Ameliorarea Ciresuluidocx

=== Ameliorarea ciresului ===

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

SPECIALIZAREA: HORTICULTURĂ

AMELIORAREA CIREȘULUI

(Prunus avium)

Student:

Maria Florina CIUI

Conducător Științific:

Conf. Univ. Dr. Mirela CORDEA

CLUJ-NAPOCA

2015

CUPRINS

Importanța cireșului

Origine și arie de răspândire

Sistematică

Particularități citologice și biologia reproducerii

Obiectivele ameliorării cireșului

Metode de ameliorare

Bibliografie

Importanța cireșului

Vechimea în cultură a cireșului este foarte mare, se apreciază că cireșele erau folosite în alimentația omului cu circa 4000-6000 ani î.Hr. și cultivate cu aproximativ 2500 de ani în urmă. Primele informații scrise s-au păstrat de la filozofii greci Xenofon (536 ă.e.n) și Teopharast (374-287 i.e.n.).

Cireșul este o specie pomicolă cu o deosebită importanță econimică, dată de însușirile nutritive, tehnologice și comerciale ale fructelor, găsind în România condiții optime de manifestare a potențialului sau agrobiologic. Intrarea pe rod are loc după aproximativ 5-6 ani de la plantare, iar tehnologia de cultură este relative simplă. Această specie prezintă un avantaj, prin faptul că nu este afectată de alternanța de rodire și asigură cultivatorului beneficii constant an de an.

Cireșele sunt obiectul uneia dintre cele mai eficiente activităși comerciale deoarece sunt printer primele fructe proaspete ale anului, au un conșinut ridicat în vitamin, săruri minerale, zaharuri si prezintă un aspect foarte atrăgător.

În general, fructele sunt destinate consumului în stare proaspătă – fiind mult solicitate pentru consum, întrucât ajung la maturitate într-o periodă când pe piață lipsesc alte fructe – dar și prelucrării industrial sub formă de sucuri, siropuri, compoturi, gemuri, dulcețuri, jeleuri, iaurturi, bauturi alcoolice, produse de cofetărie și patiserie.

Cireșul prezinta o deosebita importanță în terapeutica naturistă unde se folosesc codițele cireșelor și fructele coapte.

Cireșele sunt recomandate a fi consumate cu succes de către cei care doresc să scape de greutatea corporală, în același timp cireșele ajută la dispariția senzației de foame și remineralizează organismal, întăresc imunitatea organismului, au acțiune antiinfecțioasă, sedativ nervos, reglând funcțiile ficatului si ale stomacului.

Vitaminele conținute: A, B1, B2, B3, B5, B6, C, E, mineralele, zahărul sub formă de levuloză, conferă organismului energie, regenerand celulele.

Ciresul este recomandat de catre specialistii medicinei naturiste in: tratarea diabetului, afectiunilor biliare, renale, artritei, senectutii, varicei, asteniei fizice si psihice, calculilor renali, obezitatii, hipertensiunii, intarzierii cresterii la copii, vindecarii constipatiei, arterosclerozei, bolilor de ficat, bolilor psihice, bronsitei, cistitei, depresiilor, diareei, reumatismului.

Cireșul poate atinge eficiență maximă, în curele de curățire și eliminare a toxinelor și deșeurilor din organism.

Pulberea din cozi de cireșe este considerată un remediu excelent în tratarea celulitei, edemelor, artritei, cistitei, febrei și retenției urinare. Uleiul din miezul sâmburilor de cireașă este foarte util în vindecarea reumatismului, dispariția negilor si a petelor cutanate.

Ceaiul din codite de cirese sau din frunze de cires este recomandat ca fiind un remediu excelent in afectiunile renale si litiaze, celulitei, reumatismului, retentiei urinare, cistitei, edemului.

Longevitatea, portul înalt al pomilor, abundența și gingașia florilor fac ca cireșul să fie un apreciat element decorativ, utilizat adesea în amenajarea spațiilor verzi, delimitări de contur sau aliniamente.

