Amenajarea Fondurilor de Vânătoare

PROIECT DE DIPLOMĂ

Coordonator științific: Șef lucr. dr. ing. Daniel Iordache

Absolvent: Bâlbă Bogdan Mircea

BRAȘOV

2015-2016

Amenajarea Fondurilor de vânătoare

Coordonator științific: Șef lucr. dr. ing. Daniel Iordache

Absolvent: Bâlbă Bogdan Mircea

BRAȘOV

2015-2016

CUPRINS

CapItolul 1. Descrierea generală a zonei studiate 8

1.1. Situarea geografică a fondului de vânătoare 8

1.2. Încadrarea în organizarea administrativă și gestionarea fondului de vânătoare 9

1.3. Structura suprafeței fondului de vânătoare pe categorii de folosință 9

Restul speciilor de vânat 9

TOTAL SUPRAFAȚĂ CINEGETIC PRODUCTIVĂ 10

TOTAL SUPRAFAȚĂ NEPRODUCTIVĂ CINEGETIC 11

1.4. Descrierea limitelor 11

1.5. Căi de acces 12

1.6. Condiții staționale 12

1.6.1. Condiții geologice 12

1.6.2. Condiții geomorfologice 13

1.6.3. Condiții climatice 15

1.6.4. Condiții hidrologice 25

1.6.5. Condiții edafice 25

1.6.6. Tipuri de stațiuni 26

1.7. Condiții de vegetație 26

1.7.1. Vegetația forestieră 26

1.7.2. Vegetația pajiștilor (răspândirea, principalele asociații de pajiști, productivitatea, modul de exploatare, etc.) 29

1.7.3. Culturile agricole (principalele culturi, ponderea lor, modul de cultură, mecanizare, chimizare etc.) 29

1.8. Organizarea zootehniei (specii, efective, zone pășunate, perioade de pășunat, prezența câinilor ciobănești etc.) 30

1.9. Influențe ale industriei 30

1.9.1. Zone influențate de activități industriale (fabrici, minerit, extracție de petrol, cariere, etc). 30

1.9.2. Surse de poluare a apelor, aerului și solului (poluanți, perioade, intensitate, efecte constatate, etc.) 31

1.10. Influențe antropogene asupra faunei 31

1.10.1. Distribuția așezărilor umane și atitudinea populației față de vânat 31

1.10.2. Alte influențe antropogene asupra faunei (turism, colectarea fructelor de pădure etc.) 31

Cap. II. Situația existentă a amenajării fondului de vânătoare 32

2.1. Speciile de vânat și efectivele lor în ultimii ani 32

2.1.1. Efectivele speciilor de vânat stabil 32

2.1.2. Evidența recoltei de vânat stabil 34

Tabelul nr. 11. Evidența recoltei de vânat stabil 34

2.1.3. Evidența recoltei vânatului de pasaj 35

2.1.4. Evidența recoltei speciilor dăunătoare (câini hoinari, pisici hoinare etc.) 35

2.1.5. Populări cu specii de vânat (specii, număr de exemplare, raport între sexe, rezultate obținute, etc.) 35

2.2. Organizarea fondului, paza și combaterea braconajului 35

2.3. Asigurarea hranei naturale și administrarea hranei complementare în ultimele sezoane 36

2.4. Asigurarea condițiilor de liniște și adăpost. Zona de refugiu. 37

2.5. Acțiuni desfășurate pentru prevenirea îmbolnăvirilor 37

2.6. Măsurile luate în scopul prevenirii pagubelor în culturi agricole, forestiere și în zootehnie 37

2.7. Măsuri de ocrotire a puilor 37

2.8. Amenajări cinegetice existente 38

2.8.1. Poteci de vânătoare 38

2.8.2. Scăldători 38

2.8.3. Adăpători. Surse artificiale de apă 39

2.8.4. Sărării 39

2.8.5. Linii de vânătoare 40

2.9. Instalații cinegetice existente 40

2.9.1. Hrănitori 40

2.9.2. Depozite de hrană complementară 41

2.9.3. ștanduri de vânătoare 42

2.9.4. Observatoare pentru vânătoare 42

2.9.5. Bordeie de pândă, șorecării 43

2.10. Construcții vânătorești existente (amplasare, descriere, starea actuală etc.) 43

2.10.1. Colibe de vânătoare 43

2.10.2. Cabane de vânătoare 43

2.10.3. Case de vânătoare 44

2.11. Ogoare pentru hrana vânatului 44

2.12. Plantații de ros (amplasare, suprafețe, specii, grad de utilizare, etc.) 44

2.13. Recoltarea și valorificarea vânatului 45

2.14. Trofee obținute în ultimii ani 45

2.15. Rezultate economice obținute în ultimul an 46

Cap. iii. propuneri privind evoluția efectivelor de vânat și imbunatatirea conditiilor de viata a vânătului 47

3.1. Particularități biologice și ecologice ale principalelor specii de vânat din zona studiată 47

3.2. Studiul bonității fondului de vânătoare și calculul efectivului optim, pentru principalele specii de vânat 55

3.3. Compararea efectivelor reale cu efectivele optime calculat ( tabele, grafice, comentarii ) 62

3.4. Calculul recoltei și normalizarea efectivelor principalelor specii de vânat 63

3.5. Propuneri de îmbunătățire a organizării fondului, a pazei și a combaterii braconajului 65

3.6. Măsuri propuse pentru preveniria îmbolnăvirilor vânatului și transmiterii a unor boli 65

3.7. îmbunătățirea condițiilor de hrană naturală și reducerea concurenței la hrană 65

3.8. îmbunătățirea condițiilor de liniște, adăpost și ocrotire a puilor 66

3.9. Propuneri pentru evitarea pagubelor cauzate de vânat in culturile agricole, forestiere și în zootehnie 66

3.10. Stabilirea necesarului de hrană complementară și sare pentru principalele specii de vânat, în funcție de evoluția efectivelor, pe următoarele trei sezoane. 66

3.11. Hrana ce va fi produsă și hrana care se va achiziționată. 67

3.12. Frunzarele pentru vânat (specii vegetale, recoltare, depozitare, etc.) 67

3.13. Necesarul de ogoare de hrană pentru vânat, modul de folosire și compararea cu situația actuală 67

3.13.1. Ogoare propuse a se cultiva cu plante agricole furajere. Ogoare situate în fond forestier. Ogoare situate în afara fondului forestier 67

3.13.2. Pășuni și fânețe pentru vânat 68

3.13.3. Plantații de ros 68

Cap. iV. completarea amenajării fondului de vânătoare în funcție de evoluția efectivelor de vânat și a situației din teren 69

4.1. Studiul răspândirii vânatului în diferite perioade ale anului 69

4.2. Necesarul de amenajări cinegetice și compararea cu situația actuală din teren 70

4.3. Amplasarea amenajărilor vânătorești propuse și eșalonarea execuției lor pe 1-3 ani. Întreținerea amenajărilor existente. 70

4.4. Necesarul de instalații cinegetice și compararea cu situația actuală 71

4.5. Amplasarea instalațiilor vânatorești propuse și eșalonarea lucrarilor pe 1-3 ani. Lucrări de întreținere a celor existente. 71

4.6. Construcții vânătorești necesare, comparativ cu situația actuală 71

4.7. Amplasarea construcțiilor vânatorești propuse și eșalonarea lucrarilor pe 1-3 ani. Lucrări de întreținere, reparații, modernizări la cele existente. 71

4.8. Amplasarea ogoarelor de hrană (culturi, pășuni și fânețe, plantații de ros etc.) propuse a se înființa. 72

4.9. Propuneri privind recoltarea și valorificarea vânatului 72

Cap. V. venituri si cheltuieli estimate a se realiza în următorii ani 73

5.1. Venituri din vânătoare (organizare de vânătoare, trofee de vânat, carne de vânat, fotografiere și filmare vânat, etc.) 73

5.2. Venituri din cotizații 73

5.3. Venituri din vânatul viu 73

5.4. Alte surse de venit 73

5.5. Cheltuieli (arendă, salarii, hrană, carburanți, echipament cinegetic, etc.) 74

5.6. Rentabilitate. 74

Bibliografie 76

CapItolul 1. Descrierea generală a zonei studiate

Situarea geografică a fondului de vânătoare

Fondul de Vânătoare nr. 43 Sâmbăta, este situat în zona centrală a Carpaților Meridionali, mai exact pe versantul nordic al Munților Făgăraș, în bazinul hidografic al Oltului.

Figura nr. 1. Schița fondului nr. 43 Sâmbăta(preluat din fișa fondului)

Încadrarea în organizarea administrativă și gestionarea fondului de vânătoare

Fondul de Vânătoare nr. 43 Sâmbăta se întinde pe raza comunelor Voila, Viștea, Sâmbăta de Sus și Drăguș.

Fondul de Vânătoare nr. 43 Sâmbăta, având suprafața de 10.869,00 ha, este gestionat de Organizația de Vânătoare Șoimul, care are sediul în Orașul Victoria.

Zona împădurită a fondului de vânătoare este cuprinsă în U.P. VIII Sâmbăta, care este administrată de O.S. Codrii Făgărașului.

Celelalte suprafețe sunt administrate de consiliile locale din zonă, de câteva asociații agricole și de persoane fizice.

Structura suprafeței fondului de vânătoare pe categorii de folosință

Împărțirea suprafețelor productive cinegetic ce fac parte din fondul de vânătoare pe deținători, categorii de folosință și raza administrativă este prezentată în tabelul de mai jos.

Tabelul nr. 1. Structura suprafeței cinegetice pe categorii de folosință

Tabelul nr. 2. Structura suprafeței productive cinegetice.

Tabelul nr. 3. Structura suprafeței neproductive cinegetic.

Descrierea limitelor

Limitele sunt evidente, acestea fiind realizate de-a lungul unor muchii, sau a unor cursuri de ape care au debit continuu.

Descrierea limitelor:

NORD : Confluența pârâului Sâmbăta cu râul Olt , pe cursul râului Olt , până la confluența pârâului Viștea cu râul Olt.

EST: Vârful Cheia Bandii , vârful Cațaveiu Mare , apoi pe culmea Cațaveiului , pe limita U.P. VII , până la intersecția cu pârâul Sâmbăta , pe pârâul Sâmbăta , prin localitățile Sâmbăta de Sus și Sâmbăta de Jos , până la confluența acestuia cu râul Olt.

SUD: Vârful Cheia Bandii , pe limita de ocol , până la vârful Gălășescu Mic.

VEST: Vârful Gălășescu Mic , prin vârful Piatra Roșie , pe culmea Drăgușului , până la intersecția cu drumul forestier , pe limita de U.P. ( Pârâul Viștișoara ), până la intersecția cu pârâul Viștea și apoi pe pârâul Viștea , până la confluența cu râul Olt.

