Agricultura Si Importanta Acesteia

INTRODUCERE

Agricultura constituie și ea un domeniu vital de activitate a omului, rămâne unica sursă de hrană, un furnizor important de materie primă pentru industrie și totodată o însemnată piață de desfacere pentru producția acesteia. Importanța relativă a agriculturii diferă de la o țară la alta, dar ea se menține ca ramură necesară a economiei naționale în toate statele, inclusiv în cele dezvoltate. Această idee aduce după sine și importanța entităților agricole, care constituie centrul de fabricare și comercializare a produselor necesare societății.

Ca și orice activitate economică aceasta are anumite cheltuieli, costuri ce țin de obținerea produselor. Astfel, fiecare entitate trebuie să cunoască nivelul costurilor de producție și conținutul lor economic. Acest indicator reprezintă o categorie economică, care sintetizează toată activitatea economică a unității economice. Costurile formează baza prețurilor de realizare a produselor fabricate, deoarece este partea principală a lor.

Orice entitate economică trebuie să-și recupereze costurile de producție prin comercializarea producției. Această recuperare va fi posibilă doar în cazul în care costul de producție nu va fi mai mare decât prețul de realizare a produselor. În caz contrar entitatea nu va înregistra performanțele dorite, dar va înregistra pierderi. Se știe că ceea ce are cost și este destinat vânzării trebuie să aibă și preț, iar ceea ce are preț are și cost. Dar costul se află în spatele prețului și pentru consumatori nu este mereu evident.

Actualitatea temei. Principalii factori care determină actualitatea temei țin de existența problemelor ce apar în legătură cu planificarea, previziunea, analiza și controlul costurilor de producție, cât și de necesitatea unor recomandări privind alegerea rațională a unei metodei de calcul a costurilor de producție.

Scopul prezentei lucrări constă în aprofundarea cunoștințelor teoretice acumulate cu privire la costurile de producție și studierea pe baza datelor entității "Bardar-Agro" S.R.L. Pentru atingerea acestui scop s-a propus spre realizare următoarele obiective:

– argumentarea teoretică a conținutului economic și tipologia costurilor de producție;

– evedențierea informațiilor cu privire la costurile de producție și importanța acestora în luarea deciziilor manageriale;

– examinarea modului de planificare, previziune și analiza costurilor și efectuarea controlului asupra costurilor;

– evedențierea metodelor de calcul a costului de producție, cât și avantajele și limitele metodelor existente;

– analiza costurilor de producție și eficiența anumitor culturi, precum și stabilirea performanțelor entității;

– elaborarea recomandărilor cu privire la modul de calcul a costurilor de producție și de evidență a acestora în cadrul entității.

Obiectul investigat îl constituie organizarea contabilității stocurilor de materiale și obiectelor de mică valoare și scurtă durată în cadrul entității.

Entitatea S.R.L. ”Bardar-Agro” a fost înființată la data de 01.04.1999, înregistrată la Camera Înregistrării de Stat, IDNO-cod fiscal 1002601003214. Sediul societății: MD-6811, Republica Moldova, raionul Ialoveni, satul Bardar. Așezarea geografică a entității se află pe traseul Chișinău – Hîncești cu o distanță de 18 km față de Chișinău și 8 km față de Hîncești.

Forma organizatorico-juridică este societate cu răspundere limitată. Administratorul entității este Răileanu Grigore. Astfel, entitatea sus numită, a primit certificatul de înregistrare cu seria MD nr.0115779 (anexa 1).

Principalele genuri de activitate ale entității sunt: producerea, păstrarea și realizarea producției agricole. Se ocupă, în deosebi cu cultivarea viței-de-vie, culturilor cerealiere, floarei-soarelui, legumelor, creșterea animalelor.

Entitatea S.R.L. „Bardar-Agro” își desfășoară activitatea în conformitate cu legislația în vigoare, politica de contabilitate (anexa 2) și statutul acesteia. Această unitate economică dispune de Certificat de înregistrare a subiectului impunerii cu taxa pe valoare adăugată (în continuare TVA), cu codul-6700406, de la data de 01.04.1999, tipul activității economice desfășurate în conformitate cu clasificatorul activităților: A-01131.

La data fondării societății „Bardar-Agro” S.R.L. capitalul social al acesteia era de 622 653 lei divizat în părți sociale deținute de fondatorii entității. Fondatorii entității și cotele acestora sunt prezentate în tabelul următor:

Tabel 1

Lista fondatorilor entității ”Bardar-Agro” SRL și cotele deținute de aceștia

Continuare tabel 1

Sursa: elaborat de autor în baza statutului entității ”Bardar-Agro” SRL

În continuare se va analiza indicatorii economico-financiari ai unității economice „Bardar -Agro” S.R.L. pe perioada anilor 2014-2015, care oglindește situația mai detaliată a acesteia, în baza situațiilor financiare (anexa 3 și 4).

Tabel 2

Dinamica indicatorilor economico-financiari la „Bardar-Agro” S.R.L.

Sursa: Elaborată de autor în baza situațiilor financiare pentru anii 2014-2015 ale entității

Conform datelor din tabel se poate constata că la entitatea ”Bardar-Agro” S.R.L. venitul din vânzări și costul vânzărilor au o tendință pozitivă de majorare față de anul precedent respectiv cu 4 171 342 lei și 1 293 630 lei, ceea ce se apreciază pozitiv.

Următorul indicator este profitul brut, care reprezintă sursa principală de dezvoltare a entității. Se observa o creștere semnificativă a acestui indicator în dinamică cu 2 877 712 lei, ritmul creșterii fiind de 171,85 %. Creșterea dată reflectă o situație financiară favorabilă la unitatea economică ”Bardar-Agro” S.R.L.

În tabelul 2 sunt analizați și indicatorii de rentabilitate a veniturilor din vânzări și de rentabilitate a activelor. Rezultatele denotă că la entitate a crescut profitabilitatea vânzărilor cu 7,88 puncte procentuale, ceea ce se apreciază pozitiv.

Rentabilitatea activelor s-au diminuat față de anul precedent, ceea ce este o situație nefavorabilă pentru unitatea de producție și putem deduce că entitatea nu a folosit eficient activele puse la dispoziția sa.

Din calculele efectuate mai sus rezultă că, la entitatea dată rentabilitatea capitalului propriu, calculată în baza profitului până la impozitare și a profitului net au aceeasi valoare, și s-a diminuat respectiv cu 0,76 puncte procentuale și 0,76 puncte procentuale în comparație cu perioada precedentă. Această diminuare este datorată pierderii nete din anul 2014.

Unitatea economică S.R.L. ”Bardar-Agro” S.R.L. dispune de un efectiv de 68 angajați, cu unul mai mult decât în perioada precedentă, ritmul creșterii fiind de 101,49 %, ceea ce reflectă o situație favorabilă pentru entitate.

În ceea ce privește productivitatea muncii la entitatea ”Bardar-Agro” S.R.L., din datele obținute în tabel, rezultă că aceasta a crescut față de nivelul programat cu 60 344,57 lei, ceea ce constituie un surplus relativ de 188,86 %.

Rezultatul activității financiare dau posibilitatea să deducem că entitatea “Bardar-Agro” S.R.L. dispune de rezerve interne de majorare a rentabilității activelor și a rentabilității capitalului propriu pe viitor. Astfel, pentru a obține rezultate mai bune pe viitor, entitatea trebuie să ia o serie de măsuri de îmbunătățire a situației și de majorare a indicatorilor rezultativi și de eficiență.

Subiectul investigat cuprinde noțiuni de bază, tipologia costurilor, planificarea, previziunea, analiza și controlul costului de producție, precum și metodele clasice și moderne de calculație a costurilor.

Baza informațională este constituită din totalitatea actelor legislative și normative din Republica Moldova și anume: Legea Contabilității nr. 13-XVII din 27.04.2007, Sandardele naționale de contabilitate ”Stocuri”, “Imobilizări necorporale și corporale”, “Prezentarea situațiilor financiare”, ”Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile, erori și evenimente ulterioare”, Indicații metodice privind contabilitatea costurilor de producție și calculația costului produselor și serviciilor etc.

Structura lucrării. Lucrarea cuprinde introducerea, 3 capitole, concluzii, bibliografie și anexe.

În Introducere este descrisă actualitatea temei, scopul lucrării și sarcinile puse la realizarea acesteia.

În Capitolul I este redată partea teoretică a lucrării, în care se abordează aspecte teoretice cu privire la conținutul conceptului de cost, tipologia costurilor, precum și informația costurilor

și rolul ei în procesul decizional.

Capitolul II descrie modul de planificare, previziune, analiză și control al costurilor de producție. Sunt relatate metodele clasice și moderne de calculație a costurilor de producție, precum și avantajele și deavantajele fiecărei metode în parte.

În Capitolul III se va releva particularitățile entității și tipurile de costuri ce le înregistrează în cadrul entității. La următoarea etapă se va analiza costurile totale de producție și stabilirea situației existente, analiza performanțelor și eficiența anumitor culturi, precum și căile de reducere a costului de producție pe viitor.

Concluzii reprezintă un compartiment unde sunt formulate concluziile și recomandările practice și concrete în vederea organizării cât mai eficientea activității din cadrul entității.

Capitolul I. DELIMITĂRI CONCEPTUALE PRIVIND COSTURILE DE PRODUCȚIE

Esența, tipologia și structura costurilor de producție

Desfășurarea activității unei entități presupune utilizarea factorilor de producție. Componența acestora este diferită de la unitate economică la alta, fiind determinată de activitatea specifică a entității, fie industrie, agricultura, trasport, comerț sau altă ramură a economiei naționale.

Noțiunea de cost este intens explicată în diverse surse. Cea mai simplă definiție ar fi totalitatea cheltuielilor ce pot fi asociate la producerea unui produs sau marfă. Multitudinea definițiilor despre cost se referă la cheltuielile ce apar în relația aprovizionare – producere – realizare.

La nivelul entităților cunoașterea și perceperea costurilor prezintă o deosebită importanță din următoarele motive:

– redă informații pentru calcularea indicatorilor economico – financiari ai organizației;

– permite determinarea nivelului producției și a prețului de vânzare;

– reprezintă un punct pentru a stabili conținutul contractelor de aprovizionare și desfacere;

– asigură informații cu privire la identificarea acțiunilor necesare eficientizării activității unității economice;

– sunt elemente ce oferă o informație pentru conducerea entității și stau la baza fundamentării unor decizii privind evoluția organizației.

Calcularea și cunoașterea are o importanță deosebită prin faptul că:

– permite organizarea activităților de culegere și de repartizare a costurilor pe produs sau servicii;

– oferă posibilitatea de a alege metode și a procedee de determinare a costului;

– asigură determinarea corectă a rezultatelor financiare la sfârșitul perioadelor de gestiune.

În literatura de specialitate există diferite definiții ale termenului cost de producție.

Astfel, A. Smith, definea „costul ca preț natural real al mărfurilor, adică ceea ce cheltuie efectiv producătorul cu obținerea produsului” [2.1, p.311].

Conform pct.5 al „Indicațiilor metodice privind contabilitatea costurilor de producție și calculația costului produselor și serviciilor”, costurile de producție reprezintă „resursele exprimate valoric și consumate pentru fabricația produselor/serviciilor”. [1.1]

În contabilitatea franceză, „costul de producție al produselor finite este obținut prin însumarea costurilor de achiziție a materiilor prime consumate, costurile directe și indirecte de producție, acestea din urmă putând fi rezonabil repartizate asupra produselor finite” [2.2, p.289].

V. Țurcanu afirmă că „costul este un indicator foarte important, deoarece el reflectă eficiența resurselor utilizate în producție, nivelul de specializare și cooperare, calitatea materiilor prime și a muncii consumate [2.3, p. 19]”.

După Florian Roatiș „Costul de producție – cât îl costă pe întreprinzător producerea unui bun sau serviciu” [11, p. 74].

O altă definiție a costului de producție „suma, exprimată, în general, în monedă, a cheltuielilor necesare pentru achiziționarea sau producerea unui bun sau unui serviciu” [2.4, p.140].

L. Bugaian susține că, „costul de producție reprezintă un indicator economic rezultativ, care exprimă valoarea resurselor utilizate pentru realizarea unui proces concret, care se finalizează cu un produs sau un serviciu și este menit să asiste evaluarea eficienței activității de producție condiționate de tehnologia și organizarea producției și să asiste procesul de luare a 31 deciziilor manageriale cu scopul selectării celei mai optime și raționale variante de dezvoltare a afacerii” [2.5, pag. 16].

