Alexandru Ioan Cuza

In urma legilor adoptate și a măsurilor luate de Cuza, acesta nu a reușit rezolvarea crizei politice ,ba dimpotrivă acesta a fost acuzat de dictatură și de starea dezastruoasă a finanțelor țarii, fiind obligat să abdice.In aceste condiții atât conservatorii cât si liberalii iși doreau instituirea unui mediu politic care sa contribuie la dezvoltarea societații românesti și să garanteze stabilitatea guvernamentală.Locotenența domnească constituită dupa abdicarea lui Cuza propune pe tronul tarii, prin decretul din 30 martie 1866, pe principele Carol Ludovic de Hohenzoler, națiunea fiind chemată sa-și exprime adeziunea printr-un plesbicit.La investirea sa in functia de domnitor la României , regale a rostit in fata parlamentului juramântul prin care-și afirma intențiile de guvernare: „Jur a fi credincios legilor țarii, a păzi religiunea românilor, precum integritatea teritoriului ei și a domni ca domn constituțional”. Această doleanță de a aduce pe tronul țării un prinț străin este mai veche , fiind reluată din doleanțele adunărilor ad-hoc.La 10 mai 1866 prințul Carol depune juramântul, iar la 29 iulie 1866 este votată o noua constituție , inspirata de constituția belgiană din 1831, considerată cea mai echilibrata și una dintre cele mai liberale constituții din Europa, aceasta fiind adaptată la nevoile și condițiile vieții românești.

Alegerea Constituției belgiene ca model ,nu a fost intâmplătoare, ea constituind sinteza modelului constituțional englez, francez și american , modele din care s-au inspirat toate constituțiile europene din secolul 19.Constituția belgiană fusese tradusă in Principate din anul 1857, când Th. Veisa o pune la dispoziția cititorilor români, impreună cu Legea electorală belgiană și cu Legea judecatorească .Constituția belgiană e invocată in Divanul ad-hoc al Moldovei .

Constituția este promulgată la 30 iunie 1866 și intra in vigoare la 1 iulie 1866, fiind publicată în „Monitorul Oficial” nr. 142. Aceasta cuprinde o serie de principii referitoare la dreptul cetăteanului, separația puterilor in stat, dreptul la suveranitate națională, forma de guvernamânt, principii care stau la baza regimului monarhic constituțional.

Deși țara se afla sub suzeranitate otomana și platea tribut ,Constituția din 1866 nu face referire la acestă stare de dependență, constituția si prevede in Art. 1: „Principatele-Unite-Române constitue un singur Stat indivisibil, sub denumire de România”.

Constituția elaborată in 1866, numită si Constituția lui Carol I, față de constituția belgiană introduce prevederi privind teritoriul: indivizibilitatea teritoriului, oprirea colonizării cu straini, prevederi privind drepturile românilor: libertatea invatamântului, libertatea presei, libertatea intrunirilor,egalitatea tuturor românilor in fața legii, garantând interesele tuturor ,precum și toate drepturile pe care cetațeanul trebuie sa le aiba intr-o societate civilizată.Creația constituțională românească ramâne , totuși, „o improvizație facută in grabă după Constituția belgiană” .

Rolul lui Carol I este determinant in stabilirea structurii parlamentului , susținând parlamentul cu două camere , ce a de-a doua având un rol primordial in a potoli excesele celei dintâi.Este o garanție de stabilitate a sistemului politic.

Principalele motive ale elaborarii constituției au fost atât dorința oamenilor politici români și a regelui de a crea o imagine favorabila României pe plan internațional, cât si dorința clasei politice aflate la conducerea noului stat de a organiza un stat cu adevărat modern.

Constituția din 1866 este un act de factură liberală si este prima constituție românescă promulgată fară aprobarea Marilor Puteri, inlocuind Statutul lui Cuza si reprezentând o constituție modernă si democratică , nu numai din punct de vedere al continuțului cât si al modului cum este alcatuită.

Structurată pe 8 titluri, titlurile pe capitole, capitolele pe secțiuni, acestea insumând 133 de articole, Constituția inscrie urmatoarele principii de bază: suveranitatea natională (art.31),separația puterilor in stat (art.32, 35, 36), reprezentarea politică si guvernul bicameral, guvernarea reprezentativă (art.31), responsabilitatea ministerială (art.92), inviolabilitatea monarhului (art.92) ,monarhia ereditară (art.82), drepturile și libertațile fundamentale ale cetațeanului, proclamarea dreptului absolut de proprietate.Forma de guvernamânt proclamata de constitutie este monarhia (ereditară in familie pe linie masculină a regelui Carol I, femeile fiind excluse de la acest drept, moștenitorii tronului urmând să fie crescuți in religia ortodoxă a Rasaritului). In lipsa descendenților pe linie barbatească ai Regelui Carol I succesiunea Tronului revenea celui mai in varstă dintre frații sai sau colateralii acestora.

In titlul I Constitutia prevedea Structura de stat este Stat unitar, indivizibil, cu numele de România , deși in pe plan internațional se mai folosește numele de Principatele române până la Războiul de independență din 1878 care a dus la recunoașterea independenței de stat a României. Teritoriul era imparțit in județe, judeșele in plași, plașile in comune.

Puterea executivă apartine regelui și este exercitată prin guvern.Regele are urmatoarele atribuții: numește si revoca miniștri, numește si confirmă in toate funcțiile politice, conduce armata, are initiativa legislativă, acordă distincții și decorații, drept de veto absolut, drept de amnistie politică, drept de a bate monedă, exercită dreptul de a incheia convenții cu statele vecine, referitoare la comerț și navigație.Guvernul exercită alături de rege puterea executivă și prezintă proiecte de legi. Regele, în calitatea sa de șef al puterii executive, dispunea de prerogative însemnate în cadrul puterii legislative, actele emise de Rege nu produceau efecte juridice dacă nu erau contrasemnate de către un ministru (art.92) , care purta răspunderea acestui act.

Națiunea era reprezentată de membrii aleși in Senat și in Adunarea Deputaților. Membrii celor doua Adunări erau numiți de guvern.Statutul de senator era incompatibil cu calitatea de membru al Adunării Deputaților. La inceputul fiecărei sesiuni Adunarea Deputaților si Senatul alegeau din rândul membrilor săi un președinte, vicepreședinții și biroul Adunării.In cadrul adunărilor fiecare membru avea dreptul de a adresa miniștrilor interpelări și petiții , aceștia având obligația de a le rezolva.

Puterea legislativă este exercitată in colectiv de rege si Reprezentanța Natională, care se imparte in două adunări:Senatul și Adunarea deputaților.Atribuțiile Senatului sunt: drept de inițiativa și sancțiune a legilor, drept de interpelare a miniștrilor, acordă sau retrage increderea sa guvernului.Adunarea deputaților discută și votează bugetul.

Puterea judecatorească se exercită prin Curți de judecată, tribunale si instanța supremă: Inalta Curte de Casație si Justiție.Hotărârile și sentințele lor se pronunță in virtutea legii și se execută in numele domnului.