1.5. Căi de acces

Fondul de Vânătoare nr. 43 Sâmbăta este străbătut de următoarele căi de comunicație:

E 68 ( DN 1) Brașov- Sibiu pe o lungime de 8 km;

DJ Olteț – Drăguș pe o lungime de 4 km;

DJ Drăguș – Complex Sâmbăta pe o lungime de 7 km;

DJ Drăguș – Sâmbăta de Jos pe o lungime de 5 km;

DJ Drăguș – Viștea de Jos pe o lungime de 6km;

DJ Sâmbăta de Sus- Complex Sâmbăta pe lungme de 9 km;

DJ Viștea de Sus – Sâmbăta de Sus pe o lungime de 7 km;

DJ Viștișoara – Complex Sâmbăta 4 km;

DF Vl. Sâmbăta – 4 km;

DF Plaiul Lisei – 2 km;

Raportând suprafața ocupată de drumuri cu suprafața productivă a fondului de vanătoare rezultă o densitate de circa 4,7 km căi de comunicație de interes public la 1.000 hectare de teren productiv cinegetic și 0,6 km drumuri forestiere la 1.000 hectare.

La toate drumurile ce s-au prezentat mai sus mai trebuie menționat și faprul că partea de nord a fondului de vânătoare este străbătută , de o cale ferată (Sibiu-Brașov). Aceasta merge aproximativ paralel cu drumul european E68 pe o lungime de aproximativ 8 km.

1.6. Condiții staționale

1.6.1. Condiții geologice

Versantul la bază este alcătuit din roci sedimentare, nisip, marne, conglomerate. Treimea inferioară alcătuită din micașisturi și paragnaise. În amonte predomină șisturile calcaroase.

Relieful stâncos întâlnit în zona superioară a pădurii favorizează prezența uni număr considerabil de capră neagră (Rupicapra rupicapra) și marmote (Marmota marmota) în perimetrul acestui fond de vânătoare.

1.6.2. Condiții geomorfologice

Fondul de Vânătoare nr.43 Sâmbăta face parte din Unitatea Carpato-Transilvăneană, împărțindu-se în două zone mari, și anume:

• zona de munte ce aparține Carpaților Meridionali (Alpii Transilvaniei), Grupa centrală (Făgăraș, Parâng, Godeanu), Subgrupa Făgăraș.

• zona de sub munte ( zona depresionară) ce aparține depresiunii Făgărașului

Subgrupa munților Făgăraș este reprezentată printr-un lanț muntos alcătuit din roci cristaline, în care glaciațiunea a avut o extensie maximă.

Acest lanț muntos se impune prin masivitate și altitudini ce ating valori maxine de la noi din țară. Astfel lângă limita sud-vestică a Fondul de Vânătoare se află cel mai înalt vârf de la noi din țară: Vârful Moldoveanu având înălțimea de 2.544m.

Vecinătatea Depresiunii Transilvania la nord și prezența Văii Sâmbăta, generează o energie de relief ridicată în zona de munte.

Aici, datorită acestui relief, iarna și primăvara se produc avalanșe, a căror zăpadă persistă uneori până în cursul celui de al doilea an, dar numai pe cursul văilor, în locurile umbrite.

Masivitatea, diferențele de altitudine și expoziția explică diferențele caracterelor climatice întâlnite pe parcursul Fondul de Vânătoare. Astfel temperatura medie anuală variază de la -2º C la altitudinea de peste 1.800 m, la 8º C în depresiunea de sub munte.

Limita superioară a pădurii, se situează în jurul altitudinii de 1.700-1.750 m, fapt datorat situării acesteia pe versantul nordic al munților și a climatului mai aspru. De la această altitudine se întâlnesc doar pâlcuri de jnepenișuri aflate în golul alpin.

Din punct de vedere geomorfologic, teritoriul se încadrează în următoarele forme complexe de relief:

• munții de geosinclinal de tip Făgăraș, înalți, adânc fragmentați, cu relief glaciar, puternic dezvoltat, cu creste alpine și suprafețe de denudație foarte puțin extinse;

• câmpii aluviale de luncă, inundabile în lunca Oltului, de regulă fără vegetație forestieră.

În cuprinsul Fondului de Vânătoare, unitatea de relief dominantă de relief este versantul, cu configurația ondulată sau frământată, rar plană. Alte unități geomorfologice (platou și luncă) sunt foarte puțin reprezentete.

Altitudinal, teritoriul se situează între 400 m, la limita nordică reprezentată prin Râul Olt și 2526 m, Vârful Viștea Mare, limita sudică.

În cuprinsul fondului de vânătoare se întâlnesc numeroase vârfuri ce depășesc altitudinea de 2.200 m. Acestea sunt situate pe Creasta Munților Făgăraș, ce reprezintă atât limia fondului cât și limită de direcție silvică. Principalele vârfuri cuprinse în perimetrul studiat sunt: Gălășescu Mare (2.464 m), Gălășescul Mic, Cațeveiul.

Expoziția generală este nordică, dar datorită rețelei hidografice foarte bogate, pe teritoriul fondului de vânătoare, se întâlnesc toate expozițiile.

Înclinare terenului înregistrează valori diferite care de asemenea au valori extreme: de la 5º pe platou și lunci, până la 45º, întâlnită în zona montană. Pădurile din cuprinsul perimetrului sunt situate pe terenuri cu înclinare de 35º și 45º.

Factorii geomorfologici prezintă o importanță deosebită deoarece au influență mare asupra factorilor ecologici (căldură, lumină, umiditate), a căror variabilitate duce la variabilitatea stațiunilor forestiere.

În zona montană altitudinea determină distribuția vegetației forestiere și abia apoi expoziția și înclinarea terenului determină diversitatea de stațiuni forestiere.

În general se poate spune că factorii geomorfologici, combinați cu ceilalți factori ecologici creează condiții foatre bune pentru dezvoltarea unei mari diversități de specii de interes cinegetic.

Fondul de Vânătoare nr. 43 Sâmbăta, privit din punct de vedere geologic face parte din zona cristalinului, cu un metamorfism mai puțin dezvoltat, cu substratul diferențiat astfel:

– parte de la baza versantului este alcătuită din roci sedimentare, cu vechime mezozoică, constând din: nisip, marne, brecii și conglomerate;

– treimea inferioară a versantului e formată în principal de micașisturi și paragnaise;

– în partea din amonte predomină șisturile sericito-calcaroase, micașisturi fin granulare, foarte frecvent filitoase cu cuarțite. Se mai găsesc amfibolite asociate cu șisturi amfibolice precum și dese intercalații de calcare și dolomite cristaline.

Pe versanții montani scheletul apare de la suprafață în cantități considerabile, fiind de aceeași natură cu rocile subiacente.

Acest schelet este amestecat cu depozite fine luto-prăfoase de natură mixtă eluvio-aluvială.

1.6.3. Condiții climatice

În fondul de vânătoare studiat, condițiile climatice sunt influențate major de către relief. Relieful determină împărțirea fondului în două zone (de munte și depresionară) fiecare cu climate deosebite. În cel de al doilea rând, relieful, prin dezvoltarea sa altitudinală, prin orientarea și înclinarea versanțiilor, prin configurație determină etajarea climatică a teritoriului și o multitudine de topoclimate. Astfel trebuie menționat și faptul că majoritatea formelor de relief sunt orientate perpendicular pe direcția dominant vestică a circulației atmosferice generale, imprimând astfel condițiilor climatice anumite particularități locale.

După raionare climatică, acest teritoriul se încadrează în următoarele sectoare climatice:

sectorul de climă de munte caracterizat prin ținutul climei de versanții expuși vânturilor vestice și prin ținutul climei de versanți înalți;

sectorul de climă continental moderată (zona depresionară) caracterizat prin ținutul climei din Depresiunea Făgărașului, întâlnită în stânga Râului Olt.

Se poate spune că există un etaj climatic de deal și depresionar, suprapus pe sectorul pe sectorul de climă continental moderată și alte cinci eteje climatice care fac parte din sectorul de climă de munte.

Colerlațiile dintre etajele climatice și cele fitoclimatice sunt foarte strânse deoarece etejarea vegetețieiforestieră se face sub acțiunea similară a factorilor fizico-geologici și a celor biotici.

Ținând cont de cele prezentate mai sus, se face precizarea că distribuția faunei pe verticală nu este așa de strictă ca în cazul vegeteției forestiere, vânatul având o mare mobilitate, putând trece ușor de la un etej climatic (fitoclimatic) în altul. Excepție ar face cocoșul de munte (Tetrao urogallus) care este fidel locului său de trai (pădurea de molid) totuși și acesta face mici incursiuni la limita inferioară a golului alpin.

Regimul termic

Regimul termic din cuprinsul Fondului de Vânătoare nr. 43 Sâmbăta se caracterizează printr-o temperatură medie anuală variabilă în raport cu altitudinea, având valoarea de 9,8º C în zona deluroasă și o medie de 4,9º C în zona muntoasă.

Amplitudinea medie de temperatură scade odată cu creșterea altitudinii, remarcând excesivitate termică în zona depresionară și scăderea gradului de continentalism termic odată cu altitudinea (de la 23º C în zona de deal până la 19º C în etajul montan)

Tabelul nr. 3. Regimul termic

În tabelul de mai sus :

1 – zona depresionară;

2 – zona montană.

Perioada de vegetație începe cu o lună mai devreme în zona depresionară: în jurul datei de 21 aprilie , pe când la munte începe prin 21 mai . Această perioadă durează până la sfârșitul primei decade a lunii octombrie (9 octombrie) în zona depresionară și doar patru luni în zona montană , sfârșindu-se în a doua decadă a lunii septembrie. În cea da a II-a, perioada de vegetație scade odată cu altitudinea: de la cinci luni în etajul premontan, la două luni în etajul subalpin.

Figura nr. 2. Temperatura aerului în cele două zone

Există diferențe climatice între văi și versanți la același nivel altitudinal; văile umbrite și bazinele închise aparțin unui etej climatic superior altitudinii respective, ceea ce justifică din punct de vedere climatic, prezența zonei fitoclimatice a amestecului de fag și rășinoase, la nivelul altitudinal corespunzător etejului climatic premontan.

Ultimul îngheț în etajele climatice superioare se produce înainte de începerea perioadei de vegetați, în etajul premontan în jurul datei de începere a perioadei, iar în zona depresionară după această periodă.

Potențialul termic al fondului de vânătoare luat în studiu, exprimat prin suma temperaturilor pozitive este cuprins între 1.400 Cº la limita altitudinală și de 3.515º C in zona de sub munte. Acest potențial cuprinde în întregime arealele termice ale molidului, bradului, făgetelor pure și amestecate. Răspândirea cantitativă și spațială a speciilor forestiere din cuprinsul perimetrului este în concordanță cu corelația existentă între potențialul termic și arealele termice ale speciilor de arbori. Această răspândire spațială a specilor forestiere, influențează într-o măsură, uneori însemnată, răspândirea vânatului în cuprinsul fondului de vânătoare. Spre exemplu în anii cu fructificație abundentă a fagului, mistrețul, ursul, mai puțin cervidele efectuează deplasări, mai scurte sau mai lungi, din locurile unde și-au dus traiul peste vară până în locurile bogate în jir.

