. Contabilitatea amortizării imobilizărilor corporale

Amortizarea, așa cum s-a arătat înseamnă o scădere treptată a valorii de intrare a imobilizărilor în vederea aducerii la valoarea reală. Deci, amortizarea are rolul de rectificare a valorii contabile, a imobilizărilor cu deprecierea ireversibilă. Ea presupune pe de o parte deprecierea valorii imobilizărilor, iar pe de altă parte recuperarea acestei deprecieri din cheltuielile fiecărui exercițiu.

Imobilizările nu sunt amortizate pe baza pierderii de valoare, ci pe baza imputării sistematice a costului lor de intrare asupra unui număr de exerciții. În consecință amortizarea este rezultatul unui procedeu contabil de repartizare logică și sistematică a costului imobilizărilor, aplicat astfel încât să se impute o parte din acest cost fiecărui exercițiu, care va beneficia de utilizarea respectivelor imobilizări.

Înregistrarea în contabilitatea financiară a amortizării presupune repartizarea în fiecare an a valorii calculate pe seama cheltuielilor de exploatare utilizând conturile :

 6811 “Cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor” cont de activ, care se debitează cu amortizarea inclusă în cheltuielile exercițiului și se creditează conturile de amortizări;

 280 ”Amortizări privind imobilizările necorporale”, cu conturi sintetice de grad 2 pe categorii de imobilizări necorporale;

 281 ”Amortizări privind imobilizările corporale” cu conturi sintetice de grad 2 pe categorii de imobilizări corporale.

Precizăm că și contul 6811 ”Cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor”, poate fi dezvoltat pe analitice pe feluri de active în cazul în care se simte nevoia; o astfel de dezvoltare poate fi însă considerată redundantă, datele respective regăsindu-se și în rulajele creditoare ale conturilor de înregistrare a amortizării activelor.

Folosirea celor două categorii de conturi derivă din concepția economică și financiară cu privire la amortizarea imobilizărilor. În România calculul amortizării imobilizărilor corporale se face pentru perioada unui exercițiu financiar, iar înregistrarea acesteia se face lunar. 

La înregistrarea amortizării trebuie să se țină cont de perioada și de regimul de amortizare.

Pentru exemplificarea regimurilor de amortizare avem în vedere exemplul următor:

S.C. Alfa a achiziționat un utilaj la data de 1 ianuarie 2011, în valoare de 6.000 lei la care se adaugă TVA. Durata de utilizare economică a fost stabilită la 5 ani. Societatea oprează pentru metoda: a) liniară , b) degresivă , c) accelerată.

Se întocmește planul de amortizare pentru cele trei metode.

În contabilitate au loc următoarele înregistrări:

achiziționarea utilajului de către entitatea în cauză:

amortizarea lunară a utilajului

Această operație referitoare la înregistrarea amortizării se repetă în următoarele 59 de luni, până la amortizarea integrală a utilajului, amortizarea anuală fiind prezentată în tabelul de mai jos.

Tabel nr. 2.1. Tablou amortizare în regim liniar

Tabel nr. 2.2. Tablou amortizare în regim degresiv

Rata anuală de amortizare este de 20%, utilajul fiind amortizabil în 5 ani, coeficientul multiplicativ este de 1,5 (K), iar rata degresivă este de 20% x 1,5 = 30%.

Tabel nr. 2.3. Tablou amortizare în regim accelerat

După cum se poate observa din datele de mai sus, rezultă că în primul an de funcționare (2011) amortizarea utilajului este în proporție de 50% din valoarea sa de intrare, deci 3.000 lei, iar în perioada rămasă, amortizarea se realizează după metoda liniară, valoarea acesteia ridicându-se la 750 lei.

La instituțiile publice pentru amortizarea activelor fixe corporale se utilizează metoda amortizării liniare.

Pentru activele fixe corporale intrate în patrimoniul instituțiilor publice și care nu au fost amortizate integral, durata normală de funcționare este durata rămasă prevăzută în documentele de intrare, respectiv durata stabilită de comisie, în situația în care nu se cunoaște anul punerii în funcțiune.

Duratele normale de funcționare aprobate prin hotărâre a Guvernului se pot corecta, în sensul majorării sau reducerii acestora cu până la 20%, cu aprobarea ordonatorului de credite.

Amortizarea se calculează începând cu luna următoare punerii în funcțiune, până la recuperarea integrală a valorii de intrare, conform duratelor normale de funcționare.

Durata normală de funcționare rămasă se determină ca diferență între durata

normală de funcționare stabilită potrivit legii și durata normală de funcționare consumată.

