Agroturismul In Romania

CAPITOLUL I

Aspecte generale privind agroturismul în România

1.1. Agroturism – noțiuni introductive, particularități

Definirea agroturismului are la bază nevoia de a găsi soluții pentru gospodăriile din zona rurală, cu scopul de a crește veniturile valorificând potențialul lor economic, prin dezvoltarea serviciilor de cazare și valorificarea produselor proprii și/sau locale. De la această nevoie fundamentală pot fi formulate diverse concepte, noțiuni sau definiții diferite cu scopul de a caracteriza agroturismul pe zone specializate.

Din punct de vedere al caracteristicilor spațiilor de cazare, agroturismul este definit ca fiind o activitate care are capacitatea de a valorfica excedentul de cazare din gospodăria românească țărănească, amenajate specific pentru a primi turiști.

Din punct de vedere al desfășurării unor activități specifice gospodăriilor țărănești, agroturismul este definit ca fiind totalitatea bunurilor și serviciilor oferite de gospodăriile țărănești spre consum, turiștilor care sosesc în zona rurală pentru o perioadă determinată de timp, în scopul relaxării, odihnei, pentru unele cure terapeutice, agrement sau pentru alte activități specifice.

Din punct de vedere al distracțiilor, agroturismul poate fi definit ca fiind o formă de turism caracterizată de varietate și unicitate în oferirea serviciilor acelor oaspeți care iubesc arta țărănească, natura și cultura.

Agroturismul este definit ca fiind acea formă particulară de turism din zona rurală cu grad ridicat de complexitate, care cuprinde atât activitatea propriu-zis turistică (pensiune, cazare, sport, prestări servicii, distracție), precum și activitatea economică, mai ales cea agricolă desfășurată de gazde (activități de producție sau prelucrare a produselor recoltate din gospodărie, sau de comercializare a lor).

De asemenea agroturismul este un sistem complex, iar componentele acestuia sunt într-o puternică relație de interdependență. Agroturismul poate fi perceput ca un sistem cibernetic deschis care este influențat de o multitudine de influențe de natură externă și care la rândul său influențează natura externă (figura numărul 1.1.).

Figura 1.1. Agroturismul – sistem cibernetic

Sursa: Ghereș, M.(2003), Agroturism, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, p. 17

Agroturismul ca parte a turismului, general privind și a turismului rural, în particular prezintă următoarele caracteristici principale:

are un grad ridicat de complexitate;

este o activitate economică ce are ca scop valorificarea spațiilor de cazare existente în excedent în gospodăria românească;

oferă servicii de tip turistic;

gazda desfășoară în același timp și activități cu specific agricol (creșterea animalelor, cultivarea plantelor, etc);

turiștii au posibilitatea de a participa la activitățile gospodărești (culegerea fructelor, uscatul fânului, pescuitul, mulsul vacilor sau al oilor, etc.), pentru divertismentul și recreerea lor.;

durata este determinată în timp;

scopurile sunt diferite: relaxare, divertisment, cunoașterea artei meșteșugurilor tradiționale, documentare, studii;

de cele mai multe ori, este o activitate secundară, activitatea de bază râmânând principala sursă de venit și ocupație;

este un mijloc de valorificare totală a spațiului rural cu întreg potențialul său agricol, natural, economic, cultural, turistic, socio-uman;

are o contribuție importată la dezvoltarea durabilă a zonei rurale prin: păstrarea echilibrului ecologic, utilizarea durabilă a resurselor; păstrarea diversității naturale, etnografice, culturale, sociale, etc., inlesnește dezvoltarea rețelei de comunicații, ajută la dezvoltarea econmică a satelor; turiștii sunt beneficiari ai unui mediu nepoluat; turiștii au acces la diverse atracții naturale, cu cât mai puțini factori de stres; turiștii întalnesc o ambianță familială, ospitalieră; îngăduie realizarea unui turism specific pe diferite categorii de vârstă sau poziție socială: pensionari, persoane cu dizabilități, tineri căsătoriți, familii cu copii, etc.

turistul are posibilitatea de a se răsfăța cu meniuri tradiționale specifice anumitor momente ale anului (Crăciun, Paște, etc.) sau anumitor zone geografice;

între agroturism și economia locală există o corelație stransă, mai ales cu anumite ramuri agricole.