Sistemul electoral este bazat pe vot cenzitar( votau cei care aveau o anumită avere).Pentru Adunarea Deputaților populația era imparțită in 4 colegii electorale ,iar pentru Senat 2 colegii, imparțite tot dupa avere.Colegiile electorale erau imparțite astfel: in colegiul I si II votau marii proprietari funciari, in colegiul III votau burghezii, ofițerii in retragere si liber profesioniștii, iar in colegiul IV votau țăranii, prin vot indirect, adică prin reprezentanții alesi de țărani, din rândurile lor.

In ceea ce privește administrația publica locală, interesele județene si comunale erau reprezentate de către consiliile județene si comunale in baza principiilor stabilite prin Constituție și legi speciale.

O importanța deosebită este acordată proprietații, declarată sacră și neviolabilă (art.19) iar ca o puternică garanție se stabilește că „nici o lege nu poate inființa pedeapsa confiscarii averilor’’(art.17).Constituția reglementează drepturile fundamentale ale cetătenilor, declarând ca in stat nu exista nici o deosebire de clasă si ca toți sunt egali in fața legii, insă drepturile electorale se acordau in raport cu averea, egalitatea in drepturi fiind evident contrazisă.

Constituția din 1866, deși a fost o constituție rigidă, a rămas in vigoare mai mult de jumătate de secol, ulterior suferind o serie de modificări: in 1879 prin dispozițiile referitoare la drepturile politice; in 1884 cele referitoare la domn, sistemul electoral,presă si pamânturile rurale; in 1917 prin dispozițiile privitoare la garantarea dreptului de proprietate si dreptul de vot, iar in 1918 ca urmare a desavârșirii statului național unitar român.Constituția din 1866 prin prevederile si principiile care stau la baza ei, poate fi considerată una din cele mai liberale constituții din această perioadă.

Referindu-se la Constituția din 1866, marele istoric Nicolae Iorga preciza: „Constituția de la 1866 este izvorâtă dintr-o simplă operă de traducere a unei Constituții apusene; ea n-are nici o legătură cu trecutul nostru propriu și nu reprezintă nici o elaborare particulară nouă’’.

Deși au existat mai multe intenții de revizuire a constituției, aceasta a suferit doar trei modificări:

O primă modificare are loc in anul 1879, prin mesaj domnesc, când este anulată obținerea cetăteniei române de către cei de altă confesiune sau religie decât cea ortodoxă ( cu referire la evrei și musulmani), incălcându-se astfel o condiție a Tratatului de la Berlin din 1878, pentru recunoașterea independenței de stat a României.

A doua revizuire se realizează prin decretul nr. 1786 din 8 aprilie 1884 ,promulgat de Carol I,prin care au fost revizuite 21 de articole, patru articole au fost anulate si alte patru articole noi au fost adoptate, iar prin decretul nr. 1778 din 8 iunie 1884 , a promulgat si noua Lege Electorală ce conține 140 de articole , votată si adoptată concomitent cu revizuirea constituției.O importantă modificare adusa constituției , in cadrul acestei revizuiri, este introducerea in prevederile constituției a unei noi titulaturi a statului de Regatul României, titulatura adoptată inca din anul 1881.Prin această revizuire se reduce și numărul colegiilor electorale de la 4 la 3 si se extinde dreptul de vot , prin scăderea censului, pentru cei care absolviseră clasele primare.O altă modificare prevede interzicerea arestului preventiv pentru delictele de presă , acestea fiind judecate de tribunalele obisnuite.

A treia modificare a constituției a fost realizată in iulie 1917, in timpul primului razboi mondial, in condițiile in care guvernul , Parlamentul si regele se aflau in refugiu la Iași , situație aparută datorită ocupării parțiale a tării de către Puterile Centrale, moment in care cele două Adunări votează proiectele de revizuire a Constituției privind lărgirea dreptului de vot si infăptuirea reformei agrare.Potrivit art.57, in noua sa forma, acesta prevede ca Adunarea Deputaților se compune din deputați aleși prin vot universal, egal, direct si secret, iar art.67 prevede că Senatul se compune din senatori aleși si senatori de drept.

Cele mai important act adoptat de Parlament în această perioadă și în istoria României moderne a fost Declarația de Independență din 9 mai 1877. Constituția din 1866 reprezinta primul act de independenta a României și a ramas in vigoare pana in 1923, fiind considerata cea mai longevivă realizare a acelui regim.

3.2. Constituția din 1923

Transformarile importante produse de a intrarea Romaniei in vara anului 1918 in primul razboi mondial și infaptuirea statului national unitar roman prin unirea tuturor romanilor proclamata la Alba Iulia la 1 decembrie 1918 (formarea Romaniei Mari),creaza o noua situatie sociala si politica a tarii si impune un nou pact fundamental.Consolidarea unitatii nationale reclama adoptarea unei noi constitutii, adaptata la noua situatie a Romaniei, la pricipiile societatii democratice ale vremii cu menirea de a favoriza progresul intregii natiuni.

Adoptata la 29 martie 1923, la inițiativa lui Regele Ferdinand I, noua Constitutie este structurată asemeni Constituției din 1866 in titluri, sectiuni, capitole si articole, reflecta schimbările petrecute la sfârsit de secol XIX si inceput de secol XX.Constitiția adoptată in 1923 este o actualizare a celei din 1866, din care se modifică total sau parțial 21 de articole.Constituția revizuită cuprinde 87 de articole vechi, neschimbate sau modificate parțial, 21 de articole revizuite radical și 24 de articole noi.In urma renumerotării, cât și a contopirii unor articole, concomitent cu divizarea altora, rezultă 130 articole de fond si 8 dispoziții tranzitorii si suplimentare.Ca o noutate , in unele articole, este introdusa o precizare, impusa tratatele de pace: „fara deosebire de origine etnica,de limba si de religie”(art.5).Aceasta precizare garanteaza drepturile minoritatilor nationale dar si o masura preventiva impotriva unor tendinte separatiste.

Deoarece incă din 1866 Marile Puteri garante insistau asupra menținerii diviziunii celor două Principate, asezamântul constituțional din martie 1923 formula mult mai precis principiul suveranitații naționale in art. 1: „Regatul României este un stat național, unitar si indivizibil”, iar teritoriul României este inailienabil (art.2).Regimul politic conacrat prin constituție este regim democratic.

Conform noii constituții România este declarată regat iar regele, impreună cu guvernul, reprezintă puterea executivă.Ca element de noutate art. 83 din constituție prevede: „Regele, in vieața fiind, poate numi o Regența, compusa din trei persoane, care, dupa moartea Regelui, să exercite puterile regale in timpul minoritații succesorului Tronului. Această numire se va face cu primirea Reprezentațiunii naționale, dată in formă prescrisă la art. 79 din Constituțiunea de fața.Regența va exercita totdeodată și tutela succesorului Tronului in timpul minorității lui’’.

