Afganistan 2014 Misiune Indeplinita

Clipa în care am coborât din avion ajungând pe tărâmurile natale a fost momentul în care am putut spune cu adevărat că ,,Afganistan 2014" pentru Șoimii Carpaților a fost o misiune pe deplin reușită. Clipa în care ne-am luat rămas bun de la localnicii în mijlocul cărora am trăit mai bine de o jumătate de an, am privit-o înapoi cu nostalgia despărțirii și am revenit acasă, cu mulțumirea sufletească că am pus o piatră la temelia păcii în cea mai încercată țară a lumii, unde războiul, violența și sărăcia extremă sunt realități, mai mult decât cotidiene.

Ca și comandant de pluton participant la o misiune in teatrul de operații, principalul meu obiectiv, încă din perioada de pregătire, a fost întoarcerea acasă cu toți militarii din subordine și pentru acest lucru mi-am antrenat subordonații, pregătindu-i pentru tot ce aveau să întâlnească pe teren, inclusiv situații limită sau dramatice. Consider că am format o adevărată echipă, adevărați profesioniști, printre care și o fată ce a îndeplinit aceleași sarcini de serviciu ca și colegii săi, s-a integrat foarte bine și și-a făcut treaba cu profesionalism, pasiune și dăruire.

Privind în urmă, lunile petrecute departe de țară, în inima continentului asiatic, au trecut greu și totuși, destul de repede. Programul de zi cu zi, pregătirea și executarea misiunilor, nu îți lasă prea mult timp liber în care să te gândești la cei dragi de acasă, gândul cel mai obișnuit care îți dă târcoale în astfel de momente. Știi că ai de îndeplinit, cu responsabilitate, o misiune, că nu ai voie să greșești (căci o poți face pentru prima și ultima dată), că de tine poate depinde viața ta și a camarazilor tăi, că nu poți să-și dezamăgești familia care te susține de departe, sau țara al cărui nume îl porți în suflet și aceste lucruri te motivează și îți dau putere să mergi, întotdeauna mai departe.

Ca participant la trei misiuni în teatrul de operații afgan, pot spune că nicio misiune nu seamănă cu cealaltă, fiecare misiune este unică în felul său și fiecare a reprezentat pentru mine o extraordinară experiență de viață care m-a îmbogățit, atât profesional cât și personal. Aceste experiențe m-au maturizat, m-au învățat să prețuiesc, mult mai mult, ceea ce am, m-au făcut să-mi iubesc și mai mult țara și mai ales, m-au ajutat să conștientizez care sunt lucrurile cu adevărat importante în viață. Fără aceste experiențe consider că n-aș fi reușit să devin persoana și militarul care sunt astăzi.

Afganistanul este o altă lume, o lume adusă parcă, în prezent, din secole trecute demult și care te marchează pentru totdeauna: localnici săraci ce trăiesc în căsuțe de pământ, dar care te primesc la masa lor și te ospătează din puținele bucate pe care le au, femei cu chipul acoperit ce țin de mână copii desculți și flămânzi, care se bucură când le oferi o sticlă cu apă sau ceva de mâncare, urmele războiului și ale neputinței sociale care sunt realitățile cele mai prezente din această țară.

Impresionează la acești localnici simplitatea, generozitatea, încrederea de care ne bucurăm în ochii lor, dar și mândria care li se citește pe chip, iar la copii, inocența și bucuria față de lucrurile mărunte, dar pe care le descoperă, abia acum, de la noi.

Timpul petrecut în mijlocul comunităților afgane a creat legături tot mai strânse între noi și localnici, a fost elementul de care am avut nevoie pentru a descoperi modul lor de viață, obiceiurile, tradițiile moștenite din tată în fiu, dar și grijile acestora de zi cu zi. Desigur, în câteva luni nu au reușit să cunoaștem cultura afgană în cele mai mici detalii, dar ne-a fost îndeajuns să realizăm că membrii comunităților afgane își direcționează acțiunile spre ocrotirea familiei, păstrarea relațiilor de rudenie, dar și prietenie, iar cum noi le-am devenit prieteni, după cum ne-au mărturisit, am fost bineveniți oricând în casele lor și am fost impresionați să vedem cum au început să plângă, când au aflat că nu ne vor mai vedea, deoarece urmează să ne întoarcem acasă. În acel moment, am realizat mai bine ca oricând, că prietenia adevărată poate exista între oameni foarte diferiți ca și condiție socială, culturi și religii diferite, și că doar sentimentele sunt de ajuns pentru îndeplinirea acest lucru.

Lunile petrecute la mii de kilometri depărtare, în mijlocul acestor oameni dureros de săraci și de simpli, îți accentuează dorul față de familia de acasă, dar îți întărește prietenia cu familia ta din misiune, camarazii de arme, echipa în care se realizează și se împarte totul: de la mâncare, la sentimentele sau trăirile de moment, până la momentele tensionate din misiune sau la ziua de naștere pe care mi-am sărbătorit-o cu mâncare românească, sub soarele dogorâtor din deșertul afgan, dar înconjurat de prieteni pe care îi voi păstra, sunt sigur, întreaga viață.

Ziua Armatei Române și Ziua Națională a României pe care le-am petrecut în teatrul de operații, alături de camarazii din țară, dar și din alte state ale lumii, m-au făcut să mă simt, mai mândru ca niciodată, că sunt român, că îmi pot servi patria cu credință și devotament și că fac parte dintr-un batalion recunoscut pe plan internațional, care va rămâne în sufletele localnicilor afgani și după ce misiunea va lua sfârșit și noi ne vom întoarce pe pământ românesc.

Ultimele zile petrecute în baza militară din Kandahar, departe de țară, consider că au trecut cel mai greu. Te macină dorul de casă pe care ai încercat să îl înnăbuși atâtea luni, nerăbdarea devine din ce în ce mai apăsătoare, iar dorința de a privi în ochii apropiaților și de a-i strânge în brațe, te chinuie cel mai îngrozitor. Toate greutățile sunt uitate, toate supărările de moment au trecut, nimic din ceea ce au însemnat nopțile petrecute în patrulare și frica de pericolele care pândesc la tot pasul nu mai contează, în fața iminentei întoarceri acasă. Îmi era dor de familie, de prieteni, mai precis de tot ce înseamnă România cu bunele și relele ei, dar cu infinite posibilități de afirmare față de țara în care am trăit în ultimele luni.

Odată întorși acasă, după revederea celor dragi și după petrecerea unui timp în familie, am putea să o luăm oricând de la capăt, microbul misiunilor fiind prezent în sufletul oricărui militar care a fost, cel puțin o dată, într-unul din teatrele de operații de pe planetă, locul unde te poți desăvârși profesional.

Am fost nerăbdător să mă întorc pe pământ românesc, împreună cu toți militarii din subordine și să pot spune tare și răspicat, cu mâna pe inimă: Misiune Îndeplinită! M-am întors cu multe amintiri, dar mai ales cu imaginea afganilor în ochii cărora am văzut lacrimi sincere, când și-au luat rămas bun de la noi și cu gândul la copiii afgani, pe care nu știu ce viitor îi așteaptă în țara lor. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce am și pentru că m-a lăsat să fiu MILITAR și mai ales, să fiu ROMÂN.

Locotenent Daniel-Dorin CUCURĂ