Regimul pluviometric

Datele privind precipitațiile atmosferice din cuprinsul Fondului de Vânătoare nr. 23 Sâmbăta sunt prezentate în tabelul nr. 3. Privind tabelul, precipitațiile înregistrează valoarea medie, ce variază odată cu creștera altitudinii, de la în zona depresionară la în zona montană mijlocie, ajungând la 1.100 mm în etajul subalpin.

După cum se poate observa și în figura nr. 3, variația valorilor medii lunare ale precipitațiilor atmosferice în decursul anului prezintă, la toate nivelele altitudinale un maxim în în luna iunie și un minim în ianuarie, februarie în zona depresionară și în noiembrie, decembrie la munte.

În sezonul de vegetație cade cea mai mare parte din cuantumul de precipitații anuale, procentul lor scăzând odată cu creșterea altitudinii (de la 72% în depresiune, la 59% la munte), dar cresc valorile absolute de la 485mm la . Precipitațiile din dezonul de fătare au valori aproximativ egale: de 51% zona de sub munte și 47,9% la munte. Ploile abundente din această perioadă poate accentua mortalitatea la puii specilor de căprior, porc mistreț și iepure.

Figura nr. 3. Precipitațiile atmosferice.

Tabelul nr. 4. Regimul pluviometric.

În tabelul de mai sus :

1 – zona depresionară;

2 – zona montană.

Primele ninsori se produc în medie la începutul lunii noiembrie la munte și în a doua decadă a lunii noiembrie, în depresiune . La altitudinea de peste poate ninge în orice perioadă a anului, dar media fiind la sfârșitul lunii septembrie. Ultimele ninsori cad în luna martie, la munte în aprilie, pe când în zona subalpină în a doua jumătate a lunii mai.

Stratul de zăpadă se instalează de obicei la jumătea lunii decembrie în zona depresionară și durează până la jumătatea lunii martie. La munte se instalează la sfârșitul lunii noiembrie și durează până în a doua decadă a lunii martie, iar în etajul subalpin, la peste 1.700 m altitudine se întâlnește, în medie, strat continu de zăpadă până în jurul datei de 1 mai .Durata stratului stabil de zăpadă este în medie de 145 de zile la munte, respectiv de 96 de zile în depresiune.

Ninsorile abundente determină în special mișcări sezoniere ale vânatului de la altitudine mai mare la alta mai mică. De exemplu cerbul și mistrețul coboată din zona înaltă unde au în timpul verii și al toamnei, până în zona inferioară a versanților. Și iepurele este afectat de prezența îndelungată a stratului mare de zăpadă, deoarece deplasarea îi este îngreunată foarte mult, iar efortul de a ajunge la hrană este considerabil mai mare.

În regiune se semnalează foarte rar ploi torențiale și perioade de secetă situație determinată de procentul mare de împădurire a zonei. În cele mai multe cazuri se produce eroziunea solului în golurile de munte, iar în etajele inferioare apare mai ales de-a lungul drumurilor de taf.

Indicii de ariditate “De Martone” anuali și din sezonul cald, cresc odată cu altitudinea. Valorile anuale caracterizează etajul climatic depresionar și premontan cu zona forestieră umedă, iar zona montană și cea subalpină cu zonele forestiere umede.

Cel mai arid anotimp, în toate etejele climatice este toamna. Valorile indicelui de ariditate pentru zona montană este aproape dublu, ceea ce relevă faptul că riscul unor

perioade de secetă este mic și întâlnit doar în zona de depresine. Cea mai aridă lună, la toate nivelele altitudinale este luna septembrie.

Tabelul nr. 04. Indicii de aridititate ”De Martone”

Evapotranspirația potențială scade odată cu altitudinea, de la în zona depresionară la la munte (media anuală). Aceste date sunt sistematizat în tabelul 5.

Tabelul nr. 5. Evapotranspirația

Pe văi umbrite, în bazinetele închise, evapotranspirația potențială este este mai mică decât pe alți versanți situați la aceeași altitudine.De asemenea pe versanții însoriți evapotranspirația potențială este mai mare decât pe cei umbriți, la aceeași altitudine.

Comparând valorile evapotranspirației potențiale cu valorile precipitațiilor medii anuale, se constată că ultimile sunt mai mari (exceptând perioada iulie septembrie în zona depresionară), diferențele dintre ele, cât și excedentul de apă din sol crescând odată cu altitudinea. Maximul evapotranspirației potențiale se realizează în luna iulie, indiferent de nivelul altitudinal.

Regimul eolian

Datele sistematizate referitoare la regimul eolian sunt prezentete în tabelul nr.6

În privința frecvenței, predomină vânturile de V și NV (aproximativ 40 %) cu o pondere apropiată cu perioada de calm (42.2 zile). Cele mai intense sunt vânturile de NV și E (3,4 m/s), mai frecvente fiind în zona de munte unde vânturile tari însumează 67 de zile, iar furtuniile 32 de zile.

Lunile cu cele mai multe vânturi tari (viteza ≥ 11 m/s) sau furtuni ( viteza ≥ 16 m/s) sunt martie și mai, câd viteza vântului este predominant peste 4 m/s.

Dacă ținem seama și de frecvența ninsorilor cu zăpadă moale, pericolul rupturilor de zăpadă și a doborâturilor de vânt e maximă în această perioadă. Aceste doborâturi de vânt și rupturi de zăpadă au influență benefică asupra vânatului prin faptul că lujerii ramurilor arborilor doborâți constituie o hrană prețioasă în perioadele cu hrană puțină.

Tabelul nr. 6. Frecvența și viteza vântului pe direcții

În tabelul de mai sus :

1 – zona depresionară;

2 – zona montană.

Regimul eolian prezintă particularități în ceea ce privește circulați aerului, exprimate prin frecvență și intensitatea vântului. După cum se poate observa și în figurile nr. 4 și 5.

Figura nr. 4. Frecvența vântului pe direcții

Figura nr. 5. Viteza medie a vântului

Relieful accidentat exercită o influență puternică asupra circulației aerului modificând atât direcția vântului cât și intensitatea acestuia. În urma încălzirii inegale sau nesincrone a suprafeței subiacente active a versanților, văilor și culmilor înalte se formează vânturi locale : briza de vale (ziua) și briza de munte (seara). Brizele închise au o circulație atmosferică mai puțin intensă decât versanții expuși direct vânturilor dominante.

Brizele au și o oarecare importanță practică în observarea și recoltarea vânatului știut fiind faptul că pentru apropierea de acesta este necesar ca vânătorul să se deplaseze fără zgomot, cu vântul în față sau lateral și să fie mereu la adăpostul tufelor sau al arborilor. Astfel, vânătorul se va deplasa dupămasa și seara din vale înspre munte, iar dimineața va coborî spre vale.

Iarna vânturile spulberă zăpada din golul alpin, astfel crestele muchiilor oferind hrană caprei negre.

În zona inferioară a versanțiilor este întâlnit fenomenul de föen, fapt ce accelerează topirea zăpezilor.

Sinteza climatică

Datele climatice folosite în acest subcapitol au fost luate din Atlasul Climatic al R.S.R. din 1966.

Prinipalii indicatori prezentați mai sus conduc la încadrarea teritoriului studiat în provincia climatului Dbfxc caracterizat printr-un climat boreal cu ierni umede, cu temperatura lunii celei mai reci sub -3 ºC și cu temperatura lunii celei mai calde de peste 10 ºC, în care cantitatea de precipitații este maximă la începutul verii și minimă în timpul iernii. Temperaturile medii lunare sunt mai mari de 10 ºC și apar cel mult 4 luni pe an. În acest tip de climat se pot întâlnii mai multe tipuri de climat, fiecare cu alte caracteristici climatice.

Aceste diferențe climatice din cuprinsul teritoriului studiat sunt determinate de dezvoltarea altitudinală cu energii mari de relief, cu versanții neîntrerupți din vale în culme, de regulă puternic înclinați.

Etajele climatice poartă amprenta reliefului: când dezvoltarea reliefului e mai lentă, etajarea climatică se face mai lent, dar când culmile înalte se prăbușesc în văi, atunci etajarea climatică se face brusc, prin eliminarea etajelor intermediare. Suprafața relativ mică a etajului climatic montan superior și a celui subalpin este determinată de energia mare de relief din zona respectivă. Etajele climatice periferice sunt mai aspre și cu o diversitate climatică mai redusă (mai omogenă) decât cele intermediare. Există o strânsă corelație între diversitatea diferitelor etaje climatice, a ecosistemelor forestiere și a populațiilor de vânat. Toate acestea determinând o repartiți a vânatului pe cuprinsul suprafeței studiate în funcție de biotopurile existente.

1.6.4. Condiții hidrologice

Fondul de vânătoare luat în studiu face parte din bazinul hidografic al Râului Olt. Rețeaua hidografică este bine dezvoltată, cu debite ridicate în tot timpul anului.

Toate apele au, în zona montană un profil longitudinal și o pantă accentuată, fapt ce determină o mare putere de eroziune și de transport. Caracterul torențial se materializează prin marea cantitate de pietrișuri și bolovănișuri transportate.

În șesul depresionar pâraiele își domolesc cursul, profilul longitudinal se uniformizează, panta reducându-se considerabil, apele devenind liniștite curgând în văi relativ largi, cu maluri joase și multe coturi.

Debitul cursurilor de apă este relativ constant. Datorită energiei de relief foarte mare, în zona de munte, apele curg cu repeziciune, oferind o imagine spectaculoasă.

Principalii afluenți ai Oltului sunt Pârâul Sambata si Pârâu Dragusel.

Rețeaua hidografică din cuprinsul perimetrului fondului are rol economic important în alimentarea cu apă potabilă, cât și industrială atât pentru comuna Sambata de Sus cât și pentru Combinatul Viromet S.A Victoria.

Prezența apei foarta curate și bine oxigenate datorită reriefului accidentat din zona de munte determină prezența unei ihtiograme bogate, reprezentate în special de Păstrăvul indigen.

Importanța ecologică a rețelei hidografice constă în modelarea și fragmentera reliefului, în drenarea suprafețelor pe care le parcurge, iar în cazul apelor cu caracter torențial, în procesele de eroziune a solului.

Raportându-ne la influențele factorilor hidrologici asupra faunei se observă o discretă distribuție a acesteia în funcție de existența unor topoclimatele pe cursul văilor și a altora în zona de sub munte sau gol alpin, existența acestora datorându-se după cum am mai spus: prezenței cursurilor de apă cu debit relativ constant, a variației altitudinale și a reliefului foarte variat.

1.6.5. Condiții edafice

În etajul de depresiune unde predomină procesele de decarbonatare, debazificare, debazificare și argilizare, cu forme de mull slab acid la acid, cu o puternică migrare a argilei și hidroxidului feric, cu procese slabe la moderat de pseudogleizare, solurile majoritare sunt eutricambosolurile.

