Alegerile Parlamentare și Locale (1927 1928) în Județul Bacău

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Facultatea de Istorie din Iași

Anul III, Grupa H312

Curs special de Istorie contemporană a românilor: Alegerile parlamentare și locale (1927-1928) în județul Bacău

Ion Borcea

Profesor îndrumător: Student:

Dr.Cătălin Botoșineanu Ghiurcă Iosif-Sebastian

Iași

2015

În această lucrare îmi propun să prezint două alegeri parlamentare organizate în perioada interbelică, care a fost contextul politic în care s-au desfășurat și de către cine, listele cu candidații partidelor în județul Bacău și o personalitate locală cu origini băcăuane.

În perioada interbelică, pe teritoriul României au fost organizate de 10 ori alegeri parlamentare. Mă voi opri asupra celor din iulie 1927 și decembrie 1928, deoarece aceste două alegeri parlamentare au fost organizate de partide diferite și rivale în același timp și s-au desfășurat în condiții diferite una fața de cealaltă.

Alegerile din iulie 1927

Alegerile generale din iulie 1927 s-au desfășurat în contextul agravării stării de sănătate a Regelui Ferdinand, despre care mediile politice aflaseră că era grav bolnav. În perspectiva sumbră a stingerii din viață a celui supranumit „Reîntregitorul”, partidele politice s-au poziționat diferit față de „chestiunea dinastică”, piatra unghiulară a politicii românești în anul 1927. Taberele erau deja delimitate. Pe de o parte, P.N.L. și P.Ț. cereau respectarea clauzelor atului de la 4 ianuarie 1926, prin care în cazul decesului Regelui Ferdinand, moștenitor al Coroanei devenea principele Mihai, suplinit de o Regență, formată din principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea și Gh. Buzdugan, până la atingerea vârstei majoratului. De partea revizuirii atitudinii față de Carol Caraiman se situau câteva nume cunoscute, precum Nicolae Iorga (președintele Partidului Național) și Mihail Manoilescu (fruntaș al P. P.). Interesantă a fost în perioada 1926-1927, poziția Partidului Național Țărănesc, care a manifestat o atitudine binevoitoare față de prințul exilat la Paris. De altfel, vicepreședntelui Ion Mihalache i-a aparținut prima declarație publică în favoarea anulării deciziei Consiliului de Coroană din 4 ianuarie, de către un politician român. Campania electorală din iunie – iulie 1927 s-a desfășurat pe aceleași coordonate ca și în 1926. Jocul de cuvinte „nu avem alegeri libere, ci alegeri liberale” a revenit în discursurile politicienilor național-țărăniști, social-democrați, comuniști, cuziști și averescani. „Ausweiss-ul” (permisul de liberă trecere), distrugerea manifestelor și a afișelor, arestarea candidaților și a delegaților opoziției erau câteva dintre caracteristicile „alegerilor liberale”. În urma alegerilor parlamentare organizate de către guvernul liberal condus de Ion I.C. Brătianu în data de 7 iulie pentru Adunarea Deputaților și în zilele de 10-14 iulie pentru Senat; s-au înregistrat următoarele rezultate P.N.L. cartelat cu P.Ț. – 61,69 % din totalul voturilor și 318 mandate de deputat, Partidul Național-Țărănesc s-a plasat pe locul al doilea, cu 610 149 voturi, reprezentând 22,09 % din total și 54 de locuri în Adunarea Deputaților; Blocul Maghiar-German – 6,28 % din totalul voturilor și 15 mandate de deputat. Celelalte formațiuni politice nu au întrunit pragul electoral de 2 % pentru a putea participa la distribuirea mandatelor.