Lemnul de cireș este foarte apreciat în industria mobilei, pentru realizarea de instrumente muzicale (chitări), lucrări de artizanat, etc., datorită culorii natural deosebite.

Origine și arie de răspândire

Originea cireșului se consideră a fi regiunea cuprinsă între Marea Neagră și Marea Caspică de unde s-a răspândit apoi în Europa și Asia, cele mai multe soiuri cultivate aparținând speciei Prunus avium .

Prunus avium [L.] Munch. (Cerasus avium L.)(cireșul sălbatic sau păsăresc) este specia din care s-au format majoritatea soiurilor de cireș, în flora flora spontană se întâlneăte în sudul și sud-estul Europei, Caucaz, Africa de Nord, Asia mică, China și prezintă un polimorfism accentuat. Pomii cresc până la 20-25 m înălțime, formează o coroană piramidală și sunt pretențioși față de căldură. La noi în țară, în cadrul speciei, există trei varietăți: sylvestris, Juliana și duracina.

Din P. avium var. sylvestris Kirschl. (cireșul sălbatic) provin soiuri cu fructe mici, negre, amărui, cu pulpa moale și coacerea timpurie. Din P. avium var. Juliana L. (cireșele de Ispas) provin soiuri cu fructele mijlocii și mari, negre, cu pulpa moale și suculentă, mai dulce ca a cireșelor sălbatice, cu o coacere timpurie și medie. Iar din P. avium var. duracina provin soiuri cu coacere târzie, fructe mari, de culori diferite, galbene (flava), roșii (rubra) sau negre , cu pulpa tare; din această varietate fac parte cele mai valoroase soiuri de cireș cultivate în lume.

Genul Prunus cuprinde aproximativ 150 de specii, dintre care unele sunt foarte importante in pomicultură și în lucrările de ameliorare. Din multitudinea acestor specii, cel mai valoros fond de germoplasmă și sursele de gene adecvate lucrărilor de ameliorare a cireșului sunt constituite din soiuri locale și ameliorate, aparținând speciilor cultivate. Variabilitatea soiului Prunus avium pentru caracteristici importante pentru cultură și ameliorare (productivitatea, calitatea fructelor, rezistența la boli, ger, secetă etc.) dă posibilitatea alegerii unor genitori adecvați pentru crearea, prin hibridări artificiale, a unor noi soiuri care să manifeste caracteristicile dorite.

Producția de cireșe ocupă locul 5 în clasamentul internațional al producției de fructe, primul loc fiind ocupat de mere, urmat de pere, nectarine și piersici și căpșuni. În anul 2005 producția ajunge și chiar depășește 1,8 milioane tone pe o suprafață de 400 mii ha. Dintre țările enumerate în tabelul nr. 1, România se încadrează pe locul 13. Primele cinci țări dau 42-45% din producția mondială, dar cea mai mare cantitate de cireșe este produsă de Europa (48,87%), urmată de Asia (36,14%), America de Nord și Centrală (11,73%), America de Sud (2,3%), Africa (0,4%). Situația cireșului în Europa în anul 2005 arată că prima țară, cu cea mai mare cantitate de cireșe este Germania, cu aproximativ 120 mii tone. O altă țară mare producătoare de cireșe este Italia, unde producția totală a fost de 108 mii tone, urmată de Spania cu 90 mii tone și Ucraina cu 85 mii tone. Analizând suprafața ocupată de cireș, s-a stabilit o creștere a terenurilor ocupate de această specie, în ultimii 10 ani. În Europa, Spania deține cea mai mare suprafață, 49112 ha, urmată de Germania cu 33000 ha. România se găsește pe locul opt privind suprafața ocupată de cireș și anume 9317 ha (Asănică, 2010).