Conform Hotărârii Guvernului nr. 72/2014 privind stabilirea valorii de intrare a activelor fixe la instituțiile publice, valoarea minimă de intrare a activelor fixe este de 2500 lei. Valoarea rămasă neamortizată a activelor fixe cu valoarea cuprinsă între 1800-2500 lei, existente în patrimoniul instituției publice, se va recupera pe durata normală de funcționare rămasă.

Potrivit Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 221/2015 privind activele fixe corporale amortizate integral care aparțin domeniului privat al statului și al unităților administrativ – teritoriale, precum și cele care aparțin proprietății private a instituțiilor publice și care au o valoare mai mică decât limita stabilită prin hotărâre a Guvernului se trec la categoria materialelor de natura obiectelor de inventar.

Nu se trec în categoria materialelor de natura obiectelor de inventar activele fixe corporale care nu au însușiri comune materialelor de natura obiectelor de inventar, cum ar fi: construcții, amenajări la terenuri, mijloace de transport, animale, plantații etc.

Ordonatorii principali de credite elaborează norme proprii atât pentru activitatea proprie, cât și pentru instituțiile subordonate, pentru stabilirea bunurilor cu caracter specific din categoria activelor fixe corporale care au însușiri comune materialelor de natura obiectelor de inventar și care se trec în categoria acestora.

În scopul elaborării normelor proprii, ordonatorii secundari de credite și ordonatorii terțiari de credite comunică ordonatorului principal de credite propuneri cu privire la activele fixe corporale specifice activității lor, care se încadrează în categoria materialelor de natura obiectelor de inventar.

Materialele de natura obiectelor de inventar provenind din active fixe corporale amortizate integral și care au valoarea mai mică decât valoarea minimă stabilită prin hotărâre a Guvernului se înregistrează în contabilitate la valoarea justă stabilită de o comisie de specialiști din instituție numită de ordonatorul de credite. Prevederile introduse prin Ordinul MFP nr. 221/2015 sunt reflectate în situațiile financiare ale exercițiilor financiare începând cu anul 2015.

CAPITOLUL 3. AMORTIZAREA IMOBILIZĂRILOR CORPORALE LA COLEGIUL NAȚIONAL “GHEORGHE MUNTEANU MURGOCI”BRĂILA

3.1. Prezentarea generală a Colegiului Național ”Gheorghe Munteanu Murgoci”

COLEGIUL NAȚIONAL ”GHEORGHE MUNTEANU MURGOCI” are o existență de peste nouă decenii și s-a afirmat de-a lungul timpului ca o adevarată citadelă a învățământului brăilean.

Nucleul său l-a constituit prima școală secundară de fete din Brăila, fondată la  1 septembrie 1919. Deschiderea festivă a cursurilor acestei școli a avut loc la 20 octombrie 1919 cu trei clase și 133 de eleve. Școala funcționa atunci într-un local închiriat de Primăria orașului Brăila, situat pe bulevardul Al. I. Cuza la nr. 273.

În anul 1922 Comitetul Școlar a cumpărat de la Primărie clădirea Comandamentului Regimentului II Grăniceri cu suma de 1.000.000 lei din care a achitat imediat suma de 400.000, iar restul sumei a fost donată de Primărie la 18 septembrie 1923.

La 30 octombrie 1922 școala s-a mutat în localul său propriu cu sediul în Brăila, Bulevardul Independenței numărul 4.

În anul 1923 a absolvit cursurile prima promoție, iar 192 de absolvente au susținut pentru prima dată examen de bacalaureat.  Curând după înființare școala s-a extins creându-și anexele necesare: bibliotecă, muzeu, laboratoare, internat și cantină.

Un moment important în viața școlii a fost marcat de transformarea sa în liceu de fete de tip E, începând cu anul 1929. Aceasta era recunoașterea faptului că reușise să se impună ca un puternic așezământ de cultură românească și de educație sănătoasă, capabil să creeze adevarate personalități, prezente în viața economică și socio-culturală a zonei țării.

În anul 1929, în școală a fost fondată Societatea de lectură, devenită în anul 1933 Societate literară. Tradiția a fost continuată după anul 1954 de Cercul literar Mihai Eminescu condus de profesoara Lica Paulescu.

Instituția a funcționat ca școala de fete până în anul 1956, când în urma mixtării învațământului secundar a devenit școală mixtă.

Figura nr. 3.1. Colegiul Național ”Gheorghe Munteanu Murgoci” Brăila

Sursa: www.cngmm.ro

Numele LICEUL TEORETIC ”GHEORGHE MUNTEANU MURGOCI” a fost adoptat în cadru festiv, în anul 1971, în semn de prețuire pentru cel ale cărui începuturi de viață și muncă se leagă de Brăila.