În orașul Bacău au fost înscriși 48 881 de alegători dintre care 39 485 s-au prezentat la vot. Dintre aceștia, 32 641 de băcăuani adică 82,67 % din alegători au votat cu Partidul Național Liberal care era reprezentat pe buletinul de vot cu un segment. Pe lista acestui partid figurau următorii: 1. Nicolae Botez, 2. Ion Borcea, 3. Mircea Costinescu, 4. Eduard Racoviță, 5. Mircea Cancicov, 6. Cicerone Nechiforescu. Pe poziția a doua s-a clasat Partidul Național-Țărănesc reprezentat pe buletinul de vot cu un cerc. Acesta a obținut 4 497 de voturi din partea băcăuanilor adică 11,39 % din alegători. Pe lista acestui partid se aflau următorii: 1. Petre Jiurea, 2. Văgăonescu Mihail, 3. Nădejde Constantin, 4. Bucă Dimitrie, 5. Nicolau Ioan, 6. Iacobeanu Dumitru. Pe a treia poziție în alegeri s-a clasat Liga Apărării Național Creștine repezentată pe buletinul de vot cu o linie, cu un număr de 1355 de voturi adică 3,43 % din votanți. Din partea acestui partid au participat următorii: 1. Iuniu Lecca, 2. Ion Vasiliu, 3. Ștefan Lunescu, 4. Ghiță Chițigoi, 5. Gh. Stamate, 6. Vasile V. Anghel. Pe ultimul loc s-a clasat Partidul Poporului care era reprezentat pe buletinul de vot cu o steluță. Acesta a obținut 700 de voturi adică 1,77 % din votanți. Pe lista partidului se aflau următorii candidați: 1. General Al. Averescu, 2. Berea George, 3. Carp Grigore, 4. Moldoveanu Alex, 5. Dr. Luca Ioan, 6. Borcea Mihai. Un fapt care trebuie amintit este acela că la aceste alegeri, după deschiderea urnelor s-au anulat 292 de voturi. Cei mai mulți aleși deputați au fost din partea liberalilor, aceștia fiind Nicolae Botez, Ion Borcea, Mircea Costineascu, Eduard Racoviță, Mircea Cancicov și doar un reprezentant al național-țărăniștilor Petre Jiurea. Pe lista Supleanților se aflau Cicerone Nechiforescu, Văgăonescu Mihail, Nădejde Constantin, Bucă Dimitrie, Nicolau Ioan, Iacobeanu Dumitru.

Alegerile din decembrie 1928

Anul 1928 a fost marcat, în planul vieții politice, de campania amplă a Partidului Național-Țărănesc de a răsturna guvernul V. Brătianu. La acțiunea național-țărăniștilor s-au raliat, începând cu februarie 1928, și alte partide politice: P.S.D., P.P.M. și P.N. (parțial). Adoptând tactica „rezistenței cetățenești”, P.N.Ț. a organizat întruniri de protest în toate județele și provinciile țării. Campania a culminat pe 6 mai 1928, când s-a desfășurat la Alba-Iulia o mare „adunare națională”, la care au participat aproximativ 100000 de cetățeni. Presiunile asupra Regenței pentru demiterea guvernului liberal s-au intensificat în a doua jumătate a anului, pe fondul eșecurilor economice ale guvernului V. Brătianu. În cadrul Regenței, Gh. Buzdugan a pledat pentru aducerea la putere a național-țărăniștilor sperând astfel ca agitațiile politice să înceteze. În cele din urmă, după o campanie opoziționistă de o intensitate și amploare fără precedent în analele vieții politice din România, Partidul Național Țărănesc a ajuns la putere în ziua de 10 noiembrie 1928. După dizolvarea Parlamentului, guvernul condus de Iuliu Maniu anunța organizarea de noi alegeri la 12 decembrie pentru Adunarea Deputaților și la 15-19 decembrie pentru Senat, adică în cel mai scurt termen îngăduit de legea electorală.

După experiența alegerilor din anul 1927 când guvernul liberal si-a asigurat victoria confortabil mobilizând întregul aparat administrativ al statului, în anul 1928 guvernul național-țărănist a respectat promisiunile din campania electorală, organizând alegeri libere, după cum au recunoscut chiar și politicienii din opoziție: „Alegerile, sorocite pentru jumătatea lunii decembrie, s-au resimțit de această stare sufletească: perfect libere în orașe, ele au fost mai mult sau mai puțin sălbatice la țară. Din punct de vedere al intervenției guvernamentale ele eau fost lipsite de orice ingerință și în secțiile rurale, dar fanatismul bandelor țărănești n-a prea permis celorlalte să facă propagandă și bâta a domnit pretutindeni”.

Victoria guvernului național-țărănesc în alegeri a fost categorică, acesta obținând 77,76 % din totalul voturilor valabil exprimate și respectiv 348 de mandate în Camera Deputaților. Cifra include și mandatele formațiunilor politice cartelate cu P.N.Ț. Acest procent de voturi obținut de național-țărăniști în alegeri reprezenta recordul atins de un partid politic de la introducerea votului universal și chiar în întreaga perioadă a regimului parlamentar interbelic. Pe locul al doilea se aflau liberalii cu 6, 55 % din voturi, reprezentând 13 mandate de deputat, iar pe locul al treilea a fost Partidul Maghiar din România cu 6, 08 % din voturi, beneficiind însă de 16 mandate de deputat deoarece a obținut majoritatea în două județe.