În etajele climatice premontan și montan inferior, procesele pedogenetice sunt aceleași, dar acestea sunt mai intense și subtratele mai acide, solurile majoritare fiind eutricambosolurile și districambosoluri tipice.

În etajele climatice montan superior și alpin predomină formarea și acumularea de humus acid, solurile sunt districambosoluri , prepodzol și podzoluri tipice sau litice.

1.6.6. Tipuri de stațiuni

În cadrul Fondului de Vânătoare nr. 43 Sâmbăta, după studiul condițiilor de relief, de rocă, pedogeneză și evoluție a solurilor, identificăm următoarele tipuri de stațiuni :

F SA – etajul subalpin : 54,5 ha – 4%

FM3 – etajul montan de molidișuri : 259, 8 ha – 19%

FM 2 – etajul montan de amestecuri : 875, 9 ha – 65%

FM1 + FD4 – etajul montan premontan de făgete : 156, 3 ha – 11%

FD3 – etajul deluros de gorunete, făgete și goruneto-făgete : 8,0 ha – 1%

Figura nr. 6. Tipuri de stațiuni

1.7. Condiții de vegetație

1.7.1. Vegetația forestieră

În cele ce vor urma voi prezenta tabelul privind structura fondului de vânătoare pe categorii de folosință

Tabelul nr. 7. Suprafața fondului de vânătoare pe categorii de folosință

După cum se poate vedea din tabelul anterior vegetația forestieră este bine reprezentată în cuprinsul fondului de vânătoare (2.889,35 ha pădure).

Pentru caracterizarea structurii fondului forestier în cele ce vor urma se vor prezenta în formă tabelară (tabelul nr.8) principalii indicatori ai acestuia.

Tabelul nr. 8. Structura fondului forestier pe specii

Structura fonfului forestier pe clase de vârstă este prezentată în tabelul nr. 9.

Tabelul nr. 9. Structura fonfului forestier pe clase de vârstă

Așa cum reiese și din tabelul de mai sus, repartiția arboretelor pe clase de vârstă este mult dezechilibrată față de normal, având excedent în clasa VI-a (58 %) și un deficit accentuat în clasele I, II III și IV, toatea acestea însumate reprezentând (23 %) nici jumătate din suprafață. Structura relativ restrânsă a arboretelor încadrate în prima clasă de vârstă, fac ca vânatul să aive mai puține locuri de adăpost

Ținând cont de condițiile climatice din cuprinsul fondului, vegetația arbustivă și cea erbacee de pe suprafața studiată, aceasta prezintă o mare diversitate ca specii întâlnite și ca perioada de intrare în vegetație. Astfel în cuprinsul acestui fond de vânătoare se găsesc de la stuf, papură, până la floarea de colț, de pe crestele muchiilor alpine.

În golul alpin, vegetația arbustivă și cea erbacee este oarecum grupată în funcție de gradul de înclinarea a versanților:

– în pășunile de pe cele patru văi sau de pe culmile muchilor vom găsim vegetație care este preponderent erbacee: Carex sp., Festuca sp., Plantago sp., Geranium sp., Petesites sp. Poa sp.etc.

– pe versanții care încep să fie din ce în ce mai abrupți, încep să apară subarbuștii precum Vaccinium myrtilus (afin), V. Vitis-idaea (merișor), Bruckenthalia spiculifolia, Rhododendron kotckyi (bujor de munte), etc.;

-pe versanții mai adrupți și pe muchii la aptitudini mai mari își face apariția: jnepenișul (Pinus mugo), ienupărul (Juniperus communis), arinul (Alnus viridis), salcea (Salix sp.), printre ele își mai face apariția și vegeteția erbacee care este de o mare bogăție floristică în lunile de primăvară și vară.

În poienile din pădure întâlnim de asemenea varietate de specii cum ar fi: zmeurul (Rubus idaeus), murul (Rubus hirtus), salcia (Salix sp.), soc de munte (Sambuscus racemosa), soc de munte (Sambuscus nigra), etc.

De-a lungul pâraielor se găsesc o foarte mare varietate de specii atât arbustivă, cât și erbacee, însumându-le pe cele amintite mai sus.

Vegeteația în zona de limită și de aici mai sus prezintă de obicei varietăți de talie mică deoarece condițiile climatice sunt foarte aspre. Astfel și molizii ce înaintează mult în golul alpin au talia mult mai mică, comparativ cu cei de vârsta lor crescuți la altitudine mai joasă.

Vegeteția arborescentă și cea arbustivă din golul alpin tinde să ocupe tot mai mult din stâncăriile care odată cu trecerea vremurilor se „îmbracă” în vegetație.

Pe pâraiele ce pornesc de pe muchii și au pantă mare, se formează microclimate diferite, spre exemplu, în mijlocul pădurii de molid, un pârâu foarte abrupr pe care primăvara și iarna se produc avalanșe, va avea vegetație total diferită, aici găsindu-se specii arbustive precum sălciile, arinii, scoruș, soc, etc. , iar dintre speciile erbacee Carex sp., Festuca sp., Petasites sp., etc.

1.7.2. Vegetația pajiștilor (răspândirea, principalele asociații de pajiști, productivitatea, modul de exploatare, etc.)

În cadrul fondului de vânătoare studiat vegetația pajiștilor este răspândită pe teritoriul mai multor comune:

Pășune comunală – Primăria Viștea – 890,65 ha

Pășune comunală – Primăria Voila – 895,00 ha

Pășune comunală – Primăria Drăguș – 246,00 ha

În cuprinsul pajiștilor se găsește o varietate de plante erbacee, însă datorită faptului că efectivele de bovine au scăzut de la an la an, multe din acestea au început să se împădurească cu salcie și mesteacăn.

1.7.3. Culturile agricole (principalele culturi, ponderea lor, modul de cultură, mecanizare, chimizare etc.)

Din totalul suprafeței fondului de vânătoare studiat de 10.869 ha, culturile agricole însumează o suprafață de 4.915,37 ha, dintre care :

Proprietăți persoane fizice – Comuna Voila – 2.428,43 ha

Proprietăți persoane fizice – Comuna Viștea – 855,16 ha

Proprietăți persoane fizice – Comuna Drăguș – 1.631,78 ha.

Culturile agricole predominante sunt cele ale cartofului și porumbului, agricultura desfășurându-se în mare parte mecanizat.

1.8. Organizarea zootehniei (specii, efective, zone pășunate, perioade de pășunat, prezența câinilor ciobănești etc.)

În ceea ce privește organizarea zootehniei în cuprinsul fondului de vânătoare sunt amplasate 4 stâne sezoniere în zona montană, una pe fiecare vale principală, în timp ce în zona depresionară se întâlnesc patru stâne permanente.

În 15 iunie oile sunt urcate sus la munte și sunt coborâte prin 15-25 august, astfel pășunile din zona montană sunt exploatate de ovine timp de aproximativ două luni, pe când cele din zona depresionară sunt exploatate tot timpul anului ( cu execpția lunilor de iarnă).

Influențele practicării pășunatului sunt negative :

– deranjarea vânatului în perioada clocitului și a fătărilor de către ovine, bovine, câini ciobănești.

– exploatarea abuzivă a pajiștilor, câteodată și prin pădure fapt care dăunează faunei cinegetice.

Figura nr. 7. Turmă de oi în cadrul fondului (original)

1.9. Influențe ale industriei

1.9.1. Zone influențate de activități industriale (fabrici, minerit, extracție de petrol, cariere, etc).

O ramură a industriei care se execută în cuprinsul fondului de vânătoare o reprezintă exploatările forestiere. Aceasta modifică regimul de hrănire, liniște al animalelor sălbatice. Prin zgomotul produs de ferăstraiele mecanice, vânatul este îndepărtat din zona exploatată pe perioada extragerii masei lemnoase.

1.9.2. Surse de poluare a apelor, aerului și solului (poluanți, perioade, intensitate, efecte constatate, etc.)

O cauză a poluării apelor o reprezintă spălarea mașinilor, a utilajelor agricole folosite după stropirea culturilor, aruncarea în apa râurilor a unor substanțe chimice de către agricultori pentru spălarea recipientelor.

Toate acestea constituie un factor extrem de alarmant pentru vânatul din zonă, fiind riscul de a se intoxica și a muri.

1.10. Influențe antropogene asupra faunei

1.10.1. Distribuția așezărilor umane și atitudinea populației față de vânat

În cuprinsul fondului de vânătoare studiat se află următoarele așezări umane : Sâmbăta de Sus, Sâmbăta de Jos, Complexul Turistic Sâmbăta, Drăguș, Olteț.

Atât prin lucrările aplicate culturilor agricole,cât și prin practicarea pășunatului excesiv, populația umană deranjează vânatul în perioada de fătare și clocire.

1.10.2. Alte influențe antropogene asupra faunei (turism, colectarea fructelor de pădure etc.)

În cadrul fondului de vânătoare studiat, turismul se practică în mod neorganizat. Limita Sudică Creasta Munților Făgăraș, este cea mai dezvoltată din punct de vedere al turismului, vara turiștii deranjând vânatul ( marmota, Capra neagră).

Ca urmare a turismului, unele specii s-au adăpostit în zonele greu accesibile, s-au ferite de potecile destinate traseelor montane, unde fluxul uman este mai crescut.

Cap. II. Situația existentă a amenajării fondului de vânătoare

2.1. Speciile de vânat și efectivele lor în ultimii ani

În cadrul fondului de vânătoare studiat sunt prezente următoarele specii de vânat: Cerb Comun (Cervus elaphus), Căprior (Capreolus capreolus), Urs (Ursus arctos), Râs ( Lynx lynx), Lup (Canis lupus), Pisică sălbatică (Felis silvestris), Cocoș de munte (Tetrao urogallus), Fazan (Phasianus colchicus), Potârniche (Perdix perdix perdix), Vulpe (Vulpes vulpes), Viezure (Meles meles), Vidră (Lutra lutra), Jder de copac (Martes martes), Jder de piatră (Martes foina), Dihor (Putorius putorius), Nevăstuică (Mustela nivalis), Bizam (Ondatra zibethica).

2.1.1. Efectivele speciilor de vânat stabil

Tabelul nr. 10. Efectivele speciilor de vânat stabil

2.1.2. Evidența recoltei de vânat stabil

Tabelul nr. 11. Evidența recoltei de vânat stabil

2.1.3. Evidența recoltei vânatului de pasaj

În cadrul fondului de vânătoare studiat singurul an, în care s-au recoltat specii de pasaj este 2013. Astfel în acest an s-au recoltat 30 de exemplare de rață sălbatică ( Anas platyrhincos), vânătoarea s-a realizat cu autorizație în grup restrâns.