Conform Ordinului Ministrului Educației Naționale nr. 4565 din 19 septembrie 2000 s-a aprobat atribuirea denumirii de: COLEGIUL NAȚIONAL “GHEORGHE MUNTEANU MURGOCI”, începând cu anul școlar 2000- 2001.

De la începuturile sale și până astăzi, școala a dat peste 96 de promoții, având de-a lungul timpului pierderi nesemnificative.

Astăzi (anul școlar 2015-2016) Colegiul Național “Gheorghe Munteanu Murgoci” are 32 de clase dintre care 5 clase învățământ gimnazial și 27 clase învățământ liceal având un efectiv de 927 elevi.

 3.2. Structura imobilizărilor corporale la 31.12.2015

Terenuri

Colegiul Național ” Gheorghe Munteanu Murgoci ” are un teren în suprafață totală de 7487 mp din care:

3949 mp sunt construiți

3538 mp reprezintă curtea școlii

Construcții

Colegiul Național ” Gheorghe Munteanu Murgoci ” este format din 3 mari construcții și anume:

Construcția C1 alcătuită din 5 corpuri de clădire pe o suprafață construită la sol de 2474 mp, și anume:

Corpul A are o suprafață construită la sol de 1500 mp și o suprafață desfășurată de 3000 mp, este format din: Parter și Etaj.

La Parter se află : 9 săli de clase, biblioteca, 5 birouri, 6 holuri, grup sanitar, 5 casa scării.

La Etaj sunt: 8 săli de clasă, amfiteatru, cancelarie, 3 birouri, 5 holuri, 2 grupuri sanitare, 5 casa scării.

Corpul B are o suprafață construită la sol de 113 mp și o suprafață desfășurată de 339 mp, este format din: Subsol, Parter și Etaj.

Subsol: casa scării, o încăpere;

Parter: hol, casa scării, grup sanitar;

Etaj: un laborator de informatică, hol , casa scării;

Corpul C are o suprafață construită la sol de 69 mp și o suprafață desfășurată de 276 mp, este format din: Subsol, Parter, Etajul I, Etajul II.

Subsol: casa scării, o încăpere;

Parter: hol, casa scării;

Etajul I: hol, casa scării;

Etajul II : hol, casa scării, o încăpere.

Corpul D ( fostul Internat) are o suprafață construită la sol de 426 mp, și o suprafață desfășurată de 2130 mp, este format din: Subsol, Parter, Etajul I, Etajul II, Etajul III.

La Subsol este o încăpere.

Parter: 2 cabinete medicale, 3 săli clasă, grup sanitar, 2 casa scării;

Etaj I: 3 săli clasă, cabinet informatică, grup sanitar, hol, 2 casa scării;

Etaj II: 3 săli clasă, 2 cabinete informatică, grup sanitar, hol, 2 casa scării;

Etaj III: 3 săli clasă, cabinet limbi străine, cabinet informatică, grup sanitar, hol, 2 casa scării.

Corpul E (cantina) are o suprafață construită de 366 mp și este format din: sală de mese, cantina, camera frigorifică, cămară, sală forță, vestiar, depozit, 3 holuri, grup sanitar.

Construcția 2 (sala de sport) este formată din 2 corpuri de clădire pe o suprafață constuită la sol de 952 mp și anume:

Corpul A este format din Parter și Etaj

Parterul are o suprafață construită la sol de 206 mp și o suprafață desfășurată de 412 mp. Parterul este compus din: 2 vestiare, camera centrală termică, depozit materiale, grup sanitar, hol, casa scării.

Etajul este compus din: 2 vestiare, cabinet medical, 3 depozite materiale, grup sanitar, hol, casa scării.

Corpul B

Parter : sală sport , suprafața construită este de 746 mp.

În cadrul construcției C3, cu regim de înălțime parter care are o suprafață construită la sol de 523 mp se află: o sală de clasă, 5 laboratoare (2 de fizică, 2 de chimie, unul de biologie), 4 depozite materiale, birou și 2 holuri.

Mijloace fixe : Mobilier, aparatură, birotică echipamente de protecție a valorilor umane și materiale și alte active fixe corporale

Bandă de alergare – 1 bucată, număr de inventar: 33.122

Tablă interactivă – 1 bucată, număr de inventar: 33.123

Video proiector -1 bucată, număr de inventar: 20.002

Video proiector -1 bucată, număr de inventar: 20.003

Video proiector -1 bucată, număr de inventar: 20.004

Tabelă digitală -1 bucată, număr de inventar: 20.007

Cameră video -1 bucată, număr de inventar: 6657

Retro-proiector -1 bucată, număr de inventar: 20.057

Pianină Kawai -1 bucată, număr de inventar: 33.124

Multifuncțional Xerox 5222V KU -1 bucată, număr de inventar: 33.139

Echipament Secretariat 5016 -1 bucată, număr de inventar: 33.125

Telescop SKZ WATCHER 10 -1 bucată, număr de inventar: 33.134

Sistem cameră CCTV și alarmă -1 bucată, număr de inventar: 33.135

Tabel nr. 3.1. Valoarea înregistrată în contabilitate, amortizarea și valoarea netă contabilă ale activelor fixe din cadrul Colegiului Național ”Gheorghe Munteanu Murgoci” la 31.12.2015

Terenurile și construcțiile aparțin domeniului public al Municipiului Brăila și sunt date în administrarea unității de învățământ.