Tabelul nr. 1

Producția de cireșe la principalele țări cultivatoare (mii tone)

Sursa:ZMP, FAO*

În anul 2003 România se afla pe locul 4 în ceea ce privește producția de cireșe la nivel European, realizând o producție de 98,5 mii tone, dar după acest an producția a scăzut din ce în ce mai mult, ajungând în anul 2005 la 30 mii tone (Asănică, 2010). În anul 2006 după datele statistice FAO cireșul și vișinul ocupă o suprafață de 9317 ha. Această suprafață este mult diminuată față de anul 1996 când cireșul se cultiva pe aproximativ 13000 ha. Din suprafața ocupată astăzi mai mult de jumătate reprezintă cultură intensivă.

Fig. 1.1, Suprafețe ocupate de cireș și vișin în România

Sursa: Asănică, 2010

Sistematică

Sistematica genului Prunus se prezintă astfel :

Regnul: Plantae

Încrengătura: Spermatophyta

Subînrengătura: Angiosperame

Clasa: Dicotyledonatae

Subclasa: Rosidae

Ordinul: Rosales

Famulia: Rosaceae

Subfamilia: Prunoideae

Genul: Cerasus(Prunus)

Genus Cerasus se caracterizează prin ritidom exfoliar în fâșii circulare. Prefoliația este conduplicată. Florile sunt lung pedicelate, grupate în infloreșcență de tip umbelă, corimb sau racem corimbiform. Drupele sunt lipsite de pruină, cuendocarpul globulos și neted. Cuprinde specii cultivate ca cireșul și vișinul și specii sălbatice folosite pentru portaltoi (vișin turcesc, mahaleb, cireș păsăresc).

Particularități citologice și biologia reproducerii

Numarul cromozomial de bază, la speciile genului Cerasus, este x=8. Cireșul este o plantă diploid (2n=2x=16). Se pot întâlni și forme triploide și tetraploide, cum ar fi soiurile care aparțin "cireșului englezesc" sau "Duke Cherries" (P. acida Dum sau P.x gondouinii Rehd.), care se presupune că a luat naștere prin polenizarea vișinului de un grăuncior de polen de cireș neredus genetic (2n).

Încrucișările dintre soiurile de cireș reușesc relative ușor, cu excepția cazurilor când genitorii au număr diferit de cromozomi sau cân între soiuri apar problem de incompatibilitate (diferite grade de intersterilitate). De asemenea, sunt posibile și încrucișările interspecifice, inclusive între cireșul și vișinul cultivat, acești hibrizii moștenesc gradul de ploidie de la vișin (tetraploizi) și caracteristici ale pomilor și fructelor intermediare celor două specii.

Cireșul este o specie robustă, cireșul sălbatic putând ajunge până la înălțimea de peste 25 m, coroana este foarte globuloasă însă ramurile sunt dispuse în așa mod că nu se umbresc unele pe altele. Diferențierea mugurilor floriferi are loc după coacerea fructelor, toaman procesul fiind deja încheiat. Mugurii vegetativi se deosebesc de cei floriferi fiind mai ascuțiți. În timpul iernii mugurii floriferi rezistă până la -24ºC, iar florile după deschidere suportă temperaturi de până la -2,2ºC. Această specie fructifică pe formațiuni de tip "buchet de mai" (peste 75% din formațiuni). Inflorescența este un corimb cu 2-8 flori, floarea este pe tipul 5, cu 30-40 stamine, iar stilul are formă de ciupercă, durata înfloritului unui pom fiind de 10-18 zile.

Cireșul este o specie alogamă, strict autosterilă. Polenizarea se realizează cu ajutorul vântului și insectelor. Majoritatea soiurilor de cireș sunt autosterile (autoincompatibile), polenizările nu sunt posibile decât între anumite soiuri, dar apar și situații de autofertilitate, însă mai rar, determinismul aceste particularități nu este bine cunoscut, cu toate că există câteva soiuri autofertile (Stella, Stella Compact, Lapins, Newstar ș.a.). Polenizarea străină este favorizată de incompatibilitatea gametofitică, chiar dacă acest mechanism genetic nu este atât de sever încât să împiedice autopolenizarea, autofertilitatea este un obiectiv important de ameliorare.