Regele are urmatoarele atributii: numește șeful guvernului, numește si revocă miniștri,este șeful armatei, are drept de amnistie si grațiere, are dret de a bate monedă, conferă decorații si grade militare, are dreptul de a elabora regulamente pentru aplicarea legilor dar orice act al regelui trebuie contrasemnat de un ministru care-și asumă astfel răspunderea. O limitare extrem importanta referitoare la puterea cestuia o reprezinta faptul că Regelui nu i se permitea sa modifice sau sa suspende legile. Tratatele incheiate , indiferent de domeniul, trebuiau sa fie supuse dezbaterii Parlamentului si aprobate mai intai de acesta.

Principiul separației puterilor in stat este ferm consacrat in cadrul Constituției din 1923, puterile in stat fiind independente una de alta, existând posibilitatea să se limiteze reciproc in atribuții.Astfel puterea legislativă era exercitată de rege si Reprezentanța naționala (Senat), cea executivă de rege și Guvern iar cea juridică numai de catre instanțele judecătoresti.

Importante prevederi sunt inscrise și in ceea ce Romania care continua sa fie un stat cu regim monarhic-constitutional, unde regele ocupa un loc central si in sectiunea a I-a din Capitolul al II-lea se pastreaza in totalitate artcolelel cu prerogativele din vechea Constitutie, avand la baza principiul „regele domneste dar nu guverneaza”.Titlul al II-lea , referitor la Drepturile românilor, este cel mai amplu titlu, formulând mult mai bine și mai clar relațiile sociale intre cetăteni, categorii și grupuri sociale, cât si poziția individului și a statului in cadrul societații.Cât privește drepturile civile ale femeilor, se precizează clar că aceste drepturi se vor stabili pe baza deplinei egalități a celor doua sexe.

Conținutul Titlului al III-lea este preluat aproape in intregime din textul Constituției din 1866 potrivit căruia națiunea este deținatoarea puterii politice, având dreptul de a controla activitatea tuturor organelor statului, astfel „toate puterile statului emană de la națiune, care nu le poate exercita decât prin delegațiune si dupa principiile si regulile așezate in Constituția de fața”(art.33), iar in articolul 64 se prevede: „Adunarea Deputaților se compune din deputați aleși de cetățenii români majori, prin vot universal, egal direct, obligatoriu și secret” , recunoscandu-se acum si reprezentarea minoritaților.

Referindu-se la Senat, cel de-al doilea corp legislativ , constituția inscrie mai multe articole.Ca element de noutate el se compune din senatori aleși și senatori de drept.Senatorii din prima categorie sunt aleși din rândul românilor, barbați, care au vârsta de 40 de ani impliniți, aleși prin vot universal, egal, direct si secret, repartizați pe circumscripții elecorale ,dar care nu puteau fi mai mari decât un județ, fiind proporționali cu populația.

O altă schimbare survine prin inființarea unui Consiliu Legislativ, a cărui menire era de a juta in mod consultativ, nu și deliberativ, la elaborarea si coordonarea legilor.

Cu toate prevederile constituției precedente, noua constituție extinde in Capitolul al IV-lea atribuțiile Curții de Casație si Justiție, aceasta având dreptul să judece constituționalitatea legilor, iar pe cele care erau contrare constituției să le declare inaplicabile, conform articolului 107 care prevede: „cel vătamat in drepturirile sale, fie printr-un act de gestiune făcut cu incălcarea legilor si a regulamentelor, fie prin rea voința a autoritaților administrative de a rezolva cererea privitoare la un drept, poate face cerere la instanțele judecătoresti pentru recunoașterea dreptului său.Organele puterii judiciarea judeca daca actul este ilegal, il pot anula sau pronunța daune civile pana la data restituirii dreptului vătamat, având și căderea de a judeca si cererea de despăgubire, fie contra autoritaților administrative, chemate in judecată , fie contra funcționarului vinovat”.

Independenta celor trei puteri se reflecta in titulari separati pentru fiecare putere in parte, fiecare dintre ei avand atributii limitate si clar formulate.Desi aceste prevederi nu pot crea un echilibru perfect intre cele trei puteri, deoarece regele era un factor care reprezenta principiul colaborarii puterilor in stat dar in acelasi timp exercita un control asupra lor, el avand rolul unei puteri moderatoare

Constituția din 1923 redefinește si extinde noțiunile de „domeniu public” domeniu ce include acum „apele ce pot produce forță motrice și acele ce pot fi folosite in interes obștesc”(art.20), cât si apele navigabile și flotabile, caile de comunicații și spațiul atmosferic.

Modificări apar și in cadrul acordării cetațeniei.Cetățenia nu se mai acordă de Parlament ,ci de către Guvern (Consiliul de miniștri, conform denumirii existente in noua constituție) si azivată de comisia alcătuită din primul-președinte si președinții de secții ai Curții de Apel București.

Prin garantarea libertății și protecției tuturor cultelor religioase, constituția consemnează că Biserica otodoxă ramâne biserica dominantă in stat deoarece este biserica majoritații românilor iar cea greco-catolică, are intâietate fața de celelalte religii , ea fiind o biserică românească.

In ceea ce privește libertatea de comunicare a opinilor , fie prin viu grai, in scris sau prin presă, au fost folosite formulările anterioare dar cu unele alineate revizuite dar și unele noi introduse.Cele revizuite sau noi introduse fac referire indeosebi la răspunderea in materie de presă, cât și judecarea delictelor in acest domeniu, dar și libertatea individuală, libertatea muncii, libertatea invățamântului, inviolabilitatea domiciliului și secretul corespondenței.

Pentru o mai bună organizare a armatei, cât și a unei discipline mai severe in organizarea justiției militare s-a introdus un nou articol, art.122, prin care se prevede inființarea unui „Consiliu superior al aparării țarii, care va ingriji , in mod permanent de măsurile necesare pentru organizarea apararii naționale”.

Condițiile sociale și politice din România de dupa anul 1918 cereau nu numai impunerea unei noi constituții ci si a unei noi legi electorale.Această nouă Lege Electorală, pregatită de guvernul liberal, a fost adoptată la 27 martie 1926 si viza unele limitări si suprimări in sistemul electoral.Deși erau respectate principiile constituționale in privința votului universal, noua lege electorală a introdus „prima electorală”, iar imparțirea mandatelor in ambele camere se făcea conform unui procedeu care favoriza in mod deosebit partidul cel mai puternic.Prin urmare partidul politic care reușea sa obțina in alegerile parlamentare cel puțin 40% din voturile exprimate, primea drept primă 50% din totalul mandatelor din Adunarea Deputaților, astfel asigurandu-și majoritatea in Parlament si potențialitatea de a forma singur guvernul.

Legea Electorală a generat multe dispute intre partidul aflat la guvernare si grupurile aflate in opoziție.Dar se pare că, fie sistemul introdus in proiect convenea atât de mult tuturor, fie că reprezentanții partidelor din Parlament iși concentrau atenția , mai ales asupra succesiunii la guvernare, incât discuțiile asupra proiectului de lege au fost sumare .