3.3. Contabilitatea amortizării imobilizărilor corporale

Colegiul Național ” Gheorghe Munteanu Murgoci ” și Primăria Municipiului Brăila conform prevederilor actelor administrative H.C.L.M. nr.257/19.09.2014 și H.C.L.M. nr.80/27.03.2014 au încheiat actul adițional nr. 1 la Contractul nr. 47/23144/29.05.2013, conform căreia imobilul Colegiul Național ” Gheorghe Munteanu Murgoci”, cu sediul în Brăila, B-dul Independenței nr. 4 și nr. Cadastral 76676 este înscris în Inventarul Domeniului Public al Municipiului Brăila reactualizat prin H.C.L.M. nr.325/2011 la capitolul H – Terenurile și clădirile ale instituțiilor publice după cum urmează:

Terenuri

Suprafață totală teren este de 7487 mp

– valoarea de inventar la 31.12.2015 este de 2.720.624,56 lei din care :

– diferența din reevaluare – 32.791,56 lei

– valoare de inventar la 31.12.2013 – 2.687.833 lei

2111 = 103 2.687.833

” Terenuri ” ” Fondul bunurilor care

alcătuiesc domeniul public al

unităților administrativ- teritoriale

1051 = 103 32.791,56

“ Rezerve din reevaluarea ” Fondul bunurilor care

terenurilor și amenajărilor alcătuiesc domeniul public al

la terenuri “ unităților administrativ- teritoriale”

2111 = 1051 32.791,56

” Terenuri ” ” Rezerve din reevaluarea

terenurilor și amenajărilor

la terenuri “

Clădiri

Construcția C1

– valoarea de inventar la 31.12.2015 este de 1.220.028,80 lei din care:

– diferența din reevaluare este de 106.457,42 lei

– valoarea de inventar la 31.12.2013 este de 1.113.571,38 lei.

Corp D

– valoarea de inventar la 31.12.2015 este de 833.970,04 lei din care:

– diferența din reevaluare este de 72.770,66 lei

– valoarea de inventar la 31.12.2013 este de 761.199,38 lei.

Corp E

– valoarea de inventar la 31.12.2015 este de 339.407,55 lei din care:

– diferența din reevaluare este de 29.616,06 lei

– valoarea de inventar la 31.12.2013 este de 309.791,49 lei.

b) Construcția C2

– valoarea de inventar la 31.12.2015 este de 2.662.355,40 lei din care:

– diferența din reevaluare este de 232.312,14 lei

– valoarea de inventar la 31.12.2013 este de 2.430.043,26 lei.

c) Construcția C3

– valoarea de inventar la 31.12.2015 este de 341.011,88 lei din care:

– diferența din reevaluare este de 29.756,06 lei

– valoarea de inventar la este de 311.255,82 lei.

Împrejmuire de cărămidă

– valoarea de inventar la 31.12.2015 este de 3.991,72 lei din care:

– diferența din reevaluare este de 348,31 lei

– valoarea de inventar la este de 3.643,41 lei.

Total diferențe din reevaluare Clădiri : 471.260,65 lei

Total valoare de inventar Clădiri la 31.12.2013 : 4.929.504,74 lei

Total valoare de inventar Clădiri la 31.12.2015 : 5.400.765, 39 lei

212 = 103 4.929.504,74

” Construcții” ” Fondul bunurilor care

alcătuiesc domeniul public al

unităților administrativ- teritoriale”

1052 = 103 471.260,65

” Rezerve din reevaluarea ” Fondul bunurilor care

construcțiilor ” alcătuiesc domeniul public al

unităților administrativ- teritoriale ”

212 = 1052 471.260,65

” Construcții” ” Rezerve din reevaluarea

construcțiilor”

Conform articolului 9 din Ordinul 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, activele fixe corporale aflate în patrimoniul instituțiilor publice, care nu se supun amortizării sunt bunurile care aparțin domeniului public al statului și al unităților administrativ-teritoriale potrivit legii, inclusiv investițiile efectuate la acestea.

