Agentia Pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene

Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA)- exploatările din câmpul muncii în Italia, Franța și Germania.

-Vlad Blaga, RISE, anul II, grupa I

-Instituții europene

-profesor coordonator: Alexandru Muraru

“Our commitment must be to remember the victims who perished, respect the survivors still with us, and reaffirm humanity's common aspiration for mutual understanding and justice.”

-Declaration of the Stockholm International Forum on the Holocaus-

Introducere

Piața forței de muncă nu este doar unul dintre cele mai importante aspecte al economiei unei țări, reprezintă în același timp principalul indicator pentru factorii de decizie în politică monetară. Piața locurilor de muncă din toată Europa a avut de suferit enorm după accidentul financiar din anul 2008. Marea Britanie se află printre primele țări din Europa unde găsirea unui loc de muncă, potrivit unui raport de cercetare de site-ul de recrutare Glassdoor, este foarte facil, având în vedere numărul mare al acestora. La polul opus se află Grecia, tulburată, se află printre țările cu cele mai mari rate ale șomajului și unul dintre cele mai grele locuri pentru a obține un loc de muncă.

Andrew Chamberlain, economistul- șef al Glassdoor, afirma faptul că " Piețele europene ale muncii de astăzi sunt diverse și prezintă provocări diverse precum și oportunități – pentru solicitanții de locuri de muncă ", în același timp acesta susține faptul că țări precum Marea Britanie, Germania, Austria sau Elveția se bucura de o rată a șomajului sub medie. În schimb state precum Grecia, Spania și Portugalia au continuat să se lupte cu o rată ridicată a șomaului dar și o creștere economică lentă- parțial din cauza reglementărilor privind piața muncii inflexibile, care s-au dovedit dificil de reformat în ultimii ani. Probleme asemănătoare se găsesc la statele din sudul Europei, în frunte cu Grecia, cu o rata ridicată a șomajului în rândul tinerilor. În partea opusă a balanței se află Germani și Norvegia care au cea mai mică rată în rândul șomajului în rândul tinerilor.

2) Principalele relglementări ale Uniunii Europene legate de câmpul muncii

În următorul capitol am să prezint principalele reglemantări din câmpul muncii în Uniunea Europeană. În Uniunea Europeană fiecare lucrător are anumite drepturi minime referitoare la siguranța și sănatatea la locul de muncă (drepturile și obligațiile generale, locurile de muncă, echipamente de lucru, riscuri specifice și a lucrătorilor vulnerabili), egalitatea de șanse pentru femei și bărbați (egalitatea de tratament la locul de muncă , sarcină , concediul de maternitate , concediul pentru creșterea copilului), protecție împotriva discriminării (bazate pe sex, rasă, religie, vârstă, handicap și orientare sexuală), și dreptul muncii (munca pe fracțiune de normă, contracte pe perioadă determinată, orele de lucru, angajarea tinerilor, informarea și consultarea angajaților).

Siguranța și sănatatea la locul de muncă reprezintă unul dintre domeniile în care Uniunea Europeană a avut cel mai mare impact, cu un cadru legal solid care să acopere numărul maxim de riscuri, cu numărul minim de reglementări. De asemenea, Comisia colaborează cu Agenția Europeană pentru Sănătate și Securitate în Muncă și Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață, aceasta oferind orientări și promovând un mediu de lucru sănătos, în special în întreprinderi mici. În bază legală, directiva 89/391 CEE privind măsurile de îmbunătățire a siguranței și sănătății la locul de muncă , promovează drepturile lucrătorilor de a face propuneri cu privire la sănătate și siguranță, pentru a face apel la autoritatea competentă și să înceteze lucrul în caz de pericol grav. În același timp încurajează îmbunătățirea sănătății și securității la locul de muncă în toate sectoarele de activitate, atât publice cât și private și nu în ultimul rând urmărește să protejeze în mod adecvat lucrătorii și să se asigure că se întorc acasă în stare bună de sănătate, la sfârșitul zilei de lucru.

Legea muncii definște drepturile și obligațiile fiecăruia la locul de muncă. Legea muncii în Uniunea Europeană acopera 2 marii arii, condițiile de muncă (orele de lucru, part- time și munca pe durată determinată, detașarea lucrătorilor) și informarea și consultarea lucrătorilor cu privire la concedierile colective, transferurile de societăți, etc. UE își propune să promoveze progresul social și îmbunătățirea condițiilor de muncă ale popoarelor Europei și a se vedea preambulul Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.