Sistemul nu crea un dezechilibru atât de mare , cum părea la prima vedere, fiecare grupare primea toate mandatele care i se cuveneau in circumscripțiile unde obțineau majoritate absolută, prima absolută se acorda din mandatele circumscripțiilor in care niciuna din grupări nu obținea majoritatea absolută.Chiar daca opozitia antiliberala a criticat vehement atat Constitutia cat si Legea Elecorala, atunci cand a ajuns la guvernare nu a procedat la amendarea sau inlaturarea lor, ci a aplicat prevederile cuprinse in cele doua legi.

Perioada imediat urmatoare adoptării Constituției a fost calmă dar de scurtă durată.La inceputul anului 1925 , pe scena politica românesca , intervine criza dinastică inițiata de decizia princepelui Carol de a renunța la dreptul de moștenitor al tronului.In ultima zi a anului 1925 Consiliul de Coroana este convocat de urgența la Sinaia și aprobă renunțarea la tronul României a princepelui Carol, proclamându-l rege al României pe fiul sau Mihai, prinț mostenitor.Parlamentul confirmă hotărârea Consiliului de Miniștri si votează cele două proiecte de lege privind noile probleme „constituționale”. Primul proiect viza renunțarea la tronul României a princepelui Carol, iar cel de al doilea privind Regența instituită de regele Ferdinand, in temeiul Constituției, pentru exercitarea puterii regale si tutela mostenitorului tronului „in cazul in care acesta ar fi chemat să domnescă in timpul minoritații sale . Renunțarea la tron a pricepelui Carol a constituit o lovitură dată Constituției din 1923 dar si democrației românești.

In contextul dificil existent in acel moment ,cu toate disfuncționalitățile regimului parlamentar,Constituția din 1923 iși menține rolul său fundamental in consolidarea unitații naționale.In perioada 1936-1937 sunt adoptate o serie de legi in domeniul invățamântului, a unificării administrative , legi care desavârșesc procesul unitații naționale.O importanță deosebita are promulgarea la 17 martie 1936 a Codului de procedură penala.

Constituția din 1923 a asigurat funcționarea unui regim democratic in România și a consfințit monarhia si continuarea ei, menținerea stabilitații statului român si păstrarea intereselor tuturor categoriilor sociale.

3.3. Constituția din 1938

Pe fondul framântarilor politice din tară , dupa moartea fostului rege Ferdinand in 1927, prințul Carol revine in țara și la 8 iunie 1930 este recunoscut de către Parlament ca rege al României, sub numele de Carol al II-lea.Regimul Regenței regale , instituit in 1927, lua sfarșit instaurându-se ordinea dinastică,aceasta luând sfârșit odata cu actul de la 8 iunie 1930.

In contextul internațional si intern in care la alegerile din 1937 nici un partid politic nu a obținut 40% din voturi pentru a primi „prima electorală” , regele Carol al II-lea instaurează, la 10 februarie 1938, dictatura personală, la care aspira incă din 1930 când era rege.Acesta s-a adresat poporului român cerându-i acestuia „ânvoirea” pentru o nouă constituție si organizând un plesbici la 24 februarie 1938.Proiectul noi constituții este redactat in grabă de Istrate Micescu ,definitivat de rege si colaboratorii săi, apoi supus cetațenilor spre „știință și învoială”.Constituția este adoptată prin vot deschis și promulgată in cadrul unei ceremonii desfașurate la Palatul Regal, la 28 februarie 1938.De la acesta data Constituția de la 1923 este abrogată.

Constituția din 1938 era alcătuita din 100 de articole și sistematizată in opt titluri:

Despre teritoriul României;Despre datoriile și drepturile românilor; Despre puterile statului;Despre finanțe; Despre oștire;Dispoziții generale;Revizuirea constituției;Dispoziții tranzitorii și finale.

Noua constituție prelua multe din articolele și titlurile Constituției din 1923, dar concepția , conținutul și ideologia care au stat la fundamentarea ei și-a definit propria identitate de constituție a unui regim monarhic.

Deși și in constituțiile anterioare poziția regelui era solidă , acum regele devine un factor activ de inițiativă , deoarece atât Puterea Legislativă cât și cea executivă este concentrată in persoana sa, dar el devine inviolabil, deoarece răspunderea pentru actele emise revine miniștrilor, care erau obligați să contrasemneze actele de stat ale regelui.

Pentru prima dată , in sistemul constituțional românesc , regele este proclamat: „cap al statului” (art.30), iar cele doua puteri politice , cea legislativă și cea executivă sunt incredințate regelui, pe care le exercita in mod diferit; pe cea dintâi prin Reprezentanța națională(art.31), pe cea de-a doua prin guvern(art.32).Astfel regalitatea devine cea mai importanta instituție constituționala in stat.Exercitarea puterilor constituționale îi sunt atribuite regelui care are chiar și monopolul revizuirii constituției.

Adunările legiuitore nu se mai intruneau la dată fixă, sesiunile lor nu mai durau , in mod obligatoriu cinci luni, iar regele avea dreptul absolut de a convoca Adunările ,dar și de a determina ținerea sau durata lor, dar cu o singură limită , de a le convoca cel puțin o dată pe an.In timpul dizolvării Adunărilor legiuitoare , cât și in intervalul dintre sesiuni, regele poate emite „decrete cu putere de lege , care urmeaza a fi supuse Adunărilor spre ratificare la cea mai apropiată sesiune”(art.46).Deasemeni „El are dreptul de a dizolva ambele Adunări de odata sau numai una din ele. Actul de dizolvare trebuie sa conțina convocarea alegatorilor si a noilor Adunări”(art.45).

Articolul 46 din noua constituție dă monarhului , in mod expres, o foarte mare libertate in luarea unor decizii hotărâtoare privind insăși siguranța statului român.Astfel: „Regele numește și revoacă pe miniștrii săi, are dreptul de a ierta sau micșora pedepsele in materii criminale, afară de ceea ce se statornicește in privința ministrilor; El este Capul Oștirii, are dreptul de a declara razboiul și de a incheia pacea, incheie, cu Statele Straine, tratatele politice si militare”.Din punct de vedere constituțional regele are libertatea de a subordona țara unor puteri din afară, fară a trebui să supună hotarârea sa altui organ al statului.Deși puterea legislativă este formată din rege și Reprezentanța națională, regele este principal si permanent ca prim factor iar Reprezentanța națională, ca factor secundar, are rol de colaborare, fiind intermitentă si supusă inițiativei primului factor.

In ceea ce privește Parlamentul, acesta era alcatuit din doua Camere, ca si in trecut, Adunarea Deputatilor și Senatul, insă organizarea si functionarea lor se modifica in mod radical ,datorita articolului 61, care introduce sistemul colegiilor pe profesiuni in structura corpului electoral. Astfel: „Adunarea Deputaților se compune din Deputați aleși de cetațenii români, care au varsta de 30 ani impliniți si practică efectiv o indeletnicire intrând in vreuna din urmatoarele trei categorii:

1. Agricultura si munca manuală;

2. Comerțul și industria;

3. Ocupațiuni intelectuale.

Alegerea se face cu vot secret, obligator si exprimat prin scrutin uninominal, pe circumscripțiuni care să asigure reprezentarea felului de indeletnicire a alegătorilor.