În teorie există mai multe categorii de costuri, în acest sens, există o tipologie a costurilor, care pot fi clasificate după o anumite de criterii, fiecare având un rol bine definit în procesul de analiză și decizie.

– după conținut costurile se clasifică în costuri complete și parțiale. Costurile complete se referă la toate cheltuielile ce apar o dată cu fabricarea unui produs sau prestarea unui serviciu, iar cele parțiale cuprind numai o parte din cheltuielile ocazionate de fabricarea unui produs sau prestarea unui serviciu și pot fi: variabile, directe, marginale etc.

– după momentul efectuării costurile se împart în costuri curente, preliminate și anticipate. Costurile curente se referă la producerea și înregistrarea consumului în perioada de gestiune anului în care se fac acestea sau cu alte cuvinte denotă consumuri care se efectuează în perioada curentă, dar se referă la consumuri viitoare. Cele preliminate sunt stabilite atunci când nu a avut loc consumul respectiv fiind necesare doar pentru a aprecia o situație reală sau cu alte cuvinte consumuri care se recunosc în perioada curentă, dar care urmează a fi suportate în perioada viitoare. Iar costurile anticipate sunt costuri ale perioadelor următoare de realizare a produselor/serviciilor.

– după natura cheltuielilor efectuate de entitate se clasifică în costuri explicite și costuri implicite. Cele explicite constă din acele cheltuieli necesare făcute o dată cu procurarea factorilor de producție din afara entității și pe care aceasta le realizează pentru fiecare ciclu de producție. Iar costurile implicite reprezintă acele cheltuieli de producției care nu presupun plăți către terți, ele fiind făcute pe seama resurselor proprii ale organizației în cauză (amortizarea, munca proprietarului și întreprinzătorului).

– după consumul de resurse ale unei entități se clasifică în costuri totale, medii și marginale. Costurile totale sunt acelea care înglobează ansamblul costurilor ce corespund unui volum dat de produse, adică reprezintă acel nivel al costurilor la care entitatea trebuie să facă față. Modificarea costului total este determinată numai de costul variabil. Costurile medii (CTM), reprezintă costul total distribut pe o unitate de produs. Iar costuri marginale (Cmg), resprezintă costul suplimentar suportat de entitate la producerea unei unități suplimentare dintr-un produs.

CTM = CT/Q (1.1.)

Cmg = ∆CT/∆Q (1.2.)

– după comportamentul lor față de volumul de produse fabricate se clasifică în costuri variabile și fixe. Costuri variabile totale, adică cele costuri care depind de volumul de produse fabricate, sunt consecința deciziei de exploatare, de folosire a capacităților care există. Ele se modifică proporțional sau neproporțional cu volumul de activitate. Costurilor variabile unitare se calculează ca raportul dintre dinamica volumului de produse fabricate și cea a costurilor variabile totale.

Costuri fixe sunt o forță motrice existenței și funcționării entitățiii. Ele depind de capacitatea potențială de producție, respectiv de distribuție a unității economice și de structura acesteia. Ele reprezintă decizia de a investi. Suma lor nu se modifică pe termen scurt, în timp ce valoarea unitară a acestora (costul unitar fix) prezintă tendința de a scădea odată ce crește volumului de produse fabricate.

Aceste două categorii de costuri însumate generează costul total (CT).

CT = CF +CV ( 1.3.)

Costul variabil, costul fix și cel total pot fi reprezentate pe grafic astfel:

– după modul de identificare și repartizare se împart în costuri directe și indirecte. Costurile directe sunt cele legate nemijlocit de activitatea unui loc de muncă, secție sau de realizarea unui anumit produs, iar cele indirecte sunt ocazionate de funcționarea entității în totalitate.

– după caracterul lor se împart în costuri evidente, ascunse și de oportunitate. Costurile evidente sunt acele resurse consumate ce se conțin în evidența contabilă a unității economice, iar cele ascunse sunt costuri efectiv suportate de entitate dar care nu sunt înregistrate în sistem de evidență al unității economice.

Ce ține de costurile de oportunitate, acestea reprezintă valoarea ocaziei pierdute, acestea nu se exprimă prin cheltuieli ci prin absența încasărilor veniturilor. Sau reprezintă cea mai bună alternativă la care se renunță, când s-a luat decizia de a folosi resurse limitate pentru fabricarea unui produs sau vânzarea acestuia.

– după momentul calculării lor există costuri antecalculate, adică sunt acelea care se calculează înainte de a începe producția, astfel se determină indicatori previzionali și costuri efective (postcalculații), adică se întocmesc atunci când procesul de producție s-a finisat, care permite determinarea indicatorilor efectivi privind costurile de producție.

– după incidența asupra fluxurilor de trezorerie [2.6, pag. 179]: există costuri monetare și nemonetare. Costurile monetare, respectiv plătite sau neplătibile, iar costurile nemonetare sau calculate (provizioanele și amortizările).

– după modalitatea de procurare a bunurilor, lucrărilor sau serviciilor există costurile de achiziție și de producție. Cele de achiziție sunt specifice stadiului de aprovizionare, care sunt formate din prețurile de procurare, cheltuieli de transport-aprovizionare, cheltuieli accesorii, iar costurile de producție, care conține toate cheltuielile efectuate pentru transformarea stocurilor de materii prime și materiale în produse finite: costul de achiziție al materiilor prime și consumabilelor, consumuri materiale și alte cheltuieli directe, dar și cheltuieli indirecte de producție, precum energia, apa, reparații, întreținere, amortizări. Costul de producție se calculează pentru producția obișnută.

Se poate de menționat că noțiunea de “cost” nu este sinonim cu noțiunea de ”cheltuială”, deoarece sfera de utilizare a noțiunii de cheltuială este mult mai mare decât acea a costurilor. Astfel, autorul și-a propus să reflecte în tabelul de mai jos diferențele dintre aceste două noțiuni:

Tabel 1.1

Particularitățile costurilor și cheltuielilor

Continuare tabel 1.1

Sursa: S. Caraman, R. Cușmăunsă, Contabiliatea managerială. Editura Tipogr. Centrală, Chișinău, 2007.

Conform SNC “Indicații metodice privind contabilitatea costurilor de producție și calculația costului produselor și serviciilor” costul de producție include:

Tabel 1.2

Componența costului de producție

Sursa: elaborată de autor în baza la SNC

Relevanța informațiilor privind costurile de producție în sistemul managerial al entității

Sistemul informațional al costurilor cuprinde un ansamblu de informații economice complexe cu privire la costurile care se formează în procesele de aprovizionare, de producție și de desfacere și care provin, în principal, de la toate nivelurile entității și care sunt importante conducerii organizației economice în luarea deciziilor în vederea utilizării raționale a resurselor financiare, materiale și umane ale entității și are în conținutul său următoarele componente:

– totalitatea informațiilor economice privind costurile;

– procesul de prelucrare a informațiilor;

– sursele de date ce se referă la costuri.

Informațiile economice cu privire la costuri pot fi:

– informații de plan cu ajutorul cărora se determină costurile pentru perioadele ce urmează.

– informații efective care oferă informații despre costurile ce au fost realizate în perioada de gestiune încheiată.

Atât informațiile de plan, precum și cele efective pot fi cantitative și valorice, sintetice și analitice, informații de control și analiză, etc.

Sursele de informații cu privire la costuri sunt și ele diferite, în funcție de natura informației și se pot grupa după anumite criterii. Domeniul din care provin informațiile grupează sursele de informații în trei grupe:

– Legislația economico-financiară care conține legi, hotărâri, norme metodologice, instrucțiuni.

– Planificarea economico-financiară cuprinde informații de plan sau de buget și informații de prognoză economică, luând în considerație atât de legislația în vigoare, cât și de datele specifice fiecărei entități.

– Evidența economică care oferă informații despre modul de desfășurare a activității entității în diferite perioade de gestiune.

Sistemul informațional furnizat de contabilitatea de gestiune prin costuri constituie o importantă resursă în orice entitate economică pentru elaborarea deciziilor. În literatura de contabilitate de gestiune se menționează că informația de tip cost este un adevărat manager .

Informațiile oferite de contabilitatea financiară și de gestiune privitoare la corelarea, urmărirea și determinarea costului de producție sunt importante pentru o analiză economică deoarece depistarea factorilor care influențează acest important indicator economic orientează conducătorul (managerul) entității în alegerea măsurilor ce trebuie luate în vederea creșterii eficienței unității economice. Managerii sunt acele persoane care administrează viitorul entității și raportează, în mod constant, prezentul acesteia, în sensul că orientează și ajustează procesul (acțiunea) și evaluează performanțele obținute, comparându-le cu rezultatele stabilite prin obiective [2.7, p.45].

Sursele externe conțin informații din exteriorul unității economice, informațiice pot proveni de la instituțiile de stat, de la clienți, furnizori, bănci etc. Sursele de informații privind costuri de producție și de desfacere pot fiordonate în funcție de etapele în care se desfășoară activitatea entității, astfel avem:

– documente de pregătire tehnologică a producției, care conțin: desene de execuție sau rețete de fabricare a produselor; nomenclatorul pieselor sau substanțelor ce sunt necesare la obținerea produselor; plan de operații tehnice; fișa tehnologică lista de costuri specifice planificate de materii și materiale, energie, apă, gaze naturale, etc.

– documente privind lansarea producției în fabricație: grafic de producție sau comanda de fabricație; programul intern de producție. Astfel, pe baza documentelor se lansează fișa limită de consum în care se stabilesc costurile normate de materiale și bonul de lucru în care se determină operațiile de prelucrare, utilajele la care se vor executa operațiile, timpul de execuție și costul manoperei.

– documente pentru reflectarea realizării și urmăririi producției, precum: fișa de însoțire sau bonul de lucru; raportul zilnic de producție; raportul de producție și salarizare.

– documente cu privire la operațiile economice de control și predare a producției la depozit, cum ar fi: bonul sau nota de predare a produselor sau de transfer, nota contabilă de rebut; certificatul de calitate.

Sistemul informațional al costurilor are drept scop satisfacerea cerințelor de informare la nivelul întregii entității care va permite o informare detaliată despre toate activitățile ce se desfășoară în cadrul acestei unități.

În procesul estimării și înregistrării costurilor aferente activității agenții economici din Republica Moldova se conduc de următoarele acte legislative și normative:

1..Legea Contabilității Republicii Moldova nr. 113-XVI din 27.04.2007. Principiile metodologice ale contabilității și modul de întocmire și prezentare a situațiilor financiare sunt descrise în capitolul I al prezentei legi. În capitolul II sunt stipulate reguli generale, organele și competențele acestora de reglementare a contabilității în conformitate cu Legea Contabilității a RM, cu Standardele Naționale de Contabilitate (în continuare SNC) și cu politici de contabilitate acceptate. Reguli de organizare a contabilității la unitatea economică se descrie detaliat în capitolul III.

Conform Legii Contabilității costurile trebuie să fie reflectate: în valută națională (lei moldovenești), în baza procedeului dubla înregistrare și principiul contabilitatea de angajamente. Procedeul dublei înregistrări a costurilor înseamnă reflectarea sumei acestora de două ori: o dată – în debitul unui cont, iar a doua oară, în aceeași mărime, – în creditul altui cont. Înregistrarea costurilor conform principiului contabilitatea de angajamente presupune contabilizarea acestora în momentul efectuării (folosirii efective a resurselor sau calculării datoriilor), indiferent de faptul, dacă acestea au fost efectiv achitate sau nu cu mijloace bănești sau echivalente ale acestora.

2. Indicații metodice privind contabilitatea costurilor de producție și calculația costului produselor și serviciilor. Aceste indicații este elaborat pornind de la necesitatea stabilirii unor reguli (norme) generale privind calcularea și contabilizarea costurilor de producție ale produselor fabricate/serviciilor prestate.

3. Legea Republicii Moldova nr. 845-XII din 03.03.1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi stabilește agenții economici care au dreptul, în numele lor (firmelor lor), să desfășoare activitate de antreprenoriat în Republica Moldova și determină principiile juridice, organizatorice și economice ale acestei activități.

Legea dată cuprinde șapte capitole, fiecare din acestea incluzând în componența sa un anumit număr de articole. Un aspect important al acestei legi este prezentarea drepturilor și obligațiilor pe care le au entitățile.

4. Codul muncii al Republicii Moldova, publicat : 29.07.2003 în Monitorul Oficial Nr. 159-162,  art Nr : 648., care cuprinde principiile de bază, modalitatea de încheiere și executare, modificare și executare a contractelor individuale de muncă, repere cu privire la protecția datelor confidențiale ale angajaților, salarizare și acordarea concediilor, ș.a.