Intrarea puieților pe rod are loc după 3-4 ani la pomii altoiți și după 5-6 ani la pomii obținuți din semințe.ș

Tehnica hibridării artificiale:

Castrarea florilor mamă este necesară doar când soiurile folosite ca genitori materni au anumit grad de autofertilitate, la soiurile complet autoincompatibile nu este necesară. Din punct de vedere tehnic castrarea se efectuează cu ajutorul unei pensete fine, cu vârful ascuțit, cu care se înlătură anterele din florile hermafrodite, pentru a se evita autopolenizarea . Castrarea se efectuează în faza de buton floral, când există siguranța că polenul propriu nu a ajuns încă la maturitate și nu apare riscul autopolenizării.

În afara problemelor de intersterilitate care pot sa apară în realizarea hibridărilor artificiale la cireș, unele dificultăți sunt date și de slaba capacitate de germinare a sâmburilor unor soiuri. Pentru reușita hibridărilor artificiale se recomandă să se aleagă combinații în care genitorii să aibă un grad ridicat de interfertilitate, iar ca genitori materni să fie folosite soiuri cu o bună capacitate de germinare.

Hibrizii pe rădăcini proprii, obținuți din sămânță, au o creștere rapidă în primii ani de viață. Intrarea pe rod are loc la 5-6 ani, dar se pot întâlni și cazuri de puieți care intră pe rod abia după 8-9 ani. Sunt considerați fără perspectivă și se pot elimina din câmpurile de alegere hibrizii care nu intră pe rod până în anul șase.

Obiectivele ameliorării cireșului

Prin crearea soiurilor noi și introducerea lor în producție se urmăresc câteva direcții principale, printre care: diversificarea producției și asigurarea unei piețe de desfacere a fructelor care să aducă câștiguri cultivatorilor; reducerea cheltuielilor de producție; adaptarea la condițiile de mediu și obținerea unor recolte ridicate; obținerea unor fructe de foarte bună calitate pentru satisfacerea pretențiilor consumatorilor sau adecvate procesării industriale. Aceste deziderate pot fi îndeplinite prin intermediul unor obiective de ameliorare, generale sau speciale, concepute astfel încât să ofere premize de succes și programate pe o durată de timp corespunzătoare.

1. Productivitatea

Acest obiectiv este unul dintre cele mai importante, a cărei realizări depinde de baza

ereditară a fiecărui soi, de condițiile de mediu și cultură, precum și de interacțiunea dintre baza genetică a soiurilor și condițiilor de mediu. Printre cele mai productive soiuri în condițiile din țara noastră, s-au situat Van, Stella, Negre de Bistrița, Rivan, Bing, Boambe de Cotnari ș.a.

Diferențe mari de producție s-au înregistrat, la același soi, de la o zonă la alta, confirmându-se faptul că fiecare soi are cerințe specifice față de factorii de mediu și pe de altă parte, că productivitatea este o caracteristică extrem de compexă, care trebuie abordată prin prisma elementelor de productivitate.

Vigoarea și tipul de creștere și fructificare a pomilor este cel mai important element de productivitate care urmărește creare de noi soiuri pretabile la înființarea unor plantații cu densități mari de pomi la unitate de suprafață. Vigoarea mare a pomilor, în deosebi a celor altoiți pe cireș sălbatic, nu este dorit, întrucât face dificile lucrarile de întreținere și recoltare, combaterea, bolilor și dăunătorilor, instalarea unor mijloace de protecție contra grindinilor etc.