Principalii factori de influență ai pieței turismului rural sunt prezentați în figura numărul 1.2.

Figura 1.2. Principalii factori de influență ai pieței turismului rural

Sursa: Ghereș, M.(2003), Agroturism, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, p. 8

Așa cum am prezentat mai sus, atât agroturismul cât și turismul rural se bazează pe potențialul spațiului rural, pe indivizii și produsele caracteristice locului. De aceea, ceea ce reprezintă industrial ospitalității la ora actuală (figura numărul 1.3.) nu trebuie să fie străină întreprinzătorilor din mediile rurale.

Figura 1.3. Industria ospitalității

Sursa: Ghereș, M.(2003), Agroturism, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, p. 8

Pentru organizarea activității agroturistice în România trebuiesc parcurse următoarele faze:

Prima fază constă în alegerea spațiului rural propice pentru agroturism, această alegere se

realizează în funcție de următoarele criterii:

atracțiile umane, naturale, respectiv culturale din zonă;

tipul de agricultură biologică;

percepția indivizilor referitoare la fenomenul turistic;

poziția geografică față de centrele urbane potențial emitente de fluxuri turistice;

tradițiile rurale din regiune;

infrastructura de primire a indivizilor;

ofertele de activități agrementale.

A doua fază cuprinde înființarea, în zona rurală aleasă, a gospodăriilor agroturistice de tip

pilot. Aceste gospodării vor trebui să îndeplinească următoarele criterii obligatorii:

standardul de confort;

ponderea economică a gospodărilor;

nivelul de educație și vârsta proprietarilor.

A trei fază constă în lărgirea activității agroturistice de la faza pilot la aceea de dezvoltare a

agroturismului și de transformare într-o componentă economică a vieții rurale. Această fază este cea mai grea deoarece implică instruirea indivizilor și încadrarea gospodăriilor în tipologia claselor de confort specifice turismului.

A patra fază prevede în zonele rurale o activitate bine pusă la punct și realizarea unor agenții

turistice rurale, în stare să faciliteze relațiile dintre gazde și turiști dar și de a realiza servicii de programare a vacanțelor și de a pune la dispoziție activități agrementale desfășurate conform unui plan. Această fază este facultativă în dezvoltarea agroturismului.

1.2. Motivațiile apariției și dezvoltării agroturismului

La ora actuală satul românesc în general și cel turistic în special reprezintă un produs turistic inedit pe piața națională, dar și pe cea mondială, așa cum reiese din figura numărul 1.4.

Figura 1.4. Satul românesc, produs tuirsitic inedit pe piață

Sursa: Ghereș, M.(2003), Agroturism, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, p. 22

Motivațiile desfășurării activității de agroturism sunt împărțite pe categorii:

pentru comunitatea locală.

pentru zonă.

pentru turiști.

pentru exploatațiile agricole.

Pentru comunitățile locale rurale, agroturismul reprezintă generator nemijlocit de venituri pentru indivizii comunitățiilor, permite dezvoltarea infrastructurii și înfrumusețarea localităților și a peisajelor rurale, ajută la prevenirea deteriorării mediului înconjurător, dar mai ales, evită cheltuirea fondurilor publice pentru infrastructură.

Pentru zonă, agroturismul sprijină încercările de păstrare a zonei, a veniturilor rezultate din turism. De asemenea turismul rural ajută la combaterea tensiunilor sociale dar și la păstrarea ori dezvoltarea tradițiilor, la diminuarea diferențelor de dezvoltare între zone și garantează o mai bună colaborare interregională.

Pentru turiști, prețurile practicate în această formă de turism sunt mai mici. Datorită faptului că tarifele sunt mai mici, își pot permite accesul și categoriile sociale defavorizate.

Datorită faptului că locurile de cazare sunt extinse pe tot spațiul rural, indivizii pot să-și petreacă timpul liber de fiecare dată în altă zonă. Condițiile de cazare variate îngăduie turiștiilor posibilitatea de a-și selecta locul de cazare în funcție de gradul de cultură, de posibilitățile materiale.

Contactul direct cu mediul, cu comunitățile locale, cu tradițiile, cu activitățile agricole îngăduie cunoașterea mediilor rurale și familiarizează turiști cu viața din acest mediu.