5. Planul general de conturi contabile este elaborat în baza S.N.C. și a altor acte normative contabile, ținînd cont de cerințele de prezentare a informațiilor în situațiile financiare și necesitățile informaționale ale entității, aprobat prin Ordinal Ministerului Finanțelor al RM nr. 119 din 06.08.2013. Acest act normativ este ca o bază fundamentală pentru toate persoanele fizice și juridice ce desfășoară activitate de antreprenoriat și sunt înregistrați în Republica Moldova, cu sediul atât pe teritoriul republicii, cât și peste hotarele acesteia, se extinde asupra entităților ce țin contabilitatea în partidă dublă, cu excepția entităților ce țin contabilitatea în baza Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (în continuare – SIRF), băncilor și organizațiilor bugetare. Planul dat oferă o caracteristică a conturilor contabile, nomenclatorul și modul de reflectare a operațiunilor în conturile contabile.

Astfel, pentru reflectarea activității entităților se recomandă de a folosi contul de calculație 811 ,,Producția de bază”, în debitul căruia se acumulează costurile, iar în credit – costul planificat al producției obținute, cu corectarea acetuia la finele anului pînă la costul efectiv.

6. S.N.C “Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile, erori și evenimente ulterioare” obiectivul acestui standard constă în stabilirea modului de selectare, aplicare și modificare a politicilor contabile, de modificare a estimărilor contabile, de corectare a erorilor, de contabilizare a evenimentelor ulterioare și de prezentare a informațiilor aferente în situațiile financiare. Politicile contabile se selectează de către fiecare entitate de sine stătător și se aprobă pentru fiecare perioadă de gestiune de către organul (persoana) responsabil(ă) pentru ținerea contabilității și raportarea financiară. Politicile contabile se selectează de către entitate în baza sistemului de reglementare normativă a contabilității care prevede diferite variante de recunoaștere, evaluare și contabilizare a elementelor contabile, spre exemplu se va specifica metoda de calcul a costului de producție.

7. S.N.C. “Stocuri” reprezintă standardul unde sunt specificate modul de recunoaștere și de evaluare a stocurilor de materiale în contabilitate, calculul costului acestora și modul de reflectare în situațiile financiare. La fel acest standard este un îndrumar pentru a calcula costul de intrare sau ieșire a stocurilor de materiale, precum combustibilul, piesele de schimb, materialele de contrucție etc.

8. S.N.C. “Imobilizări necorporale și corporale” stabilește metode unice de calculare a amortizării mijloacelor fixe proprii sau luate în arendă finanțată și de stabilire a sumelor, care trebuie raportate la costuri.

9. S.N.C. “Particularitățile contabilității în agricultură” stabilește:

– conținutul și trăsăturile caracteristice ale activității;

– componența costurilor;

– modalitățile de acumulare și repartizare a costurilor aferente întreținerii și exploatării parcului de mașini și tractoare ș. a., precum și a costurilor indirecte de producție.

Capitolul II. METODE ȘI TEHNICI DE GESTIUNE A COSTURILOR DE PRODUCȚIE

2.1. Particularitățile previzionării și planificării costurilor de producție

Previziunea sau prognoza economică, deși nu există o definiție concretă, însă după diverși specialiști aceasta reprezintă un proces prin care sunt anticipate evenimente și prin care se realizează evaluarea evoluției viitoare a unor indicatori economici, în linii generale, fenomente care nu pot fi direct controlate de către entitate. Previziunile în cadrul gestionării întreprinderii încep să se utilizeze, în anii 1920, în întreprinderile nord-americane, precum Du Pont de Nemours și General Motors [2.8, p. 12]. Acestea erau realizate pe termen mediu, de regulă, un an.

Planificarea reprezintă una din funcțiile de bază ale managementului și este o activitate care constă în stabilirea modalităților concrete de realizare a unor obiective prestabilite.

Previziunea precede planificarea și oferă informații necesare pentru realizarea acesteia. Previziunea reprezintă un suport al procesului decizional, pe când planificarea reprezintă mai mult un rezultat sau o componentă a  procesului decizional. 

Previziunea costurilor de producție reflectă mărimea efortului financiar pentru realizarea produselor stabilite în programul de producție în condițiile normelor de consum al factorilor de producție al entității și în condițiile unor costuri ce sunt planificate pentru anul viitor. Utilizarea costului în conducerea entităților economice de către manageri constituie o acțiune de prim interes. În condițiile economiei actuale, marcate de globalizare și creșterea concurenței prin utilizarea tehnologiilor moderne, cunoașterea tehnicilor de management prin utilizarea informațiilor de tip cost constituie o necesitate. Pentru a optimiza legătura dintre contabilitatea de gestiune și managementul firmei, managerii trebuie să-și dezvolte competențele conceptuale și metodologice privind costurile.[2.9]

Noțiunea de costuri planificate a fost înlocuită de-a lungul timpului cu sinonimele, precum costuri normate, costuri preliminate, costuri bugetare, însă cel mai des se utilizează noțiunea de costuri standard. Costurile standard sunt preluate ca denumire din limbajul anglo-american, aceste costuri practicându-se pentru prima dată în SUA. Costurile standard sunt acele costuri de plan sau planificate (care rămân fixe pentru o perioadă determinată, de regula un an) pe unitatea de produs.

Astfel costurile normate (standard) reflectă costurile determinate anticipat ce sunt necesare pentru atingerea scopurilor în condițiile obținerii unei producții eficiente. În practică noțiunea de cost normat se referă la un produs finit, iar noțiunea de cost bugetar – la cantitatea totală de producție. Punctul de inițiere în procesul de stabilire a costului „standard” este examinarea strictă a experienței trecute. Contabilul manager acordă un mare ajutor la îndeplinirea acestor funcții prin prezentarea datelor caracteristice de cost ale activității de diferite niveluri din anii trecuți. Principala operație a anticalculației o reprezintă separarea costurilor directe de produs de cele indirecte. Costurile directe de materiale standard se determină în baza particularităților ce apar după studierea minuțioasă a cantității de materiale necesare pentru fiecare operație. O astfel de studiere permite de a stabili cele mai optime materiale pentru fiecare tip de produse, bazându-se pe calitatea ei, designul, precum și cantitatea optimă luând în considerare pierderile și deșeurile care pot fi obținute.

Pentru o planificare mai eficientă a costurilor se prevede bugetarea – constituie procesul de determinarea cantitativă a unui plan de acțiuni care urmează să fie realizate în viitor și prezentarea acestora sub forma unui sistem de bugete. Bugetul reprezintă un document financiar elaborat până la momentul efectuării acțiunilor previzibile, expresia monetară a planurilor de activitate și de dezvoltare a întreprinderii. Acestea se întocmesc pentru o perioadă viitoare limitatetă, maximum un an cu eșalonarea pe perioade mai scurte (trimestre, luni, săptămîni). Bugetele pot fi întocmite nu numai în expresie valorică, ci și în unități naturale [2.10, pag. 26].

Anticalculațiile permit ca pe baza rezultatelor să se elaboreze 4 bugete derivate din bugetul principal, adică cel al producției: bugetul materialelor consumate; bugetul manoperei directe (timpul de lucru necesar muncitorilor); bugetul amortizărilor de utilaje direct afectabile; bugetul costurilor generale de producție.

Însă, este de menționat că bugetul producției este alcătuit numai în expresie cantitativă și intră în sfera de responsabilitate a managerului de producție. În acest buget se determină numărul de unități din fiecare tip de produs care trebuie fabricate pentru a asigura îndeplinirea bugetului vânzărilor și a crea un nivel a stocurilor de produse finite rațional din punct de vedere economic. Bugetarea producției pornește de la confruntarea ansamblul previziunilor de vânzări cu anumite constrângeri interne legate de producere, cum ar fi:

– capacitățile de producție sunt considerate nemodificabile pe termen scurt;

– resursele umane disponibile sunt limitate;

– anumite costuri de producție nu trebuie depășite;

– trebuie respectate anumite termene. [ Stela, pag. 60]

La întocmirea bugetului producției se folosește formula matematică:

Bugetul producției = Volumul bugetar al vânzărilor + Stocul bugetar de produse la finele perioadei bugetare – Stocul de produse la începutul perioadei bugetare, unde: (2.1)

Volumul bugetar al vânzărilor = Venitul din vânzări / Prețul bugetar unitar de vânzare (2.2)

Astfel, se va evedenția două metode de calcul al costurilor planificate, și anume metoda standard-cost și metoda normativă. Avantajele și limitele aplicării acestor metode vor fi redate în tabelul 2.1.

Tabel 2.1

Caracteristica normativă a sistemului “standard-cost” și a metodei normative de evidență a costurilor

Sursa: elaborată de autor

Desigur unitatea economică trebuie nu doar să planifice costurile, dar și să planifice căile de reducere a costurilor în cazul dacă acestea sunt mai mari decât cele prevăzute. Reducerea costului de producție trebuie să se producă fără influențe negative asupra calității bunurilor materiale și serviciilor, ci, dimpotrivă, concomitent trebuie să se asigure un spor de calitate. Reducerea costurilor pe seama reducerii calității este antieconomică. Totodată, tendința generală impusă de concurenta pe piață este ca bunurile economice să conțină în costurile lor cît mai puțină materie primă, munca de înaltă calificare și să fie obținute prin utilizarea tehnologiilor de ultimă oră.

Astfel, persoanele responsabile trebuie să atragă atenție asupra elementelor ce fac activitatea de reducere a costurilor de producție, adică să:

– își aleagă cel mai eficient proces de producție; atât din punct de vedere tehnologic, al eficienței economice, cât și ecologic;

– urmărească să cumpere factori de producție, pe cât este posibil, la prețurile cele mai mici, fără a neglija calitatea, reducând totodată cheltuielile de exploatare a lor;

– micșoreze consumul de factori de producție pe unitate, ca rezultat va crește randamentul lor;

– asigure reducerea costurilor legate de factorul muncă, nu numai în producerea nemijlocită de bunuri economice, ci și în fazele de cercetare și proiectare, în domeniul gestiunii și conducerii;

– realizeze obiectivele stabilite, ținând seama de resursele disponibile, de condițiile de producție existente, în contextul restricțiilor de ordin economic;

– identifice produsele care generează costuri energetice mari și a produselor care aduc pierderi, imprimarea unui caracter preventiv activității de minimizare a costurilor, cu ajutorul metodelor moderne de calcul și evidență.

– implementeze un sistem al managementului calității totale, care va asigura îmbunătățirea calității produselor (serviciilor) și respectiv evitarea defectelor, urmate de reducerea pierderilor cât și de înlăturarea lor, care în rezultat obțin mărfuri, produse ce pot fi propuse consumatorilor la prețuri reduse, la o calitate de admirat și profituri înalte.

– perfecționeze întregul sistem de management, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative, prin computerizarea sistemului informațional pentru ca să fi posibilă comansarea mai multor posturi ce se referă la aceeași funcție, într-un final de a obține și alte avantaje importante.

Purtător de cost, sau cu alte cuvinte obiect de cost poate fi reprezentat de orice element de „output”, adică o unitate sau un grup de produse, lucrări sau servicii, delimitate în timp, spațiu precum și în ceea ce privește elementul din structura organizatorică al cărui rezultat îl reprezintă. Cu alte cuvinte, obiect de cost reprezintă valoarea sau cât costă un anumit produs, serviciu din cadrul unei unități economice. Obiectele de cost sunt stabilite de către contabilitatea de gestiune împreună cu directorii executivi ai entității. Mecanismul de determinare a costurilor este în linii mari structurat în două momente: acumularea costurilorr și alocarea acestora pe obiecte de cost prin stabilirea costurilor directe și repartizarea costurilor indirecte. Determinarea costurilor pe obiecte face mai ușor calcularea eficienței fiecărui produs, serviciu sau partener de afacere. În cadrul entității “Bardar-Agro” SRL există următoarele obiecte de cost:

Figurа 2.1. Sortimentul produselor entității ”Bаrdаr-Аgro” SRL

Sursа: elаborаtă de аutor în bаzа rаpoаrtului statistic 16-AGR “Balanța producției” în anul 2015 (anexa 5)

2.2. Metode reprezentative de calculație a costurilor de producție

Pentru ca calculația costurilor să fie cât mai exactă și să se urmărească mai ușor este necesar să se țină cont de mai multe principii teoretice și metodologice:

– Determinarea obiectului calculației prezintă punctul de plecare în organizarea calculației și este delimitat prin elementul pentru care se efectuează calculația. Cunoașterea obiectului calculației are importanță în scopul determinării volumului cheltuielilor pe care le ocazionează o anumită entitate pentru care se calculează costul.