2.1.4. Evidența recoltei speciilor dăunătoare (câini hoinari, pisici hoinare etc.)

Tabelul nr. 12. Evidența recoltei speciilor dăuntoare

2.1.5. Populări cu specii de vânat (specii, număr de exemplare, raport între sexe, rezultate obținute, etc.)

În cadrul fondului de vânătoare studiat, nu s-au realizat populări cu specii de vânat.

2.2. Organizarea fondului, paza și combaterea braconajului

Fondul de vânătoare studiat are în organizarea sa : un paznic de vânătoare, un secretar și un director.

Paza și combaterea braconajului sunt efectuate de către paznic și director, uneori în colaborare cu organele de poliție, prin numeroase patrulări braconajul reducându-se semnificativ.

2.3. Asigurarea hranei naturale și administrarea hranei complementare în ultimele sezoane

Speciile existente pe suprafața fondului studiat, în special cele ierbivore, în sezonul de vegetație își găsesc hrana naturală de pe terenurile din cuprinsul fondului: pășuni, pajiști, păduri.

În cadrul fondului, pășunile ocupă o suprafață de 2031,65 ha.

Tabelul nr. 13. Hrana complementară

2.4. Asigurarea condițiilor de liniște și adăpost. Zona de refugiu.

Liniștea este esențială pentru odihna vânatului, aceasta este perturbată în unele cazuri de zgomotele așezărilor umane, ale circulației turiștilor. Liniștea este benefică mai ales în perioada de împerechere și de creștere a puilor. Căpriorul se acomodează relativ repede zgomotelor. Ursul și mistrețul se retrag din terenurile zgomotoase.

Pentru a asigura liniștii se impun unele măsuri restrictive privind circulația în păduri, culegerea fructelor de pădure, a pășunatului.

În pădurile încadrate în grupa I funcțională vânatul găsește liniște deplină nefiind deranjat de nici un factor de stres.

Câinilor hoinari și turmele de animale constituie un factor de stres. Aceștia sunt combătuți anual.

2.5. Acțiuni desfășurate pentru prevenirea îmbolnăvirilor

Personalul de teren desfășoară acțiuni de combatere a poluării apelor, pentru a putea prevenii îmbolnăvirea vânatului sau moartea acestuia.

Administrarea sării în permanență în teren, aceasta având un rol important în mărirea rezistenței organismului speciilor de vânat.

2.6. Măsurile luate în scopul prevenirii pagubelor în culturi agricole, forestiere și în zootehnie

Pentru prevenitea pagubelor în culturi agricole, forestiere și zootehnice, este menținut un număr optim de exemplare pentru fiecare în parte realizându-se anual cota de recoltă.

2.7. Măsuri de ocrotire a puilor

În fondul de vânătoare studiat pentru măsurile de ocrotire a puilor se realizează recoltarea speciilor dăunătoare (câini hoinari, pisici hoinare).

2.8. Amenajări cinegetice existente

2.8.1. Poteci de vânătoare

Potecile sunt specifice terenurilor acoperite de păduri și scopul lor este de a ușura deplasarea în teren, a facilita observarea și recoltarea vânatului. În funcție de destinație, potecile cele de acces vor fi late de 120-150 cm; cele de vânătoare de 80-100, iar cele de legătură de 40-50 cm

În fondul de vânătoare studiat potecile de vânătoare însumează un număr de 5 km, fiind amplasate simetric pe tot cuprinsul fondului.

Figura nr. 8. Amplasarea potecilor și punctelor de observare (sursa : google)

2.8.2. Scăldători

Scăldătorile sunt absolut necesare pentru cerb și mistreț, fiindu-le indispensabile, iar acolo unde aceste locuri mocirloase lipsesc, se impune executarea lor. În lipsa acestor scăldători cerbul și mistrețul părăsește zona.

În fondul de vânătoare nr. 43 Sâmbăta, scăldătorile sunt amplasate, în zonele cu umiditate ridicată din UA35 A, UA 58 D, UA 88A. în UP VIII Acestea sunt formate în mod natural, zonele fiind umbrite și cu solul impermeabil, apa stagnează.

Figura nr. 9. Scăldătoare (sursa : carpati.org)

2.8.3. Adăpători. Surse artificiale de apă

Adăpătorile în cadrul fondului de vânătoare, asemenea scăldătorilor sunt create natural, speciile de vânat dispun de o mare varietate de pârâuri de munte, cu apă limpede și curată. Surse artificiale de adăpat nu se găsesc.

2.8.4. Sărării

Sărăriile din cadrul fondului au fost amplasate atât în zonele de iernare ale vânatului, în zonele de trecere și în zonele ocupate peste vară, mai exact acestea se găsesc în UP VIII. Majoritatea au fost realizate în cioată, această conferă un alt gust sării, se utilizează și sărăriile în scobitură în stâncă, cel puțin în zonele frecventate de capra neagră.

Figura nr. 10. Sărărie în cioată (sursa : google)

2.8.5. Linii de vânătoare

În cadrul fondului de vânătoare sunt amplasate linii de vânătoare pe văi, pe culmu sau în majoritatea cazurilor pe drumurile forestiere.

2.9. Instalații cinegetice existente

2.9.1. Hrănitori

Hrănitorile sunt instalații acoperite, pentru ca hrana vânatului să nu fie expusă ploii și zăpezii.

Pentru cervide se recomandă hrănitorile de tip ciupercă și de tip iesle. Se recomandă hrănitori mai mici și mai dese, pentru a nu se crea concentrări mari de vânat. Solul sub hrănitoare trebuie să rămână uscat.

Fondul de vânătoare studiat prezintă un număr de 15 hrănitori pentru cervide, amplasate în UP VIII – UA 35, UA 10, UA 58 D, UA 10, UA 48 B, UA 22 B, UA 43 A, UA 84, UA 43A și UA 31 A, în zonele unde vânatul se retrage în cursul iernii. Hrănitorile sunt realizate din material lemnos găsit în cadrul fondului, acoperișul este realizat din carton bituminat, pentru a ușura transportul acestuia și a oferi protecție îndelungată hrănitorii. Fiecare dintre hrănitori au câte o sărărie în apropiere.

Caracteristici tehnice principale ale hrănitorii pentru cerb:

Lungime – cca. 1,90 m

Lățime – cca. 1,40 m

înălțime – cca. 2,00 m

Troaca – lungime – cca. 1,70 m; lățime – 0,20 m; adâncime – cca. 0,15 m

Caracteristici tehnice principale ale hrănitorii pentru căprior:

– Grătarul merge până la acoperiș si ajunge până la 35 cm de sol;

– La capete se fixează în cuie 3-4 șipci pentru a preveni urcarea iepurilor;

– Distanta intre șipcile grătarului 8-10 cm;

– Hrănitorul se orientează cu latura mare perpendicular pe direcția vântului dominant;

– Alături se montează o troaca pentru hrana consistentă: ghindă , napi, sfeclă grăunte.

Figura nr. 11. Hrănitoare cervide (original)

2.9.2. Depozite de hrană complementară

Depozitele de hrană sunt instalații destinate depozitării în zonă a unor cantități mai mari de hrană necesare pentru tot sezonul de hrănire complementară a vânatului.

Fondul de vânătoare nr. 43 Sâmbăta nu are un depozit de hrană complementară, majoritatea hranei este achiziționată și păstrată de paznicul de vânătoare în locuința proprie, dacă este cazul.

2.9.3. ștanduri de vânătoare

Sunt instalații destinate aproape exclusiv vânătorilor colective și au rol exclusiv de recoltare fiind ridicate de la sol la o înălțime de 1,5-3 m.

Ele au ca scop camuflarea și ocrotirea vânătorului și sunt amplasate în UA 77 B, UA 15A, UA 59 A, pe liniile de vânătoare, pe văi, culmi sau drumuri forestiere, în trecătorile frecventate de vânat. Uneori în caz de nevoie se folosesc și arbori ca ștand suplimentar.

2.9.4. Observatoare pentru vânătoare

Observatoarele sunt destinate observării și recoltării vânatului și sunt utilizate la cervide, mistreț și urs. De regulă sunt construcții ridicate pe piloni, la 4-8 m și de cele mai multe ori acoperite. Amplasarea observatoarelor trebuie să se facă în locuri de unde va putea observată o suprafață cât mai mare și să poată fi folosite un timp îndelungat.

La amplasare să se țină cont de:

– direcția vântului

– locul de trecere pentru vânat

– modul în care cade lumina soarelui sau a lunii

– acestea să fie camuflate

În cadrul fondului sunt 2 observatoare, unul în UA 84 și al doilea în UA 52 D, acestea sunt deschise și neacoperite. Ele permit urmărirea vânatului; observarea vieții animalelor; fotografierea sau filmarea unor aspecte din comportarea animalelor și păsărilor.

Figura nr. 12. Observator deschis (sursa : google)

2.9.5. Bordeie de pândă, șorecării

În cadrul fondului nu se găsesc bordeie de pîndă sau șorecării.

2.10. Construcții vânătorești existente (amplasare, descriere, starea actuală etc.)

2.10.1. Colibe de vânătoare

În cadrul fondului nu se găsesc colibe de vânătoare.

2.10.2. Cabane de vânătoare

În cadrul fondului se găsește o cabană de vânătoare. Aceasta este amplasată pe Valea Sâmbetei, la altitudinea de 1.101 m. Este compusă din 4 camere, oferind cazare vânătorilor cât și turiștilor.

Figura nr. 13. Cabana de vânătoare pe Valea Sâmbetei (original)

2.10.3. Case de vânătoare

În cadrul fondului nu se găsesc case de vânătoare.

2.11. Ogoare pentru hrana vânatului

Cum condițiile locale nu permit cultivarea terenurilor cu hrană pentru vânat. Aceasta este asigurată de O.V. Șoimul prin achiziție de la diverși producători, ori prin donații de la vânătorii membri ai ascociației.

2.12. Plantații de ros (amplasare, suprafețe, specii, grad de utilizare, etc.)

În cadrul fondului nu se găsesc plantații de ros.

2.13. Recoltarea și valorificarea vânatului

Recoltarea se face prin împușcarea vânatului, care are două scopuri distincte:

– valorificarea trofeelor și a cărnii.

– selecția artificială prin care se urmărește extragerea exemplarelor bolnave, rănite, sau rău conformate, în acest caz sunt vizate exemplarele din segmentul inferior al populației.

Recoltarea se face pentru fiecare specie, în anumite perioade ale anului bine stabilite prin lege.

Metodele folosite în prezent sunt dibuitul și goana.

2.14. Trofee obținute în ultimii ani

Tabelul nr. 14. Trofee obținute în fond

2.15. Rezultate economice obținute în ultimul an

Tabelul nr. 15. Rezultate economice

Chiar dacă balanța este negativă, acest mic deficit a fost acoperit de veniturile obținute pe alte fonduri de vânătoare de O.V. Șoimul.