Reevaluarea activelor aflate în proprietatea statului (publică sau privată) se efectuează în conformitate cu Normele Metodologice privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe corporale aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobate prin Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 3471/2008.

Conform art.11, aliniatul 1din OMFP nr. 3471/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe corporale aflate în patrimoniul instituțiilor publice, activele fixe corporale de natura construcțiilor și terenurilor aflate în patrimoniul instituțiilor publice trebuie reevaluate cel puțin o dată la 3 ani de o comisie numită de conducătorul instituției publice sau de evaluatori autorizați conform reglementărilor legale în vigoare, rezultatele reevaluării urmând a fi înregistrate în contabilitate până la finele anului în care s-a efectuat reevaluarea.

În aceste norme, diferențele din reevaluarea activelor amortizabile cât și a celor neamortizabile, sunt tratate astfel:

a) Dacă rezultatul reevaluării activelor fixe corporale neamortizabile este o creștere a valorii contabile, aceasta se tratează ca o creștere a rezervei din reevaluare care se transferă concomitent în creditul conturilor de fonduri (conturile 101 –

“Fondul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului”, 102 – ” Fondul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al statului”, 103 – ” Fondul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităților administrativ teritoriale ”

104 – ” Fondul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al unităților administrativ teritoriale ” după caz).

b) Dacă rezultatul reevaluarii activelor fixe corporale neamortizabile este o descreștere a valorii contabile, aceasta se tratează ca o diminuare a rezervei din reevaluare care se transferă concomitent in debitul conturilor de fonduri (conturile

101 – ” Fondul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului”, 102 – ” Fondul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al statului”, 103 – ” Fondul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităților administrativ teritoriale ”

104 – ” Fondul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al unităților administrativ teritoriale”, după caz).

Contul 105 ”Rezerve din reevaluare“ este un cont de pasiv. În creditul contului se înregistrează creșterea de valoare rezultată din reevaluarea activelor fixe corporale, iar în debit, descreșterea de valoare rezultată din reevaluarea activelor fixe corporale.

Soldul creditor al contului reprezintă valoarea rezervelor din reevaluarea activelor fixe corporale existente în instituție, neamortizate integral.

Contul 105 “Rezerve din reevaluare“ se detaliază pe următoarele conturi sintetice de gradul II:

1051 “ Rezerve din reevaluarea terenurilor și amenajărilor la terenuri “;

1052 “ Rezerve din reevaluarea construcțiilor “;

1053 “ Rezerve din reevaluarea instalațiilor tehnice, mijloacelor de transport, animalelor și plantațiilor “;

Începand cu 1 ianuarie 2015, surplusul din reevaluare trebuie să fie înregistrat:

– în creditul contului 105 ” Rezerve din reevaluare ”, dacă anterior nu s -a constatat un minus de valoare;

– în contul 755 ” Venituri din reevaluarea imobilizărilor corporale ”, dacă anterior s-a constatat un minus de valoare înregistrat în contul 655 ” Cheltuieli din reevaluarea imobilizărilor corporale ”, iar eventualul surplusul rămas va fi înregistrat în creditul contului 105 ” Rezerve din reevaluare ”.

Iar minusul din reevaluare va fi înregistrat:

– în contul 655 ” Cheltuieli din reevaluarea imobilizărilor corporale ”, dacă anterior nu s-a constatat niciun plus de valoare;

– în debitul contului 105 ” Rezerve din reevaluare ”, dacă anterior s-a constatat un plus de valoare, iar eventuala diferență negativă rămasă va fi înregistrată în contul 655 ” Cheltuieli din reevaluarea imobilizărilor corporale ”.

Instituțiile publice au obligația să înscrie în documentul ” Fișa mijlocului fix” (cod14-2-2) valoarea rămasă de amortizat și amortizarea lunară aferentă activelor fixe corporale aflate în patrimoniu.

Contabilitatea instituțiilor publice se ține conform Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 1917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia cu modificările și completările ulterioare.

Exemplu mod de calcul al diferenței din reevaluare pentru Clădirea C2 a Colegiului Național “ Gheorghe Munteanu Murgoci”

Construcția C2 (sala de sport) face parte din programul guvernamental “Săli de sport” a Guvernului Năstase. În urma recepției finale, care a fost în luna Ianuarie 2005, Construcția C2 a intrat în Patrimoniul Colegiului Național “Gheorghe Munteanu Murgoci” cu o valoare de inventar în sumă de 1.686.686,59 lei.

212 = 103 1.686.686,59

” Construcții” ” Fondul bunurilor care

alcătuiesc domeniul public al

unităților administrativ- teritoriale”

Prima reevaluare a Construcției C2, a fost în anul 2010 în sumă de 2.326.327, 26 lei , diferența din reevaluare fiind de 639.640,67 lei .