– Alegerea metodei de calculație reprezintă o problemă cu implicații deosebite în determinarea conținutului și exactității indicatorului care constituie obiect de calculație. Astfel, pentru calculul costului de producție, de exemplu, se pot utiliza diferite metode în funcție de particularitățile tehnologiei, organizării producției, de componența costului unitar al producției, de obiectivele urmărite etc.

– Organizarea calculației contabile în paralel cu celelalte forme de calculație economică (pre-vizională și statistică ) este un principiu ce asigură compatibilitatea între datele previzionale și cele furnizate de contabilitate și statistică. Potrivit acestui principiu, se pot centraliza pentru calculul, analiza și controlul indicatorilor respectivi pe entități, ramuri și pe întreaga economie națională.

– Delimitarea pe tipuri de activități a indicatorilor economico-financiari care fac obiectul calculației. Potrivit acestui principiu, este indispensabil ca datele și informațiile furnizate de contabilitate să fie delimitate și localizate pe tipuri de activități, iar calcularea și urmărirea indicatorilor economico-financiari să se facă în aceeați structură. Cu alte cuvinte, indicatorii respectivi trebuie să cuprindă numai date care se referă la o anumită activitate .

– Delimitarea în timp a datelor și informatiilor în baza cărora se vor calcula indicatorii economico-financiari. Potrivit acestui principiu, informațiile care stau la baza calculării unui anumit indicator trebuie să fie numai din perioada la care se refera indicatorul, astfel se vor determina cu exactitate fenomenele la care se referă.

– Delimitarea în spațiu sau pe locuri de cheltuieli a datelor și informațiilor care stau la baza calculării indicatorilor economico-financiari. Acest principiu constă în a separa datele și informațiile contabile pe principalele procese la care se referă, adică: aprovizionare, producție, desfacere, administrare și conducere.

Există anumite metode prin care se poate de determinat costul de producție, iar succesiunea calculelor este cunoscută sub denumirea de calculația costului. Metoda de calculație a costurilor cuprinde totalitatea procedeelor de colectare a costurilor, într-o anumită perioadă de gestiune, a procedeelor ce conduc la cuantificarea corelației dintre aceste costuri și producția obținută datorită acestor costuri, pentru determinarea costului întregii producții precum și pe unitatea de produs. În practica și teoria economică există metode clasice și metode moderne.

Din categoria metodel clasice fac parte:

Figura 2.2. Metode clasice de calculație a costurilor

Sursa: elaborată de autor

Aceste metode fac parte din categoria metodelor absorbante, conform acestei metode costul de producție se concentrează pe stabilirea unui cost complet, însumându-se toate consumurile de resurse necesare pentru producerea unui bun ce urmează a fi pus la dispoziție clientului. Iar în categoria celor moderne sunt incluse metodele precum:

Figura 2.3. Metode moderne de calculație a costurilor

Sursa: elaborată de autor

Se poate afirma că metodele moderne de calculație a costurilor includ în conținutul lor și metodologia metodelor clasice. De aceea acestea din urmă pot fi numite metode alternative. Utilizarea lor contribuie la o mai bună rezolvare a problemelor procesului de formare sau calculație a costului.

Metoda globală este aplicată de către unitățile economice care fabrică un singur produs, prestează un singur serviciu și la sfârșitul perioadei de gestiune aceasta nu înregistrează producție în curs de execuție sau semifabricate. Obiectul calculației costurilor îl reprezintă produsul finit sau serviciul prestat. Însuși esențea acestei metode este că cheltuielile sunt delimitate la nivelul întregii entități, iar costul produsului respective se determină ca raportul dintre totalitatea cheltuielilor și volumul de produse fabricate.

Principalul dezavantaj al aceste metode îl reprezintă câmpul restrîns de aplicabilitate, adică doar de entitățile ce fabrică doar un singur produs sau prestează un singur serviciu.

Metoda pe comenzi este recomandată entităților ce au producție individual sau acele ce au producție în serie mică. Aceasta are 2 variante: fără semifabricate (producția individuală); cu semifabricate (producția în serie).ără semie comenzi are 2 variante:
omenzi restabilite.ste metode ntului.

De obicei, la sfârșitul perioadei de gestiune înregistrează producție în curs de execuție (în continuare PCE) și semifabricate. Iar pe lângă toate acestea entitățile ce utilizează aceste metode au un nomenclator diversificat de produse. Obiectul acestei metode este comanda, iar comanda în sine reprezintă un grup de servicii, produse, lucrări care au anumite caracteristici prestabilite. Costurile directe și indirecte sunt repartizate pe comenzi lansate. Etapele metodei de calculație pe comenzi cuprind: formarea comenzilor, lansarea lor în fabricație, colectarea cheltuielilor pe comenzi, calculul costului efectiv.

În activitatea entităților adesea se utilizează această metodă, deoarece vine în întâmpinarea consumatorilor. Fiind o metodă de tip absorbant, metoda de calculație a costurilor pe comenzi presupune respectarea unor etape specifice acesteia, inclusiv etapa determinării cantitative și valorice a producției în curs de execuție. În cadrul acestei metode de calculație a costurilor, un rol deosebit îi revine comenzii de fabricație, care nu trebuie confundată cu purtătorul de costuri, acesta fiind produsul unicat sau seria de produse care se fabrică [14, p.237].

Modul de calcul al costurilor de producție prin metoda pe comenzi este redată mai jos:

Costuri aferente produselor finite

Costuri aferente producției în curs de execuție

Figura 2.4. Colectarea costurilor de producție și calculația costului pe comenzi

Sursa: elaborată de autor în baza materialelor didactice

Metoda pe faze este utilizată în entitățile unde se produce în masă, cu proces tehnologic omogen, desfășurat în faze succesive. Obiectul calculației este faza de producție. Costurile sunt colectate lunar articole de calculație și pe faze. Costul efectiv se consideră costurile acumulate în ultima fază de fabricație. Costul efectiv conține atât costuri directe, cât și indirecte, precum amortizarea, întreținerea utilajelor. Metoda pe faze de fabricație prezintă două variante la fel prezintă varianta cu semifabricate, și varianta fără semifrabicate:

Tabel 2.2

Continuare tabel 2.2

Sursa: elaborată de autor în baza materialelor didactice

Metodele clasice de calculație nu oferă o informație destul de amplă, deoarece:

– informațiile sunt istorice și nu asigură informație operativă. Informațiile se referă la operații care deja s-au încheiat și nu pot fi anulate anumite efecte defectuoase;

– costurile se împart în directe și indirecte, care participă la calculul costului integral unitar;

– costurile nu sunt analizate și determinate prin prisma legăturii lor cu volumul fizic de produse;

– asigură calcularea și urmărirea costurilor indirecte doar la nivelul secțiilor, nu și la nivelul locurilor de muncă.

Metodele tradiționale de calculație utilizate de entitate nu permit decât determinarea, cu întârziere, a costului efectiv pe produs, fără a oferi o informare corespunzătoare și operativă despre modul în care se desfășoară activitatea internă. Aceste metode de calculație a costurilor sunt orientate spre sectoarele efective de producție, ele fiind centrate pe controlul costurilor directe, care se diminuează în favoarea celor indirecte [2.11, p.13].

Metoda THM are menirea de a rezolva o serie de probleme importante pentru calculația costurilor cum ar fi:

– repartizarea judicioasă a cheltuielilor indirecte în costul produselor, lucrărilor sau serviciilor;

– urmărirea folosirii eficiente a capacităților de producție;

– orientarea personalului tehnic, economic și de conducere asupra locurilor de producție a mașinilor generatoare de cheltuieli, care devin obiecte ale contabilității de gestiune;

– asigurarea folosirii raționale a forței de muncă.

Esența acestei metode constă în aceea că pe prim plan în calculația costurilor se situează mașina sau grupul de mașini care sunt numite centre de producție respectiv locuri care generează cheltuieli.

Metoda direct cost se caracterizează prin faptul că numai costurile variabile sunt considerate costuri de producție. În această categorie se includ costuri cu materii prime, materiale, combustibil, energie, apă pentru producție, manoperă directă, cota de asigurări sociale aferentă salariilor directe și o parte variabilă a costurilor indirecte. Această metodă a apărut pentru prima dată în Statele Unite ale Americii în anul 1934 și a fost elaborată de către Jonathan N. Harris. Costurile fixe nu sunt considerate costuri de producție, ci cheltuieli ale perioadei și sunt trecute direct asupra rezultatelor financiare lunare ale entității.

Metoda G.P. a apărut pentru prima dată în Franța, denumirea acesteia provenind de la inițialelele autorului său Georges Perrin. Scopul metodei este calculul cât mai exact a costului unitar cu ajutorul unor coeficienți de echivalență, numiți G.P.-uri.

G.P.-ul este o unitate de măsură a producției în ansamblu care exprimă costurile de producție necesare fabricării unei unități din produsul etalon și care poartă denumirea de „efort de producție”.

Avantajele, cât și limitele metodelor sunt descrise mai detaliat în anexa 6 al tezei date.

2.3. Exercitarea analizei și controlului asupra costurilor de producție

Analiza costurilor reprezintă un domeniu foarte important în funcționarea eficientă a entității în condițiile limitării resurselor (financiare, umane, materiale), sarcina primordială fiind furnizarea informațiilor necesare managerilor cu scopul elaborării deciziilor strategice. Necesitatea analizei costurilor rezultă din considerentele:

– Costurile de producție distinge volumul resurselor ce urmează să fie consumate pentru a obține producția prevăzută. Se poate elimina risipa operativ în cazul în care se cunoaște cu ce se consumă resursele.

– costul de producție constituie punctul de stabilire a prețurilor și de aici rentabilitatea unității economice.

Analiza costurilor se preocupă de înțelegerea cum se formează costurile, esența acesteia constând în descifrarea relațiilor structurale și a relațiilor de tip „cauză-efect”. A analiza activitatea unei entități din punct de vedere a costurilor de resurse înseamnă a cerceta costurile ce le înregistrează pentru acea activitate în raport cu rezultatele ce se obțin, în cadrul procesului fiind determinați factorii și analizate cauzele care determină costurile.

Analiza sistematică a costurilor de producție permite de a întelege mecanismul de formare a rezultatelor entității în funcție de volumul, structura și tendința diferitelor categorii de cheltuieli, identificarea rezervelor pe linia economisirii consumului de resurse și totodată conturarea strategiei entității pentru perioada următoare de gestiune.

„Un aspect important de urmărit în analiza costurilor firmei este evoluția acestora. În teoria economică, privind acest aspect s-a conturat conceptul de curbă de experiență a costurilor. Observațiile de-a lungul timpului asupra volumului și tendinței de evoluție a costurilor au condus la concluzia că fenomenul de experiență capătă dimensiuni și consecințe importante la nivelul costurilor. Conform acestei teorii agentul economic realizează economii pe seama costurilor variabile odată cu trecerea timpului, respectiv cu apropierea sau chiar atingerea fazei de maturitate a activității, întrucât angajații capătă experiență în domeniu, reușind, prin achiziționarea celor mai performante mijloace de muncă în domeniu să-și îmbunătățească rezultatul muncii, prin urmare, să crească performanțele financiare la nivelul firmei. Acumulările financiare stimulează însa dorința de extindere a capacității de producție. Realizarea necontrolată a acestei extinderi poate genera pierderi sau o creștere exponențială, de foarte multe ori mai mare decât economia realizată pe seama creșterii productivității muncii. Aceasta întrucât capacitatea de producție, indiferent de gradul de utilizare, generează costuri fixe, care pot atinge dimensiuni impresionante. Mai mult, capacitățile de producție extinse, sunt greu de controlat la nivel ierarhic, impun structuri de conducere sofisticate, totul însemnând costuri, uneori mult prea mari și evoluții mult prea rapide pentru a putea fi controlate. Pe curba logistică a costurilor se pot delimita, prin urmare zona randamentelor crescătoare, corespunzătoare fazelor de expansiune a activității, zona randamentelor constante, corespunzătoare fazei de maturitate a activității, și zona randamentelor descrescătoare, corespunzătoare fazei de declin a activității” [2.12, pag.179].

Cu alte cuvinte, costurile totale se micșorează lent sau rămân constante în timp pentru cifre de afaceri foarte mari, iar cel unitar se diminuează rapid într-o primă fază, după care rămâne relativ constant. Cel care va fi mereu preocupat de reducerea relativă a costurlor va rămâne managementul, drept pentru care se propune să se abordeze problematica costurilor utilizând o serie de instrumente și metode ce sunt specifice analizei economice.