În ceea ce privește legislația muncii, UE completează inițiativele politice luate de țările UE individuale prin stabilirea unor standarde minime. În conformitate cu tratatul- în special articolul 153- adoptă legi ( directive) care stabilesc cerințe minime pentru locul de muncă și condițiile de muncă, informarea și consultarea lucrătorilor. Țările Uniunii Europene sunt libere să asigure un nivel mai ridicat de protecție în cazul în care doresc acest lucru. În timp ce directiva privind timpul de lucru european dă dreptul lucrătorilor la un concediu anual plătit de 20 de zile , de exemplu, multe țări au optat pentru un drept mai generos în beneficiul lucrătorilor. Uniunea Europeana adoptă directivele pe care țările membre sunt obligate să le includă în legislația națională și să le pună în aplicare. Acest lucru înseamnă că autoritățile naționale și inspectoratele de muncă și instanțele de judecată, de exemplu, sunt cele care pun în aplicare regulile. Ori de câte ori un litigiu în fața unei instanțe naționale ridică o chestiune privind modul de interpretare a unei directive a Uniunii Europene, instanța de judecată poate sesiza problema Curții de Justiție a Uniunii Europene. Curtea Europeană dă instanței naționale răspunsurile de care are nevoie pentru a rezolva litigiul.

Comisia verifică dacă directivele Uniunii Europene sunt încorporate în legislația națională și asigură printr-o monitorizare sistematică a normelor dacă acestea sunt puse în aplicare în mod corect. În cazul în care Comisia consideră că o țară din Uniunea Europenă nu a încorporat o directivă în dreptul intern în mod corect, aceasta poate decide să inițieze proceduri privind încălcarea acelui drept/ drepturi. In acest fel, se asigură că toate drepturile prevăzute în directivele sunt disponibile în dreptul intern. Cu toate acestea, Comisia nu poate să procure despăgubiri cetățenilor individuali ( compensarea daunelor sau pentru a seta drept o situație ) acest fapt fiind la latitudinea autorităților naționale competente. Cu peste 240 de milioane de lucrători din Uniunea Europeană, de dreptul muncii în UE beneficiază un număr mare de cetățeni direct și au un impact pozitiv asupra unuia dintre cele mai importante și tangibile domenii ale vieții lor de zi cu zi. De legislația europeană a muncii beneficiază, în același timp și angajatorii și societatea, prin simplul fapt că aceasta oferă un cadru clar de drepturi și obligații la locul de muncă, protejarea sănătății forței de muncă și promovarea unei creșteri economice durabile.În plus, legislația muncii în Uniunea Europeană merge mână în mână cu piața unică. Libera circulație a mărfurilor, serviciilor, capitalurilor și a lucrătorilor trebuie să fie însoțite de norme care să respecte dreptul muncii, pentru a se asigura că țările și întreprinderile concurează în mod echitabil pe piața produselor și nu prin scăderea standardelor dreptului muncii.

Legile pentru drepturi egale între femei și bărbați au existat încă din zilele foarte timpurii ale Comunității Europene. Începând cu anii 1970 un total de 13 acte legislative au fost adoptate cu scopul de a se asigura că femeile și bărbații primesc tratament echitabil și egal la locul de muncă. Aceste legi acoperă o serie de domenii, inclusiv egalitatea de tratament, atunci când se aplică pentru un loc de muncă, egalitatea de tratament la locul de muncă, protecția lucrătoarelor gravide și a mamelor care alăptează, precum și dreptul la un concediu de maternitate și concediul pentru creșterea copilului. Milioane de femei și bărbați din toată Europa se bucură de aceste drepturi în fiecare zi, dar puțini dintre ei știu că Uniunea Europeană se află în spatele acestor legi. Legile cu privire la drepturi egale între femei și bărbați s-au alăturat noii legislații a Uniunii Europene în anul 2000, care interzic discriminarea pe alte motive. În conformitate cu aceste legi noi este ilegală discriminarea unei persoane din cauza originii rasiale, religie și credință, handicap, orientarea sexuală și vârstă.