Legea electorală va fixa circumscripțiunile si va statornici dupa normele mai sus impuse, condițiunile cerute pentru a fi alegator, pentru barbati si femei, incapacitațile, decăderile, incompatibilitățile, procedura votarii și garanțiile libertății alegerilor precum si numărul deputaților.Durata mandatului este de șase ani”(art.61).

Modificări apar și in compunerea și organizarea Senatului.Senatorii nu mai sunt impărțiți in două categorii, ci in trei. „ Senatul se compune din Senatori numiti de Rege, din Senatori de drept si din Senatori alesi cu vot obligator, secret si exprimat prin scrutin uninominal de membrii corpurilor constituite in Stat, in numarul si conditiunile, pentru alegatorii si eligibilii, barbati si femei, ce se vor stabili prin legea electorala. Proportia Senatorilor numiti in raport cu cei alesi este de jumatate”(art.63).

Elemente de noutate sunt prevăzute și in Capitolul 4 unde Consiliul Legislativ devine un organ de indrumare dar și de dirijare și control in interesul monarhiei.Articolul 72 prevede „Consultarea Consiliului Legislativ este obligatorie pentru toate proiectele de legi, atât inainte cât si după amendarea lor in comisiuni, afară de cele care privesc creditele bugetare.Nici un regulament pentru aplicarea legilor nu se poate face fară consultarea prealabilă a Consiliului Legislativ, afară de cazul prevăzut la alineatul următor pentru proiectele de legi”.

Puterea executivă , in noua Constituție, este „incredințată Regelui, care o exercită prin Guvernul Său in modul stabilit de Constituție”(art.32).

Constituția din 1938 aduce prevederi noi și in ceea ce privește miniștrii care nu mai au răspundere politică față de Parlament. Astfel in articolul 65 prevede: „Miniștrii exercită puterea executivă in numele Regelui, in condițiunile stabilite de Constituție și pe a lor răspundere.Miniștrii au răspundere politică numai față de Rege”.

O serie de modificări apar si in ceea ce privește împărțirea administrativă a țării, este suprimat articolul care viza imparțirea teritoriului in județe , fiind inlocuit acum cu articolul prin care țara era împarțită mai întâi in rezidențe regale , apoi in ținuturi.

Înființarea unui corp superior de control, pe lângă Curtea de Conturi si aflat sub ordinele directe ale șefului guvernului, cu scopul de a supraveghea si examina legalitatea si corectitudinea executarii serviciilor publice (art.84) realizeaza un control mai strict al gestiuni veniturilor si cheltuielilor statului.Aceste măsuri sunt necesare in vederea prevenirii delapidării banilor publici care acum „se califică crimă, pedepsindu-se ca atare”(art.87).

Un alt mare progres il constituie regimul propriețatii care in noua Constituție garantează „proprietatea de orice natură, precum si creantele , atât asupra particularilor, cât si asupra statului sunt inviolabile si garantate ca atare”(art.16).

Textele care consfințesc drepturile si libertațile publice au fost păstrate in formă identică cu cele din precedenta constituție, existând doar unele mici modificări in ceea ce privește redactarea lor.Modificări importante sunt aduse insă textelor care vizează garantarea libertații comunicării si publicării ideilor si opiniilor, lăsând organizarea ei in seama legiuitorului ordinar.

Privită in intregul său Constituția din 1938 avea rolul de a stabiliza puterea și autoritatea personală a regelui, in trecut acestea fiind limitate de existența regimului parlamentar-constituțional intemeiat pe sistemul pluripartidismului.

În prevederile Constituției din 1938 se pot distinge câteva trasături fundamentale: primatul executivului asupra legislativului, contopirea puterilor statului in persoana regelui, drepturile și libertațile democratice fundamentale au fost fie sever limitate , fie lichidate complet , același destin avându-l si instituțiile corespunzătoare ale regimului parlamentar.Prin instalarea centralismului birocratic și autoritar in administrația de stat s-a introdus principii constituționale ce imită legislația corporatismului fascist italian.Acest regim, in care regele intervine efectiv in activitatea de guvernare , poate fi numit regim monarhic activ sau autoritate monarhică.Acest regim nu a fost insă un regim de dictatură autentică.

La 30 martie 1938 ia ființă Consiliul de Coroană , ca organ permanent și personal al regelui cu rol in afirmarea autoritarismului cu care Constituția il investiseră pe monarh.In aceeași zi este publicat si decretul de dizolvarea a tuturor grupărilor și partidelor politice.

După momentul introducerii Constituției din februarie 1938, dizolvarea partidelor politice a reprezentat a doua lovitură dată de noul regim drepturilor si libertaților democratice.Deși a desființat vechile instituții si formațiuni democratice, regimul monarhic autoritar nu a reușit să-și creeze propriile instituții viabile și să asigure stabilitatea internă și securitatea țarii.

Pe fondul incordării relațiilor internaționale si prabușirea granițelor României, ca urmare a Dictatului de la Viena din 30 august 1940 când România este obligată să cedeze Ungariei o parte din teritoriul Transilvaniei , respectiv partea de nord, viața interna a României este supusă la frecvente acte de agresiune. Constituția este suspendată, corpurile legislative sunt dizolvate ,iar regele este obligat sa abdice in favoarea fiului sau Mihai, Cosiliul de Miniștri este investit cu puteri depline.Prin cele trei decrete regale din 5,6 si 8 septembrie se crea o nouă instituție politică , cea de „Conducător al Statului Român”, instituție care concentra puterea legislativă si executivă prin suspendarea inviolabilității corpului judecatoresc , obținând astfel controlul puterii juridice.

3.4. Constituția din 1948

Deoarece șeful statului era incă regele Mihai, comuniștii nu au reușit sa instituie regimul totalitar decât in 1945 , prin formarea primul guvern comunist din istoria României. La 6 martie 1945 , prin impunerea guvernului, se produce o schimbare de regim intrând in arena politica românească ,Partidul Comunist, care urmărea lichidarea adversarilor politici și apoi instaurarea unui sistem instuțional de tip sovietic in România.

Condiția esențială pentru care U.R.S.S. s-a implicat in instalarea noului regim totalitar cât si sprijinul oferit Partidului Comunist a fost deținerea controlului asupra României și evitarea alierii ei cu Națiunile Unite sau marile puteri din Europa, cât și păstrarea Basarabiei și securizarea frontierelor vestice ale Uniunii Sovietice.

In contextul situației politice de la acea vreme și pe fondul presiunilor venite din partea Partidului Comunist, nou inființat la 30 decembrie 1947, regele Mihai este silit să abdice, este abolită monarhia, iar România este proclamată republică.In actualele condiții și prin efectul legii nr. 32 din 24 februarie 1948, Adunarea Deputaților se autodizolvă iar exercitarea puterii legislative este incredințată Guvernului ,pâna la constituirea Marii Adunări Naționale.Alegerile au fost stabilite pentru data de 28 martie a aceluiași an, dată la care ia ființă Marea Adunare Națională.