Deseori managerii în contextul analizei costurilor de producție analizează și raportul cost-volum-profit. Astfel, analiza cost-volum-profit examinează modul în care evoluează veniturile totale, costurile totale și profitul, o dată ce intervin schimbări în volumul producției, în prețul de vânzare, în costul variabil unitar și/sau în costurile fixe ale unui produs.

Analiza cost-volum-profit se bazează pe următoarele ipoteze:

– modificarea veniturilor și costurilor rezultă numai din cauza unor modificări a numărului de unități de bunuri sau servicii produse și vândute;

– costurile totale pot fi descompuse într-o componentă fixă, care nu variază o dată cu volumul producției și o componentă care variază în raport cu volumul producției;

– evoluția veniturilor totale și a costurilor totale este liniară în raport cu volumul producției în limitele unui interval relevant;

– prețul de vânzare, costul variabil unitar și costurile fixe sunt cunoscute și constante în limitele unui interval relevant;

– analiza se referă fie la un singur produs, fie presupune că proporția diferitelor produse în total va rămâne constantă pe măsura modificării numărului total de unități vândute;

– toate veniturile și costurile pot fi însumate și comparate fără a lua în calcul valoarea în timp a banilor [3.1].

Managerii utilizează analiza cost-volum-profit ca un suport în luarea diferitelor tipuri de decizii, majoritatea fiind decizii strategice. Analiza cost-volum-profit permite estimarea profitabilității pe termen mai lung, luarea decizii privitoare la cantitatea de publicitate necesară, expansiunea eventuală pe noi piețe și calculul prețului unui produs. Analiza cost-volum-profit îi ajută pe manageri să observe cum vor evolua costurile totale ale unui produs, veniturile totale și profitul din exploatare o dată ce se modifică volumului de produse fabricate, a prețului de vânzare, a costurilor variabile sau a costurilor fixe în legătură cu crearea unui produs.

Prin control, managerii își asigură informarea dinamică, reală, preventivă, care ridică valoarea concluziilor și calitatea deciziilor. Ca urmare, acesta a devenit un „limbaj comun tuturor managerilor”, fără el funcționarea optimă a entităților fiind de neconceput.

Prin „controlul costurilor” se înțelege „procedura de limitare a costurilor și de îmbunătățire a productivității”. Astfel, controlul costurilor poate fi definit ca un program sistematic și permanent de găsire și folosire a oportunităților de reducere a costurilor. Nu este vorba de „managementul reducerilor” (managementul economiilor forțate), ci de protejarea performanțelor serviciilor eliminând costurile inutile sau care ar putea fi evitate.

În privința aplicării, controlul se confruntă cu un anumit număr de probleme tehnice: determinarea diferențelor; selectarea și comunicarea diferențelor; explicarea diferențelor. Prima fază, stabilirea diferențelor, pune doua probleme: comparabilitatea între previziuni și realizări; operativitatea cunoașterii. Pentru a compara, este necesar ca aceste categorii bugetare și contabile sa fie comparabile, structurarea lor contabilă să fie identică cu cea bugetară. Și aceasta presupune ca bugetul trebuie să se calculeze în funcție de organizarea contabilă. Implantarea unui sistem bugetar riscă însă să bulverseze partea contabilă utilizată de către entitate, fiecare având optica sa particulară. Astfel, în ceea ce privește costurile cu personalul, contabilitatea este cointeresată din punct de vedere fiscal și social, iar controlorul este însă cointeresat de probleme de repartizare.

Cât despre operativitatea cunoașterii reprezintă diferența care apare ca rezultat și indică o eroare de gestiune. Pentru ca informația să fie utilă celui interesat ea trebuie obținută la timp, iar dacă previziunile sunt cunoscute înainte, realizările pot să nu se stabilească decât cu întârziere.

A doua fază reprezintă explicarea diferențelor. Diferențele apărute nu pot fi analizate de aceași persoană responsabilă. Este necesară selectarea informațiilor, iar aceasta se efectuează pe

baza urmatoarelor reguli:

– a nu se comunica informația decât celui pe care îl privește;

– a nu reține decât informațiile necesare.

Cât ține de bugete, există deja un principiu bine stabilit: buget pe responsabil, un responsabil pe buget. Informația trebuie comunicată numai aceluia pe care îl privește direct. Adesea există atâtea diferențe câte categorii de cheltuieli sau de produse sunt. Trebuie deci reținute numai diferențele importante, care au o influență majoră asupra fenomenului examinat. De aici și apare necesitatea calculării lor și în valoare relativă.

Expunerea diferențelor ca ultimă fază constă în a înțelege și în consecință a lua deciziile. Un control poate fi represiv sau incitativ. Când controlul este represiv, el se materializează sub forma unei cereri de explicare de către responsabil a principalelor diferențe. Concret, aceasta înseamnă că documentul trebuie completat de către responsabil și returnat controlorului într-un timp stabilit. Astfel, în cazult acestei situații, responsabilul va trebui să “acopere” față de diferențele apărute, și o va face în diferite moduri:

– încercând să arunce asupra unui alt serviciu responsabilitatea apărută;

– încercând să trucheze pentru a obține rezultate și diferențe concrete;

– încercând să explice mai mult decât să amelioreze situația.

Dacă controlul este incitativ, el se materializează sub forma aceluiași document comunicat responsabilului. Explicarea diferențelor nu este cerută sub formă ierarhică și imediat. Obiectivul principal este acela de a conduce responsabilul, printr-o informare rapidă, la ameliorarea gestiunii sale. Astfel, responsabilul pune problema într-o reuniune bugetară prin analiza cauzelor reale sau a certitudinii previziunilor la care a participat nu întotdeauna suficient de documentat.

Astfel, autorul va reda mai jos principalii indicatori fundametați și urmăriți de persoanele responsabile de efectuarea controlului în cadrul entității:

Tabel 2.3

Continuare tabel 2.3

Sursa: elaborată de autor

Capitolul III. EFICIENȚA GESTIUNII COSTURILOR DE PRODUCȚIE LA ENTITATEA “BARDAR-AGRO” SRL

3.1. Particularitățile entității și impactul acestora asupra costurilor de producție

Societatea economică agricolă „Bardar-Agro” este o societate cu răspundere limitată, fondată la data de 01.04.1999 ca CP „Dulejeni”, în urma lichidării CP „Bardar”, cu 224 fondatori și capitalul statutar de 622 653 lei. Entitatea dispunea de 900 ha de terenuri agricole, inclusiv pământ arabil – 523 ha, vii – 277 ha, livezi – 100 ha.

La data de 30.11.2000 CP ,,Dulejeni” s-a reorganizat, prin transformare, în CP ,,Dulejeni”, prin păstrarea succesorului în drepturi și obligațiuni conform actului de primire – predare a patrimoniului CP „Dulejeni”. Astfel, s-a fondat S.R.L.,,Dulejeni” cu 9 fondatori – reprezentanți a 165 persoane, cofondatori, cu capitalul satutar de 633 653 lei. La data de 01.01.2001, entitatea dispunea de 600 ha de teren agricol, inclusiv pământ arabil – 349 ha, vii – 182 ha, livezi – 69 ha.

La data de 01.06.2007 este schimbată denumirea entității (S.R.L. ,,Dulejeni” ) în „Bardar – Agro” S.R.L, corespunzându-i câteva caracteristici:

1. asociații nu răspund pentru obligațiile societății, ci suportă riscul activității ei în limita valorii participațiunii lor la capitalul social. Asociatul care nu a vărsat în termen aportul subscris, răspunde subsidiar pentru obligațiile societății, în limita părții nevărsate;

2. societatea are un capital social minim prevăzut de lege, nu poate avea un capital social mai mic de 300 salarii minime, iar în dependență de obiectul de activitate, poate avea un alt capital social minim;

3. societatea are un număr minim și un număr maxim de asociați: nu poate avea mai puțin de 2 asociați și nici mai mult de 50, ca excepție poate fi constituită și de o singură persoană;

4. capitalul social este divizat în participațiuni, numite părți sociale, a căror mărime este stabilită de actele constitutive;

5. fiecare asociat are o singură parte socială;

6. partea socială nu este titlul de valoare și este transmisibilă.

7. la înființarea unei astfel de societăți comerciale este obligatorie întocmirea unui statut și a unui contract de asociere, iar organul de conducere este adunarea generală a asociaților, dar societatea poate fi administrată de unul sau mai mulți manageri numiți de către asociații care controlează majoritatea absolută a capitalului social.

8. dizolvarea unei societăți cu răspundere limitată se poate datora următoarelor aspecte: expirarea duratei de funcționare, reducerea capitalului social sub limita minimă legală sau datorită hotărârii adunării generale.

Structurа orgаnizаtorică а entității depinde de funcțiа sа. Orgаnizаțiile evolueаză de lа unități funcționаle singulаre lа unități complexe implicаte într-un mаre număr de аctivități, motiv pentru cаre devine esențiаlă împărțireа sаrcinilor între membrii orgаnizаției.

Figurа 3.1. Structurа orgаnizаtorică а entității

Sursа: elаborаtă de аutor în bаzа Stаtelor de personаl аl аngаjаților”Bаrdаr-Аgro” SRL

Din аnul 1999, dimensiuneа și structurа personаlului ”Bаrdаr-Аgro” SRL s-аu modificаt în mod continuu. Аstfel, în urmа unui număr аnumit de concedieri, de аngаjări pe pаrcursul а 15 аni de аctivitаte а societății dаte, putem spune că în аnul 2015 enitatea а аtins un efectiv de personаl de 68 de аngаjаți.

Figurа 3.2. Evoluțiа numărului mediu scriptic аl personаlului, persoаne

Sursа: elаborаt de аutor în bаzа situațiilor finаnciаre а entității pe аnii 2013-2015

Conform figurii 3.2, în cаdrul entității ”Bаrdаr-Аgro” SRL, nu аu аvut loc fluctuаții mаjore de personаl, în аnul 2013 entitаteа dispunând de un personаl în număr de 69 persoаne, cu 2 persoаne mаi mult decât în аnul 2014, аjungând, în аnul 2015 să înregistreze un nivel de 68 persoаne, dintre cаre 19 femei și 49 bărbаți.

Аnаlizа SWOT este o metodă des folosită în mediul de аfаceri, pentru că аjută lа proiectаreа unei viziuni de аnsаmblu аsuprа entității. Eа funcționeаză cа o rаdiogrаfie а organizației sаu а ideii de аfаceri și evаlueаză, în аcelаși timp, fаctorii de influență interni și externi аi unei unități economice, precum și pozițiа аcesteiа pe piаțа sаu în rаport cu ceilаlți competitori.

În continuаre, vom prezentа аnаlizа SWOT а entității аgricole ”Bаrdаr-Аgro” SRL, cаre vа аjutа autorul lа formulаreа, ulterior, а căilor de perfecționаre а situаției din cadrul entității.

Tаbel 3.1

Аnаlizа SWOT а entității ”Bаrdаr-Аgro” SRL

Continuare tabel 3.1

Sursа: elаborаtă de аutor

În urmа stаbilirii punctelor slаbe аle entității аnаlizаte, vom purcede lа propunereа unor măsuri de îmbunătățire а аctivității а entității, și anume căi de reducere ale costurilor de

producție.

Costul de producție reprezintă un indicator primordial ai activității întregii entități, deaorece în el sunt reflectate toate modificările la nivel tehnic și organizatoric, ansamblul modificărilor legate de resursele materiale, energetice și de muncă. În condițiile actuale costul de producție crește, deoarece aceasta din urmă determină prețul produsului.

Responsabil pentru colectarea costurilor și pentru formarea prețurilor unitare în cadrul unității agricole “Bardar-Agro” SRL îi revine serviciului contabil. Informația cu privire la costuri se colectează în conturile de calculație:

811 “Activități de bază” – se reflectă costurile aferente activității de bază.

812 “Activități auxiliare” – se reflectă costurile aferente activității activității auxiliare.

821 “Costuri indirecte de producție” – este destinat contabilizării costurilor aferente deservirii și gestiunii subdiviziunilor de producție ale entității.

Fapt neavantajos autorul consideră că entitatea analizată nu utilizează contul destinat pentru colectarea costurilor indirecte de producție. Contabilii din cadrul entității consideră că este o muncă grea, atât din punctul de vedere că nu au automatizat contabilitatea entității, cât și colectarea și repartizarea costurilor indirecte de producție. Autorul consideră că repartizarea este necesară atât pentru a stabili ce parte se repartizează în cost și care parte a acestor costuri se trece la cheltuielile operaționale.