În orașul Bacău au fost înscriși 49 767 de alegători dintre care 39 695 si-au exercitat votul. Spre deosebire de anul 1927, când pe primul loc în preferințele băcăuanilor s-a clasat P.N.L-ul cu un procent foarte ridicat de 82,67%, în anul 1928 căștigător a fost Partidul Național-Țărănesc care a obținut 31 581 de voturi, adică 79,58 % din numărul votanților. Pe lista național-țărăniștilor erau trecuți următorii: 1. Mihail Văgănescu, avocat, 2. Constantin Nădejde, avocat, 3. General Ștefan Holban, 4. Ernest Venier, avocat, 5. Ion Nicolau, avocat, 6. Dumitru Iacobeanu, învățător. Situat pe locul al doilea, Partidul Național Liberal a obținut 40 68 de voturi, adică 10, 25 % din numărul votanților. Pe lista liberalilor figurau următorii: 1. Nicolae Botez, 2. Constantinescu A. Constantin, 3. Cristoveanu Cristea, 4. Dumitrescu Leonida, 5. Cancicov Mircea, 6. Racoviță Eduard. Pe locul al treilea s-a clasat Partidul Țărănesc-dr. N. Lupu care a obținut 2036 de voturi, adică 5,12 % din numărul votanților. Pe lista acestui partid erau trecuți următorii: 1. Ion Borcea, Profesor, 2. Iuliu Cristian, Avocat, 3. Pr. Vasile Petrovanu, 4. Ion Chiriac, Învățător, 5. Nicolai Paraschiv, Avocat, 6. Vasile Roșu. Pe poziția a patra s-a clasat Partidul Poporului și Național cu 939 de voturi, adică 2,36 % din votanți. Din partea acestora au candidat următorii: 1. General Alexandru Averescu, 2. Ion Mitilineu, 3. Berea George, 4. Grigore Carp, 5. Ioan Grigoriu, 6. Moldoveanu Alexandru. Pe ultimul loc s-a poziționat Liga Apărării Național Creștine cu 610 voturi, reprezentând 1, 54 % din numărul votanților. Din lista acestui partid faceau parte următorii: 1. Iuliu I. Leca, 2. I. Vasiliu Oituz, 3. Ghiță Chițigoi, 4. Ștefan Lunescu, 5. Gheorghe Stamate, 6. V. V. Anghel. La aceste alegeri, în urma deschiderii urnelor s-au anulat 461 de voturi, adică 1,16% . Au fost aleși deputați Mihail Văgăunescu, Constantin Nădejde, General Ștefan Holban, Ernest Venier, Ion Nicolau și Dimitrie Iacobeanu toți fiind național-țărăniști. La aceste alegeri nu a existat o listă cu Supleanți.

Ion Borcea (1879-1936)

Acesta a venit pe lume la data de 13 ianuarie 1879, în comuna Buhoci care era situată la circa 10 km la răsărit de orașul Bacău. Tatăl său, preotul Constantin Borcea, a respectat tradiția creștinească a românilor de a da ca prenume nou născuților pe cele ale sfinților principali sărbătoriți în luna în care apăruse în viață copilul respectiv. Așa s-a făcut ca, Sf. Ioan fiind sărbătorit în prima lună a fiecăruia dintre ani, și odrasla preotului Constantin, a primit la botez prenumele Ion. Până ce micul Ion Borcea a ajuns la anii școlarizării, familia se mutase din Buhoci în comuna Letea Veche (mai aproape de Bacău). Aici, la vârsta de șase ani, începe clasele elementare. În 1890, pe când avea 11 ani, a fost admis la Liceul Național din Iași, la care a urmat cursul gimnazial, iar cele patru clase ale cursului superior le-a făcut, ca elev bursier, la Liceul Internat „C. Negruzzi”, obținând diploma de bacalaureat în anul 1897. Chiar dacă mama lui, preoteasa Ecaterina, a dorit ca el să devină preot, Ion Borcea a optat pentru studiile superioare la Facultatea de Științe [Naturale] din cadrul Universității din Iași. Examenul de licență îl trece în anul 1901 cu aceleași calificative maxime pe care le-a avut și în perioada studenției. Prin urmare eminentul zoolog, Paul Bujor (1862-1952) cu doctoratul în Științe Naturale luat la Geneva si profesor la Catedra de Zoologie și Morfologie Animală la Universitatea din Iași, îl numește pe Ion Borcea preparator la Laboratorul de Biologie Animală. Tot Paul Bujor îi facilitează continuarea studiilor, prin obținerea de către acesta (prin concurs) a unei burse din partea Academiei Române, din fondul „Vasile Adamachi”. În anul 1903, la Facultatea de Științe a renumitei universități Sorbonne, a obținut încă o licență în Științele Naturale. Doi ani mai târziu, la 30 decembrie 1905, devine posesor al calității de Doctor, cu lucrarea „Recherches sur la système urogenital des Elasmobranches”, pe care o publică într-un periodic francez de științe naturale. S-a întors la universitatea din Iași, la care a fost încadrat în 17 martie 1906 conferențiar suplinitor la Catedra de Zoo-Fiziologie a profesorului titular Leon Cosmovici. În 1909, Ion Borcea îșă susține la universitatea ieșeană docența, după care devine director al muzeului și al laboratorului facultății de Științe Naturale. I se acordă în 1911 importantul post de director al Muzeului de Istorie Naturală din Iași, funcție în care a inițiat modernizarea acestuia, după noi principii muzeistice științifice. La 1 aprilie 1912 pe plan didactic a fost avansat profesor suplinitor la catedra de Zoologie a Facultății de Științe Naturale din cadrul universității ieșene, pentru ca de la 1 octombrie din acel an să devină profesor universitar titular, rang pe care îl va păstra până la sfârșitul vieții. După intrarea României în Primul Război Mondial, în august 1916, Ion Borcea, ca ofițer rezervist și medic militar a adus mari servicii în combaterea epidemiei de tifos exantematic, maladie specifică marilor aglomerații umane implicate în bătălii.