Rezultatul reevaluării este o creștere a valorii contabile , aceasta se tratează ca o creștere a rezervei din reevaluare care se transferă concomitent în creditul contului 103 – ” Fondul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităților administrativ teritoriale ”.

212 = 103 2.326.327,26

” Construcții” ” Fondul bunurilor care

alcătuiesc domeniul public al

unităților administrativ- teritoriale”

1052 = 103 639.640,67

” Rezerve din reevaluarea ” Fondul bunurilor care

construcțiilor ” alcătuiesc domeniul public al

unităților administrativ- teritoriale ”

212 = 1052 639.640,67

” Construcții” ” Rezerve din reevaluarea

construcțiilor”

A doua reevaluare a Construcției C 2 a fost în luna Mai 2013, în sumă de 2.430.043,26 lei, diferența din reevaluare este de 103.716 lei.

Rezultatul reevaluării este o creștere a valorii contabile , aceasta se tratează ca o creștere a rezervei din reevaluare care se transferă concomitent în creditul contului 103 – ” Fondul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităților administrativ teritoriale ”.

212 = 103 2.430.043,26

” Construcții” ” Fondul bunurilor care

alcătuiesc domeniul public al

unităților administrativ- teritoriale”

1052 = 103 103.716

” Rezerve din reevaluarea ” Fondul bunurilor care

construcțiilor ” alcătuiesc domeniul public al

unităților administrativ- teritoriale ”

212 = 1052 103.716

” Construcții” ” Rezerve din reevaluarea

construcțiilor”

A treia reevaluare a Construcției C2 a avut loc în luna Mai 2015, în sumă de 2.662.355,40 lei, diferența din reevaluare este de 232.312,14 lei.

Rezultatul reevaluării este o creștere a valorii contabile, aceasta se tratează ca o creștere a rezervei din reevaluare care se transferă concomitent în creditul contului 103 – ” Fondul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităților administrativ teritoriale ”.

212 = 103 2.662.355,40

” Construcții” ” Fondul bunurilor care

alcătuiesc domeniul public al

unităților administrativ- teritoriale”

1052 = 103 232.312,14

” Rezerve din reevaluarea ” Fondul bunurilor care

construcțiilor ” alcătuiesc domeniul public al

unităților administrativ- teritoriale ”

212 = 1052 232.312,14

” Construcții” ” Rezerve din reevaluarea

construcțiilor”

Reevaluările sunt făcute de către o comisie constituită în baza Dispoziției Primarului Municipiului Brăila din cadrul Unității Administrativ Teritoriale Brăila.

Sumele rezultate sunt analizate și aprobate prin Hotărâre a Consiliului Local Municipal Brăila, apoi se încheie un contract de administrare între Direcția de Patrimoniu , Direcția de Cultură , Învățământ, Sport, Turism din Cadrul Primăriei Brăila și Colegiul Național “ Gheorghe Munteranu Murgoci”, cu valoarea de inventar care se înregistrează în contabilitate.

La achiziție înregistrarea în contabilitate a mijloacelor fixe amortizabile se face pe grupe conform codului de clasificare.

214 = 404 74.120,80 lei

” Mobilier, aparatură birotică, ” Furnizori de active fixe ”

echipamente de protecție a valorilor

umane și materiale și alte active

fixe corporale ”

Plata mijloacelor fixe

404 = 7702 74.120,80 lei

” Furnizori de active fixe ” ” Finanțare de la bugetele locale ”

Calcul amortizare pentru active fixe din Categoria 2

1. Retro-proiector – durata normală de utilizare – 10 ani

6927,60 : 120 luni = 57,73 lei / lună

6811 = 2814 57,73 lei/ lună

” Cheltuieli operaționale privind ” Amortizarea mobilierului,

amortizarea activelor fixe ” aparaturii birotice, echipamentelor de

protecție a valorilor umane și materiale

și a altor active fixe corporale ”

Mijlocul fix la 31.12.2015 este amortizat integral, se întocmește Proces Verbal de casare și scoatere din uz.

2814 = 214 6.927,60 lei

” Amortizarea mobilierului, ” Mobilier, aparatură birotică,

aparaturii birotice, echipamentelor de echipamente de protecție a valorilor

protecție a valorilor umane și materiale umane și materiale și alte active

și a altor active fixe corpororale ” fixe corporale ”

2. Banda de alergare – durata normală de utilizare – 10 ani

3652,80: 120 luni = 30,44 lei / lună

6811 = 2814 30,44

” Cheltuieli operaționale privind ” Amortizarea mobilierului,

amortizarea activelor fixe ” aparaturii birotice, echipamentelor de

protecție a valorilor umane și materiale

și a altor active fixe corporale ”

Mijlocul fix la 31.12.2015 este amortizat integral, se întocmește Proces Verbal de casare și scoatere din uz.