Pentru exploatațiile agricole, veniturile obținute din turismul rural respectiv agroturism ajung direct la agenții economici rurali și la familiile agricultorilor fără să mai treacă prin firme specializate în domeniu care drenează veniturile obținute în afara regiunilor fără a avea o influență benefică asupra zonei, iar veniturile din agroturism sunt o cale esențială de modernizare respectiv capitalizare a exploatațiilor agricole.

Agricultorii dobândesc un statul profesional nou diferit de cel de agricultor, în sectorul prestațiilor serviciilor turistice pe care trebuie să le realizeze în mod profesional.

Componenții familiilor rurale care sunt în șomaj își pot garanta un loc de muncă în propria „ogradă” datorită faptului că agroturismul crește gradul de ocupare al forțelor de muncă din exploatațiile agricole.

Găzduirea indivizilor în exploatațiile agricole va implica îmbunătățirea unei anumite porțiuni de locuit existentă, dotarea cu elemente de civilizație modernă (televizor, grup sanitar, telefon, lumină electrică, etc.), ceea ce reprezintă o revoluție la nivelul spațiului rural, având ca scop diminuarea diferențelor de dotare dintre spațiul rural și cel urban.

1.3. Deosebirile dintre agroturism, turism rural și turism clasic

Agroturismul este îmbinarea serviciilor turistice cu activitățile agricole, în mijlocul exploatațiilor agricole, ce poate reprezenta “o rezolvare generala complementare, de sprijin direct în dezvoltarea agriculturii, cu un ansamblu de efecte benefice economice și sociale”.

Diferențe dintre turismul rural, agroturism și turismul clasic sunt prezentate în figura numărul 1.5.

Figura 1.5. Diferențe dintre turismul rural, agroturism și turismul clasic

Sursa: Buciuman, E.(1999), Economia turismului rural și a agroturismului, Editura Pro Transilvania, Alba Iulia, p. 25

Într-o lucrare elaborată de către L. A. Dernoi agroturismul poartă denumirea de „turism diferit” și este preceput ca o formă de turism în care „turiștii” sunt cazați în locuința gazdei acestuia ori în apropiere și se bucură și de alte servicii oferite de către aceasta.

Agroturismul, respectiv turismul rural își răsfrâng efectele favorabile asupra turistului, asupra expolatației agricole care oferă astfel de servicii, asupra altor agenți implicați în aceste forme de turism.

1.4. Condițiile necesare pentru dezvoltarea agroturismului în România

Condițiile necesare pentru dezvoltarea turismului rural și agroturismului în țara noastră sunt prezentate mai jos:

1. Dezvoltarea infrastructurii rurale, reprezintă condiția decisivă, obligatorie pentru dezvoltarea agroturismului și înglobează câteva aspecte esențiale, necesar a fi realizate pentru a desfășura activitatea de agroturism:

menținerea străzilor în stare bună;

electrificarea satelor, respectiv a exploatațiilor agricole din zona montană;

alimentarea cu apă curentă a satelor, respectiv a exploatațiilor agricole din zona montană;

sistem de comunicații bine pus la punct;

realizarea unor sisteme de canalizare și epurarea a apelor reziduale;

organizarea corespunzătoare a rețelelor școlare;

organizarea rețelei sanitare în localitățile din zona montană.

Îndeplinirea acestor aspecte reprezintă la ora actuală o adevărată revoluție economico-socială pentru zona rurală din România.

Nu numai zona rurală este mult rămasă în urmă referitor la dezvoltarea economico-socială, ci, în unele situații, acest aspect este prezent și-n unele așezări care au devenit orașe.

La ora actuală, din punct de vedere al dezvoltării infrastructurale, zona montană este cea mai slab dezvoltată, datorită faptului că muntele a fost perceput ca o colonie. Din acest motiv zona montană românească este mai slab dotată cu rețele de drumuri, mai există numeroase exploatații agricole neelectrificate, sistemul sanitar și cel școlar sunt dezorganizate, alimentarea cu apă curentă și canalizare sunt rare.