Aceste cinci domenii de discriminare, împreună cu discriminarea de gen, sunt incluse în Tratatul de la Amsterdam al Uniunii Europene ca domenii în care UE poate acționa pentru a preveni discriminarea. Bineînțeles că discriminarea poate avea loc pentru alte motive, de exemplu, pentru că o persoană este căsătorită sau nu, sau din cauza nivelului lor de venit sau din cauza în care trăiesc. Discriminarea se poate întâmpla, de asemenea, din cauza unui amestec de diferite motive, de exemplu, din cauza vârstei înaintate unei persoane și sexul lor. Legile care protejeze persoanele împotriva discriminării din cauza originii lor rasiale și etnice nu sunt aplicate doar la locuri de muncă, ci și în alte domenii ale vieții de zi cu zi în cazul în care se poate produce un tratament inechitabil, de exemplu, în școli, locuințe, asistență medicală sau de acces la bunuri și servicii, de exemplu, un tratament inechitabil în magazine, restaurante, hoteluri etc. Toate țările din UE sunt obligate să adopte aceste reguli de egalitate la bord. Țările care aderă la UE trebuie, de asemenea, să se conformeze acestor norme.

Legislația Uniunii Europene de egalitatea de tratament stabilește niveluri minime de protecție care se aplică tuturor care trăiesc și lucrează în Uniunea Europeană. Țările pot merge mai departe și să adopte măsuri legale și mai puternice.

3) Scurtă analiza a statelor și a pieței muncii la nivel intern

a) Italia

Participare în câmpul muncii în Italia a crescut la 64,50%, în al patrulea trimestru al anului 2015 de la 63,60%, în al treilea trimestru al anului 2015. Rata de participare a forței de muncă în Italia, în medie 61,26% din 1992 până în 2015, atingând un maxim tot timpul de 64,70% in al patrulea trimestru al anului 2014, precum și un nivel record de 57,20% în primul trimestru al anului 1995. Rata de participare în câmpul muncii în Italia este raportată de către Institutul Național de Statistică ( ISTAT ).

b) Germania

Dintre țările Uniunii Europene, Germania are în prezent unul dintre cele mai scăzute niveluri ale șomajului. Potrivit Eurostat, rata medie a șomajului din Germania în anul 2013 a fost de 5,3%, o cifră care se compară foarte favorabil cu alte economii importante ale lumii. Un lucru extetrem de important este acela că tinerii au posibilitatea să găsească ucenicie și locuri de muncă. Șomajul în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 15 și 25 se situează în prezent la 7,9% . Aceasta este una dintre cele mai mici din Uniunea Europeană, în momentul în care rata medie a șomajului pentru persoanele sub 25 de ani a fost de 23,1% în anul 2013. Experții identifică sistemul dual german de formare profesională și educație, care combină o perioadă de ucenicie la locul de muncă cu un curs de studiu la o școală profesională, ca un factor crucial în piața locurilor de muncă din Germania. Acest lucru înseamnă că noii angajați se alăture o companie de la o vârstă fragedă și că angajatorii pot contribui la asigurarea ucenicii lor finaliza cu succes în formarea lor. Participarea în câmpul muncii în Germania a crescut la 60,60%, în al patrulea trimestru al anului 2015 de la 60,30%, în al treilea trimestru al anului 2015. Rata de participare a forței de muncă în Germania, în medie 59,31% din 1998 până în 2015, atingând un maxim tot timpul de 60,70% in al treilea trimestru din 2014 și un minim record de 56,90% în al doilea trimestru al anului 2004. Rata de participare în câmpul muncii în Germania este raportat de Eurostat.

c) Franța

În Franța câmpul muncii a rămas neschimbat, 56,10% în primul trimestru din 2016 de la 56,10%, în al patrulea trimestru al anului 2015. Rata de participare a forței de muncă în Franța, în medie 56,35% din 2003 până în 2016, atingând un maxim tot timpul de 56,70% în al doilea trimestru al anului 2009 și un nivel record de 56,10% în primul trimestru al anului 2006. Rata de participare în câmpul muncii în Franța este raportată de către INSEE, Franța.