In sesiunea din 6 aprilie 1948, Marea Adunare Națională se întrunește pentru a discuta proiectul de constituție intocmit de Consiliul Frontului Democrației Populare Române.In urma discuției si analizei proiectului este adoptată Constituția , prin Decretul nr. 729 din 13 aprilie 1948 .Conform noii constituții numele țarii este Republica Populară Română.

Elaborea Constituției din 1948 se realizează dupa modelul constitiției sovietice in vigoare la acea vreme si consfințea ideologia comunistă .Constituția a avut un caracter provizoriu asigurând tranziția și reprezentând instrumentul legal a trecerii intregii economii sub controlul statului.În cuprinsul noii constituții predominau prevederile economice asupra celor politice și evidențiau instituționalizarea comunismului prin transformarea succesivă a societații românesti dupa modelul stalinist.În temeiul prevederilor Constituției din 1948 sunt naționalizate principalele intreprinderi industriale, bancare, miniere, de asigurări și de transport.Deasemeni sunt naționalizate o mare parte a clădirilor și locuințelor, se decide transformarea socialistă a agriculturii și sunt confiscate ultimele rezerve de numerar.

Ca urmare a sprijinului acordat de Uniunea Sovietică la instaurarea regimului comunist in România, in capitolul introductiv, Constituția din 1948 pune la baza existenței statului român dependența față de Uniunea Sovietică.

Incă din primul Titlu , care se referă la Republica Populară Română, în primul articol , forma de guvernământ este republică ,ceea ce aduce o noutate in sistemul constituțional românesc, fară ca sensul juridic al expresiei să fie lămurit.Conceptul de „popor” se referă nu la națiune, ca intreg, ci la clasa muncitoare. „În Republica Populară Română întreaga putere de stat emană de la popor și apaține poporului”(art.3). Art. 99 Stema Republicii Populare Române, reprezintă munții împăduriți, deasupra cărora se ridică soarele. În mijloc se află o sondă, iar în jurul stemei o coroană de spice de grâu“.

Titlul al doilea reprezintă o inovație față de structurile constituțiilor anterioare românesti și este dedicat structurii social-economice a statului, precizând proprietatea statului asupra bogațiilor solului si subsolului(art.6), iar acele bunuri ce nu se aflau incă în proprietatea statului, urmau a fi trecute(art.7). Aceste articole reprezentau o trecere graduală de la vechi la nou.In baza acestor prevederi , două luni mai târziu s-a procedat la naționalizarea efectivă, prin Legea nr.119 din 11 iunie 1948, pentru naționalizarea intreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi .Articolele despre proprietate promovează masurile de naționalizare, dând libertatea sistemului totalitar de a-și indeplini idealurile.

Organul suprem al puterii de stat este Marea Adunare Natională a R.P.R., unicul organ legislativ al țării.Guvernul este organul executiv si administrativ și se compune din: „ Președintele Consiliului de Miniștri (Primul ministru), din unul sau mai mulți vicepreședinți și din miniștri, care impreună alcătuiesc Consiliul de Miniștri”(art.66).Guvernul este responsabil de activitatea sa și este subordonat Marii Adunări Naționale și Prezidiului Marii Adunări Naționale intre sesiuni.

Titlul al III-lea prevede „Drepturile si indatoririle fundamentale ale cetățenilor” dar in mod cert nu face decât să ingrădească drepturile si libertățile cetătenești fundamentale fie prin limitarea unora , fie prin suprimarea altora. Constituția prevedea, de această dată ,pe lângă drepturile cetațenilor si indatoririle.Dintre drepturile cetațenilor prevăzute in textele constituției sunt dreptul de a alege și de a fi ales, acest drept fiind dobândit acum incepând cu varsta de 18 ani, dreptul la petiție, dreptul de libertate, dreptul la muncă, dreptul la invățătura, la libertatea cuvântului, inviolabilitatea domiciliului și a corespondenței.Mai era menționată si egalitatea tuturor cetațenilor in fața legii, indiferent de etnie, sex.Ca element de noutate este dreptul minoritaților de a folosi limba maternă. În continuare Articolul 26 cuprinde prevederi referitoare la protecția oferită de catre stat casătoriei și familiei cât si indatoririle pe care le au parinții „față de copiii nascuți in afara casătoriei, ca și pentru cei născuți in casătorie”. Articolul 12 conținea o prevedere in nouă in dreptul românesc: „Munca este factorul de bază al vieții economice a Statului. Ea este o datorie a fiecarui cetățean”.In categoria indatoririlor cetațenești articolul 36 aduce ca un alt element de noutate in Constituția României serviciul militar care este obligatoriu pentru toti cetatenii, tot obligatie este și apărarea țării, conform aceluiaș articol.

Prevederile articolului 35 reprezintă o premieră in sistemul constituțional românesc , acesta prevedea: „Republica Populară Româna acordă drept de refugiu tuturor străinilor urmăriți pentru activitatea lor democratică, pentru lupta de eliberare națională, pentru activitate stiințifică sau culturală”.

Următoarele patru Titluri ale Constituției sunt dedicate puterilor statului și organizării acestuia.Spre deosebire de Parlamentul specific monarhiei constituționale care era bicameral, Marea Adunare Națională era unicamerală., aceasta era aleasă pentru un mandat de patru ani, fiind compusă din deputați, astfel dispărea instituția Senatului.Printre atribuțiile Marii Adunări Naționale se număra: alegerea prezidiului M.A.N.,formarea si organizarea Guvernului R.P.R.,modificarea Constitutiei, votarea legilor și a bugetului, amnistia, consultarea poporului prin referendum.

Prezidiul Marii Adunări Naționale era un organ hibrid ce incerca să suplinească absența unei persoane cu funcție de șef al statului, deținând funcții atât legislative ,cât și executive. Prezidiul Marii Adunări Naționale se compune dintr-un președinte, trei vice-președinti, un secretar și din 14 membri aleși direct de Marea Adunare Națională a R. P. R.(art.41) și se alege cu jumatate plus unul din numarul total al deputaților(art.40).

Daca în prevederile constituțiilor precedente Guvernul deținea puterea executivă , acum pe lânga executiv , el deține și puterea administrativă.

În anii ce au urmat , regimul comunist a continuat cu fermitate procesul de aliniere a constituției la modelul sovietic, ceea ce a dus la adoptarea unui mare număr de legi si decrete care au avut menirea să detalieze, să explice și să completeze prevederile Constituției din 1948.În decursul anilor 1948-1949 s-au inființat noi ministere,având atribuții în diverse domenii ale industriei și aveau menirea să raspundă sarcinilor apărute în urma naționalizării.

Constituția din 1948 nu marchează nici debutul, nici finalul sovietizării României , ci mai degrabă o etapa intermediară, necesară nu pentru a consfinți, nici pentru a iniția, ci pentru a sprijini procesul de sovietizare aflat deja in desfașurare .