2. Constituirea structurilor de primire reprezintă o altă condiție primordială pentru dezvoltarea turismului rural. Exploatațiile agricole trebuie să fie așadar constituite și amenajate, pentru a putea fi prezentate turiștilor și pentru a satisface condițiile minimale de confort.

3. Organizarea exploatației agricole pentru primirea indivizilor, implică aranjarea spațiului de cazare, a spațiului de luat masa și de circulație a indivizilor în interiorul exploatației agricole, într-un cuvânt oferiea condițiilor optime, minimale, utile.

4. Amenajarea turistică a spațiilor rurale reprezintă o arie la care nu prea s-a lucrat în ultima perioadă. Dezvoltarea activitățiilor turistice trebuiesc susținute și de comunitățile locale, deoarece ar avea efecte avantajoase și asupra comunității locale, a zonei per ansamblu. Organizarea turistică a spațiilor rurale trebuiesc astfel realizate încât zona rurală să fie cât mai atrăgătoare, dar în același timp trebuiesc menținute tradițiile, obiceiurile zonei. Deasemenea în această categorie intră aranjarea unor resurse naturale pentru a fi văzute de turiști.

5. Înființarea structurilor organizatorice profesionale reprezintă condiția primordială pentru dezvoltarea și promovarea agroturismului respectiv turismului rural. Nașterea unor atfel de structuri este benefică, deoarece, la ora actuală, cei mai mulți întreprinzători din acest sector provin din alte arii de activitate și nu au pregătirea corespunzătoare pentru a desfășura astfel de activități.

6. Promovarea susținută a agroturismului reprezintă condiția primordială pentru sporirea fluxurilor turistice în zona rurală, dar și pentru lărgirea acestei forme de turism.

7. Un cadrul legal adecvat, care implică elaborarea unor legi a agroturismului, turismului rural. Pe lângă acest lucru cadrul legal reglementează baza juridică de funcționare respectiv organizare a agroturismului și turismului rural.

8. O politică guvernamentală de sprijinire a regiuni montante pentru dezvoltarea agroturismului respectiv turismului rural, reprezintă componenta esențială în faza de pornire a activității turistice.

Alte condiții, esențiale pentru dezvoltarea agroturismului, fac referire la:

reducerea turismului exercitat în mod neoficial;

lărgirea ofertelor turistice prin promovarea serviciilor/produselor „unicat”;

creșterea atracției turistice prin noutate și originalitate;

direcționarea investițiilor și pentru realizarea unor puncte de agrement;

definitivarea unor produse turistice rurale pentru piața externă, bine puse la punct.

Ținând cont de cele prezentate mai sus, putem aprecia că, turismul rural respectiv agroturismul în țara noastră vor avea reale perspective de dezvoltare pe termen mediu și lung.

1.5. Schimbări socio-economice ale satelor ca urmare a dezvoltării agroturismului

Creșterea continuă și intensă a activității agroturistice în diverse regiuni ale țării are un impact tot mai mare asupra comunităților din localitățile acelor regiuni. De cele mai multe ori, impactul este pozitiv, dar au fost și situații în care efectele negative au fost mai proeminente, subliniind astfel necesitatea unui control și a unui sistem de monitorizare a acestor efecte ale agroturismului.

Analizând o sinteză a afectelor generate de acest tip de turism, se pot desprinde următoarele dimensiuni:

Dimensiunea extrinsecă, se referă la caracteristicile satului, ca de exemplu: rolul destinației turistice, raportul localnici/turiști, sezonalitate, tipuri de turiști. În zonele turistice, comunitățile trec printr-o serie de reacții determinate de dezvoltarea turismului în zonă, modificându-și percepția odată cu acumularea experienței: entuziasm, iritare, apatie. Legătura acestor relații progresive cu ciclul turistic de viața cuprinde următoarele etape: exploatarea, dezvoltarea, implicarea, consolidarea, stoparea, regresul sau reformarea, caracteristice oricărui tip de activitate economică.

Dimensiunea intrinsecă, face referire la trăsături ale membrilor comunității locale care formulează impactul agroturismului asupra comunității respective: implicarea, caracteristicile socio-economice, perioada de cazare.

Atât dimensiunea intrinsecă, cât și cea extrisecă determincă implicații negative și pozitive asupra localităților cuprinse în circuitul turistic.