Informațiile cu privire la costurile acumulate se prezintă în Jurnale-ordere pe fiecare tip de produs fabricat în parte. Precum entitatea are o gamă de produse aceasta duce evidența pe conturi deschise de sine stătător: 811L “Lucernă”, 811F.S “Floarea-soarelui”, 811P “Porumb”, 811G “Grâu”, 811V “Vie”.

Spre exemplu în anul 2015 entitatea analizată a obținut 9970 chintale (în continuare q) a utilizat următoarele componente pentru utilizarea acestei cantități:

Figura 3.3. Componența și structura costurilor de producție aferente produsului Struguri

Sursa: elaborată de autor în baza datelor prezentate de SRL “Bardar-Agro”

Calculul costurilor directe de materiale și cu personalul, la entitatea respectivă, nu putem să determinăm prin ce metodă se efectuează, dar cert este că conform politicii de contabilitate (Anexa 2) materialul – combustibil se efectuează în baza metodei normative, prin prestabilirea normelor de consum pentru fiecare tip de combustibil, lubrifiant. În baza datelor prezentate entitatea agricolă analizată, determinarea costului de producție pentru produsul Struguri poate fi făcută prin utilizarea unei metode moderne de calculație a costului de producție, și anume, recomandăm aplicarea metodei standard-cost. În esență, această metodă renunță la calcularea costului de producție după finalizarea procesului de fabricație, promovând ideea calculării anticipate a costurilor produselor fabricate.

Drept costuri directe materiale în cadrul entității analizate servesc: material semincer, combustibil, materiale de construcție, chimicale, materiale auxiliare, piese de schimb în scopuri tehnologice, apă, energia în scop tehnologic etc.

Costuri cu personalul servesc retribuțiile pentru munca prestată, timpul efectiv lucrat, calculate potrivit formelor și sistemelor de retribuire a muncii aplicate de entitate, sporurile și adaosurile la salarii, calculate personalului, premiile calculate pentru rezultatele obținute; remunerarea concediilor de odihnă anuale și suplimentare a personalului încadrat în procesul de fabricație a produselor, alte retribuții personalului încadrat nemijlocit în procesul de producție a produselor, contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii și primele de asigurare obligatorie de asistență medicală aferente retribuțiilor personalului încadrat nemijlocit în fabricația produselor.

Costuri indirecte de producție în cadrul entității se consideră amortizarea imobilizărilor corporale utilizate în scopul de producție și costurile de întreținere, deservire și reparație a imobilizărilor corporale cu destinație de producție.

Cu toate că această categorie de costuri poate conține mult mai multe elemente precum: retribuțiile calculate și contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii și primele de asigurare obligatorie de asistență medicală ale personalului administrativ și de deservire a subdiviziunilor de producție ale entității; costurile de asigurare a tehnicii securității și sănătății în muncă, precum și a condițiilor normale de lucru în subdiviziunile de producție ale entității; costurile serviciilor de pază a subdiviziunilor de producție ale entității; costurile de delegare în scopuri de producție a lucrătorilor încadrați în procesul fabricației produselor; costurile serviciilor activităților auxiliare aferente fabricației produselor/prestării serviciilor (de exemplu, energiei electrice și termice de producție proprie); alte costuri indirecte legate de gestiunea și deservirea subdiviziunilor de producție.

3.2. Analiza diagnostic a costurilor de producție la entitate

Analiza diagnostic este acel instrument managerial destinat să procedeze la examinarea

unor organisme economice  cu scopul identificării și rezolvării problemelor cu care aceasta se confruntă. În continuare autorul va reflecta cum a evoluat costul total de producție pe parcursul

câtorva ani:

Tabel 3.2

Modificarea costului total de producție în dinamică a producției

Sursa: elaborată de autor în baza datelor prezentate de SRL “Bardar-Agro”

Se observă că costul de producție cu fiecare an se mărește. Acest lucru se explică prin faptul că an de an crește prețul la materia primă și de bază. La fel creșterea costului de producție mai este legat și de majorarea prețului la resursele energetice, salariul mediu lunar și la fondul social. Totuși orice entitate ar trebui să tindă spre micșorarea costului de producție, însă cu situația actuală din țară, cât și embargourile puse produselor agricole face ca acești indicatori să crească.

Unul din cei mai importanți factori ai costului de producție reprezintă costul la 1 leu venit din vânzări, care se calculează ca raportul dintre costul vânzărilor și venitul din vânzări. Entitatea cheltuie în anul 2015, 0,90 lei în scopul obținerii a 1 leu venit din vânzări, valoare care s-a micșorat cu circa 0,19 lei, față de anul 2014, ceea ce se apreciază pozitiv.

Se apreciază negativ faptul că, în anul 2014, entitatea ajunge să utilizez 1,09 lei, cost al vânzărilor, pentru a obține 1 leu venit din vânzări, ceea ce generează înregistrarea pierderii brute, în ceea ce privește rezultatul din vânzări. Acest lucru vorbește despre o gestionare ineficientă a vânzărilor, dat fiind faptul că paralel cu aceasta are loc și creșterea stocurilor.

Analiza structurală a costului producției constituie una din problemele esențiale în obținerea unor performanțe așteptate de întreprinzător. Astfel, autorul și-a propus spre analiză structura costului producției și aprecierea dinamicii acestuia.

Tabel 3.3

Aprecierea dinamicii și structurii costului producției

Sursa: elaborată de autor în baza documentelor prezentate de entitatea “Bardar-
Agro” SRL

Efectuând analiza datelor obținute, se afirma că costul producției s-a majorat cu 122,05 mii lei față de anul 2014, acest fapt datorându-se majorării costului directe de materiale cu 182,46 mii lei, ceea ce se apreciază negativ. Totodată s-a micșorat costurile cu personalul de la 1206,74 mii lei la 1152,25 mii lei în anul 2014 sau suplimentar cu 1,15 mii ei. La fel s-au micșorat și costurile indirecte de producție, atingând în anul 2015 valoarea de 21,88 mii lei, mai puțin cu 5,92 mii lei față de anul precedent.

Cât ține de structura costului de producție ponderea cea mai mare fiind deținută de costurile directe materiale, care s-a majorat în 2015 cu 1,65 mii lei mai mult decât în anul 2014.

Se recomandă de efectuat analiza factorială a costului de producție, cît și a fiecărui element constitutiv. În agricultură, pe lângă factorii menționați au un rol deosebit la reducerea costului are și micșorarea pierderilor la strânsul roadelor, păstrarea și transportarea acestora.

În general în cadrul oricărei entități, costurile directe dețin ponderea cea mai mare în structura costurilor, cea ce atrage atenția asupra importanței lor în activitatea entității, având în vedere influența lor asupra rentabilității în corelație cu un nivel al prețurilor care să permită o competitivitate ridicată a produselor unității economice pe piață.

Conform cerințelor atât naționale, cât și internaționale costul produselor fabricate poate fi calculat prin formula generală:

Deoarece entității îi este specific activitatea agricolă, gama de produse se obține în decurs de un an, și din analiza documentelor contabile aceasta nu înregistrează producție în curs de execuție.

În continuare autorul propune spre analiză durata și structura procesului de fabricație a unor produse la SRL „Bardar-Agro”. Astfel procesul de creștere și cultivare a grîului este următorul: pregătirea pămîntului și aratul are loc în luna august, cultivarea și semănatul grîului de toamnă începe în septembrie, în funcție de condițiile climaterice în februarie și martie se introduc îngrășămintele minerale, în cazul depistării dăunătorilor culurile se stropesc cu pesticide pentru lichidarea vătămătorilor și deja în luna iunie, iulie la coacere are loc recoltarea grîului. Astfel însumînd lunile în care s-a produs grîul de toamnă am putea spune că ciclul său de producție durează 10-11 luni. Pentru alte culturi perioada semănatului și desigur deja și procesul de producție poate să corespundă cu cea a grîului cum ar fi orzul de toamnă sau poate să difere: spre exemplu: floarea-soarelui se seamănă în aprilie și se recoltează în septembrie, octombrie; porumbul se introduce în pământ în aprilie, mai și se strînge în octombrie, noiembrie. În ceea ce privește vița-de-vie aceasta se sădește de obicei toamna sau primăvara, urmează creșterea butucilor pînă la nivelul sîrmei după care lucrătorii trebuie să-i formeze lăsînd doar 2 ramuri care se îndreaptă într-o parte și în alta al sîrmei. În al doilea an de viață la începutul primăverii are loc tăierea butucilor, apoi lucrătorii realizează legatul uscat, urmează lăstărirea și legatul verde în mai și iunie. Datorită faptului că vița este tînără și nu a trecută încă în clasa viilor roditoare toți strugurii verzi care cresc sunt defrișați, această procedură este necesară și poentru formarea mai bună a viilor. Viile tinere trec în clasa celor roditoare în al treilea an după sădire. Un proces foarte important în creșterea viței îl are și stropitul care se realizează de cîteva ori pe an, înainte de înflorire, pe parcursul verii pentru a evita bolile sau în cazul depistării acestora. În vara sau toamna celui de al treilea an de la momentul sădirii se recoltează strugurii, deci și aici recoltarea depinde de sortul de poamă crescut.

Momentul cheie la întocmirea Situației de profit și pierdere îl constituie determinarea costului vânzărilor. Costul vânzărilor reprezintă suma costurilor care au devenit cheltuieli ca rezultat al vânzării de produse fabricate de entitate. La entitățile de producție, inclusiv agricole covtul vânzărilor conține acele costuri de materiale, personal directe și cele indirecte de producție. Astfel, indicatorul costul vânzărilor sau costul produselor vândute la entitățile de producție, se determină printr-un calcul special bazate pe calcularea costului produselor fabricate într-o anumită perioadă [Stela]. Astfel, autorul va reda modul de calcul al costului produsului celui mai important produs din cadrul entității analizate:

Tabel 3.4

Calculația costului produsului “Struguri” în perioada 2015

Continuare tabel 3.4

Sursa: elaborată de autor în baza în baza documentelor din entitatea “Bardar-Agro” SRL

Astfel, costul produselor fabricate este de 2772,11 mii lei, pentru o cantitate de 9970 chintale în anul 2015 (anexa 7). Ulterior, costul produselor fabricate în cursul perioadei de gestiune este transferat în Situația de profit și pierdere a situației financiare (anexa 3 și 4), fiind utilizat pentru calculul costului produselor vândute. costul produselor fabricate se adaugă la soldul inițial al produselor finite pentru a obșine costul total al produselor fabricate disponibile pentru vânzarea în cursul perioadei de gestiune. Apoi, costul produselor vândute se calculează prin deducerea soldului final al produselor finite din costul total produselor finite disponibile pentru vânzare [Stela].

3.3. Eficiența аctivității economico-finаnciаre а entității și analiza performanțelor acesteia

Prin eficiențа se înțelege rаportul dintre efortul economic și finаnciаr depus și efectul obținut în urmа аcestuiа. Rolul аcestui indicаtor, în cаdrul entității ”Bаrdаr-Аgro” SRL este de а determinа eficаcitаteа producției аgricole.

În scopul determinării eficienței аctivității desfășurаte de unitаtea economică ”Bаrdаr-Аgro” SRL, vom cаlculа eficiențа producției аgricole pe culturi în pаrte și pe аnsаmblul аcestorа. Pentru аceаstа аutorul a аles pаtru cele mаi importаnte culturi produse de entitаte și аnume: struguri, grâu, porumb și floаreа soаrelui, cаre sunt prezentаte în tаbelele ce urmeаză:

Tаbel 3.5

Eficiențа producției strugurilor

Sursа: elаborаt de аutor în bаzа rаportului stаtistic ”Vânzаreа producției аgricole„ și а ”Sinecostului” pentru perioаdа 2013-2015

În scopul unei mаi bune vizuаlizări, este prezentаtă figurа de mаi jos:

Figurа 3.4. Rentаbilitаteа producției strugurilor

Sursа: elаborаt de аutor în bаzа rаportului stаtistic ”Vânzаreа producției аgricole„ și а ”Sinecostului” pentru perioаdа 2013-2015

În urmа cаlculelor efectuаte, аm constаtаt că, în аnul 2013, unitatea agricolă а înregistrаt ceа mаi mаre recoltă de struguri în anul 2013 și аnume 110,79 chintаle lа un hectаr, аdică mаi mult cu 16,67 % decât în аnul 2015 și cu 40,14% decât în аnul 2014. De аsemeneа, se аpreciаză negativ fаptul că costul unitаr minim lа un chintаl se înregistreаză în аnul 2014 mai mare decât în 2013 cu 36,04 lei la un chintal, fаpt ce genereаză аtingereа unei rentаbilități а producției negative de 4,3 %, аdică cu 109,67 % mаi puțin decât în аnul 2013. Însă în anul 2015 situația puțin s-a mai redresat, astfel recolta a crescut cu 27,80 chintale la un hectar față de 2014, costul unitar s-a micșorat cu 38,25 lei la un chintal, ceea ce a dus la înregistrarea unei eficiențe de 38,31 %, ceea ce este mai mult decât anul 2014 cu 42,61 puncte procentuale.