Consecințele adoptării Constituției din 1948 derivă atât din prevederile legale cât și din aplicarea abuzivă a acestora ,care nu sunt intotdeauna bine definite , lasând loc la interpretări ,de multe ori in sens totalitar.

3.5.Constitutia din 1952

Ca urmare a ideii formulate de Gheorghiu Dej , într-o sedință a conducerii Partidului Comunist , potrivit căreia Constituția din 1948 e deja depășită datorită trasformărilor revoluționare prin care trecuse țara,Marea Adunare Nationala a alcătuit o comisie pentru redactarea Constituției ce avea la bază textul elaborat de vârful P.R.M. și care a făcut public textul final la 19 iulie 1952.Constituția a fost supusă la vot la 24 septembrie 1952 și a fost adoptată cu unanimitatea celor 324 de voturi exprimate, fiind promulgată in aceeași zi , prin semnătura Președintelui Prezidiului Marii Adunări Naționale, dr. Petru Groza și a secretarului Prezidiului,Marin Florea Ionescu .

Constituția din 1952 era alcătuită din 105 articole, grupate in 10 capitole și se deosebea de precedenta constituție prin introducerea in textul său a unor explicații cu caracter istoric și ideologic ,dar și printr-o accentuare deosebită a componentei ideologice.

De la primele fraze constituția defineste că „Republica Populară Română este un stat al oamenilor muncii de la orașe și sate”, și expilcă nașterea R.P.R. ca urmare a victoriei Uniunii Sovietice asupra Germaniei fasciste , fapt ce a dus la eliberarea „României de către glorioasa Armată Sovietică”.

„Capitolul introductiv” prevede explicit prietenia cu Uniunea Sovietică și „ajutorul ei dezinteresat” și vede ca singura garanție a dezvoltării și apărării independenței României.

Primul capitol este o copie fidelă a primului capitol din Constituția sovietică din 1936, putând aceeași denumire „Orânduirea socială”.El cuprinde 15 articole cu referire in cadrul ideologic la drepturile cetățenilor și la relația acestora cu statul în contextul marxist-leninist, la structura economică a țării, văzuta in același context.Articolul 7 precizează că toate bogățiile solului și subsolului aparțin statului, precizări făcute și în precedenta constituție la articolul 6 , dar ca noutate se aduga în plus fabricile și uzinele.

Capitolul al II-lea cuprinde prevederi cu caracter general și politic , privind natura statului și detaliind funcțiile sale.Regimul de stat , prevăzut acum in articolul 16 , prevede că acesta este „regimul democrației populare”.Articolul 17 descrie funcțiile statului și precizează că acesta este stat unitar, suveran și independent.Ca atribuție a statului naționalizarea a lichidat inapoierea economică prin industrializare și dezvoltare.

Organizarea administrativ teritorială este susținută de articolele 18,19,20 și 21.Conform modelului sovietic prin Legea nr. 5 din 6 septembrie 1950 sunt desființate cele 58 de județe existente dar și plășile și comunele urbane , cât și cele rurale , fiind inființate 28 de regiuni care cuprindeau 177 de raioane cu 148 de orașe și 4052 de comune.

Capitolul al III-lea face referire la Marea Adunare Națională ca organul suprem al puterii de stat, ea rămânând cu aceleași atribuții prevăzute in Constituția din 1948.

Capitolul IV al constituției cuprinde explicații privind rolul și funcțiile organului executiv , făcând referire la organele administrației de stat, cât și funcțiile indeplinite de acestea.Puterea executivă este reprezentată de Marea Adunare Națională care păstrează cea mai mare parte atribuțiilor prevăzute in precedenta constituție.

Capitolul al V-lea consemnează o stare de fapt existentă făcând referire la organele locale ale puterii de stat care la nivel de raion, oraș și comuna este Sfatul Popular, înlocuid denumirea de Consiliu Popular , termen folosit in Constituția din 1948, aceasta inlocuire facându-se doar pe hârtie căci Consiliile Populare prevăzute in precedenta constituție au fost alese doi ani mai târziu.

Capitolul al VI-lea conține prevederi privind modificarea organizării administrative precum și organizarea instanțelor judecatorești și a tribunalelor.Potrivit articolului 64 , in România , justiția se infăptuia de către Tribunalul Suprem al Republicii Populare Române, el înlocuind Curtea Supremă ca denumire.Rolul justiției era de a „apăra regimul de democrație populară și cuceririle poporului muncitor” dar și „legalitatea populară”.

Drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor , cuprinse in Capitolul al VII-lea iși au modelul in constituția sovietică, fiind aceleași drepturi prevăzute si in precedenta constituție, respectiv: egalitatea naționalitaților și a sexelor, dreptul la munca, la odihnă, la invățământ, , libertatea de conștiință, asigurarea in caz de boală sau accident.

Capitolul al VIII-lea tratează sistemul electoral din România și reprezintă o noutate dearece nu este prezent in Constituția din 1948 , el având corespondent in constituția sovietică și aduce reglementari privind alegerile de deputați atât pentru Marea Adunare Naționala , cât și pentru Consiliile Populare.

Capitolul IX aduce modificări la stema țării prin includerea unei stele in cinci colțuri, stea preluată de la Uniunea Sovietică.

Textul Constituției din 1952 a suferit o serie lungă de modificări atât datorită reorganizării de la nivel guvernamental cât și la nivel administrativ.Deasemeni și organizarea administrativ teritoriala a suferit periodic modificări fie din decizii cu conținut politic ,fie a unor corectări datorate disfuncționalității acesteia.

Legea fundamentală elaborată in 1952 a reprezentat expresia unui anumit stadiu în evoluția regimului comunist in România , pe fondul presiunii sovietice asupra conducerii de stat.

3.6.Constituția din 1965

Dupa anul 1956 România urmărea consolidarea relațiilor sale cu statele occidentale, mai capabile de a furniza capitaluri și tehnologie decât o făcuse in anii trecuți Uniunea Sovietică.In același timp ea a incercat să-și extindă relațiile și cu țările in curs de dezvoltare, capabile să-i furnizeze materii prime , oferind in același timp și piață de desfacere pentru produsele sale.

Relațiile tensionate dintre China și Uniunea Sovietică constituia un bun prilej de derusificare și de independență a României față de Uniunea Sovietică și deschiderea către statele occidentale.

La 7 martie 1965 au loc alegeri pentru Marea Adunare Natională care dupa intrunire inființează o Comisie pentru elaborarea unui proiect de constituție. Proiectul de Constituție a fost aprobat de Plenara Comitetului Central care a avut loc pe 28 iunie 1965 și dat publicitații chiar a doua zi .Documentul a fost supus dezbaterii și in cadrul Congresului al IX-lea al P.C.R. care s-a reunit in vară și care a aprobat proiectul.Marea Adunare Națională a votat Constituția pe 21 august 1965, cu unanimitate de voturi, aceasta fiind promulgată in aceeași zi .