2814 = 214 3.652,80

” Amortizarea mobilierului, ” Mobilier, aparatură birotică,

aparaturii birotice, echipamentelor de echipamente de protecție a valorilor

protecție a valorilor umane și materiale umane și materiale și alte active

și a altor active fixe corpororale ” fixe corporale ”

În urma casării bandei de alergare a rezultatat un deșeu (fier), acesta se cântărește și se vinde la prețul pieței. Fierul cântărit are 3 kg și se vinde la prețul pieței de 0,50 lei/ kg.

3 x 0,50 = 1,50 lei

346 = 711 1,50

” Produse reziduale ” ” Variația stocurilor ”

Vânzare deșeu

411 = 703 1,50

” Clienți ” “ Venituri din vânzarea

produselor reziduale ”

711 = 346 1,50

” Variația stocurilor ” ” Produse reziduale ”

3. Tablă interactivă full touch screen – durata normală de utilizare – 10 ani

5950 : 120 luni = 49,58 lei/ lună

6811 = 2814 49,58

” Cheltuieli operaționale privind ” Amortizarea mobilierului,

amortizarea activelor fixe ” aparaturii birotice, echipamentelor de

protecție a valorilor umane și materiale

și a altor active fixe corporale ”

Valoarea amortizării cumulate calculată pentru cele 72 luni este de 3.569,76 lei

Valoarea rămasă de amortizat la 31.12.2015 este 5950 – 3.569,76 = 2.380,24 lei

4. Telescop SKZ WATCHER BKDOB 10 – durata normală de utilizare – 8 ani

2592: 96 luni = 27 lei/ lună

6811 = 2814 27

” Cheltuieli operaționale privind ” Amortizarea mobilierului,

amortizarea activelor fixe ” aparaturii birotice, echipamentelor de

protecție a valorilor umane și materiale

și a altor active fixe corporale ”

Valoarea amortizării cumulate calculată pentru cele 60 luni este de 1.620 lei.

Valoarea rămasă de amortizat la 31.12.2015 este 2.592 – 1.620 = 972 lei.

5. Sistem camere CCTV și Alarmă – durata normală de utilizare – 8 ani

18.500,16: 96 luni = 192,71 lei/ lună

6811 = 2814 192,71

” Cheltuieli operaționale privind ” Amortizarea mobilierului,

amortizarea activelor fixe ” aparaturii birotice, echipamentelor de

protecție a valorilor umane și materiale

și a altor active fixe corporale ”

Valoarea amortizării cumulate calculată pentru cele 60 luni este de 11.562,60 lei

Valoarea rămasă de amortizat la 31.12.2015 este 18.500,16 – 11.562,60 = 6.937,56 lei.

CONCLUZII

Imobilizările sunt procurate de către unitățile economice prin diverse modalități pentru a le utiliza pe o perioadă mai mare de timp cu scopul de a obține profit pe durata normală de utilizare.

Un activ corporal este o resursă care poate fi încadrat în categoria imobilizărilor corporale, dacă :

a) sunt deținute de o entitate /întreprindere) pentru a fi utilizate în producția de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terților, sau pentru a fi folosite în scopuri administrative;

b) este posibil a fi utilizate pe parcursul mai multor perioade;

c) au valoarea mai mare decât limita prevăzută de reglementările legale în categoria imobilizărilor corporale care este de 2.500 lei).

Recunoașterea în situațiile financiare anuale ca activ se face atunci când:

a) este posibilă generarea către entitate (întreprindere) de beneficii economice viitoare aferente activului;

b) costul activului poate fi măsurat credibil.

Urmare a folosirii lor, imobilizările corporale și necorporale se depreciază ireversibil, calculându-se și înregistrându-se amortizarea acestora.

În termeni restrânși, amortizarea poate fi definită ca deprecierea ireversibilă a imobilizărilor amortizabile, iar în contextul IAS16 ”Imobilizări corporale”, amortizarea este definită ca și alocarea sistematică a valorii amortizabile a unui activ pe întreaga durată de viață utilă a imobilizării.

Conform concepției economice, amortizarea este o cheltuială, iar conform concepției financiare amortizarea este o modalitate de reînnoire a capitalului reinvestit, deci o resursă la dispoziția întreprinderii.