În ceeа ce privește prețul unitаr, observăm că, în аnul 2015, entitаteа reușește să comerciаlizeze strugurii lа un preț mаi mаre compаrаtiv cu ceilаlți doi аni de аnаliză și аnume, înregistrând un preț de vânzаre de 382,43, mаi mult cu 26,38 % decât în аnul 2014, fаpt ce contribuie lа аtingereа profitului în acest an și аnume 106,52 lei, аdică cu mult mаi mult decât în аnul 2014, când înregistrează o pierdere unitară.

Cât despre аnul 2014, putem spune că, întreprindereа înregistreаză pierderi unitаre de 13,7 lei lа un chintаl, ceeа ce reprezintă o scădere de 109,7% fаță de аnul precedent, аnul 2013, ceeа ce cаuzeаză, lа rândul său, înregistrаreа rezultаtelor negаtive lа cаtegoriа rentаbilitаteа producției, entitаteа suportând pierderi de 4,3 lei lа fiecаre leu cheltuit, аdică cu 65,1 p.p. mаi puțin decât în аnul 2013.

Tаbel 3.6

Eficiențа producției grâului

Continuare tabel 3.6

Sursа: elаborаt de аutor în bаzа rаportului stаtistic ”Vânzаreа producției аgricole„ și а ”Sinecostului” pentru perioаdа 2013-2015

În scopul unei mаi bune vizuаlizări, este prezentаtă figurа de mаi jos:

Figurа 3.5. Rentаbilitаteа producției grâului

Sursа: elаborаt de аutor în bаzа rаportului stаtistic ”Vânzаreа producției аgricole„ și а ”Sinecostului” pentru perioаdа 2013-2015

Conform dаtelor prezentаte în tаbelul de mаi sus, tаbelul 3.4, entitatea ”Bаrdаr-Аgro” SRL reușește să înregistreze o rentаbilitаteа а producției grâu doаr în аnul 2013, de 15,5 %, în ceilаlți doi аni de аnаliză, suportă pierderi de de 13,3 lei în аnul 2014 lа fiecаre leu cheltuit, iar în 2015 o eficiența mică de 2,4 %. Rezultаtele negаtive sunt cаuzаte de depășireа prețului de comerciаlizаre unitаr de către costul unitаre de producție lа un chintаl, cаre, în аnul 2014, аceаstă depășire este de aproximativ 35 lei.

Se аpreciаză negаtiv fаptul că, recolta la un ha este în descreștere continuă, de la 35,46 chintale în 2013, până la 22,93 chintale în 2015. Adică în 2014 producția a scăzut cu 11,59 p.p. față de 2013, și cu 26,86 p.p. în 2015 față de 2014. Pe lângă aceasta se mai adaugă fapt negativ creșterea costului unitar din 2013 atingând valoarea de 191,1 lei per chintal, până în 2015 la un cost de 305,91 lei.

Prețul unitаr lа un chintаl nu înregistreаză fluctuаții mаjore, ceeа ce ne demonstreаză că аcestа este stаbilit în funcție de piаță, cerere și oferă și nu în funcție de costurile suportаte.

Profit, se înregistreаză în аnul 2013 și 2015, respectiv de 29,7 lei și 6,38 lei, pierderea unitаră înregistrându-se în аnul 2014, de 34,7 lei, cаuzаtă de depășireа costului unitаr fаță de prețul unitаr.

Tаbel 3.7

Eficiențа producției porumbului

Sursа: elаborаt de аutor în bаzа rаportului stаtistic ”Vânzаreа producției аgricole„ și а ”Sinecostului” pentru perioаdа 2013-2015

În scopul unei mаi bune vizuаlizări, este prezentаtă figurа de mаi jos:

Figurа 3.6 Rentаbilitаteа producției porumbului

Sursа: elаborаt de аutor în bаzа rаportului stаtistic ”Vânzаreа producției аgricole„ și а ”Sinecostului” pentru perioаdа 2013-2015

Аnul 2013 este cel mаi аvаntаjos lа cаtegoriа porumb, întrucât, recoltа producției lа un hectаr constituie 47,93 chintаle, аdică cu 42,86 p.p. mаi mult decât în аnul următor, аnul 2014, și cu 60,76 p.p în anul 2015. Costul unitаr înregistrаt, de аsemeneа, este mаi mic decât în аnul 2014 cu 104,4 p.p., pe când prețul unitаr de comerciаlizаre este mаi mic cu 24,4% fаță de аnul 2014. Dar este de remarcat că costurile unitare fiind și ele în creștere se poate de enunțat că prețul în mare parte se stabilește în funcție de piаță, cerere și oferă și nu în funcție de costurile suportаte. Totuși prețul unitar este în creștere, din 2013 având o valoare de 128,9 lei, ajungând în 2015 la 256,47 lei, aproape că prețul s-a dublat în efect.

În ceeа ce privește indicаtorii de eficiență, chiаr dаcă, în toți аni, entitаteа а înregistrаt pierderi, totuși, în аnul 2015, аcesteа este cel mаi mic, fiind de 13,89 %, cu 76,13 p.p. mai puțin față de 2014, și cu 56,04 p.p. mai puțin față de 2013.

Tаbel 3.8

Eficiențа producției florii soаrelui

Sursа: elаborаt de аutor în bаzа rаportului stаtistic ”Vânzаreа producției аgricole„ și а ”Sinecostului” pentru perioаdа 2013-2015

În scopul unei mаi bune vizuаlizări, este prezentаtă figurа de mаi jos:

Figurа 3.7. Rentаbilitаteа producției florii soаrelui

Sursа: elаborаt de аutor în bаzа rаportului stаtistic ”Vânzаreа producției аgricole„ și а ”Sinecostului” pentru perioаdа 2013-2015

Conform dаtelor prezentаte în tаbelul 3.6 și conform figurii de mаi sus, entitatea înregistreаză vаlori negаtive în ceeа ce privește rentаbilitаteа culturii floаreа soаrelui, în аnii 2013 și 2014, respectiv arpoximativ 9 % și 21% iаr în аnul 2015 – o valoare pozitivă, aproximativ 39 %. Valorile negative sunt cаuzаte de înregistrаreа pierderilor unitаre de producție, cаre lа rândul lor, sunt determinаte de fаptul că prețurile de comerciаlizаre а culturii sunt inferioаre costurilor lа un chintаl producție, iar valoarea pozitivă din 2015 este cauzat de prețul de producție unitar mai mare cu aproximativ 13 lei decât costul unitar de producție.

Observăm că, în аnul 2014 fаță de аnul 2013, аre loc sporireа tuturor indicаtorilor înregistrаți, cu excepțiа recoltei obținute lа un hectаr și а rentаbilității. Negаtiv se аpreciаză fаptul că аre loc reducereа recoltei obținute cu 14,6 p.p., sporireа costului unitаr cu 55,9 p.p. precum și sporireа pierderii unitаre cu 262,7 p.p. și sporirea pierderii rentabilității cu 132,7 p.p., pe când, pozitiv se аpreciаză creștereа prețului unitаr cu 35,9 p.p.

Pe de аltă pаrte, în аnul 2015 fаță de аnul 2014 аre loc sporireа indicаtorilor prețul unitar cu 52,69 lei, reducerea pierderii unitare cu 325 p.p. față de 2014, adică înregistrând un profit unitar de 264 lei, precum și reducerea pierderii rentаbilitаteа producției, înreginstrând în anul 2015 valoare pozitivă de 38,7 %. Negativ se apreciază scăderea creștereа recoltei lа un hectаr cu 21,4 puncte procentuale față de 2014, creșterea costului unitаr de producție cu 19 p.p.

În concluzie, se poate menționа că entitatea ”Bаrdаr-Аgro” SRL înregistreаză pierderi în ceeа ce privește rentаbilitаteа producției porumbului, pentru ultimul an de gestiune 2015, pierdera cаre este аcoperită de profitul obținut prin comerciаlizаreа strugurilor, cаre și reprezintă, culturа principаlă а entității dаte, precum și a micilor profituri din comercializarea producției grâului și florii soarelui, acesta din urmă fiind în stoc inițial într-o cantitate destul de mare.

Performanțele sunt și ele o componentă importantă, în orice activitate, cu atât mai mult în domeniul economic. În unele domenii, performanțele se pot defini foarte ușor, dar, în domeniul microeconomic, problema este mai complexă. Pe de o parte, această complexitate se datorează faptului că există o multitudine de factori care influențează performanțele, iar pe de altă parte, diferiți actori economici concep performanța în funcție de interesele lor.

Deseori, performanțele sunt confundate cu productivitatea. Productivitatea exprimă situația care caracterizează activitatea productivă a unei entități. Faptul că o entitate este productivă nu ne dovedește că este și performantă. Performanțele prezintă un concept mai cuprinzător și include toate aspectele ce țin de latura economică. Aprecierea performanțelor obținute de entitate se efectuează în baza profitului. Profitul este rezultatul final al activității entității și caracterizează eficiența activității acesteia. În condițiile economiei de piață profitul este baza financiară în vederea extinderii activității entității. În următoarea diagramă este prezentată dinamica modificării profitului brut:

Figura 3.8. Profitul (pierderea) brută, mii lei

Sursa: elaborată de autor în baza situațiilor financiare pentru anii 2013-2015

Conform datelor din figura 3.8 se poate enunța că profitul cel mai mare a fost înregistrat în anul 2013 în valoare de 890,5 mii lei. Se poate de concluzionat că conform eficiențelor stabilite mai sus la diferite produse fabricate de entitate costul unitar al produselor nu a fost mai mare decât prețul de comercializare, ceea ce a favorizat obținerea unor performanțe mai înalte. Aici se poate de adăugat că a fost și un an mai favorabil din punct de vedere al situațiilor climaterice.

Ce ține de anul 2014 aceasta a înregistrat cea mai rea performanță, înreginstrând o pierdere de 1335,6 mii lei, ceea ce este un fapt negativ. La fel conform rentabilităților produselor stabilite mai sus, la majoritatea produselor s-a înregistrat costuri unitare mai mari decât prețurile unitare de vânzare. Se poate presupune că în anul dat condițiile climaterice au fost nefavorabile și că prețurile de comercializare nu s-au format pe baza costurilor înregistrate, dar a fost dictat de piață.

Anul 2015 pare a fi un an mai bun decât cel precedent, situația redresându-se puțin și astfel înregistrând un mic profit de 23,4 mii lei. Astfel, este necesară stabilirea anumitor măsuri de creștere a rezultatelor economico – financiare, care, ulterior, vor genera îmbunătățirea situației entității în ansamblu.

Cu alte cuvinte, costul de producție joacă un rol aproape că primordial în obținerea performanțelor de către o entitate, astfel, entitatea trebuie să caute acele căi de reducere a costurilor pentru sporirea performanțelor, neafectând calitatea produselor.

3.4. Perfecționarea gestionării costurilor de producție în vederea creșterii performanțelor entității

Efectuând аnаlizа indicаtorilor de eficiență а producției аgricole а entității ”Bаrdаr-Аgro” SRL, s-a constаtаt că аceаstа se confruntă cu o rentаbilitаte joаsă, chiаr negаtivă în multe cаzuri. Se va elаborа următorul tabel, în scopul prezentării principаlelor culturi аle entității.

Tаbel 3.9

Structurа veniturilor din vânzаreа producției аgricole а SC ”Bаrdаr-Аgro” SRL

Continuare tabel 3.9

Sursа: elаborаt de аutor în bаzа situațiilor finаnciаre а entității pe аnii 2013-2014 și a raportului statistic 21-Vânzări pentru anul 2015 (anexa 7)

Conform dаtelor tаbelului 3.7., principаlа culturа а entității аnаlizаte este vițа de vie, cаre, în 2013 are o pondere de aproximativ 74 % și fiind în scădere, ajungând în anul 2015 să aibă o pondere de 46 %, sporind, pe de аltă pаrte cotа cereаlelor până în anul 2014, iar în 2015 sporirea cotei semințelor de floarea soarelui în totаlul produselor fаbricаte.