Vigoarea de creștere are o mare amplitudine la cireș, existând de la soiuri foarte viguroase (Bigarreau Moreau), până la moderat viguroase (Knauffs Scwartze) sau chiar pitice genetic ("genetic dwarf"), cu creștere compactă de tip spur. Cele de tip spur (Compact Stella, Compact Lambert), obținute prin diferite metode de ameliorare, se caracterizează printr-o vigoare foarte redusă și se pot utiliza ca genitori pentru transmiterea acestei caracteristici. În afara soiului Compact Stella și soiul Lapins, tipic "dwarf", cu o creștere compactă, provine tot din Stella (obținut de dr. K. O. Lapins și considerat cea mai mare realizare la cireș). Compact Stella are o vigoare cu 50% mai mică decât cea a soiului Stella, iar Compact Lambert are un sfert din vigoarea soiului Lambert din care provine.

Tipul "dwarf" (nanismul) este controlat genetic de un sistem recesiv-supresor de două gene, caracterul fiind corelat cu rugozitatea frunzelor.

Precocitatea intrării pe rod este un element de productivitate cu o ereditate poligenică, care se transmite, respectiv moștenește, dupa un model tipic cantitativ.

Soiuri cu o bună capacitate de transmitere a intrării timpurii pe rod, care constituie și surse valoroase de gene pentru caracter sunt: Van, Early Rivers, Kordia, Moreau, Merton Glory, Merton Late, Merton Bigarreau, Napoleon, Stella, Sunburst, Lapins ș.a. Unii progeni ai acestor soiuri au intrat pe rod încă din anul trei de viață (9,6%), iar majoritatea au înflorit în anul patru (50,7%). În experiențele lui Blazek (1985), hibrizii cu intrare timpurie pe rod au avut, în general, și o mai mare capacitate de producție.

Mărimea fructelor este un caracter cu un determinism poligenic și cu o amplă variabilitate. În condițiile din țara noastră, mărimea medie a cireșelor este de aproximativ 7 g (Germersdorf), valori apropiate de 8,3 g având soiuri autohtone (Jubileu 30, Rubin, Cerna, Armonia, Uriașe de Bistrița), însă există soiuri cu fructe mai mici, de aproximativ 3 g (Silvia – fiind un soi cu fructe amare este considerat ca având cireșe destul de mari). Genitorii adecvați pentru obținerea acestui caracter sunt soiuri cu fructe mari : Uriașa de Bistrița, Van, Rubin, Sam, Big, Giant, Summit, Rainier, Duroni 3, Sunburst, Sonata.

Autofertilitate este un important element de productivitate, iar prin introducerea în cultură a soiurilor autofertile nu mai este necesară asgurarea polenizatorilor, se pot înființa plantații "pure" și se pot obține producții mai mari și constante, chiar în condiții climatice mai puțin favorabile pentru polenizarea străină.

Autofertilitatea este indusă de o singură de o singură alelă a genei S, din seria celor ce produc incompatibilitate gametofitică. La această specie autofertilitatea derivă de la selecția John Innes 2420, care a suferit o mutație a alelei , ce afecta activitatea polenului. Soiurile au fost încadrate în mai multe grupe de incompatibilitate, fiind menționate 18 asemenea grupe, în care se începe cu alele (frupa I), și se continuă cu (grupa II), (grupa IX), (grupa IV), (grupa XII) etc., plus grupa O, în care sunt incluse soiurile considerate "donori universali", care furnizează polen compatibil pentru soiurile din grupele anterioare.

Primul soi autofertil a fost Stella, creat de Lapinus, în 1968, în Summerland, Canada, prin polenizarea soiului Lambert cu polen de la soiul John Innes 2420, adus din Anglia. Crearea soiului Stella a avut un impact deosebit atât asupra culturii cireșului, cât și asupra ameliorării speciei, lucrările de creare a unor soiuri autofertile luând o amploare deosebită.

Surse de gene pentru autocompatibilitate: Stella, Stella Compact, Lapinus, Sunburst, Newstar, Sweetheart, Sandra Rose, Samba, Sonata, Celeste, Isabella, Giuletta, Enrica.

2. Calitatea fructelor