Cap. iii. propuneri privind evoluția efectivelor de vânat și imbunatatirea conditiilor de viata a vânătului

3.1. Particularități biologice și ecologice ale principalelor specii de vânat din zona studiată

Capra neagră (Rupicapra rupicapra-L)

Figura nr. 14. Capre negre(original)

Denumirea generică de capră neagră se adresează ambelor sexe. În domeniul de specialitate masculul poartă denumirea de țap negru, iar femela capră neagră.

Datorită arealului său, capra neagră formează mai multe insule în acesta, fără posibilitatea grupurilor de a intra în contact.

În Munții Făgăraș, se întâlnește subspecia Rupicapra rupicapra carpatica, aceasta este una din cele 11 subspecii de capră, ea este întâlnită la noi în țară și este cea mai mare la trup și la trofeu dintre toate subspeciile.

Greutatea caprei negre întâlnită în Munții Făgăraș, variază între 37 și .

Deși numită capră neagră, exemplarele nu au culoarea neagră; vara culoarea este brun-roșcat, iar în timpul iernii brună închis-negricoasă; capul, bărbia și partea internă a urechii sunt alb-gălbui, având o dungă închisă de la ureche, peste ochi până la vârful botului.

Năpârlitul. Are loc primăvara în mai-iunie și toamna înainte de sezonul de împerechere.

Iedul se naște fără nici un dinte; la vârsta de trei săptămâni apar primele trei perechi de incisivi, la două luni este crescută dentiția de lapte, abia la vârsta de 3,5 ani, dentiția caprei negre este completă și definitivă.

Coarnele. La capra neagră ambele sexe poartă coarne; acestea sunt goale în jumătatea superioară, sunt în permanentă creștere și sunt căzătoare. La vârsta de 60 de zile, pe craniu încep să se dezvolte cepii osoși, la 90 de zile încep să crească și coarnele. Creșterea coarnelor este activă din aprilie până în octombrie, cât timp hrana este abundentă, dar este neînsemnată din noiembrie până în martie, în perioada crizei de hrană. Ca urmare, în perioada de repaus a creșterii, pe corn se formează o dungă ce delimitează cornetul unui an de cel al anului următor. După numârul acestor dungi se poate stabili și vârsta.

Coarnele masculului sunt mai groase decât cele ale femelei și la vârf au o curbură de circa 180º; cele ale femelei de regulă sunt mai subțiri și mai apropiată de poziția paralelă, iar la vârf curbura este mai mică.

Proporția între sexe. În anul 2015 aceasta este de 1: 1,7

Longevitatea : până 23 de ani

Apreciera vârstei. Pentru animalul viu nu există criterii satisfăcătoare pentru aprecierea vârstei. La exemplarul împușcat, vârsta se apreciază după inelele anuale de la coarne.

Glasul este cel mai frecvent un sunet scos ca un șuierat, relativ strident, de alarmare al semenilor.

Urme. Sunt asemănătoare cu cele ale oii, fiind însă mai lungi, corespunzătoare unor copite mai zvelte. Vârful este ascuțit, iar marginile exterioarea ale copitei sunt imprimate mai evident decât talpa cărnoasă. Nu se pot deosebi sexele după urmă.

Excrementele sunt asemănătoare cu cele ale ovinelor domestice.

Simțuri. Miros și auz bine dezvoltate; vâzul este mai slab.

Glande. În pielea capului din dosul coarnelor există o glandă care în perioada împerecherii se mărește și degajă un miros puternic de mosc.

Biotop. Capra neagră a fost un animal de pădure. Fiind foarte sensibilă la zgomot, a părăsit pădurea, în favoarea zonelor stâncoase.

În cuprinsul fondului de vânătoare, biotopul caprei negre este reprezentat de golul alpin în timpul verii, iar în timpul iernii din pădurea de limită și muchiile din golul alpin.

Maturitatea sexuală se atinge la circa 18-19 luni.

Perioada de împerechere (alergatul). Alergatul în cuprinsul fondului de vânătoare are loc în perioada octombrie – noiembrie.

Locurile de alergat sunt situate în golul alpin în căldările superioare ale văilor.

Gestația durează 24-26 de săptămâni, fătarea având loc în perioada aprilie-iunie.

Sociabilitatea. Capra neagră trăiește în ciopoare de 3-20 indivizi. Numai cu puțin înaintea fătării caprele se izolează, ca apoi în foarte puțin timp (maxim 2 luni)să revină înapoi în ciopor.

Hrana. Hrana caprei negre este preponderent vegetelă.

Sarea îi este foarte necesară, de aceea cercetează sărăriile frecvent.

Dușmani, boli, accidente. Iarna, când se retrage în zona păduroasă lupul și râsul sunt principalii dușmani, iar vara câinii ciobănești. Aceștia sunt dăunători atât prin tulburarea liniștii, cât și prin prindera iezilor, uneori cu ajutorul ciobanillor, chiar și a exemplarelor adulte.

Capra neagră suferă în special de boli infectoase și parazitare.

Pagube mari suferă din cuza intemperiilor: viscolele târzi, de primăvară, pot ucide iezii; zăpezi mari, iarna, care le limitează mișcarea și accesul spre hrană; gheața pe care alunecă în prăpăstii; avalanșele care pot acoperi cârduri întregi.

Vânătoarea. Perioada lgală de vânătoare a caprei negre este de:

15 octombrie – 15 decembrie pentru exemplarele de trofeu;

1 septembrie – 15 decembrie pentru exemplarele de selecție.

Cerbul (Cervus elaphus)

Figura nr. 15. Cerb carpatin (sursa : fotonatura.ro)

Masculul poartă denumirea de cerb sau taur, iar femela ciută sau cerboaică, puiul până la vârsta de 10 luni, se numește vițel.

Greutatea corporală variază în funcție de sex și vârstă, anotimp și diversele faze ale ciclului anual al vieții. Astfel greutatea medie a taurilor de recoltă este de eviscarați, ceea ce înseamnă 240-viu. Ciutele au greutatea de 80-, iar vițelul la fătare 7-.

Cam de la începutul lunii august până la începutul boncănitului, cerbii se află în perioada de îngrășare. În timpul rutului, taurul pierde treptat în greutate, deoarece mănâncă foarte puțin și depune efort în alergat și lupte cu alți cerbi.

Culoarea părului cerbului vara este roșcată în jumătatea superioară a trunchiului și mai deschisă până la galben-auriu, pe abdomen. Părul de iarnă este mai închis la culoare decât cel de vară.

Năpârlirea, la adulți, are loc de două ori pe an: primăvara și toamna. Năpârlirea de primăvară începe cam la mijlocul lunii aprilie și se desfășoară relativ repede, având o durată de 20-25 zile. Năpârlirea de toamnă decurge mai lent. În perioada boncănitului, năpârlitul este în curs.

Coarnele constituie un caracter sexual secundar, acestea existând numai la mascul. Procesul creșterii coarnelor durează 120-130 zile. Când coarnele au ajuns la dimensiunile normale, pielea care le-a acoperit se usucă și cade în fâșii, proces accelerat de taur prin frecarea coarnelor de arbori. Greutatea coarnelor în cadrul fondului au atins 8-9 kg).

Raportul numeric între sexe în cuprinsul fondului de vânătoare este de 1:1.4 în anul 2015

Longevitatea: circa 20 de ani.

Glasul taurului în perioada boncănitului este caracteristic. De regulă glasul este gros, rar și scurt la exemplarele bătrâne, iar cerbul tânăr are glasul mai subțire și mugește mai îndelungat.

Simțurile cerbului sunt foarte dezvoltate, în special mirosul, apoi auzul și văzul.

Urmele cerbului permit cunoscătorilor să știe dacă au de-a face cu masculi, femele sau viței, tauri tineri sau bătrâni, dacă vânatul a mers liniștit sau grăbit, etc.

Excrementele permit să se facă deosebirea între mascul și femelă. La taur diametrul excrementelor este mai mare decât la ciută, la un capăt au un vârf mic, iar la celălalt o scobitură ușoară.

Biotopul favorabil al cerbului îl constituie pădurile de mare întindere, liniștite, străbute de ape curgătoare și mocirle bune pentru scăldători.

Reproducerea. Durata gestației este de 34 de săptămâni, după care ciuta fată un vițel, în mod excepțional doi.

În cuprinsul fondului de vânătoare perioada de boncănit începe în data de 20 septembrie și se termină prin 5 noiembrie.

Hrana cerbului este vegetală și constă, în perioada de vegetație, din plante ierbacee și frunze de arbori, iarna acesta consumă plante ce au rămas verzi,lujeri, muguri, coajă de arbori.

Perioada de vânare a cerbului este:

– 10 septembrie – 15 noembrie pentru masculi de trofeu;

– 15 septembrie – 15 decembrie pentru masculi de selecție;

– 15 septembrie – 15 februarie pentru femele și viței.

Mistrețul ( Sus scrofa L )

Figura nr. 16. Mistreț (sursa : google-imagini)

Masculul poartă denumirea de vier,iar femela de scroafă, puii până la șase luni-purcei, iar până la un an poartă numele de godaci.

Greutatea purceilor la naștere este de circa 1,200 kg, iar la un an ajung să aibă aproximativ , la doi-trei ani ajung la 90-, la patru -cinci ani putând să existe exemplare cu greutăți de 250- .

Culoarea părului: purceii au corpul acoperit cu un păr lânos de culoare brun-gălbuie, cu dungi longitudinale deschise, care îi ajută să se confunde cu mediul înconjurător. Prin luna august aceste dungi dispar. Treptat, culoarea devine brună închis.

Diformismul sexual constă în colți, care la masculi de la doi ani în sus sunt vizibili și cresc odată cu vârsta.

Longevitatea mistrețului depășește rar 10 ani și excepțional 15 ani.

În cazul mistreților împușcați aprecierea vârstei se poate realiza cu o mai mare precizie folosindu-ne de gradul de uzură al dentiției la exemplarele de peste 2,5 ani. În cazul exemplarelor până la această vârstă, vârsta, se poate aprecia după stadiul de dezvoltare al dentiției.

Glasul se aseamănă cu cel al porcului domestic. Sunetele pot fi scurte sau lungi, unice sau întrerupte, de la intensitate mică, aproape șoptite, până la țipete stridente.

Urmele sunt lăsate de imprimarea pe sol sau în zăpadă a copitei și a pintenilor. Acestea pot fi urme tipar sau urme pârtie. Aceste caracteristici fac ușor evitabilă confuzia cu urma tipar a cervidelor. Urmele pârtie pot da informații despre sex, vârsta aproximativă, etc. Distanța între urme este în medie de 50-, față de cea a cerbului la care este de 70-.

Excrementele seamănă cu cele ale porcului domestic, dar sunt mai mari și conțin resturi de hrană de pădure ( rădăcini, jir, etc. ).

În cadrul fondului de vânătoare mistrețul preferă în timpul iernii versanții însoriți, feriți de vânt, iar în timpul intemperiilor desișurilede rășinoase de pe acești versanți. Vara sunt preferate fundurile de văi umede sau muchiile de deal cu curenți de aer.