Principalele efecte pozitive ale promovării turismului în regiunile rurale sunt:

Stabilizarea forței de muncă. Este un efect extrem de important pentru cele mai multe regiuni rurale care se confruntă cu fenomenul de depopulare, apărut ca urmare a lipsei perspectivei materiale sigure a locuitorulor. Lichiditățile provenite din serviciile agroturistice ajută la păstrarea locurilor de muncă în domenii precum comerțul, transport local, gazduire, asistență medicală. Aceste prestații pot aduce venituri suplimentare locuitorilor din satele vizitate de turiști.

Crearea unor noi locuri de muncă, este de durată dacă implementarea agroturismului la nivel local este făcută cu succes. Locuri de muncă vacante apar mai ales în hoteluri și restaurante, dar se crează perspective și pentru dezvoltarea comerțului cu obiecte de artizanat, produse alimentare tradiționale, valorificarea patrimoniului.

Utilizarea diversificată a forței de muncă. Cele mai multe zone rurale au o diversitate scăzută în utilizarea forței de muncă, aproape toată fiind ocupată în sectorul agricol.

Pluriactivitatea poate fi un alt efect benefic al turismului agricol. Se explică prin situația în care, o familie sau un individ, reușește să își asigure existența și prin prestarea altor activități decât cea de bază, fiind de obicei complementare.

Dezvoltarea și promovarea serviciilor, reprezintă un aspect fundamental, mai ales în condițiile în care majoritatea colectivităților sunt lipsite încă destul de frecvent de existența unor facilități corespunzătoare. Creșterea cererii de produse, determinată de creșterea numărului de clienți, poate facilita expansiunea rețelei comerciale, efectuarea unor lucrări de dezvolatre a infrastructurii (modernizarea drumurilor, electrificare, canalizare, centre de informare turistică), a rețelei de transport în comun sau comunicație.

Susținerea agricultorilor din punct de vedere economic, reprezintă o problemă foarte importantă atât în mediile politice cât și economice. În afara avantajelor economice care pot stimula agricultorii să dezvolte activități turistice, trebuie luate în considerare și avantajele de tip social. Pe langă varietatea adusă în modul specific de viață, localnicii pot primi mai multe informații privind unele probleme de actualitate, din domeniile: tehnic, medical, juridic, economic, care pot influența benefic propria condiție economico-socială și culturală.

Promovarea artei populare artizanale. Arta și artizanatul țărănesc au un loc important în cultura și patrimoniul cultural al țării noastre, cu toate regiunile ei. Agroturismul poate susține acest tip de activități în primul rând prin recunoașterea importanței, cât și prin comerțul cu produse de artizanat. Conservarea, originalitatea și ponderea acestor activități reflectă importante contraste atat la nivel național cât și regional.

Reabilitarea patrimoniului se poate realiza în contextul existenței unui flux mare de turiști, mai ales în două moduri: reabilitarea și conservarea obiectivelor istorice și culturale prin încasarea unor taxe de acces; și crearea unui potențial de cazare presupune restaurarea și includerea în circuit a cladirilor părăsite în urma depopulării, ridicarea gradului de confort, construirea unor noi unități de cazare, reabilitarea infrastructurii de recreere, etc.

Reducerea gradului de utilizare a forței de muncă feminine. Femeile au un rol relativ limitat, în general, în comunitatea rurală, rolul major în desfășurarea activităților direct productive aparținând bărbaților. Dezvoltarea activităților agroturistice în mediul rural dă posibilitatea părții feminine, de a-și pune în valoare energia și talentul specific.

Atragerea unor investiții noi. Implicarea statului în mod direct, prin intermediul administrațiilor guvernamentale, pentru susținerea agricultorilor și a produselor și serviciilor oferite de aceștia, prin acordarea unor fonduri bugetare, este benefică, dar de cele mai multe ori, insuficientă.

Agroturismul reprezintă o modalitate cu potențial intrinsec, dar prezintă, în plus, avantajul deschiderii unor noi perspective investiționale. Așadar, agroturismul ușurează dezvoltarea unor relații între oameni proveniți din medii variate, iar acțiunile și ideile, coordonate spre valorificarea completă a resurselor locale, apar inerent. Potențialii turiști din mediul rural pot să includă și oameni de afaceri care dețin capacitatea de a observa cu rapiditate perspective de dezvoltare, prin implantarea unor noi activități cu potențial financiar ridicat, lucru care poate fi benefic întregii comunități. Mai mult, păstrarea unei amintiri plăcute din vacanțele rurale pot determina oamenii de afaceri să demareze investiții în acel mediu.