4) Rolul Agentiei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) in monitorizarea pietei muncii a statelor membre

Agenția Uniunii Europene pentru Drepturi Fundamentale ( FRA ) a apărut pe 1 Martie 2007, este un organism al Uniunii Europene, cu sediul la Viena. Agenția furnizează autorităților și instituțiilor Comunității și statelor membre ale acesteia relevante la punerea în aplicare a legislației comunitare, asistență și expertiză în materie de drepturi fundamentale, pentru a le sprijini atunci când iau măsuri sau formulează acțiuni în cadrul domeniilor lor de competență să respecte pe deplin drepturi fundamentale. Drepturile fundamentale menționate la articolul 6 alineatul ( 2 ) din TUE, care sunt reflectate în Carta drepturilor fundamentale, reprezintă punctul de referință pentru mandatul agenției. Domeniile tematice de activitate sunt stabilite într -un cadru multianual care este adoptat de către Consiliul Uniunii Europene, pe baza unei propuneri a Comisiei Europene și după consultarea Parlamentului European. Domeniile tematice trebuie să includă lupta împotriva rasismului , xenofobiei și intoleranței asociate acestora. Principalele misiuni ale Agenției Uniunii Europene pentru Drepturi Fundamentale sunt dezvoltarea unor metode și standarde pentru a îmbunătăți calitatea și comparabilitatea datelor la nivelul Uniunii Europene; efectuarea și să încurajarea cercetării științifice, cooperarea cu societatea civilă și de sensibilizare publicului cu privire la drepturile fundamentale, promovarea dialogului cu societatea civilă și stabilirea unei rețele printr-o platformă pentru Drepturi Fundamentale.

5) Analiza comparative a principalelor probleme ce tin de problema exploatarii in campul muncii in Italia, Franta si Germania

Vom începe cu identificarea anumitor factori exploatatori din câmpul muncii în cele 3 țări mai sus prezentate. Un prim risc de exploatare în câmpul muncii din Italia este reprezentat de statutul ilegal de imigranți. Imigranții ilegali sunt forțați să lucreze în economie neregulate, deoarece nu pot ocupa locurile de muncă legale, prin urmare, sunt vulnerabili. Din moment ce lucrătorii imigranți au nevoie de locuri de muncă, în scopul de a câștiga bani pentru a trimite remitențe acasă, ei sunt dispuși să facă tot felul de munci. Atât lucrătorii imigranți în regulă și în neregulă, sunt victime a exploatării prin muncă, încercările acestora de raportare la poliție a angajatorilor sunt împiedicate, deoarece imigranții care se afla cu acte ăn regulă se tem de pierderea locului de muncă și, în consecință, a permisului de ședere. În același timp, imigranții cu acte în neregulă se tem de deportare, în virtutea șederii lor neautorizate. În continuare putem vedea alte riscuri prezente în viața de lucrătorului imigrant și anume condițiile precare și a dezavantajelor sociale și de viață în Italia, lipsa de cunoaștere a limbii italiene, lipsa de informații cu privire la drepturile lucratorilor, lipsa de servicii de sprijin special destinate victimelor exploatării prin muncă și lipsa asistenței adecvate de către instituțiile publice și în cele din urmă competențe profesionale scăzute ale imigranților, ceea ce duce la angajarea lor în locuri prost plătite.

Dacă ar fi să atribuim dintr-o perspectivă empirică, axată pe observarea principalelor trăsături ale chestiunii exploatării forței de muncă imigrante, un motiv central al fenomenului de explotare, în sine, atunci acesta, cu siguranță, s-ar lega de percepția negativă a opiniei publice din Italia, Germania, Franța asupra imigranților, în special al celora din țările est europene, nordul Africii și Orientul mijlociu. Cei mai cruciali factori în exploatarea lucrătorilor imigranți la locul de muncă este situația precăra sau nesigură de muncă și relativ izolată dar și puținele contacte cu angajatorul și persoane din afara firmei în momentul angajării. Un fapt crucial care poate duce la exploatarea la locul de muncă al lucrătorilor imigranți poate fi neapartența la un sindicat, izolarea lucrătorilor cum am menționat anterior dar și situația nesigură a unui loc de muncă. Putem observa faptul că principalele problema a lucrătorilor imigranți in Germania ar fi acelea că aceștia nu au siguranța unui loc de muncă stabil și din această cauză aceștia preferă să rămână în același loc chiar dacă li se încalcă drepturile. Iar o alta problemă pe care am întâlnit-o și în Italia ar fi necunoașterea limbii, aceasta poate fi o problema foarte serioasă deoarece neștiind limba aceștia nu își poate exprima drepturile pe care le dețin în fața angajatoului dacă îi sunt încălcate.