. În primii ani de existență ai României întregite în 1918, i-a fost încredințată între 16 decembrie 1919-13 martie 1920 funcția de ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice, și tot în 1920 a mai fost ministru ad-interim al Industriei și Comerțului. Tot în aceeași perioadă a fost deputat în Parlamentul României. Pentru bogata sa activitate didactică universitară și amploarea cercetărilor stiințifice, mai ales cele în domeniul hidrobiologiei, ramură auxiliară a Științelor Naturale, fondată în comun de către savanții Grigore Antipa și Ion Borcea, acesta din urmă a fost ales în anul 1919, în ziua de 5 martie, membru corespondent al Academiei Române, pe când președinția Academiei era încredințată savantului chimist și mineralog Petru Poni(1841-1925), și acesta originar din Moldova. Ales decan al Facultății de Științe din Iași, în anii 1921-1922, a adus o serie de modernzări în prcesul de învățământ universitar al Iașiului, interesându-se cu deosebire atât de sporirea locurilor în câminele studențești, cât și îmbunătățirea generală a condițiunilor de cazare și masă. Cea mai de seamă dintre multiplele sale realizări a fost, fără îndoială, înființarea în anul 1926, pe țărmul vestic al Mării Negre, în localitatea Agigea, județul Constanța, a „Stației Zoologice Marine ‹‹Ferdinand I››”, unica intituție de cercetare a faunei marine fondate în România. A reușit să instituie un foarte bine utilat laborator, pe lângă care a amenajat un mare acvariu conceput după planuri proprii. A ajuns să fie cel mai avizat cunoscător al faunei din Marea Neagră, calitate în care a fost invitat să țină prelegeri în mai multe universități din diverse țări: S.U.A., (New York-1925; Detroit-1928), Germania (Berlin-1929); Egipt (Cairo-1930); Austria (Viena-1935); Franța (Paris, Lyon, Marsillia, Dijon, Grenoble, Montpellier). Academia din New York îl alesese, în 1928, membru corespondent, Universitatea din Detroit i-a conferit titlul de membru de onoare al acesteia, iar Universitatea din Montpellier îl declarase Doctor Honoris Causa. A fost și director al Muzeului de Istorie Naturală, precum și redactor principal al periodicelor Annalles Scientifiques de l`Universite de Jassy și Revista Științifică „V. Adamachi” din Iași. Școala românească de oceanologie a fost tot o creație a profesorului originar din comuna Buhoci, județul Bacău, Ion Borcea. Pentru activitatea sa politică și științifică a fost decorat cu Ordinul „Coroana României”, distincție creată de Carol I în anul 1881. În timpul unei activități în acvariul de la Agigea a fost înțepat de o vietate marină, cauzându-i o septicemie gravă, care i-a provocat moartea în 30 iulie 1936 la spitalul din Constanța, la doar 57 de ani împliniți, în plină activitate creatoare.

Bibliografie

I. Periodice

„Monitorul oficial” nr. 153 din 14 iulie 1927.

„Monitorul oficial” partea I, nr. 283 din 19 decembrie 1928.

II. Lucrări generale

Argetoianu Constantin, Memorii. Pentru cei de mâine, amintiri din vremea celor de ieri, vol. VIII, Partea a VII-a (1926-1930), Ediție și indice de Stelian Neagoe, Editura Machiavelli, București, 1997.

Lăcustă Ioan, Zece alegeri interbelice: 1919-1937, cine a câștigat?, Editura Pro, București, 1995.

Mărghitan Liviu, Mitrea Ioan, Membrii Academiei Române din județul Bacău, Editura Vicovia, Bacău, 2008.

Scurtu Ioan, Criza dinastică din România (1925-1930), Editura Enciclopedică, București, 1996.

Scurtu Ioan, Istoria partidului național-țărănesc, Editura Enciclopedică, București, 1994.