În concluzie, turismul rural are posibilitatea, ca orice altă activitate productivă, să antreneze efecte de creștere a productivității prin adoptarea unor noi variabile în strategia de funcționare.

Așa cum am arătat, dezvoltarea agroturimului aduce numeroase avantaje, însă, nu trebuie să omitem și eventualele probleme, întrucât restructurările economice apărute în mediile sensibile din punct de vedere al echilibrului, presupun existența unor factori de risc cu caracter perturbator. Efectele negative care apar cel mai des în evoluția agroturismului sunt determinate, mai ales, de următoarele aspecte:

Presiunea asupra mediului. Turismul rural se dezvoltă în medii naturale ce pot fi ușor dezechilibrate. Mai mult, cele mai atractive destinații sunt localizate tocmai în zonele cu echilibru cel mai fragil, autenticitatea și liniștea naturii putând fi serios și iremediabil afectate.

Presiunea socio culturală. Așa cum un număr mare de turiști poate perturba mediul natural, în același fel poate fi afectat și destabilizat cadrul socio-cultural al comunității rurale. Foarte importantă este influența culturii moderne asupra culturii tradiționale, concretizată de cele mai multe ori în modificarea culturii tradiționale.

Caracterul limitat al unităților de cazare. În regiunile cu interes turistic ridicat, creșterea numărului de turiști poate aduce probleme privind cazarea, întrucât în comunitățile mici nu se dispune de un excedent de spațiu locativ.

Pasivitatea privind presiunea întreprinzătorilor externi. Se observă în majoritatea zonelor rurale neincluderea întreprinderilor locale sau a agricultorilor pe piața turistică. De cele mai multe ori, activitățile turistice sunt desfășurate de întreprinzători din afara zonei respective. Deși aceștia pot avea un aport foarte important de capital și competențe, ei pot avea probleme generate de cunoștințe insuficiente sau necorespunzătoare privind tradițiile locului, practicile culturale și economice, arta artizanală, etc. Într-o măsură nu foarte proeminentă, dar cu o semnificație importantă, dezvoltarea din exterior a afacerilor turistice creează tensiuni, sau chiar ostilități, în relațiile cu locuitorii care se pot simți ca o comunitate ignorată sau acceptată, situație în mod evident nefirească.

Diversificarea teritorială a potențialului rural. Deși numărul și tipologia comunităților și așezărilor rurale este foarte mare, nu toate spațiile rurale au potențial spre activitatea turistică. Există regiuni care au avantajul unor peisaje naturale deosebite, un grad de modernizare ridicat al serviciilor și transporturilor, poziții privilegiate în funcție de principalele rute turistice, etc. Mai mult, experiența arată că activitatea turistică este, în sine, una dinamică, fiind sensibilă la schimbări determinate de evoluția în timp a diverși factori (de exemplu: interesul pentru anumite peisaje, pentru obiectivele culturale, pentru practicarea unor sporturi, accesibilitate, etc.)

Deși turismul rural se află la un nivel redus pe piața turistică, sunt observate tendințe de creștere evidente, generând efecte pozitive clare asupra vieții economico-sociale rurale.

1.6. Perspectivele dezvoltării agroturismului în România și strategia de dezvoltare a ecoturismului

Creșterea accelerată a prețurilor, datorată creșterii inflației, în comparație cu creșterea mai greoaie a veniturilor populației, a determinat ca, pe de o parte, tarifele hotelurilor respectiv restaurantelor din zonele tradiționale de turism să devină neaccesibile majorității indivizilor iar, pe de altă parte, prețurile bunurilor de primă necesitate să afecteze cea mai mare parte a veniturilor populației, ceea ce semnifică că resursele financiare pentru îndeplinirea nevoilor terțiare, sunt foarte reduse.