Reproducerea. În mod normal maturitatea sexuală este atinsă în anul al doilea al vieții. Împerecherea începe la sfârșitul lunii octombrie, este în toi în noembrie și se termină la începutul lui decembrie. Abundența hranei poate grăbi începutul acestei perioade, în timp ce lipsa ei o poate întârzia.

Hrana naturală. Mistrețul este un animal omnivor. Dintre plante consumă rizomul mai multor specii de ferigi,dar când există jir, acesta este preferat. Hrana animală constă din: rozătoare, insecte-multe din cele dăunoare pădurii.

Mistrețul este un animal de noapte. În căutarea hranei iese seara din desiș și se întoarce dimineața la adăpostul său. Mistrețul este în general fidel locului de trai. Pentru pădure, mistrețul este mai mult folositor decât dăunor.

Dușmani, boli. Mistrețul este rezistent la răniri și boli, cu excepția pestei porcine, care poate distruge o mare parte din efectiv. Dușmanii cei mai periculoși sunt urșii și lupii.

Metodele de vânătoare sunt: pânda, dibuitul și goana.

3.2. Studiul bonității fondului de vânătoare și calculul efectivului optim, pentru principalele specii de vânat

Bonitatea reprezintă productivitatea fondurilor de vânătoare, este caracterizată prin efective optime pentru cele mai importante specii de vânat stabil. Pentru fondul studiat s-au luat următoarele specii de vânat pentru calcul bonității sale: Capra neagră (Rupicapra rupicapra), Cerbul (Cervus elaphus), Mistreț (Sus scrofa) și Iepurele (Lepus europaeus).

Cheile de diagnoză ecologică folosite la determinarea bonității presupun analiza unor factori ecologici grupați astfel:

factori abiotici (altitudine, formă de relief, expoziție generală, temperatură medie, grosimea și durata stratului de zăpadă, regimul precipitațiilor, frecvența rețelei hidrografice);

factori biotici (natura tipurilor de pădure, tratamente aplicate pădurii, compoziția și consistența arboretelor, suprafața ogoarelor, etc.);

factori de cultură cinegetică (hrana complementară, numărul prădătorilor naturali, controlul acestora, suprafețe amenajate pentru vânat, etc.);

factori antropici (pășunat, intensitatea combateri dăunătorilor, atitudinea populației).

Tabelul nr. 15. Calculul bonității la capră neagră

Tabelul nr. 16. Calculul bonității la cerb

Tabelul nr. 17. Calculul bonității la mistreț

Tabelul nr. 18. Calculul bonității la iepure

3.3. Compararea efectivelor reale cu efectivele optime calculat ( tabele, grafice, comentarii )

Tabelul nr. 18. Compararea efectivelor

Figura nr. 17. Graficul comparării efectivelor

3.4. Calculul recoltei și normalizarea efectivelor principalelor specii de vânat

Normalizarea efectivelor de vânat urmărește optimizarea numărului de exemplare pe specii încât efectivul real din teren să fie aproximativ egal cu cel optim, prin asta urmărindu-se să se ajungă la un echilibru. Astfel încât vânatul din teren să fie sănătos, viguros, asta să conducă la obținerea de trofee valoroase.

Această normalizare a efectivelor, se realizează prin respectare anumitor reguli privind cota de recoltă ca număr și structură, pe sexe și pe categorii de vârstă. Cota de recoltă este un factor principal în gospodărirea durabilă a unui fond de vânîtoare. Cotele de recoltă sunt stabilite de către gestionarul fondului de vânătoare, mai apoi sunt aprobate de autoritatea publică.

Cotele de recoltă (Cr) se stabilesc în funcție de efectivele reale (Er) și sporul natural al acestora (Sn), comparate cu efectivele optime (Eo).

Cr = Er+ Sn – Eo

Tabelul nr. 19. Calculul cotei de recoltă

Tabelul nr. 20. Normalizarea efectivelor

3.5. Propuneri de îmbunătățire a organizării fondului, a pazei și a combaterii braconajului

Pentru îmbunătățirea organizării fondului, a pazei și combaterii braconajului se vor propune ca măsuri aplicabile în următorii ani:

– angajarea unui număr de 1 paznic de vânătoare, aceștia vor ajuta personalul actual în patrularea fondului pe o suprafață cât mai mare.

– Concentrarea patrulelor în formație de câte două personae în zonele unde s-au reclamat activități ce pot duce la braconaj.

– Menținerea unei bune colaborări cu organele de poliție și cele silvice.

3.6. Măsuri propuse pentru preveniria îmbolnăvirilor vânatului și transmiterii a unor boli

Pentru îmbunătățirea stării de sănătate a vânatului și prevenirea apariției îmbolnăvirilor, se recomandă

hrănirea vânatului cu furaj de calitate superioară

administrarea constantă de sare

dirijarea pasajelor destinate deplasării turmelor de ovine, departe de locurile de hrănire ale vânatului.

Administrarea de medicamente, direct în hrana vânatului.

3.7. îmbunătățirea condițiilor de hrană naturală și reducerea concurenței la hrană

Pentru a îmbunătăți condițiile de hrană ale vânatului se propune încearcarea de a înființa unele ogoare pentru hrana vânatului, acestea să reprezinte măcar 1% din suprafața fondului, plantarea castanului porcesc, precum și a merilor și a perilor pădureți (fructele acestora fiind foarte apreciate de urși) ocrotirea pe cât posibil a subarboretului producător de fructe, crearea și menținerea unor zone de unde să nu se culeagă fructe de pădure.

3.8. îmbunătățirea condițiilor de liniște, adăpost și ocrotire a puilor

Se recomandă să se facă o patrulare a zonei unde sunt femele cu pui pentru ca acestea să nu fie deranjat de câinii însoțitori ai turmelor de oi. Se interzice chiar intrarea în perimetrul respectiv în perioada în care vânatul are pui mici.

În privința câinilor, să se facă controale la stână pentru a se constata dacă sunt prevăzut cu jujee.

3.9. Propuneri pentru evitarea pagubelor cauzate de vânat in culturile agricole, forestiere și în zootehnie

Pentru evitarea acestor pagube trebuie să se încerce crearea unor culturi speciale de plante pentru vânat, iar dacă acestea nu sunt suficiente sa se intervină cu o cantitate de hrană complementară.

3.10. Stabilirea necesarului de hrană complementară și sare pentru principalele specii de vânat, în funcție de evoluția efectivelor, pe următoarele trei sezoane.

Tabelul nr. 21. Necesarul de hrană

În cazul zonelor montane se recomandă să existe o sărărie la 70-15 ha. Într-o sărărie se pun circa 6-10 kg de sare/an, pentru un cerb și 4 kg/an pentru căprior sau capră neagră.

3.11. Hrana ce va fi produsă și hrana care se va achiziționată.

Pentru hrana care va fi produsă este nevoie de achiziționarea terenurilor sau arendarea lor pe o perioadă de timp, deoarece fondul nu dispune de terenuri pentru cultivarea hranei vânatului.

3.12. Frunzarele pentru vânat (specii vegetale, recoltare, depozitare, etc.)

Cele mai bune frunzare sunt cele din plop tremurătorm salcie căprească, paltin, carpen, ulm, alun, zmeur.

Recoltarea lor se face în mai-iunie când valoarea nutritivă a lujerilor este mai mare. Se taie numai lujeri tineri, se leagă în snopi și se usucă la umbră.

3.13. Necesarul de ogoare de hrană pentru vânat, modul de folosire și compararea cu situația actuală

Se propune să se încerce crearea unor culturi speciale de plante pentru vânat, iar dacă acestea nu sunt suficiente, să se intervină cu o cantitate de hrană complementară.

3.13.1. Ogoare propuse a se cultiva cu plante agricole furajere. Ogoare situate în fond forestier. Ogoare situate în afara fondului forestier

Hrana complementară pentru vânat se va produce o parte pe ogoarele de hrană din cadrul fondului în cazul furajelor uscate, iar o parte se cumpără direct de la producătorii din zonă.

Următoarele ogoare sunt indicate:

Cervide ( lucernă, trifoi)

Mistreț (napi, cartofi)

Lucerna (Medicago saliva)

Lucerna este una dintre cele mai importante plante destinate vânatului, atât verde cât și uscată, sub formă de fân. Oferă recolte mari la hectar, în medie 20.000-40.000 kg masă verde la hectar, sau 6.000 kg fân la hectar. Oferă 2-3 recolte pe an, rezultând o cantitate de aproximativ 12.000-18.000 kg la hectar, fân pe întregul an. Pentru înființarea unui hectar de lucerna sunt necesare circa 22 kg de sămânță.

Trifoiul roșu (Trifolium pratense)

Este o plantă la fel de valoroasă ca și lucerna, indicată pentru regiunile de deal și munte cu precipitații anuale de cel puțin 60 mm. Recoltele la hectar sunt apropiate de ale lucernei, adică de aproximativ 4.000 kg de trifoi uscat la hectar, la o recoltă. Se folosesc 22 kg sămânță de trifoi la hectar, semănarea se face la fel ca și la lucerna cu o plantă de protecție, adică cu ovăz în aceeași cantitate la hectar.

3.13.2. Pășuni și fânețe pentru vânat

Pășunile existente în cadrul fondului reprezintă aproximativ 18,69 % din suprafața fondului, ele oferă o sursă de hrană superioară calitativ față decâ cea din pădure.

Se propune înființarea unor fânețe pentru a facilita aprovizionarea hrănitorilor și pentru a reduce costurile de achiziție.

„Conflictul de interese dintre vânat și animalele domestice duse la pășune în pădure, apare mai cu seamă în locurile de iernat a vânatului, dacă oile i-au mâncat hrana în timpul verii” (Cornișa, A.N.).

3.13.3. Plantații de ros

În cadul fondului se propune efectuarea unor studii pentru înființarea unor plantații de ros, cu arbori și arbuști preferați în hrana cervidelor. Plantațiile de ros se pot executa pe suprafețe de până la 1,0 ha la 100 ha pădure, de preferat in locurile de concentrare a vanatului in timpul iernii, ori vor fi plantate suprafețele respective de teren de-a lungul pâraielor existente pe suprafața fondului.

Cap. iV. completarea amenajării fondului de vânătoare în funcție de evoluția efectivelor de vânat și a situației din teren

4.1. Studiul răspândirii vânatului în diferite perioade ale anului

în perioada iarnă-primavară toate speciile de vânat se confruntă cu condițiile grele de viață datorate vremii și lipsei de hrană.

Cervidelor în această perioadă preferă arboretele din clasele de vârstă III, IV și V, cu consistență redusă și cu subarboret,unde găsesc condiții de adăpost și de hrană, dar și arboretele de mare întindere,care sunt și foarte liniștite.

Cerbul carpatin se găsește vara sus la munte în tufe și arbuști, iar toamna și iarna în schimb el coboară la jir.