Această constituție este prima constituție comunistă adoptată fară a fi supusă presiunilor externe.Deși multe din prevederile constituțiilor precedente se păstrează inca, iar regimul rămâne unul pro-sovietic , regimul comunist din România și le asumă și le consideră incă necesare.Deși unele prevederi ale constituției încearcă să arate o altă față a regimului comunist, mai relaxată și mult mai legalistă, inflexibilitatea pricipiilor de bază preluate din precedenta constituție pun un semn de intrebare asupra caracterului reformator al documentului,reforma asupra societații românești fiind extrem de limitată.

Constituția din 1965 este organizată in titluri, specific tradiției constituționale românești și se renunță la capitole, care sunt de inspirație sovietică și specifice Constituției din 1952.Actuala constituție conține 121 de articole structurate in 9 titluri.

Primul titlu prevede noua denumire a statului Republica Socialistă România, aceasta marcând un nou pas inainte in construcția socialismului.Articolul 2 se referă la puterea statului întemeiată pe alianța clasei muncitoare cu țărănimea, insă rolul conducător era atribuit clasei muncitoare.Următoarele articole nu prezintă prea multe modificări fată de precedenta constituție cu excepția articolului 5 care prevede că economia României este una socialistă, „bazată pe proprietate socialistă asupra mijloacelor de producție”.

Al doile titlu al constituției face referire la dreturile si indatoririle fundamentale ale cetațenilor.Articolele cuprinse in acest titlu preiau majoritatea prevederilor existente din veche Constituție din 1952, oferin doar câteva detalii suplimentare în cazul unora sau reformulări in cazul altora.Rerindu-se la drepturile cetațenilor textul constituției pastrează limitările prevăzute in Constituția din 1952 cum este spre exemplu articolul 28 ,care garantează libertatea cuvântului dar care este limitată prin prevederile articolului 29 care precizează că libertațile nu pot fi folosite „în scopuri potrivnice orânduirii socialiste și intereselor celor care muncesc”.Un interes major il reprezintă articolul 22, care face referire la minoritați, deși le garantează aceleași drepturi ca și in Constituția din 1952 , le numește acum „naționalitați conlocuitoare”, poate pentru a preciza că nu există majorități și minorități , ci doar unitate , in conceptul de națiune socialistă.

Titlul al III-lea se referă la organele supreme ale puterii de stat și cuprinde două secțiuni, una referitoare la Marea Adunare Națională iar cealaltă la Consiliul de Stat.Ulterior , prin revizuire, este adăugată o noua secțiune cu prevederi pentru Președintele Republicii Socialiste România, după înființarea acestei funcții.

Titlul al IV-lea al Constituției cuprinde mai multe articole care se referă la organele centrale ale administrației de stat și sunt preluate in mare masură din textul precedentei constituții, cu diferenta că unele atribuții sunt lăsate pe seama legii, cum ar fi articolul 77 care declară Consiliul de Miniștri ca fiind „organul suprem al administrației de stat”, fiind numit de Marea Adunare Națională și funcționând pe perioada legislaturii.Deși in precedenta constituție Consiliul de Miniștri era compus din prim-ministru,vice-prim-miniștrii, miniștri și președinți ai altor organe centraleale administrației de stat, actuala constituție nu îi enumeră pe toți , nominalizarea fiind lasată in seama legii.

Titlul al V-lea cuprindea prevederi privind organele locale și administrației de stat, Sfaturile Populare erau organele locale ale puterii de stat, iar comitetele executive , alese de acestea , erau organele locale ale administrației de stat.Articolul 86 preciza sarcinile acestora, ele fiind complexe, o sarcină importanta fiind apărarea „legalitații socialiste” dar și conducerea activității locale din punct de vedere administrativ, economic,etc.Aplicarea planului economic și a bugetului local, asigurarea ordinii publice, indrumarea activității economice pe plan local, controlul organelor de administrație locală , revenea ca sarcină tot Sfaturilor populare.Comitetul executiv, ca organ al administrației, avea sarcina de ducere la indeplinire a legilor, pe plan local, de executarea hotărârilor Sfaturilor Populare, de indrumare a intreprinderilor economice și a instituților subordonate.

Reorganizarea administrativa facută in baza Legii nr.1/1968 ,aduce o serie de modificări la acest titlu.Se renunță la veche organizare administrativ-teritorială , in regiuni și raioane și se revine la imparțirea teritorială in județe ,iar la nivel de orașe și comune se revine la funcția de primar.Sfaturile Populare sunt transformate in Consilii Populare și sunt reânființate municipiile.

Titlul al VI-lea era dedicat organelor judecătorești.Tribunalul suprem avea rol de îndrumare , fiind in fruntea celorlalte organe judecătorești și avea in subordine judecătoriile și tribunalele care erau organizate în funcție de unitatea administrativă, inițial la nivel de raion și regiune , apoi județean.Asemenea constituției precedente funcția justiției era explicată din perspectiva ideologică, respectiv a apărării „orânduirii socialiste”.Pe linia reconcilierii cu populația o altă prevedere stipula „tribunalele și judecătorile judecă cererile celor vătămați în drepturile lor prin acte administrative”.O serie de articole sunt modificate prin Legea 56/1968.Legea preciza că printre atributiile consiliilor populare se numără și alegerea judecătorilor, a asesorilor populariși a procurorului șef.

Titlul al VII-lea era o completare a celui precedent, referindu-se la organele Procuraturii.Articolul 112 precizează că Procuratura avea sarcina sarcina să „supravegheze activitatea organelor de urmarire penală și a organelor de executare a pedepselor”, dar și apărarea orânduirii socialiste, a drepturilor si intereselor legitime, ale organizației socialiste, ale celorlalte persoane juridice, precum și a cetățenilor”.Procurorul general era asezat in fruntea Procuraturii și era ales de Marea Adunare Nationala, în fața căreia era răspunzător și ocupa această funție pe perioada mandatului.

Titlul al VIII-lea se referea la insemnele statului, reglementând denumirea țării, culorile steagului, sigiuliul statului, imnul național, stema, care a rămas neschimbată ca structură, inclusiv cu steaua cu cinci colturi. Art. 116 Stema Republicii Socialiste România reprezintă munți împăduriți, deasupra cărora se ridică soarele. În partea stînga a stemei se află o sondă. Stema este încadrată de o cunună de spice de grîu. În partea de sus a stemei se află o stea în cinci colțuri. În partea de jos a stemei, spicele sînt înfășurate într-o panglică tricoloră pe care este scris «REPUBLICA SOCIALISTA ROMANIA»“.

Ultimul titlu cuprindea dispoziții finale referitoare la abrogarea vechii constituții di 1952, data publicării actualei constutiții.

Constituția din 1965, a suferit o serie lunga de modificări, renumerotări de articole și republicată de mai multe ori.Cea mai importantă modificare s-a petrecut in 1974, prin inființarea funcției de Președinte al Republicii Socialiste România.Președintele era ,conform articolului 71 din varianta republicată a Constituției din 1965, șeful statului , reprezentând puterea de stat atât in relațiile interne ,cat și in cele internaționale.

Constituția din 1965 a fost adoptată cu scopul de a pune la dispoziția partidului comunist instrumentele de stat necesare atingerii scopului său , respectiv constructia socialismului.