Fiind într-o situație neregulamentară a fost citat de către mulți profesioniști ca o sursă de vulnerabilitate pentru mulți imigranți din Franța. Această situație obligă mulți imigranți să rămână “ascunsi”. Această problemă este conectată cu vulnerabilitate socială mai largă care persistă pentru imigranții în cauză iar din aceast motiv rezultă probleme precum accesul limitat la locuințe sau lipsa de resurse financiare. Din aceste cauze muncitorii imigranți vor accepta condiții precare de muncă cu speranța că in cele din urmă vor obține regularizarea prin muncă. Această situație este folosită de anagajatori sau am putea să ii numim exploatatori cu scopul de a menține un anumit control asupra muncitorilor și pentru a preveni orice forma de plângere. Cum putem observa, situație de față este prezentă și în țările analizate anterior, imigranții reprezintă principala sursă de exploatare în câmpul muncii deoarece nu pot depune plângere împotriva angajatorilor datorită fricii de a fi expulzat în țara de origine. În același timp, lucrătorii imigranți acceptă locuri de muncă prost plătite sau care nu îndeplinesc normele europene de respectare a dreptului muncii pe motivul regularizării. Un alt motiv pentru care aceștia sunt principalii factori pentru exploatare, în opinia mea chiar din cauza lor, este faptul că nu cunosc limba statului unde stau și din această cauză nu își pot cere drepturile și pot fii exploatați cu ușurință. Concluzionând am putea afirma faptul că lucrătorii imigranți sunt principala sursă de exploatorilor deoarece aceștia nu se pot plănge de condițiile de muncă ale angajatorului. Din păcate această situație nu este doar în țările menționate anterior ci în toate țările vest europene iar acest lucru se datorează nivelului ridicat de trai dar și ajutoarelor sociale pe care aceștia le primesc.

În continuare voi prezenta exploatarea în campul muncii și configurația instituțională necesară stopării acestei exploatări.

a) Italia

Mai multe instituții se adresează protecției lucrătorilor, în principal inspectoratele de muncă, agenții de asigurări sociale ( Institutul Național pentru Social Securitate, Autoritatea de Compensare a lucrătorilor, Agențiile locale de sănătate ) și de aplicare a legii autoritățile ( în special Comandamentul Protecția Muncii carabinierilor). În Italia, agențiile de aplicare a legii sunt, de asemenea, implicate în activități de inspecție a muncii. O unitate din partea Comandamentului de Protecției a Muncii al carabinierilor funcționează în cadrul Direcției Provinciale a Muncii. Începând cu un decret regal din 1937, personal din corpul de carabinieri au fost alocate Ministerului muncii pentru a monitoriza aplicarea legislației muncii. Aceștia funcționează sub dependența funcțională a Ministerului Muncii și funcțiile lor sunt similare cu cele ale inspectorilor. Ei sunt, în general, implicați în misiuni extreme de periculoase precum activități de inspecție, care implică orice tip de exploatare a omului de către organizațiile criminale, cum ar fi imigrația ilegală, traficul de ființe umane și aservire. Puteri explicite sunt încredințate inspectorilor, de asemenea, existp și alte agenții de aplicare a legii, cum ar fi Guardia de Finanza (poliția financiară). În general, aceste agenții, precum și poliția locală susțin inspectoratele de muncă în situații cu risc ridicat, și ori de câte ori li se cere să ia parte la inspecțiile de muncă.

b) Germania

În cadrul statului german sănătatea și securitatea la locul de muncă este asigurătă de peste 100 se entități administrative locale ale statelor federale, fiecare avănd o un domeniu diferit dar și nume diferite. Oficialii acestor entități sunt responsabili pentru monitorizarea si asigurarea ca normele euroene de protectiție a muncii sunt respectate în mediul de lucru dar prevenirea exploatării la locul de muncă nu face parte din atribuțiile lor. Inspectoratele muncii care monitorizează condițiile de muncă pe scară largă, de exemplu salariile angajaților, par să existe în alte state membre ale Uniunii Europene , dar nu și în Germania. Cazurile de exploatare prin muncă, cu toate acestea , pot fi detectate ca parte a controalelor standardelor de securitate a muncii. În nouă dintre cele 13 state federale ale Germaniei, birourile de poliție locale sunt responsabile pentru exploatările din domeniul muncii. În 4 dintre aceste state federale, responsabilitatea este adresată Oficiului de Stat pentru Investigații criminale în cazul în care în aceste situații de exploatare se produc in cadrul ciminalității organizate sau au un impact international sau există multe pierderi umane. Celelalte 4 state federale oficiile de stat de urmărire penală sunt direct responsabile pentru cazurile de exploatare în domeniul muncii.