Acest complex de factori a făcut ca turismul comercial să cunoască o lungă perioadă de criză. Pe măsura ieșirii din recesiunea actuală și a creșterii veniturilor, cererea turistică se va ameliora și-n țara noastră, dar este posibil să se orienteze mai puțin peste turismul clasic, care va rămâne în continuare costisitor, și poate într-o măsură mai mare spre turismul rural, respectiv agroturism care sunt mai ieftine.

La această posibilă orientare ar putea să contribuie, pe lângă tarifele practicate de către cele două sisteme și o multitudine de factori caracteristici pentru țara noastră, și anume:

populația țării noastre păstrează încă dorul gospodăriilor părinților ori a bunicilor;

zona montană și multe alte regiuni oferă peisaje atractive pentru petrecerea timpului liber;

exploatațiile agricole familiale din majoritatea regiunilor pot oferi produse alimentare naturale;

agroturismul este în mod evident mult mai convenabil pentru turist decât turismul clasic.

Conform celor prezentate mai sus putem aprecia că turismul rural respectiv agroturismul în țara noastră au perspective clare de dezvoltare, mai ales pe termen mediu și lung.

Strategia de dezvoltare a ecoturismului

Strategia de dezvoltare a ecoturismului s-a realizat în iunie-noiembrie 2009 de Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Turism. Locul și importanța strategiei de dezvoltare a ecoturismului este prezentată în figura numărul 1.6.

Figura 1.6. Locul și importanța strategiei de dezvoltare a ecoturismului

Sursa: Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în turism

Strategia de dezvoltare a ecoturismului s-a realizat având la bază un set de arii prioritate, la nivelul cărora s-au stabilit obiectivele respectiv acțiunile strategice. Stuctura strategiei naționale de dezvoltare a ecoturismului este prezentată în figura numărul 1.7.

Figura 1.7. Structura strategiei

Sursa: Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în turism

Principalele obiective ale strategiei naționale de dezvoltare ale ecoturismului sunt:

crearea cadrului de colaborare inter-instituțională pentru sporirea parteneriatelor la nivel local, regional respectiv național.

sporirea/consolidarea capacității administrative a unităților pentru implementarea politicilor respectiv programelor de creștere a ecoturismului.

realizarea unei infrastructuri ecoturistice caracteristice la nivelul destinațiilor cu potențial ecoturistic care să îngăduie extinderea gamei de produse oferite fără un impact dăunător asupra mediului.

protejarea și păstrarea arhitecturii tradiționale și reducerea procesului de urbanizare la nivelul destinaților cu potențial ecoturistic.

mărirea nivelului de conștentizare, prețuire și cunoaștere a valorilor culturale respectiv naturale, a principiilor privind ecoturismul în rândul turiștilor și comunităților locale pe de o parte, dar și-n rândul adiminstrațiilor publice locale respectiv centrale, unitățiilor de învățământ, media, ONG-urilor, altor unității și instituții pe de altă parte, pentru a dirija comportamentul acestora spre răspundere, participație, implicare în activitățile caracteristice ecoturismului.

optimizarea nivelului de pregătire profesională, dar și dezvoltarea organizațională, educațională pentru indivizi implicați în activitățile specifice ecoturismului din cadrul zonelor protejate și a indivizilor ce realizează o activitate turistică.

creșterea ofertelor de produse ecoturistice săvârșite de comunitățile locale.

reglementarea activităților din aria ecoturismului și sprijinirea acestora.

participarea intensă la gestionarea și păstrarea durabilă a biodiversității.

aplicarea măsurilor de dezvoltare durabilă la nivelul destinațiilor ecoturistice cu potențial.

efectuarea unui control mai sever asupra activităților, respectiv circulației turistice pentru păstrarea mediului înconjurător.

amplificarea studiilor de piață în vederea elaborării unei baze de date accesibilă tuturor instituțiilor compromise în ecoturism care să ușureze procesul de stabilire a decizilor.

optimizarea calității experienței turistice.

rentabilizarea rețelelor de distribuție a produselor ecoturistice.

promovarea produselor ecoturistice atât la nivel național cât și internațional.

Reușita procesului de introducere a strategiei naționale de dezvoltare a ecoturismului va depinde de sprijinul pe care îl va poseda din partea factorilor care iau parte la proces și colaborarea dintre aceștia.