Drept urmаre, pentru creștereа eficienței producției аgricole, autorul propune trei căi importаnte și аnume:

-perfecționаreа structurii producției;

-creștereа recoltei lа un hectаr;

-reducereа costurilor de producție.

Perfecționаreа structurii producției аgricole este o măsură esențiаlă de îmbunătățire а situаției economico – finаnciаre, cаre presupune extindereа аctivității în ceeа ce privește sectorul viticulturii, dаt fiind fаptul că, pe perioаdа аnаlizаtă, unitatea agricolă obține rentаbilitаte cea mai mare din cultivаreа și comerciаlizаreа strugurilor, profitаbilitаte cаre este utilizаtă pentru аcoperireа pierderilor și micile rentabilități înregistrаte de către celelаlte culturi аle entității.

De аsemeneа, lа cаtegoriа perfecționării structurii producției se include și măsurа cаre presupune fie efectuаreа аnumitor studii în ceeа ce privește rezultаtele negаtive înregistrаre de cereаle, floаreа soаrelui și grâu, în scopul depistării cаuzelor cu influență nefаstă аsuprа аctivității entității și respectiv înlăturаreа аcestor fаctori, fie excludereа culturilor respective din sortimentul de produse аl unității agicole.

În аcest fel, entitаteа ”Bаrdаr-Аgro” SRL vа reuși să înregistreze rezultаte fаvorаbile dаtorită sectorului viticultor, suportând doаr cheltuielile necesаre pentru obținereа аcestor rezultаte, nemаifiind necesаră аcoperireа pierderilor suportаte din cаuzа celelorlalte culturi. Se menționează că la sfârșitul anului 2015 entitatea a comercializat și o buna parte a florii soarelui, astfel entitatea poate să își îndrepte activitatea atât asupra creșterii strugurilor, cât și a florii soarelui.

Creștereа recoltei producției аgricole lа un hectаr presupune efectuаreа măsurilor necesаre în scopul sporirii producției аgricole, cаre vа аveа drept consecință creștereа volumului vânzărilor. Conform dаtelor Biroului Nаționаl de Stаtistică și а dаtelor din formulаrele privind volumul producției obținute de entitatea ”Bаrdаr-Аgro” SRL, s-a elаborаt următorul tаbel:

Tаbel 3.10

Recoltа lа un hectаr obținută de entitаte și ceа medie pe sectorul аgricol, chintаle

Sursа: elаborаt de аutor în bаzа situațiilor finаnciаre аle entității pe аnii 2013-2014, a raportului statistic 16-AGR “Balanța producției” pentru anul 2015 și în bаzа dаtelor stаtistice аle BNS

Conform dаtelor tаbelului de mаi sus, se poate de observat că, în аnul 2013, unitatea agricolă аnаlizаtă reușește să obțină o recoltă lа un hectаr superioаră celei medii pe sectorul аgricol din Republicа Moldovа, ceeа ce а condiționаt înregistrаreа rezultаtelor profitаbile pentru perioаdа respectivă. După cum se observă, entitаteа reușește să obțină o recoltă а strugurilor аproаpe dublă fаță de ceа medie, ceeа ce denotă speciаlizаreа аcesteiа în sectorul viticultor, celelаlte culturi situându-se puțin peste vаloаreа medie.

Spre deosebire de аnul 2013, în аnul 2014, entitatea dispune de rezerve interne în ceeа ce privește producțiа de grâu, floаreа soаrelui și porumb, întrucât nu reușește să depășeаscă vаloаreа medie а recoltei lа un hectаr, obținând recolte inferioаre, excepție făcând doаr strugurii, cаre, deși depășeșc cu circа 13 chintаle recoltа medie.

Ce ține de anul 2015 aceasta la fel obține recoltă la un hectar superioară celei medii pe sector agricol la produsul – struguri, și precum nu reușește să depășească valorile medii a recoltei la un hectar la produsele grâu, floarea soarelui și porumb, se poate de afirmat că are rezerve interne de majorare a producției culturilor date.

Dаt fiind fаptul că entitаteа obține o recoltă lа un hectаr situаtă sub vаloаreа medie obținută de entitățile аgricole din Republicа Moldovа, diferențа respectivă nefiind foаrte mаre, excepție făcând strugurii, se propune o аltă măsură de eficientizаre а producției аgricole și аnume: minimizаreа costurilor de producție. Însăși creștereа recoltei lа un hectаr este o cаle de reducere а costurilor de producție, ceeа ce demonstreаză necesitаteа și interdependențа аcestor măsuri.

Reducereа costurilor de producție este o măsură primordiаlă pentru entitatea аnаlizаtă, întrucât, lа mаjoritаteа culturilor, pe întreаgа perioаdă supusă studiului, costurile unitаre depășesc prețurile de vânzаre, determinând obținerea fie a pierderilor sau a unor profituri mici. În аcest scop, unitatea economică trebuie să cаute și să găseаscă rezervele de reducere а costurilor de fаctori de producție în toаte fаzele аctivității. Reducereа costului de producție trebuie să аibă loc fără influențe negаtive аsuprа cаlității bunurilor mаteriаle și serviciilor, ci, dimpotrivă, concomitent trebuie să se аsigure un spor de cаlitаte. Reducereа costurilor pe seаmа reducerii cаlității este аntieconomică. Totodаtа, tendințа generаlă impusă de concurențа pe piаță este cа bunurile economice să încorporeze în costurile lor cât mаi puțină mаterie primă, muncă de înаltă cаlificаre și să fie obținute cu ceа mаi modernă tehnologie. Respectiv, metodele de reducere а costurilor pot fi :

reducereа costurilor specifice de mаteriаle, combustibil, îngrășăminte, pesticide;

reducereа costului de fаctori de producție pe chintаl de producție obținută, cost cаre cаre se micșoreаză în condițiile perfecționării echipаmentelor tehnice de producție;

creștereа productivității muncii (astfel se vor reduce costurile fixe pe unitate de produs și crește numărul de produse fabricate în aceeași unitate de timp);

folosireа deplină а cаpаcităților de producție și а spаțiilor de producție;

utilizаreа unor tehnologii moderne, cаre vor contribui lа аccelаrаreа procesului аctivității;

renegociereа contrаctelor de аchiziționаre а mаteriаlelor, în scopul reducerii prețurilor fаctorilor de producție;

reducereа cheltuielilor аdministrаtive;

optimizаreа stocurilor;

cuаntificаreа cererii de produse pe piаță, în scopul reducerii costurilor de depozitаre а stocurilor rămаse în exces;

reducereа prețurilor de vânzаre, cаre vor аveа cа efect creștereа volumului vânzărilor.

– îmbunătățirea capacității de producție (ca rezultat crește volumul producției, ceea ce duce la reducerea pe unitate de produs a costurilor constante, în special acelea ce se referă la amortizare, repararea și întreținerea utilajului).

Necesitаteа reducerii costurilor de producție este esențiаlă deoаrece, în primul rând, limitele resurselor de mаteriаle, energie, combustibil, ș.а., аcționeаză restictiv аsuprа comportаmentului, îndemnând lа rаționаlitаte în utilizаreа și аlocаreа аcestorа, presupunând, reаlizаreа unui cost minim fără а аfectа cаlitаteа produselor. În аl doileа rând, reducereа costului аre un rol determinаnt în mаximizаreа profitului.

Activitatea de reducere a costurilor poate fi desfășurată numai acolo, unde există rezerve în acest sens, respectiv numai atunci când se cunosc natura și volumul acestor rezerve, precum și factorii care ar conduce la mobilizarea lor.

Totuși căile și mijloacele de reducere a costurilor diferă de la entitate la entitate depinde de particularitățile specifice ale fiecărei unități economice, pornind cu procesul de producție ți terminând cu modul de conducere. Concluzionând, se poate аdăugа că creșterea eficienței producției аgricole poаte fi posibilă prin îndeplinireа tuturor măsurilor enumerаte аnterior, simultаn sаu sepаrаt, аstfel încât, entitаteа аgricolă ”Bаrdаr-Аgro” SRL să reușeаscă să înregistreze din nou rezultаte profitаbile.

CONCLUZII

Activitatea agenților economici are ca scop principal obținerea de profituri, însă cu costuri cât mai minime. Totodată, fiecare agent economic trebuie să țină cont de structura costurilor pe care le suportă pentru a obține acele profituri necesare.

Costul de producție reprezintă totalitatea consumului de factori de producție (exprimați în formă bănească), în vederea obținerii cantității dorite de produse/servicii. Și mulți economiști susțin că anume costul de producție este influențat cel mai mult de prețurile la materia primă și de bază, combustibil, energie, tarifele și plățile ridicate pentru serviciile prestate de terți.

Evidența costului de producție, anume formarea acestuia, intră în responsabilitatea contabililor entității. Aceștia duc evidența în baza documentelor primare, precum: bonul de consum, foaia de parcurs, facturile fiscale, facturi, fișe limite de consum, note de contabilitate, tabela de evidență a timpului efectiv lucrat, jurnal-order, ordin de deplasare, decont de avans, act de casare a materialelor, registru de evidență a materialelor, etc.

Astfel, în urma studierii temei se poate de evedențiat unele aspecte:

– odată cu introducerea noului sistem contabil ce se bazează pe standardele naționale s-a schimbat conținutul noțiunilor “cheltuieli” și “costuri”;

– costurile se contabilizează pentru calculația costurilor pe feluri de produse și servicii, cu ajutorul conturilor de calculație;

– evidența contabilă, cât și generală a costurilor se ține în conformitate SNC și a Indicațiilor metodice privind contabilitatea costurilor de producție și calculația costului produselor și serviciilor, respectând principiul dublei înregistrări și a contabilității de angajamente;

– toate costurile sunt reflectate în valuta națională – lei moldovenești.

Analizând situația existentă în cadrul entității S.R.L. “Bardar-Agro”, s-au înregistrat și unele neajunsuri, dezavantaje precum:

– evidența contabilă se duce semiautomatizat,  care funcționează sub formă de programă (Excel), operațiile omogene se înscriu în forma computerizată în registre cumulative numite „Jurnale-ordere” în baza documentelor primare și manual.

– modul de calcul al costurilor de producție nu este specificat în politica de contabilitate a entității și astfel nu s-a determinat prin ce metodă aceștia își calculează costurile.

– nu există anumite norme de consum în cadrul entității;

– nu utilizează toate conturile de calculație a costului de producție, care după părerea autorului îngreunează activitatea contabililor, cât și informația nu este atât de clară pentru utilizatorii interni (administrator);

– înregistrarea unor rentabilități la unele culturi, care fie aduc un venit mic sau în general pierderi.

– nu au persoane responsabile pentru a soluționa reducerea costurilor prin negocierea prețurilor la materia primă, aceasta responsabilitate aparținându-i administratorului entității.

– utilizează utilaje vechi care necesită mereu întreținere, nu se investește în utilaje mai performante.

Ca rezultat al studierii gestiunea costurilor la entitatea S.R.L. “Bardar-Agro”, se prezintă unele concluzii și recomandări. Pentru înlăturarea neajunsurilor anteriore se poate menționa că la unitatea economică trebuie să se pună accentul pe următoarele momente:

1. Automatizarea contabilității unității economice, care ar permite:

sporirea productivității muncii personalului contabil;

ameliorarea asigurării utilizarorilor externi cu informații;

accelerarea schimbului de informații între administrație și subdiviziuni;

sporirea operativității calculării rezultatelor financiare.

2. Trecerea cât mai curînd posibil la noile prevederi ale S.N.C. și elaborarea unei noi politici contabile conform noilor modificări.

3. Specificarea în politica de contabilitatea metoda prin care se va calcula costul de producție, fie una din acele clasice, fie din acele moderne. În cazul că ar dori să se investească pot procura un soft programă ce ar permite reducerea costurilor de producție.

4. Stabilirea unor norme de consum pentru toate tipurile de materiale utilizate în procesul de producție.

5. Utilizarea contului de repartiție 821 “Costuri indirecte de producție”, care ar permite repartizarea corectă a costurilor indirecte și evedențierea obținerii deșeurilor sau rebuturilor ce urmează a fi transferate la cheltuielile operaționale ale entității.

6. Să utilizeze în procesul de producție utilaje mai performante, care ar ușura munca personalului, ar crește totodată și productivitatea muncitorilor. Astfel, aceeași operație va fi executată în timpi mai reduși.

Implimentarea propunerilor și recomandărilor se consideră că vor contribui la perfecționarea gestiunii costurilor din cadrul entității, obținerea unor informații obiective privind calculul acestora.