La unele specii există cazuri când locul de vărat se găsește la distanță de locul de iernat cum se întâmplă în cazul ursului. Deplasările sezoniere ale ursului carpatin condiționate de hrană sunt bine cunoscute. Insuficiența sau lipsa jirului îl determină să coboare la merii și perii pădureți aflați la altitudini mai joase.

Pentru o bună amplasare a hrănitorilor trebuie să se cunoască locul de iarnă și cel de vară al efectivului de cervide.

Cervidele pe perioada iernii, se grupeaza în cârduri,masculii în carduri separate față de ciutele și vițeii din primăvăra respectivă. Cârdurile se concentreză pe versanți și culmi însorite, unde beneficiază de un spor de căldură și un strat de zăpadă mai subțire.

Se consideră optim a se construi mai multe hrănitori de mărime mai mică astfel încât să nu conducă la formarea de concentrări ale vânatului la hrănitori. La fel se va proceda și cu amplasarea sărăriilor.

Hrănitorile trebuie amplasate în zone însorite, ferite de vânt cu strat de zăpadă mai puțin gros, și în locuri ușor accesibile pentru alimentarea acestora cu nutreț, să fie în margine de masiv sau în pădure rară întrucât vânatul să poată vedea în jur eventualii prădători, în locuri liniștite, astfel încât vânatul să nu fie speriat și deranjat în timpul hrănirii, de preferat lângă o apă curgatoare.

Mistrețului în perioada de iarnă-primăvară preferă arboretele din clasa I și a II a de vârstă, desișurile cele mai mari unde se simte în siguranță. Se stie ca este rezistent la intemperii,dar este sensibil la foame. Din această cauză în anii fără fructificație la jir și ghindă sau cu ger mare ce face să înghețe solul și acesta să nu mai poată râma hrănirea complementară este mai necesară decât în cazul cervidelor.

Pentru mistreț nu sunt necesare construcții speciale, hrana se împrăștie în desișurile și poienele frecventate de aceștia, astfel încât să poată ajunge la ea tot cârdul.

Se interzice să se împuște vânatul la sărării și hrănitori, nici chiar în scop de selecție.

4.2. Necesarul de amenajări cinegetice și compararea cu situația actuală din teren

Executarea lucrărilor se va face după un plan care va stabili modalitatea de amenajare și urgența lor. În stabilirea urgenței se va acorda prioritate lucrărilor destinate ocrotirii vânatului.

Necesarul de sărării este de 1 la 75 ha pădure. În aceste condiții se propune înființarea unor sărării noi, amplasate în zonele de iernare. Acestea vor fi realizate în cioată, furcă sau stâncă

Necesarul de poteci este de 10 km, pe fond existând 5 km, se impune amenajarea a încă 5 km de potecă.

4.3. Amplasarea amenajărilor vânătorești propuse și eșalonarea execuției lor pe 1-3 ani. Întreținerea amenajărilor existente.

Sărăriile vor fi amplasate în zonele de iernare, zonele de trecere și zonele ocupate vara, acest lucru se va face cât mai uniform pe întreg fondul.

Potecile de vânătoare necesare, se vor amplasa în zonele unde vânatul este mai intens, lângă hrănitori și observatoare.

4.4. Necesarul de instalații cinegetice și compararea cu situația actuală

În cadrul fondului studiat, pentru o mai bună desfășurarea a acțiunilor de vânătoare, deci pentru a crește încasările O.V. Șoimul, se propun pe linia de instalații cinegetice, următoarele :

Depozit de hrană, care să poată adăposti toată hrana complementară, ce va fi produsă în regim propriu, sau, achiziționtă ca și în prezent.

Ștanduri înalte pentru vânătoare la mistreț, acestea vor urma să fie poziționate pe liniile de vânătoare.

4.5. Amplasarea instalațiilor vânatorești propuse și eșalonarea lucrarilor pe 1-3 ani. Lucrări de întreținere a celor existente.

Hrănitorile pentru cervide se vor amplasa în locurile unde vânatul este localizat pe timp de iarnă, pe versanții însoriți, cu vizibilitate bună pentru vânat.

Ștandurile înalte se vor amplasa pe principalele linii de vânătoare, la o înălțime de 2-3 m și la distanță de circa 60 m. Ele permit observarea din timp și mai bună a vânatului, și conferă o protecție sporită vânătorilor.

Observatoare pentru urs, amplasate în preajma locurilor de hrănire. Ele vor fi dotate cu căptușeală și sobă.

4.6. Construcții vânătorești necesare, comparativ cu situația actuală

În cadrul fondului studiat se propune realizarea unui număr de 2 colibe de vânătoare și o casă de vânătoare.

4.7. Amplasarea construcțiilor vânatorești propuse și eșalonarea lucrarilor pe 1-3 ani. Lucrări de întreținere, reparații, modernizări la cele existente.

O colibă de vânătoare va fi amplasată pe Valea Sâmbetei, cu o singură încăpere, o sobă care va deservi la încălzire și la preparatul hranei. Lângă aceasta se amenajează un spațiu mic pentru depozitarea concentratelor, a sării și uneltelor personalului de teren. Aceasta va fi amplasată lângă un râu.

Cea de-a doua colibă va fi amplasată pe Valea Drăgușului cu o încăpere care să adăpostească 3 persoane. Aceasta va fi dotată cu sobă și va avea un spațiu anexat, destinat depozitării sării și uneltelor. Aceasta se va amplasa în apropierea unui loc de boncănit.

Casa de vânătoare propusă, va fi amplasată ăe Valea Sâmbetei în apropierea drumului forestier pentru a facilita deplasarea cu vehiculul și pentru a putea permite alimentarea acesteia cu energie electrică. Va fi amplasată aproximativ în mijlocul fondului de vânătoare. Această construcțtie va fi mai amplă, ea urmând să beneficieze de 4-5 camere pentru oaspeți, bucătărie, grup sanitar și o sală de mese. Aceasta va putea fi utilizată atât pentru cazarea vânătorilor cât și pentru începerea unui turism cinegetic.

4.8. Amplasarea ogoarelor de hrană (culturi, pășuni și fânețe, plantații de ros etc.) propuse a se înființa.

Amplasarea ogoarelor de hrană se va face în UA 40 și UA 41 B. Se va face cât mai departe de plantațiile tinere din pădure. Se recomandă ca pe același ogor să se cultive în benzi mai multe specii de plante, destinate vânatului.

4.9. Propuneri privind recoltarea și valorificarea vânatului

Pentru efectuarea recoltării speciilor de vânat studiate se stabilesc în funcție de tipul de regiune următoarele:

-pentru mistreț, căprior și cerb se urmărește relizarea de observatoare noi, acoperite, pentru stabilirea numărului cât mai precis de exemplare, iar metoda de recoltare utilizată este goana, pânda sau dibuitul.

-în cazul lupului se propune realizarea unui observator mare, închis, pentru a adăposti turiști.

Pentru valorificarea cărnii se va stabilii, ca în urma organizării de vânătoare pentru trofeu, beneficiarul să decidă darea în folosință a cărnii pentru consum numai după verificarea de catre doctorul veterinar.

Cap. V. venituri si cheltuieli estimate a se realiza în următorii ani

5.1. Venituri din vânătoare (organizare de vânătoare, trofee de vânat, carne de vânat, fotografiere și filmare vânat, etc.)

Tabelul nr. 22. Venituri obținute în urma practicării vânătorii și a valorificării cărnii

5.2. Venituri din cotizații

O altă sursă de venituri o reprezintă cotizația plătită de cei 47 de vânători a grupei de vânătoare de pe fondul studiat. Cotizația anuală, fiind de 1.000 lei, rezultă că veniturile obținute din acestea sunt de 47.000 lei.

5.3. Venituri din vânatul viu

Veniturile din vânat viu nu reprezintă o alternativă viabilă în prezent pentru fondul studiat.

5.4. Alte surse de venit

O altă sursă de venituri o va putea reprezenta turismul cinegetic în cadrul fondului.

În cadrul unui an, ținând cont de perioada boncănitului (10 septembrie – 10 octombrie) și de condițiile climatice, putem efectua un număr optim de circa 4 tururi la boncănitul cerbului. Iar dacă ținem cont de vegetație și condiții climatice, putem efectua un număr optim de circa 10 tururi la carnivore.

Tabelul nr. 23. Venituri obținute în urma practicării turismului cinegetic.

5.5. Cheltuieli (arendă, salarii, hrană, carburanți, echipament cinegetic, etc.)

Tabelul nr. 23. Cheltuieli în cadrul fondului

5.6. Rentabilitate.

În cadrul fondului după toate măsurile aplicate se va strânge un venit de 106.374 RON

Profitul obținut se poate determina ușor prin simpla diferență dintre venituri și cheltuieli:

Venituri…………………………………106.374 lei

Cheltuieli…………………………… …..30.450 lei

Profit…………………………………..75.924 lei

Datorită profitului obținut se va urmării îmbunătățiea serviciilor și dezvoltarea fondului de vânătoare, pentru a putea mări venitul în fiecare an.

Bibliografie

Beleaua, A. – Munții Făgărașului, Editura Belalpin, București 2001;

Comșia, A. – Biologia și principiile culturii vânatului, Editura Academiei R.P.R., București 1961;

Cotta, V., Bodea, M., Micu, I. – Vânatul și vânătoarea în România, Editura Ceres, București 2001;

Danciu, M., Parascan, D. – Botanică forestieră, Editura „Pentru Viață”, Brașov 2003;

Dumitru, M. – Patologia faunei sălbatice, Universitatea Transilvania Brașov, 2004;

Ionescu, D. – Ornitologie, Universitatea Transilvania Brașov, 2004;

Marcu, M., Marcu, V. – Meteorologie și climatologie forestieră, Universitatea Transilvania, Brașov, 1998;

Micu, I. – Etologie, Universitatea Transilvania Brașov, 2002;

Nania, I. – Vânatul pe teritoriul României

Nedici, Ghe. – Istoria vânătoarei

Negruțiu, A. – Bibliografia cinegetică românească, Universitatea Transilvania Brașov, 1974;

Negruțiu, A. – Vânătoare și salmonicultură, Editura Didactică și Pedagogică, București 1983;

Nicolae, Ș., Curtu, L. – Dendrologie, Editura “Pentru Viață”, Brașov 2004;

Noaghea, P., Ciobanu, V. – Administrarea fondurilor de vânătoare, Universitatea Transilvania Brașov 2004;

Radu, I. – Bazele gospodăririi vânatului în zona montană, Editura Ceres, București 1994;

Rosetti-Bălănescu, C. – Urmele animalelor sălbatice, Editura Științifică, București 1961;

Șelaru, N. – Mistrețul-monografie, Editura Salut 2000, București 1995;

Șelaru, N. – Manual pentru examenul de vânător, Editura Cynegis, București 2001;

Târziu, D. – Pedologie și stațiuni forestiere, Editura Ceres, București 1997

Fișa Fondului de Vânătoare Nr.43 Sâmbăta;

23. Studiu general al Ocolului Silvic Făgăraș;