c) Franța

În Franța, sistemul de prevenire și combatere a exploatărilor din câmpul muncii poate fi caracterizată drept una limitată. Se desfășoară prin mai multe instituții, cu mandate care sunt relevante în mod direct într-o măsură mai mare sau mai mică. Mai multe tipuri de agenți de monitorizare sunt mobilizate, cu puteri semnificative, chiar dacă au fost raportate o serie de obstacole operaționale de respondenți, și, în special inspecția muncii ( incluzând acces limitat la case particulare și eliberarea de imunitate diplomatică, problema limbii și lipsa de cooperare spontană a lucrătorilor în cauză, complexitatea organizațiilor ceea ce fac dificil să ajungi în cele la cei responsabili de mascare a practicilor ilegale, etc.). Am putea afirma faptul că în statele menționate anterior există anumite instituții de protecție impotriva încercărilor de exploatare în domeniul muncii, însă, din păcate, acestea nu pot acoperi numărul mare de nereguli de pe propiul teritoriu. Putem observa o diferență între cele 3 prin numărul de instiuții care se îngrijesc de această problemă delicate. Dacă în Italia putem obeserva un număr mare de instituții precum Institutul Național pentru Social Securitate, Autoritatea de Compensare a lucrătorilor, Agențiile locale de sănătate, care se ocupă de aceste probleme, în Germania lucrurile stau un pic mai diferit. Chiar dacă există și aici astfel de instituții acestea nu se implică în probleme ce țin de exploatarea la locurile de muncă, sau cel puțin nu în cazuri minore, doar în momentul ce sunt implicate cazuri de crima organizată sau pierderi de vieți omenești în număr mare. Instituțiile din hexagon sunt caracterizate, cum am prezentat anterior, limitate datorită nivelului corupției ridicat, în care fiecare se apară pe fiecare și din această cauză nu se pot rezolva anumite cazuri. Un lucru asemănător care poate fi găsit în toate 3 țările este prezența crimei organizate. Atăt în Italia, Germania și Franța anchetele în care sunt implicate astfel de organizații criminale asupra domeniului muncii sunt greu de rezolvat și din aceasta cauză, plus o alta cauză fiind si nivelul ridicat de corupție, mai ales în Italia și Franța.

6) Concluzii

Concluzionând am putea afirma faptul ca drepturile fundamentale ale omului ar trebuii respectate mai ales în câmpul muncii deoarece acesta reprezintă principal sursă de venit a multor cetățeni europeni care nu ar putea trăii fara aceasta. Drepturile din domeniul muncii trebuie respectate de toate țările membre deoarece fac parte din Uniunea Europene unde se așteaptă sa există un anumit nivel de civilizație iar aceste acte de cruzime, în unele cazuri, nu ar trebuii să existe. Am putut observa din analiză si datele prezentate anterior faptul că Germania este cel mai prielnic stat pentru găsirea unui loc de muncă, bine plătit și în care toate și în care toate normele de protecție a muncii sunt aplicate și în același timp respectate.

7) Bibliografie

– Consiliul Europei și apărarea drepturilor omului. S. l. , Editura L. A. D. O. , 1994.

– Geană, Elena, Zenovia. Surse de informare privind Uniunea Europeană. – București, Editura Institutul European, 2003.

– Stoica, Camelia. Libera circulație a persoanelor în Uniunea Europeană. – București, Editura Oscar Print, 2001.

– LEICU Corina, LEICU Ioan, Instituțiile comunitare, Ed. Lumina Lex, București, 1996

– NIȚĂ, Dan, DRAGOMIR, Eduard. Instituțiile Uniunii Europene, Editura Nomina Lex, Bucuresti,

2010.

– Voicu, Marin. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, – București, Editura Juridică, 2008.

Webografie:

– http://fra.europa.eu/en/country-data/2015/country-reports-comparative-report-severe-labour-exploitation-workers-moving

– http://www.ibtimes.co.uk/labour-market-2016-best-countries-get-job-europe-revealed-1536093

– https://www.holocaustremembrance.com/permanent-observers/european-union-agency-fundamental-rights-eufra

– http://ec.europa.eu/eurostat/web/labour-market

– http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=82&langId=en

– http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=82&langId=en

– http://www.tradingeconomics.com/germany/labor-force-total-wb-data.html

– http://www.tradingeconomics.com/italy/labor-force-total-wb-data.html

– http://ec.europa.eu/eurostat