Amortizarea imobilizărilor corporale amortizabile se calculează pe baza unui plan de amortizare, de la data punerii acestora în funcțiune și până la data recuperării integrale a valorii lor de intrare, conform duratelor de viață utilă și condițiilor de utilizare a acestora, presupunând cunoașterea următoarelor elemente:

• Valoarea contabilă sau de intrare care poate fi reprezentată de costul de achiziție, costul de producție sau valoarea de utilitate, iar în unele cazuri chiar valoarea de înlocuire, sau o altă valoarea substituibilă acestora.

• Durata de utilizare sau de viață a imobilizării care se determină diferit de la o țară la alta și care în țara noastră este stabilită pe cale administrativă conform HG nr. 2139/2004 pentru aprobarea ”Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe” cu modificările și completările ulterioare.

• Metodele de amortizare, aplicate de către persoanele juridice din România sunt:

– amortizare liniară;

– amortizare degresivă, și

– amortizare accelerată.

În legătură cu amortizarea imobilizărilor corporale, indiferent de regimul de amortizare aplicat de către o societate comercială și instituție publică:

• Imobilizările corporale amortizabile se supun amortizării cu luna imediat următoare intrării în funcțiune;

• Imobilizările corporale amortizabile amortizate integral nu se mai supun amortizării;

• Imobilizările de natura obiectelor de inventar neamortizabile, se pot recupera pe parcursul a 3 ani de la trecerea lor în această categorie;

• Diferența dintre mărimea amortizării recalculate ca urmare a reevaluării imobilizărilor și mărimea acesteia înainte de reevaluare se regularizează pe seama rezervelor din reevaluare;

Colegiul Național “ Gheorghe Munteanu Murgoci” deține mijloace fixe din următoarele categorii:

Terenuri

Construcții

Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și materiale și alte active fixe corporale.

Terenurile și construcțiile aparțin domeniului public al Municipiului Brăila și sunt date în administrarea unității de învățământ. Evaluarea mijloacelor fixe de natura construcțiilor se face conform dispozițiilor legale în vigoare din 3 în 3 ani, diferențele din reevaluare se înregistrează în contul: 105 “Rezerve din reevaluare”.

Achiziția celorlalte categorii de mijloce fixe respectiv cele aparținând grupelor 213 –” Instalații tehnice, mijloace de transport, animale și plantații” și

214 – ”Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și materiale și alte active fixe corporale”, se realizează cu fonduri din bugetul de stat, bugetul local – principala sursă de finanțare, venituri proprii , donații și sponsorizări.

Calculul amortizării mijloacelor fixe din inventarul unitații de învățământ se realizează prin metoda de amortizare liniară, așa cum s-a arătat în cele de mai sus.

Aprecierea gradului de amortizare se realizează prin raportarea amortizării la valoarea brută a imobilizărilor.

, unde  Ga = gradul de amortizare

   Se constată astfel un grad de amortizare destul de ridicat, concluzia trasă astfel fiind aceea că la un moment dat s-au stopat investițiile în bunuri, baza materială și-a atins nivelul de uzură, fiind necesară o împrospătare a acesteia, deci reluarea investițiilor.

BIBLIOGRAFIE

Feleagă I., Ionașcu I., Tratat de contabilitate financiară, Editura Economică, București, 1998, p. 237.

Moroșan Ioan, Contabilitate financiară și de gestiune – Studii de caz și sinteze de reglementări, Editura CECCAR, București, 2010.

Ristea Mihai, Dumitru Corina Graziella, Ioanăș Corina, Irimescu Alina, Contabilitatea societăților comerciale, vol. I., Editura Universitară, București, 2009.

Ristea Mihai, Dumitru Corina Graziella, Libertate și conformitate în standardele și reglementările contabile, Editura CECAR, București, 2012.

Vișan, Dumitru, Aprofundări în contabilitatea financiară, Editura Tribuna Economică, 2011, p. 100.

***OMFP nr. 1802/2014, pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate.

Standardul Internațional de contabilitate nr. 1 (IAS 1), “ Prezentarea situațiilor financiare “.

Standardul Internațional de contabilitate nr. 38 (IAS 38), “ Imobilizări necorporale ”.

Standardul Internațional de contabilitate nr. 16 (IAS 16), “ Imobilizări corporale”.

10. Ordinul Guvernului 81/2003 privind reevaluarea si amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice.

11. OMFP nr. 3471/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe corporale aflate în patrimoniul instituțiilor publice.

12. Hotărârea Guvernului nr. 72/2014 privind stabilirea valorii de intrare a activelor fixe la instituțiile publice.

13. OMFP nr. 221/2015 pentru completarea Normelor metodologice privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe corporale aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobate prin Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 3.471/2008.

14. www.contabilul manager

15. www.cngmm.ro

Anexa 1

Active fixe la data de 31.12.2015